Decizie 1559/2022
Decizie CNSC2022_1559_2022_Decizie_1559.pdf, BO2022_1559_2022_BO2022_1559.pdf
Document CNSC
RONERTOM SRL în contradictoriu cu INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUATII DE URGENTA
Decizia CNSC nr. 1559/C9/1740 din 26.07.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect furnizare „Echipamente și materiale finanțate în cadrul proiectului «Romanian Shelter Capacity (RO-SHELT)»”, contestatoarea a solicitat: suspendarea procedurii până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; prelungirea termenului limită de depunere a ofertelor cu cel puțin 7 zile; obligarea autorității contractante la modificarea termenului de livrare al produselor cu cel puțin 1 lună. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentr…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_1559_2022_Decizie_1559.pdf, BO2022_1559_2022_BO2022_1559.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1559 /C9/ 1740 Data: 26.07.2022 Prin contestația nr. 93/22.07.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 36450/22.07.2022, depusă de Ronertom SRL, cu sediul în Constanța, str. Interioară nr. 3, județul Constanța, având CUI RO13161181 și număr de înregistrare în Registrul Comerțului J13/1304/2000, privind procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, cu anunțurile publicitare ADV1305140/20.07.2022, organizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sediul în București, strada Banu Dumitrache, nr. 6, sector 2, în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului având ca obiect furnizare „Echipamente și materiale finanțate în cadrul proiectului «Romanian Shelter Capacity (RO-SHELT)»”, contestatoarea a solicitat: suspendarea procedurii până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; prelungirea termenului limită de depunere a ofertelor cu cel puțin 7 zile; obligarea autorității contractante la modificarea termenului de livrare al produselor cu cel puțin 1 lună. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru Pagina 1 din 2
considerentele evocate în motivarea prezentei, ia act de renunţarea la contestația formulată de Ronertom SRL, în contradictoriu cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Împotriva deciziei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1559 /C9/ 1740 Data: 26.07.2022 Prin contestația nr. 93/22.07.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 36450/22.07.2022, depusă de .................., cu sediul în ............, privind procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, cu anunțurile publicitare ADV1305140/20.07.2022, organizată de .................., cu sediul în .................., în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului având ca obiect furnizare „..................»”, contestatoarea a solicitat: suspendarea procedurii până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; prelungirea termenului limită de depunere a ofertelor cu cel puțin 7 zile; obligarea autorității contractante la modificarea termenului de livrare al produselor cu cel puțin 1 lună. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care .................. critică documentația de atribuire aferentă procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare organizată de .................. în vederea atribuirii contractului având ca obiect furnizare „..................»”, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Prin adresa nr. 79023/25.07.2022, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliu cu nr. 36600/25.07.2022, autoritatea contractantă transmite punct de vedere prin care solicită respingerea contestației. Prin adresa nr. 79048/25.07.2022, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliu cu nr. 36736/25.07.2022, autoritatea contractantă transmite procesul verbal de deschidere a ofertelor. Pagina 1 din 2
Ulterior, prin adresa nr. 95/25.07.2022, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliu cu nr.36837/26.07.2022, contestatoarea precizează că renunță la contestația nr. 93/22.07.2022, având în vedere că prin adresa nr. 79048/26.07.2022, a fost anunțată că a avut loc ședința de deschidere a ofertelor. Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator, Consiliul urmează să ia act de renunţarea la contestația formulată de .................., în contradictoriu cu ................... Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, ia act de renunţarea la contestația formulată de .................., în contradictoriu cu ................... Împotriva deciziei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.