AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 567/2023

SC REGIO METRO CERT SRL în contradictoriu cu REGISTRUL AUTO ROMAN - R.A.

Decizia CNSC nr. 567/C4/404;405 din 14.03.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 567/C4/404;405 din 14.03.2023

Data din document
2023-03-14
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziţia de servicii de verificare metrologică și etalonare a echipamentelor de diagnosticare la reprezentanțele R.A.R. - R.A.”, anunț de participare nr. CN1048180 din data de 13.10.2022, s-a solicitat: 1. Suspendarea aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă până la soluționarea contestației, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; 2. Dispunerea măsurilor de remediere necesare restabilirii legalității procedurii de atrbuire, respectiv:  Anularea adreselor nr. 1948 și 1946 din 10.02.2023 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire;  Anularea actelor care au stat la baza emiterii adreselor de mai sus, precum și a actelor subsecvente acestora; Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondate, contestațiile depuse de SC REGIO METRO CERT SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă REGISTRUL AUTO ROMÂN - R.A. În temeiul art. 17 alin. (3) și (4), respinge, ca inadmisibile, cererile de intervenție depuse de SC METRO PROFESIONAL TEST SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 567/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 8084, 8085Data înregistrării: 2023-02-17
ContestatorSC REGIO METRO CERT SRLCUI 30256761
Autoritate contractantăREGISTRUL AUTO ROMAN - R.A.CUI 1590236

2023_567_2023_Decizie_567.pdf, BO2023_567_2023_BO2023_567.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.258 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 567/C4/404;405 Data: 14.03.2023 Prin contestațiile nr. 020/15.02.2023 și 021/15.02.2023, înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 8084/17.02.2023 și 8085/17.02.2023, formulate de SC REGIO METRO CERT SRL, cu sediul în localitatea Pieleşti, str. Pădurea Poștei nr. 15, jud. Dolj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J16/631/2015, CUI RO30256761, reprezentată legal de Voinea Alexandru - administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresele (scrisori) de comunicare nr. 1946/10.02.2023 (lot 2) și 1948/10.02.2023 (lot 1), emise de REGISTRUL AUTO ROMÂN - R.A., cu sediul în București, Calea Griviței nr. 391A, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Achiziţia de servicii de verificare metrologică și etalonare a echipamentelor de diagnosticare la reprezentanțele R.A.R. - R.A.”, anunț de participare nr. CN1048180 din data de 13.10.2022, s-a solicitat: 1. Suspendarea aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă până la soluționarea contestației, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; 2. Dispunerea măsurilor de remediere necesare restabilirii legalității procedurii de atrbuire, respectiv:  Anularea adreselor nr. 1948 și 1946 din 10.02.2023 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire;  Anularea actelor care au stat la baza emiterii adreselor de mai sus, precum și a actelor subsecvente acestora; Pagina 1 din 3

§ 2

 Obligarea autorității contractante de reevaluare a ofertei depuse atât de SC Regio Metro Cert SRL, cât și de SC Metro Profesional Test SRL. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile care fac obiectul dosarelor nr. 404/2023 şi nr. 405/2023 au fost conexate pentru a se pronunţa o soluţie unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiaşi etape a procedurii de atribuire. Cu adresele înregistrate la Consiliu sub nr. 12558/10.03.2023 și nr. 12561/10.03.2023, SC METRO PROFESIONAL TEST SRL, cu sediul în comuna Cernica, str. Viitorului nr. 2, jud. Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J23/1787/2010, având CUI 27078664, reprezentată legal de Crînguța Alexandra Manea – administrator, a depus cereri de intervenție accesorii în interesul autorității contractante în cele două dosare conexate, prin care solicită admiterea în principiu a cererilor de intervenție și respingerea contestațiilor formulate de SC Regio Metro Cert SRL, în principal ca urmare a admiterii excepției nemotivării, iar în subsidiar ca nefondată. Contestaţiile şi cererile de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Prin Încheierea nr. 492/C4/404,405 din 28.02.2023, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei, pe care l-a respins ca nefondat. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondate, contestațiile depuse de SC REGIO METRO CERT SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă REGISTRUL AUTO ROMÂN - R.A. În temeiul art. 17 alin. (3) și (4), respinge, ca inadmisibile, cererile de intervenție depuse de SC METRO PROFESIONAL TEST SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 3

Redactată în 5 exemplare, conţine 21 (douăzeci și una) pagini. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 51.006 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ... Prin contestațiile nr. 020/15.02.2023 și 021/15.02.2023, înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 8084/17.02.2023 și 8085/17.02.2023, formulate de SC ... SRL, cu sediul în localitatea ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI RO..., reprezentată legal de ... - administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresele (scrisori) de comunicare nr. 1946/10.02.2023 (lot 2) și 1948/10.02.2023 (lot 1), emise de ...- R.A., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Achiziţia de servicii de verificare metrologică și etalonare a echipamentelor de diagnosticare la reprezentanțele R.A.R. - R.A.”, anunț de participare nr. ... din data de 13.10.2022, s-a solicitat: 1. Suspendarea aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă până la soluționarea contestației, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; 2. Dispunerea măsurilor de remediere necesare restabilirii legalității procedurii de atrbuire, respectiv:  Anularea adreselor nr. 1948 și 1946 din 10.02.2023 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire;  Anularea actelor care au stat la baza emiterii adreselor de mai sus, precum și a actelor subsecvente acestora;  Obligarea autorității contractante de reevaluare a ofertei depuse atât de SC ... SRL, cât și de SC ... SRL. Pagina 1 din 20

§ 2

Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile care fac obiectul dosarelor nr. .../2023 şi nr. .../2023 au fost conexate pentru a se pronunţa o soluţie unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiaşi etape a procedurii de atribuire. Cu adresele înregistrate la Consiliu sub nr. 12558/10.03.2023 și nr. 12561/10.03.2023, SC ... SRL, cu sediul în comuna ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ..., având CUI .., reprezentată legal de ... – administrator, a depus cereri de intervenție accesorii în interesul autorității contractante în cele două dosare conexate, prin care solicită admiterea în principiu a cererilor de intervenție și respingerea contestațiilor formulate de SC ... SRL, în principal ca urmare a admiterii excepției nemotivării, iar în subsidiar ca nefondată. Contestaţiile şi cererile de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Prin Încheierea nr. .../C4/... din 28.02.2023, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei, pe care l-a respins ca nefondat. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţiile formulate de SC ... SRL, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin actele atacate, prin care a fost informată că oferta sa a fost respinsă, fiind declarată inacceptabilă și neconformă. Contestatoarea învederează că actele autorităţii contractante pe care le consideră nelegale şi pe care le contestă sunt reprezentate de adresele de respingere a ofertei sale nr. 1946/10.02.2023 (lot 2) și 1948/10.02.2023 (lot 1), precum și a actelor anterioare ce au stat la baza emiterii acestora. Preliminar, solicită observarea și constatarea că oferta sa întrunește toate condițiile de a fi acceptată și este conformă cu cerințele caietului de sarcini, așa cum reiese din documentele depuse și din adresele de lămurire de pe parsursul licitației. Potrivit raportului procedurii și a procesului-verbal de evaluare a garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care- l însoțesc nr. 886/19.12.2022, autoritatea contractantă a solicitat SC ... SRL, prin adresele nr. 854/06.12.2022 și 855/06.12.2022, clarificări cu privire la aspectele legate de valoarea serviciilor prestate, pondere și date despre contractele declarate în DUAE. În opinia sa, autoritatea contractantă a reținut, în mod neîntemeiat, că prin răspunsul transmis SC ... SRL nu a justificat valoarea experienței similare solicitată, de 640.900 lei, pentru lotul 1, iar

