Dosar 2544/2021
Dosar finalizatRespinge pe fond
Dosar public
Respinge pe fond
Status: Dosar finalizat. Complet: C4.
Soluție consemnată: Respinge pe fond.
Decizia de fond menționată în registru: 2294, data 15.10.2021.
Istoricul cuprinde 27 evenimente, între 2021-09-27 și 2022-02-10. Sunt asociate 1 decizii și 2 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:05.570Z.
Dosar CNSC 2544/2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Întreţinere curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene din judeţul Harghita, în perioada 2021- 2024”, organizată de către JUDEŢUL HARGHITA cu sediul în Miercurea Ciuc, Pţa Libertăţii nr. 5, judeţul Harghita, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - suspendarea procedurii de atribuire, până la soluţionarea contestaţiei, - obligarea autorităţii contractante să adapteze documentaţia de atribuire (modelul de contract, caietul de sarcini, formulare) astfel încât tariful de staţionare/ pentru serviciul de permanenţă să poată fi ofertat corespunzător, pe toată perioada aferentă (24h/zi) . CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC MULTIPLAND SRL, în contradictoriu cu JUDEŢUL HARGHITA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plâng…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC MULTIPLAND SRL, în contradictoriu cu JUDEŢUL HARGHITA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_2294_2021_Decizie_2294.pdf, BO2021_2294_2021_BO2021_2294.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2294/C4/2544 Data: 15.10.2021 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 50633/27.09.2021, depusă de către SC MULTIPLAND SRL cu sediul în Odorheiul Secuiesc, str. Budvar nr. 35, judeţul Harghita, având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J19/778/1994 şi Cod Unic de Înregistrare 6178970, reprezentată convenţional prin SCA Gal, Ghilasi, Procopciuc cu sediul ales în Braşov, bdul Griviţei nr. 90, bl. 12, sc. A, ap. 8, judeţul Braşov, formulată împotriva procedurii de licitaţie deschisă online privind atribuirea acordului-cadru având ca obiect „Întreţinere curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene din judeţul Harghita, în perioada 2021- 2024”, organizată de către JUDEŢUL HARGHITA cu sediul în Miercurea Ciuc, Pţa Libertăţii nr. 5, judeţul Harghita, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - suspendarea procedurii de atribuire, până la soluţionarea contestaţiei, - obligarea autorităţii contractante să adapteze documentaţia de atribuire (modelul de contract, caietul de sarcini, formulare) astfel încât tariful de staţionare/ pentru serviciul de permanenţă să poată fi ofertat corespunzător, pe toată perioada aferentă (24h/zi) . CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC MULTIPLAND SRL, în contradictoriu cu JUDEŢUL HARGHITA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 50633/27.09.2021, depusă de către SC ... SRL cu sediul în ..., având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ... şi Cod Unic de Înregistrare ..., reprezentată convenţional prin SCA ...cu sediul ales în ..., formulată împotriva procedurii de licitaţie deschisă online privind atribuirea acordului-cadru având ca obiect „Întreţinere curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene din judeţul Harghita, în perioada 2021-2024”, organizată de către ... cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - suspendarea procedurii de atribuire, până la soluţionarea contestaţiei, - obligarea autorităţii contractante să adapteze documentaţia de atribuire (modelul de contract, caietul de sarcini, formulare) astfel încât tariful de staţionare/ pentru serviciul de permanenţă să poată fi ofertat corespunzător, pe toată perioada aferentă (24h/zi) . CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 50633/27.09.2021, SC ... SRL, în calitate de operator economic interesat de participarea la procedura de atribuire în cauză, critică măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă în urma deciziei CNSC nr. ... privind admiterea contestaţiei ce a făcut obiectul dosarului nr. ... Contestatoarea menţionează că prin contestaţia înregistrată sub nr. 42550/13.08.2021, a contestat documentaţia de atribuire şi în considerarea faptului că deşi documentaţia de atribuire solicită serviciu de permanenţă (clauza 5.1 şi 9.7 din contractul subsecvent şi pct. 1.12, 5-14» 3-13 din caietul de sarcini), totuşi documentaţia de atribuire nu solicită ofertarea unui tarif pentru această activitate la un nivel de 24h/zi în perioada 15 noiembrie - 15 martie; Pagina 1 din 13
