Decizie 1580/2022
Decizie CNSC2022_1580_2022_Decizie_1580.pdf, BO2022_1580_2022_BO2022_1580.pdf
Document CNSC
CLEANING LOGISTIC DISTRIBUTION SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL CONSTANTA
Decizia CNSC nr. 1580/C7/1560 din 28.07.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziția de echipamente de protecție pentru 92 unități de învățământ preuniversitar din municipiul Constanța aferentă proiectului ”Consolidarea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Constanța în vederea gestionării virusului SARS-Cov- 2”-Lotul 1-dezinfectant mâini pentru dispenser”, se solicită modificarea unor cerinţe din caietul de sarcini aferente Lotului 1, conform celor detaliate prin prezenta, prelungirea perioadei de depunere a ofertelor pentru Lotul 1 al procedurii, după pronunţarea Deciziei C.N.S.C. în cadrul acestui dosar, astfel încât să permită operatorilor economici să poată beneficia de un interval de timp suficient pentru pregătirea ofertelor, în temeiul dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 98/2016, precum și obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestaţia formulată de către CLEANING LOGISTIC DISTRIBUTION S.R.L., cu sediul în București, str. Londra nr. 26, parter, ap. 1, sector 1, reprezentată convențional de LAZAROVICI ȘI ASOCIAȚII SCA, cu sediul procesual ales în București, Piața Presei Libere nr. 3-5, City Gate, Turnul Sud, etaj 17, sector 1, în contradictoriu cu MUNICIPIUL CONSTANȚA, cu sediul în Constanța, bd. Tomis nr. 51, județ Constanța, reprezentată convențional prin SCPA CEPARU ȘI IRIMIA, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, pentru Lotul nr. 1. Obligă MUNICIPIUL CONSTANȚA ca, în termen de 15 zile de la primirea prezentei, pentru considerentele din motivare, să procedeze la remedierea documentației de atribuire pentru Lotul 1, potrivit considerentelor deciziei, precum și să aducă la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire despre modificările adoptate, pri…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_1580_2022_Decizie_1580.pdf, BO2022_1580_2022_BO2022_1580.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1580/C7/1560 Data: 28.07.2022 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent din data de 28.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 32472/29.06.2022, formulată de către CLEANING LOGISTIC DISTRIBUTION S.R.L., cu sediul în București, str. Londra nr. 26, parter, ap. 1, sector 1, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/2456/2016, având CUI 32521457, reprezentată convențional de LAZAROVICI ȘI ASOCIAȚII SCA, cu sediul procesual ales în București, Piața Presei Libere nr. 3-5, City Gate, Turnul Sud, etaj 17, sector 1, împotriva documentației de atribuire publicată de către MUNICIPIUL CONSTANȚA, cu sediul în Constanța, bd. Tomis nr. 51, județ Constanța, reprezentată convențional prin SCPA CEPARU ȘI IRIMIA, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul achiziției publice organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Achiziția de echipamente de protecție pentru 92 unități de învățământ preuniversitar din municipiul Constanța aferentă proiectului ”Consolidarea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Constanța în vederea gestionării virusului SARS-Cov- 2”-Lotul 1-dezinfectant mâini pentru dispenser”, se solicită modificarea unor cerinţe din caietul de sarcini aferente Lotului 1, conform celor detaliate prin prezenta, prelungirea perioadei de depunere a ofertelor pentru Lotul 1 al procedurii, după pronunţarea Deciziei C.N.S.C. în cadrul acestui dosar, astfel încât să permită operatorilor economici să poată beneficia de un interval de timp suficient pentru pregătirea ofertelor, în temeiul dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 98/2016, precum și obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pagina 1 din 2
CONSILIUL DECIDE: Admite contestaţia formulată de către CLEANING LOGISTIC DISTRIBUTION S.R.L., cu sediul în București, str. Londra nr. 26, parter, ap. 1, sector 1, reprezentată convențional de LAZAROVICI ȘI ASOCIAȚII SCA, cu sediul procesual ales în București, Piața Presei Libere nr. 3-5, City Gate, Turnul Sud, etaj 17, sector 1, în contradictoriu cu MUNICIPIUL CONSTANȚA, cu sediul în Constanța, bd. Tomis nr. 51, județ Constanța, reprezentată convențional prin SCPA CEPARU ȘI IRIMIA, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, pentru Lotul nr. 1. Obligă MUNICIPIUL CONSTANȚA ca, în termen de 15 zile de la primirea prezentei, pentru considerentele din motivare, să procedeze la remedierea documentației de atribuire pentru Lotul 1, potrivit considerentelor deciziei, precum și să aducă la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire despre modificările adoptate, prin postarea acestora în SEAP în termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii. Obligă MUNICIPIUL CONSTANȚA la stabilirea unei noi date-limită de depunere a ofertelor în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Respinge, ca nefondată, cererea CLEANING LOGISTIC DISTRIBUTION S.R.L. privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent din data de 28.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 32472/29.06.2022, formulată de către ...S.R.L., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional de ..., cu sediul procesual ales în ..., împotriva documentației de atribuire publicată de către ..., cu sediul în ..., reprezentată convențional prin ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul achiziției publice organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Achiziția de echipamente de protecție pentru 92 unități de învățământ preuniversitar din ... aferentă proiectului ”Consolidarea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat din ... în vederea gestionării virusului SARS-Cov-2”-Lotul 1- dezinfectant mâini pentru dispenser”, se solicită modificarea unor cerinţe din caietul de sarcini aferente Lotului 1, conform celor detaliate prin prezenta, prelungirea perioadei de depunere a ofertelor pentru Lotul 1 al procedurii, după pronunţarea Deciziei C.N.S.C. în cadrul acestui dosar, astfel încât să permită operatorilor economici să poată beneficia de un interval de timp suficient pentru pregătirea ofertelor, în temeiul dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 98/2016, precum și obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, Pagina 1 din 31
prin care ...S.R.L. critică documentația de atribuire publicată de autoritatea contractantă, solicitând cele prezentate în preambulul prezentei decizii. Prin adresa din data de 28.06.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 32472/29.06.2022, ...S.R.L., în temeiul art. 8 şi urm. din Legea nr. 101/2016, formulează contestaţie privind documentaţia de atribuire aferentă procedurii - Lotul 1, prin care solicită: (i) obligarea autorităţii contractante la modificarea unor cerinţe din caietul de sarcini aferente Lotului 1, conform celor detaliate prin prezenta; (ii) obligarea autorităţii contractante la prelungirea perioadei de depunere a ofertelor pentru Lotul 1 al procedurii, după pronunţarea Deciziei C.N.S.C. în cadrul acestui dosar, astfel încât să permită operatorilor economici să poată beneficia de un interval de timp suficient pentru pregătirea ofertelor, în temeiul dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 98/2016; (iii) obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată. Contestatorul solicită ca cerința privind standardul EN 14885:2015 să fie înlocuită cu referința la standardul revizuit EN 14885:2018 în ceea ce privește Lotul 1 al procedurii - Dezinfectant mâini pentru dispenser. Aceasta afirmă că, la pagina 5 din caietul de sarcini, pentru Lotul 1 se solicită ca spectrul de activitate al produsului să fie conform standardului EN 14885:2015. Acest standard este referit expres în Ordinul Ministrului Sănătății şi Președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 1082/731/2016 prin care s-a aprobat modelul de documentație de atribuire standard privind achiziția de produse biacide, respectiv în Anexa 3 la acest Ordin. Însă, ulterior emiterii acestui Ordin, standardul sus menționat a fost înlocuit cu standardul EN14885:2018, acesta din urmă fiind în prezent obligatoriu. Contestatoarea consideră că, pentru a putea oferta produse în acord cu standardele aplicabile, solicită modificarea documentației de atribuire astfel încât cerința să se raporteze la noul standard EN 14885:2018. Aceasta remarcă că autoritatea contractantă se referă la standardul EN 14885:2015 cu completările şi modificările ulterioare, însă, standardul EN 14885:2018 practic a înlocuit vechiul standard EN 14885:2015 aşa încât este necesară o modificare a documentației de atribuire care să stabilească în mod clar care este standardul avut în vedere. Contestatoarea atașează extras din partea introductivă a standardului la care face referire și menționează că acest standard a devenit standard naţional prin publicarea acestuia de către organismul naţional de standardizare ASRO, purtând numărul 14885:2019, după cum rezultă din prima pagină a standardului astfel publicat (atasează extras din standardul SR EN14885). Contestatoarea apreciază că este astfel evident că standardul EN 14885:2018 are deplină aplicabilitate în România, fiind obligatoriu, standardul EN 14885:2015 (adoptat în Romania sub nr. SR 14885:2016) fiind înlocuit de noul standard. Aşa cum rezultă din partea introductivă a acestui standard, acesta a corectat erori şi ambiguităţi din vechiul standard (2015). Pagina 2 din 31
Societatea contestatoare reiterează practica recentă a Consiliului a fost constantă în a recunoaşte aplicabilitatea standardului EN 14885:2018 şi a obliga autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire, astfel încât să se refere expres la acest standard, iar nu la unul anterior - de exemplu Decizia C.N.S.C. nr. 631/C4/511/24.03.2022 unde la pagina 19 se arată: „Se impune, astfel, modificarea documentației de atribuire, din mai multe motive, cel mai important fiind acela că documentaţia este elaborată pe perioada de valabilitate a 5R EN 14885:2018, dar în subsidiar, şi pentru ca operatorii interesaţi să conştientizeze necesitatea, pentru viitor, a testărilor conform noii variante din standard. Prin urmare, Consiliul va admite solicitarea contestatoarei de înlocuire a testării Spectrul de activitate conform EN 14885:2015" cu „SR EN 14885:2018cu menţiunea de mai sus.‟ Pentru aceste considerente, se solicită modificarea documentației de atribuire în sensul înlocuirii referinţei la standardul EN 14885:2015 cu referința la standardul EN 14885:2018, astfel încât produsele ofertate să corespundă standardelor în vigoare. Contestatoarea arată că cerința privind timpul de acţiune solicitat prin caietul de sarcini pentru activitatea virucidă nu respectă limitele din standardul aplicabil, astfel încât se impune modificarea acesteia. Lotul 1 al procedurii vizează Dezinfectant mâini pentru dispenser, având indicaţia de utilizare pentru dezinfecţia igienică a mâinilor prin frecare. Aceasta arată că, la pagina 6 din caietul de sarcini aferent Lotului 1, se solicită pentru activitatea virucidă un timp de contact de 0,5 - 1 minut. Conform standardului aplicabil EN 14885:2018, timpul de contact pentru activitatea virucidă EN 14476 este stabilit între 30 secunde şi 2 minute (pag. 30). Contestatoarea precizează că necesitatea termenului de 2 minute din standard este întărită de faptul că pentru activitatea virucidă EN 14476, standardul EN 14885:2018 prevede trei subcategorii de activitate virucidă, respectiv: (i) Activitate virucidă împotriva virusurilor necapsulaţi (neanvelopaţi), respectiv Poliovirus tipl LSc-2ab, Adenovirus tip 5, tulpina Adenoid 75, ATCC VR-5, Norovirus murin, tulpina S99 Berlin; (ii) Activitate virucidă cu spectru limitat, respectiv Adenovirus, tulpina Adenoid 75, ATCC VR-5, Norovirus murin, tulpina S99 Berlin; (iii) Activitate virucidă împotriva virusurilor cu anvelopă, respectiv Vaccinovirus, tulpina Ankara (MVA), ATCC VR-150B. Contestatoarea subliniază că a doua şi a treia categorie de viruşi, fiind mai puţin rezistenti pot avea un timp de contact cuprins între 30 de secunde şi 1 minut, însă viruşii necapsulaţi din prima categorie, respectiv viruşii Adenovirus, Poliovirus si Norovirus murin necesită un timp de contact mai mare de 1 minut, chiar si pentru dezinfectanţii de mâini cu un conţinut de alcool cuprins între 60-80% (conform informaţiilor furnizate de laboratoarele acreditate care efectuează astfel de testări). Altfel spus, chiar şi dacă se foloseşte o concentraţie cât de mare de alcool, nu se poate obţine o testare conformă a acestor produse pentru spectrul virucid pe un timp de până la 1 minut, tocmai de aceea, s-a impus la nivel de standard european un timp de contact de până la 2 minute. Pagina 3 din 31