§ 3

răspunsul la solicitarea de clarificari nr. 854/06.12.2022 a fost neconcludent, drept pentru care oferta a fost declarată inacceptabilă. Contestatoarea face precizarea că a justificat valoarea experienței similare solicitată, așa cum reiese din Certificatul constatator emis de ONRC, din autorizațiile și atesatele deținute și din fișele clienților săi, pe care le anexează contestației și din care susține că reiese valoarea experienței similare solicitată de autoritatea contractantă. De asemenea, arată că în adresa nr. 1946 pentru lotul 1 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă reține la pct. 1 – comisia consideră răspunsul concludent, la pct. 3. – comisia a constatat că valorile expres declarate ca experiență similară, au fost justificate prin facturile menționate expres. Prin adresa nr. 1948 din 10.02.2023, pentru lotul nr. 2, autoritatea contractantă a reținut că experiența similară nu se poate justifica. Totodată, pentru ambele loturi, autoritatea contractantă a considerat al doilea punct al răspunsului la solicitarea de clarificări ca fiind total lipsit de coerență, logică matematică și neconcludent. Contestatoarea susține că răspunsul său a fost concludent și coerent, respectiv că a respectat întrutotul principiile cunoscute ale logicii matematice. Referitor la cel de-al doilea punct al răspunsului la solicitarea de clarificări, menționează că acesta se referă la contractul dintre SC ... SRL și SC ... SRL, depus la dosar. În acest sens, solicită constatarea faptului că acesta este un contract încheiat între două părți, iar serviciile au fost realizate integral și efectiv doar de către SC ... SRL, așa cum reiese în mod concret, expres și fără echivoc din contract. Totodată, arată că valoarea serviciilor prestate atestă fără echivoc experiența similară în domeniul cerut în caietul de sarcini. În ceea ce privește valoarea serviciilor prestate, arată și exemplifică după cum urmează: Activitatea serviciilor prestate către SC ... SRL s-a desfășurat în perioada: 2018-2022 Valoarea serviciilor prestate, pe fiecare an este următoarea: ANUL VALOARE SERVICII PRESTATE 2018 75.354,68 lei 2019 75.354,68 lei 2020 120.310,21 lei 2021 167.111,44 lei 2022 193.316,57 lei Total 632.694,63 lei. Modalitate de calcul: Pagina 3 din 20

§ 4

75.354,68 lei + 75.354,68 lei + 120.310,21 lei + 167.111,44 lei + 193.316,57 lei = 632.694,63 lei. Total valoare servicii prestate pentru SC ... SRL: 632.694,63 lei. În dovedirea celor afirmate mai sus, atașează fișa cont client pentru fiecare an calendaristic al acestei colaborări. Contrar celor reținute de autoritatea contractantă, contestatoarea solicită Consiliului să constate că răspunsul referitor la cel de-al doilea punct la solicitarea de clarificări este coerent, respectă logica matematică și este concludent. Având in vedere cele expuse mai sus, solicită Consiliului să verifice oferta depusă de SC ... SRL, cu privire la deținerea autorizărilor și atestatele necesare efectuării serviciilor prevăzute în caietul de sarcini, respectiv dacă are capacitatea de resurse umane să le onoreze, luând în considerare că această societate are un număr de 4 salariați, așa cum reiese din informațiile fiscale publicate pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor Pubice. Totodată, solicită să se observe că, deși criteriul de atribuire prevăzut în caietul de sarcini și raportul procedurii de atribuire este «cel mai bun raport calitate - preț», oferta de preț depusă de SC ... SRL este mai mare decât prețul oferit de SC ... SRL. Astfel, a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de SC ... SRL cu o valoare a ofertei de 2.326.733 lei, fără TVA (lot 1), respectiv 905.106 lei fără TVA (lot 2), oferta depusă de SC ... SRL fiind de 1.433.810 lei (lot 1), respectiv 411.990 lei (lot 2) fără TVA, plătibilă după recepţia serviciilor, de unde se observă diferența semnificativă existentă între cele două oferte de preț și faptul că a fost desemnată câștigătoarea oferta cu prețul mai mare. În continuare, contestatoarea prezintă câteva considerații referitoare la competența de soluționare a contestației de către C.N.S.C, invocând și citând următoarele dispoziții legale: art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) lit. a), art. 7 alin. (2), art. 12 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 Totodată, prezintă câteva consideratii și cu privire la interesul legitim al SC ... SRL în prezentul demers, conform art. 2 alin. (1) și alin. (2), art. 3 alin. (1) lit. f), i) și ii) din Legea nr. 101/2016, art. 32 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă. În considerarea argumentelor expuse anterior și față de principiile aplicabile în materia achizitiilor publice, apreciază că autoritatea contractantă, cu ocazia reevaluării ofertelor, va observa că a încălcat propriile cerințe stabilite în documentația de atribuire în ceea ce privește aspectele de conformitate ale propunerii financiare, motiv pentru care consideră că are un interes determinat, legitim, personal, născut și actual în formularea prezentei contestații. Cu adresele nr. 2819 și nr. 2821 din 27.02.2023, înregistrate la Consiliu sub nr. 9982/28.02.2023 și nr. 9989/28.02.2023, autoritatea a