În consecinţă contestatoarea a solicitat: - anularea limitărilor privind plata staţionării în bază la 8 ore/zi/utilaj, inclusiv pct. 9.7.5 din caietul de sarcini: "Staţionarea în bază se va plăti în limita a 8 ore/zi/utilaj" şi - obligarea autorităţii contractante să publice formulare adecvate pentru tarifarea serviciului de permanenţă. Prin Decizia nr. ... din data de 10.09.2021, CNSC a admis contestaţia, reţinând inclusiv următoarele: Contestatoarea consideră că documentaţia de atribuire solicită serviciu de permanenţă (a se vedea clauza 5.1 şi 9. 7 din contractul subsecvent şi pct. 1.12, 5.14, 3.13 din caietul de sarcini), şi totuşi limitează plata staţionării în bază la 8 ore/zi/utilaj, atât la pct. 5.1 din modelul de contract subsecvent, cât şi la pct. 9.7.5 din caietul de sarcini: "Staţionarea în bază se va plăti în limita a 8 ore/zi/utilaj". Consiliul reţine că atât prevederile contractuale, cât şi prevederile caietului de sarcini obligă prestatorul să asigure permanent serviciul de staţionare în perioada 15 noiembrie (an curent) -15 martie (an următor), dar şi să asigure, la fiecare bază de deszăpezire, un serviciu operativ cu caracter permanent, în scopul coordonării utilajelor şi a echipelor de intervenţie, cu un sistem informaţional propriu (radio, telefon, telefon mobil, statii de emisie recepţie), să cunoască în orice moment situaţia reală de pe teren, organizând în acest scop modalitatea considerată oportună de obţinere a informaţiilor din teren. În condiţiile date, deşi doreşte rezervarea permanentă a maşinilor în acest interval şi existenţa unei infrastructuri la baza şi în teren, doreşte ca aceste servicii să fie plătite pentru un interval de 8 ore. Consiliul reţine ca pe lângă faptul că documentaţia de atribuire este dezechilibrată în defavoarea prestatorului, oricum nu îi aduce un avantaj autorităţii, în condiţiile în care operatorii vor introduce valoarea serviciilor nedecontate pe celelalte tarife. În egală măsură, dezechilibrul contractual poate crea premisele imposibilităţii obiective a ofertantului de a duce la bun sfârşit contractul, aspect care va crea probleme atât autorităţii contractante şi cetăţenilor din unitatea administrativ- teritorială, dar şi operatorului economic. Astfel, nu este de interes pentru niciuna dintre părţi să subevalueze contractul, ci preţul trebuie să fie unul corect, întreaga legislaţie a achiziţiilor bazându-se pe echilibrul contraprestaţiilor, şi nu pe spolierea prestatorilor. Prin urmare, Consiliul retine că autoritatea contractantă trebuie să îşi adapteze modelul de contract astfel încât tariful de staţionare să fie achitat corespunzător, pe toată perioada aferentă. Consiliul reţine că astfel de contracte sunt semnate şi de alte autorităţi, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Infrastructura Rutieră, aceasta decontând integral tariful de staţionare. Ulterior, autoritatea contractantă a publicat măsurile de remediere conform Deciziei CNSC nr. ... şi a modificat Modelul de acord cadru şi Pagina 2 din 13
Modelul de contract subsecvent, conform dispozitivului, fără a avea în vedere şi considerentele reţinute cu privire la limitarea plăţii cheltuielilor pentru Staţionare cu privire la care "Consiliul reţine că autoritatea contractantă trebuie să îşi adapteze modelul de contract astfel încât tariful de staţionare să fie achitat corespunzător, pe toată perioada aferentă". În modelele de acord cadru şi contracte subsecvente publicate ca ataşament în cadrul măsurilor de remediere în tabelele anexate apare în continuare sintagma 8 ore/zi, motiv pentru care, contestatoarea apreciază că măsurile de remediere nu sunt luate integral în conformitate cu decizia Consiliului, impunându-se deci în continuare adaptarea documentaţiei de atribuire cu privire la acest aspect. În conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, decizia Consiliului este obligatorie pentru părţile cauzei, în integralitatea sa, nu doar în ceea ce priveşte dispozitivul său, rezultând cu claritate din analiza informaţiilor de mai sus, că o concluzie contrară cu privire la cheltuielile pentru staţionare nu ar putea fi reţinută. Având în vedere cele de mai sus, contestatoarea apreciază că se impune ca autoritatea contractantă să dispună remedierea în conformitate cu dispozitivul şi considerentele Deciziei CNSC nr. .... Autoritatea contractantă a depus în copie dosarul achiziţiei, anexat punctului de vedere înregistrat la Consiliu sub nr. 52256/06.10.2021, cu privire la contestaţia formulată de către SC ... SRL. Autoritatea contractantă menţionează că în data de 24.09.2021, a primit o solicitare de clarificare de la contestatoare prin care solicită: „Conform Deciziei CNSC nr. ...10.09.2021 cu privire la limitarea plăţii cheltuielilor pentru Staţionare "Consiliul reţine că autoritatea contractantă trebuie să îţi adapteze modelul de contract astfel încât tariful de staţionare să fie achitat corespunzător, pe toată perioada aferentă". În modelele de Acord Cadru şi Contracte subsecvente publicate ca ataşament în cadrul Măsurilor de remediere în tabelele anexate apare în continuare sintagma 8 ore/zi. Vă rugăm luaţi măsuri de remediere conform Deciziei CNSC şi să adaptaţi documentaţia de atribuire conform deciziei nr. 2025." Citatul din Decizie se regăseşte numai la pagina nr. 28 sub forma: "Consiliul reţine că autoritatea contractantă trebuie să îţi adapteze modelul de contract astfel încât tariful de staţionare să fie achitat corespunzător, pe toată perioada aferentă", nefăcând parte din dispozitivul deciziei CNSC, respectiv considerentele arătate de Consiliu la decizia de admitere în parte a contestaţiei. Autoritatea contractantă a pus în aplicare remedierile dispuse în dispozitivul deciziei în termen de o zi lucrătoare de la data primirii deciziei, fără însă a face nicio modificare referitoare la aspectele solicitate de contestatoare, având în vedere că acest lucru nu era cuprins la măsurile de remediere dispuse. Pagina 3 din 13
