AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2038/2021

BOSTON CONSULTANTS GROUP SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA PORTURILOR DUNARII FLUVIALE S.A. GIURGIU

Decizia CNSC nr. 2038/C4/2066 din 14.09.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2038/C4/2066 din 14.09.2021

Data din document
2021-09-14
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii portuare în portul Olteniţa - Etapa II" - cod CPV: 79314000-8 - Studiu de fezabilitate (Rev.2), s-a solicitat: - anularea deciziei de declarare câştigătoare a ofertei BCPC BIROUL DE CONSULTANŢĂ PROIECTARE ÎN CONTRUCŢII SRL; - anularea raportului procedurii nr. 3638/30.07.2021, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente acestuia; - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale şi atribuirea contractului cu aplicarea criteriului de atribuire şi respectarea dispoziţiilor legale în materie. - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 500 lei, reprezentând onorariul societăţii de consultanţă pentru elaborarea contestaţiei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC BOSTON CONSULTANTS GROUP SRL, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR DUNĂRII FLUVIALE SA GIURGIU. Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 3638/30.07.2021, și a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și dispune reevaluarea ofertei depusă de SC BOSTON CONSULTANTS GROUP SRL, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Respinge cererea de obligare a autorității contractante la plata sumei de 500 lei, reprezentând onorariu societății de consultanță. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2038/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 41474Data înregistrării: 2021-08-10
ContestatorBOSTON CONSULTANTS GROUP SRLCUI 18227708
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA PORTURILOR DUNARII FLUVIALE S.A. GIURGIUCUI 1284717

2021_2038_2021_Decizie_2038.pdf, BO2021_2038_2021_BO2021_2038.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.001 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2038/C4/2066 Data: 14.09.2021 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 41474/10.08.2021, înaintată de SC BOSTON CONSULTANTS GROUP SRL cu sediul în Bucureşti, Aleea Petre Antonescu nr. 2, bl. 25, sc. A, ap. 13, sector 2, înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. J40/21299/2005, având CUI 18227708, reprezentată legal prin domnul Alexandru PANIN, formulată împotriva raportului procedurii nr. 3638/30.07.2021, emis de COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR DUNĂRII FLUVIALE SA, cu sediul în Giurgiu, strada Portului nr. 1, judeţul Giurgiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii portuare în portul Olteniţa - Etapa II" - cod CPV: 79314000-8 - Studiu de fezabilitate (Rev.2), s-a solicitat: - anularea deciziei de declarare câştigătoare a ofertei BCPC BIROUL DE CONSULTANŢĂ PROIECTARE ÎN CONTRUCŢII SRL; - anularea raportului procedurii nr. 3638/30.07.2021, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente acestuia; - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale şi atribuirea contractului cu aplicarea criteriului de atribuire şi respectarea dispoziţiilor legale în materie. - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 500 lei, reprezentând onorariul societăţii de consultanţă pentru elaborarea contestaţiei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC BOSTON CONSULTANTS GROUP SRL, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR DUNĂRII FLUVIALE SA GIURGIU. Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 3638/30.07.2021, și a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și dispune reevaluarea ofertei depusă de SC BOSTON CONSULTANTS GROUP SRL, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Respinge cererea de obligare a autorității contractante la plata sumei de 500 lei, reprezentând onorariu societății de consultanță. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 61.273 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 41474/10.08.2021, înaintată de SC ... SRL cu sediul în ..., formulată împotriva raportului procedurii nr. 3638/30.07.2021, emis de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii portuare în portul ... - Etapa II" - cod CPV: 79314000-8 - Studiu de fezabilitate (Rev.2), s-a solicitat: - anularea deciziei de declarare câştigătoare a ofertei ... SRL; - anularea raportului procedurii nr. 3638/30.07.2021, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente acestuia; - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale şi atribuirea contractului cu aplicarea criteriului de atribuire şi respectarea dispoziţiilor legale în materie. - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 500 lei, reprezentând onorariul societăţii de consultanţă pentru elaborarea contestaţiei. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC ... SRL critică modul de evaluare şi acordare a punctajului pentru experții propuși în cadrul ofertei depuse. În fapt, petenta învederează Consiliului că oferta sa a fost clasată pe locul 3, primind 43,02 puncte pentru propunerea tehnică depusă. În opinia sa, oferta a fost depunctată în mod incorect, comisia de evaluare a ofertelor înţelegând să nu ţină cont de documentele depuse în dovedirea experienţei experţilor propuşi pentru implementarea contractului de servicii. Pagina 1 din 23

§ 2

În conformitate cu prevederile fişei de date a achiziţiei (modificată prin erată la anunţul de participare simplificat), autoritatea contractantă a solicitat ca experienţa experţilor propuşi să fie de minim 6 contracte pentru a obţine numărul maxim de cinci puncte pentru fiecare expert, iar în conformitate cu prevederile Instrucţiunii ANAP nr. 1/2017 din 4 ianuarie 2017, exprimarea referitoare la experienţa solicitată se referă la noţiunea de contracte/proiecte comparabile în cadrul cărora a desfăşurat activităţi similare cu cele ce urmează a fi implementate în viitorul contract. Contestatoarea prezintă succint experţii propuşi, precum şi documentele depuse pentru demonstrarea experienţei acestora, cât şi punctajul pe care consideră că autoritatea contractantă ar fi trebuit să îl acorde ofertei sale, astfel: A.

§ 3

Pentru

§ 4

funcţia

§ 5

de

§ 6

Manager

§ 7

Proiect/Manager contract/Coordonator proiect şi Inginer proiectant construcţii hidrotehnice a fost nominalizat domnul inginer ...pentru care a fost ataşat CV-ul completat cu nenumărate proiecte, fiind depuse recomandări, după cum urmează: - Recomandare nr. 19321 din 20.04.2019 pentru ......, pentru extindere port Chilia Veche emisă de SC TPF Inginerie SRL pentru poziţia de Coordonator proiect şi Expert lucrări hidrotehnice; - Recomandare nr. 1566 din 10.02.2017 pentru ......, pentru modernizarea reţelei de staţii hidrotehnice cu colectare automată a datelor de-a lungul Canalului Dunăre - Marea Neagră emisă de ... pentru poziţia de Expert structuri hidrotehnice; - Recomandare pentru ......, pentru Consolidări de maluri pe râul Siret, în zona râului Gioseni emisă de ... SA pentru poziţia de Coordonator proiect; - Recomandare nr. 16420 din 15.10.2015 pentru ......, pentru consolidare Dane 36-37 Bazin nou Galaţi emisă de SC ... SRL pentru poziţia de Coordonator proiect; - Recomandare FN din 09.02.2016 pentru ......, pentru: front de acostare la Dunăre - coloane forate şi pasarele de siguranţă Port Corabia; front de acostare la Dunăre - coloane forate şi pasarele de siguranţă Port Moldova Veche; front de acostare la Dunăre - coloane forate şi pasarele de siguranţă Port Basarabi, jud. Dolj; emisă de SC ... International Logistic SRL pentru poziţia de Manager de proiect (pentru trei proiecte de investiţii); În cadrul echipei de proiectare, datorită experienţei foarte mari, domnul ...a îndeplinit cu succes funcţia de şef al echipei de proiectare, asumându-şi conform prevederilor Legii nr. 10 din 1995 privind calitatea în construcţii, întreaga responsabilitate pentru proiectele de construcţii hidrotehnice. Aceasta arată că, potrivit documentelor depuse pentru poziţia Manager Proiect/Manager contract/Coordonator proiect şi Inginer Pagina 2 din 23

