Decizie 2882/2025
Decizie CNSC2025_2882_2025_Decizie_2882.pdf, BO2025_2882_2025_BO2025_2882.pdf
Document CNSC
GROUP OFFICE CD SMART SRL în contradictoriu cu COMUNA COSMESTI (PRIMARIA COSMESTI)
Decizia CNSC nr. 2882/C8/3467 din 26.09.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „ACHIZIȚIE ECHIPAMENTE IT ÎN VEDEREA IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI «DOTAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR DIN COMUNA COSMEȘTI, JUDEȚUL TELEORMAN»”, s-a solicitat: - admiterea contestației; - anularea raportului procedurii în ceea ce privește evaluarea ofertelor; - reevaluarea completă a tuturor ofertelor, cu luarea în considerare a certificărilor/rapoartelor depuse la factorii 2 și 3, precum și a echivalențelor; - reevaluarea factorului privind capacitatea de stocare a laptopurilor, cu luarea în considerare a specificației reale ofertate (512 GB SSD), conform propunerii tehnice și fișelor atașate - în mod specific la pagina 6 (având ca indicativ "QUICK SPECS" din dreptul familiei de laptopuri din care face parte modelul HP 250 G10); - motivarea explicită a punctajelor pe fiecare factor, cu referire punctuală la documentele depuse; - anularea comunicării rezultatului final până la soluționarea contestației, dacă nu a fost deja comunicat. Pentru cele constatate, Pagina 1 di…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de GROUP OFFICE CD SMART SRL, în contradictoriu cu COMUNA COSMEȘTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_2882_2025_Decizie_2882.pdf, BO2025_2882_2025_BO2025_2882.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2882/C8/3467 Data: 26.09.2025 Prin contestația fără număr de înregistrare din data de 03.09.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 61497/03.09.2025, formulată de GROUP OFFICE CD SMART SRL, cu sediul în municipiul București, str. Fildeșului nr. 4, parter, bl. b6, sc. I, sector 3, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/6388/2022, având CUI 24131461, reprezentată legal prin Coandă Daniel Sile, împotriva raportului procedurii emis de către COMUNA COSMEȘTI, cu sediul în comuna Cosmești, sat Cosmești, str. Dreptății nr. 20, județul Teleorman, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „ACHIZIȚIE ECHIPAMENTE IT ÎN VEDEREA IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI «DOTAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR DIN COMUNA COSMEȘTI, JUDEȚUL TELEORMAN»”, s-a solicitat: - admiterea contestației; - anularea raportului procedurii în ceea ce privește evaluarea ofertelor; - reevaluarea completă a tuturor ofertelor, cu luarea în considerare a certificărilor/rapoartelor depuse la factorii 2 și 3, precum și a echivalențelor; - reevaluarea factorului privind capacitatea de stocare a laptopurilor, cu luarea în considerare a specificației reale ofertate (512 GB SSD), conform propunerii tehnice și fișelor atașate - în mod specific la pagina 6 (având ca indicativ "QUICK SPECS" din dreptul familiei de laptopuri din care face parte modelul HP 250 G10); - motivarea explicită a punctajelor pe fiecare factor, cu referire punctuală la documentele depuse; - anularea comunicării rezultatului final până la soluționarea contestației, dacă nu a fost deja comunicat. Pentru cele constatate, Pagina 1 din 3
în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de GROUP OFFICE CD SMART SRL, în contradictoriu cu COMUNA COSMEȘTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.
Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ....../C8/..... Data: ..... Prin contestația fără număr de înregistrare din data de ....., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ......, formulată de ......, cu sediul în municipiul ......, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. ......, având CUI ....., reprezentată legal prin ......, împotriva raportului procedurii emis de către ......, cu sediul în ......., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „......”, s-a solicitat: - admiterea contestației; - anularea raportului procedurii în ceea ce privește evaluarea ofertelor; - reevaluarea completă a tuturor ofertelor, cu luarea în considerare a certificărilor/rapoartelor depuse la factorii 2 și 3, precum și a echivalențelor; - reevaluarea factorului privind capacitatea de stocare a laptopurilor, cu luarea în considerare a specificației reale ofertate (512 GB SSD), conform propunerii tehnice și fișelor atașate - în mod specific la pagina 6 (având ca indicativ "QUICK SPECS" din dreptul familiei de laptopuri din care face parte modelul HP 250 G10); - motivarea explicită a punctajelor pe fiecare factor, cu referire punctuală la documentele depuse; - anularea comunicării rezultatului final până la soluționarea contestației, dacă nu a fost deja comunicat. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ......, în calitate de operator economic participant la procedura simplificată, critică decizia autorității contractante de a-i acorda 0 puncte la factorul 2 (certificări/rapoarte de Pagina 1 din 17
testare - Energy Star), deși au fost depuse declarații și certificări conforme (Energy Star 8.0, ErP/Ecodesign, RoHS, REACH, CE) pentru display-urile interactive HORIZON și laptopurile HP și la factorul 3 (consum de energie în stare activă), deși documentele depuse atestă explicit conformarea la Ecodesign/ErP şi Energy Star 8.0, inclusiv referințe la Regulamentul (UE) 2019/2013 privind etichetarea energetică. Aceasta arată că în raportul procedurii se menționează în mod eronat că laptopurile ofertate ar avea o capacitate de stocare de 256 GB
SSD, în timp ce în propunerea tehnică depusă (model HP 250 G10) este precizat clar că stocarea este de 512 GB SSD M.2 PCIe NVMe. Subliniază că această eroare a condus la o evaluare incorectă și la diminuarea punctajului aferent factorului de evaluare privind capacitatea de stocare. De asemenea, arată că raportul procedurii nu motivează suficient de ce s-au ignorat documentele sale depuse, ceea ce afectează transparența și legalitatea evaluării. Totodată, precizează că autoritatea contractantă nu i-a solicitat clarificări cu privire la aspectele referitoare la factorii de evaluare asumați și documentele depuse în legătură cu îndeplinirea acestora. Prin urmare, consideră că a fost încălcat principiul tratamentului egal în raport cu toți ofertanții participanți la procedură, reglementat de art. 2 din Legea nr. 98/2016, neavând astfel posibilitatea de a clarifica aspectele ce au făcut obiectul respingerii ofertei sale. Astfel, enumeră succint motivele de nelegalitate: - Ignorarea probelor depuse/motivare insuficientă - neacordarea punctajului la factorii 2 și 3, în pofida existenței certificărilor, reprezintă o evaluare defectuoasă. - Nerespectarea principiilor fundamentale (art. 2 alin. (2) Legea 98/2016): tratament egal și nediscriminare, transparență și proporționalitate. - Echivalența certificărilor - certificările echivalente (Energy Star 8.0, ErP/Ecodesign, EU Energy Labei] trebuie acceptate conform art. 182 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. - Aplicare neunitară a criteriilor - solicită verificarea comparativă a punctajelor acordate altor ofertanți pentru factori identici. Eroare materială de evaluare - diferența între 512 GB (ofertat și dovedit prin propunerea tehnică) și 256 GB (consemnat incorect în raportul procedurii) reprezintă o neconformitate generată de autoritatea contractantă, care a condus la neacordarea punctajului cuvenit. - Consum redus conform Energy Star - modelul de laptop ofertat (HP 250 G10) este certificat Energy Star 8.0, având un consum tipic de «10- 15 Wh/oră în modul activ, semnificativ sub valoarea maximă ETEC_MAX6 pentru categoria notebooks. De asemenea, display-urile interactive HORIZON (ID65HZA3B1/C, ID75HZA3B1/C, ID86HZA3B1/C) sunt conforme cu Energy Star 8.0 și respectă cerințele Regulamentului (UE) 2019/2013 privind etichetarea energetică, având un consum în stare activă redus, sub valoarea PON_MAX7 aplicabilă monitoarelor. Prin urmare, atât laptopurile, cât și display-urile ofertate îndeplinesc criteriile caietului de sarcini pentru eficientă energetică și trebuiau punctate corespunzător. Pagina 3 din 17
Prin documentul nr. ......, denumit „Întâmpinare” înregistrat la Consiliu cu nr. ....., ...... a transmis următoarele: 1. În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de admitere a contestației, apreciază că aceasta este doar parțial întemeiată. Autoritatea contractantă confirmă existența unei erori materiale în raportul procedurii, referitoare la specificațiile tehnice ale produsului ofertat (capacitatea de stocare a laptopului). Aceasta nu afectează însă legalitatea generală a procedurii, ci necesită doar o corectare punctuală.
