AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2026_2942

2026Fonduri: PropriiLicitatie deschisa

CPV: 33140000-3 Consumabile medicale (Rev.2)
Critici: D2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 26.540 caractere
§ 1

Pagina 1 din 9 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr.... Data:... 1. Prin contestația nr...., înregistrată la Consiliu sub nr.... (DOSAR... - lot 57), depusă de..., cu sediul social în......, nr...., bl...., ap...., Sector..., înregistrată la... sub nr...., având..., reprezentată legal de ing...., și asistată- reprezentată juridic prin „... - "..., bd....., nr...., et...., ap...., sector..., împotriva documentației de atribuire corespunzătoare Anunțului de   participare nr.... din...., privind procedura de licitație deschisă,

§ 2

online,

§ 3

organizată pentru încheierea acordului cadru având ca obiect „...”, cod..., organizată de etului de sarcini al lotului, prin raportare la cererile din contestație. 2. Prin contestația nr...., înregistrată la Consiliu sub nr.... (DOSAR nr.... - loturile depusă de..., cu sediul în....... nr......., înmatriculată la... J...1..., având..., reprezentată de..., împotriva documentației de atribuire corespunzătoare Anunțului de participare nr.... din...., privind procedura de licitație deschisă, online, organizată pentru încheierea acordului cadru având ca obiect „...”, cod..., organizată "..."..., cu sediul în....... nr......., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -constatarea caracterului nelegal și netemeinic al Răspunsului consolidat la solicitările de clarificare cu numărul..., pentru loturile, - obligarea autorității contractante la anularea acestuia și refacerea lui conform cerințelor legale. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cele 2 contestații au fost conexate. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin

§ 4

Pagina 2 din 9 care... și... reclamă documentația de atribuire corespunzătoare Anunțului de participare nr...., solicitând cele de mai sus. 1. În contestația formulată de către..., precizează că se impune modificarea caietului de sarcini, remedierea documentației de atribuire referitoare la lotul Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[CN1... /...017]Contestatie.pdf” postat de autoritate în SEAP la..., în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr..... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare prin intermediul SEAP întreaga contestație. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., autoritatea contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de..., în care precizează că susținerile contestatorului sunt neîntemeiate, iar modalitatea în care acesta a ales să formuleze demersul său este cu atât mai nejustificată cu cât, anterior formulării contestației, acesta avea la dispoziție mecanismul legal și procedural al solicitării de clarificări, prin intermediul platformei SEAP. În cadrul procedurii de achiziție publică au fost stabilite următoarele termene: - termenul până la care operatorii economici puteau solicita clarificări era cu cel mult cu 18 zile înainte de termenul-limită pentru depunerea ofertelor. - termenul de răspuns al autorității contractante de a răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări sau informațiilor suplimentare este cu cel puțin 10 zile înainte de termenul limită pentru pregătirea documentației, (conform Fișei de date publicate în SICAP) -termenul-limită pentru depunerea ofertelor/candidaturilor:...; Din conținutul contestației rezultă că solicitările contestatorului vizează, în esență, modificarea unor prevederi din caietul de sarcini. Or, înainte de formularea unei contestații, operatorul economic avea posibilitatea concretă de a se adresa autorității contractante prin intermediul SEAP și de a solicita clarificări cu privire la respectivele cerințe. În aceste condiții, apreciază că este nejustificată alegerea contestatorului de a sesiza direct CNSC cu solicitări privind modificarea caietului de sarcini, fără ca anterior să fi utilizat mecanismul clarificărilor pus la dispoziție în cadrul procedurii. De asemenea, contestatorul nu demonstrează în mod concret că cerințele contestate îi împiedică participarea la procedură și nici nu demonstrează existența unui prejudiciu actual și concret, iar simpla apreciere subiectivă potrivit căreia anumite cerințe ale caietului de sarcini ar trebui modificate nu poate conduce, prin ea însăși, la concluzia existenței unei încălcări a legislației achizițiilor publice. Autoritatea contractantă a elaborat documentația de atribuire în raport cu necesitățile sale obiective și cu obiectul contractului, iar cerințele stabilite trebuie analizate în ansamblul documentației și în raport cu scopul urmărit prin achiziție.

