Decizie 2421/2021
Decizie CNSC2021_2421_2021_Decizie_2421.pdf, BO2021_2421_2021_BO2021_2421.pdf
Document CNSC
SYNTTERGY CONSULT SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA SF. APOSTOL ANDREI
Decizia CNSC nr. 2421/C4/2654, 2743 din 01.11.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Dezinfectanți” – Lotul 15 Dezinfectant pentru suprafețe și aeromicrofloră prin pulverizare, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. 52086/29.09.2021, emis de autoritatea contractantă privind evaluarea realizată pentru Lotul 15 și a actelor subsecvente acestuia; -Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunţarea la contestaţia ce formează obiectul dosarului nr. 2743/2021, formulată de SC SYNTTERGY CONSULT SRL pentru lotul 14. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia ce formează obiectul dosarului nr. 2654/2021, formulată de către SC SYNTTERGY CONSULT SRL, pentru lotul 15, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF. APOSTOL ANDREI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformita…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_2421_2021_Decizie_2421.pdf, BO2021_2421_2021_BO2021_2421.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2421/C4/2654, 2743 Data: 01.11.2021 I. Prin contestaţia nr. 6411/08.10.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 52921/08.10.2021, înaintată de SC SYNTTERGY CONSULT SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, Aleea prof. Valeriu Bologa nr. 3, bl. 2, Parter, Spațiul Comercial nr. 1, județul Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J12/1516/2002, având CUI 1446373, reprezentată legal prin administrator Victor Duhanes, formulată împotriva raportului procedurii nr. 52086/29.09.2021, emis de SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF. APOSTOL ANDREI, cu sediul în Constanța, str. Tomis nr. 145, județul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Dezinfectanți” – Lotul 15 Dezinfectant pentru suprafețe și aeromicrofloră prin pulverizare, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. 52086/29.09.2021, emis de autoritatea contractantă privind evaluarea realizată pentru Lotul 15 și a actelor subsecvente acestuia; -
anularea
comunicării
rezultatului
procedurii
nr. 52094/29.09.2021; - obligarea autorității contractante la reluarea procesului de evaluare tehnică a ofertei sale pentru Lotul 15. II. Prin contestaţia nr. 6741/20.10.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 55161/21.10.2021, înaintată de SC SYNTTERGY CONSULT SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, Aleea prof. Valeriu Bologa nr. 3, bl. 2, Parter, Spațiul Comercial nr. 1, județul Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J12/1516/2002, având CUI 1446373, reprezentată legal prin administrator Victor Duhanes, formulată împotriva raportului procedurii nr. 54375/12.10.2021, emis de SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF. APOSTOL ANDREI, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea încheierii acordului- cadru având ca obiect „Dezinfectanți” – Lotul 14 Șervețele saturate cu dezinfectant rapid, pentru suprafețe, s-a solicitat: Pagina 1 din 2
- anularea raportului procedurii nr. 54375/12.10.2021, emis de autoritatea contractantă privind evaluarea realizată pentru Lotul 14 și a actelor subsecvente acestuia; -
anularea
comunicării
rezultatului
procedurii
nr. 54399/12.10.2021; - obligarea autorității contractante la reluarea procesului de evaluare tehnică a ofertei sale pentru Lotul 14. Contestaţiile vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunţarea la contestaţia ce formează obiectul dosarului nr. 2743/2021, formulată de SC SYNTTERGY CONSULT SRL pentru lotul 14. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia ce formează obiectul dosarului nr. 2654/2021, formulată de către SC SYNTTERGY CONSULT SRL, pentru lotul 15, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF. APOSTOL ANDREI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... I. Prin contestaţia nr. 6411/08.10.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 52921/08.10.2021, înaintată de SC ...SRL, cu sediul în …., reprezentată legal prin administrator …., formulată împotriva raportului procedurii nr. 52086/29.09.2021, emis de ..., cu sediul în …., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Dezinfectanți” – Lotul 15 Dezinfectant pentru suprafețe și aeromicrofloră prin pulverizare, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. 52086/29.09.2021, emis de autoritatea contractantă privind evaluarea realizată pentru Lotul 15 și a actelor subsecvente acestuia; -
