AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 722/2023

SUPERCOM SA în contradictoriu cu SECTORUL 2 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI

Decizia CNSC nr. 722/C6/670 din 30.03.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 722/C6/670 din 30.03.2023

Data din document
2023-03-30
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect „Delegarea serviciului de salubrizare a suprafețelor din domeniul public al Sectorului 2 al Municipiului București ce nu fac obiectul Contractului nr. 1128/1999”, cod CPV 90611000-3 – Servicii de curățenie stradală (Rev. 2), desfășurată prin negociere fără publicare prealabilă, s-a solicitat Consiliului anularea procedurii de negociere fără publicare prealabilă în cauză, precum și suspendarea procedurii de atribuire a contractului sectorial. Asupra capătului de cerere privind suspendarea procedurii solicitată de către contestatoarea SUPERCOM SA, Consiliul s-a pronunțat prin Încheierea nr. 780/C6/670 din 17.03.2023, aceasta fiind respinsă ca nefondată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea SUPERCOM SA, cu sediul în municipiul București, str. Gherghiței nr. 23C, sector 2, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SECTORUL 2 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea SUPERCOM SA, cu sediul în municipiul București, str. Gherghiței nr. 23C, sector 2, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SECTORUL 2 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, str. Chiristigiilor nr. 11-13, sector 2. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 16696/ 28.03.2023, autoritatea contractantă a confirmat primirea notelor scrise formulate de ... SA. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă a inițiat procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în vederea atribuirii contractului de concesiune de servicii având ca obiect „Delegarea serviciului de salubrizare a suprafețelor din domeniul public al Sectorului 2 al Municipiului București ce nu fac obiectul Contractului nr. 1128/1999”, având cod CPV 90611000-3 – Servicii de curățenie stradală (Rev. 2), prin transmiterea către ... SA a invitației de participare nr. 46655/10.03.2023. La pct. II.2.1) din cadrul documentului intitulat „Instrucțiuni pentru ofertanți/Fișa de date a achiziției”, anexat invitației de participare, autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire „cel ma…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 722/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 13245Data înregistrării: 2023-03-14
ContestatorSUPERCOM SACUI 3884955
Autoritate contractantăSECTORUL 2 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI

2023_722_2023_Decizie_722.pdf, BO2023_722_2023_BO2023_722.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.540 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 722/C6/670 Data: 30.03.2023 Prin contestația cu nr. 2671/13.03.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 13245/14.03.2023, formulată de către SUPERCOM SA, cu sediul în municipiul București, str. Gherghiței nr. 23C, sector 2, înregistrată la ONRC sub nr. J40/10046/1993, având CUI RO3884955, reprezentată legal prin Ciuclea Ilie-Ionel, în calitate de președinte, împotriva documentației de atribuire emisă de către SECTORUL 2 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, str. Chiristigiilor nr. 11-13, sector 2, reprezentată convențional prin SCPA „FIRON BAR-NIR”, din municipiul București, str. Ion Câmpineanu nr. 11, clădirea „Union Internațional Business Center”, etaj 2, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de concesiune organizată în vederea atribuirii contractului de concesiune de servicii având ca obiect „Delegarea serviciului de salubrizare a suprafețelor din domeniul public al Sectorului 2 al Municipiului București ce nu fac obiectul Contractului nr. 1128/1999”, cod CPV 90611000-3 – Servicii de curățenie stradală (Rev. 2), desfășurată prin negociere fără publicare prealabilă, s-a solicitat Consiliului anularea procedurii de negociere fără publicare prealabilă în cauză, precum și suspendarea procedurii de atribuire a contractului sectorial. Asupra capătului de cerere privind suspendarea procedurii solicitată de către contestatoarea SUPERCOM SA, Consiliul s-a pronunțat prin Încheierea nr. 780/C6/670 din 17.03.2023, aceasta fiind respinsă ca nefondată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea SUPERCOM SA, cu sediul în municipiul București, str. Gherghiței nr. 23C, sector 2, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SECTORUL 2 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, str. Chiristigiilor nr. 11-13, sector 2. Pagina 1 din 2

§ 2

Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 61.324 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 722/C6/670 Data: 30.03.2023 Prin contestația cu nr. 2671/13.03.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 13245/14.03.2023, formulată de către ... SA, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la ONRC sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin ..., în calitate de președinte, împotriva documentației de atribuire emisă de către ..., cu sediul în municipiul București, str. Chiristigiilor nr. 11-13, sector 2, reprezentată convențional prin SCPA „...”, din municipiul ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de concesiune organizată în vederea atribuirii contractului de concesiune de servicii având ca obiect „Delegarea serviciului de salubrizare a suprafețelor din domeniul public al Sectorului 2 al Municipiului București ce nu fac obiectul Contractului nr. 1128/1999”, cod CPV 90611000-3 – Servicii de curățenie stradală (Rev. 2), desfășurată prin negociere fără publicare prealabilă, s-a solicitat Consiliului anularea procedurii de negociere fără publicare prealabilă în cauză, precum și suspendarea procedurii de atribuire a contractului sectorial. Asupra capătului de cerere privind suspendarea procedurii solicitată de către contestatoarea ... SA, Consiliul s-a pronunțat prin Încheierea nr. 780/C6/670 din 17.03.2023, aceasta fiind respinsă ca nefondată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația cu nr. 2671/13.03.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 13245/14.03.2023, ... SA critică documentația de atribuire elaborată de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de negociere fără publicare prealabilă, în vederea atribuirii contractului de concesiune de servicii având ca obiect „Delegarea serviciului de salubrizare a suprafețelor din domeniul public al Sectorului 2 al Pagina 1 din 21

§ 2

Municipiului București ce nu fac obiectul Contractului nr. 1128/1999”, solicitând cele redate în partea introductivă. A. Preliminar, printr-un succint istoric al procedurii, contestatoarea punctează următoarele: În temeiul Contractului pentru achiziția serviciului de salubrizare în Sectorul 2 nr. 1128/25.10.1999, încheiat cu Primăria Municipiului București, printr-o procedură concurențială, în conformitate cu prevederile OG nr. 12/1993, ... SA a fost desemnată să desfășoare activitatea de salubrizare pe întreg teritoriul administrativ al Sectorului 2 București. Astfel, art. 5 alin. (1) din contractul de salubrizare prevedea faptul că „Prestatorul efectuează prestația serviciului pe întregul teritoriu al sectorului 2 al municipiului București, pentru care este autorizat”. În conformitate cu HCGMB nr. 6/2001, activitatea de salubrizare din teritoriul administrativ al orașului București urma să fie preluată de la nivel municipal de către sectoarele municipiului București, sens în care ... s-a subrogat în drepturile și obligațiile Municipiului București stabilite prin Contractul de salubrizare. Ulterior, durata contractului de salubrizare a fost prelungită succesiv prin acte adiționale, ultimul dintre acestea fiind Actul adițional nr. 56/10.12.2015, care stabilea următoarele: „Se prelungește durata/valabilitatea contractului pentru achiziția serviciului de salubrizare în ... nr. 1128/ 25.10.1999, până la data încheierii noului contract de delegare a gestiunii, urmare a derulării procedurilor de achiziție conform prevederilor/normelor legale aplicabile, respectiv până la data intrării în efectivitate a acestuia”. Contestatoarea arată că prevederile acestui act adițional au fost, astfel, în acord cu Sentința Civilă nr. 2774/28.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului, prin care Primăria Sectorului 2 și Consiliul Local al Sectorului 2 au fost obligate, printre altele, la încetarea contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare doar la data încheierii noilor contracte de delegare a gestiunii, urmare a derulării procedurilor de achiziție la organizarea cărora cele două entități au fost obligate prin aceeași sentință civilă. Ulterior, ... a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de „delegare a gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale în sectorul 2 și măturatul, spălatul, stropirea, întreținerea și deszăpezirea căilor publice din ...”, conform obligațiilor impuse prin Sentința Civilă nr. 2774 din 28.10.2015, prin publicarea în SEAP a anunțului de concesionare nr. PC1001371/30.09.2019, aceasta făcând obiectul mai multor contestații, fiind anulată prin nota justificativă nr. 103257/30.05.2022. La aproximativ două luni de la momentul anulării procedurii de atribuire, ... a inițiat o nouă procedură de atribuire, prin licitație deschisă offline, în vedere atribuirii contractului de concesionare având ca obiect Pagina 2 din 21

