Decizie 719/2023
Decizie CNSC2023_719_2023_Decizie_719.pdf, BO2023_719_2023_BO2023_719.pdf
Document CNSC
ARCA MONDO CHIM SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL DE PSIHIATRIE "SOCOLA" IASI
Decizia CNSC nr. 719/C2/650 din 30.03.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziție materiale de curățenie și igienă personal”, lot 2 și lot 17, s-a solicitat anularea raportului susmenționat și obligarea autorității contractante la emiterea unuia nou, prin declararea ofertei depuse de subscrisa Arca Mondo Chim SRL ca fiind conforma, reluându-se licitația. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de ARCA MONDO CHIM SRL, în contradictoriu cu INSTITUTUL DE PSIHIATRIE „SOCOLA" IAȘI. Obligatorie. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de ARCA MONDO CHIM SRL, în contradictoriu cu INSTITUTUL DE PSIHIATRIE „SOCOLA" IAȘI. Obligatorie. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_719_2023_Decizie_719.pdf, BO2023_719_2023_BO2023_719.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 719/C2/650 Data: 30.03.2023 Prin contestația nr. 111/13.03.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 13082/13.03.2023, astfel cum a fost precizată prin adresa nr. 115/15.03.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 13700/15.03.2023, formulată de ARCA MONDO CHIM SRL, cu sediul în București, Str. Baltagului nr. 5, bloc V81, sc. 3, et. 4, ap. 69, sector 5, înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. J40/12758/2002, având CUI RO15072439, reprezentată legal prin administrator Mocanu Stelian Nicolae, împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 7736/09.03.2023, emis de INSTITUTUL DE PSIHIATRIE „SOCOLA" IAȘI, cu sediul în Iași, Șos. Bucium nr. 36, județul Iași, în calitate de autoritatea contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, pe loturi, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Achiziție materiale de curățenie și igienă personal”, lot 2 și lot 17, s-a solicitat anularea raportului susmenționat și obligarea autorității contractante la emiterea unuia nou, prin declararea ofertei depuse de subscrisa Arca Mondo Chim SRL ca fiind conforma, reluându-se licitația. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de ARCA MONDO CHIM SRL, în contradictoriu cu INSTITUTUL DE PSIHIATRIE „SOCOLA" IAȘI. Obligatorie. Pagina 1 din 2
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. … Prin contestația nr. 111/13.03.2023, înregistrată la CNSC sub nr. …, astfel cum a fost precizată prin adresa nr. 115/15.03.2023, înregistrată la CNSC sub nr. …, formulată de ...SRL, cu sediul în …, înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. …, având …, reprezentată legal prin administrator …, împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 7736/09.03.2023, emis de ..., cu sediul în … în calitate de autoritatea contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, pe loturi, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Achiziție materiale de curățenie și igienă personal”, lot 2 și lot 17, s-a solicitat anularea raportului susmenționat și obligarea autorității contractante la emiterea unuia nou, prin declararea ofertei depuse de subscrisa ...SRL ca fiind conforma, reluându-se licitația. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub numărul de mai sus, ...SRL critică raportul procedurii de atribuire nr. 7736/09.03.2023, emis de ..., în cadrul procedurii precizate, solicitând cele menționate în partea introductivă. În motivarea contestației, ...SRL susține că oferta sa este conformă pentru loturile la care a participat, fiind depusă fișa tehnică a fiecărui produs în parte, în limba română, aspect recunoscut de autoritatea contractantă, deoarece în cuprinsul raportului contestat, la rubrica 2.3 și 2.4.1 „Accesarea ofertelor" - „Lista documentelor depuse de fiecare operator economic și datele principale ale fiecărei oferte", a menționat faptul că societatea a depus: „DUAE, Declarația conflict interese, propunere tehnică și financiară, fișa tehnică și fișa cu date de securitate, iar „în urma verificării îndeplinirii condițiilor de participare și a cerințelor minime asociate și a răspunsurilor la solicitările de clarificări, Pagina 1 din 7
