AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 54/2022

AMVALOVI SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA

Decizia CNSC nr. 54/C7/3039 din 10.01.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 54/C7/3039 din 10.01.2022

Data din document
2022-01-10
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Lucrări de supraînălțare depozit de zgură și cenușă nr. 2, celula 4 de la cota 130,75 mdMN la cota 133,75 mdMN – SE Turceni”, se solicită admiterea contestației, anularea adresei nr. 3139/15.11.2021 de comunicare a rezultatului procedurii, a raportului procedurii nr. 3767/15.11.2021 și a procesului-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini nr. 3616/02.11.2021, obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la momentul întocmirii actelor anulate de către CNSC, reevaluarea ofertelor tehnice respectând prevederile fișei de date cap. IV.4.1 privind Modul de prezentare al propunerii tehnice, iar în urma analizării, să se constate că propunerea tehnică a ofertantului STEFI COMPANY SRL nu este conformă. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent din 02.12.2021, înregistrată la CNSC cu nr. 62604/02.12.2021, STEFI COMPANY SRL, cu sediul în comuna Târșolț, str. Principală nr. 643, județul Satu …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către AMVALOVI SRL, cu sediul în comuna Bâlteni, satul Moi, județul Gorj, în contradictoriu cu COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA, cu sediul în Târgu Jiu, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 5, județul Gorj, ca nefondată. Admite cererea de intervenție voluntară formulată de către STEFI COMPANY SRL, cu sediul în comuna Târșolț, str. Principală nr. 643, județul Satu Mare și cu adresa de corespondență în Târgu-Jiu, str. Dimitrie Culcer nr. 48, județul Gorj, cu privire la contestația formulată de către AMVALOVI SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 5 (cinci) exemplare originale, conține 18 (optsprezce) pagini Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 54/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 61042Data înregistrării: 2021-11-22
ContestatorAMVALOVI SRLCUI 2575684
Autoritate contractantăSOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SACUI 30267310

2022_54_2021_Decizie_54.pdf, BO2022_54_2021_BO2022_54.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.395 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 54/C7/3039 Data: 10.01.2022 Prin contestația nr. 855/22.11.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 61042/22.11.2021, formulată de către AMVALOVI SRL, cu sediul în comuna Bâlteni, satul Moi, județul Gorj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J18/1096/1991, având CUI RO2575684, împotriva adresei nr. 3139/15.11.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 3767/15.11.2021, emise de către COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA, cu sediul în Târgu Jiu, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 5, județul Gorj, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Lucrări de supraînălțare depozit de zgură și cenușă nr. 2, celula 4 de la cota 130,75 mdMN la cota 133,75 mdMN – SE Turceni”, se solicită admiterea contestației, anularea adresei nr. 3139/15.11.2021 de comunicare a rezultatului procedurii, a raportului procedurii nr. 3767/15.11.2021 și a procesului-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini nr. 3616/02.11.2021, obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la momentul întocmirii actelor anulate de către CNSC, reevaluarea ofertelor tehnice respectând prevederile fișei de date cap. IV.4.1 privind Modul de prezentare al propunerii tehnice, iar în urma analizării, să se constate că propunerea tehnică a ofertantului STEFI COMPANY SRL nu este conformă. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent din 02.12.2021, înregistrată la CNSC cu nr. 62604/02.12.2021, STEFI COMPANY SRL, cu sediul în comuna Târșolț, str. Principală nr. 643, județul Satu Mare și cu adresa de corespondență în Târgu-Jiu, str. Dimitrie Culcer nr. 48, județul Gorj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J30/569/1998, având CUI RO11316662, a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care solicită respingerea pe fond a contestației ca netemeinică, menținerea raportului procedurii nr. 3767/15.11.2021, a actelor premergătoare și a Pagina 1 din 2

§ 2

actelor subsecvente acestuia, ca temeinice și legale, constatarea caracterului netemeinic al solicitării de evaluare a ofertei de către CNSC, precum și respingerea solicitării de acces la documentele ofertei tehnice contestate, respectiv la acele documente care includ date personale, fiind confidențiale. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către AMVALOVI SRL, cu sediul în comuna Bâlteni, satul Moi, județul Gorj, în contradictoriu cu COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA, cu sediul în Târgu Jiu, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 5, județul Gorj, ca nefondată. Admite cererea de intervenție voluntară formulată de către STEFI COMPANY SRL, cu sediul în comuna Târșolț, str. Principală nr. 643, județul Satu Mare și cu adresa de corespondență în Târgu-Jiu, str. Dimitrie Culcer nr. 48, județul Gorj, cu privire la contestația formulată de către AMVALOVI SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 5 (cinci) exemplare originale, conține 18 (optsprezce) pagini Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 56.425 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 855/22.11.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 61042/22.11.2021, formulată de către ... SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., împotriva adresei nr. 3139/15.11.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 3767/15.11.2021, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Lucrări de supraînălțare depozit de zgură și cenușă nr. 2, celula 4 de la cota 130,75 mdMN la cota 133,75 mdMN – SE ...”, se solicită admiterea contestației, anularea adresei nr. 3139/15.11.2021 de comunicare a rezultatului procedurii, a raportului procedurii nr. 3767/15.11.2021 și a procesului-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini nr. 3616/02.11.2021, obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la momentul întocmirii actelor anulate de către CNSC, reevaluarea ofertelor tehnice respectând prevederile fișei de date cap. IV.4.1 privind Modul de prezentare al propunerii tehnice, iar în urma analizării, să se constate că propunerea tehnică a ofertantului ... SRL nu este conformă. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent din 02.12.2021, înregistrată la CNSC cu nr. 62604/02.12.2021, ... SRL, cu sediul în ... și cu adresa de corespondență în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care solicită respingerea pe fond a contestației ca netemeinică, menținerea raportului procedurii nr. 3767/15.11.2021, a actelor premergătoare și a actelor subsecvente acestuia, ca temeinice și legale, constatarea caracterului netemeinic al solicitării de evaluare a ofertei de către CNSC, precum și respingerea solicitării de acces la documentele ofertei tehnice contestate, respectiv la acele documente care includ date personale, fiind confidențiale. Pagina 1 din 18

