AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 168/2023

MEDICARE SOLUTIONS SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA SIBIU

Decizia CNSC nr. 168/C1/3152 din 20.01.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 168/C1/3152 din 20.01.2023

Data din document
2023-01-20
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Contract furnizare aparatură medicală”, cod CPV 33100000-1, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii întocmit și publicat în SICAP de către autoritatea contractantă la data de 16.12.2022, în partea legată de Lotul nr. 1 - Analizoare rapide pentru secții; - anularea tuturor actelor subsecvente raportului procedurii din data de 16.12.2022, referitoare la Lotul 1, inclusiv a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii și a deciziei de stabilire a ofertei câștigătoare; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei financiare depuse pentru lotul nr. 1, cu luarea în considerare a dispozițiilor legale din materia achizițiilor publice și cu consecința declarării acestei oferte ca fiind acceptabilă; - stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii de atribuire, cu respectarea dispozițiilor legale în materie. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de SC MEDICARE SOLUTIONS SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SIBIU, va
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Anexat contestației înregistrată la CNSC sub nr. 62785/21.12.2022, contestatorul depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208681871/1, tranzacția nr. 1287501927/2131520069 din 20.12.2022 eliberată de CEC Bank Unitatea Aviației, în cuantum de 10.791,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ......... în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Contract furnizare aparatură medicală”, cod CPV 33100000-1, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. .../27.10.2022, conform căruia valoarea estimată a procedurii este de 589.010,30 lei. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al acordului cadru este „cel mai bun raport calitate preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, SC ......... SRL este nemulțumit de…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 168/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 62785Data înregistrării: 2022-12-21
ContestatorMEDICARE SOLUTIONS SRLCUI 30042334
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA SIBIU

2023_168_2022_Decizie_168.pdf, BO2023_168_2022_BO2023_168.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.006 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 168/C1/3152 Data: 20.01.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 62785/21.12.2022, formulată de SC MEDICARE SOLUTIONS SRL, cu sediul în Municipiul Iași, str. Fulger, nr. 11, parter, ap. 1, județul Iași, având cod unic de înregistrare RO30042334, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J22/607/2012, reprezentată convențional prin avocat Alexe Călin Costică, cu sediul ales pentru comunicarea corespondenței în București, Aleea Barajul Dunării, nr. 4, Bl. M38, sc. 1, etaj 1, ap. 7, cam. 3, sector 3, formulată împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii aferent lotului 1 – Analizoare rapide pentru secții, emis de către autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SIBIU, cu sediul în Sibiu, strada Corneliu Coposu, nr. 2-4, județul Sibiu, în cadrul procedurii licitație deschisă online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Contract furnizare aparatură medicală”, cod CPV 33100000-1, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii întocmit și publicat în SICAP de către autoritatea contractantă la data de 16.12.2022, în partea legată de Lotul nr. 1 - Analizoare rapide pentru secții; - anularea tuturor actelor subsecvente raportului procedurii din data de 16.12.2022, referitoare la Lotul 1, inclusiv a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii și a deciziei de stabilire a ofertei câștigătoare; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei financiare depuse pentru lotul nr. 1, cu luarea în considerare a dispozițiilor legale din materia achizițiilor publice și cu consecința declarării acestei oferte ca fiind acceptabilă; - stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii de atribuire, cu respectarea dispozițiilor legale în materie. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pagina 1 din 3

§ 2

Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 3

Admite contestația formulată de SC MEDICARE SOLUTIONS SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SIBIU, va

§ 4

anula raportul procedurii pentru lotul 1 și actele subsecvente acesteia și va dispune reevaluarea ofertei contestatorului cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 28.397 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 168/C1/3152 Data: 20.01.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 62785/21.12.2022, formulată de SC ......... SRL, cu sediul în Municipiul ........., .., județul ........., având cod unic de înregistrare ........., înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată convențional prin avocat ........., cu sediul ales pentru comunicarea corespondenței în …., formulată împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii aferent lotului 1 – Analizoare rapide pentru secții, emis de către autoritatea contractantă ........., cu sediul în ........., strada .., județul ........., în cadrul procedurii licitație deschisă online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Contract furnizare aparatură medicală”, cod CPV 33100000-1, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii întocmit și publicat în SICAP de către autoritatea contractantă la data de 16.12.2022, în partea legată de Lotul nr. 1 - Analizoare rapide pentru secții; - anularea tuturor actelor subsecvente raportului procedurii din data de 16.12.2022, referitoare la Lotul 1, inclusiv a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii și a deciziei de stabilire a ofertei câștigătoare; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei financiare depuse pentru lotul nr. 1, cu luarea în considerare a dispozițiilor legale din materia achizițiilor publice și cu consecința declarării acestei oferte ca fiind acceptabilă; - stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii de atribuire, cu respectarea dispozițiilor legale în materie. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: SC ......... SRL precizează că la data de 16.12.2022 autoritatea contractantă a încărcat în SICAP raportul procedurii, transmițând totodată și adresa de comunicare a rezultatului procedurii din care Pagina 1 din 19

