AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3765/2025

URBIOLED SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BUZAU

Decizia CNSC nr. 3765/C1/4481 din 11.12.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3765/C1/4481 din 11.12.2025

Data din document
2025-12-11
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Delegare a gestiunii serviciului de iluminat public in municipiul Buzău” cod CPV 50232100-1, s-a solicitat: - obligarea autorității contractante să dispună măsuri de remediere în sensul modificării prevederilor documentației de atribuire contestate și a eliminării cerințelor restrictive; - dacă se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, anularea procedurii de atribuire; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu prezentul demers; - accesul la dosarul cauzei. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către URBIOLED SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL BUZĂU, în ceea privește experiența similară, noxele de CO2, personalul dispeceratului, cuantumul valoric al experienței personalului și documentele doveditoare ale relației contractuale și dispune remedierea documentației de atribuire
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3765/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 79259Data înregistrării: 2025-11-11
ContestatorURBIOLED SRLCUI 32614831
Autoritate contractantăMUNICIPIUL BUZAU

2025_3765_2025_Decizie_3765.pdf, BO2025_3765_2025_BO2025_3765.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.975 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3765/C1/4481 Data: 11.12.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 79259/11.11.2025 (transmisă prin e-mail, la data de 10.11.2025), formulată de URBIOLED SRL, cu sediul în Comuna Valea Lupului, str. Victoriei, nr. 69, județul Iași, având CUI: RO 32614831 și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J22/1956/2016, reprezentată legal prin administrator și convențional prin Avocat Staicu Daniela, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 1, Ansamblul rezidențial WIN Herăstrău, str. Barajul Argeș, nr. 8A, Corp C3. Etaj 1, Ap. 3105, împotriva documentației de atribuire elaborată de către autoritatea contractantă MUNICIPIUL BUZĂU, cu sediul în Buzău, str. Daciei, nr. 1, județul Buzău, în cadrul procedurii de concesionare, organizată în vederea atribuirii contractului de concesionare, având ca obiect: „Delegare a gestiunii serviciului de iluminat public in municipiul Buzău” cod CPV 50232100-1, s-a solicitat: - obligarea autorității contractante să dispună măsuri de remediere în sensul modificării prevederilor documentației de atribuire contestate și a eliminării cerințelor restrictive; - dacă se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, anularea procedurii de atribuire; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu prezentul demers; - accesul la dosarul cauzei. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, Pagina 1 din 3

§ 2

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către URBIOLED SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL BUZĂU, în ceea privește experiența similară, noxele de CO2, personalul dispeceratului, cuantumul valoric al experienței personalului și documentele doveditoare ale relației contractuale și dispune remedierea documentației de atribuire

§ 3

cu respectarea prevederilor legale și a considerentelor prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge, în rest, ca nefondată, contestația formulată de URBIOLED SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL BUZĂU. Obligă autoritatea contractantă la plata cheltuielilor de soluționare către URBIOLED SRL, în cuantum de 3.500 lei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 56.485 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr.... Data:... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr.... (transmisă prin e-mail, la data de... ), formulată de..., cu sediul în......., nr......., având CUI: RO... și număr de înregistrare la..., reprezentată legal prin administrator și convențional prin..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., sector.........., nr...., ....., ......, împotriva documentației de atribuire elaborată de către autoritatea contractantă ....., cu sediul în......., nr......., în cadrul procedurii de concesionare, organizată în vederea atribuirii contractului de concesionare, având ca obiect: „Delegare a gestiunii serviciului de iluminat public in ..... ” cod..., s-a solicitat: - obligarea autorității contractante să dispună măsuri de remediere în sensul modificării prevederilor documentației de atribuire contestate și a eliminării cerințelor restrictive; - dacă se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, anularea procedurii de atribuire; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu prezentul demers; - accesul la dosarul cauzei. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: 1. Cerințe restrictive privind experiența similară pentru execuția și proiectarea lucrărilor de iluminat public. Contestatorul consideră că cerințele sunt formulate într-un mod nejustificat de restrictiv și cu favorizarea unor anumite categorii de operatori economici, depășind scopul firesc al verificării capacității tehnice minime a ofertanților. Pagina 1 din 38

§ 2

A. Cu privire la experiența similară pentru execuția lucrărilor (experiență operare). Solicită: Eliminarea cerințelor restrictive: a) În principal, eliminarea cerinței restrictive prin care se solicită ca, pe lângă prezentarea a cel puțin 3 contracte cu valoare cumulată de minim... le, să fie îndepliniți, inclusiv, parametrii cheie minimali. b) În subsidiar, eliminarea cerinței restrictive prin care se solicită ca, pentru fiecare contract invocat în dovedirea experienței similare, să

§ 3

fie îndepliniți, inclusiv, parametrii cheie minimali și înlocuirea acesteia cu o cerință prin care să se prevadă o abordare cumulativă a parametrilor prin raportare la contractele invocate. Concret, solicită ca nivelul parametrilor să poată fi atins prin luarea în considerare a tuturor contractelor invocate, iar, nu pentru fiecare contract, în parte. În opinia S.A., caracterul restrictiv rezultă din aceea că, cerința favorizează operatorii economici care gestionează servicii de iluminat în municipii mari, excluzând o mare parte dintre operatorii economici activi pe piața..., care au experiența relevantă în lucrări similare, dar în localități de dimensiuni mai mici. Consideră că aceasta cerință nu are o justificare obiectivă raportată la volumul și complexitatea contractului în cauză și conduce la favorizarea unor operatori economici cu profil specific, în detrimentul unei competiții reale și echitabile. Precizează, de asemenea, că, în vederea asigurării unei concurențe efective, dar și pentru a asigura respectarea principului proporționalității, parametrii cheie minimali solicitați trebuie interpretați ca fiind necesar a fi îndepliniți cumulativ pentru ansamblul contractelor prezentate, întrucât, o interpretare contrară, care ar presupune îndeplinirea lor, minimal, pentru fiecare contract în parte, ar diminua relevanța experienței demonstrate și ar contraveni scopului cerinței - acela de a verifica în mod real capacitatea tehnică și operațională a ofertantului. Consideră că aceasta abordare cumulativă, este singura care este aptă a asigura respectarea principiilor proporționalității și tratamentului egal, garantând că experiența invocată reflectă în mod concret amploarea, complexitatea și specificul contractului ce urmează a fi atribuit. B. Experiența similară pentru proiectare. Solicită: Eliminarea cerințelor restrictive: a) În principal, eliminarea cerinței restrictive prin care se solicită experiență similară pentru componenta de proiectare, cerință suplimentară celei care impune prezentarea a cel puțin 3 contracte cu valoare cumulată de minim... care să demonstreze experiența similară pentru componenta de execuție, b) În subsidiar, eliminarea cerinței restrictive prin care se solicită ca, pentru fiecare contract invocat în dovedirea experienței similare, să fie îndepliniți inclusiv parametrii cheie minimali, și înlocuirea acesteia cu o cerință prin care să se prevadă o abordare cumulativă a parametrilor prin raportare la contractele invocate. Pagina 3 din 38

§ 4

Concret, solicită ca nivelul parametrilor să poată fi atins prin luarea în considerare a tuturor contractelor invocate, iar nu pentru fiecare contract în parte. Contestatorul precizează că, atât cerințele referitoare la execuție, cât și cele privind proiectarea lucrărilor impun condiții excesiv de detaliate și specifice, care: • nu sunt proporționale cu obiectul achiziției, • restrâng nejustificat concurența, • creează un avantaj nepermis anumitor operatori economici.

