AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2307/2021

BAICULESCU CONSTRUCT S.R.L. în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE INVESTITII SA

Decizia CNSC nr. 2307/C9/2564 din 19.10.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2307/C9/2564 din 19.10.2021

Data din document
2021-10-19
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: Construire Bazin de înot didactic strada George Coșbuc nr. 21A, Ștrand Municipal, municipiul Moinești, județul Bacău, contestatoarea a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 42141/21.09.2021, a raportului procedurii nr. 9223L/ 21.09.2021 și a tuturor actelor subsecvente în ceea ce privește declararea ca admisibilă și conformă a asocierii SMB Steel Project Partnership-Gendav SRL-Tudor Arhcons SRL clasată pe primul loc; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de evaluare, cu respectarea cerințelor legale, cu aplicarea criteriilor și a motivelor care conduc la declarare ofertei clasate pe primul loc, în principal, ca fiind inadmisibilă și neconformă, iar, în subsidiar, ca fiind punctantă neîntemeiat; obligarea autorității contractante la atribuirea contractului către operatorii economici care au depus oferte admisibile și confo…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţia formulată de Băiculescu Construct SRL, în contradictoriu cu Compania Națională de Investiții, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 9223L/ 21.09.2021, în partea ce privește ofertele admisibile, procesul- verbal nr. 6958L/28.07.2021, în partea ce privește oferta asocierii SMB Steel Project Partnership-Gendav SRL-Tudor Arhcons SRL, și comunicările privind rezultatul procedurii transmise operatorior economici ale căror oferte au fost considerate admisibile. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei asocierii SMB Steel Project Part…
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

obiect o construcție civilă și unul având ca obiect o construcție cu destinație sportivă (Complexuri sportive, Bazine de înot), se va acorda punctaj maxim - se va acorda punctaj maxim - 3 puncte. Inginer proiectant pentru instalații sanitare - 2 puncte Pentru îndeplinirea acestor subfactori de evaluare, ofertanta declarată câştigătoare l-a nominalizat pe .., pentru care a depus documente doveditoare privind experienţa acestuia şi calificarea profesională pentru specializările solicitate. Documentele care atestă calificarea profesională a dlui Briciu Marius, se regăsesc în fişierul Propunere tehnică proiectare bazin moinesti.pdf. Astfel, în mod temeinic şi legal comisia de evaluare a hotărât că este dovedită experienţa persoanelor nominalizate pentru poziţiile Manager de proiect/Reprezentant al Antreprenorului, Inginer proiectant pentru instalații electrice Inginer proiectant pentru instalaţii sanitare, deoarece documentele prezentate de asocierea câştigătoare atestă calificarea profesi…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2307/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 50936Data înregistrării: 2021-09-28
ContestatorBAICULESCU CONSTRUCT S.R.L.CUI 42825119
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA DE INVESTITII SACUI 14273221

2021_2307_2021_Decizie_2307.pdf, BO2021_2307_2021_BO2021_2307.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.799 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2307/C9/2564 Data: 19.10.2021 Prin contestația nr. 287/28.09.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 50936/28.09.2021, depusă de Băiculescu Construct SRL, cu sediul în București, Șos. Colentina nr. 2D, cam. 1, bl. 5, sc. B, ap. 68, sector 2, având CUI RO42825119, număr de înregistrare în registrul comerțului J40/8637/2020, privind procedura simplificată, organizată de Compania Națională de Investiții SA, cu sediul în București, str. Piața Națiunilor Unite nr. 9, sector 5, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: Construire Bazin de înot didactic strada George Coșbuc nr. 21A, Ștrand Municipal, municipiul Moinești, județul Bacău, contestatoarea a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 42141/21.09.2021, a raportului procedurii nr. 9223L/ 21.09.2021 și a tuturor actelor subsecvente în ceea ce privește declararea ca admisibilă și conformă a asocierii SMB Steel Project Partnership-Gendav SRL-Tudor Arhcons SRL clasată pe primul loc; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de evaluare, cu respectarea cerințelor legale, cu aplicarea criteriilor și a motivelor care conduc la declarare ofertei clasate pe primul loc, în principal, ca fiind inadmisibilă și neconformă, iar, în subsidiar, ca fiind punctantă neîntemeiat; obligarea autorității contractante la atribuirea contractului către operatorii economici care au depus oferte admisibile și conforme. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 2

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţia formulată de Băiculescu Construct SRL, în contradictoriu cu Compania Națională de Investiții, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 9223L/ 21.09.2021, în partea ce privește ofertele admisibile, procesul- verbal nr. 6958L/28.07.2021, în partea ce privește oferta asocierii SMB Steel Project Partnership-Gendav SRL-Tudor Arhcons SRL, și comunicările privind rezultatul procedurii transmise operatorior economici ale căror oferte au fost considerate admisibile. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei asocierii SMB Steel Project Partnership-Gendav SRL-Tudor Arhcons SRL, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici implicați în termenul legal. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 56.253 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2307/C9/2564 Data: 19.10.2021 Prin contestația nr. 287/28.09.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 50936/28.09.2021, depusă de ..... privind procedura simplificată, organizată de în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: Construire Bazin de înot didactic strada George Coșbuc nr. 21A, Ștrand Municipal, municipiul Moinești, județul Bacău, contestatoarea a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 42141/21.09.2021, a raportului procedurii nr. 9223L/ 21.09.2021 și a tuturor actelor subsecvente în ceea ce privește declararea ca admisibilă și conformă a asocierii ,,, clasată pe primul loc; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de evaluare, cu respectarea cerințelor legale, cu aplicarea criteriilor și a motivelor care conduc la declarare ofertei clasate pe primul loc, în principal, ca fiind inadmisibilă și neconformă, iar, în subsidiar, ca fiind punctantă neîntemeiat; obligarea autorității contractante la atribuirea contractului către operatorii economici care au depus oferte admisibile și conforme. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluționeze contestația de față, prin care ... atacă rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea prezintă pe scurt modul de derulare al procedurii în cauză, precizând că asocierea ... și subcontractanții declaraţi nu sunt autorizați să proiecteze și să execute o parte importantă din lucrările ce fac obiectul contractului. Ofertanta nu a acordat garanţia lucrărilor și Pagina 1 din 19

