AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3739/2025

STARCHASER SRL în contradictoriu cu ORASUL CALIMANESTI

Decizia CNSC nr. 3739/C9/4454 din 09.12.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3739/C9/4454 din 09.12.2025

Data din document
2025-12-09
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Furnizare echipamente digitale pentru dotare laborator de științe, cabinete școlare (inclusiv cabinete consiliere și asistență psihopedagogică, de sprijin, logopedice și alte terapii specifice etc), pentru dotarea spațiilor cu echipamente și aparatură sportivă în cadrul proiectului „Dotarea unităților de învățământ preuniversitar de pe raza UAT Călimănești, județul Vâlcea" – lotul 1, cod CPV 30200000-1 Echipament și accesorii pentru computer (Rev.2), contestatoarea a solicitat: anularea comunicării privind respingerea ofertei - LOT 1 din data de 31.10.2025 și a raportului final al procedurii nr. 18300/30.10.2025; obligarea autorității contractante la: adoptarea măsurilor necesare pentru restabilirea legalităţii în procedură, cu indicarea clară şi precisă a operaţiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv reluarea procedurii din etapa de evaluare a ofertelor depuse, prin reevaluarea ofertei sale și a ofertei GBC EXIM SRL, conform cerinţelor din documentaţi…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de STARCHASER SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL CĂLIMĂNEȘTI (PRIMĂRIA ORAȘULUI CĂLIMĂNEȘTI), și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 18300/30.10.2025, în partea ce privește oferta GBC EXIM SRL, pentru lotul 1, și comunicările privind rezultatul procedurii pentru acest lot. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei GBC EXIM SRL, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, în termen de 12 zile de la primirea deciziei. Rezultatul proced…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3739/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 78868Data înregistrării: 2025-11-10
ContestatorSTARCHASER SRLCUI 6491993
Autoritate contractantăORASUL CALIMANESTI

2025_3739_2025_Decizie_3739.pdf, BO2025_3739_2025_BO2025_3739.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 6.196 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3739/C9/4454 Data: 09.12.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 78868/10.11.2025, depusă de STARCHASER SRL, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria nr. 7, bl. C.1, sc. C, ap. 6, județul Vâlcea, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J38/1258/1994, având CUI RO 6491993, reprezentată legal prin administrator Tănasie Adrian Dinu, privind procedura de licitație deschisă, organizată de ORAȘUL CĂLIMĂNEȘTI (PRIMĂRIA ORAȘULUI CĂLIMĂNEȘTI), cu sediul în Călimănești, Calea lui Traian nr. 380, județul Vâlcea, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii, pe loturi, a contractului având ca obiect Furnizare echipamente digitale pentru dotare laborator de științe, cabinete școlare (inclusiv cabinete consiliere și asistență psihopedagogică, de sprijin, logopedice și alte terapii specifice etc), pentru dotarea spațiilor cu echipamente și aparatură sportivă în cadrul proiectului „Dotarea unităților de învățământ preuniversitar de pe raza UAT Călimănești, județul Vâlcea" – lotul 1, cod CPV 30200000-1 Echipament și accesorii pentru computer (Rev.2), contestatoarea a solicitat: anularea comunicării privind respingerea ofertei - LOT 1 din data de 31.10.2025 și a raportului final al procedurii nr. 18300/30.10.2025; obligarea autorității contractante la: adoptarea măsurilor necesare pentru restabilirea legalităţii în procedură, cu indicarea clară şi precisă a operaţiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv reluarea procedurii din etapa de evaluare a ofertelor depuse, prin reevaluarea ofertei sale și a ofertei GBC EXIM SRL, conform cerinţelor din documentaţia de atribuire şi prevederilor legale aplicabile, precum şi declararea acestora ca inacceptabile şi neconforme; reevaluarea ofertei GBC EXIM SRL conform criteriilor impuse de principiile PNRR, DNSH şi a întregii documentaţii de atribuire şi declararea ei neconformă şi inacceptabilă în temeiul art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016; asigurarea accesului neîngrădit la dosarul ofertantului GBC EXIM SRL; reevaluarea ofertei sale conform criteriilor impuse de principiile PNRR, DNSH şi a întregii documentaţii de atribuire şi declararea ofertei sale admisibilă, conformă și câştigătoare. Pagina 1 din 3

§ 2

Prin cererea de intervenție nr. 245/12.11.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 79891/12.11.2025, depusă de GBC EXIM SRL, cu sediul social în București, str. Lotrioara nr. 39, bl. W40, sc. 2, et. 7, ap. 92, sectorul 3 și punct de lucru în București, str. Eugen Lovinescu nr. 14, sectorul 1, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J2002009735406, având CUI RO 14916025, reprezentată legal prin George Marian Boboc, intervenienta a solicita respingerii contestației formulate de STARCHASER SRL, ca nefondată, nejustificată și bazată pe presupuneri speculative. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de STARCHASER SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL CĂLIMĂNEȘTI (PRIMĂRIA ORAȘULUI CĂLIMĂNEȘTI), și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 18300/30.10.2025, în partea ce privește oferta GBC EXIM SRL, pentru lotul 1, și comunicările privind rezultatul procedurii pentru acest lot. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei GBC EXIM SRL, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, în termen de 12 zile de la primirea deciziei. Rezultatul procedurii, pentru lotul 1, va fi comunicat operatorilor economici implicați în termenul legal. Admite cererea STARCHASER SRL privind asigurarea accesului la oferta GBC EXIM SRL și obligă autoritatea contractantă la acordarea accesului contestatoarei la oferta amintită (inclusiv solicitări de clarificare și răspunsuri de clarificare), care pot include paragrafe/secțiuni de anonimizare a datelor cu caracter personal. Accesul va fi acordat în termen de cel mult 12 zile de la data primirii prezentei decizii, cu respectarea celor statuate mai sus. De la data asigurării accesului, va curge pentru STARCHASER SRL un nou termen de contestare, pe baza motivelor care au fost identificate în urma accesului. Pagina 2 din 3

§ 3

În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea raportului procedurii în partea ce privește oferta STARCHASER SRL și obligarea autorității la reevaluarea ofertei sale, pentru lotul 1. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la declararea neconformă și inacceptabilă a ofertei GBC Exim SRL. Încuviințează în principiu și respinge, ca nefondată, cererea de intervenție voluntară accesorie depusă de GBC EXIM SRL în sprijinul autorității contractante. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 63.735 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.... Data:... Prin contestația înregistrată la... cu nr...., depusă de..., cu sediul în....... nr...., bl.....1..., ap......., înregistrată la... sub nr...., având..., reprezentată legal prin administrator..., privind procedura de licitație deschisă, organizată de ORAȘUL... (...), cu sediul în.........., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii, pe loturi, a contractului având ca obiect Furnizare echipamente digitale pentru dotare laborator de științe, cabinete școlare (inclusiv cabinete consiliere și asistență psihopedagogică, de sprijin, logopedice și alte terapii specifice etc), pentru dotarea spațiilor cu echipamente și aparatură sportivă în cadrul proiectului „Dotarea unităților de învățământ preuniversitar de pe raza..., județul... " - lotul 1, cod... Echipament și accesorii pentru computer (Rev.2), contestatoarea a solicitat: anularea comunicării privind respingerea ofertei - LOT 1 din data de... și a raportului final al procedurii nr....; obligarea autorității contractante la: adoptarea măsurilor necesare pentru restabilirea legalităţii în procedură, cu indicarea clară şi precisă a operaţiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv reluarea procedurii din etapa de evaluare a ofertelor depuse, prin reevaluarea ofertei sale și a ofertei..., conform cerinţelor din documentaţia de atribuire şi prevederilor legale aplicabile, precum şi declararea acestora ca inacceptabile şi neconforme; reevaluarea ofertei... conform criteriilor impuse de principiile PNRR, DNSH şi a întregii documentaţii de atribuire şi declararea ei neconformă şi inacceptabilă în temeiul art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016; asigurarea accesului neîngrădit la dosarul ofertantului...; reevaluarea ofertei sale conform criteriilor impuse de principiile PNRR, DNSH şi a întregii documentaţii de atribuire şi declararea ofertei sale admisibilă, conformă și câştigătoare. Prin cererea de intervenție nr...., înregistrată la Consiliu cu nr...., depusă

§ 2

de..., cu sediul

§ 3

social

§ 4

în.......

