AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2510/2021

COMPANIA ROMPREST SERVICE SA în contradictoriu cu SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA MILITAR CENTRAL "DR. CAROL DAVILA\

Decizia CNSC nr. 2510/C11/2720 din 10.11.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2510/C11/2720 din 10.11.2021

Data din document
2021-11-10
Complet
C11

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase”, anunț de participare nr. CN 1035728 din 12.10.2021, s-a solicitat Consiliului anularea procedurii de achiziție, a anunțului de participare și a documentației de atribuire în ceea ce privește „Servicii de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase” pentru locațiile Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” de pe teritoriul Sectorului 1 al Municipiului București. Prin încheierea nr. 2719/C11/2720/21.10.2021, Consiliul a admis cererea de suspendare a procedurii, formulată de către COMPANIA ROMPREST SERVICE SA. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația depusă de COMPANIA ROMPREST SERVICE SA și anulează procedura de licitație deschisă organizată de către SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ MILITAR CENTRAL „DR. CAROL DAVILA” în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

deosebit de importantă și nu poate fi asigurată la un nivel satisfăcător, decât în condițiile în care prestația se execută de către un prestator unic. Soluția prestării serviciului de colectare a deșeurilor de către un prestator unic - autoritate publică locală sau delegat al acesteia este una universală la nivelul Uniunii Europene și nu există niciun motiv ca România să facă excepție de la această regulă. În situația de față, precizează contestatoarea, se impune anularea prezentei proceduri și finalizarea unei proceduri de negociere inițiate cu ......... SA, prin încheierea unui contract de prestare a serviciilor. Pentru ......, unde există operator licențiat căruia i s-a delegat gestiunea serviciului prin procedura de achiziţie publică - licitație deschisă - și s-a încheiat un contract, în vigoare la acest moment, contract ce conferă ...... dreptul exclusiv de a presta serviciul, trebuie inițiată procedura de negocierea fără publicare prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 1…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2510/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 54544Data înregistrării: 2021-10-18
ContestatorCOMPANIA ROMPREST SERVICE SACUI 13788556
Autoritate contractantăSPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA MILITAR CENTRAL "DR. CAROL DAVILA\

2021_2510_2021_Decizie_2510.pdf, BO2021_2510_2021_BO2021_2510.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.669 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2510/C11/2720 Data: 10.11.2021 Prin contestația nr. 4394/18.10.2021, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 54544/18.10.2021, formulată COMPANIA ROMPREST SERVICE SA, cu sediul în București, b-dul Poligrafiei nr. 1C, etaj 3, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/3673/2011, având cod fiscal RO13788556, reprezentata legal de administrator Marian-Bogdan Adimi, împotriva anunțului de participare, a documentației de atribuire și a procedurii de licitație deschisă, organizată de SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ MILITAR CENTRAL „DR. CAROL DAVILA”, cu sediul în București, str. Vulcănescu Mircea nr. 88, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase”, anunț de participare nr. CN 1035728 din 12.10.2021, s-a solicitat Consiliului anularea procedurii de achiziție, a anunțului de participare și a documentației de atribuire în ceea ce privește „Servicii de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase” pentru locațiile Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” de pe teritoriul Sectorului 1 al Municipiului București. Prin încheierea nr. 2719/C11/2720/21.10.2021, Consiliul a admis cererea de suspendare a procedurii, formulată de către COMPANIA ROMPREST SERVICE SA. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Admite contestația depusă de COMPANIA ROMPREST SERVICE SA și anulează procedura de licitație deschisă organizată de către SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ MILITAR CENTRAL „DR. CAROL DAVILA” în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.

§ 3

2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 27.962 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2510/C11/2720 Data: 10.11.2021 Prin contestația nr. 4394/18.10.2021, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 54544/18.10.2021, formulată ......... SA, cu sediul în ........., b- dul ...., ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având cod fiscal ...., reprezentata legal de administrator ........., împotriva anunțului de participare, a documentației de atribuire și a procedurii de licitație deschisă, organizată de ......, cu sediul în ........., ........., ........., în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase”, anunț de participare nr. CN 1035728 din 12.10.2021, s-a solicitat Consiliului anularea procedurii de achiziție, a anunțului de participare și a documentației de atribuire în ceea ce privește „Servicii de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase” pentru locațiile ...... de pe teritoriul ...... al Municipiului .......... Prin încheierea nr. 2719/C11/2720/21.10.2021, Consiliul a admis cererea de suspendare a procedurii, formulată de către ......... SA. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SA solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. În motivarea contestației, ......... SA arată că, în temeiul dreptului său exclusiv, garantat prin lege şi prin contract, este îndreptăţită să încheie contractul care face obiectul procedurii în baza unei proceduri de Pagina 1 din 10

§ 2

negociere fără publicarea unui anunţ prealabil, fapt confirmat și de CNSC prin

§ 3

Decizia

§ 4

nr.