În acest sens, autoritatea contractantă a solicitat soluţionarea cererii de lămurire, dacă are obligaţia autoritatea contractantă de a pune în aplicare şi aceste reţineri ale Consiliului pe lângă cele cuprinse în dispozitivul deciziei, prin pronunţarea unei încheieri, referitoare la acest aspect, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: „Consiliul rezolvă cererea de îndată, prin pronunţarea unei încheieri, care se ataşează la decizie". În ceea ce priveşte clauza contestată de ... SRL: „...deşi documentaţia de atribuire solicită serviciu de permanenţă (a se vedea clauza 5.1 şi 9.7 din contractul subsecvent şi pct. 1.12, 5.14, 3.13 din caietul de sarcini), totuşi documentaţia de atribuire nu solicită ofertarea unui tarif pentru această activitate la un nivel de 24h/zi în perioada 15 noiembrie -15 martie" Autoritatea Contractantă învederează că, în calitate de administrator al drumurilor judeţene, organizează prestarea serviciilor de întreţinere a drumurilor judeţene pe timp de iarnă conform prevederilor normativului indicativ AND nr. 525- 2013. Scopul serviciilor este asigurarea viabilităţii drumurilor judeţene cu asigurarea condiţiilor de siguranţă a circulaţiei, în condiţii de eficienţă economică. Potrivit prevederilor caietului de sarcini, precum şi cele din modelul de contract subsecvent, autoritatea contractantă nu solicită serviciul de permanenţă, aşa cum se susţine de către contestatară, singura solicitare fiind ca prestatorul să asigure şi să organizeze activităţile pregătitoare ce presupun informarea asupra stării drumurilor în vederea acţionării, menţinerea utilajelor/echipamentelor în stare operativă. Faptul că utilajele staţionează în incinta bazelor de deszăpezire organizate nu presupune automat un serviciu de permanenţă şi nu poate fi obligată autoritatea contractantă la plata parcării utilajelor aflate în starea de repaus sau la plata unor servicii nesolicitate. Serviciile şi contraprestaţiile sunt regăsite în pct. 5.1 din contractul subsecvent şi acestea sunt toate solicitări ale autorităţii contractante. În cadrul Consiliului Judeţean Harghita serviciul de permanenţă se organizează prin asigurarea cu mijloace de comunicare electronică a responsabililor de contract, nefiind necesară organizarea unei locaţii cu destinaţia de dispecerat permanent. Formularul Centralizatorul Financiar întreţinerea curentă pe timp de iarnă pe drumurile judeţene din judeţul Harghita, în perioada 2021-2024, la poziţia 1 prevede decontarea Staţionării utilajelor la nivel de 8 ore pe zi. În afara acestor 8 ore în care utilajul nu are activitate, prestatorului îi sunt decontate separat toate intervenţiile din acea zi. Normativul nu prevede obligativitatea unui serviciu de permanentă la nivel de 24 de ore ci doar intervenţia concretă pe fiecare drum conform nivelului de viabilitate aferent. Deci este la latitudinea autorităţii contractante de a organiza întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă conform normativului, dar în condiţii de eficienţă economică. Pagina 4 din 13
Autoritatea contractantă consideră că decontarea a 24 de ore/zi pentru staţionare plus decontarea intervenţiilor zilnice reprezintă o cheltuială nejustificată, astfel se poate ajunge la situaţia absurdă ca pentru un utilaj să se deconteze mai mult de 24 ore pe zi. De asemenea, autoritatea contractantă menţionează faptul că măsurile de remediere dispuse de CNSC trebuie îndeplinite într-un termen de 15 zile de la data comunicării. Data de 27.09.2021, era numai a zecea - zi, dar contestatoarea, totuşi a depus contestaţie, fără să aştepte termenul de 15 zile dispuse de CNSC. Autoritatea contractantă depune dovada unei alte măsuri luate, respectiv aceea de decalare a termenului limită de depunere a ofertelor până la data de 07.10.2021, pentru care există deja Aviz conform necondiţionat primit de la ANAP, dar care a fost publicat în JOUE în data de 01.10.2021. Acesta este motivul pentru care autoritatea contractantă a suspendat pentru o zi procedura, respectiv în data de 30.09.2021 până în data de 01.10.2021, deoarece în data de 30.09.2021 era termenul limită iniţial de depunere al ofertelor. Având în vedere că JOUE a planificat publicarea eratei numai în data de 01.10.2021, acesta este motivul suspendării pentru o zi a procedurii. Potrivit prevederilor legale, o eventuală soluţie de suspendare a procedurii de atribuire înseamnă că nu sunt permise nici un fel de acţiuni la nivel de procedură, cu excepţia acţiunii de revenire din suspendare, iar „prelungirea termenului de depunere a ofertelor" înseamnă că sunt permise toate acţiunile la nivelul procedurii de atribuire, respectiv posibilii ofertanţi pot adresa solicitări de clarificări, iar autoritatea