Decizie 3327/2025
Decizie CNSC2025_3327_2025_Decizie_3327.pdf, BO2025_3327_2025_BO2025_3327.pdf
Document CNSC
CENTRUL DE CALCUL SA în contradictoriu cu SPITAL MUNICIPAL MOTRU
Decizia CNSC nr. 3327/C9/4148 din 05.11.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Servicii de dezvoltare și implementare a Sistemului informatic integrat și a echipamentelor în cadrul proiectului „MOTRU MEDICAL ESSENTIAL SOFTWARE SOLUTION (MoMeS)", cod CPV 72212517-6 Servicii de dezvoltare de software IT (Rev.2), contestatoarea solicită: constatarea faptului că autoritatea contractantă a procedat la respingerea ofertei ca neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, în mod netemeinic, în condițiile în care în caietul de sarcini se prevede că, pentru expertul având competențe de business, se vor depune diplome/ competențe recunoscute la nivel național/internațional, fapt îndeplinit în cauză; constatarea împrejurării că interpretarea netemeinică a autorității contractante cu privire la clarificările privind calificarea expertului nominalizat în funcția de business analist a condus la respingerea ofertei sale pentru aspecte formale, și anume înlăturarea calificărilor prin diplome și specializări la nivel național și internaționa…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de Centrul de Calcul SA, în contradictoriu cu Spitalul Municipal Motru. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3327_2025_Decizie_3327.pdf, BO2025_3327_2025_BO2025_3327.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3327/C9/4148 Data: 05.11.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 73611/21.10.2025, depusă de CENTRUL DE CALCUL SA, cu sediul în Târgu Jiu, str. Tudor Vladimirescu nr. 17, județul Gorj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J18/103/1991, având CUI RO2163993, reprezentată legal de Ionică Dragoş Viorel și convențional de Cabinet Avocat Bîndiu Claudiu-Emanuel, privind procedura de licitație deschisă, organizată de Spitalul Municipal Motru, cu sediul în Motru, str. Aleea dr. Carol Davilla nr. 4, județul Gorj, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de dezvoltare și implementare a Sistemului informatic integrat și a echipamentelor în cadrul proiectului „MOTRU MEDICAL ESSENTIAL SOFTWARE SOLUTION (MoMeS)", cod CPV 72212517-6 Servicii de dezvoltare de software IT (Rev.2), contestatoarea solicită: constatarea faptului că autoritatea contractantă a procedat la respingerea ofertei ca neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, în mod netemeinic, în condițiile în care în caietul de sarcini se prevede că, pentru expertul având competențe de business, se vor depune diplome/ competențe recunoscute la nivel național/internațional, fapt îndeplinit în cauză; constatarea împrejurării că interpretarea netemeinică a autorității contractante cu privire la clarificările privind calificarea expertului nominalizat în funcția de business analist a condus la respingerea ofertei sale pentru aspecte formale, și anume înlăturarea calificărilor prin diplome și specializări la nivel național și internațional, deși în caietul de sarcini nu se prevăd explicit tipologiile de calificări și organisme recunoscute, ci doar dovedirea prin documente în sistem național/internațional provenite de la instituții de învățământ superior sau organisme, centre de perfecționare acreditate; pe cale de consecință, solicită anularea deciziei de respingere a ofertei ca neconformă a asocierii CENTRUL DE CALCUL SA — lider asociere și SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE INFORMATICĂ SA - asociat, comunicată prin adresa nr. 5775/14.10.2025 și obligarea autorității contractante la Pagina 1 din 2
reevaluarea propunerii tehnice conform cerințelor stabilite prin documentația de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de Centrul de Calcul SA, în contradictoriu cu Spitalul Municipal Motru. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.... Data:... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr...., depusă de..., cu sediul în..., str.... nr...., județul..., înregistrată la
Registrul
Comerțului
sub nr...., având CUI RO..., reprezentată legal de ... și convențional de Cabinet Avocat ..., privind procedura de licitație deschisă, organizată de Spitalul Municipal ..., cu sediul în..., str..... Carol Davilla nr...., județul..., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de dezvoltare și implementare a Sistemului informatic integrat și a echipamentelor în cadrul proiectului „... MEDICAL ESSENTIAL SOFTWARE SOLUTION (MoMeS)", cod... Servicii de dezvoltare de software IT (Rev.2), contestatoarea solicită: constatarea faptului că autoritatea contractantă a procedat la respingerea ofertei ca neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, în mod netemeinic, în condițiile în care în caietul de sarcini se prevede că, pentru expertul având competențe de business, se vor
depune
diplome/
competențe
recunoscute
la
nivel național/internațional, fapt îndeplinit în cauză; constatarea împrejurării că interpretarea netemeinică a autorității contractante cu privire la clarificările privind calificarea expertului nominalizat în funcția de business analist a condus la respingerea ofertei sale pentru aspecte formale, și anume înlăturarea calificărilor prin diplome și specializări la nivel național și internațional, deși în caietul de sarcini nu se prevăd explicit tipologiile de calificări și organisme recunoscute, ci doar dovedirea prin documente în sistem național/internațional provenite de la instituții de învățământ superior sau organisme, centre de perfecționare acreditate; pe cale de consecință, solicită anularea deciziei de respingere a... —... - asociat, comunicată prin adresa nr.... și obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii tehnice conform cerințelor stabilite prin documentația de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 16
Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care... critică decizia autorității contractante de a declara oferta asocierii... neconformă. Cu privire la nelegalitatea comunicării nr...., arată că, prin acest act, a fost informată, potrivit art. 215 alin. (1) coroborat cu alin. (2) din Legea nr. 98/2016, că oferta sa a fost respinsă, fiind considerată neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. ... -... – asociat, a fost respinsă ca neconformă, dar consideră că aceste neconformități nu sunt reale, iar concluziile greșite ale comisiei de evaluare sunt cauzate de modul extrem de formalist în care s-a procedat la evaluarea ofertei, autoritatea contractantă procedând la respingerea ofertei, solicitând în prealabil clarificări, prin care au fost demonstrate competențele de business prin diplomele și calificările atașate, autoritatea contractantă determinând în mod arbitrar că nu sunt conforme, deși în caietul de sarcini nu avea impuse calificări speciale. În cadrul comunicării de respingere nr...., autoritatea contractantă arată că la solicitarea de clarificări nr...., la care s-a răspuns cu adresa nr...., "pentru întrebarea nr.... nu a fost acceptat răspunsul ofertantului din următoarele considerente: Cerința caietului de sarcini „competențe privind analiza de business dovedite prin prezentarea de documente eliberate în sistemul de calificare acreditat al nivel național (instituții de învățământ superior sau organisme/centre de perfecționare acreditate) și/sau prin prezentarea de certificate echivalente eliberate la nivel internațional de organisme acreditate‟, invocând în mod netemeinic că cerințele caietului de sarcini au impus ca expertul nominalizat în cadrul ofertei depuse să demonstreze competențe în analiza de business prin: „certificat eliberat de o instituție acreditat național, conform OG nr. 129/2000 și reglementărilor ANC, și/sau, certificat echivalent emis de un organism internațional acreditat (ex. IIBA, PMI)", fapt care nu se regăsea în cerințele inițiale. Deși la solicitarea de clarificări nr.... au fost depuse ca și anexe următoarele documente: Anexa 4-diploma de absolvire a Facultății de Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice București, Anexa 5-certificat de absolvire a programului "Business Analyst Certification", Anexa 6-certificat competențe, Anexa 7 - certificat UDEMY, Anexa 8 - captură de ecran de pe site-ul Academiei de Studii Economice - Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, în care sunt specificate competențele compatibile cu calificările din codificarea ocupațiilor din România, comisia de evaluare a determinat netemeinic că diploma de licență și foaia matricolă aferentă diplomei de absolvire a Facultății de Informatică Economică - ASE București nu dovedește specializări direct corelate cu analiza de business, nici diploma de licență, nici certificatul de absolvire „Business Pagina 2 din 16
Analyst Certification" Agile Enterprise Coach Certificatul prezentat nu este însoțit de informații privind acreditarea internațional a instituției emitente, nici certificatul de competențe profesionale -... Contestatoarea invocă prevederile art. 134 din HG nr. 305/2016 și pe cele ale art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă a solicitat clarificări fără a spune exact ce documente preferă, câtă vreme nu erau precizate etaloanele de calificare în caietul de sarcini. În concluzie, Consiliul va reține că autoritatea contractantă avea obligația de a face aplicarea dispoziției de la art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, în sensul clarificării neconcordanțelor..., cu examinarea tuturor posibilităților ce pot interveni, prin răspunsul dat, în situația juridică a ofertei astfel analizată. Or, autoritatea contractantă a primit din partea contestatoarei (răspuns la clarificări nr.... ) documente de la organisme naționale și internațional acreditate, absurditatea că diploma de absolvire a Facultății de Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice București și foaia matricolă nu fac dovada competențelor de business aruncă în derizoriu scopul acestei instituții, calificarea personală că acestea nu sunt suficiente fiind subiectivă și arbitrară. Caietul de sarcini subliniază menținerea cerinței de experiență profesională generală în domeniul de business, iar motivarea de respingere cerință de experiență specifică, concomitent cu cerința de experiență profesională generală, definită în caietul de sarcini, duce la încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Instrucțiunea nr..... Contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa posibilitatea operatorilor economici interesați de a participa la procedura de achiziție, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 20 din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare precum și prevederile art. 7 al în.(3) din Instrucțiunea ANAP nr...., câtă vreme, față de diplomele generale în materie de business și acestea înlăturate nu s-a prevăzut ce competențe exacte sunt definite la capitolul "business". Modul de interpretare al "competenței de business" nu este definit nicăieri în cuprinsul documentației de atribuire, ceea ce lasă loc de subiectivism în procesul de evaluare al ofertelor și duce la încălcarea prevederilor art. 20 din HG nr. 395/2016 care obligă autoritatea contractantă să asigure o informare completă, corectă și explicită a operatorilor economici cu privire la modul de îndeplinire a cerințelor din cadrul documentației de atribuire, iar pe de altă parte, încalcă prevederile art. 7 alin. (3) din Instrucțiunea ANAP nr...., care prevăd, în mod explicit, posibilitatea operatorilor economici de a dovedi existența unei specializări sau deținerea unor competențe specifice, inclusiv prin cursuri ce s-au finalizat cu certificări recunoscute la nivel național/internațional așa cum contestatoarea a făcut în cauza. Pagina 3 din 16
