Decizie 2670/2022
Decizie CNSC2022_2670_2022_Decizie_2670.pdf, BO2022_2670_2022_BO2022_2670.pdf
Document CNSC
SC DANGER SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA A URANIULUI - S.A. BUCURESTI
Decizia CNSC nr. 2670/C1/2879 din 15.12.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „SALOPETE ANTIACIDE ȘI ANTISTATICE”, cod CPV: 18114000-1, s-a solicitat: - anularea comunicării rezultatului procedurii; - respingerea ofertei clasate pe locul I. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de SC DANGER SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI-SA BUCUREȘTI. Obligatorie. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de SC DANGER SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI-SA BUCUREȘTI. Obligatorie. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_2670_2022_Decizie_2670.pdf, BO2022_2670_2022_BO2022_2670.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2670/C1/2879 Data: 15.12.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 57255/22.11.2022, formulată de SC DANGER SRL, cu sediul în Brașov, Str. Matei Corvin, nr. 21, județul Brașov, având cod unic de înregistrare RO 1112916, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J08/399/1992, reprezentată legal prin administrator, formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire elaborată de către entitatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI-SA BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2, Strada Lupu Dionisie, nr. 68 în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziții publice, având ca obiect: „SALOPETE ANTIACIDE ȘI ANTISTATICE”, cod CPV: 18114000-1, s-a solicitat: - anularea comunicării rezultatului procedurii; - respingerea ofertei clasate pe locul I. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de SC DANGER SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI-SA BUCUREȘTI. Obligatorie. Pagina 1 din 2
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice:
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2070/C1/2879 Data: 15.12.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 57255/22.11.2022, formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., .................., județul ........., având cod unic de înregistrare RO ........., înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată legal prin administrator, formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire elaborată de către entitatea contractantă ..........................., cu sediul în ........., ........., Strada Lupu Dionisie, nr. 68 în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziții publice, având ca obiect: „SALOPETE ANTIACIDE ȘI ANTISTATICE”, cod CPV: 18114000-1, s-a solicitat: - anularea comunicării rezultatului procedurii; - respingerea ofertei clasate pe locul I. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Contestatorul precizează că oferta declarată câștigătoare, nu deține certificat de examen UE de tip pentru produsul „Salopetă antiacidă și antistatică”, apreciind că nu are dreptul să ofere acest produs, invocând în susținere CJUE. Potrivit contestatorului, deoarece .................. nu deține un Certificat de Examen UE de Tip, în cadrul anexei 1 la formularul T1, nu a putut face dovada îndeplinirii cerințelor solicitate în caietul de sarcini (anexa 3), respectiv: - Conformitatea cu SR EN 13034:2005; - Conformitatea cu SR EN 1149-5:2008; - Compoziția fibroasă a țesăturii; - Caracteristicile antistatice ale salopetei; - Rezistența la penetrarea substanțelor chimice; - Dreptul de a aplica marcajul de conformitate europeană „CE”. Pagina 1 din 20
Invocă în drept dispozițiile art. 8 și 10 din Legea nr. 101/2016 și anexează contestației: - Anexa 1: Fișa de date aferentă anunțului cu numărul SCN1116360/28.10.2022; - Anexa 2: Comunicare rezultat procedură nr. 11936/18.11.2022; - Anexa 3: Caietul de sarcini; - Anexa 4: Dovada înaintării contestației către entitatea contractantă. Prin adresa nr. 12129/24.11.2022, înregistrată la CNSC sub nr. 58012/24.11.2022, ........................... transmite punctul de vedere cu
