Dosar 3624/2017
Dosar finalizatAdmite contestatia si dispune remedierea
Dosar public
Admite contestatia si dispune remedierea
Status: Dosar finalizat. Complet: C11.
Soluție consemnată: Admite contestatia si dispune remedierea.
Decizia de fond menționată în registru: 2836, data 30.10.2017.
Istoricul cuprinde 10 evenimente, între 2017-10-09 și 2017-10-30. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:44.110Z.
Dosar CNSC 3624/2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „FURNIZARE CARTUȘE TONER”, cod CPV 30125100- 2, s-au solicitat următoarele: - respingerea, ca neconformă, a ofertei operatorului economic clasat pe primul loc, care a depus oferta de consumabile echivalente, iar în cadrul propunerii tehnice nu a respectat prevederile caietului de sarcini de la punctul nr. "1. Capacitatea cartușelor va fi declarată în conformitate cu standardul utilizat de către producătorii cartușelor OEM acesta fiind etalon, ofertanții având obligația de a face dovada conformității solicitate (cu certificate emise de organisme internaționale acreditate)"; - anularea rezultatul procedurii de atribuire nr. 4642/27.09.2017 și a actelor subsecvente acesteia, deoarece, în urma studierii răspunsului autorității contractante la notificarea 1/2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de RAMILA WORLD TRADE SRL în contradictoriu cu MINISTERUL SANĂTĂȚII (conform SEAP Ministerul Sănătății Publice). Anulează raportul procedurii de atribuire înregistrat cu nr. 4635 din 27.09.2017, în partea dedicată ofertei depuse de EXPERT COPY SERVICE SRL și actele subsecvente ale raportului procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să reanalizeze oferta depusă de EXPERT COPY SERVICE SRL, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în considerente. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_2836_2017_Decizie_2836.pdf, BO2017_2836_2017_BO2017_2836.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2836/C11/3624 Data: 30.10.2017 Prin contestația nr. 507/09.10.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. 42367/09.10.2017, formulată de RAMILA WORLD TRADE SRL, cu sediul în Voluntari, str. Erou Chivu Dumitru nr. 36, județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/600/2012, având CUI 16893890, atribut fiscal RO, reprezentată legal prin Moise Alina - administrator, împotriva adresei nr. 4642/27.09.2017, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, emisă de către MINISTERUL SANĂTĂȚII (conform SEAP Ministerul Sănătății Publice), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în București, str. Cristian Popișteanu nr. 1-3, sector 1, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect „FURNIZARE CARTUȘE TONER”, cod CPV 30125100- 2, s-au solicitat următoarele: - respingerea, ca neconformă, a ofertei operatorului economic clasat pe primul loc, care a depus oferta de consumabile echivalente, iar în cadrul propunerii tehnice nu a respectat prevederile caietului de sarcini de la punctul nr. "1. Capacitatea cartușelor va fi declarată în conformitate cu standardul utilizat de către producătorii cartușelor OEM acesta fiind etalon, ofertanții având obligația de a face dovada conformității solicitate (cu certificate emise de organisme internaționale acreditate)"; - anularea rezultatul procedurii de atribuire nr. 4642/27.09.2017 și a actelor subsecvente acesteia, deoarece, în urma studierii răspunsului autorității contractante la notificarea 1/2
prealabilă, a constatat că oferta operatorului economic desemnat câștigător nu este conformă cu cerințele documentației de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de RAMILA WORLD TRADE SRL în contradictoriu cu MINISTERUL SANĂTĂȚII (conform SEAP Ministerul Sănătății Publice). Anulează raportul procedurii de atribuire înregistrat cu nr. 4635 din 27.09.2017, în partea dedicată ofertei depuse de EXPERT COPY SERVICE SRL și actele subsecvente ale raportului procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să reanalizeze oferta depusă de EXPERT COPY SERVICE SRL, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în considerente. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., depusă de către ......... SRL, cu sediul în ........., str. ..., județul ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având Cod Unic de Înregistrare RO ........., reprezentată de .... în calitate de administrator, și convențional de ........., împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 614/27.01.......... și a raportului de evaluare nr. 588/27.01.........., emise de către ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., ........., județul ........., în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Construire grădiniță cu trei grupe în orasul ........., str. ... nr. ..., județul .........”, cod CPV 45214100-1 – Lucrări de construcții de grădinițe (Rev.2), s-a solicitat anularea raportului de evaluare care a stat la baza comunicării rezultatului procedurii și a tuturor actelor subsecvente, anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 614/27.01.........., precum și reevaluarea tuturor ofertelor și respingerea acelora care se demonstrează a fi inacceptabile, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) din HG nr. 395/2016. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: 1