Spiritul în care trebuia creată cerința competențelor de business era acela de a crește gradul de conștientizare a ofertanților în redactarea unor propuneri de ofertă complete și conforme și nu de a impune limitări în modalitatea de realizare a evaluării de către comisia de evaluare. În cauza sunt relevante în soluționarea contestației dispozițiile art. 209 din Lege nr. 98/2016, precum și art. 137din HG nr. 395/2016. Față de cele mai sus arătate, contestatoarea solicită admiterea contestației și, în baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în motivare, să reanalizeze oferta depusă de..., să întocmească un nou raport al procedurii și să comunice rezultatul acesteia, potrivit dispozițiilor legale aplicabile. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul ”[CN108... 61/... 092] Contestatie_semnata electronic.pdf”, postat de autoritate în SEAP la data de..., în cadrul documentelor asociate anunțului de participare CN108... 61/.... Prin adresa nr...., înregistrată la Consiliu sub nr...., Spitalul Municipal ... formulează punctul său de vedere, prin care solicită respingerea contestației depusă de... împotriva rezultatului procedurii de achiziție (comunicat prin adresa nr....). Autoritatea contractantă prezintă istoricul procedurii și, cu privire la nelegalitatea comunicării nr...., arată că, pornind de la cerința caietului de sarcini CERINȚELE PRIVIND CERTIFICĂRILE prin care solicită ca ofertantul să îndeplinească cerința „Competențe privind analiza de business dovedite prin prezentarea de documente eliberate în sistemul de calificare acreditat la nivel național (instituții de învățământ superior sau organisme/centre de perfecționare acreditate) și/sau prin prezentarea de certificate echivalente eliberate la nivel internațional de organisme acreditate.", comisia de evaluare a analizat documentele prezentate de ofertant regăsind: - Diploma de licență nr...., Academia de Studii Economice - Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică; - Certificat UDEMY - business analyst. În urma analizării acestora, comisia de evaluare a constatat că diploma de licență se încadrează la prezentarea unor documente eliberate de instituții de învățământ superior, însă doar prezentarea acesteia nu poate să îndeplinească cerința, având în vedere că, pentru analist de business, competențele specifice sunt distincte de cele ale unei ocupații obișnuite și nu se putea verifica doar pe baza domeniului specificat în conținutul acesteia, iar în privința certificatului UDEMY - business analyst așa cum a fost consemnat în procesul comisiei de evaluare „Udemy este o platformă de cursuri online, dar certificatele sale nu sunt acreditate oficial de organisme naționale sau internaționale recunoscute ca standarde oficiale în educație sau certificare profesională. Certificatele Pagina 4 din 16
Udemy atestă participarea și finalizarea unui curs, însă nu au statutul unui certificat profesional recunoscut oficiat în domeniul analizei de business. Certificatul Udemy nu îndeplinește criteriul formal de certificare profesională conform cerințelor caietului de sarcini, deoarece nu este emis de o instituție sau un organism acreditat recunoscut oficial. Prin urmare, nu poate fi considerat conform 1... % cu cerința privind certificările.", nu putea îndeplini cerința caietului de sarcini „prin prezentarea de certificate echivalente eliberate la nivel internațional de organisme acreditate". Deși, inițial, ofertantul nu a oferit dovada că documentele prezentate îndeplinesc cerința caietului de sarcini privind competențele analistului de business nominalizat pentru proiect, comisia de evaluare, pentru a respecta principiul tratamentului egal și nediscriminatoriu, a procedat la transmiterea unei solicitări de clarificări prin adresa nr...., prin care i s-a solicitat ofertantului „Ținând cont de cerința specificată în Caietul de Sarcini, expertul propus pentru rolul de analist de business trebuie să dețină „Cerințe privind certificările: Competențe privind analiza de business dovedite prin prezentarea de documente eliberate în sistemul de calificare acreditat la nivel național (instituții de învățământ superior sau organisme/centre de perfecționare acreditate) și/sau prin prezentarea de certificate echivalente eliberate la nivel internațional de organisme acreditate." Vă rugăm să ne comunicați cum considerați că este îndeplinită cerința de analistul de business propus de dvs având în vedere documentele prezentate în propunerea tehnică." Comisia de evaluare, prin transmiterea de clarificări ofertantului, nu a dat dovada de un formalism exagerat cu scopul de a declara oferta acestuia ca fiind neconformă, dimpotrivă, scopul comisiei de evaluare este de a se asigura că cerința caietului de sarcini este îndeplinită, iar expertul propus are calificările necesare acreditate fie național, fie internațional și poate să îndeplinească responsabilitățile activităților specifice analistului de business menționate în caietul de sarcini, având în vedere „complexitatea