§ 5

nr....,

§ 6

bl......., et...., ap...., sectorul... și punct de lucru în....... nr...., sectorul..., înregistrată în... sub nr...., având..., reprezentată legal prin..., intervenienta a Pagina 1 din 22

§ 7

solicita respingerii contestației formulate de..., ca nefondată, nejustificată și bazată pe presupuneri speculative. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. ..., asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care... critică, pentru lotul 1, decizia de respingere a ofertei sale și declararea câștigătoare a ofertei depuse de.... Cu privire la declararea ofertei... neconformă, respectiv inacceptabilă, arată că a depus, în data de..., prin intermediul platformei SEAP, toate documentele solicitate conform caietului de sarcini și fișei tehnice aferente procedurii de achiziție, pentru lotul 1... pentru organizarea în mediu virtual. Caietul de sarcini prevede pentru produsul scanner planetar de carte, produs din cadrul lotului 1, următoarele: "Pentru scanare face up, fără atingere, a documentelor legate 2 x A4, multipage. Scanare față-verso minim... dpi. Sistem de operare: software licentiate, inclus, care S.A.permita: scanarea, editarea, expedierea documentelor, conversia documentelor în mai multe formate de fisier (PDF/JPEG/TIEF)". Cerința de scanare față-verso minim... dpi nu poate fi îndeplinită de niciun scanner planetar nou disponibil comercial în perioada... ce s-ar fi încadrat în bugetul achiziției, fapt confirmat de clarificările depuse de... și de alte entități participante. Pe de altă parte, Ordinul Ministerului Educației nr...., Anexa I, Cap. III - „Standarde pentru echiparea unităților de învățământ în vederea organizării și desfășurării evaluărilor standardizate", punctul 1, referitor la scannerul planetar de carte pentru scanarea față-verso, fără atingere, a documentelor legate, format 2 x A4 include două neclarități rezultate din erori de formulare și/sau interpretare în ceea ce privește specificațiile tehnice ale scanerului planetar de carte pentru scanarea face-up, fără atingere, a documentelor legate 2 x A4 și anume "scanare față-verso minimum... dpi". Formularea „minimum...

§ 8

dpi" omite

§ 9

să

§ 10

menționeze

§ 11

că rezoluția solicitată se referă la rezoluția interpolată, nu la rezoluția optică. Rezoluția optică de... dpi poate fi necesară și aplicată doar în cazul scanării unor obiecte de dimensiuni foarte mici (ex.: timbre filatelice, sigilii etc.); pentru obiecte de dimensiuni mai mari vor rezulta fișiere scanate de dimensiuni foarte mari, ceea ce îngreunează utilizarea, transmiterea și/sau stocarea acestora. Pagina 2 din 22

§ 12

În clarificarea transmisă, contestatoarea afirmă că a precizat că scanerele cu rezoluție de... dpi sunt destinate arhivelor naționale și bibliotecilor centrale, cu costuri semnificativ mai mari decât bugetul eligibil prin PNRR; niciun producător nu oferă în prezent un model cu rezoluție optică reală de... dpi. În prezent, nu există disponibil pe piață în bugetul licitației, în oferta niciunui producător, un echipament de tip „scanner planetar A3 (2 x A4)" care să dispună de o rezoluție optică de... dpi. Analizând piața și în urma discuțiilor cu furnizorii unor astfel de produse a concluzionat că produsul care ar corespunde tehnic și financiar este scanerul planetar... (overhead document scanner). Modelele...

§ 13

(overhead document scanner)

§ 14

au

§ 15

ieșit însă din producție începând cu sfârșitul anului... și nu mai sunt disponibile pentru a acoperi cerințele PNRR. Precizează, de asemenea, că prețul unui astfel de scaner, conform cerințelor, era de cel puțin... EUR, fără TVA, preț care depășea bugetul alocat prin PNRR pentru aceste produse. Documentația

§ 16

de

§ 17

atribuire

§ 18

a

§ 19

licitației (modelul

§ 20

de contract) stipulează explicit că toate echipamentele oferite trebuie să fie produse noi, nefolosite și de ultimă generație, integrând cele mai recente îmbunătățiri tehnologice. Prin urmare, sunt excluse produsele second- hand sau recondiționate, precum și cele depășite moral. Această cerință implică, în practică, faptul că un produs declarat End of Life (EoL) de către producător (adică un model scos din producție și fără suport viitor) nu îndeplinește condiția de "ultimă generație". Scanerul planetar... (overhead document scanner) este un produs care a ieșit din producție la sfârșitul anului..., așadar este inclus în categoria produselor considerate End of Life (EoL) - detaliere pe larg la secțiunea II.B. Prin oferta tehnică depusă, contestatoarea susține că a propus modelul Joyusing V160 PRO, care are o rezoluție de scanare de... x... pixeli, ceea ce corespunde cerințelor tehnice de digitalizare. Scanerul respectă cerința, având o rezoluție de scanare de... x.... În cazul în care specificația tehnică face referire la DPI și nu la rezoluția de scanare, atunci aceasta trebuie să fie raportată corect la dimensiunile formatelor de lucru, scannerul planetar Joyusing V160 PRO oferă: ■ 296 DPI pentru format A3 ■ ... DPI pentru format A4 ■ 840 DPI pentru format A6 ■ 1450 DPI pentru o carte de vizita (... X 54 mm) ■ ... DPI pe un decupaj mic (sub..., 8 X... mm). Aceste valori corespund recomandărilor Ministerului Educației pentru proiectele PNRR și se încadrează în standardele pentru activități educaționale și de digitalizare a documentelor școlare. Prezintă neclarități ale documentației de atribuire. Pagina 3 din 22

§ 21

Având în vedere cele expuse, solicită reevaluarea ofertei sale conform criteriilor impuse de principiile PNRR, DNSH și a întregii documentații de atribuire și declararea ofertei sale admisibilă, conformă și câștigătoare. Cu privire la oferta declarată câștigătoare depusă de..., referitor la caracterul confidențial al ofertei tehnice și financiare, susține că, în mod nelegal, autoritatea contractantă i-a precizat că nu poate să îi pună la dispoziție accesul la dosarul ofertantului declarat câștigător... și i- a refuzat dreptul de a analiza dacă oferta tehnică depusă de acesta respectă într-adevăr criteriile de punctaj precizate în caietul de sarcini și în fișa de date. Oferta declarată câștigătoare, a cărei studiere a solicitat-o, a fost declarată confidențială, conform Declarației pe propria răspundere din data de..., depusă în propunerea tehnică și cea financiară. Consideră că refuzul autorității contractante de a-i asigura accesul la documentele din ofertele depuse de... este unul nelegal, achizitoarea a interpretat greșit dispozițiile art. 217 alin. (5) și (6) din Legea nr. 98/2016, raportat la art. 57 alin. (1) și (4) din același act normativ, deoarece numai prin respectarea acestor dispoziții legale poate fi asigurat accesul la o cale de atac efectivă și dreptul la apărare, conform Legii nr..... În continuare, menționează că autoritatea contractantă a declarat admisibilă oferta depusă de către..., deși nu respectă cerințele documentației de atribuire și cerințele legale incidente. Cu privire la produsul scaner planetar de carte, consideră că acesta nu corespunde din punct de vedere tehnic cu cerințele înscrise în documentele procedurii și că, în mod netemeinic, autoritatea contractantă a catalogat produsul din oferta tehnică ca fiind conform și a declar ofertantul... câștigător. Prezintă explicații vizavi de produsele care trebuiau ofertate și care nu trebuiau să fie end of life, întrucât dacă se achiziționează produse end of life se încalcă principiul DNSH. Pe baza informațiilor transmise de furnizorii din domeniu, precum și a clarificărilor depuse de mai mulți operatori economici (inclusiv... ), deduce că produsul ofertat de... este un scaner planetar de carte de tipul celor similare modelului „... " (denumire menționată doar cu titlu de exemplu și orientare tehnologică). Or, potrivit informațiilor obținute de la distribuitori autorizați din România și din spațiul european, niciun operator economic nu mai putea achiziționa echipamente noi de tipul scanerelor planetare similare modelului..., acestea fiind scoase definitiv din producție și din circuitul comercial. Cerința "Scanare față-verso minim... dpi‟ nu poate fi îndeplinită de niciun scaner planetar nou disponibil comercial în perioada... ce s-ar fi Pagina 4 din 22