contractantă poate răspunde la aceste solicitări într-un termen prelungit faţă de termenul stabilit iniţial ca termen limită de depunere a ofertelor. Din solicitarea contestatoarei, se poate observa intenţia acesteia de a provoca o întârziere, sub orice formă a derulării şi finalizării procedurii, lucru susţinut şi de modul şi motivele acestei contestaţii. Contestatoarea avea obligaţia să aştepte termenul legal de 15 zile, termen acordat autorităţii contractante pentru a face remedierile dispuse, dar prin depunerea contestaţiei a încălcat drepturile autorităţii contractante. Motivele invocate de ... SRL nu demonstrează şi nu susţin existenţa unei cauze de natură să impună măsura suspendării procedurii de atribuire. Suspendarea procedurii ar duce la întârzierea încheierii contractului de lucrări şi implicit afectarea interesului public de întreţinere a drumurilor judeţene din .... Mai mult, chiar în ipoteza în care interesul contestatoarei ar veni în contradicţie cu interesul public, ultimul ar trebui să prevaleze având în vedere principiile dreptului administrativ.
În motivele enumerate pentru susţinerea contestaţiei, contestatoarea încearcă să îşi impună propria voinţă şi propriile interese. Contestatoarea enumeră o serie de articole din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, prevederi legale care ar fi încălcate de Pagina 5 din 13
autoritatea contractantă prin clauzele modelelor de contract contestate şi că autoritatea contractantă ar fi stabilit anumite obligaţii în sarcina posibililor ofertanţi, care „contravin unor prevederi legale" aşa cum s-a exprimat contestatoarea, dar pentru care nu oferă nici un argument care ar fundamenta măsura suspendării procedurii de atribuire. Având în vedere cele precizate anterior, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei formulată de ... SRL, ca nefondată, în temeiul art. 26, alin. (6) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 62542/06.10.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 52498/07.10.2021, autoritatea contractantă învederează faptul că a pus în aplicare remediile dispuse prin încheierea nr. ..., în termen de o zi lucrătoare de la data publicării pe portalul CNSC. Astfel, a fost modificat Modelul de acord cadru, Modelul de contract subsecvent, caietul de sarcini, Anexa B la caietul de sarcini şi centralizatorul financiar. Având în vedere faptul că în urma măsurilor de remediere, contestaţia a rămas fără obiect, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei formulată de către ... SRL, ca lipsită de obiect. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat punct de vedere cu privire la măsurile dispuse de către autoritatea contractantă în cadrul procedurii de atribuire. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 52959/08.10.2021, SC ... SRL formulează note scrise prin care solicită continuarea judecăţii contestaţiei, aceasta nefiind rămasă fără obiect deoarece măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă nu sunt suficiente pentru a permite ofertarea serviciului de permanenţă. În acest sens, contestatoarea menţionează următoarele: 1. Valoarea estimată nu a fost actualizată. Ca urmare a deciziei CNSC, autoritatea contractantă a majorat cantitatea orelor de staţionare în formularele anexate (Anexa B Centralizator cantităţi şi Formularul Centralizator financiar) de la 8 ore/zi la 24 ore/zi dar nu au mărit şi valoarea estimată a loturilor. Or, dacă s-a modificat semnificativ lista cantităţilor atunci obligatoriu trebuia modificată şi valoarea estimată pentru că aceasta a fost stabilită pentru cantităţile iniţiale (adică 8 ore /zi) dar orele de staţionare s-au triplat faţă de cantitatea iniţială. Neactualizarea valorii estimată raportat la faptul că documentaţia de atribuire suferă o modificare cu 2/3 a orelor pentru serviciul de permanenţă, implică automat depunerea unor oferte mai mari decât valoarea estimată iniţial cu consecinţe privind respingerea ofertelor, dacă acestea depăşesc valoarea estimată. În acest sens sunt aplicabile prevederile art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016: "În condiţiile art. 215 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situaţii: (...) e) preţul, fără TVA, inclus în propunerea financiară depăşeşte valoarea estimată comunicată prin anunţul de participare şi nu există posibilitatea Pagina 6 din 13
disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv;" 2. Remedierea nu poate fi considerată una efectivă. Remedierea nu poate fi considerată una efectivă, atât timp cât în continuare, nu se permite ca tariful să cuprindă cheltuielile aferente personalului deservent al utilajelor (în acest sens a se vedea pct. 15.5.1 din caietul de sarcini - pagina 32). La punctul indicat din caietul de sarcini privind elementele constitutive ale preţului unitar (pagina 32/35) pentru P7 Staţionare a fost lăsată menţiunea următoare: "Tariful NU va cuprinde cheltuielile aferente personalului deservent al utilajelor". Dacă utilajele trebuie să staţioneze 24 ore/zi în baza de deszăpezire atunci nu ar avea cine să acţioneze dacă nu este asigurat personal deservent tot 24 ore/zi. Utilajele care staţionează permanent în baze de deszăpezire nu au folos fără personal deservent. În cadrul contestaţiei aferente dosarului în care s-a pronunţat decizia CNSC, contestatoarea a arătat faptul că documentaţia de atribuire nu cuprinde formulare adecvate pentru ofertarea serviciului de permanenţă solicitat prin documentaţia de atribuire 24h/24h în perioada 15 noiembrie - 15 martie, cu serviciu de dispecerat inclusiv. Interdicţia ofertării acestor costuri reprezintă o încercare a autorităţii contractante de a impune operatorului economic să plătească cu resurse proprii respectivele costuri cu manopera, fiind evident că staţionarea fără personal nu are nicio finalitate practică. În consecinţă, sunt încălcate prevederile art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 98/2016 care definesc contractul de achiziţie după cum urmează: "l) contract de achiziţie publică - contractul cu titlu oneros, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, încheiat în scris între unul sau mai mulţi operatori economici şi una ori mai multe autorităţi contractante, care are ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii;". De asemenea, lipseşte şi contraprestaţia, respectiv cauza juridică, pentru care ofertanţii ar depune ofertă în cadrul procedurii din speţă. În consecinţă, contestatoarea solicită să se pună în vedere autorităţii contractante să adopte aceste remedieri. În conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, decizia Consiliului este obligatorie pentru părţile cauzei, în integralitatea sa, nu doar în ceea ce priveşte dispozitivul său. Astfel, nu se poate admite adoptarea unor măsuri de remediere care să răspundă numai parţial cele dispuse de Consiliu sau care, în realitate, să nu reprezinte o remediere efectivă a celor dispuse de Consiliu. Pagina 7 din 13
Prin adresa nr. 63063/12.10.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 53400/12.10.2021, ... formulează răspuns faţă de notele scrise depuse de către SC ... SRL. Autoritatea contractantă susţine că pus în aplicare remedierile dispuse prin încheierea nr. ../C.../../30.09.2021, în termen de o zi lucrătoare de la data publicării pe portalul CNSC. Astfel, a fost modificat Modelul de acord cadru, Modelul de contract subsecvent, Caietul de sarcini, Anexa B la Caietul de sarcini şi Centralizatorul financiar. Valoarea estimată a achiziţiei nu a fost actualizată, în primul rând pentru că nici Decizia nr. ... din 10.09.2021, nici încheierea nr. .../30.09.2021 nu conţine măsuri de remediere referitoare la valoarea estimată. Modificarea valorii estimate ar conduce la anularea procedurii, în temeiul art. 55 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016: „(2) în condiţiile art. 153 din Lege, autoritatea contractantă are obligaţia de a prelungi termenul-limită de depunere a ofertelor în cazul în care modificările prevăzute la alin. (1) conduc la ajustări/completări ale specificaţiilor tehnice care presupun timp suplimentar pentru reacţia potenţialilor ofertanţi, cu excepţia modificărilor substanţiale care conduc la anularea procedurii de atribuire deoarece: a) afectează atât de mult elementele ce descriu contextul achiziţiei publice încât au ca efect schimbarea indicatorilor principali ce caracterizează rezultatul contractului ce urmează a fi atribuit, fapt ce afectează nivelul de competiţie sau schimbă piaţa de profil la care se adresează; b) conduc la modificări substanţiale a criteriilor de calificare şi selecţie, în sensul extinderii nivelului acestora sau introducerii unora noi, fapt ce determină restrângerea competiţiei sau favorizarea unor anumiţi operatori economici." Din solicitarea contestatoarei, se poate observa intenţia acesteia de a provoca o întârziere, sub orice formă a derulării şi finalizării procedurii, lucru susţinut şi de modul şi motivele acestei contestaţii: - în data de 06.08.2021 s-a publicat pe site-ul www.e- licitatie.ro anunţul de participare nr. CN .../ 06.08.2021, cu termenul iniţial de depunere a ofertelor de 14.09.2021 - în data de 16.08.2021, ... SRL a depus contestaţie, prin care a cerut între altele şi suspendarea procedurii - prin încheierea nr. .../23.08.2021, Consiliul a respins cererea de suspendare, ca nefondată - totuşi, ca măsură de precauţie, pentru a preîntâmpina eventuale complicaţii, autoritatea contractantă a decalat termenul limită de depunere a ofertelor până la data de 30.09.2021 - pentru elaborarea măsurilor de remediere impuse de Consiliu prin Decizia CNSC nr. ...10.09.2021, transmiterea acestora către verificatorii ex-ante numiţi pentru verificarea procedurii şi publicarea lor Pagina 8 din 13
