AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2156/2022

GIP EST SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTE SF. SPIRIDON IASI

Decizia CNSC nr. 2156/C1/2115 din 14.10.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2156/C1/2115 din 14.10.2022

Data din document
2022-10-14
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Servicii de pază, monitorizare, intervenție și service echipamente supraveghere/ control acces”, cod CPV 79713000-5, s-a solicitat: - revocarea măsurii dispuse de autoritatea contractantă privind anularea procedurii de atribuire a contractului de prestări servicii de pază,
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de SC GIP EST SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚE „SF. SPIRIDON” IAȘI, anulează hotărârea nr. 5/11.08.2022 și actele subsecvente acesteia și obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire aferente în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ……… PREȘEDINTE ……….. Consilier de soluționare …….. Redactat practicaua deciziei ……………. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 10 (zece) pagini Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

influențat „în mod însemnat desfășurarea și rezultatul etapei de evaluare a propunerii financiare”. În soluționarea contestației formulată de SC ......... SRL, Consiliul reține că, potrivit prevederilor secțiunii 1.2 Precizări din instrucțiunile pentru ofertanți aferente procedurii nr. TIS 138/2022, corectate prin nota de clarificări nr. 595/04.08.2022, criteriul de atribuire ales de autoritatea contractantă pentru desemnarea ofertanților câștigători este „cel mai bun raport preț-calitate”, în cadrul căruia a fost alocat 70% din pondere factorului de evaluare „prețul ofertei” și 30% unei combinații de 3 factori de evaluare tehnici, respectiv numărul de echipaje de intervenție, timpul de intervenție și nivelul de experiență a șefului de tură (câte 10% pentru fiecare factor de evaluare tehnic). Totodată, se reține ca relevant faptul că potrivit mențiunilor din instrucțiunile pentru ofertanți, procedura de atribuire include o etapă finală de licitație electronică, organizată prin intermed…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2156/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 42671Data înregistrării: 2022-08-26
ContestatorGIP EST SRLCUI 8818162
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTE SF. SPIRIDON IASI

2022_2156_2022_Decizie_2156.pdf, BO2022_2156_2022_BO2022_2156.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.011 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2156/C1/2115 Data: 14.10.2022 Prin contestația nr. 442/26.08.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 42671/26.08.2022, formulată de SC GIP EST SRL, cu sediul social în Iași, str. Hotin nr. 8, jud. Iași, având CUI RO8818162, înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. J22/1384/1996, reprezentată legal prin administrator, împotriva rezultatului procedurii proprii, emis de SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚE „SF. SPIRIDON” IAȘI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Iași, B-dul. Independenței nr. 1, jud. Iași, în cadrul procedurii proprii, în vederea încheierii unui acord cadru, având ca obiect: „Servicii de pază, monitorizare, intervenție și service echipamente supraveghere/ control acces”, cod CPV 79713000-5, s-a solicitat: - revocarea măsurii dispuse de autoritatea contractantă privind anularea procedurii de atribuire a contractului de prestări servicii de pază,

§ 2

monitorizare,

§ 3

intervenție

§ 4

și

§ 5

service

§ 6

echipamente supraveghere/control acces, dispusă prin adresa 30875 din data de 22.08.2022; - anularea Hotărârii nr. 5 din 11.08.2022 prin care a fost desemnat câștigător SC Nord-Est Security Force SRL și a Eratei nr. 1 din 17.08.2022 la Hotărârea nr. 05 din 11.08.2022; - continuarea procedurii prin recalcularea punctajele obținute de ofertanți conform documentației de licitație TIS 138/2022 modificată prin nota de clarificări nr. 595 din 04.08.2022 și finalizarea procedurii de atribuire a contractului. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 7