§ 22

încadrat în bugetul achiziției, fapt confirmat de clarificările depuse de... și de alte entități participante. Din raportul procedurii - Lotul 1 reiese că... a fost singurul ofertant declarat admisibil, deși singurul produs care ar putea fi ofertat este End- of-Life, nu mai poate fi achiziționat cu suport de la producator și nu respectă condiția privind livrarea echipamentelor noi. Această situație rezultă din respingerea celorlalți operatori economici, ca urmare a unor cerințe tehnice excesive și nerealiste impuse prin caietul de sarcini (de exemplu, rezoluție de... dpi, inexistentă în piață). Deși legislația achizițiilor publice nu interzice expres continuarea procedurii cu un singur ofertant, Legea nr. 98/2016, art. 2 alin. (2) și H.G. nr. 395/2016, art.... alin. (1) consacră principiile nediscriminării, tratamentului egal și concurenței efective. Prin urmare, autoritatea contractantă avea obligația de a asigura o competiție reală între participanți, iar în lipsa acesteia, procedura trebuia anulată sau reluată, conform art. 212 alin. (2) lit. c) din Legea 98/2016. Continuarea procedurii cu un singur ofertant, rezultat direct al menținerii unor cerințe tehnice imposibil de îndeplinit, a dus la favorizarea implicită a... și la încălcarea principiului concurenței libere, aspect ce viciază întreaga procedură. Astfel, solicită să se constate că oferta... nu poate fi considerată conformă, iar în urma verificărilor se poate constata că propunerea tehnică a acestuia trebuie declarată neconformă și inacceptabilă în temeiul art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini și ale modelului de contract de furnizare. Față de cele evocate mai sus, solicită admiterea contestației. Motivarea integrală a contestației

§ 23

se regăsește

§ 24

în fișierul ”[CN1... /... 492] Contestatie CNSC_CN1... _Calimanesti. pdf.p7s”, postat de autoritate în SEAP la..., în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr..... Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., ORAȘUL... (...) transmite punctul său de vedere, prin care solicită respingerea contestației și, pe cale de consecință, menținerea deciziilor luate în cadrul procedurii și a tuturor actelor subsecvente pe cale le-a întocmit și comunicat. Arată că, în urma evaluării propunerilor tehnice, comisia de evaluare a declarat oferta... neconformă în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini; inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, clarificările/completările nefiind concludente. Prin adresa nr....., s-a solicitat ofertantului să clarifice aspecte ale propunerii tehnice prezentate, respectiv: Pagina 5 din 22

§ 25

1. Nu se regăsesc informații privind îndeplinirea următoarelor cerințe din caietul de sarcini: .... Respectarea principiului DNSH - preluarea ambalajelor de transport, în termen de maxim 7 zile de la livrare, în vederea reciclării și reutilizării acestora 2. Nu se regăsesc specificațiile pentru: -... - Joyusing V160 Pro privind cerința de Scanare fata-verso... dpi Ofertantul a răspuns în data de.... Este redat răspunsul primit. Comisia a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele caietului de sarcini și a considerat răspunsul neconcludent, pentru specificațiile produsului scaner planetar de carte. Astfel, în esență, susține că produsul oferit de către contestatoare nu îndeplinește cerințele minime din caietul de sarcini. Face mențiunea că cerințele tehnice ale produsului scaner planetar de carte au fost impuse prin Ordinul ministrului educației nr...., modificat prin Ordinul nr. 6184/..., ca fiind cerințe minimale ale standardului de echipare a unităților de învățământ preunivesitar cu echipamente tehnologice pentru proiectele finanțate din PNRR. Respectând întru totul cerințele tehnice, autoritatea contractantă susține că a elaborat caietul de sarcini în concordanță cu actele normative mai sus amintite. În altă ordine de idei, documentația de atribuire are forță obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire cât și pentru autoritatea contractantă. Analiza propunerilor tehnice se realizează exclusiv prin raportare la conținutul documentației de atribuire, fără posibilitatea de a reinterpreta prevederi ale acesteia. În esență, documentația tehnică a achiziției și clarificările ulterioare cu privire la modul de elaborare a propunerii tehnice sunt obligatorii, și nu formale, înscrisurile elaborate nefiind contestate de niciun operator economic. Prin necontestarea în termenul legal, acestea au devenit obligatorii atât pentru ofertanți, cât și pentru comisia de evaluare. Astfel, nemodificarea documentației de atribuire anterior datei limită de depunere a ofertelor devine obligatorie pentru ofertanți care trebuie să o respecte întocmai. Susținerile contestatoarei referitoare la oferta câștigătoare prin care se afirmă în mod eronat că nu este respectată cerința cuprinsă în oferta tehnică nu pot fi primite, întrucât... a depus formularul privind respectarea aplicării principiului DNSH însoțit de autoevaluarea privind respectarea principiului DNSH. De asemenea... a prezentat Declarația pe proprie răspundere privind piesele de schimb compatibile prin care își asumă faptul că va pune la dispoziție piesele de schimb compatibile în mod direct. În considerarea celor mai sus arătate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulată de către..., și, pe cale de Pagina 6 din 22

§ 26

consecință, menținerea deciziilor luate în cadrul procedurii și a tuturor actelor subsecvente pe care le-a întocmit și comunicat. Documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr..... Prin cererea de intervenție nr...., înregistrată la Consiliu sub nr....... a susținut că toate produsele pe care le-a propus respectă cerințele tehnice și funcționale prevăzute în caietul de sarcini, fiind: conforme cu specificațiile minime solicitate prin documentația de atribuire; susținute de certificate de conformitate emise de producător; livrate cu garanție completă și asistență tehnică pe întreaga durată contractuală. Arată că deține documente care vor fac dovada achiziționării echipamentelor ofertate, emise direct de către producătorul acestora, care atestă proveniența produselor din circuitul comercial legal, precum și disponibilitatea lor actuală pentru livrare. Prin urmare, orice susținere a contestatoarei privind caracterul „End of Life” al produselor ofertate este speculativă și contrazisă de documentele oficiale de proveniență, neputând fi reținută ca probă pertinentă, concludentă sau suficientă pentru a justifica o neconformitate tehnică. De asemenea, arată că oferta... a fost declarată neconformă pentru neîndeplinirea cerinței esențiale privind scanerul planetar de carte, impusă în caietul de sarcini. Prin urmare, nefiind ofertant eligibil, contestatoarea nu poate solicita reevaluarea procedurii și neavând interes juridic actual. Contestația se bazează pe informații neoficiale și neprobate. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr....... transmite punctul său de vedere asupra cererii de intervenție. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ORAȘUL... (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii, pe loturi, a contractului având ca obiect Furnizare echipamente digitale pentru dotare laborator de științe, cabinete școlare (inclusiv cabinete consiliere și asistență psihopedagogică, de sprijin, logopedice și alte terapii specifice etc), pentru dotarea spațiilor cu echipamente și aparatură sportivă in cadrul proiectului „Dotarea unităților de învățământ preuniversitar de pe raza..., județul... " - lotul 1, cod... Echipament și accesorii pentru computer (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr...., data limită de depunere a ofertelor fiind stabilită în data de..., ora.... Valoarea estimată a contractului de furnizare este..., fără TVA (..., fără TVA, pentru lotul 1). Nemulțumită de rezultatul procedurii de atribuire pentru lotul 1... a înaintat contestația în analiză, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Pagina 7 din 22

