Dosar 2155/2016
Dosar finalizatRespinge pe fond
Dosar public
Respinge pe fond
Status: Dosar finalizat. Complet: C4.
Soluție consemnată: Respinge pe fond.
Decizia de fond menționată în registru: 1877, data 01.11.2016.
Istoricul cuprinde 9 evenimente, între 2016-10-05 și 2017-07-04. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:57.617Z.
Dosar CNSC 2155/2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „emailuri și smalțuri”, s-a solicitat: - anularea rezultatului procedurii; - admiterea ofertei tehnice a SC KÖBER SRL; - respingerea ofertei SC SWARCO VICAS SA ca fiind neconformă; - reevaluarea ofertelor și desemnarea ofertei câștigătoare prin evaluarea, în concret și transparent, a condițiilor tehnice stabilite prin caietul de sarcini, cu respectarea principiului tratamentului egal al ofertanților. Prin cererea de intervenţie nr. 2046/11.10.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 30776 din 12.10.2016, formulată de SC SWARCO VICAS SA, cu sediul în Târgovişte, Șos. Găeşti nr. 8, judeţul Dâmboviţa, având CUI 7545803, în calitate de ofertantă declarată câştigătoare a procedurii, a solicitat admiterea, în principiu, a cererii de intervenţie, iar pe fondul cauzei, respingerea contestației ca nefondată. Aplicând dispoziţiile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 101/2016, pentru pronunţarea unei soluţii unitare, Consiliul conexează cele două …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2066, respinge ca nefondată, contestaţia formulată de SC KÖBER SRL, în contradictoriu cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA. Admite cererea de intervenţie formulată de SC SWARCO VICAS SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_1877_2016_Decizie_1877.pdf, BO2016_1877_2016_BO2016_1877.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1877/C4/2155 Data: 01.11.2016 Prin contestaţia nr. 8020/04.10.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 30156/05.10.2016, înaintată de SC KÖBER SRL, cu sediul în localitatea Dumbrava Roșie, str. Gheorghe Caranfil nr. 2, județul Neamț, având CUI 2005144, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J27/1405/1991, formulată împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 42757/19.09.2016, precum și a răspunsului la Notificarea prealabilă nr. 7838/26.09.2016, emise de către SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA, cu sediul în Mediaș, Piața CI Motaș nr. 1, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „emailuri și smalțuri”, s-a solicitat: - anularea rezultatului procedurii; - admiterea ofertei tehnice a SC KÖBER SRL; - respingerea ofertei SC SWARCO VICAS SA ca fiind neconformă; - reevaluarea ofertelor și desemnarea ofertei câștigătoare prin evaluarea, în concret și transparent, a condițiilor tehnice stabilite prin caietul de sarcini, cu respectarea principiului tratamentului egal al ofertanților. Prin cererea de intervenţie nr. 2046/11.10.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 30776 din 12.10.2016, formulată de SC SWARCO VICAS SA, cu sediul în Târgovişte, Șos. Găeşti nr. 8, judeţul Dâmboviţa, având CUI 7545803, în calitate de ofertantă declarată câştigătoare a procedurii, a solicitat admiterea, în principiu, a cererii de intervenţie, iar pe fondul cauzei, respingerea contestației ca nefondată. Aplicând dispoziţiile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 101/2016, pentru pronunţarea unei soluţii unitare, Consiliul conexează cele două cauze. 1
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2066, respinge ca nefondată, contestaţia formulată de SC KÖBER SRL, în contradictoriu cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA. Admite cererea de intervenţie formulată de SC SWARCO VICAS SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea, DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestaţia nr. 25111/28.09.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 29438/28.09.2016, depusă de ..., cu sediul în ..., str. ... nr. ..., judeţul ..., având CUI ... și număr de înregistrare în registrul comerţului ..., privind procedura de licitaţie deschisă, organizată de Judeţul ... - Consiliul Judeţean ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., … nr…., județul ..., pentru atribuirea contractului având ca obiect Delegarea prin concesiune a gestiunii Serviciului Public de salubritate pentru managementul şi operarea facilităţilor Centrului de Management Integrat al Deşeurilor - ... şi a staţiei de transfer - ..., judeţul ..., coduri CPV 90513000-6, 90500000-2, 90513200-8, 90514000-3, 90531000-8, s-a solicitat, în principal, anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 9651/12.09.2016, a raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente acestuia, respingerea ofertei ...ca neconformă/ inacceptabilă/inadmisibilă, reluarea procedurii și stabilirea ofertei câștigătoare, iar, în subsidiar, anularea procedurii. Prin contestaţia nr. 300/03.10.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 29929/03.10.2016, depusă de ..., în numele asocierii ... – ..., cu sediul în ..., Șos. ... –... nr. ..., sector ..., având CUI RO ... și număr de înregistrare în registrul comerţului ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA ..., în ..., biroul ..., bl. ..., tronsonul ..., et. ..., sectorul ..., ..., în cadrul aceleiași proceduri de licitaţie deschisă, organizată de Judeţul ... - Consiliul Judeţean ..., contestatoarea a solicitat anularea adresei nr. 9650/ 12.09.2016 privind comunicarea rezultatului procedurii, a raportului procedurii, precum și a tuturor actelor
subsecvente, prin care ofertele ...și ..., clasate pe primele două locuri, au fost considerate admisibile, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor declarate admisibile și la plata cheltuielilor de judecată. Prin contestaţia nr. 3551/30.09.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 29931/03.10.2016, depusă de ..., cu sediul în ..., str. ,... nr. .., județul ..., având CUI RO ... și număr de înregistrare în registrul comerţului ..., în cadrul aceleiași proceduri de licitaţie deschisă, organizată de Judeţul ... - Consiliul Judeţean ..., contestatoarea a solicitat admiterea contestației cu consecința anulării actelor atacate (răspunsul la notificarea prealabilă nr. 9897/23.09.2016 și adresa nr. 3647/12.09.2016 de comunicare a rezultatului procedurii) și constatării faptului că oferta ...este neconformă. Prin cererile de intervenție, înregistrate la Consiliu sub nr. 30404/10.10.2016, 31107/14.10.2016 și 31241/14.10.2016, depuse de SC ..., cu sediul în ..., Șos. ... nr. ..., județul ..., având CUI RO ... și număr de înregistrare în registrul comerţului ..., reprezentată legal de administrator ... și convențional de SCA ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., str. ... nr. ..., sector ..., intervenienta a solicitat, în principal, admiterea cererilor de intervenție, respingerea ca neîntemeiate a contestațiilor, menținerea actelor atacate de contestatoare, respectiv a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii, a raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente, precum și respingerea capătului de cerere referitor la obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor declarate admisibile, iar în subsidiar, admiterea cererii de intervenție în sprijinul autorității contractante. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, contestaţiile care fac obiectele dosarelor nr. .../2016, .../2016 și .../2016, au fost conexate, pentru a se pronunţa o soluţie unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire. Contestaţiile şi cererile de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ... critică adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 9651/12.09.2016, prin care oferta sa a fost declarată admisibilă, dar necâștigătoare. Astfel, menționează că autoritatea contractantă a acordat ofertei sale 40 de puncte, iar ofertei ...80,78 puncte, deși prețul ofertat de
contestatoare este în realitate mult mai mic decât cel ofertat de SC ..., respectiv cu 34 lei/tonă mai mic raportat la prețul global/tonă (cu 44,15% mai mic); cu 1.723.032 lei mai mic raportat la prețul global din primul an (cu 46,75% mai mic) și cu 15.849.045 lei raportat la prețul contractului pentru întreaga perioadă de derulare. Precizează că procedura a fost publicată, în SEAP, în data de 19.04.2016 sub nr. 2826, având criteriu de atribuire oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, conform pct. IV.2.1 din fișa de date. În continuare redă factorii de evaluare și algoritmul de calcul specificați de autoritatea contractantă la pct. VI.2.6. și trei situații comparative cu privire la prețurile reale pe care le-a ofertat și prețurile ofertate de ...(ofertantul declarat câștigător). Afirmă că prețul global/tonă ofertat de ...este de 77 lei, iar cel ofertat de ea este de 43 lei. Așadar, contestatoarea menționează că, în cazul în care se raportează la punctaj, a obținut cu 50% sub punctajul SC ..., însă dacă se raportează la prețul oferit în realitate pentru aceleași servicii și aceleași caracteristici tehnice, prețul oferit de ...este cu 44,15% mai mare decât cel oferit de ea. Totodată, susține că prețul pe care l-a ofertat pentru primul an de operare este cu 1.723.032 lei mai mic decât prețul ofertat de câștigător. În susținerea celor mai sus afirmate, contestatoarea arată că, din prevederile fișei de date, cap. II.2.1 și din caietul de sarcini, rezultă următoarele cantități estimate pentru primul an de operare: preluare deșeuri la stația de sortare - 6.990 tone (art. 78), preluare deșeuri la stația de compostare – 11.069 (art. 85), preluare deșeuri la depozit – 32.948 (art. 92). Raportat la cantitățile mai sus specificate, din primul an de operare, și la tariful ofertat, rezultă următoarele prețuri: preluare deșeuri de la stația de sortare - 6.990 tone×1leu/tonă = 6.990 lei, preluare deșeuri la stația de compostare – 11.069 tone×1leu/tonă=11.069 lei, preluare deșeuri la depozit – „47.862×41lei/tonă=1.962.342 lei”. ... calculează prețul total al contractului aferent primului an de operare egal cu 6.990 lei+11.069 lei+1.350.869 lei=1.980.401 lei. De asemenea, menționează că, prin raportare la aceleași cantități din primul an de operare, conform cerințelor fișei de date și tarifului ofertat de SC ..., rezultă următoarele prețuri: 6.990 tone × 0 lei/tonă = 0 lei, preluare deșeuri la stația de compostare – 11.069 tone × 0 lei/tonă = 0 lei, preluare deșeuri la depozit – 47.862×77lei/tonă = 3.685.374 lei. Așadar, susține că prețul real ofertat de ...pentru primul an este cu 1.723.032 lei mai mare decât prețul său (cu 46,75% mai mare), iar prețul pe care l-a ofertat pentru întreaga perioadă de derulare a contractului este cu 15.849.045 lei mai mic decât prețul ofertat de SC .... Prin raportare la cantitățile și tariful ofertat, prețul total al contractului pentru întreaga perioadă de derulare este de 69.150 lei + 100.149 lei + 18.243.114 lei = 18.412.413 lei.