soluției ce urmează a fi implementată." Un simplu certificat obținut participând online la un minimum de ore, așa cum este certificatul UDEMY, nu poate să demonstreze că expertul respectiv înțelege activitățile, fluxurile și responsabilitățile proiectului de digitalizare. Referitor la afirmația ofertantului potrivit căreia „Caietul de sarcini subliniază menținerea cerinței de experiență profesională generală în domeniul de business‟, autoritatea contractantă constată că această mențiune este nefondată. Se observă că ofertantul a întocmit și depus documentele aferente ofertei având la bază o interpretare eronată, ignorând faptul că, în cuprinsul caietului de sarcini, autoritatea contractantă a precizat în mod clar, detaliat și fără echivoc contextul studiilor și al competențelor solicitate pentru fiecare expert propus. Este importantă, în acest sens, diferențierea dintre experiența profesională generală în domeniul de business - care poate viza o gamă Pagina 5 din 16
largă de activități economice, comerciale, financiare sau manageriale - și experiența profesională specifică aferentă unui analist de business în domeniul IT, care presupune, în mod particular, cunoștințe și competențe tehnice relevante, inclusiv în ceea ce privește analiza cerințelor software, modelarea proceselor, redactarea specificațiilor funcționale, utilizarea unor instrumente și metodologii IT și colaborarea cu echipe tehnice de dezvoltare. Prin urmare, cerințele formulate de autoritatea contractantă în caietul de sarcini au fost prezentate într-un mod transparent, inteligibil și neechivoc, astfel încât ofertanții să înțeleagă cu claritate profilul și competențele necesare ale experților propuși, nefiind încălcate dispozițiile art. 20 alin. (2) din HG nr. 395/2016, așa cum susține în mod neîntemeiat contestatoarea. Referitor la afirmația ofertantului „invocând în mod netemeinic ca cerințele caietului de sarcini au impus ca expertul nominalizat în cadrul ofertei depuse să demonstreze competențe în analiza de business prin: „certificat eliberat de o instituție acreditată național, conform OG nr. 129/2000 și reglementărilor ANC, și/sau, certificat echivalent emis de un organism internațional acreditat (ex. IIBA, PMI)", fapt care nu se regăsea în cerințele inițiale.", comisia de evaluare a explicat acestuia motivul pentru care certificatele transmise nu îndeplinesc cerința caietului de sarcini „prin prezentarea de documente eliberate în sistemul de calificare acreditat la nivel național (instituții de învățământ superior sau organisme/centre de perfecționare acreditate)", explicând ofertantului ce reprezintă cerința solicitată și cum putea fi îndeplinită prin prezentarea unui certificat eliberat de o instituție acreditată național, conform OG nr. 129/2000 și reglementărilor ANC, iar pentru cerința caietului de sarcini „și/sau prin prezentarea de certificate echivalente eliberate la nivel internațional de organisme acreditate", a explicat ofertantului ce reprezintă cerința solicitată și cum putea fi îndeplinită prin prezentarea de certificări specifice analistului de business eliberate de instituțiile acreditate internațional, astfel cum a fost precizat „și/sau, certificat echivalent emis de un organism internațional acreditat (ex. IIBA, PMI)". Însă, pornind de la afirmația acestuia „Caietul de sarcini subliniază menținerea cerinței de experiență profesională generală în domeniul de business", față de ceea ce reprezintă competențele unui analist de business ale căror cerințe au fost clar precizate în documentația de atribuire, comisia de evaluare consideră că modul de evaluare a fost unul corect, respectând integral principiile ce guvernează legislația privind achizițiile publice și nu putea să accepte documentele prezentate de acestea ca fiind conforme, acordându-i ofertantului un tratament preferențial față de celălalt ofertant participant la procedură, care a îndeplinit cerința. Legat de afirmația „Or autoritatea contractantă a primit din partea contestatoarei (răspuns la clarificări nr.... ) documente de la organisme Pagina 6 din 16
naționale și internațional acreditate, absurditatea ca Diploma de absolvire a Facultății de Informatica Economica din cadrul Academiei de Studii Economice București și foaia matricola nu fac dovada competențelor de business arunca în derizoriu scopul acestei instituții. calificarea personala ca acestea nu sunt suficiente fiind subiectiva și arbitrara. Faptul ca din multiplele documente prezentate, unele nu au convenit autorității contractante, în mod subiectiv, acest element nu înlătură validitatea celorlalte documente.", arată că, așa cum este precizat în cadrul procesului de evaluare tehnică, comisia de evaluare putea să accepte oricare documente depuse de ofertant numai dacă prin acestea se putea dovedi cerința legată de studii a expertului propus în funcția de analist de business, așa cum ofertantul a lăsat la aprecierea autorității contractante identificarea eventualelor documente relevante care ar putea susține îndeplinirea cerinței, ceea ce contravine principiului responsabilității ofertantului în cadrul procedurii de atribuire. Menționează că sarcina de a demonstra îndeplinirea cerințelor revine ofertantului, prin prezentarea de documente clare, relevante și însoțite de explicații suficiente care să permită o evaluare obiectivă și conformă cu cerințele din documentația de atribuire. Astfel, autoritatea contractantă susține că nu a acționat sub imperiul unui formalism exagerat atunci când a dispus respingerea ofertei ca neconformă, deoarece din informațiile prezentate de asociere rezultă că aceasta nu