AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1931/2022

EURO-AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI ERBICENI

Decizia CNSC nr. 1931/C7/2013 din 14.09.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1931/C7/2013 din 14.09.2022

Data din document
2022-09-14
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public din Comuna Erbiceni, județul Iași””, se solicită anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8257/05.08.2022, anularea în parte a Raportului procedurii nr. 8255/05.08.2022 și a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii acestora, reevaluarea ofertei depuse de EURO- AUDIT SERVICE S.R.L., de la etapa evaluării propunerii tehnice, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei contestații. Prin cererea de intervenție cu nr. 1546/29.08.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43012/30.08.2022, INTECH SOLUTIONS S.R.L., cu sediul social în Craiova, str. Măcinului nr. 29, județul Dolj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J16/1096/2013, având CUI 31965532, reprezentată convențional prin SCPA ”Ceparu și Asociații”, cu sediul ales pentru comunicarea acte…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția lipsei de interes în formularea contestației de către EURO-AUDIT SERVICE S.R.L., invocată de intervenientul INTECH SOLUTIONS S.R.L., ca nefondată. Respinge contestația formulată de către EURO-AUDIT SERVICE S.R.L. cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu COMUNA ERBICENI, cu sediul în com. Erbiceni, str. Principală nr. 1, județul Iași, ca nefondată. Admite, în parte, cererea de intervenție cu nr. 1546/29.08.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43012/30.08.2022, formulată de către INTECH SOLUTIONS S.R.L., cu sediul social în Craiova, str. Măcinului nr. 29, județul Dolj, S.R.L. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere formulat de intervenientul INTECH SOLUTIONS S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen d…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1931/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 40715Data înregistrării: 2022-08-17
ContestatorEURO-AUDIT SERVICE SRLCUI 16869469
Autoritate contractantăPRIMARIA COMUNEI ERBICENICUI 4541254

2022_1931_2022_Decizie_1931.pdf, BO2022_1931_2022_BO2022_1931.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.235 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1931/C7/2013 Data: 14.09.2022 Prin contestația cu nr. 199/16.08.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 40738/17.08.2022, formulată de către EURO-AUDIT SERVICE S.R.L. cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J15/954/2004, având CUI 16869469, reprezentată prin administrator Cârlig Alexandru, împotriva rezultatului procedurii de achiziție publică organizată de către COMUNA ERBICENI, cu sediul în com. Erbiceni, str. Principală nr. 1, județul Iași, în calitatea de autoritate contractantă, desfășurată prin procedură simplificată, în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public din Comuna Erbiceni, județul Iași””, se solicită anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8257/05.08.2022, anularea în parte a Raportului procedurii nr. 8255/05.08.2022 și a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii acestora, reevaluarea ofertei depuse de EURO- AUDIT SERVICE S.R.L., de la etapa evaluării propunerii tehnice, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei contestații. Prin cererea de intervenție cu nr. 1546/29.08.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43012/30.08.2022, INTECH SOLUTIONS S.R.L., cu sediul social în Craiova, str. Măcinului nr. 29, județul Dolj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J16/1096/2013, având CUI 31965532, reprezentată convențional prin SCPA ”Ceparu și Asociații”, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, solicită admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației ca lipsită de interes, în subsidiar respingerea contestației ca nefondată, precum și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă. Pagina 1 din 2

§ 2

Contestațiile și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: .............................................................................................. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția lipsei de interes în formularea contestației de către EURO-AUDIT SERVICE S.R.L., invocată de intervenientul INTECH SOLUTIONS S.R.L., ca nefondată. Respinge contestația formulată de către EURO-AUDIT SERVICE S.R.L. cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu COMUNA ERBICENI, cu sediul în com. Erbiceni, str. Principală nr. 1, județul Iași, ca nefondată. Admite, în parte, cererea de intervenție cu nr. 1546/29.08.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43012/30.08.2022, formulată de către INTECH SOLUTIONS S.R.L., cu sediul social în Craiova, str. Măcinului nr. 29, județul Dolj, S.R.L. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere formulat de intervenientul INTECH SOLUTIONS S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 113.187 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația cu nr. 199/16.08.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 40738/17.08.2022, formulată de către ... S.R.L. cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată prin administrator ..., împotriva rezultatului procedurii de achiziție publică organizată de către ..., cu sediul în ..., în calitatea de autoritate contractantă, desfășurată prin procedură simplificată, în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția „...”, se solicită anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8257/05.08.2022, anularea în parte a Raportului procedurii nr. 8255/05.08.2022 și a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii acestora, reevaluarea ofertei depuse de ... S.R.L., de la etapa evaluării propunerii tehnice, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei contestații. Prin cererea de intervenție cu nr. 1546/29.08.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43012/30.08.2022, ... S.R.L., cu sediul social în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional prin ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., solicită admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației ca lipsită de interes, în subsidiar respingerea contestației ca nefondată, precum și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă. Contestațiile și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 40

§ 2

Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... S.R.L., critică respingerea ofertei sale ca neconformă, solicitând cele evocate în preambulul prezentei decizii. Prin contestația cu nr. 199/16.08.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 40738/17.08.2022, ... S.R.L., în calitate de ofertant în cadrul procedurii proprii organizată de către ..., critică respingerea ofertei sale ca neconformă, considerând că motivele reținute de comisia de evaluare sunt netemeinice, pur formale. În prezentarea situației de fapt, contestatorul arată că în procedura de atribuire în cauză au depus ofertă doi operatori economici, în interiorul termenului stabilit de autoritatea contractantă, respectiv ... S.R.L. și ... S.R.L. Conform adresei nr. 8257 din 05.08.2022 de comunicarea a rezultatului procedurii, oferta contestatorului a fost respinsă ca neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, deoarece oferta contestatorului nu ar satisface cerințele caietului de sarcini. De asemenea, în data de 08.08.2022, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, raportul procedurii înregistrat sub nr. 8255 din 05.08.2022, din cuprinsul căruia rezultă faptul că oferta ... S.R.L., a fost declarată câștigătoare obținând 100 de puncte în urma aplicării criteriului de atribuire, cu un preț ofertat de 859.101 LEI fără T.V.A. (peste 99% din valoarea estimată). În dezvoltarea motivelor de fapt și de drept, contestatorul prezintă faptul că oferta sa a fost respinsă ca neconformă, reținându-se următoarele aspecte în actul de comunicare a rezultatului:  Cu privire la întrebarea 1 s-a constatat ca: Atât declarația de conformitate prezentata la pagina 595 a propunerii tehnice, emisă pe propria răspundere a producătorului, cât și declarația de conformitate de la pagina 597 a propunerii tehnice, emisă de laboratorul de testare, cuprind, în mod clar, modelele acoperite de acestea, printre care nu se regăsește produsul ofertat ST10-22 (...);  Cu privire la întrebarea 2 s-a constatat ca: Din analiza propunerii tehnice, cât și a răspunsului la solicitarea de clarificare, rezultă faptul că ofertantul a prezentat un raport de testare (Nr. 211-14180203-000) în care este testat un corp de iluminat cu clasa de izolație II, pentru un alt echipament decât cel ofertat, cu încălcarea prevederilor documentației de atribuire, care solicitau o clasa de izolație electrica I. Răspuns neconcludent - HG395/2016, art. 134, alin. (5);  Cu privire la întrebarea 3 s-a constatat că: Pagina 604 a propunerii tehnice (pagina 2 a raportului de testare 211-14180203-000) prezintă modelele constructive pentru care este valabil raportul de testare, în număr de doisprezece, modele din care a fost prelevat, în conformitate cu standardele de testare valabile, un eșantion, respectiv modelul ST10- 150/K. Modelul ST10-22 Pagina 2 din 40

§ 3

nu se află printre modelele familiei de produse certificate pentru conformitate. Răspuns neconcludent - HG395/2016, art. 134, alin. (5);  Cu privire la întrebarea 4 s-a constatat că: în mod similar, raportul de testare EMC 1804077 este emis pentru familia de produse ST10 ce conține un număr de doisprezece modele constructive, dintre care a fost prelevat un eșantion de testare. Modelul ST 10-22 nu se afla printre modelele familiei de produse certificate pentru conformitate. Răspuns neconcludent - HG395/2016, art. 134, alin. (5);  Cu privire la întrebarea 5 s-a constatat ca: Documentația de atribuire solicita prezentarea Licenței de utilizare a unei mărci de conformitate, emisă de un laborator acreditat conform SR EN ISO/CEI 17065:2013. Deși în cadrul Fiselor tehnice nr. 1, nr. 2 și nr. 3 ofertantul menționează: "Anexată este prezentată licența de marcă emisă de către un organism de certificare acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013", aceasta nu a fost regăsită la nivelul propunerii tehnice si/sau a răspunsului la solicitarea de clarificări. Răspuns neconcludent - HG395/2016, art. 134, alin. (5);  Cu privire la întrebarea 6: Nu au fost regăsite, în cadrul paginilor indicate în răspunsul la solicitarea de clarificare, certificat de conformitate și raport de testare a dispozitivului de protecție la supratensiune, care să confirme respectarea standardului SR EN 61347. Răspuns neconcludent - HG395/2016, art. 134, alin. (5);  Cu privire la întrebarea 8 s-a constatat că: Deși rapoartele de testare prezentate la nivelul propunerii tehnice sunt efectuate pentru produse echipate cu drivere produse de compania Tridonic, anexa la răspunsul la solicitarea de clarificare prezenta un driver produs de compania Inventronics, nefiind clarificat daca driverul produselor pentru care a fost prezentate documentele de conformitate are sau nu ieșire suplimentară pentru alimentarea unor senzori. Răspuns neconcludent - HG395/2016, art. 134, alin. (5);  Cu privire la întrebarea 12: Ținând cont de informațiile prezentate în cadrul documentației de atribuire, document Formular Propunere tehnică, prin care s-a solicitat prezentarea: „Programului de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice", corelat cu prevederile Codului Muncii, potrivit căruia o luna are în medie 21 de zile lucrătoare, vă rugăm justificați din perspectiva Graficului Gantt prezentat (90 zile pentru execuție), încadrarea în termenul de execuție solicitat prin documentația de atribuire, ofertantul a menționat ca „graficul prezentat este în zile calendaristice (116), din care potrivit prevederilor Codului Muncii rezultă un număr de 84 de zile lucrătoare în care societatea va realiza obiectivul de investiții". Totuși din cadrul Graficului Gantt depus de ofertant reiese ca acesta a avut în vedere și zilele de weekend pentru a începe sau a finaliza o activitate (atașat captură de ecran cu titlu de exemplu Start: Sunday sau Finish: Sunday), astfel încât nu poate susține ca activitățile proiectului vor fi finalizate în 84 de zile lucrătoare și nu 117 așa cum a specificat inițial. Mai mult de atât, ca răspuns la solicitarea de clarificări, ofertantul avea posibilitatea să revizuiască documentul depus, dar nu a făcut acest lucru." Pagina 3 din 40

§ 4

Ca motive ale netemeiniciei motivelor reținute de Comisia de evaluare, contestatorul menționează:  Cu privire la presupusa lipsă a declarațiilor de conformitate, rapoarte de testare pentru modelul ST10-22, raportat la reținerile achizitoarei cu privire la întrebările 1, 3 și 4, contestatorul susține că cele trei motive de inacceptabilitate pur formale, fiind în strânsă legătură, le tratează împreună, demonstrând netemeinicia acestora în cele ce urmează. Ca un prim aspect, contestatorul învederează faptul că aspectele care au dat naștere celor trei presupuse motive de respingere au făcut obiectul clarificărilor din adresa înregistrată sub nr. 7808/19.07.2022, potrivit căreia: ” întrebarea 1: în cadrul Fisei tehnice nr. 1 a fost solicitata prezentarea unei Declarații de conformitate cu directivele esențiale ale EU. Declarațiile de conformitate regăsite la paginile 594-599 nu acoperă echipamentul ofertat, respectiv ST10-022. Va rugam sa indicați unde, în cadrul propunerii tehnice, a fost inclusă declarația de conformitate EU pentru echipamentul ST 10-020, ofertat pentru Fișa tehnică nr. 1 întrebarea 3: Având în vedere faptul că echipamentul ST10-022 nu face parte din familia de produse pentru care este emis raportul de testare 211-14180203-000, vă rugăm să indicați unde, în cadrul propunerii tehnice, poate fi regăsit raportul de testare conform celor solicitate la punctul 2.2 din Fisa tehnica nr. 1. întrebarea 4: Având în vedere faptul că echipamentul ST10-022 nu face parte din familia de produse pentru care este emis raportul de testare EMC 1804077, cât și certificatul de conformitate, vă rugăm să indicați unde, în cadrul propunerii tehnice poate fi regăsit raportul de testare conform celor solicitate la punctul 2.2 din Fisa tehnica nr. 1.” La solicitarea de clarificări de mai sus, contestatorul a răspuns prin adresa 600 din 20.07.2022, în termen și în mod concludent, susținând următoarele: „1. Declarația de conformitate ce se regăsește în Propunerea tehnică la pag.595 este emisă pentru întreaga serie de corpuri de iluminat din familia ST 10, pentru absolut toate puterile fabricate din familia ST10. Puterile nominale ale corpurilor de iluminat din familia ST10 înscrise în Declarația de conformitate, reprezintă eșantionul selectat de Laboratorul de încercări autorizat UE pentru care se fac încercările potrivit standardelor în vigoare. Testarea propriu zisă s-a făcut pe cea mai mare putere nominală din eșantionul selectat pentru testare și anume corpul de iluminat ST10-150. Declarația de conformitate rezultată în urma efectuării testelor de laborator, inclusă de societatea noastră în Propunerea tehnică, este valabilă pentru toate puterile nominale produse din familia seriei se corpuri de iluminat ST 10, indiferent dacă acestea fac parte sau nu din eșantionul selectat pentru testare și înscrise în Declarația de conformitate. (...) Pagina 4 din 40