§ 27

Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de..., conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr...., eliberată de... -..., la data de.... În soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere că, după depunerea contestației, a fost formulată cererea de intervenție înregistrată la Consiliu sub nr...., de către.... Cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de societatea amintită, Consiliul are în vedere că, în ceea ce o privește pe intervenientă, interesul acesteia este evident în condițiile în care oferta S.A.a fost declarată câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire, pentru lotul 1, conform raportului procedurii nr..... În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție ca cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante, în condițiile în care intervenția vizează menținerea ca fiind temeinice și legale a actelor acesteia. Raportat la dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor....34/... privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației”, cererea de intervenție a fost transmisă, prin e-mail, în termen legal, data de..., către Consiliu, societatea contestatoare și autoritatea contractantă, contestația fiind publicată în SEAP în data de.... Analizând prioritar excepția lipsei de interes a contestatoarei invocată de intervenienta..., Consiliul urmează a o respinge, pentru considerentele de mai jos. Astfel, se reține că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. La art. 3 alin. (1) lit. f) din același act normativ este definită persoana care se consideră vătămată, ca fiind orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire. În hotărârea... de Justiție din... iunie..., cauza C-249/01, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Pagina 8 din 22

§ 28

Bundesvergabeamt (Austria), în procedura Werner Hackermüller împotriva Bundesimmobiliengesellschaft mbH (BIG) și... mbH für den... (WED), s-a reținut că art. 1 alin. (3) din Directiva 89/665 nu se opune ca respectivele căi de atac să fie disponibile pentru persoanele care doresc să obțină un anumit contract public numai dacă au fost sau riscă să fie lezate de încălcarea pe care o invocă. Articolul precitat permite statelor membre să îngrădească din două considerente dreptul de acces la procedurile privind căile de atac în legătură cu atribuirea de contracte de achiziții publice: pe de o parte, prin necesitatea existenței unui interes al reclamantului pentru contractul de achiziții publice în cauză, iar pe de altă parte, prin necesitatea ca reclamantul să fi fost lezat, respectiv să existe riscul de a fi lezat. De asemenea, s-au avut în vedere considerentele hotărârii CJUE în cauza C-131/16, Archus și Gama, potrivit cărora: 50 Trebuie amintit, în această privință, că articolul 1 alineatul (3) din Directiva 92/13 prevede că statele membre trebuie să asigure accesul la căile de atac, în temeiul unor norme detaliate pe care trebuie să le stabilească în acest sens, cel puțin oricărei persoane care are sau care a avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată sau riscă să fie prejudiciată printr-o presupusă încălcare. ... Fiind chemată să interpreteze dispozițiile echivalente ale articolului 1 alineatul (3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie... privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări (JO..., L 395, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 237), Curtea a statuat deja că, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, ofertanții au un interes legitim care înseamnă excluderea ofertei celorlalți în scopul obținerii contractului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie..., Fastweb, C- 1... /12, EU: C:...: 448, punctul 33, Hotărârea din 5 aprilie..., PFE, C-689/13, EU: C:...:... 9, punctul..., precum și Hotărârea din 21 decembrie...... Gebäudebetreuung und Caverion Österreich, C-355/15, EU: C:...: 988, punctul 29), indiferent care ar fi numărul participanților la procedură și Pagina 9 din 22

§ 29

numărul participanților care au introdus căi de atac (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie..., PFE, C-689/13, EU: C:...:... 9, punctul 29). 52 Astfel, pe de o parte, excluderea unui ofertant poate conduce la obținerea de către un alt ofertant a contractului direct în cadrul aceleiași proceduri. Pe de altă parte, în ipoteza unei excluderi a tuturor ofertanților și a deschiderii unei noi proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, fiecare dintre ofertanți ar putea să participe și, astfel, să obțină în mod indirect contractul (a se vedea Hotărârea din 5 aprilie..., PFE, C-689/13, EU: C:...:... 9, punctul... ). 53 Principiul jurisprudențial astfel stabilit prin Hotărârea din 4 iulie..., Fastweb (C-1... /12, EU: C:...: 448), și prin Hotărârea din 5 aprilie..., PFE (C- 689/13, EU: C:...:... 9), își găsește aplicarea în situația în discuție în cauza principală. 54 Astfel, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice în care au fost depuse două oferte și în care autoritatea contractantă a d ecizii. În cadrul acestei căi de atac, ofertantul respins invocă excluderea ofertei ofertantului câștigător pentru lipsa conformității acesteia cu specificațiile caietului de sarcini. (...) 58 În schimb, în cauza principală, Archus și Gama au formulat o cale de atac împotriva deciziei prin care era exclusă oferta lor și împotriva deciziei de atribuire

§ 30

a contractului, adop t a , și, prin urmare, nu pot fi considerate ca fiind excluse definitiv din procedura de atribuire a contractului de achiziții publice. Într-o asemenea situație, noțiunea „un anumit contract” în sensul articolului 1 alineatul (3) din Pagina 10 din 22

§ 31

Directiva 92/13 poate viza, dacă este cazul, eventuala inițiere a unei noi proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice. 59 Din considerațiile care precedă rezultă că Directiva 92/13 trebuie să fie interpretată în sensul că, într-o situație precum cea în discuție în cauza principală - în care, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, au fost prezentate două oferte, iar autoritatea contractantă a adoptat două decizii simultane, de respingere a ofertei unuia dintre ofertanți și, respectiv, de atribuire a contractului în favoarea celuilalt -, ofertantul exclus, care formulează o cale de atac împotriva acestor două decizii, trebuie să poată solicita excluderea ofertei ofertantului câștigător, astfel încât noțiunea „un anumit contract” în sensul articolului 1 alineatul (3) din Directiva 92/13 poate viza, dacă este cazul, eventuala inițiere a unei noi proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice. În cauză... a criticat atât decizia de respingere a ofertei sale, cât și decizia de desemnare câștigătoare a ofertei..., ambele depuse în cadrul lotului 1... pentru organizarea în mediul virtual, astfel că nu se poate pune în discuție lipsa de interes în formularea contestației. Trecând la soluționarea pe fondul cauzei, se poate observa, din raportul procedurii de atribuire nr...., că oferta... a fost respinsă, ca neconformă și inacceptabilă, și oferta... a fost declarată câștigătoare a procedurii, pentru lotul amintit. Motivele care au condus la respingerea ofertei contestatoarei, comunicate cu adresa nr....., sunt următoarele: Nu aţi demonstrat îndeplinirea urmatoarelor cerinţe din caietul de sarcini: .... Respectarea principiului DNSH - preluarea ambalajelor de transport, în termen de maxim 7 zile de la livrare, în vederea reciclării şi reutilizării acestora 2. Nu se regăsesc specificaţiile pentru: -... - Joyusing V160 Pro privind cerinţa de Scanare fata-verso... dpi Prin adresa nr....., vi s-a solictat să clarificaţi îndeplinirea cerinţelor enumerate mai sus din Caietul de sarcini În data de... aţi încărcat în SEAP răspunsul la solicitări, astfel: 1. în ceea ce priveşte respectarea principiului DNSH referitor la preluarea ambalajelor de transport în termen de maximum 7 zile de la livrare, precizăm că am ataşat prezentei o declaraţie prin care ne asumăm în mod expres această obligaţie. Astfel, confirmăm că ambalajele vor fi colectate, reciclate şi/sau reutilizate în conformitate cu cerinţele caietului de sarcini Comisia de evaluare apreciază că răspunsul se încadrează la abatere tehnică minoră şi consideră răspunsul concludent 2. Pentru specificaţiile... - Joyusing V160 Pro, ofertantul face următoarele precizări: 1. Rezoluţia de scanare exprimată în pixeli Menţiunea de... dpi este specifică scannerelor de tip flatbed, unde senzorul liniar permite atingerea unor rezoluţii foarte mari pe suprafeţe mici Pagina 11 din 22