§ 2

echipamentelor pentru perioada impusă prin documentaţia de atribuire, iar oferta acesteia a fost punctată incorect. Totodată, apreciază că ofertanta desemnată câștigătoare nu poate proiecta/excuta în mod legal lucrările ce fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit. În susținere, invocă prevederile art. 3 alin. (1) lit. jj) din Legea nr. 98/2016. Arată că, în procedura în cauză, obligația deținerii autorizațiilor este prevăzută la art. III.1.9 din fișa de date a achiziției, coroborat cu cap. 6 din caietul de sarcini, în sensul că antreprenorul trebuie să respecte pe deplin toate prevederile legislaţiei româneşti în domeniul construcțiilor. Proiectarea și execuţia lucrărilor se va face în conformitate cu Standardele și Reglementările Tehnice româneşti și europene aflate în vigoare (...) În procesul de proiectare se vor respecta normele și normativele tehnice și legislaţia în vigoare, avizele și acordurile autorităților competente la momentul întocmirii proiectului în funcţie de soluţiile tehnice propuse. De asemenea, face referire la jurisprudența instanțelor de judecată și practica Consiliului. Cu privire la prezenta procedură, ofertanții personal sau prin subcontractanți (care au menționat în acordurile subcontractare că execută sau proiectează lucrările pentru care deţin autorizații), au obligaţia de a deţine toate autorizaţiile prevăzute de lege pentru realizarea obiectului contractului, atât pentru a se încadra în definiţia operatorului economic (care poate executa lucrările numai într-o manieră licită), dar și pentru a respecta prevederile documentaţiei de atribuire. Dintr-o analiză a registrelor publice a reieşit faptul că membrii asocierii declarate câștigătoare și subcontractanții nu sunt autorizați să realizeze lucrările de termoprotecție și lucrările privind instalaţia de climatizare. În ceea ce priveşte lucrările de termoprotecție, acestea sunt prevăzute în documentaţia de atribuire și menționate expres în Planşa RL-01, iar necesitatea autorizării IGSU pentru realizarea acestor lucrări este prevăzută de OMAI nr. 87/2010. În continuare, se face trimitere la practica Consiliului în decizii similare. În ceea ce priveşte lucrările privind instalația de climatizare, operatorii economici au obligaţia de a fi certificaţi de către Asociaţia Generală a Frigotehniștilor din România, conform dispoziţiilor art. 3 din OMMP nr. 2682/20111. Cu toate acestea, autoritatea contractantă a omis să verifice sau a trecut cu vederea autorizaţiile lipsă ale ofertantei desemnată câstigătoare, stabilind că lucrările vor fi proiectate și executate de către un operator economic care nu poate îndeplini aceste sarcini în mod legal. Pagina 2 din 19

§ 3

Nedeținerea tuturor autorizaţiilor sau certificărilor necesare executării contractului care urmează a fi atribuit reprezintă nerespectarea cerinţelor documentaţiei de atribuire, impunându-se respingerea ofertei ca neconformă pentru acest motiv. De asemenea, susține că ofertanta desemnată câștigătoare nu a acordat garanţia lucrărilor și echipamentelor pentru perioada minimă impusă prin documentaţia de atribuire. Astfel, potrivit documentaţiei de atribuire, perioada de garanţie de bună execuţie a lucrărilor este de cel puţin 36 de luni, iar garanţia acordată echipamentelor, materialelor și utilajelor puse în operă trebuie să fie tot cel puţin de 36 de luni. Astfel, în caietul de sarcini, la pag. 30, a fost prevăzută expres aceasta cerinţă conform căreia "perioada de garanţie de bună execuţie - pentru o perioada ofertată a garanţiei de bună execuţie a lucrărilor sub 36 de luni oferta va fi considerată neconformă". Aceeaşi cerinţă se regăseste și în anunţul de participare și la art. II.2.14, precum și la art. II.2.5 din fișa de date cu ocazia prezentării algoritmului de calcul al punctajului. Mai mult, la art. II.2.5 din fișa de date se mentionează faptul că "Perioada de garanţie trebuie dovedită prin documente justificative, care fac parte integrantă din propunerea financiară. Ofertanţii vor folosi materiale, utilaje și echipamente pentru care perioada de garanţie asigurată de producători este cel puţin egală cu perioada de garanţie de bună execuţie a lucrărilor." Ofertanta desemnată câștigătoare dovedeşte faptul că se află într-o eroare de interpretare a cerinţelor documentaţiei de atribuire - cu toate că fișele tehnice care fac parte din documentaţia de atribuire prevăd pentru anumite echipamente o garanţie minimă de 2 ani, autoritatea contractantă a stabilit criteriul de atribuire menționat anterior, conform căruia garanţia acordată echipamentelor va fi de cel puţin 36 de luni. Contestatoarea susține că a completat fișele tehnice în maniera impusă de CNI, prezentând, însă, pentru dovedirea respectării criteriului de atribuire, o declaraţie pe proprie răspundere conform căreia garanţia pe care o va acorda lucrărilor, utilajelor, materialelor și echipamentelor va fi de cel puţin 36 luni. Având în vedere obligaţia autorității contractante de a respecta propria documentaţie de atribuire, precum și recunoaşterea expresă, de către asocierea câștigătoare, prin răspunsul la clarificări, a nerespectării cerinţei de acordare a garanţiei de minim 36 de luni, răspunsul la clarificări se impunea a fi considerat neconcludent, iar oferta se impunea a fi respinsă ca neconformă. Contestatoarea consideră că ofertanta desemnată câștigătoare nu a îndeplinit cerința privind personalul minim necesar. Sunt redate prevederile pag. 31 și următoarele din caietul de caietu, arătând faptul că ofertanta declarată câștigătoare nu a nominalizat și nu a prezentat documente suport pentru RTE pentru specialitatea instalații gaze Pagina 3 din 19

