AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2771/2022

ARHILEGO SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENTA TIMISOARA

Decizia CNSC nr. 2771/C10/2809 din 29.12.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2771/C10/2809 din 29.12.2022

Data din document
2022-12-29
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Prestări servicii arhivare documente”, cod CPV 79995100-6, s-a solicitat: 1) Admiterea prezentei contestații; 2) Anularea deciziei de desemnare ca fiind admisibilă şi câştigătoare a ofertei prezentate de SC ARHIVE LOGISTIC BANAT SRL; 3) Anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei anterior menţionate, precum şi a celor subsecvente acesteia, inclusiv a Adresei nr. e-6231/02.11.2022, a Raportului procedurii nr. E- 6230/02.11.2022; 4) Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depusă de SC ARHIVE LOGISTIC BANAT SRL; 5) Obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestator pentru soluționarea contestaţiei, potrivIt dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. SC ARHIVE LOGISTIC BANAT SRL, cu sediul în Timișoara, str. Splaiul Nistrului nr. 1, etaj 1, ap. 9, județul Timiș, înregistrată la Registrul Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC ARHILEGO SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ TIMIȘOARA. Dispune anularea deciziei de declarare admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de SC ARHIVE LOGISTIC BANAT SRL, anularea raportului procedurii nr. e-6230/02.11.2022 precum și a tuturor actelor anterioare și subsecvente acestuia. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertelor conform motivării și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, respinge cererea de intervenție formulată de SC ARHIVE LOGISTIC BANAT SRL. În temeiul dispozițiilor art.…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2771/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 55983Data înregistrării: 2022-11-15
ContestatorARHILEGO SRLCUI 18225332
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENTA TIMISOARACUI 4483447

2022_2771_2022_Decizie_2771.pdf, BO2022_2771_2022_BO2022_2771.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.214 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2771/C10/2809 Data: 29.12.2022 Prin contestația nr. 2095/14.11.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 55983/15.11.2022, formulată de SC ARHILEGO SRL, cu sediul în Timișoara, Spl. Titulescu nr. 28, județul Timiș, având CUI RO18225332, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J35/4005/2005, reprezentată legal de Nicoliță Daniel Ștefan şi convenţional prin SCPA „Ceparu și Irimia” cu sediul procedural ales în Bucureşti, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat de către SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ TIMIȘOARA, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, online, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect: „Prestări servicii arhivare documente”, cod CPV 79995100-6, s-a solicitat: 1) Admiterea prezentei contestații; 2) Anularea deciziei de desemnare ca fiind admisibilă şi câştigătoare a ofertei prezentate de SC ARHIVE LOGISTIC BANAT SRL; 3) Anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei anterior menţionate, precum şi a celor subsecvente acesteia, inclusiv a Adresei nr. e-6231/02.11.2022, a Raportului procedurii nr. E- 6230/02.11.2022; 4) Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depusă de SC ARHIVE LOGISTIC BANAT SRL; 5) Obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestator pentru soluționarea contestaţiei, potrivIt dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. SC ARHIVE LOGISTIC BANAT SRL, cu sediul în Timișoara, str. Splaiul Nistrului nr. 1, etaj 1, ap. 9, județul Timiș, înregistrată la Registrul Pagina 1 din 2

§ 2

Comerţului sub nr. J35/2146/2010, având cod de înregistrare fiscală RO18725028, reprezentată legal de administrator Lazăr Sorin Nicolae, în calitate de ofertant câştigător al procedurii de atribuire în dezbatere, depune Cerere de intervenție în interesul auorității contractante înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 57734 din 23.11.2022, prin care solicită respingerea contestației formulată de SC ARHILEGO SRL ca neîntemeiată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC ARHILEGO SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ TIMIȘOARA. Dispune anularea deciziei de declarare admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de SC ARHIVE LOGISTIC BANAT SRL, anularea raportului procedurii nr. e-6230/02.11.2022 precum și a tuturor actelor anterioare și subsecvente acestuia. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertelor conform motivării și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, respinge cererea de intervenție formulată de SC ARHIVE LOGISTIC BANAT SRL. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligă SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ TIMIȘOARA la plata cheltuielilor de judecată către SC ARHILEGO SRL, conform Facturii A – 007652/ 23.11.2022, în valoare de 3.570 lei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 93.191 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 2095/14.11.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 55983/15.11.2022, formulată de ..., cu sediul în ..., având CUI ..., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. ..., reprezentată legal de ... şi convenţional prin ... cu sediul procedural ales în ..., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, online, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect: „Prestări servicii arhivare documente”, cod CPV 79995100-6, s-a solicitat: 1) Admiterea prezentei contestații; 2) Anularea deciziei de desemnare ca fiind admisibilă şi câştigătoare a ofertei prezentate de ...; 3) Anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei anterior menţionate, precum şi a celor subsecvente acesteia, inclusiv a Adresei nr. e-6231/02.11.2022, a Raportului procedurii nr. E- 6230/02.11.2022; 4) Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depusă de ...; 5) Obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestator pentru soluționarea contestaţiei, potrivIt dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. ..., cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. ..., având cod de înregistrare fiscală ..., reprezentată legal de ..., în calitate de ofertant câştigător al procedurii de atribuire în dezbatere, depune Cerere de intervenție în interesul auorității contractante înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 57734 din 23.11.2022, prin care solicită respingerea contestației formulată de ... ca neîntemeiată. Pagina 1 din 29

§ 2

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... reclamă rezultatul procedurii de atribuire, considerându-l nelegal. În fapt, contestatorul susține că, în cadrul procedurii de atribuire menţionată, a depus ofertă cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi a prevederilor documentaţiei de atribuire publicată în SEAP, iar prin Adresa nr. e-6231/02.11.2022, a fost informat că oferta sa nu a fost declarată câştigătoare, deoarece preţul ofertat este mai mare decât preţul ofertat de către câştigător, respectiv de către .... Astfel, contestatorul apreciază că oferta ... a fost desemnată câştigătoare în mod nelegal, autoritatea contractantă reţinând în mod neîntemeiat caracterul admisibil al ofertei acestui ofertant, deşi preţul prezentat este unul nejustificat de scăzut. Cu privire la primul rezultat al procedurii de atribuire în dezbatere, contestatorul face precizarea că, împotriva adresei nr. e-3269/15.06.2022, prin care oferta sa a fost respinsă ca neconformă, a formulat contestaţie, aceasta fiind soluţionată prin Decizia CNSC nr. ..., ce a rămas definitivă prin Hotărârea nr. ..., pronunţată de Curtea de Apel Timişoara. Concret, prin Decizia CNSC nr. ... din data de 09.08.2022, Consiliul a reţinut următoarele: „Dispune anularea deciziei de respingere ca neconforme a ofertelor depuse de ... şi de ... şi anularea deciziei de declarare admisibila şi ulterior desemnare câştigătoare a ofertei depusă de .... Dispune anularea raportului procedurii nr. e-3268/15.06.2022, precum şi a tuturor actelor anterioare şi subsecvente acestuia, referitoare la ofertelor depuse de ..., de ... şi de ... în temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii după îndeplinirea dispoziţiilor de mai sus, conform motivării în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii." În ce privește al doilea rezultat al procedurii, contestatorul afirmă că, ulterior pronunţării Hotărârii nr. 751 din data de 7 septembrie 2022 de către Curtea de Apel Timişoara, contestatorului, prin Adresa nr. e- 6231/02.11.2022, i-a fost comunicat un nou rezultat al procedurii de atribuire, conform căruia, oferta sa nu a fost declarată câştigătoare, întrucât, preţul total ofertat a fost mai mare decât preţul ofertat de către .... Se menționează de către petent faptul că ... a prezentat o ofertă al cărei preţ este nejustificat de scăzut prin raportare la valoarea estimată a procedurii de atribuire, ofertantul declarat câştigător neputând realiza, în cadrul valorii ofertate, toate serviciile solicitate de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire. Preliminar, contestatorul învederează că, valoarea ofertată de societatea desemnată câştigătoare, este în valoare de 739.800,00 lei, respectiv 56,95% din valoarea estimată a procedurii. Referitor la valoarea ofertată de ..., astfel cum rezultă din Raportul procedurii, autoritatea contractantă, apreciind că preţul este unul aparent nejustificat de scăzut în

§ 3

raport cu ceea ce urmează a fi prestat, a procedat la formularea de solicitări de clarificări. Concret, autoritatea, în urma evaluării propunerilor financiare, a transmis solicitări de clarificări inclusiv ofertantului ..., în sensul de a se depune formularul de ofertă cu noua valabilitate a ofertei, precum şi justificarea preţului ofertat. Urmare a consultării dosarului achiziţiei, autorul contestației a constatat că răspunsul furnizat la solicitarea autorităţii de a se prezenta justificarea preţului ofertat, reprezintă în fapt o informare, fiind precizat că, societatea ..., face parte dintr-un grup de firme şi, în considerarea acestui fapt, nu plăteşte chirie, întrucât, halele de depozitare aparţin grupului. De asemenea, se precizează că, ofertantul ... îşi asigură o marjă de profit de 15%, fără a da alte detalii tehnico-financiare privind justificarea de preţ, astfel cum a fost solicitat de către autoritatea contractantă. În considerarea faptului că ... nu a prezentat o justificare de preţ care să confere autorităţii contractante o asigurare concretă cu privire la posibilitatea acestuia de a presta serviciile ce fac obiectul procedurii de atribuire în conformitate cu cele solicitate prin documentaţia de atribuire, contestatorul apreciază că, autoritatea contractantă avea obligaţia de a respinge oferta acestuia ca neconformă. Având în vedere că, în fapt, ofertantul desemnat câştigător nu a prezentat o justificare reală a preţului ofertat, rezumându-se la a formula un răspuns general, cu titlu de informare, răspuns pe care autoritatea contractantă l-a considerat concludent, deşi, ofertantul nu a prezentat elemente care să susţină precizările sale, petentul consideră că, autoritatea contractantă a efectuat o analiză superficială a ofertei ..., solicitarea de clarificări privind justificarea preţului ofertat fiind formală, fără a fi analizat inclusiv răspunsul furnizat de ofertant. Referitor la procesul de verificare a răspunsului la solicitarea de clarificări, contestatorul învederează că autorităţii contractante, pe lângă obligaţia de a solicita clarificări cu privire la preţul neobişnuit de scăzut, obligaţie stabilită de art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, îi revine inclusiv obligaţia de a verifica efectiv răspunsul la clarificările solicitate, astfel cum rezultă din acelaşi act normativ, respectiv din prevederile art. 210 alin. (3). Amintim petentul că, potrivit art. 210 din Legea nr. 98/2016: "(1) În cazul unei propuneri financiare aparent neobişnuit de scăzută în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziţie publica/acorduiui-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractanta are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costurile propuse în respectiva ofertă. (3) Autoritatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi respinge respectiva oferta numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, ţinând seama de elementele menţionate la alin. (2)”. Totodată, în susţinerea celor expuse anterior, referitor la obligaţia comisiei de verificare în concret a răspunsului la solicitarea de clarificări, contestatorul arată că, prin Decizia nr. 749 din data de 04.10.2021,