§ 8

proiectant construcţii hidrotehnice, au fost prezentate recomandări pentru 7 proiecte/contracte, astfel că oferta sa ar fi trebuit să obţină 5 puncte pentru fiecare poziţie propusă (10 p). B. Pentru funcţia de Inginer proiectant specializarea drumuri şi poduri a fost nominalizat domnul doctor inginer ..., pentru care a fost ataşat CV-ul completat cu nenumărate proiecte, fiind depuse recomandări, după cum urmează: - Recomandare nr. 122956 din 04.12.2020 pentru ..., pentru modernizare DJ172D (drumuri poduri şi consolidări versanţi), emisă de SC ... SRL pentru poziţia de coordonator al echipei de proiectare; - Recomandare nr. 122957 din 04.12.2020 pentru ..., pentru modernizare DJ151B şi DJ142 (drumuri poduri şi consolidări versanţi), emisă de ... SRL pentru poziţia de coordonator al echipei de proiectare; - Recomandare nr. 75949 din 21.09.2015 pentru ..., pentru expertiză şi DALI pentru consolidarea străzii Slătiniţa, emisă de Primăria Municipiului ... pentru poziţia de şef al echipei de proiectare; - Recomandare nr. 75951 din 21.09.2015 pentru ..., pentru proiectare şi caiete de sarcini pentru consolidarea străzii Slătiniţa, emisă de Primăria Municipiului ... pentru poziţia de şef al echipei de proiectare; - Recomandare FN din 29.04.2015 pentru ..., pentru SF modernizare DJ173A; SF modernizare DJ173D; şosea ocolitoare cu acces din DN 1F/E81 în DJ 191C; proiectare şi execuţia drumului de la Arad la Oradea Lot A, modernizarea infrastructurii de rulare a unor străzi şi bulevarde din Baia Mare; emisă de SC ... SRL pentru poziţia de şef al echipei de proiectare (pentru 5 proiecte de investitii); Petenta învederează că au fost prezentate recomandări pentru 10 proiecte/contracte, astfel că oferta ar fi trebuit să obţină 5 puncte. C. Pentru funcţia de Inginer proiectant reţele electrice a fost nominalizat domnul inginer ......, pentru care a fost ataşat CV-ul completat cu nenumărate proiecte, fiind depuse recomandări, după cum urmează: - Recomandare nr. 2/16.12.2020 pentru ..., pentru contractul de instalaţii „amenajarea unei structuri urbane integrate natural prin reorganizarea traficului auto pe bd. Unirii”, emisă de SC ... SRL pentru poziţia de inginer instalaţii electrice; - Recomandare nr. 3783/17.09.2020 pentru ..., pentru contractul de proiectare la specialitatea instalaţii general pentru obiectivul Platforma FM Logistic, emisă de SC ... SRL pentru poziţia de inginer instalaţii; - Recomandare nr. 3784/17.09.2020 pentru ..., pentru contractul de proiectare la specialitatea instalaţii general pentru obiectivul Ansamblu rezidenţial şi birouri One Mircea Eliade (OME/Ford), emisă de SC ... SRL pentru poziţia de inginer instalaţii; - Recomandare nr. CDSC/16.09.2020 pentru ..., pentru contractul Reabilitare termică şi modernizare şi extindere Liceul Tehnologic Dacia, Pagina 3 din 23

§ 9

emisă de SC Concrete & Design Solutions SRL pentru poziţia de inginer instalaţii; - Recomandare nr. 1/16.12.2020 pentru ..., pentru contractul de proiectare instalaţii Ikea Timişoara, emisă de SC ...SRL pentru poziţia de inginer instalaţii electrice; - Recomandare FN pentru ..., pentru contractul de proiectare instalaţii electrice curenţi tari Aggreko Ştefăneşti, emisă de SC Baupartner Construct SRL pentru poziţia de inginer instalaţii electrice; În cadrul recomandărilor domnul ...... a îndeplinit cu succes funcţia de proiectant inginer instalaţii electrice, conform legitimaţiilor ataşate în cadrul ofertei (IIA şi IIB). Chiar dacă în cadrul recomandărilor expertul a fost menţionat drept inginer instalaţii, pe baza legitimaţiilor de inginer electrician autorizat, comisia de evaluare ar fi trebuit să ia în considerare întreaga experienţă demonstrată a expertului în condiţiile în care obiectul contractelor invocate în recomandări este de servicii de proiectare. De asemenea, comisia de evaluare avea posibilitatea de a solicita clarificări pentru a arăta faptul că în cadrul acestor proiecte, domnul ...... a îndeplinit funcţia de proiectant instalaţii electrice. Conform documentelor depuse, pentru poziţia Inginer proiectant instalaţii electrice, au fost prezentate recomandări pentru 6 proiecte/ contracte, astfel, oferta ar fi trebuit să obţină 5 puncte. D. Pentru funcţia de Inginer proiectant apă şi canalizare a fost nominalizat domnul inginer ..., pentru care a fost ataşat CV-ul completat cu nenumărate proiecte, fiind depuse recomandări, după cum urmează: - certificat privind experienţa prestatorului nr. 3234/05.08.2020 pentru ..., pentru contractul de servicii de proiectare aferente contractului pentru construirea unei platforme comunale de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd în localitatea Drăgăneşti, emis de Primăria comunei Drăgăneşti pentru poziţia de manager proiect; - certificat privind experienţa prestatorului nr. 1 d412/11.03.2020 pentru ..., pentru contractul de servicii de proiectare aferente contractului pentru construirea unei platforme comunale de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd în localitatea Luna, emis de Primăria comunei Luna pentru poziţia de manager proiect; - certificat privind experienţa prestatorului nr. 692/11.03.2020 pentru ..., pentru contractul de servicii de proiectare aferente contractului pentru construirea unei platforme comunale de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd în localitatea Tăureni, emis de Primăria comunei Tăureni pentru poziţia de manager proiect; - certificat privind experienţa prestatorului nr. 2075/13.10.2020 pentru ..., pentru contractul de servicii de proiectare faza obţinere aviz de la sistemul de gospodărire a apelor aferente investiţiei Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată în jud. BN, emis de SC ... SRL pentru poziţia de manager proiect; Pagina 4 din 23

§ 10

- certificat privind experienţa prestatorului nr. 716/11.02.2020 pentru ..., pentru contractul de servicii de proiectare aferente contractului pentru construirea unei platforme comunale de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd în localitatea Jibert, emis de Primăria comunei Jibert pentru poziţia de manager proiect; - certificat privind experienţa prestatorului nr. 161/23.01.2020 pentru ..., pentru contractul de servicii de proiectare aferente contractului pentru construirea unei platforme comunale de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd în localitatea Ciceu emis de Primăria comunei Ciceu pentru poziţia de manager proiect; În cadrul echipei de proiectare, datorită experienţei foarte mari (peste 16 ani vechime atât ca proiectant, cât şi ca şef al echipelor de proiectare), domnul ... a îndeplinit cu succes funcţia de manager de proiect în cadrul echipei de proiectare asumându-şi conform prevederilor Legii nr. 10 din 1995 privind calitatea în construcţii, întreaga responsabilitate pentru proiectele de apă şi canal pe care le-a elaborat. Conform documentelor depuse pentru poziţia Inginer proiectant specializarea apă şi canalizare, au fost prezentate recomandări pentru 6 proiecte/contracte, astfel că oferta ar fi trebuit să obţină 5 puncte. E. Pentru funcţia de expert elaborare ACB, expert instituţional şi expert elaborare cerere de finanţare a fost nominalizată doamna Liana Anca ..., pentru care a fost ataşat CV-ul completat cu nenumărate proiecte, fiind depuse recomandări, după cum urmează: - Recomandare nr. 32/13.01.2021 pentru ..., pentru contractul de realizare a unei strategii „Studiu de piaţă privind profilul economic şi social pentru zona metropolitană Bucureşti”, emisă de Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti pentru poziţia de responsabil financiar şi responsabil analiză instituţională; - Recomandare FN pentru Liana Anca ..., pentru contractul de consultanţă în elaborarea cererii de finanţare pentru proeictul „Creşterea productivităţii firmei SC ... SRL”, emisă de SC E-Invest Marketing SRL pentru poziţia de responsabil analiză cost beneficiu, responsabil întocmire cerere finanţare şi responsabil financiar; - Recomandare FN pentru Liana Anca ..., pentru contractul de consultanţă de specialitate în vederea întocmirii documentaţiilor prin Fondul FEADR şi PNDR pentru firma SC ... SRL, emisă de SC ... SRL pentru poziţia de responsabil analiză cost beneficiu, responsabil întocmire cerere finanţare şi responsabil financiar; - Recomandare FN pentru Liana Anca ..., pentru contractul de consultanţă de specialitate în vederea întocmirii documentaţiilor prin Fondul FEADR şi PNDR pentru firma SC ... SRL, emisă de SC .. .. SRL pentru poziţia de responsabil analiză cost beneficiu, responsabil întocmire cerere finanţare şi responsabil financiar; - Recomandare FN pentru Liana Anca ..., pentru contractul de consultanţă de specialitate în vederea întocmirii documentaţiilor prin Pagina 5 din 23

