AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2026_2535

BO2026_2535

Respinge
2026Fonduri: EuropeneLicitatie deschisa
ContestatorSTRABAG SRL
AutoritateMUNICIPIUL TIMISOARA

CPV: 45221110-6
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 49.382 caractere
§ 1

Pagina 1 din 16 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. …. Data: … Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., depusă de ... SRL, cu sediul social în …, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. …, având cod unic de înregistrare …, reprezentată convențional prin avocat …, cu adresa de comunicare a actelor de procedură în …, împotriva raportului procedurii de atribuire nr. TMI2026-015328/03.04.2026 și a adresei de comunicare a rezultatului acesteia, având nr. TMI2026-015344/03.04.2026, documente emise de ..., cu sediul în …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii Licitație deschisă, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect «Execuție lucrări aferente obiectivului de investiţii „…", Cod SMIS 341038», cod CPV 45221110-6, anunț de participare nr. ..., s-a solicitat: «1. Admiterea contestaţiei cu consecinţa: >Anulării

§ 2

Comunicării

§ 3

rezultatului

§ 4

procedurii

§ 5

nr.

§ 6

TMI2026- 015344/03.04.2026 în ceea ce priveşte decizia de respingere a ofertei ... S.R.L.; > Anulării Raportului procedurii nr. TMI2026-015328/03.04.2026 în partea referitoare la evaluarea şi respingerea ofertei ... S.R.L., precum şi în partea referitoare la evaluarea şi declararea ofertei Asocierii ... SA - ... SRL drept câştigătoare, raportat la neîndeplinirea cerinţelor de calificare privind Autorizaţia de furnizor feroviar şi certificat de omologare tehnică sau agrement feroviar emise de AFER, cât şi faţă de neconformităţile manifeste ale ofertei în raport cu cerinţele fişelor tehnice nr. 6, 7 şi 8; > Obligării Autorităţii Contractante la reevaluarea ofertei ... S.R.L. cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, a principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 şi a celor reţinute prin Decizia CNSC, cu acordarea punctajului legal aferent factorului de evaluare „Experienţa deţinută de Managerul de Contract" (35 de puncte); > Obligării Autorităţii Contractante la reevaluarea ofertei Asocierii ... SA - ... SRL sub aspectul neîndeplinirii cerinţei privind deţinerea Autorizaţiei de furnizor feroviar şi certificat de omologare tehnică sau agrement feroviar emise de AFER şi al neconformităţii cu cerinţele din Fişele tehnice nr. 6, 7 şi 8;

§ 7

Pagina 2 din 16 > Reluării Procedurii de Atribuire în sensul celor ce vor fi dispuse prin decizia ce urmează să fie pronunţată de Onoratul Consiliu. 2. În temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016, vă solicităm acordarea accesului la dosarul achiziţiei publice, după înaintarea acestuia la Consiliu de către Autoritatea Contractantă.». Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, art. 61 alin. (1) și (3) și art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă, ... SA, în calitate de lider al Asocierii ... SA – ... SRL, ofertant declarat câștigător al procedurii de atribuire, cu sediul în …, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. …, având cod unic de înregistrare RO …, reprezentat legal prin … și convențional prin SCA …, având sediul în …, adresă aleasă în vederea comunicării actelor de procedură, a solicitat: „• Admiterea cererii de intervenţie accesorie a Asocierii ... SA - ... SRL; • Cu titlu principal, respingerea contestaţiei ca tardiv formulată, contestaţia fiind înregistrată la 20.04.2026, faţă de termenul de decădere de 13.04.2026; • Cu titlu subsidiar, respingerea motivelor privind standardele SR EN 124 şi SR EN 1825 ca tardive şi inadmisibile, reprezentând o contestaţie mascată a documentaţiei de atribuire, depusă cu depăşirea termenului din art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016; • Cu titlu subsidiar faţă de cele anterioare, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, pentru motivele de fond dezvoltate în Secţiunile V şi VI; • Menţinerea Raportului procedurii nr. TMI2026-015328/03.04.2026 şi a desemnării Asocierii ... SA - ... SRL ca ofertă câştigătoare; • Acordarea accesului la dosarul achiziţiei publice, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016.”. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 101/2016, ... SRL formulează contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., împotriva raportului procedurii de atribuire nr. TMI2026-015328/03.04.2026 și a adresei de comunicare a rezultatului acesteia, având nr. TMI2026-015344/03.04.2026, documente emise de ..., solicitând cele redate în partea introductivă. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul: „Document: […/00298] Contestatie inregistrata la … cu numarul MTM2026-020595 din 20.04.2026.pdf.p7s”, postat de achizitoare în SEAP la data de 21.04.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce contestația poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Desigur, motivarea completă a acesteia va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. În probațiune, contestatorul a atașat, în copie, înscrisuri. Prin adresa nr. …, Consiliul solicită contestatorului să transmită recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, conform dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Totodată, în temeiul dispozițiilor art.