§ 2

Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL critică decizia entității contractante de declarare drept câștigătoare a ofertei ... SRL. Contestatorul arată că în fișa de date a achiziției, cap. IV.4.1 privind Modul de prezentare al propunerii tehnice, entitatea contractantă a prevăzut cerința ca propunerea tehnică va fi în concordanță cu formularul de propunere tehnică. Ofertantul ... SRL a contestat, printre altele, această cerință a depunerii formularului de propunere tehnică din fișa de date, iar prin Decizia nr. 2404/C8/2615/29.10.2021, CNSC a respins contestația formulată de acesta sub nr. 52040/05.10.2021, intrând în puterea de lucru judecat obligativitatea ofertanților de a depune formularul, iar entitatea contractantă să analize existența și îndeplinirea condițiilor prevăzute în acesta. Contestatorul susține că, prin contestația formulată la Consiliu, ... SRL a afirmat faptul că sunt puțini operatori economici pe piață, care să îndeplinească cerințele din formularul cu Propunerea tehnică, iar în condițiile în care CNSC a respins o astfel de critică, menținând legalitatea cerințelor, prin soluția adoptată de entitatea contractantă, de a nu mai analiza deloc propunerea tehnică din formular, nu poate duce decât la concluzia că ofertantul ... SRL a fost favorizat. Din raportul procedurii și din actele ce i-au fost puse la dispoziție spre studiu, susține contestatorul, a observat că entitatea contractantă nu a analizat în niciun fel îndeplinirea cerințelor din formularul de ofertă prevăzut în fișa de date a achiziției, ci doar pe cele din caietul de sarcini. Mai mult, tot în contestația amintită mai sus, ... SRL face afirmația că: „Formularul Propunere tehnică adaugă cerințe care nu se regăsesc în caietul de sarcini, cerințe restrictive și limitative: a) Memoriu descriptiv cu abordare propusă - atât timp cât se execută pe baza unui proiect tehnic, abordarea nu poate fi în afara proiectului tehnic. Listele de cantități sunt obligatorii, activitățile contractului sunt cele din listele de cantități. Nu sunt admise oferte alternative. Orice altă abordare decât cea din proiectul tehnic ar putea fi interpretată ca ofertă alternativă. b) Planul pentru executarea lucrării - în concordanță cu abordarea. Atât timp cât se execută pe baza unui proiect tehnic, abordarea nu poate fi în afara proiectului tehnic. Listele de cantități sunt obligatorii, activitățile contractului sunt cele din listele de cantități. Nu sunt admise oferte alternative. Orice altă abordare decât cea din proiectul tehnic ar putea fi interpretată ca ofertă alternativă.[...]” Contestatorul apreciază că ... SRL recunoaște că formularul Propunere tehnică cuprinde cerințe ce nu se regăsesc în caietul de sarcini, iar entitatea Pagina 2 din 18

§ 3

contractantă, după ce s-a respins contestația acestui ofertant, i-a analizat oferta tehnică doar după caietul de sarcini. Mai mult, tot ofertantul, arată în contestație, că nu se poate deroga de la proiectul tehnic, iar abordarea propusă, respectiv „planul pentru executarea lucrării” trebuie să fie în concordanță cu proiectul tehnic și listele de cantități, iar orice altă abordare decât cea din proiectul tehnic ar putea fi interpretată ca ofertă alternativă, ceea ce duce la concluzia că era de acord cu faptul că oferta nu poate fi confidențială. În continuare, ... SRL precizează că ulterior, după respingerea contestației de către ... SRL, cu ocazia depunerii ofertelor, acesta a declarat oferta tehnică și financiară confidențiale, fără temei legal. Toate aceste aspecte nu pot duce decât la ideea că oferta tehnică și financiară depusă nu sunt conforme. Dovada certă că nu a fost avut în vedere formularul de către entitatea contractantă, rezultă din Capitolul 3.2.2 din raportul procedurii privind „Evaluarea propunerilor tehnice”, în care se face mențiunea că propunerea tehnică ar fi fost evaluată de comisia de evaluarea în raport cu cerințele minime din caietul de sarcini, pe baza informațiilor prezentate, iar rezultatul evaluării se regăsește în procesul-verbal nr. 3616 din 02.11.2021. Astfel, în procesul-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini nr. 3616/02.11.2021, se poate observa că entitatea contractantă a analizat propunerile tehnice exclusiv în baza cerințelor din caietul de sarcini: memoriul tehnic, listele cu cantități de lucrări pe care le va executa, listele cu consumuri specifice de materiale, manoperă, utilaj și transport, dotarea tehnică și utilajele, resursele umane, responsabil tehnic cu execuția, topograf, coordonator execuție lucrări, responsabil SSM, responsabil management calitate, laborator autorizat gradul II și grafic de execuție. Din conținutul acestora, se observă că nu au fost analizate toate cerințele din Formularul de Propunere tehnică, de exemplu: - abordarea propusă; - planul de lucru pentru realizarea lucrării în cadrul contractului; -strategia utilizată de ofertant pentru prevenirea conflictului de interese. Contestatorul menționează faptul că toate acestea au fost omise de entitatea contractantă, întrucât ... SRL fie nu le avea întocmite deloc, fie nu le avea corect îndeplinite și evocă prevederile HG nr. 394/2016, referitor la faptul că respectiva comisie de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă, atât din punct de vedere al elementelor tehnice, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Comisia de evaluare trebuie să fie imparțială, evaluarea fiind temeinic realizată și fără a lasă loc supozițiilor de favorizare sau defavorizare a unui ofertant. Întrucât din adresa nr. 3168/17.11.2021 emisă de entitatea contractantă, nu i-au fost puse la dispoziție contestatorului, spre a fi studiate, toate documentele solicitate de acesta, respectiv propunerea tehnică și financiară depuse de către ofertantul declarat câștigător, ... SRL, cu motivarea că aceasta ar fi depus declarație de confidențialitate, se reiterează o astfel de cerere de studiu și în fața CNSC și contestatorul solicită să fie înștiințat în acest sens, având în vedere dispozițiile art. 231 alin. (6) Pagina 3 din 18

§ 4

din Legea nr. 99/2016, precum și faptul că prin art. 3.2.8 din raportul procedurii, s-a reținut că: „Ofertantul ... SRL a declarat propunerea tehnică și oferta financiară ca fiind confidențială, neprezentând dovezi în acest sens, încălcând prevederile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 99/2016. Concluzionând, ... SRL solicită CNSC admiterea contestației, anularea adresei nr. 3139/15.11.2021 de comunicare a rezultatului procedurii, a raportului procedurii nr. 3767/15.11.2021 și a procesul-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini nr. 3616/02.11.2021, obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la momentul întocmirii actelor anulate de către CNSC, reevaluarea ofertelor tehnice respectând prevederile fișei de date cap. IV.4.1 privind Modul de prezentare al propunerii tehnice, iar în urma analizării, să se constate că propunerea tehnica a ofertantului ... SRL nu este conformă, precum și studierea dosarului achiziției publice. Prin adresa nr. 907/26.11.2021, înregistrată la CNSC cu nr. 62421/02.12.2021, ... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de către ... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată, pentru următoarele motive: Entitatea contractantă menționează că anterior datei de deschidere a ofertelor, au fost solicitate clarificări de către ofertantul ... SRL, în ceea ce privește conținutul documentației de atribuire. Nemulțumită de răspunsul la clarificările solicitate, ... SRL a formulat contestație, înregistrată la CNSC sub nr. 52041/05.10.2021, prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea procedurii și obligarea entității contractante la refacerea documentației de atribuire. Prin decizia nr. 2404/C8/2615/29.10.2021, Consiliul a respins ca nefondată contestația formulată de ... SRL. Entitatea contractantă face precizarea că, pentru a veni în sprijinul autorităților contractante, Agenția Națională pentru Achiziții Publice a pus la dispoziția acestora Ordinul Președintelui ANAP nr. 1170/06.09.2021, privind aprobarea formularelor standard ale proceselor-verbale intermediare de evaluare aferente procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, pe care autoritățile/entitățile contractante le utilizează la finalizarea fazelor procesului de evaluare a ofertelor/candidaturilor, având că anexe proces-verbal privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, raport intermediar al etapei privind selecția candidaților, proces-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, proces- verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, raportul procedurii și proces- verbal privind evaluarea documentelor-suport depuse de candidați/ofertanți pentru demonstrarea informațiilor din DUAE. Totodată, se arată că aceste formulare standard se aplică pentru procedurile de atribuire a căror dată-limită pentru depunerea ofertelor/candidaturilor este stabilită după data intrării în vigoare a ordinului, niciun alt document emis de alte organisme/autorități, cu excepția Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, prin care se impune respectarea de către Pagina 4 din 18

