AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 1246/2021

Dosar 1246/2021

Dosar finalizat
Complet C8Prima înregistrare: 2021-05-21Decizie fond: 1306 · 17.06.2021
ContestatorRINO GUARD S.R.L.
Autoritate contractantăMUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Respinge pe fond

16Evenimente
1Decizii
1Încheieri
2021An dosar

Pe scurt

ContestatorRINO GUARD S.R.L.
Autoritate contractantăMUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Status: Dosar finalizat. Complet: C8.

Soluție consemnată: Respinge pe fond.

Decizia de fond menționată în registru: 1306, data 17.06.2021.

Istoricul cuprinde 16 evenimente, între 2021-05-21 și 2022-05-27. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:09.764Z.

Dosar CNSC 1246/2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1306/C8/1246 din 17.06.2021

Data din document
2021-06-17
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect, divizat pe loturi, având ca obiect „«Servicii de pază și protecție pentru obiectivele compuse din imobile, terenuri și construcții ce aparțin Muzeului Național al Agriculturii», pe anul 2021”, cod CPV principal 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat Consiliului să dispună: - anularea adreselor nr. 725/14.05.2021 și 726/14.05.2021 și a raportului procedurii de comunicare a ofertei RINO GUARD, ca fiind neconformă, precum și a tuturor actelor subsecvente care au stat la baza emiteri acestor acte în cadrul procedurii de evaluare a ofertelor și reanalizarea ofertelor depusă de către AMBASADOR GROUP SECURITY SRL pentru ambele loturi; - obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere constând în reevaluarea ofertei RINO GUARD, și de anulare a procedurii privind declararea ofertei AMBASADOR GROUP SECURITY SRL, câștigătoare. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacel…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de RINO GUARD SRL, în contradictoriu cu MUZEUL NAȚIONAL AL AGRICULTURII. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.792 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. 1306/C8/1246 Data: 17.06.2021 Prin contestația nr. 891/20.05.2021, transmisă prin poșta electronică (e-mail) în data de 20.05.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 26360/21.05.2021, formulată de RINO GUARD SRL, cu sediul social în municipiul Slobozia, B-dul Unirii nr. 20, bloc U5A, scara A, etaj P, apartament 63, județul Ialomița, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J21/266/2015, având Cod de Identificare Fiscală 34844748, atribut fiscal RO, reprezentată legal de Pleșea Iulian Daniel în calitate de administrator, împotriva adreselor 725/14.05.2021 și 726/14.05.2021, și a raportului procedurii de atribuire nr. 722/14.V.2021 pentru lot 1 și lot 2, emise de către MUZEUL NAȚIONAL AL AGRICULTURII, cu sediul în localitatea Slobozia, str. Matei Basarab nr. 10, județul Ialomița, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate în conformitate cu art. 113 și următoarele din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de derulare a procedurii de achiziție publică fiind prin mijloace electronice (online), fără etapă finală de licitație electronică, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii specifice prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 98/2016, având ca obiect, divizat pe loturi, având ca obiect „«Servicii de pază și protecție pentru obiectivele compuse din imobile, terenuri și construcții ce aparțin Muzeului Național al Agriculturii», pe anul 2021”, cod CPV principal 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat Consiliului să dispună: - anularea adreselor nr. 725/14.05.2021 și 726/14.05.2021 și a raportului procedurii de comunicare a ofertei RINO GUARD, ca fiind neconformă, precum și a tuturor actelor subsecvente care au stat la baza emiteri acestor acte în cadrul procedurii de evaluare a ofertelor și reanalizarea ofertelor depusă de către AMBASADOR GROUP SECURITY SRL pentru ambele loturi; - obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere constând în reevaluarea ofertei RINO GUARD, și de anulare a procedurii privind declararea ofertei AMBASADOR GROUP SECURITY SRL, câștigătoare. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de RINO GUARD SRL, în contradictoriu cu MUZEUL NAȚIONAL AL AGRICULTURII. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 27.656 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. ...../C8/..... Data: ..... Prin contestația nr. ...., transmisă prin poșta electronică (e-mail) în data de ....., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ....., formulată de ....., cu sediul social în ......, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ...., având Cod de Identificare Fiscală ...., atribut fiscal RO, reprezentată legal de ..... în calitate de administrator, împotriva adreselor ...... și ...., și a raportului procedurii de atribuire nr. .... pentru lot 1 și lot 2, emise de către ....., cu sediul în ....., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate în conformitate cu art. 113 și următoarele din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de derulare a procedurii de achiziție publică fiind prin mijloace electronice (online), fără etapă finală de licitație electronică, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii specifice prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 98/2016, având ca obiect, divizat pe loturi, având ca obiect .....”, cod CPV principal ......, s-a solicitat Consiliului să dispună: - anularea adreselor nr. .... și ..... și a raportului procedurii de comunicare a ofertei ....., ca fiind neconformă, precum și a tuturor actelor subsecvente care au stat la baza emiteri acestor acte în cadrul procedurii de evaluare a ofertelor și reanalizarea ofertelor depusă de către ..... pentru ambele loturi; - obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere constând în reevaluarea ofertei ....., și de anulare a procedurii privind declararea ofertei ....., câștigătoare. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze contestația de față. Prin contestația formulată, ..... solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea arată că prin adresele nr. ..... și ....., precum și prin raportul procedurii a fost înștiințată că oferta sa a fost declarată Pagina 1 din 10