§ 4

naturale, impunându-se respingerea ofertei ca neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Ofertanta desemnată câștigătoare nu a prezentat modul efectiv prin care tertul susţinător va interveni. Se invocă art. 182 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. Aceste documente/explicații lipsesc din oferta desemnată câștigătoare, iar autoritatea contractantă nu a considerat necesară lămurirea acestui aspect, cu toate că, în majoritatea procedurilor organizate de, se solicită clarificări cu privire la aceste informaţii. Lipsa informaţiilor solicitate în mod expres de lege echivalează cu neîndeplinirea criteriului pentru care a fost invocată susţinerea terțului, motiv pentru care oferta se impunea a fi respinsă ca neconformă. Se susține, de asemenea, că punctajul acordat ofertei câștigătoare este neîntemeiat. Astfel cum reiese din documentaţia de atribuire, criteriul de atribuire aplicabil a fost "cel mai bun raport calitate-preț", evaluarea ofertelor realizându-se prin acordarea punctajului conform regulilor stabilite de art. II.2.5 din fișa de date; având în vedere faptul că oferta sa a obținut un punctaj cu 0,29 puncte mai mic decât oferta câștigătoare, contestatoarea justifică un interes în contestarea punctajului maxim obținut de oferta câștigătoare la factorul de evaluare ”Experienţa profesională”. Astfel, factorul ”Experienţă profesională” are o pondere de 20% (maxim 20 de puncte), algoritmul fiind detaliat la pag. 34 și 35 din caietul de sarcini. De interes în prezenta cauză sunt regulile de punctare a managerului de proiect, a inginerului proiectant instalații electrice și a inginerului proiectant instalații sanitare. În ceea ce priveşte managerul de proiect, s-a prevăzut că "Pentru implicarea ca manager de proiect într-un contract de proiectare şi/sau execuţie lucrări având ca obiect o construcție civilă, în care să fi avut atribuții de Manager de Proiect coordonator al echipei Antreprenorului - se va acorda punctaj maxim 2,5 puncte”. Pe de altă parte, "Pentru implicarea ca manager de proiect în 2 contracte de proiectare şi/sau execuţie lucrări dintre care unul având ca obiect o construcție civilă și unul având ca obiect o construcție cu destinație sportivă (Săli de sport, Bazine de înot) în care să fi avut atribuții de Manager de Proiect coordonator al echipei Antreprenorului se va acorda punctaj maxim 5 puncte." Comisia de evaluare a acordat punctaj maxim (5 puncte) pentru acest factor de evaluare, în condiţiile în care pentru persoana nominalizată pentru rolul de manager de proiect, anume dna .... fost menționate 3 obiective pentru dovedirea experienţei profesionale: 1. Lucrări de construcții - Creşă în com. Jilava, jud. Ifov; 2. Lucrări de construcții - structura Catedrala Mântuirii Neamului; 3. Lucrări de execuţie și montaj - Platformă cota +27.00 m la Catedrala Mântuirii Neamului. Pagina 4 din 19

§ 5

Niciunul dintre obiectivele menționate nu vizează o construcţie cu destinaţie sportivă, condiţie expresă sine qua non pentru aplicarea punctajului maxim de 5 puncte. De altfel, există dubii serioase și cu privire la acordarea punctajului de 2,5 puncte pentru acest factor, nefiind dovedită participarea .. la respectivele lucrări în calitate de manager de proiect coordonator al echipei Antreprenorului, astfel cum se solicită prin documentaţia de atribuire. În condiţiile în care nu a fost dovedită implicarea într-un contract având ca obiect o construcție cu destinație sportivă, iar calitatea de manager de proiect a persoanei nominalizate nu reiese, este vădit nelegală acordarea punctajului maxim de 5 puncte pentru acest factor. Referitor la factorii Inginer proiectant instalații electrice și Inginer proiectant instalații sanitare, oferta câștigătoare a primit punctajul maxim de 3, respectiv 2 puncte, punctaj care presupune implicarea în 2 contracte de proiectare și/sau execuţie pentru o construcție civilă și o construcție cu destinație sportivă pentru fiecare din cele două specialități. Persoana nominalizată de ofertant pentru ambele specialități este aceeaşi, respectiv dl, însă nu a fost dovedită participarea sa ca inginer proiectant pentru ambele specialități. În concluzie, contestatoarea solicită respingerea ofertei câștigătoare ca neconformă și admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Prin punctul de vedere nr. 44892/08.10.2021, înregistrat la Consiliu cu nr. 52931/08.10.2021, ... solicită respingerea contestației ca nefondată. Autoritatea contractantă prezintă modul de derulare al procedurii în cauză, și face următoarele precizări: Referitor la critica potrivit căreia ofertanta declarată câştigătoare nu poate proiecta/executa în mod legal lucrările ce fac obiectul contractului care urmează a fi atribuit, sunt invocate dispozițiile art. 113 alin. (11), coroborarea art. 163, art. 172 alin. (1) lit. c) și art. 178 din Legea nr. 98/2016, art. 179 lit. c), g) și i) din același act normativ. Analizând aceste dispoziţii, rezultă faptul că cerinţele privind personalul sunt în fapt cerinţe de calificare, astfel că, pentru a putea fi luate în considerare la respingerea unei oferte, trebuie să se regăsească în cuprinsul anunţului de participare, astfel cum solicită art. 181 din aceeaşi lege, dar și în fișa de date a achiziției, conform art. 30 alin. (4) din normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016. Autoritatea contractantă a ales să introducă în caietul de sarcini informaţii referitoare la experţii cheie. Sunt redate prevederile art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016. Pagina 5 din 19

§ 6

În acest sens, menţionează că, în cadrul documentaţiei de atribuire privind obiectivul de investiţii în cauză, nu a stabilit în sarcina ofertanţilor obligaţia prezentării vreunei autorizaţii dintre cele invocate în cuprinsul contestaţiei. În continuare, invocând prevederile art. 173 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, consideră că cerinţa referitoare la prezentarea autorizaţiilor indicate de contestatoare, nefiind o cerinţă a documentaţiei de atribuire, nu poate constitui motiv de respingere a ofertelor. Totodată, în cadrul caietul de sarcini (pag. 33), se menţionează Autorizaţiile personalului responsabil cu proiectarea şi execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii nu vor fi solicitate ofertanţilor în etapa de evaluări oferte. Ofertantul declarat câștigător trebuie să deţină aceste autorizaţii în timpul implementării obiectivului de investiţii. În acest context, invocă decizii ale Consiliului, cât și practica instanțelor de judecată, concluzionând că a procedat în mod temeinic şi legal constatând admisibilitatea ofertei prezentate de asocierea . ., deoarece aceasta îndeplinește criteriile de calificare şi selecţie stabilite prin documentaţia de atribuire. Referitor la critica privind faptul că ofertanta declarată câştigătoare nu a acordat garanţia lucrărilor si echipamentelor pentru perioada minimă impusă prin documentaţia de atribuire, arată că, prin documentaţia de atribuire, respectiv caietul de sarcini, pus la dipoziţia ofertanţilor prin intermediul SICAP (pag. 36), a stabilit drept factor de evaluare Perioada de garanţie acordată lucrării", după cum urmează: Perioada de garanţie acordata lucrării - (Pg ) 20% Pondere 20 Punctaj maxim Algoritm de calcul: Acest factor indică modul în care ofertantul va declara și își va însuși perioada de garanţie a lucrărilor proiectate și executate (dar nu mai puţin de 36 de luni). Se vor acorda puncte pentru oferta care va prezenta o perioadă de garanţie de 60 luni. (...)." Susține că ofertanta acordat o garanție de 60 luni. Referitor la critica potrivit căreia ofertanta câştigătoare nu a îndeplinit cerinţa privind personalul minim necesar, autoritatea contractantă susține că, prin documentaţia pusă la dispoziţia ofertanţilor prin intermediul SICAP, respectiv caietul de sarcini (pag. 32-33), a solicitat personalul minim necesar implementării obiectivului de investiţii, printre care, următorul specialist: Responsabilul tehnic cu execuţia pentru lucrări de construcţii civile și industriale, instalaţii: electrice, termice, sanitare, ventilaţie, climatizare, gaze naturale - persoana responsabilă cu respectarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor esenţiale, la lucrările de construcţii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995, HG nr. 925/1995, respectiv a Ordinului MDRAP nr. 1895/2016. Pagina 6 din 19

