AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2026_1899

BO2026_1899

Respinge
2026Fonduri: NeidentificateProcedura simplificata

CPV: 45233120-6 Lucrari de constructii de drumuri (Rev.2)
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 41.667 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ... I. Prin contestația nr. ... (dosar ...), formulată de ..., cu sediul în ....., împotriva comunicării privind rezultatul procedurii nr. ..., emisă de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., ...., în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect ..., s-au solicitat următoarele: 1. Anularea adresei nr. ... prin care oferta ... a fost respinsă ca inacceptabilă, precum și a raportului procedurii nr. ...; 2. Anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii, precum și a tuturor actelor subsecvente. II. Prin contestația nr. ... (dosar ...), formulată de ..., lider in cadrul asocierii ... - ..., cu sediul în ...., împotriva raportului procedurii nr. ..., emis de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii susmenționată, s-au solicitat următoarele: 1.Anularea raportului procedurii nr. ... și a tuturor actelor subsecvente acestuia; 2. Anularea comunicării de respingere a ofertei sale nr. ...; 3. Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin admiterea ofertei sale și continuarea procesului de evaluare, implicit decriptarea prețului ofertat de ...; 4. Rectificarea documentelor ce rezultă din acest proces, astfel încât să se asigure respectarea prevederilor legale în vigoare în materia achizițiilor publice; 5. Anularea actelor de evaluare din care rezultă că, în mod nelegal, oferta depusă de asocierea ... a fost declarată ca fiind admisibilă, conformă și câștigătoare, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum și a actelor subsecvente; Pagina 1 din 14

§ 2

6. Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul art.19 alin (1) din Legea nr. 101/2016, inclusiv la oferta depusa de asocierea .... În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cele două contestații au fost conexate. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față prin care ... critică comunicarea privind rezultatul procedurii nr. ..., emisă de ..., în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. Contestația nu a fost însoțită de dovada constituirii cauțiunii, astfel că, prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat contestatorului următoarele: „1. (...) în temeiul prevederilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, vă solicităm să ne comunicați dovada constituirii cauțiunii în termenul prevăzut de lege, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat”. Prin adresa nr. ....... a precizat că nu a constituit cauțiunea prevăzută de Legea nr. 101/2016. Procedând la soluționarea cauzei, relevante se rețin a fi dispozițiile art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cu care: (1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b); b) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 2.000.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b. (…). Din documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată că ... a transmis contestația, prin e-mail, la data de ...., aceasta fiind înregistrată la Consiliu la data de ..., astfel că termenul pentru Pagina 2 din 14

§ 3

constituirea cauțiunii, calculat conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 101/2016, s-a împlinit în data de ..., inclusiv. Față de normele reproduse, în vigoare și prezumate absolut a fi cunoscute de către autorul contestației, rezultă că acesta era debitorul obligației legale de a constitui, în termen de maximum 5 zile de la sesizarea Consiliului, cauțiunea de 2% din valoarea estimată, cu respectarea dispozițiilor legale invocate mai sus și în limita pragurilor indicate în cuprinsul acestora. Cum, până la data prezentei, ... nu a depus dovada constituirii cauțiunii în termenul și cuantumul prevăzut de lege, iar termenul stabilit de lege pentru îndeplinirea acestei obligații s-a îndeplinit la data de ... (calculat de la data înregistrării contestației la Consiliu), Consiliul va face aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 611 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora contestația va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii cauțiunii, și va reține că ... nu s-a conformat obligației de constituire, în termenul fixat de legiuitor, a respectivei dovezi pentru contestația depusă. Întrucât contestatorul nu s-a conformat prevederilor legale imperative de constituire a cauțiunii, contestația ... nu poate fi soluționată, fapt pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (1) și art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația pentru neconstituirea cauțiunii.