privire la contestația depusă de SC ......... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată. Entitatea contractantă apreciază decizia de respingere a ofertei contestatorului ca fiind corectă. Precizează că și-a desfășurat activitatea conform prevederilor legale în vigoare, privind achizițiile sectoriale, HG nr. 394/2016 și Legea nr. 99/2016. Referitor la punctul 1 din contestație, privind deținerea certificatului de examinare EC de Tip, entitatea contractantă menționează că a solicitat în cadrul caietului de sarcini, la punctul 5-Livrare și documente la livrare: „Produsul va fi însoțit de următoarele documente: (…) Certificat de examinare EC de TIP”. Susține că a solicitat confirmarea îndeplinirii acestei cerințe în cadrul anexei 1 la formularul T1, depunerea certificatului fiind necesară la momentul livrării produselor. Potrivit entității contractante, ofertantul declarat câștigător, a menționat în anexa 1 la formularul T1 nr. 331/08.11.2022, postată pe SEAP în cadrul documentelor de ofertă tehnică: „Produsul va fi însoțit de următoarele documente: (…) Certificat de examinare EC de TIP”. Menționează că ofertantul declarat câștigător a semnat și ștampilat acest certificat și formularul T1, în cadrul căruia apare precizat: „Subsemnatul declar că informațiile furnizate sunt complete și corecte în fiecare detaliu (...). Înțeleg că în cazul în care această declarație nu este conformă cu realitatea sunt pasibil de încălcarea prevederilor legislației penale privind falsul în declarații”. Referitor la cel de-al doilea motiv al contestației, privind îndeplinirea cerințelor solicitate în cadrul Caietului de sarcini, entitatea precizează faptul că, în cadrul caietului de sarcini postat pe SEAP, la punctul 3-Caracteristici tehnice, a solicitat: „Modelul trebuie să fie realizat în conformitate cu cerințele esențiale de securitate și sănătate și/sau standarde europene armonizate sau să aibă caracteristici echivalente celor din standardele: - SR EN 13034:2005 (EN 13034:2005) - pentru cerințe de performanță pentru îmbrăcămintea de protecție chimică împotriva stropirii ușoare (Echipament de tip PB 6); - SR EN 1149-5:2008 (EN 1149-5:2008) - cerințe îmbrăcăminte caracteristici antistatice”. Entitatea contractantă susține că a solicitat confirmarea îndeplinirii acestor cerințe în cadrul Anexei 1 la Formularul T1. Conform entității contractante, .................. a menționat în anexa 1 la formularul T1 nr. 331/08.11.2022 postată în SEAP, în cadrul documentelor de ofertă tehnică: „Modelul este realizat în conformitate cu Pagina 3 din 20
cerințele esențiale de securitate și sănătate și/sau standarde europene armonizate și are caracteristici echivalente celor din standardele: - SR EN 13034:2005 (EN 13034:2005) - pentru cerințe de performanță pentru îmbrăcămintea de protecție chimică împotriva stropirii ușoare (Echipament de tip PB 6); - SR EN 1149-5:2008 (EN 1149-5:2008) - cerințe îmbrăcăminte caracteristici antistatice”. Entitatea contractantă susține că ofertantul declarat câștigător a transmis acest document semnat și ștampilat, cât și formularul T1, în
cadrul căruia apare menționat: „Subsemnatul declar că informațiile furnizate sunt complete și corecte în fiecare detaliu (...). Înțeleg că în cazul în care această declarație nu este conformă cu realitatea sunt pasibil de încălcarea prevederilor legislației penale privind falsul în declarații”. Luând în considerare aceste aspecte, entitatea contractantă a apreciat oferta depusă de .................. ca fiind conformă, fiind respectate prevederile legale incidente raportate la procesul de evaluare al ofertei în raport cu cerințele din documentația de atribuire, urmând ca prezentarea certificatului EC de tip să fie constatată la momentul livrării produselor, conform prevederilor documentației de atribuire. Entitatea contractantă precizează că va aplica prevederile art. 161 alin. (1) din HG nr. 394/2016 cu modificările și completările ulterioare, privind emiterea unui document constatator, în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, urmând să fie aplicate prevederile legislației cu privire la încadrarea ofertei ca „fals în declarații”, cu consecințele legale corespunzătoare. Menționează că oferta depusă de .................. s-a clasat pe locul 1, în urma analizei ofertelor financiare și a aplicării criteriului de atribuire, astfel stabilindu-se clasamentul procedurii. Pe cale de excepție, invocă inadmisibilitatea contestației formulată de contestator. În opinia entității contractante, a aplicat întocmai și corect principiile care stau la baza derulării corecte a unei proceduri de achiziție sectorială, solicitând respingerea contestației ca nefondată și menținerea tuturor actelor efectuate în cadrul procedurii de atribuire. Anexează, în copie, dosarul achiziției sectoriale. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 58273/25.11.2022, SC ......... SRL trimite răspuns la punctul de vedere al entității contractante. În opinia contestatorului, din răspunsul formulat de către entitatea contractantă, rezultă că .................. a declarat sub posibila sancțiune a legii penale privind falsul în declarații următoarele: „- produsul va fi însoțit de următoarele documente: - (...) Certificat de Examinare EC de Tip”; „Modelul este realizat în conformitate cu cerințele esențiale de securitate și sănătate și/sau standarde europene armonizate și are caracteristici echivalente celor din standardele: - SR EN 13034:2005 (EN 13034:2005) - pentru cerințe de performanță pentru îmbrăcămintea de proiecție chimică împotriva stropirii ușoare (Echipament de tip PB 6) Pagina 5 din 20
- SR EN 1149-5:2008 (EN 1149-5:2008) - cerințe îmbrăcăminte caracteristici antistatice”. Contestatorul precizează că la data declarației, .................. nu deținea un astfel de certificat, iar emiterea acestuia se face de către un organism notificat în urma unei proceduri complexe a cărei finalizare nu depinde exclusiv de ofertantul declarat câștigător. Apreciază declarația ca fiind inexactă întrucât conformitatea poate exista doar în cazul emiterii unui certificat de examen UE de tip, certificat inexistent la data ofertei.
Potrivit contestatorului, din punctul de vedere al entității contractante, nu reiese că .................. a făcut dovada îndeplinirii următoarelor cerințe solicitate în caietul de sarcini: „- compoziția fibroasă a țesăturii (20 PES + 79 BBC + 1 fibre antistatice) - caracteristicile antistatice (rezistivitate de suprafață sub 2,5x109Ώ sau t50 sub 4s și S peste 0,2) - rezistență la penetrarea substanțelor chimice «indice de respingere peste 95 (clasa 3) și indice de penetrare maxim 5 (clasa 2)»”. În opinia contestatorului, oferta declarată câștigătoare ar fi trebuit respinsă ca fiind neconformă. Pentru a obține dovezi suplimentare în susținerea celor expuse în cadrul contestației, SC ......... SRL, solicită studierea dosarului achiziției publice. Prin corespondența electronică, SC ......... SRL, transmite adresa înregistrată la CNSC sub nr. 60194/08.12.2022, prin care specifică în mod expres, că solicită studiul dosarului achiziției publice să fie efectuat la sediul entității contractante. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 58499/28.11.2022, contestatorul depune, în original, contestația și recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208609663/1 tranzacția nr. 1278405719/2119334355 din data de 25.11.2022, eliberată de CEC Bank Sucursala ........., în cuantum de 428,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ........................... în calitate de entitate contractantă, a organizat procedura simplificată, în vederea atribuirii contractului de achiziții publice, având ca obiect: „SALOPETE ANTIACIDE ȘI ANTISTATICE”, cod CPV: 18114000-1, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. SCN1116360/28.10.2022, conform căruia valoarea estimată a procedurii este de 21.395,20 lei fără TVA. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al acordului cadru este „cel mai bun raport calitate-preț”. Analizând obiectul contestației formulate, se reține că acesta îl constituie lipsa din cadrul ofertei tehnice depuse de .................. a Certificatului de Examinare UE de Tip cât și a Certificatelor de conformitate: - SR EN 13034:2005 (EN 13034:2005) - pentru cerințe de performanță pentru îmbrăcămintea de proiecție chimică împotriva stropirii ușoare (Echipament de tip PB 6); - SR EN 1149-5:2008 (EN 1149-5:2008) - cerințe îmbrăcăminte caracteristici antistatice, Pagina 7 din 20
motiv pentru care, Consiliul va analiza în cele ce urmează aceste critici prin raportarea la cerințele documentației de atribuire și legislația specifică în materie. Astfel, Consiliul reține că documentele lipsă invocate sunt cuprinse în conținutul Caietului de sarcini la punctul 5 intitulat „Livrare și documente de livrare”, în cadrul căruia se stipulează că: „Produsul va fi însoțit de următoarele documente: (...) Certificat de conformitate și Certificat de examinare EC de TIP”.