§ 32

(fotografii, planşe). În cazul scannerelor planetare (de carte), modul de raportare este diferit, iar valoarea relevantă este cea a senzorului de captură. Modelul propus, Joyusing VI60 PRO, are o rezoluţie de scanare de... x... pixeli, ceea ce corespunde cerinţelor tehnice de digitalizare. Subliniem că, în numeroase documentaţii PNRR, termenul DPI a fost utilizat eronat pentru a desemna „rezoluţia minimă". De asemenea, valori precum „... x... dpi" reprezintă de regulă rezoluţii interpolate şi nu DPI efectiv. In acest caz, scanerul respecta cerinţa, având o rezoluţie de scanare de... x.... 2. Rezoluţia DPI efectivă a echipamentului In cazul in care specificaţia tehnica face referire la DPI si nu la rezoluţia de scanare. Atunci aceasta trebuie S.A.fie raportata corect la dimensiunile formatelor de lucru, scannerul planetar Joyusing VI60 PRO oferă: 296 DPI pentru format A3, ... DPI pentru format A4. 840 DPI pentru format A6. 1450 DPI pentru o carte de vizita (... X 54 mm) ... DPI pe un decupaj mic (sub..., 8X... mm) Aceste valori corespund recomandărilor Ministerului Educaţiei pentru proiectele PNRR şi se încadrează în standardele pentru activităţi educaţionale şi de digitalizare a documentelor şcolare. Totodată, trebuie menţionat că un scanner planetar de carte cu rezoluţie reală de... DPI (nu exista... x... dpi din punct de vedere tehnic) este destinat exclusiv mediilor profesionale (arhive naţionale, biblioteci centrale, institute de cercetare), având un cost de ordinul zecilor de mii de euro. Bugetele alocate unităţilor de învăţământ prin PNRR nu pot acoperi asemenea echipamente. Din acest motiv, solicitarea unui scanner de carte cu... DPI nu este realistă şi nici conformă cu obiectivele şi bugetele proiectului. Comisia constată că nu sunt îndeplinite cerinţele caietului de sarcini şi consideră răspunsul neconcludent. În soluționare, Consiliul are în vedere că, în caietul de sarcini, s-a solicitat, pentru scaner planetar carte, între altele: Pentru scanare face up, fara atingere, a documentelor legate 2 x A4, multipage Scanare fata-verso minim... dpi; Sistem de Operare: software licentiate, inclus, care S.A.permită: scanarea, editarea, expedierea documentelor, conversia documentelor in mai multe formate de fişiere ( PDF/JPEG/TIEF) În răspunsul consolidat publicat în SEAP în data de..., s-au adus la cunoștința operatorilor economici următoarele: .... Ref: Scaner planetar de carte pentru scanarea face-up, fara atingere, a documentelor legate 2 x A4, cf... 3497/..., Anexa I, Cap.III, pct. 1 Referitor la cerinţele tehnice din... 3497/..., Anexa I, Cap. III. "Standarde pentru echiparea unitatilor de invatamant in vederea organizaţii si desfasurarii evaluarilor standardizate ", punctul 1, referitoare la "Scanerul planetar de carte pentru scanarea face-up, fara atingere, a documentelor legate 2 x A4" dorim S.A.va informam urmatoarele: 1.

§ 33

Produsele

§ 34

conforme cerinţelor tehnice

§ 35

din

§ 36

Ordinul Ministerului Educaţiei sus mentionat (cu excepţia erorilor de interpretare clar mentionata la punctul 2 din prezenta Informare) sunt scannerele planetare ODSTouch A3, produse in.... Iata specificaţiile acestora aici: https: //www. zspotmedia. ro/scanner-planetar-de-carte-odstouch-a3-pl457.html Pagina 12 din 22

§ 37

Modelele ODSTouch A3 au ieşit insa din producţie începând cu sfarsitul anului... si nu mai sunt disponibile pentru a acoperi cerinţele PNRR. Precizam, de asemenea, ca preţul unui astfel de scanner conform cerinţelor era de cca... EUR fara TVA, pret care depasea bugetul alocat prin PNRR pentru aceste produse. 2. Ordinul Ministerului Educaţiei include doua neclaritati rezultate din erori de formulare si/sau interpretare in ceea ce priveşte specificaţiile tehnice ale Scanerului planetar de carte pentru scanarea face-up, fara atingere, a documentelor legate 2 x A4 si anume "scanare fata/verso minimum... dpi Formularea de "minimum 2400dpi" omite a menţiona ca rezoluţia soliciata este rezoluţie interpolata, nu rezoluţia optica. In prezent nu exista disponibil pe piaţa, in oferta nici unui producător, un produs de tipul "Scanner planetar A3 (2xA4) cu rezoluţie optica de 2400dpi". Rezoluţia optica de 2400dpi poate fi necesara si aplicata DOAR in cazul scanarii unor obiecte extrem de mici (ex. timbre filatelice, sigilii, etc); pentru obiecte de dimensiuni mai mari vor rezulta fişiere scanate cu mărimi extrem de mari, împiedicând astfel utilizarea, trimiterea si/sau stocarea cu uşurinţa a acestora. Prezentam cateva modele de scannere planetare de carte (fara sistem PC, sistem de operare) ce pot fi alese avand in vedere atat scopul proiectului Ministerului Educaţiei, standardele

§ 38

necesare pentru

§ 39

echiparea unitatilor de invatamant in vederea organizarii si desfasurarii evaluarilor standardizate (scanarea lucrărilor, tezelor, etc.) cat şi estimarile bugetare luate in ca (...) Toate produsele mentionate mai sus permit atat (1) conectarea la un sistem PC / laptop pentru scanare si salvare cat si (2) scanarea si salvarea direct pe card / stick USB, fara a necesita un sistem PC / laptop conectat la scannerul planetar Rezoluţia optica precizata în tabelul de mai sus este suficienta pentru îndeplini standardele necesare pentru echiparea unitatilor de invatamant in vederea organizarii si desfasurarii evaluarilor standardizate (scanarea lucrărilor, tezelor, etc.). .... Se vor respecta specificaţiile tehnice mentionate in caietul de sarcini. Solicitarea nr.... în urma analizării specificaţiilor tehnice solicitate pentru scanerul planetar de carte, menţionate în Caietul de Sarcini, dorim să solicităm clarificări cu privire la cerinţa referitoare la rezoluţia minimă de scanare de... dpi. În prezent, scanerele planetare profesionale care ating această rezoluţie sunt echipamente extrem de costisitoare, destinate arhivelor naţionale şi bibliotecilor academice, ceea ce ar putea depăşi bugetul estimat pentru această achiziţie. Având în vedere acest aspect, dorim să propunem o ajustare a cerinţei de rezoluţie minimă la 3... dpi, având în vedere următoarele argumente: 1. Eficienţă şi necesitate practică - O rezoluţie de 3... dpi este suficientă pentru a asigura o calitate adecvată a scanării documentelor tipărite şi a cărţilor utilizate în mediul educaţional, permiţând o citire clară şi un OCR (recunoaştere optică a caracterelor) eficient. în plus, majoritatea standardelor internaţionale pentru digitizarea documentelor recomandă 3... dpi pentru text şi grafică standard. 2. Dimensiunea fişierelor şi gestionarea acestora - Scanerele cu rezoluţii foarte mari (... dpi) generează fişiere de dimensiuni extrem de mari, ceea ce îngreunează stocarea, transferul şi utilizarea documentelor pe platformele digitale ale instituţiei beneficiare. Utilizarea unei rezoluţii mai ridicate este justificată doar pentru arhivarea documentelor extrem de detaliate, cum sunt manuscrisele sau planşele tehnice, aspecte care nu sunt relevante în contextul educaţional. 3. Optimizarea raportului cost-performanţă - Scanerele cu... dpi sunt echipamente specializate, utilizate în arhive naţionale şi centre de digitalizare profesională, având un cost de achiziţie considerabil. Optarea pentru un scaner cu rezoluţie de 3... dpi permite o alocare mai eficientă a resurselor financiare, menţinând în acelaşi timp funcţionalitatea esenţială a echipamentului. 4. Timpul de scanare şi productivitate - Scanarea la rezoluţii foarte mari necesită un timp mai îndelungat pentru fiecare pagină, ceea ce poate încetini semnificativ procesul de digitizare a materialelor didactice şi a resurselor educaţionale. Un scaner cu 3... dpi permite o scanare mai rapidă, facilitând utilizarea eficientă a echipamentului în activităţile şcolare. Pagina 13 din 22