§ 8

Pagina 3 din 16 10 alin. (1) din același act normativ, contestatorului i s-a solicitat să transmită dovada datei recepționării actelor atacate, iar, în temeiul art. 16 alin. (1), să facă dovada datei comunicării contestației și către achizitoare. Prin adresa nr. TMI2026-018867/27.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis punct de vedere cu privire la contestația formulată de ... SRL, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată. Motivarea integrală a punctului de vedere se regăsește în fișierul: „Document: [.../00299] 1.Punct de vederenr.TMI2026-018867 din 27.04.2026.pdf.p7s”, postat de achizitoare în SEAP la data de 06.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce punctul de vedere poate fi vizualizat liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întregul punct de vedere. Desigur, motivarea completă a acestuia va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Dovada comunicării punctului de vedere către contestator a fost atașată la dosarul cauzei. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, contestatorul a transmis concluzii scrise, ca răspuns la apărările formulate de achizitoare prin punctul acesteia de vedere, solicitând respingerea acestora. Motivarea integrală a concluziilor scrise se regăsește în fișierul: „Document: [.../00300] 2.MTM2026-022374 din 29.04.2026-Concluzii ... la dosar nr 1512-fata de PDV.pdf.p7s”, postat de achizitoare în SEAP la data de 06.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce concluziile scrise pot fi vizualizate liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întregul document cuprinzând concluziile scrise. Desigur, motivarea completă a acestora va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Dovada comunicării concluziilor scrise către autoritatea contractantă este atașată la dosarul cauzei. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, art. 61 alin. (1) și (3) și art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă, ... SA, în calitate de lider al Asocierii ... SA – ... SRL, ofertant declarat câștigător al procedurii de atribuire, a solicitat Consiliului cele redate în partea introductivă, inclusiv respingerea contestației, pe cale de excepție, ca tardiv formulată. Motivarea integrală a cererii de intervenție se regăsește în fișierul: „Document: [.../00305] CErere de interventie ... inreg cu nr. MTM2026- 022790 din 04.05.2026.pdf.p7s”, postat de achizitoare în SEAP la data de 06.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se

§ 9

Pagina 4 din 16 justifică, din moment ce respectiva cerere poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga cerere de intervenție. În drept, intervenientul a invocat prevederile la care s-a făcut trimitere în script. În probațiune, intervenientul a atașat, în copie, înscrisuri. Dovada comunicării cererii de intervenție doar către contestator și către autoritatea contractantă a fost atașată la dosarul cauzei. În probațiune, prin adresa nr. TMI2026-018867/27.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis, pe suport electronic, documente din dosarul achiziției publice. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, contestatorul a transmis concluzii scrise, ca răspuns la apărările formulate de intervenient prin cererea acestuia, solicitând respingerea acestora, inclusiv a excepțiilor invocate. Motivarea integrală a concluziilor scrise se regăsește în fișierul: „Document: [.../00302] 4. MTM2026-023515 din 07.05.2026-concluzii scrise ... SRL.pdf.p7s”, postat de achizitoare în SEAP la data de 06.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce concluziile scrise pot fi vizualizate liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întregul document cuprinzând concluziile scrise. Desigur, motivarea completă a acestora va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Dovada comunicării concluziilor scrise către autoritatea contractantă și către intervenient este atașată la dosarul cauzei. Prin adresa nr. 44/14.05.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, intervenientul a reiterat solicitarea de încuviințare a accesului în vederea studierii dosarului cauzei. Prin nota internă încheiată în data de 25.05.2026, având în vedere multitudinea și complexitatea criticilor care trebuie analizate în vederea soluționării contestației ce face obiectul prezentului dosar, precum și numărul cauzelor aflate în curs de soluționare în perioada de referință, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 s-a decis prelungirea termenului de soluționare cu 10 zile. Această rezoluție a fost comunicată entității contractante prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat intervenientului ... SA, să comunice temeiul juridic al încadrării documentelor din ofertă ca fiind confidențiale, să justifice această încadrare și să demonstreze prin orice mijloc de probă acest caracter, precum și prejudiciul adus ca urmare a dezvăluirii acestor informații, conform dispozițiilor art. 19 alin (1) din același act normativ.

