AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2461/2022

BRAI-CATA SRL în contradictoriu cu ASOCIATIA DE DEZVOLTARE ITERCOMUNITARA SISTEMUL DE GESTIONARE A DESEURILOR JUDETUL HUNEDOARA

Decizia CNSC nr. 2461/C5/2630 din 22.11.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2461/C5/2630 din 22.11.2022

Data din document
2022-11-22
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Lot 3 – «Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru»”, cod CPV 90500000-2 (Rev.2), inițiată de ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „SISTEM INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA”, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Deva, Piața Unirii nr. 9, județul Hunedoara și a solicitat anularea procedurii de atribuire pentru încălcări grave ale legislaţiei achiziţiilor publice, anularea tuturor actelor anterioare emise de autoritatea contractantă care au stat la baza sau în legătură cu aplicarea procedurii de atribuire şi/sau concomitente aplicării acesteia şi/sau ulterioare aplicării acesteia, precum și permiterea accesului la dosarul cauzei. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu și declină competența de soluționare a contestației formulată de BRAI CATA SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „SISTEM INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA”, în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalului București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal. Fără cale de atac. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Analizând conținutul Invitației de participare nr. 31/13.09.2022, Consiliul reține că la pct. 5 este menționată următoarea informație: „Durata contractului: 12 l cu posibilitate de prelungire până la data atribuirii contractului de delegare prin procedura de l de dar nu mai mult decât prevede legislația în vigoare”. De asemenea, Consiliul reține că, la data de 10.10.2022, între ..... (Delegatar) și ..... SA (Delegat) s-a încheiat Contractul nr. 44/10.10.2022, având ca obiect Lot 3 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru” – Delegarea gestiunii activităților componente ale serviciului de salubrizare a localităților din zona de colectare 3 Centru/Bârcea Mare – Colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare. Verificând informațiile publicate în SEAP, Consiliul reține că la data de 18.11.2022, autoritatea contractantă a publicat în SEAP Anunțul de atribuire nr. CAN1092001/18.11.2022. Până în prezent, autoritatea …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2461/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 53072Data înregistrării: 2022-10-31

2022_2461_2022_Decizie_2461.pdf, BO2022_2461_2022_BO2022_2461.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.723 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2461/C5/2630 Data: 22.11.2022 Prin contestația neînregistrată și nedatată la emitentă, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 53072/31.10.2022 și, respectiv, sub nr. 53456/ 01.11.2022, BRAI CATA SRL, cu sediul în municipiul București, Şoseaua Virtuţii nr. 48, etaj 1, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/5351/2016, având CIF RO 13627967, reprezentată legal de dl. Preda Ştefănel Alin, în calitate de administrator și convențional, prin SCA ȚUCĂ ZBÂRCEA ȘI ASOCIAȚII, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA ȚUCĂ ZBÂRCEA ȘI ASOCIAȚII în municipiul București, Șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, intrarea Aripa de Vest, et. 8, sector 1, a contestat procedura de atribuire prin „negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare” a contractului având ca obiect „Lot 3 – «Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru»”, cod CPV 90500000-2 (Rev.2), inițiată de ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „SISTEM INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA”, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Deva, Piața Unirii nr. 9, județul Hunedoara și a solicitat anularea procedurii de atribuire pentru încălcări grave ale legislaţiei achiziţiilor publice, anularea tuturor actelor anterioare emise de autoritatea contractantă care au stat la baza sau în legătură cu aplicarea procedurii de atribuire şi/sau concomitente aplicării acesteia şi/sau ulterioare aplicării acesteia, precum și permiterea accesului la dosarul cauzei. Pagina 1 din 2