§ 4

pronunţată de Curtea de Apel laşi, au fost reţinute următoarele considerente, relevante şi în soluţionarea prezentei cauze, respectiv: "Or, potrivit dispoziţiilor legale autoritatea contractanta are obligaţia legala de a verifica efectiv raspunsul la clarificările solicitate pentru a stabili în ce masura informaţiile şi documentele comunicate de catre ofertant sunt complete şi lămuritoare în privinţa a ceea ce s-a cerut, nefiind suficient sa se constate ca ofertantul a dat un răspuns în termenul stabilit de comisia de evaluare, fără a se analiza conţinutul acestui răspuns şi a documentelor anexate. (...) Pe de alta parte, daca la momentul verificării răspunsului la clarificări autoritatea contractantă constata că răspunsul ofertantului nu este complet şi lămuritor, are obligaţia de a identifica în concret aspectele la care nu s-a răspuns sau cele care nu au fost clarificate; şi fie sa considere răspunsul la clarificări neconcludent, cu consecinţa aplicării prevederilor art 134 alin. 5 din anexa la HG nr. 395/2016 în sensul respingerii propunerii financiare ca inacceptabilă, fie să revină cu o nouă solicitare de clarificări, însă doar în situaţiile în care ofertantul nu ar fi avut posibilitatea în mod rezonabil să răspundă concludent la prima solicitare de clarificări. În cauză, din cuprinsul procesului verbal de evaluare nu rezultă nici motivele pentru care s-a apreciat concludent răspunsul la solicitarea de clarificări privind justificarea preţuluinici cele pentru care s-a apreciat necesar a se reveni cu o nouă solicitare de clarificare în privinţa defalcării preţului unitare pentru fiecare articol şi operaţiune. De asemenea, din modul în care au fost formulate noile solicitări de clarificare cu privire la cele două aspecte indicate mai sus, ar rezulta că, de fapt, comisia de evaluare ar fi apreciat că ofertanta nu a răspuns complet şi lămuritor primei solicitări de clarificare. Prin modul în care a procedat autoritatea contractantă a creat, cel puţin la nivel de aparenţă, premisele favorizării ofertantei declarate câştigătoare, atât prin lipsa unei evaluări efective a răspunsului la clarificări, cât şi prin solicitarea repetată de clarificări cu privire la aceleaşi aspecte din cadrul propunerii financiare.” Aşadar, în contextul în care autoritatea contractantă, astfel cum reiese din Raportul procedurii, a înţeles să transmită ofertantului ... o solicitare de clarificări privind preţul nejustificat de scăzut, contestatorul opinează că acesteia îi revenea obligaţia corelativă de a evalua răspunsul transmis cu privire la solicitarea formulată. Cât priveşte răspunsul ... referitor la solicitarea de a prezenta justificarea preţului, astfel cum a precizat contestatorul şi anterior, ofertantul desemnat câştigător nu a prezentat o justificare concretă cu privire la preţul ofertat, limitându-se la a face afirmaţii cu privire la halele de depozitare, fără a furniza detalii concrete despre modul de formare a preţului. Amintește petentul totodată şi faptul că, ofertanţii care prezintă o ofertă cu un preţ aparent neobişnuit de scăzut, trebuie să aibă posibilitatea să demonstreze că oferta lor este una serioasă, precum şi că, executarea contractului va avea loc în condiţiile prevăzute de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire.

§ 5

În ceea ce priveşte valoarea ofertată, contestatorul apreciază că se impune a se avea în vedere faptul că, propunerea financiară trebuie să cuprindă toate costurile pe care le implică derularea contractului ce urmează a fi încheiat, astfel încât, să poată proba sustenabilitatea ofertei, iar autoritatea contractantă să aibă certitudinea că oferta prezentată nu este de natură a vicia rezultatul procedurii de atribuire. În acest sens, se impunea ca, în formularea răspunsului său, ofertantul desemnat câştigător să prezinte "analiza de preţ, pe tipuri de costuri componente ale preţului unitar al serviciilor (precum: materiale, manoperă, combustibili, utilităţi, amortizări, uzuri auto, chirii etc.), tocmai pentru a stabili realitatea preţului ofertat.” Se arată că în acelaşi sens, a reţinut şi Curtea de Apel Alba lulia, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, după cum reiese din Hotărârea civilă nr. 607/16.09.2020, conform căreia: "Curtea reţine ca operatorii economici trebuie să includă în propunerea financiară toate cheituielile/ costurile pe care ie implică derularea contractului în cauză astfel încât să probeze sustenabilitatea şi fezabilitatea ofertei pentru ca autoritatea contractantă să aibă certitudinea că ofertele financiare nu sunt de natură a vicia rezultatul procedurii. Ofertanţii în elaborarea ofertei financiare trebuie să ţină cont de toate prevederile legale în vigoare, astfel nu pot propune preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe sau care nu pot fi justificate. În încercarea de a oferta un preţ cât mai scăzut, operatorii economici nu pot face reduceri de costuri având la bază simpla prezumţie ca urmare a declarării ca şi câştigătoare a ofertei sale, va găsi o modalitatea de a executa lucrarea la preţul ofertat. Justificarea preţului ofertat înseamnă prezentarea de elemente concrete de formare a preţului si chiar documente care să conţină costurile avute în vedere pentru îndeplinirea contractului în cauza si care să permită, în final verificarea corectitudinii preţului ofertat. Solicitarea informaţiilor referitoare la modul de formare a preţului este dublata de obligaţia comisiei de verificare a acestora, verificare care trebuie sa vizeze verificarea tuturor aspectelor financiare implicate de propunerea tehnică depusă, cu respectarea stricta a prevederilor documentaţiei de atribuire.” În considerarea celor expuse anterior, contestatorul apreciază că, în ceea ce priveşte oferta depusă de ..., autoritatea a dat dovadă de o evaluare superficială a ofertei depuse, apreciind concludent răspunsul furnizat de acesta, cu toate că, nu a prezentat elemente concrete de formare a preţului sau documente care să vină în susţinerea sustenabilităţii costurilor ofertate. Astfel, în lipsa unor astfel de documente sau elemente concrete, care să permită comisiei de evaluare să verifice că oferta este serioasă, iar contractul va fi executat în condiţiile solicitate de autoritatea contractantă, petentul este de părere că evaluarea ofertei ..., respectiv a răspunsului la solicitarea de clarificări, este una superficială, în contradicţie cu legislaţia achiziţiilor publice şi cu principiul bunei administrări a fondurilor publice. Amintește contestatorul că, potrivit principiului bunei administrări a fondurilor publice, „autorităţile publice sunt datoare să îşi desfăşoare

§ 6

activitatea în realizarea interesului general, cu un grad ridicat de profesionalism, în condiţii de eficienţă, eficacitate şi economicitate a folosirii resurselor". Pentru a evidenţia faptul că preţul prezentat de ... este nesustenabil, fiind nejustificat de scăzut, prin raportare la serviciile ce urmează a fi prestate în cadrul contractului ce face obiectul procedurii de atribuire organizată de ..., contestatorul menţionează totodată şi faptul că, pentru depozitarea a 5000 metri liniari (cantitatea minimă acord cadru, astfel cum reiese din Fişa de date)- 3 cutii/metru liniar-15.000 cutii de arhivare, este necesară o suprafaţă de depozitare între 300 şi 400 mp, suprafaţă care, la rândul său, necesită a fi dotată cu sisteme de supraveghere video, alarmă de incendiu, încălzire, personal, fiind necesar tototdată ca respectiva hală să fie autorizată de către Arhivele Naţionale. Astfel, preţul ofertat de către ..., în valoare de 0,98 lei/ML depozitat, respectiv 0,33 lei/cutie de arhivare, este nejustificat de scăzut. După cum a precizat contestatorul şi anterior, autoritatea contractantă nu a efectuat o evaluare completă a justificării de preţ prezentată de ofertantul pe care, ulterior, l-a desemnat câştigător, nefiind analizată prezentarea justificării de preţ prin prisma tuturor elementelor indicate de contestator anterior. Se arată că, potrivit Caietului de sarcini, Capitolul 4 - Descrierea serviciilor, secţiunea 4.2. Servicii de depozitare a documentelor: „Depozitul de arhivă, respectiv spaţiul destinat păstrării documentelor, va fi dotat cu echipamente necesare depozitării şi manipulării containerelor cu documente, cu sisteme de supraveghere video, cu sisteme antiefracţie cu sisteme de alarmare în cazul situaţiilor de urgenţă, cu sisteme de stingere a incendiului, autorizate şi conforme, cu sisteme pentru asigurarea microclimatului interior pentru ca documentele să fie păstrate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi umiditate în scopul evitării deteriorării acestora.” Mai mult decât atât, în Caietul de sarcini, autoritatea a prevăzut că: "Prestatorul are obligaţia de a asigura, pe cheltuială proprie, transportul echipamentele, toate resursele umane şi materiale necesare pentru buna execuţie a acordului cadru/contractelor subsecvente, conform specificaţiilor tehnice.” Prin urmare, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă nu a realizat evaluarea completă a preţului ofertat de ..., fiind evident că preţul propus de ofertantul desemnat câştigător nu a fost, în realitate, justificat, având în vedere faptul că, raportat la obiectul contractului, la serviciile şi condiţiile solicitate de autoritate prin documentaţia de atribuire, nu au fost prezentate informaţii sau documente care să asigure autoritatea că ofertantul poate îndeplini contractul la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi de aceasta. Simplele susţineri cu privire la preţul ofertat, fără a fi prezentate şi documente edificatoare în acest sens, nu pot fi considerate a fi de natură a demonstra că ofertantul în cauză poate susţine realitatea preţului ofertat. În lipsa unor justificări concludente asupra fundamentării preţului, contestatorul susține că autoritatea contractantă, în mod nelegal, a declarat ca fiind admisibilă oferta ....