§ 7

Pentru îndeplinirea acestei cerinţe, ofertanta câştigătoare a încheiat acordul de subcontractare nr. 358/15.01.2021 cu societatea . autorizată ANRE, atât pentru proiectarea, cât şi pentru execuţia lucrărilor de instalaţii gaze naturale, societate care l-a desemnat pentru poziţia de Responsabil tehnic cu execuţia pe dl ., instalator autorizat ANRE, conform autorizaţiei nr. 405150615. De asemenea, ofertanta declarată câştigătoare a transmis şi autorizaţia ANRE nr. 16940, 16941/30.04.2017 pentru subcontractantul Victoria Global SRL. Comisia de evaluare în mod corect a hotărât admisibilitatea ofertei prezentate de asocierea .., întrucât aceasta respectă cerinţele caietului de sarcini privind personalul minim necesar implementării contractului, astfel cum acesta a fost solicitat de autoritatea contractantă. Referitor la critica privind neprezentarea de către ofertanta câştigătoare a modului efectiv de intervenţie în contract a terţului susţinător, autoritatea contractană face trimitere la legislația în domeniul achizițiilor publice, precum și la punctele de vedere ANAP, în speță, precum și practica Consiliului, într-o cauză similară. Mai mult, invocând prevederile art. 182 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, precizează că, pentru a dovedi susținerea tehnică și profesională acordată asocierii ...., terțul susținător a depus o serie de documente, sens în care comisia de evaluare a hotărât că este dovedit modul în care terțul susținător poate interveni în contract. Referitor la critica privind faptul că punctajul acordat ofertei câştigătoare este neîntemeiat, se arată că, prin caietul de sarcini (pag. 32-33), a solicitat personalul minim necesar și în caietul de sarcini (pagina 35), a stabilit în cadrul factorului de evaluare „Experienţa profesională" următorul subfactor de evaluare: „Manager de proiect / Reprezentant al Antreprenorului -5 puncte Algoritm de calcul: Pentru implicarea ca manager de proiect într-un contract de proiectare şi/sau execuţie lucrări având ca obiect o construcție civilă, în care să fi avut atributii de Manager de Proiect coordonator al echipei Antreprenorului - se va acorda punctaj maxim 2,5 puncte. Pentru implicarea ca manager de proiect în 2 contracte de proiectare şi/sau execuţie lucrări dintre care unul având ca obiect o construcție civilă și unul având ca obiect o construcție cu destinatie sportivă (Săli de sport, Bazine de înot) în care să fi avut atribuții de Manager de Proiect coordonator al echipei Antreprenorului - se va acorda punctaj maxim 5 puncte. " Pentru îndeplinirea acestei cerinţe, ofertantul declarat câştigător a nominalizat-o pe dna .. Calitatea de manager de proiect a dnei . fost susţinută prin prezentarea următoarelor documente: declaraţie de disponibilitate, CV, certificate manager proiect. Documentele menţionate, care atestă calitatea de manager de proiect a doamnei nominalizate se regăsesc la Pagina 7 din 19

§ 8

pag. 910-914 şi 967 din fişierul denumit „Propunere tehnică execuţie bazin Moinești.pdf". Pentru demonstrarea experienţei în specializarea de manager de proiect a doamnei .. ofertantul a prezentat următoarele documente: CV, din care reiese că a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti şi University Business School UK; Certificat de absolvire a studiilor privind specializarea „manager de proiect" nr. 19611/ 20.06.2012; Certificat absolvire a studiilor privind specializarea „management de proiect" nr. 001802/16.07.2008. De asemenea, pentru îndeplinirea cerinţei privind „Manager de proiect/Reprezentant al Antreprenorului", contestatoarea l-a nominalizat pe dl ..., pentru care a transmis documente care atestă calificarea profesională a acestuia pentru specializarea de manager de proiect, acestea regăsindu-se la pagina 523 - 531 din fişierul „Tehnic Moinesti- part 2.pdf". Pentru demonstrarea experienţei în specializarea de manager de proiect a dlui . Academia de Înalte Studii Militare - Apărare; Certificat absolvire a studiilor privind specializarea „manager de proiect" nr. 276/11.04.2011. În acest sens, autoritatea contractantă menţionează că, atât oferta contestatoarei, cât și societatea câştigătoare, au fost evaluate cu maxim de puncte pentru subfactorul de evaluare „Manager de proiect/ Reprezentant al Antreprenorului", ambele societăţi primind câte 5 puncte. Prin punctarea cu maxim de puncte a experienţei ca manager de proiect, atât a asocierii câştigătoare, cât şi a societăţii contestatoare, astfel cum aceasta reiese din CV- urile prezentate, se arată că a apreciat complexitatea lucrărilor atât la Catedrala Mântuirii Neamului (prin care se demonstrează experienţa dnei .. cât și la Pavilionul Central - Club Sportiv Dinamo Bucureşti (prin care se demonstrează experienţa domnului .., care, deși are denumirea de „club sportiv" este în fapt o clădire cu spaţii administrative, popotă, sală de festivităţi, cazare sportivi, spaţii şi anexe utilitare, spaţiu destinat prezentării trofeelor). Contestatoarea critică punctajul acordat de comisia de evaluare ofertantei câştigătoare pentru subfactorii de evaluare Inginer proiectant pentru instalații electrice şi Inginer proiectant pentru instalații sanitare. Prin intermediul caietului de sarcini (pag. 35), în cadrul factorului de evaluare „Experienţă profesională”, s-au inclus şi următorii subfactori de evaluare: Inginer proiectant pentru instalații electrice -3 puncte algoritm de calcul: Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalații electrice, într- un contract de proiectare/contract de proiectare şi execuţie având ca obiect o construcție civilă - se va acorda punctaj maxim - 1,5 puncte. Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalații electrice, în 2 contracte de proiectare şi/sau execuţie lucrări dintre care unul având ca Pagina 8 din 19