§ 5

transmis o serie de documente necesare în soluționarea contestațiilor, precum și punctul de vedere față de cele două contestații formulate de SC ... SRL, prin care solicită respingerea acestora și menținerea ca legale și temeinice a tuturor documentelor emise de autoritatea contractantă. Aceasta solicită Consiliului să aibă în vedere că toate deciziile comisiei de evaluare au fost validate de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice, prin emiterea următoarelor avize de conformitate: - Aviz conform necondiționat 23113/29774/.../AC/20.12.2022; - Aviz conform necondiționat 23113/30462/CN 1048180/AC/29.12.2022; - Aviz conform necondiționat 23113/484/DGCECMSS/... din 12.01.2023; - Aviz conform necondiționat 23113/1859/DGCECMSS/... din 07.02.2023; - Aviz conform necondiționat 23113/2136/DGCECMSS/... din 10.02.2023; Autoritatea contractantă respinge ca nefondate afirmațiile contestatoarei, considerând că întreg procesul de evaluare a ofertelor a fost efectuat cu respectarea prevederilor legale, a principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, toate decizile autorității contractante, prin comisia de evaluare, având la bază o evaluare temeinică a ofertelor, ce poate fi demonstrată prin procesele- verbale ale ședintelor de analiză, procesele-verbale transmise spre avizare ANAP, solicitările de clarificări, avizele de conformitate emise de către ANAP etc. Aceasta arată că, în etapa analizei documentului DUAE depus de către SC ... SRL, comisia de evaluare a constatat următoarele aspecte: Referitor la cerința privind îndeplinirea capacității tehnice și profesionale, prin fișa de date la secțiunea III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională s-a solicitat: „Ofertantul (individual sau asocierea), subcontractantul, terțul susținător, după caz, vor oferi informații cu privire la experiența lor similară. Modalitatea de demonstrare a îndeplinirii cerinței: operatorii economici participanți la procedura de atribuire vor completa Documentul Unic de Achiziție European (DUAE), cu informațiile aferente propriei situații, respectiv principalele prestări de servicii din ultimii 3 ani, până la data limită de depunere a ofertelor, cu date privind valori sau cantități, după caz, perioade de prestare, beneficiari, nr. și data contractului, documente constatatoare, pondere (dacă este cazul), din care să reiasă că ofertantul/terțul susținător a prestat servicii similare - (metrologizare pentru lotul 1) a cărui valoare/căror valoare cumulată să reprezinte cel puțin valoarea celui mai mare contract subsecvent, respectiv: pentru lotul 1: 640.900 lei prin unul/mai multe contracte”. Pagina 5 din 20

§ 6

…………………………. - (etalonarea pentru lotul 2) a cărui valoare/căror valoare cumulată să reprezinte cel puțin valoarea celui mai mare contract subsecvent, respectiv: pentru lotul 2: 494.340 lei prin unul/mai multe contracte” Ca răspuns la această cerință, ofertantul SC ... SRL a completat DUAE și a menționat în partea a IV-a Criterii de Selecții, punctul C: „Capacitatea tehnică și profesională”: - „Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 722.768, Monda: Ron, Dată început: 27/09/2021, data sfârșit: 27/09/2023, Beneficiar: ... ...”; - „Descriere: Verificări și etalonări echipamente

§ 7

Valoare: 5.700, Moneda: Ron, Dată început. 17/11/2022, Beneficiar: ...SRL" - „Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 11.600, Moneda: Ron, Dată început: 07/01/2022, dată sfârșit:17/11/2022 Beneficiar: ... ... SRL"; - „Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 3.640, Moneda: Ron, Dată început: 10/10/2022, dată sfârșit: 22/11/2022, Beneficiar: ... SRL; - „Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 2950, Moneda: Ron, Dată început: 01/11/2022, data sfârșit: 04/11/2022, Beneficiar: ... SRL”; - „Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 3.605, Moneda: Ron, Dată început: 03/10/2022, dată sfârșit 04/10/2022, Beneficiar: ...”; - „Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 3450, Moneda: Ron, Dată început: 07/11/2022, dată sfârșit: 08/11/2022, Beneficiar: ... SRL”; - „Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 5516, Moneda: Ron, Dată început: 05/09/2022, data sfârșit: 15/11/2022, Beneficiar: ... SRL”; - „Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 8465,55, Moneda: Ron, Dată început: 02/09/2019, dată sfârsit 30/11/2022, Beneficiar: ... SRL”; - „Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 5618, Moneda: Ron, Dată început: 01/08/2022, dată sfârșit: 02/08/2022, Beneficiar: ... SRL”; - „Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 4680, Moneda: Ron, Dată început: 01/11/2022, dată sfârșit 02/11/2022, Beneficiar: ... SRL. Comisia a constatat că, la partea IV: Criterii de selecție, la secțiunea C: Capacitatea tehnică profesională, ofertantul nu a menționat nr. data contractelor, dacă au fost realizate singur sau sub altă formă (asociere/subcontractare), ponderea, a trecut "verificări și etalonări echipamente", iar experiența similară solicitată pentru lotul 1 se referea

§ 8

doar la servicii de metrologie, iar pentru lotul 2 la servicii de etalonare, pentru două din contractele menționate, aflate în derulare la data depunerii ofertei nu a precizat valoarea serviciilor prestate până la data de 22.11.2022. Din aspectele prezentate mai sus se poate concluziona că nu s-a putut verifica îndeplinirea cerinței solicitată prin documentația de atribuire, motiv pentru care, prin adresa nr. 854/06.12.2022 și 855/06.12.2023, i s-a solicitat ofertantului clarificări, după cum urmează: 1. Pentru contractul în valoare de 722.768 lei, beneficiar ... ..., care se află în desfășurare, precizați care este valoarea serviciilor de metrologie prestate în perioada 27/09/2021-22.11.2022, numărul contractului și mentionați dacă îl realizați singur sau în asociere (ponderea care vă aparține); 2. Pentru contractul în valoare de 8465,55 lei, beneficiar ... SRL, care era în desfășurare la data depunerii, vă solicităm să precizați ce valoare au avut serviciile de metrologie prestate în perioada 02/09/2019-22.11.2022, numărul contractului și dacă îl realizați singur sau sub altă formă (ponderea care vă aparține); Referitor la valoarea de 8465,55 lei, în DUAE lot 1 și 2 ați menționat 846.555 lei. Vă solicităm să clarificați; 3. Pentru fiecare contract/factură, menționati numărul și data, dacă a fost realizat singur sau sub altă formă (asociere/subcontractare), menționați ponderea care vă aparține și menționați doar valoarea corespunzătoare pentru metrologie, respectiv etalonare, așa cum se solicită prin fișa de date. Autoritatea susține că, pentru lotul nr. 1 SC ... SRL a răspuns solicitării prin adresa înregistrată la RAR cu nr. 859/08.12.2022 precizând în cadrul acestuia că „(…)2. Pentru ... SRL menționăm că serviciile de verificare metrologică au fost efectuate pe bază de comandă, valoarea serviciilor prestate în perioada 02.09.2019 - 22.11.2022 fiind de 180.830,29 lei. Serviciile au fost realizate integral de către societatea noastră. Referitor la valoarea de 846.555,00 lei menționăm că a fost o greșeală de ...tare, valoarea corectă fiind de 8465,55 lei reprezentată de facturile nr. .../21.11.2022 - 1898,24 lei, .../21.11.2022 - 428,40 lei, .../24.10.2022 - 458,15 lei, .../10.08.2022 - 1952,54 lei, .../09.08.2022 - 1955,63 lei, .../05.08.2022 - 1570,80 lei, .../05.08.2022 - 384,83 lei”. Așadar, ofertantul menționează că valoarea serviciilor prestate în perioada 02.09.2019-22.11.2022 a fost de 180.830,29 lei, deși în DUAE valoarea declarată este de 8.465,55 lei (valoare confirmată ca fiind scrisă corect pentru lotul 1), iar din calculul însumat al valorilor facturilor precizate în răspuns, rezultă suma de 8.648,59 lei. Comisia a considerat Pagina 7 din 20