§ 5

2086/C8/2347/20.11.2019,

§ 6

Decizia

§ 7

nr. 24/C1/4441/04.01.2018, Decizia nr. 2226/C1/2221/07.10.2021, precum și de către Curtea de Apel ......... prin Hotărârea civilă nr. 28/13.01.2020, prin care se constată că, faţă de acest aspect, rezultă fără îndoială că, în temeiul art. 20 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 101/2006, prin contractul de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a ...... ......... s-a oferit ...... exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare pe aria administrativă a ...... pe toată durata contractului şi în speţă a colectării şi transportului deşeurilor menajere, de asemenea deşeurilor din cadrul instituţiilor, care din punctul de vedere al naturii şi al compoziţiei sunt comparabile cu deşeurile menajere, inclusiv fracţiile colectate separat. Afirmă că, în această speţă, există precedente clare și neinterpretabile, deoarece deciziile au rămas definitive și utilizatorii respectiv ai serviciului de salubrizare le-au pus în executare prin proceduri de negociere cu ......... SA. De asemenea, susține contestatoarea, ...... este organism de drept public cu sediul principal pe teritoriul ...... al Municipiului ........., nu este autoritate publică locală și nu are competența de a înfiinţa sau organiza serviciul public de salubrizare, în temeiul art. 2 alin. (3) lit. a) și art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, având calitatea de utilizator al serviciului public de salubrizare organizat de Consiliul Local al ...... al Municipiului ......... pe raza administrativă acestei subdiviziuni administrative. Totodată afirmă că organizatoarea procedurii nu are nici competența pentru elaborarea și aprobarea caietelor de sarcini pentru acest tip de servicii și în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea, coordonarea şi atribuirea serviciului de salubrizare a localităţilor, competențele aparținând exclusiv autorităților publice locale. Gestiunea serviciului public de salubrizare a fost delegată, de către ...... al Municipiului ........., ......, prin contractul de delegare a gestiunii nr. J077/S/30.06.2008 ce îi conferă exclusivitatea prestării serviciului pe teritoriul ....... Învederează faptul că, în virtutea acestui contract și în baza legii, ...... al Municipiului ......... are următoarele drepturi și obligații: Art. 6. - (1) Autoritățile deliberative ale unităților administrativ- teritoriale/sectoarelor municipiului ......... au competențe exclusive în ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea, coordonarea și atribuirea serviciului de salubrizare a localităților, având următoarele atribuții în domeniu: e) delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pe criterii de transparență, competitivitate și eficiență, precum și exercitarea atribuțiilor de administrare asupra bunurilor aparținând patrimoniului 2