§ 9

obiect o construcție civilă și unul având ca obiect o construcție cu destinație sportivă (Complexuri sportive, Bazine de înot), se va acorda punctaj maxim - se va acorda punctaj maxim - 3 puncte. Inginer proiectant pentru instalații sanitare - 2 puncte Pentru îndeplinirea acestor subfactori de evaluare, ofertanta declarată câştigătoare l-a nominalizat pe .., pentru care a depus documente doveditoare privind experienţa acestuia şi calificarea profesională pentru specializările solicitate. Documentele care atestă calificarea profesională a dlui Briciu Marius, se regăsesc în fişierul Propunere tehnică proiectare bazin moinesti.pdf. Astfel, în mod temeinic şi legal comisia de evaluare a hotărât că este dovedită experienţa persoanelor nominalizate pentru poziţiile Manager de proiect/Reprezentant al Antreprenorului, Inginer proiectant pentru instalații electrice Inginer proiectant pentru instalaţii sanitare, deoarece documentele prezentate de asocierea câştigătoare atestă calificarea profesională a acestora. Față de cele mai sus, autoritatea contractantă susține că, în mod corect comisia de evaluare a decis că oferta prezentată de asocplementa contractul, îndeplineşte cerinţele caietului de sarcini și asigură personalul necesar realizării obiectivului. Față de cele mai sus, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. Documentele necesare soluționării contestației au fost transmise cu adresa înregistată la Consiliu cu nr. 43309/04.10.2021. Prin adresa nr. 303/14.10.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 54000/14.10.2021, ... a depus note scrise, în care a răspuns punctual celor susținut de autoritatea contractantă în punctul de vedere. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: .........în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: Construire Bazin de înot didactic strada George Coșbuc nr.21A, Ștrand Municipal, municipiul Moinești, județul Bacău, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1078971/18.11.2020. Din informațiile anunțului de participare simplificat publicat rezultă că valoarea estimată a contractului care urmează a se atribui este 8.921.231,78 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, iar data limită de primire a ofertelor a fost 18.01.2021, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, .... a deciziei. Ofertanta a constituit cauțiunea în sumă de 88.000,00 lei, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 207544552/1 din 29.09.2021, eliberată de CEC Bank SA, Sucursala Victoria. Pagina 9 din 19

§ 10

Trecând la soluționarea cauzei, se constată că sunt formulate critici împotriva deciziei de desemnare câștigătoare a ofertei depuse de asocierea SMB ........., punctajul obținut de aceasta fiind 100 puncte. Oferta contestatoarei a obținut 99,71 puncte. O primă critică privește faptul că ofertanta desemnată câștigătoare nu poate proiecta/executa în mod legal lucrările care fac obiectul contractului. Vizavi de acest aspect se reține că, în caietul de sarcini, la pag. 33, s-a prevăzut că Autorizațiile personalului responsabil cu proiectarea și execuția lucrărilor de construcții și instalații nu vor fi solicitate ofertanților în etapa de evaluare oferte. Ofertantul declarat câștigător trebuie să dețină aceste autorizații în timpul implementării obiectivului de investiții. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a invocat decizia nr. 1115/C5/958 din 28.05.2021, în care Consiliul a reținut, între altele: ... în contextul inserării în cadrul Caietului de sarcini, la pagina 48 – Condiții pentru ofertanți, a următoarei prevederi: „Autorizațiile personalului responsabil cu proiectarea și execuția lucrărilor de construcții și instalații nu vor fi solicitate ofertanților în etapa de evaluări oferte. Ofertantul declarat câștigător trebuie să dețină aceste autorizații în timpul implementării obiectivului de investiții”, Consiliul apreciază că voința autorității contractante a fost clară, neexchivocă și explicită ca verificarea autorizațiilor a căror lipsă o reclamă contestatoarea să se facă la executarea contractului, antreprenorul având obligația de a respecta, toate prevederile legislației în domeniul construcțiilor. În raport de modul de întocmire a documentației de atribuire, Consiliul apreciază ca fiind corectă susținerea autorității contractante din cadrul punctului de vedere referitoare la faptul că „responsabilitatea realizării contractului în condiții de legalitate aparține în totalitate operatorului economic desemnat câștigător”. În aceste condiții, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă, cu respectarea principului asumării răspunderii stipulat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, a întocmit o documentație permisivă ceea ce a făcut ca în cadrul acestui lot să existe o concurență reală (18 oferte depuse în procedură, dintre care 13 admisibile), ceea ce a permis ca lucrarea să fie adjudecată la un preț cât mai scăzut, fiind astfel îndeplinit scopul Legii nr. 98/2016, stipulat la art. 2 alin. (1) și anume: „asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziţionarea de bunuri, servicii şi lucrări în condiţii de eficienţă economică şi socială”. Prevederile documentației de atribuire nu au fost contestate de niciun operator economic, drept pentru care toate dispozițiile acesteia (inclusiv prevederea din Caietul de sarcini - „Autorizațiile personalului responsabil cu proiectarea și execuția lucrărilor de construcții și instalații nu vor fi solicitate ofertanților în etapa de evaluări oferte. Ofertantul declarat câștigător trebuie să dețină aceste autorizații în timpul implementării obiectivului de investiții”) și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. Documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 – „ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției”, precum și art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 – „ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire”. Prin depunerea ofertelor la procedură, ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu pot invoca în acest stadiu al procedurii neclaritatea documentației de atribuire. Pagina 10 din 19

§ 11

Astfel, cum un contract constituie legea părților și documentația de atribuire are aceeași valoare pentru ofertanți și autoritatea contractantă, iar niciuna dintre acestea nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. A admite punctul de vedere al contestatoarei ar însemna ignorarea prevederii documentației de atribuire reprodusă anterior și înfrângerea principiului asumării răspunderii conform căruia autoritatea contractantă este responsabilă pentru deciziile şi acţiunile realizate în procesul de achiziţie. Din practica invocată de părți rezultă că implicațiile/efectele acestei prevederi asupra documentației de atribuire (și a modului în care trebuie evaluate ofertele sub aspectele criticate de contestatoare) au fost apreciate în mod unitar la nivelul CNSC, reținându-se faptul că la nivelul instanței de judecată competente s-au pronunțat soluții diferite, invocate de ambele părți în litigiu, în mod evident, fiecare invocând decizii favorabile, unele neredactate până la data emiterii prezentei decizii. În condițiile în care din documentația de atribuire lipsesc cerințe în sensul depunerii în cadrul ofertelor înaintate, a dovezilor privind deținerea anumitor autorizații, coroborat cu inserarea în cadrul Caietului de sarcini, la pagina 48 – Condiții pentru ofertanți, a următoarei prevederi: „Autorizațiile personalului responsabil cu proiectarea și execuția lucrărilor de construcții și instalații nu vor fi solicitate ofertanților în etapa de evaluări oferte. Ofertantul declarat câștigător trebuie să dețină aceste autorizații în timpul implementării obiectivului de investiții”, Consiliul reține că, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. De asemenea, în baza art. 127 alin. (1) lit. f) din același act normativ, comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. Astfel, din ansamblul legislației aplicabile rezultă că evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerințele care îi sunt aplicabile din documentația de atribuire, nu la altele (sau la aceleași, însă diminuate ori majorate). Pe de altă parte, dispozițiile coroborate ale Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, stabilesc în sarcina autorităților contractante obligația ca, în evaluarea ofertelor, să aplice propria documentație de atribuire care guvernează licitația, documentație rămasă definitivă prin neatacare. O astfel de interpretare a fost în mod constant subliniată de jurisprudența CJUE, aceasta statuând că „în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit” (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pippo Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 39)". Totodată, conform considerentelor expuse în cauza Pippo Pizzo „principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență - care constituie corolarul principiului egalității de tratament, are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de Pagina 11 din 19