§ 11

Fondul FEADR şi PNDR pentru firma SC ... SRL, emisă de SC ... SRL pentru poziţia de responsabil analiză cost beneficiu, responsabil întocmire cerere finanţare şi responsabil financiar; - Recomandare FN pentru Liana Anca ..., pentru contractul de consultanţă de specialitate în vederea întocmirii documentaţiilor prin Fondul PNDR pentru firma ... pentru poziţia de responsabil analiză cost beneficiu, responsabil întocmire cerere finanţare şi responsabil financiar; - Recomandare FN pentru Liana Anca ..., pentru contractul de consultanţă de specialitate în vederea întocmirii documentaţiilor prin Fondul POR pentru firma SC ... SRL, emisă de ... SRL pentru poziţia de responsabil analiză cost beneficiu, responsabil întocmire cerere finanţare şi responsabil financiar; - Recomandare FN pentru Liana Anca ..., pentru contractul având ca obiect asistenţa pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru programul de investiţii pentru ... SA, emisă de SC ... SRL pentru poziţia de responsabil analiză instituţională şi responsabil financiar; - Recomandare FN pentru ... ..., pentru contractul având ca obiect Servicii de Îmbunătăţire a eficacităţii organizaţionale în competitţie cu birocraţia pentru Primăria Municipiului Bucureşti, emisă de SC E-Invest Marketing SRL pentru poziţia de responsabil analiză instituţională; - Recomandare FN pentru ... ..., pentru contractul de consultanţă de specialitate în vederea întocmirii documentaţiilor prin Fondul POS Axa III Tehnologia Informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public pentru judeţul Tulcea, emisă de SC E... SRL pentru poziţia de responsabil analiză cost beneficiu, responsabil întocmire cerere finanţare, responsabil financiar şi responsabil analiză instituţională; - Recomandare FN pentru ... ..., pentru contractul de consultanţă de specialitate în vederea întocmirii documentaţiilor prin Fondul POS Axa III Dezvoltarea şi eficientizarea serviciilor publice electronice pentru Spitalul Municipal Tecuci, emisă de SC ... SRL pentru poziţia de responsabil financiar şi responsabil analiză instituţională; - Recomandare FN pentru ... ..., pentru contractul de consultanţă de specialitate în vederea întocmirii documentaţiilor prin Fondul POS Axa III Dezvoltarea şi eficientizarea serviciilor publice electronice pentru judeţul Satu Mare, emisă de SC ... SRL pentru poziţia de responsabil analiză cost beneficiu, responsabil întocmire cerere finanţare, responsabil financiar şi responsabil analiză instituţională; - Recomandare FN pentru ... ..., pentru contractul de consultanţă de specialitate în vederea întocmirii documentaţiilor prin Fondul POR submăsura 8.3.a pentru Primăria oraşului Seini, emisă de SC ... SRL pentru poziţia de responsabil analiză cost beneficiu, responsabil întocmire cerere finanţare, responsabil financiar şi responsabil analiză instituţională; Pagina 6 din 23

§ 12

În cadrul recomandărilor, doamna ... a îndeplinit cu succes funcţia de Expert elaborare ACB, expert instituţional şi expert elaborare cerere de finanţare. Conform documentelor depuse, pentru poziţia Expert elaborare ACB, expert instituţional şi expert elaborare cerere de finanţare, au fost prezentate recomandări pentru 13 proiecte/contracte, astfel că oferta sa ar fi trebuit să obţină 5 puncte. F. Pentru funcţia de Inginer topograf/responsabil măsurători topo- hidrografice, inclusiv batimetrice a fost nominalizat domnul inginer Cornel ... pentru care a fost ataşat CV-ul completat cu nenumărate proiecte, fiind depuse recomandări, după cum urmează: - Recomandare FN din 22.01.2016 pentru ..., pentru contractul pentru studiu fezabilitate pentru soluţii alternative/complementare privind lucările din punctul critic 01 Bala din cadrul proiectului Îmbănătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre, emisă de SC ... SRL pentru poziţia de Inginer topograf/responsabil măsurători topo- hidrografice, inclusiv batimetrice, scopul contractului ce face obiectul recomandării fiind realizarea raportului măsurătorilor topografice, inclusiv fişierele cu datele aferente acestora; - Recomandare nr. 112/15.01.2021 pentru Cornel ..., pentru contractul nr. 3697 din 18.10.2011 pentru elaborarea documentanţiilor de proiectare privind ridicări topografice în cadrul proiectului Profile batimetrice pe râurile Berzeasca Bosnea, Valea Mare, Eselniţa etc., emisă de SC ... SRL pentru poziţia de inginer topograf/ responsabil masuratori topo-hidrografice; În cadrul recomandărilor, domnul Cornel ... a îndeplinit cu succes funcţia de inginer topograf/responsabil măsurători topo-hidrografice, inclusiv batimetrice. Conform documentelor depuse pentru poziţia inginer topograf/responsabil masuratori topo-hidrografice, inclusiv batimetrice, au fost prezentate două recomandări pentru 2 proiecte/contracte, astfel că oferta sa ar fi trebuit să obţină 3 puncte. G. Pentru funcţia de expert mediu a fost nominalizat domnul inginer ...., pentru care a fost ataşat CV-ul completat cu nenumărate proiecte, fiind depuse recomandări, după cum urmează: - Act adiţional 19-1 la Contract nr. C255/296/02.12.2014, impact schimbări climatice/protecţia mediului PUG Comuna Seleuş şi recomandare aferentă; - Act adiţional 8/2018 la Contract nr. C255/296/02.12.2014, raport de mediu pentru PUG comuna Ariceştii Rahtivani şi recomandare aferentă; - Act adiţional 19-2 la Contract nr. C255/296/02.12.2014 impact schimbări climatice/protecţia mediului PUG Comuna Sicula şi recomandare aferentă; Pagina 7 din 23

