AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 219/2023

UNITIP GLOBAL SRL în contradictoriu cu COMUNA BOLDU (PRIMĂRIA COMUNEI BOLDU)

Decizia CNSC nr. 219/C5/142 din 30.01.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 219/C5/142 din 30.01.2023

Data din document
2023-01-30
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice la stadiul PT + DDE, asistență tehnică din partea proiectantului + execuție lucrări în cadrul proiectului cu titlul – Modernizare drumuri locale în comuna Boldu, județul Buzău”, inițiată de COMUNA BOLDU (PRIMĂRIA COMUNEI BOLDU), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Boldu, județul Buzău și a solicitat obligarea autorității contractante la: - anularea adresei nr. 132/11.01.2023, de comunicare a rezultatului procedurii, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora și a celor subsecvente; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 129/11.01.2023 și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum și a celor subsecvente; - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta asocierii UNITIP GLOBAL SRL – CREATIVE ROD DESIGN SRL a fost respinsă ca Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de UNITIP GLOBAL SRL, în contradictoriu cu COMUNA BOLDU (PRIMĂRIA COMUNEI BOLDU), în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 219/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 3113Data înregistrării: 2023-01-19
ContestatorUNITIP GLOBAL SRLCUI 30372855
Autoritate contractantăCOMUNA BOLDU (PRIMĂRIA COMUNEI BOLDU)CUI 2407842

2023_219_2023_Decizie_219.pdf, BO2023_219_2023_BO2023_219.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.147 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 219/C5/142 Data: 30.01.2023 Prin contestația nr. 102/18.01.2023, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 3113/19.01.2023, UNITIP GLOBAL SRL, în calitate de lider al Asocierii UNITIP GLOBAL SRL – CREATIVE ROD DESIGN SRL, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/7505/2012, având CIF RO 30372855, reprezentată convențional prin Societatea Civilă Profesională de Avocați „Ceparu și Irimia”, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă Profesională de Avocați „Ceparu și Irimia” din București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, a contestat rezultatul procedurii simplificate, de atribuire a contractului având ca obiect „Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice la stadiul PT + DDE, asistență tehnică din partea proiectantului + execuție lucrări în cadrul proiectului cu titlul – Modernizare drumuri locale în comuna Boldu, județul Buzău”, inițiată de COMUNA BOLDU (PRIMĂRIA COMUNEI BOLDU), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Boldu, județul Buzău și a solicitat obligarea autorității contractante la: - anularea adresei nr. 132/11.01.2023, de comunicare a rezultatului procedurii, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora și a celor subsecvente; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 129/11.01.2023 și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum și a celor subsecvente; - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta asocierii UNITIP GLOBAL SRL – CREATIVE ROD DESIGN SRL a fost respinsă ca Pagina 1 din 2

§ 2

neconformă, precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia; - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta asocierii MEGA EDIL SRL – SPC ELITE CONSULTING SRL a fost desemnată admisibilă și câștigătoare; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depuse de asocierea UNITIP GLOBAL SRL – CREATIVE ROD DESIGN SRL, prin luarea în considerare a informațiilor și documentelor transmise odată cu răspunsurile la solicitările de clarificări, respectiv prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea MEGA EDIL SRL – SPC ELITE CONSULTING SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de UNITIP GLOBAL SRL, în contradictoriu cu COMUNA BOLDU (PRIMĂRIA COMUNEI BOLDU), în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.825 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 102/18.01.2023, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 3113/19.01.2023, ..., în calitate de lider al Asocierii ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ...., reprezentată convențional prin Societatea Civilă Profesională de Avocați „...”, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la ....., a contestat rezultatul procedurii simplificate, de atribuire a contractului având ca obiect „Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice la stadiul PT + DDE, asistență tehnică din partea proiectantului + execuție lucrări în cadrul proiectului cu titlul – Modernizare drumuri locale în ....., județul ....”, inițiată de ...., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în .... și a solicitat obligarea autorității contractante la: - anularea adresei nr. 132/11.01.2023, de comunicare a rezultatului procedurii, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora și a celor subsecvente; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 129/11.01.2023 și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum și a celor subsecvente; - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta asocierii ..... a fost respinsă ca neconformă, precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia; - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta asocierii ..... a fost desemnată admisibilă și câștigătoare; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depuse de Pagina 1 din 3

§ 2

asocierea ...., prin luarea în considerare a informațiilor și documentelor transmise odată cu răspunsurile la solicitările de clarificări, respectiv prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea ... . CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, .... critică decizia autorității contractante de a-i respinge ca neconformă oferta depusă în cadrul procedurii și de a desemna câștigătoare a procedurii oferta depusă de asocierii ..... Cu privire la respingerea ofertei sale ca neconformă, .... apreciază că argumentele autorității contractante în susținerea deciziei sunt eronate. Contestatoarea susține că adresa de comunicare a rezultatului a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016 și că autoritatea contractantă a acționat sub imperiul unui formalism excesiv atunci când a reținut nemotivat că nu poate lua în considerare răspunsul la solicitarea de clarificări, respectiv că prin acesta a fost modificată propunerea financiară. De asemenea, cu privire la desemnarea drept câștigătoare a procedurii a ofertei depuse de asocierea ...., contestatoarea apreciază că aceasta este, de asemenea, o decizie eronată, oferta în cauză trebuind să fie respinsă ca neconformă, pentru nerespectarea cerințelor referitoare la modalitatea de întocmire a propunerii tehnice, cu nerespectarea documentației de atribuire și cu încălcarea principiului tratamentului egal oferta a fost declarată admisibilă și câștigătoare. În aceste condiții, apreciază că legalitatea rezultatului procedurii a fost afectată, motiv pentru care solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. În dovedire, ..... a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 4382/27.01.2023, ...., în temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, a formulat o cerere de renunțare la contestația ce face obiectul dosarului Consiliului nr. 142/2023. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ....., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura privind „Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice la stadiul PT + DDE, asistență tehnică din partea proiectantului + execuție lucrări în cadrul proiectului cu titlul – Modernizare drumuri locale în comuna ...., județul ....”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat ......, stabilind data limită de depunere a ofertelor la 18.10.2022, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate- preț” și valoarea estimată, fără TVA, de 8.642.753,74 lei. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 4382/27.01.2023, ...., în temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, a formulat o cerere de renunțare la contestația ce face obiectul dosarului Consiliului nr. Pagina 2 din 3

§ 3

142/2023. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) și (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va lua act de renunțarea la contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ...., în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de ...., în contradictoriu cu ...., în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 3 pagini. Pagina 3 din 3

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.