§ 5

Pagina 3 din 9 Față de cele prezentate, solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să constate caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de contestator și să dispună respingerea contestației ca nefondată, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile legale. În subsidiar, solicită Consiliului să aibă în vedere conduita contestatorului, respectiv faptul că acesta nu a utilizat mecanismul solicitării de clarificări în termenul stabilit în cadrul Fișei de date, deși aspectele invocate ulterior prin contestație priveau în mod direct prevederi ale caietului de sarcini și puteau face obiectul unor solicitări de clarificare. Subliniază că termenul de depunere a ofertelor este..., astfel încât operatorii economici au beneficiat de un interval corespunzător între termenul pentru solicitarea clarificărilor și termenul-limită pentru depunerea ofertelor. În aceste condiții, apreciază că recurgerea directă la procedura contestației, fără utilizarea prealabilă a mecanismului clarificărilor pentru aspectele invocate, nu poate fi imputată autorității contractante și nu justifică, în sine, modificarea documentației de atribuire. Față de toate aceste considerente, solicită dispunerea măsurilor legale care se impun și să se respingă contestația formulată de... ca neîntemeiată. Totodată, având în vedere competențele Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, lăsă la aprecierea acestuia analizarea aspectelor invocate de contestator și dispunerea măsurilor pe care le va considera necesare în vederea soluționării contestației. Autoritatea contractantă va respecta și va pune în aplicare decizia CNSC, în conformitate cu dispozițiile legale, în scopul stabilirii rezultatului procedurii de atribuire pentru lotul nr..... Față de cele expuse, autoritatea contractantă solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să analizeze motivele invocate în contestație prin raportare la necesitățile reale ale autorității contractante și la specificul dispozitivelor medicale utilizate în cadrul intervențiilor de chirurgie cardiovasculară. Autoritatea contractantă va respecta și va pune în aplicare decizia ce va fi pronunțată de Consiliu, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr....... a transmis răspuns la punctul de vedere al autorității contractante în care menține criticile formulate în contestație și solicită admiterea ei. Nu există o etapa prealabilă - cea a solicitării de clarificări - depunerii unei contestații împotriva unui act al unei autorități contractante. Lipsa de utilitate a acestei proceduri se manifestă și în cazul acestei achiziții; Pe fondul contestației, autoritatea contractantă nu face nicio o opoziție, lăsând la aprecierea CNSC modul de soluționare a acesteia. Consideră că lipsa vreunei opoziții (și a justificării aferente) semnifică un acord tacit al autorității contractante la cererile deplin întemeiate pe lege. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., autoritatea contractantă a transmis observații la replica formulată de..., în conformitate cu prevederile Art. 18 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

§ 6

Pagina 4 din 9 Consideră că susținerile contestatorului sunt neîntemeiate, iar modalitatea în care acesta a ales să formuleze demersul este cu atât mai nejustificată cu cât, anterior formulării contestației, acesta avea la dispoziție mecanismul legal și procedural al solicitării de clarificări, prin intermediul platformei SEAP. În aceste condiții, nu poate fi imputată autorității contractante lipsa unei clarificări asupra unui aspect cu privire la care nu i s-a solicitat în prealabil un punct de vedere în cadrul mecanismului special instituit de legiuitor. În consecință, consideră că susținerea contestatorului potrivit căreia nu ar fi existat o posibilitate procedurală de clarificare anterior formulării contestației este nefondată, întrucât art. 1... din Legea nr. 98/2016 instituie în mod expres mecanismul solicitării de clarificări cu privire la documentația de atribuire. Cu privire la susținerea contestatorului referitoare la pretinsa lipsă de utilitate a solicitării de clarificări, aceasta nu poate fi reținută. Faptul că autoritatea contractantă, prin punctul de vedere formulat în cauză, a lăsat la aprecierea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor modalitatea de soluționare a criticilor formulate nu poate fi interpretat, în niciun caz, ca o recunoaștere a temeiniciei acestora și nici ca un „acord tacit" cu cererile contestatorului. Autoritatea contractantă își menține poziția potrivit căreia demersul contestatorului putea fi precedat de utilizarea mecanismului legal al solicitării de clarificări, prevăzut de art. 1... din Legea nr. 98/2016. Acest mecanism permite operatorilor economici interesați să solicite lămuriri cu privire la documentația de atribuire, iar autoritatea contractantă are obligația de a răspunde în mod clar și complet solicitărilor formulate în condițiile legii. Prin urmare, susținerea potrivit căreia solicitarea de clarificări ar fi fost lipsită de utilitate este neîntemeiată. Nu se poate prezuma că un demers procedural este lipsit de eficacitate doar prin raportare la rezultatul pe care contestatorul apreciază că l-ar fi obținut în cadrul procedurii contencioase. în măsura în care existau neclarități sau pretinse necorelări în documentația de atribuire, acestea puteau fi supuse în prealabil atenției autorității contractante, care avea obligația legală de a le analiza și de a formula un răspuns. Mai mult, apreciază că formularea unor contestații fără utilizarea, în prealabil, a mecanismului de clarificare a unor aspecte susceptibile de lămurire contribuie la încărcarea nejustificată a procedurii de soluționare, generând un volum suplimentar de activitate atât pentru autoritatea contractantă, care trebuie să întocmească și să fundamenteze punctul de vedere și să transmită documentația aferentă, și încărcând nejustificat activitatea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care este chemat să analizeze aspecte ce ar fi putut fi clarificate anterior, în cadrul procedurii. În ceea ce privește afirmația contestatorului potrivit căreia lipsa unei opoziții exprese din partea autorității contractante ar reprezenta un „acord tacit" cu solicitările formulate, aceasta este lipsită de fundament. Poziția procesuală a autorității contractante nu poate fi interpretată prin prezumții, iar faptul că aceasta a lăsat soluționarea criticilor la aprecierea CNSC nu echivalează cu însușirea susținerilor contestatorului și nici cu recunoașterea caracterului întemeiat al acestora. În consecință, solicită CNSC să înlăture susținerile contestatorului referitoare la pretinsa lipsă de utilitate a mecanismului solicitării de clarificări și

