AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 999/2022

VALDOMEDICA TRADING SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA DROBETA TURNU SEVERIN

Decizia CNSC nr. 999/C8/1026 din 13.05.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 999/C8/1026 din 13.05.2022

Data din document
2022-05-13
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect furnizarea de materiale de osteozinteză, Lot 1 – Pachet tije centromedulare și Lot 2 – Pachet tije membru superior, s-a solicitat: - anularea parțială a adresei autorității contractante: Comunicarea acceptării ofertei câștigătoare cu nr. 12062/21.04.2022, în ceea ce privește rezultatul evaluării ofertei depuse de MEDICAL ORTOVIT pentru lotul 1. - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de societatea MEDICAL ORTOVIT pentru lotul 1, stabilirea unui nou rezultat al procedurii și comunicarea acestuia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. În subsidiar, pentru situația în care nu ar mai putea fi dispuse măsuri de remediere, s-a solicitat anularea procedurii de atribuire în ceea ce privește lotul 1, în conformitate cu art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) si alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de VALDOMEDICA TRADING SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERIN. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 999/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 21748Data înregistrării: 2022-04-29
ContestatorVALDOMEDICA TRADING SRLCUI 23100700
Autoritate contractantăSPITALUL JUDETEAN DE URGENTA DROBETA TURNU SEVERIN

2022_999_2022_Decizie_999.pdf, BO2022_999_2022_BO2022_999.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.136 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. 999/C8/1026 Data: 13.05.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 21748/29.04.2022, formulată de VALDOMEDICA TRADING SRL, cu sediul în București, str. Eftimie Croitoru nr. 32, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/824/2008, având CUI RO 23100700, reprezentată legal de Valentin Dobre – administrator, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 12062/21.04.2022 de către SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERIN, cu sediul în Drobeta Turnu –Severin, B-dul Mihai Viteazu nr. 6D, județul Mehedinți, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect furnizarea de materiale de osteozinteză, Lot 1 – Pachet tije centromedulare și Lot 2 – Pachet tije membru superior, s-a solicitat: - anularea parțială a adresei autorității contractante: Comunicarea acceptării ofertei câștigătoare cu nr. 12062/21.04.2022, în ceea ce privește rezultatul evaluării ofertei depuse de MEDICAL ORTOVIT pentru lotul 1. - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de societatea MEDICAL ORTOVIT pentru lotul 1, stabilirea unui nou rezultat al procedurii și comunicarea acestuia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. În subsidiar, pentru situația în care nu ar mai putea fi dispuse măsuri de remediere, s-a solicitat anularea procedurii de atribuire în ceea ce privește lotul 1, în conformitate cu art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) si alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de VALDOMEDICA TRADING SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERIN. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 2

§ 2

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 14.485 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ....., formulată de ....., cu sediul în ....., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având CUI RO ....., reprezentată legal de ......, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. .... de către ....., cu sediul în ....., în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect ....., Lot 1 – ..... și Lot 2 – ....., s-a solicitat: - anularea parțială a adresei autorității contractante: Comunicarea acceptării ofertei câștigătoare cu nr. ...., în ceea ce privește rezultatul evaluării ofertei depuse de ..... pentru lotul 1. - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de societatea ..... pentru lotul 1, stabilirea unui nou rezultat al procedurii și comunicarea acestuia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. În subsidiar, pentru situația în care nu ar mai putea fi dispuse măsuri de remediere, s-a solicitat anularea procedurii de atribuire în ceea ce privește lotul 1, în conformitate cu art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) si alin. (2) din Legea nr. 98/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ..... critică decizia autorității contractante de a declara câștigătoare a procedurii, pentru lotul 1, oferta depusă de ...... Contestatoarea susține că, pe baza informațiilor liber disponibile pe piață, precum și în baza experienței proprii, a apreciat că rezultatul procedurii este viciat, considerând ca implanturile care fac obiectul acestui lot ofertate de societatea ....., nu îndeplinesc cerințele minime ale caietului de sarcini, contestând, totodată, și prețul ofertat de aceasta, care ulterior a fost declarat câștigător. De asemenea, arată că, pentru a-și verifica suspiciunea, a solicitat pe data de ..... autorității contractante să-i se permită accesul la dosarul depus de societatea ..... pentru Lotul 1, în temeiul art. 217 alin. (6), din Legea nr. 98/2016. În urma primirii de la autoritatea contractantă, a dosarului depus de societatea ..... pentru lotul 1, contestatoarea precizează că urmează să transmită către Consiliu suport probatoriu, respectiv o completare a contestației depuse. Având în vedere toate acesta, contestatoarea consideră că societatea declarată câștigătoare nu respectă în totalitate cerințele Pagina 1 din 6