Analizând critica formulată în raport cu cerința autorității contractante din cadrul documentației de atribuire, respectiv caietului de sarcini, Consiliul urmează să o respingă ca nefondată deoarece, contrar susținerilor contestatorului, autoritatea contractantă nu a solicitat prin caietul de sarcini ca ofertanții să prezinte în cadrul ofertelor tehnice aceste certificate/standarde, ci a menționat că aceste documente vor fi prezentate ulterior atribuirii, cu ocazia livrării și recepționării produselor. Astfel, în ceea ce privește exercitarea în etapa de evaluare a ofertelor a unei constrângeri în îndeplinirea unor condiții legate de executarea contractului, CJUE s-a pronunțat în cauza C-295/20 astfel: „În plus, în temeiul articolului 58 din Directiva 2014/24, un ofertant este obligat, pentru a putea fi admis să participe la o procedură de atribuire a unui contract, să demonstreze că îndeplinește, la momentul depunerii ofertei sale, criteriile calitative de selecție enumerate la articolul 58 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(c) din această directivă. În schimb, el poate aștepta să i se atribuie contractul pentru a face dovada că îndeplinește condițiile de executare a contractului. Astfel, criteriile calitative de selecție permit autorității contractante să nu admită să participe decât operatori economici ale căror capacități tehnice și profesionale, întemeiate pe experiența lor recentă, lasă să se înțeleagă că vor fi în măsură să execute contractul în discuție, obținând, dacă este nevoie, autorizațiile sau logistica necesare. În plus, a constrânge ofertanții să îndeplinească toate condițiile de executare a contractului încă de la prezentarea ofertei lor constituie o cerință excesivă, care riscă, așadar, să descurajeze acești operatori să participe la procedurile de achiziții publice și încalcă prin aceasta principiile proporționalității și transparenței, garantate la articolul 18 alineatul (1) din directiva menționată. (...) Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară: (...) 2) Articolul 70 din Directiva 2014/24 coroborat cu articolul 18 alineatul (1) din această directivă trebuie interpretat în sensul că se opune ca oferta unui ofertant să fie respinsă pentru simplul motiv că acesta nu face dovada, la momentul depunerii ofertei sale, că îndeplinește o condiție de executare a contractului în discuție”. În soluționarea contestației, Consiliul reține că documentația de atribuire, așa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedură, care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 123 din HG nr. 395/2016), cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfășurarea Pagina 9 din 20
procedurii de atribuire să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu cât și prevederile propriei documentații de atribuire, care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. La punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, CJUE a reținut că: „Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi
revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le- a stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C- 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C- 42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)” iar la punctul 42 din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum s- a amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le- a stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. Ori, întrucât autoritatea contractantă nu a solicitat prin caietul de sarcini sau prin instrucțiunile pentru ofertanți obligativitatea prezentării în cadrul propunerii tehnice a Certificatului de Examinare UE de Tip sau a Certificatelor de conformitate, se reține că pe parcursul evaluării ofertelor, comisia de evaluare nu avea obligația verificării acestor informații, criticile contestatorului privind acest aspect urmând a fi respinse ca nefondate. Mai mult, fără a schimba caracterul nefondat al contestației, Consiliul reiterează că, în condițiile în care autoritatea contractantă nu a solicitat operatorilor economici prin anunțul de participare prezentarea/ deținerea vreunei certificări/standarde, această cerință regăsindu-se doar în caietul de sarcini (și doar ca cerință de livrare și recepție a produselor) lipsa prezentării acestor documente nu putea constitui motiv de respingere în etapa de evaluare a ofertelor, fiind aplicabile următoarele prevederi legale: Pagina 11 din 20
- art. 172 din Legea nr. 98/2016: „(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica în cadrul procedurii de atribuire numai criterii de capacitate referitoare la: a) capacitatea de exercitare a activității profesionale; b) situația economică și financiară; c) capacitatea tehnică și profesională. (2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune operatorilor economici alte cerințe de capacitate privind participarea la procedura de atribuire față de cele prevăzute la alin. (1).
