Dosar 1414/2016
Dosar finalizatDeclinari instante
Dosar public
Declinari instante
Status: Dosar finalizat. Complet: C4.
Soluție consemnată: Declinari instante.
Decizia de fond menționată în registru: 1244, data 14.07.2016.
Istoricul cuprinde 10 evenimente, între 2016-07-01 și 2016-07-18. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:39:00.222Z.
Dosar CNSC 1414/2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „materiale de protecţie”, cod CPV 35814000-3, s-a solicitat anularea contractului nr. 20160618/22.06.2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/ 2016, admite excepţia lipsei competenţei de soluţionare a contestaţiei SC DANGER SRL formulată în contradictoriu cu COMPANIA APA BRAŞOV. Pe cale de consecinţă, aplicând dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora: „Contestaţiile care nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanţa de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicţională competent”, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/ 2016, admite excepţia lipsei competenţei de soluţionare a contestaţiei SC DANGER SRL formulată în contradictoriu cu COMPANIA APA BRAŞOV. Pe cale de consecinţă, aplicând dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora: „Contestaţiile care nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanţa de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicţională competent”, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_1244_2016_Decizie_1244.pdf, BO2016_1244_2016_BO2016_1244.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1244/C4/1414 Data: 14.07.2016 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 20034/01.07.2016, depusă de SC DANGER SRL, cu sediul în Braşov, str. Matei Corvin nr. 21, judeţul Braşov, având CUI 1112916, înregistrată la registrul comerţului sub nr. J08/399/1992, reprezentată legal de director general Gereanu Dan, formulată împotriva contractului de furnizare nr. 20160618/22.06.2016, încheiat de către autoritatea contractantă COMPANIA APA BRAŞOV SA, cu sediul în Braşov, str. Vlad Ţepeş nr. 13, judeţul Braşov, atribuit în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare având ca obiect „materiale de protecţie”, cod CPV 35814000-3, s-a solicitat anularea contractului nr. 20160618/22.06.2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/ 2016, admite excepţia lipsei competenţei de soluţionare a contestaţiei SC DANGER SRL formulată în contradictoriu cu COMPANIA APA BRAŞOV. Pe cale de consecinţă, aplicând dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora: „Contestaţiile care nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanţa de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicţională competent”, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 1
Fără pronunţare asupra fondului cauzei. Fără cale de atac, conform art. 12 alin. (3) din acelaşi act normativ, potrivit căruia: „Decizia de declinare a competenţei Consiliului nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei de judecată competente ori, dacă este cazul, unui alt organ cu activitate jurisdicţională competent”. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 1071/04.07.2016, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 1071/04.07.2016, formulată de SC ...SRL, cu sediul în …, având CUI …, împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 19.968/29.06.2016, emisă de ..., cu sediul în …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin cerere de oferte, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Dirigenție de șantier pentru investiția Execuție drum de legătură varianta SUD”, s-a solicitat anularea deciziei autorității contractante comunicată prin adresa nr. 19.968/29.06.2016, declararea ca neconformă a ofertei depuse de către asocierea SC …, declararea ofertei sale ca și câștigătoare. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia de faţă, SC ...SRL reclamă decizia autorității contractante de desemnare ca și câșigătoare a ofertei depuse de asocierea SC …, invocând nerespectarea de către acesta a cerințelor în referire la propunerea tehnică. Prin adresa nr. 20409/1426/C2/05.07.2016, Consiliul a solicitat SC ...SRL, în temeiul art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, intrată în vigoare la data de 26.05.2016, dovada notificării prealabile a autorităţii contractante şi copia răspunsului acesteia, dacă există, cu menţionarea datei primirii lui. SC ...SRL a răspuns solicitării Consiliului prin adresa nr. 1072/06.07.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 20546/06.07.2016, 1