§ 5

autoritățile/entitățile contractante a altor formulare/reguli privind derularea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică/sectorială, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, neproducând efecte juridice. Entitatea contractantă arătă că, la procedura în cauză, a respectat dispozițiile Ordinului nr. 1170/2021, astfel încât, după data de deschidere a ofertelor, comisia de evaluare a întocmit procesul-verbal nr. 3498 din 22.10.2021, privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, document prin care au fost declarate admise ofertele depuse de următorii operatori economici: 1) asocierea ... SRL - ... SRL, 2) ... SRL și 3) ... SRL. Întrucât ... SRL a declarat propunerea tehnică și propunerea financiară ca fiind confidențiale, comisia de evaluare i-a solicitat în data de 15.10.2021 să dovedească caracterul de confidențialitate, ofertantul răspunzând prin adresa nr. 310 din 18.10.2021: „... menționăm că în dovedirea datelor confidențiale conform declarației de confidențialitate la propunerea tehnică și financiară constă în următoarele Propunere tehnică 1. Formularul nr. 2 include: nume și prenume, adrese de contact, date privind autorizările, datele privind diplomele de studii și alte date cu caracter personal ale angajaților și colaboratorilor; 2. Contractele individuale de muncă anexate în documentație conțin datele personale complete: număr și serie carte de identitate, cod numeric personal, date privind domiciliu; 3. Contracte de prestări servicii care includ date personale: date de domiciliu/sediu, conturi bancare; 4. Registrul salariaților conține următoarele date personale: nume și prenume, cod numeric personal, adresa de domiciliu, număr de contract, bază de salarizare; 5. Contractele de colaborare include date personale pentru care nu există acord de prelucrare și expunere a datelor personale; 6. Documentele pentru utilaje include datele complete tehnice ale utilajelor, seriilor, numerelor de înmatriculare, precum și date personale și valori; 7. Documentele financiar contabile ce includ date detaliate despre patrimoniul societății. 8. Planul calității este o concepție a societății adoptata la cerințele beneficiarului; 9. Modul de organizare a execuției lucrărilor reprezintă planul propriu de organizare bazat pe tehnologii proprii, utilaje și dotări proprii; 10. Declarațiile anexate includ date personale precum: serie și număr carte de identitate, cod numeric personal, adrese. Propunere financiară 1. Conține modul de fundamentare financiară a ofertei pe baza tehnologiilor proprii de execuție, a dotărilor societății și a resurselor tehnico- financiare de care dispunem; 2. Formularele financiare includ preturile proprii, consumurile proprii, resursele și tehnologiile de execuție pe care fiecare ofertant le-a întocmit în mod propriu.” Pagina 5 din 18

§ 6

În consecință, sunt neîntemeiate criticile contestatorului prin care afirmă că ... SRL a declarat propunerea tehnică și financiară ca fiind confidențiale ulterior, după pierderea contestației, deoarece CNSC a soluționat contestația în data de 29.10.2021, cu mult după răspunsul transmis de către ... SRL comisiei de evaluare prin adresa nr. 310 din 18.10.2021. În continuare, entitatea contractantă arătă că propunerile tehnice depuse de ofertanți au fost evaluate într-o manieră transparentă și proporțională de către comisia de evaluare, în raport cu cerințele minime din caietul de sarcini, iar rezultatul evaluării se regăsește în procesul-verbal nr. 3616 din 02.11.2021, privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, document care de asemenea respectă dispozițiile Ordinului Președintelui ANAP nr. 1170/2021. În cuprinsul acestuia se menționează că procesul de evaluare s-a realizat pe baza informațiilor prezentate de ofertanți în propunerea tehnică, a documentelor suplimentare identificate în oferte și a clarificărilor solicitate. În virtutea asumării principiului răspunderii, comisia de evaluare a declarat în mod corect cele trei propuneri tehnice conforme și admisibile pentru etapa de evaluare a propunerilor financiare, nefiind aplicabilă nicio situație din cele prevăzute la art. 143 din HG nr. 394/2016. Astfel, sunt neîntemeiate criticile contestatorului cu privire la faptul că propunerile tehnice au fost analizate exclusiv în baza cerințelor din caietul de sarcini și că a fost favorizat ofertantul ... SRL, după ce s-a respins contestația acestuia. Totodată, entitatea contractantă precizează că propunerea tehnică depusă de ... SRL are 40 de pagini, din care formularul de propunere tehnică are 16 pagini, în aceste documente fiind cuprinse toate cerințele solicitate, inclusiv cele la care face referire ... SRL că nu ar fi întocmite deloc, respectiv abordarea propusă, planul de lucru pentru realizarea lucrării, strategia utilizată de ofertant pentru prevenirea conflictului de interese, etc. În urma evaluării propunerilor financiare, comisia de evaluare a întocmit procesul-verbal nr. 3654 din 04.11.2021 prin care au fost declarate admisibile cele trei oferte, iar în urma aplicării criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut”, așa cum a fost stabilit în documentația de atribuire, a rezultat următorul clasament: 1. ... SRL - 3.409.900,14 lei, 2. asocierea ... SRL - ... SRL - 3.493.166,27 lei și 3. ... SRL - 3.936.160,80 lei. Ulterior, comisia de evaluare a întocmit procesul-verbal nr. 3741 din 12.11.2021, privind evaluarea documentelor-suport depuse de ofertantul câștigător pentru demonstrarea informațiilor din DUAE, precum și raportul procedurii de atribuire, transmițând ofertanților participanți comunicările privind rezultatul procedurii. Pe cale de consecință, solicitările de anulare a adresei de comunicare a rezultatului procedurii, de anulare a raportului procedurii și a procesului verbal de evaluare tehnică, nu se susțin, deoarece comisia de evaluare, la elaborarea acestor documente, a respectat întocmai prevederile Ordinului Președintelui ANAP nr. 1170/2021, dispozițiile Legii nr. 99/2016 și HG nr. 394/2016. Concluzionând, ... solicită CNSC, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestației ... SRL. Pagina 6 din 18