§ 5

Testarea corpurilor de iluminat nu se poate face și nu se face pentru puteri nominale din wat în wat sau fracțiuni de wat, testarea se face potrivit procedurilor consacrate ale Laboratoarelor de testare pe eșantioane selectate de laboratoarele de testare și nu pe fiecare putere nominală în parte." ”3. Așa cum am arătat și la pct. 1 de mai sus corpul de iluminat tip ST10-022 face parte din familia de corpuri de iluminat ST 10 a producătorului ... așa cum rezultă din Fișa tehnică nr.1 și Specificațiile tehnice ale producătorului. Categorisirea corpurilor de iluminat ca făcând parte dintr-o anumită familie este făcută de producătorul acestora în baza documentelor de testare deținute și nu de către o autoritate contractantă mai mult sau mai puțin subiectivă. Afirmația autorității contractante din cuprinsul clarificării cum că "echipamentul ST10-022 nu face parte din familia de produse pentru care s-a emis raportul de testare 211-14180203-000 ", este o afirmație gratuită care nu are la bază nici o fundamentare tehnică de specialitate, în afara subiectivismului autorității contractante. Pentru corpul de iluminat ST10- 022 este valabil aceleași Raport de testare indicat la pct.2.2 din Fisa tehnica nr.1, care se regăsesc în Propunerea noastră tehnică la pag. 595 și pe care le-ați acceptat pentru celelalte corpuri de iluminat ofertate din familia ST 10, respectiv corpurile de iluminat ofertate ST10-053 și ST10- 060, chiar dacă puterea nominală de 22 W nu se regăsește în eșantionul corpurilor de iluminat supus testării. (...) 4. Așa cum am arătat și la pct. 1 și 3 de mai sus corpul de iluminat tip ST10-022 face parte din familia de corpuri de iluminat ST 10 a producătorului ... așa cum rezultă din Fișa tehnică nr.1 și Specificațiile tehnice ale producătorului. Categorisirea corpurilor de iluminat ca făcând parte dintr-o anumită familie este făcută de producătorul acestora în baza documentelor de testare deținute și nu de către o autoritate contractantă mai mult sau mai puțin subiectivă.” Totodată, susținerile din cuprinsul răspunsului la solicitarea de clarificări sunt demonstrate de documentele prezentate în cadrul propunerii tehnice, fiind prezentate Fisele tehnice ale corpurilor de iluminat cu puteri de 22W care fac parte din CLASA ST10, aceste înscrisuri confirmând toate susținerile din cuprinsul răspunsului la solicitarea de clarificări, relevă contestatorul. În ceea ce privește presupusa lipsă a declarațiilor de conformitate respectiv rapoarte de testare pentru aparatele ST10-022, motivele de respingere reținute în sarcina contestatorului sunt vădit nefondate, având în vedere faptul că atât în cuprinsul certificatelor prezentate, cât și în cuprinsul rapoartelor de testare prezentate, sunt enumerate toate aparatele ofertate în prezenta procedură, acestea făcând obiectul clasei (familiei) ST 10, aparate de iluminat identice ca forma și aspect. Sub acest aspect, modul de evaluare a ofertei depuse de contestator denotă un formalism excesiv și tendențios și o încălcare Pagina 5 din 40

§ 6

evidentă a principiilor eficientei utilizării a fondurilor și al proporționalității, conduită pe care practica în materia achizițiilor publice o sancționează, în mod constant, cu anularea actelor emise de entitate, fiind evocată D. Șerban, Jurisprudență comentată în materia achizițiilor publice, voi, IV, ed. Hamangiu, București, 2014, p. 399 și urm.  În ce privește clasa de izolație I al corpurilor de iluminat, petentul arată: Prin prisma acestui motiv de respingere, actul de comunicare a rezultatului nu cuprinde motivele pe care se sprijină comisia de evaluare în decizia de respingere a ofertei contestatorului ca inacceptabilă, acesta fiind în imposibilitatea de a stabili la momentul formulării prezentei contestații în ce constă presupusa neconformitate reținută de autoritatea contractantă. Aspectele care au dat naștere motivului de respingere au făcut obiectul clarificărilor din adresa înregistrată sub nr. 7808/19.07.2022, potrivit căreia: „Întrebarea 2: în cadrul Fisei tehnice nr. 1 și Fisei tehnice nr. 2 a fost solicitat: Clasa de izolație electrica: I. în cadrul Fiselor tehnice depuse la oferta tehnică ați specificat, la punctul 1.3 al Fișei tehnice 1 și 1.3 al Fișei tehnice 2: Aparatul de iluminat are clasa de izolație electrică I. în cadrul rapoartelor de testare 211-14180203-000 este testat un aparat de iluminat cu clasa de izolație electrică II. Vă rugăm să clarificați." La solicitarea de clarificări de mai sus, contestatorul a răspuns prin adresa 600 din 20.07.2022, în termen și în mod concludent, precizând următoarele: „Potrivit Fișei tehnice nr.1 și Fisei tehnice nr.2 și Specificațiilor tehnice ale producătorului, ce se regăsesc în Propunerea tehnică la pag. corpurile de iluminat din seria și familia ST 10 are clasa de izolație I. Pentru corpurile de iluminat solicitate de autoritatea contractantă prin Fisele tehnice nr.1 și 2 din PT sau documentația de atribuire, nu s-a cerut nici un document care să dovedească clasa de izolație a corpurilor de iluminat, referirea din Raportul de testare indicat de autoritatea contractantă, face referire în Testul report cu nr. 211-14180203-000 pag. 6 din 52, de la pag. 608 și pag.8/52 pag. 610 din Propunerea tehnică la clasa de protecție (izolație) I și nu clasa II cum susține autoritatea contractantă. Aparatul de iluminat testat așa cum se poate constata din Testul report și fotografiile conținute de acesta este ST 10 ofertat de către societatea noastră, iar anumite referiri din raport la clasa II sau III este pentru comparație fără nici o legătură cu clasa de protecție declarata clasa I așa cum se indică în Fisele tehnice nr.1 și 2 ale corpurilor de iluminat ofertate, în specificațiile tehnice ale producătorului corpurilor de iluminat ofertate precum și în Raportul de testare în care clasa de izolație este CLASA I." Pagina 6 din 40

§ 7

Prin urmare, cerința caietului prin care s-a impus ca și specificație tehnică pentru corpurile de iluminat „Clasa de izolație electrica: I.", este îndeplinită, aspect ce rezultă pe de o parte din fișele tehnice 1 și 2 respectiv din raportul de testare de la pag. 608 și pag.8/52 pag. 610 din Propunerea tehnică, conchide contestatorul.  Cu privire la licența de utilizare a unei mărci de conformitate, autorul învederează că aspectele care au dat naștere motivului de respingere au făcut obiectul clarificărilor din adresa înregistrată sub nr. 7808/19.07.2022, potrivit căreia: „Nu a fost identificat, la nivelul ofertei tehnice, licența de marcă emisă de către un organism de certificare acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065, așa cum a fost solicitat la nivelul Fișei tehnice nr. 1 și Fișei tehnice nr. 2 din Proiectul tehnic, anexa la caietul de sarcini. Vă rugăm să clarificați unde pot fi regăsite acestea, la nivelul propunerii tehnice." La solicitarea de clarificări de mai sus, contestatorul a răspuns prin adresa 600 din 20.07.2022, în termen și în mod concludent, precizând următoarele: „Licența de marcă așa cum este solicitata în documentația de atribuire reprezintă un mecanism de transmitere a drepturilor de utilizare a mărcii proprietate a organismului de certificare și care este înregistrata la OSIM sau eventual alte organisme similare de înregistrare a mărcilor, din tarile în care își au sediul social organismele de certificare. Licența de marcă permite deținătorului în baza unui contract de cesiune (închiriere) să afișeze marca respectivă pe produsele și înscrisurile sale ca o garanție a faptului că producția și produsele sale sunt sub supravegherea organismului de certificare proprietar al mărcii. Având în vedere aceste aspecte, societatea noastră a ofertat prin Propunerea sa tehnică corpuri de iluminat care sunt certificate de organisme de certificare acreditate de ILAC-MRA la care și UE este parte. Astfel corpurile de iluminat ofertate ale producătorului ... tip ST10-022, ST 10-053 și ST10-060 sunt certificate de către Laboratoare acreditate aflate sub supravegherea organismului de certificare CNAS China care este membru ILAC-MRA. Marca Laboratoarelor care au eliberat certificatele de conformitate/testare se află pe toate produsele și înscrisurile ..., ca o dovadă a dreptului de folosință a licenței mărcii laboratorului respectiv de către AGC Lighting Co Ltd. O certificare formală fizică eliberată de Laboratoarele de certificare respective precum cea eliberata de Laboratorul OICPE din România (la care autoritatea contractantă se raportează în documentația de atribuire) nu se impune în țările de proveniență ale corpurilor de iluminat ofertate, licența de marcă nu prezintă relevanță la nivelul acestor țări, față de certificările emise, care ele însele reprezintă însuși dreptul utilizării mărcii laboratorului de testare și certificare a corpurilor de iluminat ofertate, pe perioada valabilității certificărilor. Așadar Certificatele de conformitate, Pagina 7 din 40

§ 8

Declarația de conformitate, Rapoartele de testare emise de Laboratoare acreditate de către organisme internaționale de acreditare ILAC-MRA la care este parte și UE, reprezintă însăși Licența de marcă (adică dreptul de a folosi marca acelor laboratoare de către producătorul AGC Lighting Co. Ltd. pe produsele fabricate și documentele întocmite pentru acestea alături de sigla (marca proprie) a producătorului. Formalizarea acesteia într-un înscris, este doar opțiunea Laboratorului OICPE București Romania, care si-a înregistrat marca proprie la OSIM și o transmite către clienții săi prin contract de licență. Aceasta formalitate nu funcționează pentru Laboratoarele din alte țări întrucât licența de marcă nu face obiectul nici unui standard internațional de iluminare în forma solicitată de autoritatea contractantă." Contestatorul susține că autoritatea contractantă a ales să ignore explicațiile furnizate, respectiv să dispună respingerea ofertei ca inacceptabilă deși dispozițiile din materia achizițiilor publice instituie în mod clar obligația de a accepta certificate echivalente cu cele prevăzute în documentația de atribuire. În acest sens, contestatorul arată faptul că potrivit art. 1 din Legea nr. 98/2016: „(1) În cazul în care autoritatea contractantă impune operatorilor economici obligația prezentării unor certificări specifice, acordate de organisme independente care atestă respectarea de către aceștia a anumitor standarde de asigurare a calității, inclusiv privind accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități, sau standarde ori sisteme de management de mediu, aceasta se va raporta la sistemele de asigurare a calității bazate pe seriile de standarde europene relevante certificate de organisme acreditate.” Totodată, autorul susține că dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea 98/2016 prevăd: (2) Autoritatea contractantă are obligația, în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, de a accepta certificate echivalente cu cele prevăzute la alin. (1), emise de organisme de certificare acreditate stabilite în alte state membre.” Standardul SR EN ISO/CEI 17065:2013, instituie cerințe pentru organisme care certifică produse, procese și servicii și nicidecum cerințe de calitate pentru produsele finite, pentru acestea fiind alte standarde de calitate în vigoare și cu atât mai puțin pentru corpuri de iluminat, susține petentul. Astfel, în baza principiului recunoașterii reciproce, autoritatea contractantă avea obligația de a accepta Certificatele de conformitate, Declarația de conformitate, Rapoartele de testare emise de Laboratoare acreditate de către organisme internaționale de acreditare ILAC-MRA la care este parte și UE și care reprezintă însăși Licența de marcă, ca fiind modul echivalent de îndeplinire a cerinței privind „licența de marcă emisă de către un organism de certificare acreditat în conformitate cu SR EN Pagina 8 din 40