Prin urmare, contestatoarea susține că a impune pentru activitatea virucidă un timp de contact de până la 1 minut vine în vădită contradicţie cu standardele europene de testare şi este de natură a restricţiona accesul la procedură pentru acei ofertanţi care, în conformitate cu standardul EN 14885 deţin rapoarte de testare pentru viruşii necapsulaţi cu timp peste 1 minut. În aceste condiții, se impune corelarea documentației de atribuire cu prevederile noului standard aplicabil. Societatea ... S.R.L. arătă că, deşi timpul de contact de 1 minut cerut prin caietul de sarcini se încadrează în limitele de 30 secunde - 2 minute, în condiţiile în care cerinţele din standardul aplicabil sus citat permit un timp de acţiune pentru activitatea virucidă de până la 2 minute, a impune un timp de contact mult sub limita maximă stabilită la nivelul standardelor aplicabile, este de natură a restricţiona accesul operatorilor economici la procedură. Aceasta consideră că, în condiţiile în care la nivel european există reglementări clare şi armonizate privind produsele biacide, operatorii economici care comercializează astfel de produse efectuează testarea produselor şi obţin Aviz de la Comisia Naţională pentru Produse Biocide, raportat la timpii de contact din aceste standarde. Tocmai acesta este scopul standardizării de uniformitate şi implicit de a permite predictibilitate operatorilor economici cu privire la cerinţele pe care autorităţile contractante trebuie să le impună atunci când organizează proceduri de achiziţie pentru astfel de produse. Contestatoarea menționează că stabilirea unui timp de contact inferior acestor limite, implică, din partea operatorilor economici, pentru a putea participa la procedură, realizarea unor testări suplimentare faţă de cele solicitate în standardul EN 14885:2018, care, pe lângă faptul că presupun costuri substanţiale, în orice caz, nu se pot realiza în timpul necesar pentru depunerea unei oferte. Prin urmare, cu atât mai mult nu se poate obţine, în termenul de ofertare şi un Aviz de la Comisia Naţională pentru Produse Biocide. În speţă însă, după cum a arătat anterior, nici nu se poate obţine o testare pentru spectrul virucid solicitat care să se încadreze în mod real în timpul de până la 1 minut. Mai mult, contestatoarea arată că, aşa cum rezultă de la pagina 6 din caietul de sarcini pentru Lotul 1, pentru activitatea bactericidă EN 1500 se solicită un timp de contact între 1 minut si 5 minute. Prin urmare, operatorilor economici le este permis a prezenta un produs care să aibă timp de acţiune de 5 minute pentru a inactiva bacteriile (produsul trebuie lăsat aşadar să acţioneze cel puţin 5 minute pentru acest spectru specific). În aceste condiții, cu atât mai mult, a limita timpul de contact pentru spectrul virucid sub limita maximă din standard (1 minut în loc de 2 minute) în condiţiile în care produsul trebuie oricum lăsat să acţioneze 5 minute pentru a inactiva spectrul bactericid, rezultă, o dată în plus că o astfel de cerinţă are o natură de a restricţiona accesul la procedură a ofertanţilor care au produsele testate conform standardului european aplicabil. Contestatoarea invocă art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, care prevede că autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili specificaţii Pagina 4 din 31
tehnice, astfel încât să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi să nu aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici. Totodată, aceasta invocă jurisprundenţa C.N.S.C. care, chiar în perioada de pandemie, a obligat autorităţi contractante, unitate sanitară la remedierea documentației de atribuire în sensul alinierii cu limitele din standardele europene aplicabile, subliniindu-se necesitatea punerii în acord a cerinţelor autorităţii contractante cu intervalele standardizate. Extras din Decizia C.N.S.C. nr. 1329/C2/1389/04.08.2020, paginile 14 şi 15, aferentă unei proceduri având ca obiect „achiziționare produse biacide şi dispozitive medicale‟ unde se arată „Nu este tăgăduită necesitatea autorităţii contractante de încadrare în timpul de maxim 90 de secunde, însă, în aprecierea Consiliului, este necesară punerea în acord a cerinţelor în discuţie, astfel încât acestea să poată fi îndeplinite, în mod evident, cu respectarea intervalelor standardizate si a dispoziţiilor obligatorii prevăzute cu privire la documentaţia standard ce trebuie aplicată, corelate şi cu nevoia unităţii spitaliceşti.‟ Mai mult, contestatoarea invocă speţe similare ce au vizat timpul de contact aferent activităţii virucide solicitat de autorităţi contractante care erau unităţi sanitare și anume: - speţa aferentă Deciziei C.N.S.C. nr. 450/C3/283,314/02.03.2022 în care autoritatea contractantă a adoptat din oficiu măsuri de remediere, iar C.N.S.C. a statuat clar faptul că timpul de maxim 2 minute trebuie aplicat şi timpului de contact pentru activitatea virucidă - mai jos extras de la paginile 15 -16: „Relativ la contestaţia secundă, ...S.R.L. reclamă faptul că timpul de contact de 1 minut, stabilit de autoritate în caietul de sarcini pentru lotul 2, ar trebui majorat la 2 minute, atât pentru activitatea virucidă, cât şi pentru tot spectrul de acţiune, pentru a corespunde timpilor din standardul EN 14885:2018. Conform Deciziei nr. 3306/15.02.2022, măsurile de remediere adoptate de către autoritatea contractantă constau în: „Pentru lotul 2, Coordonator CPIAAM - Dr. Teodorescu Irina, este de acord cu modificările în caietul de sarcini astfel: • Timp maxim de acţiune: 2 min. pentru tot spectrul de activitate solicitat; - Analiza comparativă va avea în vedere preţul pe cantitatea de produs necesară pentru dezinfecția igienică a mâinilor la care produsul acționează ca spectru de acţiune solicitat în timp de maxim 2 minute.‟ Implicit, înseamnă că autoritatea contractantă a adoptat măsura de remediere şi cu privire la timpul maxim de contact aferent spectrului de activitate virucid, care a fost extins la 2 minute, astfel cum doreşte contestatorul. Aşadar, actuala Decizie nr. 3306/15.02.2022, chiar dacă nu se referă expres la timpul maxim de contact aferent spectrului de activitate virucid, prin extinderea timpului total a fost extins Implicit şi timpul pentru activitatea virucidă, sens în care autoritatea va trebui să accepte noul timp. Referitor la decalarea datei limita de ofertare, aceasta a fost deja dispusă de Consiliu, cu prilejul examinării primei contestaţii. - Decizia C.N.S.C. nr. 529/C9/270,288/11.03.2022, în care Consiliul a admis contestaţia ... S.R.L. şi a obligat autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire în acord cu standardul aplicabil, statuând la pagina 18 după cum urmează: „În aceste condiții, se consideră întemeiată critica contestatoarei şi din acest punct de vedere, astfel că se va obliga autoritatea contractantă la realizarea următoarelor modificări: în loc de "Virucidă; EN 14476 (2,1) timp de contact între 30 sec şi 1 minut, reducţie lg. >4,0" să se prevadă "Virucidă: EN 14476 (2, 1) timp de contact între 30 sec şi 2 minute, reducţie lg.>4,0", conform prevederilor SR EN 14885:2018;‟ Pagina 5 din 31
Contestatoarea face precizarea că această Decizie a fost modificată de Curtea de Apel, iar procedura pentru Lotul 2 în cauză a fost anulată ca urmare a faptului că autoritatea contractantă deja era în faza de evaluare a ofertelor. Astfel, Curtea de Apel a reţinut pe fond aceleaşi concluzii ca şi C.N.S.C., însă raportat la stadiul procedurii a dispus anularea acesteia. Prin urmare, decizia de fond a C.N.S.C. cu privire la necesitatea menţionării timpului de contact pentru activitatea virucidă la nivelul stabilit prin standarde se menţine. - într-o procedură recentă similară având nr. CN1043592/10.06.2022 organizată de Municipiul ..., procedură având ca obiect similar procedurii de faţă, furnizare materiale sanitare consumabile pentru gestionarea eficientă a pandemiei în unitățile de învățământ din municipiu, autoritatea contractantă a adoptat măsuri de remediere în sensul modificării timpului solicitat pentru activitatea virucidă, astfel încât acesta să corespundă timpilor din standard - mai jos extras din măsurile de remediere postate în cadrul procedurii din SEAP: „- Virucidă: EN 14476 (2.1), timp de contact: EN 14476 (2,1), timp de contact intre 0,5 si 1 min, reducţie lg≥4,0", se modifica si devine: Virucidă: EN 14476 (2.1), timp de contact: EN 14476 (2,1), timp de contact intre 30 sec si 2 min, reducţie lg.≥4,0", conform prevederilor SR EN 14885:2018" Contestatoarea subliniază că produsele ce fac obiectul procedurii nu urmează a fi utilizate în unităţi sanitare, ci în unităţi de învăţământ. Deşi este evidentă importanţa foarte mare a achiziţionării pentru mediul şcolar unor produse foarte eficiente, aceste produse nu trebuie să fie la fel de agresive cu cele solicitate în unităţi sanitare, cu atât mai mult cu cât ele urmează a fi folosite de la nivel de grădiniţă până la nivel de liceu. De altfel, chiar în partea introductivă a standardului EN 14885:2018 se arată expres faptul că produsele trebuie utilizate (şi prin urmare selectate) în mod responsabil: Antisepticele şi dezinfectantele chimice trebuie utilizate întotdeauna în mod responsabil. Acest lucru ar trebui să ia în considerare impactul concentraţiilor inadecvate ale produsului la utilizare (prea mari sau prea scăzute) şi al utilizării inutile asupra mediului. Astfel, pentru toate aceste considerente, contestatoarea consideră că a impune un timp de contact de maxim 1 minut pentru produse destinate mediului şcolar, în condiţiile în care standardul european aplicabil permite un timp de contact de maxim 2 minute este de natură a restricţiona concurenţa (pe lângă faptul că vizează şi achiziţionarea unor produse mult prea puternice raportat la destinaţia avută în vedere), motiv pentru care solicită modificarea cerinţelor caietului de sarcini aferente Lotului 1, referitoare la timpul de contact pentru spectrul de activitate virucid, astfel: - în loc de "Virucidă: EN 14476 (2, 1) timp de contact între 0,5 şi 1 minut, reducţie lg.>4,0" - să se prevadă "Virucidă: EN 14476 (2, 1) timp de contact între 0,5 şi 2 minute, reducţie lg.>4,0" conform prevederilor SR EN 14885:2018. Totodată, contestatoarea solicită prelungirea perioadei de depunere a ofertelor pentru Lotul 1 al procedurii după pronunţarea Deciziei C.N.S.C. în cadrul acestui dosar, astfel încât să permită operatorilor economici să Pagina 6 din 31
poată beneficia de un interval de timp suficient pentru pregătirea ofertelor. Aceasta invocă art. 153 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016: (1) „Autoritatea contractanta prelungeşte perioada stabilită în anunţul de participare sau în documentele achiziţiei pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare; în următoarele cazuri: [...] b) în cazul în care se modifică semnificativ documentele achiziţiei." (2) „Durata prelungirii perioadei stabilite potrivit alin. (1) este proporţională cu volumul şi complexitatea informaţiilor transmise prin clarificarea informaţiilor suplimentare sau a modificărilor aduse documentelor achiziţiei." În aceste condiții, societatea contestatoare consideră că măsurile solicitate prin prezenta contestaţie sunt de natură a modifica semnificativ documentele achiziţiei, dat fiind că prin modificarea cerinţelor conform celor sus menţionate, operatori economici care, în condiţiile existente nu ar putea depune ofertă în cadrul procedurii vor putea depune o astfel de ofertă (fără riscul de a avea oferta respinsă). Aceasta adaugă că perioada rămasă până la până la data limită de primire a ofertelor (20.07.2022) este relativ scurtă, astfel încât, dacă autoritatea contractantă nu adoptă din oficiu măsuri de remediere, este puţin probabilă soluţionarea definitivă a prezentei contestaţii într-un termen care să permită ulterior un termen rezonabil ofertanţilor pentru pregătirea şi depunerea ofertelor de către operatorii economici care în prezent nu îndeplinesc cerinţele restrictive contestate din caietul de sarcini. Pentru aceste considerente, ...S.R.L. solicită prelungirea corespunzătoare a perioadei stabilite pentru depunerea ofertelor aferente Lotului 1 al procedurii, cu un termen rezonabil după pronunţarea Decizia C.N.S.C. în acest dosar, care să permită operatorilor economici să îşi pregătească/adapteze oferta conform modificărilor dispuse cu privire la documentaţia de atribuire ca urmare a prezentei contestaţii. Totodată, contestatoarea, în conformitate cu prevederile art. 453 Cod Procedură Civilă, coroborate cu art. 68 din Legea nr. 101/2016, solicită obligarea autorităţii contractante la plata de cheltuieli de judecată, având în vedere faptul că, prin modul în care achizitoarea a întocmit documentaţia de atribuire, ...S.R.L. a trebuit să formuleze prezenta contestaţie pentru a-și apăra interesul legitim de a participa la procedură în condiții care să nu inclusă o restricţionare a accesului la aceasta. Pentru toate aceste considerente, contestatoarea solicită admiterea contestaţie, astfel cum a fost formulată şi, pe cale de consecinţă: (i) obligarea autorităţii contractante la modificarea unor cerinţe din caietul de sarcini aferente Lotului 1, conform celor detaliate prin prezenta; (ii) obligarea autorităţii contractante la prelungirea perioadei de depunere a ofertelor pentru Lotul 1, după pronunţarea Deciziei C.N.S.C. în cadrul acestui dosar, astfel încât să permită operatorilor economici să poată beneficia de un interval de timp suficient pentru pregătirea ofertelor, în temeiul dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 98/2016. (iii) obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată. În drept, contestatoarea invocă dispoziţiile legale menționate în cuprinsul contestaţiei, precum şi pe orice alte prevederile legale relevante, inclusiv pe dispoziţiile Legii nr. 98/2016, Legii nr. 101/2016 şi orice alte prevederi legale incidente în cauză. Pagina 7 din 31
Prin adresa nr. 1233/07.07.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 33854/07.07.2022, autoritatea contractantă, în temeiul prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 transmite punct de vedere cu privire la contestaţia formulată prin care solicită respingerea acesteia ca nefondată. ... menționează câteva aspecte introductive. În data de 18.06.2022 a fost publicat în SEAP anunţul de participare nr. CN1043897 cu privire la procedura organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de furnizare/cumpărare având ca obiect „Achiziţia de echipamente de protecţie pentru 92 unităţi de învăţământ preuniversitar din ... aferentă proiectului "Consolidarea capacităţii unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din ... în vederea gestionării virusului SARS-CoV-2" Lot 1-Dezinfectant mâini pentru dispenser, Lot 2- Dezinfectanţi pentru suprafeţe Lot 3-Dezinfectant pentru covoraş". Prin contestaţia înregistrată la C.N.S.C. în data de 29.06.2022, documentaţia de atribuire aferentă Lotului 1 - Dezinfectant mâini pentru dispenser a fost contestată de ...S.R.L, în cuprinsul contestaţiei fiind invocate, în esenţă, următoarele pretinse motive de nelegalitate a respectivei documentaţii: -împrejurarea că standardul EN14885:2015 solicitat de autoritatea contractantă în cuprinsul caietului de sarcini cu privire ia spectrul de activitate al produsului a fost înlocuit între timp cu standardul EN14885:2018, standard care în opinia contestatoarei ar fi „în prezent obligatoriu"; - împrejurarea că cerința privind timpul de acţiune solicitat prin caietul de sarcini pentru activitatea virucidă nu ar respecta limitele standardului EN14885:2018; - împrejurarea că în alte speţe similare jurisprudenţa C.N.S.C. ar fi fost favorabilă poziţiei contestatoarei. Autoritatea contractantă consideră susţinerile contestatoarei ca fiind nefondate, pentru argumentele pe care le va dezvolta în continuare în cuprinsul prezentului punct de vedere. Aceasta susține că, contrar opiniei contestatoarei, conform legislaţiei incidente, standardul obligatoriu aplicabil este cel solicitat prin documentaţia de atribuire, şi anume EN 14885:2015, invocând dispoziţiile art. 6 - Principiul legalităţii din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ: „Autorităţile şi instituţiile administraţiei publice, precum şi personalul acestora au obligaţia de a acţiona cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.‟ Astfel, autoritatea contractantă afirmă că, în virtutea principiului legalităţii, aprecierea unor cerinţe din documentaţia de atribuire ca fiind legal sau nelegale, aplicabile sau inaplicabile, obligatorii sau facultative nu poate avea loc decât prin raportare la dispoziţiile normative incidente care reglementează materia respectivă şi în limitele stabilite în mod expres prin acestea. Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. g1) din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 10/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor Pagina 8 din 31