anularea
comunicării
rezultatului
procedurii
nr. 52094/29.09.2021; - obligarea autorității contractante la reluarea procesului de evaluare tehnică a ofertei sale pentru Lotul 15. II. Prin contestaţia nr. 6741/20.10.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 55161/21.10.2021, înaintată de SC ...SRL, cu sediul în …, reprezentată legal prin administrator …., formulată împotriva raportului procedurii nr. 54375/12.10.2021, emis de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Dezinfectanți” – Lotul 14 Șervețele saturate cu dezinfectant rapid, pentru suprafețe, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. 54375/12.10.2021, emis de autoritatea contractantă privind evaluarea realizată pentru Lotul 14 și a actelor subsecvente acestuia; -
anularea
comunicării
rezultatului
procedurii
nr. 54399/12.10.2021; - obligarea autorității contractante la reluarea procesului de evaluare tehnică a ofertei sale pentru Lotul 14. Pagina 1 din 13
Contestaţiile vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţiile de faţă, prin care SC ...SRL critică decizia autorității contractante de a respinge ca neconforme ofertele depuse pentru Loturile 14 și 15, solicitând cele menţionate în partea introductivă a deciziei. I. Prin contestaţia nr. 6411/08.10.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 52921/08.10.2021, SC ...SRL, în calitate de participant la procedura de atribuire a Lotului 15 - Dezinfectant pentru suprafețe și aeromicrofloră prin pulverizare, reclamă decizia autorității contractante de a respinge oferta sa ca neconformă, motivat de faptul că, din analiza fişei tehnice a produsului ofertat, nu a fost regăsită indicaţia de utilizare a dezinfectantului pentru suprafeţe şi aeromicrofloră, astfel cum s-a impus prin caietul de sarcini. Nevoia autorității contractante, definită prin cerinţele din caietul de sarcini, este de a contracta un produs dezinfectant pentru suprafeţe și aeromicrofloră prin pulverizare (pentru dezinfecția terminală) care să se pulverizeze cu ajutorul unei pompe sau nebulizator în zonele contaminate, pentru dezinfecția terminală. Contestatoarea învederează Consiliului că produsul ofertat, Amity HP 75 este un dezinfectant sporicid de nivel înalt gata de utilizare (HLD) folosit şi împreună cu alte sisteme automate de decontaminare, așa cum este menționat în fișa tehnică a produsului (pag. 11 din dosarul propunerii tehnice). Conform fișei tehnice poate fi folosit și în reprocesarea automată a endoscoapelor, dar, în opinia sa, autoritatea contractantă avea obligația de a efectua o analiză aplicată, tehnică, a ofertei sale și de a analiza fiecare document depus în cadrul propunerii tehnice. Pe prima pagină a Pliantului (pag. 09 din dosarul propunerii tehnice), pliant emis de către producător, se menționează că Amity HP 75 este un dezinfectant RTU de nivel înalt ce are la bază peroxidul hidrogen şi care este destinat reprocesării automate a endoscoapelor (AER), precum şi pentru alte sisteme automate de decontaminare şi echipamente de decontaminare aerogenă. Totodată, la secţiunea privind calitățile produsului se face referire la complianta produsului Amity HP 75 cu standardul NF T 72-281. Standardul NF T 72-281 - Metode de dezinfecţie a suprafeţelor în aer Determinarea activităţii bactericide, fungicide, levuricide, micobactericide, tuberculicide, sporicide şi virucide este standardul ce defineşte metode de testare în condiţii reale pe care trebuie să le Pagina 2 din 13
îndeplinească
produsele
dezinfectante
destinate
