AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2026_3133

BO2026_3133

Respinge
2026Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 15800000-6 Diverse produse alimentare (Rev.2)
Critici: R4

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 37.489 caractere
§ 1

Pagina 1 din 12 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.... Data... ... contestația datată..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr........ S.R.L., cu sediul în..., bd.... nr...., ap......., înregistrată la... sub nr...., având..., reprezentată legal... administrator ..., privind procedura de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect Furnizare alimente diverse... - lotul 3, cod... Diverse produse alimentare (Rev.2), de..., cu sediul în....... nr......., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat următoarele: 1. Admiterea contestației ca fondată; 2. Anularea în parte a raportului procedurii nr.... din... și a actelor subsecvente, strict în ceea ce privește punctajele acordate pentru lotul 3 - cartofi la factorii „lanțul de aprovizionare" și „distanța de la locul de producție la locul de consum"; 3. Constatarea faptului că simpla încadrare formală a unui ofertant în definiția extensivă a „producătorului" din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor nu este suficientă... ea însăși, pentru acordarea punctajului maxim la factorul „lanțul de aprovizionare"; 4. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor existente, exclusiv... raportare la conținutul ofertelor și la situația de fapt și juridică existentă la data-limită de depunere a acestora, fără permiterea schimbării ulterioare a producătorului, provenienței produselor, lanțului de aprovizionare sau locului de producție; 5. Obligarea autorității contractante să verifice, pentru fiecare ofertant, pe baza documentelor existente în dosarul procedurii la data evaluării: producătorul efectiv al cartofilor ofertați, proveniența acestora, numărul real de intermediari, locul efectiv de producție și documentele pe baza cărora a fost determinată distanța punctată;

§ 2

Pagina 2 din 12 6. Obligarea autorității contractante să nu permită utilizarea, pentru obținerea ori majorarea punctajului, a unor contracte cu producători, declarații de proveniență, locații de producție ori alte raporturi comerciale constituite sau schimbate după expirarea termenului-limită de depunere a ofertelor, dacă acestea ar modifica situația tehnică/economică ofertată inițial; 7. Emiterea unui nou raport al procedurii și stabilirea clasamentului lotului 3 pe baza reevaluării astfel limitate. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față... care ...2 S.R.L. critică rezultatul evaluării ofertelor pentru lotul 3. Contestatoarea menționează că, din raportul procedurii nr.... din..., rezultă că, pentru lotul 3, șase ofertanți au fost considerați eligibili. Cinci dintre aceștia au primit punctajul maxim de 30 de puncte la factorul „lanțul de aprovizionare", iar... a primit 20 de puncte. Contestatoarea apreciază că aceste punctaje ridică serioase probleme de verificare. Din informațiile disponibile contestatoarei rezultă că ... S.R.L. și ....... II desfășoară activitate de producție agricolă de cartofi, în timp ce mai mulți dintre ceilalți ofertanți figurează cu activități de comerț. ... I - punctajul pentru „lanțul de aprovizionare" trebuie să reflecte circuitul economic real Susține că existența intermediarului nu poate fi eliminată printr-o calificare formală. În cazul unui produs agricol primar, precum cartoful proaspăt, dacă agricultorul A cultivă și recoltează cartofii, îi vinde comerciantului B, iar B îi revinde autorității contractante, circuitul economic real este: producător agricol › comerciant/ofertant › autoritate contractantă. În această situație există în mod obiectiv un intermediar. Calificarea comerciantului B drept „producător" într-un sens special al legislației protecției consumatorilor nu poate transforma artificial circuitul anterior în „producător › autoritate contractantă". O asemenea interpretare ar face să dispară din evaluare o verigă economică reală. Legea nr. 98/2016 impune legătura factorului cu obiectul contractului și verificarea efectivă. ... urmare, comisia de evaluare trebuia să poată stabili pentru fiecare ofertă, pe baza documentelor depuse în procedură: cine a produs efectiv cartofii ofertați; din ce exploatație provin cartofii; dacă ofertantul livrează producție proprie sau produse achiziționate de la terți; câte transferuri/intermedieri există până la autoritatea contractantă; ce înscrisuri de proveniență și trasabilitate susțin situația declarată.