În același timp, afirmă că, prin raportare la aceleași cantități aferente întregii perioade de derulare a contractului și la tariful ofertat, ...a ofertat prețul total al contractului de 0 lei + 0 lei + 34.261.458 lei = 34.261.458 lei, cu 15.849.045 lei mai mare decât prețul contestatoarei. ... susține că oferta desemnată câștigătoare trebuia respinsă ca neconformă, în temeiul art. 36 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, întrucât conține, în cadrul propunerii financiare, prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate, precum și pentru alte motive de inadmisibilitate. Este invocată jurisprudența Consiliului în spețe similare, în care au fost ofertate tarife de zero lei. Totodată, precizează că tariful 0, ofertat de ...pentru cele două servicii prestate populației, nu poate avea un fundament economic, fiind în imposibilitatea de a acoperi costurile pentru această activitate, conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1826/2003. Nu în ultimul rând, menționează că ofertarea celor două servicii de ...cu prețul zero echivalează cu lipsa unei oferte pentru respectivele servicii. În punctul său de vedere nr. 10415/04.10.2016, înregistrat la Consiliu sub nr. 30170/05.10.2016, Judeţul ... - Consiliul Judeţean ... referitor la contestația formulată de ..., a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. În partea introductivă, prezintă, în detaliu, modalitatea de desfășurare a procedurii criticate, ofertele primite în cadul procedurii, ofertele admisibile și ofertele respinse, inclusiv punctajul final acordat ofertelor admisibile. Pe fondul contestației, în referire la critica privitoare la nelegalitatea criteriului de atribuire, autoritatea contractantă invocă excepția tardivității acesteia, motivat de faptul că atât criteriul de atribuire, cât și factorii de evaluare și modul de aplicare a acestora, au fost aduși la cunoștința posibililor ofertanți la data publicării anunțului în SEAP, respectiv 19.04.2016, iar pe parcursul derulării procedurii, nu s-au adus modificări. Autoritatea contractantă precizează că a aplicat prevederile art. 200 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, în mod corect, stabilind oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire precizat în anunțul de participare și în documentația de atribuire. În referire la pretinsa neconformitate/inadmisibilitate a ofertei SC ..., autoritatea contractantă solicită respingerea criticilor, având în vedere că acestea privesc modul de evaluare a ofertelor, respectiv acceptarea de către comisia de evaluare a prețului zero propus de ofertantul ...pentru serviciile de preluare a deșeurilor, pentru compost și deșeuri selective. Comisia de evaluare a apreciat că, prin oferta și clarificările depuse, răspunsurile nr. 502/24.08.2016, la solicitarea de clarificări nr. 8795/ 18.08.2016,
și
nr.
466/28.07.2016,
la
solicitarea
nr. 7822/15.07.2016, ...a justificat tariful ofertat, luând în considerare
costurile operaționale, dar și veniturile obținute în urma desfășurării activității, respectiv veniturile obținute din vânzarea reciclabilelor și a compostului. Nu s-a interzis ofertanților să propună tariful zero, oricare dintre participanți având această posibilitate, caz în care ar fi beneficiat de un punctaj maxim aferent tarifului respectiv, diferența între tariful ”zero” ofertat de câștigător și tariful ”unu” al contestatoarei fiind nerelevantă. Susținerea contestatoarei potrivit căreia nici ofertantului ...nu i s-ar putea aplica algoritmul de calcul, este nefondată, deoarece în fișa de date a achiziției se precizează clar că tarifului cel mai mic i se acordă în mod direct punctajul maxim, doar pentru celelalte tarife urmând a se aplica formula de calcul. De asemenea, susținerea contestatoarei, potrivit căreia prețul de zero lei nu poate fi acceptabil, este nefondată, întrucât în speță este vorba despre un tarif care din punct de vedere economic poate avea o structură diferită, nu în mod strict de un preț. S-a avut în vedere că, la momentul elaborării ofertei, operatorul ...a dat eficiența prevederilor contractuale stipulate la art. 8 lit. l) din modelul de contract publicat, care îl acordă ofertantului câștigător dreptul de a vinde reciclabilele și compostul rezultat în urma activității de sortare sau tratare a deșeurilor, acest drept fiind confirmat de prevederile art. 11.8 din contract. În concret, autoritatea contractantă susține că, în momentul elaborării analizei cost beneficiu s-au luat în considerare și veniturile obținute prin vânzarea reciclabilelor, în faza de operare a infrastructurii. Astfel, menționează că pentru punerea în practică a infrastructurii necesare proiectului în discuție Comisia Europeană a elaborat un ghid pentru realizarea analizei cost – beneficiu, document oficial ce trebuie utilizat de toate statele membre în elaborarea proiectelor finanțate prin fonduri europene nerambursabile. Subliniază că, la momentul justificării tarifului, ambii ofertanți au avut aceeași abordare sau metodologie de fundamentare a tarifului, cu includerea în structura tarifului a veniturilor obținute din vânzarea reciclabilelor și a compostului, mai precis a efectuat o compensare între costurile de operare și veniturile rezultate în urma valorificării reciclabilelor. Autoritatea contractantă precizează că, în speță, nu se ajunge la încheierea unui contract cu titlu gratuit, cele două activități pentru care s-a propus un tarif ”zero” fiind componente ale contractului, alături de acestea fiind inclusă și activitatea de depozitare, preluare deșeuri la depozit, pentru care s-a ofertat 77 lei/tonă, rezultând astfel că acest contract este indubitabil unul cu titlu oneros. Apreciază că alegațiile contestatoarei referitoare la faptul că lipsa contraprestației conduce la neconformitatea ofertei desemnate câștigătoare, trebuie respinse, motivat de faptul că ...a dat eficiență prevederilor contractuale stipulate la art. 8 lit. l) din modelul de contract publicat, care îi acordă dreptul de a vinde reciclabilele și compostul
rezultat în urma activității de sortare sau tratare a deșeurilor, drept confirmat și de prevederile art. 11.8 din contract. Nu în ultimul rând, autoritatea contractantă precizează că ofertantul desemnat câștigător a prezentat comisiei de evaluare, prin răspunsul nr. 466/28.07.2016, înscrisuri referitoare la justificarea tarifelor ofertate, pe care le enumeră. Prin urmare, arată că tariful zero aferent deșeurilor colectate selectiv și pământului vegetal a fost aprobat prin hotărâre a unui Consiliu Local și consideră că ofertantul desemnat câștigător a justificat atât tarifele practicate în cadrul altor contracte, cât și tarifele din prezenta procedură. Autoritatea contractantă solicită respingerea ca nefondată a capătului de cerere privind solicitarea contestatoarei de anulare a procedurii în cauză. Prin cea de-a doua contestație, depusă de ..., în numele asocierii ... – ..., în cadrul aceleiaşi proceduri de licitaţie deschisă, contestatoarea a solicitat cele menţionate în partea introductivă a deciziei, criticând atât răspunsul la notificarea prealabilă nr. 9897/23.09.2016, cât și adresa nr. 9650/12.09.2016 de comunicare a rezultatului procedurii. În partea introductivă a contestației, prezintă, succint, modul de desfășurare a procedurii criticate și citează cele specificate de autoritatea contractantă la art. VI.3 pct. 3 din fișa de date. Totodată, menționează că, prin adresa nr. 9650/12.09.2016, autoritatea contractantă i-a comunicat rezultatul procedurii, oferta desemnată câștigătoare fiind cea a SC ..., cu un punctaj de 80,78 puncte, iar oferta sa a fost declarată admisibilă, dar necâștigătoare, deoarece a obținut un punctaj de 23,2 puncte. Ulterior, a solicitat autorității contractante, prin adresele nr. 290/13.09.2016 și 293/16.09.2016, raportul procedurii conform dispozitiilor art. 215 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, iar Județul ... a dat curs solicitărilor sale repetate, în data de 21.09.2016, dată la care i-a transmis raportul procedurii nr. 9551/ 08.09.2016, în format incomplet, fără procesele-verbale de evaluare a ofertelor, menționate ca fiind anexele raportului procedurii. Prin notificarea prealabilă nr. 296/22.09.2016 a solicitat autorității contractante să dispună luarea tuturor măsurilor de remediere cu privire la adresa nr. 9650/12.09.2016 și a raportului procedurii și a tuturor celorlalte acte subsecvente, generat de faptul că ofertele depuse de ...și ... au fost declarate în mod nelegal admisibile. Prin adresa nr. 9958/23.09.2016 autoritatea contractantă i-a comunicat că nu înțelege să anuleze adresa privind comunicarea nr. 9650/12.09.2016 și nu va anula raportul procedurii, fără a oferi vreo altă explicație în acest sens. În opinia contestatoarei, cu toate că, din raportul-procedurii, au lipsit exact acele informații și/sau documente care expuneau, în concret, această etapă de selecție, din analiza acestuia rezultă că măsura autorității contractante de a declara câștigătoare oferta ...și de a clasa pe locul al doilea oferta ... este nelegală, având în vedere că tarifele ofertate
de acestea cu privire la serviciile de preluare a deșeurilor selective și de preluare a deșeurilor pentru compost nu pot fi justificate în mod concret și nu sunt rezultatul liberei concurențe. Subliniază că tarifele pentru serviciile de preluare deșeuri selective și pentru compost ofertate atât de SC ..., respectiv o (zero) lei/tonă, cât și de ..., respectiv 1 un leu/tonă, sunt prețuri absolut nerealiste și nu pot acoperi vreunul dintre costurile pentru prestarea serviciilor neputând fi justificate concret. Societatea desemnată câștigătoare a ofertat tarife zero pentru servicii al căror punctaj cumulat avea ponderea cea mai mare în cadrul punctajului final acordat, respectiv 60 pct. din 100, fapt ce a viciat clasamentul ofertelor, prin acordarea ...a unui punctaj maxim, în detrimentul său, care a prezentat prețuri realiste și sustenabile și care a fost evaluată cu un punctaj mult mai mic fiind clasată pe locul III. În referire la modul de întocmire a propunerii financiare, contestatoarea afirmă că, prin clarificările postate în SEAP, autoritatea contractantă a precizat următoarele: - clarificarea nr. 5065/10.05.2016, prin care s-a răspuns solicitării de clarificări a unui operator economic cu privire la posibilitatea de garantare a cantității de deșeuri menționată la art. 75 și 78 din caietul de sarcini, potrivit căreia la art. 75 și 78 din caietul de sarcini sunt prevăzute valori estimate ale cantității de deșeuri, estimări realizate cu ocazia elaborării Studiului de fezabilitate al proiectului, nu avem posibilitatea de a garanta aceste cantități. Vă rugăm să aveți în vedere recomandarea de la aliniatul 3 de la punctul VI.3. Alte informații din fișa de date; - clarificarea nr. 6246/10.06.2016, prin care autoritatea contractantă a răspuns solicitării de clarificări a unui operator economic cu privire la modul de fundamentare a tarifelor raportat la cantitățile de deșeuri menționate în cadrul documentației de atribuire, conform căreia La punctul II.2.1.) Cantitatea totală sau domeniul din fișa de date sunt prezentate estimări privind cantitățile de intrare în fiecare facilitate. Vă atragem atenția să țineți cont de recomandarea de la alin. 3 de la punctul VI.3) alte informații din fișa de date (...). Consideră că, în situația în care s-ar admite că s-ar putea acoperi costurile cu veniturile suplimentare obținute din activitățile ale căror tarife sunt obiect al punctajelor aferente propunerii financiare (depozitare, sortare, compostare), aceste venituri ar trebui să fie semnificative și, în mod concret, cu date și cifre realiste, probate în cuprinsul ofertei, conform dispozițiilor art. 11 din Ordinul nr. 109/2007, aspecte neaplicabile în privința celor două oferte prezentate de ...și .... În referire la justificarea tarifelor, contestatoarea menționează că, deși potrivit raportului procedurii, autoritatea contractantă a solicitat ofertanților clasați pe primele două locuri clarificări privind fundamentarea acestora prin adresele de solicitare clarificări nr. 7822/15.07.2016 și 8795/18.08.2016 pentru ...și adresele nr. 7823/15.07.2016 și 8796/18.08.2016 pentru ..., justificările acestor ofertanți au constat în