Admite contestația formulată de SC GIP EST SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚE „SF. SPIRIDON” IAȘI, anulează hotărârea nr. 5/11.08.2022 și actele subsecvente acesteia și obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire aferente în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ……… PREȘEDINTE ……….. Consilier de soluționare …….. Redactat practicaua deciziei ……………. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 10 (zece) pagini Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 27.970 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2156/C1/2115 Data: 14.10.2022 Prin contestația nr. 442/26.08.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 42671/26.08.2022, formulată de SC ......... SRL, cu sediul social în ........., str. ….. nr. …., jud. ........., având CUI ……., înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată legal prin ........., împotriva rezultatului procedurii proprii, emis de ……….” ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., B-dul. …….. nr. ….., jud. ........., în cadrul procedurii proprii, în vederea încheierii unui acord cadru, având ca obiect: „Servicii de pază, monitorizare, intervenție și service echipamente supraveghere/ control acces”, cod CPV 79713000-5, s-a solicitat: - revocarea măsurii dispuse de autoritatea contractantă privind anularea procedurii de atribuire a contractului de prestări servicii de pază,

§ 2

monitorizare,

§ 3

intervenție

§ 4

și

§ 5

service

§ 6

echipamente supraveghere/control acces, dispusă prin adresa 30875 din data de 22.08.2022; - anularea Hotărârii nr. 5 din 11.08.2022 prin care a fost desemnat câștigător SC ........SRL și a Eratei nr. 1 din 17.08.2022 la Hotărârea nr. 05 din 11.08.2022; - continuarea procedurii prin recalcularea punctajele obținute de ofertanți conform documentației de licitație TIS 138/2022 modificată prin nota de clarificări nr. 595 din 04.08.2022 și finalizarea procedurii de atribuire a contractului. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Preliminar, contestatorul face o scurtă prezentare a situației de fapt, arătând că, la data de 24.06.2022, Spitalul ........, a elaborat Caietul de sarcini în vederea achiziționării servicii de pază, monitorizare, intervenție și service echipamente supraveghere/ control acces, cod CPV 79713000-5, iar în data de 29.07.2022 a fost publicat în ziarul „Bursa” Pagina 1 din 11

§ 7

anunțul de participare la procedură prin care a adus la cunoștință operatorilor economici interesați organizarea procedurii de atribuire. Fiind interesat de participarea la procedura de atribuire antemenţionată, organizată prin Bursa Română de Mărfuri SA - Terminalul ........., contestatorul susține că a achiziționat documentația de licitație TIS ……../2022 și a procedat la analizarea acesteia în vederea pregătirii ofertei. Contestatorul susține că, întrucât au existat neconcordanțe între documentația de licitație TIS ……./2022 și prevederile caietului de sarcini, capitolul 9, la cererea unuia dintre potențialii ofertanți, Bursa de Mărfuri SA - Terminalul ......... a emis nota de clarificări nr. 595 din 04.08.2022, prin care se precizează faptul că documentația de licitație conține o eroare și criteriul de atribuire va fi cel din caietul de sarcini, respectiv „cel mai bun raport calitate-preț”. În acest sens susține că a fost modificată documentația de atribuire (capitolul 1.2 precizări, capitolul 11.3 criteriul aplicat, capitolul 12 adjudecarea) și în mod corect, a fost prorogat termenul limită de depunere a ofertelor la data de 09.08.2022, ora 12,00, precum și data ședinței de tranzacționare pentru ziua de 11.08.2022, ora 10,00. Contestatorul detaliază în cuprinsul contestației prevederile art. 153 din Legea nr. 98/2016, precum și ale punctului 9 din caietul de sarcini. Contestatorul arată că, la data de 11.08.2022, în urma deschiderii și verificării propunerii financiare pentru ofertanții calificați, cât și în urma desfășurării ședinței de licitație electronică, comisia de analiză a comunicat punctajul și clasamentul ofertelor, declarând câștigătoare oferta SC ........ SRL, oferta sa clasându-se pe locul 2. Arătă faptul că inițial toate ofertele depuse au obținut la componenta tehnică punctajul maxim de 30 de puncte. Prin adresa nr. 404/12.08.2022 contestatorul susține că a solicitat autorității contractante verificarea punctajului acordat către SC ........ SRL în ceea ce privește componenta tehnică, respectiv numărul de echipaje mobile/vehicule utilizate pentru cazurile de intervenție rapidă, având în vedere faptul că deține un număr de 23 autovehicule de intervenție, conform anexei 1 B depusă. Totodată, susține că a solicitat comisiei de analiză să precizeze modul de calcul al componentei tehnice a ofertantului SC ........SRL, acesta obținând punctaj maxim, în condițiile în care punctajul maxim, era obținut de ofertantul cu cele mai multe echipaje mobile/vehicule utilizate pentru cazurile de intervenție rapidă și reevaluarea factorului „Numărul de echipaje mobile/vehicule utilizate pentru cazurile de intervenție rapidă”, întrucât algoritmul de calcul al factorului, conform caietului de sarcini, este: „cel mai mare număr de vehicule de intervenție rapidă (cu 2 agenți de intervenție), dedicate activităților contractului se Pagina 2 din 11