§ 3

„Delegarea prin concesiune a gestiunii serviciului de salubrizare în ...”, sens în care a publicat în SEAP anunțul de concesionare nr. PC1002095/ 23.07.2022. Contestatoarea precizează că și această documentație de atribuire a fost contestată, în prezent procedura fiind suspendată prin Încheierea nr. 19/C1/3220 din 04.01.2023, pronunțată de CNSC, iar Decizia nr. 330/C1/3220,27 din 10.02.2023, prin care au fost admise contestațiile, a fost atacată cu plângere de ..., aceasta făcând obiectul dosarului nr. 1316/2/2023, aflat pe rolul Curții de Apel București, Secția a X-a de Contencios Administrativ și Fiscal și pentru Achiziții Publice, cu termen de judecată la data de 16.03.2023. Autoarea contestației învederează că la data de 10.03.2023, a primit, din partea Sectorului 2 al Municipiului București, invitația de participare nr. 46655, prin care a fost informată cu privire la faptul că „..., organizează procedura de atribuire de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare conform prevederilor art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, pentru atribuirea contractului de „Delegarea serviciului de salubrizare a suprafețelor din domeniul public al sectorului 2 al Municipiului București ce nu fac obiectului Contractului nr. 1128/1999, în conformitate cu documentația de atribuire atașată prezentei invitații”. B. Contestatoarea înșiruie elementele, pe care le consideră nelegale referitoare la procedura de atribuire negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. B.1. Inexistența circumstanțelor impuse de art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. Atât în Instrucțiunile pentru ofertanți, cât și în Caietul de sarcini, entitatea contractantă justifică alegerea acestei proceduri de atribuire prin faptul că „întrucât procedura mai sus menționată a primit o decizie a instanței pentru îndreptarea voluntară a erorilor din documentația de atribuire, iar în prezent este suspendată, fiind pe rolul instanței pentru soluționarea plângerii formulată împotriva Deciziei CNSC nr. 330/3220,27/10.02.2023, se solicită ca, până la atribuirea unui nou contract de concesiune a serviciului public de salubrizare a spațiilor publice de pe raza întregului Sector, prezenta procedură să conducă la prestarea activităților primare de salubrizare pe acele suprafețe care nu sunt în prezent acoperite de operatorul de salubritate și unde nu se efectuează nicio operațiune de curățenie pe domeniul public”. În acest sens, contestatoarea citează art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. Din analiza „motivării” opțiunii entității contractante pentru tipul de procedură „negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare”, contestatoarea susține că rezultă faptul că unica justificare este aceea că procedura de licitație deschisă, inițiată prin anunțul de concesiune nr. PC1002095/23.07.2022, este în prezent suspendată, iar Pagina 3 din 21

§ 4

această suspendare justifică, în opinia entității, încheierea unui contract până la atribuirea unui nou contract de concesiune a serviciului public de salubrizare a spațiilor publice de pe raza întregului Sector. Autoarea contestației apreciază că această justificare/motivare nu este însă de natură să determine incidența normei juridice invocate de entitatea contractantă întrucât: a) suspendarea procedurii de atribuire nu reprezintă un eveniment ce nu putea fi prevăzut de entitatea contractantă; b) durata contractului, astfel cum este aceasta indicată la pct. II.2.2. Durata contractului din „Instrucțiuni pentru ofertanți/Fișa de date a achiziției” este de 24 de luni, iar potrivit mențiunii de la pct. II.2.4., paragraful II ... își rezervă dreptul și posibilitatea de a prelungi succesiv efectele contractului atribuit ca urmare a derulării prezentei proceduri de atribuire, prin termene/suprafețe/valori, cu încă maxim 24 luni, fără a putea depăși 48 de luni, ceea ce în mod clar indică faptul că nu ne aflăm în ipoteza reglementată de norma juridică invocată de entitate, procedura inițiată neavând drept scop rezolvarea unei situații de extremă urgență, pe o perioadă scurtă de timp, ci tinde mai degrabă la „lungirea” acesteia „stări de provizorat” pe o perioadă neobișnuit durata contractului, astfel cum este aceasta indicată la pct. II.2.2. Durata contractului din „Instrucțiuni pentru ofertanți/Fișa de date a achiziției” este de 24 de luni, iar potrivit mențiunii de la pct. II.2.4., paragraful II ... își rezervă dreptul și posibilitatea de a prelungi succesiv efectele contractului atribuit ca urmare a derulării prezentei proceduri de atribuire, prin termene/suprafețe/valori, cu încă maxim 24 de luni, fără a putea depăși 48 de luni, ceea ce în mod clar indică faptul că nu ne aflăm în ipoteza reglementată de norma juridică invocată de entitate, procedura inițiată neavând drept scop rezolvarea unei situații de extremă urgență, pe o perioadă scurtă de timp, ci tinde mai degrabă la „lungirea” acesteia „stări de provizorat” pe o perioadă neobișnuit de lungă de timp (2 ani, cu posibilitatea prelungirii la 4 ani), termen ce depășește cu mult perioada necesară finalizării unei proceduri de atribuire. Invocând dispozițiile art. 69 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, contestatoarea solicită să se constate că din justificările inserate în documentele mai sus evocate nu rezultă că sunt îndeplinite circumstanțele prevăzute de art. 104 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus amintit, sens în care se solicită anularea procedurii de atribuire inițiată prin transmiterea invitației de participare nr. 46655/10.03.2023. B.2. Încălcarea dreptului de exclusivitate al subscrisei de a presta serviciul de salubrizare pe întregul teritoriu administrativ al Sectorului 2 al Municipiului București, astfel cum prevede art. 20 alin. (2) lit. e) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2016, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 5 din contractul nr. 1128/1999. Pagina 4 din 21