§ 4

II. Prin contestația nr. nr. ... (dosar ...), ... critică raportul procedurii nr. ..., emis de ..., în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. În cuprinsul contestației, ... face un scurt istoric al procedurii, învederând că oferta sa a fost declarată ca inacceptabilă, în mod eronat, de către autoritatea contractantă. Față de motivele de respingere ale ofertei sale, contestatorul apreciază decizia autorității contractante ca fiind nelegală și neîntemeiată din următoarele considerente: 1. Autoritatea contractantă a ignorat explicațiile furnizate și a menținut o interpretare rigidă, fără a analiza caracterul efectiv al informațiilor prezentate. Răspunsul a fost complet și concludent. Nu există nicio neconformitate a propunerii tehnice. Nu se justifică încadrarea ofertei ca inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 2. Autoritatea contractantă nu a identificat nicio neconformitate concretă a soluției tehnice, a tehnologiei de execuție sau a parametrilor de calitate propuși. Simpla existență a unor referințe neactualizate într- un document descriptiv nu echivalează cu o neconformitate a ofertei. 3. În mod nelegal, autoritatea contractantă a transformat o inadvertență de redactare într-o presupusă neconformitate tehnică, fără a demonstra impactul acesteia asupra executării contractului. Pagina 3 din 14

§ 5

4. În răspunsul la clarificări a indicat explicit standardul în vigoare. Metoda de încercare este identică din punct de vedere tehnic. Nicio ofertă nu poate deroga de la reglementările tehnice obligatorii printr-o simplă formulare. 5. Dacă autoritatea contractantă ar fi verificat capitolul „Elemente geometrice” din metodologia de execuție a stratului de piatră spartă, ar fi constatat că: toleranța corectă de ±10 mm este prevăzută în mod expres în ofertă; oferta este conformă cu proiectul tehnic și cu normativele în vigoare; nu există nicio abatere tehnică reală. 6. Autoritatea contractantă nu a identificat nicio abatere concretă privind modul de realizare a recepției pe faze determinante; Nu a demonstrat că oferta ar conduce la aplicarea unui cadru normativ abrogat în execuția lucrărilor; A ignorat faptul că ofertantul a confirmat explicit aplicarea legislației în vigoare; A calificat, în mod nejustificat, o eroare de redactare drept neconformitate a ofertei. 7. Situația invocată de autoritatea contractantă se încadrează, cel mult, în dispozițiile art. 134 alin. (7) și (8) din HG nr. 395/2016, respectiv: în categoria viciilor de formă, privind modul de structurare a informației sau în categoria abaterilor tehnice minore, fără impact asupra ofertei. 8. Standardul invocat are același număr de identificare – 2914 – diferența constând exclusiv în actualizarea acestuia la nivel de ediție (an). Autoritatea contractantă nu a identificat nicio abatere concretă privind tehnologia de execuție a stratului de balast. Nu a demonstrat că parametrii de calitate sau metodele de lucru ar fi inferioare celor prevăzute de standardele în vigoare. Nu a indicat nicio cerință din proiectul tehnic sau caietul de sarcini care nu ar fi respectată. A concluzionat, în mod automat, că procedura este „bazată” pe un standard abrogat, fără a analiza conținutul tehnic efectiv al acesteia. 9. Autoritatea contractantă nu a realizat o evaluare pe fond a propunerii tehnice, ci a sancționat o simplă eroare de indicare a paginii, fără a verifica dacă informația invocată există sau nu în document. 10. Repetarea unei referințe normative neactualizate nu schimbă natura acesteia și nu o transformă într-un fundament tehnic al procedurii. O eroare de redactare poate fi prezentă în mai multe locuri ale unui document, fără ca acest lucru să conducă la concluzia că textul procedurii este întocmit în baza acelui standard. 11. În mod nelegal, autoritatea contractantă a interpretat cerința în sensul că ofertantul trebuia să prezinte încă de la momentul depunerii ofertei o poliță care să acopere integral întreaga perioadă până la PVRTL. 12. Prin răspunsul la clarificări, a indicat locul unde polița a fost prezentată în cadrul propunerii tehnice și a retransmis documentul semnat, în vederea completării formei acestuia. Pagina 4 din 14