§ 9

ISO/CEI 17065", aceste laboratoare fiind recunoscute la nivelul Uniunii Europene ca fiind organisme de certificare acreditate în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065.  În ce privește Certificatul de conformitate și Raportul de testare a dispozitivului de protecție la supratensiune Standardul SR EN 61347, prin prisma acestui motiv de respingere, actul de comunicare a rezultatului nu cuprinde motivele pe care se sprijină comisia de evaluare în decizia de respingere a ofertei ca inacceptabilă, contestatorul susținând că este în imposibilitatea de a stabili la momentul formulării prezentei contestații în ce constă presupusa neconformitate reținută de autoritate. Aspectele care au dat naștere motivului de respingere au făcut obiectul clarificărilor din adresa înregistrată sub nr. 7808/19.07.2022, potrivit căreia: „Nu a fost identificat, la nivelul ofertei tehnice, Certificatul de conformitate și raportul de testare pentru dispozitivul de protecție la supratensiune SPD, care să confirme respectarea standardului SR EN 61347. așa cum a fost solicitat la nivelul Fisei tehnice nr. 1 și Fisei tehnice nr. 2 din Proiectul tehnic, anexa la caietul de sarcini. Vă rugăm să clarificați unde pot fi regăsite acestea, la nivelul propunerii tehnice." La solicitarea de clarificări de mai sus, contestatorul a răspuns prin adresa 600 din 20.07.2022, în termen și în mod concludent, precizând următoarele: „În cadrul Raportului de testare nr. 211-14180203-000 la pag. 6/52 din raport și pag.699 din Propunerea tehnică în care este indicat standardul SR EN 61347 potrivit Anexei nr.2 pentru testarea dispozitivului de protecție la supratensiune. De asemenea la pag. 19/52 (poziția 3.6.4.32) din Raportul de testare pag. 714 din Propunerea tehnică se poate constata că au fost testate dispozitivele de protecție împotriva supratensiunii care au trecut testul. În atașamentele nr.1-5 pag.655-695 din Propunerea tehnica se află o serie de teste făcute în condițiile respectării Standardului SR EN 61347 privind rezistența dispozitivului de protecție a corpurilor de iluminat ofertate la supratensiunea electrică. Certificatul de conformitate și Raportul de testare nr. NL40.516 este emis de Laboratorul DEKRA care se află la pag. 1099 din Propunerea tehnică și a fost emis în baza Standardului SR EN 61347." Prin urmare, cerința caietului prin care s-a impus ca și specificație tehnică pentru corpurile de iluminat să se prezinte „Certificatul de conformitate și raportul de testare pentru dispozitivul de protecție la supratensiune SPD.", este îndeplinită de contestator, aspect ce rezultă pe de o parte din fișele tehnice 1 și 2 respectiv din Raportului de testare nr. 21114180203-000 la pag. 6/52 din raport și pag. 699 din Propunerea tehnică în care este indicat standardul SR EN 61347 potrivit Anexei nr.2 pentru testarea dispozitivului de protecție la supratensiune. Pagina 9 din 40

§ 10

 Legat de driverul ce echipează corpurile de iluminat, autorul precizează: Prin prisma acestui motiv de respingere, actul de comunicare a rezultatului nu cuprinde motivele pe care se sprijină comisia de evaluare în decizia de respingere a ofertei ca inacceptabilă, contestatorul susținând că este în imposibilitatea de a stabili la momentul formulării prezentei contestații în ce constă presupusa neconformitate reținută de autoritate. Aspectele care au dat naștere motivului de respingere au făcut obiectul clarificărilor din adresa înregistrată sub nr. 7808/19.07.2022, potrivit căreia: „Va rugam sa clarificați și anexați documente justificative (fișa tehnică driver, model driver, etc.)." La solicitarea de clarificări de mai sus, contestatorul a răspuns prin adresa 600 din 20.07.2022, precizând următoarele: „Pentru driverul solicitat potrivit Fisei tehnice nr. 1 pentru Corpuri de iluminat cu LED de 22W și Fisei tehnice nr.2 pentru Corpuri de iluminat cu LED de 53W, nu s-a solicitat prin Documentația de atribuire un anume tip de driver cu care să fie echipate corpurile de iluminat ofertate, Ca urmare a solicitării autoritarii contractante prin clarificarea nr. 8 precizăm ca modelul driverului ofertat este DALI 2 D4i Invertronics iar echiparea corpurilor de iluminat ofertate se va face cu driver având caracteristici potrivit Fișei tehnice anexate." Contestatorul susține că, analizând solicitarea de clarificări adresată se poate constata cu ușurință faptul că, deși nu s-au impus prin documentația de atribuire specificații tehnice pentru driver-ul ce echipează corpurile de iluminat sau prezentarea de certificate conformitate / rapoarte de testare, etc., s-au solicitat informații generale privind acest echipament precum „fișa tehnică driver, model driver, etc." și nicidecum „dacă are sau nu ieșire suplimentară pentru alimentarea unor senzori." Prin urmare, în mod concludent, contestatorul arată că a indicat modelul de driver ofertat, DALI 2 D4i Invertronics, respectiv a prezentat toate documentele solicitate de autoritatea contractantă în mod general „fișa tehnică driver, model driver." Inventarea unor motive de inacceptabilitate pentru un aspect ce nu a făcut obiectul solicitării de clarificări precum faptul că „are sau nu ieșire suplimentară pentru alimentarea unor senzori.", în mod evident încalcă principiul transparenței și nediscriminării, cu atât mai mult cu cât nu a existat vreo cerință în documentația de atribuire prin care să se impună o astfel de specificație tehnică, apreciază petentul.  Cu privire la Graficul GANTT, autorul precizează: Aspectele care au dat naștere motivului de respingere au făcut obiectul clarificărilor din adresa înregistrată sub nr. 7808/19.07.2022, potrivit căreia: „Ținând cont de informațiile prezentate în cadrul Pagina 10 din 40

§ 11

documentației de atribuire, document Formular Propunere tehnică, prin care s-a solicitat prezentarea: „Programului de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice", corelat cu prevederile Codului Muncii, potrivit căruia o luna are în medie 21 de zile lucrătoare, vă rugăm justificați din perspectiva Graficului Gantt prezentat (117 zile pentru execuție), încadrarea în termenul de execuție solicitat prin documentația de atribuire." La solicitarea de clarificări de mai sus, contestatorul arată că a răspuns prin adresa 600 din 20.07.2022, în termen și în mod concludent, precizând următoarele: „Termenul de execuție solicitat prin Caietul de sarcini și Fisa de Date este de 4 luni calendaristice. Asta înseamnă că între 02.08.22 (prima zi după primirea ordinului de începere) și 25.11.22 (data de recepție a lucrării) sunt un număr de 116 zile calendaristice. Prin formularul de Propunere tehnică s-a solicitat prezentarea programului de execuție al lucrării (diagrama Gantt) pe luni calendaristice - exact așa cum a fost întocmit Graficul de execuție Gantt prezentat în Propunerea noastră tehnică care respectă întocmai cerința impusă prin procedura de achiziție publică impusă de autoritatea contractantă, avand un număr de 116 zile calendaristice (excluzând ziua emiterii ordinului de începere al lucrării). În același timp se respectă și prevederile Codului Muncii cu privire la media de 21 de zile lucrătoare/luna cuprinse în intervalul 02.08.2022 - 25.11.2022 adică un număr total de 84 zile lucrătoare. Cu alte cuvinte, graficul prezentat în forma solicitată de autoritatea contractantă este în zile calendaristice (116 zile) din care potrivit prevederilor Codului Muncii însumând în perioada calendaristică 02.08- 25.11.2022 rezultă un număr de 84 zile lucrătoare (Aug - 22; Sep- 22; Oct- 21; Noi -19) în care societatea noastră va realiza obiectivul de investiții așa cum s-a angajat prin Propunerea tehnică depusă. Confuzia pe care vreți să o induceți în mod deliberat prin aceasta solicitare de clarificări este una regretabilă ținând seama de prevederile clare ale documentației de atribuire." În primul rând, analizând graficul GANTT prezentat de contestator se poate constata cu ușurință că acesta respectă întocmai toate cerințele documentației de atribuire, atât în ceea ce privește termenul de execuție impus (4 luni) cât și în ceea ce privește informațiile cuprinse în cadrul acestuia respectiv structura pe zile calendaristice respectiv activitățile aferente. În al doilea rând, nu există nicio dispoziție legală care să interzică desfășurarea de activități în zile de sâmbătă sau duminică, precum executare lucrări, montare corp iluminat, personalul autorității contractante nefiind implicat în aceste activități, prin urmare faptul că „acesta a avut în vedere și zilele de weekend pentru a începe sau a finaliza o activitate", nu reprezintă un aspect nelegal, opinează contestatorul. Pagina 11 din 40

§ 12

De altfel acest aspect este vădit lipsit de importanță având în vedere că în cuprinsul graficului s-a prevăzut că executarea lucrărilor se va face în intervalul 02.08.2022 - 25.11.2022, iar prezenta contestație a fost formulată în data de 16.08.2022, graficul de execuție urmând să fie ACTUALIZAT corespunzător după semnarea contractului în cauză. În al treilea rând, trimiterile autorității contractante la numărul mediu de zile lucrătoare prevăzute de Codul Muncii sunt vădit tendențioase și lipsite de orice fundament legal, având în vedere că nu este un element de nelegalitate depășirea numărului mediu de zile lucrătoare de personalul angajat al unei societăți comerciale, atâta timp cât sunt respectate dispozițiile Codului Muncii privind numărul maxim de ore de muncă / săptămână / angajat, susține petentul. A fortiori, se poate constata cu ușurință că și în acest caz motivul de inacceptabilitate reținut, presupusul răspuns neconcludent nu are nicio legătură cu întrebarea adresată contestatorului prin solicitarea de clarificări. În concluzie și în acest caz, autoritatea contractantă a inventat motive de inacceptabilitate ce nu pot fi reținute, toate elementele graficului GANTT fiind în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, conchide contestatorul. Pentru toate aceste considerente, contestatorul solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată. În drept, contestatorul invocă art. 8 alin. (1) , art. 10 alin. (1) din Legea 101/2016, și pe toate dispozițiile legale invocate în contestație Ca mijloace de probă, înscrisuri din dosarul achiziției. Prin adresa cu nr. 8613/23.08.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 41996/24.08.2022, autoritatea contractantă ... formulează punct de vedere asupra contestației depusă de către ...S S.R.L., solicitând respingerea contestației ca nefondată, precum și respingerea acordării cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive: Autoritatea contractantă susține că ... S.R.L., solicita în mod nejustificat și fără temei legal: anularea comunicării excluderii din procedura de evaluare a ofertelor în etapa de evaluare a Propunerilor Tehnice, întrucât procesul de evaluare a ofertelor este realizat în mod corect, transparent și fără nici o abatere de la legislația în vigoare, fiind respectate toate cerințele legale și toate drepturile ofertanților. Cu privire la criticile aduse de către contestator, autoritatea contractantă consideră ca acestea sunt nejustificate. Ofertantul contestatar dorește să ascundă faptul ca nu îndeplinește specificațiile tehnice solicitate prin Documentația de atribuire, pusă la dispoziția tuturor ofertanților. Mai mult, contestatorul a încercat să inducă în eroare comisia de evaluare prezentând documente inexacte, cu care încearcă să convingă îndeplinirea cerințelor tehnice ale corpurilor de iluminat, dar care în realitate nu sunt aferente produselor ofertate. Pagina 12 din 40

§ 13

Achizitoare menționează că până la data limită de depunere a ofertelor nu s-a înregistrat nici o solicitare de clarificări/contestație referitoare la Documentația de atribuire postată în SEAP – cerințele documentației de atribuire rămânând obligatorii de respectat atât pentru comisia de evaluare cât și pentru ofertanți. Autoritatea contractantă prezintă situația de fapt în ordine cronologică: ... a organizat procedura simplificată privind atribuirea contractului mai sus menționat ce a avut ca termen limită de depunere a ofertelor data de 21.06.2022, ora 15.00. În data de 21.06.2022, comisia de evaluare a ofertelor a efectuat evaluarea garanției de participare pentru cei doi ofertanți care au depus oferta (printre care și contestatorul). Deoarece s-a constatat faptul că ambii ofertanți au constituit corect garanția de participare, s-a procedat și la evaluarea DUAE. În data de 28.06.2022, comisia de evaluare a ofertelor a realizat evaluarea informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc pentru cei doi ofertanți, în cadrul ședinței s-a redactat procesul verbal nr. 7294 din 28.06.2022 și s-a constatat că ofertantul îndeplinește cerințele de calificare specificate la nivelul DUAE și a dispus continuarea procesului verbal de evaluare. În urma ședinței de evaluare a Propunerilor Tehnice, cu privire la ofertantul contestator ... S.R.L., comisia de evaluare a identificat la nivelul Propunerii Tehnice unele inadvertențe, ce trebuiau a fi clarificate, cu privire la modalitate de îndeplinire a cerințelor Documentației de atribuire, mai exact de la nivelul specificațiilor tehnice. Astfel ofertantului i s-a transmis adresa nr.7808/19.07.2022, care conținea un număr de 14 întrebări, la care ofertantul a răspuns în termen, prin adresa nr. 600/20.07.2022. În urma analizei răspunsului transmis s-a constat ca ofertantul a răspuns concludent la 6 puncte din solicitare. Cu privire la celelalte 8 elemente a solicitării de clarificări, comisia de evaluare a concluzionat următoarele: Cu privire la întrebarea 1 s-a constatat ca: Atât declarația de conformitate prezentata la pagina 595 a propunerii tehnice, emisă pe propria răspundere a producătorului, cât și declarația de conformitate de la pagina 597 a propunerii tehnice, emisă de laboratorul de testare, cuprind, în mod clar, modelele acoperite de acestea, printre care nu se regăsește produsul ofertat ST10-22. Nu pot fi luate în considerare afirmațiile privind valabilitatea declarațiilor de conformitate pentru toate puterile instalate, avand în vedere faptul că aceasta afirmație nu este susținută de niciun document din propunerea tehnică sau răspunsul la solicitarea de clarificări. Mai mult, așa cum afirma și ofertantul, prelevarea de eșantioane pentru testare a fost efectuata pentru modelele acoperite de declarația de conformitate, aceasta enumerând, în mod Pagina 13 din 40

§ 14

clar, un număr de doisprezece modele pentru care este valabila. Răspunsul ofertantului a fost considerat neconcludent. Contestatorul recunoaște faptul că declarația de conformitate este emisă pentru întreaga serie de corpuri de iluminat din familia ST10, iar testarea propriu-zisă a fost făcută pe cea mai mare putere nominală din eșantionul selectat pentru testare și anume corpul de iluminat ST10-150. Produsul ofertat ST10-22 NU se regăsește în eșantionul selectat pentru testare de către laborator, așa cum a fost solicitat prin documentația de atribuire, susține achizitoarea. Autoritatea contractantă menționează că toate specificațiile tehnice minime și documentele de conformitate solicitate prin documentația de atribuire reprezintă o condiție de calitate obligatorie a aparatelor de iluminat, neprezentarea acestor documentații de conformitate nu numai ca încalcă documentația de atribuire, dar pune autoritatea contractantă în fata unui risc de implementare a unui sistem de iluminat neconform, risc inacceptabil.