dezinfecției aeromicroflorei. De asemenea, petenta arată că la paginile 20 și 21 din cadrul propunerii tehnice se regăsește proiectul de etichetă al produsului unde apare informaţia că Produsul Amity HP75 este dozat direct prin intermediul dispozitivului AirDecon 200/300. În concluzie, aceasta apreciază că cerinţele tehnice solicitate de autoritatea contractantă au fost îndeplinite prin declararea și asumarea modalității de îndeplinire a cerinţelor, susținute de documente tehnice depuse la dosarul propunerii tehnice, respectiv fișa tehnică, pliantul și eticheta produsului. În procesul de evaluare, autoritatea contractantă trebuie să efectueze o verificare in integrum și cu maximă atenție a tuturor aspectelor prezentate și ofertate în cadrul propunerii tehnice, astfel încât să se asigure că nu i-a scăpat neverificat niciun element. Cum din documentele tehnice depuse rezultă îndeplinirea cerinţelor tehnice, petenta consideră că respingerea ofertei sale, pentru LOT 15, ca neconformă este netemeinică și nelegală, rezultatul fiind viciat și lovit de nulitate. Autoritatea contractantă a transmis documentele relevante în soluţionarea contestaţiei, ataşat punctului de vedere nr. 54898/14.10.2021, înregistrat la Consiliu cu nr. 54356/18.10.2021, prin care solicită pe cale de excepție, respingerea contestaţiei ca tardiv formulată, iar pe fondul cauzei, ca nefondată, având în vedere următoarele considerente: Pe cale de excepție, autoritatea contractantă solicită Consiliului să constate decăderea contestatoarei din dreptul de a formula contestaţie, motivat de faptul că aceasta a nesocotit termenul legal de 7 zile în care putea formula în mod legal contestaţie, cu consecinţa respingerii acesteia ca tardiv formulată. Lotul 15 vizează bunul reprezentat de Dezinfectant pentru suprafeţe şi aeromicrofloră prin pulverizare, iar valoarea estimată a achiziţiei pentru acest lot este de minim 158.000 lei - maxim 168.000 lei. Cum valoarea estimată a achiziţiei pentru Lotul 15 este sub pragul valoric de 994.942 lei, prag specific contractelor de achiziţii publice/acordurilor-cadru de produse şi de servicii atribuite de Consiliul judeţean, Consiliul local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi de instituţiile publice aflate în subordinea acestora (Spitalul fiind în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa), reglementat de dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, autoritatea contractantă apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Atât raportului procedurii nr. 52086/29.09.2021, privind evaluarea realizată pentru LOT 15, cât şi comunicarea nr. 52094/29.09.2021, au fost comunicate la data de 29.09.2021. Termenul de 7 zile, calculat în Pagina 3 din 13
acord cu prevederile art. 5 din Legea nr. 101/2016, s-a împlinit la ultima oră a zilei de 07.10.2021. Având în vedere că SC ...SRL a comunicat contestația atât către ... …., cât și către CNSC, la data de 08.10.2021, cu depăşirea termenului legal de 7 zile, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca fiind tardiv formulată. Pe fondul cauzei, autoritatea contractantă solicită respingerea acesteia ca nefondată, având în vedere că la pagina 26 din caietul de sarcini, în referire la Lotul 15 Dezinfectant pentru suprafeţe şi aeromicrofloră prin pulverizare, sunt indicate cerinţele tehnice obligatorii ale produsului în cauză, cerințe pe care contestatoarea trebuia să le respecte. În urma analizării Propunerii tehnice a contestatoarei SC ...SRL, autoritatea contractantă a declarat oferta acesteia neconformă, întrucât „nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”, pentru următoarele motive: „Comisia a constatat, din analiza fişei tehnice a produsului ofertat, că este «dezinfectant sporicid de nivel înalt pe bază de peroxid» pentru «endoscoape flexibile şi dispozitive medicale». Nu se regăsește în cuprinsul acestui document indicaţia de utilizare pentru suprafeţe și aeromicrofloră, astfel cum s-a impus prin caietul de sarcini şi rezultă şi din titlul dezinfectantului licitat: «Dezinfectant pentru suprafeţe şi aeromicrofloră prin pulverizare»”. Analizând propunerea tehnică a contestatoarei ...SRL, comisia de evaluare a constatat următoarele: - la pag. 8, la secţiunea Aria produselor acoperite de certificare, se regăseşte produsul ofertat, Amity HP 75, ce este un „Dezinfectant sporicid de nivel înalt (sterilizant la