§ 8

public sau privat al unităților administrativ-teritoriale aferente infrastructurii serviciului; h) elaborarea și aprobarea caietelor de sarcini și a regulamentelor serviciului, pe baza caietului de sarcini-cadru și a regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare, elaborate de A.N.R.S.C.; k) stabilirea taxelor speciale și aprobarea tarifelor pentru servicii de salubrizare, cu respectarea reglementărilor în vigoare; l) stabilirea, ajustarea ori modificarea tarifelor propuse de operator în conformitate cu normele metodologice elaborate și aprobate de A.N.R.S.C.; Art. 9. - (1) în exercitarea prerogativelor acordate prin prezenta lege, autoritățile administrației publice locale au, față de operatorul serviciului de salubrizare, următoarele obligații: f) să acorde operatorului dreptul exclusiv de a presta activitatea prin hotărârea de dare în administrare/hotărârea de atribuire a contractului de delegare a gestiunii, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori; g) să aprobe anual tarifele serviciului de salubrizare ajustate conform dispozițiilor legale, iar ......... SA are următoarele drepturi: Art. 20. - (1) în relația cu utilizatorii, direcți sau indirecți, drepturile și obligațiile operatorilor serviciului de salubrizare rezultă din hotărârile de dare în administrare, din contractele de delegare a gestiunii și din contractele de prestare a serviciului. e) exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare pe raza unităților administrativ-teritoriale, acordată fie în baza hotărârii de dare în administrare, fie în baza hotărârii de atribuire și a contractului de delegare a gestiunii. Cu utilizatorii serviciului, cum este cazul ......, pentru teritoriul ......, precizează autoarea contestației, contractul se încheie prin negocierea fără publicare prealabilă în conformitate cu prevederile art. 104 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice coroborat cu alin. (2) lit. c) ale aceluiaşi articol. În conformitate cu Legea nr. 101/2006 modificată și completată prin Legea nr. 99/2014, singurul operator licenţiat de ANRSC să presteze activitatea de salubrizare pe raza administrativ - teritorială a ...... pentru operaţiunile de colectare separată și transport separat al deşeurilor municipale și al deşeurilor similare provenite din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori este ......... SA și deţine exclusivitatea prestării serviciului. De asemenea, petenta învederează faptul că ...... al municipiului ......... este unitatea administrativ - teritorială care are delegată gestiunea prestării serviciului de salubritate pe raza administrativ - teritorială a acestuia către ......... SA din anul 2008, pentru următoarele activități: Pagina 3 din 10

§ 9

a) colectarea separată și transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori; b) colectarea și transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare și reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora; c) sortarea deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare în staţiile de sortare; d) măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice; e) curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice și menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ; f) colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public și predarea acestora către unităţile de ecarisaj sau către instalaţiile de neutralizare. În același context, menționează că, la articolul 7.1. din contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare pe teritoriul administrativ al ...... al Municipiului ........., la litera c), se stipulează că operatorul serviciului beneficiază de dreptul de a avea exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare pe aria administrativă a ...... pe toată durata contractului. Arată că dreptul ...... exclusiv își are izvorul în prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, prevederile Legii nr. 101/2006 a serviciului public de salubrizare a localităţilor și este un drept exclusiv acordat operatorilor de salubrizare printr o lege specială (Legea nr. 101/2006), iar acest drept nu poate face obiectul niciunei derogări. O instituţie publică nu are calitatea de autoritate contractantă în raport cu serviciile de salubrizare. Prin Legea nr. 101/2006, care este o lege specială în raport cu Legea nr. 98/2016, afirmă contestatoarea, se stabilesc, în mod clar, care sunt raporturile între părţile contractului de delegare a gestiunii: autoritatea contractantă este autoritatea publică locală care are calitatea de delegatar în sensul că deleagă gestiunea serviciului public de salubrizare. Conform legii, autoritatea publică locală are opţiunea de a păstra serviciul în gestiunea proprie, sau de a o delega către un operator. Cealaltă parte a contractului de delegare este operatorul delegat și licențiat al serviciului căruia i se deleagă acesta printr-o procedură de achiziţie publică. Prin delegare, autoritatea publică locală „atribuie” operatorului „toate, ori numai o parte din competenţele şi responsabilităţile proprii privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice, pe baza unui contract denumit în continuare„contract de delegare a gestiunii”, conform prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/2006. Conform art. 24 din Legea nr. 101/2006, utilizatorii serviciului 4

§ 10

public de salubritate sunt: b) persoanele fizice ori juridice care beneficiază individual de una sau de mai multe activităţi specifice serviciului de salubrizare, în cazul activităţilor a căror contractare se realizează pe baza unui contract de prestare a serviciului de salubrizare, încheiat în nume propriu cu operatorul licenţiat pentru prestarea serviciului