prezentarea unor fișe de fundamentare, fără a dovedi cu documente și date concrete cum s-a ajuns la tarifele de 0 lei/tonă și 1 leu/tonă. Prin urmare, afirmă că autoritatea contractantă a încălcat dispozitiile art. 72 alin. (2) lit. h) și i) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, neefectuând o evaluare a propunerilor financiare prezentate de primii doi ofertanți cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu, declarând admisibile două oferte cu prețuri vădit subevaluate și care nu le-ar permite prestarea serviciilor la parametrii calitativi și cantitativi conform cerințelor caietului de sarcini. În susținerea celor precizate, contestatoarea arată că opinia ANRMAP față de ofertarea de tarife zero a fost exprimată încă din anul 2011, prin adresa din 10.07.2011, în cuprinsul căreia se subliniază faptul că: (…) o astfel de propunere financiară alterează scopul principal al unui contract de concesiune, astfel cum acesta este definit la art. 49 din H.G. nr. 71/2007 și totodată nu este realist, fapt pentru care autoritatea contractantă o va considera inadmisibilă, în baza prevederilor art. 32 al. 2 litera e) din acelasi act normativ mai sus menționat. Totodată, citează din cuprinsul Deciziei B02012_0102/2012 pronunțată de Consiliu unde s-a reținut că: ofertarea unor tarife de 0,01 lei/t este echivalentă față de conținutul punctului de vedere citat cu oferirea de tarife „0”. Menționează că ...a fost în mod deosebit favorizată în cadrul procedurii de atribuire, având în vedere împrejurarea că unul dintre asociații societății este societatea ..., care a construit în prealabil centrul de management integrat de deșeuri, a cărui gestionare se concesionează prin prezenta procedură, fiind evident că societatea câștigătoare a fost favorita procedurii. Cu privire la oferta ..., contestatoarea afirmă că, prin adresa nr. 8796/18.08.2016, autoritatea contractantă a cerut ofertantei să precizeze toate cheltuielile ce se pot ivi în cursul operării CMID și care nu au fost cuprinse în adresa nr. 22251/28.07.2016, aspect ce demonstrează, în opinia sa, că s-a omis prezentarea respectivelor informații în cadrul propunerii financiare, acceptarea completării ofertei în urma unei cereri de clarificare conduce la avantajarea ... în detrimentul altor participanți cu consecința încălcării art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanță. În punctul său de vedere înregistrat la Consiliu sub nr. 30379/ 07.10.2016, Judeţul ... - Consiliul Judeţean ... a transmis punctul său de vedere referitor la contestația formulată de ..., solicitând respingerea acesteia ca nefondată. În referire la critica privind pretinsa inadmisibilitate/neconformitate a ofertelor ...și ..., autoritatea contractantă menționează că, în evaluarea ofertelor, comisia de evaluare a apreciat că prin ofertele și clarificările depuse, ofertanții au justificat prețurile respective, luând în considerare costurile operaționale, dar și veniturile obținute în urma desfășurării activității, respectiv veniturile obținute din vânzarea reciclabilelor și a compostului.
Reiterează faptul că, potrivit fișei de date, nu s-a interzis ofertanților să propună tariful zero, oricare dintre participanți având această posibilitate, caz în care ar fi beneficiat de un punctaj maxim aferent tarifului respectiv. Totodată, menționează că susținerea contestatoarei potrivit căreia prețul zero și un leu nu pot fi acceptate este nefondată, întrucât în speță este vorba despre un tarif care din punct de vedere economic poate avea o structură diferită, nu în mod strict de preț. Autoritatea contractantă precizează că ofertantul desemnat câștigător a prezentat comisiei de evaluare, prin răspunsul nr. 466/ 28.07.2016 înscrisuri referitoare la justificarea tarifelor ofertate, pe care le enumeră. Prin urmare, arată că tariful zero aferent deșeurilor colectate selectiv și pământului vegetal a fost aprobat prin hotărâre a unui Consiliu Local și consideră că ofertantul desemnat câștigător a justificat atât tarifele practicate în cadrul altor contracte, cât și tarifele din prezenta procedură. Mai mult, afirmă că, din cuprinsul celor susținute de contestatoare, nu rezultă ce măsuri corective ar fi trebuit să fie luate în considerare și nici ce criterii, fie de calificare sau selecție, nu au fost respectate. În acest sens, menționează că alocarea punctajului maxim pentru serviciile ofertate cu zero implică aplicarea întocmai a factorilor de evaluare conform celor prevăzute în fișa de date la secțiunea VI.3. pct. 6 unde se specifică Pentru oferta cu cel mai mic tarif (lei/tonă) se va acorda punctajul maxim, respectiv 30 de puncte. Cu privire la criticile contestatoarei referitoare la existența unor pretinse motive ce conduc la inadmisibilitatea ofertelor clasate pe primele două locuri, raportat la practicarea unor prețuri vădit subevaluate, autoritatea contractantă susține că a solicitat clarificări în acest sens celor doi operatori economici. În referire la susținerea contestatoarei potrivit căreia ofertantul ...ar fi beneficiat de un tratament preferențial, deoarece unul dintre acționarii acestuia ar fi constituit infrastructura respectivă, autoritatea contractantă solicită respingerea ei ca nefondată datorită faptului că din expunerea contestatoarei nu rezultă clar prin ce mod ar fi fost avantajat ofertantul desemnat câștigător, iar afirmațiile contestatoarei nu au temei legal. De asemenea, consideră nefondată afirmația contestatoarei potrivit căreia ... ar fi beneficiat de un tratament preferențial, pentru că i-au fost solicitate clarificări privind conținutul propunerii financiare, fiind puse în aplicare prevederile art. 201 alin. (1) și 202 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006. Prin răspunsurile la solicitările de clarificări, ofertantul nu a realizat modificări ale ofertei și, mai mult, acesta nu a fost desemnat câștigător. Prin cea de-a treia contestație, depusă de ..., în cadrul aceleiaşi proceduri de licitaţie deschisă, contestatoarea a solicitat cele menţionate în partea introductivă a deciziei, criticând atât răspunsul la notificarea prealabilă nr. 9897/23.09.2016, cât și adresa nr. 3647/ 12.09.2016 de comunicare a rezultatului procedurii.
Menționează că, prin adresa nr. 3647/12.09.2016 privind comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a încunoștiințat-o că oferta sa a fost admisibilă, dar necâștigătoare, deoarece în urma aplicării criteriului de atribuire a obținut un punctaj de 19,93 puncte, ofertantul desemnat câștigător fiind SC ..., cu un punctaj total de 80,78, și care a ofertat următoarele tarife: tariful I - preluare deșeuri selective – 0 lei/tonă, tariful II – preluare deșeuri pentru compost – 0 lei/tonă și tariful III – preluare deșeuri pentru depozit – 77 lei/tonă și redevența plătită – 693.738,22 lei/an. Astfel, precizează că a formulat notificarea prealabilă prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, față de care autoritatea contractantă a emis adresa nr. 9897/23.09.2016, prin care i-a comunicat faptul că nu va adopta măsuri de remediere, fără să își motiveze răspunsul. ... susține că autoritatea contractantă nu a respectat prevederile fișei de date, pct. VI.3, privind algoritmul de calcul aferent tarifelor I și II în stabilirea punctajului acordat SC .... Arată că, potrivit algoritmului de calcul, pentru stabilirea punctajului fiecărei oferte, se stabilește, în cazul tarifului I, că, pentru oferta cu cel mai mic tarif, se va acorda punctajul maxim, respectiv 30 de puncte, iar pentru celelalte oferte punctajul se va calcula după formula P1n= (tarif 1 minim/tarif 1n) × 30, iar în condițiile în care tariful minim a fost zero lei, orice operațiune de împărțire la celelalte tarife ofertate și înmulțire a rezultatului cu 30, determină rezultatul final zero, devenind imposibil de aplicat algoritmul stabilit în fișa de date. Aceeași situație, mai sus prezentată, este valabilă și pentru al doilea tarif. Prin urmare, opinează că acceptarea ca justificat a tarifului zero pentru primele două criterii de stabilire a ofertei câștigătoare a determinat încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, întrucât prețurile practicate de ofertanți trebuie să fie realiste, posibil de justificat și să asigure realizarea contractului în condițiile stabilite în caietul de sarcini, cu asigurarea unui mediu concurențial echitabil la atribuirea contractului. Totodată, consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 72 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, referitoare la evaluarea ofertelor, prin declararea ca admisibilă și câștigătoare a ofertei SC ..., precum și prevederile art. 36 alin. (2) lit. c), art. 37 alin. (1) și art. 81 din același act normativ, pe care le citează. În opinia contestatoarei, ofertantul desemnat câștigător nu a depus ofertă pentru încheierea unui contract de achiziție publică, ci o ofertă pentru încheierea unui contract cu titlu gratuit nereglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006. În continuare, suține că, pentru primele două servicii, tariful zero nu poate acoperi costurile care concură la realizarea serviciilor respective, astfel cum impun dispozițiile legale, iar pe de altă parte, pentru asemenea tarif nu se poate prezenta o detaliere privind structura și fundamentarea cheltuielilor.