§ 3

Pagina 3 din 12 Grila stabilită în documentația de atribuire confirmă că punctajul urmărește numărul real de intermediari. Potrivit grilei de punctaj aplicabile lotului 3, punctajul scade în funcție de existența și numărul... din lanțul de aprovizionare. Această grilă trebuie interpretată și aplicată în acord cu art.... din Legea nr. 98/2016, astfel încât factorul să reflecte circuitul concret al produsului și informațiile relevante să poată fi verificate efectiv. OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor utilizează o definiție intenționat extensivă a noțiunii de „producător", adaptată scopului de protecție a consumatorului și de stabilire a operatorilor cărora le pot reveni obligații ori răspunderi. Această definiție nu stabilește însă cine a cultivat cartofii și nici câte verigi economice există între exploatația agricolă și cumpărătorul final. În consecință, definiția specială din OG nr. 21/1992 nu poate fi preluată mecanic pentru a elimina un intermediar real din circuitul de aprovizionare. Pentru factorul contestat trebuie analizat traseul concret al produselor ofertate. ... II - „locul de producție" trebuie să fie locul real al producției agricole Pentru cartoful proaspăt, locul de producție este locul în care cultura a fost efectiv înființată, cultivată și recoltată. Sediul social, depozitul, punctul de sortare, ambalare ori reambalare nu devin... aceste operațiuni logistice, loc de producție a cartofului. Punctajele acordate impun verificarea locurilor de producție folosite de comisie...., punctajul maxim la factorul de distanță conduce la aproximativ... km. Dacă societatea nu este producătorul efectiv al cartofilor ofertați, această distanță trebuie justificată... identificarea exploatației producătorului real, nu... raportare la sediul sau depozitul comerciantului. ..., punctajul conduce la aproximativ... km. Dacă operatorul achiziționează cartofii de la un producător, autoritatea contractantă trebuie să poată indica cine este producătorul, unde se află exploatația și ce documente justifică distanța punctată. ... - reevaluarea nu poate deveni o nouă oportunitate de ofertare Contestatoarea subliniază că nu solicită refacerea procedurii pentru lotul 3 și nici redeschiderea competiției. Măsura necesară este reevaluarea ofertelor deja depuse, în limitele documentelor și situației existente la data-limită de depunere a ofertelor. Pentru acordarea punctajului trebuie verificate exclusiv elementele care existau și puteau fi dovedite la momentul ofertării. Un contract încheiat ulterior cu un producător situat în apropierea autorității contractante nu poate transforma retroactiv o ofertă care, la termenul-limită, nu demonstra acel lanț într-o ofertă eligibilă pentru un punctaj superior. Reevaluarea trebuie să verifice oferta existentă, nu să permită reconstruirea ei.