§ 2

rezultă că oferta financiară a fost respinsă ca inacceptabilă în baza art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016, întrucât „valoarea ofertată este mai mare decât valoarea estimată pentru pozițiile 3, 6, 7, 8 și 9 ale lotului”, precum și că ofertantul câștigător al lotului 1 este Sante International SA, cu un preț în valoare de 539.280 lei, fără TVA. Față de cele mai sus menționate, făcând trimitere la prevederile caietului de sarcini, contestatorul precizează următoarele: - așa cum rezultă din Formularul nr. 1 - Formular de Ofertă, prețul total ofertat este de 468.970 lei, fără TVA;

§ 3

- așa cum s-a menționat în cuprinsul Formularului nr. 2 - Centralizator de prețuri pentru produse/lot și așa cum chiar autoritatea contractantă menționează pe pag. 5 a raportului procedurii, cu referire la pozițiile 3, 6, 7, 8 și 9, SC ......... SRL a indicat următoarele valori: 1.3 Aparat testare gaze sanguine - preț unitar fără TVA: 72.500 lei; 1.6 Sistem monitorizare gazometrie sangvină - preț unitar fără TVA: 72.500 lei; 1.7 Sistem de diagnostic molecular rapid tip Genexpert - preț unitar fără TVA: 118.700 lei; 1.8 Sistem de testare coagulare - preț unitar fără TVA: 36.960 lei; 1.9 Analizor gaze sangvine - preț unitar fără TVA: 72.500 lei; - Potrivit art. II.2.6 din anunțul de participare, valoarea estimată a Lotului nr. 1 este de 539.500.78 lei, fără TVA. Făcând trimitere la dispozițiile art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016 invocate de către autoritatea contractantă și care prevăd în mod clar și lipsit de echivoc respingerea ca inacceptabilă a ofertei exclusiv în situația în care prețul inclus oferta financiară (adică prețul total al ofertei, fără TVA), depășește valoarea estimată indicată prin anunțul de participare, contestatorul apreciază că aceste dispoziții se referă în mod clar la valoarea ofertei, inclusă în formularul de propunere financiară și la valoarea estimată a procedurii, și nicidecum la valoarea estimată a unor componente ale procedurii, așa cum greșit și total nelegal a interpretat autoritatea contractantă. Reiterează aspectul conform căruia, oferta financiară depusă în valoare de 468.970 lei, fără TVA, se încadrează în valoarea estimată a Lotului nr. 1. menționată la art. II.2.6 si Anunțul de participare și fișa de date a achiziției, care este de 539.500.78 lei, fără TVA, fiind inferioară valorii estimate a Lotului 1. De asemenea, subliniază că în cuprinsul anunțului de participare, valoarea estimată este stabilită ca și valoare estimată a lotului respectiv, fără a fi în vreun fel, defalcată la nivel de componente. Astfel, în condițiile în care: a) dispozițiile art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016 se raportează strict la valoarea estimată prevăzută în anunțul de participare; b) în anunțul de participare autoritatea contractantă a indicat exclusiv valoarea estimată a Lotului nr. 1, fără a o defalca pe componente și fără a menționa valoarea estimată pentru pozițiile 3, 6, 7, 8 și 9, contestatorul consideră că în mod vădit este nelegală decizia autorității contractante de respingere ca inacceptabilă a ofertei depuse, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016. Totodată, precizează că autoritatea contractantă nu a menționat nicăieri în documentația de atribuire obligația ofertanților de a se încadra Pagina 3 din 19

§ 4

nu doar în valoarea estimată totală a Lotului nr. 1, ci și în valoarea estimată la nivel de componente în cazul respectivului lot; singura referire la valoarea estimată la nivel de componente/poziții este cea menționată în cuprinsul formularului cu denumirea „Echipamente și aparatură medicală licitație 2 POIM 139404”, încărcat în SICAP odată cu documentația de atribuire, în cuprinsul căruia s-a indicat valoarea estimată totală a Lotului nr. 1, defalcată. Arată de asemenea că în afara defalcării valorii estimate la nivel de 9 componente, corespunzător celor 9 analizoare care fac obiectul Lotului