§ 6

13. Polița este emisă pentru funcția de șef șantier. Nu există nicio excludere aplicabilă acestei activități în cadrul proiectului. Cerința din caietul de sarcini este îndeplinită sub acest aspect. 14. În mod nelegal, autoritatea contractantă a interpretat cerința în sensul că ofertantul trebuia să prezinte încă de la momentul depunerii ofertei o poliță care să acopere integral întreaga perioadă până la PVRTL. 15. Autoritatea contractantă a transformat o solicitare suplimentară, care nu era prevăzută în documentația de atribuire, într- un motiv de respingere a ofertei, ceea ce este inadmisibil. Evaluarea ofertelor trebuie realizată exclusiv în raport cu cerințele stabilite prin documentație, fără a adăuga condiții noi în etapa de clarificări și fără a sancționa ofertantul pentru modul de prezentare a unor documente care nu au fost inițial solicitate. 16. La momentul depunerii ofertei, nu era cunoscut cu exactitate momentul semnării PVRTL, acesta depinzând de data efectivă de semnare a contractului după care se va actualiza graficul de execuție și de evoluția execuției lucrărilor. În continuare, contestatorul prezintă motivele pentru care, în opinia sa evaluarea ofertei declarate câștigătoare s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale incidente, aceasta fiind neconformă întrucât: nu au fost îndeplinite cerințele privind personalul cheie; graficului general de realizare (Gantt) a fost neconform; nu au fost îndeplinite cerințele privind prezentarea metodologiilor și procedurilor tehnice de execuție; nu au fost îndeplinite cerințele privind polițele de asigurare de răspundere civilă profesională. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. ...... a solicitat Consiliului respingerea contestației formulată de ... astfel: > pe cale de excepție, respingere ca fiind inadmisibilă, motivat de nerespectarea dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; > pe fond, respingerea contestației ca nefondată, iar, pe cale de consecință, menținerea ca fiind temeinice și legale actele autorității contractante. Totodată, apreciază ca fiind temeinică și legală decizia de respingere a ofertei depusă de asocierea ... - ..., fiind luată cu respectarea cerințelor minime ale documentației de atribuire și a legislației în domeniu, sens în care, în continuare, ... prezintă punctual motivele de fapt și de drept pentru care apreciază că se impune respingerea contestației și, în consecință, menținerea actelor comisiei de evaluare. Față de criticile contestatorului din cuprinsul contestației referitoare la ofertantul declarat câștigător, autoritatea contractantă învederează următoarele: Pentru personalul propus, ofertantul desemnat câștigător a făcut dovada îndeplinirii cerințelor minime ale documentație. Pagina 5 din 14

§ 7

Graficul Gantt prezentat în cadrul propunerii tehnice de către ofertantul desemnat câștigător ilustrează încadrarea realistă în perioada de execuție, contractuală. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Având în vedere solicitarea contestatorului de a i se permite studierea dosarului cauzei, prin adresa nr. ....., Consiliul a transmis o invitație în acest sens, la care ... a dat curs, fără ca, în termenul acordat sau până la data prezentei să depună concluzii scrise. ... a constituit cauțiunea în cuantum de ..... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică având ca obiect ..., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .... Valoarea estimată a procedurii este de ... lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. Au fost primite în cadrul procedurii 5 oferte, în urma evaluării cărora a fost încheiat raportul procedurii nr. ..., prin care a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de Asocierea ......, cu o propunere financiară de 4.500.454,56 lei, în timp ce oferta contestatorului a fost respinsă. Nemulțumit de rezultatul procedurii astfel stabilit, ... a depus contestația de față. Referitor la cererea de studiere a dosarului cauzei formulată de contestator, Consiliul, în raport cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 101/2016, analizând justificările asocierii câștigătoare în susținerea caracterului confidențial declarat, a decis să permită contestatorului accesul la documentele dosarului achiziție publice în forma transmisă de autoritatea contractantă, inclusiv la oferta desemnată câștigătoare. În stabilirea acestei finalități, a avut în vedere Consiliul că datele și informațiile ce pot fi indicate ca fiind confidențiale, de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire, sunt numai cele care se încadrează în una dintre categoriile enumerate la art. 57 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, și în toate cazurile, dublat de îndeplinirea condiției expres prescrisă de legea internă, de a dovedi acest caracter declarat. Condiția probării caracterului confidențial este esențială pentru ca datele/informațiile având acest caracter să beneficieze de protecție, legiuitorul vorbind expres despre dovezi privind caracterul confidențial al unor

§ 8

informații

§ 9

din

§ 10

cuprinsul

§ 11

ofertei,

§ 12

nicidecum

§ 13

despre motive/argumente/ susțineri/ alegații/teoretizări. Astfel, pentru probarea caracterului confidențial al informațiilor indicate ca atare, nu este suficientă menționarea în cuprinsul ofertei a informațiilor cu caracter confidențial și a cauzei/ motivelor / argumentelor / susținerilor / Pagina 6 din 14

