AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 4005/2017

Dosar 4005/2017

Dosar finalizat
Complet C5Prima înregistrare: 2017-11-06Decizie fond: 3258 · 08.12.2017
ContestatorISCHIA SRL
Autoritate contractantăSECTOR 3 (PRIMARIA SECTOR 3 BUCURESTI)

Respinge pe fond

18Evenimente
1Decizii
1Încheieri
2017An dosar

Pe scurt

ContestatorISCHIA SRL
Autoritate contractantăSECTOR 3 (PRIMARIA SECTOR 3 BUCURESTI)

Status: Dosar finalizat. Complet: C5.

Soluție consemnată: Respinge pe fond.

Decizia de fond menționată în registru: 3258, data 08.12.2017.

Istoricul cuprinde 18 evenimente, între 2017-11-06 și 2017-12-08. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:42.862Z.

Dosar CNSC 4005/2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3258/C5/4005 din 08.12.2017

Data din document
2017-12-08
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Furnizare mobilier urban” – LOT 1 „Aparate locuri de joacă”, cod CPV 37535200-9 (Rev.2), inițiată de SECTORUL 3 (PRIMĂRIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, Calea Dudești nr. 191, sector 3 și a solicitat constatarea caracterului nelegal al procedurii de atribuire, fiind implicit pusă la îndoială legalitatea și temeinicia documentației de atribuire și vătămarea societății sale în a participa la procedură, obligarea autorității contractante la modificarea documentelor care au stat la baza procedurii, în sensul de a elimina specificațiile tehnice care oglindesc existența unui proiect/desen tehnic pe care autoritatea contractantă refuză să-l pună la dispoziția tuturor operatorilor economici interesați, negând existența acestuia, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ISCHIA SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SECTOR 3 (PRIMĂRIA SECTOR 3 BUCUREȘTI). Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2/2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.568 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3258/C5/4005 Data: 08.12.2017 Prin contestația nr. 59/03.11.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 46927/06.11.2017, SC ISCHIA SRL, cu sediul în municipiul Galați, str. Călărași nr. 11, județul Galați, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J17/1403/2005, având CIF RO 17789473, reprezentată legal de dna. Stroea Elena Georgiana, în calitate de administrator, a contestat documentația de atribuire și răspunsul autorității contractante la notificarea prealabilă, documente emise în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Furnizare mobilier urban” – LOT 1 „Aparate locuri de joacă”, cod CPV 37535200-9 (Rev.2), inițiată de SECTORUL 3 (PRIMĂRIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, Calea Dudești nr. 191, sector 3 și a solicitat constatarea caracterului nelegal al procedurii de atribuire, fiind implicit pusă la îndoială legalitatea și temeinicia documentației de atribuire și vătămarea societății sale în a participa la procedură, obligarea autorității contractante la modificarea documentelor care au stat la baza procedurii, în sensul de a elimina specificațiile tehnice care oglindesc existența unui proiect/desen tehnic pe care autoritatea contractantă refuză să-l pună la dispoziția tuturor operatorilor economici interesați, negând existența acestuia, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2

§ 2

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ISCHIA SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SECTOR 3 (PRIMĂRIA SECTOR 3 BUCUREȘTI). Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2/2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 15.900 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: .........

§ 2

Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., înaintată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin ......... - administrator, formulată împotriva caietului de sarcini elaborat de ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect “Execuție lucrări – Reabilitare drum județean 673, ce traversează localitățile Slivești, Siacu, Bolboși, Igirosu, Borascu, Calaparu, Turceni, Broseni, până la DN 66 (E79) , județul .........”, inițiată prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare nr. ........./........., s- a solicitat Consiliului, în principal, .......... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL critică faptul că, după publicarea în SEAP a documentației de atribuire, autoritatea contractantă a mai publicat o multitudine de clarificări, ca urmare a solicitărilor primite din partea unor operatori economici (în acest sens făcând referire la clarificările înregistrate cu nr. 3048/ 1