§ 7

Pagina 5 din 9 la existența unui pretins „acord tacit" al autorității contractante, ca fiind neîntemeiate. 2. În contestația formulată de către..., precizează că se impune remedierea documentației de atribuire, pentru loturile. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[CN1... /...042]Contestatie.pdf” postat de autoritate în SEAP la..., în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr..... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare prin intermediul SEAP întreaga contestație. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., autoritatea contractantă a transmis măsuri de remediere cu privire la contestația depusă de..., pentru loturile, prin care comunică faptul că: - în urma analizării aspectelor semnalate prin contestație și prin solicitările de clarificări, inclusiv a celor referitoare la răspunsul consolidat la solicitările de clarificări nr...., autoritatea contractantă a constatat necesitatea adoptării unor măsuri de remediere cu privire la loturile nr..... Având în vedere cele de mai sus, autoritatea contractantă a dispus suspendarea procedurii de atribuire pentru loturile nr...., în vederea adoptării și finalizării măsurilor de remediere necesare, anterior continuării procedurii și începerii etapelor ulterioare de evaluare. În acest sens, autoritatea contractantă a întreprins o parte dintre măsurile necesare, urmând ca procesul de remediere să fie finalizat în urma reanalizării tuturor documentelor și informațiilor relevante și a stabilirii măsurilor care se impun pentru loturile menționate. Sunt avute în vedere prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. După finalizarea reanalizării, autoritatea contractantă va întocmi Procesul-verbal de remediere, în care vor fi consemnate măsurile adoptate cu privire la loturile menționate. Totodată, documentele procedurii care necesită modificare ca urmare a măsurilor de remediere vor fi actualizate și încărcate în SICAP, după caz, iar ulterior procedura va continua în condițiile legii, cu respectarea documentației de atribuire și a măsurilor de remediere adoptate. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr....... informează Consiliul că renunță la contestația ce face obiectul dosarului nr..... Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunțarea la contestația formulată de.... Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr....... a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr.... din..., emisă de..., în valoare de..., potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele:

