AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Publicație CNSC PUB31844

2024Fonduri: PropriiProcedura simplificata

CPV: Nedisponibil
Critici: R2

Catalogul prezintă versiuni cu metadate diferite pentru aceeași referință. Verificați documentul original.

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 13.739 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2990/C5/3490 Data: 23.10.2024 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 63930/08.10.2024, formulată de Asocierea ......... SRL - .............. SRL prin liderul asocierii ......... SRL cu sediul în Orașul ........., str. Mihai Eminescu nr. 2 ap. 18, jud. ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul ......... sub nr. ........., având CUI ...................., reprezentată legal prin administrator ......... cu adresa de comunicare a actelor procedurale la sediul secundar al societății din 535800 ........., str. Gabor Aron nr. 20, județul ........., împotriva rezultatului procedurii emis de către COMUNA ........., cu sediul în loc. ......... str. Principala, nr. 360, jud ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Modernizare sistem de alimentare cu apă în comuna ........., sat ......... și extindere rețea de alimentare cu apă în sat ......... Vale, județul .........” inițiată prin anunțul de participare simplificat nr. ............../27.05.2024, s-a solicitat Consiliului următoarele: - ......... comunicat prin adresa 2422/ 27.09.2024, ca urmare a reevaluării ofertelor depuse în procedură prin efectul Deciziei CNSC nr. 2567/C5/12.09.2024, privind calificarea ca inacceptabilă a ofertei contestatorului; - anularea Raportului procedurii nr. 2423 din data de 27.09.2024 în ceea ce privește declararea ofertei depuse de contestator ca inacceptabilă în faza de evaluare financiară și desemnarea ofertei depuse de ofertantul .............. ca ofertă câștigătoare; - obligarea autorității contractante să reia procedura de evaluare în conformitate cu decizia ce va fi pronunțată și să stabilească oferta câștigătoare conform criteriului stabilit prin documentele achiziției. Prin cererea de intervenție nr. 5989/17.10.2024, înregistrată la Consiliul sub nr. 66702/17.10.2024, formulată de .............., cu sediul în loc. Odorheiul Secuiesc, str. Bethlen Gabor nr. 73, jud. ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. .............., cod fiscal ………., reprezentată legal prin administrator ……….., în calitate de ofertant câștigător al procedurii de atribuire, a solicitat Consiliului introducerea sa, în calitate de intervenient, urmând ca, prin decizia pe care o va pronunța să dispună: - admită cererea de intervenție voluntară Pagina 1 din 6

§ 2

- pe cale de excepție, respingerea contestației pentru neconstituirea cauțiunii în forma, cuantumul și în termenul prevăzut de lege și nedepunerea dovezii în acest sens, în temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 - pe cale de excepție, tardivitatea contestației - pe cale de excepție, lipsa de interes, - pe fond, respingerea contestației ca neîntemeiată CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL critică rezultatul procedurii. Prin adresa nr. 2533/09.10.2024 înregistrată la CNSC sub nr. 64779/10.10.2024, autoritate contractantă a depus punctul de vedere prin care solicită respingerea contestației ca tardivă, netemeinică și nelegală. Prin cererea de intervenție nr.5989/17.10.2024 înregistrată la CNSC sub nr. 66702/17.10.2024, .............. a invocat excepția neconstituirii a cauțiunii. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: În calitate de autoritate contractantă, ......... a inițiat procedura de atribuire simplificată, în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Modernizare sistem de alimentare cu apă în COMUNA ........., sat ......... și extindere rețea de alimentare cu apă în sat ......... VALE, județul .........”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat ............../27.05.2024, criteriul de atribuire fiind „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată de 7.719.310,00 lei fără TVA. În cauza care face obiectul prezentului, .............. a depus cererea de intervenție nr. 5989/17.10.2024 înregistrată la Consiliu sub nr. 66702/17.10.2024, care prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie deoarece sprijină poziția autorității contractante, fără a solicita desființarea vreunui act emis de aceasta, motiv pentru care Consiliul califică cererea de intervenție drept cerere de intervenție accesorie formulată în favoarea autorității contractante. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data Pagina 2 din 6