§ 13

- Act adiţional 9/2017 la Contract nr. C255/296/02.12.2014, raport de mediu pentru PUZ Mun. Mediaş şi recomandare aferentă; - Act adiţional 3/2015 la Contract nr. C255/296/02.12.2014, raport de mediu pentru PUG Comuna Şura Mare şi recomandare aferentă; - Act adiţional 1/2014 la Contract nr. C255/296/02.12.2014, raport de mediu pentru PUG Oras Chişineu - Criş şi recomandare aferentă; În cadrul recomandărilor, domnul ...a îndeplinit cu succes funcţia de expert mediu. Conform documentelor depuse, pentru poziţia expert mediu au fost prezentate 6 acte adiţionale şi 6 recomandări pentru 6 proiecte/ contracte, astfel că oferta sa ar fi trebuit să obţină 5 puncte. H. Pentru funcţia de Inginer geotehnician/responsabil studiu geotehnic a fost nominalizat domnul inginer ..., pentru care a fost ataşat CV-ul completat cu nenumărate proiecte, fiind depuse recomandări, după cum urmează: - Recomandare FN din septembrie 2020 pentru ..., pentru contractul de servicii de investigaţii geotehnice şi elaborare studiu geotehnic, emisă de SC .... SRL pentru echipa Saidel; - Recomandare FN din septembrie 2020 pentru ..., pentru contractul de servicii de investigaţii geotehnice şi elaborare studiu geotehnic, emisă de SC ... SRL pentru echipa ...; În cadrul echipei de proiectare, datorită experienţei foarte mari (peste 17 ani vechime atât ca proiectant, cât şi ca şef al echipelor de proiectare), domnul ... a îndeplinit cu succes funcţia de manager de proiect în cadrul echipelor de proiectare asumându-şi conform prevederilor Legii nr. 10 din 1995 privind calitatea în construcţii, întreaga responsabilitate pentru proiectele de apă şi canal pe care le-a elaborat. De asemenea, contestatoarea arată că expertul propus este verificator de proiecte în toate domeniile şi privind cerinţele esenţiale Rezistenţa mecanică şi stabilitatea terenului de fundare a construcţiilor şi a masivelor de pământ, ceea ce demonstrează, fără echivoc, că specialistul propus este supracalificat şi are experienţa solicitată. În opinia sa, comisia de evaluare avea posibilitatea solicitării de clarificări în situaţia în care a avut neclarităţi cu privire la documentele depuse de către subscrisa. Conform documentelor depuse, pentru poziţia Inginer geotehnician/ responsabil studiu geotehnic, au fost prezentate recomandări pentru 2 proiecte/contracte, astfel că oferta sa ar fi trebuit să obţină 3 puncte. I. Pentru funcţia de Specialist elaborare studiu de trafic a fost nominalizat domnul inginer ..., pentru care a fost ataşat CV-ul completat cu nenumărate proiecte, fiind depuse recomandări, după cum urmează: - Recomandare nr. 079 din 22.10.2019 pentru ..., pentru proiectele de drumuri care necesită elaborare studii de trafic emisă de SC ... SRL pentru specialist elaborare studiu de trafic: Modernizare drumuri de Pagina 8 din 23

§ 14

interes local în com. Roata de Jos; Reabilitarea şi modernizarea străzilor în Bolintin Vale, jud. Giurgiu; Asfaltare DC 21, comuna Rucăr; - Recomandare FN pentru ..., pentru proiectele de drumuri care necesită studii de trafic/circulaţie emisă de SC ... SRL pentru specialist elaborare studiu de trafic: PUZ parc rezidenţial şi construire magazin Dedeman Ghencea; PUZ Voluntari operaţiuni notariale şi cadastrale în vederea stabilirii zonificării funcţionale; PUZ Construire centru logistic comuna Ariceştii Rahtivani jud. Prahova; - Recomandare FN pentru ..., pentru proiectele de drumuri care necesită studii de trafic/circulaţie pe domeniul drumuri emisă de SC ... SRL pentru specialist elaborare studiu de trafic: modernizare drum interjudeţean Covasna - Braşov; îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională Transilvania Nord - Drumul Apusenilor; amenajare sens giratoriu în Râmnicu Vâlcea; lucrări de modernizare a DN 72A Târgovişte - Recomandare FN pentru ..., pentru proiectele de drumuri care necesită studii de trafic emisă de SC ... .. SRL pentru specialist elaborare studiu de trafic: expertiză tehnică si DALI modernizare si reabilitare DJ 109 ...; construire ansamblu locuinţe colective acces în/din DN73 în jud. Brasov; În cadrul recomandărilor domnul ... a îndeplinit cu succes funcţia de specialist elaborare studiu de trafic. În opinia petentei, comisia de evaluare ar fi trebuit să ţină cont că în situaţia prezentării unei recomandări pentru mai multe proiecte, punctajul ar fi trebuit acordat cu luarea în considerare a fiecărui obiectiv de investiţii în parte (fiecare proiect în parte). Conform documentelor depuse, pentru poziţia specialist elaborare studiu de trafic, au fost prezentate 4 recomandări pentru 12 proiecte/contracte, astfel că oferta sa ar fi trebuit să obţină 5 puncte. J. Pentru funcţia de Expert tehnic, responsabil elaborare expertiză tehnică a fost nominalizat domnul inginer ..., pentru care a fost ataşat CV-ul completat cu nenumărate proiecte, fiind depuse recomandări, după cum urmează: - Recomandare nr. 24 TTSPF din 06.01.2021 pentru ..., pentru efectuare şi elaborare expertize tehnice de specialitate - lucrări hidrotehnic portuare exigenţa A6/B4 emisă de SC TTS Porturi Fluviale SRL pentru expert tehnic, responsabil elaborare expertiză tehnică: expertiză tehnică cheu Port Brăila; expertiză tehnică cheu Port Giurgiu; expertiză tehnică privind analiza posibilităţilor de dezvoltare a capacităţii portuare în zona portului Faijsz Ungaria; În cadrul recomandărilor, domnul ... a îndeplinit cu succes funcţia de expert tehnic, responsabil elaborare expertiză tehnică. De asemenea, contestatoarea arată că expertul propus este proiectant din 1972 în domeniului lucrărilor hidrotehnice, ceea ce demonstrează, fără echivoc, că specialistul propus este supracalificat şi Pagina 9 din 23

§ 15

are experienţa solicitată. Comisia de evaluare avea posibilitatea solicitării de clarificări în situaţia în care a avut neclarităţi cu privire la documentele depuse. Conform documentelor depuse, pentru poziţia expert tehnic, responsabil elaborare expertiza tehnică, a fost prezentată o recomandare pentru 3 proiecte/contracte, astfel că oferta sa ar fi trebuit să obţină 3 puncte. K. Pentru funcţia de Inginer proiectant instalaţii gaze naturale a fost nominalizat domnul inginer ..., pentru care a fost ataşat CV-ul completat cu nenumărate proiecte, fiind depuse referate privind verificarea de calitate la cerinţa Ig a proiectului de instalaţii de utilizare gaze naturale, după cum urmează: - referat privind verificarea de calitate la cerinţa Ig a proiectului de instalaţii de utilizare gaze naturale nr. 6681 din 27.10.2020, care atestă faptul că proiectantul de specialitate este ing. ... verificat de verificatorul de proiecte ...; - referat privind verificarea de calitate la cerinţa Ig a proiectului de instalaţii de utilizare gaze naturale nr. 4260 din 13.12.2019, care atestă faptul că proiectantul de specialitate este ing. ... verificat de verificatorul de proiecte ...; - referat privind verificarea de calitate la cerinţa Ig a proiectului de instalaţii de utilizare gaze naturale nr. 5126 din 15.05.2020, care atestă faptul că proiectantul de specialitate este ing. ... verificat de verificatorul de proiecte ...; - Recomandare FN din 10.04.2019 pentru ..., pentru proiect tehnic pentru construirea unităţii de asistenţă materno fetală de excelenţă Spital Polizu emisă de INSMC Aless. Rusescu pentru proiectantul instalaţii gaze naturale ...; - referat privind modul de realizare a investiţiei propuse la recepţie proiect nr. 934 din 13.08.2020 din 15.05.2020, care atestă faptul că proiectantul de specialitate este ing. ..., verificat de verificatorul de proiecte ...pentru extindere conductă şi branşament gaze naturale str. Cantonului, nr. 30A Corbeanca; În cadrul referatelor, domnul ... a îndeplinit cu succes funcţia de proiectant instalaţii gaze naturale .... Conform documentelor depuse, pentru poziţia proiectant instalaţii gaze naturale ..., au fost prezentate 4 referate şi o recomandare pentru 5 proiecte/contracte, astfel că oferta sa ar fi trebuit să obţină 3 puncte. În concluzie, autoarea contestaţiei arată că punctajul total pentru experţi ar fi fost de 52 puncte. În cadrul documentelor de calificare a fost ataşat contractul nr. CNM271P01/BCG/BUC/RE19016 din 14.03.2019, încheiat cu TPF Inginerie SRL, având ca obiect elaborare studiu de fezabilitate privind „Creşterea accesibilităţii prin dezvoltarea infrastructurii de acostare în comuna Chilia Veche, jud. Tulcea”, însoţit de procesul-verbal de predare Pagina 10 din 23