rece) pentru dispozitive medicale invazive și non-invazive, instrumentar chirurgical, instrumentar stomatologic și endoscoape flexibile”. - la pag. 9, traducere Pliant, se menţionează că produsul „Amity HP 75 este un dezinfectant RTU de nivel înalt ce are la bază peroxidul hydrogen şi care este destinat reprocesării automate a endoscoapelor (AER), precum și pentru alte sisteme automate de decontaminare și echipamente de decontaminare aerogenă. Acest produs este potrivit pentru dezinfectarea endoscoapelor flexibile și a dispozitivelor medicale.” - la pag. 10, traducere Pliant, se menţionează că produsul „Dezinfectantul Amity HO 75 este destinat dezinfecției dispozitivelor medicale critice şi semi-critice prin reprocesare automată (AER). (...) Compatibilitatea soluţiei Amity HP 75 a fost stabilită în urma unei serii de teste de expunere extensive. În plus, s-au realizat teste de biocompatibilitate pentru a se demonstra puterea de curăţare a componentelor chimice de pe endoscoapele flexibile”. - la pag. 11, secţiunea Informaţii tehnice, se menţionează că produsul ofertat „este potrivit pentru dezinfecția endoscoapelor flexibile şi a dispozitivelor medicale, în general”. Pagina 4 din 13
- la pag. 12, secţiunea Compatibilitate, se menţionează că „Soluţia Amity HP 75 HLD este potrivită pentru toate tipurile de endoscoape flexibile, instrumente şi dispozitive medicale sensibile la căldură”. - la pag. 13, secţiunea Domeniu de utilizare, se menţionează destinaţia specifică a produsului ofertat şi anume: „Pentru curăţarea instrumentarului de endoscopie și a echipamentelor de reprocesare automată a endoscoapelor”. - la pag. 15, secţiunea Utilizare, se specifică faptul că produsul ofertat este un „Dezinfectant sporicid de nivel înalt pentru instrumentarul și dispozitivele medicale”. - la pag. 19, secţiunea Alte informaţii, se menţionează expres faptul că „Informaţiile furnizate sunt valabile doar dacă produsul este utilizat conform recomandărilor producătorului. Produsul nu va fi utilizat pentru scopuri nemenționate la secţiunea 1”. Astfel, coroborând cerinţele tehnice din cuprinsul caietului de sarcini cu destinaţia specifică a produsului ofertat de contestatoare, de dezinfectant pentru instrumentar şi dispozitive medicale, s-a observat că acesta nu acoperă cerinţa ca dezinfectantul să fie destinat pentru suprafeţe şi aeromicrofloră prin pulverizare (pentru dezinfecţia terminală). Autoritatea contractantă arată că, în acest sens, sunt importante şi specificaţiile tehnice ale produsului, de la secţiunea Utilizare, care indică faptul că produsul ofertat este un dezinfectant destinat pentru instrumentarul şi dispozitivele medicale. Nu în ultimul rând, specificaţiile tehnice de la secţiunea Alte informaţii sunt stricte sub aspectul destinaţiei dezinfectantului ofertat, în sensul că acestea indică în mod expres că produsul nu poate fi folosit decât conform recomandărilor producătorului, respectiv doar pentru dezinfectarea endoscoapelor flexibile şi a dispozitivelor medicale. Chiar şi testele de biocompatibilitate ale produsului ofertat s-au realizat pentru a se demonstra puterea de curăţare a componentelor chimice de pe endoscoapele flexibile. Toate aceste aspecte conduc la concluzia că produsul ofertat nu echivalează cu un dezinfectant pentru suprafeţe şi aeromicrofloră prin pulverizare (pentru dezinfecţia terminală), iar încercarea contestatoarei de a extinde destinaţia produsului în afara specificaţiilor acestuia de a fi utilizat doar pentru curăţarea componentelor chimice de pe endoscoapele flexibile, este nepermisă şi în afara unor cerinţe tehnice riguroase, stabilite chiar de către producător. În concluzie, autoritatea contractantă precizează că cerinţele caietului de sarcini sunt clare, iar în lipsa unui produs ofertat care să corespundă specificaţiilor tehnice exprese, în mod corect oferta societăţii SC ...SRL a fost declarată neconformă, iar contestaţia se impune a fi respinsă ca nefondată. II. Prin cea de a doua contestaţie nr. 6741/20.10.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. Pagina 5 din 13