§ 12

ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctul 44 și jurisprudența citată)”. În Hotărârea din 14 iunie 2017, Medipac - Kazantzidis, C-6/05, EU:C:2007:337, CJUE a precizat că obligația de transparență „interzice autorității contractante să respingă o ofertă care respectă cerințele anunțului privind cererea de ofertă întemeindu-se pe motive care nu au fost prevăzute în acest anunț care sunt invocate ulterior depunerii acestei oferte” (punctul 54). Deosebit de relevantă va fi reținută concluzia Curții de Justiție a Uniunii Europene regăsită în Hotărârea din 16 aprilie 2015, cauza C-278/14, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Alba Iulia, în procedura SC Enterprise Focused Solutions SRL împotriva Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: Articolul 23 alineatul (8) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (UE) nr. 1251/2011 al Comisiei din 30 noiembrie 2011, nu este aplicabil unui contract de achiziții publice a cărui valoare nu atinge pragul de aplicabilitate prevăzut de această directivă. În cadrul unui contract de achiziții publice care nu intră sub incidența directivei menționate, dar care prezintă un interes transfrontalier cert, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, normele fundamentale şi principiile generale ale Tratatului FUE, în special principiile egalității de tratament şi nediscriminării, precum şi obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie interpretate în sensul că autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă care îndeplineşte cerințele anunțului de participare pe baza unor motive care nu sunt prevăzute în anunțul menționat. Aceeași instanță de la Luxemburg a statuat că obligația de transparență are ca scop în special să garanteze că este înlăturat riscul de arbitrar din partea autorității contractante (Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza SAG ELV Slovensko şi alții, C-599/10, EU:C:2012:191, punctul 25, precum şi jurisprudența acolo citată). De altfel, însăși Curtea de Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, într-o cauză asemănătoare, prin Decizia civilă nr. 375/21.06.2019, în calea de atac a revizuirii, a invalidat raționamentul prin care CNSC și instanța de recurs au considerat că rezultă implicit obligativitatea deținerii unui aviz specific. Pe cale de consecință, Consiliul apreciază că decizia comisiei de evaluare a respectat propria documentație de atribuire și principiile statuate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 astfel încât, în opinia Consiliului, trebuie menținută. Consiliul nu poate reține încălcarea dispozițiilor caietului de sarcini, în condițiile în care tocmai în cadrul Caietului de sarcini se precizează că „ (...) Ofertantul declarat câștigător trebuie să dețină aceste autorizații în timpul implementării obiectivului de investiții”. Într-adevăr, cum a invocat societatea contestatoare, există numeroase decizii la nivelul Consiliului și al Curților de Apel care statuează obligația operatorilor economici de a deține autorizațiile necesare executării în mod legal a contractului, indiferent de prevederea lor expresă sau nu în documentația de atribuire, însă, câtă vreme, în virtutea principiului asumării răspunderii, autoritatea contractantă însăși a ales să prevadă în documentație că nu dorește depunerea autorizațiilor Pagina 12 din 19

§ 13

la momentul evaluării ofertelor, ci, ulterior, în etapa de implementare a obiectivului de investiții, rămâne în sarcina sa această verificare ulterior atribuirii contractului și riscul atribuirii fără analizarea tuturor autorizațiilor necesare executării lucrărilor. Este de amintit și decizia Consilului nr. 823/C2/727/728/747 din 21.04.2021, emisă în cadrul unei proceduri organizate de aceeași autoritate contractantă, ...., în care s-au reținut, între altele: În analiza sa, Consiliul are în vedere că, în cuprinsul caietului de sarcini (pag. 28) se găsește următoarea precizare: Autorizatiile personalului responsabil cu proiectarea si executia lucrarilor de constructii si instalatii nu vor fi solicitate ofertantilor in etapa de evaluare oferte. Ofertantul declarat castigator trebuie sa detina aceste autorizatii in timpul implementarii obiectivului de investitii. Așadar, este limpede că autoritatea contractantă nu a trasat în sarcina ofertanților obligația prezentării vreunei autorizații, deci inclusiv și a celei de gospodărire a apelor emisă de Administrația Națională Apele Române. Lipsa autorizației de gospodărire a apelor reclamată trebuie analizată prin prisma solicitărilor exprese de la nivelul documentației de atribuire. Ori, în speță, printre rigorile documentației nu există o astfel de solicitare explicită, mai mult, fiind subliniat, fără echivoc, că autorizațiile nu vor fi solicitate ofertanților, în etapa de evaluare a ofertelor. Potrivit art.65 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din HG nr.395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. Totodată, în baza art. 127 alin. (1) lit. f) din același act normativ, comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. De asemenea, art. 137 alin. (2), lit. b) din normele metodologice stabilește că oferta este considerată inacceptabilă dacă a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește unul sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentația de atribuire. Din ansamblul legislației pe linie de achiziții publice rezultă că evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerințele care îi sunt aplicabile din documentația de atribuire, nu la altele. Cerințele privind modul de întocmire a ofertelor, prezentarea documentelor de calificare nu trebuie să depindă de modul în care sunt înțelese la un moment dat de către o societate ofertantă, dincolo de exprimarea din documentația de atribuire, fiind imperativ ca autoritatea să asigure operatorilor economici o înțelegere/interpretare unitară, decurgând din informarea lor completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.