§ 5

nr. 1, formularul menționat anterior, nu conține niciun fel de indicație pentru ofertanți. Consideră că simplul fapt conform căruia prețurile unitare ofertate pentru analizoarele de la pozițiile 3, 6, 7, 8 și 9, menționate la pct. 11 din contestație, ar fi mai mare decât valoarea estimată de autoritatea contractantă strict pentru analizoarele respective (indicată în formularul menționat la pct. 23 din contestație), este ¡relevant, în condițiile în care valoarea propunerii financiare depusă pentru Lotul nr. 1 (468.970 lei, fără TVA) este net inferioară valorii estimate a Lotului nr. 1 (539.500,78 lei, fără TVA), indicată în anunțul de participare. Subliniază de asemenea că nici în formularul menționat anterior și nici în orice alt document parte a documentației de atribuire eventuala obligație impusă ofertanților de a se încadra în valoarea estimată la nivel de fiecare componentă (analizor) inclusă în cadrul lotului 1; or, dispozițiile documentației de atribuire, care nu prevăd o astfel de obligație și care se coroborează de altfel cu dispozițiile clare ale art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016, sunt obligatorii nu doar pentru ofertanți, ci și pentru autoritatea contractantă. Contestatorul consideră că a întocmit oferta financiară pentru Lotul nr. 1 prin raportare la cele menționate în mod expres în documentația de atribuire, oferta sa respectând nu doar cerințele documentației de atribuire ci și dispozițiile legale incidente în materie de achiziții publice, oferta sa fiind inferioară valorii estimate a procedurii pentru Lotul 1. În susținere, contestatorul face trimitere la: - Notificarea ANAP nr. 258/2017 privind modelul de fișă de date a achiziției în care s-a precizat că „Nu se admit precizări de natură a limita valoric elementele propunerii financiare prin invocarea unor limite ale liniilor bugetare alocate proiectului”; - documentul intitulat „Cele mai frecvente neconformități identificate în cadrul documentațiilor de atribuire aferente contractelor de execuție de lucrări standard și de proiectare și execuție lucrări în activitatea de control ex ante, înscrise în avizele conform condiționate emise”, în care s-au menționat în mod expres următoarele: „(h) autoritatea contractantă nu are dreptul de a declara o ofertă inacceptabila în cazul în care valorile/cotele din propunerea financiară aferente componentelor activităților cuprinse în obiectul contractului depășesc procentele/valorile estimate de autoritatea contractantă pe componente, ci doar dacă prețul din ofertă (rezultat prin însumarea preturilor componentelor) depășește valoarea estimată a contractului. În acest sens, menționăm că propunerile financiare care se compară în vederea stabilirii ofertantului câștigător, vor fi cele aferente întregului obiect al contractului”. De asemenea invocă și jurisprudența CNSC. În final, solicită accesul la dosarul cauzei. Pagina 5 din 19

§ 6

Autoritatea contractantă transmite prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 4/03.01.2023, dosarul achiziției publice, în copie, precum și punctul de vedere cu privire la contestația în cauză, solicitând respingerea acesteia ca nefondată. În fapt, autoritatea contractantă precizează că a inițiat pentru a patra oară procedura de achiziție publică în vederea atribuirii contractului având drept obiect: „Analizoare rapide pentru secții”, valoarea estimată fiind de 539.300,78 lei, sumă compusă din valorile a nouă echipamente, astfel cum a fost semnat contractul de finanțare nr. 346/14.08.2020 cu