§ 7

Se menționează că în considerarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 98/2016, autorităţii contractante îi revenea obligaţia de a analiza informaţiile şi documentele prezentate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi, dacă informaţiile furnizate, nu justificau în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului, avea obligaţia de a respinge respectiva ofertă. În susţinerea evaluării superficiale a ofertei ..., contestatorul învederează totodată şi faptul că, autoritatea contractantă, contrar prevederilor art. 133 din HG nr. 395/2016, nu a efectuat o analiză temeinică a propunerii tehnice şi financiare prezentată de ofertantul ..., dar nici nu a realizat o verificare în fapt, a preţului prezentat şi a informaţiilor prezentate în Răspunsul la solicitarea de clarificări, prin raportare la preţurile pieţei. Cu titlu de exemplu, contestatorul supune atenţiei Consiliului faptul că, ..., a prezentat un cost de depozitare de 0,98 lei/ metru liniar/lună, respectiv 0,32 lei/cutie. Se precizează totodată şi că, la stabilirea costului de depozitare aferent unei cutii, trebuiau avute în vedere costuri precum: costul unei cutii goale, transport, depozitare, resurse umane. La rândul său, costul aferent depozitării, astfel cum a precizat contestatorul şi în paragrafele precedente, include costuri precum: costuri pentru dotarea depozitului cu echipamente necesare depozitării şi manipulării containerelor cu documente, precum şi sisteme de supraveghere video, sisteme antiefracţie cu sisteme de alarmare în cazul situaţiilor de urgenţă, sisteme de stingere a incendiului, sisteme pentru asigurarea microclimatului interior. În aceeaşi ordine de idei, contestatorul supune atenţiei Consiliului faptul că, în urma consultării platformei SEAP, a constatat că, acelaşi ofertant (...), în cadrul altor proceduri cu obiect similar procedurii de referinţă, pentru serviciul de depozitare a cutiilor, a ofertat valori considerabil mai mari decât cea din prezenta procedură, astfel cum rezultă din extrasele de SEAP pe care le ataşează prezentei contestaţii (Anexa nr. 3). Cu titlu de exemplu, contestatorul arată că, în cadrul procedurii organizată de autoritatea contractantă Comuna Ghiroda, ofertantul ... a ofertat servicii de depozitare cutii arhivare în valoare de 2,20 lei/cutie/lună- respectiv 3 cutii/ML= 6,6 lei/lună/ML (Anexa nr. 4). De asemenea, în confirmarea susţinerilor petentului cu privire la preţul nejustificat de scăzut pe care l-a ofertat ... în cadrul procedurii de referinţă, contestatorul supune atenţiei Consiliului inclusiv faptul că, în procedura organizată de PRIMĂRIA COMUNEI DUMBRAVIŢA, ofertantul ... a ofertat, pentru serviciile de depozitare a cutiilor de arhivare, un preţ de 2 lei/cutie/lună, respectiv 6 lei/lună/metru liniar, astfel cum reiese din Anexa nr. 5. Suplimentar, contestatorul arată că, potrivit informaţiilor existente pe site-urile unor autorităţi publice, se regăsesc contracte ce au drept obiect prestarea serviciilor de arhivare cu diverşi operatori economici, al căror preţ este mai mare decât cel ofertat de operatorul economic desemnat câştigător în prezenta procedură.

§ 8

În acest sens, contestatorul redă, în extras, următoarele pasaje relevante din cuprinsul contractelor menţionate anterior, ce pot fi consultate integral la link-urile indicate de acesta, astfel: •Contract de servicii nr. 16 din data de 02.05.2019 - Servicii de depozitare, gestionare şi consultare documente arhivistice - achizitor Casa Judeţeană de Pensii Cluj. 4,2 Preţul convenit pentru îndeplinirea contractului, respectiv preţul serviciilor de depozitare este de 4.8 lei/cutie (container)/luna, fara TVA. Valoarea contractului este de 12748,80 lei fara TVA, respectiv 15171.07 lei cu TVA inclus, stabilita pentru un număr de 332 cutii. Cantitatea de documente (numărul de cutii) poate fi majorata in condiţiile in care prestatorul dispune de spaţiul necesar, in baza unui act adiţional la prezentul contract. •Contract subsecvent nr. 2 la Acordul cadru de servicii de depozitare arhivă nr. 816819/03.12.2020 - nr. 906335/21.04.20214 - achizitor: Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice -A.N.R.S.C. 4. Valoarea contractului subsecvent 4.1. Valoarea contractului subsecvent aferentă serviciilor de depozitare arhivă pentru perioada 01.05.202i- 31.12.2021 este 20.591,76 lei TVA inclus (206 ml x 10,50 lei x 1,19 - 2.573,97 lei/luna). •Contract de prestări servicii arhivistice păstrare şi conservare documente nr. 12182/22.04.20195 - achizitor CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII MARAMUREŞ Articol 3. Preţul contractului 3.1 Preţul unitar convenit pentru îndeplinirea contractului, platibll prestatorului de catre beneficiar, pentru servicii de depozitare şi conservare documente, este 4,2 lei/ml+TVA. •Contract de prestări servicii nr. 3938/20.04.2021 - achizitor CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV •Contract de prestări servicii nr. 21 din 01.04.2021 - Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti- beneficiar •Contract de prestări servicii nr. 4769/10/29.03.2019 - achizitor Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dâmboviţa •Strategia de contractare nr. 28/07.04.20219 publicată de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 5 e) Valoarea actuală a contractului de prestări servicii, respectiv: 3.160 ml x 11,10 lei/ml - 35.076 lei/lună 35.076 lei/lună x 3 luni = 105,228 lei / contract Astfel cum se poate constata din contractele prezentate în extras anterior, pentru servicii similare, pe piaţă, au fost ofertate valori mai mari decât cea ofertată de ..., sens în care, contestatorul apreciază că, cele prezentate anterior confirmă susţinerile sale cu privire la modalitatea superficială de evaluare de care a dat dovadă autoritatea contractantă în ceea ce priveşte preţul nejustificat de scăzut ofertat de operatorul economic clasat pe primul loc, preţ cu privire la care, se impune a se observa că, nu este rezultatul liberei concurenţe şi nu poate fi justificat. Raportat la preţurile pieţei, se observă că, acestea sunt mult mai mari decât preţul ofertat de ..., iar această împrejurare, conduce la o singură

§ 9

concluzie, care îndepărtează prezumţia bunei credinţe în analizarea justificării de preţ prezentată în răspunsul la solicitarea de clarificări. Aşadar, din analizarea Răspunsului la solicitarea de clarificări, se constată că ofertantul nu a justificat în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului, în opinia contestatorului, clarificarea transmisă nefiind concludentă. Se menționează că, caracterul neobişnuit de scăzut, iniţial, reprezintă doar o apreciere a autorităţii contractante, prin raportare la preţul pieţei, însă, se impune a se reţine că, aparenţa de preţ neobişnuit de scăzut poate fi înlăturată prin răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări, prin prezentarea unor elemente concrete, care sunt apte a justifica şi a proba faptul că, ofertantul poate presta serviciile la un preţ scăzut. Cum, din analizarea răspunului ..., nu rezultă că au fost prezentate documente şi informaţii care certifică faptul că poate presta serviciile la preţul ofertat, petentul apreciază că, în mod eronat, autoritatea contractantă a reţinut caracterul admisibil al ofertei prezentate. Astfel cum a reţinut şi Consililul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în Decizia nr. 614/C1/444 din data de 25.03.2021: "În încercarea de a oferta un preţ cât mai scăzut, operatorii economici nu pot face artificii de calcul ca să conducă în mod implicit la reducerea costurilor; în condiţiile în care autoritatea contractantă a menţionat în cadrul fişei de date că ofertanţii au obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. Ofertanţii nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor preţuri fără suport legai, în baza unor supoziţii proprii, fapt pentru care autoritatea contractantă are obligaţia de a evalua ofertele financiare ţinând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea preţului, pentru a se asigura de fezabilitatea şi sustenabilitatea preţului propus. Mai mult, Consiliul reţine faptul că legiuitorul nu a impus în sarcina autorităţii contractante doar obligaţia de a solicita justificăriîn sensul de a întocmi o simplă adresa de solicitare pentru a demonstra îndeplinirea acestei obligaţii, ci și de a efectua verificări detaliate ale componentelor care formează costul ofertat în condiţiile în care legiuitorul stabileşte o prezumţie relativă de încălcare a principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi transparenţei necesare pentru atribuirea unui contract de achiziţie publică. Preţul propus de ofertanţi nu este un element pur formal al ofertei, prezumat a fi valabil şi admis indiferent de valoarea sa, ci reprezintă elementul esenţial al propunerii financiare, a cărui realitate/sustenabilitate trebuie să fie verificată cu maximă atenţie de comisia de evaluare, în baza art 127 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 şi confirmată de ofertanţi prin documentele înaintate autorităţii, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta procedură.” Aşadar, Comisiei de evaluare îi revenea obligaţia de a evalua răspunsul ... şi de a aprecia concludenţa justificărilor şi a documentelor primite. Această obligaţie îi revine potrivit prevederilor art. 127 din HG nr. 395/2016, prevederi conform cărora, "(1) În raport cu sarcinile şi responsabilităţile, comisia de evaluare are, în ansamblu, următoarele atribuţii:h) verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanţi inclusiv verificarea conformităţii cu propunerile tehnice, verificarea

§ 10

aritmetică, verificarea încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv, precum şi dacă este cazul, verificarea încadrării acestora în situaţia prevăzută la art 210 din Lege.” În considerarea obligaţiilor ce îi revin potrivit legii, contestatorul afirmă că autoritatea contractantă, în cazul în care, ofertantul nu prezintă informaţiile solicitate, sau aceste informaţii nu pot justifica preţul neobişnuit de scăzut, are obligaţia de a respinge oferta ca inacceptabilă. Aşadar, autoritatea contractantă are obligaţia de a verifica documentele şi justificările primite şi de a evalua dacă acestea sunt suficiente sau relevante, cu luarea în considerare a faptului că, urmare a evaluării realizată, trebuie să rezulte dacă ofertantul respectiv are posibilitatea de a executa în mod corespunzător contractul ce face obiectul procedurii de atribuire. Consideră petentul că, fiecare ofertant, în elaborarea ofertei sale, are obligaţia de a respecta prevederile legale în vigoare, nefiind permis să se prezinte costuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate, în condiţiile în care, oferta depusă în cadrul procedurii reprezintă angajamentul ferm, asumat de ofertant, în realizarea obiectului contractului. În concluzie, autorul contestației apreciază că, rezultatul procedurii de atribuire a fost stabilit cu încălcarea dispoziţiilor legale, întrucât, oferta ... a fost evaluată incomplet, contrar obligaţiilor stabilite în mod explicit la art. 210 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, fără a fi analizat în concret dacă, preţul ofertat este rezultatul liberei concurenţe şi dacă acesta este apt a asigura autoritatea de faptul că, serviciile ce fac obiectul contractului ce urmează a fi încheiat, pot fi executate în mod corespunzător. Nu în ultimul rând, contestatorul apreciază că, în soluţionarea prezentei speţe sunt incidente dispoziţiile art. 125 din H.G. 395/2016, potrivit cărora: „Riscurile transmiterii ofertei inclusiv forţa majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă", rezultând că, riscul transmiterii ofertei, implicit şi a răspunsului la solicitarea de clarificări, aparţine în exclusivitate ofertantului, fiind culpa acestuia prezentarea unui răspuns incomplet, care nu este apt a răspunde solicitării autorităţii contractante. Totodată, în considerarea faptului că, autoritatea contractantă a formulat o solicitare de clarificări clară, solicitând justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut, petentul apreciază că, la acest moment, nu mai poate fi permisă transmiterea unei noi solicitări de clarificări, prin care să accepte completarea informaţiilor şi a documentelor prezentate de ..., având în vedere că, un astfel de demers, este de natură a atrage după sine încălcarea principiilor ce guvernează procedurile de achiziţie publică. De asemenea, în susţinerea nelegalităţii procesului de evaluare cu privire la oferta depusă de ..., contestatorul învederează inclusiv faptul că, la data prezentării Certificatului constatator din data de 26.09.2022, emis de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, dovezile privind sediul şi punctul de lucru erau expirate. Precizează contestatorul totodată şi că, la dosarul achiziţiei se află depus un certificat constatator emis în data de 27.10.2022, depus în urma formulării unei

