Decizie 3767/2025
Decizie CNSC2025_3767_2025_Decizie_3767.pdf, BO2025_3767_2025_BO2025_3767.pdf
Document CNSC
ANA INVEST & RESEARCH SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL TOPLITA
Decizia CNSC nr. 3767/C10/4145 din 11.12.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 73471/21.10.2025, depusă de ANA INVEST & RESEARCH SRL, cu sediul în Bistriţa, Str. Vasile Goldiş, Nr. 3, identificată cu CUI RO41568246, reprezentată convenţional prin Av. Ioan-Alexandru Popescu, împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 42489 din 08.10.2025 și refuzului autorității contractante de acces la toate documentele dosarului privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare LOT 9 – MATERIAL DIDACTIC SĂLI DE SPORT, cod CPV 39162100-6, de către MUNICIPIUL TOPLIȚA, cu sediul în Toplița, str. Nicolae Balcescu nr. 14, jud. Harghita, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat obligarea autorității contractante la asigurarea accesului la dosarul achiziției și anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente, cu reevaluarea ofertei câștigătoare, dar și plata cheltuielilor ocazionate de contestație. Prin adresa nr…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ANA INVEST & RESEARCH SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TOPLIŢA și anulează raportul procedurii nr. 42489 din 08.10.2025 și actele subsecvente, în privința desemnării ofertei câștigătoare. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 10 zile de la primirea deciziei prezente, prin reevaluarea ofertei câștigătoare (aparținând EU ROMAXA SRL), cel puțin, în legătură cu modul de îndeplinire a cerinței de experiență similară. Obligă autoritatea contractantă la a-i asigura contestatorului acces la dosarul achiziției, conform motivării ce precede. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție accesorie, formulată de EU ROMAXA SRL. Obligă autoritatea contractantă și intervenientul accesoriu, părți căzute în pretenții, la plata solidară, către contestator, a sumei de 3.025 lei, cheltuieli avansate pentru susținerea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3767_2025_Decizie_3767.pdf, BO2025_3767_2025_BO2025_3767.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3767/C10/4145 Data: 11.12.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 73471/21.10.2025, depusă de ANA INVEST & RESEARCH SRL, cu sediul în Bistriţa, Str. Vasile Goldiş, Nr. 3, identificată cu CUI RO41568246, reprezentată convenţional prin Av. Ioan-Alexandru Popescu, împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 42489 din 08.10.2025 și refuzului autorității contractante de acces la toate documentele dosarului privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare LOT 9 – MATERIAL DIDACTIC SĂLI DE SPORT, cod CPV 39162100-6, de către MUNICIPIUL TOPLIȚA, cu sediul în Toplița, str. Nicolae Balcescu nr. 14, jud. Harghita, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat obligarea autorității contractante la asigurarea accesului la dosarul achiziției și anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente, cu reevaluarea ofertei câștigătoare, dar și plata cheltuielilor ocazionate de contestație. Prin adresa nr. 112/30.10.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 76483 din 31.10.2025, EU ROMAXA SRL, având sediul social în Bucureşti, Sectorul 3, Str. Râmnicu Vâlcea nr. 14A, Et. Parter, Ap. A02, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J2020016849400, având CUI RO43419062, reprezentată de Maria Alexandra Ciocoiu-administrator, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedura la Popa şi Asociaţii S.P.A.R.L., în Bucureşti, Piaţa Charles de Gaulle nr. 15, et. 3, Sector 1, în calitate de ofertant câștigător al procedurii, a depus cerere de intervenție, prin care susține poziția autorității contractante, solicitând: (i) în principal, încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie voluntară accesorie, în interesul autorităţii contractante în temeiul prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 61 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi admiterea acesteia; (ii) în subsidiar, încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie voluntară în interes propriu, având în vedere dispoziţiile art. 17 alin. (3) Pagina 1 din 2
din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 61 din Codul de procedură civilă şi admiterea acesteia; (iii) Pe fondul cauzei, respingerea contestaţiei formulate de către Ana Invest, în principal, ca lipsită de interes şi inadmisibilă, iar în subsidiar, drept nefondată şi, implicit, menţinerea actelor emise în vederea finalizării procedurii de atribuire, respectiv a Raportului procedurii de atribuire nr. 42489 din 08.10.2025 şi a tuturor actelor anterioare şi subsecvente ale acestuia, (iv) obligarea Ana Invest la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ANA INVEST & RESEARCH SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TOPLIŢA și anulează raportul procedurii nr. 42489 din 08.10.2025 și actele subsecvente, în privința desemnării ofertei câștigătoare. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 10 zile de la primirea deciziei prezente, prin reevaluarea ofertei câștigătoare (aparținând EU ROMAXA SRL), cel puțin, în legătură cu modul de îndeplinire a cerinței de experiență similară. Obligă autoritatea contractantă la a-i asigura contestatorului acces la dosarul achiziției, conform motivării ce precede. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție accesorie, formulată de EU ROMAXA SRL. Obligă autoritatea contractantă și intervenientul accesoriu, părți căzute în pretenții, la plata solidară, către contestator, a sumei de 3.025 lei, cheltuieli avansate pentru susținerea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 5 (cinci) exemplare originale. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ..../C10/.... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ...., depusă de ..., cu sediul în ...., reprezentată convenţional prin ..., împotriva raportului procedurii de atribuire nr. .... și refuzului autorității contractante de acces la toate documentele dosarului privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare ..., cod CPV ..., de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat obligarea autorității contractante la asigurarea accesului la dosarul achiziției și anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente, cu reevaluarea ofertei câștigătoare, dar și plata cheltuielilor ocazionate de contestație. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ... din ... ..., având sediul social în ...., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J..., având CUI RO..., reprezentată de ....-administrator, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedura la ....., în calitate de ofertant câștigător al procedurii, a depus cerere de intervenție, prin care susține poziția autorității contractante, solicitând: (i) în principal, încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie voluntară accesorie, în interesul autorităţii contractante în temeiul prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 61 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi admiterea acesteia; (ii) în subsidiar, încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie voluntară în interes propriu, având în vedere dispoziţiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 61 din Codul de procedură civilă şi admiterea acesteia; (iii) Pe fondul cauzei, respingerea contestaţiei formulate de către Ana Invest, în principal, ca lipsită de interes şi inadmisibilă, iar în subsidiar, drept nefondată şi, implicit, menţinerea actelor emise în vederea finalizării procedurii de atribuire, respectiv a Raportului procedurii de atribuire nr. .... şi a tuturor actelor anterioare şi subsecvente ale acestuia, Pagina 1 din 13
(iv) obligarea .... la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... solicită obligarea autorității contractante la a-i asigura accesul la toate documentele dosarului achiziției, dar și anularea raportului procedurii organizate de ... pentru atribuirea contractului având ca obiect: ACHIZIŢIA DE PRODUSE DOTAREA CU MATERIAL DIDACTIC (inclusiv montajul si punerea in funcţiune), din cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe teritoriul administrativ .... Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[...]CONTESTAȚIE ....pdf.p7m” postat de autoritate în SEAP la ..., în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. ... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare prin intermediul SEAP întreaga contestație. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Prin corespondența cu nr. ...., înregistrată la CNSC sub nr. ..., a fost transmis punctul de vedere al autorităţii contractante la contestaţia depusă de către ..., dar și documentele din dosarul achiziției publice, în format electronic – DVD. Prin punctul de vedere la contestație, .... solicită Consiliului să respingă contestaţia: 1. pe cale de excepţie, ca fiind lipsită de interes, 2. ca nefondată. A. Referitor la respingerea pe cale de excepţie, ca fiind lipsită de interes, amintește că: (1) prin contestaţia formulată, operatorul economic ..., clasat pe locul 3 în urma evaluării ofertelor, solicită anularea raportului procedurii, precum şi toate actele subsecvente şi reevaluarea ofertei depuse de operatorul ...., declarat câştigător; (2) Contestatorul nu formulează critici privind evaluarea propriei oferte şi nu contestă modul de aplicare a criteriilor asupra ofertei sale, ci doar aspecte ce ţin de oferta şi eligibilitatea altui operator economic; (3) Potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, are calitatea de „persoană vătămată" orice operator economic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: i. are sau a avut un interes în legătură cu o procedura de atribuire; şi ii. a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire. Pagina 2 din 13