§ 7

Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent din 02.12.2021, înregistrată la CNSC cu nr. 62604/02.12.2021, ... SRL, a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care solicită respingerea pe fond a contestației ca netemeinică, menținerea raportului procedurii nr. 3767/15.11.2021, a actelor premergătoare și a actelor subsecvente acestuia, ca temeinice și legale, constatarea caracterului netemeinic al solicitării de evaluare a ofertei de către CNSC, precum și respingerea solicitării de acces la documentele ofertei tehnice contestate, respectiv la acele documente care includ date personale, fiind confidențiale. Intervenientul arată că are calitatea de participant la respectiva procedură de atribuire, respectă termenul de formulare a cererii sale de intervenție și are calitatea de ofertant interesat, participant la procedură, având în vedere faptul că, din dosarul achiziției și din raportul procedurii, a fost desemnat câștigător în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor. Raportat la aceste solicitările formulate de contestator, intervenientul apreciază că acestea sunt netemeinice, nefondate și formulate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 101/2016, având în vedere următoarea motivare: În calitate de participant la procedura de achiziție publică, intervenientul precizează că a prezentat oferta completă, conformă și admisibilă, conform cerințelor din documentația de atribuire. Toate documentele ofertei depuse se regăsesc încărcate în SEAP. Conform raportului procedurii contestat, a îndeplinit toate condițiile: de calificare, tehnice, financiare și a avut cel mai mic preț, fapt pentru care, în mod corect și legal, a fost declarat câștigător. Din contestația depusă rezultă în mod clar că sunt formulate critici strict asupra propunerii tehnice a intervenientului și, întrucât nu sunt formulate critici asupra ofertei financiare, este neîntemeiată cererea de acces și verificare a ofertei financiare, în fața CNSC. Scopul solicitării de a verifica oferta financiară, este de a completa contestația cu motive noi, aspect netemeinic și nelegal. Solicitarea de constatare a neconformității ofertei intervenientului este netemeinică și nelegală, întrucât Consiliul nu poate fi investit cu evaluarea ofertelor, conform prevederilor art. 26 alin. (10) și (101) din Legea nr. 101/2016, citate. Raportat la motivele contestației, intervenientul prezintă în continuare, argumente împotriva celor invocate de contestator: Motiv 1 – „Ofertantul ... SRL a contestat (...) cerință a depunerii formularului de propunere tehnică din fișa de date, iar prin decizia nr. 2404/C8/2615/29.10.2021 emisă de CNSC, a fost respinsă contestația formulată de acesta sub nr. 52040/05.10.2021, intrând în puterea de lucru judecat obligativitatea ofertanților de a depune formularul, iar autoritatea să analize existența și îndeplinirea condițiilor prevăzute în acesta”. „Prin contestația formulată la Consiliu, ... SRL a afirmat faptul că sunt puțini operatori economici pe piață, care să îndeplinească cerințele din formularul cu Propunerea tehnică, iar în condițiile în care CNSC a respins o astfel de critică, menținând legalitatea cerințelor, prin soluția adoptată de autoritate, de a nu mai analiza deloc propunerea tehnică din formular, nu poate duce decât la concluzia că ofertantul ... SRL a fost favorizat”. Pagina 7 din 18

§ 8

Contestatorul presupune că intervenientul a fost favorizat, fără a putea dovedi că a existat o favorizare printr-un act sau printr-o decizie a autorității contractante, astfel că acuzația formulată nu este dovedită. Motiv 2 – „am observat că autoritatea contractantă nu a analizat în nici un fel îndeplinirea cerințelor din formularul de ofertă prevăzut în fișa de date, ci doar pe cele din caietul de sarcini”. Intervenientul arată că, în mod netemeinic, contestatorul face separația între formularul propunere tehnică și caietul de sarcini. Formularul propunere tehnică a avut ca scop facilitarea depunerii unor oferte comparabile, din punct de vedere tehnic, cu respectarea în totalitate a caietului de sarcini. În mod corect și legal, entitatea contractantă a făcut raportarea la caietul de sarcini, întrucât potrivit Legii nr. 99/2016 și HG nr. 394/2016, conformitatea unei oferte se raportează la caietul de sarcini: - o ofertă este conformă sau nu cu cerințele caietului de sarcini; -o ofertă nu poate fi neconformă sau conformă cu formularele orientative din documentația de atribuire. Astfel, intervenientul precizează că motivul invocat de contestator este netemeinic - evaluarea propunerii tehnice s-a făcut corect, legal și cu respectarea documentației de atribuire. Motiv 3 – „vă rugăm să observați, că ulterior, după pierderea contestației, cu ocazia depunerii ofertelor, acesta a declarat oferta tehnică și financiară confidențială, fără temei legal. Toate aceste aspecte nu ne pot duce decât cu gândul la ideea că oferta tehnică și financiară depusă, nu este conformă”. Intervenientul susține că motivul este nereal și netemeinic: a depus oferta în cunoștință de cauză, cu respectarea documentației de atribuire. Întrucât legislația națională privind achizițiile prevede posibilitatea de protejare a informațiilor confidențiale, în mod corect, temeinic și legal, s-a declarat că oferta tehnică și cea financiară includ aspecte de confidențialitate. Ulterior depunerii ofertelor, s-a răspuns la solicitarea entității contractante și s-a precizat care este motivul pentru care s-a declarat oferta tehnică și financiară ca fiind confidențiale: documente care includ date personale - coduri numerice personale, adrese de contact, date personale ale persoanelor de execuție și conducere a societății. Din dosarul achiziției rezultă clar că s-a justificat caracterul confidențial. ... SRL apreciază că motivarea contestatorului este bazată pe o presupunere și nu este probată cu argumente sau cu dovezi. Motiv 4 – „Prin evitarea Autorității de a verifica cerințele din fișa de date, nu o făcut altceva decât să întărească suspiciunea noastră și să încalce principiul transparentei, nediscriminării, precum și al faptului intrat în puterea de lucru judecat, favorizând ofertantul ... SRL, a cărui propunere tehnică nu îndeplinește cerințele minime solicitate prin formularul de propunere tehnică. Dovada certă că nu a fost avut în vedere formularul de către autoritatea contractantă, rezultă din Capitolul 3.2.2 din raportul procedurii privind EVALUAREA PROPUNERII TEHNICE - în care se face mențiunea că propunerea tehnică ar fi fost evaluată de comisia de evaluarea în raport cu cerințele minime din caietul de sarcini, pe baza informațiilor prezentate, iar rezultatul evaluării se regăsește în procesul-verbal nr. 3616 din 02.11.2021”. Pagina 8 din 18

