AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 289/2023

SC ACOMIN SA în contradictoriu cu COMUNA TURDAS

Decizia CNSC nr. 289/C4/79 din 07.02.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 289/C4/79 din 07.02.2023

Data din document
2023-02-07
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect «Servicii de elaborare proiect de autorizare a executării lucrărilor de construire, proiect tehnic, detalii de execuție, verificare tehnică a proiectului și asistență tehnică pe perioada execuției și execuție lucrări pentru obiectivul „Canalizare menajeră și stații de epurare a apei uzate în localitățile Spini și Rapaș- comuna Turdaș, județul Hunedoara”», s-a solicitat: obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere a documentației de atribuire (caietul de sarcini), la suspendarea procedurii de achiziție publică până remedierea acestora, iar dacă aceste remedieri nu sunt posibile, anularea procedurii de achiziție publică. Prin Încheierea nr. 161/C4/79 din 19.01.2023, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei, pe care l-a respins ca nefondat. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către SC ACOMIN SA în contradictoriu cu COMUNA TURDAȘ. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Redactată în 4 exemplare, conţine 11 (unsprezece) pagini.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 289/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 1509Data înregistrării: 2023-01-11
ContestatorSC ACOMIN SACUI 224385
Autoritate contractantăCOMUNA TURDASCUI 4468340

2023_289_2023_Decizie_289.pdf, BO2023_289_2023_BO2023_289.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.527 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 289/C4/79 Data: 07.02.2023 Prin contestația nr. 2492/10.01.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 1509/11.01.2023, depusă de SC ACOMIN SA, cu sediul în Deva, str. Ulpia nr. 15, jud. Hunedoara, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J20/392/2013, având CUI RO 224385, reprezentată legal prin administrator Faur Daniel Horia, formulată împotriva documentației de atribuire elaborată de COMUNA TURDAȘ, cu sediul în comuna Turdaș, str. Principală nr. 100, jud. Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate de atribuire a contractului de achiziții publice de lucrări având ca obiect «Servicii de elaborare proiect de autorizare a executării lucrărilor de construire, proiect tehnic, detalii de execuție, verificare tehnică a proiectului și asistență tehnică pe perioada execuției și execuție lucrări pentru obiectivul „Canalizare menajeră și stații de epurare a apei uzate în localitățile Spini și Rapaș- comuna Turdaș, județul Hunedoara”», s-a solicitat: obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere a documentației de atribuire (caietul de sarcini), la suspendarea procedurii de achiziție publică până remedierea acestora, iar dacă aceste remedieri nu sunt posibile, anularea procedurii de achiziție publică. Prin Încheierea nr. 161/C4/79 din 19.01.2023, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei, pe care l-a respins ca nefondat. Pagina 1 din 2

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către SC ACOMIN SA în contradictoriu cu COMUNA TURDAȘ. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Redactată în 4 exemplare, conţine 11 (unsprezece) pagini.

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 31.275 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........ Data: ....... Prin contestația nr. 2492/10.01.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 1509/11.01.2023, depusă de SC ... SA, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin administrator ..., formulată împotriva documentației de atribuire elaborată de COMUNA ..., cu sediul în comuna ..., str. ..., jud. ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate de atribuire a contractului de achiziții publice de lucrări având ca obiect «Servicii de elaborare proiect de autorizare a executării lucrărilor de construire, proiect tehnic, detalii de execuție, verificare tehnică a proiectului și asistență tehnică pe perioada execuției și execuție lucrări pentru obiectivul „Canalizare menajeră și stații de epurare a apei uzate în localitățile ... și ...-comuna ..., județul Hunedoara”», s-a solicitat: obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere a documentației de atribuire (caietul de sarcini), la suspendarea procedurii de achiziție publică până remedierea acestora, iar dacă aceste remedieri nu sunt posibile, anularea procedurii de achiziție publică. Prin Încheierea nr. ... din 19.01.2023, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei, pe care l-a respins ca nefondat. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pagina 1 din 11