§ 40

5. Respectarea principiilor de sustenabilitate şi eficienţă energetică - Dispozitivele de scanare cu rezoluţie foarte ridicată consumă mai multă energie şi generează o amprentă de carbon mai mare, contravenind principiilor de eficienţă energetică promovate de Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Având în vedere aceste aspecte, solicităm clarificarea posibilităţii de ofertare a unui scanner planetar

§ 41

de

§ 42

carte

§ 43

cu

§ 44

o rezoluţie de

§ 45

3...

§ 46

dpi,

§ 47

care

§ 48

să îndeplinească funcţionalităţi]e esenţiale ale achiziţiei, oferind totodată un echilibru optim între calitate, cost şi eficienţă operaţională. Răspuns nr.... Se vor respecta specificaţiile tehnice mentionate in caietul de sarcini. În contextul celor de mai sus, preliminar, trebuie amintit că documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 - ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin... nr.... - ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (elocvente în acest sens sunt, de pildă, decizia Nr.... 555 din 6 martie... a Curții de..., Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 4d27ede4, decizia nr.... din 8 noiembrie 20... a Curții de..., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, și decizia nr.... din 6 octombrie... a Curții de..., Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele (a se vedea decizia civilă Nr.... 07 din 15 ianuarie... a Curții de..., Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust... 24gd82). În raport de cele anterior redate se reține importanța conformării întru totul la regulile impuse de autoritate în documentația de atribuire, conformare ce reprezintă regula în sistemul de atribuire a contractelor de achiziție publică. În jurisprudența S.A., Curtea de Justiție a... a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în același fel pe parcursul întregii proceduri. Principiul egalității de tratament presupune ca toți participanții la o procedură de atribuire să beneficieze de aplicarea acelorași condiții impuse de autoritate, astfel încât să se garanteze că este înlăturat orice risc de favoritism și de arbitrar din partea autorității. Principiile egalității de tratament și transparenței, care au drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât și în momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritatea contractantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie......, Pagina 14 din 22

§ 49

C-... /..., pct. 34, și Hotărârea din 4 decembrie..., EVN și Wienstrom, C- 448/01, pct. 47), constituie într-adevăr, temeiul directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice (... și alții, C- 470/99, pct. 91, și Hotărârea din... iunie..., GAT, C-315/01, pct. 73), iar obligația autorităților contractante de a asigura respectarea acestora corespunde chiar esenței acestor directive (în acest sens sunt Hotărârea din 17 septembrie 2... 2..., C-... 3/99, pct. 81, și Hotărârea din 3 martie..., Fabricom, C-21/03 și C-34/03, pct. 26). Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. De asemenea, în baza art. 1... alin. (1) lit. f) din același act normativ, comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. Pe de altă parte, dispozițiile coroborate ale Legii nr.... și HG nr. 395/2016, stabilesc în sarcina autorităților contractante obligația ca, în evaluarea ofertelor, să aplice propria documentație de atribuire care guvernează licitația, documentație rămasă definitivă prin neatacare. Raportat la cele invocate mai sus, Consiliul constată caracterul definitiv al documentației de atribuire în forma publicată de autoritatea contractantă, aceasta nefiind modificată, în privința rezoluției pentru scaner planetar carte, prin răspunsul consolidat. În situația în care aprecia că s-a răspuns în mod incomplet sau necorespunzător la solicitările de clarificări sau aprecia cerința nelegală, contestatoarea

§ 50

trebuia

§ 51

să

§ 52

atace

§ 53

în

§ 54

termenul

§ 55

legal documentația/ răspunsul consolidat, în caz contrar, fiind obligată să respecte întocmai specificațiile tehnice prevăzute în caietul de sarcini. La data transmiterii contestației prin e-mail..., este evident tardivă criticarea cerințelor minime din caietul de sarcini. Mai mult decât atât, se reține că, în punctul său de vedere, autoritatea contractantă a invocat în susținerea impunerii cerinței în discuție Ordinul nr.... pentru aprobarea standardelor de echipare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu echipamente tehnologice, în care se prevede: III. Standarde pentru echiparea unităţilor de învăţământ în vederea organizării şi desfăşurării evaluărilor standardizate Echipamente necesare pentru digitalizarea lucrărilor elevilor la evaluările standardizate: 1. Scaner planetar de carte - pentru scanarea face up, fără atingere, a documentelor legate 2 x A4, multipage; scanare faţă-verso minimum... dpi; Pagina 15 din 22

§ 56

Sistem de operare: software licenţiat, inclus, care să permită: scanarea, editarea, expedierea documentelor, conversia documentelor în mai multe formate de fişiere (de exemplu: PDF, JPEG, TIFF). Date fiind condițiile impuse și ținând seama de faptul că însăși contestatoarea a susținut că cerința de minimum... dpi este îndeplinită de produsul ofertat scanerul planetar Joyusing V160 PRO doar pe un decupaj mic, se constatată că nu este acoperită îndeplinirea cerinței, astfel cum a fost impusă. Aspectele legate de faptul că autoritatea contractantă a prevăzut cerințe pentru scaner planetar de carte care, în opinia contestatoarei, sunt destinate arhivelor naționale și bibliotecilor centrale puteau face obiectul unei contestații, depusă în termenul legal raportat la data publicării documentației de atribuire, fiind tardiv aduse în discuție ulterior comunicării rezultatului procedurii constatat a îi fi defavorabil. Consiliul nu poate obliga autoritatea contractantă să se abată de la propria documentație, câtă vreme nu a fost modificată, astfel că a căpătat caracter definitiv în varianta publicată. În condițiile expuse, după cum chiar contestatoarea recunoaște, produsul său nu respectă specificațiile minime din caietul de sarcini, fiind în mod corect respinsă, ca neconformă. Trecând în continuare la analiza criticilor aduse ofertei câștigătoare, depuse de..., Consiliul constată că o primă critică privește refuzul autorității contractante de a-i pune la dispoziție propunerea tehnică și financiară a societății amintite. În declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică și financiară care au caracter confidențial depusă de..., s-a menționat că propunerea tehnică în întregime, inclusiv fișele tehnice ale produselor, și propunerea financiară, inclusiv centralizatorul de prețuri, sunt confidențiale. Au fost invocate dispozițiile Legii nr.... și ale... nr.... cu privire la confidențialitate și s-a concluzionat că motivele pentru care propunerea tehnică și propunerea financiară sunt confidențiale sunt următoarele: propunerea tehnică - originalitatea ofertei creează avantaj eventualilor competitori pentru proceduri de achiziții similare; propunerea financiară - confidențialitatea prețurilor cotate de furnizori/producători. În formularul pus la dispoziția operatorilor economici s-au prevăzut următoarele note: NOTA 1: Se va argumenta in mod detaliat, complet si pertinent, inclusiv prin indicarea legislaţiei aplicabile, daca informaţiile din propunerea tehnica si/sau propunerea financiara sunt: confidenţiale... clasificate..... protejate de un drept de proprietate intelectuala ... NOTA 2: Nu se admite ca intreaga propunere tehnica si/sau propunere financiara S.A.fie declarata confidenţiala, clasificată sau protejata de un drept de proprietate intelectuala, ci doar informaţiile din cuprinsul acesteia. Pagina 16 din 22

