Decizie 3440/2025
Decizie CNSC2025_3440_2025_Decizie_3440.pdf, BO2025_3440_2025_BO2025_3440.pdf
Document CNSC
AMBASADOR GROUP SECURITY SRL în contradictoriu cu COMPLEXUL MUZEAL DE STIINTE ALE NATURII " RASVAN ANGHELUTA " GALATI
Decizia CNSC nr. 3440/C4/4403 din 14.11.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii pază și protecție”, cod CPV 79713000-5, prin publicarea în SEAP, în data de 21.03.2025, a anunțului de intenție nr. PI1004056, s-a solicitat Consiliului să dispună următoarele: a) admiterea contestației; b) anularea actelor autorității contractante, respectiv raportul procedurii nr. 3240/28.10.2025 şi a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 3241/28.10.2025, precum şi toate actele subsecvente emise în baza celor anterior menționate, în privința rezultatului procedurii, pe care le consideră netemeinice şi nelegale în ceea ce privește ofertele AMBASADOR GROUP SECURITY SRL și X SERV SRL; c) obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității în procedură, cu indicarea clară şi precisă a operațiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv să reia procedura din etapa de evaluare a ofertelor depuse prin declararea ofertei AMBASADOR GROUP SECURITY SRL ca admisibilă și câștigătoare, conform criteriului de atribui…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea AMBASADOR GROUP SECURITY SRL la contestația sa nr. 727/04.11.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 77711/05.11.2025, în contradictoriu cu COMPLEXUL MUZEAL DE ȘTIINȚE ALE NATURII „RĂSVAN ANGHELUȚĂ” GALAȚI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3440_2025_Decizie_3440.pdf, BO2025_3440_2025_BO2025_3440.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3440 /C4/4403 Data: 14.11.2025 Prin contestația nr. 727/04.11.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 77711/05.11.2025, formulată de AMBASADOR GROUP SECURITY SRL, cu sediul în Sat Rușii - Munți, Comuna Rușii - Munți, nr. 314, județul Mureș, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J26/1659/2017, reprezentată prin administrator Vlaic Vasile Florin, împotriva raportului procedurii nr. 3240/28.10.2025 și a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 3241/28.10.2025, emise de COMPLEXUL MUZEAL DE ȘTIINȚE ALE NATURII „RĂSVAN ANGHELUȚĂ” GALAȚI, cu sediul în str. Regiment 11 Siret nr. 6A, municipiul Galați, județul Galați, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii pază și protecție”, cod CPV 79713000-5, prin publicarea în SEAP, în data de 21.03.2025, a anunțului de intenție nr. PI1004056, s-a solicitat Consiliului să dispună următoarele: a) admiterea contestației; b) anularea actelor autorității contractante, respectiv raportul procedurii nr. 3240/28.10.2025 şi a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 3241/28.10.2025, precum şi toate actele subsecvente emise în baza celor anterior menționate, în privința rezultatului procedurii, pe care le consideră netemeinice şi nelegale în ceea ce privește ofertele AMBASADOR GROUP SECURITY SRL și X SERV SRL; c) obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității în procedură, cu indicarea clară şi precisă a operațiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv să reia procedura din etapa de evaluare a ofertelor depuse prin declararea ofertei AMBASADOR GROUP SECURITY SRL ca admisibilă și câștigătoare, conform criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut"; d) obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității în procedură, cu indicarea clară şi precisă a operațiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv să reia Pagina 1 din 2
procedura din etapa de evaluare a ofertelor depuse, prin reevaluarea ofertei depuse de X SERV SRL, conform prevederilor legale în ceea ce privește utilizarea legală a subvențiilor acordate de AJOFM; e) obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea AMBASADOR GROUP SECURITY SRL la contestația sa nr. 727/04.11.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 77711/05.11.2025, în contradictoriu cu COMPLEXUL MUZEAL DE ȘTIINȚE ALE NATURII „RĂSVAN ANGHELUȚĂ” GALAȚI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3440 /C4/4403 Data: 14.11.2025 Prin contestația nr. 727/04.11.