§ 11

solicitări din partea Spitalului Municipal de Urgenţă Timişoara la data de 18.10.2022. Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 265/2022 privind Registrul Comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului: "(1) În cursul exercitării activităţii sau la încetarea acesteia, profesioniştii prevăzuţi la art. 4 alin. (1) au obligaţia de a solicita înregistrarea menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege, în cel mult 15 zile de la data actelor sau producerii faptelor supuse obligaţiei de înregistrare.” Referitor la obligaţia de a declara orice modificare intervenită cu privire la aspectele declarate la Registrul Comerţului, contestatorul învederează că, art. 71 din Legea nr. 265/2022 alin. (1), prevede: "Cererea de înregistrare în registrul comerţului a persoanei fizice autorizate şi a întreprinderii individuale cuprinde: b) firma şi sediul profesional şi dacă este cazul, punctele de lucru;" Se menționează de către petent că este cunoscut faptul că, valabilitatea privind dovada sediului, respectiv a punctului de lucru, poate fi prelungită, însă, acest fapt poate avea loc doar în urma efectuării unor demersuri la ONRC. Pe scurt, contestatorul precizează că, la expirarea valabilităţii unui punct de lucru/sediu al unei societăţi, în care un agent economic îşi desfăşoară activitatea, este necesară depunerea unui solicitări la Registrul Comerţului din judeţul unde este înregistrat sediul social al societăţii. Faţă de aceste aspecte, cum ofertantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a actualiza la Registrul Comerţului informaţiile cu privire la valabilitatea sediului social, respectiv a punctului de lucru până la data limită de depunere a ofertelor, punct de lucru implicat în desfăşurarea contractului, ci, a procedat în acest sens doar ulterior solicitării de clarificări a autorităţii contractante, petentul apreciază că, răspunsul transmis de ofertant, respectiv depunerea de noi documente, nu poate fi luat în considerare la evaluarea ofertelor. Amintește petentul că, potrivit prevederilor Fişei de date, autoritatea a impus ca ofertanţii să prezinte: „-Cazier judiciar al op.ec. și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere ai respectivului op.ec. sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia asa cum rezulta din Certificatul Constatator emis de ONRC/actul costituit; valabile la data prezentării; (...) -Se va completa DUAE de către op.ec. participanti la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv Certificatul Constatator emis de ONRC, sau in cazul ofertanţilor străini, documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmând sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor." În altă ordine de idei, autorul contestației precizează că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 16/1996 - Legea Arhivelor Naţionale

§ 12

privitoare la eliberarea autorizaţiilor de funcţionare, orice modificare cu privire la elementele care au stat la baza eliberării autorizaţiilor, inclusiv declararea sediului social şi a punctelor de lucru, trebuie notificată Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Timiş, prezentând documentaţia actualizată, sens în care, se impunea ca, autoritatea contractantă să efectueze o verificare inclusiv a autorizaţiilor de funcţionare. Contestatorul susține că toate argumentele prezentate în cuprinsul prezentei contestaţii fac dovada deplină a faptului că decizia autorităţii contractante privind desemnarea ca fiind admisibilă şi câştigătoare a ofertei ..., a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale în materia achiziţiilor publice, aspect pentru care solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. E9580/18.11.2022, înregistrată la CNSC nr. 56961/ 18.11.2022, autoritatea contractantă a transmis punct de vedere cu privire la contestația formulată de ..., solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: În fapt, ... arată că, ulterior verificării ofertei contestatorului ... SRL, prin adresa nr. e-3269/15.06.2022 i-a comunicat rezultatul procedurii, conform căruia oferta a fost respinsă ca fiind neconformă, potrivit art. 137 alin. (1) din Anexa la HG nr. 395/2016, rezultatul fiind contestat la C.N.S.C., iar prin Hotarârea 751 pronunţată la data de 07.09.2022, dosar nr. 878/59/2022, de către instanţa CURŢII DE APEL TIMIŞOARA, a fost respinsă ca tardivă plângerea autorității contractante, aceasta respectând hotararea CNSC de a continua procedura de evaluare.  Spitalul a continuat procedura de evaluare în conformitate cu Decizia CNSC și a Curţii de Apel, astfel că prin adresa E-6231/02.11.2022 contestatorul a fost informat că nu a fost declarat câştigător deoarece preţul ofertat este mai mare decât preţul ofertat de câştigătorul .... Prin Procesul-verbal intermediar privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestuia cu propunerile financiare nr. I 26687/11.10.2022, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului ... o justificarea a preţului ofertat, deoarece Comisia a constatat că preţul este neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi prestat. Prin adresa nr. 118/11.10.2022, ofertantul ... a formulat justificarea de preţ pentru oferta financiară depusă. Se menționează că în legislaţia privind achiziţiile publice nu este prevăzut un model standard de notă justificativă, astfel că atât Nota justificativă nr. 118/11.10.2022 cât şi Nota justificativă nr. 1932/13.10.2022 înaintată de către ofertanţi au fost luate în considerare de către Comisie, astfel că ofertele celor 2 ofertanţi au fost considerate conforme. Având în vedere criteriul prezentei licitaţii „preţul cel mai scăzut", Comisia de evaluare a declarat câştigătoare oferta .... Totodată, autoritatea contractantă precizează că a fost comunicată adresa nr. E- 6231/02.11.2022 către ofertantul .... Ulterior reprezentantul ... a solicitat accesul la documente, acces care i-a fost permis, de către autoritatea contractantă. În ziua în care operatorul economic ... SRL s-a prezentat la sediul autorității contractante, în urma vizionării documentelor depuse de către ...

§ 13

a constatat că în certificatul constatator contractele de închiriere erau expirate, dar aceasta i-a arătat că în urma verificării documentelor justificative DUAE depuse a constatat și Autoritatea acelaşi lucru și i-a cerut clarificări, iar în urma clarificărilor ... a depus certificatul constatator actualizat. Dna ... a spus că aceste documente trebuia să fie valabile când ei și-au depus oferta, lucru ce este fals în opinia autorității contractante deoarece, aceste documente se depun doar de către ofertantul declarat câștigător la solicitarea autorității contractante așa cum este prevăzut și în fișa de date: "III. 1.1.b) Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale: Cerinţa nr. 1. Op.ec. participanţi la procedura ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de înregistrare in condiţiile legii din tara de rezidenta, sa reiasa ca op.ec. este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către op.ec. participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv Certificatul Constatator emis de ONRC, sau in cazul ofertanţilor străini, documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmând sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Pentru persoanele juridice/fizice străine, documentele care dovedesc o formă de înregistrare/atestare vor fi prezentate în traducere autorizată în limba română." Autoritatea contracatantă face precizarea că la restul discuţiei au fost prezenţi și dna Fodor Adeline și dl Szekely Alexandru. De asemenea, Autoritatea subliniază că evaluarea ofertelor financiare s-a făcut conform proceselor verbale ataşate la dosarul achiziției.  Pentru considerentele expuse, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei formulată de ofertantul ... ca neîntemeiată. ..., în calitate de ofertant câştigător al procedurii de atribuire în dezbatere, depune Cerere de intervenție în interesul auorității contractante, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 57734 din 23.11.2022, prin care solicită respingerea contestației formulată de ... ca neîntemeiată, având în vedere următoarele motive: Intervenientul susține că ... SRL a formulat prezenta contestație din calitatea acesteia de actual prestator de servicii de arhivare și depozitare documente pentru aceeași autoritate contractantă, poziție din care a și participat la prezenta procedură de achiziție publică. În opinia intervenientului, se impune admiterea în principiu a prezentei cereri de intervenție, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 61 C.pr.civ., relative la justificarea unui interes și totodată la sprijinirea apărărilor autorității contractante prin prisma contestării în concret a conduitei sale de stabilire a prețului și a lipsei valabilității sediului social și a punctului de lucru, elemente care o

§ 14

vizează direct și în care este implicată direct societatea câștigătoare și poate furniza informații și apărări pertinente. Se reține că în susținerea prețului nejustificat de scăzut, contestatorul invocă faptul că prețul ofertat de câștigător în sumă de 739.800 lei reprezintă în esență 56,95% din valoarea estimată a procedurii. Intervenientul face mențiunea că autorul contestației a ofertat pentru exact aceleași servicii, în cadrul aceleiași proceduri prețul de 777.600 lei, reprezentând în esență 59,85% din valoarea estimată a procedurii. Printr-un calcul aritmetic, oferta declarată câștigătoare a fost mai mică decât oferta contestatoarei cu 2,9%, astfel că, nu se poate agrea susținerea contestatoarei prin prisma faptului că prețul este nejustificat de scăzut, atâta timp cât și prețul oferit de contestatoare (mergând pe aceleași argumente logice), este nejustificat de scăzut. Or, ambele oferte, atât cea a intervenientului cât și cea a contestatoarei au valori similare, existând o diferență de doar 2,9% între oferta declarată câștigătoare și oferta contestatoarei, astfel că, intervenientul opinează că, cuantumul diferenței de 2,9% nu conferă legitimitate susținerilor contestatoarei și nu dovedește nelegalitatea ofertei câștigătoare. Se arată că în mod concret, autoritatea contractantă a verificat informațiile furnizate de ofertantul desemnat câștigător și a considerat pertinente aceste informații, având la dosarul de achiziție documentele care să confirme capacitatea tehnică a acestuia să ducă la bun sfârșit contractul, existând depuse inclusiv dovezi cu privire la existența tuturor avizelor și autorizațiilor necesare pentru executarea contractului. Potrivit prevederilor art. 210 din Legea 98/2016, în situația unui preț nejustificat de scăzut autoritatea contractantă are obligația de a solicita clarificări cu privire la preț, care însă pot și nu este obligatoriu să conțină elementele prevăzute la alin. 2 al aceluiași articol, cu atât mai mult cu cât, în esență, un serviciu de depozitare nu implică un anumit know-how, ci doar existența unui spațiu dotat corespunzător și autorizat corespunzător în care să fie depuse documentele, spațiu de care intervenientul susține că dispune. Pe de altă parte, intervenientul afirmă că elementele prevăzute în art. 210 din Legea 98/2016 vizează realizarea unor lucrări complexe care impun personal calificat, anumite cunoștiințe și experiențe în domeniu, soluții tehnice sau originalitatea lucrărilor. De altfel, acesta este și spiritul legii sintetizat în prevederile art. 136 alin. 2 din HG nr. 395/2016 care face trimitere la furnizori, stocuri de materii prime și materiale, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje, etc. Or, serviciul de depozitare nu implică nici unul dintre aceste lucruri, ci existența unui spațiu autorizat corespunzător și suficient, de care ofertantul câștigător dispune, folosința acestuia nepresupunând costuri suplimentare, așa cum reiese din justificarea de preț pentru oferta financiară depusă de acesta. Pe de altă parte, intervenientul susține că poate justifica un cost mai scăzut de depozitare, prin prisma faptului că spațiile în care se realizează depozitarea face parte din patrimoniul grupului de firme din care aceasta face parte, toate serviciile aferente depozitării există, ofertantul având suficient spațiu de depozitare autorizat de Arhivele Naționale să ducă la bun