Mai mult, pentru cele două tarife, nu se pot lua în considerare veniturile obținute din vânzarea reciclabilelor sau a compostului, cât timp autoritatea contractantă nu a menționat în documentația de atribuire și nici în clarificările ulterioare posibilitatea scăderii din cheltuieli a acestor venituri. Calculul corect al veniturilor obținute din vânzarea materialelor reciclabile și a compostului se poate realiza doar după determinarea compoziției și calităților fizico-mecanice ale reciclabilelor, întrucât piața de valorificare depinde foarte multe de aceste date. Consideră că oferta trebuia respinsă în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, potrivit cărora oferta este considerată neconformă dacă, în cadrul propunerii financiare, conține prețuri care nu pot fi justificate. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 30376/07.10.2016, Judeţul ... - Consiliul Judeţean ... a transmis punctul său de vedere referitor la contestația formulată de ..., solicitând respingerea acesteia ca nefondată. Autoritatea contractantă invocă excepția lipsei de interes a contestației formulate de ..., sens în care citează prevederile art. 255 din ordonanță și consideră că, în speță, contestatoarea nu a justificat existența unui interes care îndeplinește condițiile expuse anterior, oferta acesteia fiind admisibilă, dar clasată pe locul al patrulea. În referire la modul de aplicare a prevederilor fișei de date, autoritatea contractantă susține că a aplicat corect dispozițiile art. 200 din ordonanță, prin aplicarea întocmai a factorilor de evaluare specificați în fișa de date. Vizavi de pretinsa inadmisibilitate/neconformitate a ofertei SC ..., autoritatea contractantă arată că ofertantul desemnat câștigător a prezentat clarificări referitoare la tariful zero, prin adresele nr. 502/24.08.2016 și 466/28.07.2016, prin care și-a justificat tariful ofertat luând în considerare costurile operaționale și veniturile obținute în urma desfășurării activității, respectiv veniturile obținute din vânzarea reciclabilelor și compostului. Sunt reiterate aspecte din punctele de vedere formulate asupra contestațiilor ... și ...și se solicită respingerea contestației. Documentele necesare soluţionării cauzei au fost înregistrate la Consiliu sub nr. 30239/06.10.2016. Prin adresa nr. 25661/06.10.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 30251/06.10.2016, ... a precizat că renunță la capătul subsidiar de cerere privitor la anularea procedurii de atribuire. Prin adresa nr. 25707/07.10.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 30361/07.10.2016, ... a transmis răspunsul său la punctul de vedere formulat de autoritatea contractantă, prin care combate cele susținute de achizitoare și subliniază că este imposibilă aplicarea algoritmului de calcul atunci când un ofertant propune prețuri/tarife zero, preferând să-l avantajeze și să cheltuie banii publici pentru angajarea unui avocat care să reprezinte interesele unui asemenea ofertant.
Prin adresa nr. 3694/13.10.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 31014/13.10.2016, ... a transmis documentul intitulat Note de susținere, prin care aduce contraargumente referitoare la excepția lipsei de interes invocată de autoritatea contractantă în punctul de vedere. Subliniază că interesul său legitim se naște în legătură cu dreptul la contestarea ofertelor clasate pe locurile 2 și 3 doar în situația în care una din aceste două oferte ar fi declarate câștigătoare. Totodată, susține că dreptul ofertantului desemnat câștigător de a valorifica reciclabilele și compostul rezultate în urma activității de sortare și tratare nu poate influența modul de justificare a tarifelor ofertate, cât timp nu au fost respectate dispozițiile Ordinului președintelui ANRSC nr. 109/2007. Prin cererile de intervenție înregistrate la Consiliu sub nr. 30404/ 10.10.2016, 31107/14.10.2016 și 31241/14.10.2016, depuse de ...a solicitat, în principal admiterea cererilor de intervenție, respingerea ca neîntemeiate a contestațiilor, menținerea actelor atacate de contestatoare, respectiv a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii, a raportului procedurii, precum și a tuturor actelor subsecvente, precum și respingerea capătului de cerere referitor la obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor declarate admisibile, iar în subsidiar, admiterea cererii sale de intervenție în sprijinul autorității contractante. Au fost aduse argumente punctuale şi detaliate, în sensul considerării ca netemeinice a criticilor contestatoarelor în referire la oferta sa. Intervenienta a solicitat respingerea ca tardive a criticilor ce vizează documentația de atribuire din cuprinsul contestațiilor formulate de ... și ... și ca lipsită de interes contestația .... Prin adresa nr. 25993/14.10.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 31238/14.10.2016, ... a transmis Punct de vedere cu privire la cererea de intrervenție, în cuprinsul căreia menționează că cele criticate nu vizează documentația de atribuire, ci modul în care autoritatea contractantă a interpretat și aplicat cerințele documentației de atribuire. Totodată, contestatoarea prezintă contraargumente referitoare la cele susținute de ...în cuprinsul cererii de intervenție. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 13069/13.10.2016 autoritatea contractantă a transmis, în completarea documentelor transmise inițial, raportul expertului tehnic cooptat, adresa de înaintare a expertului cooptat și decizia de numire a comisiei pentru expertul cooptat. Prin adresa nr. 306/17.10.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 31419/17.10.2016, ... a transmis, ulterior studierii dosarului la sediul Consiliului, concluzii scrise, în cuprinsul cărora susţine inadmisibilitatea și neconformitatea ofertelor ...și .... Prin adresa nr. 307/19.10.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 31709/19.10.2016, ... a transmis Concluzii scrise referitoare la cererea de intervenție formulată de SC ..., în cuprinsul cărora combate excepția
tradivității contestației invocată de intervenientă și, în același timp, prezintă în detaliu aspecte referitoare la tarifele ofertate de SC .... Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 31763/19.10.2016, ...a transmis Concluzii scrise față de punctul de vedere comunicat de ... în referire la cererea sa de intervenție, în cuprinsul cărora solicită respingerea ca neîntemeiate a susținerilor contestatoarei. De asemenea, cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 32520/26.10.2016, au fost depuse concluzii scrise față de concluziile .... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzelor conexate, Consiliul reţine următoarele: Judeţul ... - Consiliul Judeţean ... a iniţiat procedura de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Delegarea prin concesiune a gestiunii Serviciului Public de salubritate pentru managementul şi operarea facilităţilor Centrului de Management Integrat al Deşeurilor - ... şi a staţiei de transfer - ..., judeţul ..., coduri CPV 90513000-6, 90500000-2, 90513200-8, 90514000-3, 90531000-8, prin publicarea în SEAP a anunțului de concesionare nr. 2826/19.04.2016. Potrivit anunțului de concesionare, valoarea estimată a contractului este de 129.270.668 lei, fără TVA, iar termenul de depunere a ofertelor a fost stabilit pentru 13.06.2016, ora 10:00. Ulterior comunicării rezultatului procedurii cu adresele nr. 9651/ 12.09.2016, 9650/12.09.2016 și 9647/12.09.2016, pentru motivele evocate anterior, ..., ... și ... au depus la Consiliu contestațiile în analiză. Vizavi de cererile de intervenție formulate de SC ..., văzând că aceasta are calitate şi capacitate procesuală şi a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, fiind ofertanta declarată câștigătoare, în conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, Consiliul le încuviințează în principiu ca cereri de intervenţie accesorie în interesul autorităţii contractante. Intervențiile formulate în cauză sunt în interesul autorității contractante, respectiv acela de respingere a contestațiilor și menținerea ca fiind legale a actelor întocmite de achizitoare, prin care a fost desemnată câștigătoare SC .... Cercetând cu întâietate, potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, excepţia lipsei de interes a contestaţiei formulate de ..., ridicată de autoritatea contractantă și intervenientă, în condiţiile în care autoarea acesteia a criticat doar oferta câştigătoare, iar oferta sa a fost clasată pe locul patru în clasamentul ofertelor admisibile, Consiliul constată lipsa de temeinicie a acesteia. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi.