§ 9

Acest motiv este bazat pe o presupunere subiectivă, în aprecierea intervenientului, iar evaluarea ofertei sale s-a făcut prin raportare la toate cerințele din documentația de atribuire. A depus oferta completa, respectând cerințele documentației de atribuire și, în mod corect și temeinic, oferta a fost declarată conformă. Totodată, intervenientul susține că motivarea este teoretică, bazată pe presupuneri, fără dovezi sau argumente. Motiv 5 – „... Toate acestea au fost omise de autoritate, întrucât ... SRL fie nu le avea întocmite deloc, fie nu le avea corect îndeplinite. Potrivit HG 394/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Comisia de evaluare trebuie să fie imparțială, evaluarea fiind temeinic realizată și fără a lăsa loc supozițiilor de favorizare sau defavorizare a unui ofertant.” Intervenientul arată că documentele la care face referire contestatorul, cu presupunerea „fie nu le avea întocmite deloc, fie nu le avea corect îndeplinite”, sunt părți ale ofertei tehnice depuse în termen de acesta. Astfel, opinia contestatorului este o presupunere nedovedită și intervenientul anexează opisul propunerii tehnice și propunerii financiare, din care rezultă că a depus o ofertă completă, așa cum s-a solicitat în documentația de atribuire. Comisia de evaluare a verificat toate documentele și a constatat conformitatea ofertei cu cerințele documentației de atribuire. În concluzie, ... SRL arată că: - toate motivele din contestație sunt presupuneri, fără argumente temeinice, - solicitarea finală a contestatorului „vă solicităm să admiteți ca temeinică și legală contestația (...) și să dispuneți cele în concordanță cu prevederile legale aplicabile în materie” dovedește faptul că acesta nu are în vedere obiectul precizat al contestației. Această ultimă opinie este în contradicție cu solicitarea din partea introductiva a contestației. - toate motivele sunt teoretice, acuzațiile nu sunt dovedite nici cu argumente și nici cu documente. Prin adresa nr. 885/06.12.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 63249/06.12.2021, ... SRL transmite Concluzii Scrise, prin care, în baza motivelor invocate și a actelor și lucrărilor existente în dosarul procedurii de achiziție publică, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și respingerea apărărilor formulate de autoritatea contractantă și de intervenientul ... SRL. Cu privire la punctul de vedere al autorității contractante transmis la dosarul cauzei, contestatorul arată că aceasta nu a răspuns criticilor din contestație, în primul rând făcând o analiză a prevederilor Ordinului Președintelui ANAP nr. 1170/06.09.2021 privind aprobarea formularelor standard ale proceselor-verbale intermediere de evaluare aferente procedurilor de atribuire a contractelor, pe care autoritățile le utilizează la finalizarea fazelor procesului de evaluare a ofertelor/candidaturilor, aspect care nu are legătură cu obiectul contestației. Este adevărat că Ordinul nr. 1170/06.09.2021 a intrat în vigoare înainte de data-limită pentru depunerea ofertelor, însă acest lucru nu elimină obligația depunerii de către ofertanți a Pagina 9 din 18

§ 10

formularului cu propunerea tehnică, menționat în fișa de date și care a fost analizat cu putere de lucru judecat de către Consiliu, după intrarea în vigoare a acestui Ordin, respectiv la data de 29.10.2021 prin Decizia nr. 2404/C8/2615/29.10.2021. În al doilea rând autoritatea contractantă încearcă să acopere lipsa de legalitate a declarării ofertei tehnice și financiare confidențiale, de către intervenientul ... SRL și se îndepărtează de la motivele contestației. Aceasta motivează faptul că respectiva ofertă ar fi fost declarată confidențială în data de 18.10.2021, înainte de pronunțarea deciziei nr. 2404/C8/2615/29.10.2021 de către Consiliu, iar susținerea că „propunerea tehnică și financiară ca fiind confidențiale ar fi fost depuse după pronunțarea deciziei de către Consiliu”, nu este reală, însă nu motivează în nici un fel faptul că ofertantul ... SRL doar a declarat propunerea tehnică și financiară confidențială, însă nu a și probat acest aspect, nu a făcut dovada că propunerea cuprinde secrete tehnice și sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale acestui ofertant, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală. Chiar autoritatea contractantă a reținut în raportul procedurii că ... SRL nu a prezentat dovezi privind declararea propunerii tehnice și financiare confidențiale, în art. 3.2.8, iar în fața Consiliului încearcă să acopere această nelegalitate, evitând să răspundă la criticile din contestație, astfel: „Ofertantul ... SRL a declarat propunerea tehnică și oferta financiară ca fiind confidențială neprezentând dovezi în acest sens”, încălcând prevederile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 „caracterul confidențial al informațiilor din propunerea tehnică/financiară se aplică doar asupra datelor/informațiilor indicate și dovedite”. Nici autoritatea contractantă și nici intervenientul nu au motivat în nici un fel dacă s-a respectat cerința privind depunerea propunerii tehnice și financiare prin acel formular din fișa de date, de ce în raportul procedurii nu se face vorbire de verificarea existenței și legalității acestuia și nici lipsa îndeplinirii cerințelor din formularul de propunere tehnică de către ofertantul ... SRL, ceea ce confirma suspiciunile contestatorului. Cu privire la cererea de intervenție depusă de ofertantul ... SRL, contestatorul solicită Consiliului să o respingă ca neîntemeiată. Nu este reală susținerea intervenientului ... SRL, în sensul că s-au formulat critici doar asupra propunerii tehnice, întrucât s-a contestat întreg raportul procedurii, inclusiv oferta financiară și s-a arătat că nu s-a putut face o analiză a acestora, întrucât contestatorul nu a avut acces, fiind declarată confidențială fără a face dovada în acest sens. ... SRL susține că respectivul contestator ar fi făcut separație între Formularul Propunerea tehnică și Caietul de Sarcini și că acest formular a avut ca scop facilitarea depunerii unor oferte comparabile, din punct de vedere tehnic, cu respectarea în totalitate a caietului de sarcini. Ori, contestatorul nu a arătat decât că Formularul Propunerea tehnică și Caietul de Sarcini, se completează și trebuiau să fie respectate ambele, ele nu se excludeau una pe cealaltă, iar autoritatea contractantă nu trebuia să analizeze doar caietul de sarcini. Formularul cu propunerea tehnică nu este „orientativ”, așa cum arată intervenientul, ci este obligatoriu, fiind prevăzut în fișa de date, aspect tranșat definitiv prin decizia Consiliului nr. Pagina 10 din 18