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu și declină competența de soluționare a contestației formulată de BRAI CATA SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „SISTEM INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA”, în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalului București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal. Fără cale de atac. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 30.005 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2461/C5/2630 Data: 22.11.2022 Prin contestația neînregistrată și nedatată la emitentă, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 53072/31.10.2022 și, respectiv, sub nr. 53456/ 01.11.2022, .....SRL, cu sediul în municipiul ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ...., având CIF RO ....., reprezentată legal de dl. ....., în calitate de administrator și convențional, prin SCA ..... cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA ..... în municipiul ......, a contestat procedura de atribuire prin „negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare” a contractului având ca obiect „Lot 3 – «Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru»”, cod CPV 90500000-2 (Rev.2), inițiată de ....., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul ....și a solicitat anularea procedurii de atribuire pentru încălcări grave ale legislaţiei achiziţiilor publice, anularea tuturor actelor anterioare emise de autoritatea contractantă care au stat la baza sau în legătură cu aplicarea procedurii de atribuire şi/sau concomitente aplicării acesteia şi/sau ulterioare aplicării acesteia, precum și permiterea accesului la dosarul cauzei. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, autoarea acesteia aduce la cunoștință că autoritatea contractantă a semnat în data de 10.10.2022 Contractul LOT 3 „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru” nr. Pagina 1 din 11

§ 2

44 din data de 10.10.2022 - Delegarea Gestiunii activităţilor componente ale serviciului de salubrizare a localităţilor din zona de colectare 3 Centru/Bârcea Mare - Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare, societatea sa nefiind în posesia acestuia. De asemenea, contestatoarea menționează că este titularul Contractului de delegare nr. 394/720/25.04.2018 – zona 1 Brad, reziliat ca urmare a aprobării Hotărârii A.G.A. nr. 14/20.07.2022, Contractului de delegare nr. 874/1975/22.08.2018 - zona 2 Haţeg, reziliat ca urmare a aprobării Hotărârii A.G.A. nr. 11/20.07.2022, respectiv Contractului de delegare nr. 1760/760/27.12.2018 zona 3 Centru, reziliat ca urmare ca Hotărârii A.G.A. nr. 11/20.07.2022, împotriva tuturor notificărilor de reziliere, societatea sa formulând în primă fază, plângeri prealabile şi, ulterior, acţiune în instanţă, considerându-le abuzive şi nelegale. Astfel, .....SRL se consideră o persoană vătămată inclusiv prin derularea şi în cadrul prezentei proceduri de atribuire care este afectată de încălcări grave ale legislaţiei achiziţiilor publice. În continuare, contestatoarea prezintă aspecte cu privire la nelegalitatea aplicării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, arătând, printre altele că, autoritatea contractantă, după rezilierea abuzivă a contractelor de delegare încheiate cu societatea sa în data de 26.07.2022, a lăsat să curgă o perioadă de 16 zile până la publicarea anunţului de participare nr. CN1045910 din data de 11.08.2022, a organizat o procedură de negociere competitivă pretinzând termene mai reduse, şi-a auto-anulat procedura negocierii competitive, prin Procesul-verbal de anulare a procedurii din data de 25.08.2022 şi a continuat cu atribuirea directă a Contractului Lot 3 nr. 44/10.10.2022, printr-o procedură pe care o apreciază ca fiind „dedicată” ofertantului ..... SA, în total, 77 de zile de la rezilierea contractelor şi până la încheierea nelegală a contractului mai sus precizat. De asemenea, contestatoarea arată că procedura de atribuire este una nelegală deoarece: a) .....nu a aprobat/validat alegerea şi aplicarea procedurii de negociere fără publicarea unui anunţ de participare şi documentaţia de atribuire pentru noua procedură. Regulamentul serviciului de salubrizare ataşat la procedura de atribuire nu este regulamentul aprobat de UAT- urile care formează ADI Hunedoara; b) .....nu a obţinut mandate de la toate UAT-urile membre; c) .....şi-a preconstituit o presupusă stare de urgenţă pentru atribuirea Contractului LOT 3 prin procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare; d) .....nu a publicat anunţ de atribuire în SEAP. Pentru toate motivele de mai sus, contestatoarea solicită admiterea contestației, astfel cum aceasta a fost formulată. În dovedire, .....SRL a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Pagina 2 din 11