§ 15

sfârșit contractul, astfel că, a oferta un preț mai mic decât contestatorul sau mai mic față de alte contracte a căror unic obiect viza strict serviciul de depozitare, nu determină și nu justifică imposibilitatea de realizare a contractului, având în vedere că, și prin ofertarea acestui preț societatea nu iese în pierdere. Astfel, în dezvoltarea și derularea activității, ofertantul câștigător depune eforturi consistente și constante în sensul optimizării ciclului de lucru, în vederea atingerii obiectivului de scădere și menținere sub control a costurilor. Finalitatea tuturor acestor demersuri este aceea de a avea confortul decizional în sensul ca prețurile ofertate de către ofertantul câștigător să fie competitive iar marja de profit proiectată să reprezinte doar un element de oportunitate. Nu în ultimul rând, ofertantul câștigător arată că este important de menționat faptul că la determinarea prețului ofertat s-au avut în vedere mai multe componente, relative la obiectul contractului, volumul de muncă, persoanalul implicat, durata contractului etc. Intervenientul consideră că exemplele furnizate de către contestatoare sunt irelevante în prezenta speță, prin prisma faptului că nu există identitate între obiectul contractului, volumul de muncă și durata acestuia, aceasta încercând să inducă în eroare, prin prisma faptului că, se teme că își va pierde contractul pe care îl are în prezent cu autoritatea contractantă, care a decis în prezent, să scoată la licitație acest serviciu. Or, atât timp cât însăși contestatoarea (care în prezent prestează acest serviciu autorității contractante) a ofertat un preț cu doar 2,9% peste prețul ofertat de câștigător, se dovedește faptul că și aceasta, la fel ca și câștigătorul, realizează profit în baza contractului, aspect de natură a naște prezumția că autoritatea contractantă a supraevaluat oferta. În esență, contractele indicate și care o vizează pe societatea câștigătoare au un singur obiect, respectiv depozitare, însă obiectul acestui contract este unul mai amplu, pe lângă serviciile de depozitare, obiectul contractului vizează și servicii de arhivare documente, astfel că, nu se poate pune semnul egalității între aceste contracte, cu atât mai mult cu cât, agentul economic își poate stabili singur randamentul și marja de profit, și este normal ca în funcție de complexitatea contractului să stabilească prețuri diferențiate pe diverse servicii incluse în el, în antiteză cu un contract cu un singur obiect, în care își poate atribui un profit mai mare, lucru care nu este interzis. Pe de altă parte, cu cât volumul de muncă și/sau depozitarea este mai mare, în mod just și marja profitului și prețul solicitat sunt mai mici. Opinează intervenientul că, atât timp cât nu a fost încălcată nici o prevedere legală, fiecare entitate economică cu respectarea principiului concurenței poate oferta prețul pe care îl consideră just. Ori, contestatoarea nu dovedește sub nici o formă că, prețul oferit de câștigător nu este unul corect și real, fiind posibil pentru aceleași servicii, însă în funcție de diverși factori, să stabilească prețuri diferite. Într-o altă ordine de idei, conform art. 136 alin. 4 din HG 395/2016 pentru a fi în prezența unui preț nejustificat de scăzut, acesta trebuie să reprezinte mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv.

§ 16

Însă, în cazul dedus judecății, ambele oferte (inclusiv cea a contestatoarei) se situează sub procentul de 80% din valoarea estimată a contractului de achiziție propus, respectiv: Societate ... SRL ... Servicii arhivare documente 327.600,00 Lei 592.800,00 Lei Servicii depozitare 450.000,00 Lei 147.000,00 Lei TOTAL (lei fără TVA) 777.600 Lei 739.800,00 Lei „În sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv." Ori, textul de lege mai sus menționat, vizează valoarea estimată a contractului în ansamblul său și nu doar o parte a contractului, contestatorul încercând să inducă în eroare Comisia de Soluționare a Contestațiilor, punând semnul egalității între o componentă a prețului (serviciile de depozitare, în cazul de față) și întrega valoare a contractului. Față de aspectele menționate mai sus, intervenientul opinează că autoritatea contractantă a făcut o evaluare integrată a ofertelor depuse, inclusiv a ofertei furnizată de acesta, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 210 din Legea 98/2016, coroborat cu prevederile art. 136, alin. 4 din HG 395/2016. Astfel, arhivarea documentelor (prima componentă a prețului și care în cazul societății câștigătoare este substanțial mai mare decât cea ofertată de către contestatoare) este realizată conform legislaţiei în domeniul arhivării documentelor (Legea nr. 16/1996) și implică un proces complex de fondare, sortare, ordonare, legătorie, numerotare, inscripţionare și inventariere a documentelor predate spre prelucrare. Operaţiunile se realizează metodic, cu personal specializat. Pe de altă parte, depozitarea documentelor presupune preluarea și păstrarea documentelor, care în cazul de față se realizează cu resurse proprii, aspect de natură a reduce substanțial costurile ofertantului câștigător, așa cum a și specificat în justificarea depusă la dosarul de achiziție. Ofertantul câștigător punctează diferența substanțială în ceea ce privește resursele consumate de cele două componente (arhivarea documentelor și depozitarea acestora), cu o pondere majoră care revine serviciilor de arhivare. Or, în aceste condiții, faptul că intervenientul a ofertat un preț mai mic în ceea ce privește serviciile de depozitare nu poate fi de natură a determina concluzionarea că ne aflăm în prezența unui preț neobișnuit de scăzut, atât timp cât această componentă de preț vizează latura de servicii care consumă cele mai puține resurse din întreaga activitate a societății. O alta critică de nelegalitate invocată de către contestatoare, este dată de faptul că ofertantul câștigător ar fi avut sediul și punctul de lucru expirat, aspect total neadevărat, intervenientul arătând că simplul fapt că s-a omis depunerea mențiunii la ORC Timiș nu justifică aspectele invocate de contestatoare, cu atât mai mult cu cât, mențiunile de la ORC au efect de opozabilitate și nu constitutiv de drepturi.

§ 17

Mai mult decât atât, intervenientul susține că în urma clarificărilor solicitate, a făcut dovada valabilității sediului social și a punctului de lucru. Contractul de închiriere a fost încheiat în anul 2020 fiind anterior datei de depunere a ofertei și exista și în prezent. Intervenientul menționează faptul că nu și-a schimbat nici sediul și nici punctul de lucru, fiind respectată de către acesta obligația cu privire la eventualele comunicări de schimbare a sediului sau a punctului de lucru Arhivelor Naționale.  Având în vedere aspectele prezentate mai sus, intervenientul solicită Consiliului să admită în principiu cererea de intervenție și pe cale de consecință să respingă contestația ca neîntemeiată, pentru motivele mai sus expuse. Prin adresa nr. 2189/05.12.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 59294/05.12.2022, contestatorul formulează Concluzii scrise cu privire la cheltuielile de judecată pe care le solicită în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, solicitând obligarea autorităţii contractante la plata sumei de 3570,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat suportat cu ocazia soluţionării contestaţiei care face obiectul dosarului CNSC 2809/C10/2022 conform facturii fiscale cu nr. A- 007652 (Anexa nr. 1 la prezentele Concluzii) şi Ordinul de plată din 23.11.2022 (Anexa nr. 2 la prezentele Concluzii). Prin urmare, contestatorul solicită Consiliului să constate că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, conform cărora: „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei. Cuantumul, detalierea şi documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei”. În soluţionarea acestei cereri, autorul contestației solicită CNSC să aibă în vedere şi Decizia nr. 911 din 7 aprilie 2021, pronunţată de Secţia a ll-a civilă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din care rezultă că: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că onorariul avocatului poate fi redus în funcţie de valoarea sau complexitatea cauzei ori activitatea desfăşurată de avocat, iar nu în raport cu soluţia de admitere în tot sau în parte a demersului judiciar. În speţă, instanţa supremă a constatat că afirmaţia recurentei, potrivit căreia onorariul de avocat ar fi trebuit redus, în raport cu soluţia de admitere în parte a acţiunii, nu poate fi primită, întrucât indiferent de soluţia de admitere în tot sau în parte a acţiunii, această cheltuială poate fi redusă exclusiv pe temeiul art. 451 alin. 2 C. proc. civ., care enumeră criteriile ce trebuie avute în vedere, respectiv valoarea sau complexitatea cauzei ori activitatea desfăşurată de avocat, iar nu în raport cu soluţia de admitere în tot sau în parte a demersului judiciar. În concluzie, autorul contestației solicită admiterea acesteia, aşa cum a fost formulată, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată efectuate şi dovedite de acesta. Cu adresa nr. 2205/05.12.2022, înregistrată la CNSC sub nr. 59517/06.12.2022, contestatorul formulează Concluzii scrise întocmite ca urmare a studierii dosarului achiziţiei, inclusiv a Punctului de vedere formulat de autoritatea contractantă şi a Cererii de intervenţie formulată de

§ 18

..., în dezvoltarea motivelor invocate în cuprinsul contestaţiei, pe care le menţine în integralitate, solicitând Consiliului să le aibă de asemenea în vedere în soluţionarea prezentei speţe. Preliminar, în ceea ce priveşte afirmaţia nefondată a intervenientei, conform căreia, ... SRL a formulat contestaţia ce face obiectul prezentului dosar din calitatea de actual prestator de servicii de arhivare şi depozitare pentru aceeaşi autoritate contractantă, în susţinerea admisibilităţii şi interesului în formularea contestaţiei, autorul contestației precizează că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: "(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: (...)" De asemenea, art. 2 din Legea 101/2016, prevede că: "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ- jurisdicţionalâ sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi.” Totodată, referitor la interesul în formularea contestaţiei şi la calitatea sa, contestatorul arată că Legea nr. 101/2016, în cuprinsul art. 3 alin. (1) lit. f), a fost stabilit înţelesul noţiunii de persoană vătămată şi, conform acestuia: "(1) În sensul prezentei legi termenii şi expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; şi (ii) a suferit, suferă sau risca sa sufere un prejudiciu ca o consecinţa a unui act al autoritâţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire." Astfel, aprecierea societăţii interveniente, conform căreia, contestatorul a formulat contestaţia în calitate de actual prestator, este eronată, întrucât acesta a formulat contestaţie în temeiul prevederilor legale indicate anterior, din cadrul cărora rezultă că, legiuitorul acordă dreptul persoanelor care se consideră vătămate de un act al autorităţii, să formuleze contestaţie împotriva actelor pe care le apreciază ca fiind nelegale. Totodată, din documentele depuse de contestator, rezultă că, a prezentat inclusiv contracte încheiate cu autoritatea contractantă din prezenta speţă, respectiv cu ..., nefiind ascuns faptul că, în prezent, are calitatea de prestator de servicii de arhivare şi depozitare documente pentru aceeaşi autoritate contractantă.