§ 15

Drept urmare, răspunsul este considerat neconcludent. Cu privire la Întrebarea 2 s-a constatat ca: Din analiza propunerii tehnice, cât și a răspunsului la solicitarea de clarificare, rezultă faptul că ofertantul a prezentat un raport de testare (Nr. 211-14180203-000) în care este testat un corp de iluminat cu clasa de izolație II, pentru un alt echipament decât cel ofertat, cu încălcarea prevederilor documentației de atribuire, care solicitau o clasa de izolație electrică I. Răspunsul a fost considerat neconcludent. Deși prin răspunsul transmis, contestatorul dorește să ascundă faptul că NU îndeplinește specificațiile tehnice solicitate prin documentația de atribuire, încercând să convingă consiliul că a prezentat un raport de testare în care clasa de izolație este I, din cadrul raportului de testare încărcat/atașat nr. 211-14180203-000 rezultă testarea unui corp de iluminat cu

§ 16

clasa de izolație II. Referitor la critica adusă de contestator precum că ”nu s-a cerut un document care să dovedească clasa de izolație a corpurilor de iluminat” achizitoarea solicită să se constate că cerința era clar specificată la nivelul documentației de atribuire, iar comisia de evaluare a ofertelor era obligată să evalueze ofertele după cerințele caietului de sarcini și a documentației de atribuire în ansamblul ei. Cu privire la întrebarea 3 s-a constatat că: Pagina 604 a propunerii tehnice (pagina 2 a raportului de testare 211-14180203-000) prezintă modelele constructive pentru care este valabil raportul de testare, în număr de doisprezece, modele din care a fost prelevat, în conformitate cu standardele de testare valabile, un eșantion, respectiv modelul ST10- 150/K. Modelul ST10-22 nu se afla printre modelele familiei de produse certificate pentru conformitate (după cum rezultă din captura de ecran), ori autoritatea contractantă nu poate lua în considerare simpla afirmație a contestatarului cum ca ”declarația de conformitate este emisă pentru întreaga serie de corpuri de iluminat din familia ST10”, dacă din Pagina 14 din 40

§ 17

documentul prezentat rezultă în mod clar și incontestabil care sunt produsele pentru care a fost emis acest certificat (Achizitoarea subliniază faptul că nicăieri în document nu este specificat ”întreaga familie ST10” sau ”alte produse din aceeași familie”). și cu privire la acest punct, comisia a declarat Răspunsul neconcludent – HG395/2016, art. 134, alin. (5). Cu privire la Întrebarea 4 s-a constatat ca: În mod similar, raportul de testare EMC 1804077 este emis pentru familia de produse ST10 ce conține un număr de doisprezece modele constructive, dintre care a fost prelevat un eșantion de testare. Modelul ST10-22 nu se afla printre modelele familiei de produse certificate pentru conformitate, prin urmare răspunsul ofertantului a fost considerat neconcludent. Cu privire la Întrebarea 5 s-a constatat ca: Documentația de atribuire solicita prezentarea Licenței de utilizare a unei mărci de conformitate, emisă de un laborator acreditat conform SR EN ISO/CEI 17065:2013. Deși în cadrul Fiselor tehnice nr. 1, nr. 2 și nr. 3 ofertantul menționează: “Anexata este prezentata licența de marcă emisă de către un organism de certificare acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013”, aceasta nu a fost regăsita la nivelul propunerii tehnice si/sau a răspunsului la solicitarea de clarificări. Răspuns neconcludent – HG395/2016, art. 134, alin. (5). NU poate fi luat în considerare răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări: ”Declarația de conformitate, Rapoartele de testare emise de Laboratoare acreditate de către organisme internaționale de acreditare ILAC- MRA la care este parte și UE, reprezintă însăși Licența de marcă (adică dreptul de a folosi marca acelor laboratoare de către Pagina 15 din 40

§ 18

producătorul AGC Lighting Co.Ltd pe produsele fabricate și documentele întocmite pentru acestea alături de sigla (marca proprie) a producătorului.” deoarece nu justifica neprezentarea Licenței de utilizare a unei mărci de conformitate, emisa de un laborator acreditat conform SR EN ISO/CEI 17065:2013, conform cerințelor impuse în documentația de atribuire. Din nou, achizitoarea iterează faptul că până la data limită de depunere a ofertelor nu s-a înregistrat nici o solicitare de clarificări referitoare la Documentația de atribuire postată în SEAP – cerințele documentației de atribuire rămânând obligatorii de respectat atât pentru comisia de evaluare cat și pentru ofertanți. Cu privire la Întrebarea 6: Nu au fost regăsite, în cadrul paginilor indicate în răspunsul la solicitarea de clarificare, certificat de conformitate și raport de testare a dispozitivului de protecție la supratensiune, care sa confirme respectarea standardului SR EN 61347. Răspuns neconcludent – HG395/2016, art. 134, alin. (5). Ofertantul nu a transmis Certificatul de conformitate și raportul de testare pentru dispozitivul de protecție la supratensiune SPD, care să confirme respectarea standardului SR EN 61347, așa cum a fost solicitat la nivelul Fișei tehnice nr.1 și Fișei tehnice nr.2 din Proiectul Tehnic, susține autoritatea contractantă. Conform raportului de testare nr. 211-14180203-000 (se poate observa din captura de ecran), ofertantul a efectuat o serie de teste pentru alte corpuri de iluminat decât cele solicitate la nivelul Fișei tehnice nr.1 și Fișei tehnice nr.2 din Proiectul Tehnic. Pagina 16 din 40

§ 19

Cu privire la Întrebarea 8 s-a constatat ca: Deși rapoartele de testare prezentate la nivelul propunerii tehnice sunt efectuate pentru produse echipate cu drivere produse de compania Tridonic, anexa la răspunsul la solicitarea de clarificare prezenta un driver produs de compania Inventronics, nefiind clarificat dacă driverul produselor pentru care a fost prezentate documentele de conformitate are sau nu ieșire suplimentară pentru alimentarea unor senzori. Răspuns neconcludent – HG395/2016, art. 134, alin. (5). După cum se vede din critică, contestatorul recunoaște că în oferta inițială a prezentat inițial un produs marca Tridonic, iar ulterior când a fost întrebat despre acest produs și-a modificat oferta tehnică, aducând un produs de la Inventronics, care, chipurile, ar corespunde cerințelor tehnice, achizitoarea prezentând capturi de ecran cu imagine unui dispozitiv ”TRIDONIC” și unui dispozitiv ”INVECTRONICS”. Din parcurgerea întregii documentații tehnice comparativ cu oferta depusă, rezultă în mod clar că rapoartele de testare trebuie să includă fisele tehnice ale echipamentelor, fiind un element justificativ al îndeplinirii condițiilor minimale. Prin înlocuirea produsului, ofertantul a recunoscut indirect că primul produs nu corespundea specificațiilor tehnice și cerințelor minimale din documentația de atribuire, arată achizitoarea. Pagina 17 din 40

§ 20

Cu privire la întrebarea 12: Ținând cont de informațiile prezentate în cadrul documentației de atribuire, document Formular Propunere tehnică, prin care s-a solicitat prezentarea: „Programului de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice”, corelat cu prevederile Codului Muncii, potrivit căruia o luna are în medie 21 de zile lucrătoare, va rugam justificați din perspectiva Graficului Gantt prezentat (90 zile pentru execuție), încadrarea în termenul de execuție solicitat prin documentația de atribuire, ofertantul a menționat ca „graficul prezentat este în zile calendaristice (116), din care potrivit prevederilor Codului Muncii rezulta un număr de 84 de zile lucrătoare în care societatea va realiza obiectivul de investiții”. Totuși din cadrul Graficului Gantt depus de ofertant reiese ca acesta a avut în vedere și zilele de weekend pentru a începe sau a finaliza o activitate, astfel încât nu poate susține ca activitățile proiectului vor fi finalizate în 84 de zile lucrătoare și nu 117 așa cum a specificat inițial. Mai mult, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul avea posibilitatea să revizuiască documentul depus, dar nu a făcut acest lucru. Referitor la critica adusă de contestatar precum că ”trimiterile autorității contractante la numărul mediu de zile lucrătoare prevăzute de Codul Muncii sunt vădit tendențioase și lipsite de orice fundament legal”, menționăm că solicitarea de a clarifica aspectele cu privire la Graficul Gantt sunt complet justificate, ținând cont că a fost a desemnată O SINGURĂ ECHIPĂ pentru finalizarea proiectului, care în mod cert nu va lucra non-stop pentru a executa lucrarea, consideră achizitoarea. În condițiile în care pentru a finaliza proiectul se desemnau două sau mai multe echipe, se putea înțelege faptul că acestea se vor rândui (astfel încât comisia acceptă ideea că pentru finalizarea obiectivului se va lucra inclusiv în zilele de weekend). În caz contrar aceste afirmații sunt lipsite de o justificare logică, apreciază autoritatea contractantă. Totodată, afirmația contestatarului precum că ”acest aspect este vădit lipsit de importanță având în vedere că în cuprinsul graficului s-a prevăzut că executarea lucrărilor se va face în intervalul 02.08.2022- 25.11.2022, iar prezenta contestație a fost formulată în data de 16.08.2022, graficul de execuție urmând să fie actualizat corespunzător după semnarea contractului în cauză”, nu răspunde la întrebarea comisiei de evaluare, ci denotă superficialitate cu privire la respectarea cerințelor impuse prin documentația de atribuire. Drept urmare, comisia a declarat răspunsul neconcludent. Dovada unei evaluări transparente și a faptului că autoritatea contractantă nu avea nici un interes să excludă ofertantul din procedură, rezultă clar din clarificarea transmisă. Potrivit celor expuse, autoritatea contractantă opinează că comisia de evaluare a acordat o atenție deosebită în analiza și verificarea fiecărei oferte și a fiecărei cerințe de Pagina 18 din 40

§ 21

calificare oferind posibilitatea ofertantului contestator să explice și să completeze (daca era cazul) aspectele din Propunerea Tehnică. Avand în vedere cele prezentate mai sus, s-a constat ca informațiile prezentate de ofertant în cadrul Propunerii Tehnice și cele din cadrul răspunsului la solicitările de clarificări, confirmă faptul ca cerința cu privire la specificațiile tehnice solicitate prin Documentația de atribuire - nu este îndeplinită. În consecința, autoritatea contractantă solicită să se constate ca toate criticile aduse sunt nefondate. Astfel răspunsul ofertantului a fost considerat neconcludent, cerința cu privire specificațiile tehnice solicitate prin Documentația de atribuire este considerate neîndeplinită, iar oferta este inacceptabila conform art. 134 alin. (5) și art.137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Astfel, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca nefondată și respingerea solicitării privind plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea de intervenție cu nr. 1546/29.08.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43012/30.08.2022, formulată în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, ... S.R.L. solicită admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației ca lipsită de interes, în subsidiar respingerea contestației ca nefondată, precum și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. I. Cu privire la admisibilitatea cererii de intervenție, intervenientul precizează că, în cadrul procedurii de atribuire, a depus o ofertă admisibilă și conformă, așa cum se învederează, atât din Comunicarea rezultatului procedurii cu nr. 8256/05.08.2022, cât și din Raportul procedurii cu nr. 8255/05.08.2022, din care rezultă că oferta depusă de ... S.R.L., cu subcontractant și terț susținător ... S.R.L., a fost declarată admisibilă, s-a clasat pe primul loc și a fost declarată câștigătoare. Invocând art. 17 alin.(3) din Legea nr. 101/2016, intervenientul arată că, în calitate de ofertant câștigător a cărui ofertă a fost clasată pe primul loc, în clasamentul rezultat după aplicarea criteriului de atribuire și verificarea documentelor suport aferente probării informațiilor prezentate în DUAE, justifică un interes deplin pentru ca rezultatul procedurii să fie menținut. În consecință, în condițiile în care interesul ... S.R.L. în cadrul procedurii de atribuire este constituit de folosul practic al adjudecării contractului de achiziție publică, folos care este realizabil prin menținerea ca temeinice și legale a actelor autorității contractante, este evident că, în cadrul dosarului dedus soluționării de către Consiliu, ... S.R.L. justifică un interes real pentru a formula prezenta cerere de intervenție. Pagina 19 din 40