§ 3

Prin adresa nr. 3093/02.11.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 53800/02.11.2022, .....SRL a depus, în original, Recipisa de consemnare nr. 208543237/1 din 02.11.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, în sumă de 220.000 lei. Prin adresa nr. 53882/2630/C5/03.11.2022, a solicitat contestatoarei să transmită la dosarul cauzei, recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de lege. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatoarei transmiterea actului atacat și a dovezii datei luării la cunoştinţă despre acesta, precum și a mijloacelor de probă pe care se sprijină contestația, inclusiv a documentelor probante din care să rezulte valoarea estimată a procedurii de atribuire contestată. .....SRL a răspuns la solicitarea CNSC nr. 53882/2630/ C5/03.11.2022, prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 54450/07.11.2022 și, respectiv, sub nr. 54845/08.11.2022, susținând că a constituit cauțiunea în cuantum de 220.000 lei, având în vedere că valoarea estimată depășește pragul menționat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, aceasta raportându-se la valoarea estimată precizată în vechea procedură a autorității contractantă, publicată prin anunțul de participare nr. CN1045910/11.08.2022. De asemenea, contestatoarea învederează că nu a fost publicat niciun anunț de atribuire a Contractului Lot 3 nr. 44/10.10.2022. În final, în ceea ce priveşte data luării la cunoştinţă despre actul atacat, informaţia cu privire la alegerea procedurii şi presupusa motivare a încadrării într-unul dintre cazurile de excepţie, precum şi eventuala încheiere a Contractului LOT 3 nr. 44/10.10.2022, pe care nu îl are în posesie, contestatoarea subliniază că nu au putut fi identificate într-un document emis de autoritatea contractantă special în acest sens, ci în documente în legătură cu procedura de atribuire, indicate în cadrul contestației: (i) Proiect de Hotărâre nr. 478/20.10.2022 a Consiliului Local al Municipiul Hunedoara privind aprobarea taxei de salubrizare în Municipiul Hunedoara; ii) Proiect de Hotărâre nr. 75/2022 a Comunei Teliucu Inferior; iii) Hotărârea nr. 429/24.10.2022 a Consiliului Judeţean al Municipiului Deva privind instituirea taxei de salubrizare pentru toţi utilizatorii serviciului, persoane fizice şi juridice, în municipiul Deva; iv) Notă de fundamentare nr. 2054/18.10.2022 a .....privind aprobarea Regulamentului de instituire şi administrare a taxei speciale de salubrizare pentru zona de colectare 3 Centru. Prin adresa neînregistrată și nedatată la emitentă, înregistrată la Consiliu sub nr. 54561/07.11.2022, autoritatea contractantă, reprezentată convențional prin SCA ...., a transmis punctul de vedere cu privire la contestație, însoțit de dosarul achiziției publice și de oferta depusă de ..... SA. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă încunoștințează că, la data de 11.08.2022 a publicat procedura de negociere competitivă, pe care a anulat-o la data de 29.08.2022, prin urmare procedând la Pagina 3 din 11

§ 4

elaborarea unei noi strategii de contractare, finalizată la data de 12.09.2022, în vederea asigurării continuității serviciului de salubrizare. Astfel, autoritatea contractantă arată că în procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare s-a transmis invitație singurului ofertant care a depus ofertă în cadrul procedurii anulate, de negociere competitivă, procedură finalizată cu semnarea contractului nr. 44/167/10.10.2022. Pe cale de excepție, autoritatea contractantă invocă excepția tardivității contestației și cea a lipsei de interes a contestatoarei în promovarea contestației. Pe fondul cauzei, autoritatea contractantă consideră că a procedat la derularea procedurilor de achiziție în condiții depline de legalitate, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 98/2016. Prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 55436/10.11.2022, autoritatea contractantă a făcut dovada transmiterii punctului de vedere către contestatoare. Prin adresa nr. 55632/2630/C5/11.11.2022, Consiliul a informat contestatoarea despre faptul că poate transmite susțineri cu privire la excepțiile invocate de autoritatea contractantă în punctul său de vedere. .....SRL a răspuns la solicitarea CNSC nr. 55632/2630/C5/ 11.11.2022 prin adresa transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 56000/15.11.2022 și, respectiv, sub nr. 56630/17.11.2022, prin care a formulat contra- argumente față de susținerile autorității contractante în legătură cu excepțiile de mai sus. Autoritatea contractantă ..... a transmis, prin mijloace electronice (e-mail), corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 56455/16.11.2022, care conține următoarele documente: 1. Contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru/Bârcea Mare, înregistrat sub nr. 1760/760/27.11.2018, respectiv actele adiţionale nr. 1 şi 2 la acest contract; 2. Anunţul de atribuire publicat cu privire la finalizarea procedurii de negociere fără publicare prealabilă; 3. Nota de fundamentare nr. 2054/18.10.2022, cu menţiunea că aceasta a fost transmisă UAT-urilor în data de 18.10.2022; 4. Proiectul de hotărâre nr. 478/20.10.2022 a Consiliului Local Hunedoara și dovada publicării acestuia; 5. Proiectul de hotărâre nr. 75/2022 a comunei Teliucu Inferior și dovada publicării acestuia. Prin adresele nr. 56648/2630/C5/17.11.2022 și nr. 56649/2630/ C5/17.11.2022, Consiliul a solicitat părților transmiterea unor susţineri «referitoare la excepţia, invocată din oficiu, privind lipsa competenţei materiale a Consiliului în soluţionarea cauzei şi declinarea soluţionării acesteia către instanţa de judecată competentă potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 [art. 10 alin. (3)], respectiv Pagina 4 din 11