2. Referitor la anularea raportului procedurii în ceea ce privește evaluarea ofertelor arată că anularea integrală a raportului nu se justifică, întrucât acesta reflectă în ansamblu corect procesul de evaluare, iar singura problemă identificată este eroarea de consemnare a capacității SSD. Solicită respingerea cererii de anulare totală și menținerea Raportului cu efectuarea corecțiilor necesare. 3. Referitor la solicitarea contestatoarei de reevaluarea completă a tuturor ofertelor, cu luarea în considerare a certificărilor/rapoartelor depuse la factorul 2 și 3, precum și a echivalențelor, consideră că această solicitare este nefondată, întrucât documentația de atribuire a prevăzut în mod expres că, pentru obținerea punctajului, ofertantul trebuie să furnizeze rapoarte de testare întocmite conform metodelor Energy Star (cea mai recentă versiune), iar în lipsa prezentării raportului de testare, punctajul nu se acordă. Precizează că, în cazul contestatoarei, pentru display, a fost depus un document generic al producătorului, însă acesta nu reprezintă raport de testare conform Energy Star, astfel încât cerința nu este îndeplinită; pentru laptop, documentul Energy Star nu se regăsește în documentația depusă. Prin urmare, în ambele situații, punctajul acordat este 0, conform prevederilor clare din fișa de date. Nu există temei legal pentru reevaluarea completă a ofertelor. 4. Referitor la reevaluarea factorului privind capacitatea de stocare a laptopurilor, cu luarea în considerare a specificației reale ofertate (512 GB SSD), conform propunerii tehnice și fișelor atașate - în mod specific la pagina 6 (având ca indicativ „QUICK SPECS" din dreptul familiei de laptopuri din care face parte modelul HP 250 G10), autoritatea contractantă confirmă că ofertantul contestator a propus un laptop cu SSD de 512 GB, conform propunerii tehnice și fișelor anexate (pag. 6 - „QUICK SPECS", model HP 250 G10). Subliniază că menționarea în raportul procedurii a specificației „256 GB SSD" reprezintă o eroare materială de consemnare care nu afectează în ansamblu legalitatea procedurii, însă se impune reevaluarea punctuală a ofertei contestatorului la acest factor și acordarea punctajului aferent specificației reale. În consecință, solicită admiterea contestației doar sub acest aspect, cu dispunerea corectării raportului prin reflectarea corectă a capacității SSD ofertate (512 GB) 5. Referitor la solicitarea contestatoarei de motivarea explicită a punctajelor pe fiecare factor (factor 2 și 3), cu referire punctuală la documentele depuse: Pagina 5 din 17
Factor 2: Cerințe de performanță energetică pentru laptop-uri (computere portabile), display interactiv: Consum de energie în modul stare de veghe Factor 3: Cerințe de performanță energetică pentru laptop-uri (computere portabile), display interactiv: Consum de energie în modul stare activ Aceasta arată că documentația de atribuire a prevăzut în mod expres că, pentru acordarea punctajului, ofertanții trebuie să depună
rapoarte de testare întocmite conform metodelor programului Energy Star sau echivalent, în cea mai recentă versiune. În cazul contestatoarei, pentru ambii factori (stare de veghe şi stare activ), nu au fost depuse rapoarte de testare Energy Star sau echivalent. În documentația transmisă s-au regăsit doar fișe tehnice generale ale producătorului, care nu respectă cerința din caietul de sarcini. În lipsa rapoartelor de testare, nu se justifică acordarea de punctaj, motiv pentru care pentru factorii 2 și 3 punctajul este 0. Prin urmare, apreciază că solicitarea de reevaluare completă a ofertelor nu se justifică. Factorul 4: Capacitatea de stocare a laptopurilor Pentru acest factor privind capacitatea de stocare, conform formulei Pro/Prmax x 10 și pragului minim de 256 GB, oferta cu capacitatea maximă 2048 GB primește 10 puncte, iar oferta contestatarei, cu 512 GB, primește 512/2048 x 10 = 2,5 puncte. Precizează că menționarea anterioară a 256 GB a fost o eroare materială care se corectează, iar corectarea nu modifică ierarhia ofertelor; operatorul declarat câștigător rămâne cu punctajul cel mai mare. Factorul 5: Încercarea de durabilitate a laptopurilor Arată că în documentația depusă de ...... se regăsește raportul de testare solicitat. Prin urmare, i se acordă punctajul maxim prevăzut la acest factor, astfel nu se impune