biacide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, actualizat cu modificările şi completările ulterioare: „pentru produsele biacide care fac parte din grupa principală 1: Dezinfectanţi, tipurile de produs TP 1 cu aria de aplicare unităţi sanitare, TP2 cu aria de aplicare unităţi sanitare; TP3 cu aria de aplicare igiena veterinară şi TP 4 cu aria de aplicare produse alimentare şi hrană pentru animale, în evaluarea produsului şi demonstrarea eficacităţii acestora se aplică EN 14885:2015 sau documentul Orientări tranzitorii privind eficacitatea de evaluare pentru tipurile de produse 1- 5, dezinfectanţi, cu modificările şi completările ulterioare, afişat pe site-ul Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA), dacă metodele de laborator pentru demonstrarea eficacităţii nu sunt prevăzute în EN 14885:2015 pentru o utilizare preconizată. Pentru tipul de produs TP 5 cu aria de aplicare apa potabilă se aplică documentul Orientări tranzitorii privind eficacitatea de evaluare pentru tipurile de produse 1-5, dezinfectanţi, cu modificările şi completările ulterioare; afişat pe site-ul Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA).‟ De asemenea, potrivit dispoziţiilor Anexei 3 a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1082/27.09.2016 pentru aprobarea modelului de documentație de atribuire standard privind achiziția de produse biacide: „Lista standardelor din România aplicabile în unităţile sanitare în domeniul curăţării, dezinfecţiei este prevăzută în standardul SR EN14885 din 2015, cu completările şi modificările ulterioare. Unităţile sanitare publice şi private, indiferent de subordonarea acestora, sunt obligate să solicite avizul BIO (actul administrativ de punere pe piaţă şi comercializare, emis de Comisia Naţională a Produselor Biocide)". Achizitoarea apreciază că, astfel cum rezultă din documentaţia de atribuire (caietul de sarcini, pag. 5), standardul ce trebuie avut în vedere de operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu privire la spectrul de activitate al produsului este exact cel impus de dispoziţiile Ordinului nr. 10/2010, şi de cele ale Ordinului nr. 1082/2016, şi anume SR EN 14885:2015, aspect confirmat de către contestatoare în cuprinsul contestaţiei sale (a se vedea în acest sens paragraful 5 din contestaţie). Prin urmare, în speţă nu există elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli în ceea ce priveşte deplina legalitate a cerinţei a cărei modificare se solicită, nefiind indicat de către contestatoare în concret vreun act normativ care să fi fost încălcat prin întocmirea documentației de atribuire. Autoritatea contractantă consideră că, contrar afirmaţiilor contestatoarei, conform legislaţiei incidente, un standard emis într-un anumit domeniu nu devine aplicabil sau obligatoriu prin simpla sa publicare de către organismul naţional de standardizare ASRO, ci numai prin reglementarea sa printr-un act normativ emis în acest scop. Aceasta afirmă că Organismul Naţional de Standardizare - ASRO este o asociaţie, persoană juridică română de drept privat, de interes public, fără scop lucrativ, neguvernamentală şi apolitică care funcţionează în baza prevederilor Legii nr. 163/2015 privind standardizarea naţională şi Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Aceasta adaugă că, în mod evident, în calitatea sa de asociaţie de drept privat, ASRO nu poate emite acte normative general obligatorii cu privire la standardizare şi, cu atât mai puţin, nu poate modifica acte administrative cu caracter normativ emise în aplicarea legii de autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, cum este în speţă cazul Ordinelor Ministerului Sănătății nr. 10/2010 şi 1082/2016. Pagina 9 din 31
Mai mult decât atât, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 163/2015: „Aplicarea unui standard român poate deveni obligatorie, în totalitate sau în parte, pe întreg teritoriul, pe plan zonal ori pe plan local numai printr-o reglementare, în cazul în care considerente de ordin public; de protecţie a vieţii, a sănătăţii şi a securităţii persoanelor fizice, a mediului şi a intereselor consumatorilor fac necesară o astfel de măsură.‟ Achizitoarea precizează că, în acest moment, singurul standard obligatoriu în materia achiziţiilor publice de produse biacide adoptat „printr-o reglementare" conform dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 163/2015, respectiv prin Ordinele Ministerului Sănătății nr. 10/2010 şi 1082/2016, este SR EN 14885 din 2015. Aceasta subliniază că trebuie remarcate şi diligenţele depuse încă din etapa elaborării documentației de atribuire în direcţia clarificării standardului aplicabil conform legislaţiei în vigoare. În acest sens, prin adresa nr. 55026/14.03.2022, Primăria Municipiului ... - Direcţia Logistică, Compartiment Administrarea Unităţilor de învăţământ Preuniversitar a solicitat Ministerului Sănătății - Comisia Naţională pentru Produse Biocide un punct oficial de vedere cu privire la această chestiune. Prin adresa nr. 323/15.04.20 222, Ministerul Sănătății - Comisia Naţională pentru Produse Biocide a adus următoarele clarificări: „Conform prevederilor în vigoare din Ordinul 10/2010, trebuie respectate cerinţele EN 14885:2015." Autoritatea contractantă afirmă că, contrar afirmaţiilor contestatoarei, cerința privind timpul de acţiune solicitat prin caietul de sarcini pentru activitatea virucidă respectă limitele din standardului aplicabil conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 10/2010 şi Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1082/2016 (SR EN 14885 din 2015). Cu privire la celelalte susţineri ale contestatoarei referitoare la împrejurarea că, în opinia sa, includerea în documentaţia de atribuire a cerinţelor standardului curent aflat în vigoare, obligatoriu potrivit Ordinelor Ministerului Sănătății nr. 10/2010 şi 1082/2016 (SR EN 14885 din 2015), ar fi „de natură a restricţiona accesul operatorilor economici la procedură", întrucât, pe de-o parte, nu ar oferi predictibilitate, iar, pe de altă parte, ar implica „realizarea unor testări suplimentare faţă de cele solicitate în standardul EN 14885:2018", achizitoarea susține că sunt în întregime false prin raportare la dispoziţiile legislative aplicabile. Autoritatea contractantă menționează că, în mod evident, nu se poate pune în discuţie o eventuală lipsă de predictibilitate în ceea ce priveşte identificarea standardului obligatoriu aplicabil în achiziția de produse biacide din România, sau de o eventuală restricţionare a participării la procedura de atribuire din acest motiv, atâta timp cât standardul SR EN 14885:2015 este stabilit în mod explicit prin acte normative - Ordinele Ministerului Sănătății nr. 10/2010 şi 1082/2016 adoptate/actualizate încă din anul 2016, iar ...S.R.L. recunoaşte în cuprinsul contestaţiei sale (paragraful 5) că îi sunt cunoscute dispoziţiile respectivelor ordine. Achizitoarea consideră că, în ceea ce priveşte împrejurarea (nedovedită de contestatoare) că pentru respectarea standardului curent Pagina 10 din 31
obligatoriu stabilit prin Ordinele Ministerului Sănătății nr. 10/2010 şi 1082/2016 ar fi necesară „realizarea unor testări suplimentare faţă de cele solicitate în standardul EN 14885:2018" şi că acestea nu ar putea fi obţinute în termenul de ofertare, această chestiune nu este una imputabilă autorităţii contractante. Mai mult, aceasta precizează că, împrejurarea că societatea ...S.R.L nu deţine în anul 2022 un produs testat conform standardului aplicabil obligatoriu stabilit prin Ordinele Ministerului Sănătății încă din anul 2016 este o chestiune care se datorează lipsei de diligenţă a respectivului operator economic, iar nu culpei autorităţii contractante care, la întocmirea documentației de atribuire, a respectat întocmai dispoziţiile ordinului amintit. Achizitoarea afirmă că jurisprudenţa anterioară a C.N.S.C. şi/sau a Curţilor de Apel nu reprezintă izvor de drept în dreptul românesc, deciziile pronunţate de aceste instanţe nefiind obligatorii în cauzele ulterioare. Mai mult decât atât, aceasta subliniază că, în virtutea principiului legalităţii, atât activitatea autorităţilor contractante, cât şi cea a C.N.S.C. şi a Curţilor de Apel nu poate avea loc decât în limitele competenţelor recunoscute acestora de legislaţia în vigoare. Astfel cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 101/2016, contestaţiile din materia achiziţiilor publice au drept scop verificarea legalităţii actelor emise de autorităţile publice în cadrul sau în legătură cu procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile. Autoritatea contractantă consideră că nici C.N.S.C., nici Curtea de Apel nu pot modifica prin deciziile pe care le emit o documentație de atribuire conformă, cum este cazul celei din prezenta procedură, decât în limitele legislaţiei aplicabile (în speţă Ordinele Ministerului Sănătății nr. 10/2010 şi 1082/2016) şi în limitele competenţelor conferite de Legea nr. 101/2016. Contrar pretenţiilor contestatoarei, achizitoarea susține că documentaţia de atribuire nu poate fi modificată astfel încât să contravină prevederilor obligatorii ale Ordinelor Ministerului Sănătății nr. 10/2010 sau nr. 1082/2016, cum în mod nelegal se solicită prin contestaţie, întrucât C.N.S.C. nu are nici competenţa legală de a se pronunţa asupra legalităţii şi oportunităţii actelor administrative cu caracter normativ emise în aplicarea legii de autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, şi nici competenţa de a modifica astfel de acte administrative cu caracter normativ emise de Ministerul Sănătății în mod indirect prin deciziile pe care le pronunţă. Autoritatea contractantă apreciază că solicitarea contestatoarei privind prelungirea perioadei de depunere a ofertelor pentru Lotul 1 este în principal inadmisibilă, iar, în subsidiar, neîntemeiată. În susţinerea cererii sale, contestatoarea invocă prevederile art. 153 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, însă, astfel cum rezultă din lecturarea prevederilor art. 153 din Legea nr. 98/2016, ipoteza avută în vedere de textul legal respectiv se referă la prelungirea în mod voluntar a perioadei de depunere a ofertelor din iniţiativa autorităţii contractante, iar nu ca urmare a unei decizii C.N.S.C. Pagina 11 din 31
De asemenea, achizitoarea precizează că, astfel cum rezultă din prevederile art. 26 şi urm. din Legea nr. 101/2016, prelungirea perioadei de depunere a ofertelor nici nu se numără printre soluţiile pe care C.N.S.C. le poate pronunţa cu privire la o contestaţie cu care a fost învestită. Dimpotrivă, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 101/2016 stabilesc o altă cale procedurală prin care persoana interesată poate preveni o eventuală pagubă iminentă ce ar putea fi generată de continuarea procedurii de atribuire pe parcursul soluţionării contestaţiei sale, aceasta fiind „suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei", cale care, însă, nu a fost urmată de către contestatoare, cererea sa privind prelungirea perioadei de depunere a ofertelor fiind din această perspectivă inadmisibilă. În subsidiar, date fiind aceste argumente, autoritatea contractantă consideră că cererea contestatoarei privind prelungirea perioadei de depunere a ofertelor pentru Lotul 1 este neîntemeiată, neexistând nici în cuprinsul Legii nr. 98/2016, nici în cel al Legii nr. 101/2016 vreun text legal care să justifice o astfel de cerere. În concluzie, pentru toate argumentele prezentate mai sus, ... solicită respingerea contestaţiei formulate de ...S.R.L. ca nefondată. În drept, autoritatea contractantă invocă dispoziţiile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016, Ordonanţei de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1082/27.09.2016 pentru aprobarea modelului de documentație de atribuire standard privind achiziția de produse biacide, precum şi ale Legii nr. 163/2015 privind standardizarea naţională, la care a făcut referire în cuprinsul punctului de vedere. Prin adresa din data de 15.07.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 35295/15.07.2022, contestatoarea transmite concluzii scrise ca răspuns la punctul de vedere formulat de autoritatea contractantă, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Referitor la solicitarea de înlocuire a standardului EN 14885:2015 cu standardul EN 14885:2018, contestatoarea precizează că, în esenţă, prin punctul de vedere, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei sale motivat de faptul că standardul EN 14885:2015 este prevăzut în Ordinul Ministerului Sănătății nr. 10/2010 (art. 4 alin. 1 lit. g1), precum şi în Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1082/27.09.2016 (Anexa 3). Însă, aşa cum a arătat şi prin contestaţie, societatea ... S.R.L. afirmă că standardul EN 14885:2015, ce era în vigoare la data emiterii respectivelor acte normative, a fost ulterior înlocuit de standardul EN 14885:2018. Astfel, art. 4 alin. 1 lit. g1 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 10/2010 a fost ultima dată modificat prin Ordinul nr. 604/2017 (în vigoare de la 29.06.2017), iar Anexa 3 la Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1082/27.09.2016 a fost ultima dată modificată prin Ordinul 1071/2017 (în vigoare de la 10.10.2017). Contestatoarea reiterează că standardul european EN 14885:2018 a fost aprobat în octombrie 2018, aşa cum rezultă din chiar conţinutul acestuia. Prin urmare, nicicum actele normative invocate de autoritatea Pagina 12 din 31