§ 14

alegațiilor/teoretizărilor privind caracterul confidențial al acestora, ci, trebuie indicate dovezi privind acest caracter, nefiind suficientă nici măcar indicarea dovezilor privind acest caracter, ci, corelativ, indicării lor exprese în cuprinsul ofertei, dovezile trebuie anexate, ele devenind, astfel, anexe la ofertă. Se mai reține că norma din dreptul intern asigură echilibrul ce trebuie menţinut între interesul celui ce declară confidenţialitatea unor date/informaţii din oferta depusă într-o procedură de atribuire precum cea din prezenta cauză şi interesul public ce constituie fundamentul principiului transparenţei a cărui funcţionare trebuie asigurată în cadrul unei atare proceduri, astfel că este conformă şi cu exigenţele dreptului european, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, sens în care trebuie citată Hotărârea din cauza C-927/19, prin care, în partea relevantă pentru cauză, s-a statuat astfel: 6) Articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf şi articolul 1 alineatele (3) şi (5) din Directiva 89/665, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/23, precum şi articolul 21 din Directiva 2014/24, citite în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că instanţa naţională competentă sesizată cu o cale de atac împotriva deciziei unei autorităţi contractante prin care se refuză comunicarea către un operator economic a informaţiilor considerate confidenţiale cuprinse în documentaţia transmisă de concurentul căruia i-a fost atribuit contractul sau cu o cale de atac împotriva deciziei unei autorităţi contractante de respingere a căii de atac administrative formulate împotriva unei astfel de decizii de refuz este obligată să evalueze comparativ dreptul solicitantului de a beneficia de o cale de atac efectivă şi dreptul concurentului său la protecţia informaţiilor confidenţiale şi a secretelor comerciale ale acestuia. În acest scop, instanţa menţionata, care trebuie în mod necesar să dispună de informaţiile accesare, inclusiv de informațiile confidențiale şi de secretele comerciale, pentru a fi în măsură să se pronunţe in deplină cunoştinţă de cauză cu privire la caracterul comunicabil al informaţiilor menţionate, trebuie să procedeze la o examinare a tuturor elementelor de fapt şi de drept pertinente. Ea trebuie de asemenea să poată anula decizia de refuz sau decizia de respingere a căii de atac administrative dacă acestea sunt nelegale şi, dacă este cazul, să trimită cauza autorităţii contractante sau chiar să adopte ea însăşi o nouă decizie dacă dreptul său naţional îi permite acest lucru. Consiliul a asigurat contestatorului accesul la dosarul achiziției publice în forma transmisă de autoritatea contractantă ținând seama și de cele reținute la pct. 55 din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 14 februarie 2008, cauza C-450/06, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE, a cărei acțiune principală a avut ca obiect dreptul la protecția informațiilor confidențiale, prin care Curtea a reținut că: (...) Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților la litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil. Pagina 7 din 14

§ 15

În raport cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul se va pronunța, cu prioritate, asupra excepției inadmisibilității contestației, invocată de autoritatea contractantă, excepție pe care o va respinge deoarece, contrar opiniei autorului excepției, contestatorul s-a achitat de obligația legală de a constitui cauțiunea în termenul legal de 5 zile care a început să curgă de la data sesizării CNSC - .... Așa cum s-a menționat în cele ce preced, ... a constituit cauțiunea la data de ..., sens în care i s-a emis recipisa de consemnare nr. .... Pe fond, Consiliul reține că oferta ... a fost respinsă, ca inacceptabilă și neconformă, deoarece ofertantul a răspuns neconcludent la solicitarea de clarificări adresată în etapa de evaluare tehnică. Printre răspunsurile apreciate neconcludente se identifică și cel referitor la metodologia de execuție a acostamentelor, comisa de evaluare concluzionând față de răspunsul ofertantului având conținutul: Referitor la solicitarea de a indica locul unde a fost prezentată metodologia de execuție a acostamentelor în cadrul propunerii tehnice, precizăm că execuția acostamentelor se realizează utilizând aceeași structură rutieră și aceeași tehnologie de punere în operă ca și partea carosabilă a drumului, conform prevederilor proiectului tehnic. În acest sens, metodologiile de execuție prezentate în cadrul propunerii tehnice pentru realizarea straturilor sistemului rutier (pregătirea patului terasamentului, execuția stratului de fundație din balast si executia stratului de piatra sparta) sunt pe deplin aplicabile și în cazul acostamentelor, acestea fiind realizate prin aceleași operațiuni tehnologice, cu aceleași tipuri de utilaje și cu aceleași cerințe de calitate. Prin urmare, metodologia de execuție a acostamentelor rezultă din metodologiile de execuție prezentate pentru realizarea structurii rutiere a drumului, acestea fiind aplicate în mod similar și pentru zona acostamentelor, cu respectarea lățimilor și a cotelor prevăzute în proiectul tehnic faptul că: Prin răspunsul transmis ofertantul confirmă că în cadrul propunerii tehnice nu s-a prezentat metodologia de execuție a acostamentelor, deși în cadrul documentației de atribuire s-a precizat: 1. Metodologia de execuție; Se va prezenta metodologia detaliată, descrierea modului de realizare a investiției trebuie să fie coerentă, clară, să urmărească o ordine tehnologică de îndeplinire a obligațiilor ce decurg din natura investiției, în concordanță cu documentația tehnică. Pentru fiecare activitate, solicitată prin documentația de atribuire, în ordinea realizării ei, se vor prezenta detalii suficiente, adecvate privind modul de realizare. Metodologia de execuție va ghida cum să se realizeze activitățile unui proiect, de la planificare la finalizare, pentru a asigura calitatea, eficiență și respectarea standardelor. Aceasta va descrie pașii detaliați, materialele necesare, tehnicile utilizate și controlul de calitate pe parcursul întregului proces. În cazul în care se vor prezenta doar etapele de execuție, enumerate, fără a fi detaliate, va conduce la declararea ofertei drept neconformă. Pagina 8 din 14