reevaluare suplimentară sub acest aspect. Factor 6: Extinderea perioadei de garanție Conform documentației de atribuire, punctajul la acest factor se acordă în funcție de perioada de garanție ofertată, până la limita maximă prevăzută (48 de luni). Contestatoarea a ofertat perioada maximă de 48 de luni, astfel că i se acordă punctajul maxim la acest factor. Nu se impune reevaluare suplimentară sub acest aspect. Factor 7: Gestiunea scoaterii din uz/Ambalaj din material reciclat Evaluarea acestui factor se realizează prin calcularea mediei aritmetice a proporțiilor de material reciclat pentru toate produsele din oferta depusă. Pentru contestatoare rezultă o medie de 57,63%. Aplicând formula din documentaţie (P_eco = %_n /%_max x 10), raportată la valoarea maximă de referință prevăzută pentru acest factor, punctajul contestatarului este 5,76 puncte (rotunjit la două zecimale). Factor 8: Termenul de livrare Arată că în documentația depusă de ...... se menționează termenul de livrare de 15 zile. Prin urmare, contestatoarei i se acordă punctajul maxim prevăzut la acest factor, astfel nu se impune reevaluare suplimentară sub acest aspect. Pagina 7 din 17
Referitor la solicitarea contestatoarei de anulare a comunicării rezultatului final până la soluționarea contestației, dacă nu a fost deja comunicat, autoritatea contractantă susține că deși se confirmă existența unei erori materiale privind specificația SSD (512 GB în loc de 256 GB), reevaluarea punctuală a acestui factor nu modifică rezultatul final al procedurii, întrucât operatorul economic declarat câștigător își menține punctajul cel mai mare și rămâne pe primul loc.
Prin urmare, apreciază că nu se justifică anularea comunicării rezultatului final, aceasta rămânând valabilă, cu eventuale corectări de detaliu ale raportului de evaluare. Prin adresa nr. ......, înregistrată la Consiliu sub nr. ......, autoritatea contractantă a transmis documente din dosarul achiziției. Consiliul constată că societatea ......, a înaintat Consiliului contestația de față, depunând, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ..... emisă de ..... în data de ...., stabilită potrivit art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în sumă de ..... lei. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......, în calitate de autoritatea contractantă a organizat procedura simplificată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „......”, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare nr. ......., criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”, data deschiderii ofertelor fiind stabilită pentru ....., ora 15:00. Nemulțumită de rezultatul procedurii, potrivit căruia oferta sa nu a fost depunctată, în mod corect, la factorii de evaluare 2, 3 și 4, ...... a formulat prezenta contestație solicitând cele menționate în partea introductivă. Potrivit documentației de atribuire, la cap. II.2.5) Criterii de atribuire: cel mai bun raport calitate-preț, cu următorii factori de evaluare: Prețul ofertei -40%; consum de energie în modul stare de veghe-5%, cu următorul algoritm de calcul: Se vor acorda 5 puncte dacă produsele ofertate: laptop-urile, display-rile interactive-au un consum de energie semnificativ redus în modurile stare de veghe, care constituie o parte semnificativă a utilizării energiei. Algoritm de punctare: Punctajul se acordă în funcție de consumul de energie pe oră în modul veghe E (Wh) astfel: pentru cel mai mic consum se acordă 5 puncte, pentru alte consumuri punctajul se calculează potrivit ecuației de proporționalitate pe baza celorlalte valori. Notă: Pentru obținerea punctajului ofertantul trebuie să furnizeze echipamente care respectă cerințele Energy Star sau echivalent referitoare la un consum de energie semnificativ redus în modul stare de veghe, care constituie o parte semnificativă a utilizării energiei de către computere și laptopuri. Pentru obținerea punctajului, ofertantul trebuie să furnizeze rapoarte de testare întocmite conform metodelor de testare precizate în cea mai recentă versiune a programului Energy Star. În lipsa prezentării rapoarte de testare, punctajul nu va fi acordat; consum de energie în modurile stare activ-10%, cu următorul algoritm de calcul: Se vor acorda 10 puncte dacă produsele ofertate: laptop-urile, display-rile interactive-au un consum de energie semnificativ redus în modurile stare activă, care constituie o parte semnificativă a utilizării Algortim de punctare: Punctajul se acordă în funcție de consumul de energie pe oră în modul activ E (Wh) astfel: pentru cel mai mic consum se acordă 10 puncte, pentru alte consumuri punctajul se calculează potrivit ecuației de proporționalitate pe baza celorlalte valori. Notă: Pentru obținerea punctajului ofertantul trebuie să furnizeze echipamente care Pagina 9 din 17