§ 2

Consiliul a fost sesizat și este competent să soluţioneze contestaţia formulată de SC ... SA, în calitate de persoană interesată să participe la procedura de achiziție publică inițiată de către UAT Comuna ..., prin care critică documentația de atribuire, solicitând Consiliului obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere a documentației de atribuire (caietul de sarcini), la suspendarea procedurii de achizitie publică și, dacă aceste remedieri nu sunt posibile, anularea procedurii de achiziție publică. Preliminar, contestatoarea consideră că anumite cerințe ale documentației de atribuire sunt nelegale, cu consecința, pe de parte, a golirii de conținut a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 98/2016 și, pe de altă parte, cu consecința restrângerii artificiale a concurenței. Astfel, în caietul de sarcini publicat se specifică la pag. 27-28 urmatoarele: „Contractantul trebuie să furnizeze Autorității Contractante toate documentațiile solicitate, inclusiv partea din cartea tehnică a construcției (Secțiunea A+B) înainte de semnarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Ofertantul are obligația de a vizita amplasamentul lucrărilor ce urmează a fi executate în maxim trei zile după publicarea anunțului de participare, împreună cu un reprezentant al autorității contractante. În urma vizitei, autoritatea contractantă va încheia un proces verbal de vizită amplasament. Participanților la vizita în teren li se va da câte o copie a procesului verbal de vizită în teren, care se va atașa la ofertă - secțiunea documente de calificare. Participanții vor avea la vizita în teren actul de identitate (buletin sau carte

§ 3

de

§ 4

identitate)

§ 5

și

§ 6

o

§ 7

împutemicire

§ 8

din

§ 9

partea administratorului/reprezentantului legal al operatorului economic pentru participarea la vizita în teren și semnarea procesului verbal de vizită în teren. Lipsa procesului de vizită amplasament duce la declararea ofertei neconforme”. Contestatoarea consideră că termenul stabilit prin caietul de sarcini de autoritatea contractantă de doar 3 zile pentru vizita în teren (calculat de la data publicării anuntului de participare, respectiv din data de 03.01.2023) raportat și la anunțul de participare simplificat care specifică la punctul II. 1.4) Descrierea succintă: „Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 12. Autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificări în SICAP cu 7 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunderea ofertelor în anunțul de participare simplificat" este un termen total nerezonabil/nerealist și consideră că a fost stabilit cu rea credință. Mai mult, susține că documentația pusă la dispoziție de autoritatea contractantă pentru întocmirea ofertei este incompletă, date fiind cerințele autorității contractante privind prezentarea ofertei (Liste de cantități detaliate, Grafic Gantt etc) întrucât documentația conține doar partea scrisă a Studiului de fezabilitate, fără ca autoritatea contractantă să pună la dispoziție Studiul de fezabilitate în integralitatea lui (inclusiv planșele, Listele de cantități aferente Devizului General SF). De asemenea, autoritatea contractantă a stabilit ca termen limită pentru depunerea ofertelor data de 18.01.2023 respectiv un interval

§ 10

nerezonabil de timp (de doar 15 zile de la data publicării anunțului de participare) în care nu se pot întocmi efectiv liste de cantități fezabile care vor sta la baza decontărilor, dată fiind Anexa la Contract (cu măsurători lunare), în absența unui proiect. Totodată, consideră că și cerințele stabilite de autoritatea contractantă privind termenele de îndeplinire al contractului apar ca imposibil de respectat (eventual ar putea fi respectate doar dacă un anumit ofertant ar avea acces la anumite informații/date suplimentare):  15 zile servicii de proiectare, care să conțină: - Elaborare proiect pentru autorizarea executării/desființarea lucrărilor (P.A.C./ D.T.A.C); -

§ 11

Elaborare proiect de organizare a execuției lucrărilor (P.O.E./D.T.O.E ); - Ajustarea acestora în urma recomandărilor Verificatorilor de specialitate (impuși de Autoritatea Contractantă); - Elaborare/Definitivare Proiect Tehnic de execuție; - Elaborare Caiete de sarcini; - Elaborare detalii de execuție; - Ajustarea, completarea și/sau modificarea PT și DDE ca urmare a recomandării verificatorilor de proiect.  Durata de execuție lucrări = 5,5 luni, care să cuprindă: Pentru localitatea ...: realizarea sistemului de canalizare de cca 2698 m, ce subtraversează DN7 pe cca 21 m, la care se vor racorda, prin intermediul căminelor de branșare, imobilele adiacente (150 buc. În localitățile ... și ...) și execuția a 47 cămine de vizitare.  Pentru localitatea ...: realizarea sistemului de canalizare de cca 2192 m, din care 1039 m fiind canalizare pompată cu ajutorul stației de pompare, amplasată în avalul sistemului de canalizare. Apele uzate menajere vor fi pompate până la un cămin colector stradal din satul .... Branșamentele imobilelor din sat ... însumează 1018 m, care se vor racorda, prin intermediul căminelor de branșare la rețea, urmând a se executa și 28 cămine de vizitare. Epurarea apelor: execuția unei stații de epurare biologic, cu biomasa în suspensie, amplasată în satul ..., pe o suprafață de 1000 mp- zona de protecție sanitară în regim sever, delimitată de împrejmuire definitivă, alimentată cu apă rece prin extinderea rețelei de apă Dn 60 cca 140 m, cu un debit Q uz med de 79,3 mc/zi, proiectată pentru 660 LE, înainte de evacuarea apelor în emisar. În susținere, contestatoarea invocă prevederile art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenței. (2) în sensul alin. (1), se consideră că există o restrângere artificială a concurenței în cazul în care achiziția ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiți operatori economici.” Pagina 3 din 11