contractantă nu aveau cum face referiri la standardul EN 14885:2018, din moment ce acestea nu era încă în vigoare. Însă, aşa cum rezultă expres din Anexa 3 la Ordinul 1082/2016, acest act normativ a avut în vedere inclusiv faptul că acest standard poate fi ulterior modificat/completat, caz în care autorităţile trebuiau să ţină cont de respectivele modificări completări: „Lista standardelor din România aplicabile în unităţile sanitare în domeniul curăţării, dezinfecţiei este prevăzută în standardul SR EN 14885 din 2015, cu completările şi modificările ulterioare. Unităţile sanitare publice şi private, indiferent de subordonarea acestora, sunt obligate să solicite avizul BIO (actul administrativ de punere pe piaţă şi comercializare, emis de Comisia Naţională a Produselor Biocide)." Prin urmare, contestatoarea consideră că, din moment ce autorităţile contractante sunt obligate, prin actul normativ sus menționat, să respecte orice modificări/completări ulterioare ale standardului EN 14885:2015, cu atât mai mult, acestea sunt obligate să respecte standardul care îl înlocuieşte complet, respectiv EN 14885:2018, mai ales că acesta este o formă revizuită a standardului anterior. Principiul legalităţii, invocat de autoritatea contractantă, impune respectarea prevederilor legale în vigoare. Contestatoarea precizează că, din moment ce Ordinul nr. 1082/2016, invocat de autoritatea contractantă, impune respectarea standardului EN 14885:2015 cu respectarea modificărilor/completărilor ulterioare la acesta, rezultă că acest act normativ impune tocmai respectarea standardului EN 14885 în forma care este în vigoare la momentul la care unităţile sanitare realizează procedura de achiziţie. Or, la momentul la care procedura a fost lansată, respectiv în iunie 2022, standardul EN 14885 aplicabil este cel din anul 2018, iar nu cel din anul 2015. De altfel, în acelaşi sens a statuat expres şi C.N.S.C. - mai jos extras de
la
paginile
12,
13
din
Decizia
Consiliului
nr. 529/C9/270,288/11.03.2022: „Fată de cele retinute, se constată că, într-adevăr, în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui ANAP nr. 1.071/16413/2017 privind modificarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 1.082/731/2016 pentru aprobarea modelului de documentație de atribuire standard privind achiziția de produse biacide se face trimitere la standardul EN 14885:2015. Cu toate acestea, în condiţiile în care standardul EN 14885:2015 a fost înlocuit cu EN 14885:2018, în mod lipsit de echivoc, autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde în documentaţia de atribuire referiri la standardul actual EN" 14885:2018 "şi cerinţe impuse prin raportare la acest din urmă standard. Doar pentru că în documentație de atribuire standard privind achiziția de produse biacide se face trimitere la standardul EN 14885:2015, nu înseamnă că exista obligaţia achizitoarei să păstreze referirea la acest standard, în condiţiile în care acesta a fost înlocuit prin standardul 14885:2018. În fapt, în documentaţia de atribuire standard din 2016 şi respectiv din 2017 nici nu s-ar fi putut face referire la standardul 14885:2018, câtă vreme acesta este în vigoare din 2018. Pe de altă parte, este de reţinut că legislaţia aplicabilă într-o procedură de atribuire, precum în orice alt domeniu, este legislaţia în vigoare şi nu acte normative care au fost înlocuite/abrogate. Prin urmare, din acest punct de vedere criticile contestatoarelor sunt întemeiate, autoritatea contractantă având obligaţia de a înlocui referirile din caietul de sarcini cu Pagina 13 din 31
privire la standardul 14885:2015 cu standardul 14885:2018, atât pentru lotul 1, cât şi pentru lotul 2.” Astfel, faţă de argumentele autorităţii contractante în sensul că standardul invocat nu ar fi obligatoriu, contestatoarea arată că, în primul rând, că aşa cum se menţionează expres în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 163/2015 privind standardizarea naţională, Asociaţia de Standardizare din România (ASRO) este, nu doar o simplă asociaţie, ci organismul naţional de standardizare recunoscut prin hotărâre a Guvernului, notificat Comisiei Europene şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Standardul EN 14885:2018 a devenit standard român prin aprobarea acestuia de către organismul naţional de standardizare ASRO, purtând numărul 14885:2019. Contestatoarea mai menționează că este adevărat că, potrivit art. 6 alin. 2 din aceeaşi lege: „(2) Aplicarea unui standard român poate deveni obligatorie, în totalitate sau în parte, pe întreg teritoriul, pe plan zonal ori pe plan local, numai printr-o reglementare>, în cazul în care considerente de ordin public; de protecţie a vieţii, a sănătăţii şi a securităţii persoanelor fizice, a mediului şi a intereselor consumatorilor fac necesară o astfel de măsură. însă în cazul de faţă, reglementările existente (Ordinul 10/2010 şi Ordinul 1082/2016) fac trimitere la o variantă a standardului care la momentul emiterii actului normativ era în vigoare, însă în prezent există în vigoare o altă variantă a aceluiaşi standard (respectiv varianta revizuită în anul 2018). Or, dacă într-un act normativ se face trimitere la un alt act normativ, iar acesta este ulterior revizuit fiind republicat, este evident că trimiterea trebuie citită şi aplicată prin raportare la actul revizuit, iar nu prin raportare la versiunea anterioară, care nu mai este aplicabilă.” Aceasta învederează faptul că în speţă, nu a solicitat aplicarea unui standard complet diferit faţă de standardului EN 14885, ci chiar a aceluiași standard, doar că în varianta care a fost ulterior revizuită (respectiv cea emisă în 2018, faţă de cea emisă în 2015). Prin urmare, contestatoarea consideră că argumentul în sensul că Ordinul Ministerului Sănătății face trimitere expresă la standardul EN 14885:2015, nu înlătură ci chiar susţine obligativitatea aplicării variante actuale a standardului EN 14885 (respectiv cea emisă în 2018), din moment ce standardul EN 14885 este expres referit într-o reglementare naţională, iar revizuirea ulterioară a acestuia, impune referirea la varianta în vigoare a acestui standard, iar nu la o variantă anterioară care nu mai este aplicabilă. Niciunde în legislaţie nu se menţionează faptul că un standard este obligatoriu şi aplicabil exclusiv în varianta referită expres printr-o reglementare naţională. Cât priveşte poziţia exprimată de Ministerul Sănătății - Comisia Naţională pentru Produse Biocide, contestatoarea arătă că, în cadrul acesteia, se menţionează că cerinţele EN 14885:2015 trebuie respectate conform prevederilor în vigoare din Ordinul 10/2010, însă, în acelaşi timp, se arată expres că această autoritate reglementează modul de organizare şi funcţionare a sistemului de sănătate, fiind autoritatea competentă pentru coordonarea măsurilor naţionale în domeniul produselor biacide, neavând atribuţii în preluarea standardelor. Mai mult se arată expres că pentru clarificări pe această temă, solicitantul trebuia să se adreseze autorităţii centrale responsabile cu elaborarea legislaţiei - mai jos extras din răspuns: Pagina 14 din 31
„Potrivit art. 2 lit c) clin HG nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătății, coroborat cu art. 2 din HG 617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biacide, Ministerul Sanatatii reglementează modul de organizare şi funcţionare a sistemului de sănătate si este autoritate competentă pentru coordonarea măsurilor naţionale in domeniul produselor biacide. Drept urmare, pentru clarificari si propuneri recomandam solicitantului sa se adreseze autoritatii centrale responsabile cu elaborarea legislaţiei.” Contestatoarea afirmă că autoritatea contractantă nu a anexat nicio clarificare în acest sens. Prin urmare, poziţia Ministerului Sănătății, anexată la punctul de vedere, nu este de natură a statua cu privire la faptul că standardul EN 14885 în varianta din 2018 nu ar trebui avut în vedere în realizarea documentației de atribuire. Societatea contestatoare susține că este de altfel de neînţeles de ce autoritatea contractantă, având cunoştinţă de existenţa standardului EN 14885:2018 nu a statuat expres (aşa cum au făcut alte autorităţi contractante) faptul că acceptă şi produse care sunt conforme cu standardul EN 14885:2018. Pentru aceste motive şi cele arătate prin contestaţie, societatea ...S.R.L. solicită obligarea autorităţii contractante la înlocuirea referinţei la standardul EN 14885:2015 cu referința la standardul EN 14885:2018, astfel încât produsele ofertate să corespundă standardelor în vigoare. Referitor la argumentele privind timpul de acţiune solicitat prin caietul de sarcini pentru activitatea virucidă, contestatoarea precizează că, aşa cum a arătat pe larg prin contestaţie, în prezent la nivel european este aplicabil standardul EN 14885:2018, standardul 14885:2015, menționat în Ordinul Ministerului Sănătății nr. 10/2010, respectiv în Ordinul 1082/2016 nu mai este aplicabil. Aceasta adaugă că evident că în perioada în care era aplicabil standardul EN 14995:2015, operatorii economici (inclusiv ...S.R.L.) care comercializau produse biacide au obţinut testarea produsului raportat la respectivul standard. Însă, ulterior emiterii standardului EN 14885:2018, operatorii economici efectuează testarea produselor raportat la noul standard aplicabil. Tocmai pentru că suntem în anul 2022, (iar nu anterior anului 2018) testarea produselor se face raportat la standardul aplicabil la nivel european. Contestatoarea reiterează că, operatorii economici care au efectuat testările produselor raportat la acest standard, ar trebui practic să facă testări suplimentare pentru a se conforma unui standard anterior ce nu mai este în vigoare. Tocmai de aici rezultă şi lipsa de predictibilitate. Este, din punctul său de vedere, normal şi predictibil ca un act normativ care face trimitere la un anumit standard să fie aplicat prin raportare la varianta actualizată a respectivului standard. Or, menţinerea cerinţelor de către unele autorităţi contractante raportat la o variantă ce nu mai este aplicabilă, determină tocmai o impredictibilitate pentru operatorii care se aşteaptă să li se solicite produse conforme cu standardele actuale stabilite la nivel european. Pagina 15 din 31
Cât priveşte argumentele aduse de autoritatea contractantă cu privire la jurisprudenţa anterioară a C.N.S.C. şi limitele în care se poate pronunţa acesta, contestatoarea afirmă că, într-adevăr Consiliul are competenţa, potrivit legii, de a verifica legalitatea actelor atacate (în speţă a documentației de atribuire) prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile. Însă, aşa cum arăta anterior, societatea contestatoare menționează că dispoziţiile legale aplicabile fac trimitere la un standard ce era în vigoare la momentul emiterii acestora, dar care în prezent a fost revizuit fiind înlocuit de alt standard. Prin urmare, nicidecum C.N.S.C. nu este chemat să modifice legislaţia aplicabilă, ci, în temeiul art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 9 alin. 3 din Codul Civil, să facă interpretarea legii, raportat la standardul aplicabil în prezent, ca urmare a revizuirii în timp a standardului european EN 14885. Mai mult, deşi jurisprudenţa Consiliului nu este izvor de drept, prevederile Legii nr. 101/2016 statuează în sensul necesităţii unei practici unitare a Consiliului (art. 7, art. 63-65), aşa încât practica anterioară a C.N.S.C. ce a statuat în sensul înlocuirii referirilor la standardului EN 14885:2015 cu standardul EN 14885:2018 este relevantă de avut în vedere tocmai în spiritul asigurării unei practici unitare. Pentru aceste motive şi cele detaliate prin contestaţie, societatea ...S.R.L. solicită obligarea autorităţii contractante la modificarea cerinţelor caietului de sarcini privind timpul de acţiune pentru activitatea virucidă de la maxim 1 minut la maxim 2 minute, conform standardului EN 14885:2018. Nu în ultimul rând, aşa cum a arătat şi prin contestaţie, şi astfel cum este susţinut şi în partea introductivă a standardului EN 14885:2018 unde se indică expres utilizarea responsabilă a produselor biacide, produsele ce fac obiectul procedurii nu urmează a fi utilizate în unităţi sanitare, ci în unităţi de învăţământ, astfel încât aceste produse nu trebuie să fie la fel de agresive cu cele solicitate în unităţi sanitare, cu atât mai mult cu cât ele urmează a fi folosite de la nivel de grădiniţă până la nivel de liceu. Cu referire la solicitarea de prelungire a perioadei de depunere a ofertelor pentru Lotul 1, contestatoarea apreciază că, în conformitate cu art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, C.N.S.C. poate obliga autoritatea contractantă să emită un act/să adopte măsurile necesare restabilirii legalităţii, cu indicarea clară şi precisă a operaţiunilor care urmează a fi realizate de autoritatea contractantă. Or, în condiţiile în care contestatoarea a arătat faptul că documentaţia de atribuire, în forma actuală, este de natură a restricţiona accesul unor operatori economici la procedură, aceasta consideră că înlăturarea respectivelor restricţii este de natură a permite depunerea de oferte de către respectivii operatori economici. Având în vedere că autoritatea contractantă nu a înţeles să adopte din oficiu măsuri de remediere, rezultă că după soluţionarea definitivă a contestaţiei (în măsura în care se va admite contestaţia) termenul rămas până la data actuală de depunere a ofertelor nu va fi suficient pentru a permite pregătirea şi depunerea ofertelor de către operatorii economici care în prezent nu îndeplinesc cerinţele restrictive contestate din caietul de sarcini. Pagina 16 din 31