§ 57

NOTA 3: Comisia de evaluare are dreptul de a analiza explicaţiile cu privire la motivele pentru care părţile/informaţiile mai sus menţionate din propunerea tehnica si din propunerea financiara sunt confidenţiale, având in vedere ca potrivit art. 66 alin (4) din HG nr. 395/2016 raportul procedurii de atribuire se introduce in SEAP si este posibil ca anumite informaţii din propunerea tehnica si/sau propunerea financiara S.A.se regăsească în cuprinsul Rapoartele intermediare/Raportului procedurii. NOTA 4: Informaţiile indicate de operatorii economici ca fiind confidenţiale, inclusiv date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală trebuie să fie însoţite de dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate, in caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1)." ale articolului 57 din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice, cu modificarile si completarile ulterioare. Potrivit art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 Prin excepţie de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire şi la informaţiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare şi/sau

§ 58

fundamentările/justificările

§ 59

de preţ/cost.

§ 60

Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui

§ 61

ofertant/candidat şi la informaţiile din

§ 62

cadrul

§ 63

propunerilor tehnice şi/sau la fundamentările/justificările de preţ/cost care nu au fost declarate şi probate de către ofertanţi ca fiind confidenţiale, iar potrivit art. 57 alin. (1) din același act normativ Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei legi sau dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile de interes public ori ale altor acte normative care reglementează activitatea autorităţii contractante, autoritatea contractantă are obligaţia de a nu dezvălui informaţiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost transmise de operatorii economici indicate şi dovedite de aceştia ca fiind confidenţiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Caracterul confidenţial se aplică doar asupra datelor/informaţiilor indicate şi dovedite ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Deși nu a fost depusă vreo minimă probă în susținerea confidențialității în întregime a propunerii tehnice și a celei financiare și deși autoritatea contractantă a prevăzut expres că se va argumenta in mod detaliat, complet si pertinent, inclusiv prin indicarea legislaţiei aplicabile, daca informaţiile din propunerea tehnica si/sau propunerea financiară sunt confidențiale; Nu se admite ca intreaga propunere tehnica si/sau propunere financiara S.A.fie declarata confidenţiala; Comisia de evaluare are dreptul de a analiza explicaţiile cu privire la motivele pentru care părţile/informaţiile mai sus menţionate din propunerea tehnica si din propunerea financiara sunt confidenţiale; Informaţiile indicate de operatorii economici ca fiind confidenţiale, inclusiv date cu caracter personal, secrete Pagina 17 din 22

§ 64

tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală trebuie să fie însoţite de dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate, in caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1)." ale articolului 57 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, cu modificarile si completarile ulterioare., nu

§ 65

a

§ 66

asigurat

§ 67

accesul contestatoarei la documentele din oferta.... S-au încălcat astfel atât dispozițiile legale, cât și mențiunile exprese introduse chiar de achizitoare în formularul pus la dispoziția operatorilor economici. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă nu a indicat care ar fi acele dovezi luate în considerare pentru probarea caracterului confidențial. De altfel, în procesul-verbal încheiat cu ocazia studierii dosarului achiziției la sediul autorității, se face referire la depunerea de către câștigătoare a declarației pe propria răspundere privind caracterul confidențial, nu și la documente prin care să se probeze cele declarate. Se constată astfel că, în mod greșit, a fost restricționat accesul la oferta..., și la răspunsurile la clarificări, în baza simplei declarații a ofertantei, astfel că va fi obligată autoritatea la asigurarea accesului contestatoarei la oferta... și răspunsurile la clarificări. De la data asigurării accesului, va curge un nou termen de contestare pe baza motivelor care au fost identificate în urma accesului, fiind pe deplin incident raționamentul regăsit în... de Justiție a... din 17 noiembrie...... și alții, C-54/21, EU: C:...: 888, cu ajustările de rigoare, conform căruia, în ipoteza în care dreptul procedural național nu ar permite instanței sesizate cu o cale de atac împotriva unei decizii de atribuire a unui contract de achiziții publice să ia, în cursul judecății, măsuri care să restabilească respectarea dreptului la o cale de atac efectivă, această instanță trebuie, atunci când se dovedește că acest drept a fost încălcat din cauza nedivulgării unor informații, fie să anuleze această decizie de atribuire, fie să considere că reclamantul poate formula o nouă cale de atac împotriva deciziei de atribuire deja luate, termenul prevăzut în acest sens neîncepând să curgă decât de la momentul în care acest reclamant are acces la ansamblul informațiilor care fuseseră calificate în mod eronat drept confidențiale (cum sunt, în speța de față, oferta... și răspunsurile la clarificări): .... Prin urmare, se impune ca la a șaptea întrebare să se răspundă că articolul 1 alineatele (1) și (3) din Directiva 89/665 trebuie interpretat în sensul că, în cazul constatării, în cursul soluționării unei căi de atac formulate împotriva unei decizii de atribuire a unui contract de achiziții publice, a unei obligații a autorității contractante de a divulga reclamantului informații care au fost tratate în mod eronat ca fiind confidențiale și a unei încălcări a dreptului la o cale de atac efectivă din cauza nedivulgării acestor informații, această constatare nu trebuie în mod necesar să conducă la adoptarea de către această autoritate contractantă a unei noi decizii de atribuire a contractului, cu condiția ca dreptul procedural național să permită instanței sesizate să adopte, în cursul judecății, măsuri care să restabilească respectarea dreptului la o cale de atac efectivă sau să îi permită să considere că reclamantul poate formula o nouă cale de atac împotriva deciziei de atribuire deja luate. Termenul de introducere a unei astfel de căi de atac nu trebuie să curgă decât din momentul în care acest reclamant are acces la ansamblul informațiilor care au fost calificate în mod eronat drept confidențiale. Pagina 18 din 22