§ 19

Pe fond, contestatorul susține că este relevant a aminti faptul că, potrivit art. 210 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, legiuitorul a instituit regula conform căreia, autoritatea are obligaţia de a respinge oferta cu un preţ aparent nejustificat de scăzut, în situaţia în care, dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului. Astfel cum a prezentat exhaustiv în cuprinsul contestaţiei, autoritatea contractantă ..., nu a dus la îndeplinire obligaţia instituită de legiuitor, care impunea ca, în ipoteza în care, "informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cârui oferta are un preţ aparent nejustificat de scăzut", nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului, autoritatea are obligaţia de a respinge respectiva ofertă. Din cuprinsul documentelor existente la dosarul cauzei, astfel cum reiese din Procesul verbal nr. i-26687/11.10.2022 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile financiare, petentul a constatat în primul rând că, autoritatea contractantă, în urma evaluării propunerilor financiare, a concluzionat că oferta prezentată de ... are un preţ neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi prestat. De asemenea, din dosarul achiziţiei, se constată că, urmare a solicitării de clarificări transmisă de autoritatea contractantă, prin care a solicitat ofertantului ... să prezinte justificarea preţului prezentat, acesta din urmă a transmis Adresa nr. 118/11.10.2022, intitulată "Justificare de preţ pentru oferta financiară ... Din cuprinsul Adresei menţionată anterior, reiese cu evidenţă faptul că, aceasta nu reprezintă o justificare reală a preţului ofertat, fiind simple precizări aduse de ofertantul ... cu privire la fundamentarea de preţ, fără a fi prezentate inclusiv documente care să demonstreze că, în fapt, ofertantul poate susţine, în mod real, valoarea ofertată, şi că, acesta poate executa contractul în parametrii indicaţi prin documentaţia de atribuire. Astfel, faţă de prevederea legală expresă, conform căreia, autoritatea contractantă are obligaţia de a evalua informaţiile şi documentele furnizate de ofertant şi, ulterior, dacă dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului, prin raportare la elemente precum cele indicate la alineatul 2 al articolului 210 din Legea nr 98/2016, respinge oferta, în opinia contestatorului nu poate fi reţinută apărarea autorităţii contractante, potrivit căreia, "în legislaţia privind achiziţiile publice nu este prevăzut un model standard de notă justificativă, astfel că, atât Nota justificativă nr. 118/11.10.2022, cât şi Nota justificativă nr. 1932/13.10.2022 înaintată de către ofertanţi au fost luate în considerare de către Comisie”. În considerarea celor precizate, contestatorul apreciază că, deşi legislaţia nu a prevăzut un model standard de notă justificativă, astfel cum încearcă autoritatea să îşi argumenteze decizia de a aprecia ca fiind concludent Răspunsul ... la solicitarea de a justifica preţul aparent nejustificat de scăzut, obligaţiile ce îi reveneau autorităţii contractante în procesul de evaluare a Răspunsului prin care a fost prezentată justificarea preţului de către ofertant, au fost reglementate prin art. 210 din Legea nr. 98/2016, fiind necesar ca, în analizarea justificării prezentată, să aibă în vedere „elementele menţionate la alin. (2) din Legea nr.98/2016", elemente printre care se numără "fundamentarea economică a moduiui de

§ 20

formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate”, dar şi "soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor;". Aşadar, ofertantul care a depus o ofertă cu un preţ sau cost neobişnuit de scăzut, trebuie să aibă posibilitatea ca, la solicitarea autorităţii, să demonstreze că oferta sa este una serioasă şi că, contractul ce urmează a fi încheiat, va fi executat în condiţii corespunzătoare, în conformitate cu cerinţele documentaţiei de atribuire. Contestatorul opinează că este important a aminti că, inclusiv Curtea de Apel Alba lulia, astfel cum reiese din Hotărârea nr. 607/16.09.2020, citată în cuprinsul Contestaţiei, a reţinut că, "justificarea preţului ofertat înseamnă prezentarea de elemente concrete de formare a preţului şi chiar documente care să conţină costurile avute în vedere pentru îndeplinirea contractului în cauză”. În considerarea faptului că, ofertantul nu a prezentat elementele concrete care au stat la baza formării preţului, dar nici documente care să susţină preţul ofertat, autorul contestației remarcă faptul că autoritatea contractantă, după cum reiese inclusiv din cuprinsul Punctului de vedere, în mod eronat, a apreciat ca fiind concludent răspunsul furnizat de .... De asemenea, din Punctul de vedere transmis de autoritatea contractantă cu privire la contestaţia ... SRL, petentul observă că, aceasta, a apreciat concludenţa Răspunsului transmis de ... fără a evalua, în concret, explicaţiile furnizate de acesta. Din această perspectivă, se constată că, în fapt, prin evaluarea răspunsului la solicitarea de clarificări, autoritatea nu a urmărit, în concret, dacă ofertantul poate îndeplini contractul la parametrii calitativi şi cantitativi solicitaţi prin documentaţia de atribuire, neavând la dispoziţie informaţii şi documente care să dovedească modalitatea de formare a preţului ofertat de .... Din adresa nr. 118/11.10.2022, reprezentând răspunsul ... la solicitarea autorităţii de a prezenta justificarea preţului nejustificat de scăzut, se constată că, acesta s-a rezumat exclusiv la a face simple afirmaţii cu privire la spaţiul de depozitare şi la faptul că nu va plăti chirie pentru acesta, la salariile manipulanţilor şi la cheltuielile de transport şi de întreţinere, fără a prezenta niciun document care să susţină şi să dovedească realitatea celor afirmate în cadrul răspunsului său. Cât priveşte compararea valorii preţului ofertat de contestator în cadrul aceleiaşi proceduri, acesta învederează că preţul ofertat a fost fundamentat pe o cunoaştere în totalitate a materialului arhivistic prelucrat şi inventariat în cadrul acestei autorităţi, ce a avut loc în temeiul desfăşurării acestei activităţi de către ofertant pe o perioadă de peste 15 ani şi a activităţii de depozitare de peste 8 ani. Totodată, faţă de susţinerile intervenientei, conform cărora, oferta ... a fost mai mică decât oferta ... SRL cu 2,9%, ofertantul precizează că, în primul rând, se impune a se avea în vedere faptul că, intervenienta nu a prezentat o justificare corespunzătoare a preţului scăzut şi că, urmare a

§ 21

acestui fapt, în temeiul art. 210 din Legea 98/2016, autoritatea contractantă avea obligaţia de a dispune respingerea ofertei .... Cu toate că, oferta contestatorului şi oferta intervenientei, au avut valori similare, analizând răspunsurile furnizate cu privire la solicitările autorităţii de a se prezenta justificarea preţului aparent nejustificat de scăzut, petentul constată că, doar el a prezentat, în mod real, o justificare efectivă a preţului ofertat, prezentând inclusiv documente care atestă modul de formare a preţului, iar nu simple informaţii, cu caracter general, cum a prezentat intervenienta. În ceea ce priveşte afirmaţiile din cadrul Cererii de intervenţie, conform cărora, "în esenţă, un serviciu de depozitare nu implică un anumit know-how, ci doar existenţa unui spaţiu dotat corespunzător şi autorizat corespunzător în care să fie depuse documentele, spaţiu de care dispune subscrisa societate", respectiv "folosinţa acestuia nepresupunând costuri suplimentare, aşa cum reiese din justificarea de preţ pentru oferta financiară depusă de către subscrisa”, contestatorul supune atenţiei Consiliului faptul că, aceste afirmaţii sunt complet eronate, în considerarea următoarelor motive. În primul rând, contestatorul precizează că, pe lângă personalul calificat arhivar şi arhivist angajat pentru acest serviciu, depozitul de arhivă generează totodată şi costuri cu utilităţile, echipamente de ridicat, rafturi, poliţe metalice, sisteme efracţie, supraveghere video, sisteme stingere şi detecţie incendiu, sisteme privind microclimatul interior, etc. De asemenea, în susţinerea faptului că, susţinerile ... din cuprinsul Cererii de intervenţie, sunt eronate, contestatorul învederează că, serviciile de transport, ce implică mutarea a 5.000 metri liniari de arhivă (15.000 cutii arhivare), precum şi manipularea, transportul, dar şi serviciile post- depozitare (conform cerinţelor din Caietul de sarcini, cap. 4.1.3.3 şi 4.2), necesită costuri suplimentare, ce se impuneau a fi avute în vedere de ... în formularea răspunsului la solicitarea de clarificări, dar şi de către autoritatea contractantă, în momentul verificării respectivului Răspuns. Încă un aspect ce se impunea a fi avut în vedere în momentul evaluării Răspunsului ... este faptul că, în Răspunsul reprezentând justificarea de preţ, a fost precizat că, nu se plătesc chirii pentru spaţii, în timp ce, potrivit Certificatului constatator, se observă că, pentru punctul de lucru, a fost încheiat Contract de închiriere, iar nu comodat cu titlu gratuit care să justifice alegaţiile din cadrul Cererii de intervenţie, respectiv din Răspunsul la clarificări, potrivit cărora, "... face parte dintr-un grup de firme care deţin în proprietate spaţiul de depozitare, implicit nu se plătesc chirii pentru acesta”. Menţionează petentul totodată şi că, în speţă, prezintă relevanţă inclusiv dispoziţiile legale ale art. 136 din HG nr. 395/2016, conform cărora: "(1) În situaţia în care comisia de evaluare constată că elemente de preţ ale unei oferte sunt aparent neobişnuit de scăzute, prin raportare la preţurile pieţei utilizându-se ca referinţa în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice, sau cotaţii ale burselor de mărfuricomisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicaţii cu privire la