următorii ofertanți/candidați au îndeplinit condițiile de participare: la nr. 4- ...RO 15072439". Cu toate acestea, arată contestatorul, potrivit mențiunii de la rubrica 2.4.2. „Evaluarea propunerilor tehnice", societatea sa a fost descalificată, în mod netemeinic și nelegal, ofertele fiind declarate neconforme pentru aceleași con...rente: „Lipsa propunere tehnică a produsului ofertat". Pe de altă parte, contestatorul învederează că, în cursul anului 2019 și 2021, a participat la o procedura similară organizată de aceeași autoritate contractantă, iar unele dintre ofertele sale au fost declarate câștigătoare, deși a prezentat, din punct de vedere tehnic, aceleași propuneri, aceleași date, formulare și acte ca și cele din procedura organizată în cursul anului 2023, ce formează obiectul prezentei contestații. Prin urmare, se impune, în opinia contestatorului, anularea raportului procedurii nr. 7736/09.03.2023, cu recon...rarea ofertei sale ca fiind conformă, astfel încât să poată participa în continuare la procedura de atribuire. În drept, se invocă dispozițiile art. 8 si urm. din Legea nr. 101/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. 9135/24.03.2023, înregistrat la CNSC sub nr. 16368/27.03.2023, ... a solicitat respingerea contestației formulată de ...SRL, ca neîntemeiată. Autoritatea contractantă apreciază că, în realitate, contestația nu conține elementele de fapt și de drept care să conducă la con...rarea contestației ca fiind conformă rigorilor de înlocuire prevăzute de legea civila. Deși, motivele invocate nu se subsumează unei contestații veritabile, ci exprimă doar nemulțumirea participantului la procedură cu privire la înlăturarea ofertei sale, precizează autoritatea contractantă că a îndeplinit, în mod legal, toți pașii prevăzuți de procedura simplificată. Se arată că, în etapa de calificare, contestatorul a fost declarat admis întrucât a încărcat în SEAP toate documentele necesare în această etapă, astfel încât comisia de evaluare, după verificarea documentelor, l- a declarat calificat pentru etapa următoare. Contrar prevederilor documentației de atribuire referitoare la elaborarea ofertei tehnice, după cum se susține, ...SRL a încărcat în SEAP doar fișe tehnice și fișe cu date de securitate ale produselor pentru toate cele 9 loturi, documente care nu sunt asumate prin semnătură și ștampilă, motiv pentru care oferta este neconformă. Față de argumentele invocate de contestator, autoritatea contractantă precizează că ...SRL avea obligația să respecte fișa de date, parte a documentației de atribuire pe care operatorul economic avea obligația să o lectureze și să se supună condițiile prevăzute având Pagina 2 din 7
posibilitatea de a solicita clarificări până la data limită de depunere a ofertelor, lucru care nu s-a întâmplat. Ca atare, nefiind solicitate clarificări, comisia de evaluare a con...rat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în fișa de date și a declarat ofertele tehnice ca neconforme. Argumentul contestatorului potrivit căruia în anii anteriori (2019 și 2021) a participat la proceduri similare organizate de aceeași autoritate contractantă, unele dintre oferte fiind declarate câștigătoare, este în opinia autorității contractante, străin de obiectul prezentei proceduri, fiecare procedură desfășurându-se în raport de cerințele concrete din momentul demarării, cerințe aduse la cunoștința participanților în mod transparent. De altfel, autoritatea contractantă susține că ...SRL nu poate invoca „propria culpă” în nerespectarea cerințelor impuse, afirmând că anterior i-au fost acceptate oferte în ipoteza unor cerințe mai permisive, intenția fiind de a obține o hotărâre favorabilă. Referitor la solicitarea contestatorului de anulare a raportului procedurii nr.7736/09.03.2023 cu recon...rarea ofertei sale, autoritatea contractantă precizează că nu au fost respectați termenii procedurali, în sensul în care nu i s-a adus la cunoștință această intenție astfel încât să se poată formula un punct de vedere. Autoritatea contractată subliniază că cele 9 loturi cu care operatorul economic s-a înscris în procedură au fost declarate neconforme pentru același motiv tehnic învederat mai sus. În acest context, al aprecierii unitare a tuturor loturilor la care contestatorul a formulat prezenta cerere, autoritatea contractantă apreciază că atitudinea acestuia este una abuzivă. În drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 98/2016, H.G. nr. 395/2016, Legea nr.101/2016. Ca mijloace de probă au fost depuse, în copie, înscrisuri. ...SRL a constituit cauțiunea în cuantum de 549,60 lei, prin recipisa de consemnare nr.208976471/1/14.03.2023, eliberată de CEC Bank – Sucursala PALLADY, fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 588/15.03.2023. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, pe 44 de loturi, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Achiziție materiale de curățenie și igiena personal”, prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare simplificat nr. …/18.01.2023. Valoarea estimată a contractului este de 642.030,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. Pagina 3 din 7