(3) Autoritatea contractantă stabilește numai cerințe de participare care sunt necesare și adecvate pentru a se asigura că un candidat/ofertant are capacitatea juridică și financiară și competențele tehnice și profesionale pentru a executa contractul de achiziție publică/acordul-cadru care urmează să fie atribuit.
(4) Autoritatea contractantă nu poate stabili cerințe de participare pentru subcontractanții propuși de ofertant/candidat în ofertă sau solicitarea de participare, dar ia în considerare capacitatea tehnică și profesională a subcontractanților propuși pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă documentele prezentate sunt relevante în acest sens. (5) Toate cerințele privind capacitatea solicitate de autoritatea contractantă trebuie să aibă legătură cu obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru și să fie proporționale prin raportare la obiectul acestuia”. - art. 179 lit. c) din Legea nr. 98/2016: „Operatorul economic face dovada îndeplinirii cerințelor privind capacitatea tehnică și profesională prin prezentarea, după caz, a unora sau mai multora dintre următoarele informații și documente: (...) m) certificate emise de institute oficiale responsabile cu controlul calității sau organisme cu competențe recunoscute, care atestă conformitatea produselor care urmează a fi livrate, identificată în mod clar prin trimitere la specificații tehnice sau standarde”; - art. 30 din HG nr. 395/2016: „(1) Autoritatea contractantă poate utiliza criterii de calificare atunci când aplică orice procedură de atribuire. (2) Autoritatea contractantă stabilește criterii de selecție în cadrul documentației de atribuire atunci când aplică în cadrul procedurii de atribuire etapa de selecție a candidaților și trebuie să se raporteze la criteriile de calificare stabilite prin documentația de atribuire. (3) Criteriile de selecție pot privi numai situația economică și financiară și/sau capacitatea tehnică și profesională și trebuie să se raporteze la criterii de calificare ce au fost stabilite de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire. (4) Criteriile de calificare și criteriile de selecție stabilite de autoritatea
contractantă
sunt
incluse
în
anunțul
de participare/simplificat/de concurs. (5) Autoritatea contractantă are obligația să precizeze în anunțul de participare și în documentația de atribuire modalitatea de acordare a punctajului pe baza căruia se va realiza clasamentul candidaților, ori de câte ori urmează să realizeze o selecție a acestora. Pagina 13 din 20
(6) Criteriile de calificare și criteriile de selecție care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentația descriptivă și care nu sunt prevăzute în anunțul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise”. Din interpretarea textelor legale mai sus iterate, rezultă că autoritatea contractantă are dreptul și libertatea de a stabili cerințe de calificare privind capacitatea tehnică/profesională a ofertanților ce au ca scop demonstrarea potențialului tehnic /organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură de a îndeplini contractul și de a
rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câștigătoare, sub condiția ca aceste cerințe să fie incluse în anunțul de participare, stabilirea acestora doar în caietul de sarcini fiind considerate clauze nescrise. Conținutul documentației de atribuire, așa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatoriu atât pentru operatorii economici participanți la procedură care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 123 din HG nr. 395/ 2016), cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfășurarea procedurii de achiziție publică să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. Consiliul reține că, prin necontestarea în termenul legal, prevederile documentației de atribuire au devenit obligatorii atât pentru ofertanți, cât și pentru comisia de evaluare, în exercitarea atribuțiilor sale exclusive, prevăzute la art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Or, certificatele/standardele invocate ca fiind lipsă au natura unei cerințe de calificare și care ar fi trebuit să se regăsească menționată în mod corespunzător și explicit în cuprinsul anunțului de participare și nicidecum inclusă în mod artificial doar în cuprinsul caietului de sarcini, astfel încât oferta să fie respinsă prin raportare la o pretinsă neconcordanță cu această cerință. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din HG nr. 395/2016, „criteriile de calificare au ca scop demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul/acordul-cadru și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câștigătoare”. Prin urmare, în această etapă a procedurii de evaluare a propunerilor tehnice, nu se pot adăuga cerințe/specificații noi care nu au fost aduse la cunoștința operatorilor economici interesați, anterior elaborării și depunerii ofertelor, contestatorul încercând în acest moment să interpreteze/includă anumite cerințe care nu au fost menționate în mod expres în cadrul anunțului de participare astfel încât să devină obligatorii și să constituie temei de respingere a unei oferte. În cadrul Hotărârii pronunțată în cauza C-213/2017, CJUE s-a pronunțat astfel, în considerentul nr. 45: „Principiile menționate, care au drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât și în momentul în care acestea sunt Pagina 15 din 20
evaluate de către autoritatea contractantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2001, SIAC Construction, C- 19/00, Rec., p.
I- 7725, punctul 34, și Hotărârea din 4 decembrie 2003, EVN și Wienstrom, C- 448/01, Rec., p. I- 14527, punctul 47), constituie într- adevăr, temeiul directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice (a se vedea, printre altele, Hotărârea Universale- Bau și alții, citată anterior, punctul 91, și Hotărârea din 19 iunie 2003, GAT, C- 315/01, Rec., p. I- 6351, punctul 73), iar obligația autorităților contractante de a asigura respectarea acestora corespunde chiar esenței acestor directive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2002, Concordia Bus Finland, C- 513/99, Rec., p. I- 7213, punctul 81, și Hotărârea din 3 martie 2005, Fabricom, C- 21/03 și C- 34/03, Rec., p. I- 1559, punctul 26)”. Astfel, în condițiile în care autoritatea contractantă nu a impus în cadrul anunțului de participare o cerință de calificare privind obligativitatea prezentării de către ofertanți a unei vreunei certificări, o Pagina 17 din 20
eventuală solicitare în acest sens ar fi însemnat nerespectarea propriei documentații de atribuire și a regulilor stabilite în cadrul procedurii de achiziție, fapt ce ar fi fost contrar și principiilor tratamentului egal și nediscriminării consacrate de legislația în materie. Prin urmare, astfel de cerințe de calificare prevăzute exclusiv în caietul de sarcini, iar nu și în anunțul de participare, sunt lovite de o cauză de ineficacitate și nu vor produce efecte juridice; în atare condiții, autoritatea contractantă nu avea temei legal de respingere a ofertei declarate câștigătoare, motiv pentru care critica contestatorului este
lipsită de temei legal, din moment ce unicul criteriu pe care contestatorul SC ......... SRL l-a apreciat neîndeplinit de către .................. a fost cel inserat exclusiv în caietul de sarcini (și doar în executarea contractului), autoritatea contractantă având obligația de a verifica îndeplinirea conformității ofertelor tehnice cu respectarea strictă a propriilor cerințe stipulate în cadrul documentației de atribuire, orice altă cerință sau condiție impusă operatorilor economici excede propriilor reguli stabilite. Ținând seamă de considerentele mai sus iterate, este evident că eventuala solicitare a unor certificate de către autoritatea contractantă (astfel cum susține contestatorul că ar trebui să procedeze autoritatea în cazul contracandidatului său) ar însemna în acest moment încălcarea propriei documentații de atribuire iar stabilirea solicitării acesteia în caietul sarcini clauză nescrisă, motiv pentru care având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu ............................
Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu ............................ Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ………………. PREȘEDINTE ……………………… Consilier de soluționare ………………….. Redactat practicaua deciziei ……………….. Pagina 19 din 20
Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 10 (zece) pagini
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.