§ 3

09.03.........., nr. 3174/13.03.........., nr. 3199/14.03.........., nr. 3268/ 15.03.........., nr. 3347/16.03.........., nr. 3514/21.03.........., nr. 3643/ 23.03..........) prin care a adus modificări caietului de sarcini, modificând și completând listele de cantități și caracteristicile tehnice. Astfel, prin modificarea întregului caiet de sarcini, contestatoarea apreciază că au fost încălcate prevederile art. 2 din Legea nr. 98/2016 privind principiul transparenței precum și pe cele ale art. 154, art. 160 și art. 161 din același act normativ. Totodată, contestatoarea susține că „autoritatea contractantă a încălcat termenul de 3 zile de răspuns prevăzut la art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016”. Contestatoarea solicită să se constate că solicitările de clarificări ale operatorilor economici au continuat și după data de 24.03.......... când a transmis autorității contractante o notificare prealabilă, ceea ce, în opinia sa, demonstrează că documentația de atribuire nu este clară și completă nici la acest moment, iar susținerile autorității contractante din cuprinsul răspunsului la Notificarea prealabilă sunt nereale. Prin urmare, solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la prelungirea perioadei de depunere a ofertelor cu cel puțin 15 zile, dată fiind modificarea în totalitate a caietului de sarcini sau, după caz, anularea procedurii. Prin punctul de vedere nr. 4297/06.04.........., înregistrat la Consiliu cu nr. 12696/07.04.........., ......... a solicitat, în principal, respingerea contestației ca inadmisibilă și, în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată. Cu privire la inadmisibilitatea contestației, autoritatea contractantă arată că aceasta este formulată împotriva documentației de atribuire, situație în care devin incidente prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, referitoare la faptul că, atunci când contestația privește prevederi ale documentației de atribuire, data luării la cunoștință este data publicării acesteia în SEAP. Astfel, având în vedere că documentația de atribuire a fost publicată în SEAP în data de ........., iar contestatoarea a formulat primele solicitări de clarificări la 34 de zile de la această dată, apreciază că, în speță, devin incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din legea anterior menționată, referitoare la respingerea contestației ca inadmisibilă. Pe fond, arată, în primul rând, că, după primirea contestației, a dispus suspendarea procedurii până la soluționarea acesteia. De asemenea, precizează că, inițial, data limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilită pentru data de 14.03.........., prin raportare la data de ......... când a fost publicat în SEAP anunțul de participare nr. ........./.......... Ulterior, au fost primite mai multe solicitări de clarificări din partea unor operatori economici, prin care 2

§ 4

s-a solicitat remedierea documentației de atribuire, unora dintre acestea dându-li-se curs prin adoptarea unor măsuri de remediere, fapt ce a dus la prelungirea succesivă a termenului limită stabilit pentru depunerea ofertelor, într-o primă etapă, cu 14 zile iar în cea de a doua etapă, cu 6 zile, stabilindu-se astfel ca data limita pentru depunerea ofertelor să fie 03.04........... De la data ultimului răspuns prin care s-au adus modificări documentației de atribuire, respectiv din data de 23.03.........., operatorii economici interesați aveau la dispoziție 10 zile pentru elaborarea ofertelor, termen care a fost considerat ca fiind rezonabil. Cu privire la solicitarea contestatoarei de prelungire a respectivului termen, formulată prin Notificarea prealabilă, autoritatea contractantă arată că a respins-o motivat de faptul că modificările aduse documentației de atribuire, respectiv specificațiilor tehnice, nu au fost substanțiale. De asemenea, arată că succesivitatea remedierilor acceptate, pe perioada 10.02.......... – 23.03.........., a creat premisele acordării timpului necesar elaborării ofertelor, în condițiile în care, fondul acestor remedieri a vizat, în esență, operațiuni de ajustare/completare a specificațiilor tehnice, de natură a clarifica neconcordanțele constate de operatorii economici în perioada de elaborare a ofertelor, fără efecte modificatoare de ordin substanțial. În acest context, autoritatea contractantă arată că nu au fost afectate, sub nicio formă, în mod semnificativ elementele corespunzătoare din documentația de atribuire ce descriu contextul achiziției publice, în sensul schimbării indicatorilor principali ce caracterizează finalitatea lucrărilor ce fac obiectul contractului de achiziție publică. Totodată, apreciază că remedierile dispuse nu au influențat criteriile de calificare și selecție, în sensul extinderii nivelului acestora sau introducerea unora noi, cu efecte restrictive pentru competiție sau favorizatoare pentru operatorii economici. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......... a inițiat procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „execuție lucrări – Reabilitare drum județean 673, ce traversează localitățile Slivești, Siacu, Bolboși, Igirosu, Borascu, Calaparu, Turceni, Broseni, până la DN 66 (E79) , județul .........”, prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare nr. ........./ ........., în cadrul căruia a fost atașată și documentația de atribuire. Valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit este de 57.499.405 lei, fără TVA. Consiliul constată că, prezenta contestaţie nu este îndreptată împotriva documentaţiei de atribuire publicată în SEAP la data de ........., ci împotriva numărului de clarificări/modificări ale 3