§ 3

publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației” și având în vedere faptul că la data de 08.10.2024, autoritatea contractantă a publicat în SEAP contestația formulată de ......... SRL sub identificatorul „[............../00129] Contestatie .............. 07_10_2024_semnat.pdf”, Consiliul constată că cererea de intervenție este formulată în cadrul termenului legal (aceasta fiind trimisă prin e-mail la data de 17.10.2024). Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile: - art. 61 alin. (3) CPC „Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.” - art. 63 CPC „(1) Cererea de intervenţie accesorie va fi făcută în scris şi va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1), care se va aplica în mod corespunzător. (2) Intervenţia accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare de atac.” - art. 65 CPC „(1) Intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale. (2) Intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei, dar va putea solicita administrarea de probe prin cererea de intervenţie sau cel mai târziu până la primul termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenţie. Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite şi faţă de el. (3) În cazul intervenţiei principale, după admiterea în principiu, instanţa va stabili un termen în care trebuie depusă întâmpinarea.” - art. 67 CPC „(1) Judecarea cererii de intervenţie accesorie nu poate fi disjunsă de judecarea cererii principale, iar instanţa este obligată să se pronunţe asupra acesteia prin aceeaşi hotărâre, odată cu fondul. (2) Intervenientul accesoriu poate să săvârşească numai actele de procedură care nu contravin interesului părţii în favoarea căreia a intervenit. (3) După admiterea în principiu, intervenientul accesoriu poate să renunţe la judecarea cererii de intervenţie doar cu acordul părţii pentru care a intervenit. (4) Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond”, dar și faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză .............. are calitatea de ofertant desemnat câștigător, iar cererea sa privește menținerea deciziei autorității contractante, Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată de .............., astfel cum a fost calificată, devenind parte în proces. Actele de procedură urmând a fi îndeplinite și față de intervenient. Pagina 3 din 6

§ 4

În conformitate cu prevederile art. 67 din Codul de Procedură Civilă, coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cererea de intervenție a .............. împreună cu contestația formulată de ......... SRL. Prin cererea de intervenție, .............. invocă excepția neconstituirii cauțiunii. Procedând la analizarea excepție invocate, Consiliul reține următoarele: Pentru formularea unei contestații împotriva unui act al autorității contractante emis cu privire la o procedură de atribuire, legiuitorul a stabilit îndeplinirea unor condiții de admisibilitate a contestației. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să se pronunțe cu întâietate asupra excepției inadmisibilității contestației. Din redactarea prevederilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, rezultă că pentru a putea proceda la soluționarea contestației, Consiliul trebuie să constate depunerea cauțiunii, constituită în cuantumul și termenul prevăzute de prevederilor legale. Atât modul de calcul cât și termenul de constituire al acestei cauțiuni sunt stabilite în detaliu de prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 raportat la valoarea estimată a contractului de achiziție publică ce urmează a fi atribuit. În aceste condiții, Consiliul va verifica cu precădere îndeplinirea condiției prevăzute de dispozițiile legale antemenționate, deoarece dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale de constituire a cauțiunii astfel încât contestația să fie luată în considerare, Consiliul va respinge contestația fără să cerceteze motivele acesteia. Prin urmare constituirea cauțiunii este o condiție obligatorie pentru soluționarea contestației cu care a fost investit Consiliul; dovada constituirii acesteia la dispoziția Consiliului se depune în original la CNSC, aceasta fiind o condiție de admisibilitate. Obligativitatea constituirii cauțiunii reprezintă o condiție de fond pentru însăși soluționarea contestației, iar nu de procedură, de natură a obstrucționa accesul la justiție. În cazul în care Consiliul învestit cu o contestație constată neîndeplinirea constituirii cauțiunii va respinge contestația potrivit art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Dată fiind claritatea textului de lege, fermitatea exprimării, precizarea în mod expres a sancțiunii, Consiliul reține că această obligație de achitare a cauțiunii este o condiție de admisibilitate a contestației. Raționamentul anterior se regăsește în Hotărârea nr. 1044/ 10.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 970/46/2020 și în Hotărârea nr. 1273/16.12.2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 585/42/2020. Pagina 4 din 6

§ 5

Cu privire la speța analizată, Consiliul reține incidența dispoziției legale de la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, care stabilește că: „Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: […].” Față de situația faptică a cauzei, Consiliul reține că societatea contestatoare a depus contestația la data de 07.10.2024 înregistrată la CNSC sub nr. 63930 din data de 08.10.2024, până la pronunțarea prezentei, nu a îndeplinit condiția de admisibilitate a cererii sale. Consiliul reține că în speță sunt incidente următoarele: - prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; - principiul de drept „nemo ignorare legem censetur” potrivit căruia nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii. - principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, în sensul că în cadrul ordonanței nu s-a prevăzut nicio normă derogatorie de la obligația constituirii cauțiunii. Față de aceste aspecte, se constată că, în speță, contestația a fost transmisă de către contestator, fără a constitui cauțiunea, în cuantumul și în termenul legal. Dacă contestatorul ar fi fost diligent și prudent, ar fi putut din vreme să-și conserve dreptul la contestație, astfel încât să permită apoi jurisdicției Consiliului să poată analiza fondul contestației. Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge ca inadmisibilă contestația depusă de ......... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ......... și pe cale de consecință admite excepția invocată de intervenientul .............., fără pronunțare cu privire la alte excepții și la fondul cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca inadmisibilă contestația depusă de ......... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ......... și pe cale de consecință admite excepția invocată de intervenientul .............., fără pronunțare cu privire la alte excepții și la fondul cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 5 din 6

§ 6

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 6 din 6