AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 172/2023

TMG GUARD SRL în contradictoriu cu SERVICIUL PUBLIC DE INTERES LOCAL PENTRU ADMINISTRAREA PARCARILOR PUBLICE DIN MUNICIPIUL TIMISOARA-TIMPARK

Decizia CNSC nr. 172/C8/3175 din 25.01.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 172/C8/3175 din 25.01.2023

Data din document
2023-01-25
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „Serviciul de pază și ordine pentru punctul de lucru al SPAPP - TIMPARK situat în Timișoara, Calea Șagului, nr. 147/E (Biroul Ridicări Auto)", cod CPV principal 79713000-5 - Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat Consiliului să dispună: a) admiterea contestației formulată de TMG GUARD SRL; b) anularea Raportului procedurii nr. 7382/20.12.2022 și a Comunicării privind rezultatul procedurii nr. 7383/20.12.2022; c) obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor necesare restabilirii legalității, cu indicarea clară și precisă a operațiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv să reia procedura de evaluarea ofertelor, stabilirea clasamentului și desemnarea participantului câștigător, deoarece oferta participantului ZIMBRII NEGRI SRL este inadmisibilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de TMG GUARD SRL, în contradictoriu cu SERVICIUL PUBLIC DE INTERES LOCAL PENTRU ADMINISTRAREA PARCĂRILOR PUBLICE DIN MUNICIPIUL TIMIŞOARA – TIMPARK (SPAPP - TIMPARK). Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 172/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 63367Data înregistrării: 2022-12-23

2023_172_2022_Decizie_172.pdf, BO2023_172_2022_BO2023_172.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.050 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 172/C8/3175 Data: 25.01.2023 Prin contestația nr. 4274/23.12.2022, transmisă prin poșta electronică (e-mail), în data de 23.12.2022, ora 09:06, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 63367/23.12.2022, formulată de TMG GUARD SRL, cu sediul în municipiul Târgu Jiu, str. Lalelelor nr. 3B, județul Gorj și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul Târgu Jiu, str. Narciselor nr. 133, județul Gorj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J18/76/2016, având CUI 35469698, atribut fiscal RO, reprezentată legal prin Mecu Victor-Lucian - administrator social, împotriva Raportului procedurii nr. 7382/ 20.12.2022 și a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 7383/ 20.12.2022, emise de către SERVICIUL PUBLIC DE INTERES LOCAL PENTRU ADMINISTRAREA PARCĂRILOR PUBLICE DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA – TIMPARK (SPAPP - TIMPARK), cu sediul în municipiul Timișoara, Splaiul Nicolae Titulescu nr. 10, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate proprii, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect „Serviciul de pază și ordine pentru punctul de lucru al SPAPP - TIMPARK situat în Timișoara, Calea Șagului, nr. 147/E (Biroul Ridicări Auto)", cod CPV principal 79713000-5 - Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat Consiliului să dispună: a) admiterea contestației formulată de TMG GUARD SRL; b) anularea Raportului procedurii nr. 7382/20.12.2022 și a Comunicării privind rezultatul procedurii nr. 7383/20.12.2022; c) obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor necesare restabilirii legalității, cu indicarea clară și precisă a operațiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv să reia procedura de evaluarea ofertelor, stabilirea clasamentului și desemnarea participantului câștigător, deoarece oferta participantului ZIMBRII NEGRI SRL este inadmisibilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pagina 1 din 2