§ 5

documentației publicate în SEAP, în perioada 09.03.......... – 23.03.........., precum și ulterior, care, în opinia sa, au modificat/ completat elementele caietului de sarcini, motiv pentru care se impune prelungirea termenului de depunere a ofertelor. Înainte de a proceda la verificarea temeiniciei solicitărilor formulate de SC ......... SRL, în considerarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul va analiza, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de autoritatea contractantă. Referitor la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, Consiliul o respinge ca nefondată, ţinând seama de valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, apreciază ca având relevanţă în soluţionare prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 potrivit căroara „Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”. Din analiza notificării prealabile nr. 190/24.03.........., Consiliul constată, că prin aceasta s-a solicitat prelungirea termenului de depunere a ofertelor. Astfel, în aprecierea formulării în termen a notificării prealabile, Consiliul urmează să se raporteze la data ultimului răspuns din cadrul celor indicate de contestatoare ca modificând/completând documentaţia de atribuire iniţială şi care ar fi impus, în opinia sa, prelungirea termenului de depunere a ofertelor, respectiv la adresa de clarificări nr. 3643/23.03........... În acest context, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, anterior citate, o notificare prealabilă cu privire la cererea de prelungire a termenului de depunere a ofertelor motivată de clarificările/modificările documentației de atribuire (nr. 3643/23.03..........), putea fi depusă la autoritatea contractantă cel mai târziu la data de 03.04........... Prin urmare, apare ca evident faptul că, raportat la cererea contestatoarei privind prelungirea termenului de depunere a ofertelor, notificarea prealabilă nr. 190/24.03.......... a fost formulată în termen legal. Referitor la cererea privind prelungirea datei de depunere a ofertelor, Consiliul observă, în primul rând, că, potrivit art. 153 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice: „(1) Autoritatea contractantă prelungeşte perioada stabilită în anunţul de participare sau în documentele achiziţiei pentru 4

§ 6

depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, în următoarele cazuri: a) în cazul în care, din orice motiv, informaţiile suplimentare sau răspunsul autorităţii contractante la solicitarea de clarificări nu sunt transmise în termenele prevăzute la art. 161, deşi clarificările sau informaţiile suplimentare au fost solicitate de operatorul economic în timp util, ţinând seama de termenul de răspuns al autorităţii contractante prevăzut la art. 160 alin. (2); b) în cazul în care se modifică semnificativ documentele achiziţiei. (2) Durata prelungirii perioadei stabilite potrivit alin. (1) este proporţională cu volumul şi complexitatea informaţiilor transmise prin clarificări, a informaţiilor suplimentare sau a modificărilor aduse documentelor achiziţiei. (3) Durata prelungirii perioadei prevăzute la alin. (2) nu poate fi mai mică de 6 zile, respectiv 4 zile în situaţiile de urgenţă demonstrate corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute de art. 74 alin. (3) şi art. 79 alin. (5), termene care se calculează de la data transmiterii informaţiilor suplimentare şi până la termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare.(4) În cazul în care informaţiile suplimentare nu au fost transmise în timp util sau informaţiile transmise de autoritatea contractantă sunt nesemnificative în ceea ce priveşte elaborarea ofertelor, autoritatea contractantă nu are obligaţia de a prelungi perioada pentru depunerea ofertelor”. În ceea ce priveşte această solicitare, din motivarea contestatoarei, se desprinde ideea conform căreia decalarea acestui termen îi este necesar în vederea întocmirii unei oferte care să răspundă