§ 5

Menționează că, cerința din fișa de date privind nivelul emisiilor de CO2 este restrictivă, deoarece, în documentele autoutilitarelor speciale de tip PRB nu se specifică în mod expres cantitatea de emisii reduse de CO2, ci norma de poluare. Spre exemplu, arată că norma de poluare euro 3 este echivalentă pentru emisiile de CO2 de 240g CO2/km. 3. Cerințe restrictive privind prezentarea mostrelor și realizarea unei probe practice. Solicită: a) În principal, eliminarea acestei cerințe, cu motivarea că, proba practică implică și prezentarea mostrelor, fiind practic un criteriu de calificare. Întrucât este vorba despre un criteriu de calificare, acesta trebuia inclus în anunțul de participare De asemenea, menționează că în prezenta procedură, cerința nu se regăsește în anunțul de participare b) Se impune eliminarea cerinței privind proba practică, având în vedere că această cerință este prezentată ambiguu. c) În subsidiar, menționează că proba practică nu este prevăzută în legislația achizițiilor ca o cerință privind conformitatea ofertei. Astfel, cerința privind proba practică încalcă prevederile art. 82 din Norme. Conformitatea unei oferte se raporteaza la înscrisurile existente în documentația de atribuire, susținerile. d) Proba practică implică și livrarea de materiale/mostre, un cost suplimentar pentru ofertanți, prin urmare, în cazul în care se menține această cerință, solicită să se accepte ca proba practică care implică, inclusiv, prezentarea mostrelor, să se efectueze doar de către ofertantul declarat câștigător, cu înregistrare video și audio, pentru a elimina eventualele aprecieri subiective efectuate de către comisia de evaluare. e) Un argument suplimentar în sensul eliminării probei practice rezultă și din faptul că autoritatea contractantă nu oferă nicio informație cu privire la cerințele pe care operatorii economici ar trebui să le probeze în cadrul probei practice, fiind încălcate prevederile art.... din HG nr 867/2016 prin care se impune ca documentația să fie clară și completă. f) Cererea de eliminare a probei practice este justificată și de faptul că mențiunea unei astfel de cerințe încalcă prevederile Legii nr.... privind calitatea în construcții impune ca echipamentele și lucrările să fie evaluate în condiții reale de funcționare, acolo unde este cazul. În cazul iluminatului public, este evident că „condițiile reale” nu pot fi replicate într-o cameră. Echipamentele de iluminat public stradal sunt proiectate și fabricate pentru funcționarea în medii exterioare, în condiții reale de exploatare: intemperii, variații de temperatură, Pagina 5 din 38

§ 6

umiditate, vânt, praf, vibrații etc. Testarea acestor echipamente într-un mediu controlat de laborator sau în spațiu închis (ex. cameră) nu poate simula și nu reflectă condițiile reale de utilizare, ceea ce face ca proba practică să fie irelevantă sau chiar imposibilă. Realizarea unei probe practice utilizând tehnologii precum GPS, GSM și senzorii, care nu sunt solicitați, într-o încăpere în care acestea nu pot fi instalate conform cerințelor producătorilor, poate fi defectuoasă din lipsa semnalului sau din lipsa posibilității instalării acestora în condițiile cerute de producător.

§ 7

g) Cererea de eliminare a probei practice este justificată și de faptul că menținerea unei astfel de cerințe încalcă prevederile HG nr. 51/1996 privind aprobarea Regulamentului general de urbanism și alte reglementări urbanistice prevăd că infrastructura publică de iluminat este parte integrantă a spațiului public urban, iar testarea funcționalității acesteia trebuie făcută în raport cu mediul urban real. 4. Cerințe restrictive privind... de tip C2A sau C2B. - Solicită eliminarea cerințelor restrictive prin care se solicită atestat ANRE de tip C2A sau C2B, cu motivarea că atestatele de acest tip nu sunt aplicabile obiectului prezentei proceduri. - Solicită eliminarea cerințelor restrictive și înlocuirea acesteia cu o cerință care să fie în acord cu obiectul contractului și cu ordinul ANRE nr.... (care a înlocuit... nr.... ), respectiv cu acceptarea atestatelor de tip C1A/C1B; - În subsidiar, solicită uniformizarea cerinței, în sensul de a se preciza, expres, că se acceptă atestat ANRE de tip C2A sau C2B, iar, nu doar Atestat de tip C2A. 5. Cerințe restrictive privind obligația înființării unui dispecerat fizic local. Solicită eliminarea cerinței de a se înființa un dispecerat fizic local, această cerință instituită în sarcina ofertanților fiind una vădit excesivă. Apreciază că cerința este disproporționată și nejustificată față de obiectul contractului, în considerarea următoarelor motive esențiale: • Înființarea unui dispecerat fizic local nu este necesară pentru realizarea obiectului contractului; • Sistemele moderne de telegestiune includ deja funcții de monitorizare, raportare și gestionare a sesizărilor. • Impunerea unui dispecerat fizic generează costuri suplimentare nejustificate, contrar principiului proporționalității (art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016). De asemenea, menționează că, cerința conduce la restrângerea nejustificată a concurenței și la aplicarea unui tratament discriminatoriu, întrucât: • Cerința favorizează operatorii locali sau pe cei care dețin infrastructura în Buzău, limitând participarea altor ofertanți. • Aceasta constituie o barieră teritorială interzisă de legislația în materia achizițiilor publice privind tratamentul egal al participanților. • Dispeceratele centralizate existente pot prelua eficient sesizările fără a necesita prezență locală. Mai mult, necesitatea eliminării cerinței rezultă și din faptul că, aceasta este în neconcordanță cu legislația specifică: Legea nr. Pagina 7 din 38

§ 8

51/2006 și... nr.... /... nu impun înființarea unui dispecerat fizic local pentru serviciile de iluminat public. Controlul și monitorizarea pot fi realizate prin dispecerate virtuale integrate în sistemul de telegestiune. Cerința depășește cadrul legal și tehnic, fiind nefundamentată pe reglementări în vigoare. 6. Cerințe restrictive privind specificitatea dispeceratului și a personalului nominalizat. Solicită eliminarea cerinței restrictive din caietul de sarcini prin care se impune ca ofertantul să dețină un dispecerat funcțional cu îndeplinirea