§ 22

II. Intervenientul detaliază motivele pentru care solicită respingerea contestației, în principal ca lipsită de interes, iar în subsidiar, ca nefondată. A. Cu referire la excepția lipsei de interes, intervenientul învederează faptul că, așa cum rezultă din informațiile existente în Comunicarea rezultatului procedurii, coroborate cu cele indicate în cuprinsul Raportului procedurii, oferta depusă de societatea ... S.R.L. a fost declarată ca fiind (i) inacceptabilă și (ii) neconformă, potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, coroborate cu prevederile statuate în cuprinsul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Cu toate acestea, prin intermediul Contestației, societatea ...S S.R.L. a formulat critici, exclusiv, cu privire la aspectul potrivit căruia oferta sa a fost declarată ca neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Având în vedere că prin Contestație nu au fost aduse critici și cu privire faptul că oferta societății ... S.R.L. a fost declarată și ca inacceptabilă, potrivit art. 134 alin, (5) din HG nr. 395/2016, este indubitabil că demersul uzitat de Contestator este unul lipsit de interes. Din cuprinsul art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016 se învederează definiția atribuită de legiuitor sintagmei de "persoană vătămată", în sensul de operator economic care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire. Indicând și dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: ”în sensul alin. (1) lit. f) pct. (i) se consideră că o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de ia respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat și fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanță, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac”, intervenientul susține că atâta timp cât prin contestația formulată de ... S.R.L. nu sunt aduse critici cu privire la faptul că oferta sa a fost declarată ca fiind inacceptabilă, potrivit art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, este indubitabil că demersul uzitat de contestator este unul lipsit de interes, indiferent de rezultat, oferta acestei societăți rămâne exclusă definitiv. Consiliul poate constata că autoarea contestației nu justifică un interes legitim, născut și actual în formularea prezentei contestații de vreme ce respingerea ofertei sale ca inacceptabilă este definitivă, acest aspect nefiind contestat. În acest sens, intervenientul evocă ca Pagina 20 din 40

§ 23

jurisprudență Decizia CNSC cu nr. 1772/C5/1801 din 23.08.2022, precum și Hotărârea Curții Europene de Justiție din 21.12.2016, cauza C- 355/15. B. Cu referire la fondul Contestației, intervenientul reliefează pentru început faptul că oferta depusă de ... S.R.L. a fost declarată ca fiind inacceptabilă și neconformă, potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, coroborate cu prevederile statuate în cuprinsul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. În soluționarea Contestației, ... S.R.L. apreciază că nu se poate ignora faptul că în condițiile în care prevederile documentației de atribuire nu au fost contestate de către potențialii ofertanți în termenul legal avut la dispoziție, acestea și-au dobândit forța obligatorie, atât pentru operatorii economici care au depus oferte, aceștia având obligația de a prezenta oferta în conformitate cu cerințele stabilite în documentația de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, care avea obligația de a verifica conformitatea ofertelor depuse prin raportare șa cerințele exprese stabilite în documentație, indicând în acest sens extrase din jurisprudența relevantă din Decizia CNSC nr. 886/C8/854 di 02.05.2022: "Riscul întocmirii ofertelor, inclusiv, nerespectarea unei cerințe care a fost solicitată în cadrul documentației de atribuire, cade în sarcina operatorului economic, în condițiile în care autoritatea contractantă a menționat în mod expres care sunt cerințele pe care orice operator economic participant trebuie să le îndeplinească la întocmirea ofertelor” și din Decizia CNSC nr. 2179/C7/2389/2390 din 03.12.2019: ”Prin urmare, se reține că prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cele mai mic detaliu. După cum a reliefat și Consiliul, particularitățile procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică impun o rigoare deosebită, atât din partea autorităților contractante, cât mai ales, din partea celor care doresc să obțină aceste contracte finanțate din fonduri publice. în aceste condiții, orice operator economic interesat să participe la o astfel de procedură trebuie să manifeste o diligență sporită, încât să nu existe suspiciuni sau neclarități cu privire la oferta sa și astfel să prevină orice risc de respingere a ei” 1. Cu referire la întrebarea nr. 5 din cuprinsul Contestației - Documentația de atribuire solicită prezentarea Licenței de utilizare a unei mărci de conformitate, emisă de un laborator acreditat conform SR EN ISO/CEI 17065:2013. Deși în cadrul Fișelor tehnice nr. 1, nr. 2 și nr. 3 - ofertantul menționează: "Anexată este prezentată licența de marcă emisă de către un organism de certificare acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CE117065:2013”, aceasta nu a fost regăsită la nivelul propunerii tehnice și/sau a răspunsului ia solicitarea de clarificări. Pagina 21 din 40

§ 24

Intervenientul învederează că ofertanților le incumbă obligația de a respecta cerința din Caietului de sarcini: Echipamentele vor respecta caracteristicile minime solicitate prin PROIECTUL TEHNIC, sintetizate în fisele a tasate caietului de sarcini. Documentația solicitată pentru atestarea conformității echipamentelor cu cerințele minimale va fi anexata propunerii tehnice în copie conformă cu originalul. Pentru demonstrarea conformității cu directiva RoHS, ofertanții vor anexa ofertei copie, conformă cu originalul, a certificatului sau a declarației de conformitate. În acest sens, atât în Fișa tehnică nr. 1 aferentă aparatului de iluminat LED cu autodimare preprogramată 22W, cât și în Fișa tehnică nr. 2 aferentă aparatului de iluminat LED cu autodimare preprogramată 53W, la punctul 2.2., autoritatea contractantă a impus următoarele: ”Se va prezenta licența de marcă/fabricație emisă de un organism acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013” Atât din cadrul ofertei depuse, cât și din cuprinsul Contestației, rezultă, indubitabil, că ofertantul ...S S.R.L. nu a depus această licență, cu alte cuvinte, în mod corect, Comisia de evaluare a constatat că această cerință nu este îndeplinită. O confirmare suplimentară în sensul că societatea ... S.R.L. nu deține această licență rezultă și din Decizia CNSC cu nr. 1352/C5/1240 din 30.06.2022, rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 481/04.08.2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Consiliul reținând: "Din conținutul ofertei depusa de asocierea ... S.A. - ... S.R.L., rezultă că ofertantul nu a depus un astfel de document, iar membrii comisiei de evaluare nu au clarificat cu ofertantul acest aspect, în cadrul fișelor tehnice nr. 1-3, cerința 3.15, a cârei îndeplinire a fost analizată anterior, fiind distinctă de cerințele privind rapoartele de testare menționate la pct. 3.6-3.14". 2. Cu referire la întrebarea nr. 2 din cadrul Contestației - Din analiza propunerii tehnice, cât și a răspunsului la solicitarea de clarificare, rezultă faptul că ofertantul a prezentat un raport de testare (Nr. 211-14180203-000) în care este testat un corp de iluminat cu clauza de izolație II, pentru un alt echipament, decât cel ofertat, cu încălcarea prevederilor documentației de atribuire, care solicitau o clasă de izolație electrică I. Prin raportare la cerința din Caietul de sarcini ilustrată anterior, intervenientul susține că este irefragabil că, ofertanților le incumba obligația de a depune documente justificative care să probeze îndeplinirea cerințelor minime solicitate. Cu alte cuvinte, în mod eronat, Contestatoarea susține, la pagina 6 din Contestația depusă că, pentru corpurile de iluminat solicitate de Autoritatea contractantă prin Fișele tehnice nr. 1 și 2 din PT sau documentația de atribuire, nu s-a cerut niciun document care să dovedească clasa de izolație a corpurilor de iluminat, având în vedere Pagina 22 din 40

§ 25

obligația care îi incumba acestui ofertant de a îndeplini cerința de la pagina 10 din Caietul de sarcini, în sensul că avea obligația de a anexa propunerii tehnice în copie, conformă cu originalul, Documentația pentru atestarea conformității echipamentelor cu cerințele minimale. În cazul în care prevederile documentației de atribuire nu erau clare pentru ofertantul ... S.R.L. acesta avea posibilitatea de a solicita Autorității contractante, conform dispozițiilor art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, "clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire". 3. Cu referire la întrebarea nr. 12 din cadrul Contestației - Ținând cont de informațiile prezentate în cadrul documentației de atribuire, document Formular Propunere tehnică, prin care s-a solicitat prezentarea: "Programului de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice", corelat cu prevederile codului Muncii, potrivit căruia o lună are în medie 21 zile lucrătoare, vă rugăm să justificați din perspectiva graficului Gantt prezentat (90 zile pentru execuție), încadrarea în termenul de execuție solicitat prin documentația de atribuire, ofertantul a menționat că "graficul prezentat este în 2 zile calendaristice (116), din care potrivit prevederilor Codului Muncii rezultă un număr de 84 de zile lucrătoare în care societatea va realiza obiectivul de investiții". Totuși, din cadrul Graficului Gantt depus de ofertant reiese că acesta a avut în vedere și zilele de weekend pentru a începe sau finaliza o activitate, astfel încât nu poate susține că activitățile proiectului vor fi finalizate în 84 de zile lucrătoare și nu 117 așa cum a specificat inițial. Mai mult decât atât, ca răspuns la solicitarea de clarificări, ofertantul avea posibilitatea să revizuiască documentul depus, dar nu a făcut acest lucru. Intervenientul consideră că, în conformitate cu propunerea tehnică depusă până la termenul limită de depunere a ofertelor, societatea ... S.R.L. a prezentat un Grafic Gantt din care rezultă un termen de 116 zile de execuție (excluzând ziua emiterii ordinului de începere), iar prin Răspunsul cu nr. 600/20.07.2022, la Solicitarea de clarificări cu nr. 7808/19.07.2022, ofertantul precizează că, de fapt, termenul de execuție este de 84 zile lucrătoare, fără a depune un grafic actualizat, ceea ce presupune o modificare de ofertă. Prin Contestația depusă se face referire la faptul că, Graficul Gantt, de fapt, respectă termenul de execuție de 4 luni impus prin documentația de atribuire și că desfășurarea activității în zilele de sâmbătă-duminică nu reprezintă un aspect nelegal. Este indubitabil că, în prezentul caz, Comisia de evaluare nu avea dreptul să accepte refacerea duratei de execuție din cadrul ofertei contestatarului având în vedere că prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 interzic determinarea apariției unui avantaj ca urmare a solicitării unor clarificări, în speță transformarea unei oferte neelaborată corespunzător documentației de atribuire (sancționată de Pagina 23 din 40

§ 26

legiuitor cu respingerea ca neconformă), într-una conformă, opinează intervenientul. În cazul în care cerința privind termenul de execuție prevăzută în fișa de date a achiziției și în caietul de sarcini nu erau justificate tehnic, sau dacă considera că această durată de execuție nu este sustenabilă, este eronată sau ambiguu formulată, contestatarul putea să solicite autorității contractante clarificări, în temeiul dispozițiilor art. 160 din Legea nr. 98/2016 sau putea să le conteste cu respectarea termenelor legale în baza Legea nr. 101/2016. în caz contrar, prin depunerea ofertei se prezumă că ofertanții și-au însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci implicit și termenul de execuție, motiv pentru care aveau obligația, potrivit art. 123 din HG nr. 395/2016 de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. Intervenientul indică cu titlu de jurisprudență Decizia nr. 177 din 23.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul 65/57/2022. 4. Cu referire la întrebarea nr. 1 din cadrul Contestației - Atât declarația de conformitate prezentată la pagina 595 a propunerii tehnice, emisă pe propria răspundere a producătorului, cât și declarația de conformitate de la pagina 597 a propunerii tehnice, emisă de laboratorul de testare, cuprind, în mod clar, modele acoperite de acestea, printre care NU se regăsește produsul ofertat ST10-22 (...), arată intervenientul. 5. Cu referire la întrebarea nr. 3 din cadrul Contestației La pagina 604 a propunerii tehnice (pagina 2 a raportului de testare - 211- 14180203-000) prezintă modelele constructive pentru care este valabil raportul de testare, în număr de doisprezece, modele din care a fost prelevat, în conformitate cu standardele de testare valabile, un eșantion, respectiv modelul ST10-150/K. Modelul ST 10-22 nu se află printre modelele familiei de produse certificate pentru conformitate. 6. Cu referire la întrebarea nr. 4 din cadrul Contestației - S-a constatat că, în mod similar, raportul de testare EMC 1804077 este emis pentru familia de produse ST10 ce conține un număr de doisprezece modele constructive, dintre care a fost prelevat un eșantion de testare. Modelul ST 10-22 nu se află printre modelele familiei de produse, certificate pentru conformitate, relevă intervenientul. Prin Răspunsul cu nr. 600/20.07.2022, la Solicitarea de clarificări cu nr. 7808/19.07.2022, societatea ... S.R.L. confirmă faptul că, testarea a fost efectuată pe cea mai mare putere nominală din eșantionul selectat pentru testare și anume pentru corpul de iluminat ST10-150, astfel: La paragraful 13 din cuprinsul Contestației, se indică: "Testarea propriu zisă s-a făcut pe cea mai mare putere nominală din eșantionul selectat pentru testare și anume corpul de iluminat ST 10-150. Declarația de conformitate rezultată în urma efectuării testelor de laborator, inclusă de Pagina 24 din 40