§ 2

neconformă având în vedere faptul că propunerea tehnică nu satisface în mod corespunzător cerințele din caietul de sarcini. Aceasta arată că din conținutul propunerii tehnice, depusă inițial, a rezultat angajamentul ferm pentru respectarea cerințelor din caietul de sarcini prin descrierea executării serviciilor de pază numai cu agenți atestați conform prevederilor Legii nr. 333/2003 cu modificările si completările ulterioare. Susține că aceleași aspecte sunt avute în vedere pentru descalificarea ofertei sale, pentru ambele loturi, în condițiile în care a fost depus un contract din care rezultă îndeplinirea cerințelor legale în vederea participării la aceasta licitație. Mai susține că și-a îndeplinit obligațiile, sens în care a făcut dovada conformității ofertei sale cu cerințele din caietul de sarcini, astfel, în acest caz, consideră că ..... nu justifică oferta financiară depusă în cauză, cu respectarea prevederilor legale incidente. Totodată arată că în mod neîntemeiat s-a desemnat câștigătoare oferta ....., în condițiile în care nu justifică oferta financiară depusă, având un preț neobișnuit de scăzut. În susținere sunt invocate prevederile art. 137, 142 alin. (2) și 145 din Codul Muncii. Autoarea contestației consideră că menținerea, drept câștigătoare a ofertei depuse de o societate care nu justifică tariful este o decizie anticoncurențială și vădit nelegală, nefiind garantată transparența decizională. În drept, sunt invocate prevederile Legii nr. 98/2016 și Legii nr. 101/2016. Prin punctul de vedere nr. ....., înregistrat la Consiliu cu nr. ....., ..... a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației ...... Aceasta precizează următoarele: Cu privire la susținerea contestatoarei potrivit „Din conținutul propunerii tehnice, depusă inițial, a rezultat angajamentul ferm pentru respectarea cerințelor din caietul de sarcini prin: descrierea executării serviciilor de pază numai cu agenți atestați conform prevederilor Legii nr. 333/2003, cu modificările și completările ulterioare" autoritatea contractantă arată că aceasta a prezentat în propunerea tehnică descrierea detaliată a serviciilor ce urmează a fi prestate, numai că a omis încărcarea documentelor solicitate la propunerea tehnică, lângă descrierea propriu-zisă. Autoritatea contractantă precizează că „descrierea executării serviciilor de pază (...)" nu este suficientă pentru a susține conformitatea ofertei tehnice cu prevederile cerințelor din documentația de atribuire a achiziției. Arată că în oferta contestatoarei nu se regăsește numărul de agenți alocat să acopere turele de 12 și 24 de ore, nominalizarea acestor Pagina 2 din 10