§ 8

acordă punctaj maxim alocat” și actualizarea punctajului ofertantului declarat câștigător. De asemenea a solicitat ca, în cazul în care ofertantul câștigător are mai puține autovehicule de intervenție decât subscrisa, să reevalueze punctajele obținute și să anuleze hotărârea prin care a fost desemnat câștigător SC ........SRL. Contestatorul susține că, prin adresa nr. 30875 din 22.08.2022, autoritatea contractantă arată că punctajul care trebuia acordat ofertantului SC ........SRL pentru componenta tehnică era de 23,04 puncte (Numărul de echipaje mobile/vehicule utilizate pentru cazurile de intervenție rapidă 3,04 puncte, timpul de intervenție în caz de alarmare 10 puncte, nivelul de experiență și calificare a șefului de tură/coordonatorului șefilor de tură 10 puncte) și dispune anularea procedurii. Arătă faptul că niciun criteriu, atât din prețul ofertei, cât și din componenta tehnică, nu justifică motivarea eratei nr. 1/17.08.2022, prin care Bursa Română de Mărfuri SA - Terminalul ........., a dispus anularea procedurii de atribuire invocând art. 18.3 lit. d) din documentația de licitație care prevede: „Ordonatorul are dreptul de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție, numai dacă ia această decizie înainte de data semnării contractului și numai în următoarele circumstanțe: d) circumstanțe excepționale afectează procedura pentru atribuirea contractului de achiziție sau este imposibilă încheierea contractului”, întrucât criteriile nu sunt dependente unul de celălalt. Astfel, susține că eroarea constatată în acordarea punctajului în cadrul evaluării propunerilor tehnice de către ordonator în urma adresei sale, cu privire la „Numărul de echipaje mobile/vehicule utilizate pentru cazurile de intervenție rapidă”, nu reprezintă o circumstanță excepțională, astfel, simpla indicare a unei prevederi legale, nu echivalează sub nici o formă cu o motivare clară și concisă așa cum cere actualul cadru legislativ, iar prin anularea procedurii se comite un abuz pe care comisia îl „justifică” prin crearea unei „circumstanțe” care se încadrează în prevederile art. 146 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Contestatorul invocă prevederile art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, arătând că comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, astfel, din analiza celor două criterii - tehnic și financiar se poate face o departajare clară a ofertelor prin calcularea corectă a punctajului cel mai mare. Consideră că prin anularea procedurii se încalcă și prevederile art. 127 alin. (1) lit. 1) din HG nr. 395/2016. Contestatorul menționează faptul că nu s-au înregistrat erori în întocmirea sau interpretarea procedurii sau caietului de sarcini, care ar fi Pagina 3 din 11