55161/21.10.2021, SC ...SRL, în calitate de ofertant la Lotul 14 Șervețele saturate cu dezinfectant rapid, pentru suprafețe, critică decizia autorității contractante de a respinge oferta sa ca neconformă. Contestatoarea a transmis adresa nr. 6884/26.10.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 56165/26.10.2021, prin care a formulat renunţare la contestaţia nr. 6741/20.10.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 55161/21.10.2021, ce face obiectul dosarului nr. 2743/2021, privind procedura având ca obiect „Dezinfectanți” – Lotul 14 Șervețele saturate cu dezinfectant rapid, pentru suprafețe, organizată de .... Cu observarea prevederilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul urmează să ia act de renunţarea la contestația nr. 6741/20.10.2021, depusă de SC ...SRL. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, pe loturi, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1026408 din 24.11.2020 și a documentației de atribuire aferente, pentru contractul având ca obiect „Dezinfectanți”, valoarea estimată fiind cuprinsă între 16.239.058,40 și 17.522.804,80 lei, fără TVA, iar pentru lotul 15 între 158.000 lei și 168.000 lei, iar data limită pentru depunerea ofertelor 06.01.2021, ora 15:00. Criteriul de atribuire stabilit este „Prețul cel mai scăzut”. În cadrul procedurii de atribuire, pentru lotul 15, au fost depuse 2 oferte, respectiv SC S.I.A.T. SRL și SC ...SRL, contestatoarea din prezenta cauză. Consiliul constată că la dosarul cauzei a fost depusă de către SC ...SRL recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207571408/1 din 12.10.2021, a sumei de 2.240,00 lei, emisă de CEC Bank Sucursala Piața Victoriei, respectându-se, astfel, dispozițiile art. 61¹ din Legea nr. 101/2016. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire a formulat contestație SC ...SRL, prin care critică decizia autorității contractante de declarare neconformă a ofertei sale și de anulare a procedurii de atribuire pentru lotul 15, și solicită anularea raportului procedurii de atribuire pentru lotul 15 și obligarea autorității contractante de a reevalua oferta sa pentru acest lot. Înainte de a proceda la soluționarea pe fond a contestației, Consiliul constată că prin punctul de vedere autoritatea contractantă invocă excepția tradivității acesteia. Pagina 6 din 13
Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul va analiza cu precădere excepția invocată de către autoritatea contractantă. Consiliul constată că în susținerea excepției tardivității autoritatea contractantă arată că, raportat la valoarea estimată a lotului 15, care este inferior pragului valoric de 994.942 lei, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Arată, de asemenea, că atât raportul procedurii de atribuire cât și adresa nr. 52094/ au fost comunicate în data de 29.09.2021, situație în care termenul de contestare de 7 zile s-a împlinit în data de 07.10.2021, iar contestația a fost transmisă în data de 08.10.2021, cu nerespectarea termenului de contestare. Din analiza documentelor depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată că legiuitorul a stabilit la art. 8 din Legea nr. 101/2016 faptul că: „(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorial sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii; b) 7 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”. Prin urmare, termenul de contestare se calculează având în vedere valoarea estimată a întregii proceduri de atribuire, și nu a valorii estimate pe loturi, situație în care Consiliul constată că prezenta contestație a fost depusă în termenul de contestare de 10 zile de la data comunicării actului atacat, motiv pentru care va respinge excepția tardivității contestației. Pagina 7 din 13