§ 7

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, aferent cererii de finanțare SMIS 139404. Subliniază că în procedurile de atribuire anterioare, toți operatorii economici au fost respinși din același motiv ca și SC ......... SRL, respectiv ofertele au fost declarate inacceptabile, conform art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016 deoarece au fost ofertate echipamente din cadrul lotului cu valori mai mari decât cele estimate în Contractul de finanțare (CN1038026/26.12.2021 si CN1045826/07.08.2022). Astfel, a fost aplicat un tratament egal pentru toți ofertanții. Pentru nerespectarea valorilor maximale aprobate prin Anexa 10 a Cererii de finanțare SMIS 139404, autoritatea contractantă consideră că este în imposibilitatea de a semna un contract de furnizare, deoarece acestea nu pot fi transmise spre rambursare Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cu valori mai mari decât cele aprobate inițial, orice depășire a prețului unitar/echipament nefiind eligibilă spre decontare. Totodată menționează faptul că din motive tehnice ale SEAP, valorile individuale nu au putut fi prevăzute în anunțul de participare, ci doar printr-un formular publicat împreună cu documentația de atribuire, numit „Tabel licitatie 2_4” la fiecare procedura inițiată pentru atribuirea contractelor de furnizare aparatură medicala în cadrul proiectului; așadar, ofertele operatorilor economici care nu au respectat valorile individuale au fost respinse ca inacceptabile. Autoritatea contractantă precizează că în cazul în care contestația depusă este admisă, se află în situația de a anula procedura de achiziție întrucât nu există disponibilitate financiară pentru a asigura sumele considerate neeligibile de către Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene. Întrucât contestatorul a solicitat accesul la dosarul cauzei, prin adresa nr. 1794/11.01.2023, Consiliul i-a comunicat acestuia termenul de studiere a dosarului și implicit de depunere a concluziilor scrise; acesta s-a prezentat la sediul CNSC în data de 13.01.2023. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 2429/16.01.2023, contestatorul depune concluzii scrise, solicitând admiterea contestației așa cum a fost aceasta formulată, subliniind că își menține toate criticile din cuprinsul contestației. Menționează că apărările autorității contractante din cuprinsul punctului de vedere sunt nefondate, scoțând în evidență modul în opinia sa greșit în care aceasta a interpretat dispozițiile art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016, respingând astfel, în mod nelegal, oferta depusă în prezenta procedură. Cu privire la apărările autorității contractante, referitoare la „Anexa 10 la Cererea de finanțare SMIS 139404”, contestatorul consideră că acestea sunt irelevante și străine de prezenta cauză, documentul Pagina 7 din 19

§ 8

respectiv nefiind publicat în SICAP de către autoritate; mai mult, nicăieri în cuprinsul documentației de atribuire nu se face referire la această Anexa 10. În ceea ce privește oferta sa financiară de 468.970 lei fără TVA, contestatorul reiterează faptul că aceasta se încadrează în valoarea estimată totală a lotului 1: 539.500,78 lei, sens în care nu sunt incidente în prezenta cauză, dispozițiile art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016.

§ 9

Anexat contestației înregistrată la CNSC sub nr. 62785/21.12.2022, contestatorul depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208681871/1, tranzacția nr. 1287501927/2131520069 din 20.12.2022 eliberată de CEC Bank Unitatea Aviației, în cuantum de 10.791,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ......... în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Contract furnizare aparatură medicală”, cod CPV 33100000-1, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. .../27.10.2022, conform căruia valoarea estimată a procedurii este de 589.010,30 lei. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al acordului cadru este „cel mai bun raport calitate preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, SC ......... SRL este nemulțumit de faptul că autoritatea contractantă i-a respins oferta depusă în cadrul lotului 1, ca inacceptabilă, în temeiul art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016 motivat de faptul că valoarea ofertată este mai mare decât valoarea estimată pentru produsele de la pozițiile 3, 6, 7, 8 și 9 ale lotului. Având în vedere criticile, Consiliul reține că potrivit prevederilor secțiunii II.2.1) din anunțul de participare, obiectul lotului 1 constă în achiziționarea unor „analizoare rapide pentru secții” Potrivit informațiilor de la secțiunea II.2.6) din anunț, valoarea estimată a lotului este 539.500,78 lei, fără TVA. La pag. 5-13 din caietul de sarcini (pag. 14-23 din dosarul achiziției, parte a dosarului cauzei) sunt enumerate denumirile și specificațiile tehnice aferente unui număr de 9 echipamente medicale care vor fi achiziționate în cadrul lotului 1 iar la pag. 1-9 din dosarul achiziției se regăsește un tabel intitulat „Lista echipamentelor/dotărilor propune prin proiect”, în antetul căruia se află textul „Anexa 10 Ghidul solicitantului OS 9.1”, cuprinzând 127 de produse pe coloana „investiții propuse prin proiect”, pentru fiecare fiind menționat prețul unitar, cantitatea și costul total. Potrivit susținerilor autorității contractante din punctul de vedere, tabelul anterior menționat ar constitui anexă la cererea de finanțare, de a cărei respectare ar depinde eligibilitatea cheltuielilor, autoritatea contractantă susținând că nu ar putea trimite spre rambursare Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene aceste cheltuieli în cazul în care ar depăși valorile estimate inițial motivat de faptul că eventualele depășiri ale prețului unitar/echipament nu ar fi eligibile spre decontare. Din analiza dosarului cauzei, se reține că prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 29108/16.12.2022, autoritatea contractantă Pagina 9 din 19