§ 27

societatea noastră în Propunerea tehnică, este valabilă pentru toate puterile nominale produse din familia seriei de corpuri de iluminat ST 10, indiferent dacă acestea fac parte sau nu din eșantionul selectat pentru testare și înscrise în Declarația de conformitate" Practic, prin Răspunsul cu nr. 600/20.07.2022, la Solicitarea de clarificări cu nr. 7808/19.07.2022, cât și prin Contestația formulată, societatea ... S.R.L. confirmă faptul că, la oferta depusă, a anexat documente justificative pentru un alt aparat, respectiv pentru ST 10- 150, ci nu pentru cel ofertat, respectiv: ST10. Este indubitabil că, Documentația de atribuire a impus prezentarea documentelor justificative strict pentru aparatele ofertate, furnizarea unor alte documente constituind o încălcarea caietului de sarcini, susține intervenientul. 7. Cu referire la întrebarea nr. 6 din cadrul Contestației - Nu au fost regăsite, în cadrul paginilor indicate în răspunsul la solicitarea de clarificare, certificat de conformitate și raport de testare a dispozitivului de protecție la supratensiune, care să confirme respectarea standardului SR EN 61347, afirmă intervenientul. Din conținutul ofertei depusă, rezultă că oferta depusă de societatea ...S S.R.L. nu îndeplinește această cerință stipulată în documentația de atribuire, respectiv nu a depus până la data limită de depune a ofertelor certificat de conformitate și raport de testare a dispozitivului de protecție la supratensiune, care să confirme respectarea standardului SR EN 61347. 8. Cu referire la întrebarea nr. 8 din cadrul Contestației - Deși rapoartele de testare prezentate la nivelul propunerii tehnice sunt efectuate pentru produse echipate cu drivere produse de compania Tridonic, anexa la răspunsul la solicitarea de clarificare prezenta un driver produs de compania Inventronics, nefiind clarificat dacă driverul produselor pentru care a fost prezentate documentele de conformitate are sau nu ieșirea suplimentară pentru alimentarea unor senzori. În concret, cu privire la această critică, ofertantul a modificat oferta, având în vedere că, deși până la termenul limită de depunere a anexat ofertei rapoartele de testare efectuate pentru produse echipate cu drivere produse de compania Tridonic, cu toate acestea, prin răspunsul cu nr. 600/20.07.2022, la Solicitarea de clarificări cu nr. 7808/19.07.2022, a precizat că modelul driverului ofertat este DALI 2 D4i Invertronics. În mod eronat, Contestatoarea susține că prin documentația de atribuire nu se regăsește cerința "dacă are sau nu ieșire suplimentară pentru alimentarea unor senzori". În acest sens, doar cu titlu de exemplu intervenientul indică o cerință stipulată în documentația de atribuire, respectiv în fișele tehnice, astfel: ”Sursa este prevăzută cu ieșire auxiliară 12V, pentru alimentarea senzorilor de maxim 6W” Pagina 25 din 40

§ 28

În considerarea celor prezentate, intervenientul concluzionează că în mod corect comisia de evaluare a conchis că, nerespectarea cerințelor din caietul de sarcini cu privire la caracteristicile tehnice, atrage după sine descalificarea ofertei ... S.R.L. ca fiind neconformă. Prin adresa cu nr. 8854/31.08.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43719/02.09.2022, autoritatea contractantă ... formulează punct de vedere referitor la cererea de intervenție depusă de către ... S.R.L., precum și a asupra excepției lipsei de interes a contestației formulată de ... S.R.L., invocată de ... S.R.L., comunicând următoarele: Achizitoarea declară că a luat la cunoștință despre excepția invocată de către ... S.R.L. în cererea de intervenție, afirmând în continuare că ... S.R.L. cu subcontractant și terț susținător ... S.R.L. a fost declarat câștigător în cadrul procedurii în cauză, obținând un punctaj de 100 de puncte, în urma aplicării criteriului de atribuire, cu un preț ofertat de 859.101 LEI fără TVA. Astfel, autoritatea contractantă opinează că ... S.R.L. a detaliat și explicat situația așa cum o înțelege el (cu un aspect tehnic mai aprofundat) care în realitate susține/concluzionează că membrii comisiei de evaluare au avut un raționament corect și argumentat atunci când au considerat oferta contestatorului inacceptabilă conform Art.134 alin. (5) și Art.137 alin. (3) lit. a). din HG nr. 395/2016. Achizitoarea apreciază argumentele aduse de intervenient sunt practic o dezvoltare și o confirmare indirecta a realității (a inadmisibilității ofertei contestatorului) chiar și din parcurgerea raportului procedurii și a contestației, fără a avea acces la documente, cele criticate de contestator fiind netemeinice. Concluzionând, autoritatea contractantă consideră argumentată cererea de intervenție, fiind în interesul soluționării dosarului și, totodată, fiind o acțiune de protejare a interesului ofertantului câștigător. Prin adresa cu nr. 1616/06.09.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 44334/06.09.2022, intervenientul ... S.R.L. depune Concluzii scrise prin care detaliază anumite critici din contestația formulată de către ... S.R.L. 1. Cu referire la critica/întrebarea nr. 5 detaliată în cuprinsul Contestației - privind Licența de utilizare a unei mărci de conformitate, emisă de un laborator acreditat conform SR EN ISO/CEI 17065:2013, intervenientul reiterează faptul că, potrivit Documentației de atribuire, ofertanților le incumba obligația de a respecta cerința stipulată în Documentația de atribuire, respectiv în Caietul de sarcini, la pagina 10. Intervenientul prezintă confirmări suplimentare în sensul că ofertantul exclus NU deține această licență rezultă și din cadrul procedurilor pe care le indică punctual, la care ofertantul ... S.R.L. a participat, ulterior, ofertele depuse de acest operator economic au fost Pagina 26 din 40

§ 29

respinse ca neconforme și/sau inacceptabile, una dintre cerințele neîndeplinite fiind tocmai nedepunerea acestei licențe, astfel: a) Procedura organizată de COMUNEI NEREJU, Anunț de participare simplificat SCN1109456/23.06.2022, data limită de depunere a ofertelor 12.07.2022, societatea ... S.R.L. NU a formulat contestație cu privire la documentația de atribuire cu toate că nu deține licența de marcă/fabricație emisă de un organism acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013, așa cum s-a solicitat prin documentație. Ulterior, societatea ... S.R.L. a formulat contestație cu privire la propria excludere: dosar CNSC 2095/2022 - C2. În acest sens, intervenientul anexează un extras din cadrul contestației, cu referire la critica privind licența (Anexa nr. 2). b) Procedura organizată de COMUNA IBĂNEȘTI, JUDEȚUL MUREȘ, anunț de participare simplificat SCN1099709/10.01.2022, data limită de depunere a ofertelor 01.02.2022, societatea ... S.R.L. NU a formulat contestație cu privire la documentația de atribuire cu toate că nu deține licența de marcă/fabricație emisă de un organism acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013, așa cum s-a solicitat prin documentație. Ulterior, societatea ... S.R.L. a formulat contestație cu privire la propria excludere: dosar CNSC 2057/2022 – C11. În acest sens, intervenientul anexează un extras din cadrul contestației, cu referire la critica privind licența (Anexa nr. 3). c) Procedura organizată de COMUNA COTNARI, JUDEȚUL IAȘI, Anunț de participare simplificat SCN1106557/09.05.2022, data limită de depunere a ofertelor 25.05.2022, societatea ... S.R.L. NU a formulat contestație cu privire la documentația de atribuire, cu toate că nu deține licența de marcă/fabricație emisă de un organism acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEÎ 17065:2013, așa cum s-a solicitat prin documentație. Ulterior, societatea ... S.R.L. a formulat contestație cu privire la propria excludere: dosar CNSC 2118/2022 - C9. în acest sens, intervenientul anexează un extras din cadrul contestației, cu referire la critica privind licența (Anexa nr. 4). Totodată, intervenientul reiterează și faptul că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini și anexele, formularele necesare și modelul contractului de servicii, nu a fost contestată, cu succes, de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. La acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, în sensul că acestea pot fi îndeplinite doar de către un singur ofertant, întrucât ar fi vădit tardive. Pagina 27 din 40

§ 30

Prin adresa cu nr. 1619/06.09.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 44449/07.09.2022, intervenientul ... S.R.L. depune Concluzii scrise prin care face precizări referitoare la cheltuielile de judecată pe care le solicită în temeiul art. 26 alin. (9) din legea nr. 101/2016. În acest sens, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea 101/2016, intervenientul solicită obligarea Contestatorului la plata sumei de 6.255 Lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și contravaloarea fotocopierii documentelor din dosarul CNSC, cheltuieli suportate de societatea ... S.R.L., pentru formularea Cererii de intervenție depusă în cadrul dosarului CNSC ... - C7. În acest sens intervenientul anexează facturile cu nr. A-007477 din 05.09.2022 (Anexa nr. 1), Factura nr. A-007476/05.09.2022 și dovada plății acestora (Anexa nr. 3). 1- Cu referire la faptul că toate cheltuielile de judecată au fost efectuate de către societatea ... S.R.L., intervenientul redă prevederile legale aplicabile, statuate în cuprinsul art. 121 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat din 03.12.2011: ”(6) în cazul în care avocatul și clientul convin, o terța persoana poate fi beneficiarul serviciilor avocațiale stabilite prin contract, dacă terțul acceptă, chiar și tacit, încheierea contractului în astfel de condiții.”, precizând că în prezentul caz sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile art. 121 alin. (6) din Statutul avocatului, detaliind: a) SCPA "Ceparu și Irimia" (avocat) și ... S.R.L. (clientul) - au convenit ca un terț - societatea ... S.R.L. - să fie beneficiarul serviciilor avocațiale stabilite prin contract. în acest sens, vom anexa Contractul de consultanță și asistență juridică cu nr. 2857470/29.08.2022, încheiat între SCPA "Ceparu și Irimia" (avocat) și ... S.R.L. (client) - Anexa nr. 4. b) Terțul beneficiar - societatea ... S.R.L. care avea obligația de a accepta, chiar și tacit, încheierea contractului între SCPA "Ceparu și Irimia" (avocat) și ... S.R.L. (clientul) și-a exprimat acordul, în mod expres, prin mijloace electronice -E-mail - Anexa nr. 5. 2. Cu referire la cuantumul cheltuielilor, intervenientul solicită obligarea contestatorului la plata integrală a acestora, indicând în acest sens CNSC nr. 1576/C9/1646, 1727 din 13.09.2019 și Decizia CNSC nr. 1729/C3/1721 din 17.08.2022, anexate. De asemenea, în acest sens intervenientul indică și Sentința civilă nr. 6240 din 27.07.2020, pronunțată în dosarul 6676/301/2020, de Judecătoria Sector 3, București, anexată, în care se reține: "De asemenea, instanța retine că chiar și un intervenient accesoriu are dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecată în măsura în care apărările sale au contribuit la pronunțarea soluției asupra cererii principale, dispozițiile art. 453 C. proc. c/V. referindu-se la partea care câștigă un proces". Pagina 28 din 40

§ 31

În plus, cu titlu de jurisprudență pentru acordarea cheltuielilor intervenientului indicăm și Hotărârea nr. 411 din 19.08.2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, în dosarul 204/43/2021 - care a avut ca obiect soluționarea unei plângeri, ... S.R.L. fiind tot intervenient în etapa CNSC. Prin urmare, intervenientul învederează că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, conform cărora: "Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației”. Prin adresa cu nr. 1679/14.09.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 45658/14.09.2022, intervenientul ... S.R.L. depune Concluzii scrise prin care face referire la o singură critică din cuprinsul Contestației, și anume: 1. Cu referire la critica/întrebarea nr. 5 detaliată în cuprinsul Contestației - privind Licența de utilizare a unei mărci de conformitate, emisă de un laborator acreditat conform SR EN ISO/CEI 17065:2013 Cu privire la această critică intervenientul reliefează că susținerile sale potrivit cărora ofertantul ... S.R.L. NU deține această licență rezultă și conținutul ofertelor depuse în cadrul celor 4 (patru) proceduri indicate în cuprinsul Concluziilor scrise transmise în data de 06.09.2022, oferte care au fost respinse ca neconforme și/sau inacceptabile, una dintre cerințele neîndeplinite fiind tocmai nedepunerea acestei licențe. Prin intermediul acestor concluzii, intervenientul face referire, exclusiv, la procedura organizată de COMUNA NEREJU, anunț de participare simplificat SCN 1109456/23.06.2022, data limită de depunere a ofertelor 12.07.2022, în cadrul căreia societatea ... S.R.L. NU a formulat contestație cu privire la documentația de atribuire cu toate că nu deține licența de marcă/fabricație emisă de un organism acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013, așa cum s-a solicitat prin documentație. Ulterior, societatea ... S.R.L. a formulat contestație cu privire la propria excludere: dosar CNSC 2095/2022 - C2. În acest sens, intervenientul precizează că la data de 13.09.2022, Contestația formulată de societatea ... S.R.L. a fost respinsă ca fiind nefondată, anexând un extras relevant de pe portalul CNSC. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a organizat o achiziție publică desfășurată prin procedură simplificată în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția „...”, cod CPV ... (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare cu nr. .... Pagina 29 din 40