Consiliul a fost sesizat să soluţioneze contestaţia înregistrată la Consiliu sub nr. ........./........., prin care ofertantul ......... SRL a contestat rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 614/27.01.........., potrivit căruia autoritatea contractantă a atribuit contractul unui ofertant care a prezentat o ofertă cu un preț neobișnuit de scăzut, respectiv 1.078.572,06 lei (fără TVA), raportat la valoarea estimată de 1.502.840 lei (fără TVA). Autoarea contestației susține că autoritatea contractantă nu a întreprins demersurile necesare pentru a verifica sustenabilitatea prețurilor/costurilor, în conformitate cu prevederile art. 136 din HG nr. 395/2016, apreciind că oferta declarată câștigătoare trebuia considerată inacceptabilă, potrivit art. 136 alin. (3) din același act normativ. În urma studierii dosarului achiziției la sediul autorității contractante, contestatoarea a observat faptul că autoritatea nu a realizat o verificare iniţială a ofertelor pentru a stabili dacă există „elemente de preţ neobişnuit de scăzut” în cadrul ofertelor, astfel cum se specifică în noua legislaţie, ci a folosit ca mod de identificare a ofertelor pasibile de preţ neobişnuit de scăzut aplicarea procentului de 80% din valoarea estimată, procedură aplicabilă în conformitate cu vechea legislaţie în domeniul achiziţiilor publice. Se reține că anterior realizării raportului final de evaluare din data de 27.01.........., precum şi înainte de redactarea procesului verbal nr. 5 al şedinţei de evaluare din punct de vedere financiar, înregistrat cu nr. 106/09.01.........., a fost aprobată Hotărârea nr. 1/......... pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care prevede creşterea salariului minim la 8,735 lei/oră. În acest sens, societatea contestatoare opinează că autoritatea contractantă trebuia să solicite clarificări suplimentare cu privire la ponderea costului manoperei în cadrul ofertelor, precum şi la modul în care această modificare va afecta preţul final, putând astfel stabili dacă pot apărea modificări ulterioare substanţiale ale contractului ce necesită reluarea procedurii, în conformitate cu art. 221 şi 222 din Legea nr. 98/2016. Referitor la conținutul ofertelor operatorilor economici şi a răspunsurilor acestora la solicitările de clarificări, contestatoarea a identificat faptul că ofertantul declarat câștigător a depus documente justificative cu termen de valabilitate expirat (certificat de atestare fiscală eliberta la data de 28.11.2016, cu termen de valabilitate de 30 zile), a realizat un fals în semnarea și ștampilarea răspunsului la solciitarea de clarificări nr. 116/09.01.........., a încadrat transportul la TRA02A30 în loc de TRA02A10 în cadrul formularului F3, nu a introdus articolul „schelă” în cadrul formularului C6, nici în oferta inițială, nici în clarificările ulterioare. Totodată, s-a constatat din extrasele Revisal, că operatorul economic nu deţine personal cu toate calificările solicitate lipsind calificări precum: betonist, dulgher, electrician, instalator, parchetar, etc., în timp 2
ce în răspunsul la clarificări transmis de ofertantul ... au fost ataşate oferte de preț fără a fi precizată data emiterii de la furnizori; nu a fost prezentată nicio ofertă de preț pentru utilajele, echipamentele și dotările prevăzute în Formularul F4, de asemenea în propunerea financiară nu există formularul C7, lista consumurilor cu mâna de lucru, formularul C8, lista concumurilor cu utilaje, formularul C9, lista consumurilor cu transporturile de materiale. Contestatoarea învederează că în oferta prezentată de .... SRL se identifică următoarele lipsuri: - nu se respectă cota de 8.25% aferentă cheltuielilor diverse și neprevăzute, postată în Anunţul de tip erată numărul 93758 din data de 21.09.2016, ofertantul prevăzând doar suma de 20.000 lei, adica 1.83% în loc de 90.202.56 cât ar fi fost corect având în vedere valoarea lucrărilor sale așa cum reiese din Formularul F1; - în răspunsul la clarificări au fost prezentate pentru justificarea prețurilor la materiale copii ale unor de facturi cu care au fost achiziţionate materiale în cursul anului 2016 (aprilie-august) fără a prezenta și situația stocurilor de materiale; pentru justificarea unor prețuri de materiale aferente propunerii financiare din data de 13...........2016 sunt prezentate facturi emise dupa această dată de la SC ... SRL pentru polistiren, în data de 21...........2016, respectiv pentru oțel beton din data de 20...........2016; - nu au fost prezentate justificări de preț pentru toate materialele din formularul C6, așa cum s-a solicitat; - lista de furnizori din răspunsul ofertantului nu clarifică furnizorii materialelor deoarece rubrica "materiale" nu este completată; - nu există oferte de preț pentru toate echipamentele, utilajele și dotările din formularul F4; - pentru justificarea prețurilor la utilaje, se prezintă 2 anexe la 2 contracte, neatașate, precum și menţiunea că „unitatea noastră deţine majoritatea echipamentelor și utilajelor pentru execuţia în bune condiţii a lucrărilor"; - nu se prezintă nicio analiză de preț privind formarea tarifului orar utilizat la elaborarea ofertei; - nu se prezintă analize de preț pentru tariful utilizat pentru mijloacele de transport (autobasculante, autoremorchere, autobetoniere), din contractul de închiriere depus, în care se oferă „Camion 18 tone basculabil cu 70 lei/ora”, lipsind elementele privind modul în care acest tarif devine cel utilizat la elaborarea ofertei; - nu se regăsește justificarea tarifului de manoperă utilizat la elaborarea ofertei. Cât privește oferta asocierii ... SRL, autoarea contestației reține că formularul F4 nu conţine lista cu furnizori, astfel încât autoritatea contractantă să poată realiza o verificare a sursei materialelor, a distanţei 3
de transport, precum şi a sustenabilităţii preţurilor, iar fişele tehnice de la furnizori nu au fost depuse, astfel că autoritatea nu a putut verifica respectarea cerinţelor calitative minime a ofertei operatorului economic. Prin urmare, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă nu a realizat o verificare conformă cu legislația în vigoare privitoare la incidența prețului neobișnuit de scăzut, motiv pentru care solicită reevaluarea tuturor ofertelor. Cu adresa nr. 4806/.........-........./09.02.........., Consiliu a solicitat societății contestatoare motivarea în concret a capătului de cerere nr. 4 din cuprinsul contestației, potrivit căruia se solicită „reevaluarea tuturor ofertelor și respingerea acelora care se demonstrază a fi inacceptabile, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) din H.G nr. 395/2016”. În răspuns, contestatoarea a motivat faptul că, „capătul de cerere nr. 4 reprezintă continuarea firească a măsurilor solicitate prin capetele de cerere 2 și 3”, precum și faptul că autoritatea contractantă nu trebuie să se limiteze, în procesul de evaluare, doar la a verifica neregulile indicate de Consiliu în urma analizării contestației depuse. De asemenea, societatea contestatoare precizează că toate cele trei oferte contestate sunt inacceptabile în conformitate cu art. 137 alin. (2), lit. g) din HG nr. 395/2016, acestea fiind pasibile a fi declarate și neconforme, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din același act normativ, susțineri probate prin argumentele expuse în cuprinsul contestației, în vederea descalificării tuturor ofertelor clasate înaintea ......... SRL. Prin adresa nr. 1245/13.02.