§ 11

în

§ 12

unitatea

§ 13

administrativ-teritorială/sectoarele municipiului ......... respectivă/respective (art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2006). Rezumând cele expuse, autoarea contestației arată următoarele: utilizatorii serviciului, cum sunt institutiile publice, sau orice organism de drept public, în speța Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central „Dr. Carol Davila”, au obligația de a încheia contracte pentru servicii de salubrizare reglementate prin Legea nr. 101/2006, cu autoritatea publică locala sau serviciile publice din subordinea acesteia, în cazul în care autoritatea publică locală a optat pentru gestiunea directa. În cazul în care autoritatea publică locală a optat pentru gestiunea delegată, competențele sale de prestare a serviciului sunt atribuite unui operator licențiat, iar instituțiile publice - persoane juridice au obligația de a încheia contractul strict cu acesta, competența exclusivă a autorității transmițându-se operatorului sub forma unui drept exclusiv. În cazul ...... dreptul exclusiv de prestare a serviciului, stabilit prin contract de delegare a gestiunii încheiat în urma unei proceduri de licitație publică, aparține singurului operator licențiat - ......... SA, iar procedura în baza căreia un utilizator al serviciului poate încheia contract pentru colectarea deșeurilor municipale, sau alte servicii de salubrizare similare, este aceea de negociere fără publicare prealabilă, conform articolului 104 alin. (1) lit. b), coroborat cu alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016. Exclusivitatea prestării serviciului de colectare și transport al deșeurilor municipale de către un singur prestator, fie ca acesta este un serviciu din subordinea autorității publice locale, ori un operator de salubritate licențiat, desemnat de către respectiva autoritate, este justificată din mai multe motive. Una dintre atribuțiile esențiale ale autorității publice locale este aceea de a asigura serviciile publice în beneficiul comunității locale. Datorită caracterului lor special, serviciile publice se sustrag sferei de influență a principiilor liberei concurențe și sunt administrate de autoritățile publice. Necesitatea ca aceste servicii să aibă un caracter unitar impune caracterul lor relativ monopolist, adică pe un teritoriu delimitat serviciul este prestat în mod exclusiv de către un singur operator. Libera concurență pe această piață ar determina soluții neunitare, de natură să afecteze profund calitatea serviciului. Pentru ca serviciul de salubrizare să aibă un nivel calitativ adecvat, el trebuie să fie prestat permanent pentru întreaga comunitate, adică să fie garantată continuitatea și ritmicitatea colectării, astfel încât să nu se poată forma depozite necontrolate de deșeuri și niciun producătorul deținător de deșeuri să nu se poată sustrage sistemului de colectare. Păstrarea unei evidențe exacte a colectării, a cantităților de deșeuri colectate și a modului în care acestea au fost tratate și eliminate este Pagina 5 din 10

§ 14

deosebit de importantă și nu poate fi asigurată la un nivel satisfăcător, decât în condițiile în care prestația se execută de către un prestator unic. Soluția prestării serviciului de colectare a deșeurilor de către un prestator unic - autoritate publică locală sau delegat al acesteia este una universală la nivelul Uniunii Europene și nu există niciun motiv ca România să facă excepție de la această regulă. În situația de față, precizează contestatoarea, se impune anularea prezentei proceduri și finalizarea unei proceduri de negociere inițiate cu ......... SA, prin încheierea unui contract de prestare a serviciilor. Pentru ......, unde există operator licențiat căruia i s-a delegat gestiunea serviciului prin procedura de achiziţie publică - licitație deschisă - și s-a încheiat un contract, în vigoare la acest moment, contract ce conferă ...... dreptul exclusiv de a presta serviciul, trebuie inițiată procedura de negocierea fără publicare prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 104 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice coroborat cu alin. (2) lit. c) ale aceluiaşi articol. În drept, invocă dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, art. 2 alin. (3) lit. a), art. 6, art. 9, art. 20, art. 24 alin. (1) lit. b), art. 8 din Legea nr. 101/2006, art. 104 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. c), art. 225 alin. (1) lit. d), art. 117 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. În probațiune, s-au depus, în copie, înscrisuri. Prin adresa nr. A26596/22.10.2021, înregistrată la CNSC cu nr. 55557/22.10.2021, ...... a transmis, în copie certificată, documentele dosarului achiziției publice. Prin adresa nr. A26737/28.10.2021, înregistrată la CNSC cu nr. 56714/29.10.2021, ...... a comunicat Consiliului că nu formulează un punct de vedere pentru a veni în întâmpinarea contestației, lăsând la latitudinea acestuia analizarea situației de față, aceasta dovedindu-se o speță nouă pentru instituția sa. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ...... a organizat o licitație deschisă în vederea încheierii acordului- cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase”, prin publicarea în SICAP a anunțului de participare nr. CN 1035728 din 12.10.2021. Valoarea estimată a acordului-cadru de servicii este de 1.988.554,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „prețul cel mai scăzut”. Împotriva anunțului de participare, a documentației de atribuire și a procedurii de atribuire, ......... SA a înaintat Consiliului contestația de față (consemnând cauțiunea în valoare de 39.771,08 lei, cu recipisa de consemnare nr. 207598355/1 din 22.10.2021, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, înregistrată la CNSC cu nr. 55708 din 25.10.2021), solicitând anularea procedurii de achiziție, a anunțului de participare și a 6