§ 4

Pagina 4 din 12 Particularitatea sezonieră a cartofului și necesitatea verificării provenienței la data ofertării Contestatoarea arată că perioada calendaristică a ofertării este relevantă pentru verificarea realității declarațiilor privind proveniența cartofilor. Potrivit situației sezoniere invocate de contestatoare, la momentul depunerii ofertelor noua recoltă internă de cartof nu era încă disponibilă în mod obișnuit pe piață. În aceste condiții, pentru un comerciant puteau exista, în concret, surse precum stocuri din recolte anterioare, marfă achiziționată din alte zone sau produse importate din alte state membre ale.... Pentru o cantitate maximă estimată de... kg de cartofi, simpla afirmație ulterioară că un ofertant poate cumpăra marfa de la un producător apropiat nu este echivalentă cu demonstrarea faptului că acel producător și acel circuit de aprovizionare făceau parte din oferta inițială. Tocmai această diferență trebuie verificată de Consiliu... dosarul procedurii. ... - necesitatea verificării documentelor aflate în dosarul achiziției Contestatoarea nu dorește să depună înscrisuri referitoare la ofertele celorlalți participanți, întrucât documentele relevante se află ori trebuie să se afle în dosarul achiziției și au stat la baza punctajelor acordate de autoritatea contractantă. Solicită verificarea, pentru fiecare ofertant, în special a elemente din dosar la care face trimitere. Acordarea aceluiași punctaj de 30 de puncte producătorului agricol care produce și livrează direct și comerciantului care cumpără de la producător și revinde autorității contractante echivalează cu tratarea identică a două situații obiectiv diferite chiar sub aspectul caracteristicii pe care factorul urmărește să o puncteze: existența intermediarilor. Aceste principii ar fi afectate și dacă, în etapa de reevaluare, unii ofertanți ar primi posibilitatea de a încheia ulterior contracte cu producători apropiați, de a schimba sursa mărfii ori de a indica un alt loc de producție pentru a obține un punctaj pe care oferta inițială nu îl justifica. Contestatoarea solicită expres ca reevaluarea să nu fie utilizată pentru completarea ori reconstruirea ulterioară a ofertelor. Un lanț de aprovizionare creat după depunerea ofertelor nu poate fundamenta retroactiv punctajul aferent ofertei inițiale. Invocă încălcarea principiilor tratamentului egal și al transparenței. ... punctul de vedere nr...., înregistrat la Consiliu sub nr....... solicită respingerea contestației formulate ca neîntemeiată. Consideră că, în realitate, contestația dezvoltă o interpretare proprie a noțiunii de producător și a documentelor care ar fi necesare pentru dovedirea acestei calități, interpretare care nu coincide cu prevederile documentației de atribuire și dispozițiile Legii nr.... Codul Consumatorului.

§ 5

Pagina 5 din 12 Or, documentația de atribuire, documentele de probă solicitate, algoritmul de punctare pentru factorii „lanțul de aprovizionare" și „distanța de la locul de producție la locul de consum", inclusiv definiția noțiunii de „producător" nu au fost contestate în termenul legal anterior datei-limită de depunere a ofertelor. În aceste condiții, documentația a devenit obligatorie atât pentru operatorii economici participanți cât și pentru autoritatea contractantă. Cu privire la... I - punctajul pentru „lanțul de aprovizionare" trebuie să reflecte circuitul economic real, arată că, în cadrul evaluării propunerilor..., comisia de evaluare a stabilit pentru operatorii economici înscriși pe lotul 3 punctajul pe care îl redă sub formă tabelară. Contrar opiniei exprimate de contestatoare și în baza acestor înscrisuri, coroborate cu informațiile referitoare la calitatea de producător/intermediar declarată de ofertanți în formularul de propunere tehnică și documentele prezentate, comisia de evaluare a apreciat că este dovedită îndeplinirea condițiilor pentru acordarea punctajului aferent calității de producător/intermediar. Contestatoarea propune în schimb un standard suplimentar de evaluare, inexistent în documentația de atribuire. Este de observat că documentația nu a cerut prezentarea unor înscrisuri suplimentare distincte și nu a condiționat punctajul de prezentarea unor dovezi precum identificarea exploatației din care provin cartofii. Cu privire la... II - „Locul de producție" trebuie să fie locul real al producției agricole, arată că potrivit documentelor justificative depuse de fiecare ofertant, comisia de evaluare a procedat la calcularea distanței... raportare la adresa locației autorizate pentru desfășurarea activităților de producție/procesare/ambalare/alte activități definite în cadrul Legii 296/... privind Codul Consumatorului, pct. 28 din anexă, și a stabilit punctajul pe care îl redă. În ceea ce privește criticile privind punctajul aferent factorilor de evaluare „lanțul de aprovizionare" și „distanța de la locul de producție la locul de consum" achizitoarea susține că evaluarea s-a realizat cu respectarea documentației de atribuire și dispozițiilor legale aplicabile, fără posibilitatea legală de a adăuga ex post condiții sau exigențe noi, nesolicitate inițial. O interpretare contrară este susceptibilă de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire. Cu privire la... - Reevaluarea nu poate deveni o nouă oportunitate de ofertare, arată că, și în ipoteza în care Consiliul ar aprecia necesară reevaluarea ofertelor existente, acestea s-ar opera în limita documentelor existente la data limită de depunere a ofertelor. Clarificările necesare (după caz) ar servi doar explicării sau confirmării unor elemente ale ofertei..., conform legii. Consideră că evaluarea comisiei privind stabilirea punctajului pentru factorii „lanțul de aprovizionare" și „distanta de la locul de producție la locul de consum" este în concordanță cu prevederile legale