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de TMG GUARD SRL, în contradictoriu cu SERVICIUL PUBLIC DE INTERES LOCAL PENTRU ADMINISTRAREA PARCĂRILOR PUBLICE DIN MUNICIPIUL TIMIŞOARA – TIMPARK (SPAPP - TIMPARK). Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 35.551 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..... Data: ..... Prin contestația nr. ....., transmisă prin poșta electronică (e-mail), în data de ......, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ....., formulată de ..., cu sediul în ....., împotriva Raportului procedurii nr. ... și a comunicării privind rezultatul procedurii nr. ..., emise de către ..., cu sediul în ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate proprii, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect „...", cod CPV principal ...(Rev.2), s-a solicitat Consiliului să dispună: a) admiterea contestației formulată de ...; b) anularea Raportului procedurii nr. ... și a Comunicării privind rezultatul procedurii nr. ...; c) obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor necesare restabilirii legalității, cu indicarea clară și precisă a operațiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv să reia procedura de evaluarea ofertelor, stabilirea clasamentului și desemnarea participantului câștigător, deoarece oferta participantului ... este inadmisibilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: În conținutul contestației sale, autoarea acesteia face un scurt istoric al procedurii arătând că, potrivit Raportului procedurii nr. .... și a comunicării rezultatului procedurii nr. ..., oferta desemnată câștigătoare a fost cea depusă de ... în valoare de ..... Față de acest aspect, contestatoarea apreciază că Raportul procedurii nr. ... și Comunicarea privind rezultatul procedurii nr. ... sunt netemeinice și nelegale, întrucât desemnarea câștigătoare a ofertei depusă de ... încalcă dispozițiile art. 210 din Legea nr. 98/2016, cele ale Pagina 1 din 13

§ 2

art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, precum și cele ale art. 137 alin. (3) lit. a), c) și d) din același act normativ, deoarece rezultatul procedurii nu a fost stabilit ca urmare a unei verificări temeinice de către comisia de evaluare în privința includerii de către ofertantul câștigător a tuturor costurilor referitoare la prestarea serviciilor, potrivit prevederilor caietului de sarcini și a legislației aplicabile în domeniul relațiilor de muncă. În acest sens, ... arată că, în documentația de atribuire, autoritatea contractantă a precizat .... ore de pază necesar a fi prestat pentru un post de pază continuu, de 24 de ore din 24, în perioada ..... cu respectarea prevederilor legislației muncii în ceea ce privește timpul legal de muncă, salariul minim garantat, conform HG nr. 1071/2021, norma de lucru medie de ..... Având în vedere că în calculația de preț pentru tariful unitar ofertat autoritatea contractantă a prevăzut ca și elemente ale devizului de cost, numărul total de agenți de pază pentru un post permanent, numărul de schimburi pe parcursul unei zile, sporul de noapte, sporul pentru munca suplimentară, sporul pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală și total indemnizații de concediu de odihnă, comisia de evaluare trebuia să verifice dacă, în raport de datele indicate de ofertantul ... sunt respectate dispozițiile HG nr. 1071/2021 în privința salariului de bază minim brut pe tara garantat în plată, iar în raport de programul normal de lucru care, potrivit dispozițiilor aceleiași hotărâri, este în medie de ..... ore pe lună și ținând cont de numărul de schimburi pe parcursul unei zile, numărul de agenți indicat acoperă necesitățile unui post permanent de pază. De asemenea, apreciază contestatoarea, în privința muncii de noapte, în raport de numărul total de agenți de pază pentru un post permanent și de numărul de schimburi pe parcursul unei zile, comisia de evaluare trebuia să verifice dacă ... respectă dispozițiile art. 126 din Codul Muncii. În situația în care constată că acest ofertant a optat pentru posibilitatea prevăzută de art. 126 lit. a) din Codul Muncii, comisia de evaluare trebuia să verifice dacă ... a avut în vedere și cheltuiala ocazionată de plata unui alt salariat care să asigure serviciul în ora liberă a celui dintâi, deoarece în ora cu care s-a redus programul de lucru al salariatului care a prestat munca în timpul nopții, postul de pază nu rămâne liber, ci se asigură prezenta unui alt agent de pază, care trebuie plătit pentru munca astfel prestată. Cât privește sporul de weekend și sporul pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, comisia de evaluare trebuia să verifice calcul din care reiese clar cum se face compensarea cu zile libere, care este media de ore libere la fiecare zi de weekend/sărbătoare legală lucrată, câte astfel de zile de weekend/ sărbători s-au avut în vedere în calculul efectuat, care este efectul în total cheltuieli, potrivit dispozițiilor art. 137 din Codul Muncii. Pagina 2 din 13