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 5309/14.02.........., autoritatea contractantă a formulat punct de vedere la contestație, precizând că îşi menține decizia înscrisă în raportul procedurii şi adjudecarea în favoarea ofertei cu preţul cel mai scăzut, considerând că a aplicat corect prevederile legale în materia achiziţiilor publice în ceea ce priveşte evaluarea ofertelor înscrise în procedura de achiziţie. Autoritatea contractantă învederează că a a respectat prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016, precum şi prevederile art. 136 din HG nr. 395/2016, în stabilirea ofertelor cu preţul aparent neobişnuit de scăzut ținând cont de standardele de cost pentru investiţie de tipul celei ce face obiectivul achiziţiei. Sunt invocate prevederile HG nr. 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiţii finanţate din fonduri publice, Anexa 2.11. standard de cost SCOST-02/MEdCTS, unde este prevăzută valoarea standard de cost aferentă capitolului 4 pentru o grădiniţă ca fiind de 1.077.111 lei pentru o suprafață de 615 mp; având în vedere că suprafaţa grădiniţei ce face obiectul achiziţiei de este de 498,07 mp, s-a aplicat pentru valoarea aferentă Cap. 4 regula de trei simplă 615 mp...........1077111 lei 4
498,07mp.............. x lei, rezultând x=872.319 lei, aferenţi capitolului 4 la care se adaugă diferenţa corespunzătoare dotărilor grădiniţei ce face obiectul achiziţiei, respectiv 50.200 lei conform devizului, rezultând o valoare aferentă capitolului 4 de 922.519 lei. Autoritatea contractantă arată că valoarea de referinţă aferentă unui preţ corect este Cap. 1 conform PT – 125.468 lei + Cap. 2 conform PT 42.918 lei + Cap. 4 conform standard de cost (HG nr. 363/2010) 922.519 lei + Cap. 5 conform PT – 29.655 lei, TOTAL – 1.120.560 lei, acest preț reprezentând 80% din valoarea investiţiei, o coincidență relativă având în vedere că acest procent se aplica pe vechea legislaţie. Se reține că experții externi cooptați au opinat că ofertele cu valoarea sub 1.120.560 lei se încadrează la categoria de oferte cu un preț neobișnuit de scăzut, astfel că pentru ofertele depuse de SC ... SRL şi SC ... SRL care prezentau un preţ neobişnuit de scăzut, comisia de evaluare a solicitat clarificări în conformitate cu prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016. Față de mențiunile contestatoarei referitoare la apariția HG nr. 1/......... pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară ca fiind 1.450 lei/lună, respectiv 8,735 lei, autoritatea contractantă susține că HG nr. 1/06.01.......... a intrat în vigoare în data de 01.02.........., nefiind aplicabilă înainte de această dată, motiv pentru care nu a fost luată în considerare de catre comisia de evaluare în cadrul raportului final al procedurii încheiat în data de 27.01.......... şi nici în cadrul rapoartelor aferente evaluărilor tehnice şi financiare. În ce privește criticile societății contestatoare față de anumite documente din cadrul ofertei prezentate de ofertantul desemnat câștigător, autoritatea contractantă menționează că Certificatul de atestare fiscală emis la data de 28.11.2016 atestă lipsa datoriilor ofertantului la data prezentării ofertei, fiind valabil și pentru luna anterioară emiterii raportului final al procedurii. Totodată, se arată că actele depuse în răspuns la solicitarea de clarificări nr. 116/09.01.........., considerate false de autoarea contestației, sunt apreciate conforme de către autoritate, respectând cerințele legale în cazul procedurii online, având în vedere că au fost semnate cu semnătură electronică extinsă cu terminația p7s, fiind astfel asumate de către operatorul economic. Autoritatea contractantă precizează că terminația 30 sau ......... de la articolul de transport TRA02A30 în loc de TRA02A10, reprezintă numărul de km parcurși de la furnizor până la punerea în operă a materialului, afirmaţile contestatarului fiind în contradicţie cu propria ofertă deoarece nici acesta nu a ofertat articolul TRA02A10 la transport. Cât privește articolul "Schelă" din formularul C6, autoritatea contractantă face menţiunea că acest articol se regăseşte în cadrul 5
formularului F3 din propunerea financiară, de aici rezultând calculul valorii acestui material în stabilirea ofertei financiare. Față de critica societății contestatoare referitoare la faptul că ofertantul desemnat câștigător nu deține personal calificat pentru realizarea lucrării, autoritatea contractantă argumentează faptul că procedura în cauză este o procedură simplificată iar, în conformitate cu art. 113 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cerinţele cu privire la minimul de personalul calificat sunt exceptate de la această procedură. Se reține că autoarea contestației a prezentat în cadrul formularului C7, personalul calificat disponibil pentru realizarea lucrării (betonist, dulgher, electrician, instalator, parchetar), chiar dacă nu a declarat angajarea acestuia cu contract de muncă evidențiat în Revisal; se arată că nu există în cadrul fișei de date a achiziției, respectiv a documentației de atribuire, cerințe cu privire la calificarea personalului minim solicitat. Autoritatea contractantă învederează că ofertele de preț transmise de SC Gavopar SRL în justificarea propunerii financiare, poartă însemnele furnizorilor, fiind astfel luate în considerare de către comisia de evaluare, chiar dacă nu a fost precizată data emiterii lor. În referire la critica contestatorului că nu a fost prezentată nicio ofertă pentru utilajele, echipamentele și dotările prevăzute în formularul F4, autoritatea contractantă afirmă că în urma