§ 3

persoane și dovada calificării și atestării profesionale ci, doar o simplă declarație, nesusținută de documente, potrivit căreia „personalul desemnat să execute serviciile pe care vi le oferim are o experiență de minim 1 an ca agent de securitate, iar serviciile vor fi asigurate în mod permanent, pe toată durata de valabilitate a contractului cu personal propriu atestat". Referitor la susținerea contestatoarei potrivit căreia „(...) în condițiile în care subscrisa societate am depus un contract din care rezultă că îndeplinim cerințele legale în vederea participării la această licitație", autoritatea contractantă arată că s-a solicitat ca ofertanții să asigure echipa de intervenție în caz de necesitate 24h din 24h (cap. II.2.4 „Descrierea achiziției publice" din Fișa de date și cap. II „Descrierea serviciilor solicitate" din caietul de sarcini". Autoritatea contractantă menționează că autoarea contestației încă de la data formulării propunerii tehnice, se afla în ceață asupra alegerii variantei pentru îndeplinirea acestei cerințe prin folosirea conjuncției „sau". În acest context, aceasta arată că a concluzionat că, ....., la data depunerii ofertei, respectiv ...., pe lângă celelalte aspecte deficitare constatate, nu a făcut dovada asigurării, sub orice formă, a unei echipe specializate de intervenție rapide și a unui dispecerat avizat de IGPR (Dispunerea echipajelor de intervenție ale dispeceratului), care să asigure serviciile complete de pază, respectiv legăturile (...) între personalul de pază aflat în serviciu și dispeceratul prestatorului. În altă ordine de idei, arată că, având în vedere faptul că în oferta tehnică prezentată inițial de contestatoare, comisia de evaluare nu a regăsit aceste elemente obligatorii, autoritatea contractantă consideră că ar fi trebuit să încadreze ca neconformă, această propunere tehnică, prin care nu s-au îndeplinit solicitările clare și imperative din documentația de atribuire mai ales că la cap. IV.4.1 „Modul de prezentare a propunerii tehnice" al Fișei de date se precizează faptul că „Ofertele care nu răspund tuturor cerințelor tehnice solicitate și/sau nu acoperă toate serviciile solicitate în Caietul de sarcini vor fi respinse ca neconforme conf. art. 215, alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și art. 137, alin. (3) din H.G. nr. 395/2016". Totuși, susține că, în spiritul principiului tratamentului egal, având în vedere că s-au solicitat clarificări și de la celălalt ofertant, s-au transmis prin adresa nr. ...... solicitările referitoare la: - justificarea neprezentării în conținutul propunerii tehnice a personalului de pază angrenat pentru îndeplinirea contractului; -justificarea neprezentării dovezilor calificării și atestării profesionale a persoanelor care vor presta activități de pază, potrivit Legii nr. 333/2003 cu modificările și completările ulterioare; - justificarea neprezentării dovezii deținerii unui dispecerat, avizat în condițiile legii, care să asigure legăturile radio și/sau GSM între Pagina 3 din 10