§ 10

Pagina 5 din 16 Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatorului ... SRL, să comunice temeiul juridic al încadrării documentelor din ofertă ca fiind confidențiale, să justifice această încadrare și să demonstreze prin orice mijloc de probă acest caracter, precum și prejudiciul adus ca urmare a dezvăluirii acestor informații, conform dispozițiilor art. 19 alin (1) din același act normativ. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ca răspuns la adresa nr. …, ... SRL a transmis nota de justificare a caracterului confidențial al documentelor sale, astfel declarate. Prin adresa nr. 55/27.05.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ca răspuns la adresa nr. …, ... SA a transmis nota de justificare a caracterului confidențial al documentelor sale, astfel declarate. În probațiune, operatorul economic a atașat, în copie, înscrisuri doveditoare. Prin adresa nr. …, Consiliul i-a transmis contestatorului invitația în vederea studierii dosarului cauzei, fapt pentru care reprezentantul acestuia s-a prezentat la sediul instituției în data de 29.05.2026, acesta solicitând și obținând, în format electronic, documente existente la dosarul cauzei. Prin adresa nr. …, Consiliul i-a transmis intervenientului invitația în vederea studierii dosarului cauzei, fapt pentru care reprezentantul acestuia s-a prezentat la sediul instituției în data de 29.05.2026, acesta solicitând și obținând, în format electronic, documente existente la dosarul cauzei. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ca urmare a studierii dosarului cauzei, contestatorul a transmis concluzii scrise, prin intermediul cărora a reiterat solicitarea de îndepărtare a argumentelor învederate de achizitoare și, în consecință, de admitere a contestației sale. Motivarea integrală a concluziilor scrise se regăsește în fișierul: „Document: [.../00303] 5. MTM2026-027781 din 03.06.2026-concluzii ... SRL.pdf.p7s”, postat de achizitoare în SEAP la data de 06.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce concluziile scrise pot fi vizualizate liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întregul document cuprinzând concluziile scrise. Desigur, motivarea completă a acestora va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. În probațiune, contestatorul a atașat, în copie, înscrisuri. Dovada comunicării concluziilor scrise către autoritatea contractantă și către intervenient este atașată la dosarul cauzei. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, intervenientul a transmis, la rândul lui, concluzii scrise, prin intermediul cărora a reiterat solicitarea de admitere a cererii sale și, în consecință, de respingere a contestației ce face obiectul prezentei cauze. Motivarea integrală a concluziilor scrise se regăsește în fișierul: „Document: [.../00304] 6. MTM2026-028121 din 04.06.2026-...

§ 11

Pagina 6 din 16 -concluzii scrise.pdf.p7s”, postat de achizitoare în SEAP la data de 06.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce concluziile scrise pot fi vizualizate liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întregul document cuprinzând concluziile scrise. Desigur, motivarea completă a acestora va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Dovada comunicării concluziilor scrise către autoritatea contractantă și către contestator este atașată la dosarul cauzei. Prin adresa nr. TMI2026-029656/30.06.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă a solicitat urgentarea termenului de soluționare a prezentei cauze. Contestatorul ... SRL a constituit cauțiunea în sumă de 2.000.000,00 lei, conform art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 1, eliberată de …, la data de 15.04.2026, fiind transmisă, în original, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. …. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat licitația deschisă, online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect «Execuție lucrări aferente obiectivului de investiţii „…, cod CPV 45221110- 6, elaborând în acest sens documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP anunțul de participare nr. .... Conform acestui anunț, valoarea estimată totală a procedurii de atribuire este de 101.981.174,47 lei, pentru atribuire căreia a fost stabilit criteriul „Cel mai bun raport calitate- preț”, având 4 factori de evaluare. Consiliul are în vedere că, în cauza care formează obiectul prezentei, după depunerea contestației de către ... SRL a transmis, prin e-mail, în data de 30.04.2026, cerere de intervenție accesorie ... SA, în calitate de lider al Asocierii ... SA – ... SA, înregistrată la CNSC cu nr. ..., prin care sprijină poziția autorității contractante, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, (...), operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. (...)” și art. 5 din același act normativ care prevede că: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”, având în vedere faptul că autoritatea contractantă a publicat în SEAP în data de 21.04.2026, sub identificatorul „Document: [.../00298]