Contestatoarea învederează că suspendarea procedurii, prevăzută la art. 22 din Legea nr. 101/2016 nu echivalează cu prelungirea perioadei de depunere a ofertelor, din moment ce suspendarea operează până la soluţionarea contestaţiei, procedura urmând a fi ulterior reluată, fără a se opera o prelungire automată a termenului de depunere a ofertei cu durata suspendării. Prin urmare, aceasta consideră că, chiar şi dacă ar fi solicitat suspendarea procedurii, s-ar fi impus necesitatea solicitării separate a prelungirii termenului de depunere, tocmai pentru a permite un termen rezonabil de pregătire a ofertei raportat la dispoziţiile deciziei C.N.S.C. Prin urmare, pentru restabilirea legalităţii procedurii, în sensul asigurării unui termen rezonabil de pregătire şi depunere a ofertei pentru toţi operatorii economici interesaţi, contestatoarea apreciază că se impune obligarea autorităţii contractante la prelungirea corespunzătoare a termenului de depunere a ofertei. Pentru toate aceste considerente şi cele detaliate prin contestaţie, ...S.R.L. solicită admiterea contestaţiei sale astfel cum a fost formulată. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de licitație publică deschisă organizată în vederea încheierii contractului de furnizare pentru „Achiziția de echipamente de protecție pentru 92 unități de învățământ preuniversitar din ... aferentă proiectului ”Consolidarea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat din ... în vederea gestionării virusului SARS-Cov-2”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1043897/18.06.2022. În cuprinsul anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului de achiziție publică este de 5.223.243,13 lei fără TVA, iar valoarea estimată a Lotului 1 este de 2.936.671,13 lei fără TVA. Luând la cunoștință despre documentația de atribuire a procedurii publicată în SEAP cu nr. CN1043897/18.06.2022, ...S.R.L. a formulat, pentru Lotul 1, contestația în analiză. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ...S.R.L. a transmis recipisa de consemnare cu nr. 208200541/1 din 04.07.2022, în sumă de 58.733,50 lei, eliberată de CEC Bank, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 1560/2022. Astfel, Consiliul constată că ...S.R.L. a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând contestația formulată de ...S.R.L., Consiliul constată că aceasta vizează conținutul documentației de atribuire, fiind formulate critici pentru Lotul nr. 1 - Dezinfectant mâini pentru dispenser, cu privire la următoarele cerințe: - cerința privind standardul EN 14885:2015 să fie înlocuită cu referința la standardul revizuit EN 14885:2018; - cerința privind timpul de acţiune solicitat prin caietul de sarcini pentru activitatea virucidă nu respectă limitele din standardul aplicabil, Pagina 17 din 31
astfel încât se impune modificarea acesteia. Lotul 1 al procedurii vizează Dezinfectant mâini pentru dispenser, având indicaţia de utilizare pentru dezinfecţia igienică a mâinilor prin frecare. Consiliul va proceda la soluţionarea criticilor formulate, analizând modul în care autoritatea contractantă a elaborat documentaţia de atribuire, cu luarea în considerare a legislaţiei în vigoare în domeniul achiziţiilor publice şi a argumentelor transmise de către petenţi. Trecând la analiza celor mai sus reclamate se are în vedere că obiectul contractului de furnizare supus procedurii de atribuire în cauză îl constituie astfel cum este precizat în cuprinsul fișei de date la pct. II.1.1 Obiectul achiziției: „Achiziția de echipamente de protecție pentru 92 unități de învățământ preuniversitar din ... aferentă proiectului ”Consolidarea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat din ... în vederea gestionării virusului SARS-CoV-2” Lot 1- Dezinfectant mâini pentru dispenser, Lot 2- Dezinfectanți pentru suprafețe Lot 3- dezinfectant pentru covoraș.” În cuprinsul caietului de sarcini, achizitoarea a precizat la Secțiunea 2- Contextul realizării acestei achiziţii de produse, raționamentul care a stat la baza deciziei de achiziționare a produselor care fac obiectul procedurii de achiziție în cauză, astfel: [Proiectul "Consolidarea capacităţii unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din ... în vederea gestionării virusului SARS-CoV-2", iniţiat de UAT ..., prin obiectivul său general, este în conformitate cu prevederile Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM) încadrându-se în Axa Prioritară 9: Protejarea sănătăţii populaţiei în contextual pandemiei cauzate de Covid- 19, prioritatea de investiţii 9a: Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului Ia serviciile sociale, culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de comunităţi şi Obiectivul specific 9.1: Creşterea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID- 19, investiţia realizată contribuind la consolidarea capacităţii de reacţie la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului SARS-CoV-2. Oportunitatea oferită de Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 vine în întâmpinarea nevoilor unităţilor de învăţământ din ... de a asigura o capacitate adecvată de gestionare a crizei sanitare, prin diminuarea riscului de propagare a infecţiei cu SARS-CoV-2 la nivelul fiecărei unităţi. Asistenţa financiară^ disponibilă în cadrul acestui program de finanţare reprezintă soluţia optimă de^ finanţare a proiectului, având în vedere caracterul limitat al surselor financiare proprii şi dificultăţile existente în ceea ce priveşte atragerea de surse externe de finanţare. Fără asistenţa financiară primita prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014- 2020 pentru dotarea cu echipamente de protecţie medicală şi dispozitive medicale necesare, unităţile de învăţământ nu vor putea oferi o capacitate adecvată de gestionare a crizei sanitare, prin diminuarea riscului de propagare a infecţiei cu SARS-CoV-2. Astfel, proiectul propus contribuie la indicatorul de rezultat al POIM 2S132 - Capacitate adecvată de îngrijire şi tratament a cazurilor de infecţie cu virusul SARS-CoV-2/de gestionare a crizei sanitare.] Autoritatea contractantă a detaliat pentru fiecare lot cerințele minime și a menționat în fișa de date, la capitolul IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice: „ IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice Propunerea tehnica se va prezenta, pentru fiecare lot in parte, pentru care se depune oferta, la rubrica speciala prevazuta in SEAP, scanata, intr-un fisier distinct fata de propunerea financiara Propunerea tehnica va fi întocmită, pentru fiecare lot pentru care se depune oferta, si va fi elaborată in conformitate cu documentația de atribuire, a cerințelor din caietul de sarcini, acestea fiind considerate minime si obligatorii. Pagina 18 din 31
Informaţiile din propunerea tehnică trebuie să permită identificarea cu uşurință a corespondenței cu specificațiile minime, precum şi cu toate cerințele impuse în Caietul de sarcini si formularul de propunere tehnică.” Prima critică formulată de ...S.R.L. vizează înlocuirea cerinţei privind standardul EN 14885:2015 (la pagina 5 din caietul de sarcini, pentru Lotul 1 se solicită ca spectrul de activitate al produsului să fie conform standardului EN 14885:2015) cu referința la standardul revizuit EN 14885:2018. Argumentele aduse de contestatare în favoarea criticii aduse se bazează pe următoarele aspecte: - acest standard este referit expres în Ordinul Ministrului Sănătății şi Președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 1082/731/2016 prin care s-a aprobat modelul de documentație de atribuire standard privind achiziția de produse biacide, respectiv în Anexa 3 la acest Ordin. Însă, ulterior emiterii acestui Ordin, standardul sus menționat a fost înlocuit cu standardul EN14885:2018, acesta din urmă fiind în prezent obligatoriu; - contestatoarea consideră că, pentru a putea oferta produse în acord cu standardele aplicabile, solicită modificarea documentației de atribuire astfel încât cerința să se raporteze la noul standard EN 14885:2018. Aceasta remarcă că autoritatea contractantă se referă la standardul EN 14885:2015 cu completările şi modificările ulterioare, însă, standardul EN 14885:2018 practic a înlocuit vechiul standard EN 14885:2015 aşa încât este necesară o modificare a documentației de atribuire care să stabilească în mod clar care este standardul avut în vedere; - contestatoarea atașează extras din partea introductivă a standardului la care face referire și menționează că acest standard a devenit standard naţional prin publicarea acestuia de către organismul naţional de standardizare ASRO, purtând numărul 14885:2019, după cum rezultă din prima pagină a standardului astfel publicat (atașează extras din standardul SR EN14885); - astfel concluzia autoarei contestației este aceea că este astfel evident că standardul EN 14885:2018 are deplină aplicabilitate în România, fiind obligatoriu, standardul EN 14885:2015 (adoptat în Romania sub nr. SR 14885:2016) fiind înlocuit de noul standard. Aşa cum rezultă din partea introductivă a acestui standard, acesta a corectat erori şi ambiguităţi din vechiul standard (2015). Se rețin și argumentele aduse de achizitoare în favoarea menținerii cerinței astfel cum se regăsește în cuprinsul documentației de atribuire, respectiv: - argumentul decisiv adus se bazează pe faptul că așa cum rezultă din documentaţia de atribuire (caietul de sarcini, pag. 5), standardul ce trebuie avut în vedere de operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu privire la spectrul de activitate al produsului este exact cel impus de dispoziţiile Ordinului nr. 10/2010 (art. 4 alin. 1 lit g1) şi de cele ale Ordinului nr. 1082/2016 (Anexa 3) şi anume SR EN 14885:2015; - aceasta subliniază că trebuie remarcate şi diligenţele depuse încă din etapa elaborării documentației de atribuire în direcţia clarificării standardului aplicabil conform legislaţiei în vigoare. În acest sens, prin Pagina 19 din 31
adresa nr. 55026/14.03.2022, Primăria Municipiului ... - Direcţia Logistică, Compartiment Administrarea Unităţilor de învăţământ Preuniversitar a solicitat Ministerului Sănătății - Comisia Naţională pentru Produse Biocide un punct oficial de vedere cu privire la această chestiune. - prin adresa nr. 323/15.04.2022, Ministerul Sănătății - Comisia Naţională pentru Produse Biocide a adus următoarele clarificări: „Conform prevederilor în vigoare din Ordinul 10/2010, trebuie respectate cerinţele EN 14885:2015." Raționamentul conturat de autoritatea contractantă în ceea ce privește refuzul acesteia de a accepta aplicabilitatea ediției 2018 a standardului EN 14885, nu este întemeiat și nu va fi reținut de Consiliu în soluționare din considerentele mai jos expuse. În ceea ce privește raportarea la standardul EN 14885:2018, conform criticilor contestatorului, Consiliul reține că în Buletinul Standardizării, publicație oficială a ASRO, ediția din luna decembrie a anului 2018 (https://www.asro.ro/wp-content/uploads/2019/01/BS-12-2018-web.pdf), la secțiunea Standarde europene CEN aprobate, se regăsește precizat la pag. 27 – „S25 DEZINFECTANTE CHIMICE ȘI ANTISEPTICE EN 14885:2018 Chemical disinfectants and antiseptics - Application of European Standards for chemical disinfectants and antiseptics doa: 2019- 02-28 - dop: 2019-05-31 dow: 2019-05-31”. Consiliul are în vedere faptul că elaboratorul Ordinului nr. 1082/2016 (Ministerul Sănătății - Agenţia Naţională pentru Achiziții Publice) precizează în cadrul listei standardelor aplicabile: „Lista standardelor din Romania aplicabile în unitățile sanitare în domeniul curățării, dezinfecției este prevăzută în standardul SR EN 14885 din 2015,
cu completările și modificările ulterioare.” Așadar, standardul EN 14885:2015, ce era în vigoare la data emiterii respectivelor acte normative - Ordinul nr. 10/2010 şi Ordinul nr. 1082/2016, a fost ulterior înlocuit de standardul EN 14885:2018. Consiliul constată temeinicia raționamentului conturat de autoarea contestației în cuprinsul concluziilor scrise, respectiv: - art. 4 alin. 1 lit. g1 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 10/2010 a fost ultima dată modificat prin Ordinul nr. 604/2017 (în vigoare de la 29.06.2017), iar Anexa 3 la Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1082/27.09.2016 a fost ultima dată modificată prin Ordinul 1071/2017 (în vigoare de la 10.10.2017); - standardul european EN 14885:2018 a fost aprobat în octombrie 2018, aşa cum rezultă din chiar conţinutul acestuia. Prin urmare, nicicum actele normative invocate de autoritatea contractantă nu aveau cum face referiri la standardul EN 14885:2018, din moment ce acestea nu era încă în vigoare; - însă, aşa cum rezultă expres din Anexa 3 la Ordinul nr. 1082/2016, acest act normativ a avut în vedere inclusiv faptul că acest standard poate fi ulterior modificat/completat, caz în care autorităţile trebuiau să ţină cont de respectvele modificări completări: „Lista standardelor din România aplicabile în unităţile sanitare în domeniul curăţării, dezinfecţiei este prevăzută în standardul SR EN 14885 din 2015, cu completările şi modificările ulterioare. Unităţile sanitare publice şi private, indiferent de subordonarea Pagina 20 din 31