îndeplinește cerința privind certificările astfel cum a fost solicitată în caietul de sarcini. Legat de afirmația „Caietul de sarcini subliniază menținerea cerinței de experiență profesională generala în domeniul de business iar motivarea de respingere cerința de experiență specifică, concomitent cu cerința de experiență profesională generala, definită în caietul de sarcini, fapt care duce la încălcarea prevederi lor art. 5 alin. (I) din Instrucțiunea 1/....", achizitoarea menționează că aceasta este nefondată, având în vedere cerințele caietului de sarcini care subliniază în mod corect ce reprezintă „competențele analistului de business" și nu experiența profesională generală în domeniul de business, așa cum ofertantul a înțeles și a depus documente - a se vedea documentul certificat de competențe profesionale, Anexa 6, care nu demonstrează apartenența furnizorului la un centru de formare autorizat și acreditat național, ci doar confirmă experiența profesională a persoanei nominalizată pe funcția de analist de business care are experiență în domeniu și poate fi acceptat în cadrul unor proiecte care acceptă „experiență relevantă dovedită" nefiind considerat document eligibil de către comisia de evaluare. La momentul pregătirii documentației de atribuire, implicit a caietului de sarcini, autoritatea contractantă afirmă că a luat în considerare toate prevederile legale aplicabile acestui tip de proiect, inclusiv pe cele ale Instrucțiuni nr.... pentru cerințele experților solicitați. Pagina 7 din 16
În cazul în care ofertantul considera că cerința caietului de sarcini pentru explicitarea „competenței de business" nu este completă, corectă, clară, avea dreptul să solicite clarificări. Autoritatea contractantă susține că nu a încălcat prevederile art. 7 alin. (3) din Instrucțiunea ANAP nr...., aceasta neaplicându-se la situația actuală, având în vedere că s-a precizat în caietul de sarcini ca și cerință demonstrarea competențelor, astfel cum este precizat la art. 6 alin. (2) din Instrucțiunea ANAP nr..... Având în vedere complexitatea proiectului de digitalizare și rolul esențial al analistului de business în definirea cerințelor funcționale și nefuncționale, se impune ca oferta elaborată să respecte standardele de calitate specificate în caietul de sarcini; orice livrabil care nu îndeplinește aceste cerințe nu poate fi acceptat, întrucât poate compromite implementarea corectă a soluției informatice. Pe cale de consecință, solicită respingerea contestației, având în vedere cele menționate anterior. Documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise, pe suport electronic (CD), prin adresa nr...., înregistrată la Consiliu sub nr..... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Spitalul Municipal ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de dezvoltare și implementare a Sistemului informatic integrat și a echipamentelor în cadrul proiectului „... MEDICAL ESSENTIAL SOFTWARE SOLUTION (MoMeS)", cod... Servicii de dezvoltare de software IT (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr...., data limită de depunere a ofertelor fiind..., ora.... Valoarea estimată a contractului de servicii este..., fără TVA. Nemulțumită de declararea neconformă a ofertei sale... a depus contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă totală de..., conform art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, fiind depuse la dosar recipisele de consemnare nr.... /1 din data de..., în valoare de..., și nr.... /1 din data de..., în valoare de..., ambele eliberate de CEC Bank – Sucursala Târgu Jiu. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că, prin aceasta... formulează critici împotriva deciziei de respingere a ofertei asocierii din care face parte, decizia apreciată nelegală, bazată pe aspecte formale. Se reține că, prin adresa nr....... –... următoarele: În temeiul dispoziţiilor legale ale art. 137 alin.(3) litera a) din H.G. nr. 395/2016 coraborat cu prevederile art. 209 si art 215 din Legea nr. 98/2016 oferta dvs. a fost declarată NECONFORMĂ motivat de următoarele: Pagina 8 din 16
Comisia de evaluare a procedat prin adresa nr.... la transmiterea unei solicitări de clarificari iar în urma analizării răspunsului dvs s-au constatat următoarele: • Pentru întrebarea nr.... a fost acceptat răspunsul ofertantului • Pentru întrebarea nr.... a fost acceptat răspunsul ofertantului • Pentru întrebarea nr.... a fost acceptat răspunsul ofertantului • Pentru întrebarea nr.... a fost acceptat răspunsul ofertantului • Pentru întrebarea nr.... a fost acceptat răspunsul ofertantului X Pentru întrebarea nr.... nu a fost acceptat răspunsul ofertantului din următoarele considerente: Cerinţa caietului de sarcini „Competenţe privind analiza de business dovedite prin prezentarea de documente eliberate în sistemul de calificare acreditat la nivel naţional (instituţii de învăţământ superior sau organisme/centre de perfecţionare acreditate) si/sau prin prezentarea de certificate echivalente eliberate la nivel internaţional de organisme acreditate." a impuns ca expertul nominalizat de dvs în cadrul ofertei depuse să demonstreze competenţe în analiza de business prin: certificat eliberat de o instituţie acreditată naţional, conform OG nr. 129/2000 şi reglementărilor ANC, şi/sau certificat echivalent emis de un organism internaţional acreditat (ex. IIBA, PMI). Luând în considerare baza legală: Art. 186 din Legea nr. 98/2016: permite autorităţii sâ stabilească cerinţe privind capacitatea tehnică şi profesională; Art.... 8 alin. (2) din Legea nr. 98/2016: ofertantul trebuie să demonstreze îndeplinirea