Prin urmare, pentru a exista interes procesual este necesar ca actul contestat să producă efecte juridice directe asupra contestatorului şi ca eventuala admitere a contestaţiei să poată schimba poziţia sa în procedură, aducându-i un folos concret. (4) Contestatorul nu justifică un interes actual şi direct, întrucât ocupă locul 3 în clasamentul final, iar măsura contestată (declararea câştigătorului - locul 1) nu îi afectează poziţia în procedură. Chiar şi în ipoteza anulării rezultatului pentru operatorul de pe locul 1, contestatorul nu ar deveni câştigător, întrucât pe locul 2 se află un alt operator cu o ofertă admisibilă şi mai bine punctată; (5) Contestatorul nu invocă nicio vătămare rezultată din modul de evaluare a propriei oferte, ci se limitează la a critica decizia privind oferta unui alt participant, fără a demonstra cum acea decizie i-ar fi produs un prejudiciu direct; (6) Este evident faptul că, în condiţiile în care contestaţia nu este susţinută de un interes procesual actual, născut şi direct, actul atacat neproducând efecte juridice asupra contestatorului, se impune admiterea excepţiei, cu consecinţa respingerea contestaţiei, ca lipsită de interes, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016. B. Cu privire la solicitarea de repingere pe fond, netemeinicia contestaţiei constă în următoarele: 1. din parcurgerea contestaţiei, se înţelege că un prim motiv este acela că „declaraţile de confidenţialitate nu sunt legale", atât cea a ofertantului clasat pe locul ..., cât şi cea situată pe locul II - .... Or, sub acest aspect: (i) Contestatorul - ... a depus la Autoritatea Contractantă o solicitare de transmitere a dosarului achiziţiei, iar comisia de evaluare a transmis în termenul legal, prin e-mail, tot dosarul achiziţiei, mai puţin documentele şi informaţiile declarate de ofertanţi ca fiind confidenţiale. (ii) Autoritatea contractantă a transmis contestatorului toate documentele neconfidenţiale din dosarul achiziţiei, în limitele permise de art. 57 din Legea nr. 98/2016; (iii) Documentele şi informaţiile declarate confidenţiale de către ofertanţii ... conţin elemente ce ţin de strategia comercială, structura costurilor, metodele de calcul al preţului, precum şi strategii de marketing, care se încadrează în categoria secretelor comerciale, protejate potrivit Legii nr. 11/1991; întrucât autoritatea contractantă are obligaţia de a proteja aceste informaţii, nu a transmis documentele respective contestatorului. (iv) în baza prevederilor art. 18 alin. (2), Autoritatea contractată are obligaţia de a transmite Consiliului, în termenul prevăzut la alin. (1), o copie a dosarului achiziţiei publice, achiziţiei sectoriale sau al concesiunii, precum şi dovada înaintării punctului de vedere către contestator şi orice documente considerate edificatoare, cu excepţia anunţurilor de participare publicate în SEAP şi a documentaţiei de atribuire, atunci când aceasta este disponibilă şi poate fi descărcată direct din SEAP. Autoritatea contractantă menționează că, ataşat punctului de vedere, pune la dispoziţia completului CNSC, marcat corespunzător (CONFIDENŢIAL) întreaga ofertă în cauză, pentru analiză exclusivă de către Consiliu, conform practicii constante a CNSC. Pagina 3 din 13
2. Referitor la al doilea motiv/critică că „.... ESTE INACCEPTABILĂ", precizează următoarele: (i) în legătură cu afirmaţia că „documentul depus de către societatea .... ca fiind experienţă similară pentru dovedirea capacităţii economice/financiare, am constatat faptul că acesta ridică suspiciuni de fals", contestatorul invocă „suspiciuni de fals" pe baza unei examinări vizuale a contractului de furnizare şi a procesului-verbal de predare- primire, apreciind că acestea ar prezenta urme de modificări digitale („pixeli lipsă", „caractere deformate" etc.). Comisia de evaluare are competenţa de a verifica ofertele pe baza documentelor prezentate, precum şi de a solicita clarificări operatorilor economici în cazul în care constată neconcordanţe, lipsuri sau ambiguităţi, însă nu nu are competenţa de expertiză tehnică asupra autenticităţii documentelor, ci doar de verificare formală şi de solicitare de clarificări, atunci când există neconcordanţe vizibile sau suspiciuni rezonabile. Totodată, comisia de evaluare nu are atribuţii de expertiză tehnică, criminalistică sau informatică, nefiind în măsură să stabilească autenticitatea documentelor prin metode de analiză digitală sau comparare grafică a caracterelor. Astfel: • comisia de evaluare a examinat documentele depuse de ofertantul declarat câştigător din punct de vedere al conformităţii formale şi al coerenţei informaţiilor; • nu au fost identificate neconcordanţe de conţinut între contractul de furnizare, procesul-verbal de predare-primire şi celelalte documente justificative; • valoarea, obiectul şi beneficiarul contractului sunt consecvente şi verificabile în limitele competenţelor comisiei; • în măsura în care contestatorul apreciază că există indicii de fals, competenţa verificării şi constatării unui asemenea fapt revine organelor abilitate ale statului (poliţie, parchet, instanţă penală), nu autorităţii contractante. Documentele de experienţă similară au fost depuse conform cerinţelor din documentaţia de atribuire, respectând prevederile art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, iar comisia de evaluare a verificat: • existenţa contractului de furnizare nr. ... • existenţa procesului-verbal de recepţie nr. ...., • coerenţa valorilor înscrise, • corespondenţa cu obiectul achiziţiei. Comisia de evaluare nu a fost identificate diferenţe de natură să atragă neconformitatea documentelor. Conform art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 „în cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei." Prin urmare, autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă pe baza unor suspiciuni subiective de fals, neconfirmate printr-un act oficial, ci doar în baza unor constatări obiective şi verificabile. Pagina 4 din 13