§ 11

2404/C8/2615/29.10.2021. Nemulțumită de conținutul documentației de atribuire, ... SRL a solicitat anularea procedurii de atribuire, întrucât în opinia sa, ar conține cerințe restrictive, respectiv: „nu au fost publicate Instrucțiuni pentru ofertanți; în fișa de date a achiziției nu sunt formulate cerințe referitoare la personal și utilaje (resurse umane și resurse tehnice) în timp ce în Caietul de sarcini și în secțiunea formulare au fost impuse cerințe de Calificare; (...) caietul de sarcini are incluse aspecte ambigue care vor genera o interpretare subiectivă; formularul propunere tehnică adaugă cerințe care nu se regăsesc în Caietul de Sarcini; ...” În concluzie, chiar intervenientul a făcut vorbire în fața Consiliului, în mod distinct, de aceste cerințe și condiții, iar Consiliul a tranșat în mod definitiv, în speță, că „niciunde în legislația în vigoare nu se prevede dreptul operatorului economic de a solicita sau propune modificarea documentației de atribuire și cu atât mai mult, obligația entității contractante de a modifica documentația de atribuire după cum solicita sau propune fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită”. Din raportul procedurii și din actele ce i-au fost puse la dispoziție contestatorului, spre studiu, acesta a observat că autoritatea contractantă nu a analizat în niciun fel îndeplinirea cerințelor din formular de propunere tehnică prevăzut în fișa de date, ci doar pe cele din caietul de sarcini. Referitor la motivul 3 din cererea de intervenție, privind răspunsul la critica contestatorului de declarare nelegală a propunerii tehnice și financiare confidențială, ... SRL arată că a declarat și justificat caracterul confidențial al ofertei întrucât ar include date personale, CNP-uri, adrese de contact. Ori, aceste aspect nu justifică și dovedesc caracterul confidențial al propunerii tehnice și financiare. Cu alte cuvinte, orice operator economic poate să declare oferta confidențială oricând, principiul transparenței și egalității de șanse nu și-ar mai avea aplicabilitatea niciodată. Este real că legislația națională privind achizițiile, prevede posibilitatea de protejare a informațiilor confidențiale, dar ... SRL nu a justificat și dovedit cererea sa, iar autoritatea contractantă a reținut că nu se justifică o astfel de cerere. În fișa de date, în cap. IV.4.1 privind Modul de prezentare al propunerii tehnice, autoritatea contractantă a prevăzut ca propunerea tehnică va fi în concordanță cu formularul de propunere tehnică. Mai mult, a intrat în puterea de lucru judecat obligativitatea ofertanților de a depune formularul, iar autoritatea contractantă să analize existența și îndeplinirea condițiilor prevăzute în acesta. Contestatorul precizează că intervenientul recunoaște că formularul propunere tehnică „cuprinde cerințe ce nu se regăsesc în Caietul de Sarcini, iar autoritatea contractantă, după ce s-a respins contestația acestuia, i-a analizat oferta tehnică doar după caietul de sarcini. Propunere tehnica și financiară ofertantului ... SRL nu îndeplinește cerințele minime solicitate prin formularul de propunere tehnică. Dovada certă că nu a fost avut în vedere formularul de către autoritatea contractantă, rezultă din Capitolul 3.2.2 din raportul procedurii privind evaluarea propunerii tehnice, în care se face mențiunea că propunerea tehnică ar fi fost evaluată de comisia de evaluare în raport cu cerințele minime din caietul de sarcini, pe baza informațiilor prezentate, iar rezultatul evaluării se regăsește în procesul-verbal nr. 3616 din 02.11.2021. Pagina 11 din 18

§ 12

Astfel, în procesul-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini nr. 3616/02.11.2021, contestatorul observă că autoritatea contractantă a analizat propunerile tehnice exclusiv în baza cerințelor din caietul de sarcini: memoriul tehnic, listele cu cantități de lucrări pe care le va executa, listele cu consumuri specifice de materiale, manoperă, utilaj și transport, dotarea tehnică și utilajele, resursele umane, responsabil tehnic cu execuția, topograf, coordonator execuție lucrări, responsabil SSM, responsabil management calitate, laborator autorizat gradul II și grafic de execuție. Din conținutul acestora, se observă cu ușurință că nu au fost analizate toate cerințele din Formularul de propunere tehnică, ca exemplu abordarea propusă, planul de lucru pentru realizarea lucrării în cadrul contractului și strategia utilizată de ofertant pentru prevenirea conflictului de interese, etc. Concluzionând, ... SRL solicită Consiliului admiterea ca temeinică și legală a contestației sale și dispunerea celor în concordanță cu prevederile legale aplicabile în materie. Prin adresa nr. 362/07.12.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 63543/07.12.2021, ... SRL transmite Concluzii Scrise, ca urmare a studierii punctului de vedere emis de entitatea contractantă și a concluziilor scrise transmise de ... SRL. Intervenientul arată că ... SRL aduce elemente noi, necontestate și neatacate în contestația inițială: așa cum rezultă din Concluzii Scrise - este adus în discuție Ordinul nr. 1170/2021, iar în contestația inițială nu s-a contestat conținutul cadru utilizat de entitatea contractantă. Mai mult decât atât, raportul procedurii, în forma încheiată de entitatea contractantă include toate aspectele impuse de Ordinul nr. 1170/2021. Contestatorul nu dovedește că raportul procedurii este încheiat nelegal și că nu include toate aspectele prevăzute de legislație. În mod netemeinic și subiectiv, contestatorul asociază formularul de propunere tehnică cu formularul de raport al procedurii. Este subiectivă opinia acestuia că intervenientul nu a depus formularul asociat caietului de sarcini (denumit Formular Propunere tehnică). Din dosarul achiziției și din opisul atașat ofertei intervenientului, rezultă clar că a depus Formularul propunere tehnică (Formular nr. 2) la pag. 1-16 din propunerea tehnică. La pag. 17-235 sunt anexate în ofertă documentele justificative, anexe ale Formularului nr. 2. Atât entitatea contractantă, prin punctul de vedere, cât și ... SRL, prin cererea de intervenție, au dovedit că s-au depus toate documentele care atestă îndeplinirea cerințelor de admisibilitate a ofertei și conformitatea cu caietul de sarcini. În mod netemeinic și subiectiv, contestatorul opinează că ar fi trebuit să se descrie pe larg în raportul procedurii, conținutul formularului nr. 2. Este nereală și subiectivă afirmația că formularul propunere tehnică a fost tratat ca orientativ. Contestatorul aduce ca justificare aspecte din contestația formulată în fața CNSC. În calitate de ofertant, intervenientul arată că a depus oferta cu raportare la documentația de atribuire, chiar dacă nu a fost de acord cu anumite aspecte din această documentație. Decizia CNSC nr. 2404/C8/2021 nu are legătură cu evaluarea ofertei în cadrul procedurii de atribuire și, așa Pagina 12 din 18