precizând că procedura de atribuire s-a desfășurat anterior revizuirii OUG nr. 34/2006. În continuare contestatoarea invocă prevederile art. 6 alin. (1) și (10) din Legea nr. 101/2016 și consideră că atât timp cît contestația a fost transmisă atât pe fax, e-mail și poștă către autoritatea contractantă, aceasta a fost notificată în termenul prevăzut de lege de nemulțumirea sa. În concluzie, opinează că a fost respectată legea și așteaptă măsurile pe care autoritatea contractantă intenționează să le întreprindă ca urmare a notificării sale. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: ... în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire, prin cerere de oferte, în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Dirigenție de șantier pentru investiția Execuție drum de legătură varianta SUD”. În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP invitația de participare nr. …, potrivit căruia valoarea estimată a contractului, fără TVA, este de 350.000 lei, criteriul de atribuire stabilit fiind „preţul cel mai scăzut”. Cercetând cu întâietate, potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, excepţia inadmisibilității contestaţiei invocată din oficiu de Consiliu, în condiţiile în care, la momentul formulării contestației nu era notificată autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, a pretinsei încălcări a legislației privind achizițiile publice, se constată temeinicia acesteia. În aprecierea acestei finalităţi au fost avute în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. De asemenea, Consiliul a reţinut că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) și (10) din Legea nr. 101/2016, (1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: (...) b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este mai mică decât pragurile 2
valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. (10) Sesizarea Consiliului sau instanței, după caz, se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă. Potrivit art. 8 alin. (1) din același act normativ, Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: (...) b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz. Rezultă, aşadar, din prevederile citate, că urmare a primirii răspunsului la notificarea prealabilă sau expirării termenului în care aceasta ar fi trebuit să formuleze un răspuns, contestatoarea se poate adresa Consiliului. Contrar celor susținute de autoarea contestației, înaintarea contestației nu poate echivala cu îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă. Notificarea prealabilă presupune, conform art. 6 antecitat, o solicitare de remediere în tot sau în parte a pretinsei încălcări a legislației. Mergând pe raționamentul contestatoarei, procedura de notificare prealabilă, instituită expres de legiuitor, nu și-ar mai avea rostul, în condițiile înaintării contestației, or acest lucru nu poate fi primit. În conformitate cu prevederile noii legislații mai sus invocate, persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante, în acest caz comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, transmisă în data de 29.06.2016 (așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2016), trebuie să înainteze autorității contractante o notificare prealabilă în referire la actul față de care este nemulțumită și în situația în care se consideră vătămată de răspunsul primit sau nu primește răspuns în termen se poate adresa Consiliului. Contrar susținerilor contestatoarei, chiar dacă procedura de atribuire a fost inițiată sub imperiul OUG nr. 34/2006, procedura de 3
soluționare a contestațiilor este însă cea reglementată de Legea nr. 101/2016. Astfel, relevante sunt prevederile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, intrată în vigoare la data de 26.05.2016, ”dispozițiile prezentei legi se aplică numai contestațiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare”, și cum prezenta contestație a fost transmisă la data de 04.07.2016, este evidentă aplicabilitatea noii legi. Cele de mai sus conduc la concluzia că autoarea contestaţiei nu a respectat normele art. 6 alin. (1) și (10) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestaţia nefiind formulată în condițiile stabilite de legea în vigoare, ceea ce atrage sancţiunea respingerii ei ca inadmisibilă. Fără a se pronunţa asupra altor excepţii ori a fondului cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 4
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2016-07-18 | 21754 | Intrare | Punct de vedere | SC COMPANIA DE APA BRASOV SA | — | — |
| 2016-07-14 | 21503 | Iesire | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | — | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | TRIBUNALUL BRASOV |
| 2016-07-14 | 21504 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SC COMPANIA DE APA BRASOV SA |
| 2016-07-14 | 21505 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SC DANGER SRL |
| 2016-07-12 | 21163 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | SC COMPANIA DE APA BRASOV SA | — | — |
| 2016-07-08 | 20847 | Intrare | Punct de vedere | SC COMPANIA DE APA BRASOV SA | — | — |
| 2016-07-07 | 20714 | Intrare | Concluzii scrise | SC DANGER SRL | — | — |
| 2016-07-04 | 20207 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SC DANGER SRL |
| 2016-07-04 | 20208 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SC COMPANIA DE APA BRASOV SA |
| 2016-07-01 | 20034 | Intrare | Contestatie | SC DANGER SRL | — | — |
Renuntari
Admite contestatia si dispune remedierea
Admite contestatia si dispune remedierea
Respinge pe fond
Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Exceptii
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.