acestora, sunt obligate să solicite avizul BIO (actul administrativ de punere pe piaţă şi comercializare, emis de Comisia Naţională a Produselor Biocide)"; - prin urmare, din moment ce autorităţile contractante sunt obligate, prin actul normativ sus menționat, să respecte orice modificări/completări ulterioare ale standardului EN 14885:2015, cu atât mai mult, acestea sunt obligate să respecte standardul care îl înlocuieşte complet, respectiv EN 14885:2018, mai ales că acesta este o formă revizuită a standardului anterior. - contestatoarea precizează că, din moment ce Ordinul nr. 1082/2016, invocat de autoritatea contractantă, impune respectarea standardului EN 14885:2015 cu respectarea modificărilor/completărilor ulterioare la acesta, rezultă că acest act normativ impune tocmai respectarea standardului EN 14885 în forma care este în vigoare la momentul la care unităţile sanitare realizează procedura de achiziţie. Or, la momentul la care procedura a fost lansată, respectiv în iunie 2022, standardul EN 14885 aplicabil este cel din anul 2018, iar nu cel din anul 2015. Din economia celor mai sus precizate rezultă că standardul EN 14885:2018 a devenit standard naţional prin publicarea acestuia de către organismul naţional de standardizare ASRO, purtând numărul 14885:2019. Împrejurarea că în documentaţia de atribuire standard privind achiziția de produse biacide (Anexa 3 la Ordinul 1082/2016) se face trimitere la standardul EN 14885:2015, nu conduce la obligaţia achizitoarei ca să păstreze referirea la acest standard, în condiţiile în care acesta a fost înlocuit prin standardul 14885:2018. Așadar contrar celor susținute de achizitoare, vizavi de argumentul precum că Ordinul Ministerului Sănătății mai sus amintit face trimitere expresă la standardul EN 14885:2015, nu înlătură, ci chiar susţine obligativitatea aplicării variante actuale a standardului EN 14885 (respectiv cea emisă în 2018), fiind relevante cele susținute de ...S.R.L., din moment ce standardul EN 14885 este expres referit într-o reglementare naţională, iar revizuirea ulterioară a acestuia, impune referirea la varianta în vigoare a acestui standard, iar nu la o variantă anterioară care nu mai este aplicabilă. Așa cum a fost anterior reținut, un argument decisiv adus de autoritatea contractantă în favoarea faptului că este aplicabilă ediția standardului EN 14885:2015 sunt cele susținute de Ministerul Sănătății Comisia Naţională pentru Produse Biocide prin adresa nr. 323/15.04.20 222 respectiv: „Conform prevederilor în vigoare din Ordinul 10/2010, trebuie respectate cerinţele EN 14885:2015." Însă Consiliul reține și mențiunile din cuprinsul aceluiași act amintit prin care Ministerul Sănătății Comisia Naţională pentru Produse Biocide precizează că: „Potrivit art. 2 lit c) clin HG nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătății, coroborat cu art. 2 din HG 617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biacide, Ministerul Sanatatii reglementează modul de organizare şi funcţionare a sistemului de sănătate si este autoritate competentă pentru coordonarea măsurilor naţionale in domeniul produselor biacide. Drept urmare, pentru clarificari si propuneri Pagina 21 din 31
recomandam solicitantului sa se adreseze autoritatii centrale responsabile cu elaborarea legislaţiei.” În considerarea celor antemenționate sunt și susținerile contestatoarei, potrivit cărora: „Cât priveşte poziţia exprimată de Ministerul Sănătății - Comisia Naţională pentru Produse Biocide, arătăm că, în cadrul acesteia, se menţionează că cerinţele EN 14885:2015 trebuie respectate conform prevederilor în vigoare din Ordinul 10/2010, însă, în acelaşi timp, se arată expres că această autoritate reglementează modul de organizare şi funcţionare a sistemului de sănătate, fiind autoritatea competentă pentru coordonarea măsurilor naţionale în domeniul produselor biacide, neavând atribuţii în preluarea standardelor. Mai mult se arată expres că pentru clarificări pe această temă, solicitantul trebuia să se adreseze autorităţii centrale responsabile cu elaborarea legislaţiei - mai jos extras din răspuns: (...) Or, autoritatea contractantă nu a anexat nicio clarificare în acest sens. Prin urmare, poziţia Ministerului Sănătății, anexată la punctul de vedere, nu este de natură a statua cu privire la faptul că standardul EN 14885 în varianta din 2018 nu ar trebui avut în vedere în realizarea documentației de atribuire.” În considerarea faptului că în mod judicios se impune aplicabilitatea standardului EN 14885:2018, Consiliul apreciază ca fiind relevant de redat extrasul din partea introductivă a acestui standard (2018). ”Traducerea în limba română
EN 14885:2018 (E) Cuvânt înainte europenean Prezentul document (EN 14885:2018) a fost întocmit dc Comitetul Tehnic CEN/TC 216 „Antiseptice şi dezinfectante chimice", al carui secretariat este deținut de AFNOR. Prezentului standard european i se va acorda statutul de standard naţional fie prin publicarea unui text identic, fie prin aprobare, cel târziu până in luna mai 2019, iar standardele naţionale conflictuale vor fi retrase cel mai târziu pană în luna mai 2019.. Se atrage atenţia asupra posibilităţii ca unele dintre elementele din prezentul document sill fie sub rezerva unor drepturi de brevet, CEN nu va fi considerat responsabil pentru identificarea vreunuia sau u tuturor acestor drepturi de brevet. Prezentul document înlocuieşte EN 14885:2015. EN 14885:2015 a fost revizuit în scopul de a actualiza informaţiile cu privire la standardele existente, in scopul de a include standardele publicate începând cu 2015 şi în scopul de a furniza mai multe detalii privind modul dc utilizare a standardelor pentru a emite afirmaţii. CEN/TC 216 a întocmit o serie de standarde privind antisepticele şi dezinfectantele chimice, specificând cerinţele şi metodele de testare, Scopul prezentului standard european este de a specifica relaţia dintre diferitele standarde între ele şi afirmaţii şi recomandări de utilizare. Pentru a permite cerinţe diferite în diferite domenii de aplicare, au fost sau vor fi pregătite teste separate şi criterii de trecere pentru fiecare dintre următoarele trei domenii de aplicare: medical, veterinar şi un grup care cuprinde industria alimentară, industria, aplicaţiile casnice şi comunitare. Prezentul standard european se referă numai la metodele de testare care sunt incluse în prezent în programul de lucru al CEN/TC 216 şi care sunt descrise în Clauza 2. Este probabil să se producă ulterior standarde suplimentare care se referă la situaţii specifice. Prezentul document a fost revizuit pentru a-l adapta la cea mai recentă stare a CEN/TC 216, pentru a corecta erorile şi ambiguităţile. Următoarea este o listă a modificărilor semnificative dc In ultima ediţie: - includerea standardelor noi şi revizuite (EN 12791, EN 1 3727/A2, EN 14476/A1, EN 16615 şi EN 16616). Modificările menţionate mai sus nu afectează utilizarea rezultatelor testelor obţinute cu referire la versiunea anterioară a EN 14885. Conform Regulamentului intern al CEN-CENELEC, organizaţiile naţionale de standardizare din următoarele ţări sunt obligate să implementeze prezentul standard european: Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republicii Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda. Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia şi Marea Britanie.” Consiliul va reține ca fiind relevante în soluționare trimiterile contestatoarei la jurisprudența atât a Consiliului, cât și a instanțelor de Pagina 22 din 31
judecate, potrivit căreia practica recentă a fost constantă în a recunoaşte aplicabilitatea standardului EN 14885:2018 şi a obliga autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire și va reda cu titlu de exemplu: - Decizia nr. 1502/08.07.2021 (dosarul nr. 2969/2/2021) pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a-VIII Contencios, Administrativ și Fiscal: „2. Înlocuirea cerinței conformării produselor cu standardul EN 14885:2015 cu cea a conformării produselor cu standardul EN 14885:2018. Având în vedere că standardul EN 14885:2015 a fost înlocuit prin acte normative cu standardul EN 14885:2018, Curtea consideră această solicitare de modificare întemeiată. De aceea, Curtea va obliga autoritatea contractantă să efectueze următoarea modificare: în Caietul de sarcini - partea specială - se va menționa utilizarea pentru toate loturile procedurii a cerinței conformării produselor cu standardul EN 14885:2018 în loc de EN 14885:2015. De aceea, Curtea va obliga autoritatea contractantă să efectueze următoarea modificare: în Caietul de sarcini – partea specială- se va menționa utilizarea pentru toate loturile procedurii a cerinței conformării produselor cu standardul EN 14885:2018 în loc de EN 14885:2015.” - Decizia nr. 741/C7/494 din 07.04.2022 menținută prin Hotărârea nr. 716 din 03.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal: „1. Referitor la precizarea din cuprinsul caietului de sarcini, partea generală „Lista standardelor din România aplicabile în unitățile sanitare în domeniul curățării, dezinfecției este prevăzută în standardul SR EN 14885 din 2015, cu completările și modificările ulterioare. Unitățile sanitare publice și private, indiferent de subordonarea acestora, sunt obligate să solicite avizul BIO (actul administrativ de punere pe piață și comercializare, emis de Comisia Națională a Produselor Biocide).‟ Contestatoarea reclamă că tot în cuprinsul caietului de sarcini, la secțiunile aferente loturilor, se mențin trimiteri la prevederile ediției 2015 ale standardului EN 14885:2015: „Spectrul de activitate conform EN 14885/2015‟. Acesta apreciază că pentru situația în care autoritatea contractantă va menține aplicabilitatea prevederilor caietului de sarcini pe loturi, acestea vor fi contrare celor ale ediției 2018 din standardului general EN 14885. Argumentele aduse de contestatoare se bazează pe următoarele aspecte: - Potrivit Regulamentul UE nr. 1025/2012 din 25.10.2012 privind standardizarea europeană „(4) Standardele europene sunt adoptate de organizațiile de standardizare europene, respectiv CEN, Cenelec și ETSI.‟ Standardul european armonizat, general valabil pe teritoriul UE în materie de dezinfectanți este EN 14885 (aflat acum la ediția 2018), intitulat „Antiseptice și dezinfectante chimice. Aplicarea standardelor europene la antiseptice și dezinfectante chimice‟. - Potrivit acestui standard (ediția 2018, în vigoare la data întocmirii documentației de atribuire), p. 15: 4.3.1 General „Spre a formula o pretenție că un produs are proprietăți dezinfectante, potrivit pentru folosire în aria medicală, produsul va trebui să fie testat potrivit cu și se va conforma STANDARDELOR EUROPENE relevante așa cum sunt stabilite în Tabelul 1, specificate pentru tipul particular de produs și spectrul său de activitate (exemplu bactericid, fungicid etc.)" -p. 5 „Standardele C.E.N. se raportează doar la o sferă restrânsă de specii microbiene. Acestea au fost alese drept specii reprezentative luând în considerare relativa lor rezistență și relevanța lor pentru uzul practic. Au fost luate de asemenea în considerare în alegerea organismelor de testare proprietățile de manipulare și securitatea microbiologică.‟ -p. 13: 3.3.6 test organism „organism de testare - tulpină a unui microorganism ales pentru testarea produselor sau substanțelor active în cadrul unui test standardizat." Contestatoarea a adăugat și că această normă tehnică UE, standardul EN 14885:2018, a fost asimilată în normatorul tehnic național prin decizia organismului național de standardizare (ASRO). În acest sens, aceasta citează considerentele deciziei C.N.S.C. nr. 2708/C1/2930/08.12.2021, pag. 19. Consiliul va reține în soluționare și precizările achizitoarei, în replică la cele reclamate de contestatoare, referitor la solicitarea contestatoarei privind înlocuirea cerințelor tehnice conform standardului SR EN 14885/2015 cu cele ale standardului SR EN 14885/2018, potrivit Anexei 3 la OMS nr. 1082/2016, Lista standardelor din Romania aplicabile în unitățile sanitare în domeniul Pagina 23 din 31
curățării, dezinfecției este prevăzută în Standardul SR EN 14885/2006 și nu SR EN 14885/2015. În textul ordinului menționat, la alineatul "Criterii de selecție pentru pregătirea specificațiilor", se precizează "Activitate antimicrobiană și standarde: Spectrul de activitate conform EN 14885/2015". Astfel concluzia autorității contractante este aceea că, având în vedere ca textul OMS nr. 1082/2016 nu s-a modificat, își menține specificațiile tehnice conform SR EN 14885/2015. Raționamentul conturat de autoritatea contractantă în ceea ce privește refuzul autorității contractante de a accepta aplicabilitatea ediției 2018 a standardului EN 14885, nu este întemeiat și nu va fi reținut de Consiliu în soluționare din considerentele mai jos expuse. În ceea ce privește raportarea la standardul EN 14885:2018, conform criticilor contestatorului de la pct.-ul 2.2.1.1. din contestația formulată, Consiliul reține că în Buletinul Standardizării, publicație oficială a ASRO, ediția din luna decembrie a anului 2018 (https://www.asro.ro/wp-content/uploads/2019/01/BS-12-2018-web.pdf),
la