§ 12

Pagina 7 din 16 Contestatie inregistrata la … cu numarul MTM2026-020595 din 20.04.2026.pdf.p7s”, contestația formulată de ... SRL, Consiliul constată că cererea de intervenție depusă de ... SA este formulată în cadrul termenului legal. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67 din Codul de Procedură Civilă dar și faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză Asocierea ... SA – ... SA are calitatea de ofertant câștigător, iar cererea de intervenție privește menținerea deciziei autorității contractante, Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată, astfel cum a fost calificată iar, în conformitate cu art. 67 din Codul de Procedură Civilă, coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cererea de intervenție împreună cu contestația formulată de ... SRL. Consiliul are în vedere invocarea atât de către autoritatea contractantă cât și de către intervenientul ... SA a excepției tardivității contestației formulate de către ... SRL, motiv pentru care se va pronunța cu prioritate asupra acestei excepții, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”. În soluționare, Consiliul are în vedere că prin contestația ce face obiectul prezentei cauze sunt formulate atât critici cu privire la decizia de respingere a ofertei prezentate de contestatorul ... SRL cât și critici ce vizează oferta declarată câștigătoare, depusă de Asocierea ... SA – ... SA, astfel că termenul de depunere a contestației, prevăzut la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 se va raporta la data luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal. Sub acest aspect, Consiliul reține că, raportat la obiectul contractului ce urmează a fi atribuit (lucrări) și valoarea estimată a acestuia (101.981.174,47 RON, fără TVA), sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din actul normativ mai sus precizat, astfel că termenul de 10 zile în care persoana vătămată de actul emis de autoritatea contractantă la data de 03.04.2026 putea sesiza Consiliul, s-a împlinit la data de 13.04.2026, zi nelucrătoare (a doua zi de Paște), acesta fiind prelungit până la „expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare” respectiv, data de 14.04.2026. Prin urmare, Consiliul constată că prin transmiterea contestației în data de 14.04.2026 (conform datei poștei), ... SRL a formulat contestația în cadrul termenului legal, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, excepția tardivității contestației formulate de ... SRL, invocată de autoritatea contractantă și de intervenientul ... SA. Procedând la soluționarea, pe fond, a contestației, Consiliul constată că prin aceasta sunt formulate critici ce vizează rezultatul procedurii de atribuire, respectiv cu privire la motivele care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de ... SRL, precum și critici cu privire la

§ 13

Pagina 8 din 16 oferta desemnată câștigătoare a procedurii de atribuire, depusă de Asocierea ... SA – ... SA. Cu privire la criticile ce vizează motivele care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de contestator, Consiliul reține că autoritatea contractantă a transmis către acest ofertant adresa nr. TMI2026–015344/03.04.2026, de comunicare rezultat procedură, în cuprinsul căreia a precizat că „Prin prezenta, vă facem cunoscut că în urma evaluării ofertelor depuse la procedura de achiziție publică mai sus menționată, oferta d-voastră a fost respinsă, fiind considerată neconformă, temei art. 137 alin (3) litera a) din HG 395/2016, întrucât nu respectă cerințele din cadrul documentației de atribuire (cerința minimă din caietul de sarcini privind expertul cheie ”manager contract”, F5-uri fișele tehnice și implicit, cerința din fișa de date -Cap. IV.4.1, punctul 2. “Fisele tehnice completate în conformitate cu cerințele caietului de sarcini și a documentației tehnice anexată”) Motivație: 1.Nu ați făcut dovada respectării cerințelor din „Fisa tehnică nr.6 - Rigola de tramvai cu grătar”, respectiv: „-Produsul ofertat nu respectă standard SR EN 124. Ofertantul face precizarea explicită că standardul SR EN 124 nu este aplicabil rigolelor ofertate. Având in vedere cerința exprimată, în clar, în Fișa tehnică nr. 6 - Rigola de tramvai cu grătar potrivit căreia produsele ofertate trebuie să respecte anumite condiții privind conformitatea cu standardele relevante precum standardul SR EN 124, apreciem că răspunsul ofertantului subliniază o nerespectare a cerințelor impuse de Autoritatea Contractantă. Astfel, rezultă că ofertantul nu îndeplinește cerința din documentația de atribuire în ceea ce privește ofertarea unei rigole ce respectă întru totul condițiile privind conformitatea cu standardele relevante.” 2.Nu ati făcut dovada respectării cerințelor din „Fisa tehnica nr.7 - Baterie de rigole de tramvai cu grătar”, respectiv: „În ceea ce privește solicitarea de clarificare 51.b) Ofertantul clarifică aspectele semnalate, mai puțin în legătura cu respectarea standardului SR EN 124. Ofertantul face precizarea explicită că standardul SR EN 124 nu este aplicabil rigolelor ofertate. Având în vedere cerința exprimată, în clar, în Fișa tehnică nr. 7 - Baterie de rigole de tramvai cu grătar potrivit căreia produsele ofertate trebuie să respecte anumite condiții privind conformitatea cu standardele relevante precum standardul SR EN 124, apreciem că răspunsul ofertantului subliniază o nerespectare a cerințelor impuse de Autoritatea Contractantă. Astfel, rezultă că ofertantul nu îndeplinește cerința din documentația de atribuire în ceea ce privește ofertarea unei baterii de rigole de tramvai cu grătar ce respectă întru totul condițiile privind conformitatea cu standardele relevante”. 3. Nu ați făcut dovada respectării cerințelor din „Fisa tehnica nr.8 - Separator de nămol si ulei”, respectiv: „În ceea ce privește solicitarea de clarificare 52.a) Conform solicitării de clarificare, ofertantul declară că își asumă componentele din care este alcătuită bateria de rigole. Ofertantul clarifică aspectele semnalate, mai puțin în legătură cu respectarea standardului SR EN 1825. Ofertantul face precizarea explicită că standardul SR EN 1825 nu este aplicabil rigolelor ofertate. Având în vedere cerința exprimată, în clar, în „Fișa tehnică nr. 8 - Separator de nămol și ulei” potrivit căreia produsele ofertate trebuie să respecte anumite condiții privind conformitatea cu standardele relevante precum standardul SR EN 1825, apreciem că răspunsul ofertantului subliniază o nerespectare a cerințelor impuse de Autoritatea Contractantă. Astfel, rezultă că ofertantul nu îndeplinește cerința din documentația de atribuire în ceea ce privește ofertarea unui separator de nămol și ulei ce respectă întru totul condițiile privind conformitatea cu standardele relevante”. 4. Pt. persoana