§ 9

acest răspuns total lipsit de coerență, logică matematică și neconcludent, deoarece informațiile sunt contradictorii și nu poate fi determinată valoarea experienței similare prestate pentru beneficiarul menționat. Pentru 4 contracte/facturi declarate în DUAE (...SRL — 5700 lei, ... SRL - 3640 lei, ... - 3605 lei, ... SRL - 4680 lei), ca experiență similară, ofertantul nu a făcut nicio mențiune din cele solicitate la punctul 3 din solicitarea de clarificări. Autoritatea contractantă face precizarea că, în condițiile în care comisia de evaluare ar fi putut lua în considerare și valoarea de 180.830,29 lei, totalul însumat ce rezultă din calculul tuturor valorilor declarate ca experiență similară în răspunsul la solicitarea de clarificări este de 587.389,45 lei și nu îndeplinește cerința solicitată prin fișa de date, respectiv 640.900 lei, motiv pentru care consideră contestația ca fiind total lipsită de sens. Mai mult, arată că dacă se adună și valoarea celor 4 contracte/facturi la care nu a făcut nicio precizare, se ajunge la o valoare totală de 605.014,45 lei, valoare care tot nu îndeplinește cerința solicitată prin fișa de date. În concluzie, contestatarul nu îndeplinea sub nicio formă cerință referitoare la experiență similară. În ceea ce privește lotul nr. 2, autoritatea contractantă arată că, ofertantul a răspuns solicitării prin adresa înregistrată la RAR cu adresaa nr. 860/08.12.2022, însă prin răspunsul său nu a oferit nicio informație referitoare la serviciile de etalonare prestate, punând același răspuns ca pentru lotul 1, în care se referă strict la metrologizare, deși pe documentul încărcat în SEAP ca răspuns, a scris în partea stângă sus "Clarificare lot 2", ceea ce înseamnă că nu a încărcat dintr-o eroare un document greșit, asumându-și în totalitate acest răspuns. Tinând cont de faptul că ofertantul este pe deplin răspunzător de conținutul ofertei depuse și de conținutul răspunsului la solicitarea de clarificări și având în vedere cele transmise în răspunsul la solicitarea de clarificări, comisia a constatat că experiența similară nu se poate verifica. Ca atare, a considerat răspunsul neconcludent, iar în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (5) din H.G. 395/2016, oferta a fost declarată inacceptabilă și, coroborat cu articolul 137 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, a fost respinsă. Tot în ceea ce privește lotul nr. 2, autoritatea contractantă solicită Consiliului să observe faptul că, în cea mai mare parte, acuzele și precizările din cadrul contestației nu au legătură cu lotul 2 și sunt identice cu cele din cuprinsul contestației pentru lotul 1, apreciind că ofertantul contestator este într-o permanentă eroare sau tratează lucrurile cu aceeași lipsă de profesionalism și seriozitate ca și în cazul modului de ofertare, precum și a modului în care a răspuns la solicitarea de clarificări. Având în vedere cele precizate, consideră că decizia comisiei de evaluare de a respinge oferta depusă de SC ... SRL a fost întemeiată și corectă, iar solicitările contestatarei total neîntemeiate.

§ 10

Autoritatea contractantă face o precizare lămuritoare în sensul că „scrisorile” la care se referă contestatoarea reprezintă comunicarea rezultatului procedurii, prin care i-au fost aduse la cunoștintă motivele respingerii ofertei, denumirea ofertantului câștigător, precum și valoarea ofertei câstigătoare, adresă ce a a fost transmisă prin intermediul SEAP, nu „comunicată prin email" cum se susține în contestație. De asemenea, învederează că prin precizările făcute în cadrul constestației, în sensul că a justificat valoarea experienței similare solicitată, așa cum reiese din Certificatul constatator emis de ONRC, din autorizațiile și atesatele deținute de SC ... SRL și din fișele clienților din care reiese valoarea experienței similare solicitată de autoritatea contractantă. Referitor la cel de-al doilea punct al răspunsului la solicitarea de clarificări, a menționat că acesta se referă la contractul dintre SC ... SRL și ... SRL, depus la dosar. Totodată, SC ... SRL a precizat că acesta este un contract încheiat între două părți, între SC ... SRL și ... SRL, menționând că serviciile au fost realizate integral și efectiv doar de către SC ... SRL, fapt care reiese în mod concret, expres și fără echivoc din contract. Totodată, a arătat că valoarea serviciilor prestate atestă fără echivoc experiența similară în domeniu cerut în caietul de sarcini. Cât privește valoarea serviciilor prestate, SC ... SRL a răspuns că arată și dovedește cu următoarele înscrisuri: Activitatea serviciilor prestate catre SC ... SRL s-a desfășurat în perioada: 2018-2022, total valoare servicii ... SRL 632.694,63 lei. În dovedirea celor afirmate mai sus, a precizat că atașează răspunsului fișa cont client pentru fiecare an calendaristic al colaborării. Autoritatea contractantă consideră că ofertantul contestator încearcă în mod sistematic să inducă în eroare Consiliul, din următoarele considerente: Valoarea experienței similare nu a fost deloc justificată, aceasta nu reiese din Certificatul Constatator emis de ONRC sau din autorizațiile și atestatele deținute, iar fișele clienților la care face referire nu demonstrează experiența similară, nu au fost prezentate sau menționate în cadrul ofertei sau al răspunsului la solicitarea de clarificări și nu pot fi luate în considerare la acest moment. În ceea ce privește precizarea ofertantului, referitoare la faptul că a depus la dosar contractul cu beneficarul ... SRL, acesta nu a fost depus nici în cadrul ofertei, nici ca răspuns la solicitarea de clarificări, comisia de evaluare necunoscând conținutul acestuia, fapt ce poate fi dovedit prin accesarea documentelor încărcate de contestator în cadrul ofertei depuse și a răspunsului la solicitarea de clarificări în SEAP. Mai mult, contestatarul a menționat chiar în răspunsul său la solicitarea de Pagina 9 din 20

