AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1301/2022

INTER CONECTER SRL în contradictoriu cu SANATORIUL PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAD

Decizia CNSC nr. 1301/C4/1299 din 24.06.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1301/C4/1299 din 24.06.2022

Data din document
2022-06-24
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziţia de alimente”, organizată de către SANATORIUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAD în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Brad, str. Măgura nr. 25, judeţul Hunedoara, s-a solicitat: - anularea rezilierii a acordurilor cadru 72/05.01.2022, 74/05.01.2022, 77/05.01.2022, 78/05.01.2022 şi 79/05.01.2022 încheiate ca urmare a finalizării procedurii pentru achiziţia de alimente, - anularea tuturor documentelor subsecvente întocmite ca o consecinţă a rezilierii acordurilor cadru menţionate. - obligarea autorităţii contractante la încetarea amiabilă a acordurilor cadru 72/05.01.2022, 74/05.01.2022, 77/05.01.2022, 78/05.01.2022 şi 79/05.01.2022; - obligarea autorităţii contractante la plata tuturor cheltuielilor care decurg din prezenta procedură. CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu, și declină competența de soluționare a contestației formulată de SC INTER CONECTER SRL în contradictoriu cu SAN…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu, și declină competența de soluționare a contestației formulată de SC INTER CONECTER SRL în contradictoriu cu SANATORIUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAD, în calitate de autoritate contractantă, , în favoarea Tribunalul Hunedoara – Secția Civilă. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalul Hunedoara – Secția Civilă. Fără cale de atac. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1301/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 27688Data înregistrării: 2022-05-31
ContestatorINTER CONECTER SRLCUI 13116628
Autoritate contractantăSANATORIUL PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAD

2022_1301_2022_Decizie_1301.pdf, BO2022_1301_2022_BO2022_1301.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.145 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1301/C4/1299 Data: 24.06.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 27688/31.05.2022, formulată de către SC INTER CONECTER SRL, cu sediul în Timişoara , str. Ctin Miu Lerca nr. 7/C, ap. 3, judeţul Timiş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J35/541/2000, având CUI 13116628, reprezentată legal de Preunca Ionela Costinela - administrator, în cadrul procedurii simplificate privind atribuirea acordului – cadru având ca obiect „Achiziţia de alimente”, organizată de către SANATORIUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAD în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Brad, str. Măgura nr. 25, judeţul Hunedoara, s-a solicitat: - anularea rezilierii a acordurilor cadru 72/05.01.2022, 74/05.01.2022, 77/05.01.2022, 78/05.01.2022 şi 79/05.01.2022 încheiate ca urmare a finalizării procedurii pentru achiziţia de alimente, - anularea tuturor documentelor subsecvente întocmite ca o consecinţă a rezilierii acordurilor cadru menţionate. - obligarea autorităţii contractante la încetarea amiabilă a acordurilor cadru 72/05.01.2022, 74/05.01.2022, 77/05.01.2022, 78/05.01.2022 şi 79/05.01.2022; - obligarea autorităţii contractante la plata tuturor cheltuielilor care decurg din prezenta procedură. CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu, și declină competența de soluționare a contestației formulată de SC INTER CONECTER SRL în contradictoriu cu SANATORIUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAD, în calitate de autoritate contractantă, , în favoarea Tribunalul Hunedoara – Secția Civilă. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalul Hunedoara – Secția Civilă. Fără cale de atac. Pagina 1 din 2

§ 2

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 15.647 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 27688/31.05.2022, formulată de către SC ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. .., având CUI ..., reprezentată legal de ... - administrator, în cadrul procedurii simplificate privind atribuirea acordului – cadru având ca obiect „Achiziţia de alimente”, organizată de către ... în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea ..., s-a solicitat: - anularea rezilierii a acordurilor cadru 72/05.01.2022, 74/05.01.2022, 77/05.01.2022, 78/05.01.2022 şi 79/05.01.2022 încheiate ca urmare a finalizării procedurii pentru achiziţia de alimente, - anularea tuturor documentelor subsecvente întocmite ca o consecinţă a rezilierii acordurilor cadru menţionate. - obligarea autorităţii contractante la încetarea amiabilă a acordurilor cadru 72/05.01.2022, 74/05.01.2022, 77/05.01.2022, 78/05.01.2022 şi 79/05.01.2022; - obligarea autorităţii contractante la plata tuturor cheltuielilor care decurg din prezenta procedură. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 27688/31.05.2022, formulată de către SC ... SRL, critică rezilierea acordurilor cadru de către autoritatea contractantă. Aceasta precizează că în data de 16.05.2022 a primit notificări de reziliere a tuturor acordurilor cadru, după cum urmează: - notificarea nr. 2043/22.03.2022 privind rezilierea de drept a acordului cadru nr. 78/05.01.2022 (carne de pui, unde ofertantul de pe locul 1 s-a retras) cu data de 22.03.2022; Pagina 1 din 7