§ 14

Pagina 9 din 16 nominalizată pe poziția cheie de “manager de proiect” - D-na ... nu s-au prezentat documente din care să rezulte îndeplinirea cerinței minime solicitate prin documentația de atribuire: “minim un Manager de contract (..), conform solicitării, care să fi participat la implementarea a cel puțin unui contract de lucrări de construcție nouă de drumuri, poduri/pasaje/ viaducte, cale de rulare tramvai, reabilitare/ modernizare/ extindere drumuri, poduri/ pasaje/viaducte, cale de rulare tramvai”, întrucât această persoană nu a participat la cel puțin un contract de lucrări de construcție nouă sau reabilitare/modernizare/ extindere de poduri/pasaje/viaducte. În cadrul contractelor menționate și pentru care s-au prezentat recomandări, respectiv: - contractul nr.249590/19.06.2018, având ca obiect “…”; - contractul nr. 4674/C/13.03.2019 - având ca obiect “Lucrări de reparare canale de lucru hala …”; - contractul nr. 187771/28.12.2015 având ca obiect - “Modernizarea infrastructurii de transport în comun pentru fluidizarea traficului forței de muncă între cele două platforme industriale ale …”, - contract nr. 315491/25.02.2015- având ca obiect -“Modernizarea infrastructurii de transport în comun pentru fluidizarea traficului forței de muncă între cele două platforme industriale ale …”; -contractul nr. nr.90101/2009- având ca obiect „lucrări de linii tramvai, rețea apă, canalizare, gaze, termoficare alimentare energie electrică, rețea de contact linii tramvai, deviere rețele electrice” -contractul nr.1654/C/20.12.2027 având ca obiect “Modernizarea liniei de tramvai pe …”. Nu s-au executat lucrări de construcție nouă de poduri/ pasaje/ viaducte, reabilitare/ modernizare/ extindere poduri/ pasaje/ viaducte, conform solicitării”. Raportat la motivele de respingere, așa cum acestea au fost indicate în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, Consiliul reține că în cuprinsul documentației de atribuire, respectiv în fișa de date a achiziției, la punctul IV.4.1 „Modul de prezentare al propunerii tehnice”, este prevăzut că „Propunerea tehnica va conține: 1. Propunere tehnică elaborată astfel încât să rezulte că sunt îndeplinite și asumate toate cerințele tehnice din documentația de atribuire și eventualele clarificări/răspunsuri la clarificări, atașate anunțului de participare publicat în SEAP. În situația în care specificațiile tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietului de sarcini, documentației tehnice anexate caietului de sarcini, sau a oricărui alt document aferent documentației de atribuire, fac trimitere la un standard, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție /metodă specifică de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea "sau echivalent". De asemenea toate materialele, utilajele, echipamentele pentru care va fi folosită sintagma “sau echivalent", trebuie să se respecte cel puțin caracteristicile tehnice și de calitate ale materialelor, utilajelor, echipamentelor menționate în caietele de sarcini/documentația tehnică sau oricare alt document aferent; 2. Fișele tehnice completate în conformitate cu cerințele caietului de sarcini și a documentației tehnice anexată. (…)”. Cu privire la fișele tehnice nr. 6, nr. 7 și nr. 8, Consiliul reține că în cuprinsul acestora este precizat „Condiții privind conformitatea cu standard relevante – în conformitate cu standardele actuale (EN ISO 9001, DIN 19580, SR EN 1433, SR EN 124)” – pentru Rigola de tramvai cu grătar și Baterie de rigole de tramvai cu grătar, respectiv „Condiții privind conformitatea cu standard relevante – fabricație conform DIN EN ISO 9001, - în conformitate cu standardele europene (DIN 1999/SR EN 858-1:2005, SR EN 858/A1:2006, SR EN 1825-1:2005)” – pentru Separator nămol și ulei.