§ 2

minime ale caietului de sarcini, astfel, încălcându-se art. 137 alin (1) și alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. ...., contestatoarea și-a completat contestația, precizând că, în urma studierii documentelor existente la dosarul cauzei, suspiciunile sale au fost confirmate. În acest sens, cu privire la oferta ....., depusă pentru lotul 1, arată următoarele: 1. Pentru sublotul 1.1 Tija blocată centromedulară universală de femur, autoritatea contractantă a solicitat printre altele, ca tija să fie livrabilă cu lungimi cuprinse între: 300-600mm, sa aibe diametrul 8- 15mm. Societatea ..... a ofertat o tije blocată centromedulară universală de femur care este disponibilă în lungimile 200-480mm, si diametre 9- 14mm; în concluzie oferta depusă de ..... nu îndeplinește specificațiile tehnice minime obligatorii ale caietului de sarcini. 2. Pentru sublotul 1.2 Tija blocată centromedulară de reconstrucție tibie, autoritatea contractantă solicită printre altele, ca tija să fie livrabilă cu lungimi cuprinse între: 240-600mm, să aibe diametrul 8-14mm; Reconstrucția platoului tibial s se realizeze inî minim 3 planuri. Societatea ..... a ofertat o tijă care are reconstrucția platoului tibială în 2 planuri și nu 3 in 3 așa cum s-a solicitat; de asemenea, a ofertat o tijă blocată centromedulară de tibie, care este disponibilă în lungimile 270- 390mm, și diametre 8-12mm; în concluzie, oferta depusă de ..... nu îndeplinește specificațiile tehnice minime obligatorii ale caietului de sarcini. 3. Pentru sublotul 1.3 Tijă blocată centromedulară de reconstrucție humerus, autoritatea contractantă solicită, printre altele, ca tija să fie livrabilă în 2 variante cu lungimi cuprinse între: tija scurtă: 150-200mm și tija lungă 220-400mm , ambele să aibe diametrul 8-12mm. După cum se poate vedea la paginile 18, 20, 21 ale fişierului "FIȘE CATALOG.pdf", societatea ..... oferă tije de humerus care au lungimea maximă de 320mm și diametru maxim de 9mm; în concluzie oferta depusă de ..... nu îndeplinește specificațiile tehnice minime obligatorii ale caietului de sarcini. 4. Pentru sublotul 1.4 Tija blocată centromedulară trohanteriană, autoritatea contractantă solicită printre altele, ca pentru zăvorârea distală șuruburile să aibe lungimi cuprinse între 20120mm. Societatea ..... a ofertat șuruburi distale cu lungimi cuprinse intre 26- 90mm; în concluzie oferta depusă de ..... nu îndeplinește specificațiile tehnice minime obligatorii ale caietului de sarcini. De asemenea, contestatoarea a răspuns și punctului de vedere al autorității contractante, precizând că accesul la dosarul achiziției constituit la autoritatea contractantă nu i-a fost acordat în timp util, având în vedere că, din cele 7 zile pentru formularea contestației, 4 zile au fost nelucrătoare și sărbători legale, având doar 3 zile disponibile, Pagina 2 din 6

§ 3

atât pentru solicitarea accesului la dosar, cât și pentru întemeierea contestației. Totodată, reia afirmațiile din completarea contestației transmisă la Consiliu, referitoare la neconformitatea ofertei depuse de ...... Prin punctul de vedere înregistrat la Consiliu cu nr. ...., autoritatea contractantă a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a contestației, motivat de faptul că: - autoarea contestației face doar afirmații generale potrivit cărora societatea declarată câștigătoare nu respectă în totalitate cerințele minime ale caietului de sarcini. - în sprijinul afirmațiilor sale, contestatoarea nu indică în mod corect care sunt acele cerințe minime ale caietului de sarcini care nu sunt respectate de către societatea declarată câștigătoare. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..... a organizat o procedură de licitație deschisă, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect achiziție „.....”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ...., criteriul de atribuire aplicat fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Valoarea totală estimată a lotului 1, care face obiectul prezentei contestații, este cuprinsă între ... și ... lei, fără TVA. Valoarea celui mai mare contract subsecvent care urmează a fi atribuit în cadrul acestui lot este de ..... lei. Consiliul constată că ..... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând în original recipisa de consemnare a cauțiunii nr. .... din data de ...., în valoare de .... lei. Procedând la soluționarea contestației depuse de ....., cu privire la solicitările contestatoarei privind anularea comunicării acceptării ofertei câștigătoare cu nr. ...., în ceea ce privește rezultatul evaluării ofertei depuse de ..... pentru lotul 1, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de societatea ..... pentru lotul 1, stabilirea unui nou rezultat al procedurii și comunicarea acestuia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, Consiliul le va respinge, ca fiind nemotivate, întrucât, în cuprinsul contestației, contestatoarea formulează doar solicitări generale, fără a aduce elemente concrete care să conducă la necesitatea reevaluării ofertei depuse de ..... pentru lotul 1: Pe baza experienței noastre si pe baza informațiilor liber disponibile pe piață, subscrisa am apreciat ca rezultatul procedurii este viciat, considerând ca implanturile care fac obiectul acestui lot ofertate de societatea ....., nu îndeplinesc cerințele minime ale caietului de sarcini, considerând totodată si prețul ofertat de aceasta, care ulterior a fost declarat câștigător. Cât privește afirmația contestatoarei, potrivit căreia, în urma primirii de la Autoritatea Contractanta a dosarului depus de societatea ..... pentru lotul 1, subcrisa urmeaza sa transmita catre Pagina 3 din 6