în SEAP în termenul legal de 11 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă a decalat încă o dată termenul limită de depunere a ofertelor până la data de 07.10.2021 - în data de 27.09.2021, ... SRL a depus o altă contestaţie, referitor la măsurile de remediere luate de autoritatea contractantă - în urma încheierii nr. ...03.09.2021, autoritatea contractantă a luat alte măsuri de remediere, şi a decalat iarăşi termenul de depunere a ofertelor până la da ta de 22.10.2021 Astfel, prin demersurile operatorului economic ... SRL, termenul de depunere a ofertelor s-a decalat de trei ori, astfel s-a ajuns de la data stabilită iniţial de 14.09.2021 la data de 22.10.2021, adică o întârziere de 38 de zile. Anularea procedurii ar duce la o altă întârziere sau chiar la imposibilitatea încheierii contractului de servicii şi implicit afectarea interesului public de întreţinere curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene din ..., ştiind faptul că, condiţiile meteo obişnuite din această zonă sunt destul de severe, iar menţinerea circulabilităţii drumurilor necesită intervenţii multiple. Mai mult, chiar în ipoteza în care interesul contestatoarei ar veni în contradicţie cu interesul public, ultimul ar trebui să prevaleze având în vedere principiile dreptului administrativ, în motivele enumerate pentru susţinerea contestaţiei, contestatoarea încearcă să îşi impună propria voinţă şi propriile interese. La prezenta procedură sunt înscrişi 11 operatori economici, a căror identitate nu este cunoscută, în momentul de faţă, de autoritatea contractantă, dar dintre aceştia numai operatorul economic ... SRL face contestaţie, lucru care susţine de asemenea intenţia de impunere a propriei voinţe şi interese, precum şi întârzierea cât mai mult al atribuirii acordurilor cadru. Astfel având în vedere faptul că în urma măsurilor de remediere contestaţia a rămas fără obiect, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei formulată de ... SRL, ca lipsită de obiect, în temeiul art. 26, alin. (6) din Legea nr. 101/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitaţie deschisă online privind atribuirea acordului-cadru având ca obiect „Întreţinere curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene din judeţul Harghita, în perioada 2021-2024”. În acest sens a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP anunţul de participare nr. .../06.08.2021, valoarea estimată a procedurii fiind de 26.438.194,53 lei. Ca urmare a publicării documentației de atribuire, a formulat contestație împotriva prevederilor acesteia SC ...SRL, criticând prevederile caietului de sarcini și ale modelului de contract. Contestația a Pagina 9 din 13
fost admisă în parte de Consiliu, prin Decizia nr. .../10.09.2021, corectată cu încheierii nr. .../03.09.2021, dispunând următoarele: ,,În temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, admite, în parte, contestaţia formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu ... respectiv va dispune modificarea modelului de contract subsecvent după cum urmează: -eliminarea clauza 6.3 din modelul de acord cadru - eliminarea clauzele 21.1, 21.2 din modelul de contract subsecvent - eliminarea clauzele 21.3 lit. g) şi lit. k) din contractul subsecvent - completarea clauzei 9.8 din modelul de contrat subsecvent, cu posibilitatea înlocuirii utilajului defect cu obligația informării ulterioare a autorității contractate. - completarea clauzei 16.2 din modelul de contract subsecvent cu obligația de înștiințare a prestatorului înainte de a compensa sumele datorate de autoritatea publică cu cele plătite în plus către prestator; -completarea clauzei 16.2 pct. 4, cu sintagma "dacă modificarea nu este generată de modificări legislative conform art. 17.1" În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondate, celelalte critici din contestaţia formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu .... ,,În temeiul art. 28 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 443 din Codul de procedură civilă, admite cererile de completare a dispozitivului deciziei 2025/C4/ 2112/10.09.2021, formulate de ... și de SC ...SRL, cu obligarea autorităţii contractante la ,,adaptarea modelul de contract astfel încât tariful de staționare să fie achitat corespunzător, pe toată perioada aferentă’’. În urma deciziei și încheierii de lămurire a dispozitivului, autoritatea contractantă a luat măsuri de remediere în baza celor două acte. După adoptarea acestor măsuri de remediere, contestatoarea și-a precizat contestația, arătând că măsurile dispuse de autoritate nu sunt efective, deoarece nu s-a modificat valoarea estimată, iar în ceea ce privește tariful de staționare, la punctul indicat din caietul de sarcini privind elementele constitutive ale preţului unitar (pagina 32/35) pentru P7 Staţionare a fost lăsată menţiunea următoare: "Tariful NU va cuprinde cheltuielile aferente personalului deservent al utilajelor", or dacă utilajele trebuie să staţioneze 24 ore/zi în baza de deszăpezire atunci nu ar avea cine să acţioneze dacă nu este asigurat personal deservent tot 24 ore/zi, utilajele care staţionează permanent în baze de deszăpezire nu au folos fără personal deservent. După depunerea contestației, contestatoarea a depus dovada constituirii cauțiunii în valoare de 220.000 lei, prin recipisa de consemnare nr. 207548197/1/30.09.2021, emisă de CEC Bank, Sucursala Miercurea Ciuc. Pagina 10 din 13