cerinţelor de calificare; Art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016: ofertele se evaluează exclusiv pe baza documentelor prezentate; Instrucţiunile ANAP nr.... şi nr....: responsabilitatea dovedirii cerinţelor revine ofertantului. În propunerea tehnică iniţială aţi depus pentru expertul propus în funcţia de Analist de business ca şi documente ce demonstrează cerinţa legată de certificări Diploma de absolvire a Facultăţii de Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti si Diploma UDEMY. In cadrul răspunsului la solicitarea de clarificări nr.... ati depus ca şi anexe următoarele documente: 1. Anexa 4 - Diploma de absolvire a Facultăţii de Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti 2. Anexa 5 -Certificat de absolvire a programului "Business Analyst Certification" 3. Anexa 6-Certificat competenţe 4. Anexa 7 - Certificat UDEMY 5. Anexa 8 - Captura de ecran de pe site-ul Academiei de Studii Economice - Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica, in care sunt specificate competenţele compatibile cu calificările din Codificarea ocupaţiilor din România În urma analizării acestora comisia de evaluare au fost constatate următoarele: Pagina 9 din 16
1. Diploma de licenţa si Foaia matricolă aferentă diplomei de absolvire a Facultăţii de Informatică Economică - ASE Bucureşti din care rezulta continutul programului de studii ce nu conţine module si specializări direct corelate cu analiza de business, astfel că documentul nu poate fi considerat dovadă suficientă a îndeplinirii cerinţei. Diploma de licenţa detinuta este acreditata la nivel naţional insa calificarea obtinuta fiind una generala iar documentul nu atestă explicit competenţele în analiza de business a expertului propus. 2. Certificat de absolvire „Business Analyst Certification" - Agile Enterprise Coach Certificatul prezentat nu este însoţit de informaţii privind acreditarea internaţională a instituţiei emitente sau recunoaşterea programului de către un organism internaţional acreditat (ex. IIBA, PMI, etc.), astfel că nu poate fi acceptat ca echivalent în lipsa acestor elemente justificative. 3. Certificat de competenţe profesionale -... Nu este prezentată dovada că furnizorul de formare este acreditat/autorizat conform legislaţiei naţionale (OG nr. 129/2000 sau ANC). În absenţa acestui element, certificatul nu poate fi considerat eligibil. 4. Captură de ecran - site-ul Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică Acest document are caracter informativ şi nu poate constitui dovadă oficială a calificărilor expertului. 5. Udemy este o platformă de cursuri online, dar certificatele sale nu sunt acreditate oficial de organisme naţionale sau internaţionale recunoscute ca standarde oficiale în educaţie sau certificare profesională. Pe baza documentelor prezentate şi a celor precizate mai sus, cerinţa referitoare la deţinerea de competenţe în analiza de business nu este îndeplinită în mod corespunzător iar oferta dvs nu îndeplineşte toate cerinţele caietului de sarcini fiind declarata neconformă de către comisia de evaluare potrivit art. 137 alin. (3) litera a) din HG 395/2016 coroborat cu prevederile art 209 si art 215 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările si completările ulterioare. Menţionăm că sarcina de a demonstra îndeplinirea cerinţelor revine ofertantului, prin prezentarea de documente clare, relevante şi însoţite de explicaţii suficiente care să permită o evaluare obiectivă şi conformă cu cerinţele din documentaţia de atribuire. Potrivit caietului de sarcini, pag. 91 și 92, cerințele pentru analist de business - 1 expert sunt următoarele: Cerinţe privind certificările - Competenţe privind analiza de business dovedite prin prezentarea de documente eliberate în sistemul de calificare acreditat la nivel naţional (instituţii de învăţământ superior sau organisme/centre de perfecţionare acreditate) şi/sau prin prezentarea de certificate echivalente eliberate la nivel internaţional de organisme acreditate. Experienţa specifica: - Participarea la implementarea a cel puţin 1 proiect/contract similar, în care a avut atribuţii similare funcţiei propuse. Prin proiect similar se înţelege un proiect de implementare/dezvoltare a unei soluţii/a unui sistem informatic integrat. Pagina 10 din 16
Responsabilităţile Analist de business includ următoarele activitati: - Planifica si monitorizează parcurgerea etapelor de analiza, de proiectare si subsecvent, implementare, aplicând metodologii de analiza standardizate potrivit uzantelor/metodelor/instrumentelor de lucru recunoscute la nivel national/intemational; - Analizează cerinţele tehnico-stiintifice; - Participa la modelarea datelor si la design-ul fluxurilor funcţionale si al rapoartelor; - Elaborează fluxurile de informaţie si a specificaţiilor de interconectare; - Documentează activitatile efectuate; - Colaborează cu echipele tehnice si oferă suport in definirea ecranelor- utilizator; Participa la sesiunile de testare a sistemului; - Evalueaza progresul activitatii si raportează către managerul de proiect. În vederea îndeplinirii cerinței, au fost depuse, în cadrul folderului ”Anexa 4 Experți”, pentru analist business ... (MARIAN înainte de căsătorie), diploma de absolvire a Facultății de cibernetică, statistică și informatică economică și certificarea Udemy ca analist business. Urmare analizării documentelor, prin adresa nr...., autoritatea contractantă a solicitat asocierii, în cadrul întrebării nr...., următoarele: Ţinând cont de cerinţa specificată în Caietul de Sarcini, expertul propus pentru rolul de analist de business trebuie