§ 9

putut reprezenta motive de anulare, ci doar o eroare umană de calcul ce poate fi remediată prin recalculare aplicându-se corect formula prevăzută în procedura de achiziție, care nu poate fi considerată un motiv susținut legal pentru anularea procedurii. Numai procedând astfel, comisia va respecta prevederile art. 137 alin. (5) din HG nr. 395/2016. În aceste condiții, solicită anularea Hotărârii nr. 05/11.08.2022 și anularea documentului intitulat Erata nr. 1/17.08.2022 la Hotărârea nr. 05/11.08.2022, prin care s-a dispus anularea procedurii de atribuire și continuarea procedurii prin recalcularea punctajului ofertanților conform documentației de licitație TIS 138/2022 modificată prin nota de clarificări nr. 595/04.08.2022 și finalizarea procedurii de atribuire a contractului. Prin corespondența transmisă electronic nr. 31784/30.08.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 43226/30.08.2022, autoritatea contractantă transmite punctul de vedere cu privire la contestația în cauză. Autoritatea contractantă solicită a se constata legalitatea și temeinicia actelor contestate de SC ......... SRL, respectiv a Eratei nr. 1/ 17.08.2022 la Hotărârea nr. 05/11.08.2022. Aceasta precizează că la data de 16.08.2022, în urma adresei nr. 404/12.08.2022, s-a constatat că din eroare a acordat ofertantului SC ........SRL punctajul maxim de 30 puncte cu ocazia evaluării ofertei acestuia în etapa de evaluare a propunerii tehnice. Conform ofertei, punctajul care trebuia acordat ofertantului SC ........SRL era de 23,04 puncte, astfel: - număr de echipaje mobile/vehicule utilizate pentru cazurile de intervenție rapida - 3,04 pct.; - timpul de intervenție în caz de alarmare - 10,00 pct.; - nivelul de experiența și calificare a șefului de tură/ coordonatorului șefilor de tură - 10,00 pct. Prin neacordarea punctajului corect în etapa de evaluare a propunerii tehnice, autoritatea contractantă susține că nu a respectat prevederile art. 127 alin. 1 lit. 1) din HG nr. 395/2016, neaplicând din eroare factorul corect de evaluare stabilit în caietul de sarcini cu privire la numărul de echipaje mobile/vehicule utilizate pentru cazurile de intervenție rapid pentru ofertantul SC ........SRL. Autoritatea contractantă precizează că, având în vedere că rezultatul evaluării propunerii tehnice reprezintă 30% din criteriul de atribuire (cel mai bun raport calitate-preț), este evident că eroarea apărută în cadrul etapei de evaluare a propunerii tehnice a influențat în mod însemnat desfășurarea și rezultatul etapei de evaluare a propunerii financiare. Totodată, precizează că având în vedere caracterul dinamic al etapei de evaluare a propunerilor financiare (ofertare succesiva în timp real până la stabilirea prețurilor finale), este de necontestat că autoritatea contractantă nu poate adopta măsuri de corectare a erorii Pagina 4 din 11

§ 10

apărute în etapa de evaluare a propunerii tehnice fără a încălca prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 98/2016 față de oricare dintre cei trei ofertanți. Astfel, având în vedere că dintr-o eroare în etapa de evaluare a propunerii tehnice nu au fost respectate prevederile art. 127 alin 1 lit. 1) din HG nr. 395/2016, cu raportare la prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 98/2016, în temeiul art. 127 alin. 1 lit. m) din HG nr. 395/2016 autoritatea contractantă opiniază că sunt incidente dispozițiile art. 212 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 98/2016, formulând în mod corect propunerea de anulare a procedurii. În considerarea celor expuse anterior, autoritatea contractantă solicită menținerea documentului intitulat Erată nr. 1/17.08.2022 la Hotărârea nr. 05/11.08.2022 prin care s-a dispus anularea procedurii de atribuire a contractului de servicii de pază, monitorizare, întreținere și service echipamente de supraveghere/control la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” .......... Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 47013/22.09.2022, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției, în copie. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 43507/01.09.2022, SC ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208358997/1, tranzacția: 1245513617/2077023562 din data de 30.08.2022, emisă de CEC Bank Unitatea Gară, în valoare de 6.356,00 lei. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 43712/02.09.2022, SC ......... SRL depune, în original, în completare recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208362733/1, tranzacția: 1245984829/2077527433 din data de 31.08.2022, emisă de CEC Bank Unitatea: Sucursala ........., în valoare de 12.352,74 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: SPITALUL …………., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura proprie prin BRM, în vederea încheierii unui acord cadru, având ca obiect: „Servicii de pază, monitorizare, intervenție și service echipamente supraveghere/ control acces”, cod CPV 45261000-4, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în ziarul „Bursa”, anunțul de participare, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 3.741.746,40 lei, iar criteriul de atribuire al contractului este „prețul cel mai scăzut”. Prin contestația care face obiectul prezentei, SC ......... SRL este nemulțumit de faptul că autoritatea contractantă, ulterior aplicării criteriului de atribuire și a desemnării ofertanților câștigători, a anulat procedura de atribuire, motivat de faptul că, în etapa de evaluare a propunerilor tehnice ar fi calculat în mod eronat punctajul aferent factorului de evaluare tehnic „număr de echipaje mobile/vehicule utilizate pentru cazurile de intervenție rapidă” iar această eroare ar fi Pagina 5 din 11