Pe fondul cauzei, Consiliul constată că în ceea ce privește decizia de respingere a ofertei depusă de SC ...SRL, aceasta a fost comunicată prin adresa nr. 52094/29.09.2021, ocazie cu care autoritatea contractantă aduce la cunoștință acesteia motivele concrete avute în vedere în luarea deciziei, respectiv: „Referitor la procedura licitație deschisă ONLINE, în vederea atribuirii ACORDULUI-CADRU 24 luni Furnizare «DEZINFECTANȚI» - 19 loturi, data limită de depunere a ofertelor 06.01.2021, în temeiul art. 215 (1) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, vă informăm că procedura s-a finalizat prin ANULAREA LOTULUI 15, în temeiul art. 212 (1) litera a) din H.G. 395/2016 actualizată: «Art. 212 – (1) Autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: a) dacă nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau dacă nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă» întrucât au fost deuse numai oferte neconforme sau inacceptabile. În temeiul art. 215 (1) și (2) – litera b) din Legea nr. 98/2016 actualizată, vă informăm ca oferta dumneavoastră pentru Lotul nr. 15 (produs ofertat AMITY HP 75) a fost RESPINSĂ în temeiul art. 137 (1) din HG 395/2016. Oferta dumneavoastră pentru Lotul nr. 15 Dezinfectant pentru suprafețe și aeromicrofloră prin pulverizare a fost declarată NECONFORMĂ în temeiul art. 215 (5) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu 137 (3) lit. a) din H.G. 395/2016, întrucât «nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini», pentru următoarele motive: Comisia a constatat, din analiza fișei tehnice a produsului ofertat, că este «dezinfectant sporicid de nivel înalt pe bază de peroxid» pentru «endoscoape flexibile și dispozitive medicale». NU se regăsește în cuprinsul acestui document indicația de utilizare pentru suprafețe și aeromicrofloră, astfel cum s-a impus prin caietul de sarcini și rezultă și din titlul dezinfectantului licitat: «Dezinfectant pentru suprafețe și aeromicrofloră prin pulverizare»”. Consiliul constată că prin caietul de sarcini autoritatea contractantă a stablit pentru lotul 15 următoarele specificații tehnice: „Lot nr. 15 Dezinfectant pentru suprafeţe și aeromicrofloră prin pulverizare (pentru dezinfecția terminală) Condiţii obligatorii: - Să prezinte Aviz sanitar valabil la data prezentării; - Să prezinte Referat de evaluare tehnică emis de către un Institut de Sănătate Publică, pentru produsele avizate înainte de 2010; pentru produsele avizate după 2010, prezentarea avizului BIO - Să prezinte Fişa tehnică de securitate a produsului conform Regulament CE 453/2010 - Să respecte prevederile HG nr. 617/2014 Pagina 8 din 13
- Să prezinte Certificat de înregistrare ca dispozitiv medical sau marcajul european CE conform sau Declaraţie de conformitate cu DIRECTIVA 93/42/EEC emisă de producător - Să prezinte Certificate de calitate pentru producător - Să prezinte un spectru larg de acţiune conform SR EN 14885:2015, conform OMS 961/2016 si recomandărilor OMS nr. 1082/731/2016: Bactericidă: EN 13727 (2,1), Bactericidă/fungicidă: EN 13697 (2,2), Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), Fungicidă: EN 13624 (Candida albicans + Aspergillus niger) (2,1), Micobactericidă/tuberculocida: EN 14348 (2,1), Virucidă: EN 14476 (2,1); - Să fie indicat și să poata fi utilizat
pentru suprafeţe
din orice material, aparatură, din săli de naştere, săli de operaţie, săli de tratamente, saloane, blocuri operatorii, servicii de terapie intensivă. - Să respecte HG nr. 617/2014 privind avizarea și comercializarea produselor biocide, și anume să conţină substanţe active numai din „Lista substanţelor chimice active permise în produsele dezinfectante în Comunitatea Europeană". - Să nu conţină clor, glutaraldehidă sau formaldehidă - Să poată fi diluat cu apă și să se
pulverizeze
cu ajutorul unei pompe sau nebulizator
în zonele contaminate pentru dezinfecția terminală. - Timp de acţiune maxim : 60 minute; - Să fie biodegradabil în proporţie de minim 98%. - Termenul de garanţie al produsului concentrat în ambalajul original să fie de minim doi ani; - Forma de ambalare: flacon de 1 - 2 litri; Preţul ofertat va fi: preţul pentru un litru/kg concentrat și preţul/ metru3, respectiv preţul pentru cantitatea necesară dezinfecției unui metru cub. Departajarea ofertelor de preț se va face în baza preţul/metru3, respectiv preţul pentru cantitatea necesară dezinfecției unui metru cub. Prețul ofertat va fi: prețul pentru un litru/kg concentrate și prețul/metru³, respectiv prețul pentru cantitatea necesară dezinfecției unui metru cub. Depatajarea ofertelor de preț se va face în baza prețului/metru³, respectiv prețul pentru cantitatea necesară