§ 9

cerințelor minime care prevăd că operarea trebuie să aibă loc cu personal specializat cu experiență în operarea sistemelor de iluminat echipate cu telegestiune-minim 4 persoane cu o experiență de minim 4 ani. Solicită eliminarea cerinței restrictive din caietul de sarcini prin care se impune ca ofertantul să dețină un dispecerat funcțional cu îndeplinirea cerințelor minime care prevăd că acesta trebuie să fie dotat cu echipamente de comunicație, back-up și linie telefonică dedicată. În subsidiar, solicită remedierea documentației de atribuire, în sensul de a se accepta îndeplinirea cerinței prin prezentarea unei declarații pe proprie răspundere la depunerea ofertei, urmând ca dovada efectivă (personal, CV-uri, contracte de muncă, echipamente, linii telefonice, soft, sisteme back-up) să fie prezentată ulterior, la începerea contractului. 7. Cerințe restrictive privind experiența specifică a personalului. Solicită eliminarea cerințelor restrictive prin care se impune dovedirea experienței similare a personalului prin raportare la anumite praguri valorice aferente valorii lucrărilor similare realizate Cerința este echivalentă unei clauze nescrise. Contestatorul consideră că este necesară modificarea documentației de atribuire prin eliminarea cuantumului valoric al contractelor prezentate ca experiență specifică pentru personalul nominalizat. Sub un prim aspect, precizează că, de regulă, în cadrul documentațiilor de atribuire, doar, experiența similară a operatorului economic se raportează la un anumit cuantum valoric, comparabil cu valoarea estimată a contractului, cerință pe care o regăsim și în prezenta procedură. Cu toate acestea, arată că, autoritatea contractantă dublează cerința privind criteriul valoric și în cazul personalului solicitat. Având în vedere că, în anunțul de participare, autoritatea contractantă nu a impus cerințe specifice referitoare la personalul implicat în execuția contractului și că aceste calificări nu constituie factori de evaluare conform legii, contestatorul apreciază că cerințele de calificare prezente la nivelul caietului de sarcini nu ar trebui să afecteze calificarea ofertei având în vedere prevederile exprese ale art. 58 din Legea nr. 100/2016. Precizează, de asemenea, faptul că, se impun a fi eliminate cerințele, întrucât, conduc la restrângerea nejustificată a concurenței, cu motivarea, că: • Impunerea unor valori extrem de ridicate (pana la 25 milioane lei) favorizează operatorii mari, cu portofolii de proiecte masive, Pagina 9 din 38

§ 10

eliminând din competiție firme medii și întreprinderi locale care pot executa corespunzător lucrările. • Aceasta reprezintă o restrângere a concurenței si un tratament inegal între ofertanți, interzis de legislația în materia achizițiilor publice • Cerințele nu reflectă necesitatea unei experiențe calitative, ci introduc un criteriu valoric arbitrar, fără legătura directă cu competenta tehnica a personalului.

§ 11

Cerințele contestate reflectă, în fapt, confuzia între experiența individuală a personalului și experiența operatorului economic. • Experiența profesională individuală nu poate fi cuantificată prin valoarea contractelor realizate de companie, deoarece angajatul nu are atribuții directe asupra bugetului proiectului. • Legislația în vigoare și jurisprudența..., prevăd ca pentru personalul-cheie trebuie demonstrată experiența în activități specifice, nu în proiecte cu o anumită valoare financiară. • Valoarea contractelor nu poate fi utilizată ca instrument de evaluare a competentei individuale, ceea ce face cerința nelegală și neaplicabilă. 8. Cerințe restrictive privind prezentarea documentelor justificative privind raportul de muncă solicitate pentru personalul nominalizat. Solicită: Eliminarea cerințelor restrictive privind tipul/tipurile de documente limitative acceptate pentru dovedirea raportului de colaborare cu personalul nominalizat și acceptarea inclusiv a unor documente precum: declarații de disponibilitate, acorduri de intenție, contracte de prestări servicii sau extras REVISAL. În opinia contestatorului, acceptarea doar a contractelor de muncă sau de colaborare limitează inutil modalitățile prin care ofertanții pot demonstra disponibilitatea personalului. Având în vedere că impunerea unei singure forme încalcă principiul proporționalității reglementat de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016, solicită acceptarea inclusiv a unor documente precum: declarații de disponibilitate, acorduri de intenție, contracte de prestări servicii sau extras REVISAL. Contestatorul consideră că, în maniera în care sunt formulate, la acest moment, cerințele documentației, se favorizează operatorii mari, cu personal angajat permanent, și, implicit, se creează un dezavantaj firmelor medii și mici. 9. Cerințele restrictive privind documentele justificative ce se impun a fi prezentate pentru a dovedi deținerea echipamentelor solicitate Solicită: • Eliminarea condiției privind termenul de trei luni, inclusă în cerința contestată și reformularea acesteia, astfel: „Ofertantul va prezenta documente (contracte, convenții, facturi de achiziție, contracte de închiriere sau leasing) care să ateste faptul că echipamentele se află în dotarea S.A.sau la dispoziția S.A.la momentul depunerii ofertei.” Pagina 11 din 38

§ 12

• Acceptarea oricărui document echivalent valabil (contract de închiriere, leasing, convenție de folosință, declarație de disponibilitate), indiferent de data încheierii acestuia, dacă este în termen de valabilitate. • Eliminarea obligativității „copiei certificate” și acceptarea documentelor în format simplu sau electronic. Prin adresa nr....., înregistrată la... sub nr...., autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției publice, pe suport electronic - CD.