Pentru loturile 2 – „Soluție pentru geamuri” și 17 – „Săpun lichid cu pompiță”, vizate prin contestație, au fost depuse 8, respectiv 12 oferte, în urma evaluării cărora a fost încheiat raportul procedurii de atribuire nr. 7736/09.03.2023, prin care au fost desemnate câștigătoare ofertele depuse de ... ... SRL, în timp ce ofertele contestatorului au fost respinse, ca neconforme. Nemulțumit de acest rezultat al procedurii, pentru motivele evocate în cele ce preced, ...SRL a învestit Consiliul cu soluționarea contestației de față. Examinând contestația, Consiliul ia act că autorul acesteia critică decizia de respingere a ofertelor sale depuse pentru loturile 2 și 17, ca neconforme, susținând că este nelegală, deoarece, contrar celor reținute de autoritatea contractantă, a prezentat fișa tehnică a fiecărui produs în parte. Având a se pronunța asupra legalității deciziei de respingere criticată, Consiliul reține că, potrivit raportului procedurii nr. 7736/09.03.2023 și procesului-verbal nr. 5911/20.02.2023, ofertele contestatorului au fost respinse, ca neconforme, cu motivarea identică: Lipsă propunere tehnică a produsului ofertat. Cu titlu preliminar, susținerile autorității contractante conform cărora contestația de față nu conține elementele de fapt și de drept vor fi respinse, având în vedere că actul de învestire conține toate elementele prevăzute la art. 10 din Legea nr. 101/2016. Revenind la situația ofertei contestatorului, Consiliul reține a avea relevanță în soluționare rigorile documentației de atribuire, respectiv: - cele ale fișei de date, cap. IV.4.1 – Modul de prezentare al propunerii tehnice, având conținutul: Elaborarea ofertei tehnice Ofertanții vor întocmi propunerea tehnică într-o manieră organizată, astfel încât aceasta să asigure posibilitatea verificării în mod facil a corespondenței cu cerințele/specificațiile prevăzute în cadrul prezentei secțiuni, respectiv cu cele prevăzute în cadrul Caietului de sarcini și a documentelor anexate la acesta, care fac parte integrantă din documentația de atribuire. Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatată în privința documentelor ofertei, în raport cu caietul de sarcini ori prevederile legislației în vigoare, inclusiv în cazul lipsei unui document aferent propunerii tehnice si/sau completarea greșită a unui document ori neprezentarea acestuia conținând cel puțin informațiile solicitate, poate conduce la declararea ofertei ca fiind neconformă. Ofertanții au obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele caietului de sarcini prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, prin raportare la conținutul propunerii tehnice, Ofertarea de produse cu caracteristici tehnice inferioare celor prevăzute în caietul de sarcini sau care nu satisface cerinţele caietului de sarcini va fi declarată ofertă neconformă şi va fi respinsă conform art.137din Hotărârea 395/2016. Se vor prezenta fise tehnice pentru produsele ofertate. Operatorul economic înscris la procedura va prezenta o declarație scrisa cu privire la termenul de livrare. Propunerea tehnica se va depune in SEAP Pagina 4 din 7
semnata cu semnătură electronica. Lipsa propunerii tehnice in SICAP duce la declararea ofertei ca neconforma. - cele ale caietului de sarcini, în care se regăsesc specificațiile tehnice ale produselor ce se doresc a fi achiziționate în cadrul fiecărui lot, însoțite de Nota având conținutul: Notă: Ofertele tehnice care nu respectă condițiile minimale din caietul de sarcini, vor fi excluse din procedură. Fiecare reper ofertat trebuie să fie însoțit obligatoriu de fișa tehnică a produsului în limba română. Aceste prevederi nu au format obiectul vreunei clarificări sau contestații, situație în care, nemodificate fiind, și-au consolidat forța obligatorie în forma elaborată, ceea ce presupune că ofertanții, în etapa de elaborare a ofertelor, dar și autoritatea contractantă, în etapa de evaluare a ofertelor, au devenit debitorii obligației de a le respecta întocmai. Reglementează în acest sens dispozițiile art. 75 din Legea nr. 98/2016, conform cărora ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, obligație întărită și prin dispozițiile art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, precum și art. 127 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 395/2016, care stabilesc în sarcina comisiei de evaluare obligația de verificarea conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. Analizând prevederile enunțate ale documentației de atribuire, Consiliul reține că ofertanții aveau obligația de a depune propunerea tehnică prin care să confirme că produsul ofertat îndeplinește specificațiile tehnice impuse, pe de o parte, iar, pe de altă parte, fișa tehnică a produsului, în limba română, document cu rol de confirmare a celor