§ 6

Pagina 6 din 12 invocate și a avut ca scop respectarea principiilor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Pentru aceste argumente, solicită Consiliului să înlăture motivele invocate de contestatoare ca nefondate și să respingă contestația formulată. ... adresa datată..., înregistrată la Consiliu sub nr...., contestatoarea formulează note scrise, ca răspuns la punctul de vedere al autorității contractante. Solicită acces la dosarul cauzei. Documentele necesare soluționării cauzei au fost depuse în format electronic, fiind înregistrate la Consiliu sub nr..... ... e-mail-ul transmis în data de..., contestatoarea a renunțare la cererea de studiere a dosarului cauzei. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect Furnizare alimente diverse... - lotul 3 - Cartofi, cod... Diverse produse alimentare (Rev.2)... publicarea în SEAP a anunțului de participare nr...., data limită de depunere a ofertelor fiind..., ora 15....; valoarea estimată a acordului-cadru de furnizare este..., fără TVA (..., fără TVA pentru lotul 3, valoarea estimată a celui mai... contract subsecvent pentru lotul 3 fiind..., fără TVA). Nemulțumită de rezultatul procedurii de atribuire, pentru lotul 3 - Cartofi, comunicat în data de..., ... S.R.L. a înaintat contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de..., conform art. 611 lit. b) și alin. (22) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare eliberată de..., la data de..., fiind înregistrată în... recipise cauțiuni la poziția 3202/.... Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că aceasta este îndreptată împotriva modului de acordare a punctajului pentru factorii de evaluare ”lanțul de aprovizionare” și ”distanța de la locul de producție”. Potrivit fișei de date a achiziției, criteriul de atribuire ales este cel mai bun raport calitate preț, relevant în soluționare fiind redarea cerințelor pentru factorii de evaluare ”lanțul de aprovizionare” și ”Distanta de la locul de producție la locul de consum”: Componenta tehnica:... „lantul de aprovizionare” se intelege circuitul de aprovizionare care implica un numar de operatori economici responsabili de producerea, fabricarea si comercializarea produselor care fac obiectul achizitiei publice. „...” este un factor de evaluare asociat prevederilor art.188, alin. (3) din Legea nr.98/2016 si este de tip invers proporțional în sensul că un număr mai mic de operatori economici implicaţi în lanţul de aprovizionare va primi un punctaj mai.... Algoritm de calcul: Algoritmul de calcul al punctajului aferent factorului de evaluare „lanţul de aprovizionare“ va fi unul de tip invers proporţional, în sensul că un număr mai mic de operatori economici implicaţi în lanţul de aprovizionare va primi un punctaj mai.... Modalitate de punctare: a) pentru Ofertantul care este... se acorda punctajul maxim alocat - 30 de puncte; b) pentru Ofertantul care este singurul intermediar implicat in lantul de aprovizionare