§ 3

Referitor la indemnizația pentru concediul de odihnă, contestatoarea afirmă că, comisia de evaluare nu a verificat dacă cuantumul indicat de ... respectă dispozițiile art. 150 din Codul Muncii. În privința fondului de handicap, susține că, comisia de evaluare nu a verificat dacă ... a făcut dovada numărului de angajați ori că are angajat un număr de persoane cu handicap reprezentând minim 4% din numărul total de angajați, deoarece, în caz contrar, acest ofertant are obligația ca sumele plătite către bugetul de stat aferente numărului de locuri de muncă în care nu a angajat persoane cu handicap să fie incluse în fundamentarea propunerii financiare. Tot sub aspectul fondului de handicap, comisia de evaluare trebuia să verifice dacă, în vederea aplicării prevederilor art. 78 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, procentul de 4% din numărul total de angajați a fost determinat conform Instrucțiunilor aprobate prin Ordinul Președintelui ..... nr. ..... În condițiile în care ... în calculul tarifului ofertat pe lângă salariul de bază și taxele aferente a indicat și costuri suportate din stimulente de care beneficiază în temeiul Legii nr. 76/2002, contestatoarea arată că, comisia de evaluare trebuia să verifice dacă acest participant a depus toate documentele doveditoare ale acestor facilitați fiscale, conform dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 76/2002 și ale OG nr. 60/2018, respectiv convenția încheiată cu ..., de la sediul său, decizia de intrare în plată a convenției cu suma aferentă, tabelul nominal cu agenții subvenționați - parte a convenției, Anexa nr. 5 ce poartă viza ... pentru demonstrarea că subvențiile propuse mai sunt în plată, dacă aceleași convenții invocate au mai fost utilizate în diminuarea prețului ofertat pentru alte proceduri de achiziție, precum și dacă personalul pentru care a declarat că se primesc subvenții este utilizat exclusiv în executarea contractului aferent prezentei proceduri, în care a declarat utilizarea subvențiilor. În susținerea afirmațiilor sale, ... invocă jurisprudența Curților de Apel. În concluzie, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă, în etapa de analiză a fundamentării propunerilor financiare, ar fi trebuit să țină cont de toate drepturile și obligațiile ce decurg din prevederile legale în vigoare, astfel încât operatorii economici să nu vicieze rezultatul procedurii prin reduceri de costuri/tarife orare/salarii, pe fondul neachitării sau achitării din alte surse terțe a contribuțiilor aferente salariilor sau de a proceda la artificii financiare/matematice/rotunjiri de tarife unitare după bunul plac având la bază simpla prezumție că, urmare a declarării ca și câștigătoare a ofertei sale, va găsi o posibilitate să finalizeze contractul indiferent prin ce mijloace. Autoritatea contractantă ar fi trebuit să dea dovadă de rigoare și să evalueze/clarifice informațiile și documentele furnizate de respectivii ofertanți, pentru a se asigura de realitatea și sustenabilitatea acestora. Pagina 3 din 13