§ 16

Transmite de asemenea că ,,metodologiile de execuție prezentate în cadrul propunerii tehnice pentru realizarea straturilor sistemului rutier (pregătirea patului terasamentului, execuția stratului de fundație din balast si executia stratului de piatra sparta) sunt pe deplin aplicabile și în cazul acostamentelor, acestea fiind realizate prin aceleași operațiuni tehnologice, cu aceleași tipuri de utilaje și cu aceleași cerințe de calitate.”, însă în cadrul metodologiei de execuție a celorlalte activități nu se precizează pentru activitatea acostamente, lățimea acestora, panta transversală a acostamentelor și abaterile admisibile pentru lățime si pantă. Cerința este foarte clară, pentru fiecare activitate se va prezenta metodologie de execuție, astfel comisia de evaluare consideră că cerința nu este îndeplinită, iar răspunsul nu este concludent. Așadar, față de răspunsul primit, comisia de evaluare a reținut lipsa din propunerea tehnică depusă de ..., a metodologiei de execuție a acostamentelor, dar și că metodologia de execuție a altor activități nu conține informații privitoare la acostamente, respectiv lățimea lor, panta transversală și abaterile admisibile pentru lățime și pantă. În analiza legalității deciziei de respingere criticate, Consiliul reține a avea relevanță următoarele prevederi ale documentației de atribuire: - cele de la cap. IV.4.1 – Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date, având conținutul: Propunerea tehnică va cuprinde: 1. Metodologia de execuție - cele de la pct. Modul de prezentare al propunerii tehnice din caietul de sarcini, având conținutul: Propunerea tehnică trebuie să cuprindă următoarele secțiuni: 1. Metodologia de execuție; Se va prezenta metodologia detaliată, descrierea modului de realizare a investiției trebuie să fie coerentă, clară, să urmărească o ordine tehnologică de îndeplinire a obligațiilor ce decurg din natura investiției, în concordanță cu documentația tehnică. Pentru fiecare activitate, solicitată prin documentația de atribuire, în ordinea realizării ei, se vor prezenta detalii suficiente, adecvate privind modul de realizare. Metodologia de execuție va ghida cum să se realizeze activitățile unui proiect, de la planificare la finalizare, pentru a asigura calitatea, eficiență și respectarea standardelor. Aceasta va descrie pașii detaliați, materialele necesare, tehnicile utilizate și controlul de calitate pe parcursul întregului proces. Aceste prevederi nu au format obiectul vreunei clarificări/contestații în etapa anterioară datei limită de depunere a ofertelor, situație în care, nemodificate fiind, și-au consolidat forța obligatorie în forma elaborată, atât pentru operatorii economici participanți la procedură care au devenit debitorii obligației de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 75 din Legea nr. 98/2016 și art. 123 din HG nr. 395/2016), cât și pentru comisia de evaluare, aceasta fiind obligată ca în desfășurarea procedurii de achiziție publică să respecte prevederile propriei documentații de atribuire care stabilește regulile ce trebuie Pagina 9 din 14

