BO2026_3312
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: D3
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: D3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 6 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.... Data:... Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr...., formulată de..., cu sediul în..., sectorul....... nr...., bl........, et...., ap...., înregistrată la... sub nr...., având CUI..., reprezentată legal prin... - administrator și convențional prin Cabinet de avocat..., împotriva documentației de atribuire, elaborată de către ............, cu sediul în..., bd.... nr...., sectorul..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect „...”, s-au solicitat: Prioritar, suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei; Pe
fond,
obligarea autorităţii contractante
la modificarea documentaţiei de atribuire prin: - eliminarea cerinţelor restrictive privind studiile managerului de proiect; - eliminarea cerinţelor restrictive privind experienţa profesionala a managerului de proiect. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care... critică documentația de atribuire a procedurii în cauză, solicitând cele menționate în partea introductivă.
Pagina 2 din 6 Reclamanta apreciază că, prin documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă a stabilit o serie de cerinţe de calificare şi evaluare aplicabile echipei de experţi, care, în opinia sa, încalcă în mod vădit principiile nediscriminării,
tratamentului egal, proporţionalităţii şi asigurării concurenţei prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Într-un prim aspect, contestatoarea critică utilizarea unor trimiteri la cate normative neactualizate și lipsite de coerență juridică. Astfel, petenta arată că studiile solicitate managerului de proiect sunt raportate exclusiv la Hotărârea nr. 412/2024, act normativ care a aprobat Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor universitare strict aplicabil pentru anul universitar.... Or, subliniază contestatoarea, în construcții, mulţi manageri de proiect cu experiență solidă au absolvit facultatea în urmă cu 10, 20 sau chiar 30 ani, perioadă în care denumirile specializărilor pe diplome erau diferite, iar limitarea la actul normativ indicat (HG 412/2024), care nu este o lege a exercitării profesiei, ci doar un act administrativ cu scop statistic și organizatoric, poate conduce la îngrădirea drepturilor profesionale. În continuare, reclamanta semnalează încălcarea principiului nediscriminării, proporţionalităţii și al tratamentului egal, atât prin impunerea restrictivă pentru managerul de proiect a studiilor în „...", cât și prin solicitarea unei experiențe profesionale generale de minimum 5 ani în domeniul studiilor absolvite (n.n. Ştiinţe inginereşti / Inginerie civilă)." În opinia contestatoarei, rolul unui Manager de Proiect/Contract este unul eminamente administrativ, organizațional, de planificare, gestionare a resurselor, monitorizare a graficului, costurilor şi a relaţiei și riscurilor contractuale. Această funcţie nu presupune calcule de rezistenţă sau proiectare de specialitate şi nici asumarea răspunderii tehnice în sensul Legii nr...., toate aceste atribute fiind plasate în sfera de competență a celorlalţi experţi cheie stabiliți prin documentaţia de atribuire. Petenta apreciază că limitarea domeniului studiilor exclusiv la specializări
din
domeniul construcţiilor nu
este
justificată obiectiv şi proporţional, fiind necesară remedierea documentaţiei prin acceptarea şi a altor studii relevante pentru managementul contractelor/ proiectelor. Totodată, aceasta consideră că autoritatea contractantă a exclus în mod nejustificat manageri de proiect de profesie, care au coordonat cu succes proiecte majore de infrastructură educaţională sau civilă, dar a căror experienţă generală de peste 5 ani este recunoscută în management, consultanţă sau care deţin alte studii conexe. În susținere, petenta invocă jurisprudența CNSC și a instanțelor naționale în materie. În final, contestatoarea aduce argumente în susținerea capătului de cerere privind suspendarea procedurii. Prin adresa nr....., înregistrată la CNSC sub nr...., ............, în calitate de autoritate contractantă, a transmis punct de vedere, prin intermediul căruia solicită respingerea contestației depusă de... și a cererii de