§ 16

primire FN din 05.04.2019 a studiului de fezabilitate ce a făcut obiectul contractului care demonstrează îndeplinirea contractului invocat. Astfel, apreciază că autoritatea contractantă ar fi trebuit să-i acorde 10 puncte în cadrul componentei tehnice, conform capitolului II.2.5 Criterii de atribuire „cel mai bun raport calitate – preţ” din fişa de date a achiziţiei. În concluzie, oferta SC ... SRL ar fi însumat 92 puncte, fiind compusă din: - Componenta tehnică - experţi cheie: 52 puncte; - Componenta tehnică - experienţă similară: 10 puncte; - Componenta financiară: 30 puncte. În susţinere, contestatoarea învederează Consiliului că, un motiv suplimentar privind modul eronat de acordare a punctajului de către comisia de evaluare a ofertelor a fost indus de faptul că a depus ofertă pentru alte trei proceduri organizate de aceeaşi autoritate contractantă, în acelaşi timp, care au avut aceeaşi formulă de acordare a punctajelor şi aceleaşi cerinţe în cadrul fişei de date a achiziţiei şi cu toate acestea societatea a obţinut punctaje diferite, astfel: 1. SCN1079984 din 10.12.2020 Studiu de fezabilitate pentru obiectivul/proiectul de investiţii: „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii portuare în portul Bechet” Nr. crt. Ofertant Punctaj/procent Clasament 1. ... Propunerea tehnica - 64 puncte/ 64% 89,29 puncte/ 89,29% 2 Propunerea financiara - 25,29 puncte/ 25,29% 2. ... SRL Propunerea tehnica - 50,02 puncte/ 50,02% 80,02 puncte/ 80,02% 3 Propunerea financiara - 30 puncte/ 30% 3. ... Propunerea tehnica - 68 puncte/ 68% 95,65 puncte/ 95,65% 1 Propunerea financiara - 27,65 puncte/27,62% 2. SCN1079983 din 10.12.2020 „Studiu de fezabilitate pentru obiectivul/proiectul de investitii: Modernizarea infrastructurii portuare din porturile Drencova, Svinita şi Tisovita în scopul permiterii acostării ambarcaţiunilor de agrement” Nr. crt. Ofertant Punctaj/procent Clasament 1. SIRIUS

§ 17

PROIECTARE STUDII SRL Propunerea tehnica - 62 puncte/62% 89,43

§ 18

puncte/ 89,43% 1 Pagina 11 din 23

§ 19

Propunerea

§ 20

financiara

§ 21

-

§ 22

27,43 puncte/27,43% 2. ... Propunerea tehnica - 48,01 puncte/48,01 % 78,01

§ 23

puncte/ 78,01% 2 Propunerea financiara - 30 puncte/ 30% 3. SCN1079980 din 10.12.2020 „Studiu de fezabilitate pentru obiectivul/proiectul de investiţii: Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii portuare în portul Drobeta Turnu Severin” Nr. crt. Ofertant Punctaj/procent Clasament 1. ... Propunerea tehnica - 64 puncte/64% 89,52puncte/ 89,52% 2 Propunerea

§ 24

financiara

§ 25

-

§ 26

25,52 puncte/25,52% 2. ... Propunerea tehnica - 52,02 puncte/52,02% 82,02

§ 27

puncte/ 82,02% 3 Propunerea financiara - 30 puncte/30% 3. .... Propunerea tehnica - 68 puncte/68% 95,90

§ 28

puncte/ 95,90% 1 Propunerea financiara - 27,90 puncte/ 27,90% 4. SCN1079982 din 10.12.2020 „Studiu de fezabilitate pentru obiectivul/proiectul de investiţii: Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii portuare în portul Olteniţa - Etapa II” Nr. crt. Ofertant Punctaj/procent Clasament 1. ... Propuncrea tehnica - 60 puncte/60% 84,43 puncte/ 84,43 % 2 Propunerea fmanciara - 27,43 puncte/27,43% 2. ... Propunerea

§ 29

tehnica

§ 30

-

§ 31

43,02 puncte/43,02% 73,02 puncte/ 73,02% 3 Propunerea

§ 32

fmanciara

§ 33

-

§ 34

30 puncte/30% Pagina 12 din 23

§ 35

3. ... Propunerea tehnica - 68 puncte/68% 95,65 puncte/ 95,65% 1 Propunerea fmanciara - 27,65 puncte/27,62% Totodată, petenta precizează că autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98 din 2016 privind achiziţiile publice. Autoritatea contractantă a transmis documentele relevante în soluționarea contestației, atașate punctului de vedere nr. 4061/26.08.2021, înregistrat la Consiliu cu nr. 44954/26.08.2021, prin care solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, apreciind că evaluarea şi acordarea punctajului s-a realizat în mod corect. Aceasta arată că, într-adevăr, contestatoarea a depus ofertă pentru alte trei proceduri organizate de autoritatea contractantă, în acelaşi timp, care au avut aceeaşi formulă de acordare a punctajelor şi aceleaşi cerinţe în cadrul fişei de data a achiziţiei, însă au existat comisii de evaluare a căror componenţă este total diferită, membrii acestora exercitându-şi prerogativele date de aceste investiri în mod independent şi obiectiv. Fiecare membru a efectuat propria evaluare acordând punctajul cuvenit potrivit criteriilor din fişa de date a achiziţiei. Urmare punctului de vedere formulat de autoritatea contractantă, contestatoarea a depus adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 46711/06.09.2021, prin care precizează următoarele: În cadrul punctului de vedere, autoritatea contractantă nu aduce niciun fel de argument privind motivele invocate în cadrul contestaţiei, limitându-se doar a afirma că decizia comisiei de evaluare a ofertelor a fost corectă. Aceasta arată că, deşi autoritatea contractantă a afirmat că au existat comisii de evaluare a căror componenţă a fost „total diferită”, în realitate respectivele comisii de evaluare au avut în componenţă cinci membri nominalizaţi în două sau mai multe comisii, astfel: Nr. crt. Nume şi prenume membru Procedura Rolul avut 1. ... SCN1079980 Membru cu drept de vot SCN1079984 Membru cu drept de vot 2. SCN1079980 Membru cu drept de vot SCN1079984 Membru cu drept de vot 3. SCN1079980 Membru cu drept de vot SCN1079984 Membru cu drept de vot SCN1079983 Membru cu drept de vot SCN1079982 Membru cu drept de vot 4. SCN1079984 Membru cu drept de vot SCN1079983 Membru cu drept de vot SCN1079982 Membru cu drept de vot 5. SCN1079983 Membru cu drept de vot SCN1079982 Membru cu drept de vot Pagina 13 din 23