§ 13

De asemenea, prin adresa înregistrată la... sub nr...., autoritatea contractantă transmite punctul de vedere cu privire la contestația în cauză. Față de criticile expuse de contestator, autoritatea contractantă răspunde, punctual, după cum urmează: Critica 1. Experiența similară pentru execuția și proiectarea lucrărilor și iluminat public. A. Experiența similară pentru execuția lucrărilor. Autoritatea contractantă apreciază că cerința este corect formulată, nu încalcă prevederile legislației în domeniul achizițiilor publice a contractelor de concesiune și este corect dimensionată în raport de complexitatea proiectului și necesitățile autorității contractante. B. Experiența similară pentru proiectare. Autoritatea contractantă precizează că: - este necesar ca viitorul operator să desfășoare și activitatea de proiectare a sistemului de iluminat, sens în care este necesar ca acesta să dețină experiență relevantă în proiectarea de astfel de sisteme în localități mari; - solicitarea contestatorului, ca experiența similară în activitatea de proiectare să se facă pe baza experienței similare în activitatea de execuție, nu poate fi primită, deoarece aceste două activități sunt diferite; - dimensionarea acestei cerințe a avut în vedere necesitățile autorității contractante și de complexitatea contractului. Critica 2. Nivelul emisiilor CO2. Autoritatea contractantă consideră că... face confuzie între cerințele de calificare și factorii de evaluare. Menționează că nu a impus nicio cerință cu privire la norma de poluare a utilajelor ci doar a stabilit un factor de evaluare în raport de acest criteriu. Iar contestatoarea nu aduce niciun argument în susținerea ideii că stabilirea acestui factor de evaluare ar fi nelegală. Critica 3. Prezentarea de mostre și proba practică. În ceea ce privește proba practică, autoritatea contractantă precizează următoarele: - proba practică nu este un criteriu de calificare; - proba practică nu vizează situația economică și financiară, capacitatea tehnică sau profesională declarată, experiența similară, personalul sau dotările existente. Aceste elemente constituie criterii de calificare, iar acestea sunt deja incluse în anunțul de participare; Pagina 13 din 38

§ 14

- proba practică este o metodă de verificare a conformității propunerii tehnice în acord cu principiile aplicabile concesiunilor de servicii (Legea nr. 100/2016), cât si jurisprudența... și a Curților de Apel; - proba practică nu introduce cerințe noi; - proba practică este un instrument de evaluare tehnică, nu un criteriu de calificare, motiv pentru care, nu trebuia inclusă în anunțul de participare;

§ 15

- proba practică verifică exact acei parametri tehnici din caietul de sarcini, într-un cadru controlat, fără a solicita elemente noi sau suplimentare; - proba practică nu este criteriu de calificare; nu trebuia inclusă în anunțul de participare; este prevăzută clar și complet în documentație; este o metodă legală de verificare a conformității tehnice; nu generează costuri. Critica 4.... de tip C2A sau C2B. Autoritatea contractantă precizează că această critică este fundamentată pe interpretări eronate ale documentației de atribuire și a prevederilor legale referitoare la atestarea ANRE. În susținere, face trimitere la: - prevederile art. 9 alin. (1) din Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută și verifică instalații electrice, aprobat prin Ordinul nr....; - fișa de date - secțiunea III.....a). Autoritatea contractantă precizează că în mod necesar, a solicitat ca viitorul operator să dețină atestat C2A, dar nu a solicitat în mod restrictiv deținerea doar a acestei atestări, tocmai în considerarea faptului că operatorii care sunt atestați C2B, sunt autorizați implicit și pentru activități desfășurate de cei autorizați C2A. De aceea a indicat ca modalitate de îndeplinire a prezentării a unuia dintre cele două atestate. Nu ambele și nu doar cel inferior. Apreciază de asemenea că... se află într-o confuzie, cu privire la atestatele de tip C1A și C1B. Critica 5. Obligația înființării unui dispecerat fizic local. Autoritatea contractantă subliniază faptul că documentația de atribuire nu impune ca viitorul operator să înființeze un dispecerat nou și că acesta să fie local; se solicită doar ca viitorul operator să aibă capacitatea și să implementeze un sistem de preluare a reclamațiilor și sesizărilor, în regim non stop. Critica 6. Specificitatea dispeceratului și a personalului nominalizat. Autoritatea contractantă precizează că prin caietul de sarcini s-a cerut doar ca viitorul operator să dețină un dispecerat, oriunde în România, prin intermediul căreia să preia sesizările în regim non stop, în perioada în care va fi derulat contractul. În opinia autorității contractante este irelevant dacă viitorul prestator va înființa un dispecerat nou sau va utiliza unul pe care deja îl are în funcțiune, important fiind ca, dispeceratul să fie utilizat corespunzător, astfel încât, să se asigure preluarea sesizărilor și demararea acțiunilor de răspuns cât mai rapid posibil. Pagina 15 din 38

§ 16

Subliniază, de asemenea, faptul că documentația de atribuire nu prevede vreo cerință de calificare referitoare la dispecerat, acesta fiind doar o cerință pe care viitorul operator este obligat să o respecte în implementarea contractului. Critica 7. Experiența specifică a personalului Autoritatea contractantă consideră că cerința este proporțională, nediscriminatorie și justificată de riscurile tehnice și operaționale asumate de concesionar, fiind esențială pentru protejarea interesului public, siguranței populației și continuității unui serviciu de utilitate

§ 17

publică. Prin urmare, solicitarea de eliminare a cerințelor privind experiența personalului este neîntemeiată și trebuie respinsă, întrucât, cerințele criticate sunt legale, transparente, fundamentate tehnic și perfect compatibile cu principiile concurenței și tratamentului egal. Critica 8. Prezentarea documentelor justificative privind raportul de muncă, solicitate pentru personalul nominalizat Autoritatea contractantă consideră că solicitarea este neîntemeiată, deoarece, documentația de atribuire stabilește, în mod explicit, că, operatorii economici trebuie să prezinte: contracte de muncă, sau contracte de colaborare (în formă juridică permisă de legislația națională) pentru toate categoriile de personal relevante: manager de proiect, responsabili tehnici cu execuția, responsabili cu calitatea și personalul de specialitate. Autoritatea contractantă subliniază că nu solicită documente excesive, ci, doar dovezi ferme, clare și verificabile, în conformitate cu: principiul proporționalității, principiul tratamentului

§ 18

egal,

§ 19

principiul transparenței, principiul asigurării calității serviciilor publice. De asemenea, consideră că, cerințele privind dovedirea raportului de muncă/colaborare pentru personalul nominalizat sunt legale, clare și perfect proporționale cu necesitățile contractului, fiind în deplină concordanță cu legislația aplicabilă și cu practica.... Precizează, totodată, că, cerința contestată nu impune o singură formă de raport de colaborare - prin urmare, apreciază că nu există nicio încălcare a principiului proporționalității. Autoritatea contractantă precizează că nu limitează modalitățile de dovedire, ci, admite mai multe tipuri de documente si înscrisuri, această flexibilitate eliminând orice acuzație de disproporție sau restricție. Declarațiile de disponibilitate, acordurile de intenție și alte înscrisuri unilaterale nu sunt forme de colaborare, ci, simple intenții, lipsite de caracter juridic obligatoriu. Consideră că, a accepta astfel de înscrisuri, ar încălca principiul proporționalității, întrucât, ar crea un standard inferior de verificare, ar vulnerabiliza calitatea serviciului public și ar expune municipiul.... Consideră, de asemenea, că, acceptarea unor documente neangajante, precum declarații de disponibilitate sau acorduri de intenție, ar diminua capacitatea autorității contractante de a verifica real disponibilitatea personalului și ar introduce riscuri majore privind calitatea, continuitatea și siguranța serviciului public de iluminat. Precizează că, documentația permite utilizarea atât a contractelor de muncă, cât și a contractelor de colaborare, astfel încât, nu există nicio limitare a modalităților de dovedire a disponibilității personalului. Pagina 17 din 38