§ 32

Potrivit anunțului de participare, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea totală estimată a contractului este de 860.708,18 lei, fără T.V.A. Conform PROCESULUI-VERBAL nr. 7159/21.06.2022 privind inventarierea documentelor depuse și evaluarea garanțiilor de participare, în procedura au depus oferte 2 operatori economici, respectiv: 1. ... S.R.L., contestator în cauză și 2. ... S.R.L., cu subcontractant și terț susținător ... S.R.L., Potrivit Raportului procedurii cu nr. 8255/05.08.2022, în urma desfășurării procesului de evaluare, oferta depusă de către ... S.R.L. a fost declarată inacceptabilă conform art. 134, alin. (5) și art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, iar în urma aplicării criteriului de atribuire a fost declarată câștigătoare oferta depusă de către ... S.R.L., cu un preț ofertat de 859.101,70 RON + TVA. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... S.R.L. a transmis recipisa de consemnare cu nr. ... din 22.08.2022, eliberată de CEC Bank, sucursala Victoria, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de ..., pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. .... Astfel, Consiliul constată că ... S.R.L. a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Procedând la soluționarea contestației formulate de ... S.R.L., Consiliul are în vedere, ca o chestiune prealabilă, faptul că după depunerea contestației a depus cerere de intervenție ... S.R.L., solicitând admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației ca lipsită de interes, în subsidiar respingerea contestației ca nefondată, precum și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la admisibilitatea cererii de intervenție formulată de ... S.R.L., având în vedere faptul că interesul acestui ofertant este evident, Consiliul o va admite în principiu și, în condițiile în care intervenția vizează modul în care au fost evaluate ofertele de către ..., o califică drept cerere de intervenție accesorie, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă. Procedând la soluționarea contestației formulată de ... S.R.L., Consiliul are în vedere invocarea de către intervenientul ... S.R.L., a excepției lipsei de interes a contestatorului, învederând faptul că oferta ... S.R.L. a fost declarată ca fiind (i) inacceptabilă și (ii) neconformă, potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, coroborate cu prevederile statuate în cuprinsul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, iar prin intermediul Contestației, societatea ...S S.R.L. a formulat critici, exclusiv, cu privire la aspectul potrivit căruia oferta sa a fost declarată ca neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Pagina 30 din 40

§ 33

Potrivit intervenientului, întrucât prin contestație nu au fost aduse critici și cu privire faptul că oferta societății ...S S.R.L. a fost declarată și ca inacceptabilă, potrivit art. 134 alin, (5) din HG nr. 395/2016, este indubitabil că demersul uzitat de contestator este unul lipsit de interes. Excepția lipsei interesului contestatorului, invocată de către intervenient, a fost pusă în discuție părților prin adresele cu nr. 43150/C7/2013 din 30.08.2022 și 43151/C7/2013 din 30.08.2022, motiv pentru care Consiliul se va pronunța cu prioritate asupra excepției invocate, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”. Autoritatea contractantă, prin adresa cu nr. 8854/31.08.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43719/02.09.2022, a formulat un punct de vedere referitor la excepția lipsei de interes invocată de către intervenient, rezumându-se la a declara că a luat la cunoștință despre excepția invocată de către ... S.R.L. în cererea de intervenție. Analizând susținerile părților prin raportare la documentele aflate în cadrul dosarului cauzei, Consiliul constată că autoritatea contractantă a declarat oferta prezentată de ... S.R.L. ca fiind inacceptabilă motivat de faptul că unele dintre răspunsurile formulate de ofertantul în cauză la solicitările de clarificări au fost considerate neconcludente, astfel că a făcut aplicarea prevederilor art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 potrivit cărora „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispozițiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Analizând conținutul contestației formulate de ... S.R.L., Consiliul constată că prin aceasta sunt formulate critici cu privire la susținerile autorității contractante din cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, respectiv cu privire la modul în care au fost analizate răspunsurile formulate de ofertantul în cauză la întrebările nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8 și 12, răspunsuri considerate neconcludente de către comisia de evaluare. Prin urmare, Consiliul constată că prin intermediul contestației ce face obiectul prezentei cauze, ... S.R.L. a formulat critici inclusiv cu privire la respingerea, ca inacceptabilă, a ofertei sale, motiv pentru care respinge, ca nefondată, excepția lipsei de interes în formularea contestației de către ... S.R.L., invocată de intervenientul ... S.R.L. Pagina 31 din 40

§ 34

Analizând, pe fond, contestația formulată de ... S.R.L., Consiliul constată că aceasta vizează conținutul rezultatului procedurii de atribuire, fiind formulate critici cu privire la motivele care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de acest ofertant. Sub acest aspect, Consiliul reține că autoritatea contractantă a transmis către ... S.R.L. adresa nr. 8257/05.08.2022, de comunicare a rezultatului procedurii, în cuprinsul căreia a precizat că „Prin prezenta vă facem cunoscut că oferta dumneavoastră a fost respinsă conform art. 134 alin. (5) din HG 395/2016, Art. 137 alin 3 lit. a) din HG 395/2016"(5). Detaliat, motivul este: Având în vedere că propunerea tehnică prezentată de ofertantul ... - RO 16869469 prezenta unele inadvertențe, comisia de evaluare a solicitat clarificări cu privire la aceste aspecte, pentru a lua o decizie corectă cu privire la acceptabilitatea sau inacceptabilitatea ofertei. Prin adresa nr. 7808/19.07.2022, s-au solicitat clarificări cu privire la neconcordanțele semnalate, la care ofertantul a răspuns în termen: o Cu privire la întrebarea 1 s-a constatat că: Atât declarația de conformitate prezentată la pagina 595 a propunerii tehnice, emisă pe propria răspundere a producătorului, cât și declarația de conformitate de la pagina 597 a propunerii tehnice, emisă de laboratorul de testare, cuprind, în mod clar, modelele acoperite de acestea, printre care nu se regăsește produsul ofertat ST10-22. Nu pot fi luate în considerare afirmațiile privind valabilitatea declarațiilor de conformitate pentru toate puterile instalate, având în vedere faptul că această afirmație nu este susținută de niciun document din propunerea tehnică sau răspunsul la solicitarea de clarificări. Mai mult, așa cum afirmă și ofertantul, prelevarea de eșantioane pentru testare a fost efectuată dintre modelele acoperite de declarația de conformitate, aceasta enumerând, în mod clar, un număr de doisprezece modele pentru care este valabilă. Răspuns neconcludent - HG395/20I6, art. 134 alin. (5); o Cu privire la întrebarea 2 s-a constatat că: Din analiza propunerii tehnice, cât și a răspunsului la solicitarea de clarificare, rezultă faptul că ofertantul a prezentat un raport de testare (Nr. 211-14180203-000) în care este testat un corp de iluminat cu clasa de izolație II, pentru un alt echipament decât cel ofertat, cu încălcarea prevederilor documentației de atribuire, care solicitau o clasa de izolație electrică I. Răspuns neconcludent - HG395/2016, art. 134 alin. (5); o Cu privire la întrebarea 3 s-a constatat că: Pagina 604 a propunerii tehnice (pagina 2 a raportului de testare 211-14180203-000) prezintă modelele constructive pentru care este valabil raportul de testare, în număr de doisprezece modele din care a fost prelevat, în conformitate cu standardele de testare valabile, un eșantion, respectiv modelul ST10-150/K. Modelul ST 10-22 nu se află printre modelele familiei de produse certificate pentru conformitate. Răspuns neconcludent - HG395/2016, art. 134 alin. (5); o Cu privire la întrebarea 4 s-a constatat că: În mod similar, raportul de testare EMC 1804077 este emis pentru familia de produse ST10 ce conține un număr de doisprezece modele constructive, dintre care a fost prelevat un eșantion de testare. Modelul ST10-22 nu se află printre modelele Pagina 32 din 40

§ 35

familiei de produse certificate pentru conformitate. Răspuns neconcludent - HG395/2016, art. 134 alin. (5); o Cu privire la întrebarea 5 s-a constatat ca: Documentația de atribuire solicită prezentarea Licenței de utilizare a unei mărci de conformitate emisă de un laborator acreditat conform SR EN ISO/CEI 17065:2013. Deși în cadrul Fiselor tehnice nr, 1, nr. 2 și nr. 3 ofertantul menționează: "Anexată este prezentată licența de marcă emisă de către un organism de certificare acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013, aceasta nu a fost regăsită la nivelul propunerii tehnice si/sau a răspunsului la solicitarea de clarificări. Răspuns neconcludent - HG395/2016, art. 134 alin. (5); o Cu privire la întrebarea 6: Nu au fost regăsite, în cadrul paginilor indicate în răspunsul la solicitarea de clarificare, certificat de conformitate și raport de testare a dispozitivului de protecție la supratensiune, care să confirme respectarea standardului SR EN 61347. Răspuns neconcludent — HG395/2016, art 134 alin. (5); o Cu privire la întrebarea 8 s-a constatat că: Deși rapoartele de testare prezentate la nivelul propunerii tehnice sunt efectuate pentru produse echipate cu drivere produse de compania Tridonic, anexa la răspunsul la solicitarea de clarificare prezintă un driver produs de compania Inventronics, nefiind clarificat dacă driverul produselor pentru care au fost prezentate documentele de conformitate are sau nu ieșire suplimentară pentru alimentarea unor senzori. Răspuns neconcludent - HG395/2016, art. 134 alin. (5); o Cu privire la întrebarea 12: Ținând cont de informațiile prezentate în cadrul documentației de atribuire, document Formular_Propunere tehnică, prin care s-a solicitat prezentarea „Programului de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice", corelat cu prevederile Codului Muncii, potrivit căruia o lună are în medie 21 de zile lucrătoare, vă rugăm justificați din perspectiva Graficului Gantt prezentat (90 zile pentru execuție), încadrarea în termenul de execuție solicitat prin documentația de atribuire, ofertantul a menționat că „graficul prezentat este în zile calendaristice (116), din care potrivit prevederilor Codului Muncii rezultă un număr de 84 de zile lucrătoare în care societatea va realiza obiectivul de investiție". Totuși din cadrul Graficului Gantt depus de ofertant reiese că acesta a avut în vedere și zilele de weekend pentru a începe sau a finaliza o activitate (atașat captura de ecran cu titlu de exemplu Start: Sunday sau Finish: Sunday), astfel încât nu poate susține că activitățile proiectului vor fi finalizate în 84 de zile lucrătoare și nu 117 așa cum a specificat inițial. Mai mult de atât, ca răspuns la solicitarea de clarificări, ofertantul avea posibilitatea să revizuiască documentul depus, dar nu a făcut acest lucru. Cerința este considerată neîndeplinită, iar oferta este considerată neconformă. „3 MONTARE CORP ILUMINAT PUBLIC CU LED 53W CU AUTODlMARE 19 days Tue 01.11.22 Sat 19.11.22 PREPROGRAMATA - similar -156 buc; 4 MONTARE CORP ILUMINAT PUBLIC CU LED 60W, echipat cu panou fotovol. 1 day Sun 20.11.22 Sun 20.11.22”. Astfel oferta a fost respinsă în conformitate cu: - Art. 134 alin. (5) din HG 395/20165 - În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări și, după caz, completări ale Pagina 33 din 40

§ 36

documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispozițiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă; - Art.137 alin. (3) lit. a) – În condițiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situații: a) nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini". Analizând motivele de respingere reținute de comisia de evaluare în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii prin raportare la prevederile documentației de atribuire, la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice și la susținerile părților, Consiliul constată că, în mod corect, autoritatea contractantă a procedat la respingerea ofertei prezentate de ... S.R.L., având în vedere considerațiile reținute în cele ce urmează. Astfel, analizând conținutul dosarului achiziției, transmis de autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul are în vedere că documentația de atribuire, postată în SICAP împreună cu anunțul de participare simplificat nr. ... nu a suferit modificări și nu a fost contestată de niciun operator economic interesat de procedura de atribuire în cauză, astfel că aceasta și-a consolidat caracterul obligatoriu atât pentru ofertanți care, potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cât și pentru comisia de evaluare care, în conformitate cu art. 133 alin. (1) și (2) din același act normativ, are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, în condițiile în care propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. Prin urmare, se reține că prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În aceeași direcție, Curtea de Apel Iași, Secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut în decizia nr. 2204 din 21 septembrie Pagina 34 din 40

§ 37

2012 că cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă. Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora. Depășind această introducere de subliniere a importanței respectării întru totul a regulilor impuse de achizitoare în documentația de atribuire, asupra aspectelor sesizate de reclamantă, analizând modul în care autoritatea contractantă a verificat oferta prezentată de ... S.R.L., Consiliul constată următoarea situație de fapt. În ceea ce privește motivele de respingere, reprezentate de faptul că ofertantul în cauză a răspuns neconcludent la întrebările nr. 1, nr. 3 și nr. 4 și nu a prezentat rapoarte de încercare pentru produsul ofertat conform fișei tehnice nr. 1 – „Aparat de iluminat LED cu autodimare preprogramată 22W”, Consiliul are în vedere că prin fișa tehnică nr. 1 s- a solicitat, pe de o parte, la punctul 1.3, „clasa de izolație electrică: I” iar, pe de altă parte, a solicitat prezentarea de declarații de conformitate și rapoarte de testare pentru produsele ofertate. Consiliul reține că în etapa de evaluare a propunerilor tehnice, comisia de evaluare a transmis către ofertantul în cauză adresa nr. 7808/19.07.2022 prin care a solicitat clarificări, respectiv „În cadrul Fisei tehnice nr. 1 a fost solicitată prezentarea unei Declarații de conformitate cu directivele esențiale ale EU. Declarațiile de conformitate regăsite la paginile 594-599 nu acoperă echipamentul ofertat, respectiv ST10-022. Vă rugăm să indicați unde, în cadrul propunerii tehnice, a fost inclusă declarația de conformitate EU pentru echipamentul ST 10-020, ofertat pentru Fisa tehnica nr. 1”. De asemenea, prin întrebarea 3 s-a precizat că „Având în vedere faptul că echipamentul ST10-022 nu face parte din familia de produse pentru care este emis raportul de testare 211-14180203-000, va rugăm să indicați unde, în cadrul propunerii tehnice, poate fi regăsit raportul de testare conform celor solicitate la punctul 2.2 din Fisa tehnica nr. 1”. În același timp, în cadrul întrebării 4: s-a precizat că „Având în vedere faptul că echipamentul ST10-022 nu face parte din familia de produse pentru care este emis raportul de testare EMC 1804077, cât și certificatul de conformitate, vă rugăm să indicați unde, în cadrul propunerii tehnice poate fi regăsit raportul de testare conform celor solicitate la punctul 2.2 din Fisa tehnica nr. 1". Pagina 35 din 40