În concluzie, Autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, întrucât criticile contestatorului privind „modificările digitale" nu pot fi verificate în cadrul procedurii de evaluare, iar eventualele suspiciuni privind autenticitatea documentelor pot face obiectul unei sesizări către organele abilitate, însă nu pot fi reţinute ca motiv de nelegalitate a procedurii de atribuire. ... a comunicat CNSC, prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ...., o cerere de intervenție, prin care solicită respingerea contestației ..., ca lipsită de interes, dar și ca nefondată. Intervenientul invocă excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte capetele de cerere (b) și (c) din contestaţie referitoare la anularea raportului procedurii şi a actelor prin care autoritatea contractantă a declarat oferta depusă de ... ca fiind câştigătoare şi obligarea la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii. Privind aspectele preliminare, intervenientul arată că, C.pr.civ. impune o condiţie necesară pentru existenţa dreptului la acţiune şi anume interesul, adică folosul practic, material sau moral, urmărit de către titularul acţiunii, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d). .... Privind caracterul nefondat al contestației. Intervenientul învederează că sunt neîntemeiate criticile privind caracterul „nedovedit" al declaraţiei de confidenţialitate, caracterul confidenţial fiind probat prin documentele depuse odată cu oferta. De altfel, încă de la acel moment ,era absolut evident că, fiind vorba despre o achiziţie publică informaţii precum modul în care ofertantul a conceput un anumit produs (utilizat în cadrul ofertei tehnice), know-how-ul sau alte metode prin care se atinge rezultatul preconizat reprezintă date cu caracter confidenţial. În plus, pe parcursul procedurii, ... a depus şi alte documente justificative, în susţinerea ofertei, acestea fiind o probă suplimentară a confidenţialităţii invocate (printre acestea, existau contracte încheiate de ... cu alţi furnizori, având incluse clauze de confidenţialitate, a căror dezvăluire ar încălca obligaţia contractuală de confidenţialitate). Or, contractele comerciale care atestă experienţa similară încheiate cu beneficiari privaţi şi care au clauză expresă de confidenţialitate (conform căreia nu pot fi făcute publice către terţi fără acordul părţilor), propunerea financiară sunt informaţii care nu pot fi divulgate. Pe cale de consecinţă, contrar susţinerilor Contestatorului, a fost probată confidenţialitatea dinformațiilor, atât prin declaraţia de confidenţialitate, cât şi prin documentele depuse la dosarul achiziţiei publice. Intervenientul precizează că autoritatea contractantă a restricţionat în mod corect accesul .... la informaţiile declarate confidenţiale. În vederea respectării dreptului la confidenţialitate, legea însăşi limitează aplicarea principiului transparenţei, motiv pentru care nu se poate considera că acesta ar fi fost încălcat. Restricţionarea accesului la date şi informaţii confidenţiale s-a făcut în mod legal, cu respectarea jurisprudenţei CJUE şi a celei naţionale în materie de achiziţii publice: .... Pagina 5 din 13
Intervenientul susține că solicitările ..., privind reevaluarea procedurii și criticile conform cărora Oferta ... trebuia respinsă ca inacceptabilă, sunt neîntemeiate, impunându-se respingerea acestora. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... a transmis răspuns la cererea de intervenție, solicitând respingerea ei, ca nefondată şi obligarea intervenientului la plata cheltuielilor de judecată. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ...a formulat concluzii scrise solicitând: - admiterea cererii de intervenţie astfel cum a fost formulată (în principal ca intervenţie principală, iar în subsidiar ca intervenţie accesorie) şi, pe cale de consecinţă: - respingerea contestaţiei ... ca nefondată, cu consecinţa menţinerii în totalitate a actelor emise în cadrul procedurii de atribuire finalizată prin emiterea Raportului procedurii de atribuire ... şi a tuturor actelor anterioare şi subsecvente ale acestuia, Solicită obligarea ... la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. ... a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ... emisă de CEC Bank SA – Sucursala .., în valoare de ... RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. La ..., contestatorul a comunicat, prin corespondența e-mail înregistrată la CNSC sub nr. ....