AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2026_2881

2026Fonduri: PropriiProcedura de atribuire aplicabila in cazul serviciilor sociale si al altor servicii specifice
ContestatorPAPA TOT SRL
AutoritateCOMUNA MOZACENI

CPV: 55520000-1
Critici: D3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 32.598 caractere
§ 1

Pagina 1 din 10 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr.... Data:... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr...., depusă de..., cu sediul în.......... nr...., judeţul..., înregistrată la... . sub nr...., având CUI..., reprezentată legal de administrator... ... împotriva documentației de atribuire publicată în... sub nr.... din data de..., privind procedura proprie, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de catering conform prevederilor... - anul 2026", cod..., de către..., cu sediul în..., nr......., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. admiterea contestaţiei; 2. suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului prezentei contestaţii; 3. obligarea autorităţii contractante la remedierea documentaţiei de atribuire prin eliminarea tuturor cerinţelor restrictive şi nelegale; 4. prelungirea... astfel încât operatorii economici să beneficieze de un termen efectiv şi rezonabil pentru întocmirea ofertelor şi formularea solicitărilor de clarificări; 5. în subsidiar, anularea procedurii în măsura în care neregularităţile constatate nu mai pot fi remediate. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care... atacă documentația de atribuire, solicitând cele de mai sus. Contestatorul susține că are interes legitim, actual, personal și direct pentru depunerea contestației, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 101/2016, întrucât documentaţia de atribuire conţine cerinţe

§ 2

Pagina 2 din 10 restrictive şi disproporţionate, care împiedică participarea sa efectivă și afectează posibilitatea acestuia de a depune o ofertă conformă. Se menționează că documentaţia de atribuire este una complexă, cuprinzând numeroase cerințe privind calificarea operatorilor economici, experienţa similară, personalul de specialitate, dotările tehnice, propunerea tehnică, propunerea financiară, factorii de evaluare şi modalitatea de justificare a preţului. Anunţul a fost publicat în cursul zilei de vineri..., iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru marți.... În mod practic, operatorii economici au beneficiat de un interval efectiv de lucru de aproximativ o zi lucrătoare, pentru analizarea unei documentații ample, identificarea eventualelor neclarităţi, formularea solicitărilor de clarificări, obţinerea documentelor necesare şi întocmirea propunerii tehnice şi financiare. În acelaşi timp, documentaţia stabileşte că solicitările de clarificări pot fi formulate doar până în cea de-a patra zi anterioară termenului-limită de depunere a ofertelor. Rezultă astfel că dreptul operatorilor economici de a solicita clarificări este unul pur teoretic, calendarul stabilit de autoritatea contractantă făcând imposibilă exercitarea efectivă a acestuia. Pe lângă caracterul excesiv de scurt al termenului acordat, contestatorul reține faptul că documentaţia conţine numeroase cerinţe restrictive, disproporţionate şi insuficient fundamentate, care încalcă principiile fundamentale ale achiziţiilor publice şi limitează în mod nejustificat accesul operatorilor economici la procedură. Apreciem că modalitatea în care autoritatea contractanta a ales sa organizeze prezenta procedură ridică serioase dubii cu privire la respectarea dispoziţiilor Legii nr..... Deşi documentaţia de atribuire califică procedura drept o „procedura simplificată proprie", organizată în baza unei norme interne, autoritatea contractantă nu prezintă niciun raţionament juridic care să justifice alegerea acestei modalităţi de atribuire şi nici nu demonstrează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 98/2016 pentru aplicarea unui asemenea regim. Simpla menţionare a faptului că serviciile fac parte din categoria serviciilor prevăzute în Anexa nr.... nu este suficientă pentru a înlătura aplicarea normelor imperative ale legislaţiei achiziţiilor publice şi nici pentru a permite instituirea unei proceduri care diminuează garanţiile recunoscute operatorilor economici. Rezultă că procedura proprie nu a fost utilizată pentru simplificarea atribuirii contractului, ci pentru diminuarea garanţiilor procedurale recunoscute operatorilor economici de legislaţia naţională şi europeană. În măsura în care Consiliul va aprecia că, raportat la obiectul contractului, valoarea estimată şi modalitatea de iniţiere a procedurii prin publicare în..., autoritatea contractantă avea obligaţia aplicării procedurii simplificate reglementate de art. 113 din Legea nr. 98/2016, contestatorul solicită constatarea încălcării dispoziţiilor alin. (5) lit. a) referitoare la termenul minim dintre publicarea anunţului şi data-limită de depunere a ofertelor, precum şi a tuturor celorlalte garanţii procedurale aferente acestei proceduri. Totodată, contestatorul apreciază că documentaţia încalcă principiile fundamentale prevăzute de art. 2 din Legea nr. 98/2016, documentaţia de