Prevederile art. 3 alin. f) din același act normativ persoana care se consideră vătămată reprezintă orice operator economic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; şi (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire. Astfel, potrivit prevederilor evocate, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, aceste solicitări nefiind condiţionate în vreun fel de locul pe care îl ocupă oferta contestatoarei ori de atacarea prin contestaţie a admiterii şi/sau clasării tuturor ofertelor situate pe poziţii superioare celei ocupate de oferta sa în clasamentul ofertelor admisibile. În cauza de faţă, cu certitudine societatea contestatoare are un interes legitim în legătură cu procedura de atribuire, iar prejudiciul pe care îl încearcă provine din desemnarea câştigătoare a unei oferte, care, în opinia sa, trebuia respinsă, condiţii care ar determina reevaluarea ofertelor şi avansarea în clasament, sporindu-i şansele de a ajunge pe prima poziţie, mai ales în situaţia în care ofertele de pe celalalte locuri ar fi respinse sau ofertanții s-ar retrage. Societatea contestatoare a participat cu ofertă la licitaţie în scopul obţinerii contractului de achiziţie publică, iar interesul ei constă în câştigarea licitaţiei, însă prin clasarea ofertei proprii pe locul IV autoritatea contractantă i-a afectat interesul legitim şi a creat premisele cauzării unui prejudiciu, atribuind contractul altui ofertant, în defavoarea autoarei contestaţiei. Interesul în formularea contestaţiei nu trebuie limitat la cauza clasării ofertei pe un loc inferior, ci la actele autorităţii contractante care au condus la aceasta, acte prin care s-a adus atingere atât dreptului eventual, cât şi interesului ofertantului de a deveni contractant. Cu alte cuvinte, un ofertant la procedură are interes în a formula contestaţie indiferent de locul pe care se clasează în urma evaluării ofertelor realizate de autoritate, în condiţiile în care nu trebuie exclusă situaţia în care, în urma soluţionării contestaţiei, se ajunge la respingerea tuturor ofertanţilor clasaţi pe locuri superioare, din diverse motive ori chiar la renunţarea de către aceştia la a-şi menţine oferta sau la a încheia contractul, ceea ce, de asemenea, poate conduce în final la declararea câştigătoare chiar a ofertei contestatoarei. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel ..., Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care, prin decizia civilă nr. 1597/17.06.2010, a statuat că: „Deşi în ierarhia rezultatului procedurii de evaluare contestatoarea – intimată a ocupat poziţia a treia, anularea etapei evaluării procedurii şi dispunerea refacerii ei presupune o reevaluare a ofertelor, cu efectul unei noi clasări. Aşadar, teoretic, contestatoarea – intimată se poate
situa pe primul loc în urma reevaluării, indiferent de locul ocupat în prezent, astfel încât interesul său este evident”. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că adresa nr. 9647/ 12.09.2016, privind rezultatul procedurii, cuprinde doar denumirea ofertantului declarat câştigător, punctajul obținut de aceasta și de contestatoarea ..., nefiind indicat locul pe care l-a ocupat aceasta în clasamentul ofertelor declarate admisibile. Curtea de Apel ..., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în decizia sa nr. 131/CA din 23 iulie 2014, a reținut că ”La momentul formulării contestației, SC ... SRL, niciun ofertant nu își cunoștea poziția, într-un eventual clasament, la finalul licitației, cu excepția autorității contractante și a reclamantei SC ... SRL (care nu știa decât că este câștigătoarea licitației). La momentul formulării contestației, SC ... SRL nu avea cunoștință de faptul că a terminat licitația pe locul III, justificând astfel un interes în formularea contestației împotriva rezultatului procedurii, Pe de altă parte, chiar în adresa de comunicarea rezultatului procedurii, i s-a menționat că poate formula contestație în termenul prevăzut de art. 256 ind. 2 din ordonanță, fără însă a i se comunica poziția sa în clasamentul ofertelor, deși autoritatea contractantă avea această obligație, astfel cum rezultă din interpretarea art. 206 din ordonanță. Interesul contestației este justificat și la data soluționării litigiului, întrucât nu se poate susține că doar ofertanta clasată pe locul II ar fi declarată câștigătoarea licitației fără nicio rezervă. În acest context, rezultă că SC ... SRL are un interes personal, legitim, direct și actual în promovarea contestației, întrucât, prin anularea rezultatului procedurii, poate avea vocația ca oferta sa să fie declarată câștigătoare”. Astfel fiind, Consiliul va respinge excepția lipsei de interes în formularea contestației de către .... În privința excepția tardivității formulării criticilor la documentația de atribuire (fișa de date a achiziției) de către cele trei contestatoare, excepție invocată de autoritatea contractantă și intervenientă, Consiliul reține că, astfel cum au arătat și contestatoarele, criticile lor privesc modul de aplicare a algoritmului de calcul, în perioada de evaluare a ofertelor, în condițiile în care unul dintre ofertanți a ofertat un tarif zero, nefiind în niciun caz atacat conținutul fișei de date a achiziției. Faptul că cele două reclamante au prezentat argumente în susținerea aprecierii că ofertarea unui tarif zero a condus la imposibilitatea aplicării algorimului de calcul și acordarea în mod corespunzător a punctajului nu înseamnă că acestea au criticat factorii de evaluare și algoritmul de calcul, astfel cum au fost prevăzute. Față de cele constatate, Consiliul va respinge excepția tardivității și va soluționa pe fond contestațiile. Cu toate acestea, se constată a fi tardiv formulate criticile ... SA privind stabilirea criteriului de atribuire ”oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, deși raportarea s-a efectuat doar la preț, nu și la cerințe tehnice sau alte avantaje, câtă vreme contestatoarea cunoștea, de la data publicării documentației, faptul că stabilirea ofertei câștigătoare se va face pe baza algoritmului de calcul aplicat celor trei tarife. Analizând cele trei contestații depuse în cadrul procedurii, Consiliul constată că, în toate acestea, sunt aduse critici tarifelor ofertate de SC ...,
ofertantă desemnată câștigătoare, ... criticând și tarifele ofertate de ..., ofertanta clasată pe locul II, astfel că vor fi analizate împreună. Procedura de licitație deschisă organizată de Judeţul ... - Consiliul Judeţean ... pentru atribuirea contractului de Delegare prin concesiune a gestiunii Serviciului Public de salubritate pentru managementul şi operarea facilitaţilor Centrului de Management Integrat al Deşeurilor - ... şi a staţiei de transfer - ..., judeţul ..., a fost inițiată prin anunțul nr. 2826/19.04.2016, așadar anterior datei de 26.05.2016, fiind astfel aplicabile dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006. Criteriul de atribuire ales este ”oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, factorii de evaluare și algoritmul de calcul aferent fiind descriși astfel: Denumire criteriu 1: Tarif 1 – primul an de operare - preluare deseuri la statia de sortare (lei/t) Pondere: 30p Descriere criteriu : Pentru oferta cu cel mai mic tarif 1 (lei/tona) se va acorda punctajul maxim, respectiv 30 de puncte, iar pentru celelalte oferte punctajul se va calcula dupa formula: P1n = (tarif 1 minim / tarif 1 n) x 30 Denumire criteriu 2: Tarif 2 – primul an de operare – preluare deseuri la statia de compostare (lei/t) Pondere: 30p Descriere criteriu : Pentru oferta cu cel mai mic tarif 2 (lei/tona) se va acorda punctajul maxim, respectiv 30 de puncte, iar pentru celelalte oferte punctajul se va calcula dupa formula: P2n = (tarif 2 minim / tarif 2 n) x 30 Denumire criteriu 3: Tarif 3 – primul an de operare – preluarea deseuri la depozit (lei/t) Pondere: 40p Descriere criteriu : Pentru oferta cu cel mai mic tarif 3 (lei/tona) se va acorda punctajul maxim, respectiv 40 de puncte, iar pentru celelalte oferte punctajul se va calcula dupa formula: P3n = (tarif 3 minim / tarif 3 n) x 40 Punctaj total: PTn = P1n+P2n+P3n Ofertantul calificat care obtine punctajul maxim, corespunzator pretului cel mai mic, va fi declarat castigator. În clarificarea nr. 5065/10.05.2016, autoritatea contractantă, la întrebarea unui operator economic legată de posibilitatea garantării cantității de deșeuri, a răspuns: ”La art. 75 și 78 din caietul de sarcini sunt prevăzute valori estimate ale cantității de deșeuri, estimări realizate cu ocazia elaborării Studiului de fezabilitate al proiectului, nu avem posibilitatea de a garanta aceste cantități. Vă rugăm să aveți în vedere recomandarea de la aliniatul 3 de la punctul VI.3) Alte informații din fișa de date care precizează: Se recomandă operatorilor economici interesați să evalueze pe propria răspundere cantitățile, cheltuielile, riscul și datele necesare pentru a pregăti oferta”. În clarificarea nr. 6246/10.06.2016, la întrebarea unui operator economic dacă pentru fundamentarea tarifelor se ține cont de cantitățile din anul 2016 din fișa de date sau de media acestor cantități pe 9 ani, s-a răspuns: ”La pct. II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul din fișa de date sunt prezentate estimări privind cantitățile de intrare în fiecare facilitate. Vă atragem atenția să țineți cont de recomandarea de la aliniatul 3 de la punctul VI.3) Alte
informații din fișa de date, și anume: Se recomandă operatorilor economici interesați să evalueze pe propria răspundere cantitățile, cheltuielile, riscul și datele necesare pentru a pregăti oferta”. Potrivit art. 11 din Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor din 09.07.2007, aprobate prin Ordinul președintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 109/2007, (1) Tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se stabilesc pentru operatorii nou-intraţi pe piaţa acestor servicii, precum şi pentru operatorii care încheie contracte de delegare a gestiunii pentru aceste activităţi cu autorităţile administraţiei publice locale. (2) Tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se determină de către operatori, luând în calcul numai acele cheltuieli care sunt specifice activităţii respective. (3) Fundamentarea cheltuielilor aferente fiecărei activităţi în parte se face pe baza consumurilor normate de combustibil, lubrifianţi, materii prime şi materiale, utilităţi, respectiv energie, apă şi/sau gaze în scop tehnologic şi a preţurilor acestora în vigoare, a cheltuielilor cu munca vie, precum şi a celorlalte elemente de cheltuieli necesare prestării activităţii respective. (4) La stabilirea tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se au în vedere următoarele criterii: a) cheltuielile pentru combustibilul utilizat se stabilesc în funcţie de tipul maşinii folosite, de consumul de combustibil, de cantitatea de deşeuri colectată, transportată şi depozitată şi de distanţa de transport; b) cheltuielile cu energia electrică tehnologică programată anual se stabilesc în funcţie de energia consumată de motoarele puse în funcţiune la nivelul unei zile, înmulţit cu cantitatea programată anual şi cu preţul de achiziţie al energiei electrice în vigoare; c) cheltuielile cu amortizarea se iau în calcul, respectându-se reglementările legale în vigoare; d) cheltuielile cu redevenţa determinate potrivit prevederilor legale; e) cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile şi cu piesele de schimb se stabilesc în funcţie de consumurile normate şi de preţul de achiziţie al acestora; f) cheltuielile pentru protecţia mediului se vor lua în calcul la nivelul prevăzut de legislaţia în vigoare; g) cheltuielile cu munca vie se fundamentează în funcţie de cheltuielile cu personalul, potrivit normelor de muncă, în raport cu legislaţia în vigoare şi corelat cu principiul eficienţei economice; h) cheltuielile de depozitare a deşeurilor vor fi luate în calcul în funcţie de modul de prestare a acestei activităţi. În situaţia în care prestaţia este efectuată de un alt operator, la tariful de precolectare, colectare şi transport al deşeurilor municipale se vor adăuga cheltuielile de depozitare aferente; i) cheltuielile cu reparaţiile se vor lua în calcul la nivelul programat anual, potrivit planului de reparaţii; j) fondul pentru închiderea depozitului de deşeuri şi urmărirea acestuia postînchidere, unde este cazul, în conformitate cu prevederile legale şi potrivit aprobării autorităţii administraţiei publice locale; k) o cotă de profit. (5) În situaţia stabilirii tarifelor, structura cheltuielilor şi a veniturilor este prezentată în anexa nr. 1. Art. 12. - Stabilirea tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se face potrivit formulei: V T = |||, unde: Q
T - tariful stabilit; V - venitul programat al activităţii respective, la nivelul anului; Q - cantitatea programată în unităţi de măsură specifice, la nivelul anului în care se face propunerea. Propunerile financiare ale celor patru oferte declarate admisibile au fost următoarele: Nr. crt. Denumire ofertant Tarif
1
– preluare deșeuri
la stația
de sortare Traif
2
– preluare deșeuri la stația de compostare Tarif
3
– preluare deșeuri
la depozit 1 ... 0 lei/tonă 0 lei/tonă 77 lei/tonă 2 ... SA 1 leu/tonă 1 leu/tonă 41 lei/tonă 3 Asocierea ... Group... SA 88,63 lei/tonă 98,92 lei/tonă 70,68 lei/tonă 4 ... 66,85 lei/tonă 54,94 lei/tonă 16,45 lei/tonă În urma aplicării criteriului de atribuire, clasamentul ofertanților, potrivit raportului procedurii de atribuire nr. 9551/08.09.2016, a fost următorul: Nr. crt. Clasamentul ofertanților Punctaj primit pentru tarif 1 Punctaj primit pentru tarif 2 Punctaj primit pentru tarif 3 Punctaj total 1 Locul I ... 30 30 20,78 80,78 2 Locul II ... SA 0 0 40 40 3 Locul III Asocierea ...– 0 0 23,2 23,2 4 Locul IV ... 0 0 19,93 19,93 A fost declarată câștigătoare oferta SC ..., cu un punctaj total de 80,78 puncte. Prin adresa nr. 78221/15.07.2016, autoritatea contractantă a solicitat ... să fundamenteze cele trei tarife ofertate și să demonstreze sustenabilitatea funcționării Centrului de Management Integrat al Deșeurilor. Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 466/28.07.2016. Prin adresa nr. 8795/18.08.2016, achizitoarea a solicitat ... justificarea cheltuielilor pentru combustibil și lubrifianți la depozitul de deșeuri; cheltuielile cu energia electrică la depozitul de deșeuri; să clarifice cum va fi influențată oferta financiară în situația în care cantitățile de deșeuri colectate selectiv și de compost nu vor coincide cu cele din studiul de fezabilitate, având în vedere că tarifele 1 și 2 se bazează pe cantitățile de deșeuri din studiul de fezabilitate, nu pe cantitățile real colectate publicate în fișa de date, precum și alte clarificări legate de cheltuieli din cadrul fișelor de fundamentare. Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 502/24.08.2016.