solicitărilor de clarificări privind justificarea prețurilor, SC ... a trimis oferte de preț pentru utilajele, echipamentele și dotările prevăzute în formularul F4. De asemenea, autoritatea contractantă susține că formularele C7, C8, C9, invocate de contestator că nu există, se regăsesc în cadrul propunerii tehnice depuse de ofertantul declarat câștigător, valorile aferente acestor consumuri fiind integrate în cadrul formularelor F3 din cadrul propunerii financiare, regăsindu-se în cadrul valorii ofertei finale. Referitor la oferta prezentată de SC .... SRL, ofertant clasat pe locul II, autoritatea contractantă precizează că oferta acestuia a fost evaluată fără a se ține cont de cota de 8,25% aferentă cheltuielilor diverse și neprevăzute, având în vedere prevederile art. 16 din Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă a apreciat concludente informațiile prezentate în cadrul ofertei și în răspunsurile la clarificări de către SC .... SRL, acesta prezentând oferte pentru materialele propuse, lista cu furnizori, precum și justificarea prețurilor la utilaje, respectiv tariful pentru manoperă. Cât privește oferta financiară depusă de asocierea SC ....SRL, autoritatea contractată notifică faptul că aceasta nu a prezentat un preț neobișnuit de scăzut, motiv pentru care nu s-au solicitat clarificări referitoare la modul de formare a prețului. Se arată că în cadrul fișelor tehnice transmise de acest ofertant au fost prezentate specificațiile tehnice, inclusiv cerințele calitative minime, 6
pentru utilaje, echipamente tehnologice, dotări, indicând producătorul de la care se va aproviziona. În consecință, autoritatea contractantă subliniază că desemnarea ofertei câștigătoare s-a efectuat în conformitate cu cerințele documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în vigoare, solicitând astfel respingerea contestației depuse de SC ......... SRL. Cu
adresa
înregistrată
la
Consiliu
sub
nr. 6324/22.12.........., ......... SRL formulează concluzii scrise în urma studierii dosarului achiziției publice, semnalând neconformități și lipsuri ale ofertelor depuse de ... SRL, ... .. SRL și asocierea ... SRL. Din analiza ofertei ...SRL, autoarea contestației a observat că în cadrul Formularului 4 nu se specifică Furnizorul, în Formularul 5 nu se indică Producătorul, în Formularul C6 nu se arată furnizorii de materiale, precizându-se doar termenul generic de depozit, este atașat contractul de lucrări propus de autoritate nesemnat și neștampilat, precum și faptul că nu este atașat Programul de execuție (diagrama Gantt). În cazul ofertei .... SRL, contestatoarea reține faptul că în Formularul C6, la coloana furnizor, nu se specifică furnizorii de materiale, în Formularul 5 nu se arată producătorul, precum și faptul că în cap. IV. A.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice, la pct. ”e” nu se fac referiri la subactivitățile aferente actlvltăților solicitate, durata lor și evidenţierea „punctelor cheie" (jaloane), în timp ce la pct. ”h” nu se regăsește „drum critic clar identificat în planificarea activităților". Cât privește oferta asocierii ... SRL, autoarea contestației a constatat următoarele neconformități: lista cu personalul de execuţie, nu este însoțită și de dovada angajării efective a personalului prezentat; în cadrul Listei cu utilaje, nu se regăsește dovada existenței utilajelor prezentate; în coloana furnizori din cadrul Formularului C6, nu se specifică furnizorii de materiale; în cadrul Graficului Gantt, nu se fac referiri conform Cerinţelor din fișa de date a achiziției, cap. IV A.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice, respectiv la pct "e" nu se fac referiri la subactivitățile aferente activităților solicitate, durata lor și evidenţierea „punctelor cheie" (jaloane), iar la pct. "h" nu se regăsește „drum critic clar identificat în planificarea activităților". Prin adresa nr. 1599/23.02.........., înregistrată la Consiliu sub nr. 6601/24.02.........., ......... formulează concluzii scrise la argumentele expuse de societatea contestatoare ca urmare a studierii dosarului achiziției, solicitând respingerea contestației și continuarea procedurii de atribuire. Autoritatea contractantă aduce contra argumente la expunerile contestatoarei, opinând că atribuirea contractului s-a efectuat cu respectarea cerințelor documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. 7
Dosarul achiziției, conținând documentele necesare soluționării cauzei, a fost înregistrat la Consiliu sub nr. 5309/14.02........... Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: ORAȘUL ........., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura simplificată – într-o singură etapă, online, în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Construire grădiniță cu trei grupe în orasul ........., str. ..., județul .........”, cod CPV 45214100-1 – Lucrări de construcții de grădinițe (Rev.2), sens în care a publicat, în SEAP, anunțul de participare simplificat nr. ........./.......... Valoarea estimată a contractului este de 1.502.840 lei, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. În baza criteriului mai sus enunțat, a fost stabilit clasamentul ofertanților care au depus oferte admisibile, fapt consemnat în raportul procedurii nr. 588/27.01.........., ofertantul clasat pe primul loc fiind SC ... SRL, pe locul 2 s-a clasat SC ... SRL, pe locul 3 asocierea SC ...SRL&SC ... SRL, pe locul 4 SC ... SRL iar pe locul 5 SC ......... SRL (autoarea contestației). Nemulțumită de rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 614/27.01.........., oferta sa fiind desemnată necâștigătoare, SC ......... SRL a înaintat autorității contractante notificarea prealabilă nr. 9/01.02.......... (în termenul stabilit la art. 6 din Legea nr. 101/2016), la care a primit răspunsul nr. R.856/02.02........... Prin intermediul notificării prealabile, ofertantul a înțeles să pună în discuția autorității, nelegalitatea modului de desemnare a ofertei câștigătoare, având în vedere prețul nereal ofertat de acesta, în raport de complexitatea proiectului ce trebuie îndeplinit, susținând totodată, că există