§ 15

Pagina 10 din 16 Astfel, Consiliul constată că autoritatea contractantă a informat pe toți cei interesați de participarea la procedura de atribuire despre condițiile privind conformitatea cu standardele europene, indicând în mod concret standardele relevante, printre care și SR EN 124 (pentru fișele tehnice nr. 6 și nr. 7) și EN 1825 (pentru fișa tehnică nr. 8), fiind astfel respectate prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora „Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire”. În acest context, Consiliul are în vedere că în măsura în care a considerat că nu sunt aplicabile prevederile standardelor europene impuse de autoritatea contractantă, contestatorul avea posibilitatea formulării unei contestații împotriva documentației de atribuire sau solicitarea de modificare a prevederilor acesteia. Or, Consiliu constată că, în condițiile în care contestatorul nu a procedat în acest mod și a depus ofertă în cadrul prezentei proceduri de atribuire, conținutul documentației de atribuire nu a suportat modificări și nu a fost contestat, astfel că și-a consolidat caracterul obligatoriu, atât pentru ofertanți care, potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, cât și pentru comisia de evaluare care, în conformitate cu art. 133 alin. (1) și (2) din același act normativ, are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, în condițiile în care propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptive, orice critică cu privire la conținutul documentației de atribuire este tardive în acest moment al derulării procedurii de atribuire. Prin urmare, se reține că prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În aceeași direcție, în alte decizii ale Curților de Apel s-a reținut că cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă. Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității

§ 16

Pagina 11 din 16 contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora. Raportat la aceste aspect, Consiliul nu reține în soluționare susținerile contestatorului referitoare la standardul SR EN 124:1996 și la standardul SR EN 1825 întrucât, pe de o parte, autoritatea contractantă nu a făcut referire la o anumită ediție a standardului SR EN 124, iar, pe de altă parte, standardele impuse de autoritatea contractantă (SR EN 1433 și SR EN 124 – pentru Rigola de tramvai cu grătar și Baterie de rigole de tramvai cu grătar, respectiv SR EN 858-1:2005, SR EN 858/A1:2006 și SR EN 1825-1:2005 – pentru Separator nămol și ulei) au aplicabilitate concomitentă și nu exclusivă. Se reține că în etapa de evaluare a ofertelor, comisia de evaluare a transmis ofertantului ... SRL adresa de solicitare de clarificări nr. TMI2026–002663/27.01.2026, prin care s-au solicitat clarificări cu privire la modul de îndeplinire a fișelor tehnice 6 - Rigola de tramvai cu grătar. nr. 7 - Baterie de rigole de tramvai cu grătar și nr. 8 - Separator de nămol și ulei, cu privire la conformitatea cu standardele relevante, indicate în mod concret în cuprinsul documentației de atribuire, iar ofertantul în cauză a precizat, în mod clar, că „Standardul SR EN 124 nu este aplicabil rigolelor, acesta fiind specific doar dispozitivelor de acoperire și de închidere pentru guri de scurgere și cămine de vizitare în zone carosabile și pietonale. Din acest motiv, corespondența propunerii tehnice face referire doar la standardul SR EN 1433, considerând SR EN 124 neaplicabil în acest caz”, respectiv „Standardul SR EN 1825 nu este aplicabil separatoarelor de hidrocarburi, acesta fiind specific doar separatoarelor de grasimi si uleiuri de origine vegetală si animală. Din acest motiv, corespondența propunerii tehnice face referire doar la standardul SR EN 858, considerând SR EN 1825 neaplicabil în acest caz”. Într-o atare situație, Consiliul constată că, în mod întemeiat, comisia de evaluare a procedat la respingerea ofertei în cauză pentru motivele de la punctele 1-3 din adresa de comunicare a rezultatului procedurii, astfel că respinge, ca nefondate, criticile formulate de contestator sub acest aspect. În ceea ce privește al patrulea motiv de respingere a ofertei prezentate de ... SRL, invocat de autoritatea contractantă în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, analizând documentele prezentate în cadrul dosarului cauzei, Consiliul constată că acesta este nefondat, având în vedere următoarele: Între contractele prezentate pentru demonstrarea cerinței minime de către persoana nominalizată pe poziția cheie de “manager de proiect” - D- na ..., se regăsește și contractul nr.249590/19.06.2018, având ca obiect “Realizare legătura pe cele trei direcții a liniilor de tramvai în intersecția între străzile …” pentru care persoana nominalizată a ocupat funcția de coordonator de proiect (conform recomandării prezentate la pag. 1271 din propunerea tehnică prezentată de ofertantul ... SRL), și care, așa cum rezultă din prima filă, între părțile contractante este și SC … SRL, fiind precizat „39% executând conform acordului de asociere lucrări de infrastructură linii, poduri și podețe, semnalizare rutieră, relocare drum, relocări de rețele