Analizând fișa de fundamentare pentru stabilirea tarifelor serviciilor de salubrizare se poate constata că tariful de ”0” lei pentru preluare deșeuri la stația de sortare și cea de compostare au fost determinate de obținerea unor venituri negative, valorile negative fiind rezultatul deducerii din veniturile totale (cheltuieli totale + profit + cota de dezvoltare) a veniturilor obținute din valorificarea reciclabilelor și a compostului. Neputând fi ofertată o valoare negativă a fost ofertat tariful ”0” lei. Totodată, cum arată societatea contestatoare ..., în calculul valorii veniturilor realizate din valorificarea produselor la stația de compostare, prezentat în cadrul memoriului tehnico-economic, a fost avută în vedere o cantitate de 15.023 tone (3895 tone compost cat. 1 și 11.128 tone amestecuri cu conținut de compost de cel puțin 35%). În operarea stației de compostare s-a luat în calcul un procent de 70% (7790 tone) de valorificare din totalul de deșeuri biodegradabile preluate. Calculând amestecuri cu conținut de compost de cel puțin 35%, intervenienta a ajuns la o valoarea de 11.128 tone (3895 tone-35% compost+7233 tone-65% humus, turbă, zgură nisip etc). În memoriul tehnico-economic veniturile de 2.322.104 lei rezultate din valorificarea deșeurilor sunt calculate pentru o cantitate de 15.023 tone, unde 3895 tone reprezintă compost cat 1. Stația de compost, potrivit fișei de date a achiziției, are o capacitate de 12.000 tone/an. În concluziile scrise, intervenienta a arătat că diferența de la 12.000 la 15.023 tone este dată de ingredientele folosite la amestec (humus, turbă, zgură nisip etc). Se poate observa că ...a stabilit un procent de 70% de valorificare din total deșeuri și un procent de 35% de compost pentru amestecuri, însă aceste procente pe baza cărora s-a ajuns la determinarea valorii veniturilor din valorificarea deșeurilor preluate, care conduc, implicit, la tariful de 0 lei pentru preluare deșeuri la stația de compostare nu au fost justificate. De altfel, nici cantitatea de ingrediente folosite la amestec, care conduce la o cantitate valorificată mai mare (15.023 tone) decât capacitatea stației (12.000 tone) nu a fost justificată. În răspunsurile la clarificări nu au fost cuprinse informații care să permită o verificare a modului de stabilire a tarifelor. Experiența avută de ofertantă și prezentarea unor hotărâri ale Consiliului Local ..., unde s-a practicat tariful 0 de către ..., nu pot constitui justificări suficiente pentru tarifele de 0 lei propuse în procedura de față. Ofertanta trebuia să prezinte o detaliere a tarifului, fundamentată pe date concrete, susținute cu documente. Având în vedere diferențele foarte mari între tarifele pentru preluare deșeuri stația de sortare și cea de compostare (T1 și T2) propuse de ofertantele clasate pe primele trei locuri, determinate, în principal, de veniturile obținute din valorificarea deșeurilor, autoritatea contractantă trebuia să depună toate diligențele pentru obținerea unor date certe, concrete, care să poată fi verificate, neputându-se lua în calcul tarife de 0 lei, stabilite pe baza unei experiențe anterioare a intervenientei.
Explicațiile și documentele aduse de ofertantă trebuie să permită autorității contractante determinarea corectitudinii și sustenabilității tarifelor de 0 lei ofertate, în raport de cantitățile avute în vedere, pe baza acestora urmând a fi stabilit punctajul ofertelor și desemnată oferta câștigătoare. Mi mult, informațiile și documentele primite trebuie să permită verificarea corectitudinii prețului, atât de autoritatea contractantă, cât și de Consiliu, instanță sau alte organisme implicate. Astfel fiind, Consiliul constată că este necesară solicitarea de documente și informații suplimentare ... pentru justificarea tarifelor propuse. Referitor la numărul de 365 zile utilizat în calculul combustibililor și lubrifianților, se reține că, potrivit art. 78 din caietul de sarcini (pag. 24) și 86 (pag. 28), stațiile de sortare și compostare vor fi deschise 6 zile pe săptămână rezultând un număr de 312 zile, însă în calculul numărului de ore de funcționare pentru autospeciala de transport containere este specificat un număr de 365 zile. Intervenienta a explicat în concluziile scrise că numărul de 365 zile este utilizat pentru zilele de funcționare a stației de transfer. De altfel, se poate observa că primele 4 etape de lucru, pentru care este evidențiat numărul de 365 zile, se referă la stația de transfer, nu la cele de sortare și compostare. În susținerea justificării cheltuielilor aferente procurării solului excavat, s-a utilizat un tarif pentru excavare de 165 lei, însă nu au fost depuse documente în susținere. În referire la bonificația OTR, prin adresa nr. 8795/18.08.2016, autoritatea contractantă a cerut ofertantei clarificări față de următoarea situație: ”În memoriul tehnico-economic anexat la fișa de fundamentare calculele dvs cuprind și bonificația acordată de OTR. În răspunsul dvs nr. 460/ 25.07.2016, înregistrat la Consiliul Județean ... sub nr. 8194/25.07.2016, la ultimul punct menționați că bonificațiile acordate de OTR îi revin operatorului de colectare, așa cum este prevăzut și în modelul contractului de delegare care este parte a documentației de atribuire elaborat de autoritatea contractantă.” În răspunsul nr. 502/24.08.2016, ofertanta a precizat, în referire la cele solicitate, următoarele: ”Având în vedere situația actuală a subscrisei în calitate de operator licențiat pentru operarea centrului de management integrat de deșeuri nepericuloase al județului Bihor, societatea ... deține contract valabil cu SC ... SA, în calitate de operator economic autorizat privind transferarea responsabilităților în gestionarea ambalajelor devenite deșeuri pe teritoriul național, adică organizație de transfer a responsabilităților – OTR. ...este parte a acestui contract datorită calității de ultim participant în lanțul de gestionare a deșeurilor de ambalaje, fiind un operator economic care asigură eliminarea finală a acestor deșeuri de pe piața deșeurilor, neavând însă calitatea de operator de colectare. Deșeurile astfel tratate devin materii prime secundare, adică se asigură reciclarea acestora de către producătorii de materii prime, reciclatori finali. Prin activitatea desfășurată de ...este astfel asigurată trasabilitatea în gestionarea deșeurilor de ambalaje, fiind unicul operator economic care poate atesta concomitent în acte proveniența deșeurilor de ambalaje și locația de eliminare finală de pe piața deșeurilor. Menționăm că, pe facturile de valorificare
a materialelor prime secundare intrate ca deșeuri – se menționează obligatoriu proveniența acestora, însă fără indicarea destinației finale, eco-bonificațiile nu pot fi alocate. În sensul celor arătate mai sus, vă prezentăm atașat o factură emisă de către OTR în sensul obținerii eco-bonificației. Menționăm, totodată, că operatorul colector al deșeurilor precolectate separat - deșeuri reciclabile – nu are instrumentul pentru a avea informația referitoare la conținutul procentual valorificabil al diferitelor materiale reciclabile în cantitatea totală de deșeuri predate spre tratate. Astfel, doar operatorul care tratează și sortează deșeurile reciclabile este în măsură de a furniza informațiile necesare cu privire la cantitatea deșeurilor de ambalaje colectate și reciclate, furnizând astfel datele necesare în vederea atingerii țintelor în domeniu și cuantumul eco-bonificației care poate fi acordată în condițiile legale pentru deșeurile de ambalaje.” Vizavi de susținerile contestatoarei ... că ”autoritatea contractantă nu a verificat asigurarea trasabilității deșeurilor de către ... și nici dacă operatorul de colectare are încheiat contract cu OTR, situație în care bonificația nu poate fi acordată intervenientei”, în concluziile scrise înregistrate la Consiliu în 26.10.2016, intervenienta a explicat că trasabilitatea deșeurilor va fi asigurată de ea. De asemenea, a arătat că este lipsit de relevanță dacă are încheiat sau nu un contract cu vreun OTR, în condițiile în care în viitor deșeurile reciclabile vor fi sortate numai la stația de sortare a CMID Boroșneul Mare. Față de explicațiile aduse prin răspunsul la clarificări și concluziile scrise, ținând seama și de faptul că a fost depusă o factură privind obținerea bonificației, Consiliul constată a fi nefondate criticile contestatoarei. În ce privește susținerea ...referitoare la faptul că veniturile obținute din valorificarea deșeurilor reciclabile rezultate din sortare sau compostul rezultat din tratare nu poate constitui justificarea tarifului ofertat cât timp dispozițiile Ordinului nr. 109/2007 nu permit acest lucru, Consiliul reține că, într-adevăr, în fișa de fundamentare a tarifelor pentru stabilirea tarifelor specifice serviciilor de salubrizare, sunt evidențiate ”Veniturile obţinute din activitatea de salubrizare” rezultate din însumarea cheltuielilor totale, profitului și cotei de dezvoltare. Pe de altă parte, relevanță prezintă următoarele clauze contractuale din modelul de contract: - art. 8 lit. l) care stabilește printre obligațiile delegatarului pe cea privind vânzarea Deșeurilor Reciclabile, rezultate din sortare sau alte activităţi de tratare, la cel mai bun preţ; toate aceste contracte privind vânzarea Deșeurilor Reciclabile trebuie încheiate cu avizul conform prealabil al Delegatarului/ADI; - art. 11 alin. (8) Dacă veniturile anuale ale Delegatului rezultate din vânzarea Deșeurilor Reciclabile depăşesc veniturile estimate din vânzarea Deșeurilor Reciclabile care au fost luate în considerare pentru calculul Tarifelor aplicabile la orice moment, atunci Delegatul va plăti Delegatarului Extra-Profitul (EP) ca o Redevenţă Suplimentară, calculată după cum urmează: i. Dacă VA este egal sau mai mic de 20% (douăzeci la sută)], atunci EP = 0; ii. Dacă VA este mai mare de 20% (douăzeci la sută)], atunci EP=50% din suma excedentară. Unde: „VA” înseamnă venitul anual rezultat din vânzarea Deșeurilor Reciclabile valorificate. Acesta va fi comparat cu venitul din vânzarea