suspiciunea ca autoritatea contractantă să nu fi realizat o verificarea temeinică a incidenței prețului neobișnuit de scăzut în cadrul ofertelor depuse. De asemenea, a fost solicitat accesul la comunicările purtate cu ofertanții pe tema justificării de către aceștia a prețului aparent neobișnuit de scăzut, la ofertele financiare ale acestora, precum și la eventualele documente realizate în sprijinul justificării caracterului admisibil al ofertelor din punct de vedere al neîncadrării acestora în situația unui preț nejustificat de scăzut. Notificării mai sus citate, autoritatea contractantă i-a răspuns prin adresa R.856/02.02.........., comunicându-i că nu sunt necesare măsuri de remediere și arătând că au fost transmise solicitări, privind justificarea prețurilor din cadrul propunerilor financiare către 3 ofertanți, inclusiv ofertantului declarat câștigător, documentele transmise de acesta din urmă, fiind considerate concludente de către comisia de evaluare. Considerându-se vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă și ulterior studierii în data de 03.02.........., a documentelor din dosarul achiziției, la sediul autorității contractante, ......... SRL a depus 8
contestația în analiză, aducând critici ofertei și răspunsurilor la solicitările de clarificări, transmise de ... SRL, atât sub aspectul documentelor de calificare (certificatul de atestare fiscală, personalul cu calificările necesare), cât și sub cel al propunerii financiare. Totodată, societatea contestatoare a înțeles să critice, sub aspectul justificării prețurilor și ofertele depuse de ... SRL și asocierea .... SRL. Astfel fiind, Consiliul are în analiză o contestație care privește modul de desemnare a ofertei câștigătoare și a ofertelor clasate pe locurile 2 și 3, notificarea vizând exclusiv oferta desemnată câștigătoare sub aspectul prețului nereal ofertat. În contextul noii legislații în materia achizițiilor publice, este de remarcat caracterul de noutate introdus în Legea nr. 101/2016, legat de parcurgerea, anterior depunerii contestației la Consiliu, a unei etape vizând transmiterea de către contestator către autoritatea contractantă a unei notificări prealabile, care, potrivit art. 6 alin. (1) din lege, mai sus citate, trebuie să privească solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile. În cazul în care persoana vătămată este nemulțumită de răspunsul primit la notoficarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul legal prevăzut poate sesiza Consiliu, după cum dispune art. 8 alin. (1) din legea remediilor. Se desprinde din dispozițiile invocate concluzia că, atâta vreme cât depunerea contestației la Consiliu este precedată de o notificare prealabilă, contestatoarea fiind nemulțumită de răspuns sau neprimind răspuns la notificare, cele două nu pot avea conținut diferit. În caz contrar, ar fi golită de orice conținut necesitatea parcurgerii etapei premergătoare a notificării. www.cdep.ro/De altfel, în expunerea de motive a Legii nr. 101/ 2016, ce se găsește pe site-ul Camerei Deputaților (http://www.cdep.ro/ proiecte/2016/000/........./9/em19.pdf) se arată, la pct. 2 Schimbări preconizate, subpct. 2 Obligativitatea notificării prealabile a autorității contractante, următoarele: ”Un aspect de noutate este reprezentat de obligativitatea notificării prealabile – mecanism care încurajează un dialog prealabil între autoritățile contractante și operatorii economici. Această abordare se înscrie în linia generală a directivelor europene în materie de achiziții publice, care pun accent pe eliminarea barierei de comunicare dintre actorii implicați in procedurile de atribuire, in vederea imbunătățirii calității și finalității procedurilor de atribuire. Astfel, operatorii economici pot sesiza in mod direct autoritatea contractante asupra unor eventuale nereguli, inainte de a depune contestație la Consiliu sau la instanța de judecata. Lipsa notificarii prealabile duce la imposibilitatea sesizarii Consiliului sau instanței competente. Obiectivul acestui demers este de a face autoritațile contractante mai responsabile cu privire la respectarea principiilor aplicabile procedurilor de atribuire de a asigura ca acestea au posibilitatea reala de a lua masuri de remediere, fara a fi sub presiunea unei contestații. 9
De la caracterul obligatoriu al notificarii prealabile a fost instituita o excepție în scopul evitarii formularii unor notificări prealabile succesive, de catre diferiți operatori economici care se consideră vătămați de eventualele măsuri de remediere adoptate de autoritatea contractantă urmare a unei notificări prealabile. Proiectul de lege prevede in cazul acestora posibilitatea sa se adreseze direct Consiliului sau instanței cu o contestație. Formularea unei notificari prealabile are ca efect suspendarea de drept a incheierii contractului, sub sancțiunea nulitatii absolute a contractului. Procedura privind notificarea autoritații contractante nu va presupune niciun fel de costuri sau garanții suplimentare pe care ar trebui sa le suporte operatorul economic.” Atâta vreme cât legiuitorul a urmărit să existe un dialog prealabil între operatorii economici și autoritățile contractante, astfel încât acestea din urmă, în cazul în care consideră necesar, să poată adopta măsuri de remediere, este evident că acest dialog trebuie să privească aceleași aspecte care, pentru situația în care nu s-a ajuns la luarea unor astfel de măsuri, operatorul economic nemulțumit să se adreseze Consiliului. Procedura notificării prealabile instituie o obligație subiectului vătămat de a se adresa autorității care i-a produs vătămarea și să solicite acesteia remedierea pretinsei încălcări în materie, într-un anumit termen. Cât timp autorității i se invocă o anumită încălcare a legislației, nu se poate veni ulterior, după primirea unui răspuns la notificare sau a expirării termenului de răspuns, pe calea contestației, cu alte motive cu privire la care nu s-a efectuat procedura prealabilă. De altfel, dacă nu s-ar aplica această interpretare, scopul introducerii notificării prealabile, de a da posibilitatea autorității contractante să își