§ 17

Pagina 12 din 16 utilități și protecție utilități – apă, apă-canal, canalizare menajeră, gaze, apa geotermală, telefonie, rețele RDS”. Astfel, Consiliul constată că, în mod contrar celor constatate de comisia de evaluare, unul dintre contractele prezentate de ... SRL pentru demonstrarea cerinței minime de către persoana nominalizată pe poziția cheie de “manager de proiect” - D-na ..., a avut ca obiect, între altele, și lucrări de construcții poduri și podețe, așa cum s-a solicitat prin documentația de atribuire, modificată prin răspunsul la solicitările de clarificări. Prin urmare, se constată că, în mod eronat, a fost reținut acest motiv de respingere a ofertei prezentate de ... SRL, motiv pentru care Consiliul admite criticile formulate de contestator sub acest aspect. Referitor la criticile formulate de contestator cu privire la oferta declarată câștigătoare a procedurii de atribuire, depusă de ASOCIEREA ... SA - ... SRL, Consiliul constată că acestea vizează următoarele aspete: 1. modul de îndeplinire a cerinței de la Secţiunea lll.l.3.a – „Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fișa de date a achiziției privind deținerea autorizației de furnizor feroviar și certificat de omologare tehnică sau agrement feroviar emise de AFER; 2. modul de îndeplinire de către acest ofertant a cerințelor privind conformitatea cu standardele relevante din cadrul fișelor tehnice nr. 6, nr. 7 și nr. 8. Analizând oferta prezentată de ASOCIEREA ... SA - ... SRL prin raportare la prevederile documentației de atribuire, la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice și la susținerile părților, Consiliul constată următoarele: 1. Cu privire la criticile ce vizează modul de îndeplinire a cerinței de la Secţiunea lll.l.3.a – „Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fișa de date a achiziției, Consiliul reține că la acest punct din documentația de atribuire este prevăzut că „Operatorii economici care depun oferta, persoane juridice române sau străine, trebuie să demonstreze că dețin Autorizația de furnizor feroviar și certificat de omologare tehnică sau agrement feroviar emise de AFER, în conformitate cu Ordonanta nr.30 din 14.08.2024, privind autorizarea operatorilor economici din domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic. Modalitate de indeplinire: Se va completa DUAE în conformitate cu prevederile art.193 din Legea 98/2016, de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informatiile aferente situației lor. Documentele justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție, in conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv autorizația de furnizor feroviar și certificat de omologare tehnică sau agrement feroviar emise de AFER, în conformitate cu Ordonanța nr.30 din 14.08.2024, privind autorizarea operatorilor economici din domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau

§ 18

Pagina 13 din 16 turistic, urmează a fi prezentate la solicitarea autorităţii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, în urma aplicării criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. În cazul unei oferte comune depusă de mai mulţi operatori economici, documentele solicitate se vor prezenta de către fiecare operator economic semnatar al acordului de asociere, pentru partea de contract pe care o realizează”. Raportat la cerința în discuție, Consiliul reține ca fiind relevante în soluționare prevederile art. 51 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „(1) În situaţia în care autoritatea contractantă solicită în cadrul criteriilor referitoare la capacitatea de exercitare a activităţii profesionale şi/sau cerinţelor de executare a contractului anumite autorizaţii specifice, cerinţa se consideră îndeplinită în cazul operatorilor economici ce participă în comun la procedura de atribuire, dacă aceştia demonstrează că dispun de respectivele resurse autorizate şi/sau că unul dintre membrii asocierii deţine autorizaţia solicitată, după caz, cu condiţia ca respectivul membru să execute partea din contract pentru care este solicitată autorizaţia respectivă. (2) În cazul în care ofertantul/candidatul sau operatorii economici care participă în comun la procedura de atribuire subcontractează o parte din contractul de achiziţie publică, cerinţa prevăzută la alin. (1) se consideră îndeplinită dacă subcontractantul nominalizat deţine autorizaţia solicitată prin documentaţia de atribuire, cu condiţia ca acesta să execute partea din contract pentru care este solicitată autorizaţia respectivă” și constată că, în măsura în care asocierea în cauză a stabilit că lucrările aferente contractului ce urmează a fi atribuit vor fi executate de către subcontractanți, cerința se consideră îndeplinită dacă subcontractanții declarați dețin autorizațiile solicitate și nu de către cei doi asociați, așa cum, în mod eronat, susține contestatorul. Astfel, Consiliul constată că ASOCIEREA ... SA - ... SRL a declarat subcontractanți, după cum urmează: 1. … SRL – pentru execuţie lucrări iluminat public; execuţie lucrări reţele de utilităţi; execuţie lucrări instalaţii electrice; în procent de 10,45%, din valoarea fără TVA a contractului; 2. … SA – pentru echipamente, lucrări și servicii pentru realizarea soluţiei de management al traficului și supraveghere video plus fibră optică, în procent de 2,50 %, din valoarea fără TVA a contractului; 3. … SRL – pentru execuţie lucrări amenajări peisagistica, în procent de 0,47%, din valoarea fără TVA a contractului; 4. … SRL pentru execuţie lucrări infrastructura tramvai, în procent de 8,57 %, din valoarea fără TVA a contractului; 5. …SRL – pentru execuție lucrări infrastructură tramvai - sudură aluminotermică a șinelor de tramvai, în procent de 1,12%, din valoarea fără TVA a contractului 6. … SRL – pentru execuție lucrări Infrastructura tramvai, în procent de 20,79%, din valoarea fără TVA a contractului. De asemenea, se constată că toți subcontractanții declarați au prezentat autorizație de furnizor AFER sau agrement tehnic emis de AFER pentru toate lucrările și serviciile pe care urmează să le execute. (Așa cum