§ 7

Pagina 7 din 12 intre... si Autoritatea contractanta se acorda 20 de puncte; c) pentru Ofertantul care este al doilea intermediar implicat in lantul de aprovizionare intre... si Autoritatea contractanta se acorda 10 de puncte; d) pentru ofertele care propun mai mult de doi intermediari implicați în lanțul de aprovizionare se acorda 0 puncte. Documentele care trebuie prezentate de catre Ofertanti in cadrul... pentru dovedirea calitatii de.../ Procesator/ Ambalator sau a locului intermediar pe care il ocupa in cadrul lantului de aprovizionare sunt indicate in capitolul....4 Prezentarea ofertei.... Modul de prezentare al...; Punctajul final se va calcula... însumarea punctajelor obținute pentru fiecare factor de evaluare. Distanta de la locul de producție la locul de consum Componenta tehnica: „Distanta de la locul de producție la locul de consum” este un factor de evaluare asociat prevederilor art.188, alin. (3) din Legea nr.98/2016 si este de tip invers proporțional, în sensul că o distanța mai mica de la locul de producție la locul de consum va primi un punctaj mai.... Algoritm de calcul: Algoritmul de calcul al punctajului aferent factorului de evaluare „distanta de la locul de producție la locul de consum“ va fi unul de tip invers proporțional, în sensul că o distanța mai mica de la locul de producție la locul de consum va primi un punctaj mai.... Modalitate de punctare: a) Pentru cea mai scurtă distanta se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte distanțe, punctajul D(n) se calculează proporțional, astfel: D(n)= (Distanta cea mai scurtă / Distanta n) x punctaj maxim alocat. Ofertantul va prezenta informații cu privire la distanta pe care o va parcurge intre locul de producție si sediul de consum al autorității contractante. Calculul distantei se va face raportat la locul de producție, în acest sens, fiind necesară prezentarea documentelor care atestă adresa (distanta în km de la locul de producție la locul de consum). Autoritatea contractanta va calcula distanta cea mai scurta utilizând aplicația: https: //www.viamichelin.com (centru- centru). Documentele care trebuie prezentate de catre Ofertanti in cadrul... pentru demonstrarea factorului de evaluare „distanta de la locul de producție la locul de consum” sunt indicate in capitolul....4 Prezentarea ofertei.... Modul de prezentare al...; Punctajul final se va calcula... însumarea punctajelor obținute pentru fiecare factor de evaluare. De asemenea, la cap..... Modul de prezentare al..., s-a prevăzut: Pentru demonstrarea factorului de evaluare „Lanțul de aprovizionare” impreuna cu oferta se va depune in cadrul... următoarele documente, în funcție de situația fiecăruia: - Autorizatie sanitar veterinara sau Document de inregistrare pentru siguranta alimentelor emise de... si pentru... operatorului economic pentru punctul de lucru/unitatea unde se desfasoara activitatile de productie/procesare/ ambalare a produselor alimentare care fac obiectul loturilor prezentei proceduri, sau - Certificat sau Atestat de..., alte documente echivalente emise de institutii abilitate in conditiile legii si Adeverinta eliberata de Primaria unitatii administrativ teritoriale unde se realizeaza productia din care sa reiasa suprafetele de teren cultivate si categoriile de folosinta aflate in proprietate sau in arenda (in cazul producatorilor de legume si fructe), sau - Document relevant emis si semnat de reprezentantul legal/imputernicitul producatorului/ procesatorului/ ambalatorului care confirmă livrarea directă de la producător/ procesator/ ambalator la Ofertant a produselor alimentare care fac obiectul loturilor prezentei proceduri si care sa cuprinda cel putin: denumirea produsului ofertat, denumirea producatorului/ procesatorului/ambalatorului. Exemplu: contracte de furnizare/ distributie/ orice formă de înțelegere scrisă între producător/ procesator/ ambalator și Ofertant. - Ofertantul care este al doilea intermediar implicat in lantul de aprovizionare intre... si Autoritatea contractanta va prezenta: contracte de furnizare/ distributie/ orice alta formă de înțelegere scrisa între primul si al doilea intermediar in lantul de aprovizionare și o declarație pe propria răspundere privind implicarea acestuia în lanțul de aprovizionare (poziția acestuia între producător și Autoritatea contractanta). ... se intelege: operatorul economic care produce, proceseaza sau ambaleaza si isi aplica denumirea, marca sau alt semn distinctiv pe produsele alimentare care fac obiectul lotului prezentei proceduri. Pentru demonstrarea factorului de evaluare „Distanta de la locul de producție la locul de consum” împreuna cu oferta operatorii economici vor depune in cadrul... următoarele: Ofertantul va prezenta informații cu privire la distanta pe care o va parcurge intre locul de producție si sediul de consum al autorității contractante. Calculul distantei se va face raportat la locul de producție, în acest sens, fiind necesară prezentarea documentelor care atestă adresa (distanta în km de la locul de producție la locul de consum). Autoritatea contractanta