dezinfecției unui metro cub”. Analizând conținutul propunerii tehnice depuse de SC ...SRL pentru lotul 15, Consiliul constată caracterul neconform al acesteia, având în vedere că, așa cum a reținut și autoritatea contractantă ca motiv de respingere a ofertei, din analiza fișei tehnice a produsului ofertat rezultă că este „Dezinfectant sporicid de nivel înalt pe bază de peroxid (agent de sterilizare la rece) pentru endoscoape flexibile și dispozitive medicale”, și faptul că „NU se regăsește în cuprinsul acestui document indicația de utilizare pentru suprafețe și aeromicrofloră”, așa cum s-a impus prin caietul de sarcini. Pentru a concluziona astfel, Consiliul a constatat că în documentele depuse în dovedirea îndeplinirii specificațiilor tehnice sunt informații care sunt aferente unui altfel de dezinfectant decât cel solicitat la lotul 15, SC ...SRL ofertând un „Dezinfectant sporicid de nivel înalt pe bază de peroxide pentru endoscoape flexibile și dispozitive medicale” în loc de „Dezinfectant pentru suprafețe și aeromicrofloră prin pulverizare”. Consiliul va reține ca pertinente argumentele prezentate de către autoritatea contractantă în punctul de vedere prin care arată care sunt Pagina 9 din 13
informațiile din documentația tehnică a produsului care conduc la concluzia că produsul nu este un „Dezinfectant pentru suprafețe și aeromicrofloră prin pulverizare”. Verificând înscrisurile depuse în propunerea tehnică pentru lotul 15, Consiliul reține că într-adevăr: - la pag. 8, la secţiunea Aria produselor acoperite de certificare, se regăseşte produsul ofertat, Amity HP 75, ce este un „Dezinfectant sporicid de nivel înalt (sterilizant la rece) pentru dispozitive medicale invazive și non-invazive, instrumentar chirurgical, instrumentar stomatologic și endoscoape flexibile”. - la pag. 9, traducere Pliant, se menţionează că produsul „Amity HP 75 este un dezinfectant RTU de nivel înalt ce are la bază peroxidul hydrogen şi care este destinat reprocesării automate a endoscoapelor (AER), precum și pentru alte sisteme automate de decontaminare și echipamente de decontaminare aerogenă. Acest produs este potrivit pentru dezinfectarea endoscoapelor flexibile și a dispozitivelor medicale.” - la pag. 10, traducere Pliant, se menţionează că produsul „Dezinfectantul Amity HO 75 este destinat dezinfecției dispozitivelor medicale critice şi semi-critice prin reprocesare automată (AER). (...) Compatibilitatea soluţiei Amity HP 75 a fost stabilită în urma unei serii de teste de expunere extensive. În plus, s-au realizat teste de biocompatibilitate pentru a se demonstra puterea de curăţare a componentelor chimice de pe endoscoapele flexibile”. - la pag. 11, secţiunea Informaţii tehnice, se menţionează că produsul ofertat „este potrivit pentru dezinfecția endoscoapelor flexibile şi a dispozitivelor medicale, în general”. - la pag. 12, secţiunea Compatibilitate, se menţionează că „Soluţia Amity HP 75 HLD este potrivită pentru toate tipurile de endoscoape flexibile, instrumente şi dispozitive medicale sensibile la căldură”. - la pag. 13, secţiunea Domeniu de utilizare, se menţionează destinaţia specifică a produsului ofertat şi anume: „Pentru curăţarea instrumentarului de endoscopie și a echipamentelor de reprocesare automată a endoscoapelor”. - la pag. 15, secţiunea Utilizare, se specifică faptul că produsul ofertat este un „Dezinfectant sporicid de nivel înalt pentru instrumentarul și dispozitivele medicale”. - la pag. 19, secţiunea Alte informaţii, se menţionează expres faptul că „Informaţiile furnizate sunt valabile doar dacă produsul este utilizat conform recomandărilor producătorului. Produsul nu va fi utilizat pentru scopuri nemenționate la secţiunea 1”. Astfel, din toate aceste informații rezultă, fără dubiu, că produsul ofertat este un dezinfectant ce poate fi utilizat pentru instrumentarul de Pagina 10 din 13
endoscopie și pentru endoscoape, deși pentru dezinfecția acestora autoritatea contractantă a stabilit un lot distinct, respectiv lotul 18. Astfel, Consiliul constată că la lotul 18 au fost solicitate „Soluții pentru mașina de spălat endoscoape WASSENBURG”, respectiv „Dezinfectant compatibil cu mașina de spălat endoscoape” și „Detergent curățare compatibil cu mașina de spălat endoscoape”. Consiliul constată că pentru lotul 15 a fost solicitat un alt tip de dezinfectant, respectiv „Dezinfectant pentru