§ 17

respectate în derularea procesului competitiv (art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016) ... recunoaște că nu a prezentat în cadrul propunerii tehnice metodologia de execuție a acostamentelor, însă susține că respectiva procedură este similară celei de execuție a părții carosabile. Prin demersul de față, adaugă că documentația de atribuire nu impune duplicarea formală a aceleiași tehnologii pentru fiecare element constructiv similar. Date fiind cele dictate la nivelul documentației de atribuire, care presupuneau inclusiv prezentarea metodologiei de execuție a acostamentelor, Consiliul reține, în acord cu opinia comisie de evaluare, că ... și-a încălcat obligația de a întocmi oferta cu respectarea cerințelor impuse, în sensul în care nu a prezentat în cadrul propunerii tehnice metodologia de execuție a acostamentelor. Cerința documentației de atribuire de a se prezenta pentru fiecare activitate solicitată prin documentația de atribuire, deci și pentru activitatea de realizare a acostamentelor, detalii suficiente și adecvate privind modul de realizare a fost una limpede, ce trebuia respectată ca atare de ..., ceea ce acesta nu a făcut. După cum a arătat Consiliul de nenumărate ori în practica sa, procedurile de achiziție publică implică un anumit grad de formalism ce nu poate fi invocat în surmontarea nerespectării unei cerințe a documentației de atribuire, câtă vreme aceasta a fost adusă la cunoștința operatorilor economici interesați. În speța de față, ofertanții, inclusiv ..., au avut cunoștință despre cerințele documentației de atribuire încă de la data de 22.01.2026, a publicării sale în SEAP, astfel că nu i se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile acesteia. Vizavi de obligația de conformitate tehnică a ofertelor, relevantă este și jurisprudența CJUE, astfel, în Hotărârea din 13 septembrie 2011, cauza T-8/09, Dredging International NV și Ondernemingen Jan de Nul NV, reclamante, împotriva Agenției Europene pentru Siguranța Maritimă, pârâtă, pct. 136, Tribunalul Uniunii Europene a reținut: 68. În această privință, trebuie adăugat că scopul procedurii de atribuire a contractelor este satisfacerea nevoilor autorității contractante în cele mai bune condiții posibile. În consecință, autoritatea contractantă trebuie să poată defini în mod liber obiectul unui contract de achiziții publice în funcție de nevoile sale, ceea ce implică faptul că nu poate fi obligată să ia în considerare o ofertă care se referă la un alt obiect decât cel avut în vedere de autoritatea menționată, astfel cum este stabilit în documentele de invitație la licitație. 69. Tot astfel, de regulă, nerespectarea obiectului contractului face imposibilă compararea efectivă a ofertelor depuse, în măsura în care elimină baza comună de referință. 70. În plus, îndepărtarea autorității contractante de la documentele de invitație la licitație, prin acceptarea unor oferte care nu corespund obiectului contractului, astfel cum este definit în documentele menționate, ar fi ireconciliabilă cu principiile transparenței și egalității de tratament. Pagina 10 din 14

