AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 523/2022

FREGATA IMPEX SRL în contradictoriu cu JUDETUL BACAU

Decizia CNSC nr. 523/C5/465 din 10.03.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 523/C5/465 din 10.03.2022

Data din document
2022-03-10
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Furnizare, transport și distribuție fructe (mere), lapte, produse lactate și produse de panificație pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular din județul Bacău, în anii școlari 2021-2022 și 2022-2023 în cadrul «Programului pentru școli al României»”, Lot 20 – „Produse de panificație – Traseul 6”, cod CPV 15811000-6 (Rev.2), inițiată de JUDEȚUL BACĂU, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Bacău, str. Mărășești nr. 2, județul Bacău, fără a adresa vreo solicitare Consiliului. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de FREGATA IMPEX SRL, în contradictoriu cu JUDEȚUL BACĂU, în calitate de autoritate contractantă, pentru neconstituirea cauțiunii conform prevederilor legale. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 523/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 10062Data înregistrării: 2022-02-25
ContestatorFREGATA IMPEX SRLCUI 9876366
Autoritate contractantăJUDETUL BACAU

2022_523_2022_Decizie_523.pdf, BO2022_523_2022_BO2022_523.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.412 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 523/C5/465 Data: 10.03.2022 Prin contestația nr. 33/24.02.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 10062/25.02.2022 și, respectiv, sub nr. 10879/01.03.2022, FREGATA IMPEX SRL, cu sediul în oraşul Dărmănești, str. Calea Trotuşului nr. 155, județul Bacău, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J04/989/1997, având CIF RO 9876366, reprezentată legal de către Cristina Elena Spiridon, în calitate de administrator, a contestat adresa nr. 4555/23.02.2022 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Furnizare, transport și distribuție fructe (mere), lapte, produse lactate și produse de panificație pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular din județul Bacău, în anii școlari 2021-2022 și 2022-2023 în cadrul «Programului pentru școli al României»”, Lot 20 – „Produse de panificație – Traseul 6”, cod CPV 15811000-6 (Rev.2), inițiată de JUDEȚUL BACĂU, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Bacău, str. Mărășești nr. 2, județul Bacău, fără a adresa vreo solicitare Consiliului. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de FREGATA IMPEX SRL, în contradictoriu cu JUDEȚUL BACĂU, în calitate de autoritate contractantă, pentru neconstituirea cauțiunii conform prevederilor legale. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 10.806 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 523/C5/465 Data: 10.03.2022 Prin contestația nr. 33/24.02.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 10062/25.02.2022 și, respectiv, sub nr. 10879/01.03.2022, ....SRL, cu sediul în oraşul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal de către ..., în calitate de administrator, a contestat adresa nr. 4555/23.02.2022 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Furnizare, transport și distribuție fructe (mere), lapte, produse lactate și produse de panificație pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular din județul ...., în anii școlari 2021-2022 și 2022-2023 în cadrul «Programului pentru școli al României»”, Lot 20 – „Produse de panificație – Traseul 6”, cod CPV 15811000-6 (Rev.2), inițiată de JUDEȚUL ...., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul ...., str. .. ...., fără a adresa vreo solicitare Consiliului. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, autoarea acesteia arată că a încărcat în SEAP, la rubrica „Oferta Financiară”, secţiunea „Ofertă de Preţ”,valoarea de 0,52 lei, considerând că oferta financiară este o valoare totală, iar oferta de preţ reprezintă preţul pe unitatea de măsură a unui produs și, deși, ca urmare a solicitării de clarificări nr. 739/10.01.2022, s-a transmis oferta de preț corectă, de 1.334.801,52 lei (valoare fără TVA) şi formularul de ofertă nr. 1, oferta sa a fost respinsă, ca inacceptabilă. Pagina 1 din 4