Deșeurilor Reciclabile valorificate care a fost luat în considerare la calculul Tarifelor, după cum a fost stabilit în modelul financiar prezentat de Delegat la licitație; “EP” înseamnă plata Extra-Profitului de către Delegat Delegatarului pe o perioadă de participare la profit calculată ca an calendaristic. Aceasta înseamnă valoarea totală a venitului rezultat din vânzarea Deșeurilor Reciclabile valorificate mai puţin 120% din valoarea venitului din vânzarea Deșeurilor Reciclabile valorificate care a fost luat în considerare la calculul Tarifelor, după cum a fost stabilit în modelul financiar prezentat de Delegat la licitație - art. 13 alin. (7) delegatul are obligația de a raporta delegatarului lunar cantitatea de deșeuri, trimisă la reciclare, pe tipuri de material, cantitatea de compost produsă, cantitatea de deșeuri trimisă la depozitare. De altfel, niciuna dintre părți nu contestă dreptul de valorificare a deșeurilor reciclabile. Or, atâta vreme cât operatorii economici obțin venituri din valorificarea deșeurilor nu aveau motive pentru eliminarea lor din fundamentarea tarifelor ofertate, deși fișa de fundamentare nu prevedea o astfel de rubrică. Tarifele ofertate trebuie să reflecte întocmai veniturile și cheltuielile operatorilor, iar obținerea de către aceștia a unor venituri din valorificarea deșeurilor nu putea fi eliminată din fundamentare doar pe motiv că nu existau cuprinse în fișa de fundamentare din normele metodologice. Acceptarea unei astfel de interpretări ar conduce la imposibilitatea cuprinderii în justificarea tarifului a unui venit care poate fi obținut și determinat. Cu toate acestea, în cazul analizat, se constată că, în cadrul justificării tarifelor de ”0” lei ofertate de ... pentru tarifele de preluare deșeuri la stația de sortare și tarifele de preluare deșeuri la stația de compostare, veniturile din valorificarea deșeurilor sunt mai mari decât suma cheltuielilor, profitului și cotei de dezvoltare. Ofertanta a justificat tariful de ”0” lei prin imposibilitatea ofertării unei valori negative. Ofertarea acestui tarif a determinat, față de algoritmul de calcul prevăzut în fișa de date a achiziției, obținerea de către toți ceilalți trei operatori ale căror oferte au fost declarate admisibile a 0 puncte la factorii de evaluare ”tarif de preluare deșeuri la stația de sortare” și ”tarif de preluare deșeuri la stația de compostare”. Din raportul procedurii se poate constata că, deși în cazul ofertei ..., în determinarea punctajului total obținut (80,78 puncte) au contat punctajele obținute pentru fiecare dintre cele trei tarife (30 puncte pt T1+30 puncte pt T2+ 20,78 puncte pt T3 =80,78 total), în cazul celorlalți ofertanți pentru stabilirea locului în clasament a contat doar tariful pentru preluare deșeuri la depozit – T3, pentru celelalte tarife obținând 0 puncte. Ofertarea tarifului de 0 lei nu a mai permis acordarea în mod corespunzător a punctajului, după formula descrisă în fișa de date a achiziției, dat fiind că orice rezultat împărțit sau înmulțit cu 0 conduce la valoarea 0. Cum a arătat și contestatoarea ... SA, în calculele detaliate prezentate în cuprinsul contestației, prin aplicarea factorilor de evaluare
s-a ajuns la desemnarea câștigătoare a ofertei cu cel mai mare punctaj, însă autoritatea contractantă va plăti anual și, implicit, pe întreaga perioada de derulare a contractului un preț cu mult mai mare decât ar fi plătit în situația în care ar fi fost declarată câștigătoare oferta clasată pe locul II. Vizavi de aceste calcule prezentate, este de observat că, pentru procedura în cauză, criteriul de atribuire este ”oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, câștigătoare fiind stabilită în urma aplicării unui algoritm de calcul pentru trei tarife cu ponderi diferite, și nu prețul total cel mai scăzut. Deși diferența dintre prețuri între ofertele clasate pe primele două locuri este de 1 leu pentru tarifele 1 și 2, și de 36 lei pentru tariful 3, diferența totală de punctaj este de 40,78 puncte, iar diferența dintre prețurile anuale și totale pentru cei doi ofertanți este semnificativă, însă această diferență a fost determinată de ponderile pentru cele trei tarife. Contrar susținerilor ... SA din punctul de vedere la cererea de intervenție, câtă vreme exista un algoritm de calcul, autoritatea contractantă nu putea declara câștigătoare oferta cu prețul cel mai scăzut, pe motiv că unul dintre ofertanți a propus 0 lei pentru două tarife. Într-adevăr, tariful total al ... era cu 44,15% mai mare decât cel ofertat de ..., însă punctajul obținut era sub 50%. Pe de altă parte, raportarea la tariful total nu este corectă câtă vreme punctajul total rezultă din aplicarea, pentru cele trei tarife, a unui algoritm, în care ponderile sunt diferite (30 puncte – T1, 30 puncte – T2 și 40 puncte T3). Cu toate acestea, ținând seama de diferența foarte mică între tarifele T1 și T2 ale cele două ofertante (1 leu) și punctajul de 30 puncte acordat pentru acești factori, autoritatea contractantă ar fi trebuit să acorde și ofertei ... SA același punctaj maxim (30 puncte), ca și ofertei desemnate câștigătoare, cu atât mai mult cu cât pentru un tarif de 0 lei s-a acordat punctajul maxim. Pentru celelalte oferte urma a fi aplicat algoritmul de calcul în consecință. Acordarea punctajului 0 (punctaj minim) pentru ... SA, la tarifele T1 și T2, pentru o diferență de 1 leu, în condițiile existenței unor valori mult mai mari pentru aceste tarife, ofertate de alți doi operatori economici, a condus la denaturarea rezultatului procedurii. În timp ce ofertantele clasate pe primele două locuri au propus tarife de 0 lei, respectiv 1 leu, tarifele ... ...SRL, clasată pe locul III, sunt de 88,63 lei-T1 și 98,92 lei-T2. Or, în aceleași condiții de ofertare, astfel de diferențe pot conduce la concluzia că tarifele ar fi fost ofertate de primele două clasate doar cu scopul obținerii unui punctaj foarte mare la factorii de evaluare cu ponderea cumulată mai mare. Chiar dacă s-ar fi calculat punctajul maxim pentru un tarif de 1 leu, și nu de 0 lei, și aplicat în consecință algoritmul de calcul, diferențele foarte mari dintre tarife ar fi condus la situarea ofertei ... tot pe locul III în clasament. După cum au invocat contestatoarele ... SA și ... ...SRL, jurisprudența constată a Consiliului a fost în a considera că tarifele de
zero lei conduc la respingerea ofertelor ca inadmisibile, aceste tarife considerându-se a nu fi rezultatul liberei concurențe. S-a considerat în respectivele decizii că, faţă de asigurarea în mod gratuit a uneia dintre activităţile prevăzute în caietul de sarcini, nu s-a depus o ofertă pentru încheierea unui contract de achiziţie publică, ci o ofertă pentru încheierea altei specii de contract, respectiv a unui contract cu titlu gratuit, nereglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Un contract în care furnizorul, prestatorul sau executantul oferă produsul, serviciul sau lucrarea în mod gratuit nu este de achiziţie publică, ci are altă natură (donaţie, comodat, sponsorizare, mecenat, voluntariat etc.). S-a apreciat că, pentru un asemenea tarif, nu se poate prezenta o detaliere privind structura acestuia şi fundamentarea cheltuielilor, cum de altfel s-a prevăzut în documentația de atribuire. În realitate fiind în prezenţa unei oferte lipsită de un preţ al contractului pentru activitatea de preluare deșeuri, autoritatea contractantă era obligată să facă aplicarea şi a dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, potrivit cu care oferta este considerată neconformă dacă, în cadrul propunerii financiare, conţine preţuri care nu pot fi justificate in concreto. Acceptarea prestării unei activităţi în mod gratuit ar conduce la încălcarea atât a principiului tratamentului egal, cât şi al scopului ordonanţei de promovare a concurenţei între operatorii economici. Și punctul de vedere al Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, invocat de ... ...SRL, a fost în același sens. Cu toate acestea, pentru situația de față, având în vedere că tariful de 0 lei ofertat de ... a fost determinat de luarea în considerare, la veniturile obținute din activitatea de salubrizare, a veniturilor din activitatea de valorificare a deșeurilor, în același fel procedând și asocierea ..., Consiliul determină că autoritatea contractantă trebuie să facă verificări suplimentare, în condițiile unei diferențe semnificative între tarifele ofertate de ... și asocierea ... pentru tarifele 1 și 2. Spre exemplu, ..., pentru stația de sortare, are o valoare a veniturilor din valorificare de 6.092.900 lei cost anual, în timp ce asocierea ... 1.087.887,12 lei. Pentru stația de compost, ... are o valoare a veniturilor din valorificare de 2.322.104 lei cost anual, în timp ce asocierea ... 534.700 lei. Față de cele de mai sus, se constată a fi nefondate susținerile ... SA și ...că oferta ... trebuia respinsă ca inacceptabilă/neconformă. În ce privește favorizarea ..., întrucât unul dintre asociați este ... (conform certificatului nr. ... emis de Oficiul Registrului Comerțului, depus la dosarul cauzei de contestatoare), care a construit în prealabil Centrul de management integrat al deșeurilor, Consiliul reține că societatea contestatoare ... nu a invocat vreo dispoziție legală care să interzică această participare, iar pe de altă parte, la elaborarea ofertei, toți operatorii economici au avut la dispoziție aceleași informații. În cazul în care considera că perioada acordată pentru întocmirea documentației este