§ 5

Societatea ... SA precizează că, potrivit pct. II.A, societatea sa desfășoară activitatea de salubrizare pe întreg teritoriul ... în temeiul art. 5 alin. (1) din Contractul privind achiziția serviciului de salubrizare în sectorul 2 având nr. 1128/ 25.10.1999, astfel cum a fost acesta reformulat prin actul adițional nr. 62/ 2018, aprobat prin HCL al Sectorului 2 al Municipiului București nr. 394/ 31.12.2018. Astfel, art. 5 alin. (1) din contract, are următorul cuprins: „Art. 5 - Delimitarea perimetrului în care se efectuează prestația - (1) Prestatorul efectuează operațiile/activitățile serviciului public de salubrizare menționate în prezentul act adițional, în contractul nr. 1128/25.10.1999 și în actele adiționale la acesta, precum și în caietul de sarcini parte integranta din contract, pe întregul teritoriu al Sectorului 2 al Municipiului București, pentru care este autorizat”. Legalitatea dreptului de exclusivitate al ... SA de a presta serviciul de salubrizare pe întregul teritoriu al ... a fost statuată, cu putere de lucru judecat și prin Sentința Civilă nr. 5091/2019 din 09.07.2019, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 6630/3/2019, definitivă ca efect al respingerii recursurilor prin decizia civilă nr. 356/2020 din 17 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, prin care s-a reținut: „În baza Contractului de achiziție a serviciului de Salubritate în ... cu nr. 1128/25.10.1999 (vol. I, fila 148) încheiat cu Primăria Municipiului București și a actelor adiționale subsecvente, ... deține exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare pe raza administrativ- teritoriala a Sectorului 2 al Municipiului București fiind unic operator de salubrizare autorizat pentru Sectorul 2”. În consecință, susține că procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, inițiată de ... prin invitația de participare nr. 46655/10.03.2023, este nelegală întrucât încalcă dreptul de exclusivitate al societății ... SA de a presta serviciul de salubrizare pe întreg teritoriul ..., prevăzut de art. 20 alin. (2) lit. e) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2016 și de art. 5 din Contractul nr. 1128/1999. Concluzionând, având în vederea argumentele prezentate, societatea ... SA solicită admiterea contestației și anularea procedurii de atribuire în speță. În drept, invocă dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) și art. 10 din Legea nr. 101/2016, precum și dispozițiile legale menționate în contestație. În probațiune ... SA a depus probe, respectiv înscrisuri. Prin corespondența înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 14257/ 16.03.2023, societatea ... SA a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. 208971931/1 din 13.03.2023, în valoare de 151.527,64 lei, emisă de CEC BANK, Sucursala Victoria. Pagina 5 din 21

§ 6

Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 14395/17.03.2023, ... formulează punct de vedere, pe fond, la contestație prin care solicită respingerea acesteia ca nefondată, pentru următoarele considerente: Prin contractul pentru achiziția serviciului de salubrizare în sectorul 2, înregistrat sub nr. 1128/25.10.1999 la Primăria Municipiului București, încheiat între ... SA și Primăria Municipiului București, părțile au convenit cu privire la prestarea unor activități specifice serviciului de salubrizare pe raza teritorial - administrativă a sectorului 2 al Municipiului București, printre care și activitatea de curățare a căilor publice. Potrivit art. 5 alin. (2) din Contractul de prestări servicii, privind delimitarea perimetrului în care se efectuează prestația, „activitatea de curățare a căilor publice se efectuează pe arterele cuprinse în anexa la Caietul de sarcini, deschise circulației, accesibile în mod normal autovehiculelor”. Contractul de prestări servicii, încheiat inițial pentru o perioadă de 5 ani, cu drept de prelungire, a fost preluat de ... prin încheierea, în baza HCGMB nr. 141/05.07.2001, a actului adițional nr. 4/11.10.2001, iar, prin actul adițional nr. 11/21.10.2004, valabilitatea acestuia a fost prelungită cu 5 ani. Prin decizia nr. 58/13.11.2009, de restabilire a mediului concurențial, rămasă definitivă, Consiliul Concurenței a constatat încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 de către Consiliul Local al Sectorului 2 și Primarul Sectorului 2 prin încheierea actului adițional nr. 11/21.10.2004 și a dispus obligarea acestora, în solidar cu CGMB și Primarul General al Municipiului București, să asigure manifestarea concurenței prin delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare în baza unei licitații publice, în condiții de transparență și egalitate de tratament între agenții economici interesați să intre pe această piață. Prin Sentința civilă nr. 2774/28.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel București în rejudecare, în dosarul nr. 6228/2/2010*, rămasă definitivă la data de 14.06.2018, prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursurilor formulate, s-a dispus „încetarea contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare/ prestări servicii pentru sectoarele 2,3,4 și 6 și a actelor adiționale la acestea, la data încheierii noilor contracte de delegare a gestiunii, urmare a derulării procedurilor de achiziție” la care entitățile administrației publice locale au fost obligate prin aceeași sentință. Prin Sentința civilă nr. 2774/2015, instanța de contencios administrativ a reținut următoarele aspecte privind Contractul de prestări servicii: „(...) singura rațiune a existenței în continuare a acestora (n.a. contractele existente Ia nivelul sectoarelor 2, 3, 4 și 6 ale Municipiului București), în pofida încălcării flagrante și de durată a prevederilor legale, este aceea de a asigura continuitatea prestării serviciului în Pagina 6 din 21

§ 7

vederea protectiei sănătății populației și a mediului înconjurător, care sunt consacrate și ca principii de organizare și funcționare a serviciului de salubrizare, în art. 3 al Legii nr. 101/2006”. „(...) dincolo de denumirea pe care părțile o dau contractelor lor, de „contracte de delegare de gestiune", ele, pe de o parte nu constituie astfel de contracte în accepțiunea pe care legea le-o conferă, iar pe de altă parte nu au fost încheiate potrivit rigorilor impuse de legea specială, și nu doar în privința respectării competitivității și a procedurii de achiziție, ci sub o multitudine de alte aspecte pe care atât Legea nr. 101/2006, cât și Legea nr. 51/2006 le reglementează detaliat și care, toate împreună, circumscriu sfera și conturează regimul juridic concret al acestor contracte. „(...) Decizia nr. 58/2009, definitivă, a Consiliului Concurenței, a statuat extrem de clar și lipsit de echivoc că prelungirea prin acte adiționale a contractelor inițiale este nelegală, dispunând încetarea acestora”. „O interpretare precum cea sugerată de pârâți lipsește pur și simplu de finalitate decizia nr. 58/2009 a Consiliului Concurenței, perpetuând mai bine de 10 ani o nelegalitate flagrantă”. În ceea ce privește Contractul de prestări servicii încheiat cu ... SA, cu privire la care instanța de judecată a dispus încetarea acestuia la data încheierii noului contract de delegare a gestiunii, entitățile administrației publice locale ale sectorului 2 al Municipiului București au întreprins încă din anul 2017 demersurile necesare pentru desfășurarea procedurilor de atribuire a unui contract de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare. În prezent, procedura de delegare prin concesiune a serviciului de salubrizare în ..., publicată în SEAP prin anunțul de concesionare nr. PC1002095/23.07.2022, având la bază documentația de atribuire aprobată prin HCL nr. 177/26.05.2022, este suspendată prin Încheierea nr. 19/C1/3220/04.01.2023, pronunțată de CNSC în cadrul procesual stabilit prin contestația înregistrată de COMPANIA ROMPREST SERVICE SA sub nr. 64336/29.12.2022. Față de necesitatea asigurării prestării serviciului de salubrizare a căilor publice care nu fac obiectul Contractului de prestări servicii și cu privire la care entitatea publică a efectuat demersuri de cartografiere în detaliu (alei fără nume, trotuare și suprafețe carosabile) ca urmare a reclamațiilor primite din partea cetățenilor și a constatărilor în teren efectuate de către inspectorii entității publice, ..., în calitate de autoritate contractantă, arată că a inițiat procedura de achiziție publică a acestor servicii, potrivit dispozițiilor art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. Din invitația de participare comunicată inclusiv către ... SA reiese că ... nu a urmărit excluderea de la procedura de atribuire a ... SA, Pagina 7 din 21