§ 8

Pagina 6 din 9 "..."..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, organizată pentru încheierea acordului cadru având ca obiect „...”. Împotriva documentației de atribuire aferentă lotului a depus contestația care formează obiectul dosarului nr...., solicitând completarea documentației de atribuire cu anumite prevederi specifice dispozitivelor medicale. În replică, autoritatea contractantă formulează apărări nerelevante, insistând pe aspecte formale, cum ar fi obligația operatorilor de a solicita inițial clarificări, înainte de a se adresa Consiliului cu o contestație. Consiliul are în vedere că nu există o astfel de obligație, cu atât mai mult cu termenele de depunere a contestațiilor pot fi mai scurte decât cele de publicare a răspunsului consolidat la solicitările de clarificări. Prin urmare, depunerea contestației nu poate fi considerată abuzivă. Consiliul nu a identificat, însă, vreun punct de vedere cu privire la fondul contestației, respectiv dacă informațiile solicitate a fi introduse sunt sau nu justificate. Consiliul reține că societatea contestatoare solicită ca autoritatea contractantă să introducă în documentație obligația depunerii următoarelor documente: -declarație de conformitate, invocând art.... și anexa 4 din MDR, -eticheta și instrucțiunile de utilizare, invocând pct.... Anexa 1 din MDR; -Dovada instituirii unui sistem de management al calității de către producătorul dispozitivului, în speță...-Dispozitive medicale. Sisteme de management al calității. Cerințe pentru scopuri de reglementare- invocând art. 10 din MDR; -Avizul de funcționare emis de ANMDMR, conform art. 926 din Legea nr. 95/2006. Consiliul reține că, potrivit documentației de atribuire, autoritatea contractantă a solicitat, pentru acest lot, următoarele: Caracteristici: Detergent neutru pe baza de enzime destinat curăţării manuale, ultrasonice si automate a dispozitivelor medicale. Temperatura de lucru... °C in regim automat, respectiv 30-50 in regim manual/ultrasonic. Compatibil cu metale inclusiv metale ușoare (aluminiu etc), oţel inoxidabil, ceramică, sticlă, materiale plastice. Sa fie eficient in interval de dozare de 2-10 ml/l (în funcţie de duritatea apei). Să conțină enzime, agenți de chelatizare, surfactanți și inhibitori de coroziune Proprietati fizice: Densitate relativă la 20°C:... (tipic). pH specificat (uzual):...-8, Vâscozitate... cS, Punct initial de fierbere minim 1... Celsius. Sa nu contina ingrediente calificate ca PBT si vPvB, sa nu contina ingrediente clasificate ca mutagene, cancerigene sau toxice pentru reproducere. Continutul de surfactanți sa

§ 9

respecte

§ 10

criteriile de biodegradabilitate conform regulamentului CE 648/... privind detergentii. Continutul admis de surfactanti: surfactanti amfoterici <5%, surfactanti anionici <5%, surfactanti neionici.

§ 11

Pagina 7 din 9 Sa fie validat pentru mașini de spălat instrumentar Getinge. Ambalare: bidoane 5 litri, reciclabile. Fisa tehnica, Fisa de Securitate, Declarație conformitate. Traducere in limba româna din care sa rezulte datele de mai sus, de asemenea originalele in limba engleză. MARCAJ СЕ Dispozitiv medical clasa I Contestatoarea arată că documentația trebuie modificată, în sensul că trebuie eliminată solicitarea fișei tehnice, urmând a fi menținute doar Fișa de Securitate și Declarația conformitate. Consiliul reține și necesitatea introducerii cerinței de etichetare conformă Regulamentului referitor la dispozitivele medicale, a instrucțiunilor de utilizare, a introducerii unui sistem specific de management al calității, specific dispozitivelor medicale, și a avizului ANMDMR, obligatoriu la comercializarea dispozitivelor medicale. Consiliul va admite critica formulată, urmând a dispune obligarea autorității contractante la eliminarea fișei tehnice. Solicită, de asemenea, eliminarea cerinței..., deoarece... fiind un semn grafic (ANEXA V la MDR), se aplica pe produsul livrat; aşadar, el nu se poate fi prezentat ca parte a ofertei, ci în faza de executare a contractului. Consiliul reține că aceasta, deși este o specificație tehnică ce se verifică în faza de livrare, aceasta trebuie inclusă în documentație, astfel încât operatorii să cunoască faptul că vor fi acceptate doar produse cu marcaj CE. Astfel, cerința referitoare la existența marcajului CE reprezintă o specificație

§ 12

tehnică,

§ 13

în

§ 14

sensul

§ 15

art. 155 din

§ 16

Legea

§ 17

nr. 98/2016,,, (1) Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei’’, iar lipsa sa din documentație ar pune autoritatea contractantă în situația de a nu-l putea solicita în etapa de executare a contractului, nefiind solicitat transparent, executarea contractului realizându-se în baza specificațiilor ofertate. Astfel, Caietul de sarcini se adresează operatorilor stabilind caracteristicile produselor ce vor fi livrate în faza de executare a contractului, fiind o legătură indisolubilă între ceea ce se ofertează și ceea ce se execută, efectiv. Prin urmare, Consiliul va respinge, ca nefondată, solicitarea de eliminare a specificației tehnice,, marcaj CE’’. În ceea ce privește modificarea cerinței,, Traducere in limba româna din care sa rezulte datele de mai sus, de asemenea originalele în limba engleză’’, în sensul,, documentele ofertei întocmite într-o limbă străină trebuie prezentate în copii certificate ale originalului, însoțite de traducerea lor autorizată", Consiliul reține că, în parte, critica formulată este justificată. Astfel,,,

§ 18

original’’ înseamnă, în limbajul comun, documentul provenit de la producător,

§ 19

cu elementele de identificare ale acestuia.