revizuiască actele încheiate, în cazul în care i se aduce la cunoștință o eventuală încălcare a legii, nu ar mai putea fi atins. Doar în cazul unui refuz din partea autorității contractante de a răspunde sau de a adopta măsuri de remediere sau pentru situația în care se consideră vătămat de măsurile adoptate, operatorul economic se poate adresa Consiliului, pentru aceleași motive în legătură cu care a notificat autoritatea. Notificarea prealabilă este o procedură obligatorie care trebuie parcursă conform dispozițiilor legale și respectată cu strictețe, nefiind o procedură formală, fără relevanță asupra conținutului său. Criticile nefiind supuse rezolvării amiabile între părți, nu pot face obiectul contestației. Conținutul notificării trebuie să fie clar și să conțină pretinsa încălcare, neputându-se accepta un conținut implicit, cum încearcă să sugereze contestatoarea. Părțile litigante se întâlnesc în etapa premergătoare contestației pentru o soluționare amiabilă a aspectelor reclamate, or, atâta vreme cât ele nu au fost aduse în discuție în respectiva etapă, nu pot fi admisibile în etapa atacării actului la Consiliu. 10
În cazul analizat, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, ......... SRL a notificat autoritatea contractantă cu privire la prețul nerealist practicat de ... SRL, iar în contestație a criticat oferta desemnată câștigătoare și cu privire la alte aspecte care nu au fost supuse atenției autorității, precum și alte două oferte, clasate pe locurile 2 și 3, Consiliul va respinge ca inadmisibile criticile contestatoarei față de oferta depusă de ... SRL, în referire la documentele de calificare, respectiv certificatul de atestare fiscală, presupusul fals realizat de ofertantul declarat câștigător în declarațiile depuse ca urmare a a solicitării autorității contractante nr. 116/09.01.........., personalului calificat, precum și pe cele privind ofertele depuse de ... SRL și asocierea ... SRL. Fiindu-i cunoscută oferta desemnată câștigătoare și prețul ofertat, încă de la data comunicării rezultatului procedurii, nimic nu o împiedica pe contestatoare să se adreseze în termenul legal cu o notificare prealabilă care să cuprindă aspectele reclamate în contestație. Cu privire la ofertanții clasați pe locurile superioare, într-adevăr, societății contestatoare nu i s-a comunicat, locul ocupat în clasamentul ofertelor declarate admisibile, astfel încât să notifice autoritatea contractantă și cu privire la ofertanții clasați pe locurile superioare, însă trebuia să depună diligențele necesare și să solicite autorității contractante studierea dosarului achiziției, într-un termen care să-i permită să se adreseze, ulterior, în termenul legal cu o notificare prealabilă care să cuprindă aspectele reclamate în contestație (care nu poate să cuprindă motive străine notificării). Așadar, întrucât autoritatea contractantă a fost notificată cu privire la pretinsa nerealitate a prețului ofertat de ... SRL, Consiliul va analiza în cele ce urmează, aspectele în referire la justificarea prețului ofertat de acesta și asupra cărora, autoarea contestației a înțeles să formuleze critici. Consiliul reţine că potrivit prevederilor art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, în cazul unei oferte care are un preţ sau cost aparent neobişnuit de scăzut, autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costul propus.
Potrivit alin. (2) al aceluiași articol clarificările se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate; b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 51 alin. (1); 11
e) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. Totodată, în conformitate cu art. 136 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, „explicaţiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru.” Prin raportare la articolele menţionate, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă şi-a îndeplinit obligaţia (temeiurile mai sus invocate fiind cele în baza cărora au fost formulate solictările de clarificări) de a clarifica cu ofertanţii preţurile aparent neobişnuit de scăzute ale acestora, și prin intermediul adresei nr. 12.099/29.12.2016, au fost solicitate ofertantului ... SRL informații/documente în vederea justificării prețului ofertat, contrar susținerilor societății contestatoare că nu a fost realizată o verificare inițială a ofertelor pentru a se stabili dacă există „elemente de preț neobișnuit de scăzute”. Totodată, s-a solicitat transmiterea Formularului C6 „lista consumurilor de resurse materiale” completat cu denumirea furnizorilor pentru fiecare material cuprins în cadrul listei, precum și fundamentarea economică pentru modul de formare al prețului pentru producția materialelor în cazul în care este producător, a Formularului F4 „Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice inclusiv dotări”, fundamentarea economică pentru modul de formare al prețului pentru producția acestora în cazul în care este producător, a Formularelor F5 „Fișele tehnice” completate cu denumirea producătorului pentru fiecare utilaj și echipament, inclusiv dotări. De asemenea, s-a solicitat ca în cazul în care se beneficiază de ajutor de stat să se transmită documente justificative. În răspunsul său la respectiva solicitare, ofertantul a menționat următoarele: „Referitor la justificarea tarifului mediu de 7,5 lei/ora din lista cuprinzând consumurile cu mana de lucru anexam extrasele din Revisal de unde se poate observa ca salariul mediu brut pentru angajaţii ... este de 1250 lei/luna; - Referitor la justificarea tarifului unitar din lista cuprinzând consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de constructii anexam ofertele de inchiriere utilaje primite de la colaboratori ai societatii. - Anexam ofertele de pret de la furnizori pentru produsele cuprinse in cadul ofertei. - De asemenea menţionam ca societatea ... are ca si domeniu de activitate extractia pietrişului si a nisipului repectiv producţia si comercializarea acestora. Anexam in acest sens certificatele de conformitate pentru produsele comercializate si fisele de 12