§ 20

Declarațiile de disponibilitate și acordurile de intenție nu sunt documente juridice adecvate pentru a garanta continuitatea unui serviciu public esențial, iar, Directiva 2014/24/UE nu obligă autoritatea să le accepte, ci, permite utilizarea mijloacelor adecvate, adică, angajamente contractuale ferme. Critica 9. Documentele justificative ce se impun a fi prezentate pentru a dovedi deținerea echipamentelor solicitate

§ 21

Autoritatea contractantă precizează că această critică este nefondată și este formulată în baza unei înțelegeri greșite a documentației de atribuire. Subliniază faptul că, orice document care se depune și va fi semnat cu semnătură digitală certificată, va avea valoare de original. De asemenea, menționează că, cerința nu impune ca ofertanții să facă dovada că au contracte în temeiul cărora dețin un drept de folosință asupra echipamentelor, mai vechi de 3 luni de la data depunerii ofertei. Contractele pot avea orice dată de început, important este ca acestea să aibă o valabilitate care să acopere cel puțin luni de la data depunerii ofertei. Având în vedere că această critică este bazată pe o interpretare eronată a prevederilor caietului de sarcini, autoritatea contractantă precizează, că, în mod evident, aceasta este nefondată. Întrucât, contestatorul a solicitat accesul la dosarul cauzei, prin adresa nr....., Consiliul i-a comunicat acestuia, termenul de studiere a dosarului și, implicit, de depunere a concluziilor scrise; acesta s-a prezentat la sediul... în data de.... În susținerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor ocazionate cu prezentul demers... depune, prin corespondența înregistrată la... sub nr...., Factura SD03... din..., în cuantum de..., însoțită de ordinul de plată aferent. Prin adresa nr...., înregistrată la... sub nr...., contestatorul depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr.... din..., emisă de..., în cuantum de.... Analizând

§ 22

solicitările contestatorului, CONSILIUL

§ 23

reține următoarele: MUNICIPIUL..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de concesionare, având ca obiect: „Delegare a gestiunii serviciului de iluminat public in .... ” cod..., elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de concesionare nr...., conform căruia valoarea estimată a procedurii este de..., fără TVA. Conform cap. II....) din anunțul de participare, criteriul de atribuire al contractului este: „cel mai bun raport calitate-preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei... este nemulțumit de anumite cerințe ale documentației de atribuire, despre care susține că l- ar împiedica să depună o ofertă corespunzătoare. Având în vedere că primele 2 critici din contestația formulată de..., vizează cerințele de calificare privind experiența similară, Consiliul le va analiza în mod unitar, urmând a reține că, la secțiunea III....) Pagina 19 din 38

§ 24

Capacitatea tehnica si profesională din anunțul de concesionare, autoritatea contractantă a formulat următoarele cerințe minime de calificare: „... Experiență operare Experiență în calitate de Operator de servicii de iluminat public (lider de consorțiu cu cel puțin 40% participare în proiect), în executarea a cel puțin 3 contracte, cu valoare cumulata de minim..., care au fost derulate cu succes și care sunt similare cu contractul propus. Contractele considerate experienta similara sunt cele prestate pe baza licentei

§ 25

de operare emisa de ANRSC sau organisme similare. Parametrii cheie minimali pentru fiecare contract, ca domeniu de aplicare și natură, sunt: · Operare prin sistem de telemanagement a fiecărui punct luminos din sistemul de iluminare minim... aparate de iluminat · Numarul... al locuitorilor localitatilor deservite >... locuitori (se va lua in calcul recensamantul aferent an... ) .... Experiență proiectare Experiență ca Proiectant în cel puțin 2 contracte de iluminat public într-un oraș, care au fost finalizate substanțial și cu succes și care sunt similare cu contractul propus. Pentru a fi considerate similar ca domeniu de aplicare și natură, contractele citate ca referință trebuie să includă următorii parametri cheie: • rețea electrică de joasă tensiune de o lungime de minim 20 km instalată subteran •... stâlpi cu lămpi LED; • gestionarea la distanță a fiecărui punct al sistemului de iluminat public mentionat mai sus”. Potrivit art. 28 din HG nr. 867/2016, scopul criteriilor de calificare este de a demonstra potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care, oferta S.A.va fi declarată câștigătoare și nu de a restricționa participarea la procedură prin impunerea unor cerințe pe care doar anumiți operatori economici le-ar putea îndeplini. Rolul cerinței experienței similare în operarea sistemelor de iluminat public și în servicii de proiectare este de a dovedi faptul că operatorii economici participanți au experiență în domeniul operării și proiectării unor obiecte similare (potrivit dicționarului explicativ al limbii române similar înseamnă „de aceeași natură, de același fel, asemănător, analog, apropiat”) și nu identic, (care înseamnă potrivit dicționarului explicativ al limbii române „care coincide întrutotul cu ceva”) cu ceea ce urmează a fi prestat în urma încheierii contractului care face obiectul acestei proceduri, că au cunoștințele/experiența și capacitatea necesară derulării unui astfel de contract și că au finalizat astfel de contracte. Or, din această perspectivă, se reține că, scopul urmărit de către autoritatea contractantă prin prima din cele 2 cerințe de calificare reproduse anterior, respectiv, ca, ofertanții să demonstreze că au mai operat servicii de iluminat public, poate fi atins prin limita valorică de minim..., fără a mai restricționa, în mod suplimentar, accesul la procedura de atribuire prin multitudinea de cerințe privind cota de Pagina 21 din 38

§ 26

participare în asociere, numărul aparatelor de iluminat din contractele anterioare și numărul populației deservite. În acest sens, Consiliul reține că impunerea condiției ca experiența similară să fi fost doar în calitate de lider cu o anumită cotă (minim 40%) este restrictivă din perspectiva faptului că nu este relevantă calitatea ofertantului în asocierile din contractele executate anterior și nici cota deținută, ci, valoarea părții din contract derulată de respectivul operator economic.