§ 11

influențat „în mod însemnat desfășurarea și rezultatul etapei de evaluare a propunerii financiare”. În soluționarea contestației formulată de SC ......... SRL, Consiliul reține că, potrivit prevederilor secțiunii 1.2 Precizări din instrucțiunile pentru ofertanți aferente procedurii nr. TIS 138/2022, corectate prin nota de clarificări nr. 595/04.08.2022, criteriul de atribuire ales de autoritatea contractantă pentru desemnarea ofertanților câștigători este „cel mai bun raport preț-calitate”, în cadrul căruia a fost alocat 70% din pondere factorului de evaluare „prețul ofertei” și 30% unei combinații de 3 factori de evaluare tehnici, respectiv numărul de echipaje de intervenție, timpul de intervenție și nivelul de experiență a șefului de tură (câte 10% pentru fiecare factor de evaluare tehnic). Totodată, se reține ca relevant faptul că potrivit mențiunilor din instrucțiunile pentru ofertanți, procedura de atribuire include o etapă finală de licitație electronică, organizată prin intermediul platformei www.disponibil.ro. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că, potrivit prevederilor documentației de atribuire, autoritatea contractantă avea obligația ca, în etapa de evaluare a ofertelor, să aplice algoritmii aferenți factorilor tehnici pe baza unor informații existente în propunerile tehnice (respectiv în funcție de numărul de echipaje de intervenție menționat în propunerea tehnică, de timpul de intervenție și informațiile despre personal) și să aplice algoritmul aferent factorului de evaluare financiar pe baza rezultatului etapei finale de licitație electronică. Potrivit hotărârii comisiei de analiză a ofertelor nr. 5/11.08.2022, toți cei 3 ofertanți au primit punctajul maxim de 30 de puncte la factorul de evaluare tehnic, ofertele fiind departajate în urma punctajului obținut pe baza prețurilor rezultate din etapa finală de licitație electronică. Fiind sesizată cu privire la posibilitatea unei erori în aplicarea algoritmului factorului de evaluare tehnic „numărul de echipaje de intervenție”, autoritatea contractantă a refăcut calculele aferente punctajului ofertei situate anterior pe primul loc în clasament, aparținând ofertantului SC ........SRL și, constatând faptul că a acesta a declarat în propunerea tehnică deținerea a 7 echipaje de intervenție, valoare inferioară celei de 23 de echipaje declarată de contestator, a acordat SC ........SRL 23,04 puncte la factorul de evaluare tehnic în loc de 30 de puncte cât îi acordase inițial (adresa nr. 30079/16.08.2022, pag. 5 din dosarul achiziției, parte a dosarului cauzei). Ulterior, autoritatea contractantă a transmis Bursei Române de Mărfuri (entitate prin intermediul căreia a fost organizată procedura de atribuire) adresa nr. 30237/17.08.2022, cu propunerea de anulare a procedurii de atribuire, motivat de faptul că „s-a constatat existența unei erori constând în evaluarea cerinței „numărul de echipaje mobile/vehicule utilizate pentru cazurile de intervenție rapidă” din etapa Pagina 6 din 11