§ 12

Concluzionând, din perspectiva implicațiilor asupra întregii proceduri de atribuire, consideră că documentația de atribuire conține cerințe contrare principiului bunei administrări al deschiderii spre concurență, care au fost afirmate de C.J.U.E. în numeroase rânduri (Cauza C305/08: Curtea a hotărât că unul dintre obiectivele normelor comunitare în materia achizițiilor publice este deschiderea spre o concurență cât mai extinsă posibil și că este în interesul dreptului comunitar să se asigure participarea cât mai largă posibil a ofertanților la o cerere de ofertă). Față de cele arătate mai sus, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulata și, pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere a documentației de atribuire (caietul de sarcini), la suspendarea procedurii de achiziție publică, până remedierea acestora și, dacă aceste remedieri nu sunt posibile, anularea procedurii de achiziție publică. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 4275/27.01.2023, autoritatea contractantă a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația depusă de SC ... SA, prin care solicită Consiliului s-o respingă ca nelegală și netemeinică. În ceea ce privește susținerea contestatoarei că este nelegală cerința din caietul de sarcini de la pag. 27-28, autoritatea contractantă arată că aceasta nu precizează niciun temei legal în baza căruia consideră că aceasta cerință este nelegală și nici nu arată în niciun fel cum această cerință îi îngrădește participarea la această procedură. Autoritatea contractantă susține că a formulat această cerință deoarece obiectul acestei proceduri îl reprezintă proiectarea și execuția unui sistem de canalizare menajeră în două sate (... și ...) din cadrul comunei ... și a considerat astfel că pe lângă documentația tehnică pusă la dispoziția ofertanților, respectiv Studiul de Fezabilitate al acestui obiectiv, este necesar ca ofertanții să realizeze o vizită a amplasamentului lucrării pentru a putea întocmi o ofertă în condiții concrete și în deplină cunoștință de cauză. Aceasta susține că a constatat atât din propria experiență, cât și din analiza cazurilor din piață, că la procedurile de proiectare și execuție, în urma încheierii contractelor, operatorii economici invocă tot felul de motive care conduc la lucrări suplimentare și a considerat că prin această cerință reduce la minim acest risc al derulării contractelor cu acest obiect, respectiv proiectare și execuție. În opinia autorității contractante această cerință nu este excesivă, ci este proporționată raportat la „obiectul” achiziției, care include realizarea proiectării și execuției unui sistem de canalizare, fiind chiar în interesul ofertanților să constate situația existentă a amplasamentului pentru ca, ulterior, prin raportare la specificațiile tehnice existente în caietul de sarcini, aceștia să elaboreze o ofertă conformă ținând cont și de condițiile concrete de relief și de particularitățile reale ale amplasamentului, respectiv străzi înguste, teren în pantă, accese imposibile cu utilaje de capacități mari etc.