§ 27

În plus, Consiliul reține că pretenția autorității contractante ca fiecare din cele 3 contracte să fi fost executate în arealul unor localități cu cel puțin... de locuitori conform recensământului din... este disproporționată și din perspectiva dimensiunii localității, motivat de faptul că, potrivit tabelului de la pagina internet „https: //www.recensamantromania.ro/rezultate-rpl-... /rezultate-definitive/”, punctul intitulat „.... Populația rezidentă (Sexe, Județe, Municipii, orașe și comune*, Sate*)”, populația municipiului Buzău este... persoane, cu mult sub limita stabilită pentru fiecare din contractele din definiția experienței similare. Totodată, Consiliul reține că impunerea simultană a unui prag valoric (valoarea concesiunilor anterioare, în speță... ) și a unui prag fizic (cel puțin... aparate de iluminat în cadrul fiecărui contract) conduce la restricționarea nejustificată a accesului la procedură prin dublarea cerințelor referitoare la experiența similară, sens în care sunt și prevederile art. 3 alin. (5) din... nr.... din... aprilie..., care dispun astfel: „Autoritatea/Entitatea contractantă nu poate solicita îndeplinirea cerinţei privind experienţa similară prin impunerea atât a unui nivel valoric, cât şi a unui nivel cantitativ, în situaţia în care prin aceste niveluri se urmăreşte acelaşi lucru, respectiv descrierea, dintr-o singură perspectivă, a complexităţii respectivelor cerinţe, raportat la obiectul contractului de achiziţie publică/de achiziţie sectorială/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit”. Potrivit art. 2 alin. (1) din OUG nr. 13/2015, „..., cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor, care elaborează și promovează politica publică în domeniul achizițiilor publice și asigură coordonarea și monitorizarea sistemului achizițiilor publice din România”. Printre atribuțiile ANAP se numără și cele de la art. 3 lit. a) și b) din OUG nr. 13/2025, respectiv, elaborarea cadrului normativ secundar și terțiar precum și elaborare de instrucțiuni și norme metodologice. Având în vedere considerentele reținute anterior, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a aplicat corespunzător prevederile art. 30 alin. (1) lit. b) din HG nr. 867/2016, care statuează în sensul că, aceasta „(...) nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de concesiune prin introducerea unor criterii minime de calificare, ce: (...) sunt disproporționate în raport cu valoarea și obiectivele contractului de concesiune ce urmează a fi atribuit”. Pe de altă parte, Consiliul va respinge, ca nefondată, solicitarea contestatorului de eliminare a cerinței de calificare privind experiența Pagina 23 din 38

§ 28

similară în servicii de proiectare, deoarece, potrivit mențiunilor de la pag. 18 din caietul de sarcini, în sarcina concesionarului intră anumite lucrări de investiții și lucrări de modernizare dezvoltare a sistemului de iluminate, cuantificate în anexa 2 și anexa 3 la caietul de sarcini, pentru a căror punere în operă sunt necesare servicii de proiectare, aspect menționat la poziția... din anexa 3 la caietul de sarcini (fișierul „[PC1... /... 09] Anexa 3 - dezvoltare.pdf.p7s” din SEAP), unde sunt precizate numărul... 3... de ore de proiectare.

§ 29

Cu privire la proporționalitatea dintre cerința de calificare privind experiența similară în servicii de proiectare și prezentul contract, Consiliul reține că, în anexa 2 la caietul de sarcini sunt menționate lucrări la 46 locații (strazi, parcări etc.) din MUNICIPIUL..., totalizând 486 de stâlpi și... metri de linii electrice subterane (prescurtat LES). Adăugând, la aceste valori, numărul stâlpilor de la pozițiile... -32 din anexa nr.... (cca. 1... de stâlpi) și pozarea cablului de iluminat de la pozițiile 70-72 din anexa nr.... (cca. 15 km), Consiliul apreciază că valorile de... de stâlpi și 20 km linie de alimentare subterană din cerința referitoare la experiența similară în servicii de proiectare ar putea fi considerate proporționale doar în situația în care ar rezulta din ambele contracte de proiectare, nu pentru fiecare în parte. Prin urmare, Consiliul va admite, în parte, critica contestatorului referitoare la experiența similară în servicii de proiectare, urmând a obliga autoritatea contractantă la remedierea acesteia în sensul precizat, respectiv, că parametrii cheie lungime de minim 20 km, instalată subteran și... stâlpi cu lămpi LED, nu trebuie îndeplinită de fiecare contract executat anterior, ci, de cumulul celor 2 contracte. Critica privind factorul de evaluare tehnic „facilitate în exploatare” cu descrierea „Deținere in proprietate, chirie a unui utilaj de tip PRB (platforma ridicătoare cu brat) înmatriculat in circulație permanent cu emisii reduse de CO2” urmează a fi admise deoarece acordarea punctajului este condiționată de existența consemnării cantității de emisii de CO2 în cadrul documentelor de înmatriculare (talon, carte de identitate). Se reține că regimul juridic aplicabil înscrierii nivelului emisiilor de CO2 în documentele de înmatriculare nu consacră o obligație imperativă în sarcina autorităților naționale. Normele europene incidente stabilesc exclusiv obligații referitoare la determinarea și certificarea acestor valori în cadrul procedurii de omologare de tip, fără a institui cerințe corelative privind menționarea lor în certificatul de înmatriculare. Astfel, Regulamentul (UE) 2018/858 stabilește ansamblul datelor tehnice care trebuie să fie determinate și validate în etapa omologării, incluzând nivelul emisiilor de CO2, însă nu reglementează forma și conținutul certificatului de înmatriculare emis ulterior de autoritățile naționale, atribuind statelor membre marja de apreciere asupra formatului documentului de înmatriculare. În ceea ce privește Directiva... 99/37/CE, actul normativ prevede un cadru armonizat minimal al certificatului de înmatriculare, enumerând rubrici obligatorii și rubrici opționale. Rubrica V.7, referitoare la „emisiile de CO2 (combinate)”, este calificată de directivă drept rubrică Pagina 25 din 38

§ 30

neobligatorie, care poate fi inclusă de statele membre, fără a exista o dispoziție care să impună mențiunea acesteia în mod necesar. Normele interne aplicabile (formularele și instrucțiunile aprobate de autoritățile competente, inclusiv RAR și DRPCIV) nu prevăd includerea obligatorie a valorii emisiilor de CO2 în certificatul de înmatriculare și nu transpun rubrica V.7 în forma națională a acestui document. În consecință, cadrul normativ european și național nu instituie o obligație legală de menționare a nivelului de emisii de CO2 în