§ 3

Pagina 3 din 10 atribuire instituind un cumul de cerinţe care, prin efectul lor combinat, limitează accesul operatorilor economici la procedură. Se arată că, prin stabilirea unui calendar care face imposibilă pregătirea efectivă a ofertelor, autoritatea contractantă încalcă atât principiul transparenţei, cât şi pe cel al proporţionalitătii şi al tratamentului egal. Deopotrivă, contestatorul reține că factorii de evaluare sunt restrictivi, insuficient fundamentaţi şi nu permit o comparare obiectivă a ofertelor. Astfel, se acordă punctaj suplimentar pentru utilizarea unor produse cu anumite caracteristici, precum procentul de carne din preparate sau termenul de valabilitate al pâinii integrale. Autoritatea contractantă nu justifică însă de ce aceste caracteristici reprezintă un avantaj economic sau funcţional pentru executarea contractului. Nu se explică de ce pâinea cu termen de valabilitate de maximum 48 de ore ar fi superioară celei cu un termen de valabilitate diferit, în condiţiile în care ambele produse pot respecta toate normele sanitare şi de calitate. Contestatorul opinează că, în lipsa unei justificări obiective, criteriul favorizează indirect anumite categorii de producători şi restrânge concurenţa. În egală măsură, criteriul privind procentul de carne nu este fundamentat prin raportare la cerinţele nutriţionale impuse beneficiarilor serviciului. De asemenea, contestatorul apreciază că cerinţele minime de calificare şi cerinţele tehnice sunt disproporţionate şi restrictive, astfel: .... Cerinţa privind dieteticianul Documentaţia impune prezentarea, încă de la data depunerii ofertei, a documentelor care atestă existenţa unui dietetician, inclusiv contract individual de muncă sau contract de colaborare; contestatorul apreciază că această cerinţă este excesivă. .... Cerinţa privind termoboxurile Documentaţia solicită deţinerea unui număr minim de patru termoboxuri cu o capacitate minimă determinată; contestatorul apreciază că această cerinţă nu este fundamentată. Contestatorul susține faptul că, clauzele privind respingerea automată a ofertelor fără posibilitatea solicitării de clarificări sunt nelegale. Autoritatea contractantă a instituit prin documentaţia de atribuire un mecanism intern de soluţionare a contestaţiilor prin care aceasta analizează şi soluţionează propriile acte administrative emise în cadrul procedurii de atribuire. O asemenea reglementare este incompatibilă cu principiul imparţialităţii şi cu dreptul operatorilor economici la un remediu efectiv, întrucât aceeaşi autoritate care a elaborat documentaţia de atribuire şi a stabilit cerinţele contestate este chemată să se pronunţe asupra legalitătii propriilor acte. Or, prin redactarea art. VI.4 din documentaţie, autoritatea contractantă creează impresia că legalitatea procedurii este supusă exclusiv propriei sale verificări, ceea ce este incompatibil cu exigenţele unui control efectiv şi imparţial. În consecinţă, petentul apreciază că se impune admiterea prezentei contestaţii şi remedierea documentaţiei de atribuire prin eliminarea dispoziţiilor restrictive si prelungirea..., astfel încât procedura să se desfăşoare cu respectarea principiilor transparenţei, tratamentului egal, proporţionalitaţii şi asigurării unei concurenţe reale şi efective.