§ 2

- notificarea nr. 2207/29.03.2022 privind rezilierea de drept a acordului cadru nr. 79/05.01.2022 (diverse produse alimentare - unde ofertantul de pe locul 1 s-a retras) cu data de 29.03.2022; - notificarea nr. 3412/09.05.2022 privind rezilierea de drept a acordului cadru nr. 72/05.01.2022 (carne de porc- unde ofertantul de pe locul 1 s- a retras) cu data de 31.05.2022; - notificarea nr. 3480/10.05.2022 privind rezilierea de drept a acordului cadru nr. 74/05.01.2022 (legume congelate - unde ofertantul de pe locul 1 s-a retras) cu data de 31.05.2022; - notificarea nr. 3481/10.05.2022 privind rezilierea de drept a acordului cadru nr. 77/05.01.2022 (produse lactate - unde s-a clasat pe locul 1) cu data de 31.05.2022; Motivul rezilierii este cel indicat în art. 14 alin. 2, lit b) din acordurile cadru, şi anume "prin reziliere de către o parte ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii în mod necorespunzător a obligaţiilor asumate prin prezentul acord cadru, de către cealaltă parte, cu notificarea prealabilă de 15 zile a părţii în culpă". În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016, HG nr. 395/2016, precum și prevederile documentației de atribuire. În vederea soluționării contestației, Consiliul, prin adresele nr. 28019/1299/C4/03.06.2022 și nr. 28018/1299/C4/03.06.2022, a solicitat părților transmiterea susținerilor referitoare la excepția, invocată din oficiu, privind lipsa competenței materiale a Consiliului în soluționarea cauzei, raportat la prevederile art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu cele ale art. 68 și art. 53 alin. (1) din același act normativ, față de natura litigiului și actele contestate, respectiv notificarea de reziliere a acordurilor cadru nr. 72/05.01.2022, nr. 74/05.01.2022, nr. 77/05.01.2022, nr. 78/05.01.2022 şi nr. 79/05.01.2022. Prin adresa nr. 4395/06.06.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 28476/06.06.2022, ... a precizat că deşi, prin adresele nr. 2944/26.04.2022 şi nr. 2945/26.04.2022 s-a solicitat de către Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad respectarea acordurilor cadru pentru furnizarea de produse pentru loturile 7 şi 9, reclamanta a refuzat respectarea

§ 3

clauzelor

§ 4

contractuale

§ 5

prin

§ 6

adresele

§ 7

nr. 20220156/27.04.2022 şi nr. 20220157/27.04.2022, cu toate că s-a acceptat din nou încheierea unui contract subsecvent pe durata de o lună pentru lotul 7 - legume congelate. Astfel, în data de 16.05.2022 autoritatea contractantă a comuniccat reclamantei rezilierea acordurilor cadru prin notificările nr. 2043/22.03.2022, nr. 2207/29.03.2022, nr. 3412/09.05.2022, nr. 3480/10.05.2022, nr. 3481/10.05.2022. Pagina 2 din 7

§ 8

Prin adresa 20220173/17.05.2022, SC ... SRL a reluat aceleaşi argumente nesusţinute de nicio dovadă, respectiv de niciun temei legal în sensul întruperii furnizării produselor conform acordurilor încheiate. Prin urmare, la data de 24.05.2022 au fost trimise reclamantei alte 5 notificări de reziliere cu nr. 3904/24.05.2022, nr. 3908/24.03.2022, nr. 3900/24.05.2022, nr. 3913/24.05.2022 şi nr. 3917/24.05.2022. Mai mult, potrivit art. 12 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) şi art. 3 lit. a), din Legea nr. 101/2016: "Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat potrivit art. 37 alin. (2)". De asemenea, conform art. 53 din aceeaşi lege: "Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice". Având în vedere cele expuse mai sus, autoritatea contractană consideră că cererea reclamantei este neîntemeiată şi, mai mult, instanţa nu este competentă deoarece toate aspectele invocate de către aceasta se referă la executarea contractului şi nu la procedura de atribuire. Prin urmare, se solicită declinarea competenţei şi trimiterea spre judecare a cauzei către Tribunalul Hunedoara. Deşi adresa nr... a fost transmisă prin email la adresa indicată de către contestator în cadrul contestaţiei (office@interconecter.ro), în data de 03.06.2022, până la data emiterii prezentei, SC ... SRL nu a dat curs solicitării Consiliului deși termenul de răspuns a fost de trei zile. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ... a inițiat procedura simplificată în vederea atribuirii acordului cadru având ca obiect „Achiziţia de alimente”, cod CPV 15000000-8, prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare simplificat nr. ..., valoarea estimată, fără T.V.A., fiind de 610.105 ron. În considerarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/ 2016, potrivit cărora: „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, coroborat cu cele ale art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Consiliul va analiza, cu prioritate, excepţia lipsei de competenţă materială în soluţionarea contestaţiei, invocată din oficiu. Verificarea din oficiu și cu prioritate a competenței generale, materiale și teritoriale este precizată și de normele art. 131 alin. (1) din Codul de procedura civilă. Pagina 3 din 7