§ 13

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 154 din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice și în considerarea celor precizate anterior, consideră că prin cerința prevăzută în fișa de date a achiziției, privind vizita la amplasament, autoritatea contractantă nu a limitat accesul la procedura de atribuire a operatorilor economici interesați, ci a subliniat necesitatea și oportunitatea unui astfel de demers, menit să permite ofertanților elaborarea unei oferte în deplină cunoștință de cauză, cu privire la împrejurările de fapt (la teren) ale amplasamentului existent. Mai mult, consideră că autoarea contestației, în susținerea acestei critici, nu-și justifică vătămarea produsă de autoritatea contractantă prin impunerea unei astfel de cerințe, cu atât mai mult cu cât prezența la amplasament chiar i-ar profita în elaborarea ofertei, motiv pentru care solicită respingerea acestei critici, ca fiind nefondată. Ținând cont de cele expuse mai sus consideră că nu sunt motive de remediere a documentației sub aspectul acestei cerințe. Cu privire la termenul de vizitare a amplasamentului, solicită constatarea că cerința din caietul de sarcini care conduce la neconformitatea ofertelor este “Lipsa procesului de vizită amplasament”. Autoritatea a indicat un timp scurt pentru ofertanți pentru anunțarea intenției de vizita a amplasamentului pentru a avea apoi timp să stabilească o dată pentru această vizită, iar ofertanții să anunțe din timp această dată pentru a participa toți la această vizită a amplsamentului. Autoritatea contractantă precizează că nu a primit, pe parcursul derulării procedurii, nicio solicitare nici din partea contestatoarei și nici a celor 10 operatori economici înscriși la această procedură de prelungire a acestui termen. În ceea ce privește punctul nr. 5 din contestație prin care se invocă faptul că nu s-a pus la dispoziția ofertanților Studiul de Fezabilitate în integralitatea lui (inclusiv planșele, listele de cantități aferente Devizului General SF), precizează că prin răspunsul consolidat postat în SEAP în data de 12.01.2023 a publicat planșele și articolele comasate în baza cărora ofertanții să-și întocmească ofertele. Referitor la termenul acordat pentru depunerea ofertelor precizează ca nu a primit, pe parcursul derulării procedurii, în afara solicitării contestatarei, din partea celorlalți 9 operatori economici înscriși la această procedură o solicitare de prelungire a acestui termen. În opinia autorității contractante, acest termen respectă prevederile legale și, ținând cont de complexitatea documentelor, a considerat că este suficient pentru elaborarea ofertelor. Astfel, precizează că a și primit la această procedură un număr de două oferte. Referitor la termenele impuse prin contract: - pentru cel de proiectare de 15 zile, precizează că prin răspunsul consolidat postat în SEAP în data de 12.01.2023, respectiv: “Termenele precizate în caietul de sarcini decurg de la data emiterii ordinului de prestare a serviciilor. Iar termenul de 5 zile presupune întocmirea și Pagina 5 din 11

§ 14

predarea documentației DTAC, nu și obtinerea autorizației de construire care nu este sarcina prestatorului”, a lămurit că acest termen nu este de 15 zile. Astfel, după semnarea contractului ofertanții au la dispoziție, potrivit prevederilor legale, un termen de 5 -15 zile lucrătoare pentru constituirea garanției de participare. După acest termen și predarea de către autoritatea contractantă a documentelor se va emite un ordin de prestarea a serviciilor pentru prima etapă în care se impune întocmirea și predarea documentației DTAC, ofertantul având din Studiul de fezabilitate toate părțile scrise și desenate necesare prntru depunerea acestei documentații. Termenul pentru obținerea acesteia nu este condiționat, acesta fiind cel legal de 30 zile, timp în care operatorul poate definitiva proiectul tehnic urmând ca după obținerea autorizației de construire să mai aibă la dispoziție încă 15 zile pentru predarea proiectului tehnic. Autoritatea contractantă face precizarea că nu a primit din partea celorlalți 9 ofertanți înscriși la procedură nicio solicitare de mărire a acestor termene și nici contestatoarea nu arată cum anume nu se poate încadra în aceste termene. - În ceea ce privește termenul de execuție, consideră că din cele 5,5 luni acordate dacă se alocă efectiv 5 luni pentru execuția celor 2698 m de rețea de canalizare rezultă un număr de 22 zile lucrătoare/lună, rezultă 22 zile x 5 luni = 110 zile lucrătoare. Astfel, ar rezulta că operatorul economic să realizeze un număr de 2698 m/110 zile = 24,53 ml/zi respectiv în cazul utilizării a minim 2 echipe de lucru 12,26 ml de canalizare/zi, ceea ce consideră că nu este deloc nerealizabil. De asemenea, consideră că nu sunt motive care să arate că anumiți operatori economici au fost avantajați la această procedură, cu atât mai mult cu cât societatea care a întocmit Studiul de Fezabilitate nu s-a înscris la această procedură și nici nu este participant indirect la aceasta, respectiv ca asociat, subcontractant sau terț susținător. Autoritatea contractantă mai consideră că nu există astfel niciun element care să conducă la concluzia că prin documentația de atribuire postată în SEAP s-ar fi favorizat sau dezavantajat anumiți operatori economici. După depunerea contestației, contestatoarea a transmis dovada constituirii cauțiunii, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, actualizată, în cuantum de .... lei, prin consemnarea la CEC Bank – Sucursala Deva a sumei respective, conform recipisei de consemnare nr. ...., suma fiind consemnată la dispoziția Consiliului pentru contestația aferentă procedurii organizată de către COMUNA .... Cauțiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În calitate de autoritate contractantă, COMUNA ... a inițiat