§ 11

clarificări că „(...) serviciile de verificare metrologică au fost efectuate pe bază de comandă (...)” și nu a făcut nicio referire la contract, deși i-au fost solicitate date referitoare la contract, dând de înțeles că nu există un contract între el și beneficiar. Așadar, în răspunsul la solicitarea de clarificări, pentru primul punct din solicitarea de clarificări, contestatarul a precizat numărul și data contractului cu beneficiarul ... ..., iar pentru al doilea punct din solicitare a precizat că „(...) serviciile de verificare metrologică au fost efectuate pe bază de comandă (…)”, dând astfel de înțeles că nu există un contract între el beneficiarul .... Valoarea serviciilor prestate pentru beneficiarul ..., menționate în cadrul contestației se referă la o perioadă de 5 ani (2018-2022), în timp ce perioada de referință, conform cerinței din documentația de atribuire este de 3 ani anterior datei de depunere a ofertelor. Suplimentar, a precizat câteva valori, fără a specifica categoria de servicii prestate, respectiv metrologizare/verificare metrologică, valorile precizate de contestatar sunt altele decât cele menționate în DUAE în răspunsul la solicitarea de clarificări, ceea ce face ca aceste precizări să fie total lipsite de relevanță. Având în vedere toate cele menționate mai sus, rezultă că decizia comisiei de evaluare de a respinge oferta depusă de SC ... SRL a fost întemeiată corectă, iar solicitările contestatarei sunt total neîntemeiate. În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de reevaluare a ofertei depusă de SC ... SRL, respectiv verificarea dacă deține autorizările și atestatele necesare efectuării serviciilor prevăzute în caietul de sarcini, precum și dacă are capacitatea de resurse umane să le onoreze, autoritatea contractantă face precizarea că ofertantul câștigător a depus dovezile de atestare și autorizare, respectiv autorizația laboratorului de metrologie eliberată de BRML, așa cum a fost solicitată în documentația de atribuire. Astfel, autoritatea contractantă solicită observarea că din autorizație și din oferta depusă de SC ... SRL se constată că decizile luate de comisia de evaluare au fost foarte corecte și perfect legale. În ceea ce privește numărul de salariați, arată că documentația de atribuire nu conține cerințe referitoare la salariați, fapt pentru care consideră că afirmația contestatarului este nejustificată și total lipsită de relevanță. Referitor la afirmația contestatoarei că oferta de preț depusă de SC ... SRL este mai mare decât prețul pe care ea l-a oferit, autoritatea contractantă subliniază că în ceea ce privește diferența semnificativă existentă între cele două oferte de preț și faptul că a fost desemnată câștigătoare oferta cu prețul mai mare, că ofertele financiare pot fi văzute de comisia de evaluare numai după finalizarea etapei de evaluare a propunerilor tehnice și numai pentru ofertele ce au fost admise la finalizarea acestei etape de evaluare. Pentru ofertele respinse înainte de etapa de analiză a propunerilor financiare, comisia de evaluare nu mai are posibilitatea de a vedea prețul ofertei financiare. În consecință, oferta de preț a contestatoarei nu a fost cunoscută până în momentul

§ 12

analizării contestației. Totodată, învederează că acordul-cadru/contractul nu poate fi atribuit unui ofertant care nu îndeplinește cerințele de calificare, doar pentru faptul că are un preț mai scăzut. Referitor la precizările cuprinse în contestație la referitoare la competența de soluționare a contestației de către C.N.S.C, autoritatea contractantă consideră că nu este nevoie să facă mențiuni, deoarece consideră că acesta cunoaște competențele. Referitor la precizările cuprinse în contestație la considerații cu privire la interesul legitim al SC ... SRL în prezentul demers, respinge ca nefondată afirmația că „autoritatea contractantă, cu ocazia reevaluării ofertelor va observa că a încălcat propriile cerințe stabilite în Documentația de atribuire în ceea ce privește aspectele de conformitate ale propunerii financiare", deoarece nu poate fi vorba despre asta pentru simplul fapt că un ofertant care nu îndeplinește criteriile de calificare nu obține atribuirea contractului/acordului-cadru. Având în vedere cele de mai sus, autoritatea contractantă solicită respingerea contestațiilor formulate de SC ... SRL și, pe cale de consecință, menținerea ca legale și temeinice a tuturor documentelor emise de autoritatea contractantă, ca urmare a derulării procesului de evaluare a ofertelor. Cu adresele înregistrate la Consiliu sub nr. 12558/10.03.2023 și nr. 12561/10.03.2023, SC ... SRL a depus cereri de intervenție accesorii în interesul autorității contractante în cele două dosare conexate, prin care solicită admiterea în principiu a cererilor de intervenție și respingerea contestațiilor formulate de SC ... SRL, în principal ca urmare a admiterii excepției nemotivării, iar în subsidiar ca nefondată. După depunerea contestațiilor, SC ... SRL a transmis dovada constituirii cauțiunii, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, actualizată, în cuantum total de .. lei, defalcată după cum urmează: pentru lotul nr. 1 – ... lei și pentru lotul nr. 2 – ... lei, conform recipiselor de consemnare nr. …/1 din 21.02.2023 și nr. …/1 din 21.02.2023, suma fiind consemnată la dispoziția Consiliului pentru contestațiile aferente procedurii organizată de către ...- R.A. Cauțiunile constituite se vor restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În calitate de autoritate contractantă, ...- R.A. a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, organizată pe loturi în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Achiziţia de servicii de verificare metrologică și etalonare a echipamentelor de diagnosticare la Pagina 11 din 20