și extras al raportului de tranzacționare bancară aferent sumei de ..., cheltuieli avansate pentru susținerea contestației, ca onorariu de avocat. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, pentru atribuirea contractului, pe mai multe loturi, având ca obiect: ACHIZIŢIA DE PRODUSE DOTAREA CU MATERIAL DIDACTIC (inclusiv montajul si punerea in funcţiune), din cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe teritoriul administrativ al ...", cod F- PNRR-Dotari-...". În acest sens, a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. ..., criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate - preț”. După evaluarea ofertelor primite, aceasta a întocmit raportul procedurii nr. ... și a comunicat rezultatul evaluării. Împotriva modului de evaluare a ofertelor și de desemnare a câștigătorului procedurii, dar și împotriva refuzului autorității contractante de a-i asigura acces la conținutul complet al ofertelor concurente, privitor la LOT ...- MATERIAL DIDACTIC SĂLI DE SPORT, ... a formulat contestația ce face obiectul dosarului CNSC nr. ...., solicitând cele precizate în partea de început a deciziei. De asemenea, Consiliul are în vedere că, în contradictoriu cu acesta, ... a formulat cerere de intervenție, în temeiul prevederilor art. 17 Pagina 6 din 13
alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care stipulează că „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, (...), operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. (...)”, Consiliul constată admisibilitatea în principiu a cererii, întrucât autorul ei este câștigătorul desemnat al procedurii, fiind evident interesul acestuia de a participa în litigiu. Văzând apărările formulate, în sensul menținerii documentelor emise de autoritatea contractantă, inclusiv a actualului rezultat al procedurii, în raport cu dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 65 și art. 67 din Cod procedură civilă, Consiliul va admite în principiu cererea de intervenție accesorie ...., analiza ei pe fond urmând a fi asigurată împreună cu contestația. Având a soluționa excepția lipsei de interes a contestatorului, invocată de autoritatea contractantă, dar și de intervenient, în raport cu contestația/cererea de anulare a rezultatului procedurii privind oferta câștigătoare, Consiliul constată lipsa de temei a susținerilor ... și ale...., pentru motivele ce urmează. Consiliul constată că autoritatea contractantă își motivează excepția invocată pe situația faptică din procedura de atribuire, respectiv faptul că autorul contestației nu atacă decizia de evaluare și stabilire a locului în clasament al ofertei situate pe poziția 2 (aparținând ...) al celui ocupat de oferta ... (locul 3). De asemenea, Consiliul ia act de faptul că excepția în cauză este formulată și de intervenient, dar numai în raport cu capătul de cerere privind anularea deciziei de desemnare a ofertei câștigătoare. Raportat la obiectul contestației, Consiliul constată că, în fapt, autorul ei urmărește, pe lângă acces nerestricționat la documentele procedurii și revizuirea rezultatului actual al procedurii, capete de cerere distincte. Astfel fiind, Consiliul va trebui să analizeze, pe fond, dacă se confirmă susținerile că autoritatea contractantă a restricționat eronat accesul la informațiile de interes pentru contestator, chiar și dacă, teoretic, s-ar admite excepția în cauză, privitor la capătul de cerere prin care se tinde la revizuirea situației ofertelor declarate admisibile. Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, formularea unei căi de atac împotriva actelor emise în procedurile de atribuire este dreptul unui operator economic implicat în procedură și vătămat de acestea: Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. Pagina 7 din 13
În același timp, art. 3 alin. (1) litera f) din Legea nr. 101/2016 definește calitatea de persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; şi (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire. De asemenea, alineatul (3) al aceluiași art. 3 este definitoriu în calificarea situației de drept pendinte: În sensul alin. (1) lit. f) pct. (i) se consideră că o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat şi fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanţă, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac. Totodată, Codul de procedură statuează asupra condițiilor de admisibilitate a unei acțiuni în instanță, la articolele 32-33, în sensul următor: Art. 32 (1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul apărărilor. Art. 33 (1) Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. Consiliul are în vedere că, în practica instanțelor naționale (inclusiv a CNSC), în situații precum cea din prezenta cauză, se admite că operatorii economici care formulează o cale de atac împotriva modului de analiză a altor oferte, indiferent de numărul lor, își dovedesc interesul promovării acțiunilor lor. De altfel, practica instanței comunitare - CJUE - a influențat aceste tipuri de soluții, fiind relevante soluția și considerentele din Cauza C- 131/16, Archus și Gama (în special, punctele 50-51): 50 Trebuie amintit, în această privință, că articolul 1 alineatul (3) din Directiva 92/13 prevede că statele membre trebuie să asigure accesul la căile de atac, în temeiul unor norme detaliate pe care trebuie să le stabilească în acest sens, cel puțin oricărei persoane care are sau care a avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată sau riscă să fie prejudiciată printr o presupusă încălcare. 51 Fiind chemată să interpreteze dispozițiile echivalente ale articolului 1 alineatul (3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări (JO 1989, L 395, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 237), Pagina 8 din 13