§ 18

71. De altfel, rezultă din jurisprudență că este esențial ca autoritatea contractantă să fie în măsură să se asigure cu precizie cu privire la conținutul ofertei și în special cu privire la conformitatea acesteia cu condițiile prevăzute în documentele de invitație la licitație. Astfel, atunci când o ofertă este ambiguă, iar autoritatea contractantă nu are posibilitatea de a stabili, în mod rapid și eficient, care este efectiv obiectul respectivei oferte, aceasta nu are altă posibilitate decât să o respingă (Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2002, Tideland Signal/Comisia, T-211/02, Rec., p. II-3781, punctul 34). Aceeași consecință se impune, a fortiori, atunci când, precum în speță, oferta nu corespunde în mod evident obiectului contractului. 72. În aceste condiții, trebuie să se considere că, conformitatea cu obiectul contractului, astfel cum este descris în documentele de invitație la licitație, constituie o condiție prealabilă pe care orice ofertă trebuie să o îndeplinească pentru a putea fi luată în considerare în cadrul procedurii de atribuire a contractului. Nerespectarea acestei condiții trebuie să conducă la eliminarea de către autoritatea contractantă a ofertei în cauză, fără ca aceasta să mai fie comparată cu celelalte oferte depuse. Pretenția contestatorului de a i se accepta argumentul similarității cu o altă activitate, nu poate fi primită, cum corect a procedat și comisia de evaluare, deoarece este contrară fișei de date, caietului de sarcini dar și dispozițiilor legale mai sus menționate. Lipsa unor documente/informații/elemente ale propuneri tehnice constituie un viciu cu consecințe dintre cele mai importante care implică însăși nevalabilitatea juridică a documentului transmis, după cum solicitarea și acceptarea prezentării documentelor/ informațiilor lipsă ulterior datei limită de depunere a ofertelor este aptă să atragă încălcarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică. În acest context, se reține că, potrivit art. 65 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. Cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă. În cazul dedus judecății, situația este una certă, aceea potrivit cu care CRITIȚĂ SRL a întocmit o propunere tehnică al cărei conținut se abate de la cerințele documentației de atribuire, de observat fiind și faptul că autoritatea contractantă a precizat explicit în caietul de sarcini că În cazul în care se vor prezenta doar etapele de execuție, enumerate, fără a fi detaliate, va conduce la declararea ofertei drept neconformă. Pagina 11 din 14

§ 19

Se impune a fi subliniată și importanța egalității de tratament a ofertanților, care – conform jurisprudenței CJUE – are ca obiectiv favorizarea dezvoltării unei concurențe corecte și efective între operatorii economici participanți la o procedură de achiziții publice. Prin Hotărârea pronunţată la data de 11 mai 2017 în cauza C- 131/16, în procedura Archus sp. z o.o., Gama Jacek Lipik împotriva Polskie Gornictwo Naftowe i Gazownictwo S. A., cu participarea: Digital Center sp. z o.o., CJUE a statuat că: 1) Principiul egalităţii de tratament al operatorilor economici, enunţat la articolul 10 din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale, trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziţii publice, autoritatea contractantă să îi solicite unui ofertant să furnizeze declaraţiile sau documentele a căror comunicare era impusă prin caietul de sarcini şi care nu au fost comunicate în termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. In schimb, acest articol nu se opune ca autoritatea contractantă să îi solicite unui ofertant să clarifice o ofertă sau să îndrepte o eroare materială vădită pe care ar conţine-o aceasta, cu condiţia însă ca o asemenea solicitare să fie adresată oricărui ofertant care se află în aceeaşi situaţie, ca toţi ofertanţii să fie trataţi în mod egal si loial şi ca această clarificare sau această îndreptare să nu poată fi asimilată depunerii unei noi oferte, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere. În considerentele sale, Curtea a reținut, printre altele: 27. Principiul egalităţii de tratament şi obligaţia de transparenţă se opun de asemenea oricărei negocieri între autoritatea contractantă şi un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziţii publice, ceea ce implică faptul că, în principiu, o ofertă nu poate fi modificată după depunerea sa nici la iniţiativa autorităţii contractante, nici la cea a ofertantului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELVSlovensko şi alţii, C-599/10, EU:C:2012:191, punctul 36, precum şi Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 31). 28 Astfel a permite autorităţii contractante să solicite unui candidat a cărui ofertă o apreciază a fi imprecisă sau neconformă cu specificaţiile tehnice din caietul de sarcini clarificări în această privinţă ar implica riscul de a se considera că această autoritate contractantă, în cazul în care oferta candidatului respectiv ar fi în final reţinută, a negociat în mod confidenţial această ofertă, în detrimentul celorlalţi candidaţi şi cu încălcarea principiului egalităţii de tratament (Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko şi alţii, C-599/10, EU:C:2012:191, punctul 37). 29. Cu toate acestea, Curtea a avut ocazia să statueze că principiul egalităţii de tratament nu se opune ca o ofertă să poată fi corectată sau completată punctual atunci când aceasta necesită în mod vădit o clarificare sau atunci când este vorba despre înlăturarea unor erori materiale evidente, însă cu condiţia respectării anumitor cerinţe [a se vedea în acest sens, în cadrul unor proceduri de cerere de ofertă restrânse prevăzute de Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii (JO 2004, L 134, p. 114, Ediţie specială, 06/vol. 8, p. 116), Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko şi alţii, C-599/10, EU:C:2012:191, punctele 35-45, în ceea ce priveşte etapa de apreciere a ofertelor, precum şi Hotărârea din 10 octombrie 2013, Pagina 12 din 14