§ 4

Pagina 4 din 10 Prin adresa nr..... înregistrată la CNSC sub nr...., autoritatea contractantă depune punct de vedere la contestația formulată de..., solicitând respingerea ei. Pe cale de excepție, autoritatea consideră că, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind soluţionarea contestaţiilor în procedurile de achiziţie publică, cu modificările şi completările ulterioare, contestatia formulată de... nu se încadrează în domeniul de aplicare al reglementărilor privind contestaţiile în achiziţiile publice. Aceasta, întrucât achiziţia în cauză a fost realizată prin procedura de achiziţie directă, reglementată de alte dispoziţii legale, respectiv cele prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 și din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Astfel, având în vedere că procedura de achiziţie directă nu face obiectul legislaţiei prevăzute de Legea nr. 101/2016 şi nu se încadrează în tipologia de procedură supusă competenţei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, autoritatea apreciază că instituția nu are competenţa de a soluţiona contestaţia depusă de către.... Cu privire la termenul stabilit pentru depunerea ofertelor şi formularea solicitărilor de clarificări, autoritatea susține că aceste critici sunt neîntemeiate, fiind construite pe o premisă de fapt eronată, respectiv aceea că anunţul de publicitate ar fi fost publicat în cursul zilei de vineri, lăsând operatorilor economici un interval insuficient pentru elaborarea ofertelor. În realitate, anunţul de publicitate a fost publicat în... la data de..., ora 16: 18, aspect care rezultă fără echivoc din informaţiile existente în.... Se menționează că în cadrul unei achiziţii realizate prin anunţ de publicitate, publicarea unui răspuns la solicitările de clarificări determină, în mod automat, generarea unei noi versiuni a anunţului de publicitate, fără ca aceasta să reprezinte data publicării iniţiale a procedurii.... afişează fiecare actualizare sub forma unei versiuni distincte, păstrând istoricul tuturor versiunilor generate pe parcursul procedurii. Astfel, data afişată pentru versiunea în care au fost încărcate răspunsurile la clarificări reprezintă exclusiv momentul actualizării anunţului prin publicarea acestor răspunsuri şi nu data la care procedura a fost iniţiată. Contestatorul confundă în mod nejustificat data unei versiuni ulterioare a anunţului, generată ca urmare a publicării răspunsurilor la solicitările de clarificări, cu data publicării iniţiale a procedurii, construindu-şi întreaga critică pe această interpretare eronată. În ceea ce priveşte termenul de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă a acordat operatorilor economici un interval de 7 zile pentru elaborarea şi depunerea ofertelor, termen apreciat ca fiind adecvat în raport cu obiectul contractului şi cu specificul serviciilor ce urmau a fi achiziţionate. Cu privire la nelegalitatea aplicării procedurii proprii şi eludarea garanţiilor prevăzute de Legea nr. 98/2016, autoritatea constată faptul că întreaga susţinere a contestatorului porneşte de la o idee greşită, şi anume că singura modalitate prin care o autoritate contractantă poate atribui un contract este procedura simplificată conform art. 113 din Legea nr. 98/2016. Pe lângă procedura simplificată, legea reglementează şi achiziţia directă, precum şi procedurile proprii aplicabile anumitor categorii de servicii, inclusiv celor prevăzute în Anexa nr.... la Legea nr. 98/2016.