§ 13

cum se observă, aceasta a fost pronunțată în data de 29.10.2021, după depunerea ofertelor. Totodată, intervenientul precizează că este eronată opinia contestatorului că doar s-a declarat că oferta este confidențială. S-a și demonstrat că este confidențială. Tocmai aspectele din Formularul F2 (propunere tehnică) au obligat intervenientul la prezentarea de documente confidențiale și a făcut dovada că există elemente de confidențialitate, comisia de evaluare considerând răspunsul ca fiind concludent și justificat. În continuare, intervenientul arată că a făcut dovada că a depus acel formular propunere tehnică și anexează Opis Ofertă, acest fapt fiind precizat și în cererea de intervenție. Referitor la propunerea financiară, în contestație nu s-au precizat elementele care sunt considerate neconforme sau inacceptabile și care sunt contestate. Nu pot fi aduse motive noi ulterior contestației, acestea fiind tardive. Concluziile formulate au la bază elemente din contestația depusă de intervenient, fără niciun fel de legătură cu evaluarea. Aspectele incluse în concluzii sunt presupuneri, bazate pe copierea unor paragrafe din contestația soluționată de CNSC prin Decizia 2404/2021 și care nu a avut impact asupra evaluării ofertelor. Așa cum rezultă din raportul procedurii, evaluarea s-a făcut asupra tuturor elementelor propunerii tehnice și financiare, cu respectarea principiului tratamentului egal, al transparenței și proporționalității. Concluzionând, ... SRL arată că își menține solicitarea de încuviințare a cererii sale de intervenție și de respingere a contestației ... SRL ca netemeinică și nefondată. Prin adresa nr. 172/3039/C7/03.01.2022, Consiliul a comunicat contestatorului faptul că dosarul achiziției publice poate fi studiat la sediul instituției la data de 05.01.2022, precum și faptul că ... SRL și-a declarat confidențiale informațiile din propunerile tehnice și financiare, iar în situația în care dorește studierea respectivelor documente, trebuie să obțină acordul scris al acestuia, conform art. 19 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Contestatorul a dat curs invitației Consiliului și a studiat dosarul achiziției publice, cu excepția documentelor declarate ca fiind confidențiale de către ... SRL, dar până la data pronunțării prezentei decizii, nu a depus concluzii/note scrise. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de entitate contractantă, ... a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Lucrări de supraînălțare depozit de zgură și cenușă nr. 2, celula 4 de la cota 130,75 mdMN la cota 133,75 mdMN – SE ..., cod CPV 45247200-2 Lucrări de construcții de baraje și de structuri fixe similare (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .... Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului de lucrări este de 4.009.763 lei fără TVA. Pagina 13 din 18

§ 14

Prin Nota de consemnare oferte nr. 3424/15.10.2021, s-a menționat faptul că la procedura de atribuire s-au depus 3 oferte, dintre care și cea a contestatorului ... SRL. Conform celor precizate în raportul procedurii nr. 3767/15.10.2021, oferta ... SRL a fost declarată câștigătoare, cu suma de 3.409.900,14 lei, fără TVA. Consiliul are în vedere că după depunerea contestației de către ... SRL, s-a formulat cerere de intervenție voluntară de către ... SRL, prin care a solicitat respingerea pe fond a contestației ca netemeinică, menținerea raportului procedurii nr. 3767/15.11.2021, a actelor premergătoare și a actelor subsecvente acestuia, ca temeinice și legale, constatarea caracterului netemeinic al solicitării de evaluare a ofertei de către CNSC, precum și respingerea solicitării de acces la documentele ofertei tehnice contestate, respectiv la acele documente care includ date personale, fiind confidențiale. Cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de ... SRL, având în vedere faptul că interesul acestui ofertant, este evident, ofertantul intervenient urmărind conservarea dreptului de câștigător al procedurii, Consiliul o va admite în principiu și, în condițiile în care intervenția vizează modul în care au fost evaluate ofertele de către ..., o califică drept cerere de intervenție în interesul autorității contractante, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă. Procedând la analiza cauzei, Consiliul constată că aceasta vizează modalitatea în care entitatea contractantă a evaluat oferta depusă de către ... SRL și declararea acesteia drept câștigătoare, contestatorul ... SRL criticând maniera de evaluare a ofertei în discuție de către .. în condițiile în care, în opinia sa, oferta ... SRL trebuia respinsă ca neconformă. În mod succint, în soluționare Consiliul constată că argumentul decisiv al ... SRL, în susținerea contestației sale, constă în faptul că, în opinia sa, pe de-o parte, ofertantul ... SRL nu a depus formularul de propunere tehnică cu conținutul impus prin documentația de atribuire, din cuprinsul acestuia lipsind cerințele minime obligatorii, respectiv „abordarea propusă, planul de lucru pentru realizarea lucrării, strategia utilizată de ofertant pentru prevenirea conflictului de interese” iar, pe de altă parte, achizitoarea nu a efectuat evaluarea propunerii tehnice decât prin raportare la cerințele impuse prin caietul de sarcini iar nu și prin verificarea conținutului formularului de propunere tehnică. Analizând aspectele criticate, Consiliul decide respingerea contestației formulată de către ... SRL, în condițiile în care constată netemeinicia susținerilor acestuia și legalitatea evaluării efectuate de către achizitoarea ..., prin comisia de evaluare desemnată în acest sens, luând în considerare prevederile legale incidente în materia achizițiilor publice, precum și documentele aflate la dosarul achiziției publice. În stabilirea acestei finalități, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, conform cărora „(1) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (...) hh) ofertă - actul juridic prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică. Oferta Pagina 14 din 18

§ 15

cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum şi alte documente stabilite prin documentaţia de atribuire;”. Așadar, din textul legal citat anterior, reiese că legiuitorul a avut în vedere definirea ofertei ca un tot unitar, conținutul acesteia fiind obligatoriu, incluzând propunerea tehnică, din a cărei parte integrantă este și formularul de ofertă (de propunere tehnică). În aceste condiții, este eronată abordarea contestatorului vizavi de distincția pe care acesta o face între formularul de propunere tehnică și documentele anexate acestuia, ambele constituind, în fapt, propunerea tehnică, care, alături de propunerea financiară, constituie oferta depusă în cadrul unei proceduri de atribuire, conform prevederii legale sus-citate. Pertinente sub acest sens sunt și susținerile entității contractante, exprimate în cadrul punctului de vedere nr. 907/26.11.2021, înregistrată la CNSC cu nr. 62421/02.12.2021, conform cărora „propunerea tehnică depusă de ... SRL are 40 de pagini, din care formularul de propunere tehnică are 16 pagini, în aceste documente fiind cuprinse toate cerințele solicitate, inclusiv cele la care face referire ... SRL că nu ar fi întocmite deloc, respectiv abordarea propusă, planul de lucru pentru realizarea lucrării, strategia utilizată de ofertant pentru prevenirea conflictului de interese, etc.”, precum și cele ale intervenientului ... SRL conform cărora „în mod netemeinic, contestatorul face separația între formularul propunere tehnică și caietul de sarcini. Formularul propunere tehnică a avut ca scop facilitarea depunerii unor oferte comparabile, din punct de vedere tehnic, cu respectarea în totalitate a caietului de sarcini. În mod corect și legal, entitatea contractantă a făcut raportarea la caietul de sarcini, întrucât potrivit Legii nr. 99/2016 și HG nr. 394/2016, conformitatea unei oferte se raportează la caietul de sarcini: - o ofertă este conformă sau nu cu cerințele caietului de sarcini; - o ofertă nu poate fi neconformă sau conformă cu formularele orientative din documentația de atribuire.” Luând în considerare cele menționate anterior, prezintă relevanță în cauză prevederile din documentația de atribuire aferentă procedurii de atribuire în cauză unde, în fișa de date a achiziției, la punctul „IV.4.3 Modul de prezentare al ofertei”, achizitoarea a prevăzut următoarele: „Ofertantul are obligatia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din prezenta documentatie de atribuire. Oferta are caracter obligatoriu, din punct de vedere al continutului, pe toata perioada de valabilitate a ofertelor, adica 120 zile. Ofertantul trebuie sa ia toate masurile astfel încât oferta sa fie depusa în format electronic în SICAP pâna la data limita pentru depunere, conform datei din anunţul de participare simplificat aferent acestei proceduri, ORA FIIND GENERATA AUTOMAT DE SICAP) si va contine: constituire GP, Formular DUAE (Documente de calificare si selectie), - Oferta tehnica, - Oferta financiara (care va fi transmisa criptat) si declaratia de neincadrare la art. 73 din L99/2016. Operatorul economic transmite oferta NUMAI ÎN FORMAT ELECTRONIC ÎN SICAP”. De asemenea, se rețin informațiile de la punctul „IV.4 Prezentarea ofertei” unde, la punctul „IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice” s-a prevăzut că: „Propunerea tehnică va fi in concordanta cu formularul de propunere tehnica Pagina 15 din 18