suprafețe
și aeromicrofloră prin pulverizare
”. În soluționarea contestației, Consiliul ține seama și de argumentele contestatoarei potrivit cărora la pagina 09 din pliant apare precizarea „precum și alte sisteme automate de decontaminare și echipamente de decontaminare aerogenă”, că într-adevăr în pliant se face referire la standardul NF T 72-281 – Metode de dezinfecție a suprafețelor în aer și că potrivit informațiilor din proiectul de etichetă de la pagina 20 și 21 din propunerea tehnică apare menționat „Produsul Amity HP75 este dozat direct prin intermediul dispozitivului AirDecon 200/300”, însă, toate aceste informații sunt aferente unui produs destinat dezinfecției „pentru endoscoape flexibile și dispozitive medicale”, după cum rezultă de altfel chiar din denumirea produsului dar și a celorlalte informații din documentele tehnice depuse. Contestatoarea consideră, în mod greșit, că produsul său îndeplinește scopului pentru care autoritatea contractantă solicită produsul de la lotul 15, în sensul că produsul chiar dacă este destinat pentru dezinfecția endoscoapelor flexibile și dispozitive medicale poate fi utilizat „pentru suprafețe din orice material, aparatura din săli de naștere, săli de operație, săli de tratamente, saloane, blocuri operatorii, servicii de terapie intensivă”, întrucât acest produs a fost testat pentru a fi utilizat doar pentru curățarea endoscoapelor flexibile și dispozitive medicale, produsul putând fi folosit și pentru suprafețe însă nu și pentru aeromicrofloră. Consiliul constată că, prin caietul de sarcini autoritatea contractantă a stabilit că produsul „Să poată fi diluat cu apă și să se pulverizeze cu ajutorul unei pompe sau nebulizator în zonele contaminate pentru dezinfecția terminală”, or, din documentele prezentate pentru produsul ofertat de contestatoare pentru lotul 15, nu rezultă că acesta este destinat și pentru aeromicrofloră. O altă prevedere care conduce la concluzia că produsul trebuie să fie destinat atât suprafețelor cât și aeromicroflorei, este cea legată de modul de stabilire și evaluare a prețului potrivit căreia „Prețul ofertat va fi: prețul pentru un litru/kg concentrate și prețul/metru³, respectiv prețul pentru cantitatea necesară dezinfecției unui metru cub”. Așa cum s-a reținut anterior, produsul nu poate fi utilizat decât conform recomandărilor producătorului. Pagina 11 din 13
În acest sens, Consiliul reține că în Fișa tehnică de Securitate, la punctul 16 Alte informații, este menționat că „Informaţiile furnizate sunt valabile doar dacă produsul este utilizat conform recomandărilor producătorului. Produsul nu va fi utilizat pentru scopuri nemenționate la secţiunea 1” iar la secțiunea 1 Date de identificare a substanței și a companiei producătoare este menționat că produsul este „Dezinfectant sporicid de nivel înalt pentru instrumentarul și dispozitive medicale”, și nu pentru aeromicrofloră. Prin urmare, produsul este recomandat doar pentru domeniul pentru care a fost testat și pentru care este destinat, ori, dezinfectantul ofertat pentru lotul 15 nu este un dezinfectant și pentru aeromicrofloră ci pentru endoscoape flexibile și dispozitive medicale, putând fi folosit pentru suprafețe însă nu și pentru aeromicrofloră, situație în care decizia de respingere a ofertei ca neconformă pentru lotul 15 se dovedește întemeiată. Prin urmare, față de cele reținute anterior, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de SC ...SRL în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunţarea la contestaţia ce formează obiectul dosarului nr. 2743/2021, formulată de SC ...SRL pentru lotul 14. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia ce formează obiectul dosarului nr. 2654/2021, formulată de către SC ...SRL, pentru lotul 15, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 12 din 13
… … … Redactată în 4 exemplare, conţine 12 (douăsprezece) pagini. Pagina 13 din 13
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.