§ 4

personalul de pază aflat în serviciu și a unei echipe specializată de intervenție rapidă așa cum au fost solicitate în fișa de date și caietele de sarcini ale procedurii organizate în vederea atribuirii contractului de prestări servicii de pază. Autoritatea contractantă prezintă conținutul răspunsului contestatoarei, susținând că aceasta răspunde punctual fără a clarifica/motiva lipsa documentelor din oferta tehnică inițială. Cu privire la susținerea contestatoarei potrivit căreia „..... nu justifică oferta financiară depusă în cauză, cu respectarea prevederilor legale incidente", autoritatea contractantă apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele argumente: - oferta depusă de ..... a fost declarată neconformă, urmare a evaluării propunerii tehnice; - comunicările către ....., conțin valoarea propunerii financiare ....., înregistrată în SEAP, pentru perioada care începe cu data de ....., conform documentației de atribuire. Contractul de prestări servicii va avea o valoare calculată pentru perioada de prestare efectivă a serviciilor de pază, cu tariful ofertat; - contestatoarea a criticat oferta financiară ..... în necunoștință de cauză, deoarece nu deține nicio informație certă cu privire la modul de alcătuire a acesteia și de analizare de către comisia de evaluare a ofertelor, bazându-se doar pe interpretări personale ale Codului muncii; - contestatoarea omite faptul că autoritatea contractantă, nu are acces în SEAP la oferta financiară criptată a unui ofertant, dacă acesta nu îndeplinește condițiile din documentația de atribuire privind documentele de calificare și oferta tehnică. Concluzionând, autoritatea contractantă susține că propunerea financiară ..... a fost verificată, cu minuțiozitate, de membrii comisiei de evaluare, în privința modului de efectuare a calculelor din care rezultă, în mod explicit, că sunt respectate dispozițiile Codului Muncii în vigoare, în legătură cu plata salarială, modul de formare a tarifului orar, fiind precizate toate sporurile acordate agenților de pază, contribuțiile, indemnizațiile, inclusiv costurile indirecte aferente prestației și marja de profit a societății comerciale. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Procedura simplificată, desfășurată în conformitate cu art. 113 și următoarele din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de derulare a procedurii de atribuire fiind prin mijloace electronice (online), fără etapă finală de licitație electronică, a fost inițiată de ....., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii specifice prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 98/2016, având ca obiect, divizat pe loturi, având ca obiect .....”, prin Pagina 4 din 10

§ 5

publicarea în sistemul electronic de achiziții publice, denumit în continuare SEAP, a anunțului de participare simplificat având codul de identificare ..... din data de ....., stabilind data și ora-limită de depunere a ofertelor ca fiind .... ora 15:00. Potrivit anunțului de participare simplificat, criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut, valoarea estimată a contractului fiind de ...... lei, fără TVA, lotul nr. 1 având ca obiect „.....” și o valoare estimată de .... lei, fără TVA pentru 2021, iar lotul nr. 2 având ca obiect „.....” și o valoare estimată de ..... lei, fără TVA pentru 2021. Consiliul constată că societatea ..... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând în original recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ..... emisă de ..... în data de ....., stabilită potrivit art. 611 alin. (21) coroborat cu art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cuantum de ...... lei. În calitatea sa de participantă la procedura de atribuire în cauză, ..... a primit din partea autorității contractante adresa nr. .... din data de ..... și adresa nr. .... din data de ...., prin care i s-au comunicat rezultatele procedurii de achiziție publică pentru lotul 1, respectiv lotul 2. În adrese se precizează că ofertele depuse la cele 2 loturi au fost declarate neconforme în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din ...., aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare Norme metodologice, coroborate cu art. 215 alin. (5) teza I-a din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva deciziilor autorității contractante, comunicate prin adresele nr. ..... din data de .... și nr. .... din data de ..., ..... formulează contestație pentru motivele arătate anterior și solicită: - anularea adreselor nr. ..... și ... și a raportului procedurii de comunicare a ofertei ....., ca fiind neconformă, precum și a tuturor actelor subsecvente care au stat la baza emiteri acestor acte în cadrul procedurii de evaluare a ofertelor și reanalizarea ofertelor depusă de către ..... pentru ambele loturi; - obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere constând în reevaluarea ofertei ....., și de anulare a procedurii privind declararea ofertei ....., câștigătoare. Verificând legalitatea deciziei de respingere a ofertelor depuse de contestatoare la ambele loturi, prin prisma celor susținute de autoritatea contractantă, Consiliul reține că ambele oferte au fost respinse motivat de faptul că prin clarificări contestatoarea a procedat la completarea ofertei cu elemente lipsă. Analizând cauza supusă soluționării, Consiliul reține că, prin instrucțiunile către ofertanți/candidați intitulate generic „fișa de date”, Pagina 5 din 10