Curtea a statuat deja că, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, ofertanții au un interes legitim care înseamnă excluderea ofertei celorlalți în scopul obținerii contractului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 2013, Fastweb, C 100/12, EU:C:2013:448, punctul 33, Hotărârea din 5 aprilie 2016, PFE, C 689/13, EU:C:2016:199, punctul 27, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2016, Bietergemeinschaft Technische Gebäudebetreuung und Caverion Österreich, C 355/15, EU:C:2016:988, punctul 29), indiferent care ar fi numărul participanților la procedură și numărul participanților care au introdus căi de atac (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2016, PFE, C 689/13, EU:C:2016:199, punctul 29). De asemenea, prezintă relevanță și soluția din cauza C689/13, Puligienica Facility Esco SpA (PFE) împotriva Airgest SpA: Articolul 1 alineatul (1) al treilea paragraf și alineatul (3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007, trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cale de atac principală introdusă de un ofertant care are un interes în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciat sau riscă să fie prejudiciat printr-o presupusă încălcare a dreptului Uniunii în materie de contracte de achiziții publice sau a normelor de transpunere a acestui drept și prin care se urmărește excluderea unui alt ofertant să fie declarată inadmisibilă în temeiul normelor procedurale naționale care prevăd examinarea cu prioritate a căii de atac incidente formulate de acest alt ofertant. În cauza de față, raportat la specificul procedurii de atribuire, nu prezintă relevanță decisivă faptul că ... atacă doar modul de evaluare a ofertei desemnate câștigătoare, fără a ataca același demers în raport cu oferta clasată pe locul 2. Pe de o parte, Consiliul reține susținerile contestatorului că informații de interes, privind cea de-a doua ofertă, nu i-au parvenit, din cauza refuzului achizitorului în a i le pune la dispoziție, ceea ce a împiedicat formularea unor critici și motivări reale. Pe de altă parte, Consiliul are în vedere că, raportat la criteriul de atribuire din procedură (”cel mai bun raport calitate-preț”), nu este cert că doar prețul ofertelor conduce la stabilirea clasamentului; adică, în cazul invalidării punctajului acordat ofertei desemnate câștigătoare, nu este exclusă refacerea clasamentului de o manieră care să fie concordantă cu cererile contestatorului. Astfel, conform algoritmului de calcul aferent factorilor de evaluare (prețul ofertei și durata de livrare), punctajul ofertelor este determinat în raport cu valoarea cea mai scăzută a celor două caracteristici/avantaje, care se pot regăsi separat, câte una în fiecare altă ofertă. Sub acest aspect, al luării la cunoștință a informațiilor din dosarul achiziției și, implicit, al interesului de a formula o contestație, în termen față de momentul asigurării accesului la informații, relevante sunt și Pagina 9 din 13
considerentele hotărârii CJUE din Cauza C 532/20, .... împotriva ...., (inclusiv punctele 27-28): 27 În această privință, trebuie amintit că articolul 1 alineatul (3) din Directiva 92/13 impune statelor membre să asigure accesul la căile de atac, în temeiul unor norme detaliate pe care statele membre pot să le stabilească în acest sens, cel puțin oricărei persoane care are sau care a avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată sau riscă să fie prejudiciată printro presupusă încălcare. 28 Această dispoziție are vocația de a se aplica în special situației oricărui ofertant care apreciază că o decizie de admitere a unui concurent la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice este nelegală și riscă să îi cauzeze un prejudiciu, acest risc fiind suficient pentru a întemeia un interes imediat pentru formularea unei căi de atac împotriva deciziei menționate, făcând abstracție de prejudiciul care poate, pe de altă parte, să decurgă din atribuirea respectivului contract unui alt candidat (a se vedea prin analogie Ordonanța din 14 februarie 2019, Cooperativa Animazione Valdocco, C54/18, EU:C:2019:118, punctul 36). Drept care, constatând că autorul contestației, ..., nu este ofertant exclus din procedura de atribuire, iar prin contestație atacă și exercitarea de către autoritatea contractantă a dreptului de a-i limita accesul la unele informații, Consiliul va respinge excepția lipsei de interes a acestuia, ca nefondată, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Privitor la susținerile contestatorului, dar și la apărările formulate de achizitor, legate de restrângerea dreptului de acces la toate informațiile cu caracter public, din dosarul achiziției, Consiliul constată că nu sunt prezentate probe ale caracterului confidențial al documentelor/informațiilor la care fac referire părțile în dispută. Or, dreptul de acces neîngrădit al ..., ca al oricărui ofertant din procedură, rezultă din evocatele prevederi ale art. 217 alin. (6) din Legea 98/2016: "(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire şi la informaţiile care nu fac parte din propunerile