§ 5

Tribunalul Hunedoara Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, având în vedere următoarele argumente: - potrivit prevederilor art. 211 din Legea nr. 98/2016, „Procedura de atribuire se finalizează prin: a) încheierea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru /.../”, iar potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor /.../”, astfel încât, prin încheierea contractului nr. 44/10.10.2022, s-a finalizat procedura de atribuire, ceea ce a condus la încetarea competenței Consiliului; - contestația a fost transmisă Consiliului și autorității contractante la data de 28.10.2022, ulterior încheierii contractului nr. 44/10.10.2022 și finalizării procedurii de atribuire; - în conformitate cu dispozițiile art. 1166 și 1174 din Codul civil, prin încheierea contractului s-a realizat acordul de voință al părților semnatare, urmând a se trece la etapa următoare – executarea contractului. Față de cele mai sus menționate și având în vedere obiectul contestației dvs., respectiv „anularea procedurii de atribuire /.../ pentru încălcări grave ale legislației achizițiilor publice, anularea tuturor actelor anterioare emise de autoritatea contractantă care au stat la bază sau în legătură cu aplicarea procedurii de atribuire și/sau concomitente aplicării acesteia și/sau ulterioare acesteia”, se constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că „Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice, în termen de 45 de zile”, precum și a art. 57 din același act normativ: „Părţile pot conveni ca litigiile în legătură cu interpretarea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor să fie soluţionate prin arbitraj”». ..... a răspuns prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 57020/21.11.2022, prin care a făcut trimitere la prevederile art. 1, art. 53 și art. 12 din Legea nr. 101/2016, precum și la jurisprudența CNSC, arătând că, în prezenta cauză se pune problema a se stabili în ce măsură la data introducerii contestaţiei se poate vorbi despre o procedură de atribuire care să poată face obiectul contestaţiei, procedura în cauză finalizându-se prin încheierea contractului de achiziţie publică, în data de 10.10.2022. De asemenea, autoritatea contractantă invocă art. 211 din Legea nr. 98/2016 și o altă speță a CNSC. Contestatoarea a răspuns prin adresa datată 18.11.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 57023/21.11.2022, prin care a făcut Pagina 5 din 11