§ 10

a respins oferta contestatorului pentru lotul 1 cu următoarea motivare: „(...) oferta este inacceptabilă conform art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016, deoarece valoarea ofertată este mai mare decât valoarea estimată pentru pozițiile 3, 6, 7, 8 și 9 ale lotului”. Totodată, Consiliul reține că potrivit raportului procedurii de atribuire nr. 24456/16.12.2022 (pag. 211-219 din dosarul achiziției, parte a dosarului cauzei), propunerea financiară din oferta SC ......... SRL este 468.970,00 lei, fiind așadar inferioară valorii estimate a lotului 1, de 539.500,78 lei.

§ 11

În aceste condiții, Consiliul reține că autoritatea contractantă a consemnat în mod eronat față de oferta contestatorului incidența prevederilor art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016 deoarece acestea stipulează în sensul respingerii ofertei în situația în care „prețul, fără TVA, inclus în propunerea financiară depășește valoarea estimată comunicată prin anunțul de participare și nu există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv”, sintagmă din care rezultă că membrii comisiei de evaluare aveau obligația comparării prețului ofertat pentru lotul 1 cu valoarea estimată a lotului 1 menționată în anunțul de participare, fiind lipsită de relevanță și totodată fără justificare legală comparația dintre prețul unitar al produselor și valoarea din anexa cererii de finanțare. Faptul că autoritatea contractantă a publicat în SEAP fișierul „Tabel licitatie 2 _4.xls” în care se regăsesc denumirile celor 9 produse din cadrul lotului 9 împreună cu valorile aferente nu are absolut nicio relevanță cu privire la procesul de evaluare a ofertelor, nu creează obligații asupra ofertanților și nu constituie temei pentru respingerea ofertei urmare a comparării acestora cu prețurilor unitare din ofertă câtă vreme respectiva informație cu privire la valoarea estimată nu se regăsește în anunțul de participare (astfel cum statuează testul art. 137 alin. (1) lit. e) din HG nr. 395/2016 ci se regăsește într-unul din documentele achiziției. Consiliul reține că prevederile art. 137 alin. (1) lit. e) din HG nr. 395/2016 sunt clare în sensul că autoritatea contractantă trebuie să compare prețul ofertei cu valoarea estimată regăsită în anunțul de participare și care se referă la valoarea estimată a întregului lot (aspect recunoscut de autoritatea contractantă în punctul de vedere), nu cu valori unitare menționate în vreun document al achiziției. În acest sens sunt și prevederile notificării ANAP nr. 258/2016 publicată pe pagina oficială ANAP la adresa internet https://anap.gov.ro/web/notificare-anap-nr-2582016-cu-privire-la-fisa- de-date/ potrivit căreia „Nu se admit precizări de natură a limita valoric elementele propunerii financiare prin invocarea unor limite ale liniilor bugetare alocate proiectului”. Consiliul apreciază că autoritatea contractantă este pe deplin conștientă de modalitatea în care ar fi trebuit să procedeze în evaluarea ofertelor, dovadă fiind lipsa din documentația de atribuire a precizărilor de natura celor anterior menționate. Cu alte cuvinte, câtă vreme nu a organizat procedura de atribuire în sensul acceptării exclusiv a ofertelor inferioare valorilor estimate unitare și nu a comunicat potențialilor ofertanți intenția de a respinge ofertele care se situează sub valorile unitare estimate, autoritatea Pagina 11 din 19

§ 12

contractantă nu are dreptul de a respinge oferta contestatorului pentru acest motiv. Potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are obligația de a asigura o informare corectă, completă și precisă cu privire la cerințele achiziției și modul de desfășurare a procedurii. În contextul normei juridice anterior menționată, Consiliul reține că, dacă autoritatea contractantă ar fi intenționat să verifice încadrarea prețurilor ofertate în valorile unitare estimate, aceasta avea obligația de