să deţină „Cerinţe privind certificările: Competenţe privind analiza de business dovedite prin prezentarea de documente eliberate în sistemul de calificare acreditat la nivel naţional (instituţii de învăţământ superior sau organisme/centre de perfecţionare acreditate) şi/sau prin prezentarea de certificate echivalente eliberate la nivel internaţional de organisme acreditate." Vă rugăm să ne comunicaţi cum consideraţi că este îndeplinită cerinţa de analistul de business propus de dvs având în vedere documentele prezentate în propunerea tehnică. Referitor la solicitare privind îndeplinirea cerinței referitoare la certificările expertului propus pentru rolul de analist de business, au fost transmise următoarele: Expertul propus, doamna Ionica Alexandra, deține competențele necesare în analiza de business, demonstrate prin următoarele documente anexate: 1. Anexa 4 - Diploma de absolvire a Facultății de Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti, care reprezintă o formă de calificare la nivel național, prin sistemul de învățământ superior acreditat, oferind cunoștințe și competențe relevante în domeniul analizei de business, conform Diplomei si foii matricole atasate. 2. Anexa 5 - Certificat de absolvire a programului “Business Analyst Certification”, emis de Agile Enterprise Coach, o instituție internațională de formare profesională. (Certificat atașat – cod certificat: 1... 3585) 3. Anexa 6 - Certificat de... 4. Anexa 7 - Diploma UDEMY (Atasata anterior) 5. Anexa 8 - Captura de ecran de pe site-ul Academiei de Studii Economice – Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica, in Pagina 11 din 16
care sunt specificate competențele compatibile cu calificările din Codificarea ocupațiilor din România: https: //csie.ase.ro/programe/informatica-economica/ Prin urmare, considerăm că expertul îndeplinește în mod clar cerința specificată în caietul de sarcini, respectiv: „Competențe privind analiza de business dovedite prin prezentarea de documente eliberate în sistemul de calificare acreditat la nivel național și/sau certificate echivalente eliberate la nivel internațional de organisme acreditate.” În contextul celor de mai sus, preliminar, trebuie amintit că documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 – ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.... – ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (elocvente în acest sens sunt, de pildă, decizia nr.... 555 din 6 martie... a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 4d27ede4, decizia nr.... din 8 noiembrie 20... a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, și decizia nr.... din 6 octombrie... a Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele (a se vedea decizia civilă nr.... 07 din 15 ianuarie... a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust... 24gd82). În raport de cele anterior redate se reține importanța conformării întru totul la regulile impuse de autoritate în documentația de atribuire, conformare ce reprezintă regula în sistemul de atribuire a contractelor de achiziție publică. În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în același fel pe parcursul întregii proceduri. Principiul egalității de tratament presupune ca toți participanții la o procedură de atribuire să beneficieze de aplicarea acelorași condiții impuse de autoritate, astfel încât să se garanteze că este înlăturat orice risc de favoritism și de arbitrar din partea autorității. Principiile egalității de tratament și transparenței, care au drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât și în Pagina 12 din 16
momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritatea contractantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie..., SIAC Construction, C-... /..., pct. 34, și Hotărârea din 4 decembrie..., EVN și Wienstrom, C-448/01, pct. 47), constituie într-adevăr, temeiul directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice (Hotărârea Universale-Bau și alții, C-470/99, pct. 91, și Hotărârea din... iunie..., GAT, C-315/01, pct. 73), iar obligația autorităților contractante de a asigura respectarea acestora corespunde chiar esenței acestor directive (în acest sens sunt Hotărârea din 17 septembrie..., Concordia Bus Finland, C-513/99, pct. 81, și Hotărârea din 3 martie..., Fabricom, C-21/03 și C-34/03, pct. 26). Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. De asemenea, în baza art. 1... alin. (1) lit. f) din același act normativ, comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. Pe de altă parte, dispozițiile coroborate ale Legii nr. 98/... și HG nr. 395/2016, stabilesc în sarcina autorităților contractante obligația ca, în evaluarea ofertelor, să aplice propria documentație de atribuire care guvernează licitația, documentație rămasă definitivă prin neatacare. În raport de cele de mai sus, Consiliul subliniază că cerința din caietul de sarcini era foarte clară, în sensul în care, pentru analist de business trebuiau depuse documente eliberate în sistemul de calificare acreditat la nivel naţional (instituţii de învăţământ superior sau organisme/centre de perfecţionare acreditate) şi/sau prin prezentarea de certificate echivalente eliberate la nivel internaţional de organisme acreditate. În ceea ce privește certificările din partea Udemy și Agile Enterprise Coach, este de reținut că nici în cadrul ofertei, nici prin răspunsul la clarificări, nici cel puțin în cadrul contestației nu se face vreo dovadă că cele două certificate ar fi eliberate la nivel internațional de organisme