tehnice,
propunerile
financiare
şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat şi la informaţiile
din cadrul propunerilor tehnice şi/sau la fundamentările/justificările de preţ/cost care nu au fost declarate şi probate de către ofertanţi ca fiind confidenţiale". Existența unor declarații de confidențialitate, indiferent de nivelul de detaliu al acestora, fără dovezi materiale ale caracterului confidențial al unor informații/documente, nu poate proba temeinicia cenzurării accesului la acestea, de către achizitor. De altfel, în raport cu obiectul achiziției de față (furnizare produse cu largă răspândire în comerț), este evident că ofertanții nu sunt ținuți la a prezenta soluții tehnice inovative sau modalități de constituire a prețurilor în altă manieră decât pornind de la valorile comerciale comune. De altfel, Pagina 10 din 13
documentația de atribuire nu a impus și ofertanții nu aveau motive pentru a include în oferte informații legate de soluțiile tehnice de fabricare a produselor ofertate sau a justificării costurilor de producție a lor. Din conținutul ofertelor (propunerea tehnică și propunerea financiară) puse la dispoziție, Consiliul nu regăsește informații care, prin natura lor, ar trebui protejate față de alți participanți la procedura publică de achiziție. În situația de față, declarațiile de confidențialitate nici nu indică și nici nu probează existența unor informații care, prin simpla luare la cunoștință de către contestator, ar conduce la prejudicierea deținătorilor lor originari. Chiar accesarea neautorizată a unor informații confidențiale/cu caracter personal, în general, nu ar îndreptăți pe posesorul neautorizat la a le utiliza în alte scopuri decât cel care a fost urmărit la transmiterea lor inițială (în cazul de față, pentru întocmirea ofertelor care participă la o competiție publică). Prin urmare, nu sunt evidente motive întemeiate pentru autoritatea contractantă să refuze contestatorului accesul la informațiile solicitate, iar Consiliul va admite solicitarea pendinte, în sensul că va obliga organizatorul procedurii la a pune la dispoziția ... a ofertelor contracandidate. Consiliul a asigurat, la .... conform solicitării formulate de intervenient, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, accesul la documentele din dosarul cauzelor conexe, care nu sunt însoțite de dovezi ale caracterului confidential. În legătură cu modul de analiză a ofertei desemnate câștigătoare, criticile contestatorului sunt bazate, în principal, pe lipsa unei evaluări la nivelul impus prin documentația de atribuire, în special, în privința capacității tehnice a respectivului ofertant. Cât privește modalitatea de dovedire a nivelului minim al experienței similare în livrarea produselor, Consiliul reține regulile stabilite de autoritatea contractantă, prin secțiunea specifică din fișa de date a achiziției: III.1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala Informatii si/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate: Experiența similară în livrari de produse […] Operatorul economic clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor dupa aplicarea criteriului de atribuire, asupra ofertelor admisibile, face dovada indeplinirii cerintei privind
experienta
similara,
prin inscrisuri
reprezentand certificari/documente constatatoare pentru acele livrari de bunuri pe care ofertantul considera ca autoritatea contractanta trebuie sa le ia in considerare pentru evaluarea indeplinirii cerintei privind experienta similara. Nivelul minim impus privind experiența similară se raportează la valoarea minima estimată a contractului subsecvent care se anticipează ca va fi atribuit. Modalitate prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei Dovada îndeplinirii cerinței privind experiența similară, prin înscrisuri reprezentand certificari/documente constatatoare pentru acele livrari de bunuri pe care ofertantul considera ca Autoritatea contractanta trebuie să le ia în considerare pentru evaluarea îndeplinirii cerinței privind experiența Pagina 11 din 13