§ 13

reprezentanțele R.A.R. - R.A.”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .../13.10.2022, împreună cu documentația de atribuire aferentă. Valoarea estimată a întregului acord-cadru este cuprinsă între 2.813.500 și 3.354.198 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate - preț”, cu factorii de evaluare prețul ofertei – pondere 90% și timpul de răspuns pentru o solicitare de verificare metrologică/etalonare în afara planificării – pondere 10%. Potrivit procesului-verbal de vizualizare a ofertelor nr. 838/23.11.2022, pentru fiecare dintre cele două loturi ale procedurii au fost depuse câte 2 oferte, de către SC ... SRL și de către contestatoarea SC ... SRL. Oferta depusă de către SC ... SRL a fost respinsă, pentru ambele loturi, ca inacceptabilă, în etapa de evaluare a DUAE, în temeiul art. 134 alin. (5), coroborat cu art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, întrucât răspunsul la solicitatarea autoritatății contractantă de a justifica valoarea experienței similare a fost considerat neconcludent, fiind declarată câștigătoare, pentru ambele loturi, oferta depusă de SC ... SRL, cu 100 puncte. Împotriva acestui rezultat, SC ... SRL a formulat contestația nr. 020/15.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 8084/17.02.2023 (dosar 404/2023), aferentă rezultatului pentru lotul 1 – Servicii de verificare metrologică a aparatelor de diagnosticare, și contestația nr. 021/15.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 8085/17.02.2023 (dosar 405/2023), aferentă rezultatului pentru lotul 2 – Servicii de etalonare a echipamentelor de diagnosticare. În cadrul acestei proceduri, a depus cereri de intervențe SC ... SRL, câștigătoarea procedurii. Cu privire la termenul de depunere a cererilor de intervenție, Consiliul are în vedere prevederile art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „(3) Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestaţiei. În cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestaţiei. (4) Cererea de intervenţie se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante şi contestatorului/contestatorilor, nu mai târziu de expirarea termenului legal de formulare a acesteia.” Raportat la data publicării în SEAP a celor două contestații, respectiv 21.02.2023, ultima zi a termenului de depunere a cererii de

§ 14

intervenție a fost vineri 03.03.2023, În consecință, Consiliul constată că cerererile de intervenție depuse la Consiliu în data de 10.03.2023 au fost depuse tardiv, raportat la prevederile art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, motiv pentru care cele două cereri de intervenție formulate de SC ... SRL vor fi respinse ca inadmisibile. În soluționarea pe fond a cauzei, Consiliul are în vedere prevederile Secțiunii III.1.3) Capacitatea tehnică și profesională din fișa de date, așa cum au fost modificate prin Erata nr. EN1040651, publicată în SEAP în data de 28.10.2022 „Listă şi descriere succintă a criteriilor de selecţie: Loturile: 2 Pt. contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat - Ofertantul (individual sau asocierea), subcontractantul, terţul susţinător, după caz, vor oferi informaţii cu privire la experienţa lor similară. - Modalitatea de demonstrare a îndeplinirii cerinţei: operatorii economici participanţi la procedura de atribuire vor completa Documentul Unic de Achiziţie European (DUAE), cu informaţiile aferente propriei situaţii, respectiv principalele prestări de servicii din ultimii 3 ani, până la data limită de depunere a ofertelor, cu date privind valori sau cantităţi, după caz, perioade de prestare, beneficiari, nr. și data contractului, documente constatatoare, pondere (dacă este cazul), din care să reiasă că ofertantul/ terţul susţinător a prestat servicii similare (pt. lotul 2 etalonare) a cărui valoare/căror valoare cumulată să reprezinte cel puţin valoarea celui mai mare contract subsecvent, respectiv: pt. lotul 2: 494.340 lei prin unul mai multe contracte. Loturile: 1 Pt. contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat: - Ofertantul (individual sau asocierea), subcontractantul, terţul susţinător, după caz, vor oferi informaţii cu privire la experienţa lor similară. - Modalitatea de demonstrare a îndeplinirii cerinţei: operatorii economici participanţi la procedura de atribuire vor completa Documentul Unic de Achiziţie European (DUAE), cu informaţiile aferente propriei situaţii, respectiv principalele prestări de servicii din ultimii 3 ani, până la data limită de depunere a ofertelor, cu date privind valori sau cantităţi, după caz, perioade de prestare, beneficiari, nr. și data contractului, documente constatatoare, pondere (dacă este cazul), din care să reiasă că ofertantul/terţul susţinător a prestat servicii similare (metrologizare pt. lotul 1) a cărui valoare/căror valoare cumulată să reprezinte cel Pagina 13 din 20

§ 15

puţin valoarea celui mai mare contract subsecvent, respectiv: pt. lotul 1: 640.900 lei prin unul/ mai multe contracte.” Astfel, în conformitate cu prevederile documentației de atribuire de mai sus, se solicită experiență similară pentru servicii de metrologizare (lotul 1) și pentru servici de etalonare (lotul 2), în valoare de 640.900 lei (lotul 1) și de 494.340 lei (lotul 2) în ultimii 3 ani și completarea în DUAE de date privind valori sau cantităţi, perioade de prestare, beneficiari, nr. și data contractului, documente constatatoare, pondere (dacă este cazul). Consiliul reține că în DUAE prezentat pentru lotul 1, SC ... SRL a completat la pct. C: CAPACITATEA TEHNICĂ ȘI PROFESIONALĂ, următoarea experiență similară „Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 722768 Moneda: RON Data început: 27/09/2021 Data sfârșit: 27/09/2023 Beneficiari: ... ... (1) Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 5700 Moneda: RON Data început: 16/11/2022 Data sfârșit: 17/11/2022 Beneficiari: ... SRL (2) Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 11600 Moneda: RON Data început: 07/01/2022 Data sfârșit: 07/11/2022 Beneficiari: ... ... SRL (3) Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 3640 Moneda: RON Data început: 10/10/2022 Data sfârșit: 22/11/2022 Beneficiari: ... SRL (4) Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 2950 Moneda: RON Data început: 01/11/2022 Data sfârșit: 04/11/2022

§ 16

Beneficiari: ... SRL (5) Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 3605 Moneda: RON Data început: 03/10/2022 Data sfârșit: 04/10/2022 Beneficiari: ... (6) Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 3450 Moneda: RON Data început: 07/11/2022 Data sfârșit: 08/11/2022 Beneficiari: ... SRL (7) Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 5516 Moneda: RON Data început: 05/09/2022 Data sfârșit: 15/11/2022 Beneficiari: ... SRL (8) Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 8465,55 Moneda: RON Data început: 02/09/2019 Data sfârșit: 30/11/2022 Beneficiari: Lukoil Romania SRL (9) Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 5618 Moneda: RON Data început: 01/08/2022 Data sfârșit: 02/08/2022 Beneficiari: ... SRL (10) Descriere: Verificări și etalonări echipamente Valoare: 4680 Moneda: RON Data început: 01/11/2022 Data sfârșit: 02/11/2022 Beneficiari: ... SRL (11)”. Pagina 15 din 20