§ 5

Pagina 5 din 10 Cu toate acestea, contestatorul analizează întreaga documentaţie exclusiv prin prisma regulilor aplicabile procedurii simplificate şi tratează aceste reguli ca şi cum s-ar aplica tuturor procedurilor de achiziţie. 0 asemenea abordare este greşită, deoarece ignoră faptul că fiecare tip de procedură are propriile reguli şi propriul regim juridic. Autoritatea contractantă a asigurat publicitatea procedurii prin publicarea anunţului în..., a pus la dispoziţia tuturor operatorilor economici aceeaşi documentaţie de atribuire, a aplicat aceleaşi reguli tuturor participanţilor şi nu a instituit condiţii care să favorizeze sau să dezavantajeze un anumit operator economic. De asemenea, cerinţele stabilite au fost raportate la obiectul şi complexitatea contractului, fiind stabilite cu respectarea principiului proporţionalităţii. Față de criticile privind faptul că documentaţia încalcă principiile fundamentale prevăzute de art. 2 din Legea nr. 98/2016, autoritatea reține că acestea sunt formulate în mod generic şi nu sunt susţinute de nicio împrejurare concretă din care să rezulte că autoritatea contractantă ar fi încălcat principiile nediscriminării, tratamentului egal, transparenţei, proporţionalităţii, recunoaşterii reciproce sau asumării răspunderii. Simpla invocare a acestor principii nu este suficientă pentru a demonstra încălcarea lor. Contestatorul se limitează la afirmaţii generale, fără a indica în ce mod concret autoritatea contractantă ar fî favorizat un operator economic, ar fi restrâns accesul la procedură sau ar fi aplicat reguli diferite participanţilor. În ceea ce priveşte termenul de depunere a ofertelor, afirmaţia contestatorului, potrivit căreia, acest termen ar fi fost insuficient, nu este susţinută de niciun element obiectiv. Anunţul de participare a fost publicat în... la data de..., fiind accesibil tuturor operatorilor economici interesaţi în aceleaşi condiţii; împrejurarea că contestatorul a luat cunoştinţă de existenţa procedurii şi a început să formuleze demersuri abia la data de... nu poate fi imputată autorităţii contractante şi nu este de natură să transforme un termen acordat în mod egal tuturor participanţilor într-un termen pretins nelegal sau discriminatoriu. Totodată, autoritatea învederează că, criticile contestatorului referitoare la factorii de evaluare sunt neîntemeiate şi pornesc, din nou, de la simple aprecieri subiective, fără a demonstra în ce constă pretinsa încălcare a dispoziţiilor Legii nr..... Contrar susţinerilor acestuia, factorii de evaluare au fost stabiliţi în directă legătură cu obiectul contractului, respectiv furnizarea serviciilor de catering, şi urmăresc identificarea ofertei care asigură cel mai bun raport calitate-preţ pentru autoritatea contractantă şi beneficiarii serviciilor. Acordarea unui punctaj suplimentar pentru utilizarea unor produse cu un conţinut mai ridicat de carne sau pentru furnizarea pâinii integrale cu un termen redus de valabilitate nu reprezintă criterii arbitrare, ci reflectă preocuparea autorităţii contractante pentru calitatea şi prospeţimea produselor alimentare ce urmează a fl furnizate pe durata executării contractului. Este firesc şi justificat ca, între două produse conforme din punct de vedere legal, autoritatea contractantă să puncteze superior produsul care oferă un nivel calitativ mai ridicat şi răspunde mai bine interesului urmărit prin contract. Susţinerile contestatorului, potrivit cărora, cerinţele de calificare şi cerinţele tehnice ar fi disproporţionate nu sunt susţinute de argumente concrete. Acesta afirmă că anumite cerinţe ar fi excesive, însă nu explică de ce

§ 6

Pagina 6 din 10 ele nu ar avea legătură cu obiectul contractului sau în ce mod ar împiedica participarea operatorilor economici. Autoritatea contractantă a stabilit aceste cerinţe pentru a se asigura că viitorul contract va putea fi executat în condiţii corespunzătoare. Nu este suficient ca un operator economic să afirme că va putea presta serviciile după semnarea contractului, ci trebuie să dovedească încă din etapa depunerii ofertei că dispune de resursele şi dotările necesare. În ceea ce priveşte cerinţa referitoare la dietetician, aceasta a fost introdusă pentru a garanta că meniurile vor fi întocmite şi verificate de personal calificat. Contestatorul susţine că ar fi fost suficientă o simplă declaraţie sau un angajament. O astfel de abordare nu oferă însă nicio garanţie că, în cazul în care contractul va fi atribuit, operatorul economic va dispune efectiv de specialistul necesar. Autoritatea contractantă are dreptul să verifice existenţa acestor resurse înainte de atribuirea contractului, nu să se bazeze exclusiv pe promisiuni. Nici criticile referitoare la termoboxuri nu sunt întemeiate. Numărul şi capacitatea acestora au fost stabilite în funcţie de necesităţile contractului şi de obligaţia autorităţii contractante de a asigura transportul alimentelor în condiţii de siguranţă. Contestatorul nu demonstrează că aceste cerinţe ar fi imposibil de îndeplinit sau că ar favoriza un anumit operator economic. Acesta se limitează să afirme că autoritatea contractantă ar fi putut stabili alte cerinţe, fără a dovedi că cele existente sunt nelegale. Contestatorul nu dovedeşte că aceste cerinţe sunt excesive sau că nu au legătură cu obiectul contractului. În realitate, criticile formulate par să exprime nemulţumirea acestuia faţă de nivelul cerinţelor stabilite de autoritatea contractantă, iar nu existenţa unei încălcări a dispoziţiilor legale. În măsura în care contestatorul nu deţine resursele umane sau dotările solicitate prin documentaţia de atribuire, această împrejurare nu este de natură să conducă la concluzia că cerinţele sunt restrictive sau nelegale. Cu privire la susţinerea contestatorului referitoare la pretinsa nelegalitate a clauzelor privind respingerea ofertelor fără solicitarea prealabilă de clarificări, autoritatea subliniază că contestatorul interpretează în mod eronat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a..., transformând o posibilitate recunoscută autorităţii contractante într-o pretinsă obligaţie de a solicita clarificări în orice situaţie. Sau hotărârile invocate nu consacră o asemenea obligaţie. Cu privire la susţinerea contestatorului referitoare la pretinsa nelegalitate a mecanismului intern de soluţionare a contestatiilor, autoritatea apreciază că contestatorul porneşte de la o interpretare eronată a dispoziţiilor art. VI.4 din documentaţia de atribuire. Contrar susţinerilor acestuia, documentaţia nu instituie un mecanism care să înlocuiască sau să limiteze controlul exercitat de instanţa de judecată şi nici nu conferă autorităţii contractante competenţa de a se pronunţa definitiv asupra legalităţii propriilor acte. În concluzie, pe baza tuturor considerentelor de mai sus, contestatorul solicită respingerea contestației. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr....... a depus, în original, recipisa de