§ 8

apreciind că acesta are calitatea de operator potențial interesat să participe la procedură. Împotriva procedurii de atribuire, ... SA a formulat contestație pe cale administrativ-jurisdicțională, prin care a solicitat anularea acesteia și a documentației de atribuire aferente având în vedere inexistența circumstanțelor impuse de art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 și respectiv încălcarea dreptului de exclusivitate al ... SA de a presta serviciul de salubrizare pe întregul teritoriu administrativ al Sectorului 2 al Municipiului București, astfel cum prevede art. 20 alin. (.2) lit. e) din Legea nr. 101/2016 și art. 5 din contractul nr. 1128/1999. Cererea de anulare este nefondată prin raportare la ambele aspecte de pretinsă nelegalitate puse în dezbatere de către contestatoare, procedura concurențială inițiată de ... fiind conformă atât cu Legea achizițiilor publice cât și cu legislația specială a serviciului de salubrizare. În continuarea susținerilor sale, autoritatea contractantă a dezvoltat netemeinicia cererii de anulare a procedurii de atribuire din perspectiva respectării dispozițiilor art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. Astfel, în susținerea cererii de anulare a procedurii din perspectiva neconformității acesteia cu legea specială a achizițiilor publice, ... SA invocă faptul că suspendarea procedurii de atribuire prin concesiune a gestiunii serviciului public de salubrizare din ... nu este un eveniment apt să atragă incidența dispozițiilor art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 întrucât pe de o parte, nu ar fi fost imprevizibil și de neînlăturat, iar, pe de altă parte, durata de 24 de luni a contractului ce urmează a fi atribuit ar constitui un indiciu privind lipsa de urgență a situației ivite. În ceea ce privește aspectul lipsei caracterului imprevizibil al măsurii de suspendare a procedurii de atribuire a noului contract de delegare prin concesiune a serviciului public de salubrizare, autoritatea contractantă menționează că motivarea inițierii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare este trunchiată de contestatoare pentru a susține caracterul arbitrar al deciziei entității contractante. În fapt, după cum este detaliat în cuprinsul documentației de atribuire, activitatea de curățare a căilor publice cadastrate și nominalizate în procedură, nu a fost efectuată, nefiind obiect al Contractului de prestări servicii, în legătură cu acest aspect Sectorul 2 fiind sesizat prin numeroase reclamații a căror realitate a fost confirmată chiar de către inspectorii Primăriei Sectorului 2 al Municipiului București. Atribuirea unui nou contract de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare constituia soluția adoptată inițial de autoritate inclusiv pentru această problemă, însă suspendarea recentă a procedurii și riscul pe care lipsa salubrizării pe aceste artere o prezintă pentru sănătatea publică, mai ales în perioadele cu temperaturi ridicate, reprezintă factori cumulați Pagina 8 din 21

§ 9

care au cauzat necesitatea achiziționării, prin procedura reglementată de dispozițiile art. 104 din Legea nr. 98/2016, a activității de salubrizare a suprafețelor (alei fără nume, trotuare și suprafețe carosabil) care nu sunt acoperite de raporturile contractuale executate în baza Contractului nr. 1128/1999. În ceea ce privește durata contractului de delegare, autoritatea contractantă a precizat, în mod explicit, în cuprinsul documentației de atribuire faptul că „serviciul de salubrizare se va delega pentru suprafețele din domeniu public al ... care nu fac obiectul contractului 1128/1999, până la data începerii unui nou contract de delegare atribuit în condițiile legii pentru întreaga arie teritorială a Sectorului 2 al Municipiului București”. De altfel, în cazul unei pretinse necorelări între clauzele contractuale sau între acestea și legislația specială a achizițiilor publice, continuarea Procedurii de atribuire devine posibilă prin remedierea documentației aferente, astfel că anularea procedurii de atribuire, prin raportare la principiul proporționalității măsurilor și caracterul subsidiar al sancțiunii anulării procedurii, este nelegală. Autoritatea contractantă consideră netemeinică cererea de anulare a procedurii de atribuire din perspectiva inexistenței dreptului de exclusivitate invocat de ... SA. Din perspectiva conformității procedurii de atribuire cu legea specială a salubrizării, ... SA invocă calitatea acestuia de titular al unui drept de exclusivitate de a presta serviciul de salubrizare pe întreg teritoriul-administrativ al sectorului 2 al Municipiului București. Contrar celor susținute de ... SA, nici dispozițiile art. 20 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006 (forma aflată în vigoare ulterior modificării prin OUG nr. 133/2022) și nici dispozițiile art. 5 din Contractul de prestări servicii nu constituie în beneficiul ... SA un drept de exclusivitate privind serviciul de salubrizare și implicit activitatea de curățare a căilor publice din aria administrativ-teritorială a Sectorului 2 al Municipiului București. După cum am detaliat în prezentarea evoluției raportului juridic litigios dedus judecății, ... SA nu este titular al unui drept de concesiune a serviciului de salubrizare pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 2 al Municipiului București, ci al unui drept de a presta servicii de salubrizare astfel cum acestea au fost strict delimitate prin Contractul de prestări servicii, parte integrantă a acestuia fiind și Caietul de sarcini al procedurii de achiziție publică de servicii. În acest sens, dispozițiile art. 5 alin. (2) din Contractul nr. 1128/1999 alături de dispozițiile art. 4 și art. 5 alin. (1) din același contract, delimitează, inclusiv din punct de vedere teritorial, serviciile de salubrizare constând în curățarea căilor publice, care constituie obiectul achiziției publice, respectiv „activitatea de curățare a căilor publice pe Pagina 9 din 21

§ 10

arterele cuprinse în anexa la Caietul de sarcini, deschise circulației, accesibile în mod normal autovehiculelor”. Analizând astfel obiectul Contractului de prestări servicii, prin raportare la clauzele contractuale mai sus invocate, ajunge la concluzia potrivit căreia contestatoarei nu i-a fost încredințat serviciul de salubrizare, în integralitate, ci activități de salubrizare, delimitate teritorial, iar, spre deosebire de celelalte activități de salubrizare care fac obiectul Contractului de prestări servicii, activitatea de curățare a căilor publice este limitată numai la arterele de circulație publică nominalizate prin documentația de atribuire (caietul de sarcini) care face parte integrantă din contract. Prin urmare, din perspectiva existenței unui pretins drept de exclusivitate cu privire la serviciul de salubrizare din ..., este esențială deosebirea dintre Contractul de prestări servicii, care are natura juridică a unui contract de achiziție publică de servicii, și un contract de concesiune care implică, alături de transferul către operator a riscurilor gestionării serviciului de salubrizare, și exclusivitatea prestării serviciului astfel încredințat. Autoritatea contractantă arată că ... SA recunoaște că salubrizarea suprafețelor din domeniul public, identificate prin documentația aferentă procedurii de atribuire, nu este acoperită în prezent de Contractul de prestări servicii încheiat cu .... Așadar, ... SA nu deține un drept de exclusivitate a prestării serviciului de salubrizare pe raza administrativ-teritorială a ... al Municipiului București, acesta fiind și motivul pentru care suprafețele nominalizate prin documentația aferentă procedurii de atribuire nu au fost salubrizate de către ... SA până în prezent. În opinia sa, societatea ... SA nu poate invoca vreun drept preempțiune în ceea ce privește decizia entității publice locale de atribuire a activității de salubrizare a căilor publice care fac obiectul procedurii de atribuire având în vedere. Pe de o parte, caracterul provizoriu al Contractului de prestări servicii a cărui nelegalitate a fost afirmată în mod explicit și neechivoc de către Curtea de Apel București care, prin Sentința civilă nr. 2774/28.10.2015, a dispus încetarea acestuia prin încheierea unor noi contracte de delegare a gestiunii, urmare a derulării procedurilor de achiziție, iar pe de altă parte, dispozițiile legale speciale privitoare la modificarea substanțială a contractului de achiziție publică, din perspectiva prevenirii situațiilor de eludare a aplicării procedurilor concurențiale prevăzute de Legea nr. 98/2016. De altfel, exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare a fost consacrată explicit prin Legea nr. 101/2006, ulterior încheierii Contractului de prestări servicii, în sensul în care, în relația cu utilizatorii, operatorii au dreptul la exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare pentru toți utilizatorii din raza unității administrativ-teritoriale pentru Pagina 10 din 21