prea scurtă, ofertanta putea cere prelungirea acesteia. De asemenea, în cazul în care aprecia că nu are la dispoziție toate informațiile necesare elaborării în mod corespunzător a ofertei, putea critica documentația de atribuire în termenul legal. Referitor la completarea ofertei cu documentele de calificare și propunerea tehnică, Consiliul reține că aceste aspecte nu au fost criticate prin contestație, astfel că vor fi constatate ca inadmisibile și nu vor fi analizate, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 [”Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia”]. Prin contestație s-au formulat critici doar în privința tarifelor ofertate de .... Consiliul a analizat din concluziile scrise acele susțineri care s-au referit la modul de calcul al tarifelor. Față de cele de mai sus, se constată că este necesară reevaluarea ofertei ..., fiind întemeiate criticile contestatoarelor referitoare la această ofertă. În ce privește oferta ..., criticată de contestatoarea ..., Consiliul constată că, prin adresa nr. 7823/15.07.2016, autoritatea contractantă i- a cerut să fundamenteze cele trei tarife și să demonstreze sustenabilitatea funcționării Centrului de Managament Integrat al Deșeurilor. Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 22215/28.07.2016, în care a prezentat o fundamentare a tarifelor. Ulterior, cu adresa nr. 8796/18.08.2016, achizitoarea revine cu o nouă solicitare adresată societății ... SA, cerându-i să precizeze toate cheltuielile care se pot ivi în cursul operării CMID, necuprinse în adresa nr. 22215/28.07.2016. Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 23174/19.08.2016. Analizând adresele în referință, separat de faptul că, deși nu a primit toate informațiile la prima solicitare, autoritatea contractantă a revenit cu o nouă adresă, prin modul de redactare a răspunsurilor, ... SA nu a justificat tarifele ofertate, cu atât mai mult cu cât tarifele 1 și 2 au fost 1 leu/tonă. Ofertanta nu a depus fișa de fundamentare cu respectarea anexei din normele metodologice aprobate prin Ordinul președintelui ANRSC nr. 109/2007, nefiind astfel cuprinse în justificarea prezentată toate informațiile necesare stabilirii corectitudinii tarifelor ofertate. Nu a fost depus niciun memoriu tehnico-economic de justificare a tarifelor. Nici în urma celei de-a doua solicitări aceste informații nu au fost transmise. Explicația dată de ofertantă că ”acele cheltuieli care stau la baza fundamentării tarifelor prezentate în adresa nr. 222251/28.07.2016 au fost calculate conform structurii pe elemente de cheltuieli din fișa de fundamentare și sunt orientative și vor fi adaptate corespunzător, pentru fiecare activitate, luându-se în calcul numai cheltuielile aferente activității
respective, conform Ordinului nr. 109/2007” nu puteau fi considerate suficiente pentru justificarea anumitor elemente din fundamentare. Mai mult decât atât, nu au fost depuse documente în susținerea informațiilor din fundamentare și, în special, cum s-a ajuns la determinarea veniturilor din vânzări, element esențial în stabilirea celor două tarife de 1 leu/tonă. Se observă că, deși organizatoarea procedurii a depus toate diligențele pentru obținerea informațiilor necesare determinării corectitudinii tarifelor ofertate și deși nu le-a primit de la ofertantă, a declarat oferta acesteia admisibilă. Potrivit art. 202 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 ”(1) În cazul unei oferte care are un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului, în scris şi înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii şi precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum şi de a verifica răspunsurile care justifică preţul respectiv”. Conform art. 361 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 ”În cazul în care, pe parcursul evaluării, se constată existenţa unei oferte cu preţ aparent neobişnuit de scăzut, autoritatea contractantă are obligaţia de a efectua verificări detaliate în condiţiile art. 202 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă”. O ofertă este considerată inacceptabilă, în situația în care în urma verificărilor prevăzute la art. 202 şi 203 din ordonanţa de urgenţă se constată că oferta are un preţ neobişnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi furnizat/prestat/executat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini (art. 36 alin. 1 lit. f din hotărâre) și neconformă, în cazul în care conţine în cadrul propunerii financiare preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate (art. 36 alin. 2 lit. d din hotărâre). În raport de dispozițiile legale mai sus citate și a răspunsurilor primite, autoritatea contractantă trebuia să respingă oferta ... SA tarifele ofertate fiind neobișnuit de scăzute și nefiind justificate. Prin modul de elaborare a celor două răspunsuri de către ofertantă nu se poate considera că au fost justificate tarifele propuse, cu atât mai mult cu cât, esențială în determinarea tarifelor 1 și 2 a fost valoarea rezultată din valorificarea deșeurilor, care nu a fost fundamentată. Având în vedere că au fost transmise două clarificări către ... SA, însă răspunsurile nu au cuprins o fundamentare a tarifelor, astfel cum s-a solicitat și cum impun dispozițiile legale, dispunerea solicitării unor noi clarificări în același sens, ar conduce la crearea unui avantaj acestui operator economic. Mai mult, este de reținut că, în cea de-a doua solicitare (adresa nr. 8796/18.08.2016), autoritatea contractantă a pus în vedere ofertantei să precizeze toate cheltuielile care se pot ivi în cursul operării CMID și necuprinse în adresa nr. 22251/28.07.2016.
Se constată astfel a fi întemeiate criticile contestatoarei ... vizavi de oferta .... Față de cele arătate, deși în analiza criticilor acestei contestatoare legate de aplicarea factorilor de evaluare, Consiliul a constatat că nu i-a fost acordat punctajul în mod corespunzător, ca urmare a constatării a fi întemeiate criticile contestatoarei ... referitoare la această ofertă, rezultatul în ce privește oferta ... SA este cel de respingere a ei, pentru motivele mai sus expuse. Referitor la completarea ofertei cu documentele de calificare și propunerea tehnică, Consiliul reține că aceste aspecte nu au fost criticate prin contestație, astfel că vor fi respinse ca inadmisibile și nu vor fi analizate, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Prin contestație s-au formulat critici doar în privința tarifelor ofertate de ... SA. În ce privește contestația formulată de ... SA, Consiliul ia act de renunțarea de către aceasta la capătul de cerere privind anularea procedurii. Vizavi de solicitarea ... și ...privind respingerea/constatarea ca neconformă a ofertei SC ..., aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă, fiind atributul exclusiv al autorității contractante, conform atribuțiilor ce îi revin prevăzute la art. 72 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, stabilirea ofertelor inacceptabile/ neconforme/admisibile. Relativ la capătul de cerere privind plata cheltuielilor efectuate în cursul soluționării contestației de către ..., Consiliul reține că, la dosarul cauzei, au fost depuse chitanțele nr. 3116/12.10.2016, în valoare de 318 lei, și 3119/14.10.2016, în valoare de 124 lei, reprezentând plata copiilor xerox, precum și bonul de deplasare taxi, în valoare de 17,74 lei. În privința onorariul avocat, la dosar a fost depusă factura fiscală D293 din 21.10.2016, însoțită de ordinul de plată nr. 2310/25.10.2016, privind plata sume de ... lei de către contestatoarea ... către SCA .... Consiliul va admite cererea privind plata onorariului de avocat, a contravalorii copiilor xerox și a cheltuielilor de deplasare în valoare totală de ... lei. Fiind întemeiate criticile contestatoarelor în referire la oferta SC ..., Consiliul va respinge cererile de intervenție formulate de această societate. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele
evocate în motivarea prezentei, admite, în totalitate, contestația formulată de ... și, în parte, pe cele formulate de ... și ...și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 9551/08.09.2016, în partea ce privește oferta desemnată câștigătoare și celelalte oferte admisibile, precum și comunicările privind rezultatul procedurii transmise operatorilor economici ale căror oferte au fost declarate admisibile. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor ...și ... și stabilirea rezultatului procedurii, cu respectarea celor din motivare și a dispozițiilor legale aplicabile, în termen de 15 zile de la primirea deciziei. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici implicați în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea ca neconformă a ofertei SC ..., din contestațiile ... și SC Brai-Cătă SRL. În temeiul art. 26 alin. (8) din lege, ia act de renunțarea ... la capătul de cerere privind anularea procedurii. În temeiul art. 26 alin. (9) din lege, admite solicitarea ... de plată a cheltuielilor de judecată și obligă Județul ... – Consiliul Județean ... la plata către această societate a sumei de ... lei. În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererile de intervenție formulate de ...și le respinge. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2017-07-04 | 26818 | Intrare | Punct de vedere | SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA VASLUI | — | — |
| 2016-11-01 | 33273 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAS |
| 2016-11-01 | 33275 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SC KOBER SRL |
| 2016-11-01 | 33276 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SC SWARCO VICAS SA |
| 2016-10-13 | 30979 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAS | — | — |
| 2016-10-12 | 30776 | Intrare | Punct de vedere | SC SWARCO VICAS SA | — | — |
| 2016-10-12 | 30810 | Intrare | Punct de vedere | SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAS | — | — |
| 2016-10-07 | 30275 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAS |
| 2016-10-05 | 30156 | Intrare | Contestatie | SC KOBER SRL | — | — |
Exceptii
Exceptii
Respinge pe fond
Respinge pe fond
Respinge pe fond
Respinge pe fond
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.