§ 15

procedura de atribuire simplificată a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect «Servicii de elaborare proiect de autorizare a executării lucrărilor de construire, proiect tehnic, detalii de execuție, verificare tehnică a proiectului și asistență tehnică pe perioada execuției și execuție lucrări pentru obiectivul „Canalizare menajeră și stații de epurare a apei uzate în localitățile ... și ...-comuna ..., județul Hunedoara”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .../03.01.2023, împreună cu documentația de atribuire aferentă. Valoarea estimată totală a contractului este de 7.470.525,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate preț”. Împotriva documentației de atribuire, SC ... SA a formulat prezenta contestație, în care critică termenul scurt avut la dispoziție pentru vizita în teren și pentru depunerea ofertei, cât și cel pentru executarea contractului. În ceea ce privește termenul de 15 zile pentru depunerea ofertelor, contestatoarea susține că este nerezonabil, întrucât într-un termen atât de scurt nu se pot întocmi listele de cantități necesare decontărilor lunare. Consiliul are în vedere că, potrivit art. 113 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 98/20136: „Conform alin. (4) lit. a) şi fără a aduce atingere dispoziţiilor alin. (3), perioada minimă între data transmiterii anunţului de participare la procedura simplificată şi data-limită de depunere a ofertelor este de cel puţin: c) 15 zile, în cazul în care se are în vedere atribuirea unui contract de achiziţie publică de lucrări.” Autoarea contestației nu aduce argumente că întocmirea ofertei pentru această procedură ar avea un grad de complexitate mai ridicat decât al altor proceduri similare ca obiect și valoare, ci doar faptul că din documentația de atribuire publicată în SEAP lipsesc anumite elemente ale Studiului de fezabilitate, respectiv partea desenată și Devizul general. Consiliul reține că în prin răspunsurile la clarificări din data de 12.01.2022, respectiv în ziua imediat următoare înregistrării contestației la Consiliu, autoritatea contractantă a publicat în SEAP mai multe documente printre care și cele la care face referire contestatoarea, respectând termenele prevăzute la art. 161 din Legea nr. 98/2016: „Art. 161. - (1) În măsura în care solicitările de clarificări sau informaţii suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut în anunţul de participare/de concurs, răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări trebuie să fie transmis cu cel puţin 10 zile, respectiv 5 zile în situaţiile de urgenţă demonstrate în mod corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute la art. 74 alin. (3) şi art. 79 alin. (5), înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare. (2) În cazul aplicării procedurii simplificate, termenele prevăzute Pagina 7 din 11