§ 6

parte a documentației de atribuire elaborată de autoritatea contractantă în vederea derulării procedurii de achiziție publică în cauză, secțiunea IV „Procedura”, capitolul IV.4 „Prezentarea ofertei”, punctul IV.4.1 „Modul de prezentare al propunerii tehnice”, s-au menționat, printre altele, următoarele: Ofertantul trebuie să prezinte informațiile necesare în elaborarea propunerii tehnice astfel încât aceasta să permită identificarea cu ușurință a corespondenței cu specificațiile din caietul de sarcini (pe loturi). Ofertele care nu răspund tuturor cerințelor tehnice solicitate și/sau nu acoperă toate serviciile solicitate în Caietul de sarcini vor fi respinse ca neconforme conf. art. 215 din Legea nr. 98/20016 și art. 137 alin. (3) din HG 395/2016. De asemenea, în caietele de sarcini la ambele loturi, părți ale documentației de atribuire elaborată de autoritatea contractantă în vederea derulării procedurii de achiziție publică în cauză, la capitolul VII. „Modul de prezentare al ofertei”, punctul VII.I „Modul de prezentare al propunerii tehnice”, sau solicitat, printre altele, următoarele: „- declarație însoțită de lista cu mijloacele materiale, tehnice, de transport, de comunicații, aparatură de recunoaștere și identificare, cu centrele de supraveghere și dispecerate, […]” Se observă, așadar că dispeceratul era necesar a fi cuprins în propunerea tehnică, parte a ofertei depusă de orice operator economic implicat în această procedură. Este de notorietate faptul că, potrivit art. 123 alin. (1) din Normele metodologice, „ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire […]”, nerespectarea acestei obligații având drept consecință respingerea ofertei, conform art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice. Așa cum rezultă din procesul-verbal nr. 477 din data de 30.03.2021 (vol. 3/4 – fila 237 – dosarul achiziției), ..... a omis să cuprindă în propunerile sale tehnice pentru ambele loturi, printre altele, dovada deținerii a dispeceratului avizat în condițiile legii care să asigure legăturile radio și/sau GSM între personalul de pază aflat în serviciu și a unei echipe de intervenție rapidă, situație în care Consiliul reține că ofertanta a încălcat obligația ce îi revine potrivit art. 123 alin. (1) din Normele metodologice. Însă, tot legiuitorul a stabilit, prin dispoziția de la art. 134 alin. (1) din Normele metodologice, faptul că, „Comisia de evaluare are obligația de a stabili care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum și perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia.”. Pagina 6 din 10

§ 7

Situațiile ce pot apărea ca urmare a unui astfel de demers al comisiei de evaluare sunt reglementate prin următoarele dispoziții ale Normelor metodologice: - art. 134 „(6) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispozițiilor alin. (1) conținutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (7) Prin excepție de la dispozițiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a prețului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanților participanți la procedura de atribuire. (8) Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte.” - art. 135 „(1) În condițiile art. 209 din Lege, comisia de evaluare are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia. (2) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea viciilor de formă, în condițiile prevăzute la alin. (1), oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (3) În sensul dispozițiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire.” Văzând omisiunea din ofertele depuse la ambele loturi de contestatoare, Consiliul stabilește că aceasta nu poate fi încadrată în categoria viciului de formă, de vreme ce informațiile vizând dispeceratul nu sunt susținute în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de contestatoare, iar completarea ofertelor cu aceste informații nu se poate considera că are rol de clarificare sau de confirmare, deoarece nu există, în oferta depusă inițial, alte informații care să se considere că sunt clarificate sau confirmate prin completarea ofertei cu dispeceratul. De asemenea, lipsa constatată nu poate fi considerată nici o abatere tehnică minoră, deoarece abia prin completarea astfel a ofertelor ea răspunde nevoilor autorității contractante, așa cum sunt descrise în Pagina 7 din 10

