Decizie 2042/2022
Decizie CNSC2022_2042_2022_Decizie_2042.pdf, BO2022_2042_2022_BO2022_2042.pdf
Document CNSC
PASIROM INTERACTIV SRL în contradictoriu cu COMUNA DAENI (PRIMARIA DAENI)
Decizia CNSC nr. 2042/C11/2138 din 29.09.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Servicii de Elaborare PT+DDE, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „REABILITARE REȚEA APĂ AFECTATĂ ÎN LOCALITATEA DĂENI, JUDEȚUL TULCEA", s-a solicitat: - anularea deciziei prin care oferta asocierii PASIROM INTERACTIV SRL - INTERACTIVE DESIGN SRL a fost respinsă din procedura de atribuire; - anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei anterior- menționate, precum și a celor subsecvente acestei decizii, inclusiv a raportului procedurii de atribuire și a adresei nr. 2216/19.08.2022; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei de la verificarea admisibilității acesteia. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de SC PASIROM INTERACTIV SRL, în contradictoriu cu COMUNA DĂENI (PRIMĂRIA DĂENI). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_2042_2022_Decizie_2042.pdf, BO2022_2042_2022_BO2022_2042.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2042/C11/2138 Data: 29.09.2022 Prin contestația nr. 1533/26.08.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 43102/30.08.2022, formulată de SC PASIROM INTERACTIV SRL, cu sediul social în București, str. Intr. Horbotei nr. 4, sector 3, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/10243/2002, având CUI RO 14947358, reprezentată legal prin administrator Pascu Maria, și convențional prin SCPA „CEPARU ȘI IRIMIA", cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 2216/19.08.2022, emis de COMUNA DĂENI (PRIMĂRIA DĂENI), cu sediul în Dăeni, str. Principală nr. 42, județul Tulcea, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect Servicii de Elaborare PT+DDE, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „REABILITARE REȚEA APĂ AFECTATĂ ÎN LOCALITATEA DĂENI, JUDEȚUL TULCEA", s-a solicitat: - anularea deciziei prin care oferta asocierii PASIROM INTERACTIV SRL - INTERACTIVE DESIGN SRL a fost respinsă din procedura de atribuire; - anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei anterior- menționate, precum și a celor subsecvente acestei decizii, inclusiv a raportului procedurii de atribuire și a adresei nr. 2216/19.08.2022; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei de la verificarea admisibilității acesteia. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de SC PASIROM INTERACTIV SRL, în contradictoriu cu COMUNA DĂENI (PRIMĂRIA DĂENI). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2042/C11/2138 Data: 29.09.2022 Prin contestația nr. 1533/26.08.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 43102/30.08.2022, formulată de SC ......... SRL, cu sediul social în ........., str. ..., ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin administrator Pascu Maria, și convențional prin ...., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ........., ...., formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 2216/19.08.2022, emis de ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect Servicii de Elaborare PT+DDE, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „REABILITARE REȚEA APĂ AFECTATĂ ÎN LOCALITATEA ........., JUDEȚUL .........", s-a solicitat: - anularea deciziei prin care oferta asocierii ......... SRL - ......... SRL a fost respinsă din procedura de atribuire; - anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei anterior- menționate, precum și a celor subsecvente acestei decizii, inclusiv a raportului procedurii de atribuire și a adresei nr. 2216/19.08.2022; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei de la verificarea admisibilității acesteia. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația în Pagina 1 din 3
analiză, prin care SC ......... SRL, lider al Asocierii ......... SRL - ......... SRL, solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea precizează că, în cadrul acestei proceduri, asocierea ......... SRL - ......... SRL a depus o ofertă care s-a raportat la informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, interpretate în conformitate cu dispozițiile legale relevante. Ulterior depunerii ofertelor, în data de 01.08.2022, comisia de evaluare i-a solicitat o serie de clarificări, printre care să justifice prezentarea procedurilor de execuție care nu se aplică lucrărilor care se atribuie. Pentru a răspunde solicitării de clarificări, asocierea ......... SRL - ......... SRL a transmis adresa nr. 164/0.08.2022, prin care a menționat că, raportat la specificul contractului, respectiv proiectare și execuție lucrări și la experiența anterioară, au fost introduse în cuprinsul ofertei și proceduri tehnice de execuție pentru lucrări care pot deveni necesare în cursul derulării contractului. Ulterior evaluării răspunsului furnizat, prin adresa nr. 2216/19.08.2022, i-a fost comunicat că oferta sa a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, răspunsul la solicitarea de clarificare fiind considerat neconcludent raportat la prevederile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Astfel, petenta consideră că, decizia de respingere a ofertei sale este întemeiată pe o eronată interpretare și aplicare a dispozițiilor legale și a documentelor prezentate în cadrul procedurii de atribuire. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. 2384/19.09.2022, înregistrat la CNSC cu nr. 46607/20.09.2022, COMUNA ......... a precizat că, în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, are dreptul de a adopta măsuri de remediere. Astfel, autoritatea contractantă menționează că va posta o clarificare în SEAP în data de 22.09.202, în care va adopta măsurile de remediere solicitate de contestatoare. Prin adresele înregistrate la Consiliu cu nr. 47276/23.09.2022 și 47733/27.09.2022, autoritatea contractantă a transmis procesul-verbal nr. 2402/23.09.2022, fiind atașat print-screen din SEAP, respectiv procesul verbal nr. 2419/27.09.2019, cu precizarea că membrii comisiei de evaluare analizând informațiile prezentate de ofertanții privind îndeplinirea punctajului aferent factorilor de evaluare, au decis solicitarea de clarificări ofertantului asocierea ......... SRL - ......... SRL. Prin adresa transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliu cu nr. 47872/28.09.2022, SC ......... SRL, lider al asocierii ......... SRL - ......... SRL, a comunicat că renunța la contestația din dosarul nr. 2138/C11, 2
datorită măsurilor de remediere adoptate de autoritatea contractantă, .......... Contestatoare a constituit cauțiunea în sumă de 88.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 208360939/1, eliberată de CEC BANK SA, Sucursala ........., la data de 31.08.2022. Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, potrivit cărora Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator, Consiliul urmează să ia act de renunțarea la contestația formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Fără pronunțare cu privire la alte excepții sau cu privire la fondul cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în 4 exemplare, conține 3 pagini. Redactată practicaua deciziei .... Pagina 3 din 3
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.