§ 8

Pagina 8 din 12 va calcula distanta cea mai scurta utilizând aplicația: https: //www.viamichelin.com (centru - centru). Consiliul reține că, în punctul său de vedere, autoritatea contractantă a adus următoarele explicații vizavi de modul de calcul al punctajului în raport de cerințele documentației de atribuire, astfel: Pentru factorul „lanţul de aprovizionare" documentaţia a prevăzut expres că punctajul maxim de 30 puncte se acordă ofertantului care este „Producător", definit ca operatorul economic care produce, procesează sau ambalează, îşi aplica denumirea, marca sau alt semn distinctiv pe produsele alimentare care fac obiectul lotului prezentei proceduri. Tot documentaţia a stabilit şi modalitatea de dovedire a acestei calităţi... autorizaţie sanitar veterinară sau document de înregistrare pentru siguranţa alimentelor pentru unitatea unde se desfăşoară activitatea declarată, certificat sau atestat de producător, alte documente echivalente emise de instituţii abilitate în condiţiile legii, în funcţie de situatia fiecăruia. Pentru factorul „distanţa de la locul de producţie la locul de consum" documentaţia a prevăzut punctajul maxim de 20 puncte care va fi alocat ofertantului care parcurge distanţa mai mica de la locul de producţie la locul de consum. Autoritatea contractanta a calculat distanţa cea mai scurtă utilizând aplicaţia: https: //www.viamichelin.com (centru - centru). Contestaţia dezvoltă, în realitate, o interpretare proprie a noţiunii de producător şi a documentelor care ar fi necesare pentru dovedirea acestei calităţi, interpretare care nu coincide cu prevederile documentaţiei de atribuire şi dispoziţiile legii 296/... Codul Consumatorului. Or, documentaţia de atribuire, documentele de probă solicitate, algoritmul de punctare pentru factorii „lanţul de aprovizionare" şi „distanţa de la locul de producţie la locul de consum", inclusiv definiţia noţiunii de „Producător" nu au fost contestate în termenul legal anterior datei-limită de depunere a ofertelor. În aceste condiţii, documentaţia a devenit obligatorie atât pentru operatorii economici participanţi cât şi pentru autoritatea contractantă. Analizând procesul-verbal nr.... privind evaluarea conformității propunerilor... cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, Consiliul constată că, astfel cum se reflectă și în tabelul redat în punctul de vedere de autoritatea contractantă, pentru societățile ... S.R.L.... și ... S.R.L. care au obținut 30 puncte, a făcut mențiunea că au fost considerați producători pentru activități asimilate potrivit Legii nr.... cu producătorii. Din verificarea documentelor depuse pentru îndeplinirea factorilor de evaluare, rezultă, astfel cum este evidențiat și în documentele autorității, că .... S.R.L. și ....... II au depus documente care reflectă activitatea de producție a cartofilor, iar... a declarat un intermediar, fiind achiziționate produsele de la... pentru care s-a prezentat atestat de producător. D ocumentele prezentate de... sunt: contract de producție marca privată act adițional la contractul nr....07 din..., încheiat între... și...... producător de legume (cartofi); certificatul constatator pentru... din care rezultă activitatea principală:... - Cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și tuberculilor. ... s-au depus, între altele: document de înregistrare pentru siguranța alimentelor nr.... și facturi de import/note de recepție.