§ 31

documentele de înmatriculare. Mențiunea poate fi inserată de autoritatea competentă în anumite situații ca practică administrativă derivată din datele existente în omologarea de tip sau în certificatul de conformitate, însă absența acesteia nu poate fi calificată drept încălcare a unei obligații legale imperative. În aceste condiții, este foarte posibil ca actele de înmatriculare emise de reprezentanța județeană RAR dintr-un anumit județ să înscrie nivelul emisiilor de CO2 în documentele de înmatriculare, situație care poate să fi inspirat autoritatea contractantă în elaborarea algoritmului depunctare, însă, nu justifică lipsa punctării tuturor celorlalte oferte, care nu includ astfel de informații. Prin urmare, pentru a nu restricționa, în mod nejustificat, accesul la procedură operatorilor economici care, deși, dețin utilaje moderne și nepoluante, nu pot demonstra acest aspect prin prezentarea documentelor de înmatriculare, Consiliul va admite critica și va dispune remedierea algoritmului de punctare în sensul acceptării alternative șie a variante actuale, fie a celei solicitată de contestator, prin indicarea normei de poluare, care va fi introdusă în mod corespunzător și proporțional în algoritmul de punctare, prin asocierea nivelurilor din legislația europeană pentru fiecare normă în parte (Euro 3, Euro 4 etc.) Critica privind mostrele urmează a fi respinsă deoarece, spre deosebire de legislația achizițiilor public, în speță Legea nr. 98/2016 care reglementează la art. 179 lit. l) că eșantioanele (implicit mostrele) pot fi solicitate drept cerință de calificare pentru demonstrarea capacității tehnice, nici Legea nr. 100/2016 și nici HG nr. 867/2016 nu conțin o astfel de prevedere, situație explicabilă prin natura diferită a contractui de concesiune față de contractul de achiziție publică (și de contractul de achiziție sectorială reglementat de Legea nr. 99/2016 care conține la art.... 2 lit. l) prevederi similare cu cele din Legea nr. 98/2016 referitoare la eșantioane). Practica Consiliului și a instanțelor de judecată, invocată de către contestator, ca argument în sprijinul solicitării de eliminare a mostrelor și probei practice, nu poate fi luată în considerare pentru mai multe motive. În primul rând, procedurile în cadrul cărora au fost pronunțate respectivele hotărâri nu au fost organizate în baza Legii nr.... ci în baza Legii nr...., ale căror prevederi sunt diferite în ceea ce privește prezentarea eșantioanelor/mostrelor. În al doilea rând (acesta fiind și cel mai important), reproducerea unor paragrafe extrase din motivarea unor decizii pronunțate anterior de... și de către curțile de apel în cadrul altor proceduri de atribuire nu Pagina 27 din 38

§ 32

poate fi considerată argumentație cu privire la pretinsul caracter legal al prezentei proceduri de atribuire, sunt relative la pricinile soluționate anterior, nu constituie izvor de drept și nici nu poate obliga la emiterea unei noi decizii într-un anumit sens, deoarece, precedentul judiciar nu constituie izvor de drept în sistemul românesc. ... nr...., în activitatea S.A., Consiliul se supune numai legii, deciziile acestuia fiind pronunțate în temeiul legii. În aceeași direcție sunt și normele art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care statuează

§ 33

independența completului de soluționare a contestațiilor, deciziile pronunțate fiind bazate pe stricta aplicare și respectare a legii, iar nu pe deciziile pronunțate anterior. Raționamentul anterior se regăsește și în considerentele Deciziei nr.... pronunțată de... de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a reținut faptul că „Ab initio... observă că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, instanțele judecătorești nefiind ținute de soluțiile pronunțate anterior de alte instanțe. Hotărârile judecătorești au aplicabilitate numai la speță, efectele lor neputând fi extinse la cauze similare cu care instanțele au fost învestite”. În ceea ce privește susținerea contestatorului, că oferta se depune în SEAP (aspect ce ar determina, în opinia S.A., imposibilitatea depunerii mostrelor), Consiliul va reține că societatea contestatoare este în confuzie deoarece, la secțiunea „IV.... Modul de prezentare al ofertei” din instrucțiunile

§ 34

pentru

§ 35

ofertanți

§ 36

publicate

§ 37

în

§ 38

SEAP

§ 39

sub identificatorul „[PC1... /... 03] FisaDate_DF1....pdf” intitulate generic „fișa de date” se menționează explicit că ofertele se depun la sediul autorității contractante, pe hârtie și informat electronic pe CD, aspect care nu a fost contestat de către.... Față de cele de mai sus, Consiliul urmează să respingă, ca neîntemeiate, criticile... privind mostrele și proba practică. Critica privind atestările ANRE C2A sau C2B urmează a fi respinse, ca nefondate, având în vedere faptul că lipsa atestării ANRE pentru execuția lucrărilor de medie tensiune C2A (sau cea superioară C2B) ar pune operatorul sistemului de iluminat în imposibilitatea intervenirii la eventualele secțiuni ale rețelei de medie tensiune, cum ar fi, de exemplu, situația posturilor de transformare din care sunt alimentate segmentele de joasă tensiune. Prin urmare, chiar dacă majoritatea lucrărilor de instalații electrice urmează a fi efectuate pe rețele de joasă tensiune pentru care este suficientă atestarea C1B, Consiliul apreciază că această atestare nu acoperă toate situațiile care ar putea să apară pe parcursul executării contractului, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, critica... privind atestările ANRE. Critica privind dispeceratul urmează a fi respinsă, ca nefondată, deoarece, contrar susținerilor contestatorului, prin caietul de sarcini nu s-a solicitat înființarea unui dispecerat în MUNICIPIUL..., ci oriunde pe teritoriul României, situație în care... nu este restricționat din punct de vedere geografic, astfel cum susține la punctul 5 din contestație. Pagina 29 din 38

§ 40

Pe de altă parte, criticile privind personalul dispeceratului („minim 4 persoane, experiență minimă 3 ani - se va prezenta CV și contracte de muncă cu informații relevante ce pot fi verificate de către autoritatea contractanta”) urmează a fi admise, având în vedere că înscrisurile solicitate sunt de natura celor prevăzute la art.... alin. (2) lit. e) din HG nr. 867/2016, care reglementează înscrisurile prin care ofertantul face dovada îndeplinirii cerințelor de calificare. Or, întrucât cerința anterioară este de natura cerințelor de calificare și a fost prevăzută doar în caietul de sarcini, fără a fi preluată și în