fundamentare pentru stabilirea preţului mediu pentru agregatele al căror producător suntem. - Anexam extrasele de materiale si de echipamente/dotari respectiv formularele C6 si F4 cu evidenţierea furnizorilor pentru fiecare material cuprins in lista. - Anexam Fisele tehnice completate cu denumirea producătorului pentru fiecare echipament, utilaj sau dotare. - Anexam declaraţii pe propria răspundere privind respectarea prevederilor art. 51 alin.(l), art. 218 din Legea 98 din 2016, privind faptul ca societatea nu beneficiaza de ajutor de stat. - Menţionam ca modul de organizare si procesele de lucru sunt cele mentionate in cadrul propunerii tehnice incarcate in SEAP.” Vizavi de susținerea societății contestatoare potrivit căreia s-a „folosit ca mod de identificare a ofertelor pasibile de preț neobișnuit de scăzut aplicarea procentului de 80% din valoarea estimată”, Consiliul stabilește că, potrivit raportului nr. 12.093/29.12.2016 privind evaluarea financiară a ofertelor, întocmit de către experții cooptați, în stabilirea ofertelor cu prețul aparent neobișnuit de scăzut, s-a ținut cont de standardele de cost pentru tipul de investiție ce face obiectul achiziției. Astfel, au fost invocate prevederile HG nr. 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiţii finanţate din fonduri publice, Anexa 2.11. standard de cost SCOST-02/MEdCTS, unde este prevăzută valoarea standard de cost aferentă capitolului 4 pentru o grădiniţă ca fiind de 1.077.111 lei pentru o suprafață de 615 mp; având în vedere că suprafaţa grădiniţei ce face obiectul achiziţiei de este de 498,07 mp, s-a aplicat pentru valoarea aferentă Cap. 4 regula de trei simplă 615 mp...........1077111 lei 498,07mp.............. x lei, rezultând x=872.319 lei, aferenţi capitolului 4 la care se adaugă diferenţa corespunzătoare dotărilor grădiniţei ce face obiectul achiziţiei, respectiv 50.200 lei conform devizului, rezultând o valoare aferentă capitolului 4 de 922.519 lei. La valoarea specificată pe obiectiv conform prevederilor HG nr. 363/2010 care stabilește standardul de cost pentru capitolul 4 aferent obiectivului grădinița respectiv 922.519 lei, s-au adăugat și valorile celorlalte capitole ale investiției conform Proiectului Tehnic și Studiului de fezabilitate, respectiv cap. 1, 2 și 5. S-a arătat că valoarea de referinţă aferentă unui preţ corect este următoarea: Cap. 1 conform PT – 125.468 lei + Cap. 2 conform PT 42.918 lei + Cap. 4 conform standard de cost (HG nr. 363/2010) 922.519 lei + Cap. 5 conform PT – 29.655 lei, TOTAL – 1.120.560 lei. Se reține că experții externi cooptați au opinat că ofertele cu valoarea sub 1.120.560 lei se încadrează la categoria de oferte cu un preț neobișnuit de scăzut, astfel că pentru ofertele depuse de SC ... SRL şi SC ...SRL care prezentau un preţ neobişnuit de scăzut, comisia de 13
evaluare a solicitat clarificări în conformitate cu prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016 și art. 136 din HG nr. 395/2016. Astfel, că în raport de cele prezentate, Consiliul nu va reține temeinicia criticilor societății contestatoare potrivit cărora „folosirea defectuoasă a vechii proceduri a condus la distorsionarea modului în care autoritatea contractantă a realizat procesul de evaluare a ofertelor”. Raportat la mențiunile contestatoarei cu privire la apariția Hotărârii Guvernului nr. 1/........., Consiliul constată că și la data stabilirii rezultatului procedurii (raportul procedurii nr. 588 din 27.01..........) erau în vigoare și aplicabile dispozițiile Hotărârea Guvernului nr. 1017/2015 (potrivit art. 1 din HG nr. 1017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare de la 31 decembrie 2015 până la 31 ianuarie ........., incepând cu data de 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră), astfel încât evaluarea ofertei trebuia realizată raportat la acestea. În același timp, nu i se poate imputa ofertantei modificarea legislației, modificare apărută ulterior depunerii ofertei (luna octombrie 2016), hotărârea de Guvern care stabilește salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată începând cu data de 1 februarie ......... (HG nr. 1/.........) fiind publicată abia în data de 06 ianuarie ......... (Monitorul Oficial, Partea I nr. 15 din 06 ianuarie .........) și care stabilește că începând cu data de 1 februarie ........., salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lună, în anul ........., reprezentând 8,735 lei/oră. Ofertantul este obligat să-și mențină oferta, iar o eventuală diferență a costurilor cu resursa umană constată ulterior va fi asumată de acesta, spre exemplu din eventualele cheltuieli diverse și neprevăzute. Astfel, nici în acest caz, nu se susțin afirmațiile societății contestatoare, criticile în acest sens fiind apreciate ca neîntemeiate. Referitor la critica societății contestatoare privind faptul că în cadrul formularului F3, ofertantul ... SRL a încadrat transportul la TRA02A30 în loc de TRA02A10, Consiliul stabilește că terminația 30 sau ......... reprezintă numărul de kilometri parcurşi de la furnizor până la punerea în operă a materialului. Astfel, conform celor precizate în cadrul ofertei transportul este de la 30 km fiind aplicată terminația 30. Consiliul va reține faptul că, la întrebarea unui operator economic „Avand in vedere diversitatea surselor si locurilor de aprovizionare cu materiale, va rugam sa permiteti folosirea de articole de deviz pentru transportul materialelor care sa reflecte distanta reala de transport a fiecărui ofertant”, autoritatea contractantă a precizat în cuprinsul clarificării 5 publicată în SEAP în data de 30.09.2016 14