§ 68

Reclamanta își îndreaptă demersul său și împotriva evaluării efectuate de autoritate vizavi de produsul ofertat de câștigătoarea procedurii, contestatoarea susținând că scanerele de tipul modelului... Book scanner sunt definitiv scoase din circulație și din circuitul comercial. Analizând propunerea tehnică a societății câștigătoare, Consiliul constată că a fost depusă Declarația privind respectarea aplicării principiului DNSH (”Do not significant harm” - ”A nu aduce prejudicii asupra mediului”) în implementarea proiectului, la care s-a anexat autoevaluarea privind respectarea principiului de ”nu aduce prejudicii semnificative” (”DNSH”) pentru proiect. Prin adresa nr....., autoritatea contractantă a solicitat..., între altele, să clarifice pentru scanare planetar de carte ODS - A3 cerința face up, fara atingere, a documentelor legate 2 x A4, multipage. Ofertanta a răspuns depunând, între altele, documente de pe site- ul zspotmedia.ro, din care rezultă o rezoluție a scanerului de... dpi și posibilitatea de scanare documente legate de format max. 2xA4. De asemenea, atașat răspunsului, a fost depus un document de pe site-ul..., la pag. 3/5, menționându-se o rezoluție de până la... dpi. Scanerul ofertat este scanner planetar de carte ODS A3. Răspunsul transmis a fost considerat concludent. Consiliul are în vedere că, în contestație, s-a invocat conținutul formularului de contract, respectiv art.... potrivit căruia Contractantul are obligatia de a garanta ca produsele furnizate prin contract sunt noi, nefolosite, de ultima generatie si incorporeaza toate imbunatatirile recente. De asemenea, Contractantulare obligatia de a garanta ca toate produsele furnizate prin Contract nu vor avea niciun defect ca urmare a manipularii sau oricarei alte actiuni sau omisiuni a Contractantulsi ca acestea vor functiona in conditii normale, susținându-se că scanerul ofertat de... nu reprezintă un produs de ultimă generație, astfel că în executarea contractului nu va putea fi îndeplinită cerința furnizării unui produs de ultimă generație. S-a adăugat, de asemenea, că ofertarea unui produs ieșit din producție nu se poate susține că respectă principiul DNSH (”Do not significant harm” - ”A nu aduce prejudicii asupra mediului”). În răspunsul la cererea de intervenție... a susținut că, pentru produsul ofertat de câștigătoare, producția a fost oprită; produsul ODS este scos din fabricație; există doar suport tehnic pentru unitățile deja aflate în piață. Tocmai aceste caracteristici definesc un produs ca fiind ajuns la finalul ciclului de viata si inclus in categoria produs „End of Life (EoL)”. Faptul ca... a achiziționat acest scanner, chiar daca încă nu a încheiat un contract cu autoritatea contractanta, nu demonstrează ca acesta nu este EoL. Scanner-ul poate S.A.fie achiziționat din stocuri vechi, făcut cu ani in urma, dar acesta nu înseamnă ca este un model nou, care incorporează ultimele tehnologii si inovații. Sugerează mai degrabă că... încearcă să scape de aceste stocuri pe care nimeni nu le mai dorește. Pagina 19 din 22

§ 69

In intervenția voluntară la contestația subscrisei, GBC nu a prezentat nicio probă tehnică privind modelul ofertat, deși contestă afirmațiile STARCHASER, GBC: • nu a indicat modelul scannerului, • nu a justificat confidențialitatea conform art. 57 alin. (4) din Legea 98/2016, • nu a depus fișa tehnică a produsului, • nu a prezentat niciun certificat de conformitate, • nu a dovedit că produsul lor este nou sau că se află în producție. Prin urmare, intervenienta nu a furnizat nicio probă care să contrazică producătorul Crowley, ceea ce oricum nu ar putea să facă întrucât și... știe foarte bine că aceste scannere sunt modele extrem de vechi, reprezentând stocuri limitate, și care au o tehnologie învechită deja. Atașat punctului de vedere la cererea de intervenție, Consiliul constată că a fost depus un răspuns din partea... din care rezultă că nu mai produce echipamente ODS. Mai mult, în solicitarea de clarificări adresată de reprezentantul contestatoarei în perioada anterioară datei limită de depunere a ofertelor, a fost înaintată autorității informarea nr...., din partea..., în care se menționează că modelele... A3 au ieșit din producție începând cu anul.... Analizând cele de mai sus, se poate observa că nu există certitudini vizavi de produsul ofertat de... nici sub aspectul rezoluției de minimum... dpi, nici aspectul ofertării unui produs de ultimă generație. În ceea ce privește rezoluția produsului indicată a fi... dpi, nu minimum... dpi, cât s-a solicitat în caietul de sarcini, pe de o parte, autoritatea contractantă trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 134 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin... nr.... și să solicite clarificări suplimentare și înscrisuri în susținere prin care să se demonstreze cu certitudine acoperirea cerinței întocmai cum a fost impusă, sens în care va fi obligată de Consiliu. Dacă apreciază necesar, autoritatea contractantă poate solicita înscrisuri inclusiv de la producător. Totodată, achizitoarea trebuie să aibă în vedere realizarea evaluării ofertelor cu respectarea principiului tratamentului egal, oferta contestatoarei fiind respinsă pentru neîndeplinirea cerinței în discuție. Pe de altă parte, ținând seama de includerea în documentație a Declarație pe proprie răspundere privind piesele de schimb compatibile care trebuie puse la dispoziția autorității contractante, de respectarea principiului DNS, precum și de necesitatea livrării unor produse noi, de ultimă generație, achizitoarea trebuie să reevalueze oferta..., cu privire la aceste cerințe, cu atât mai mult cu cât au fost depuse de către contestatoare răspunsurile producătorului vizavi de scoaterea din producție a scanerului tip.... Chiar dacă a solicitat îndeplinirea cerințelor prin depunerea unor declarații pe propria răspundere și chiar dacă livrarea produselor ține de etapa de executare a contractului, în condițiile în care există suspiciuni Pagina 20 din 22

§ 70

asupra modului de îndeplinire a celor declarate, se impune o reevaluare a ofertei..., pentru obținerea unor înscrisuri și informații certe vizavi de cele mai sus constatate. Dacă apreciază necesar autoritatea poate solicita clarificări suplimentare, inclusiv de la producător. În considerarea celor prezentate, va fi admisă, în parte, contestația formulată de..., și va fi anulat raportul procedurii de atribuire nr...., în partea ce privește oferta..., pentru lotul 1, și comunicările privind rezultatul procedurii pentru acest lot. Va fi obligată autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei..., cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. De asemenea, va fi obligată autoritatea contractantă la acordarea accesului contestatoarei la oferta... (inclusiv solicitări de clarificare și răspunsuri de clarificare), care pot include paragrafe/ secțiuni de anonimizare a datelor cu caracter personal. Va fi respins, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea raportului procedurii în partea ce privește oferta... și obligarea autorității la reevaluarea ofertei sale, pentru lotul 1. Va fi respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la declararea neconformă și inacceptabilă a ofertei..., stabilirea ofertelor inacceptabile/neconforme/ admisibile fiind atributul exclusiv al comisiei de evaluare, potrivit atribuțiilor ce îi revin conform art. 1... alin. (1) lit. j) și k) din normele metodologice aprobate prin... nr..... Față de cele stabilite cu prilejul examinării contestației..., Consiliul apreciază nefondată cererea de intervenție formulată de..., motiv pentru care o va respinge ca atare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele

§ 71

evocate

§ 72

în

§ 73

motivarea

§ 74

prezentei, admite,

§ 75

în parte, contestația formulată de..., în contradictoriu cu ORAȘUL... (...), și anulează raportul procedurii de atribuire nr...., în partea ce privește oferta..., pentru lotul 1, și comunicările privind rezultatul procedurii pentru acest lot. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei..., cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, în termen de 12 zile de Pagina 21 din 22

§ 76

la primirea deciziei. Rezultatul procedurii, pentru lotul 1, va fi comunicat operatorilor economici implicați în termenul legal. Admite cererea... privind asigurarea accesului la oferta... și obligă autoritatea contractantă la acordarea accesului contestatoarei la oferta amintită (inclusiv solicitări de clarificare și răspunsuri de clarificare), care pot include paragrafe/secțiuni de anonimizare a datelor cu caracter personal. Accesul va fi acordat în termen de cel mult 12 zile de la data primirii prezentei decizii, cu respectarea celor statuate mai sus. De la data asigurării accesului, va curge pentru... un nou termen de contestare, pe baza motivelor care au fost identificate în urma accesului. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea raportului procedurii în partea ce privește oferta... și obligarea autorității la reevaluarea ofertei sale, pentru lotul 1. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la declararea neconformă și inacceptabilă a ofertei.... Încuviințează în principiu și respinge, ca nefondată, cererea de intervenție voluntară accesorie depusă de... în sprijinul autorității contractante. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 22 din 22

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.