§ 7

complet

§ 8

şi

§ 9

corect

§ 10

numeroaselor modificări/completări/ajustări efectuate de autoritatea contractantă după publicarea iniţială a dcumentatiei de atribuire. Raportat la datele existente în SEAP, ataşate anunțului de participare nr. ........./........., Consiliul constată că, inițial data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 14.03.........., ulterior, aceasta a fost prelungită de două ori, până în data de 03.04.........., iar în prezent, procedura este suspendată din data de 03.04........... Prin urmare, Consiliul apreciază că solicitarea de prelungire a datei de depunere a ofertelor este rămasă fără obiect având în vedere că procedura este suspendată din data de 03.04.........., iar reluarea procedurii presupune stabilirea unui nou termen de depunere a ofertelor. Totodată, simpla afirmație a contestatoarei potrivit căreia „autoritatea contractantă a încălcat termenul de 3 zile de răspuns prevăzut la art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016”, este considerată nefondată de Consiliul. În aprecierea acestei finalități, Consiliul are în vedere că aceasta nu indică solicitările și respectiv răspunsurile la care se referă, pentru a putea fi analizate, aspect ce vine în contradicţie cu argumentul conform căruia „actori incumbit probatio”, respectiv „sarcina probei incumbă, în mod exclusiv, reclamantului”, contrar dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească (...)”. Luând în considerarea aspectele de fapt și de drept, în baza dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 98/2016, Consiliul respinge contestația formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu ........., astfel: 5

§ 11

- ca rămasă fără obiect, în partea ce privește cererea de prelungire a termenului de depunere a ofertelor; - ca nefondată, în partea ce privește încălcarea termenului de 3 zile de răspuns prevăzut la art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată excepţia inadmisibilității invocată de ........., în calitate de autoritate contractantă. În temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, respinge contestația formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu ........., astfel: - ca rămasă fără obiect, în partea ce privește cererea de prelungire a termenului de depunere a ofertelor; - ca nefondată, în partea ce privește încălcarea termenului de 3 zile de răspuns prevăzut la art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în 4 exemplare originale, conţine 6 pagini. 6

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.094 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 23 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 595/C5/4005 Data: 08.11.2017 Prin contestația nr. 59/03.11.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 46927/06.11.2017, SC ISCHIA SRL, cu sediul în municipiul Galați, str. Călărași nr. 11, județul Galați, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J17/1403/2005, având CIF RO 17789473, reprezentată legal de dna. Stroea Elena Georgiana, în calitate de administrator, a contestat documentația de atribuire și răspunsul autorității contractante la notificarea prealabilă, documente emise în cadrul procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Furnizare mobilier urban” – LOT 1 „Aparate locuri de joacă”, cod CPV 37535200-9 (Rev.2), iniţiată de SECTORUL 3 (PRIMĂRIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, Calea Dudești nr. 191, sector 3 și a solicitat, între altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulată de SC ISCHIA SRL, în contradictoriu cu SECTORUL 3 (PRIMĂRIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI), în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 1/1

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2017-12-0852564IntrareAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere deciziePRIMARIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
2017-12-0852567IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieISCHIA SRL
2017-12-0852614IntrareCererePRIMARIA SECTORULUI 3 BUCURESTI——
2017-11-2350128IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)ISCHIA SRL
2017-11-2249935IntrareRăspunsPRIMARIA SECTORULUI 3 BUCURESTI——
2017-11-1047988IntrarePunct de vederePRIMARIA SECTORULUI 3 BUCURESTI——
2017-11-1047993IntrarePunct de vederePRIMARIA SECTORULUI 3 BUCURESTI——
2017-11-1048069IntrarePunct de vedere + Dosar achizițiePRIMARIA SECTORULUI 3 BUCURESTI——
2017-11-0847408IntrareDovadaPRIMARIA SECTORULUI 3 BUCURESTI——
2017-11-0847412IntrareDovadaPRIMARIA SECTORULUI 3 BUCURESTI——
2017-11-0847466IntrareRăspunsPRIMARIA SECTORULUI 3 BUCURESTI——
2017-11-0847489IntrareRăspunsISCHIA SRL——
2017-11-0847539IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereISCHIA SRL
2017-11-0847540IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheierePRIMARIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
2017-11-0747289IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)ISCHIA SRL
2017-11-0747291IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)PRIMARIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
2017-11-0747335IntrareDovadaISCHIA SRL——
2017-11-0646927IntrareContestatieISCHIA SRL\t——

Alte dosare ale părților

ISCHIA SRL

Vezi toate dosarele (4)

SECTOR 3 (PRIMARIA SECTOR 3 BUCURESTI)

Vezi toate dosarele (74)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.