§ 16

la alin. (1) se reduc la 6 zile în cazul contractului de achiziţie publică de lucrări, respectiv 3 zile în cazul contractului de achiziţie publică de produse sau de servicii, sau cu cel puţin două zile, în cazul contractului de achiziţie publică de produse de complexitate redusă sau în situaţiile de urgenţă, demonstrate în mod corespunzător de către autoritatea contractantă, înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare.” Prin publicarea acestor părți din Studiul de Fezabilitate, autoritatea contractantă și-a îndeplinit și obligația prevăzută la art. 9 din Legea nr. 101/2016, potrivit căreia: „Art. 9. - (1) După primirea contestaţiei, autoritatea contractantă poate adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestaţiei, în cel mult 3 zile de la primirea contestaţiei. Măsurile adoptate trebuie comunicate contestatorului, celorlalţi operatori economici implicaţi în procedura de atribuire, precum şi Consiliului, nu mai târziu de o zi de la data adoptării lor. Pentru a fi aduse la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi, măsurile adoptate înainte de data- limită de depunere a solicitărilor de participare sau, după caz, a ofertelor se publică în SEAP.” Consiliul constată, astfel, că autoritatea contractantă a luat măsuri de remediere, publicând în SEAP în termenul legal documentele la care face referire autoritatea contractantă în contestație. Nici contestatoarea și nici vreun alt potențial ofertant nu a criticat măsurile de remediere dispuse de autoritatea contractantă, astfel că acestea au căpătat caracter obligatoriu atât pentru ofertanți, cât și pentru autoritatea contractantă. În ceea ce privește solicitarea de prelungire a perioadei de depunerere a ofertelor, Consiliul are în vedere prevederile art. 153 din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „(1) Autoritatea contractantă prelungeşte perioada stabilită în anunţul de participare sau în documentele achiziţiei pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, în următoarele cazuri: a) în cazul în care, din orice motiv, informaţiile suplimentare sau răspunsul autorităţii contractante la solicitările de clarificări transmise de către operatorii economici nu sunt transmise în termenele prevăzute la art. 161, deşi clarificările sau informaţiile suplimentare au fost solicitate de operatorul economic în termenul prevăzut în anunţul de participare/simplificat/de concurs; b) în cazul în care se modifică semnificativ documentele achiziţiei. (2) Durata prelungirii perioadei stabilite potrivit alin. (1) este proporţională cu volumul şi complexitatea informaţiilor transmise prin clarificări, a informaţiilor suplimentare sau a modificărilor aduse documentelor achiziţiei. (3) Durata prelungirii perioadei prevăzute la alin. (2) nu poate fi mai mică de 6 zile, respectiv 4 zile în situaţiile de urgenţă demonstrate corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute de art. 74 alin. (3) şi art. 79 alin. (5), respectiv 3 zile la procedura simplificată, respectiv două zile în situaţiile de urgenţă demonstrate corespunzător de

§ 17

autoritatea contractantă prevăzute la art. 113 alin. (10), termene care se calculează de la data transmiterii informaţiilor suplimentare şi până la termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare. (4) În cazul în care informaţiile suplimentare nu au fost transmise în timp util sau informaţiile transmise de autoritatea contractantă sunt nesemnificative în ceea ce priveşte elaborarea ofertelor, autoritatea contractantă nu are obligaţia de a prelungi perioada pentru depunerea ofertelor.” Consiliul a stabilit mai sus că răpunsurile la clarificări, inclusiv documentele care lipseau din documentația de atribuire, au fost publicate în SEAP de autoritatea contractantă în termenul prevăzut de art. 161 din Legea nr. 98/2016, astfel că singurul motiv pentru care s-ar mai justifica prelungirea perioadei de depunere a ofertelor ar fi dacă informațiile din aceste documente să modifice în mod semnificativ documentația de atribuire. Consiliul reține că autoarea contestației nu a motivat în niciun fel ce are special această procedură de ofertare față de alte proceduri similare, astfel încât ofertantul să nu poată întocmi oferta în perioada prevăzută de legislația în vigoare. Contractul care urmează a fi atribuit este un contract relativ simplu, de proiectare și execuție de lucrări de canalizare menajeră în zona rurală, iar documentația de ofertare nu are nimic atipic față de documentații similare pentru astfel de proceduri de atribuire. Contestatoarea nu a prezentat niciun motiv pentru care, după publicarea în SEAP a clarificărilor, nu poate întocmi oferta în termenul prevăzut de documentația de atribuire. Mai mult, Consiliul reține că ofertele au fost deja deschise, fiind depuse două oferte. Prin urmare, au existat operatori economici care și- au putut întocmi oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire contestate, ceea ce înseamnă că prevederile acesteia nu au fost considerate restrictive de toți potențialii ofertanți. Termenul de depunere a ofertelor se stabilește conform dispozițiilor legale, și nu în funcție de capacitatea tehnică a oricărui operator economic de a-și întocmi oferta. Consiliul constată că, pe de o parte, contestatoarea susține că nu are timp să întocmescă oferta, iar pe de altă, parte, solicită un termen mai mare decât cel de 3 zile pentru vizita în teren. Astfel, SC ... SA critică și termenul de 3 zile de la publicarea anunțului în SEAP avut la dispoziție de potențialii ofertanți pentru a efectua vizita în teren, prevăzut la pag. 27-28 din caietul de sarcini: „Ofertantul are obligaţia de a vizita amplasamentul lucrărilor ce urmează a fi executate în maxim trei zile după publicarea anunţului de participare, împreună cu un reprezentant al autorității contractante. În urma vizitei autoritatea contractantă va încheia un proces-verbal de vizită amplasament. Participanţilor la vizita în teren li se va da câte o copie a procesului-verbal de vizita în teren, care se va ataşa la ofertă - Pagina 9 din 11