§ 7

consemnare

§ 8

a

§ 9

cauțiunii

§ 10

nr....

§ 11

din...,

§ 12

emisă

§ 13

de..., în valoare de..., potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016.

§ 14

Pagina 7 din 10 Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură proprie, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „...”, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind..., ora 12:.... Împotriva documentației de atribuire, publicată în... la data de...... a depus contestația ce face obiectul dosarului nr..... La analiza, cu întâietate, a excepției lipsei competenței materiale a CNSC în soluționarea disputei, bazată pe motivația autorității contractante că, în fapt, achiziția sa nu ar fi o procedură de atribuire, ci o achiziție directă, exceptată de prevederile Legii nr...., în a fi atacată pe cale administrativ- jurisdicțională, Consiliul constată netemeinicia ei. În fapt, chiar documentația de atribuire cuprinde trimiteri, explicite, la tipul achiziției în cauză, respectiv la dorința de a derula o procedură simplificată proprie, pentru atribuirea unui contract cu următoarele caracteristici: II....: ...-1 Servicii de catering (Rev.2) II.... Tip de contract: Servicii din categoria „Serviciilor sociale și alte servicii specifice” din Anexa 2 din Legea 98/2016 - subcategoria „Servicii hoteliere și restaurante”. II.... Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor Autoritatea contractantă doreste achizitionarea unui pachet alimentar +fruct, conform prevederilor HG 1171/2025, art. 3, lit. C,,, pachet alimentar, în situația în care nu există posibilitatea asigurării mesei calde în regim propriu sau de catering. Pachetul alimentar este păstrat, până la servire, în spații amenajate, în care sunt asigurate condițiile de manipulare și depozitare indicate de producător, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind igiena și siguranța produselor alimentare, condiții care să poată fi monitorizate și controlate”. Conform prevederilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, pentru atribuirea contractelor care au ca obiect servicii care sunt incluse în anexa 2 a legii, se aplică o procedură proprie a achizitorului: Procedura de atribuire prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. h), aplicabilă în cazul serviciilor sociale şi al altor servicii specifice prevăzute în anexa nr...., este o procedură proprie,  autoritatea contractantă având obligaţia respectării principiilor

§ 15

prevăzute la art. 2

§ 16

alin. (2

§ 17

). Or, conform anexei invocate, serviciile de catering, așa cum sunt identificate și prin documentația de atribuire atacată (cod... Servicii de catering), se regăsesc între categoriile de servicii pentru care se organizează astfel de proceduri de atribuire. Astfel, achiziția în derulare nu este o achiziție directă, ci o procedură proprie a autorității contractante. În consecință, nu sunt aplicabile regulile de excepție, invocate de autoritatea contractantă, prin punctul de vedere la contestație, rezultând din prevederile art. 3 alin. (1) litera a) din Legea nr. 101/2016: În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: a) act al autorităţii contractante - orice act, orice operaţiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de legislaţia în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în

§ 18

Pagina 8 din 10 cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziţia directă care intră sub incidenţa Legii nr.