§ 2

Contestatoarea consideră că oferta de preţ se interpretează ca fiind oferta de preţ, în lei, fără TVA, pe un produs şi nu o valoare întreagă în lei, aferentă unui traseu, ce defineşte oferta financiară. De asemenea, ....SRL apreciază că întreaga documentație prezentată a fost completă și corectă, societatea sa având un istoric foarte bun, deoarece a fost un partener corect în programele de furnizare, transport şi distribuţie produse de panificaţie pentru preşcolarii şi elevii din învăţământul primar şi gimnazial din judeţul .... din anii precedenţi. În dovedire, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 10620/465/C5/28.02.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și poștă, Consiliul a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 611 alin. (1) și alin. (22) din Legea nr. 101/2016, să transmită în termen de 5 zile de la data sesizării Consiliului, sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă, recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantum de 27.571,85 lei (lot 20), cu precizarea că modalitatea de constituire a cauțiunii se va face în temeiul art. 1057 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016 la CEC BANK SA sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele părții respective, la dispoziția CNSC. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită contestația, în original, însoțită de dovada înaintării către autoritatea contractantă a contestaţiei depusă la Consiliu, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, precum și să precizeze obiectul contestaţiei, respectiv solicitarea/solicitările adresate Consiliului cu privire la actul contestat, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Până la data emiterii prezentei încheieri, ....SRL nu a dat curs solicitării CNSC din adresa nr. 10620/465/C5/28.02.2022, deși corespondența transmisă prin Poșta Română a fost primită de contestatoare la data de 03.03.2022, așa cum rezultă din confirmarea de primire aflată la dosarul cauzei. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: JUDEȚUL ...., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Furnizare, transport și distribuție fructe (mere), lapte, produse lactate și produse de panificație pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular din județul ...., în anii școlari 2021-2022 și 2022-2023 în cadrul «Programului pentru școli al României»”, cod CPV 15811000-6 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..., stabilind „termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare” la data de 11.10.2021 ora 15:00, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” și valoarea Pagina 2 din 4

§ 3

estimată, fără TVA, cuprinsă între 24.885.334,40 lei și 26.756.391,70 lei. Procedura de atribuire este împărțită în 21 loturi, prezenta contestație vizând Lotul 20 – „Produse de panificație – Traseul 6”, având o valoare estimată, fără TVA, cuprinsă între 1.241.400,16 lei și 1.334.801,52 lei și valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent de 689.296,40 lei. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare,

§ 4

Consiliul analizează inadmisibilitatea contestației, pentru neconstituirea cauțiunii, prevăzută de dispozițiile art. 611 alin. (22) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 10620/465/C5/28.02.2022, Consiliul i-a solicitat contestatoarei ....SRL să transmită la dosarul cauzei, în termen de 5 zile de la data sesizării CNSC, sub sancțiunea respingerii contestației, ca inadmisibilă, recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantum de 27.571,85 lei (lot 20), cu precizarea că modalitatea de constituire a cauțiunii se va face în temeiul art. 1057 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016 la CEC BANK SA sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele părții respective, la dispoziția CNSC, răspunsul urmând a fi comunicat Consiliului, inițial prin fax sau mijloace electronice (e-mail), iar ulterior, în original, prin poștă sau direct la registratura CNSC. ....SRL nu a dat curs solicitării CNSC, deși corespondența transmisă prin Poșta Română a fost primită la sediul acesteia din oraşul ... județul ...., la data de 03.03.2022, așa cum rezultă din confirmarea de primire aflată la dosarul cauzei. Până la data emiterii prezentei decizii, deși a curs un interval de timp rezonabil, contestatoarea nu a transmis Consiliului dovada constituirii cauțiunii, prin fax/e-mail sau în original (poștă sau la registratura CNSC), deși, prin adresa CNSC nr. 10620/465/C5 din 28.02.2022, i s-a solicitat acesteia, în mod expres, ca răspunsul să fie comunicat Consiliului, inițial prin fax sau e-mail, iar ulterior, în original, prin poștă sau direct la registratura CNSC. Totodată, prin aceeași adresă, Consiliul a precizat faptul că lipsa cauțiunii atrage respingerea contestației, ca inadmisibilă. În soluționarea cauzei sunt relevante dispozițiile legale: - art. 611 alin. (1) și (22) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „(1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauţiune stabilită după cum urmează: b) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei pentru contestaţiile depuse în Pagina 3 din 4

§ 5

etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 2.000.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b. (22) În cazul în care procedura de atribuire a acordului-cadru este organizată pe loturi, prevederile alin. (1) se raportează la dublul valorii estimate a celui mai mare contract subsecvent ce se intenţionează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv aferent fiecărui lot contestat”. - art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, conform cărora: „(2) Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară”. Întrucât, contestatoarea nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative de constituire a cauțiunii, deși Consiliul a manifestat un rol activ și i-a solicitat depunerea cauțiunii, contestația sa nu poate fi soluționată, fapt pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de ....SRL, în contradictoriu cu JUDEȚUL ...., în calitate de autoritate contractantă, pentru neconstituirea cauțiunii conform prevederilor legale. Fără pronunțare asupra fondului cauzei, conform dispozițiilor art. 26 alin. (1) din actul normativ anterior menționat. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de ....SRL, în contradictoriu cu JUDEȚUL ...., în calitate de autoritate contractantă, pentru neconstituirea cauțiunii conform prevederilor legale. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .. .. .... Redactat în 4 exemplare originale, conține 4 pagini. Pagina 4 din 4

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.