§ 11

care are hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii, dispozițiile art. 20 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2016, invocate de ... SA, fiind aplicabile contractelor încheiate ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 133/2022. Prin urmare, contrar celor afirmate de ... SA, nici Legea nr. 101/2006 și nici Contractul de prestări servicii nu consacră în beneficiul acestuia un drept de exclusivitate în prestarea serviciului de salubrizare în aria administrativ-teritorială a Sectorului 2 al Municipiului București. Punctul de vedere a fost însoțit de dovada transmiterii acestuia către contestatoare. Prin adresa nr. 50297/16.03.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 14258/16.03.2023, entitatea contractantă a înaintat, în copie, dosarul achiziției publice. Ulterior, societatea ... SA prin corespondența nr. 2891/ 17.03.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 14467/17.03.2023, a transmis „note scrise”, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor autorității contractante. În ceea ce privește lipsa de fundament a susținerilor privind legalitatea inițierii procedurii de atribuire, ... SA arată că în cuprinsul punctului de vedere nu sunt prezentate și dovedite motivele de extremă urgență, determinate de eventuale evenimente ce nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă, și care au justificat inițierea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, cu atât mai mult cu cât acest tip de procedură, constituie o excepție de la regula stabilită de art. 69 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Împrejurarea că activitatea de curățare a căilor publice cadastrate și nominalizate în „Procedura de atribuire” nu a fost efectuată până în prezent, este o chestiune direct imputabilă entității publice locale și nu poate reprezenta justificare a recurgerii la o procedură de extremă urgență, ce reprezintă o excepție de la regula licitației deschise/restrânse. Mai mult decât atât, întrucât în punctul de vedere s- a afirmat că Sectorul 2 a fost sesizat „prin numeroase reclamații” cu privire la această situație, ar fi de interes din perspectiva verificării cerințelor privind extrema urgență și evenimentele neprevăzute, care este numărul de reclamații primite la primărie în ultimii ani (pentru a facilitata depunerea la dosar, într-un timp cât mai scurt, a „numeroaselor reclamații primite”, este suficient să fie prezentate cele din ultimii doi ani). De altfel, nici susținerea potrivit căreia „(...) suspendarea recentă a procedurii și riscul pe care lipsa salubrizării pe aceste artere o prezintă pentru sănătatea publică reprezintă factori cumulați care au cauzat necesitatea achiziționării, prin procedura reglementată de dispozițiile art. 104 din Legea nr. 98/2016, a activității de salubrizare a suprafețelor (alei fără nume, trotuare și suprafețe carosabil)” nu poate reprezenta o veritabilă motivare a îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 104 alin. (1) Pagina 11 din 21

§ 12

lit. c) din Legea nr. 98/2016. Mai degrabă aceste alegații sunt de natură că confirme faptul că toată această situație îi este direct imputabilă entității publice locale. În ceea ce privește recurgerea la o astfel de procedură „de excepție”, ... SA face trimitere la jurisprudența europeană. Referitor la pretinsa „inexistență” a dreptului de exclusivitate al ... SA în prestarea serviciului de salubritatea pe întreg teritoriul administrativ ..., autoarea contestației arată că, în încercarea de a da o aparență de legalitate susținerilor sale, autoritatea contractantă susține că potrivit art. 5 alin. (2) din Contractul nr. 1128/1999, dreptul de exclusivitate al prestării serviciului de salubrizare de către ... SA, constând în activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire, vizează doar „arterele de circulație din Sectorul 2” și nu toate „căile publice”, însă această susținere nu are nicio fundamentare din perspectiva mențiunilor existente în cuprinsul Caietului de sarcini al procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, respectiv „(alei fără nume, trotuare și suprafețe carosabil) situate în special în spatele blocurilor” și „Colectarea deșeurilor stradale se va efectua de pe suprafețele domeniului public. Deșeurile rezultate din salubrizarea străzilor, trotuarelor și a celorlalte spații întreaga cantitate de deșeuri rezultate în urma operațiilor de măturare și întreținere a curățeniei pe căile publice”. Oricum distincția făcută de autoritatea contractantă între căi publice și artere de circulație nu prezintă nicio utilitate practică în condițiile în care orice arteră de circulație este o cale publică. De asemenea, încercând să camufleze una dintre cele două chestiuni de nelegalitate ce afectează procedura inițiată, respectiv existența unui drept de exclusivitate al subscrisei în prestarea tuturor activităților componente ale serviciului de salubrizare pe raza teritorială a Sectorului 2 al Municipiului București, astfel cum este acesta prevăzut în contractul încheiat între ... SA și ... (obligație încălcată de entitatea contractantă) și statuat cu putere de lucru judecat printr-o hotărârea judecătorească opozabilă Sectorului 2 al Municipiului București, pe care entitatea contractantă o omite cu bună știință din „analiza” temeiniciei/netemeiniciei contestației formulată, entitatea contractantă susține că ... SA recunoaște faptul că salubrizarea suprafețelor ce fac obiectul procedurii nu este acoperită de contractul nr. 1128/1999. Această situație este imputabilă chiar entității contractante, care deși cunoaște dinamica dezvoltării imobiliare pe raza Sectorului 2, în calitate de emitent al autorizațiilor de construire, s-a eschivat de la includerea și a acestor artere de circulație/căi publice în suprafețele ce făceau obiectul activității de salubrizare stradală și deszăpezire. Având în vedere cererea societății ... SA privind accesul la dosarul cauzei, prin adresa nr. 15411/670/C6/22.03.2023, Consiliul a invitat contestatoarea la sediul CNSC în data de 23.03.2023. Pagina 12 din 21