acreditate. Contrar susținerilor contestatoarei, autoritatea contractantă nu avea obligația de a adresa o nouă solicitare de clarificări, câtă vreme solicitase expres în adresa nr...., întrebarea nr...., să se comunice cum consideră contestatoarea că este îndeplinită cerinţa de analistul de business propus având în vedere documentele prezentate în propunerea tehnică. În plus, cum s-a arătat, nici urmare depunerii contestației nu rezultă că ar fi necesare noi clarificări, câtă vreme nu au fost atașate înscrisuri care să releve modul de îndeplinire a cerinței sub aspectul emitenților certificatelor de competență, respectiv să fie organisme acreditate. Pagina 13 din 16
Se constată astfel a fi corecte cele concluzionate de achizitoare potrivit cărora 2. Certificat de absolvire „Business Analyst Certification" - Agile Enterprise Coach Certificatul prezentat nu este însoţit de informaţii privind acreditarea internaţională a instituţiei emitente sau recunoaşterea programului de către un organism internaţional acreditat (ex. IIBA, PMI, etc.), astfel că nu poate fi acceptat ca echivalent în lipsa acestor elemente justificative; 3. Certificat de competenţe profesionale -... Nu este prezentată dovada că furnizorul de formare este acreditat/autorizat conform legislaţiei naţionale (OG nr. 129/2000 sau ANC). În absenţa acestui element, certificatul nu poate fi considerat eligibil; 5. Udemy este o platformă de cursuri online, dar certificatele sale nu sunt acreditate oficial de organisme naţionale sau internaţionale recunoscute ca standarde oficiale în educaţie sau certificare profesională. Faptul că s-a făcut trimitere la exemple de certificări (ex. IIBA, PMI, etc) și la legislația națională naţională (OG nr. 129/2000 sau ANC), deși aceste exemple de certificări sau legislație aplicabilă nu sunt menționate în caietul de sarcini nu înlătură corectitudinea deciziei în raport de cerința din documentație. Vizavi de diploma de licență, foaia matricolă și informațiile de pe site-ul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, din analiza acestora, nu rezultă că ar conține specializarea corelată cu analiza de business. Într-adevăr, diploma de licență îndeplinește cerința de a fi emisă de o instituție de învăţământ superior, însă nu atestă competențele în analiza de business, solicitarea expresă din documentație făcând referire la dovedirea ”competenţelor privind analiza de business”. Se dovedesc astfel a fi întemeiate cele decise de achizitoare, respectiv 1. Diploma de licenţa si Foaia matricolă aferentă diplomei de absolvire a Facultăţii de Informatică Economică - ASE Bucureşti din care rezulta continutul programului de studii ce nu conţine module si specializări direct corelate cu analiza de business, astfel că documentul nu poate fi considerat dovadă suficientă a îndeplinirii cerinţei. Diploma de licenţa detinuta este acreditata la nivel naţional insa calificarea obtinuta fiind una generala iar documentul nu atestă explicit competenţele în analiza de business a expertului propus; 4. Captură de ecran - site-ul Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică. Acest document are caracter informativ şi nu poate constitui dovadă oficială a calificărilor expertului. Contrar susținerilor contestatoarei, aprecierea achizitoarei nu este subiectivă și arbitrară, ci este circumscrisă propriilor cerințe impuse. Nici la nivelul contestației nu au fost indicate informațiile din cele trei documente care ar releva competențele în analist de business ale expertului propus. Nimeni nu contestă experiența generală sau specifică a expertului Ionica Alexandra, însă în discuție este modul de îndeplinire a unei cerințe exprese din documentația de atribuire care stabilea cu claritate necesitatea dovedirii Competenţelor privind analiza de business prin Pagina 14 din 16
prezentarea de documente eliberate în sistemul de calificare acreditat la nivel naţional (instituţii de învăţământ superior sau organisme/centre de perfecţionare acreditate) şi/sau prin prezentarea de certificate echivalente eliberate la nivel internaţional de organisme acreditate. În situația în care aprecia cerința impusă ca fiind restrictivă sau că lasă loc de subiectivism... ar fi trebuit să solicite clarificări în etapa anterioară datei limită de depunere a ofertelor sau să conteste, în termenul legal de la data luării la cunoștință de conținutul caietului de sarcini, cerința în discuție, la data formulării contestației împotriva rezultatului procedurii constatat a îi fi defavorabil, fiind evident tardivă criticarea cerințelor din documentație. Fiind ținut de excepția tardivității, Consiliul nu se poate pronunța asupra legalității cerinței în discuție. Cum s-a arătat anterior, forma definitivă a documentației era obligatorie atât pentru operatorii economici în elaborarea ofertelor, cât și pentru organizatoarea procedurii în etapa de evaluare, nefiind permisă abaterea de la conținutul său. Nu se poate constata că autoritatea contractantă a acționat cu un formalism excesiv și tendențios, atât timp cât a urmărit și a verificat o cerință clară din documentație. Raportat la situația factuală și de drept, constând că, în mod corect... –... a fost respinsă ca neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.... [În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini; ], Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate
în
motivarea prezentei, respinge,
ca nefondată, contestația formulată de..., în contradictoriu cu Spitalul Municipal .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării Pagina 15 din 16
la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 16 din 16
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.