§ 8

documentația de atribuire, în lipsa informațiilor de tipul celor cuprinse în acele elemente lipsă a propunerilor tehnice, putându-se, fără rezerve, a se considera că au fost depuse alte oferte, care nu cuprind caracteristicile necesare pentru a respecta cerințele documentației de atribuire și, implicit nevoile autorității contractante. Mai mult decât atât, Consiliul reține că nici după depunerea acestor documente nu rezultă cu certitudine deținerea dispeceratului. Așa cum rezultă din textul art. 134 alin. (1) din Normele metodologice, comisia de evaluare stabilește care sunt și solicită ofertantului clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea ofertei. Dat fiind faptul că în propunerile tehnice prezentate de ..... nu au fost cuprinse niciun fel de informații cu privire la dispecerat, solicitat prin documentația de atribuire, completarea ulterioară a ofertelor cu aceste informații, astfel încât să corespundă cerințelor documentației, nu poate fi considerată o completare formală sau de confirmare, astfel încât comisiei de evaluare nu îi era permis să accepte ofertantei completarea propunerilor sale tehnice cu această secțiune a ei și anume dispeceratul. Este de precizat și că documentația de atribuire, conținând „orice cerință, criteriu, regulă și alte informații necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire” [potrivit art. 20 alin. (2) din Normele metodologice], are caracter obligatoriu și pentru autoritatea contractantă care, în evaluarea ofertelor și stabilirea admisibilității acestora, este ținută la a respecta propriile reguli din documentația de atribuire. Limitarea la examinarea ofertelor raportat exclusiv la cerințele documentației este impusă și de asigurarea respectării principiului transparenței, consacrat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, în condițiile în care întreaga conduită a ofertanților s-a bazat pe informațiile și regulile arătate în documentația de atribuire, în respectarea principiului transparenței, evaluarea ofertelor trebuie realizată raportat la aceeași documentație de atribuire, fără adăugarea de noi condiții și reguli, pe care autorii ofertelor nu le-au cunoscut, și fără calificarea unor oferte care nu răspund tuturor exigențelor cunoscute ale procedurii. Drept urmare, Consiliul stabilește că în mod corect autoritatea contractantă a luat decizia de respingere ofertelor depuse la cele două loturi de ....., prin aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice. Date fiind cele stabilite de Consiliu cu privire la ofertele depuse de ....., este de prisos examinarea celorlalte critici din contestație referitoare la aceste oferte, caracterul neconform al acestora neputând fi înlăturat. În vederea soluționării contestației depuse de ....., în baza dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și Pagina 8 din 10

§ 9

completările ulterioare, Consiliul va analiza excepția lipsei de interes în criticile îndreptate împotriva ofertantei ....., invocată din oficiu. Procedând la verificarea excepției lipsei de interes, Consiliul constată că aceasta este întemeiată, atâta timp cât criticile unei ofertante neconforme sunt îndreptate împotriva ofertantei ...... Consiliul reține că oferta ..... este neconformă, astfel încât sunt considerate relevante prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. Totodată, potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din același act normativ: (1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire. Așadar, pentru a putea fi considerată persoană vătămată printr-un act emis de o autoritate contractantă, în cadrul unei proceduri de achiziție publică, contestatoarea trebuie să aibă sau să fi avut un interes legitim în legătură cu procedura și să fi suferit, să sufere sau să riște să sufere un prejudiciu urmare a unui act al autorității contractante. Aplicând aceste considerente la speța analizată, Consiliul apreciază că formularea unor critici împotriva ofertei depuse de ..... este lipsită de interes în condițiile în care ofertele ..... sunt neconforme. Așadar, pentru a putea fi considerată persoană vătămată printr-un act emis de o autoritatea contractantă, în cadrul unei proceduri de achiziție publică, contestatoarea trebuie să aibă sau să fi avut un interes legitim în legătură cu procedura și să fi suferit, să sufere sau să riște să sufere un prejudiciu urmare a unui act al autorității contractante. Deși, nici Legea nr. 101/2016 și nici Codul de procedură civilă nu definesc interesul, în doctrină s-a arătat că, prin acesta, se înțelege folosul practic imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a acțiunii sale. Exercițiul dreptului de a formula o acțiune în justiție, precum și o contestație ca cea de față, cere o justificare, prin impunerea condiției interesului urmărindu-se evitarea unor litigii lipsite Pagina 9 din 10