§ 13

Prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 16696/ 28.03.2023, autoritatea contractantă a confirmat primirea notelor scrise formulate de ... SA. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă a inițiat procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în vederea atribuirii contractului de concesiune de servicii având ca obiect „Delegarea serviciului de salubrizare a suprafețelor din domeniul public al Sectorului 2 al Municipiului București ce nu fac obiectul Contractului nr. 1128/1999”, având cod CPV 90611000-3 – Servicii de curățenie stradală (Rev. 2), prin transmiterea către ... SA a invitației de participare nr. 46655/10.03.2023. La pct. II.2.1) din cadrul documentului intitulat „Instrucțiuni pentru ofertanți/Fișa de date a achiziției”, anexat invitației de participare, autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate – preț”, având următorii factori de evaluare și ponderile aferente: „Prețul ofertei” - 60% iar „Nivelul de protecție a mediului asigurat prin sistem mecanizat pentru componenta de măsurat stradal” – 40%. La pct. II.1.5) din cadrul aceluiași document, a precizat că valoarea estimată a contractului de servicii este de 7.576.382,08 lei, fără TVA. În urma luării la cunoștință a invitației de participare nr. 46655/ 10.03.2023, transmisă de către autoritatea contractantă societății ... SA și înregistrată cu nr. 1276/10.03.2023, acesta din urmă a înaintat contestația ce face obiectul cauzei, solicitând cele redate în partea introductivă Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Din analiza contestației, Consiliul reține că nemulțumirea societății ... SA vizează modul în care autoritatea contractantă a recurs la aplicarea procedura de atribuire „negociere fără publicarea unui anunț de participare”, în opinia sa, această procedură „este nelegală întrucât încalcă dreptul de exclusivitate al subscrisei de a presa serviciul de salubrizare pe întreg teritoriul Sectorului 2 al municipiului București”. În soluționarea criticii sale, Consiliul se va raporta la dispozițiile art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: „Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice/acordurilor-cadru de lucrări, de produse sau de servicii într-unul din următoarele cazuri: (...) c) ca o măsură absolut necesară, atunci când, din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă, termenele pentru procedurile de licitaţie Pagina 13 din 21

§ 14

deschisă, licitaţie restrânsă, negociere competitivă sau procedură simplificată nu pot fi respectate”. De asemenea, în conținutul Strategiei de contractare nr. 46514/10.03.2013, autoritatea contractantă prezintă argumentele care au determinat alegerea acestei proceduri de atribuire, subliniind, printre altele: «(...) Acoperirea cu serviciul de salubrizare a tuturor suprafeţelor din domeniul public al Sectorului 2 reprezintă o condiţie fundamentală pentru asigurarea calităţii şi continuităţii serviciului, respectiv a caracterului permanent şi a regimului de funcţionare continuu pe întreaga arie de acoperire a sectorului. Această nevoie de asigurare a serviciului în toate spaţiile publice de pe raza Sectorului - inclusiv cele care nu au fost cuprinse în contractul de salubrizare nr. 1128/1999 cu operatorul de salubritate de pe raza Sectorului 2- a fost identificată drept o problemă cronică de autoritatea locală încă de la preluarea administrării serviciilor comunitare de utilităţi publice de pe raza Sectorului. Dat fiind volumul mare de reclamaţii primite din partea cetăţenilor, respectiv inspecţii de teren efectuate de inspectorii Primăriei Sectorului 2 care confirmă faptul că la nivelul sectorului există zone care nu au fost niciodată acoperite cu serviciul de salubrizare şi pot reprezenta un risc de sănătate publică în special în perioadele cu temperaturi ridicate, autoritatea locală consideră că este imperios necesar ca până la atribuirea unui nou contract de concesiune a serviciului public de salubriare a spaţiilor publice de pe raza întregului Sector, să se presteze activităţile primare de salubrizare pe acele suprafeţe care nu sunt în prezent acoperite de operatorul de salubritate şi unde nu se efectuează nicio operaţiune de curăţenie pe domeniul public. (...) Deficiente ale situaţiei actuale: Activitatea de salubrizare stradală se desfăşoară în scopul menţinerii în permanenţă a domeniului public în stare de curăţenie, şi are drept activităţi măturatul, spălatul, stropitul şi întreţinerea căilor publice, în condiţiile legii, pe întreg teritoriul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti. În prezent, activitatea de salubrizare stradală acoperă, potrivit contractului de servicii de salubritate şi anexelor, un număr de 932 artere de circulaţie publică definite ca atare şi identificabile prin denumire şi suprafaţă, conform nomenclatorului stradal. În realitate însă, suprafaţa care necesită a fi salubrizată este mai mare decât arealul aferent căilor deschise circulaţiei publice cuprinse în actualul contract, întrucât ea cuprinde şi străzi fără nume, alei pietonale, locuri de parcare sau suprafeţe anexe ale spaţiilor de circulaţie ori de agrement care nu sunt prevăzute în contractul de servicii de salubritate aflat în derulare. Urmare celor mai sus precizate, toate aceste spaţii pe care în prezent nu se face salubrizare stradală au fost prevăzute în documentaţia de atribuire, prin licitaţie deschisă, a contractului de „Delegarea prin concesiune a gestiunii serviciului de salubrizare în ...", Anunţ concesionare [PC1002095] publicat în data de 23.07.2022, procedură care este suspendată începând cu data de 10.01.2023, dispusă prin încheierea nr. 19/C 1/3220/04.01.2023, emisă de către CNSC drept urmare a Contestaţiei nr. 4513/ 29.12.2022. Pagina 14 din 21

§ 15

De asemenea, precizăm că activitatea respectivă a fost prevăzută inclusiv în documentaţia de atribuire prin licitaţie deschisă a contractului de „Delegarea gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale in sectorul 2 si maturatul, spălatul, stropirea, întreţinerea şi deszăpezirea căilor publice din ...", iniţiată prin Anunţul de concesionare [PC1001371] publicat în data de 30.09.2019, procedură anulată în data de 31.05.2022. Având în vedere ca Autoritatea Contractantă a făcut toate diligenţele pentru atribuirea unui nou contract de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare la nivelul Sectorului 2, care să acopere tot arealul pe care este necesar a se presta servicii de curăţenie stradală (măturat) şi a parcurs toţi paşii legali şi procedurali necesari pentru a atribui cu celeritate o procedură de asemenea anvergură, insa, numeroasele sesizări venite de la cetăţeni privind faptul că pe artere secundare nu se realizează deloc serviciul de salubrizare stradală, fapt care poate genera inclusiv probleme de sănătate publică, prin depozite necontrolate de deşeuri în anumite locuri, iar in condiţii de extremă urgenţă termenele pentru procedurile de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, negociere competitivă sau procedură simplificată nu pot fi respectate, autoritatea contractantă considera ca se justifică necesitatea furnizării către cetăţeni a serviciului de salubrizare stradală acolo unde operatorul de salubritate nu prestează acest serviciu in prezent. Necesitatea si oportunitatea investiei: In vederea desfăşurării activităţii de măturat şi întreţinerea curăţeniei, în condiţiile legii, pe suprafeţele nesalubrizate în prezent de pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti si care nu fac obiectul contractului nr. 1128/1999, este necesară identificarea unor operatori economici care sa presteze serviciile respective. Contractul, având ca obiect activitatea de salubrizare stradală pentru suprafeţele din domeniul public al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti ce nu fac obiectul Contractului nr. 1128/1999, se desfăşoară în scopul menţinerii în permanenţă a domeniului public în stare de curăţenie, cu rol de îmbunătăţire atât a calităţii vieţii, cât şi cea a mediului, şi care să corespundă din punct de vedere al protecţiei mediului cu cerinţele legislaţiei naţionale şi europene, să fie eficient economic şi suportabil de către populaţie.(...)». Față de cele prezentate anterior, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă a prezentat motive evidente care determine o măsură strict necesară, în accepțiunea dispozițiilor art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, astfel încât autoritatea să recurgă la aplicarea procedurii de atribuire „negocierea fără publicarea unui anunț de participare”, stabilită la art. 68 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu cele ale art. 69 alin. (4) din același act normativ: „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare exclusiv în cazurile şi condiţiile prevăzute la art. 104.” Legat de acest aspect, Consiliul ține seama și de faptul că autoritatea contractantă a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, conform anunțului de participare publicat pe SEAP nr. Pagina 15 din 21