§ 6

trimitere la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, care stabileşte ca fiind act al autorităţii contractante orice act în legătură cu sau în cadrul procedurii de atribuire, prin contestație, societatea sa contestând procedura de atribuire de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare privind prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru, iar nu exclusiv Contractul LOT 3 nr. 44/10.10.2022 de al cărui eventuală încheiere şi conţinut nu avea cunoştinţă. Contestatoarea apreciază că, în cauză este lipsită de relevanţă încheierea în sine şi momentul exact al încheierii Contractului LOT 3 nr. 44/10.10.2022 atât timp cât, pe de o parte, autoritatea contractantă a înţeles să urmeze procedura de atribuire prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare, iar, pe de altă parte, nu a publicat anunţ de atribuire a contractului de achiziţie publică mai sus rubricat, nici până în prezent, deşi acest termen a expirat în prezent, cu încălcarea vădită a dispoziţiilor art. 145 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016. Cu alte cuvinte, ar însemna că o autoritate contractantă are dreptul de a atribui un contract public fără organizarea unei proceduri publice transparente şi competitive şi de a încheia contractul de achiziţie publică urmând a face plăţi din fonduri publice, fără a exista posibilitatea de a contesta în mod efectiv condiţiile în care a fost organizată procedura de atribuire şi legalitatea acesteia, doar pentru faptul că autoritatea contractantă a încheiat între timp contractul. O atare situaţie ar putea fi asimilată unei veritabile îngrădiri a accesului la justiţie garantat de Constituţia României. Faţă de acest ultim aspect, contestatoarea apreciază că, în cauză, se impune reţinerea inopozabilităţii Contractului LOT 3 nr. 44/10.10.2022, precum şi a momentului încheierii acestuia faţă de societatea sa atât timp cât nu a avut la cunoştinţă de conţinutul, precum nici de momentul încheierii acestuia. Contestatoarea observă, din documentele depuse de autoritatea contractantă odată cu punctul de vedere formulat în cauză, că în data de 16.11.2022 a fost trimis spre publicare anunţul de atribuire a contractului de achiziţie publică mai sus precizat, deci peste termenul legal de 30 de zile şi cu mult peste momentul formulării contestaţiei. Cu privire la nulitatea actelor invocate prin contestaţie, .....SRL menționează că aceasta se raportează la momentul de început al emiterii actelor, ce au stat la baza procedurii de atribuire, CNSC fiind competent să se pronunţe cu privire la aspectele solicitate şi invocate de societatea sa. Sub acest aspect, este invocat art. 1246 din Codul civil. Cu privire la excepţia lipsei competenţei materiale a CNSC, contestatoarea face trimitere la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora, în eventualitatea în care s-ar admite excepția invocată din oficiu, atunci cauza s-ar declina la Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal. Pagina 6 din 11

§ 7

Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ....., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire prin „negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare” a contractului având ca obiect „Lot 3 – «Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru»”, cod CPV 90500000-2 (Rev.2), prin transmiterea Invitației de participare nr. 31/13.09.2022 către un singur ofertant, respectiv, ..... SA, stabilind data de depunere a ofertei la 30.09.2022, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate- preț” și valoarea estimată, fără TVA, de 42.707.903,43 lei. Așa cum rezultă din Procesul verbal privind deschiderea ofertelor nr. 36/30.09.2022, până la data limită de depunere a ofertelor a depus ofertă ..... SA. Prin Raportul procedurii nr. 42/10.10.2022, comisia de evaluare a desemnat ca ofertant câștigător pe ..... SA, iar prin adresa nr. 43/10.10.2022 i-a comunicat acestuia rezultatul procedurii de atribuire, fiind încheiat Contractul Lot 3 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru” nr. 44/10.10.2022. Nemulțumit de decizia autorității contractante de a derula procedura de atribuire prin „negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare” și de a încheia contractul cu ofertantul ..... SA, .....SRL a depus contestația care formează obiectul prezentei cauze. Autoarea contestației a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208543237/1 din 02.11.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, în sumă de 220.000 lei. Recipisa de consemnare a cauțiunii se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să se pronunțe cu prioritate asupra excepției invocată, din oficiu, privind lipsa competenței materiale a CNSC în soluționarea cauzei și declinarea soluționării acesteia către instanța de judecată competentă potrivit legii, respectiv Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal. Conform dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor /.../”, iar așa cum rezultă din probatoriul administrat la dosarul cauzei de către autoritatea contractantă, la data de 07.11.2022, părțile contractante, respectiv ..... (Delegatar) și ..... SA (Delegat) au semnat Contractul Lot 3 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru” nr. 44/10.10.2022, aspect cunoscut de contestatoare atunci când a formulat prezenta contestație. Pagina 7 din 11