§ 36

De asemenea, contestatoarea reiterează argumentele în ceea ce priveşte lipsa tratamentului egal aplicat ofertanţilor de către comisia de evaluare a ofertelor, ceea ce a condus la acordarea unor punctaje incorecte faţă de oferta sa. De exemplu, conform grilelor de acordare a punctajelor nr. 2903 din 02.06.2021 a domnului ..., nr. 3235 din 17.06.2021 a doamnei ..., nr. 3309 din 24.06.2021 a doamnei ..., nr. 3307 din 24.06.2021 a domnului .. şi nr. 3308 din 24.06.2021 a doamnei ... rezultă că oferta sa a primit 0 (zero) puncte pentru inginerul proiectant apă şi canalizare, 0 (zero) puncte pentru inginerul geotehnician şi un punct pentru inginerul topograf. În legătură cu grila nr. 2903 din 02.06.2021 a domnului ... ..., petenta arată că a fost înregistrată în data de 02.06.2021, în condiţiile în care, conform procesului-verbal nr. 3320 din 24.06.2021, evaluarea propunerilor tehnice s-a desfăşurat în perioada 09.06.2021 - 24.06.2021. În opinia sa, în situaţia în care perioada se referă doar la aspectele care au făcut obiectul unor solicitări de clarificare, acest membru din cadrul comisiei de evaluare nu a mai ţinut cont de răspunsurile la solicitările de clarificare ulterior datei de 02.06.2021. În continuare, contestatoarea precizează că, în cadrul procesului de analiză a ofertelor, nu rezultă analiza propriu zisă a documentelor sau care sunt acele aspecte obiective ale membrilor comisiei de evaluare care au condus la acordarea punctajelor. Astfel, petenta reiterează argumentele din cadrul contestaţiei, precizând următoarele: 1. Domnul ...- pentru poziţia de inginer proiectant construcţii hidrotehnice, a primit doar 3 puncte. - Conform documentelor depuse, pentru poziţia Manager Proiect/ Manager contract/Coordonator proiect şi Inginer proiectant construcţii hidrotehnice au fost prezentate recomandări pentru 7 proiecte/contracte, astfel că oferta sa ar fi trebuit să obţină 5 puncte pentru fiecare poziţie propusă (10 p). 2. Domnul ...... - pentru poziţia de proiectant inginer reţele electrice a primit doar 3 puncte. - Conform documentelor depuse, pentru poziţia Inginer proiectant instalaţii electrice au fost prezentate recomandări pentru 6 proiecte/ contracte, astfel că oferta sa ar fi trebuit să obţină 5 puncte. 3. Domnul ... - pentru poziţia de inginer proiectant specializarea apă şi canalizare a primit 0 puncte. Conform documentelor depuse, pentru poziţia Inginer proiectant specializarea apă şi canalizare, au fost prezentate recomandări pentru 6 proiecte/contracte, astfel, oferta sa ar fi trebuit să obţină 5 puncte. Pagina 14 din 23

§ 37

4. Domnul Cornel ... - pentru poziţia de Inginer topograf/ responsabil măsurători topo-hidrografice, inclusiv batimetrice a primit doar 1 punct. Conform documentelor depuse, pentru poziţia inginer topograf/responsabil măsurători topo-hidrografice, inclusiv batimetrice, au fost prezentate două recomandări pentru 2 proiecte/contracte, astfel, oferta sa ar fi trebuit să obţină 3 puncte. 5. Domnul ... - pentru poziţia de inginer geotehnician/ responsabil studiu geotehnic a primit 0 puncte. Conform documentelor depuse, pentru poziţia Inginer geotehnician/ responsabil studiu geotehnic, au fost prezentate recomandări pentru 2 proiecte/contracte, astfel că oferta sa ar fi trebuit să obţină 3 puncte. Petenta apreciază că dacă comisia de evaluare ar fi solicitat prezentarea de documente suport, faţă de cele declarate în CV-urile prezentate, aşa cum a solicitat ofertantului declarat câştigător, oferta sa ar fi primit cel puţin 14 puncte suplimentare, ceea ce ar fi clasat-o pe primul loc în clasamentul final. Astfel, oferta ar fi trebuit să obţină cel puţin 96 puncte, dacă ar fi primit acelaşi tratament ca şi operatorul economic declarat câştigător. Totodată, aceasta apreciază că procesul de evaluare nu a fost unul transparent, iar evaluarea răspunsurilor la solicitările de clarificare nu a fost realizată cu respectarea prevederilor HG nr. 395/2016, întrucât conform celor menţionate în cadrul procesului verbal nr. 2533 din 12.05.2021, evaluarea răspunsului nr. 4620 din 07.06.2021, nu comisia de evaluare a evaluat documentele, ci preşedintele comisiei, acesta considerând că ofertantul nu a făcut dovada experienţei similare solicitată. Or, prevederile art. 131 alin. (3) şi (4) impun ca hotărârile să fie luate cu majoritatea membrilor comisiei şi fiecare decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale solicitării de participare/ofertelor în raport cu cerinţele definite prin documentele achiziţiei şi prevederile legale. Dar, în cadrul proceselor- verbal intermediare şi nici în raportul procedurii nu este identificat care documente au fost luate în considerare şi care nu. În condiţiile în care modul de analizare a documentelor depuse determinau acordarea punctajelor în procedura de achiziţie, consideră că era imperios necesar ca membrii comisiei de evaluare să consemneze în scris modul în care au acordat punctajele şi să nu se limiteze doar la înscrierea unor cifre într- un tabel. Un alt aspect învederat de petentă se referă la faptul că, pentru factorul de evaluare „Dovada prestării de către ofertant a serviciilor de proiectare, efectuate în ultimii 5 ani, respectiv proiectare terminale multimodale în domeniul naval”, trei dintre membri comisiei de evaluare au acordat 0 puncte, iar ceilalţi doi membri au acordat maximul de puncte, respectiv 10, în baza documentelor suport prezentate de societate. Pagina 15 din 23

§ 38

Aceasta arată că, deşi fiecare membru al comisiei de evaluare, în funcţie de propria pregătire şi expertiză, poate aprecia diferit în cadrul evaluării anumite elemente din cadrul propunerii tehnice care fac obiectul acordării de punctaje, o asemenea discrepanţă în evaluare de la 0 puncte la maximul de puncte între membri comisiei de evaluare semnalează rea voinţă, neînţelegeri ale propunerii tehnice ori ale propriei documentaţii de atribuire. În concluzie, petenta solicită Consiliul să constate că experienţa experţilor propuşi este cel puţin la nivelul solicitat de autoritatea contractantă prin fişa de date a achiziţie, evaluarea ofertei sale s-a efectuat cu încălcarea prevederilor legale şi ale documentaţiei de atribuire şi să dispună autorităţii contractante reevaluarea ofertei conform celor invocate, în mod corect şi legal. Față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: ... ..., în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii portuare în portul .... - Etapa II" - cod CPV: 79314000-8 - Studiu de fezabilitate (Rev.2), prin publicarea, în SEAP,

§ 39

a

§ 40

anunțului

§ 41

de

§ 42

participare

§ 43

simplificat

§ 44

nr. SCN1079982/10.12.2020. Valoarea estimată a contractului este de 450.000 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”. În cadrul procedurii au fost depuse 3 oferte, printre care se regăsește și cea a contestatorului, în urma evaluării cărora a fost încheiat raportul procedurii nr.3638/30.07.2021, prin care a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de ..., cu un punctaj total de 95,65 puncte, în timp ce oferta contestatorului a fost clasată pe locul 3, cu un punctaj total de 73,02 puncte. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire a formulat contestație SC ... SRL prin care solicită: - anularea deciziei de declarare câştigătoare a ofertei ... SRL; - anularea raportului procedurii nr. 3638/30.07.2021, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente acestuia; - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale şi atribuirea contractului cu aplicarea criteriului de atribuire şi respectarea dispoziţiilor legale în materie. Consiliul constată că la dosarul cauzei a fost depusă de către SC ... SRL recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207427321/1 din 16.08.2021, a sumei de 9.000,00 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, respectându-se, astfel, dispozițiile art. 61¹ din Legea nr. 101/2016. Pagina 16 din 23