§ 12

de evaluare tehnică, care a influențat în mod fundamental etapa de evaluare financiară dinamică desfășurată de BRM-Terminalul .......... Comisia de evaluare apreciază că nu este posibilă adoptarea de măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică”. Verificând temeinicia actelor contestate de SC ......... SRL, Consiliul reține că procedurile de atribuire reglementate de Legea nr. 98/2016 care transpune în dreptul național prevederile Directivei 2014/24/UE au ca scop unic încheierea unui contract de achiziții publice/acord-cadru. Numai în mod excepțional, atunci când pe parcursul procedurii de atribuire survin circumstanțe care împiedică încheierea contractului, este posibilă nefinalizarea procedurii de atribuire prin încheierea unui contract/acord-cadru. Prin urmare, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Directivă, încheierea contractului de achiziții publice este scopul și rezultatul procedurii de atribuire, neputând fi concepută o procedură care să nu se finalizeze cu încheierea unui contract, cu excepția cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive independente de voința autorității contractante, aspect subliniat în legislația națională prin prevederile art. 143 alin. (1) din HG nr. 395/2016 care statuează regula conform căreia: „Autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziție publică/acordul-cadru cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare”. Consiliul va reține că, în cazul procedurilor reglementate de Legea nr. 98/2016, prin excepție de la regula anterior menționată, autoritatea contractantă poate conform art. 212 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, anula procedura de atribuire pentru cinci motive expres și limitativ prevăzute de lege printre acestea neregăsindu-se aplicarea eronată a criteriului de atribuire. Faptul că art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 prevede posibilitatea anulării procedurii de atribuire: „dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului” trebuie interpretată în contextul anterior invocat, în care anularea procedurii este o excepție de la regula generală, survenită din motive independente de voința autorității contractante, situație care nu este aplicabilă în speța dedusă soluționării deoarece aplicarea eronată a criteriului de atribuire este consecința directă a modalității defectuoase în care și-a derulat activitatea comisia de evaluare. Consiliul reține că, prin aplicarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 raportat la scopul organizării procedurii de atribuire, raționamentul anterior conturat este pe deplin aplicabil și în cazul procedurilor prevăzute la art. 111 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cum este prezenta procedură de atribuire. Pagina 7 din 11

§ 13

Pe cale de consecință, Consiliul reține că autoritatea contractantă nu are opțiunea de a nu încheia contractul în urma derulării procedurii de atribuire, de a amâna încheierea contractului cu scopul de a crea circumstanțe artificiale de anulare a procedurii (a se vedea în acest sens prevederile art. 145 din HG nr. 395/2016) și nici de a stabili situații în care procedura ar fi anulată, fără încheierea contractului, și care ar depinde de acțiunea sau inacțiunea autorității contractante. În acest mod ar fi adăugate obstacole nejustificate pentru accesul operatorilor economici la procedurile de achiziții publice. Potrivit paragrafului 46 din hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-451/08 Herman Müller: „Noțiunea de contract este esențială în cadrul definiției domeniului de aplicare al Directivei 2004/18. După cum se menționează în considerentul (2) al directivei amintite, aceasta are ca obiect aplicarea normelor de drept ale Uniunii în cazul atribuirii contractelor încheiate în numele statului, al colectivităților teritoriale și al altor organisme de drept public”. Potrivit paragrafului 37 din hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-26/03 Stadt Halle, aplicarea dreptului unional de către autoritatea contractantă nu este opțională. Dacă scopul unic al organizării procedurii de atribuire este încheierea unui contract de achiziții publice, niciun element al acestei proceduri nu ar putea face încheierea contractului dependentă de acțiuni, omisiuni sau erori ale autorității contractante. Modalitatea în care a înțeles SPITALUL ………. să anuleze procedura de atribuire a acordului cadru se situează în afara prevederilor legale, urmând să se observe în principal, că atunci când se hotărăște organizarea unei proceduri de atribuire, și a publicat documentația de atribuire aferentă nu mai este permis ca prin propria voință să realizeze alte priorități, chiar dacă justificate, prin anularea întregului demers de atribuire care apare pe de-o parte ca nelegală, astfel cum dispun prevederile art. 212 din lege în cazul procedurilor reglementate de către aceasta, dar și de natură să încalce drepturile recunoscute de același act normativ în beneficiul ofertanților participanți. Nefiind localizată o culpă în sarcina lor, ofertanții nu pot fi prejudiciați printr-o hotărâre arbitrară a autorității contractante. În subsidiar nu trebuie ignorat faptul că, în cauză, eroarea s-a datorat în totalitate comisiei de evaluare care a acordat maximul de 30 de puncte la factorului de evaluare tehnic tuturor celor 3 ofertanți fără nicio verificare a conținutului propunerilor tehnice ale acestor iar ulterior, a apreciat în mod eronat că nu ar fi posibilă remedierea erorilor anterioare, deși acestea ar fi putut fi remediate cu ușurință prin revocarea actului eronat (hotărârea nr. 5/11.08.2022) urmată de simpla refacere a calculelor aferente aplicării criteriului de atribuire pe baza informațiilor din propunerea tehnică și a prețurilor rezultate din etapa finală de licitație electronică. Pagina 8 din 11