§ 16

- În vederea întocmirii unei oferte tehnico-economice corespunzatoare conditiilor existente, ofertantul poate vizita amplasamentul care face obiectul lucrarii. Lipsa vizitarii locatiei nu poate constitui motiv de modificare a ofertei sau eventual a contractului atribuit. Avand in vedere art.64 alin.2 din L99/2016, ofertantii vor depune declaratie privind respectarea conditiilor de mediu, social si relatii de munca pe toata durata de indeplinire a contractului de lucrari. Institutiile competente de la care operatorii economici pot obtine informatii detaliate privind reglementarile obligatorii referitoare la conditiile de munca si de protectia muncii care trebuie respectate pe parcursul indeplinirii contractului sunt urmatoarele: Inspectia Muncii – organ de specialitate al administratiei publice centrale, aflat in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, tel: 0213027030, www.inspectum.ro; Inspectoratele Teritoriale de Munca din fiecare judet si Municipiul Bucuresti; Institutiile competente de la care operatorii economici pot obtine informatii detaliate privind reglementarile obligatorii referitoare la protectia mediului: ministerul Mediului si Padurilor, tel. 0213160266, www.mmediu.ro; Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, tel. 0212071101 www.apm.ro; Garda nationala de Mediu, tel. 0213268970 www.gnm.ro. În acest sens, orice oferta prezentata va fi astfel întocmita încât sa permita autoritatii contractante sa o evalueze. PREZENTAREA OFERTEI TEHNICE ESTE OBLIGATORIE.” Din cele redate, este esențial a se sublinia mențiunea „Propunerea tehnică va fi in concordanta cu formularul de propunere tehnica”, fiind evident că informațiile obligatorii din formularul de propunere tehnică urmau a fi detaliate/dezvoltate/demonstrate/propuse de fiecare operator economic în parte în cadrul propunerii tehnice. Astfel, formularul în sine, fără detaliere (propunere tehnică) sau invers, propunerea tehnică fără formularul de propunere tehnică, nu putea să conducă decât la constatarea neconformității ofertei, în condițiile art. 139 din HG nr. 394/2016, conform cărora „(1) Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv.” Raportat la cele reținute anterior și în urma verificărilor efectuate, vizavi de maniera în care comisia de evaluare a verificat oferta depusă de către ... SRL, ținând seama de documentele aflate la dosarul cauzei, inclusiv de documentele de la dosarul achiziției publice, Consiliul constată că achizitoare a evaluat corect și legal oferta în discuție, în condițiile în care aceasta a inclus atât formularul de propunere tehnică cu conținutul obligatoriu impus de entitatea contractantă (inclusiv cerințele obligatorii ce au vizat abordarea propusă, planul de lucru pentru realizarea lucrării, strategia utilizată de ofertant pentru prevenirea conflictului de interese, subliniate de contestator ca nefiind incluse în formularul de propunere tehnică depus de către ... SRL) cât și propunerea tehnică în concordanță cu formularul de propunere tehnică, fiind respectate cerințele obligatorii din documentația de atribuire, comisia de evaluare exercitându-și atribuțiile conform art. 139 și următoarele din HG nr. 395/2016. Pagina 16 din 18

§ 17

Relevante în acest sunt și susținerile entității contractante conform cărora „propunerile tehnice depuse de ofertanți au fost evaluate într-o manieră transparentă și proporțională de către comisia de evaluare, în raport cu cerințele minime din caietul de sarcini, iar rezultatul evaluării se regăsește în procesul-verbal nr. 3616 din 02.11.2021, privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, document care de asemenea respectă dispozițiile Ordinului Președintelui ANAP nr. 1170/2021. În cuprinsul acestuia se menționează că procesul de evaluare s-a realizat pe baza informațiilor prezentate de ofertanți în propunerea tehnică, a documentelor suplimentare identificate în oferte și a clarificărilor solicitate”, precum și cele ale intervenientului ... SRL conform cărora „evaluarea ofertei sale s-a făcut prin raportare la toate cerințele din documentația de atribuire. A depus oferta completa, respectând cerințele documentației de atribuire și, în mod corect și temeinic, oferta a fost declarată conformă. (...) motivarea este teoretică, bazată pe presupuneri, fără dovezi sau argumente.” În aceste condiții, pentru considerentele expuse, constatând că susținerile ... SRL sunt neîntemeiate, Consiliul respinge criticile aduse de acesta vizavi de conținutul ofertei depusă de către ... SRL, menținând evaluarea efectuată de comisia de evaluare. Concluzii de respingere a criticilor sunt avute în vedere de către Consiliu și vizavi de accesul la conținutul ofertei depusă de către ... SRL, în condițiile în care se constată că oferta a fost însoțită de „Declaratia de confidențialitate” a conținutului acesteia, ba mai mult, se constată că entitatea contractantă a purtat o corespondență cu ofertantul în discuție vizavi de probarea confidențialității, sens în care ... SRL a înaintat adresa nr. 310 din 18.10.2021, în care a adus argumente în susținerea confidențialității conținutului ofertei, argumente luate în considerare de către achizitoare, Consiliul permițând accesul la dosarul cauzei, cu excepția documentelor declarate confidențiale de către ... SRL și în lipsa prezentării de către contestator a acordului la conținutul integral al ofertei din partea ... SRL Într-o atare situație, pentru toate considerentele expuse, Consiliul constată că susținerile ... SRL sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge contestația formulată de către ... SRL, în contradictoriu cu ..., ca nefondată. Pe cale de consecință, dată fiind soluția pronunțată pe fondul cauzei, Consiliul admite cererea de intervenție voluntară formulată de către ... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către ... SRL, cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca nefondată. Admite cererea de intervenție voluntară formulată de către ... SRL, cu sediul în ... și cu adresa de corespondență în ..., cu privire la contestația formulată de către ... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Pagina 17 din 18

§ 18

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 5 (cinci) exemplare originale, conține 18 (optsprezce) pagini Pagina 18 din 18

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.