§ 38

Consiliul are în vedere că ofertantul ... S.R.L. a răspuns astfel: Răspuns la întrebarea nr. 1 – „Declarația de conformitate ce se regăsește în Propunerea tehnică la pag.595 este emisă pentru întreaga serie de corpuri de iluminat din familia ST 10, pentru absolut toate puterile fabricate din familia ST10. Puterile nominale ale corpurilor de iluminat din familia ST10 înscrise în Declarația de conformitate, reprezintă eșantionul selectat de Laboratorul de încercări autorizat UE pentru care se fac încercările potrivit standardelor în vigoare. Testarea propriu zisă s-a făcut pe cea mai mare putere nominală din eșantionul selectat pentru testare și anume corpul de iluminat ST10-150. Declarația de conformitate rezultată în urma efectuării testelor de laborator, inclusă de societatea noastră în Propunerea tehnică, este valabilă pentru toate puterile nominale produse din familia seriei se corpuri de iluminat ST 10, indiferent dacă acestea fac parte sau nu din eșantionul selectat pentru testare și înscrise în Declarația de conformitate. Regulile de testare pentru corpurile de iluminat sunt stabilite prin standardele de iluminare și sunt efectuate în strictă concordanță cu regulile de testare stabilite de organismele internaționale de acreditare a Laboratoarelor de testare ILAC-MRA la care și UE este parte și nu prin cerințele unor autorități contractante mai puțin avizate în această privință. Testarea corpurilor de iluminat nu se poate face și nu se face pentru puteri nominale din wat în wat sau fracțiuni de wat, testarea se face potrivit procedurilor consacrate ale Laboratoarelor de testare pe eșantioane selectate de laboratoarele de testare și nu pe fiecare putere nominală în parte. Vă rugăm să constatați că corpul de iluminat ST10-022 face parte din familia de corpuri ST10 astfel că Declarația de conformitate de la pag. 595 din propunerea tehnică este opozabilă li pentru echipamentul din familia ST10 nominalizat ST10-020, chiar dacă această putere nu se regăsește în eșantionul selectat pentru testare de către laborator”; Răspuns la întrebarea nr. 3 – „Așa cum am arătat și la punctul 1 de mai sus, corpul de iluminat tip ST10-022 face parte din familia de corpuri de iluminat ST10 a producătorului ... așa cum rezultă din Fișa tehnică nr. 1 și specificațiile tehnice ale producătorului. Categorisirea corpurilor de iluminat ca făcând parte dintr-o anumită familie este făcută de producătorul acestora în baza documentelor de testare deținute și nu de către o autoritate contractantă mai mult sau mai puțin subiectivă. (...) Pentru corpul de iluminat ST10-022 este valabil același Raport de testare indicat la pct. 2.2 din fișa tehnică nr. 1, care se regăsesc în propunerea noastră tehnică la pag. 595 și pe care le-ați acceptat pentru celelalte corpuri de iluminat ofertate din familia ST10, respectiv corpurile de iluminat ofertate ST10-053 și ST10-060, chiar dacă puterea nominală de 22W nu se regăsește în eșantionul corpurilor de iluminat supus testării. Testarea corpurilor de iluminat de către Laboratoarele de testare autorizate se face pe un eșantion reprezentativ din aceeași familie de corpuri de iluminat, pe cea mai mare putere dintre puterile nominale ale eșantionului, iar rezultatul testării este valabil în mod egal pentru toate puterile din familia respectivă de corpuri de iluminat. Nici un laborator de testare nu va supune testării și nu va elibera certificate de conformitate și Pagina 36 din 40

§ 39

rapoarte de testare pentru toate puterile fabricate dintr-o familie de corpuri de iluminat fie că sunt puteri cu zecimale sau cu cifre întregi, întrucât acest lucru ar fi imposibil de înfăptuit, iar regulile de testare sunt stabilite în mod clar de organismele internaționale de acreditare potrivit standardelor internaționale de iluminare”. Răspuns la întrebarea nr. 3 – „Așa cum am arătat și la pct. 1 si 3 de mai sus corpul de iluminat tip ST10-022 face parte din familia de corpuri de iluminat ST 10 a producătorului ... așa cum rezultă din Fișa tehnică nr. 1 și Specificațiile tehnice ale producătorului. Categorisirea corpurilor de iluminat ca făcând parte dintr-o anumită familie este făcută de producătorul acestora în baza documentelor de testare deținute și nu de către o autoritate contractantă mai mult sau mai puțin subiectivă.(...) Pentru corpul de iluminat ST10-022 este valabil același raport de testare EMC și Certificat de conformitate indicat la pct.2.2 din fișa tehnică nr. 1, care se regăsesc în propunerea noastră tehnică la pag. 795 și în continuare și 855 și în continuare, pe care le-ați acceptat pentru celelalte corpuri de iluminat ofertate din familia ST10, respectiv corpurile de iluminat ofertate ST10-053 și ST10-060, chiar dacă puterea nominală de 22W nu se regăsește în eșantionul corpurilor de iluminat supus testării. (...)”. Analizând răspunsurile formulate de ... S.R.L. la întrebările nr. 1, 3 și 4 din adresa de solicitare de clarificări, prin raportare la conținutul documentației de atribuire, Consiliul constată că deși s-a solicitat prezentarea de declarații de conformitate și rapoarte de testare pentru produsele ofertate, ofertantul în cauză a prezentat Raportul de testare nr. 211-14180203-000 și raportul nr. EMC 180407 în cuprinsul cărora se face referire la modelele ST10-30, ST10-30/K, ST10-50/K, ST10-070, ST10-070/K, ST10-090, ST10-090/K, ST10-120, ST10-0120/K, ST10- 0150, ST10-0150/K. Consiliul constată că niciunde în cuprinsul celor două rapoarte de testare nu se face referire la produsul ofertat ST10-022 și nici la familia ST10, așa cum susține contestatorul în cuprinsul contestației nr. 40738/17.08.2022. Consiliul are în vedere că în măsura în care a considerat că „Testarea corpurilor de iluminat de către Laboratoarele de testare autorizate se face pe un eșantion reprezentativ din aceeași familie de corpuri de iluminat, pe cea mai mare putere dintre puterile nominale ale eșantionului, iar rezultatul testării este valabil în mod egal pentru toate puterile din familia respectivă de corpuri de iluminat”, așa cum susține în cuprinsul contestației, se impunea ca, înainte de împlinirea termenului stabilit pentru depunerea ofertelor, ofertantul în cauză să solicite modificarea documentației de atribuire, respectiv a conținutului fișelor tehnice, prin impunerea prezentării unor rapoarte de testare pe eșantioane reprezentative din aceiași familie de corpuri de iluminat și nu Pagina 37 din 40

§ 40

rapoarte de testare pentru produsul ofertat, așa cum s-a solicitat prin documentația de atribuire. Or, în situația în care prin fișele tehnice s-a solicitat prezentarea de rapoarte de testare pentru produsele ofertate, iar ... S.R.L. nu a prezentat un astfel de raport din acre să reiasă că produsul ST10-22 a fost testat, Consiliul constată că, în mod întemeiat, membrii comisiei de evaluare au considerat că nu au fost prezentate toate documentele și informațiile solicitate, astfel că răspunsurile la întrebările nr. 1, nr. 3 și nr. 4 au fost considerate neconcludente, și, pe cale de consecință, au făcut aplicarea prevederilor art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 și au procedat la respingerea ofertei prezentate de acest ofertant ca inacceptabilă. Prin urmare, Consiliul constată caracterul nefondat al criticilor formulate de contestator sub acest aspect, motiv pentru care va proceda la respingerea, ca nefondate, a acestora. Analizând, în mod aleatoriu, celelalte motive de respingere a ofertei prezentate de ... S.R.L., Consiliul are în vedere că în urma analizării propunerii tehnice prezentate de acest ofertant, comisia de evaluare a constatat că din cuprinsul rapoartelor de testare prezentate rezultă că acestea au fost efectuate pentru produse echipate cu drivere produse de compania Tridonic, prin adresa de solicitare de clarificări nr. 7808/19.07.2022, la întrebarea nr. 8, comisia de evaluare a solicitat ofertantului în cauză să clarifice și să prezinte documente justificative (fișa tehnică driver, model driver, etc.) în vederea verificării modului de îndeplinire a specificațiilor tehnice solicitate. Se reține că prin răspunsul formulat, ... S.R.L. a precizat că „Pentru driverul solicitat potrivit fișei tehnice nr. 1 pentru corpuri de iluminat cu LED de 22W și fișei tehnice nr. 2 pentru corpuri tehnice de iluminat cu LED de 53W nu s-a solicitat prin documentația de atribuire un anume tip de driver cu care să fie echipate corpurile de iluminat ofertate. Ca urmare a solicitării autorității contractante prin clarificarea nr. 8, precizăm că modelul driverului ofertat este DALI 2 D4i Invertronics iar echiparea corpurilor de iluminat ofertate se va face cu driver având caracteristici potrivit fișei tehnice anexate”. Astfel, Consiliul constată că deși în cuprinsul propunerii tehnice prezentate inițial de ofertantul ... S.R.L., respectiv în cuprinsul rapoartelor de testare se precizează că acestea au fost efectuate pentru produse echipate cu drivere produse de compania Tridonic, prin răspunsul la solicitarea de clarificări se face referire la driver DALI 2 D4i Invertronics. Prin urmare, Consiliul constată că prin răspunsul la solicitarea de clarificări au fost aduse modificări propunerii tehnice astfel că sunt incidente prevederile art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 potrivit cărora „În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le Pagina 38 din 40

§ 41

prezintă comisiei de evaluare potrivit dispozițiilor alin. (1) conținutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Consiliul nu reține în soluționare susținerile contestatorului potrivit cărora „actul de comunicare a rezultatului nu cuprinde motivele pe care se sprijină comisia de evaluare în decizia de respingere a ofertei contestatorului ca inacceptabilitate, subscrisa fiind în imposibilitatea de a stabili la momentul formulării prezentei contestații în ce constă presupusa neconformitate reținută de autoritate”, întrucât în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii se precizează, în mod clar, că „Deși rapoartele de testare prezentate la nivelul propunerii tehnice sunt efectuate pentru produse echipate cu drivere produse de compania Tridonic, anexa la răspunsul la solicitarea de clarificare prezintă un driver produs de compania Inventronics”. Într-o atare situație, Consiliul constată că, în mod întemeiat, comisia de evaluare a reținut acest motiv pentru respingerea ofertei prezentate de ... S.R.L., astfel că respinge, ca nefondate, criticile formulate sub acest aspect. Consiliul constată că în contextul în care patru dintre motivele de respingere a ofertei prezentate de ... S.R.L. s-au dovedit a fi întemeiate, nu va proceda și la analiza celorlalte motive de respingere indicate în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8257/05.08.2022, întrucât indiferent de finalitatea acestui demers, caracterul inacceptabil al ofertei prezentate de acest ofertant nu poate fi schimbat. Acestea fiind, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... S.R.L., în contradictoriu cu .... În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de ... S.R.L., Consiliul va proceda la admiterea, în parte, a acesteia, având în vedere soluția adoptată, de respingere, ca nefondată, a contestației depuse de ... S.R.L. Cu privire la solicitarea intervenientului ... S.R.L. de obligarea contestatorului la plata cheltuielilor ocazionate cu soluționarea prezentei contestații, Consiliul va proceda la respingerea acestui capăt de cerere, având în vedere motivele prezentate în continuare. Relevante în analizarea acestui capăt de cerere sunt următoarele dispoziții ale Codului de procedură civilă: - art. 61 alin. (3): „Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți”; - art. 65 alin. (1): „Intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale”. - art. 453 alin. (1): „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”. Analizând dispozițiile citate anterior rezultă că pentru acordarea cheltuielilor de judecată nu este suficientă dobândirea calității de parte într-un proces, ci este necesar ca acea parte să câștige procesul adică să Pagina 39 din 40

§ 42

obțină total sau parțial pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă fiind explicite în acest sens. Din această perspectivă, Consiliul reține că intervenientul accesoriu, deși devine parte în proces după admiterea în principiu a cererii sale [conform art. 65 alin. (1) din Codul de procedură civilă], nu invocă o pretenție proprie în proces pentru a deveni „parte care câștigă procesul”, ci sprijină numai apărarea uneia dintre părți, după cum rezultă din dispozițiile art. 61 alin. (3) din Codul de procedură civilă, astfel încât acesta nu poate obține obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, doar partea în favoarea căreia a intervenit și care a obținut pretențiile solicitate putând pretinde astfel de cheltuieli. În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 659/39/2016 (Decizia nr. 861/13.09.2016). Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția lipsei de interes în formularea contestației de către ... S.R.L., invocată de intervenientul ... S.R.L., ca nefondată. Respinge contestația formulată de către ... S.R.L. cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca nefondată. Admite, în parte, cererea de intervenție cu nr. 1546/29.08.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43012/30.08.2022, formulată de către ... S.R.L., cu sediul social în ..., S.R.L. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere formulat de intervenientul ... S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... .... ... Pagina 40 din 40

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.