Cauţiunea constituită se va restitui contestatoarei, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitivă a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată și completată. Pe fondul contestației, Consiliul reține că societatea contestatoare critică măsurile de remediere dispuse de autoritatea contractantă în baza deciziei Consiliului, arătând că acestea sunt fără eficiență practică, nefiind dispusă actualizarea valorii estimate a acordului-cadru, în urma actualizării documentației, ca urmare a deciziei Consiliului și nici nu a fost eliminată sintagma ,,Tariful NU va cuprinde cheltuielile aferente personalului deservent al utilajelor’’ din modul de calcul al tarifului de staționare. Raportat la data publicării măsurilor de remediere, respectiv 21.09.2021, Consiliul reține că societatea contestatoare și-a formulat în termen contestația. În ceea ce privește neactualizarea valorii estimate, Consiliul reține că în contestația inițială nu a fost formulat un astfel de capăt de cerere. De asemenea, este reținută relevanța apărărilor autorității contractante, valoarea estimată a unei proceduri determinându-se întotdeauna, înaintea inițierii ei. În acest sens, modificarea valorii estimate a acordului cadru ar conduce la anularea procedurii de atribuire. Pe de altă parte, acordul-cadru fiind pe 3 ani, nu presupune existența fondurilor la dispoziția autorității contractante la momentul inițierii procedurii. Astfel, dacă se epuizează fondurile pe parcursul executării lui, nimic nu o împiedică pe autoritatea contractantă să inițieze o nouă procedură. Consiliul mai reține că anularea procedurii ar fi contrară interesului public, în condițiile în care sezonul rece este foarte aproape, iar inițierea unei noi proceduri, în timp util, nu ar fi posibilă. Pe de altă parte, contestatoarea nu își dovedește vătămarea prin menținerea actualei valori estimate, respectiv nu există calcule din care să rezulte insuficiența fondurilor și cum, anume, este vătămată de acest lucru. Este de remarcat că dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2016 definesc la lit. f), ,,persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; şi (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire’’. În condițiile în care contestatoarea nu își dovedește vătămarea și nu justifică niciun interes în anularea procedurii, singura măsură posibilă Pagina 11 din 13
în situația modificării valorii estimate, Consiliul va respinge critica respectivă ca lipsită de interes. În subsidiar, Consiliul mai reține că nici în contestația inițială și nici în cea depusă la data de 27.09.2021, ce formează obiectul acestui dosar, nu se face vorbire despre actualizarea valorii estimate, prima dată fiind adusă în discuție prin notele scrise înregistrate la Consiliu cu nr. 52959/08.10.2021, sub acest aspect, solicitarea fiind inadmisibilă, în temeiul art. 21 alin. (3) din legea nr. 101/2016, potrivit căruia ,,Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia’’. În ceea ce privește cuprinderea în cadrul tarifului de staționare a salariilor deservenților în tariful de staționare, Consiliul reține tardivitatea acestei critici. Astfel, în caietul de sarcini publicat în documentația de atribuire aferentă anunțului de participare nr. CN1033609/06.08.2021, se regăsește, la pag. 32/35, cap. 15.5. Elemente constitutive pentru P7.: Staționare utilaje – oră, cu următorul conținut: ,,15.5.1. Elemente constitutive ale prețului unitar sunt: -Tariful va cuprinde cheltuielile aferente staționării utilajelor: o Utilaj multifuncțional echipat cu lamă și RSP pentru răspândire mecanizată o ATB având formula roților 4x4, 6x4 sau 8x4, echipată cu lamă și RSP pentru răspândire mecanizată - Tariful NU va cuprinde cheltuielile aferente personalului deservent al utilajelor’’. Această prevedere nu a fost criticată în contestația inițială, nefiind dispuse măsuri de remediere cu privire la aceasta. În urma publicării măsurilor de remediere, acest punct din documentația de atribuire a rămas nemodificat, fiind modificate doar prevederile documentației față de care Consiliul a admis criticile contestatoarei, între care nu se regăsesc prevederile de mai sus. În condițiile în care, în legătură cu tariful de staționare, s-a formulat o singură critică, respectiv limitarea sa la 8 ore, critică admisă de Consiliu, toate celelalte dispoziții din documentație referitoare la acest tarif au rămas în vigoare, contestarea lor în acest moment, fiind tardivă. Tot în subsidiar, Consiliul reține că și această critică este invocată pentru prima dată prin notele scrise înregistrate la Consiliu cu nr. 52959/08.10.2021, nefiind invocată în contestația depusă la data de 27.09.2021, până la momentul notelor scrise nefiind criticată această prevedere din caietul de sarcini, critica fiind inadmisibilă, în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, citat mai sus. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu .... Pagina 12 din 13
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 13 (treisprezece) pagini. Pagina 13 din 13