§ 4

În drept, se invocă dispozițiile art. 8 și urm. din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. ......, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestația formulată de ..., solicitând respingerea acesteia ca nefondată, precum și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în măsura în care vor fi avansate. În cuprinsul punctului de vedere, ... face un scurt istoric al procedurii arătând că a organizat „procedura simplificată proprie” pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect: ...... În urma verificării îndeplinirii condițiilor de participare și a cerințelor minime asociate propunerilor tehnice și propunerilor financiare, toate cele 7 oferte participante au fost declarate ca fiind admisibile, iar în urma aplicării criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”, clasamentul rezultat a fost următorul: .... În ceea ce privește procesul de verificare a ofertelor, autoritatea contractantă consideră nefondate și nedovedite acuzațiile contestatoarei, întrucât comisia de evaluare a procedat la o analiză detaliată a ofertelor depuse, prin raportare la prevederile legale în vigoare și la cerințele caietului de sarcini, așa cum rezultă din procesele verbale întocmite. Totodată, arată că, critica contestatoarei vizează calculul ofertei ..., însă aceasta nu aduce niciun fel de argument concret prin care să-și motiveze susținerile făcute în sensul că oferta clasată pe primul loc ar prezenta un preț aparent neobișnuit de scăzut, ci se mulțumește să indice doar anumite texte legale, fără însă a face vreo trimetre concretă, motivația sa fiind bazată doar pe simple supoziții. De asemenea, organizatoarea procedurii subliniază că a asigurat conformarea, în fiecare etapă, a principiului egalității de tratament al ofertanților și a principiului transparenței, astfel încât a permis egalitatea de șanse a tuturor ofertanților, cu respectarea întocmai a normelor care reglementează procedura de comparare a ofertelor pentru contractele de achiziții publice, așa cum a statuat ca necesitate și Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene (cauza C-183/00, Strabag Benelux NV împotriva Consiliului Uniunii Europene), contrar susținerilor contestatoarei. Documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și modelul contractului, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. Autoritatea contractantă învederează că nu poate fi reținută susținerea contestatoarei cu privire la faptul că ofertantul ... nu ar fi corelat propunerea tehnică cu propunerea financiară, întrucât ar fi redus tariful ofertat pe baza convențiilor încheiate cu ..., iar în propunerea tehnică nu se regăsesc persoanele pentru care angajatorul primește Pagina 4 din 13

§ 5

subvenție, este nefondată și susceptibilă de inducere în eroare. Așa cum rezultă din documentele depuse la oferta financiară, autoritatea contractantă arată că a solicitat ofertantului ... să prezinte convențiile încheiate cu ... și să indice salariații vizați de aceste convenții, având în vedere subvențiile declarate prin ofertă (convenția și salariații fiind declarați în anexă la oferta financiară, respectiv acest ofertant a indicat și sumele declarate a fi utilizate pentru acest contract). Din analizarea ofertei financiare depuse de ofertantul clasat pe locul I, inclusiv a anexelor la aceasta, precizează autoritatea, a rezultat că s-a ținut cont de legislația în vigoare, în domeniul salarizării, valabilă la data depunerii ofertei, respectiv salariul minim de 2550 lei/lună stabilit prin HG nr. 1071/2021. În aceste condiții, apreciază că oferta financiară depusă de ofertantul clasat pe locul I a respectat obligațiile minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de legislația în vigoare în domeniul salarizării în anul 2022. Îmbunătățirea (diminuarea) ofertei financiare depusă a avut la bază sumele certe obținute de acest ofertant prin convențiile încheiate în baza art. 85 din Legea 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, fiind atașate, de asemenea, anexele la convenții, dispozițiile de plată, precum și tabelele cu personalul beneficiar de subvenții. Din anexa la formularul de ofertă depusă de ofertantul clasat pe locul I - ..., rezultă că acest ofertant a realizat calculația de preț pentru tariful unitar ofertat, ținând cont, pe de-o parte, de salariul minim prevăzut de legislație la data depunerii ofertei (2550 lei/lună), respectiv, pe de altă parte, a ținut cont, în mod corect procentual, la cheltuielile cu munca vie, sporul de noapte pentru posturile de pază cu caracter permanent 24/24, sporul pentru sărbători legale (inclusiv zile de weekend), costurile aferente concediului de odihnă, precum și contribuția asiguratorie datorată de angajator în procent de 2,25%, tariful incluzând, de asemenea și cheltuielile indirecte necesare și profitul. În ceea ce privește diminuarea costurilor mai sus calculate de către ofertantul clasat pe locul I - ..., organizatoarea procedurii menționează că, prin utilizarea sumelor pe care urmează să le mai primească în baza convențiilor încheiate cu ... pentru salariații care sunt beneficiari al subvențiilor atribuite în baza Legii nr. 76/2002, situația este următoarea: s-au avut în vedere sumele acordate acestui ofertant conform convenției încheiate cu ... pentru două persoane, pentru o perioadă de 9 luni calendaristice suprapuse cu perioada pentru care urmează a fi atribuit contractul de achiziție publică ce face obiectul procedurii de atribuire în cauză. Astfel, potrivit documentelor atașate, acest ofertant mai are de încasat, în baza Legii nr. 76/2002, conform convențiilor semnate, o sumă totală de 40.500 lei, sumă pe care are dreptul legal de a o folosi pentru a-și diminua efortul financiar pentru plata agenților de pază și/sau de a Pagina 5 din 13