§ 20

Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctele 30-39, în ceea ce priveşte etapa de preselecţie a ofertanţilor]. 30. Mai întâi, o cerere de clarificare a unei oferte, care poate interveni numai după ce autoritatea contractantă a luat cunoştinţă de ansamblul ofertelor, trebuie, în principiu, să fie adresată în mod echivalent tuturor ofertanţilor care se află în aceeaşi situaţie şi trebuie să privească toate punctele ofertei care impun o clarificare (a se vedea Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko şi alţii, C-599/10, EU:C:2012:191, punctele 42-44, precum şi Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctele 34 şi 35). 31. În plus, această cerere nu poate conduce la prezentarea de către un anumit ofertant a ceea ce în realitate ar fi o nouă ofertă (a se vedea Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko şi alţii, C-599/10, EU:C:2012:19L punctul 40, şi Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 36). 32. În sfârşit, cu titlu general, în cadrul exercitării puterii de apreciere de care dispune în ceea ce priveşte posibilitatea de a le solicita candidaţilor să îşi clarifice oferta, autoritatea contractantă trebuie să trateze candidaţii în mod egal şi loial astfel încât să nu se poată considera, la finalizarea procedurii de selecţie a ofertelor şi în raport cu rezultatul acesteia, că solicitarea de clarificare a favorizat sau a defavorizat nejustificat candidatul sau candidaţii cărora le-a fost adresată (a se vedea Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELVSlovensko şi alţii, C-599/10, EU:C:2012:191, punctul 41, precum şi Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 37). 33. Cu toate acestea, o solicitare de clarificare nu poate suplini lipsa unui înscris sau a unei informaţii

§ 21

a căror comunicare era impusă de documentele contractului, întrucât autoritatea contractantă este obligată să respecte cu stricteţe criteriile stabilite chiar de ea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40). Deosebit de importantă este și aprecierea Curții din cauza C- 599/10, din hotărârea din ...., paragraful 38, potrivit căreia toți ofertanții sunt ținuți de obligația de diligență la redactarea propriilor oferte, precum și aprecierea potrivit căreia criteriul privind conformitatea ofertei este absolut, nerespectarea documentației de atribuire impunând respingerea ofertei (cauza T-4/01, hotărârea din ...., cauza T-183/00, hotărârea din 25.02.2023). În concluzie, răspunsul ... la solicitarea de clarificări este unul neconcludent, așa cum corect a reținut comisia de evaluare, oferta acestuia intrând sub incidența dispozițiilor art. 134 alin. (5) coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a din HG nr. 395/2016, cum corect a stabilit autoritatea contractantă. Având în vedere că situația ofertei ... este clară cel puțin din perspectiva mai sus analizată, Consiliul nu va mai verifica temeinicia celorlalte motive de respingere, deoarece apare lipsit de utilitate câtă vreme nu se poate ajunge la transformarea ofertei în una admisibilă. Cu privire la criticile legate de oferta desemnată câștigătoare, se observă că, ulterior accesului la dosarul cauzei, ocazie cu care s-a permis ... accesul inclusiv la oferta desemnată câștigătoare, acesta nu a depus concluzii scrise în termenul acordat în acest sens și nici până la data prezentei. Pagina 13 din 14

§ 22

Cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 249 C.proc.civ., Consiliul atrage atenția că verificarea aflată în competența sa nu presupune o analiză in integrum a unei oferte, ci o verificare pe baza unor critici punctuale, deoarece organismul administrativ-jurisdicțional nu este o comisie de supraevaluare. Prin urmare, procedând la verificarea criticilor generale formulate de contestator, Consiliul constată că nu se confirmă. Astfel, documentele ofertei depusă de asocierea câștigătoare relevă experiența cerută pentru personalul cheie, un grafic Gantt ce este în acord cu cerințele documentației de atribuire, metodologiile și procedurile tehnice de execuție și, de asemenea, polițele de asigurare de răspundere civilă profesională cerute. În concluzie, Consiliul nu identifică elemente de natură a atrage infirmarea deciziei de desemnare a ofertei câștigătoare. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația, ca nefondată. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: I. Respinge contestația ..., în contradictoriu cu ..., pentru neconstituirea cauțiunii. II. Respinge excepția inadmisibilității contestației ..., invocată de .... Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 14 din 14