§ 14

Decizia Consiliului a fost atacată cu plângere, respinsă de Curtea de Apel București, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin Hotărârea nr. 1481/2021 din 23.06.2021 (dosar nr. 3008/2/2021). Față de cele de mai sus, se constată a fi neîntemeiată prima critică a contestatoarei. Cea de-a doua critică privește acordarea garanției de către ofertanta desemnată câștigătoare, petenta susținând că, din răspunsul la clarificări al câștigătoarei, rezultă că nu a fost respectat termenul de 36 luni impus prin documentația de atribuire. Pagina 13 din 19

§ 15

Potrivit fișei de date a achiziției, criteriul de atribuire este Cel mai bun raport calitate – preț, un factor de evaluare fiind perioada de garanție acordată lucrării – 20 puncte. În descrierea factorului s-au prevăzut următoarele: Acest factor indica modul in care ofertantul va declara si isi va insusi perioada de garantie a lucrarilor proiectate si executate (dar nu mai putin de 36 de luni). Se vor acorda 10 puncte pentru oferta care va prezenta o perioada de garanție de 48 luni, și 20 de puncte pentru oferta care va prezenta o perioada de garanție de 60 luni. Considerentul alegerii perioadei de garantie a lucrarilor mai mari de 36 de luni este ca potentialii ofertanti sa liciteze o perioada de garantie a lucrarilor executate cat mai mare si realista. De asemenea ofertarea unei perioade de garantie cat mai mare ar conduce la un avantaj evident pentru autoritatea contractanta in sensul determinarii operatorilor economici de a depune o oferta care asigura o calitate superioara a lucrarilor executate, inclusiv a utilajelor si materialelor folosite. Perioadele intermediare (intre 36 luni și 48 luni, si intre 48 luni si 60 luni), nu se vor puncta. Oferta care prezinta o perioada mai mica de garantie de 36 luni va fi considerata neconforma. NOTA: Perioada de garantie trebuie dovedita prin documente justificative, care fac parte integranta din propunerea financiara. Ofertantii vor folosi materiale, utilaje si echipamente pentru care perioada de garantie asigurata de producatori este cel putin egala cu perioada de garantie de buna executie a lucrarilor. Urmare solicitării de clarificări a comisiei de evaluare, prin adresa nr. 812/10.08.2021, ofertanta . a declarat că, în ceea ce privește perioada de garanție pentru echipamentele din fieșele tehnice, vă comunicăm faptul că acordăm garanția solicitată de autoritatea contractantă, astfel: unele echipamente vor avea garanție de 2, 3 sau 5 ani, în funcție de caracteristicile și specificațiile precizate în fișele tehnice aferente fiecărui echipament. Se observă, așadar, că, prin răspunsul la clarificări, societatea desemnată câștigătoare recunoaște că nu a ofertat pentru toate materialele, utilajele și echipamentele o garanție cel puțin egală cu perioada de garanție de bună execuție a lucrărilor (36 luni). Cu toate acestea, autoritatea contractantă a considerat răspunsul concludent și a declarat oferta câștigătoare, în punctul său de vedere asupra contestației, făcând referire doar la perioada de garanție acordată lucrării, nu și la cerința ca Ofertanții să folosească materiale, utilaje și echipamente pentru care perioada de garanție asigurată de producători este cel puțin egală cu perioada de garanție de bună execuție a lucrărilor. Achizitoarea nu a explicat cum a considerat această cerință îndeplinită, raportat la răspunsul primit și la faptul că ea, însăși, a constatat că există fișe tehnice pentru echipamente/materiale cu o garanție de minimum 2 ani. Pentru respectivele echipamente/materiale, ofertanta nu a declarat că ar acorda o garanție de minimum 36 luni, cum era solicitat în documentația de atribuire. Relevanță în soluționarea cauzei prezintă următoarele dispoziții legale din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016: Pagina 14 din 19

§ 16

- art. 123 alin. (1) Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi indică, motivat, în cuprinsul acesteia care informaţii din propunerea tehnică şi/sau din propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală, în baza legislaţiei aplicabile; - art. 133 alin. (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică; (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv; - art. 137 alin. (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi neconforme (...); (3) În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. Câtă vreme oferta nu a corespuns cerințelor din documentația de atribuire, singura soluție la îndemâna achizitoarei era de respingere a ofertei. Nici din documentele întocmite, nici din punctul de vedere nu rezultă ce anume a luat în calcul comisia de evaluare pentru a considera cerința îndeplinită. Impunerea unei astfel de cerințe a fost alegerea achizitoarei, iar în lipsa modificării ei în perioada anterioară datei limită de depunere a ofertelor, aceasta rămâne obligatorie pe tor parcursul procedurii. Se constată astfel a fi întemeiată cea de-a doua critică formulată de contestatoare. Trecând a analiza celei de-a treia critici, se constată că aceasta privește modul de îndeplinire a cerinței privind personalul minim necesar de către asocierea câștigătoare. S-a susținut că ofertanta câștigătoare nu a nominalizat și prezentat documente suport pentru RTE pentru specialitatea instalații gaze naturale, impunându-se respingerea ofertei. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a explicat cerința îndeplinită, întrucât au fost depuse documente pentru ing. numit prin decizie în funcția de responsabil tehnic cu execuția și fiind instalator autorizat ANRE. Potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții Verificarea calităţii lucrărilor executate pentru realizarea construcţiilor şi a intervenţiilor la construcţiile existente, pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire sau de desfiinţare, este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin diriginţi de şantier autorizaţi, angajaţi ai investitorilor şi prin responsabili tehnici cu execuţia autorizaţi, angajaţi ai executanţilor. Potrivit art. 21 alin. (2) din același act normativ, Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. organizează: a) autorizarea laboratoarelor de analize şi încercări; b) autorizarea responsabililor tehnici cu execuţia şi a diriginţilor de şantier, precum şi confirmarea periodică privind exercitarea dreptului de practică al acestora. Prin Ordinul nr. 1895/2016 a fost aprobată Procedura privind autorizarea şi exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici Pagina 15 din 19

§ 17

cu execuţia lucrărilor de construcţii, precum şi pentru modificarea Reglementării tehnice "Îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii", aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 777/2003. În procedura amintită, sunt specificate domeniile în care se emit autorizațiile pentru responsabilii tehnici cu execuția, inclusiv domeniul instalații gaze naturale. Între documentele indicate de achizitoare din oferta câștigătoare nu se regăsește un astfel de document pentru persoana nominalizată. Se reține că, prin caietul de sarcini, s-a solicitat Responsabil tehnic cu execuția pentru lucrări de construcții civile și industriale, instalații: electrice, termice, sanitare, ventilație, climatizare, gaze naturale – persoana responsabilă cu respectarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor esențiale, la lucrările de construcții, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995, HG nr. 925/1995, respectiv a Ordinului MDRAP nr. 1895/2016. Decizia de numire a ing. . acordată de societatea și legitimația care atestă autorizarea sa ca instalator autorizat ANRE nu sunt documente suficiente pentru îndeplinirea cerinței în sensul în care a fost impusă prin documentația de atribuire. De altfel, modul de atestare a responsabililor tehnici cu execuția nu îi era străin ofertantei care a depus pentru alte domenii certificate corespunzătoare. Cum a arătat și contestatoarea în notele scrise, ing. . este menționat