§ 22

posibilitate îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire. (2) Explicaţiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art 210 alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau ai costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă." Din dispoziţiile legale citate anterior, precum şi cu luarea în considerare a art. 210 din Legea nr. 210 din Legea nr. 98/2016, petentul constată că, dispoziţiile legale stabilesc că autoritatea trebuie să ia în considerare justificările prezentate, doar dacă acestea sunt apte a explica şi a demonstra nivelul redus al preţului, fiind necesar ca ofertanţii să justifice în mod corespunzător nivelul acestuia, precum şi să prezinte dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, iar, în caz contrar, dacă ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare documentele solicitate, oferta va fi respinsă. Astfel cum a precizat şi în cuprinsul contestaţiei, ofertantul arată că scopul prevederilor legale citate, este de a proteja autoritatea contractantă de riscul încheierii contractului cu un ofertant care nu poate executa contractul la parametrii solicitaţi, ca urmare a imposibilităţii susţinerii preţului ofertat, dar şi pentru promovarea concurenţei între operatorii economici, astfel încât preţul să nu fie unul de dumping. În acest sens, în cadrul contestaţiei petentul a arătat că, ..., conform altor contracte de depozitare, în aceleaşi condiţii cu cele din prezenta speţă, a ofertat preţuri mult mai mari. Consultând preţurile de pe piaţa serviciilor de păstrare şi conservare arhivă din România, se observă că, preţul de 0,98 RON/metru liniar nu există în România, fiind un preţ nerealist. Cum, din precizările furnizate prin Răspunsul la solicitarea de clarificări, nu se poate desprinde concluzia că ... a justificat în mod real preţul ofertat, astfel cum a solicitat autoritatea, comisia de evaluare, având în vedere că solicitarea de clarificări a fost una clară şi expresă, în sensul de a se prezenta justificarea preţului ofertat, avea obligaţia de a constata că Răspunsul furnizat nu este de natură a explica în mod concludent şi real nivelul redus al preţului şi, în consecinţă, să dispună respingerea ofertei .... În concluzie, cum, numai în ipoteza obţinerii şi evaluării tuturor informaţiilor şi documentelor necesare justificării în mod real şi detaliat a preţului neobişnuit de scăzut se putea stabili dacă oferta ... este admisibilă, contestatorul apreciază că, în speţa de faţă, comisia de evaluare, prin solicitarea de clarificări, a procedat doar la îndeplinirea, în mod formal, a obligaţiei de a solicita justificarea preţului neobişnuit de scăzut, neverificând în concret dacă, prin Răspunsul furnizat au fost prezentate toate informaţiile şi înscrisurile de care ar avea nevoie pentru a verifica, în mod real şi detaliat, sustenabilitatea preţului ofertat de .... Aşadar,

§ 23

contestatorul afirmă că, demersul autorităţii de a solicita clarificări privind preţul ofertat, în fapt, nu a avut finalitatea urmărită, respectiv de a verifica justificarea preţului şi posibilitatea îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire. Se impune a se preciza totodată că, autoritatea contractantă nu poate aprecia ca fiind concludent orice răspuns venit din partea ofertantului, acesteia revenindu-i obligaţia de a verifica în mod concret informaţiile furnizate şi de a analiza dacă acestea sunt apte a clarifica şi de a demonstra, nivelul scăzut al preţului ofertat. Cât priveşte susţinerea intervenientei, conform căreia, "exemplele furnizate de câtre contestatoare sunt irelevante în prezenta speţă, prin prisma faptului că nu există identitate între obiectul contractuluivolumul de muncă şi durata acestuia", contestatorul precizează că în cadrul contestaţiei, a prezentat dovezi prin invocarea unor contracte similare, neputând fi apreciat că acestea sunt irelevante, cum, în mod nefondat, susţine .... Din nou, cu riscul de a reitera aspectele deja evidenţiate, contestatorul precizează că, intervenientei, în considerarea faptului că, autoritatea contractantă, a apreciat că preţul ofertat este unul nejustificat de scăzut, îi revenea obligaţia de a furniza un răspuns corespunzător la solicitarea autorităţii contractante de a justifica preţul, iar nu să prezinte simple afirmaţii cu caracter general. În contextul celor precizate anterior, contestatorul susține că se impune a se constata că, modalitatea în care autoritatea contractantă a evaluat Răspunsul intervenientei din prezenta speţă a fost bazat pe simple supoziţii, nefiind în posesia unor informaţii certe şi a unor documente care să fie apte a-i forma convingerea că respectivul ofertant poate îndeplini, cu încadrarea în preţul ofertat, toate serviciile ce fac obiectul procedurii de atribuire de referinţă. În acord cu susţinerile anterioare, contestatorul invocă cu titlu de jurisprudenţă, următoarele aspecte, reţinute de CNSC într-o speţă ce prezintă elemente de similaritate cu prezenta situaţie, dedusă soluţionării Consiliul, respectiv: "În mod implicit, suprafaţa de depozitare (metru liniar) este afectată, valoarea din oferta atacată de contestatoare fiind nerealistâ. Or, pretextul intervenientei că arhivarea poate fi rezolvată şi pe verticală, în susţinerea suprafeţei indicate, nu este susţinută de probe sau de explicaţii care să fi fost înaintate comisiei de evaluare. În acelaşi timp, văzând disputa asupra lipsei unei valori pentru serviciile de retragere a documentelor, Consiliul constată că, în fapt, costurile în cauză ar fi trebuit să se reflecte, cel puţin, în preţul general de arhivare, neputându-se accepta lipsa unor consumuri specifice pentru activităţi bine determinate (manipulare, transport etc.). Este neîndoielnic dreptul oricui operator economic de a adopta strategii de marketing adecvate interesului economic, dar nu este suficientă doar invocarea lort în cazul unor competiţii pentru acces la fonduri publice, fârâ a li se proba veridicitatea. Prin urmare, comisia de evaluare trebuia să solicite explicaţii suplimentare, în sensul prezentării unei analize de preţ pe tipuri de costuri componente ale preţului unitar al serviciilor (precum: materiale, manoperă,

§ 24

combustibili, utilităţi, amortizări, uzuri auto, chirii etc.), tocmai pentru a stabili realitatea preţului ofertat”. Prin raportare ia prezenta speţă, se constată că, autoritatea contractantă, nu a solicitat explicaţii suplimentare cu privire la preţul ofertat, pe tipuri de costuri componente ale preţului unitar al serviciilor, dar nici nu a solicitat societăţii ... documente care să susţină şi să dovedească realitatea celor afirmate în cadrul răspunsului său. Suplimentar, pentru a evidenţia caracterul nelegal şi superficial al evaluării efectuată de ... cu privire la oferta desemnată câştigătoare, contestatorul învederează că, din formularul de ofertă ... se constată că acesta a fost datat cu 11.10.2022, în timp ce, astfel cum reiese din Raportul procedurii nr. E-6230/02.11.2022, în data de 07.10.2022, comisia de evaluare a solicitat prelungirea valabilităţii ofertelor, iar răspunsul ofertanţilor trebuia încărcat până la data de 10.10.2022. Aşadar, se constată că, răspunsul privind valabilitatea prelungirii valabilităţii ofertelor se impunea a fi încărcat în SEAP până la data de 10.10.2022, sens în care, prin datarea formularului de ofertă cu data de 11.10.2022, se reflectă lipsa de diligenţă de care a dat dovadă ofertantul în cauză, dar şi superficialitatea evaluării realizată de către comisia de evaluare. În ceea ce priveşte critica petentului cu privire la prezentarea unui Certificat constatator emis de ONRC, din cuprinsul căruia rezultă că, dovezile privind sediul şi punctul de lucru erau expirate, acesta opinează că, certificatul constatator ONRC, precum şi dovezile de lucru, se impuneau a fi valabile la data depunerii ofertei. Astfel cum a precizat şi în cuprinsul contestaţiei, art. 13 din Ordinul nr. 137/2013, prevede că: „În cazul în care intervin modificări asupra condiţiilor care au stat la baza eliberării autorizaţiei de funcţionare, operatorul economic autorizat are obligaţia să înştiinţeze Arhivele Naţionale în termen de 15 zile de la data producerii acestui eveniment”. De asemenea, art. 15 din aceiaşi Ordin, prevede că, „(1) În vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare pentru prestarea serviciului arhivistic de păstrare şi conservare, este obligatoriu ca operatorul economic să aibă cel puţin câte un angajat calificat pentru ocupaţia de arhivist şi arhivar şi să depună următoarea documentaţie pentru autorizare: a) certificat constatator emis de registrul comerţului; b) copia certificată a autorizaţiei de securitate la incendiu emisă de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă; c) copii certificate ale documentelor care atesta dreptul de proprietate/folosinţă asupra spaţiului cu destinaţia de sediu social şi/sau ca puncte de lucru; d) copii certificate ale atestatelor/certificatelor şi diplomelor pentru personalul angajat; e) copii certificate ale contractelor de muncă încheiate între operatorul economic şi personalul angajat în prestarea de servicii arhivistice; f) memoriu de prezentare a caracteristicilor tehnico-funcţionale ale spaţiilor şi echipamentelor de depozitare şi conservare a arhivelor: depozite construite special sau încăperi amenajate cu elementele de rezistenţă care rezultă dintr-un raport de expertiză tehnică/de inspecţie tehnică (minimum 800 kg/mp), birouri pentru personalul angajat, mijloace de depozitare şi