§ 15

documentației de atribuire în ceea ce privește „Servicii de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase” pentru locațiile ...... de pe teritoriul ...... al Municipiului .......... Consiliul constată că părțile se află în dispută asupra dreptului autorității contractante de a organiza o procedură de încheiere a unui acord-cadru având ca obiect prestarea de servicii de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase rezultate din activitatea spitalului, serviciile urmând a fi prestate, conform punctului 4.1 din caietul de sarcini, la locația spitalului, respectiv ........., ........., ........., în condițiile în care ......... SA are încheiat cu CONSILIUL LOCAL AL ...... un contract de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a ...... ........., ceea ce, susține contestatorul, îi conferă acestuia exclusivitate. În soluționarea prezentei, Consiliul reține că, potrivit atât Strategiei de contractare nr. A 25158 din 04.10.2021, cât și caietului de sarcini, necesitatea autorității contractante constă în asigurarea serviciilor de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase rezultate din activitatea spitalului, în locația unde acesta este amplasat, locație situată în ...... al municipiului .......... Categoriile de deșeuri regăsite înscrise în caietul de sarcini, ce fac obiectul prezentei achiziții, sunt: deșeuri municipale amestecate; deșeuri din grădini și parcuri; beton, pietre, cărămizi, țigle, materiale ceramice și sticlă, altele decât ambalaje; deșeuri din materiale textile. Potrivit Anexei nr. 2 din HG nr. 856/2002, deșeurile nepericuloase, a căror colectare, transport și evacuare este supusa achiziției contestată în prezent, intră în categoria deșeurilor „20. Deșeuri municipale și asimilabile din comerț, industrie, instituții, inclusiv fracțiuni colectate separat”. Rezultă astfel fără putință de tăgadă că necesitatea autorității contractante constă în colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase pe teritoriul ...... al Municipiului .......... În speță, contestatorul, potrivit contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a ...... al Municipiului ......... cu nr. J077/S/30.06.2008, se obligă, potrivit art. 2.1 din cadrul respectivului act juridic, să „presteze, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului de salubritate în aria administrativă a ...... și caietului de sarcini, anexe la prezentul Contract, următoarele activități ale serviciului de salubrizare a ...... al Municipiului .........: a) Precolectarea, colectarea și transportul deșeurilor municipale, inclusiv a deșeurilor toxice periculoase din deșeurile menajere, cu excepția celor cu regim special (…)”. Consiliul reține următoarele: - potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 „serviciile comunitare de utilități publice, denumite în continuare servicii de utilități publice, sunt definite ca totalitatea activităților reglementate prin prezenta lege și prin legi speciale, care asigură satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate și interes public general cu Pagina 7 din 10

§ 16

caracter social ale colectivităților locale, cu privire la: (...) e) salubrizarea localităților”. - potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr. 51/2006 „delegarea gestiunii unui serviciu de utilități publice - acțiunea prin care o unitate administrativ-teritorială atribuie unuia sau mai multor operatori, în condițiile prezentei legi, furnizarea/prestarea unui serviciu ori a unei activități din sfera serviciilor de utilități publice a cărui/cărei răspundere o are. Delegarea gestiunii unui serviciu/unei activități de utilități publice implică operarea propriu-zisă a serviciului/activității, punerea la dispoziție a sistemului de utilități publice aferent serviciului/activității delegat/delegate, precum și dreptul și obligația operatorului de a administra și exploata sistemul de utilități publice respectiv. Delegarea gestiunii poate fi efectuată și de asociațiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, în baza unui mandat special acordat de acestea”; - potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 51/2006 „licență - act emis de autoritatea