§ 18

în

§ 19

registrul

§ 20

RTE

§ 21

aflat

§ 22

pe

§ 23

site-ul

§ 24

ISC (https://isc.gov.ro/list_aut-rte.php). Se constată astfel a fi întemeiate criticile contestatoarei oferta asocierii desemnate câștigătoare trebuind a fi respinsă pentru neîndeplinirea cerinței din caietul de sarcini. Referitor la cea de-a patra critică, vizând faptul că nu a fost prezentat de către câștigătoare modul efectiv prin care va interveni terțul susținător, se reține că societatea contestatoare nu a indicat, în concret, ce documente ar fi trebuit depuse din partea terțului susținător. În punctul său de vedere asupra contestației, autoritatea contractantă a enumerat documentele avute în vedere, depuse de către terțul susținător, care se regăsesc în propunerea tehnică. Contestatoarea nu a argumentat care ar fi motivul pentru care aceste documente ar fi insuficiente pentru demonstrarea susținerii de către terțul susținător ................ Se constată astfel a fi neîntemeiate critica vizând documentele depuse de terțul susținător. Analizând ultima critică din contestație, se observă că aceasta privește modul de acordare a punctajului pentru managerul de proiect, inginer proiectant instalații electrice și inginer proiectant instalații sanitare. Pagina 16 din 19

§ 25

Potrivit fișei de date a achiziției, algoritmul de calcul este următorul: Pentru implicarea ca manager de proiect intr-un contract de proiectare și/sau executie lucrari avand ca obiect o constructie civila, in care sa fi avut atributii de Manager de Proiect coordonator al echipei Antreprenorului – se va acorda punctaj maxim 2,5 puncte. Pentru implicarea ca manager de proiect in 2 contracte de proiectare și/sau executie lucrari dintre care unul avand ca obiect o constructie civila si unul avand ca obiect o constructie cu destinatie sportiva (Sali de sport, Bazine de inot) in care sa fi avut atributii de Manager de Proiect coordonator al echipei Antreprenorului – se va acorda punctaj maxim 5 puncte. Pentru implicarea ca sef de proiect intr-un contact de proiectare / contract de proiectare și executie avand ca obiect o constructie civila – se va acorda punctaj maxim – 2,5 puncte. Pentru implicarea ca sef de proiect in 2 contracte de proiectare și/sau executie lucrari dintre care unul avand ca obiect o constructie civila si unul avand ca obiect o constructie cu destinatie sportiva (Complexuri sportive, Bazine de inot) –-se va acorda punctaj maxim –5puncte. (...) Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalatii electrice, intr-un contract de proiectare/contract de proiectare și executie avand ca obiect o constructie civila - se va acorda punctaj maxim – 1,5 puncte. Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalatii electrice, in 2 contracte de proiectare și/sau executie lucrari dintre care unul avand ca obiect o constructie civila si unul avand ca obiect o constructie cu destinatie sportiva (Complexuri sportive, Bazine de inot) – se va acorda punctaj maxim – se va acorda punctaj maxim –3 puncte. Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalatii sanitare, intr-un contract de proiectare/contract de proiectare și executie avand ca obiect o constructie civila - se va acorda punctaj maxim – 1 punct. Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalatii sanitare in 2 contracte de proiectare și/sau executie lucrari dintre care unul avand ca obiect o constructie civila si unul avand ca obiect o constructie cu destinatie sportiva (Complexuri sportive, Bazine de inot) – se va acorda punctaj maxim – se va acorda punctaj maxim – 2 puncte. Ca manager de proiect a fost propusă ..., pentru care a fost depus CV și certificat de absolvire a studiilor privind specializarea manager de proiect (pag. 910-914 din propunerea tehnică). Cum a arătat și contestatoarea, au fost enumerate în CV lucrări de construcții creșă ... Se observă, așadar, că nu a fost indicată vreo construcție cu destinație sportivă. Explicația autorității contractante că, datorită complexității lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, a considerat că trebuie să acorde punctajul maxim ca și în cazul dlui .. pentru lucrările la Clubul Sportiv Dinamo nu poate fi primită câtă vreme documentația de atribuire a fost elaborată de achizitoarea, ea, însăși, considerând că este necesară acordarea de punctaj suplimentar pentru implicarea ca manager de proiect la construcții cu destinație sportivă. Responsabilitatea pentru stabilirea modului de acordare a punctajului aparține în exclusivitate achizitoarei iar acesta nu poate fi modificat pe parcursul evaluării ofertelor, în funcție de experiența proprie a ofetanților. Dacă dorea calcularea punctajului în raport de complexitatea lucrărilor, fără a fi Pagina 17 din 19

§ 26

necesar să fie construcții cu destinație sportivă, acordarea punctajului trebuia stabilită în consecință. Documentația de atribuire trebuie respectată întocmai în evaluarea ofertelor, astfel că un punctaj de 3 puncte pentru implicarea la lucrările aferente Catedralei Mântuirii Neamului care nu este cu destinație sportivă nu se justifică. În ce privește susținerile contestatoarei că există dubii și cu privire la implicarea ca manager de proiect a persoanei nominalizate în celelalte proiecte, contestatoarea nu a depus vreun document în susținere, Consiliul neputând analiza experiența expertului prin prisma dubiilor petentei. În referire la expertul ... nominalizat pentru ambele specialități, inginer proiectant de instalații electrice și inginer proiectant de instalatii sanitare, se reține că, din anexa nr. 2, a procesului-verbal nr. 6598L/28.07.2021, rezultă că s-au luat în considerare următoarele proiecte: Centru multifuncțional pentru tineret cu bazin didactic – oraș Brezoi – Vâlcea; Înființare bazin de înot în comuna Dobrosloveni – Olt; Înființare bazin de înot în comuna Tortoman – Constanța. În lipsa unor argumente concrete din partea contestatoarei, Consiliul nu poate aprecia că nu ar fi trebuit luate în considerare respectivele proiecte pentru ing. ., pentru cele două specalizări. Față de cele de mai sus, se constată că este necesară o reevaluare a ofertei asocierii .... SRL, sub aspectele anterior cercetate, contestația .... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţia formulată de ............ în contradictoriu cu ...., și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 9223L/ 21.09.2021, în partea ce privește ofertele admisibile, procesul-verbal nr. 6958L/28.07.2021, în partea ce privește oferta asocierii ..................și comunicările privind rezultatul procedurii transmise operatorior economici ale căror oferte au fost considerate admisibile. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei asocierii ...., în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici implicați în termenul legal. Pagina 18 din 19

§ 27

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 exemplare, conţine 18 pagini Pagina 19 din 19

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.