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 77711/05.11.2025, formulată de ......... SRL, cu sediul în Sat Rușii - Munți, Comuna Rușii - Munți, ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. ........., reprezentată prin administrator ........., împotriva raportului procedurii nr. 3240/28.10.2025 și a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 3241/28.10.2025, emise de COMPLEXUL MUZEAL DE ȘTIINȚE ALE NATURII „...............” ........., cu sediul în ........., municipiul ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii pază și protecție”, cod CPV 79713000-5, prin publicarea în SEAP, în data de 21.03.2025, a anunțului de intenție nr. ............, s-a solicitat Consiliului să dispună următoarele: a) admiterea contestației; b) anularea actelor autorității contractante, respectiv raportul procedurii nr. 3240/28.10.2025 şi a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 3241/28.10.2025, precum şi toate actele subsecvente emise în baza celor anterior menționate, în privința rezultatului procedurii, pe care le consideră netemeinice şi nelegale în ceea ce privește ofertele ......... SRL și ........... SRL; c) obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității în procedură, cu indicarea clară şi precisă a operațiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv să reia procedura din etapa de evaluare a ofertelor depuse prin declararea ofertei ......... SRL ca admisibilă și câștigătoare, conform criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut"; d) obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității în procedură, cu indicarea clară şi precisă a operațiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv să reia procedura din etapa de evaluare a ofertelor depuse, prin reevaluarea Pagina 1 din 3
ofertei depuse de .................. SRL, conform prevederilor legale în ceea ce privește utilizarea legală a subvențiilor acordate de AJOFM; e) obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Prin contestația formulată, ......... SRL arată că procedura de atribuire a fost derulată cu încălcări grave ale legislației aplicabile și ale hotărârilor judecătorești, expunând evoluția completă a evaluării ofertelor – de la admiterea inițială a propriei oferte și respingerea succesivă prin motivări contradictorii, la admiterea plângerii sale de către Curtea de Apel ......... și lipsa comunicării contestației .................. SRL – autoritatea emițând raportul nr. 3240/28.10.2025 și comunicarea nr. 3241/28.10.2025 fără a solicita clarificări și prin reținerea unor aprecieri eronate privind prețul de 24,50 lei/oră, subvențiile, clauza de mobilitate și costurile de transport, contestatoarea arătând totodată că autoritatea a interpretat nelegal propunerea tehnică și financiară, a stabilit nejustificat un cost de 5.150 lei pentru deplasarea agenților, a ignorat faptul că ofertarea a fost deja declarată admisibilă cu autoritate de lucru judecat, nu a verificat utilizarea legală a subvențiilor de către .................. SRL, nu a confirmat domiciliul angajaților subvenționați, nu a permis accesul la dosar conform art. 217 alin. (6) din Legea 98/2016 și a comis multiple abateri, printre care nerespectarea Sentinței
civile nr.
204/F/2025, a Deciziei
CNSC
nr. 2990/C4/2847/07.10.2025 și a obligației de comunicare prevăzute de art. 16 alin. (3) din Legea 101/2016. Prin întâmpinarea nr. 3372/07.11.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 78627/07.11.2025, COMPLEXUL MUZEAL DE ȘTIINȚE ALE NATURII ......... arată că procedura a fost derulată cu respectarea legii, că raportul nr. 3240/28.10.2025 și comunicarea nr. 3241/28.10.2025 sunt temeinice și legale, oferta ......... SRL fiind corect respinsă ca neconformă, în timp ce oferta .................. SRL a fost justificat declarată admisibilă și câștigătoare, motiv pentru care se solicită respingerea contestației ca nefondată. La 14.11.2025, ......... SRL a transmis cererea de renunțare la contestație nr. 776/13.11.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 80431/14.11.2025. Pagina 2 din 3
În considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/ 2016, potrivit cărora Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator, Consiliul urmează să ia act de renunțarea ......... SRL la contestația sa nr. 727/04.11.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 77711/05.11.2025. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea ......... SRL la contestația sa nr. 727/04.11.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 77711/05.11.2025, în contradictoriu cu COMPLEXUL MUZEAL DE ȘTIINȚE ALE NATURII „..................” .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ................... Pagina 3 din 3
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.