§ 18

secţiunea documente de calificare. Participanţii vor avea la vizita în teren actul de identitate (buletin sau carte de identitate) și o împuternicire din partea administratorului / reprezentantului legal al operatorului economic pentru participarea la vizita in teren și semnarea procesului-verbal de vizită în teren. Lipsa procesului de vizită amplasament duce la declararea ofertei neconforme.” Consiliul are în vedere că cu cât vizita în teren are loc mai de timpuriu, cu atât aceasta îi ajută pe viitorii ofertanți în elaborarea ofertei, aceștia urmând să cunoască mai devreme constrângerile de care trebuie să țină seama la întocmirea ofertei date de configurația terenului, a străzilor, și alte asemenea. Prelungirea fără justificare a termenului de vizitare a terenului reduce din timpul pentru întocmirea ofertei. Pe de altă parte, programarea vizitei în teren la un termen mai apropiat de data limită de depunere a ofertelor poate fi considerată restrictivă de către alți operatori economici, pe considerente că nu mai au la dispoziție o perioadă de timp suficientă pentru întocmirea ofertei. Totodată, contestatoarea nu invocă norma legală care nu este respectată de autoritatea contractantă în stabilirea datei de vizitare a terenului. Pentru aceste motive, Consiliul va respinge criticile privind termenul scurt avut la dispoziție pentru vizita în teren și pentru depunerea ofertei. SC ... SA critică și perioada de timp prevăzută atât pentru proiectare, cât și pentru execuție, considerând-o foarte scurtă, respectiv 15 zile pentru proiectare și 5,5 luni pentru execuție. Referitor la proiectare, contestatoarea doar enumeră serviciile de proiectare care urmează să fie efectuate de prestator, fără a aduce niciun argument pentru care termenul de 15 zile nu poate fi respectat. Prin răspunsul consolidat la clarificări publicat în SEAP în data de 12.01.2022, autoritatea contractantă a răspuns unei solicitări de claificări prin care i s-a solicitat să clarifice/explice durata de prestare a serviciilor de proiectare și de execuție. Răspunsul autorității contractante a fost următorul: „Termenele precizate în caietul de sarcini decurg de la data emiterii ordinului de prestare a serviciilor, iar termenul de 5 zile presupune întocmirea și predarea documentației DTAC, nu și obținerea autorizației de construire, care este sarcina prestatorului. În SEAP este postat modelul de contract, iar termenele contractuale se vor completa cu cele ale ofertei declarate câștigătoare.” Contestatoarea nu a formulat vreo critică sau observație față de această clarificare, cum nu a formulat nici concluzii scrise față de punctul de vedere al autorității contractante, potrivit căruia perioada de predare a proiectului tehnic este de 15 zile de la obținerea autorizației de construire. În consecință, Consiliul constată că prin răspunsul la solicitările de clarificări, care au și caracterul unor măsuri de remediere față de aspectele contestate, autoritatea contractantă a lămurit aspectele cu privire la perioada de proiectare, răspuns care a fost considerat satisfăcător de către contestatoare, care nu a formulat obiecțiuni față de acesta.

§ 19

Nici cu privire la perioada de execuție de 5,5 luni, contestatoarea nu a menționat niciun motiv pentru care nu se pot efectua toate lucrările în această perioadă. Autoritatea contractantă calculează că pentru a executa contractul în termen este nevoie de realizarea a mai puțin de 25 m de rețea de canalizare/zi, ceea ce în cazul în care lucrarea este executată simultan de două echipe presupune execuția a cca 12,26 m rețea canalizare /echipă. Prin urmare, prin măsuri organizatorice eficiente și personal suficient, lucrările pot fi executate în termenul prevăzut. În consecință, Consiliul va reține motivarea autorității contractante și va considera că execuția lucrării se poate face în termenul de 5,5 luni prevăzut în documentația de atribuire. În consecință, Consiliul va respinge și criticile cu privire la perioada de timp prevăzută atât pentru proiectare, cât și pentru execuție. Pentru aceste motive, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către SC ... SA în contradictoriu cu COMUNA .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către SC ... SA în contradictoriu cu COMUNA .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Redactată în 4 exemplare, conţine 11 (unsprezece) pagini. Pagina 11 din 11

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.