§ 13

a menționa aceste aspecte operatorilor economici interesați, astfel încât potențialii ofertanți fie să-și elaboreze ofertele în deplina cunoștință a riscurilor depășirii valorilor unitare din cererea de finanțare fie să-și poată exercita dreptul de a contesta respectivele cerințe în temeiul și termenele prevăzute de Legea nr. 101/2016. În lipsa unor prevederi/reguli/cerințe exprese, simpla încărcare a unui tabel cu defalcarea valorii estimate a lotului nu poate justifica respingerea ofertei contestatorului prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii, încărcarea acestui document în SEAP putând fi considerată, cel mult, rezultatul unui exces de transparență a autorității contractante pe parcursul etapei de elaborare a documentației. În soluționarea contestației, Consiliul reține că documentația de atribuire, așa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedură, care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 123 din HG nr. 395/2016), cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfășurarea procedurii de atribuire să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu cât și prevederile propriei documentații de atribuire, care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. La punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, CJUE a reținut că: „Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)” iar la punctul 42 din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum sa amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. În Cauza Enterprised Focused Solutions SRL (C-278/14) Curtea a declarat că „normele fundamentale și principiile generale ale Tratatului FUE, în special principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie interpretate în sensul că autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă care îndeplinește cerințele anunțului de participare pe baza unor motive care nu sunt prevăzute în anunțul menționat”. Pagina 13 din 19

§ 14

Relevante sunt și considerentele 53 și 54 din Cauza Medipac-Kazantzidis AE vs. Venizeleio-Pananeio (C-6/05) „ (53) (...) principiul egalității de tratament al ofertanților, precum și obligația de transparență, care se aplică independent de aplicabilitatea sau neaplicabilitatea Directivei 93/36, se opun, cu scopul de a evita

§ 15

arbitrarul, ca însăși această autoritate contractantă să aibă posibilitatea de a respinge în mod direct oferta în cauză și îi impun să se conformeze unei proceduri, precum procedura de protecție prevăzută la articolul 8 din Directiva 93/42, de natură să garanteze o apreciere și un control obiectiv și independent al riscurilor pretinse. (54) În plus, acest principiu și această obligație interzic autorității contractante să respingă o ofertă care respectă cerințele anunțului privind cererea de ofertă întemeindu- se pe motive care nu au fost prevăzute în acest anunț și care sunt invocate ulterior depunerii acestei oferte”. În cauza Pippo Pizzo împotriva CRGT Srl (C-27/15) considerentul 39 și 47, CJUE a statuat „(39) Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le- a stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C- 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C- 42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43). (...) (47) În ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că CRGT furnizase deja anterior serviciile care făceau obiectul cererii de ofertă și, în consecință, putea cunoaște existența contribuției în discuție în litigiul principal, este suficient să se constate că principiul egalității de tratament și obligația de transparență, care constituie corolarul acestuia, ar fi vădit încălcate în cazul în care un astfel de operator ar fi supus unor criterii care nu sunt stabilite prin cererea de ofertă și care nu ar fi aplicabile unor operatori noi.” Pagina 15 din 19

§ 16

Cauza Cartiera dell’Adda SpA vs. CEM Ambiente SpA (C- 42/13) considerentul 44: „Astfel, pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de

§ 17

participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/CAS Succhi di Frutta, C- 496/99 P, EU:C:2004:236, punctele 108-111).” Din jurisprudența comunitară invocată anterior rezultă că autoritatea contractantă nu poate introduce mascat cerințe pentru ofertanți și reguli privind evaluarea ofertelor, aceasta fiind obligată șă-și respecte propriile reguli stabilite în documentația de atribuire în vederea derulării procesului competitiv. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că autoritatea contractantă a respins în mod eronat oferta SC ......... SRL, în baza unui formalism excesiv, criticile acestuia privind modalitatea de evaluare a propriei sale oferte urmând a fi admise. Susținerile autorității contractante, potrivit cărora ar fi respins anterior din același motiv toate ofertele depuse în alte 3 proceduri organizate în vederea achiziționării acelorași echipamente sunt lipsite de relevanță în soluționarea contestației care face obiectul prezentei deoarece potrivit principiului disponibilității statuat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul se poate pronunța doar cu privire la aspectele cu care a fost sesizat de către contestator, acesta formulând exclusiv critici cu privire la respingerea ofertei sale din prezenta procedură de atribuire. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu ........., va anula raportul procedurii pentru lotul 1 și actele subsecvente acesteia și va dispune reevaluarea ofertei contestatorului cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Pagina 17 din 19

§ 18

DECIDE:

§ 19

Admite contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu ........., va anula raportul procedurii pentru lotul 1 și actele subsecvente acesteia și va dispune reevaluarea ofertei contestatorului cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie.

§ 20

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ......... PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare ......... Redactat practicaua deciziei …. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 10 (zece) pagini Pagina 19 din 19

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.