§ 16

PC1002095/ 23.07.2022 (anunț invocat și de către contestatoare), împotriva căruia, respectiv a documentației de atribuire, au fost formulate contestații, de către alți operatori economici, CNSC emițând Încheierea nr. 19/C1/ 04.01.2023, prin care a suspendat procedura de atribuire în cauză, iar, ulterior a emis Decizia CNSC nr. 330/C1/3220, 27 din 10.02.2023, prin care s-a dispus „anularea procedurii de atribuire.” Împotriva acestei decizii, autoritatea contractantă a înaintat plângerea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1316/2/2023, asupra căreia Curtea de Apel București s-a pronunțat prin Hotărârea nr. 82/22.03.2023, adică după data de inițierea a procedurii de negociere fără publicarea unui anunț de participare, respectiv după data de transmitere a invitației de participare nr. 46655/ 10.03.2023 către societatea ... SA. De altfel, inclusiv prin faptul că licitație deschisă având ca obiect atribuirea contractului:

§ 17

„ Delegarea prin concesiune a gestiunii serviciului de salubrizare în ...”, aferentă anunțului de participare menționat anterior, a fost suspendată și apoi anulată de către Consiliu, cu depunerea ulterioară a unei plângeri, Curtea de Apel București pronunțându-se în data de 22.03.2023, constituie un factor care să contribuie la aplicarea prevederilor art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, autoritatea fiind obligată să asigure, în mod continuu, aceste servicii către populație. În concluzie, față de cele expuse, Consiliul va respinge ca neîntemeiată afirmația societății contestatoare potrivit căreia din justificările autorității nu ar rezulta faptul că sunt îndeplinite circumstanțele prevăzute de art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, Consiliul nu va reține ca întemeiată nici critica societății ... SA referitoare la faptul că în fișa de date, la secțiunea II.2.2. - Durata contractului, se precizează „24 luni”, iar în secțiunea II.2.4, din aceeași fișă, se menționează: „... își rezervă dreptul și posibilitatea de a prelungi succesiv efectele contractului atribuit ca urmare a derulării prezentei proceduri de atribuire, prin termene/suprafețe/valori, cu încă maxim 24 luni, fără a putea depăși 48 de luni”, astfel că, în opinia acesteia, nu ar exista ipoteza reglementată de norma juridică invocată de autoritate în sensul rezolvării unei situații de extremă urgență pe o perioada scurtă de timp, raportat la „perioada neobișnuit de lungă de timp (2 ani, cu posibilitatea de prelungire la 4 ani)”. În justificarea acestei concluzii, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 104 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 conform cărora: „În cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili în documentele achiziţiei durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară pentru a face faţă situaţiei neprevăzute care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.” Față de această normă legală, Consiliul reține că legiuitorul, prin sintagma „necesară pentru a face faţă situaţiei”, lasă Pagina 16 din 21

§ 18

la latitudinea autorității ca, pe baza principiului asumării răspunderii, prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, să aprecieze perioada care îi este necesară, în funcție de complexitatea, nevoia, obiectul contractului, care în cazul de față se repercutează, în mod direct, asupra sănătății locuitorilor sectorului 2 al capitalei. În ceea ce privește susținerea contestatoarei potrivit căreia ar deține dreptul de exclusivitate de a presta serviciul de salubrizarea pe întregul teritoriu administrativ al Sectorului 2, în temeiul art. 5 alin. (1) din contractul nr. 1128/25.10.1999, astfel cum a fost reformulat prin actul adițional nr. 62/2018, Consiliul nu a va reține ca întemeiată, deoarece, Curtea de Apel București, prin Hotărârea nr. 2774 din 28.10.2015 (invocată atât de către autoritatea contractantă, cât și de către contestatoare), a dispus, printre altele: „Dispune încetarea contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare/prestări servicii salubrizare pentru sectoarele 2, 3, 4 și 6 și a actelor adiționale la acestea, la data încheierii noilor contracte de delegare a gestiunii, urmare a derulării procedurilor de achiziție mai sus menționate”. Totodată, relevante, pa cest aspect, sunt și următoarele precizări ale autorității contractante, din punctul său de vedere înregistrat la CNSC cu nr. 14395/ 17.03.2023, document comunicat și autoarei contestației: «Prin Sentința civilă nr. 2774/2015, instanța de contencios administrativ a reținut următoarele aspecte (...pg.57-59 ...) privind contractul de prestări servicii: „(...) singura raţiune a existenţei în continuare a acestora (n.a. contractele existente Ia nivelul sectoarelor 2, 3, 4 şi 6 ale Municipiului Bucureşti), în pofida încălcării flagrante şi de durată a prevederilor legale, este aceea de a asigura continuitatea prestării serviciului în vederea protectiei sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător, care sunt consacrate şi ca principii de organizare şi funcţionare a serviciului de salubrizare, în art. 3 al Legii nr. 101/2006." „(...) dincolo de denumirea pe care părţile o dau contractelor lor, de „contracte de delegare de gestiune", ele, pe de o parte nu constituie astfel de contracte în accepţiunea pe care legea le-o conferă, iar pe de altă parte nu au fost încheiate potrivit rigorilor impuse de legea specială, şi nu doar în privinţa respectării competitivităţii şi a procedurii de achiziţie, ci sub o multitudine de alte aspecte pe care atât Legea nr. 101/2006, cât şi Legea nr. 51/2006 le reglementează detaliat şi care, toate împreună, circumscriu sfera şi conturează regimul juridic concret al acestor contracte. „[...) Decizia nr. 58/2009, definitivă, a Consiliului Concurenţei, a statuat extrem de clar şi lipsit de echivoc că prelungirea prin acte adiţionale a contractelor iniţiale este nelegală, dispunând încetarea acestora." O interpretare precum cea sugerată de pârâţi lipseşte pur şi simplu de finalitate decizia nr. 58/2009 a Consiliului Concurenţei, perpetuând mai bine de 10 ani o nelegalitate flagrantă." Pagina 17 din 21