§ 9

Pagina 9 din 12 ... s-a depus, între altele: document de înregistrare pentru siguranța alimentelor nr.... pentru activități de: recepție, depozitare, reambalare, etichetarea, comercializarea cu ridicata a produselor alimentare de origine nonanimală (legume congelate, produse patiserie, dulciuri, legume fructe, alte produse alimentare în ambalaj original la temperatura ambientală. Leconfex S.R.L. a depus, de as emenea, declarație pe proprie răspundere că are calitatea de producător întrucât în baza autorizaţiei de reambalare cu nr...., a produselor alimentare societatea noastră aplicând pe produs atât denumirea cat si marca de sănătate modificând... ambalare caracteristicile produsului. Acesta calitatea ne este susţinută de legea 296/2004 actualizata- Anexa Definiţii punctul 28: producător: (...). Potrivit raportului procedurii de atribuire nr...., clasamentul pentru lotul 3 Cartofi este următorul: …. Preliminar, în contextul celor reclamate, trebuie amintit, cum s-a subliniat constant în practica Consiliului și a instanțelor de judecată, că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și modelul contractului de lucrări, împreună cu clarificările aduse acesteia, necontestată în termenul legal, își consolidează forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire (relevantă, în acest sens, este, de pildă, decizia civilă nr....99 din... decembrie... a Curții de..., Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust de926443g). La momentul transmiterii rezultatului procedurii, nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016 (a se vedea, cu titlu de exemplu, decizia civilă nr. 77 din 7 februarie... a Curții de..., Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 39g6...3e). „Conținutul documentației de atribuire, astfel cum a fost întocmită de entitatea contractantă, este obligatoriu atât pentru agenții economici participanți la procedură, care au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia, cât și pentru entitatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de achiziție, să respecte atât legislația aplicabilă în domeniu, cât și propria sa documentație de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de părțile implicate în derularea procesului competitiv.” - sentința civilă nr. 113/CA din 11 septembrie... a Curții de..., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 672e8757. În concluzie, documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 - ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate... nr.... - ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire.... depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (elocvente în acest sens sunt, de pildă, decizia nr. 1555 din 6 martie... a Curții de...,

§ 10

Pagina 10 din 12 Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 4d27ede4, decizia nr.... din 8 noiembrie 20... a Curții de..., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, și decizia nr.... din 6 octombrie... a Curții de..., Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele (a se vedea decizia civilă nr. 107 din 15 ianuarie... a Curții de..., Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust...24gd82). Evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerințele care îi sunt aplicabile din documentația de atribuire, nu la altele (sau la aceleași, însă diminuate ori majorate). Pe de altă parte, dispozițiile coroborate ale Legii nr. 98/... și HG nr. 395/2016, stabilesc în sarcina autorităților contractante obligația ca, în evaluarea ofertelor, să aplice propria documentație de atribuire care guvernează licitația, documentație rămasă definitivă... neatacare. O astfel de interpretare a fost în mod constant subliniată de jurisprudența CJUE, aceasta statuând că „în temeiul articolului 2 din Directiva.../18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit” (Hotărârea din 10 octombrie..., Manova, C-336/12, EU: C:...:..., punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie..., Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU: C:...:..., punctele 42 și..., Hotărârea din 2 iunie......, C-.../15, EU: C:...: 404, punctul 39)". Totodată, conform considerentelor expuse în cauza... „principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență - care constituie corolarul principiului egalității de tratament, are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel

§ 11

încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie..., Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU: C:...:..., punctul 44 și jurisprudența citată)”. ... din 14 iunie..., Medipac - Kazantzidis, C-6/05, EU: C: 2...7:..., CJUE a precizat că obligația de transparență „interzice autorității contractante să respingă o ofertă care respectă cerințele anunțului privind cererea de ofertă întemeindu-se pe motive care nu au fost prevăzute în acest anunț care sunt invocate ulterior depunerii acestei oferte” (punctul 54). Așadar, evaluarea autorității contractante trebuie să se raporteze la documentația de atribuire în forma sa definitivă, publicată în SEAP, care cuprinde inclusiv explicații vizavi de calitatea de producător respectiv:... producător se înțelege: operatorul economic care produce, proceseaza sa