§ 19

..., prevăzu

§ 20

te de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. Respingând excepția lipsei de competență, Consiliul va face analiza pe fond a criticilor. În referire la pretinsa alegere nelegală/incorectă a procedurii de atribuire, Consiliul constată contrariul criticilor contestatorului, pentru raționament de fapt identic cu cel reținut în analiza excepției de necompetență materială. De altfel, din coroborarea dispozițiilor art. 68 cu cele ale art. 111 din Legea nr. 98/2016, Consiliul constată că autoritatea contractantă a ales corect organizarea unei proceduri proprii de achiziție a contractului pentru servicii de catering, acest motiv de contestare fiind respins, ca nefondat. Termenul limită de ofertare, stabilit prin anunțul de inițiere a procedurii, reflectă încălcarea principiului proporționalității, între data de publicare a documentației (Vineri...) și data limită de ofertare (Marți...) fiind o singură zi lucrătoare întreagă, iar operatorii economici interesați în participare ar fi trebuit să prezinte o documentație de ofertare laborioasă. Un termen atât de scurt nu se justifică nici în raport cu nevoia efectivă de livrare, întrucât procedura de atribuire se derula în perioada vacanței de vară, adică fără a exista o presiune obiectivă pentru achizitor, în stabilirea unui termen scurt de ofertare. Un termen de 5 zile lucrătoare ar fi fost adecvat tipului procedurii și obiectului ei, în raport cu principiile proporționalității și egalității de tratament. Consiliul consideră nefondate criticile împotriva factorilor de evaluare privind termenul de valabilitate al pâinii integrale și procentul de carne din preparate, motiv pentru care le respinge, ca nefondate. Explicațiile regăsite și în documentația de atribuire relevă o analiză proporțională cu nevoia/interesul achizitorului de a primi produse cu calitate superioară, la stabilirea factorilor de evaluare în cauză: ... Calitatea nutrițională a preparatului din carne (Punctaj: 30%) Acest criteriu determină ofertantul să folosească carne adevărată, nu resturi procesate. Sub-criteriu: Conținutul de carne netă (fără adaosuri de soia/amidon). [...] .... Calitatea produselor de panificație (Punctaj: 20%) Previne utilizarea pâinii albe de calitate inferioară, cu conținut ridicat de amelioratori. Descriere: Utilizarea de chifle/pâine din făină integrală, graham sau secară, fără zahăr adăugat și fără conservanți (E-uri). În privința obligației pentru ofertanți de a prezenta dovada angajării unui dietetician și a deținerii a 4 termoboxuri, Consiliul consideră întemeiate criticile, cerințele fiind disproporționate față de nevoia efectivă a achizitorului. Aceste cerințe se regăsesc în caietul de sarcini, în capitolul ce privește modul de prezentare a propunerii tehnice, care ar trebui să conțină, printre altele: c) lista persoanelor responsabile de prestarea serviciilor; d) lista cu ambalajele folosite, insotita de certificatele de calitate si conformitate a ambalaejelor, lista cu mijloacele de transport, împreună cu autorizația sanitar veterinară pentru unitatea de preparare și mijloacele de transport;