§ 19

În ceea ce priveşte Contractul de prestări servicii încheiat cu ..., cu privire la care instanţa de judecată a dispus încetarea acestuia la data încheierii noului contract de delegare a gestiunii, autorităţile administraţiei publice locale ale sectorului 2 al Municipiului Bucureşti au întreprins încă din anul 2017 demersurile necesare pentru desfăşurarea procedurilor de atribuire a unui contract de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare. În prezent, procedura de delegare prin concesiune a serviciului de salubrizare în ..., publicată în SEAP prin anunţul de concesionare nr. PC1002095 din data de 23 iulie 2022, având la bază documentaţia de atribuire aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 177/ 26.05.2022, este suspendată prin încheierea nr. 19/C1/3220/04.01.2023, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în cadrul procesual stabilit prin contestaţia înregistrată de Compania Romprest Service S.A. sub nr. 64336/29.12.2022. Faţă de necesitatea asigurării prestării serviciului de salubrizare a căilor publice care nu fac obiectul Contractului de prestări servicii şi cu privire la care autoritatea publică a efectuat demersuri de cartografiere în detaliu (alei fără nume, trotuare şi suprafeţe carosabile) ca urmare a reclamaţiilor primite din partea cetăţenilor şi a constatărilor în teren efectuate de către inspectorii autorităţii publice, ..., în calitatea de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de achiziţie publică a acestor servicii, potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice (denumită în continuare „Legea nr. 98/2016"). Din invitaţia de participare comunicată inclusiv către ... reiese că ... nu a urmărit excluderea de la procedura de atribuire a ..., apreciind că acesta are calitatea de operator potenţial interesat să participe la procedură. Contrar celor susţinute de ..., nici dispoziţiile art. 20 alin. (2} lit. e) din Legea nr. 101/2006 (forma aflată în vigoare ulterior modificării prin OUG nr. 133/2022) şi nici dispoziţiile art. 5 din Contractul de prestări servicii nu constituie în beneficiul ... un drept de exclusivitate privind serviciul de salubrizare şi implicit activitatea de curăţare a căilor publice din aria administrativ - teritorială a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti. După cum am detaliat în prezentarea evoluţiei raportului juridic litigios dedus judecăţii, ... nu este titular al unui drept de concesiune a serviciului de salubrizare pe raza administrativ - teritorială a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ci al unui drept de a presta servicii de salubrizare astfel cum acestea au fost strict delimitate prin Contractul de prestări servicii, parte integrantă a acestuia fiind şi Caietul de sarcini al procedurii de achiziţie publică de servicii. În acest sens, dispoziţiile art. 5 alin. (2] din Contractul nr. 1128/1999 alături de dispoziţiile art. 4 şi art. 5 alin. (1) din acelaşi contract, delimitează, inclusiv din punct de vedere teritorial, serviciile de salubrizare constând în curăţarea căilor publice, care constituie obiectul achiziţiei publice, respectiv „activitatea de curăţare a căilor publice pe arterele cuprinse în anexa la Caietul de sarcini, deschise circulaţiei, accesibile în mod normal autovehiculelor". Analizând astfel obiectul Contractului de prestări servicii, prin raportare la clauzele contractuale mai sus invocate, ajungem la concluzia potrivit căreia contestatorului nu i-a fost încredinţat serviciul de salubrizare, în integralitate, ci activităţi de salubrizare, delimitate teritorial, iar, spre desosebire de celelalte activităţi de salubrizare care fac obiectul Contractului de prestări servicii, Pagina 18 din 21

§ 20

activitatea de curăţare a căilor publice este limitată numai la arterele de circulaţie publică norminalizate prin documentaţia de atribuire (caietul de sarcini) care face parte integrantă din contract. Salubrizare din ... este esenţială, deosebirea dintre Contractul de prestări servicii, care are natura juridică a unui contract de achiziţie publică de servicii, şi un contract de concesiune care implică, alături de transferul către operator a riscurilor gestionării serviciului de salubrizare, şi exclusivitatea prestării serviciului astfel încredinţat. ... recunoaşte că salubrizarea suprafeţelor din domeniul public, identificate prin documentaţia aferentă Procedurii de atribuire, nu este acoperită în prezent de Contractul de prestări servicii încheiat cu Sectorul 2 (...)». La art. 5 – Delimitarea perimetrului în care se efectuează prestația, din Contratul nr. 1128/25.10.1999, invocat de către contestatoare ca argument în susținerea afirmației că ar avea drept de exclusivitate de a presta serviciul de salubritate pe întregul teritoriu administrativ al Sectorului 2 al municipiului București, se prevede: „(1) PRESTATORUL efectuează prestația serviciului pe întregul teritoriu al sectorului 2 al municipiului București, pentru care este autorizat. (2) Curățirea căilor publice și deszăpezirea se efectuează pe arterele cuprinse în anexa la Caietul de Sarcini, deschise circulației, accesibile în mod normal autovehiculelor, urmând regulile Codului Rutier”. Față de cele de mai sus, Consiliu nu va reține ca întemeiată afirmația contestatoarei potrivit căreia autoritatea contractantă, prin invocarea art. 5 alin. (2) din contractul nr. 1128/1999, ar încerca să dea o aparență de legalitate susținerilor sale, în sensul că dreptul de exclusivitate l-ar deține doar asupra „arterele de circulație din Sectorul 2” și nu toate „căile publice”, deoarece chiar sintagma „accesibile în mod normal autovehiculelor, urmând regulile Codului Rutier”, nu cuprinde și alte căi ce nu sunt accesibile autovehiculelor. De reținut sunt și următoarele precizări ale autorității, din același punct de vedere: „Aşadar, ... nu deţine un drept de exclusivitate a prestării serviciului de salubrizare pe raza administrativ - teritorială a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, acesta fiind şi motivul pentru care suprafeţele nominalizate prin documentaţia aferentă Procedurii de atribuire nu au fost salubrizate de către ... până în prezent. ... nu poate invoca vreun drept preempţiune în ceea ce priveşte decizia autorităţii publice locale de atribuire a activităţii de salubrizare a căilor publice care fac obiectul Procedurii de atribuire având în vedere - pe de o parte, caracterul provizoriu al Contractului de prestări servicii a cărui nelegalitate a fost afirmată în mod explicit şi neechivoc de către Curtea de Apel Bucureşti care, prin Sentinţa civilă nr. 2774/28.10.2015, a dispus Pagina 19 din 21

§ 21

încetarea acestuia prin încheierea unor noi contracte de delegare a gestiunii, urmare a derulării procedurilor de achiziţie, şi - pe de altă parte, dispoziţiile legale speciale privitoare la modificarea substanţială a contractului de achiziţie publică, din perspectiva prevenirii situaţiilor de eludare a aplicării procedurilor concurenţiale prevăzute de Legea nr. 98/2016. De altfel, exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare a fost consacrată explicit prin Legea nr. 101/2006, ulterior încheierii Contractului de prestări servicii, în sensul în care, în relaţia cu utilizatorii, operatorii au dreptul la exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare pentru toţi utilizatorii din raza unităţii administrativ - teritoriale pentru care are hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii [a se vedea dispoziţiile art. 19 din forma legii care a intrat în vigoare la data de 08.05.2006), dispoziţiile art. 20 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2016, invocate de ..., fiind aplicabile contractelor încheiate ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 133/2022. (...)”, asupra cărora societatea ... SA, prin notele scrise nr. 2891/17.03.2023, înregistrate la CNSC cu nr. 14467/17, nu a adus argumente concrete care să combată aceste susțineri, ci s-a limitat, doar în afirma că autoritatea i-ar fi încălcat dreptul de exclusivitate „în prestarea tuturor activităților componente ale serviciului de salubritate pe raza teritorială a Sectorului 2 al Municipiului București”, statuat „cu putere de lucru judecat printr-o hotărâre judecătorească (...). În concluzie, legat de acest aspect, din verificarea actelor/ informațiilor existente la dosarul cauzei, în susținerea critici sale, Consiliul apreciază că societatea ... SA nu a demonstrat că ar deține dreptul de exclusivitate în prestarea tuturor activităților serviciului de salubrizarea pe raza teritorială a Sectorului 2. În aceste condiții, Consiliul nu va lua în considerare invocarea, de către contestatoare a „Sentinței civile nr. 5091/2019 din 9.07.2019, pronunțată de către Tribunalul București, Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal” (anexa 7), întrucât, litigiul nu vizează o procedură de atribuire în sensul dispozițiilor art. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, or, conform dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat potrivit art. 37 alin. (2).” Având în vedere aspectele de fapt şi de drept de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ... SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Pagina 20 din 21

§ 22

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ... SA, cu sediul în ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în .... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 21(douăzecișiunu) pagini Pagina 21 din 21

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.