§ 14

În materia achizițiilor publice, care ține de dreptul administrativ, de interesul public și de imperativul legalității, opțiunea autorității de a își revizui și remedia propriile acte, chiar și din oficiu, există oricând până la momentul finalizării achiziției prin semnarea contractului. Așadar, și din această perspectivă, autoritatea este în drept să își revizuiască actele atacate sau nu și să procedeze la reexaminarea legalității situației consemnate în acestea. Totodată, Consiliul reține că în hotărârea nr. 5/11.08.2022 (înscris elaborat de autoritatea contractantă pe formatul simplificat al unui raport al procedurii) și în capturile de ecran aflate la pag. 10-11 din dosarul achiziției nu există nicio legătură de cauzalitate între punctajul obținut la factorul tehnic și prețurile ofertate în etapa de finală de licitație electronică, la dosarul cauzei nefiind administrată nicio probă din care să rezulte că ofertanții ar fi avut cunoștință la data licitației de electronice de punctajul obținut în urma aplicării algoritmilor aferenți factorilor tehnici. Mai mult, din analiza cronologiei derulării procedurii astfel cum este aceasta detaliată în hotărârea nr. 5/11.08.2022, rezultă autoritatea contractantă a determinat punctajul la factorii de evaluare tehnici în etapa de aplicare a criteriului de atribuire, ulterior finalizării etapei de licitație electronică. Față de aceste aspecte, Consiliul va reține, similar prevederilor art. 146 alin. (2) din HG nr. 395/2016, faptul că autoritatea contractantă nu are dreptul să adopte nicio măsură cu scopul de a întârzia nejustificat procesul de evaluare a ofertelor, sau de a crea circumstanțe artificiale de anulare a procedurii de atribuire, o asemenea abordare fiind considerată o încălcare a principiului asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. (2) din Lege. Consiliul reține că autoritatea contractantă nu-și poate invoca propria culpă, potrivit principiului de drept „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, izvorâtă din defectuoasa pregătire a procedurii de atribuire, impusă participanților la licitație după o perioadă lungă de timp înăuntrul căreia s-au consumat în bună măsură etape importante ale procedurii (depunerea ofertelor, deschiderea ofertelor, declararea ofertelor admisibile, evaluarea ofertelor din punct de vedere tehnic). Regula instituită prin legislația din domeniul achizițiilor publice este cea potrivit căreia autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziție publică cu ofertantul a cărui oferta a fost stabilită ca fiind câștigătoare, pe baza propunerilor tehnice și financiare cuprinse în respectiva ofertă. De la această regulă, actul normativ precitat instituie mai multe excepții, printre acestea neregăsindu-se motivele invocate de autoritatea contractantă care au stat la baza deciziei de anulare a procedurii de atribuire în speță. Pagina 9 din 11

§ 15

Prin urmare, anularea procedurii s-a făcut fără a avea la bază un motiv concret, ferm, real, obiectiv, ci este datorată doar culpei autorității contractante care a apreciat, în mod pur subiectiv, că se impune anularea procedurii; numai existența unor împrejurări total independente de voința autorității contractante pot justifica anularea procedurii de atribuire, deoarece chiar și în cazul procedurilor detaliate în Legea nr. 98/2016, actul normativ vorbește despre o imposibilitate, desigur că această imposibilitate nu se poate datora modului sumar de elaborare a documentației de atribuire. Potrivit principiului de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, autoritatea contractantă nu poate adăuga la lege excepții de anulare a procedurii de atribuire. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu SPITALUL ……….., va anula hotărârea nr. 5/11.08.2022 și actele subsecvente acesteia și va obliga autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire aferente în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu SPITALUL ……………., anulează hotărârea nr. 5/11.08.2022 și actele subsecvente acesteia și obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire aferente în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare Florentina DRĂGAN PREȘEDINTE Eduard–Marcel BADEA Consilier de soluționare Traian ICOBEȚ Pagina 10 din 11

§ 16

Redactat practicaua deciziei Maria STEREA Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 10 (zece) pagini Pagina 11 din 11

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.