secțiunea Standarde europene CEN aprobate, se regăsește precizat la pag. 27 – „S25 DEZINFECTANTE CHIMICE ȘI ANTISEPTICE EN 14885:2018 Chemical disinfectants and antiseptics - Application of European Standards for chemical disinfectants and antiseptics doa: 2019-02-28 - dop: 2019-05-31 dow: 2019-05-31”. Consiliul va reține ca fiind relevante în soluționare trimiterile contestatoarei la jurisprudența atât a Consiliului, cât și a instanțelor de judecate, respectiv: - Decizia nr. 1502/08.07.2021, dosarul nr. 2969/2/2021) pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a-VIII Contencios, Administrativ și Fiscal: „2. Înlocuirea cerinței conformării produselor cu standardul EN 14885:2015 cu cea a conformării produselor cu standardul EN 14885:2018. Având în vedere că standardul EN 14885:2015 a fost înlocuit prin acte normative cu standardul EN 14885:2018, Curtea consideră această solicitare de modificare întemeiată. De aceea, Curtea va obliga autoritatea contractantă să efectueze următoarea modificare: în Caietul de sarcini - partea specială - se va menționa utilizarea pentru toate loturile procedurii a cerinței conformării produselor cu standardul EN 14885:2018 în loc de EN 14885:2015. De aceea, Curtea va obliga autoritatea contractantă să efectueze următoarea modificare: în Caietul de sarcini – partea specială- se va menționa utilizarea pentru toate loturile procedurii a cerinței conformării produselor cu standardul EN 14885:2018 în loc de EN 14885:2015.” - Decizia Consiliului nr. 1020/C1/922/17.05.2021: „Pe de altă parte , Consiliul reține că solicitarea contestatorului de la pct. 2.2.2 din contestație, de înlocuire a referirilor la standardul EN 14885:2015 cu cele reactualizate prin EN 14885:2018, este întemeiată în condițiile în care potrivit standardului european EN 14885:2018, începând cu luna mai 2019, standardul EN 14885:2015 nu se mai aplică, fiind înlocuit cu EN 14885:2018, în acest sens fiind și dispozițiile anexei nr. 3 la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1082/2016, potrivit cărora „Lista standardelor din România aplicabile în unităţile sanitare în domeniul curăţării, dezinfecţiei este prevăzută în standardul SR EN 14885 din 2015, cu completările şi modificările ulterioare”. Autoritatea contractantă în procesul de elaborare a documentației de atribuire are obligația conform art. 154 din Legea nr. 98/2016 de a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire, motiv pentru care va obliga autoritatea contractantă la înlocuirea referirilor la standardul EN 14885:2015 cu standardul EN 14885:2018.” - Decizia Consiliului nr. 2708/C1/2930/08.12.2021: „În ceea ce privește raportarea la standardul EN 14885:2018, conform criticilor contestatorului de la pct.-ul 2.1.1.1. din contestație, Consiliul reține că în Buletinul Standardizării, publicație oficială a ASRO, ediția din luna decembrie a anului 2018 (https://www.asro.ro/wp- content/uploads/2019/01/BS-12-2018-web.pdf), la secțiunea Standarde europene CEN aprobate, se regăsește precizat la pag. 27 – „S25 DEZINFECTANTE CHIMICE ȘI ANTISEPTICE EN 14885:2018 Chemical disinfectants and antiseptics - Application of European Standards for chemical disinfectants and antiseptics doa: 2019-02-28 - dop: 2019-05-31 dow: 2019-05-31”. Având în vedere că standardul EN 14885 este aplicabil produselor care trebuie utilizate în domeniul medicinei umane, în domeniul veterinar și în zonele de alimentație, industriale, domestice și instituționale, și, totodată, aplicabil produselor pentru toate zonele publice unde dezinfecția nu este indicată medical (case, catering, școli, creșe, transporturi, hoteluri, birouri etc.) și produselor folosite la industriile de împachetare, biotehnologie, farmaceutică, cosmetice etc., Consiliul urmează să admită criticile contestatorului de la pct.-ul 2.2.1.1. din contestație, cu privire la obligarea autorității contractante, chiar dacă aceasta nu Pagina 24 din 31
este o unitate sanitară, la stabilirea spectrului de activitate si a testărilor doveditoare ale eficacității dezinfectantilor solicitati, conform ediției 2018 a standardului general EN 14885, nefiind însă, în această situație, implicate/vizate zone și situații unde dezinfecția și antisepsia sunt indicate medical, din considerentele precizate anterior.” - Decizia Consiliului nr. 539/C7/231/331/392/14.03.2022: „În ceea ce privește criticile formulate de contestator cu privire la spectrul de activitate prevăzut pentru dezinfectantul pentru suprafețe, acesta solicitând modificarea caietului de sarcini în sensul precizării dovedirii eficacității spectrului de activitate menționat prin testările prevăzute în standardul EN 14885:2018, Consiliul reține că în cuprinsul caietului de sarcini din cadrul documentației de atribuire publicate odată cu anunțul de participare nr. CN1038728/23.01.2022 este prevăzut „Dezinfectant lichid pentru suprafețe cu efect bactericid, virucid și fungicid, cu spectru larg” nefiind făcute precizări cu privire la aplicarea prevederilor standardului EN 14885. Se reține că autoritatea contractantă a modificat aceste prevederi prin postarea în SICAP, în data de 07.02.2022 a unei noi versiuni a caietului de sarcini în cuprinsul căreia prevederile anterior redate au fost completate cu următoarele mențiuni „Tip de acțiune – Spectrul de activitate conform EN 14885”, fără însă a preciza la care variantă a standardului se referă. În soluționare, Consiliul are în vedere considerațiile reținute anterior în motivare, respectiv precizările din cuprinsul Deciziei civile nr. 1502/08.07.2021, pronunțată de Curtea de Apel București și din cuprinsul Deciziei C.N.S.C. nr. 2708/C1/2930 din 08.12.2022 cu privire la utilizarea standardului 14885:2018 în demonstrarea spectrului de acțiune a produsului ofertat, motiv pentru care admite criticile formulate de contestator și obligă autoritatea contractantă la modificarea caietului de sarcini prin precizarea, în mod concret, că la baza demonstrării spectrului de activitate pentru produsul dezinfectant pentru suprafețe stau testările conform EN 14885:2018. Într-o atare situație, Consiliul constată caracterul întemeiat al criticilor formulate de contestator cu privire la modificarea specificațiilor tehnice pentru produsul „igienizant de suprafețe” și obligă autoritatea contractantă ca, odată cu reluarea procedurii de atribuire, să procedeze la modificarea caietului de sarcini prin precizarea că la baza demonstrării spectrului de activitate al acestui produs stau testările conform EN 14885:2018 și să posteze în SICAP modificarea adoptată.” În soluționare, Consiliul are în vedere considerațiile reținute anterior în motivare, respectiv precizările din cuprinsul Deciziei civile nr. 1502/08.07.2021, pronunțată de Curtea de Apel București și din cuprinsul Deciziei C.N.S.C. nr. 2708/C1/2930 din 08.12.2021 și nr. 539/C7/231/331/392/14.03.2022, cu privire la utilizarea standardului ediția 2018, 14885:2018 în demonstrarea spectrului de acțiune a produselor ofertate, motiv pentru care admite criticile formulate de contestator și obligă autoritatea contractantă la modificarea caietului de sarcini prin precizarea, în mod concret, că la baza demonstrării spectrului de activitate pentru produsul dezinfectant pentru suprafețe stau testările conform EN 14885:2018. Jurisprudența Consiliului este constantă în referire la aspectul supus analizei, fiind de amintit Decizia nr. 529/C9/270, 288 din 11.03.2022, și Decizia nr. 48/C4/2926, 3003 din 07.01.2022. Mai mult sunt judicioase în speță și precizările contestatoarei, din cuprinsul concluziilor scrise, potrivit cărora: „În ceea ce privește refuzul autorității contractante de a accepta aplicabilitatea ediției 2018 a standardului EN 14885, cu motivarea „Având în vedere că textul OMS 1082/2016 nu s-a modificat, ne menținem specificațiile tehnice conform SR EN 14885/2015‟, contestatoarea punctează că, potrivit actului normativ invocat: „Lista standardelor din Romania aplicabile în unitățile sanitare în domeniul curățării, dezinfecției este prevăzută în standardul SR EN 14885 din 2015,
cu completările și modificările ulterioare.” Așadar elaboratorul Ordinului nr. 1082/2016 (Ministerul Sănătății - Agenţia Naţională pentru Achiziții Publice) precizează în cadrul listei standardelor aplicabile ”SR EN 14885 din 2015,
cu completările și modificările ulterioare.” Într-o atare situație, Consiliul constată caracterul întemeiat al criticilor formulate de contestatoare cu privire la aplicabilitatea ediției 2018 a standardului EN 14885 (specificațiile tehnice ale loturilor achiziției se întemeiază pe prevederile standardelor specifice fiecărei activități microbicide impuse prin standardul general EN 14885 ediția 2018) și obligă autoritatea contractantă ca, odată cu reluarea procedurii de atribuire, să procedeze la modificarea caietului de sarcini vizavi de aplicabilitatea ediției 2018 a standardului EN 14885 (EN 14885:2018) și să posteze în SICAP remedierea adoptată cu privire la modificarea amintită. - Decizia nr. 529/C9/270, 288 din 11.03.2022: „Fată de cele retinute, se constată că, într-adevăr, în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui ANAP nr. 1.071/16413/2017 privind modificarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului Pagina 25 din 31
sănătăţii şi al preşedintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 1.082/731/2016 pentru aprobarea modelului de documentație de atribuire standard privind achiziția de produse biacide se face trimitere la standardul EN 14885:2015. Cu toate acestea, în condiţiile în care standardul EN 14885:2015 a fost înlocuit cu EN 14885:2018, în mod lipsit de echivoc, autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde în documentaţia de atribuire referiri la standardul actual EN" 14885:2018 "şi cerinţe impuse prin raportare la acest din urmă standard. Doar pentru că în documentaţia de atribuire standard privind achiziția de produse biacide se face trimitere la standardul EN 14885:2015, nu înseamnă că exista obligaţia achizitoarei să păstreze referirea la acest standard, în condiţiile în care acesta a fost înlocuit prin standardul 14885:2018. În fapt, în documentaţia de atribuire standard din 2016 şi respectiv din 2017 nici nu s-ar fi putut face referire la standardul 14885:2018, câtă vreme acesta este în vigoare din 2018. Pe de altă parte, este de reţinut că legislaţia aplicabilă într-o procedură de atribuire, precum în orice alt domeniu, este legislaţia în vigoare şi nu acte normative care au fost înlocuite/abrogate. Prin urmare, din acest punct de vedere criticile contestatoarelor sunt întemeiate, autoritatea contractantă având obligaţia de a înlocui referirile din caietul de sarcini cu privire la standardul 14885:2015 cu standardul 14885:2018, atât pentru lotul 1, cât şi pentru lotul 2.” - Decizia nr. 48/C4/2926, 3003 din 07.01.2022: „Lotul 1 – Dezinfectant de mâini Contestatoarea critică lipsa informațiilor cu privire la modul de utilizare a dezinfectantului, motiv pentru care consideră că este necesară precizarea utilizării prin spălare sau frecare, arătând totodată că raportarea să se facă la SR EN 14885:2018 și nu cum în mod eronat este indicat în adresa nr. X/44007 din 17.11.2021 la SR EN 14885:2015, ediție care nu mai este aplicabilă. Din analiza informațiilor din dosarul cauzei, Consiliul constată că, dezinfectantul de la lotul 2 trebuie să fie compatibil pentru toate domeniile ce oferă o siguranță igienică deosebit de mare în spații de tratament medicale și stomatologice, saloane de internare, etc, iar dezinfectantul de la lotul 1 este destinat igienei și dezinfecției mâinilor pentru personal și deținuți, dezinfectanți care sunt însă necesari pentru perioada pandemică, în speță prevenirea infectării cu virusul SARS- coV2. Prin urmare, este necesară impunerea SR EN 14885:2018 având în vedere scopul pentru care a fost organizată prezenta procedură de atribuire, respectiv prevenirea răspândirii virusului SARS-COV2 în spațiile de detenție cât și la personalul propriu. Menținerea standardului în caietul de sarcini este obligatorie de vreme ce, fiind inclus ca urmare a solicitării de remediere venită din partea contestatoarei, iar indicarea acestuia este conformă cu OMS nr. 1082/731/2016, act normativ care este în vigoare, iar în conținutul acestuia se menționează în Nota Anexei 3 „standarde conform SR EN 14885/2015”, cu precizarea că „Lista standardelor din România aplicabile în unităţile sanitare în domeniul curăţării, dezinfecţiei este prevăzută în standardul SR EN 14885 din 2015, cu completările şi modificările ulterioare”. Însă, având în vedere că între timp a fost redactată o nouă ediție a standardului se impune înlocuirea prevederii din caietul de sarcini de la lotul 1, „Spectrul de activitate conform EN 14885/2015” cu „SR EN 14885:2018”. O astfel de măsură este susținută chiar de prevederile OMS nr. 1082/2016 care prevăd în Anexa 3 că „Lista standardelor din România aplicabile în unităţile sanitare în domeniul curăţării, dezinfecţiei este prevăzută în standardul SR EN 14885 din 2015, cu completările şi modificările ulterioare” Având în vedere scopul pentru care este inițiată procedura de atribuire, aceste prevederi legale dovedesc faptul că autoritatea contractantă este singura în măsură să-și stabilească propriile necesități, să aprecieze relevanța unei specificații tehnice sau avantajele impunerii anumitor specificații, în speță, având incidență și principiul asumării răspunderii stipulat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, conform căruia autoritatea contractantă este responsabilă pentru deciziile și acțiunile realizate în procesul de achiziție, orice achiziție care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a nevoilor sale reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor. Consiliul apreciază că necesitatea sau oportunitatea achiziționării de anumite produse precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante (art. 2 și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016), în cazul prezentei proceduri dezinfectantul pentru mâini este destinat personalului propriu și deținuților în contextul pandemic datorat virusului SARS-COV2.” Pagina 26 din 31
Într-o atare situație, având în vedere considerațiile anterior reținute, Consiliul constată caracterul întemeiat al criticilor formulate de contestatoare cu privire la aplicabilitatea ediției 2018 a standardului EN 14885 și obligă autoritatea contractantă ca, odată cu reluarea procedurii de atribuire, să procedeze la modificarea caietului de sarcini vizavi de aplicabilitatea ediției 2018 a standardului EN 14885 (EN 14885:2018) și să posteze în SICAP remedierea adoptată cu privire la modificarea amintită. 2) Trecând la soluționarea celui de-al doilea aspect reclamat se reține că acesta vizează faptul că cerința privind timpul de acţiune solicitat prin caietul de sarcini pentru activitatea virucidă nu respectă limitele din standardul aplicabil, astfel încât se impune modificarea acesteia. Argumentele aduse de contestatoarea în favoarea criticii formulate se bazează pe următoarele aspecte: - cerința privind timpul de acţiune solicitat prin caietul de sarcini pentru activitatea virucidă nu respectă limitele din standardul aplicabil, astfel încât se impune modificarea acesteia; - la pagina 6 din caietul de sarcini aferent Lotului 1, se solicită pentru activitatea virucidă un timp de contact de 0,5 - 1 minut. Conform standardului aplicabil EN 14885:2018, timpul de contact pentru activitatea virucidă EN 14476 este stabilit între 30 secunde şi 2 minute (pag. 30); - necesitatea termenului de 2 minute din standard este întărită de faptul că pentru activitatea virucidă EN 14476, standardul EN 14885:2018 prevede trei subcategorii de activitate virucidă, respectiv: (iv) Activitate virucidă împotriva virusurilor necapsulaţi (neanvelopaţi), respectiv Poliovirus tipl LSc-2ab, Adenovirus tip 5, tulpina Adenoid 75, ATCC VR- 5, Norovirus murin, tulpina S99 Berlin; (v) Activitate virucidă cu spectru limitat, respectiv Adenovirus, tulpina Adenoid 75, ATCC VR-5, Norovirus murin, tulpina S99 Berlin; (vi) Activitate virucidă împotriva virusurilor cu anvelopă, respectiv Vaccinovirus, tulpina Ankara (MVA), ATCC VR-150B. - contestatoarea subliniază că a doua şi a treia categorie de viruşi, fiind mai puţin rezistenti pot avea un timp de contact cuprins între 30 de secunde şi 1 minut, însă viruşii necapsulaţi din prima categorie, respectiv viruşii Adenovirus, Poliovirus si Norovirus murin necesită un timp de contact mai mare de 1 minut, chiar si pentru dezinfectanţii de mâini cu un conţinut de alcool cuprins între 60-80% (conform informaţiilor furnizate de laboratoarele acreditate care efectuează astfel de testări). - altfel spus, chiar şi dacă se foloseşte o concentraţie cât de mare de alcool, nu se poate obţine o testare conformă a acestor produse pentru spectrul virucid pe un timp de până la 1 minut, tocmai de aceea, s-a impus la nivel de standard european un timp de contact de până la 2 minute. Prin urmare, contestatoarea susține că a impune pentru activitatea virucidă un timp de contact de până la 1 minut vine în vădită contradicţie cu standardele europene de testare şi este de natură a restricţiona accesul la procedură pentru acei ofertanţi care, în conformitate cu standardul EN 14885 deţin rapoarte de testare pentru viruşii necapsulaţi cu timp peste 1 Pagina 27 din 31