§ 4

Consiliu suport probatoriu - completare a prezentei contestatii, Consiliul o va respinge, termenul de depunere a contestației fiind clar stabilit și nefiind condiționat de accesul la ofertele concurenților. Consiliul reține, în soluționarea contestației, că, motivarea integrală a contestației trebuie să existe la momentul redactării ei, sens în care art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016, obligă la includerea în contestație a motivării în fapt şi în drept, iar nu să fie formulată ori completată ulterior, în raport cu ceea ce speră să descopere contestatoarea în urma consultării dosarului cauzei. Dispozițiile art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016 nu reprezintă simple formulări neesențiale ale legiuitorului – contestația trebuie să conțină motivarea în fapt și în drept a ei, iar nu doar motivarea parțială a ei, pe care să o completeze contestatoarea când voiește, peste termenul de formulare a contestației. Contrar interpretării contestatoarei - cu privire la faptul că accesul la dosarul achiziției constituit la autoritatea contractantă nu i-a fost acordat în timp util, având în vedere că, din cele 7 zile pentru formularea contestației, 4 zile au fost nelucrătoare și sărbători legale, având doar 3 zile disponibile, atât pentru solicitarea accesului la dosar, cât și pentru întemeierea contestației - Consiliul apreciază că autoritatea contractantă a permis accesul operatorului economic la dosarul achiziției, respectând termenele prevăzute de art. 217 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 98/2016, neputându-se imputa, acesteia din urmă, faptul că autoarea contestației nu a solicitat accesul la dosar în timp util, astfel încât să-și poată completa contestația în termenul prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Depunerea unei contestații nu poate fi făcută pe baza unor intuiții pentru ca, ulterior, studiind dosarul constituit pe parcursul derulării procedurii, sperând că poate va identifica anumite elemente/informații, contestatoarea să-și motiveze contestația ori să aducă noi critici cu privire la evaluarea făcută de achizitoare. Motivarea în fapt și în drept a contestației prevăzută la art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016 trebuie să existe la momentul depunerii ei, nu să fie presupusă ori realizată la o dată ulterioară, dacă vor fi identificate informații utile în urma studiului dosarului. Obligația de a motiva cererea este expres prevăzută de legea specială (art. 10 lit. f din Legea nr. 101/2016), dar și de dreptul comun, respectiv de Codul de procedură civilă la art. 194, Cererea de chemare în judecată va cuprinde:[…] d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. Scopul obligației de motivare este acela de a arăta organismului administrativ–jurisdicțional, în speță, sau instanței de judecată, împrejurările relevante pentru dezlegarea litigiului și, totodată, explicațiile pentru care drepturile reclamantului au fost lezate prin conduita presupus ilicită a pârâtului. Pagina 4 din 6

§ 5

Cu alte cuvinte, nu este totuna a afirma încălcarea dreptului cu a prezenta argumentele pentru care se susține că dreptul a fost încălcat. A motiva nu se limitează la a susține încălcarea dreptului, ci presupune indicarea tuturor împrejurărilor care justifică o atare afirmație. Contestația în care se invocă, la modul general, nerespectarea cerințelor din caietul de sarcini de către ofertanta câștigătoare, fără a indica, punctual, care sunt cerințele nerespectate, nu este o contestație motivată în concret. O contestație trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate – motivele pe care se bazează calea de atac, iar nu să fie o formă fără fond, o contestație de dragul contestării, motivată pe parcursul procesului, în urma accesului la dosarul achiziției publice. Prin urmare, Adresa nr. ......, de completare a contestației, depusă în afara termenului de formulare a unei contestații, prevăzut la art. 8 din Legea nr. 101/2016 - prin care contestatoarea își motivează contestația, arătând că, în urma accesării si studierii documentației depuse de către societatea ..... pentru LOTUL 1, suspiciunile noastre inițiale au fost confirmate – atât timp cât accesul la dosar a fost permis cu respectarea prevederilor legale, inclusiv în ceea ce privește tratamentul egal al ofertanților, nu poate fi admisă, fiind lipsită de temei. În acest context, Consiliul constată că afirmațiile de ordin subiectiv ale contestatoarei privind oferta depusă de concurenta sa, nu sunt probate, contestația urmând a fi respinsă, ca nefondată. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestația formulată de ..... în contradictoriu cu ...... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, Pagina 5 din 6

§ 6

în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..... în contradictoriu cu ...... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ..... .... ..... Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 7 (șapte) pagini. Pagina 6 din 6

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.