§ 6

oferta un tarif unitar mai mic. Comisia de evaluare a luat în considerare convențiile de care beneficiază ofertantul ..., în baza Legii nr. 76/2002, așa cum a procedat și procedează în cazul fiecărui ofertant în parte, neputând să excludă de la procedură un ofertant doar pe baza unor prezumții că acesta nu ar respecta angajamentele în relația cu ... și că nu va beneficia de aceste subvenții și în viitor. Ofertantul clasat pe locul I - ... a depus toate înscrisurile doveditoare, prin care demonstrează că oferta respectă prevederile legale în privința ajutorului legal primit de la stat, iar diminuarea tarifului s-a raportat la convențiile valabile. Diminuarea tarifului nu s-a efectuat, în mod artificial, cum în mod eronat învederează contestatoarea, ci în mod legal pentru o anume perioadă legal valabilă luată în calcul din convențiile atașate ofertei. Ofertantul clasat pe locul I a atașat deopotrivă anexele la convenții, dispozițiile de plată, precum și tabelele cu personalul beneficiar de subvenții obținute în baza art. 85 din Legea nr. 76/2006, personal care este propus și pentru prestarea serviciilor supuse achiziției. Având în vedere cele de mai sus, ... susține că diminuarea tarifului ofertat s-a efectuat în concordanță cu prevederile art. 210 alin. (2) lit. f) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 98/2016, în privința ajutorului de la stat, singura reglementare fiind cea enunțată, respectiv primirea acestuia în mod legal. Dovada acordării, în mod legal, a acestui ajutor primit de către ofertantul clasat pe locul I - ... se regăsește în cuprinsul ofertei acestuia, care este conformă prevederilor legale incidente și cerințelor din documentație. Contrar susținerilor contestatoarei, justificarea tarifului orar ofertat de către ofertantul clasat pe locul I cuprinde toate elementele de cost, atât din punctul de vedere al salarizării, cât și al celorlalte elemente componente. Astfel, s-a făcut dovada angajării personalului conform prevederilor legale și evidențierii, în cadrul tarifului, a elementelor de cost pe care le implică, acest ofertant depunând toate documentele solicitate și necesare în susținerea tuturor cerințelor impuse prin documentația de atribuire. În susținerea celor de mai sus, autoritatea contractantă invocă jurisprudența Curții de Apel ..... Totodată, evidențiază că oferta finală prezentată de ofertantul clasat pe locul I - ... a fost considerată, în mod legal și temeinic, ca fiind atât acceptabilă și conformă, aceasta răspunzând tuturor cerințelor obligatorii prevăzute, în mod expres, în documentația de atribuire, respectând criteriile de calificare și/sau selecție, tariful final ofertat fiind justificat și documentat, în mod legal și detaliat, din toate punctele de vedere. Având în vedere cele de mai sus, ... solicită respingerea contestației ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată în măsura în care vor fi avansate. În drept, se invocă dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 6 din 13