Pagina 3 din 6 suspendare a procedurii, supunând atenției măsurile de remediere adoptate, respectiv: - Măsura de remediere nr....: Cu privire la pct. C.1. din Contestaţie, respectiv "Utilizarea unor trimiteri la acte normative neactualizate şi lipsite de coerenţă juridică", Autoritatea Contractantă precizează că cele două trimiteri din caietul de sarcini la Hotărârea nr. 412/2024, se vor elimina; - Măsura de remediere nr. 2: Cu privire la pct. C.2. din Contestaţie, respectiv "Încălcarea principiului nediscriminării, proporţionalităţii şi al tratamentului egal, atât prin impunerea restrictivă pentru managerul de proiect a studiilor în „... cât şi prin solicitarea unei experienţe profesionale generale de minimum 5 ani în domeniul studiilor absolvite (n.n. Ştiinţe inginereşti /Inginerie civilă Autoritatea Contractantă precizează că cerinţa care face obiectul contestaţiei se va modifica, în sensul că se va permite îndeplinirea cerinţei de studii prin orice diplomă de studii superioare şi se va renunţa la cerinţa privind experienţa profesională generală a managerului de contract/proiect. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr....... precizează: „PENTRU A FI MANAGER DE PROIECT, POTRIVIT LEGISLAŢIEI POZITIVE, IN AFARA STUDIILOR SUPERIOARE.... FIE ABSOLVENT AL UNUI CURS DE PREGĂTIRE PROFESIONALA... A UNEI DIPLOME DE ABSOLVIRE CU PRIVIRE LA DOMENIUL MANAGEMENTULUI DE PROIECT (...)....” Prin adresa nr....., înregistrată la CNSC sub nr...., ............, în calitate de autoritate contractantă, a transmis punct de vedere raportat la adresa înregistrată la Consiliu sub nr.... depusă de reclamanta, prin intermediul căruia supune atenției următoarele aspecte: -
Prin
adresa
susmenționată,
contestatoarea
solicită modificarea documentaţiei de atribuire prin adăugarea unei noi cerinţe de calificare profesională pentru managerul de contract/proiect, respectiv impunerea prezentării unui certificat de absolvire a cursului de pregătire profesională în domeniul managementului de proiect (COR...). Această critică nu se regăseşte în cadrul contestaţiei formulate. Organizatoarea procedurii solicită Consiliului: • Să ia act de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă; • Să respingă contestaţia ca rămasă fară obiect; • Să respingă cererea de suspendare a procedurii de atribuire ca lipsită de interes, riscul iminent fiind înlăturat. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr....... precizează următoarele: „Prin adresa 74684 (nr....), depusa pe..., am insistat în cererea de suspendare, considerând ca, deși optica noastră a fost împărtășită IN TOTALITATE de Autoritate, modalitatea în care aceasta a efectuat măsurile de remediere a rămas deficitara, prin raportare la studiile solicitate. Am apreciat ca, ținând seama de anvergura unui astfel de proiect, se impunea ca managerul de proiect sa aibă o calificare profesionala dovedita cu diploma sau certificat, fiind de domeniul evidentei ca orice calificare postuniversitara de acest gen implica existenta unei
Pagina 4 din 6 diplome de licența sau echivalent, în timp ce nu orice licențiere (sau echivalentul acesteia) implica o calificare ca manager de proiect.” ... a constituit cauțiunea în sumă de..., fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr...., eliberată de... - Sucursala..., înregistrată în... de evidență al Consiliului sub nr..... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ............, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de proiectare, asistență tehnică și lucrări de execuție privind obiectivul de investiții:..., ......., a anunțului de participare nr..... Potrivit anunțului de participare, valoarea estimată este de... iar termenul pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru.... Nemulțumită de anumite cerințe ale documentației de atribuire... a formulat contestație, solicitând obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire prin eliminarea cerințelor restrictive privind studiile managerului de proiect și experiența profesională a managerului de proiect, precum și suspendarea procedurii. Cererea privind suspendarea procedurii a fost respinsă, ca nefondată, prin Încheierea nr..... Ca