§ 10

de orice utilitate. Interesul, indiferent că este moral și/sau material, trebuie să fie legitim, personal și direct, să fie născut și actual. În consecință, având în vedere textele legale incidente menționate mai sus și faptul că oferta contestatoarei este neconformă, Consiliul constată că autoarea contestației nu justifică un interes legitim, născut și actual. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestația depusă de ....., în contradictoriu cu ...... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ....., în contradictoriu cu ...... Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ....... ..... ...... Pagina 10 din 10

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.974 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 905/C8/1246 Data: 31.03.2022 Prin cererea nr. 321/25.03.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 16331/29.03.2022, RINO GUARD SRL, cu sediul în Slobozia, b-dul Unirii nr. 20, bloc U5A, scara A, etaj P, apartament 63, județul Ialomița, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J21/266/2015, având Cod de Identificare Fiscală 34844748, atribut fiscal RO, reprezentată legal de Pleșea Iulian Daniel în calitate de administrator, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației sale nr. 891/20.05.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 26360/21.05.2021, privind procedura simplificată pentru atribuirea unui contract având ca obiect „«SERVICII DE PAZĂ ȘI PROTECȚIE PENTRU OBIECTIVELE COMPUSE DIN IMOBILE, TERENURI ȘI CONSTRUCȚII CE APARȚIN MUZEULUI NAȚIONAL AL AGRICULTURII», PE ANUL 2021”, organizată de MUZEUL NAȚIONAL AL AGRICULTURII, cu sediul în Slobozia, str. Matei Basarab nr. 10, județul Ialomița, în calitate de autoritate contractantă, în calitate de autoritate contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către RINO GUARD SRL, și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, constituită prin recipisa de consemnare nr. 207226282/1, în valoare de 4.339,02 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Slobozia, în data de 25.05.2021. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 1 din 1

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2022-05-2727172IntrareDovadaPHOENIX PROTECT SRL——
2022-04-0117083IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereMUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII
2022-04-0117084IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereRINO GUARD SRL
2022-03-3116674IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII
2022-03-3116824IntrareRăspunsMUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII——
2022-03-2916331IntrareRestituire cauțiuneRINO GUARD SRL——
2021-07-0735097IesireAdresa Tribunal/ Curte de Apel—Adresa Tribunal/ Curte de ApelTRIBUNALUL BUCURESTI
2021-07-0634693IntrareAdresă solicitare dosar CNSC de către Curtea de ApelTRIBUNALUL BUCURESTI——
2021-06-2432750IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieMUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII
2021-06-2432753IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieRINO GUARD SRL
2021-05-2827887IntrarePunct de vedere + Dosar achizițieMUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII——
2021-05-2627323IntrareCauțiuneRINO GUARD SRL——
2021-05-2426746IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)RINO GUARD SRL
2021-05-2426747IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII
2021-05-2426797IntrareDuplicat contestatieRINO GUARD SRL——
2021-05-2126360IntrareContestatieRINO GUARD SRL——

Alte dosare ale părților

RINO GUARD S.R.L.

Vezi toate dosarele (29)

MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Vezi toate dosarele (4)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.