§ 41

anunțul de participare, Consiliul reține incidența prevederilor art. 30 alin. (6) din HG nr. 867/2016, potrivit cărora „Criteriile de calificare și de selecție care se regăsesc în caietul de sarcini/documentul descriptiv și care nu sunt prevăzute în anunțul de concesionare sunt considerate clauze nescrise”. Prin urmare, pentru a elimina confuzia și posibila restricționare a accesului la procedura de atribuire generată de cerința anterior menționată, inclusă în mod nelegal în caietul de sarcini, Consiliul va admite critica nr......., urmând a obliga autoritatea contractantă la eliminarea cerinței privind numărul și experiența personalului dispeceratului. Consiliul apreciază că cerința ca viitorul operator al sistemului de iluminat să aibă un dispecerat este justificată de natura contractului de concesiune care implică, în mod inevitabil, realizarea unei interacțiuni cu cetățenii însă detaliile privind personalul care deservește dispeceratul nu sunt legale din motivele precizate anterior. Pentru același motiv, Consiliul urmează să admită și criticile privind clauzele nescrise referitoare la cuantumul valoric al experienței personalului și documentele doveditoare ale relației contractuale, urmând a dispune, cu respectarea principiului disponibilității, statuat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, în limitele investirii de către contestator, eliminarea coloanei din dreapta intitulată „Valoare lucrări similare realizate din maxim 3 contracte în ultimii 5 ani” a tabelului de la pag. 22 din caietul de sarcini și reformularea cerinței privind prezentarea contractului de muncă pentru managerul de proiect și a contractului de muncă/colaborare cu ceilalți specialiști în sensul completării cu înscrisuri alternative care să asigure implicarea personalului, inclusiv cele solicitate de autoritatea contractantă la punctul 8 din contestație, respectiv declarații de disponibilitate, acorduri de intentie, contracte de prestari servicii sau extras REVISAL. Critica privind utilajele urmează a fi respinsă, ca nefondată, deoarece sintagma „copie certificată” simbolizează o simplă copie a documentului pe care persoana interesată a menționat că este conformă cu originalul, asumându-și răspunderea pentru integritatea conținutului acestuia iar cerința ca echipamentele să fie la dispoziția ofertantului cel puțin 3 luni de la data licitației nu înseamnă 3 luni înainte de data respectivă, ci 3 luni ulterior acesteia, înțelegere confirmată de autoritatea contractantă în punctul de vedere. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de către... Pagina 31 din 38

§ 42

în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL..., în ceea privește experiența similară, noxele de CO2, personalul dispeceratului, cuantumul valoric al experienței personalului și documentele doveditoare ale relației contractuale și va dispune remedierea documentației de atribuire, cu respectarea prevederilor legale și a considerentelor prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, în rest, ca nefondată, contestația formulată de... în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL....

§ 43

Referitor la solicitarea contestatorului... privind obligarea autorității contractante la plata de cheltuieli de judecată, Consiliul va reține că, potrivit art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației”. Cheltuielile reclamate de... reprezintă „onorariu de avocat”, în cuantum de..., facturate cu factura SD03... din... și achitate prin virament în..., conform probelor aflate la dosar. Analizând temeinicia pretențiilor contestatorului, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând „onorariu” avocat, Consiliul apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat care, conform înscrisurilor depuse la dosar, însumează suma de..., la suma de..., din următoarele considerente: Având în vedere faptul că procedura de soluționare este o procedură scrisă, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, facultativă și gratuită potrivit art. 24 alin. (4) din... și având în vedere faptul că în speță nu s-au dispus audieri sau depunerea de concluzii orale, rezultă că, cheltuielile de judecată cuprind orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, costul dactilografierii actelor depuse la dosar etc., dar, numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a soluționării contestației. Potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 4... alin. (2) C.p.c., „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său” și, ținând seama de serviciile prestate de Staicu M Daniela - Cabinet de avocat, Consiliul, analizând prin prisma textului reprodus cererea de plată a sumei de..., reprezentând „onorariu” avocat suportat de contestator cu ocazia soluționării contestației sale la Consiliu, apreciază că respectiva sumă este nepotrivit de mare în raport de munca depusă de avocat, dar și de complexitatea cauzei. Astfel fiind, raportat la gradul relativ scăzut de complexitate a aspectelor reclamate în această cerere, volumul de muncă pe care l-a presupus redactarea ei, soluția de admitere în parte și prevederile art. Pagina 33 din 38

§ 44

453 alin. (2) C.p.c., conform cărora „când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată”, Consiliul urmează a reduce cuantumul sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de soluționare la..., față de care autoritatea contractantă va fi obligată la plată către contestator. Consiliul va da eficiență dispozițiilor art. 453 alin. (2) C.p.c. și art. 4... alin. (2) C.p.c. coroborate cu art. 68 din Legea nr. 101/2016, în sensul că va reduce onorariul de avocat, considerând că prin aceasta nu se intervine în convenția încheiată între contestator, în calitate de client,

§ 45

și avocat, pentru că în acest fel ar fi încălcate dispozițiile art. 1... 0 C civil. Se apreciază, totodată, că nu se aduce atingere nici dispozițiilor Legii nr...., potrivit cărora avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienți lor să stabilească onorarii, întrucât Consiliul nu face altceva decât să stabilească, în cadrul raportului juridic procesual civil, cheltuielile de judecată, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 4... alin. (2) C.p.c., Consiliul nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci, doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată, în raport de munca depusă de avocat, complexitatea cauzei, valoarea pricinii, proporționalitatea onorariului față de volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în această cauză. Referitor la munca depusă de avocat, s-a constatat că, în acest stadiu procesual, volumul de muncă al avocatului, presupus de pregătire a apărării, a constat în formularea unei contestații pe care a înaintat-o prin corespondență și formulat concluzii scrise cu privire la punctul de vedere al autorității contractant; astfel, în opinia Consiliului este inechitabil ca, la aprecierea onorariului ce se cuvine avocatului, să nu se aibă în vedere și munca depusă de acesta în raport cu pregătirea S.A.profesională. Pentru aceste considerente, Consiliul apreciază că reducerea onorariului de la... la..., este mai mult decât suficientă, fiind în concordanță cu elementele mai sus arătate, respectiv, complexitatea cauzei, partea din contestație care a fost admisă și, nu în ultimul rând, munca depusă de avocat, în condițiile art. 4... C.p.c., contestatorul fiind îndreptățit să solicite cheltuielile de judecată, care în ceea ce privește onorariul de avocat, în prezenta cauza, poate fi diminuat de către Consiliu, în condițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 4... alin. (2) C.p.c. Dispozițiile art. 4... C.p.c. care reglementează posibilitatea părții căreia i s-a admis cererea să solicite părții în culpă cheltuielile de judecată, sunt în concordanță și cu jurisprudența CEDO, conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. Consiliul reține că, prin angajarea unui apărător, nu trebuie să se urmărească împovărarea părților căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a se valorifica pretențiile legale, iar, nu suplimentarea cheltuielilor de judecată. Pagina 35 din 38

§ 46

Totodată, se reține că reducerea cheltuielilor de soluționare la suma de... este în concordanță cu Hotărârea nr.... a... a Barourilor din România care stabilește, la punctul....7, că, onorariul minimal recomandat în cauzele care au ca obiect contestații în fața... este.... Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR

§ 47

DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ....., în ceea privește experiența similară, noxele de CO2, personalul dispeceratului, cuantumul valoric al experienței personalului și documentele doveditoare ale relației contractuale și dispune remedierea documentației de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a considerentelor prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge, în rest, ca nefondată, contestația formulată de... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ...... Obligă autoritatea contractantă la plata cheltuielilor de soluționare către..., în cuantum de.... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ... PREȘEDINTE ... Consilier de soluționare ... Redactat practicaua deciziei ... Pagina 37 din 38

§ 48

Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 22 (douăzecișidouă) pagini

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.