prezentate la nivel declarativ în propunerea tehnică. ...SRL susține că ofertele sale sunt conforme întrucât a depus fișa tehnică a fiecărui produs, în limba română însă, în interpretarea de mai sus a prevederilor enunțate, documentul fișă tehnică nu poate fi con...rat unul suficient chiar dacă conține informații de natură a confirma îndeplinirea specificațiilor tehnice impuse. Dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. hh) din Legea nr. 98/2016, definesc oferta ca fiind actul juridic prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică, precizând explicit că Oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum şi alte documente stabilite prin documentaţia de atribuire. Așadar, raportat la prevederile documentației de atribuire, contestatorul avea obligația de a prezenta nu doar fișa tehnică a produsului, ci și propunerea tehnică, lipsa acesteia din urmă atrăgând, după cum corect a concluzionat autoritatea contractantă, respingerea ofertei. Pagina 5 din 7
De altfel, însuși contestatorul a înțeles să redea conținutul Notei enunțată și în cele ce preced însă a înțeles să evidențieze prin boldire doar partea conform căreia fiecare reper va fi însoțit de fișa tehnică, iar nu și prima parte conform căreia Ofertele tehnice care nu respectă condițiile minimale din caietul de sarcini, vor fi excluse din procedură. Întocmirea propunerii tehnice și încărcarea ei în SEAP cad în responsabilitatea strictă a ofertanților, în acest sens fiind și dispozițiile art. 125 din H.G. nr. 395/2016 care statuează că riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forţa majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă. Consiliul apreciază similar autorității contractante că nu poate fi ignorată disciplina căreia trebuie să i se supună operatorii economici interesați în procedura de atribuire, care trebuie să dea dovadă de diligență maximă din moment ce autoritatea contractantă trebuie să se abțină de la orice act prin care poate crea apariția unui avantaj pentru unul dintre ofertanți. Altfel spus, din moment ce toți participanții au acces la documentație și toți trebuie să respecte aceleași condiții de participare, orice derogare ar încălca principiul tratamentului egal, încurajând, totodată, neglijența sau conducând la decizii administrative arbitrare. Practic, ...SRL își invocă propria culpă constând în întocmirea ofertei cu nesocotirea documentației de atribuire și pretinde ca oferta să- i fie declarată admisibilă din punct de vedere tehnic, ceea ce însă nu este posibil în con...rarea obligațiilor care revin ofertanților în procedura de atribuire. Mai mult, autoritatea contractantă a prevăzut explicit în fișa de date, cap. IV.4.1 – Modul de prezentare a propunerii tehnice, că lipsa postării propunerii tehnice în SEAP conduce la declararea ofertei ca neconformă, prevedere de care contestatorul a avut cunoștință încă de la data publicării documentației de atribuire în SEAP (18.01.2023). Din capitolul menționat rezultă, explicit, și distincția dintre propunerea tehnică și fișele tehnice, neputând să se con...re că fișele tehnice reprezintă propunerea tehnică, așa cum încercă contestatorul să inducă. Susține ...SRL că oferta sa este conformă, aspect care ar fi fost recunoscut și de autoritatea contractantă în cadrul raportului procedurii pct. 2.3 și 2.4.1, susținere care nu poate fi reținută de Consiliu având în vedere că rezultatul evaluării tehnice este inserat de autoritatea contractantă la punctul dedicat din același înscris, respectiv la pct. 2.4.2. – Evaluarea propunerilor tehnice din cadrul aceluiași raport, autoritatea contractantă a menționat, în cazul loturilor 2 și 17, ofertele admisibile din punct de vedere tehnic, printre care nu se regăsesc și cele ale contestatorului. Prin urmare, ofertele acestuia nu au fost con...rate admisibile la etapa de evaluare tehnică. Pagina 6 din 7
Nici argumentul legat de comportamentul autorității contractante din cadrul unor proceduri anterioare nu poate fi primit, câtă vreme supusă analizei Consiliului este legalitatea deciziei de respingere a ofertei contestatorului din procedura de față. În concluzie, argumentele contestatorului nu sunt apte a conduce la anularea deciziei de respingere criticate, drept care vor fi respinse cu consecința menținerii deciziei criticate drept legală. Luând în con...rare aspectele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația, ca nefondată. Decizia este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 28 alin. (1) din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de ...SRL, în contradictoriu cu .... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. …. Pagina 7 din 7
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.