§ 17

În mod asemănător a completat SC ... SRL și DUAE pentru lotul 2, singurele deosebiri fiind următoarele: - Lipsa experienței de la pct. 4, în valoare de 3640 lei, beneficiar ... Srl; - La experiența de la pct.8, a înscris eronat 846555 lei, și nu 8465,55 lei, fapt recunoscut prin răspunsul la solicitarea de clarificări. Preliminar, Consiliul calculează că valoarea experienței din cele 11 contracte/comenzi prezentate este de 777.992,55 lei și având în vedere că toate cele 10 servicii de la lotul 2 se regăsesc și în cadrul experienței pentru lotul 1, precum și faptul că experiență similară pentru lotul 1 (experiență în servicii de metrologizare) nu poate fi luată în considerare și pentru lotul 2 (experiență în servicii de etalonare) și reciproc, Consiliul constată că ofertantul SC ... SRL nu poate îndeplini concomitent cerințele privind experiența similară pentru ambele loturi, în sumă de 640.900 lei + 494.340 lei = 1.135.240 lei, ci poate să îndeplinească această cerință doar pentru un singur lot (lotul 1 sau lotul 2) sau să nu o îndeplinească pentru niciunul dintre loturi. De asemenea, Consiliul constată că, din descrierea serviciilor prestate ca experiență similară, care a fost descrisă pentru toate cele 11 contracte/comenzi de servicii prestate ca fiind „Verificări și etalonări echipamente” nu reiese ponderea serviciilor de verificări metrologice (pentru lotul 1) și a serviciilor de etalonare (pentru lotul 2). În această situație, în mod corect, în baza art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă a solicitat acestui ofertant, prin adresele de clarificări nr. 854/06.12.2023 (pentru lotul 1) și nr. 855/06.12.2023 (pentru lotul 2), următoarele: „ 1. Pentru contractul în valoare de 722.768 lei, beneficiar ... ..., care se află în desfaşurare, precizaţi care este valoarea serviciilor de metrologie (lotul 1)/etalonare (lotul 2) prestate în perioada 27/09/2021- 22.11.2022, numărul contractului şi menţionaţi dacă îl realizaţi singur sau în asociere (ponderea care vă aparţine); 2. Pentru contractul în valoare de 8465,55 lei, beneficiar Lukoil Romania Srl, care era în desfăşurare la data depunerii, vă solicităm să precizaţi ce valoare au avut serviciile de metrologie (lotul 1)/etalonare (lotul 2) prestate în perioada 02/09/2019-22.11.2022, numărul contractului şi dacă îl realizaţi singur sau sub altă formă (ponderea care vă aparţine); Referitor la valoarea de 8465,55 lei, în DUAE lot 2 aţi menţionat 846555 lei. Vă solicităm să clarificaţi! 3. Pentru fiecare contract/factură, menţionaţi numărul şi data, dacă a fost realizat singur sau sub altă formă (asociere/subcontractare), menţionaţi ponderea care vă aparţine şi menţionaţi doar valoarea corespunzătoare pentru metrologie (lotul 1)/etalonare (lotul 2), aşa cum se solicită prin fişa de date.” Deși, au fost două solicitări, câte una pentru fiecare lot, prin care se

§ 18

solicitau valori ale serviciilor de metrologie (în cazul lotului 1) și a celor de etalonare (în cazul lotului 2), ofertanta deși a transmis răspunsuri pentru fiecare lot în parte, aceste răspunsuri au fost identice, respectiv: „1. Pentru contractul în valoare de 722.768,00 lei nr. CW 12567/27.09.2021, beneficiar ... ..., valoarea serviciilor de metrologie prestate în perioada 27.09.2021-22.11.2022 este de 377.425,16 lei. Menționam că serviciile sunt realizate integral de către societatea noastră . 2. Pentru ... SRL menționam că serviciile de verificare metrologică au fost efectuate pe bază de comandă, valoarea serviciilor prestate în perioada 02.09.2019-22.11.2022 fiind de 180.830,29 lei. Serviciile au fost realizate integral de către societatea noastra. Referitor la valoarea de 846.555,00 lei menționăm ca a fost o greșeala de ...tare, valoarea corectă fiind de 8465,55 lei reprezentată de facturile nr.: .../21.11.2022 – 1898,24 lei, .../21.11.2022 – 428,40 lei, .../24.10.2022 – 458,15 lei, .../10.08.2022 – 1952,54 lei, .../09.08.2022 - 1955,63 lei, .../05.08.2022 – 1570,80 lei, .../05.08.2022 – 384,83 lei. 3.Pentru beneficiarii : Autec ... SRL în perioada 07.01.2022 - 07.11.2022 suma de 11600,00 este aferentă facturilor nr.: .../05.01.2022 – 1799,68 lei, …/14.01.2022 – 1487,90 lei, ../28.01.2022 – 1178,10 lei, …/02.02.2022 – 1523,20 lei, …/27.05.2022 – 2719,15 lei, …/17.10.2022 – 1517,45 lei, …/06.11.2022 – 1374,52 lei. MH5 ... SRL în perioada 01.10.2022 - 01.11.2022 suma de 2950,00 lei este aferentă facturii nr. …/04.10.2022 - 2950,00 lei. ... SRL în perioada 07.11.2022 - 08.11.2022 suma de 3450,00 lei este aferentă facturii nr. …/07.11.2022 – 3450,00 lei. ... SRL în perioada 05.09.2022 - 15.11.2022 suma de 5516,00 lei este aferentă facturilor nr. …/05.09.2022 – 2458,42 lei, SPV …/09.11.2022 – 3057,58 lei. ... SRL în perioada 01.08.2022 - 01.10.2022 suma de 5618,00 lei este aferentă facturilor nr. F80393/02.08.2022 – 1214,00 lei, …/18.08.2022 – 1755,25 lei, F…/20.10.2022 – 2648,75 lei. Menționăm că serviciile de verificare metrologică și etalonare au fost efectuate integral de către societatea noastră pentru beneficiarii de mai sus.” Consiliul reține că în procesul-verbal al şedinţei de analiză răspuns solicitare clarificări DUAE nr. 862/09.12.2022, pentru lotul 1, autoritatea contractantă a considerat că răspunsul de la punctul 1 este lămuritor, iar răspunsul de la punctul 2 a fost considerat neconcludent, întrucât în răspunsul la clarificări ofertantul menţionează că valoarea serviciilor prestate în perioada 02.09.2019-22.11.2022 a fost de 180.830,29 lei, deși valoarea contractului declarată ca fiind corectă este de 8.465,55 lei, Pagina 17 din 20