§ 21

Pagina 9 din 10 e) Declarație pe proprie răspundere cu privire la respectarea reglementărilor obligatorii în domeniul social și al mediului. Măsuri aplicabile de Ofertant pe perioada Contractului pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor din domeniul mediului ce derivă din îndeplinirea obiectului Contractului f) Prestatorul trebuie să dețină minim 4 termoboxuri pentru transport alimentar cu rezistență termică, fiecare cu un volum minim de 44 litri, cu închidere ermetică, în caz contrar oferta sa va fi considerată neconformă. g) Meniurile vor fi realizate și aprobate de dieteticieni autorizați. În acest sens, se va prezenta autorizația, precum și contractul de muncă sau contractul de colaborare/prestări servicii valabil la data prezentării, încheiat cu nutriționistul dietetician autorizat. Or, întrucât transportul produselor trebuie asigurat prin mijloace de transport autorizate sanitar veterinar, se înțelege că acestea îndeplinesc și condițiile de asigurare a lanțului termic necesar păstrării caracteristicilor de siguranță a alimentelor. În consecință, nu rezultă, din tipul achiziției și din modul de prestare a serviciilor de transport, că se impune utilizarea a minim 4 termoboxuri pentru transport alimentar cu rezistență termică. În același timp, dovada angajării/accesului la un nutritionist dietetician, încă de la momentul ofertării, reprezintă o cerință a capacității de execuție a viitorului contract disproporționată, în raport cu obiectul achiziției. Achizitorul are stabilite, în anexele 2-3 la propunerea financiară, normele minime obligatorii care trebuie respectate în pregătirea mesei pentru școlari, inclusiv specificațiile tehnice ale produselor care vor compune meniurile. De asemenea, chiar prin clarificarea din oficiu, autoritatea contractantă a precizat că efectuarea analizelor nutriționale de către un laborator acreditat RENAR pentru cele 5 propuneri de meniu se poate derula după ofertare, proba demersului de obținere a analizelor fiind suficientă la momentul înaintării ofertelor. Astfel, Consiliul consideră că se impune ca autoritatea contractantă să accepte participarea operatorilor economici și pe baza unei declarații de disponibilitate/document similar, care să probeze că, la momentul ofertării, ar avea acces la un nutritionist dietetician, urmând ca numai ofertantul câștigător să prezinte documentele definitive ale calificării/angajării acestuia. Pentru acestea, Consiliul va obliga la eliminarea cerinței de deținere a termoboxurilor, ca specificație minimă a caietului de sarcini și la modificarea cerinței privind nutritionistul dietetician, cu adăugarea posibilității ca, la momentul ofertării, să se poată prezenta o declarație de disponibilitate a unui astfel de specialist, ca alternativă la contractual de muncă/prestări servicii. Posibilitatea solicitării de clarificări și/sau completări a ofertelor, la care autoritatea contractantă a renunțat, prin documentația de atribuire, reflectă nu doar transparență în modul de analiză a viitoarei evaluări a ofertelor (în nicio circumstanță contrară regulii ei, neputând solicita clarificări), ci asumarea răspunderii ca, inclusiv în situația unor erori minore sau omisiuni formale, să nu poată accepta ofertele afectate de acestea, cu asigurarea principiilor amintite și a egalității de tratament. În consecință, solicitarea de eliminare a regulii va fi respinsă de Consiliu, ca nefondată. Prevederile documentației de atribuire privitoare la modul de înaintare și soluționare a contestațiilor privind procedura de atribuire nu exclud

§ 22

Pagina 10 din 10 aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr...., ci afectează transparența procedurii, principiu de bază ce trebuie respectat. Astfel, stabilirea unui termen de contestare a actelor vătămătoare emise în procedură, de 3 zile și indicarea prevederilor Legii contenciosului administrative nr...., ca temei al unui asemenea demers, sunt mențiuni care induc în eroare posibilii participanți. Drept consecință, Consiliul va obliga la eliminarea acestor mențiuni și înlocuirea lor cu trimioteri explicite la aplicabilitatea Legii nr..... Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea procedurii, din cuprinsul contestației formulată de..., Consiliul constată absența oricărei motivări, în fapt și în drept, ceea ce relevă nerespectarea dispozițiilor specifice din art. 22 alin. (1) al Legii nr....: În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, la cererea persoanei interesate, Consiliul poate să dispună prin încheiere, în termen de 3 zile de la primirea cererii, măsura suspendării procedurii de atribuire [...]. Drept consecință, cererea de suspendare provizorie a procedurii va fi respinsă, ca nefondată. Luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată

§ 23

de...

§ 24

și

§ 25

va obliga

§ 26

autoritatea

§ 27

contractantă...,

§ 28

la continuarea procedurii, în 10 zile de la primirea deciziei, prin modificarea documentației de atribuire, privitor la: - eliminarea cerinței de deținere a termoboxurilor; - completarea cerinței privind nutriționistul dietetician; - mențiunilor legate de modalitatea de formulare a contestațiilor și - stabilirea unui nou termen limită de ofertare, de minim 5 zile lucrătoare, de la publicarea modificărilor. Concomitent, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul Va respinge contestația, în rest, ca nefondată. Pentru aceste motive, în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de... și obligă autoritatea contractantă..., la continuarea procedurii, în 10 zile de la primirea deciziei, prin modificarea documentației de atribuire, conform motivării ce precede (în referire la cerința de deținere a termoboxurilor, cerința privind nutriționistul dietetician și modalitatea de formulare a contestațiilor), inclusiv stabilirea unui termen nou de ofertare. Respinge contestația, în rest, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.