§ 9

Din verificarea contestației, Consiliul constată că nemulțumirea SC ...SRL vizează documente care au fost emise ulterior finalizării procedurii de atribuire, aceasta din urmă solicitând: „anularea rezilierii a acordurilor cadru 72/05.01.2022, 74/05.01.2022, 77/05.01.2022, 78/05.01.2022 şi 79/05.01.2022 încheiate ca urmare a finalizării procedurii pentru achiziţia de alimente, - anularea tuturor documentelor subsecvente întocmite ca o consecinţă a rezilierii acordurilor cadru menţionate. - obligarea autorităţii contractante la încetarea amiabilă a acordurilor cadru 72/05.01.2022, 74/05.01.2022, 77/05.01.2022, 78/05.01.2022 şi 79/05.01.2022”. În acest condiții, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 12 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „(1) Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat potrivit art. 37 alin. (2). (2) Contestaţiile care nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanţa de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicţională competent”. (3) Decizia de declinare a competenţei Consiliului nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei de judecată competente ori, dacă este cazul, unui alt organ cu activitate jurisdicţională competent” coroborat cu cele ale art. 68 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016, care stabilesc: „Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică/ acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de soluţii cu o valoare estimată egală sau mai mare decât valorile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele: a) licitaţia deschisă; b) licitaţia restrânsă; c) negocierea competitivă; d) dialogul competitiv; e) parteneriatul pentru inovare; f) negocierea fără publicare prealabilă; g) concursul de soluţii; h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale şi al altor servicii specifice; i) procedura simplificată.” Raportat la normele legale citate anterior, Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire reglementate de Legea nr. 98/2016 și nu la alte situații care intervenit ulterior finalizării acestor proceduri și apar între părțile care au încheiat contractele de achiziție publică sau acordurile-cadru. Relevant sub acest aspect fiind prevederile art. 211 din Legea nr. 98/2016, care stabilesc: „Procedura de atribuire se finalizează prin: a) încheierea contractului de Pagina 4 din 7

§ 10

achiziţie publică/acordului- cadru; sau b) anularea procedurii de atribuire.” În consecință, față de prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016, ce fac referire la posibilitatea înaintării unei contestații pe cale administrativ-jurisdicțională, Consiliul constată că autoarea contestației nu putea uza de calea administrativ - jurisdicțională de atacare a actelor emise de autoritatea contractantă ulterior încheierii contractelor de achiziție publică sau acordurilor-cadru, întrucât litigiile care apar în sensul descris de SC ... sunt guvernate de prevederile art. 53 alin. (1) și (1¹) din Legea nr. 101/2016, care stabilesc: „(1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia se află sediul social/domiciliul reclamantului, prin completuri specializate în achiziţii publice. (1¹) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia se află sediul social/domiciliul reclamantului. Față de această situație, Consiliul apreciază ca fiind incidente și următoarele dispoziții legale: -art. 37 alin. (1) din Legea nr. 104/2016, potrivit cărora: „Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, denumit în continuare Consiliul, este organism independent cu activitate administrativ-jurisdicţională.” - art. 2 din Codul de procedură civilă, care stipulează că „(1) Dispozițiile codului constituie procedura de drept comun în materie civilă. (2) De asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare”; - art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, conform căruia „Tribunalele judecă: în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”; - art. 132 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”; - art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care stipulează că „Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de Pagina 5 din 7

§ 11

încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun”. Rezultă că, în cauză, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016 referitoare la soluționarea contestației în cauză, competența materială aparține Tribunalul Hunedoara – Secția Civilă. Prin urmare, excepția de necompetență materială, fiind de ordine publică, face imposibilă extinderea competențelor Consiliului, care, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, este competent să soluționeze contestații cu privire la procedura de atribuire. Date fiind cele ce preced, Consiliul va admite excepția de necompetență materială a sa privind soluționarea cererii înaintată de SC ... SRL, invocată din oficiu și, ținând cont de dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu cel ale art. 68 și art. 53 alin. (1) din același act normativ, raportat la natura litigiului, constată că Tribunalul Hunedoara – Secția Civilă, are competența materială privind soluționarea cauzei, astfel că va declina cauza către această instanța de judecată, soluție care, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, nu este supusă niciunei căi de atac. Raportat la cele stabilite mai sus, Consiliul nu va mai proceda la cercetarea fondului cauzei. Prezenta decizie nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu, și declină competența de soluționare a contestației formulată de SC ... SRL în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, , în favoarea Tribunalul Hunedoara – Secția Civilă. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalul Hunedoara – Secția Civilă. Fără cale de atac. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... Pagina 6 din 7

§ 12

Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 6 (şase) pagini. Pagina 7 din 7

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.