§ 19

fiind justificată de facturi a căror valoare însumează 8.648,59 lei. În ceea ce privește răspunsul de la pct. 3, autoritatea contractantă a constatat că pentru 4 contracte/facturi declarate ca experienţă similară în DUAE şi în Declaraţia privind experienţa similară (... SRL - 5700 lei, ... SRL - 3640 lei, ... - 3605 lei, ... SRL - 4680 lei), ofertantul nu a făcut nici o menţiune din cele solicitate la punctul 3 din solicitarea de clarificări, astfel că membrii comisiei de evaluare au constatat că experienţa similară nu se poate verifica, astfel că răspunsul a fost considerat neconcludent, iar în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, oferta a fost declarată inacceptabilă şi a fost respinsă, conform art. 137 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016. Consiliul reține că aprecierile autorității contractante referitoare la răspunsurile la clarificări aferente lotului 1 sunt corecte. Astfel, în ceea ce privește răspunsul de la punctul 2, Consiliul reține că SC ... SRL face referire la un contract/comenzi cu Lukoil Romania SRL de 180.830,29 lei, deși în DUAE este menționat un singur contract/o singură comandă, cu Lukoil Romania SRL în valoare de 8465,55 lei. În ceea ce privește răspunsul de la punctul 3, Consiliul reține că pentru celelalte 9 contracte/comenzi prezentate în DUAE, SC ... SRL nu a precizat care este suma aferentă serviciilor de metrologie, iar pentru 4 contracte/comenzi nu a răspuns în vreun fel acestei solicitări de clarificări. Consiliul reține că autoritatea contractantă a procedat în mod corect și legal, atât în ceea ce privește solicitarea de clarificare formulată, care a fost clară și completă cu privire la aspectele care trebuiau lămurite, și pe care SC ... SRL nu a contestat-o, cât și cu privire la analiza răspunsul transmis de contestatoare, din care nu au reieșit informațiile solicite, nereieșind care a fost valorea serviciilor de metrologie din 9 din cele 11 contracte/comenzi prezentate în DUAE ca experiență similară. În ceea ce privește lotul 2, Consiliul reține că, prezentând un răspuns identic cu cel de la lotul 1, deși i s-a solicitat precizarea valorii serviciilor de etalonare, răspunsul prezentat de contestatoare a fost considerat, pe bună dreptate, ca fiind neconcludent cu privire la toate cele 3 puncte. Consiliul constată că, în mod corect și legal, oferta contestatoarei pentru ambele loturi a fost respinsă, ca inacceptabilă, întrucât din răspunsurile la clarificări nu a reieșit partea de servicii de din celelalte 10 contracte/comenzi prevăzute în DUAE pentru lotul 1 și nici partea de servicii de etalonare din celelalte 9 contracte/comenzi prevăzute în DUAE pentru lotul 2 Mai mult, Consiliul reține că, chiar și în urma acestui răspuns neconcludent transmis de ofertat, se pot concluziona cu siguranță că SC ... SRL nu poate îndeplini cerința de calificare privind experiența similară pentru niciunul dintre cele două loturi. Astfel, având în vedere precizarea de la punctul 1 din răspuns,

§ 20

conform căreia din contractul în valoare de 722.768,00 lei nr. CW 12567/27.09.2021, beneficiar ... ..., valoarea serviciilor de metrologie prestate este de 377.425,16 lei, rezultă că, dacă s-ar considera că serviciile de etalonare reprezintă restul serviciilor prestate în cadrul acestui contract, valoarea serviciilor de etalonare ar fi de 722.768 lei – (minus) 377.425,16 lei = 345.342,84 lei. Dacă s-ar considera că valoarea tuturor celorlalte 10 contracte/ comenzi, de 55324,55 lei, prezentate ca experiență similară pentru lotul 1 ar fi avut ca obiect doar servicii de metrologie, valoarea serviciilor de metrologie din cele 11 contracte/comenzi prezentate în DUAE pentru lotul 1, ar fi de 377.425,16 lei (contract 1) + 55.324,55 lei (celelalte 10 contracte) = 432.749,71 lei, sub valoarea de 640.900 lei, solicitată ca experiență similară pentru lotul 1. În mod similar, dacă pentru lotul 2, s-ar considera că valoarea tuturor celorlalte 9 contracte/ comenzi, de 51724,55 lei, ar fi avut ca obiect doar servicii de etalonare, valoarea serviciilor de etalonare din cele 10 contracte/comenzi prezentate în DUAE pentru lotul 2, ar fi de 345.342,84 lei (contract 1) + 51.724,55 lei (celelate 9 contracte) = 397.067,39 lei, sub valoarea de 494.340 lei solicitată ca experiență similară pentru lotul 2. Pentru aceste considerente, Consiliul constată că, în urma răspunsului la clarificarea 1, indiferent de ceea ce ar fi răspuns autoarea contestației la întrebarea 3, aceasta nu putea îndeplini cerința privind experiența similară pentru niciunul dintre cele două loturi. Referința din contestație privind valoarea serviciilor prestate în perioada 2018-2022 către SC ... SRL, de 632.694,63 lei, nu prezintă relevanță în cauză, atâta vreme cât în DUAE a fost prezentat un singur contract/comandă de la SC ... SRL, iar acesta a fost în valoare de 8465,55 lei. Prin urmare, Consiliul va respinge criticile contestatoarei cu privire la motivele de respingere a ofertei sale. Contestatoare formulează și critici cu privire la oferta declarată câștigătoare, depusă de SC ... SRL. Contestatoarea solicită, de fapt, Consiliului să verifice dacă acest ofertant deține autorizările și atestările necesare efectuării serviciilor prevăzute în caietul de sarcini, precum și dacă dispune de personalul necesar, având în vedere că dispune de doar 4 salariați. Cu privire la aceste critici, contestatoarea nu indică prevederile documentației de atribuire încălcate sau care sunt autorizațiile și avizele necesare. Făcând verificări în acest scop, Consiliul reține că singurele avize solicitate prin documentația de atribuire (fișa de date), sunt avize emise de Biroul Român de Metrologie Legală (BRML) pentru desfășurarea Pagina 19 din 20

§ 21

activității de activitații de verficări metrologice (lotul 1) și a activității de etalonare (pentru lotul 2) pentru aparatele și echipamentele de măsură și control menționate, valabile la momentul depunerii. Consiliul constată că Laboratorul de metrologie al SC ... SRL deţine Atestatul nr. B-12-03-20, emis de Biroul Român de Metrologie Legală, Direcţia Regională de Metrologie Legală Bucureşti, precum şi autorizaţia nr. 011-21, emisă de către Biroul Român de Metrologie Legală, îndeplinind, astfel, cerințele documentației de atribuire. Critica referitoare la numărul de persoane de care ofertanta declarată câștigătoare dispune va fi respinsă, întrucât nu există nicio cerință a documentației de atribuire privind deținerea unui anumit număr de personal. În ceea ce privește faptul că oferta declarată câștigătoare are un preț mai mare decât al ofertei contestatoare, Consiliul are în vedere că criteriul de atribuire se aplică doar ofertelor admisibile, iar singura ofertă declarată admisibilă este cea depusă de SC ... SRL Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondate, ambele contestații depuse de SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ...- R.A. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

§ 22

Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondate, contestațiile depuse de SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ...- R.A. În temeiul art. 17 alin. (3) și (4), respinge, ca inadmisibile, cererile de intervenție depuse de SC ... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. ...tată în 5 exemplare, conţine 21 (douăzeci și una) pagini.

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.