§ 7

Consiliul constată că ... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ..... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ... a organizat procedura simplificată proprie în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect „...”, cod CPV principal ...(Rev.2), inițiată prin publicarea, în SEAP, a anunțului de publicitate nr. ...... Nemulțumită de modul de evaluare al ofertei declarate câștigătoare, ..., ofertant clasat pe locul 2, a formulat prezenta contestație, solicitând cele menționate mai sus. În opinia sa, oferta declarată câștigătoare ar fi trebuit respinsă ca neconformă și inacceptabilă. Potrivit evaluării propunerii financiare și a documentelor aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele valori ofertate de participanții la procedură: „... - câștigător (...)”. Analizând informațiile din Anexa la formularul de ofertă, prezentate de ofertantul declarat câștigător - ..., Consiliul constată că acesta a avut în vedere, la stabilirea tarifului (prețului ofertat), următoarele categorii de cheltuieli (obligații): ..... Așadar, pentru analizarea aspectelor legate de tarif și stabilirea corectitudinii formării prețului, din acest punct de vedere, autoritatea contractantă a avut justificarea prețului ofertat, respectiv prezentarea de elemente concrete de formare a prețului și chiar documente care să conțină costurile avute în vedere pentru îndeplinirea contractului în cauză și care să permită, în final verificarea corectitudinii prețului ofertat. Consiliul apreciază ca relevante dispozițiile art. 1 din HG nr. 1071/ 2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care stipulează următoarele: „(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de ..... Totodată, Codul muncii stipulează următoarele dispoziții relevante în analiza prezentei contestații: - art. 112 alin. (1): „(1) Pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână”; - art. 113: „(1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus. (2) În funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână”; Pagina 7 din 13

§ 8

- art. 114 alin. (1): „(1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare”; - art. 120: „(1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară. (2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident”; - art. 121: „(1) La solicitarea angajatorului salariații pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz. (2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115, după caz, este interzisă, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident”; - art. 122: „(1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. (2) În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru. (3) În perioadele de reducere a activității angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni”; - art. 123: „(1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. (2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază”; - art. 125: „(1) Munca prestată între orele 22,00-6,00 este considerată muncă de noapte. (2) Salariatul de noapte reprezintă, după caz: a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru; b) salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru. (3) Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăși o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal. (4) Durata normală a timpului de lucru pentru salariații de noapte a căror activitate se desfășoară în condiții speciale sau deosebite de muncă nu va depăși 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore decât în cazul în care majorarea acestei durate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil și numai în situația în care o astfel de prevedere nu contravine unor prevederi exprese stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel Pagina 8 din 13

§ 9

superior. (5) În situația prevăzută la alin. (4), angajatorul este obligat să acorde perioade de repaus compensatorii echivalente sau compensare în bani a orelor de noapte lucrate peste durata de 8 ore. (6) Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă”; - art. 126: „Salariații de noapte beneficiază: a) fie de program de lucru redus cu o oră fată de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază; b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru”; - art. 139: „(1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: - 1 și 2 ianuarie; - 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române; - Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui; - prima și a doua zi de Paști; - 1 mai; - 1 iunie; - prima și a doua zi de Rusalii; - Adormirea Maicii Domnului; - 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; - 1 decembrie; - prima și a doua zi de Crăciun; - două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora”; - art. 140: „Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare și pentru cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței sanitare și, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie”; - art. 141: „Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității”; - art. 142: „(1) Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru”; Pagina 9 din 13

§ 10

- art. 145: „(1) Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare. (2) Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective de muncă aplicabile. (3) Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum și zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual. (4) La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă și cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal și concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată. (5) În situația în care incapacitatea temporară de muncă sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a survenit în timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe, urmând ca salariatul să efectueze restul zilelor de concediu după ce a încetat situația de incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal ori cea de îngrijire a copilului bolnav, iar când nu este posibil urmează ca zilele neefectuate să fie reprogramate. (6) Salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual și în situația în care incapacitatea temporară de muncă se menține, în condițiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical”; - art. 150: „(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (3) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu”. Potrivit art. 2203 alin. (1) din Codul fiscal, „(1) Cota contribuției asiguratorii pentru muncă este de 2,25%”. Conform art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, valabil la data inițierii procedurii de atribuire: „(2) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. (3) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru una dintre următoarele obligații: a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în Pagina 10 din 13