respectă cerințele Energy Star referitoare la un consum de energie semnificativ redus în modul activ, care constituie o parte semnificativă a utilizării energiei de către monitoare. Se vor acorda puncte dacă produsul este mai eficient din punct de vedere energetic decât valoarea ETEC_MAX6 pentru computere și valoarea PON_MAX7 pentru monitoare. Acestea trebuie să fie calculate raportat la performanța minimă impusă în baza programului Energy Star (a se vedea Criteriul TS1 și TS2). Pentru obținerea punctajului, ofertantul trebuie să furnizeze rapoarte de testare întocmite conform metodelor de testare precizate în cea mai recentă versiune a programului Energy Star. În lipsa prezentării rapoarte de testare, punctajul nu va fi acordat; capacitatea de stocare a laptopurilor-10%, cu următorul algoritm de calcul: Se
atribuie un număr maxim de 10 puncte suplimentare pentru o capacitate de stocare mai mare decât cea stabilită de autoritatea contractantă prin cerința minimă. Pragul minim prevăzut de autoritate este de 256 GB pentru Laptop. Pentru capacitate mai mică decât cele prevăzute mai sus, oferta nu va fi considerată conformă. Pentru oferta admisibilă cu capacitatea de stocare cea mai mare, se acordă punctajul maxim alocat, respectiv 10 puncte. Pentru alte oferte admisibile se acordă punctajul astfel: Punctaj stocare(x) = (Pro/Pr max) x 10 puncte; Pr max = cea mai mare capacitate de stocare ofertată; Pro = capacitatea de stocare propusă de ofertant, x- produsul căruia se aplică formula de calcul. Modalitatea de îndeplinire: Ofertantul trebuie să prezinte informații referitoare la proiectarea fizică a capacității de stocare a modelului/ modelelor care urmează a fi furnizat(e). Notă: În vederea acordării punctajului ofertantul trebuie să prezinte informații provenite de la producător referitoare la proiectarea fizică a memoriei și/sau a capacității de stocare a modelului/modelelor care urmează a fi furnizat(e), fișă tehnică a produsului/similar. În lipsa prezentării informațiilor de la producător, punctajul nu va fi acordat; încercarea de durabilitate a laptopurilor-5%; extinderea perioadei de garanție-10%; ambalaj din material reciclat-10%; termenul de livrare-10%. În soluționarea contestației, Consiliul reține că documentația de atribuire, așa cum a fost întocmită de autoritatea contractantă, este obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedură, care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 123 din HG nr. 395/2016), cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfășurarea procedurii de atribuire să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu cât și prevederile propriei documentații de atribuire, care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. La punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, CJUE a reținut că: „Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le a stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C 42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)”, iar la punctul 42 din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum s a amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le a stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. Cerințele din documentația de atribuire sunt obligatorii și nu formale, iar, prin depunerea ofertelor la procedura în cauză, operatorii economici au acceptat și și-au însușit condițiile impuse de autoritatea contractantă, deci implicit și conținutul fișei de date a achiziției și al caietului de sarcini, motiv pentru care aveau obligația, potrivit art. 123 Pagina 11 din 17
din HG nr. 395/2016, de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. Totodată, Consiliul constată că niciun operator economic nu a contestat documentația de atribuire, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. La acest moment, nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016.