§ 25

păstrare specifice, mijloace de protecţie a documentelor, în funcţie de natura şi dimensiunea lor, aparate de măsură a valorii temperaturii şi umidităţii relative în depozite, mijloace de alarmare şi semnalizare antiincendiu şi antiefracţie, mijloace de stingere a incendiilor; g) copii ale procedurilor de lucru interne de practică arhivistică pentru păstrarea şi conservarea documentelor;" Precizează contestatorul faptul că, în vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare pentru serviciul arhivistic de restaurare, legătorie, prelucrare arhivistică, de utilizare a documentelor deţinute, potrivit art. 15-19 din Ordinul indicat anterior (Ordinul nr. 137/2013), legiuitorul a impus, de asemenea, prezentarea unor înscrisuri, printre care se numără şi prezentarea de copii certificate ale documentelor care atestă dreptul de proprietate/folosinţă asupra spaţiului cu destinaţia de sediu social şi/sau ca puncte de lucru. În acelaşi sens, contestatorul învederează că, formularea criticilor sale cu privire la lipsa prezentării, la data depunerii ofertei, a unui Certificat constatator ONRC se întemeiază inclusiv pe faptul că, potrivit Legii nr. 16/1996, orice modificare cu privire la elementele care au stat la baza eliberării autorizaţiilor, trebuie notificată Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Timiş, aspect care, în mod evident, în speţa de faţă, nu a fost respectat. Contestatorul opinează că toate aspecte prezentate în cuprinsul prezentelor Concluzii, precum şi cele expuse pe larg în cuprinsul contestaţiei, fac dovada deplină a faptului că oferta ... a fost declarată câştigătoare cu încălcarea prevederilor legale incidente, motiv pentru care solicită Consiliului să admită contestaţia astfel cum a fost formulată. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 61019/13.12.2022, ... depune Concluzii, în urma studierii dosarului achiziției, solicitând respingerea contestației, pentru următoarele argumente: Pe lângă aspectele menționate în cererea de intervenție formulată, intervenientul apreciază foarte important faptul că autoritatea contractantă a solicitat lămuriri cu privire la prețul scăzut, nu numai lui ci și contestatoarei, având în vedere că, diferenţa dintre cele două oferte de preț a fost de doar 2,9%, fiindu-i atribuit contractul în virtutea prețului mai mic ofertat. Or, intervenientul susține că autoritatea contractantă nu a solicitat informații strict pe o anumită componentă a prețului, cu atât mai mult cu cât, serviciile prestate nu puteau fi scindate, neputând fi atribuit un serviciu unui ofertant, iar alt serviciu altui ofertant, iar oferta câștigătoare a fost mai mică cu doar 2,9%, față de oferta contestatorului. Per a contrario, conform susținerilor contestatoarei, dacă oferta intervenientului nu este una serioară și care face imposibilă executarea contractului și oferta contestatoarei se găsește în aceeași situație, o diferență procentual de 2,9% nejustificând/nedovedind imposibilitatea de executare a contractului. Se arată că prevederile art. 136 din HG nr. 395/2016 sunt aplicabile conform alineatului 4 al aceluiași articol doar în situația în care: „În sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi

§ 26

furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv." Or, textul de lege mai sus menționat, nu se aplică în speța de față, prețul ofertat de ofertantul câștigător nu reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv. Fară a se repeta, față de argumentele expuse în cererea de intervenție formulată, intervenientul arată că la stabilirea prețului a avut în vedere volumul de muncă, activitatea efectiv desfășurată, bunurile utilizate etc. și a stabilit o marjă de profit diferențiată pe fiecare din componentele prețului. De menționat este faptul că, componenta tehnică a ofertei furnizată de intervenient nu a făcut obiectul acestei faze în cadrul achiziției publice și nici nu a constituit motiv al contestației, astfel că, contestatoarea nu poate afirma și susține că acesta nu-și poate onora contractul în parametrii solicitați. Mai mult decât atât, intervenientul precizează că stabilirea prețului ține de oportunitate, acesta având pârghiile necesare și logistice să susțină prețul indicat în ofertă. Pe de o parte, intervenientul susține că aspectele cu privire la datarea formularului de ofertă, nu au făcut obiectul contestației și nu mai pot constitui argumente în susținerea contestației, iar pe de altă parte, atât timp cât oferta a fost încărcată și trimisă cu respectarea termenului, fapt verificat de autoritate și dovedit cu data încărcării documentelor pe platformă, o simplă eroare materială nu justifică și nici nu dovedește superficialitatea evaluării. Nu în ultimul rând, deși obiectul acestei contestații nu vizează aspecte de ordin tehnic, intervenientul menționează că autorizarea sa de funcționare a fost eliberată și este valabilă, neintervenind nici o modificare care să nu fie adusă la cunoștiința Arhivelor Naționale, autorizațiile de funcționare fiind depuse la dosarul de achiziție publică. Având în vedere aspectele prezentate mai sus, și pentru motivele expuse în cadrul cererii de intervenție, ofertantul câștigător solicită Consiliului să respingă contestația, cu cheltuieli de judecată. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 61257/14.12.2022, ... depune factura seria PA nr. 921/21.11.2022, în suma de 5.950 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. 56859/18.11.2022, ... depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208580510/1 din 16.11.2022, emisă de CEC Bank SA – Unitatea Nr. 2 Timișoara, în valoare de 16.560,00 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect: „Prestări servicii arhivare documente”, cod CPV 79995100-6, sens în care, a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP

§ 27

anunțul de participare nr. .../ 13.02.2022, criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În Raportul procedurii nr. e-3268/15.06.2022, autoritatea contractantă a consemnat depunerea a 4 oferte, respingerea a 3 oferte, printre care și a celor doi contestatori, precum și admisibilitatea ofertei depusă de SC SILURUS SRL, aceasta fiind desemnată câștigătoarea procedurii de atribuire cu o propunere financiară de 1.093.200,00 lei fără TVA. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, ... și ... au depus contestațiile ce au făcut obiectul dosarelor conexate nr. 1524/2022 și nr. 1528/2022, soluționate prin Decizia nr. .../09.08.2022, în care Consiliul a dispus: „În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite contestațiile formulate de ... și de ..., în contradictoriu cu .... Dispune anularea deciziei de respingere ca neconforme a ofertelor depuse de ... și de ... și anularea deciziei de declarare admisibilă și ulterior desemnare câștigătoare a ofertei depusă de SC SILURUS SRL. Dispune anularea raportului procedurii nr. e-3268/15.06.2022, precum și a tuturor actelor anterioare și subsecvente acestuia, referitoare la ofertele depuse de ..., de ... și de SC SILURUS SRL. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, conform motivării, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligă ... la plata sumei de 4.760 lei conform facturii fiscale A- 007298/24.06.2022 către ... reprezentând cheltuieli ocazionate de soluționarea prezentei contestații.” Împotriva deciziei sus menționate, ... a formulat plângere, care a fost respinsă ca tardivă de către Curtea de Apel București prin hotărârea nr. 878/59/2022 din data 07.09.2022. În Raportul procedurii nr. e-6230/02.11.2022, întocmit în urma deciziei CNSC nr. .../09.08.2022, autoritatea contractantă a consemnat depunerea a 4 oferte, respingerea unei oferte, admisibilitatea celorlalte 3 oferte, printre care și a contestatorului, precum și desemnarea ofertei depusă de ... ca fiind câștigătoarea procedurii de atribuire cu o propunere financiară de 739.800,00 lei fără TVA; oferta contestatorului ... s-a clasat pe locul 2, cu o propunere financiară de 777.600,00 lei fără TVA. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat de autoritatea contractantă prin adresa nr. e-6231/02.11.2022, ... a formulat contestația ce face obiectul dosarului nr. 2809/2022. Ca un aspect prealabil, Consiliul va admite, în principiu, cererea de intervenție formulată de ...; acesta are interes să intervină în cauză, deoarece a fost desemnată câștigătoarea procedurii de atribuire, potrivit raportului procedurii nr. e-6230/02.11.2022, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 61 și următoarele din cod procedură civilă. Din verificarea documentelor aflate la dosar, se reține în soluționare că potrivit procesului verbal intermediar nr. i-26687/11.10.2022, autoritatea

§ 28

contractantă a decis să solicite clarificări privind prețurile aparent neobișnuit de scăzute ofertate de ... și de ...; contestatorul ... a ofertat prețul de 777.600 lei reprezentând 59,85% din valoarea estimată a procedurii, iar câștigătorul ... a ofertat un preț de 739.800 lei, reprezentând 56,95% din valoarea estimată a procedurii. De asemenea, se reține că prin adresa de răspuns nr. 118/11.10.2022, ... a precizat că face parte dintr-un grup de firme care dețin în proprietate spațiul de depozitare și de aceea nu plăteşte chirie; cheltuielile sunt legate strict de depozitare, de salariile manipulanților și cheltuielile cu întreținerea (apă, curent, climatizare) la care se adaugă o marjă de profit de 15%; cheltuielile cu transportul sunt reprezentate numai de costul combustibililor și plata manipulanților, în condițiile în care societatea deține propriile mijloace de transport. ... a prezentat aceste explicații, dar fără a da detalii tehnico-financiare privind justificarea de preţ, fără a anexa un centralizator cu calculele efectuate și documente probante - contracte, acte de proprietate, alte documente justificative care să vină în sprijinul celor susținute în răspuns. În fapt, ofertantul desemnat câştigător nu a prezentat o justificare reală a preţului ofertat, rezumându-se la a formula un răspuns general cu titlu de informare, făcând doar afirmaţii cu privire la categoriile de cheltuieli, dar nu a furnizat detalii concrete despre modul de formare a preţului. Cu toate acestea, autoritatea contractantă în mod eronat a considerat răspunsul suficient și concludent. Propunerea financiară trebuie să cuprindă toate costurile pe care le implică derularea contractului ce urmează a fi încheiat, astfel încât să se poată proba sustenabilitatea ofertei, iar autoritatea contractantă să aibă certitudinea că oferta prezentată nu este de natură a vicia rezultatul procedurii de atribuire. Preţul propus de ofertanţi nu este un element pur formal al ofertei, prezumat a fi valabil şi admis indiferent de valoarea sa, ci reprezintă elementul esenţial al propunerii financiare a cărui realitate/sustenabilitate trebuie să fie verificată de comisia de evaluare, în baza art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016 şi confirmată de ofertanţi prin documentele înaintate autorităţii, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față. Astfel, Consiliul apreciază că doar simplele afirmații din răspunsul nr. 118/11.10.2022 nu demonstrează că ... poate susţine realitatea preţului ofertat. În lipsa unor justificări concludente asupra fundamentării preţului, autoritatea contractantă în mod incorect a declarat ca fiind admisibilă oferta ..., criticile contestatorului fiind întemeiate. Față de cele expuse anterior în motivare, Consiliul apreciază că se impune ca autoritatea contractantă să-i solicite ofertantului ..., pe calea unei adrese de clarificare, prezentarea de documente justificative în susținerea afirmațiilor din conținutul adresei de răspuns nr. 118/11.10.2022, respectiv documente probante – contracte, facturi, calculații de preț, etc. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ... în contradictoriu cu ..., va dispune anularea deciziei de declarare admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de

§ 29

..., anularea raportului procedurii nr. e-6230/02.11.2022 precum și a tuturor actelor anterioare și subsecvente acestuia. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertelor conform motivării și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de .... În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga ... la plata cheltuielilor de judecată către ..., conform Facturii A – 007652/23.11.2022, în valoare de 3.570 lei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de ... în contradictoriu cu .... Dispune anularea deciziei de declarare admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de ..., anularea raportului procedurii nr. e-6230/02.11.2022 precum și a tuturor actelor anterioare și subsecvente acestuia. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertelor conform motivării și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, respinge cererea de intervenție formulată de .... În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligă ... la plata cheltuielilor de judecată către ..., conform Facturii A – 007652/ 23.11.2022, în valoare de 3.570 lei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.