§ 12

u a

§ 13

m baleaza s

§ 14

i isi aplica denumirea, marca

§ 15

Pagina 11 din 12 sau alt semn distinctiv pe produsele alimentare care fac obiectul lotului prezentei proceduri. Se poate constata din definiția dată producătorului că, pentru procedura de față, autoritatea contractantă a stabilit în clar ce anume se înțelege... producător, încadrând în această categorie și acele societăți care procesează sau ambalează și își aplică denumirea pe produsul alimentar. Cum a arătat și autoritatea contractantă, operatorul economic contestator urmărește aplicarea în cauză a unei alte definiții, respectiv cea în care categoria producătorilor să aibă în vedere exclusiv acei operatori care au produs efectiv cartofii, însă, în speță, achizitoarea a stabilit cine intră în categoria producătorilor, astfel că evaluarea sa și verificare Consiliului nu poate ignora regula impusă. Întreaga pledoarie a contestatoarei dezvoltată în contestație putea face obiectul unei contestații aferente documentației de atribuire, depusă în termenul legal raportat la data publicării documentației, fiind tardiv formulată la momentul transmiterii rezultatului procedurii. O modificare a definiției producătorului nu poate interveni pe parcursul evaluării ofertelor, atâta vreme cât, în forma sa definitivă, astfel cum a fost elaborată de autoritatea contractantă, categoria de producător nu a fost limitată la producția efectivă de cartofi, ci s-a extins și asupra acelor operatori care procesează/ambalează respectivele produse. Fiind ținut de excepția tardivității, Consiliul nu poate interveni asupra documentației și asupra definiției expres prevăzute, astfel că rezultatul evaluării nu poate fi modificat. În concluziile scrise, operatorul economic arată că, și în situația în care ar fi aplicată această definiție, lanțul de aprovizionare și distanța față de la locul de producție urma a se calcula... luarea în considerare a producătorului cartofului și a locul producției agricole, însă această interpretare nu poate fi primită, dat fiind că informațiile din cadrul celor doi factori de evaluare urmau a fi coroborate cu definiția producătorului dată de autoritatea contractantă. Interpretarea propusă de petentă presupune o aplicare trunchiată a cerințelor din fișa de date a achiziției, în sensul în care, chiar și acceptând definiția dată de achizitoare pentru ”producător”, pentru locul de producție și distanța de la locul de producție să se aibă în vedere alte elementele, respectiv cele care privesc producția efectivă a cartofilor. Or, factorii de evaluare nu puteau fi aplicați într-un alt mod decât... raportare la definiția dată producătorului. Câtă vreme s-a acceptat că, în categoria producătorului, intră și operatorii care procesează/ asamblează produsele, lanțul de aprovizionare și distanța de la locul de producție trebuie subsumate acestei definiții. De altfel, algoritmul de calcul face trimitere expresă la acordarea pentru factorul de evaluare ”lanțul de aprovizionare” la acordare

§ 16

Pagina 12 din 12 punctajului maxim (30 puncte) pentru ofertantul care este Producător, noțiunea de producător fiind cea clar definită, iar în ceea ce privește distanța de la locul de consum și aceasta trebuia circumscrisă acestei definiții. Autoritatea contractantă a transmis, la dosarul cauzei, documentele avute în vedere pentru acordarea punctajelor, Consiliul pronunțând soluția cu luarea în considerare a acestora. Raportat la situația factuală și de drept expusă, stabilind că, în evaluare, au fost aplicate regulile din documentație în forma definitivă a acesteia, criticile contestatoarei se constată a fi nefondate, contestația urmând a fi respinsă în consecință. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ...2 S.R.L., în contradictoriu cu.... Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... ... ... ...