În concluzie, documentația de atribuire acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 – ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 – ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu. Prin urmare, în vederea acordării punctajelor aferente factorilor de evaluare în discuție, ofertanții aveau obligația să prezinte rapoarte de testare pentru factorii 2 și 3 și informații de la producător pentru factorul 4. Procedând la analiza punctajelor obținute de contestatoare, la factorii de evaluare în discuție, Consiliul constată următoarele: Factorul 2-consum de energie în modul stare veghe: - ...... nu a prezentat raport de testare energy star, prin urmare, în mod corect, nu a obținut punctaj la acest factor de evaluare. Factorul 3-consum de energie în modurile stare activă: - ...... nu a prezentat raport de testare energy star, prin urmare, în mod corect, nu a obținut punctaj la acest factor de evaluare. Factorul 4-capacitatea de stocare a laptopurilor: - ...... a prezentat informații din partea producătorului privind capacitatea de 512GB și nu de 256 GB, cum eronat a reținut autoritatea contractantă. Cu referire la Factorul 4, Consiliul ia act că, prin punctul de vedere formulat, autoritatea contractantă a achiesat la cererea contestatoarei, în sensul: „solicităm admiterea contestației doar sub acest aspect, cu dispunerea corectării raportului prin reflectarea corectă a capacității SSD ofertate (512 GB)”; „deși se confirmă existența unei erori materiale privind specificația SSD (512 GB în loc de 256 GB), reevaluarea punctuală a acestui factor nu modifică rezultatul final al procedurii, întrucât operatorul economic declarat câștigător își menține punctajul cel mai mare și rămâne pe primul loc”. Cu referire la acest aspect, Consiliul ia act că, prin raportul procedurii de atribuire, autoritatea contractantă a întocmit următorul clasament: - Locul 1- ......-tehnic 56,89 puncte; financiar 36,51 puncte; total 93,40 puncte; - Locul 2- ......-tehnic 32,01 puncte; financiar 40 puncte; total 72,01 puncte, iar, în urma corecturii la factorul de evaluare 4, ar obține la tehnic 33,26 puncte; total 73,26 puncte. Pagina 13 din 17
În aceste condiții, Consiliul constată că, o eventuală admitere a contestației, urmată de reevaluarea acestei ofertei, nu i-ar profita, contestatoarea neputând obține un avantaj în sensul declarării câștigătoare, având în vedere numărul maxim de puncte obținut de aceasta 73,26 puncte, mult mai mic decât cel obținut de câștigătoare de 93,40 puncte. Procedând la analiza cererii de verificare comparativă a punctajelor acordate altor ofertanți pentru factori identici, Consiliul constată caracterul nemotivat al acesteia având în vedere modul general în care a
fost formulată, fără indicarea, în concret, a documentelor concrete care, în opinia sa, ar face admisibilă analiza punctajelor acordate altor ofertanți. Se observă că, prin contestația depusă, contestatoarea se limitează la a-și exprima îndoiala cu privire la punctajelor acordate altor ofertanți. Trebuie precizat, în legătură cu lipsa prezentării de argumente concrete în cadrul contestației, că o motivare susținută nu presupune limitarea la invocarea încălcării dreptului, ci indicarea tuturor împrejurărilor care justifică o asemenea afirmație. Scopul obligației de motivare prin raportare la date concrete este acela de a arăta organismului administrativ jurisdicțional/instanței împrejurările relevante pentru dezlegarea litigiului și, totodată, explicațiile pentru care drepturile contestatoarei au fost încălcate prin conduita presupus nelegală a autorității contractante. Obligația de a motiva contestația este expres prevăzută de legea specială (art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016), dar și de dreptul comun, respectiv de Codul de procedură civilă, la art. 194, Cererea de chemare în judecată va cuprinde: [...] d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. Persoana care se consideră vătămată printr-un act al autorității contractante trebuie să îl atace în termenul legal de formulare a contestației, iar în cuprinsul acesteia trebuie să prezinte motivele pentru care dorește desființarea actelor presupus vătămătoare. Cu alte cuvinte, contestația trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate - motivele pe care se bazează calea de atac, iar nu să fie o formă fără fond. Relevantă în cauză este și jurisprudența instanțelor europene, respectiv paragraful 79 al hotărârii pronunțată în Cauza T-70/05, Evropaiki Dynamiki - Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikias AE, împotriva Agenției Europene pentru Siguranța Maritimă (EMSA), în cuprinsul căreia s-a reținut că: „orice cerere de sesizare a instanței trebuie să indice obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate. Această indicație trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să își exercite controlul jurisdicțional, dacă este cazul, fără a se baza pe alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază acțiunea să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din chiar textul cererii introductive (a se vederea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 1996, Asia Motor France și alții/Comisia, T- 387/94, Rec., p. II-961, punctele 106 și 107, Hotărârea Tribunalului din 11 ianuarie 2002, Biret și Cie/Consiliul, T-210/00, Rec., p. II-47, punctul 34, și Pagina 15 din 17
Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2005, Honeywell/Comisia, T-209/01, Rec., p. II-5527, punctele 55 și 56 și jurisprudența citată)". În acest context, Consiliul constată invocarea unor motive de contestație general formulate care nu sunt individualizate și nu sunt motivate în niciun fel față de analiza efectuată de autoritatea contractantă. Prin urmare, față de conținutul cererii de verificare comparativă a punctajelor acordate altor ofertanți pentru factori identici, Consiliul stabilește că nu există motive pentru infirmarea evaluării, pentru
anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente, motiv pentru se impune a fi respinsă contestația. Astfel, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......, în contradictoriu cu ....... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......, în contradictoriu cu ....... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ...... ...... ...... Pagina 17 din 17
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.