§ 45

Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. Pe fondul cauzei, Consiliul constată că ofertantul SC ... SRL critică punctajul acordat ofertei sale în urma evaluării tehnice, susținând că este incorect în raport cu documentele pe care a înțeles să le prezinte. Susține contestatorul că punctajul acordat pentru fiecare dintre următorii specialiști pe care i-a propus: „Manager Proiect/Manager contract/Coordonator proiect și Inginer proiectant construcții hidrotehnice”; „Inginer proiectant specializarea drumuri și poduri”; „Inginer proiectant rețele electrice”; „Inginer proiectant apă și canalizare”; „Expert elaborare ACB, expert instituțional și expert elaborare cerere de finanțare”; „Inginer topograf/responsabil măsurători topo-hidrografice, inclusiv batimetrice”; „Expert mediu”; „Inginer geotehnician/responsabil studiu geotehnic”; „Specialist elaborare studiu de trafic”; „Expert tehnic, responsabil elaborare expertiză tehniceă”; „Inginer proiectant gaze naturale”, trebuia să fie altul decât cel acordat de comisia de evaluare, respectiv unul mai mare. De asemenea, susține contestatorul că a mai participat la alte 3 proceduri organizate de aceeași entitate contractantă și, cu toate că prevederile documentației de atribuire în ceea ce privește acordarea punctajului au fost aceleași, ofertele sale, similare celei de față, au obținut punctaje diferite. În soluționare, Consiliul reține că entitatea contractantă, după cum s-a arătat în situația de fapt expusă, a optat pentru criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate-preț”, stabilind prin fișa de date, la cap. II.2.5 – „Criterii de atribuire”, alături de factorul de evaluare „Prețul ofertei” cu pondere 30% și următorii factorii de evaluare: „Denumire factor evaluare: Manager Proiect/ Manager contract/ Coordonator proiect Descriere: Componenta tehnica Ponderea 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: pentru participare 1a 1 contract in care respectivul a indeplinit calitatea de Manager Proiect/ Manager contract/ Coordonator proiect – 1 punct; pentru participare a 2-5 contracte in care respectivul a indeplinit calitatea de Manager Proiect/ Manager contract/ Coordonator proiect – 3 puncte; pentru participarea la peste 6 contracte in care respectivul a indeplinit calitatea de Manager Proiect/ Manager contract/ Coordonator proiect – 5 puncte Denumire factor de evaluare: Inginer proiectant constructii hidrotehnice Descriere: Componenta tehnica Ponderea 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: experiența profesională în calitate de inginer proiectant specializarea construcții hidrotehnice în cadrul unor contracte de elaborare si/sau actualizare/revizuire si/sau completare de studii de fezabilitate si/sau proiecte tehnice pentru contrucții hidrotehnice noi sau intervenții la construcții hidrotehnice existente: pentru participarea la 1 contract – 1 punct; pentru participarea la 2-5 – 3 puncte; pentru participarea la peste 6 contracte – 5 puncte. Pagina 17 din 23

§ 46

Denumire factor de evaluare: Inginer proiectant specializarea drumuri si poduri Descriere: Componenta tehnica Ponderea 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: experiența profesională în calitate de inginer proiectant specializarea construcții de drumuri si poduri în cadrul unor contracte de elaborare si/sau actualizare/revizuire si/sau completare de studii de fezabilitate si/sau proiecte tehnice pentru sau care conţin contructii noi de drumuri și poduri sau intervenții la drumuri și poduri existente: pentru participarea la 1 contract – 1 punct; pentru participarea la 2-5 – 3 puncte; pentru participarea la peste 6 contracte – 5 puncte. Denumire factor de evaluare: Inginer proiectant retele electrice Descriere: Componenta tehnica Ponderea 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: experienta profesionala in calitate de inginer proiectant specializarea retele electricein cadrul unor contracte de elaborare si/sau actualizare/revizuire si/sau completare de studii de fezabilitate si/sau proiecte tehnice pentru sau care conţinretele electrice noi sau interventii la retele electrice existente: pentru participarea la 1 contract – 1 punct; pentru participarea la 2-5 – 3 puncte; pentru participarea la peste 6 contracte – 5 puncte Denumire factor de evaluare: Inginer proiectant apă și canalizare Descriere: Componenta tehnică Ponderea 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: experiența profesională în calitate de inginer proiectant specializarea apa si canal în cadrul unor contracte de elaborare si/sau actualizare/revizuire si/sau completare de studii de fezabilitate si/sau proiecte tehnice pentru sau care conţin rețele de apă și canalizare noi sau intervenții la rețele de apă și canalizare existente: pentru participarea la 1 contract – 1 punct; pentru participarea la 2-5 – 3 puncte; pentru participarea la peste 6 contracte – 5 puncte. Denumire factor de evaluare: Expert elaborare ACB, expert instituțional și expert elaborare cerere de finanțare Descriere: Componenta tehnică Ponderea 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: pentru participarea la 1 contract în care a îndeplinit calitatea de expert elaborare ACB, expert elaborare cerere de finanțare și expert instituțional – 1 puncte; pentru participarea la 2-5 contracte în care a îndeplinit calitatea de expert elaborare ACB, expert elaborare cerere de finanțare și expert instituțional – 3 puncte; pentru participarea la peste 6 contracte în care a îndeplinit calitatea de expert elaborare ACB, expert elaborare cerere de finanțare și expert instituțional – 5 puncte Denumire factor de evaluare: Inginer topograf/ responsabil masuratori topo-hidrografice, inclusiv batimetrice Descriere: Componenta tehnică Ponderea 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: pentru participarea la 1 contract în care a îndeplinit calitatea de inginer topograf/ responsabil măsurători topo-hidrografice, inclusiv batimetrice – 1 punct; pentru participarea la 2-5 contracte în care a îndeplinit calitatea de inginer topograf/ responsabil măsurători topo-hidrografice, inclusiv batimetrice – 3 puncte; pentru participarea la peste 6 contracte în care a îndeplinit calitatea de inginer topograf/ responsabil măsuratori topo-hidrografice, inclusiv batimetrice – 5 puncte Denumire factor de evaluare: Inginer proiectant instalații gaze naturale Descriere: Componenta tehnică Ponderea 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: experiența profesională în calitate de inginer proiectant instalații gaze naturale în cadrul unor contracte de elaborare si/sau Pagina 18 din 23