§ 20

Or, în fapt, se solicită broșurile și manualele tehnice doveditoare ale îndeplinirii cerințelor , și nu

§ 21

un

§ 22

document confirmat expres de producător, cu sigiliul și semnătura reprezentantului legal. Consiliul are în vedere că și me nționarea expresă a limbii engleze este nejustificată. Totodată, certificarea or iginalului, solicitată de contestatoare, este, de asemenea, nejustificată, din moment ce documentele ofertei se depun în SEAP,

§ 23

Pagina 8 din 9 cu semnătură electronică extinsă, nefiind necesară certificarea lor suplimenta ră. Prin urmare, Consiliul va admite în parte critica, în sensul că va dispune  modificarea cerinței după cum urmează:,, documentele ofertei întocmite într- o limbă străină trebuie prezentate în copii, însoțite de traducerea lor autorizată". În ceeea ce privește solicitarea referitoare la obligarea autorității contra ctante la eliminarea cerinţelor referitoare la,, Proprietati fizice: Densitate rela tivă la 20 °C:...-1-05 (tipic), pH specificat (uzual):...-8, Vâscozitate... cS, Punct Iniţial de fierbere minim 1... Celsius’’, Consiliul reține că autoritatea contractantă a solicitat, deja, în documentație, compatibilitatea cu mașina de spălat pe care o deține în dotare, respectiv GETINGE, astfel că indicarea exactă a proprietăților fizice apare ca fiind excesivă, motiv pentru care Consiliul va dispune înlăturarea cerințelor criticate. În ceea ce privește completarea cerinței,, Compatibil cu metale inclusiv  metale uşoare (aluminiu etc), oţel inoxidabil, ceramică, sticlă, materiale plast ice’’, în sensul alăturarii precizării ca această compatibilitate trebuie dove dita cu probe neutre/obiective, Consiliul va respinge critica drept nefondată, fiind  suficientă testarea în propriile laboratoare ale producătorului. În fond, institui rea unui sistem de

§ 24

control

§ 25

al calității, dispusă mai sus, presupune rigoare și seriozitate din partea producătorului, iar solicitarea unor testări suplimentare nu

§ 26

ar face altceva decât să îngrădească participarea ofertanților la procedură prin introducerea unor obstacole nejustificate. În ceea ce privește solicitarea de introducere a formulei de analiza comparativa a preţului ofertelor, respectiv "Analiza comparativă se va realiza prin raportare la preţul unui litru soluţie de lucru la diluția la care produsul dovedeşte realizarea

§ 27

efectului de curătare prin documentaţia tehnică.", Consiliul va respinge critica drept nefondată. Așa cum rezultă din documentație, autoritatea contractantă a introdus un interval de dozare,, Să fie eficient în interval de dozare de 2-10 ml/l (în funcţie de duritatea apei)", ce nu a fost criticat în contestație. Prin urmare, fiind stabilit, deja, dozajul, iar analiza comparativă realizându-se prin raportare la prețul total, adică prețul pe litru înmulțit cu întreaga cantitate, schimbarea modalității de comparare a prețurilor nu ar face decât să complice achiziția și să pună în discuție și alte cerințe necriticate, documentația devenind confuză. Faptul că se ofertează un produs mai concentrat ar putea avea ca efect modificarea dozajului, implicit a cantității de detergent estimată de autoritatea contractantă, nefiind utilă achiziționarea aceleași cantități, stabilită în documentație, în condițiile în care, din concentrație, rezultă că ar fi necesară o cantitate mai mică. Prin urmare, nefiind criticat intervalul de dozare, nu este utilă schimbarea modalității de comparare a prețurilor, critica urmând a fi respinsă ca nefondată. Având în vedere cele constatate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite în parte contestația formulată de..., în contradictoriu cu “...”... și va dispune modificarea documentației de atribuire astfel cum rezultă din cele de mai sus.

§ 28

Pagina 9 din 9 În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul ia act de renunțarea la contestația formulată de..., în contradictoriu cu "...".... Pentru aceste motive, în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de..., în contradictoriu cu “...”..., și dispune modificarea documentației de atribuire, astfel cum rezultă din cele de mai sus. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, ia act de renunțarea la contestația formulată de..., în contradictoriu cu “...”.... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... în 5 (cinci) exemplare.