urmare a contestației, autoritatea contractantă a transmis prin intermediul adresei nr...., înregistrată la Consiliu sub nr...., măsurile de remediere adoptate de membrii comisiei de evaluare după cum urmează: Măsură de remediere nr.... Cu privire la pct. C.1. din Contestație, respectiv "Utilizarea unor trimiteri la acte normative neactualizate și lipsite de coerență juridică”, Autoritatea Contractantă precizează că cele două trimiteri din caietul de sarcini la Hotărârea nr. 412/2024, se vor elimina. Măsură de remediere nr. 2 Cu privire la pct. C.2. din Contestație, respectiv „Incălcarea principiului nediscriminării, proporționalității și al tratamentului egal, atât prin impunerea restrictivă pentru managerul de proiect a studiilor în „...”, cât și prin solicitarea unei experiențe profesionale generale de minimum 5 ani în domeniul studiilor absolvite (n.n. Ştiințe inginerești / Inginerie civilă), Autoritatea Contractantă precizează că cerința care face obiectul contestației se va modifica, în sensul că se va permite îndeplinirea cerinței de studii prin orice diplomă de studii superioare şi se va renunța la cerința privind experiența profesională generală a managerului de contract/proiect. Cerința va avea următorul conținut: Manager de contract/proiect Studii solicitate: Absolvent de studii superioare dovedite cu diplomă de licență sau echivalent, emisă de către o Facultate/Universitate. Experiența profesională Specifică: Pentru expertul propus se va face dovada implicării ca Manager de proiect, în cel puțin un contract similar de execuție, sau de proiectare și execuție lucrări, având ca obiect lucrări de construcții de clădiri noi şi/sau intervenții la clădiri existente (extindere și/sau reabilitare și/sau reparații capitale şi/sau consolidare), încadrate cel puțin în clasa de consecințe CC2 potrivit art.... şi anexei nr. 6 la Legea nr. 169/2026, respectiv cel puțin în
Pagina 5 din 6 categoria de importanță C potrivit reglementărilor aplicabile anterior intrării în vigoare a acesteia. Din consultarea datelor cuprinse în anunțul de participare CN1... /..., Consiliul constată că autoritatea contractantă a publicat în SEAP măsurile de remediere de mai sus, înregistrate sub nr..... După cum se observă, măsurile de remediere adoptate de autoritatea
contractantă răspund
solicitărilor contestatoarei, aspect confirmat de aceasta și prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr...., astfel că pretențiile acesteia din contestația transmisă sunt rămase fără obiect. Vizavi de solicitarea, transmisă la data de... prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr...., privind introducerea unor noi cerințe de calificare profesională pentru managerul de contract /proiect, respectiv impunerea prezentării unui certificat de absolvire a cursului de pregătire profesională în domeniul managementului de proiect, separat de faptul că excedează petitelor
contestației,
reține Consiliul
că aceasta
nu
îi cauzează reclamantei nicio vătămare, ea putând participa nestingherită la licitație și în absența respectivului certificat, rezultând, așadar, că sub acest aspect, nu poate fi considerată persoană vătămată, în sensul Legii nr...., dat fiind că, prin declanșarea demersului jurisdicțional trebuie să se urmărească asigurarea propriilor interese ale contestatorului, nu interesul general de respectare a legii ori interesul altor operatori economici. Vătămarea trebuie să fie una concretă, nu generală constând în apărarea ordinii de drept. Lipsa cerinței suplimentare nu afectează dreptul contestatoarei de a depune o ofertă care să includă, dacă aceasta apreciază util, certificatul de absolvire a cursului de pregătire profesională în domeniul managementului de proiect. Prin urmare, Consiliul nu va impune autorității contractante remedierea cerinței în sensul dorit de autoarea contestației. Astfel fiind, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația.... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de..., în contradictoriu cu ............, în calitate de autoritate contractantă. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din același act normativ. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
Pagina 6 din 6 ..., MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...