§ 17

de

§ 18

reglementare

§ 19

competentă, în

§ 20

exercitarea competențelor partajate cu autoritățile administrației publice locale, prin care se recunosc dreptul și capacitatea de a furniza/presta un serviciu/o activitate de utilitate publică în condițiile legislației aplicabile domeniului reglementat”; - potrivit art. 2 alin. (1) - (3) din Legea nr. 101/2006: ”(1) Serviciul public de salubrizare a localităților face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale ori ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, în scopul salubrizării localităților. (2) Serviciul public de salubrizare a localităților, denumit în continuare serviciu de salubrizare, se organizează pentru satisfacerea nevoilor comunităților locale ale unităților administrativ-teritoriale. (3) Serviciul de salubrizare cuprinde următoarele activități: a) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori; (...)”. Potrivit anexei la Ordinul nr. 82/2015 al președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice: - art. 4 pct. 4.15 „deșeuri menajere” reprezintă „deșeuri provenite din gospodării/locuințe, inclusiv fracțiile colectate separat, și care fac parte din categoriile 15.01 și 20 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii 8

§ 21

deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, cu completările ulterioare”; - art. 4 pct. 4.16 „deșeuri municipale” reprezintă „deșeuri menajere și deșeuri similare, inclusiv fracțiile colectate separat”; - art. 4 pct. 4.22 „deșeuri similare” reprezintă „deșeuri provenite din activități comerciale, din industrie și instituții care, din punctul de vedere al naturii și al compoziției, sunt comparabile cu deșeurile menajere, exclusiv deșeurile din producție, din agricultură și din activități forestiere”; - art. 4 pct 4.23 „deşeuri stradale” reprezintă „deşeuri specifice căilor de circulaţie publică, provenite din activitatea cotidiană a populaţiei, de la spaţiile verzi, de la animale, din depunerea de substanţe solide provenite din atmosferă”. Față de aceste aspecte rezultă, că în temeiul art. 20 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006, prin contractul de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a ...... ......... sus menționat, art. 7.1 lit. c) s-a oferit contestatorului exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare pe aria administrativă a ...... pe toată durata contractului, respectiv, conform art. 2.1. lit. a) Precolectarea, colectarea și transportul deșeurilor deșeurilor municipale (care fac parte din categoria de deșeuri 20 din anexa nr. 2 la HG nr. 856/2002) și deșeuri similare din cadrul instituțiilor care, din punctul de vedere al naturii și al compoziției, sunt comparabile cu deșeurile menajere, inclusiv fracțiile colectate separat. În această situație, autoritatea contractantă ...... are calitatea de utilizator al serviciului de salubrizare astfel cum este definit la art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2006 „În funcție de tipul activității, pot fi utilizatori ai serviciului de salubrizare: (...) b) persoanele fizice ori juridice care beneficiază individual de una sau de mai multe activități specifice serviciului de salubrizare, în cazul activităților a căror contractare se realizează pe baza unui contract de prestare a serviciului de salubrizare, încheiat în nume propriu cu operatorul licențiat pentru prestarea serviciului în unitatea administrativ- teritorială/sectoarele municipiului ......... respectivă/respective”. In consecință, având în vedere că, pentru ...... al Municipiului ........., există în derulare contractul cu nr. J077/S/30.06.2008, prin care SC ...... i s-a delegat prestarea serviciilor de salubritate, printre care și colectarea și transportul deșeurilor municipale, pe raza respectivului sector, având un drept exclusiv în prestarea acestor servicii pe o perioadă de 25 de ani, începând de la data semnării respectivului act juridic, Consiliul reține, ca întemeiate criticile contestatorului cu privire la organizarea acestei proceduri de achiziție publică. Consiliul reține că în același sens s-a pronunțat anterior și prin decizia nr. 2086/C8/2347 din 20.11.2019, plângerea formulată împotriva ei fiind respinsă ca nefondată prin decizia nr. 28 din 13.01.2020 a Curții de Apel ........., precum si prin decizia nr. 695/C2/611 din 06.04.2021, Pagina 9 din 10

§ 22

plângerea formulată împotriva ei fiind respinsă ca nefondată prin decizia nr. 1082 din 25.05.2021 a Curții de Apel .......... Luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus menționate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul urmează să admită contestația depusă de ......... SA și sa dispuna anularea procedurii de licitatie deschisa organizata de catre ...... în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase”. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de ......... SA și anulează procedura de licitație deschisă organizată de către ...... în vederea încheierii acordului- cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport și evacuare deșeuri nepericuloase”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ...... ....... .... Redactată în 4 exemplare, conține 10 pagini. Redactată practicaua deciziei ..... 10

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.