§ 8

Analizând conținutul Invitației de participare nr. 31/13.09.2022, Consiliul reține că la pct. 5 este menționată următoarea informație: „Durata contractului: 12 l cu posibilitate de prelungire până la data atribuirii contractului de delegare prin procedura de l de dar nu mai mult decât prevede legislația în vigoare”. De asemenea, Consiliul reține că, la data de 10.10.2022, între ..... (Delegatar) și ..... SA (Delegat) s-a încheiat Contractul nr. 44/10.10.2022, având ca obiect Lot 3 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru” – Delegarea gestiunii activităților componente ale serviciului de salubrizare a localităților din zona de colectare 3 Centru/Bârcea Mare – Colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare. Verificând informațiile publicate în SEAP, Consiliul reține că la data de 18.11.2022, autoritatea contractantă a publicat în SEAP Anunțul de atribuire nr. CAN1092001/18.11.2022. Până în prezent, autoritatea contractantă nu a inițiat procedura de atribuire prin „licitație deschisă”, a contractului având ca obiect „colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare”. În conformitate cu dispozițiile art. 211 lit. a) din Legea nr. 98/2016: „Procedura de atribuire se finalizează prin: a) încheierea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru; (...)”, în consecință prin semnarea contractului de achiziție publică procedura de atribuire s-a finalizat, astfel încât competența Consiliului a încetat. În conformitate cu dispozițiile art. 1270 alin. (1) Cod civil „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1166 și 1174 din Codul civil, „Contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic” (art. 1166 Cod civil) și (1) Contractul poate fi consensual, solemn sau real. (2) Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor. (3) Contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege. (4) Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului” (art. 1174 Cod civil). În consecință, prin semnarea contractului s-a realizat acordul de voință al părților semnatare, urmând a se trece la etapa următoare – executarea contractului. Față de cele mai sus menționate și având în vedere obiectul contestației, respectiv solicitarea adresată Consiliului, și anume: „anularea procedurii de atribuire /.../ pentru încălcări grave ale legislației achizițiilor publice, anularea tuturor actelor anterioare emise de autoritatea contractantă care au stat la bază sau în legătură cu aplicarea procedurii de atribuire și/sau concomitente aplicării acesteia și/sau ulterioare acesteia” (ceea ce nu poate fi interpretat decât ca o solicitare de anulare a contractului nr. 44/10.10.2022, edificatoare în acest sens Pagina 8 din 11

§ 9

fiind susținerile contestatoarei din cadrul adresei înregistrată la CNSC sub nr. 57023/21.11.2022 referitoare la faptul că „prin contestația formulată a contestat procedura de atribuire de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare privind prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru, iar nu exclusiv Contractul LOT 3 nr. 44/10.10.2022 de al cărui eventuală încheiere şi conţinut nu avea cunoştinţă”), Consiliul constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că „Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice, în termen de 45 de zile”, precum și a art. 57 din același act normativ: „Părţile pot conveni ca litigiile în legătură cu interpretarea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor să fie soluţionate prin arbitraj”. Întrucât, în speță, procedura de atribuire s-a finalizat prin încheierea contractului între ofertantul ..... SA și autoritatea contractantă, Consiliul nu este competent a soluționa contestația formulată de .....SRL, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 în competența sa intră contestațiile formulate în cadrul procedurilor de atribuire, iar potrivit dispozițiilor legale .....SRL nu putea uza de calea administrativ-jurisdicțională pentru anularea contractului deja încheiat la data sesizării CNSC. Față de această situație, Consiliul apreciază ca fiind incidente și următoarele dispoziții legale: - art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016: „Contestaţiile care nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanţa de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicţională competent”; - art. 2 din Codul de procedură civilă, care stipulează că „(1) Dispoziţiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă. (2) De asemenea, dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare”; - art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, conform căruia „Tribunalele judecă: în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”; - art. 132 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent”; Pagina 9 din 11

§ 10

- art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care stipulează că „Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun”; - art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căruia „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale /.../”; - art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului”. Rezultă că, în cauză, competența materială de soluționare a prezentei cauze aparține Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, instanța de contencios administrativ, competentă potrivit legii. Nu în ultimul rând, este de reținut că excepția de necompetență materială, fiind de ordine publică, face imposibilă extinderea competențelor Consiliului, care, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, este competent să soluționeze contestații cu privire la procedura de atribuire. În consecință, raportat la dispozițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016 ce prevăd aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare, coroborate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Contestaţiile care nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanţa de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicţională competent”, Consiliul va admite excepția de necompetență materială privind soluționarea contestației, invocată din oficiu și, ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la natura litigiului, tipul de autoritate emitentă a actului atacat și sediul reclamantei, constată că Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal are competența materială privind soluționarea cauzei, astfel că va declina cauza către instanța de judecată, soluție care, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, nu este supusă niciunei căi de atac. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 10 din 11

§ 11

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu și declină competența de soluționare a contestației formulată de .....SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ....., în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalului București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal. Fără cale de atac. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ..... .... ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 11 pagini. Pagina 11 din 11

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.