§ 11

plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap; b) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferența până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziționeze, pe bază de parteneriat, produse sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate”. În aceste condiții, contrar dispozițiilor art. 249 cod procedură civilă, potrivit cărora: „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, Consiliul concluzionează că societatea contestatoare nu face dovada temeiniciei criticilor privind neconformitatea/inacceptabilitatea ofertei declarată câștigătoare. Astfel, fiecare parte litigantă are obligația de a-și dovedi pretențiile, susținerile, prin producerea unor mijloace de probă legale, verosimile, pertinente și concludente, potrivit principiului de drept „probatio incumbit ei qui digit, non ei qui negat”. Consiliul stabilește că motivarea contestației reprezintă un element esențial al acesteia și trebuie prezentată în cuprinsul ei, în interiorul termenului legal de contestare. Nicidecum motivarea contestației nu se poate realiza după expirarea termenului de contestare, respectiv după ce contestatoarea consultă dosarul cauzei la Consiliu. Contestația trebuie să cuprindă motivarea integrală a ei, în fapt și în drept, în plus, este de știut că, în lumina legii privind achizițiile publice, formularea și, implicit, motivarea contestației sunt independente de studiul dosarului cauzei de către contestatoare, dosar care, evident, nici nu exista la data depunerii contestației, ci se întocmește ulterior de către organul administrativ-jurisdicțional. În consecință, legea este astfel construită încât o contestație trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate – motivele pe care se bazează calea de atac – iar nu să fie motivată pe parcursul procesului, în urma accesului la dosarul achiziției publice. Contestația este și rămâne o cale de atac independentă de studierea dosarului cauzei de către părți, cum s-a arătat mai sus. În acest context, în absența oricărui mijloc de probă care să susțină criticile contestatoarei privind nesustenabilitatea prețurilor ofertate, nefiind indicate elementele apreciate ca fiind lipsă sau insuficient cotate din structura categoriilor de cheltuieli ofertate de câștigătoare, nu reiese de niciunde temeinicia acuzelor rămase la nivel declarativ. În contextul dat, cu luarea în considerare a celor reclamate de contestatoare, nu se constată nelegalitatea actelor întocmite de către autoritatea contractantă, susținerile de ordin general expuse în cuprinsul Pagina 11 din 13

§ 12

contestației neavând forța juridică de a infirma cele stabilite la nivelul raportului procedurii. Trebuie subliniat că analiza actului atacat al autorității contractante, din punctul de vedere al legalității și temeiniciei, s-a efectuat prin prisma motivelor invocate de societatea contestatoare, în acord cu principiul disponibilității care guvernează și procedura administrativ-jurisdicțională în fața Consiliului [art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților]. Astfel, având în vedere considerentul 103 din cadrul Directivei 2014/24/UE: „Ofertele care par anormal de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile ar putea să se bazeze pe ipoteze sau practici necorespunzătoare din punct de vedere tehnic, economic sau juridic. Dacă ofertantul nu poate furniza o explicație suficientă, autoritatea contractantă ar trebui să aibă dreptul de a refuza oferta”, coroborat cu art. 69 alin. (1) din directivă: „Autoritățile contractante solicită operatorilor economici să explice prețul sau costurile propuse în ofertă, în cazul în care ofertele par a fi anormal de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile respective”, Consiliul stabilește că, în speța dedusă soluționării, autoritatea contractantă, în mod corect, a analizat justificarea tarifului ofertat de ofertantul declarat câștigător - ... prin raportare la toate cerințele documentației de atribuire. Consiliul concluzionează că verificarea propunerilor financiare, depuse de ofertanți este un proces laborios, constând în verificarea tuturor informațiilor și înscrisurilor din propunerea financiară depusă de ofertantul declarat câștigător și care să confere autorității contractante certitudinea că serviciile descrise în ofertă pot fi prestate la prețul și în condițiile prevăzute în propunerea financiară depusă până la data limită de depunere stabilită în anunțul de participare. În aceste condiții, Consiliul constată că această verificare s-a făcut, în cazul ofertei declarate câștigătoare, cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, criticile contestatoarei privind nelegalitatea evaluării ofertei declarate câștigătoare sunt neîntemeiate, urmând să fie respinse. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestația depusă de ..., în contradictoriu cu .... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 12 din 13

§ 13

Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 13 din 13

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.