133_2022_Incheiere_133.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 133/C4/2544 Data: 19.01.2022 Prin cererea înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 1891/12.01.2022, formulată de SC MULTIPLAND SRL cu sediul în Odorheiul Secuiesc, str. Budvar nr. 35, judeţul Harghita, având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J19/778/1994 şi Cod Unic de Înregistrare 6178970, reprezentată convenţional prin SCA Gal, Ghilasi, Procopciuc cu sediul ales în Braşov, bdul Griviţei nr. 90, bl. 12, sc. A, ap. 8, judeţul Braşov, s-a solicitat restituirea sumei achitate cu titlu de cauțiune în dosarul nr. 2544/2021, în care a avut calitatea de contestator, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă online privind atribuirea acordului-cadru având ca obiect „Întreţinere curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene din judeţul Harghita, în perioada 2021-2024”, organizată de către JUDEŢUL HARGHITA cu sediul în Miercurea Ciuc, Pţa Libertăţii nr. 5, judeţul Harghita, în calitate de autoritate contractantă. CONSILIUL DECIDE: Admite cererea înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 1891/12.01.2022, formulată de SC MULTIPLAND SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 220.000 lei, conform recipisei de consemnare nr. 207548197/1 din data de 30.09.2021, emisă de CEC BANK SA – SUCURSALA MIERCUREA CIUC. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1
2614_2021_Incheiere_2614.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea și funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2614/C4/2544 Data: 13.10.2021 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 50633/27.09.2021, depusă de către SC MULTIPLAND SRL, cu sediul în Odorheiul Secuiesc, str. Budvar nr. 35, judeţul Harghita, având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J19/778/1994 Cod Unic de Înregistrare 6178970, reprezentată convenţional prin SCA GAL, GHILASI, PROCOPCIUC cu sediul ales în Braşov, Bdul Griviţei nr. 90, bl. 12, sc.A, ap. 8, judeţul Braşov, formulată împotriva procedurii de licitaţie deschisă online privind atribuirea contractului având ca obiect „Întreţinere curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene din judeţul Harghita, în perioada 2021- 2024”, organizată de către JUDEŢUL HARGHITA cu sediul în Miercurea Ciuc, Pţa Libertăţii nr. 5, judeţul Harghita, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SC MULTIPLAND SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL HARGHITA. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. Pagina 1 din 1
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2022-02-10 | 7075 | Intrare | Cerere | MULTIPLAND SRL | — | — |
| 2022-02-04 | 6024 | Intrare | Retur dosar CNSC | CURTEA DE APEL TARGU MURES | — | — |
| 2022-01-20 | 3380 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | JUDETUL HARGHITA |
| 2022-01-20 | 3382 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | MULTIPLAND SRL |
| 2022-01-14 | 2352 | Intrare | Răspuns | JUDETUL HARGHITA | — | — |
| 2022-01-12 | 1891 | Intrare | Restituire cauțiune | MULTIPLAND SRL | — | — |
| 2021-11-09 | 58597 | Intrare | Plângere | MULTIPLAND SRL | — | — |
| 2021-11-09 | 58629 | Iesire | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | — | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | CURTEA DE APEL TG MURES |
| 2021-11-05 | 58045 | Intrare | Adresă solicitare dosar CNSC de către Curtea de Apel | CA TG MURES | — | — |
| 2021-11-04 | 57920 | Intrare | Plângere | MULTIPLAND SRL | — | — |
| 2021-10-18 | 54591 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | MULTIPLAND SRL |
| 2021-10-18 | 54593 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | JUDETUL HARGHITA |
| 2021-10-15 | 54164 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | MULTIPLAND SRL |
| 2021-10-15 | 54165 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | JUDETUL HARGHITA |
| 2021-10-12 | 53400 | Intrare | Punct de vedere | JUDETUL HARGHITA | — | — |
| 2021-10-08 | 52959 | Intrare | Concluzii scrise | MULTIPLAND SRL | — | — |
| 2021-10-07 | 52635 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | MULTIPLAND SRL |
| 2021-10-06 | 52256 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | JUDETUL HARGHITA | — | — |
| 2021-10-05 | 52028 | Intrare | Punct de vedere | JUDETUL HARGHITA | — | — |
| 2021-10-01 | 51600 | Intrare | Notificare/ Inștiințare | JUDETUL HARGHITA | — | — |
| 2021-10-01 | 51673 | Intrare | Cauțiune | MULTIPLAND SRL | — | — |
| 2021-09-30 | 51347 | Intrare | Completare | JUDETUL HARGHITA | — | — |
| 2021-09-30 | 51460 | Intrare | Dovada | MULTIPLAND SRL | — | — |
| 2021-09-28 | 50901 | Intrare | Punct de vedere | JUDETUL HARGHITA | — | — |
| 2021-09-28 | 50903 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | MULTIPLAND SRL |
| 2021-09-28 | 50943 | Intrare | Punct de vedere | JUDETUL HARGHITA | — | — |
| 2021-09-27 | 50633 | Intrare | Contestatie | MULTIPLAND SRL | — | — |
Respinge pe fond
Respinge pe fond
Admite contestatia si dispune remedierea
Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Admite contestatia si dispune remedierea
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.