similară. Ofertantul trebuie să facă dovada că în ultimii 3 ani de la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor a livrat, la nivelul unui contract sau mai multe contracte, produse similare de natura si complexitate similara/comparabilă sau superioară cu produsele care fac obiectul contractului în valoare/valoare cumulata aferentă fiecărui LOT. Raportat la aceste cerințe, Consiliul constată că autoritatea contractantă, la momentul evaluării dovezilor prezentate de ofertantul desemnat câștigător, nu a sesizat existența, cel puțin, a indiciilor că informațiile din contractul evocat de părți (nr. 1 din 27.05.2025) nu sunt concordante total cu cele din procesul-verbal de recepție a livrărilor. Se confirmă susținerea contestatorului că semnatarul procesului- verbal, din partea livratorului, este altă persoană juridică decât cea cu care a fost încheiat contractul, aspect pe care autoritatea contractantă și intervenientul nu îl combat pe fond, contrar prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, ce stabilesc această obligație: Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite informaţiile care le sunt cunoscute. Se confirmă și faptul că, din înscrisurile amintite (contract de furnizare și proces-verbal de recepție), nu rezultă certituni privind livrările respective, documentele în cauză nefiind însoțite de probe asupra plăților efectuate pentru livrările parțiale, considerate experiență similară. Astfel, contractul în speță, având ca termen de finalizare data de ...., formal, nu poate sta la baza unor inscrisuri reprezentand certificari/documente constatatoare pentru acele livrari de bunuri (condiția din fișa de date a achiziției). Pentru probarea livrărilor parțiale, conform clauzelor contractului evocat (art. 9 și art. 13), recepția se face pe baza avizului de însoțire a mărfii, document ce nu a fost prezentat în procedura de față. Cât privește suspiciunile contestatorului în legătură cu modalitatea de evidențiere, în cele două documente (contract și proces-verbal), a valorii produselor livrate, Consiliul consideră că nu prezintă interes imediat, în soluționarea disputei. Pe de o parte, sunt evidente neconcordanțele amintite, privind identitatea părților contractante și lipsa dovezilor de livrare conforme cu contractual. Pe de altă parte, din formatul electronic pus la dispoziția Consiliului nu rezultă că redactarea celor două documente ar avea indicii de contrafacere/modificare unilaterală. Cu toate acestea, nimic nu o împiedică pe autoritatea contractantă în a solicita, la nevoie, prezentarea documentelor în formatul lor original, pentru confruntarea cu formatul în copie. Practic, comisia de evaluare a ofertelor a omis a analiza dovezile privind experiența similară a ofertantului desemnat câștigător, în raport cu amintitele reguli din documentația de atribuire, ceea ce relevă lipsa certitudinii că oferta în cauză este admisibilă. Prin urmare, se confirmă faptul că autoritatea contractantă a stabilit ofertantul câștigător ignorând obligațiile ce-i sunt opozabile, conform dispozițiilor art. 207 alin. (1) litera a) din Legea nr. 98/2016: Autoritatea contractantă stabileşte oferta câştigătoare pe baza criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare precizaţi în invitaţia de participare/anunţul de participare şi în documentele achiziţiei, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: a) oferta respectivă îndeplineşte toate Pagina 12 din 13
cerinţele, condiţiile şi criteriile stabilite prin anunţul de participare şi documentele achiziţiei […]. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite solicitarea de anulare a raportului procedurii nr. .... și a actelor subsecvente, în privința desemnării ofertei câștigătoare și va obliga autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 10 zile de la primirea deciziei prezente, prin reevaluarea acestei oferte, cel puțin, în legătură cu modul de îndeplinire a cerinței de experiență similară. Totodată, autoritatea contractantă va asigura contestatorului acces la dosarul achiziției, în condițiile sus arătate. În mod implicit, Consiliul va respinge, ca nefondată, cererea de intervenție accesorie, în susținerea autorității contractante, formulată de .... Raportat la dispozițiile art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă și intervenientul accesoriu, părți căzute în pretenții, la plata solidară, către contestator, a sumei de ... lei, cheltuieli avansate pentru susținerea contestației, ca onorariu de avocat. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ... în contradictoriu cu ... ... și anulează raportul procedurii nr. ... și actele subsecvente, în privința desemnării ofertei câștigătoare. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 10 zile de la primirea deciziei prezente, prin reevaluarea ofertei câștigătoare (aparținând ...), cel puțin, în legătură cu modul de îndeplinire a cerinței de experiență similară. Obligă autoritatea contractantă la a-i asigura contestatorului acces la dosarul achiziției, conform motivării ce precede. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție accesorie, formulată de .... Obligă autoritatea contractantă și intervenientul accesoriu, părți căzute în pretenții, la plata solidară, către contestator, a sumei ... lei, cheltuieli avansate pentru susținerea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Redactată în 5 (cinci) exemplare originale. Pagina 13 din 13
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.