§ 19

Pagina 14 din 16 rezultă și din cuprinsul documentului „Răspuns solicitare de clarificari nr.TMI2026- 012223_TIMISOARA, ANEXA I - Documente justificative DUAE INEL IV TM”. Prin urmare, Consiliul constată că ASOCIEREA ... SA - ... SRL a îndeplinit cerința în dicuție prin intermediul subcontractanților declarați, motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate de contestator sub acest aspect. 2. Referitor la criticile ce privesc modul de îndeplinire de către ASOCIEREA ... SA - ... SRL a cerințelor privind conformitatea cu standardele relevante din cadrul fișelor tehnice nr. 6, nr. 7 și nr. 8, analizând propunerea tehnică prezentată de acest ofertant, respectiv documentul denumit „Fișe tehnice tramvai_compressed.pdf”, Consiliul constată că în cadrul acesteia se regăsesc fișele tehnice respective în care se menționează conformitatea cu standardele europene relevante. Mai mult, Consiliul constată că prin răspunsul la solicitarea de clarificări formulată de comisia de evaluare (la întrebările 7.50, 7.51 și 7.52), ofertantul în cauză a precizat că „respectă standardele relevante prevăzute în documentația de atribuire (EN ISO 9001, DIN 19580, SR EN 1433, SR EN 124), având clasă de sarcină E600, superioară cerinței minime solicitate (D400)”, respectiv „separatorul este realizat din material acceptat (beton armat), este alcătuit din trapă de nămol și separator de hidrocarburi, este prevăzut cu element coalescent și dispozitiv automat de închidere, asigură evacuarea hidrocarburilor sub limita de 5 mg/l și este conform cu standardele EN ISO 9001, DIN / SR EN 858-1:2005 + A1:2006 și SR EN 1825-1:2005”. Prin urmare, Consiliul constată că, în mod corect, comisia de evaluare a apreciat că cerințele privind compatibilitatea cu standardele europene relevante din cuprinsul fișelor tehnice nr. 6, nr. 7 și nr. 8 sunt îndeplinite, motiv pentru care va respinge, ca nefondate, criticle formulate în acest sens. Acestea fiind, se constată că, pe de o parte, în mod întemeiat oferta prezentată de ... SRL a fost respinsă, iar, pe de altă parte, în mod corect comisia de evaluare a stabilit că oferta prezentată de ASOCIEREA ... SA - ... SRL a îndeplinit cerințele invocate de contestator. Prin urmare, având în vedere contextul de fapt și de drept anterior expus și în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu .... Pe cale de consecință, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de ... SA, în calitate de lider al Asocierii ... SA – ... SRL. În ceea ce privește solicitarea ... SA, exprimată în cuprinsul cererii de intervenție nr. ..., de obligare a contestatoarei ... SRL la plata cheltuielilor de judecată, aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă, având în vedere motivele prezentate în continuare. Relevante în analizarea acestui capăt de cerere sunt următoarele dispoziții ale Codului de procedură civilă: - art. 61 alin. (3): „Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți”;

§ 20

Pagina 15 din 16 - art. 65 alin. (1): „Intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale”. - art. 453 alin. (1): „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”. Analizând dispozițiile citate anterior rezultă că pentru acordarea cheltuielilor de judecată nu este suficientă dobândirea calității de parte într-un proces, ci este necesar ca acea parte să câștige procesul adică să obțină total sau parțial pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă fiind explicite în acest sens. Din această perspectivă, Consiliul reține că intervenientul accesoriu, deși devine parte în proces după admiterea în principiu a cererii sale [conform art. 65 alin. (1) din Codul de procedură civilă], nu invocă o pretenție proprie în proces pentru a deveni „parte care câștigă procesul”, ci sprijină numai apărarea uneia dintre părți, după cum rezultă din dispozițiile art. 61 alin. (3) din Codul de procedură civilă, astfel încât acesta nu poate obține obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, doar partea în favoarea căreia a intervenit și care a obținut pretențiile solicitate putând pretinde astfel de cheltuieli. În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 659/39/2016 (Decizia nr. 861/13.09.2016). în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția tardivității formulării contestației de către ... SRL, invocată de intervenientul ... SA, în calitate de lider al Asocierii ... SA – ... SRL. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu .... Admite cererea de intervenție formulată de ... SA, în calitate de lider al Asocierii ... SA – ... SRL. Respinge, ca inadmisibilă, solicitarea ... SA, de obligare a ... SRL la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare …

§ 21

Pagina 16 din 16 Redactat practicaua deciziei, …

§ 22

Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține … pagini.