că "fiecare ofertant îşi va elabora oferta astfel încât sa reflecte distanţa reala de transport". Important de reținut este și faptul că nici societatea contestatoare nu a ofertat art TRA02A10 la transport. Prin urmare, Consiliul va reține lipsa de temeinicie a criticii sub aspectul mai sus analizat. În ceea ce priveşte articolul „schelă”, despre care societatea contestatoare susține că nu a fost introdus în cadrul formularului C6 de către ofertantul desemnat câștigător, Consiliul arată că respectivul articol se găseşte în cadrul formularului F3 din propunerea financiară, fiind încadrat la CB47A1[1], astfel rezultând calculul valorii acestui material în stabilirea ofertei financiare. În referire la lipsa datei emiterii de pe ofertele de preț transmise de ... SRL în justificarea propunerii financiare, Consiliul stabilește faptul că ofertele respective poartă însemnele furnizorilor, astfel că în mod corect au fost luate în considerare de către comisia de evaluare. Lipsa menționării datei emiterii de pe aceste documente nu poate constitui un argument pentru neluarea în considerare a acestora. Cu privire la afirmaţia societății contesatoare, potrivit căreia nu a fost prezentată nicio ofertă pentru utilajele, echipamentele și dotările prevăzute în formularul F4, Consiliul are în vedere că urmare solicitărilor de clarificari privind justificarea prețurilor, ... SRL a transmis oferte de preț pentru utilajele, echipamentele și dotările prevăzute in formularul F4 – Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări, respectiv pentru toate cele 32 de echipamente, fiind prezentate oferte de preț din partea SC ... și SC ... SRL. În condițiile date, cele afirmate de societatea contestatoare nu se susțin. În ceea ce privește lipsa formularelor C7, C8, C9, invocată de societatea contestatoare, Consiliul stabilește că aceste formulare se regăsesc în cadrul propunerii tehnice ale ofertantului câştigător, iar valorile aferente acestor consumuri au fost integrate în cadrul formularelor F3 prezentate din cadrul propunerii financiare. Și aceste critici vor fi respinse ca fiind neîntemeiate. Motivele de completare a contestaţiei pe care ......... SRL le aduce la adresa evaluării ofertei declarate câștigătoare, prin intermediul concluziilor scrise depuse la Consiliu la data de 22.02.........., vor fi înlăturate de acesta ca inadmisibile şi nu vor fi reţinute pentru analizare, depăşind cadrul procesual cu care a fost învestit. Procedura în faţa Consiliului este una extrem de celeră şi supusă unor rigori pe măsură. Nu se poate veni în a 15-a zi de la depunerea contestației cu motivarea ei. O astfel de variantă ar duce la deturnarea termenelor de contestare şi a, însăşi, celerităţii procedurii. Aşadar, completarea contestaţiei cu motivarea acuzaţiilor la adresa concurenţilor sau a autorităţii, în afara termenului legal de contestare a actului 15
vătămător, este incompatibilă cu dispoziţiile normative în vigoare. Contestaţia se depune la Consiliu şi la autoritate, aceasta din urmă o transmite imediat celorlalţi ofertanţi la licitaţie - care se pot asocia sau o pot combate - şi îşi construieşte apărarea în funcţie de motivele din cuprinsul contestaţiei, nu de altele. Concluziile scrise nu se transmit celorlalţi ofertanţi şi nici nu se pun în discuţia autorităţii pentru a se apăra împotriva lor. Este adevărat că ordonanţa, în art. 21 alin. (2) din legea nr. 101/2016, recunoaşte dreptul părţilor de a depune concluzii scrise în cursul procedurii, însă instituţia juridică a concluziilor scrise nu se confundă cu cea a completării elementelor esenţiale ale contestaţiei, cum ar fi obiectul, motivarea sau chiar semnarea. Aşadar, contestatorul din cauza examinată are o viziune greşită asupra noţiunii de „concluzii scrise”, înţelegând prin aceasta că poate să aducă motivarea omisă. În realitate, concluziile scrise, astfel cum reiese chiar din denumirea lor, constituie o expunere finală a argumentaţiei asupra cererii supuse dezbaterii, nu motivarea însăşi a cererii sau o nouă motivare a ei. Astfel fiind, motivele formulate de ......... SRL în cuprinsul „concluziilor scrise” depuse la Consiliu la 22.02.........., motive care nu se regăsesc în contestaţie, vor fi înlăturate de acesta ca inadmisibile pe calea „concluziilor scrise” şi ca tardive în raport de data comunicării rezultatului procedurii de atribuire (27.01..........), context în care nu vor fi reţinute pentru analizare, depăşind cadrul procesual cu care a fost învestit prin contestaţie. Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a propunerilor financiare prezentate de ofertanți, inclusiv verificarea încadrării acestora în situația prevăzută la art. 210 din Legea nr. 98/2016 și elaborarea solicitărilor de clarificări și/sau completări necesare în vederea evaluării ofertelor, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. h) și i) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că verificarea efectuată asupra ofertei desemnate câștigătoare întrunește condițiile de rigurozitate impuse de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, criticile contestatoarei sub aspectele mai sus relatate sunt nefondate, urmând să fie respinse. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele 16
evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de ......... zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. 1 din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 17
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2017-10-30 | 45983 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | MINISTERUL SANATATII PUBLICE BUCURESTI |
| 2017-10-30 | 45984 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | RAMILA WORLD TRADE SRL |
| 2017-10-26 | 45500 | Intrare | Concluzii scrise | RAMILA WORLD TRADE SRL | — | — |
| 2017-10-24 | 44853 | Intrare | Cerere | RAMILA WORLD TRADE SRL | — | — |
| 2017-10-24 | 45014 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | RAMILA WORLD TRADE SRL |
| 2017-10-19 | 44155 | Intrare | Dovada | MINISTERUL SANATATII PUBLICE BUCURESTI | — | — |
| 2017-10-18 | 43937 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | MINISTERUL SANATATII PUBLICE BUCURESTI | — | — |
| 2017-10-10 | 42497 | Intrare | Duplicat contestatie | RAMILA WORLD TRADE SRL | — | — |
| 2017-10-10 | 42655 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | MINISTERUL SANATATII PUBLICE BUCURESTI |
| 2017-10-09 | 42367 | Intrare | Contestatie | RAMILA WORLD TRADE SRL | — | — |
Admite contestatia si dispune remedierea
Admite contestatia si anuleaza procedura
Respinge pe fond
Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Exceptii
Respinge pe fond
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.