minut. În aceste condiții, se impune corelarea documentației de atribuire cu prevederile noului standard aplicabil. Societatea ... S.R.L. arătă că, deşi timpul de contact de 1 minut cerut prin caietul de sarcini se încadrează în limitele de 30 secunde - 2 minute, în condiţiile în care cerinţele din standardul aplicabil sus citat permit un timp de acţiune pentru activitatea virucidă de până la 2 minute, a impune un timp de contact mult sub limita maximă stabilită la nivelul standardelor aplicabile, este de natură a restricţiona accesul operatorilor economici la procedură. Se rețin și susținerile aduse de autoritatea contractantă în favoarea faptului că cerința privind timpul de acţiune solicitat prin caietul de sarcini pentru activitatea virucidă respectă limitele din standardului aplicabil conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 10/2010 şi Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1082/2016 (SR EN 14885 din 2015). Așadar aspectul care se impune a fi dezlegat este în strânsă legătură cu primul motiv reclamat anterior analizat. Astfel că atâta vreme cât Consiliul a obligat achizitoarea să procedeze la modificarea caietului de sarcini vizavi de aplicabilitatea ediției 2018 a standardului EN 14885 (EN 14885:2018), iar în cuprinsul standardului aplicabil EN 14885:2018, timpul de contact pentru activitatea virucidă EN 14476 este stabilit între 30 secunde şi 2 minute (pagina 30) se impune pe cale de consecință și corelarea respectivei cerințe reclamate cu prevederile din versiunea actuală a standardului EN 14885:2018. În favoarea celor anterior reținute vizavi de intervalul 30 secunde - 2 minute este și argumentul contestatoarei potrivit căruia: „Pentru aceste motive şi cele detaliate prin contestaţie, societatea ...S.R.L. solicită obligarea autorităţii contractante la modificarea cerinţelor caietului de sarcini privind timpul de acţiune pentru activitatea virucidă de la maxim 1 minut la maxim 2 minute, conform standardului EN 14885:2018. Nu în ultimul rând, aşa cum a arătat şi prin contestaţie, şi astfel cum este susţinut şi în partea introductivă a standardului EN 14885:2018 unde se indică expres utilizarea responsabilă a produselor biacide, produsele ce fac obiectul procedurii nu urmează a fi utilizate în unităţi sanitare, ci în unităţi de învăţământ, astfel încât aceste produse nu trebuie să fie la fel de agresive cu cele solicitate în unităţi sanitare, cu atât mai mult cu cât ele urmează a fi folosite de la nivel de grădiniţă până la nivel de liceu.” În mod similar se reține ca fiind relevanță jurisprudența invocată de contestatoare, în sensul alinierii cu limitele din standardele europene aplicabile, subliniindu-se necesitatea punerii în acord a cerinţelor autorităţii contractante cu intervalele standardizate, respectiv: - Decizia C.N.S.C. nr. 1329/C2/1389/04.08.2020, unde s-au reținut următoarele: „Nu este tăgăduită necesitatea autorităţii contractante de încadrare în timpul de maxim 90 de secunde, însă, în aprecierea Consiliului, este necesară punerea în acord a cerinţelor în discuţie, astfel încât acestea să poată fi îndeplinite, în mod evident, cu respectarea intervalelor standardizate si a dispoziţiilor obligatorii prevăzute cu privire la documentaţia standard ce trebuie aplicată, corelate şi cu nevoia unităţii spitaliceşti.‟ - Decizia C.N.S.C. nr. 450/C3/283,314/02.03.2022 în care autoritatea contractantă a adoptat din oficiu măsuri de remediere, iar C.N.S.C. a statuat faptul că timpul de maxim 2 minute trebuie aplicat şi timpului de contact pentru activitatea virucidă: „Relativ la contestaţia secundă, ...S.R.L. reclamă faptul că timpul de contact de 1 minut, stabilit de autoritate în caietul de sarcini pentru lotul 2, ar trebui majorat la 2 minute, atât pentru Pagina 28 din 31
activitatea virucidă, cât şi pentru tot spectrul de acţiune, pentru a corespunde timpilor din standardul EN 14885:2018. Conform Deciziei nr. 3306/15.02.2022, măsurile de remediere adoptate de către autoritatea contractantă constau în: „Pentru lotul 2, Coordonator CPIAAM - ..., este de acord cu modificările în caietul de sarcini astfel: • Timp maxim de acţiune: 2 min. pentru tot spectrul de activitate solicitat; - Analiza comparativă va avea în vedere preţul pe cantitatea de produs necesară pentru dezinfecția igienică a mâinilor la care produsul acţionează ca spectru de acţiune solicitat în timp de maxim 2 minute.‟ Implicit, înseamnă că autoritatea contractantă a adoptat măsura de remediere şi cu privire la timpul maxim de contact aferent spectrului de activitate virucid, care a fost extins la 2 minute, astfel cum doreşte contestatorul. Aşadar, actuala Decizie nr. 3306/15.02.2022, chiar dacă nu se referă expres la timpul maxim de contact aferent spectrului de activitate virucid, prin extinderea timpului total a fost extins Implicit şi timpul pentru activitatea virucidă, sens în care autoritatea va trebui să accepte noul timp. Referitor la decalarea datei limita de ofertare, aceasta a fost deja dispusă de Consiliu, cu prilejul examinării primei contestaţii”; - Decizia C.N.S.C. nr. 529/C9/270,288/11.03.2022, în care Consiliul a admis contestaţia ... S.R.L. şi a obligat autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire în acord cu standardul aplicabil, statuând după cum urmează: „Se constată în aceste condiții că a impune timp de contact de până la 1 minut vine în vădită contradicție cu noile standarde de testare și este de natură a restricționa accesul la procedură pentru acei ofertanți care, în conformitate cu standardul EN 14885, dețin rapoarte de testare pentru virușii necapsulați cu timp peste 1 minut, sens în care se impune corelarea documentației de atribuire cu prevederile noului standard aplicabil. Similar argumentelor precizate de contestatoare la lotul 1, timpul de contact/de acțiune de 1 minut se încadrează în limitele de 30 secunde și 2 minute, dar, în condițiile în care cerințele din standardul aplicabil permit un timp de acțiune pentru activitatea virucidă mai mare de 1 minut, a impune un timp de contact/acțiune sub limita maximă stabilită la nivelul standardelor aplicabile, este de natură a restricționa accesul operatorilor economici la procedură. În aceste condiții, se consideră întemeiată critica contestatoarei şi din acest punct de vedere, astfel că se va obliga autoritatea contractantă la realizarea următoarelor modificări: în loc de "Virucidă; EN 14476 (2,1) timp de contact între 30 sec şi 1 minut, reducţie lg. >4,0" să se prevadă "Virucidă: EN 14476 (2, 1) timp de contact între 30 sec şi 2 minute, reducţie lg.>4,0", conform prevederilor SR EN 14885:2018‟. În raport de cele anterior reținute se constată temeinicia acelor reclamate de ... S.R.L., impunându-se modificarea cerinței în corelare cu prevederile standardului în vigoare, respectiv: timpul de contact pentru activitatea virucidă EN 14476 între să fie cuprins 30 secunde şi 2 minute. Luând act de ansamblul considerentelor expuse, având în vedere temeinicia criticilor formulate de ... S.R.L. Consiliul va dispune remedierea documentației de atribuire, potrivit considerentelor deciziei. Sunt adevărate susținerile autorității contractante, potrivit cărora jurisprudenţa anterioară a C.N.S.C. şi/sau a Curţilor de Apel nu reprezintă izvor de drept în dreptul românesc, deciziile pronunţate de aceste instanţe nefiind obligatorii în cauzele ulterioare. Însă la fel de juste sunt și precizările contestatoarei vizavi de faptul că deşi jurisprudenţa Consiliului nu este izvor de drept, prevederile Legii nr. 101/2016 statuează în sensul necesităţii unei practici unitare a Consiliului (art. 7, art. 63-65), aşa încât practica anterioară a C.N.S.C. ce a statuat în sensul înlocuirii referirilor la standardului EN 14885:2015 cu standardul EN 14885:2018 este relevantă de avut în vedere tocmai în spiritul asigurării unei practici unitare. În cauza supusă acum analizei Consiliului nu există autoritate de lucru judecat și obligativitate, însă există relevanța dezlegărilor date, Pagina 29 din 31
litigiul anterior fiind similar celui aflat pe rol. Și în această cauză, documentația de atribuire conține informații asemănătoare. Interpretarea dată spețelor similare este pertinentă și concludentă în cauza de față, mai cu seamă că, la cap. VII din Legea nr. 101/2016, se pune accent pe prevenirea pronunțării de către Consiliu a unor soluţii diferite în cauze similare. Așadar, organul administrativ este ținut de obligația asigurării practicii unitare prin soluțiile pe care le pronunță. Autoritatea contractantă apreciază că solicitarea contestatoarei privind prelungirea perioadei de depunere a ofertelor pentru Lotul 1 este în principal inadmisibilă, iar, în subsidiar, neîntemeiată. În favoarea celor susținute, achizitoarea argumentează că, astfel cum rezultă din prevederile art. 26 şi următoarele din Legea nr. 101/2016, prelungirea perioadei de depunere a ofertelor nici nu se numără printre soluţiile pe care C.N.S.C. le poate pronunţa cu privire la o contestaţie cu care a fost învestită. Autoritatea contractantă a mai adăugat că dimpotrivă, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 101/2016 stabilesc o altă cale procedurală prin care persoana interesată poate preveni o eventuală pagubă iminentă ce ar putea fi generată de continuarea procedurii de atribuire pe parcursul soluţionării contestaţiei sale, aceasta fiind „suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei", cale care, însă, nu a fost urmată de către contestatoare, cererea sa privind prelungirea perioadei de depunere a ofertelor fiind din această perspectivă inadmisibilă. În subsidiar, date fiind aceste argumente, autoritatea contractantă consideră că cererea contestatoarei privind prelungirea perioadei de depunere a ofertelor pentru Lotul 1 este neîntemeiată, neexistând nici în cuprinsul Legii nr. 98/2016, nici în cel al Legii nr. 101/2016 vreun text legal care să justifice o astfel de cerere. Împrejurarea avută în vedere de achizitoare, precum că suspendarea procedurii, prevăzută la art. 22 din Legea nr. 101/2016 echivalează cu prelungirea perioadei de depunere a ofertelor, nu este de natură la a conduce la concluzia la care ajunge achizitoarea. În stabilirea acestei finalități se are în vedere că suspendarea operează până la soluţionarea contestaţiei, procedura urmând a fi ulterior reluată, fără a rezulta o prelungire automată a termenului de depunere a ofertei cu durata suspendării. Prin urmare, solicitarea contestatoarei pentru restabilirea legalităţii procedurii, în sensul asigurării unui termen rezonabil de pregătire şi depunere a ofertei pentru toţi operatorii economici interesaţi este întemeiată, Consiliul obligă autoritatea contractante la prelungirea corespunzătoare a termenului de depunere a ofertei, în conformitate cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. În aceste condiții pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestația formulată de ...S.R.L., în contradictoriu cu ..., pentru Lotul nr. 1. Obligă ... ca, în termen de 15 zile de la primirea prezentei, pentru considerentele din motivare, să procedeze la remedierea documentației de atribuire pentru Lotul 1, potrivit considerentelor deciziei, precum și să Pagina 30 din 31
aducă la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire despre modificările adoptate, prin postarea acestora în SEAP în termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii. Totodată, ... va stabili o nouă dată-limită de depunere a ofertelor în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Cererea ...S.R.L. privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, este respinsă ca nefondată, deoarece contestatoarea nu a prezentat documente doveditoare în acest sens. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestaţia formulată de către ...S.R.L., cu sediul în ..., reprezentată convențional de ..., cu sediul procesual ales în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ...., reprezentată convențional prin ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în .... Obligă ... ca, în termen de 15 zile de la primirea prezentei, pentru considerentele din motivare, să procedeze la remedierea documentației de atribuire pentru Lotul 1, potrivit considerentelor deciziei, precum și să aducă la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire despre modificările adoptate, prin postarea acestora în SEAP în termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii. Obligă ... la stabilirea unei noi date-limită de depunere a ofertelor în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Respinge, ca nefondată, cererea ...S.R.L. privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 31 din 31
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.