§ 47

actualizare/revizuire si/sau completare de studii de fezabilitate si/sau proiecte tehnice pentru sau care conţin instalații de gaze naturale noi sau intervenții la rețele de instalații de gaze naturale existente: pentru participarea la 1 contract – 1 punct; pentru participarea la 2-5 – 3 puncte; pentru participarea la peste 6 contracte – 5 puncte. Denumire factor de evaluare: Expert mediu Descriere: Componenta tehnică Ponderea 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: cu experiența în elaborarea de studii de impact asupra mediului (EIM), evaluare adecvată (EA), elaborare studiu privind schimbările climatice, având atestat eliberat conform legislatiei în vigoare ; pentru participarea la 1 contract în care a îndeplinit calitatea de expert mediu– 1 punct; pentru participarea la 2-5 contracte în care a îndeplinit calitatea de expert mediu – 3 puncte; pentru participarea la peste 6 contracte în care a îndeplinit calitatea de expert mediu – 5 puncte Denumire factor de evaluare: Inginer geotehnician/ responsabil studiu geotehnic Descriere: Componenta tehnică Ponderea 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: pentru participarea la 1 contract în care a îndeplinit calitatea de inginer geotehnician/ responsabil studiu geotehnic – 1 punct; pentru participarea la 2-5 contracte în care a îndeplinit calitatea de inginer geotehnician/ responsabil studiu geotehnic – 3 puncte; pentru participarea la peste 6 contracte în care a îndeplinit calitatea de Inginer geotehnician/ responsabil studiu geotehnic – 5 puncte. Denumire factor de evaluare: Specialist elaborare studiu de trafic Descriere: Componenta tehnica Ponderea 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: pentru participarea la 1 contract în care a îndeplinit calitatea de specialist elaborare studiu de trafic – 1 punct; pentru participarea la 2-5 contracte în care a îndeplinit calitatea de specialist elaborare studiu de trafic – 3 puncte; pentru participarea la peste 6 contracte în care a îndeplinit calitatea de specialist elaborare studiu de trafic – 5 puncte. Denumire factor de evaluare: Expert tehnic, responsabil elaborare expertiza tehnica Descriere: Componenta tehnică Ponderea 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: experiența profesională în calitate de expert tenic, responsabil elaborare expertiza tehnică în cadrul unor contracte de elaborare si/sau actualizarea/revizuirea si/sau completare de studii de fezabilitate si/sau proiecte tehnice pentru sau care conțin construcții noi sau intervenții la construcțiile existente la obiective de investiții privind modernizarea si reabilitare porturi/infrastructura portuară; pentru participarea la 1 contract în care a îndeplinit calitatea de expert tehnic, responsabil elaborare expertiză tehnică – 1 punct; pentru participarea la 2-5 contracte în care a îndeplinit calitatea de expert tehnic, responsabil elaborare expertiză tehnică – 3 puncte; pentru participarea la peste 6 contracte în care a îndeplinit calitatea de expert tehnic, responsabil elaborare expertiză tehnică – 5 puncte. Denumire factor evaluare: Dovada prestării de către ofertant a serviciilor de proiectare, efectuate în ultimi 5 ani, respectiv reabilitarea și modernizarea infrastructura portuară. Descrierea: Componenta tehnică Pnderea 10% Punctaj maxim factor: 10 Pagina 19 din 23

§ 48

Algoritm de calcul: Dovada prestării de către ofertant a serviciilor de proiectare, efectuate în ultimi 5 ani, respectiv reabilitarea și modernizarea infrastructura portuară. - minim 1 contract Punctaj maxim total: 100”. Din actele dosarului rezultă că oferta depusă de contestator a fost considerată admisibilă, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere financiar, punctajul obținut pentru componenta financiară fiind de 30%, respectiv 30 de puncte, iar punctajul pentru componenta tehnică de 43,02%, respectiv 43,02 puncte. Punctajul acordat componentei tehnice a ofertei contestatorului, se regăsește în cadrul procesului-verbal nr. 3660/12.07.2021, în conținutul căruia, pe lângă indicarea documentelor prezentate de contestator pentru fiecare expert, apar inserate și punctajele acordate de fiecare dintre cei 5 membrii ai comisiei de evaluare, aferent factorilor de evaluare. Fișele individuale de punctaj sunt înregistrate sub nr. 3307/24.06.2021 (Șerba Julien), cea a președintelui comisiei de evaluare și cu nr. 3235/17.06.2021 (Tunaru Anca), nr. 3309/17.06.2021 (Potecaru Petruța), nr. 3308/24.06.2021 (Popa Viorica) și cu nr.2903/02.06.2021 (Tabacu Mihai Lucian). Analizând aceste înscrisuri, Consiliul observă că membrii comisiei de evaluare au acordat punctaje identice în cazul fiecăruia dintre factorii de evaluare, punctaje mai mici decât maximum posibil fiind acordate în cazul a 5 dintre factorii de evaluare, după cum urmează: - la poziția „Inginer proiectant construcții hidrotehnice”, 3/3% puncte din 5/5% posibile; - la poziția „Inginer proiectant rețele electrice”, 3/3% puncte din 5/5% posibile; - la poziția „Inginer proiectant apă și canalizare”, „0” din 5/5% posibile; - la poziția „Inginer topograf/responsabil măsurător topo- hidrografice, inclusiv batimetrice”, 1/1% puncte din 5 posibile; - la poziția „Inginer geotehnician/responsabil studiu geotehnic”, „-” puncte din 5/5% posibile. De asemenea, observă Consiliul că nu sunt prezentate nicăieri, în documentele susmenționate, justificări ale reducerilor de punctaj față de maximum posibil. Respectiv, nu se explică nicăieri considerentele care au determinat membrii comisiei de evaluare să procedeze la acordarea altor punctaje decât cele maxime, care dintre documentele depuse de contestator pentru personalul susmenționat nu au fost considerate relevante și motivele pentru care s-a considerat astfel. O justificare în sensul arătat nu se regăsește nici la nivelul comunicării rezultatului procedurii nr. 3640/30.07.2021, transmisă contestatorului, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă are obligația de Pagina 20 din 23

§ 49

a comunica fiecărui ofertant respins „(…) motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale;”. În acest context, evaluarea tehnică a ofertei contestatorului apare ca fiind una formală, ce demonstrează că membrii comisiei de evaluare au acționat cu încălcarea principiului transparenței, după cum corect sesizează și contestatorul, dar și a atribuțiilor care le reveneau în etapa de evaluare a ofertelor, impuse fiind de complexitatea acestui proces. Astfel, în lipsa unei minime justificări în baza căreia membrii comisiei de evaluare au redus punctajul maxim care putea fi acordat, a unui raționament care să fundamenteze depunctarea criticată, Consiliul se află în imposibilitatea de a verifica legalitatea punctajului obținut de contestator. Competența materială a Consiliului este, într-adevăr, aceea de examinare a actului atacat din punct de vedere al legalității și temeiniciei, așa cum dispune art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, însă un control de legalitate în cazul de față nu poate fi efectuat, câtă vreme, la acest moment, nu se cunosc considerentele pentru care membrii comisiei de evaluare au acordat punctajul criticat, spre a putea fi exercitat controlul de legalitate necesar. Motivarea actului administrativ, respectiv justificarea rațiunilor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii acestuia, reprezintă o garanție a legii și a ocrotirii drepturilor individuale, o formă de protejare a cetățeanului împotriva arbitrariului puterii publice, care, în aceste condiții, devine evident și poate fi cenzurat pe cale jurisdicțională. În opinia Consiliului, simpla indicare a punctajului obținut nu poate fi asimilată respectării obligației legale a autorității publice de a-și motiva actele, deoarece nu permite o analiză a considerentelor care au stat la baza acordării respectivului punctaj. Procedurile de achiziție publică se desfășoară sub imperiul principiilor statuate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, printre acestea regăsindu-se și principiul transparenței, care presupune, în speța dedusă judecății, că SC ... SRL, în calitate de ofertant, să cunoască toate informațiile necesare pentru a-și putea exercita, în cunoștință de cauză, dreptul său la apărare, în situația în care argumentele reținute de comisia de evaluare în emiterea deciziilor ce-l privesc, ar fi apreciate neîntemeiate. Argumentele contestației nu pot fi analizate decât în raport cu considerentele de fapt cuprinse într-un act de evaluare a ofertei, iar, din actele evaluării regăsite la dosarul cauzei, astfel cum au fost aceasta transmise în probațiune de achizitoare, nu pot fi identificate motivele concrete pentru care oferta contestatorului a fost punctată de maniera arătată. În ceea ce privește susținerea contestatorului conform căreia a obținut punctaje diferite în proceduri similare organizate de entitatea contractantă, deși a participat în aceleași condiții, Consiliul nu o Pagina 21 din 23

§ 50

apreciază ca argument în sprijinul nelegalității punctajului acordat, supusă verificării fiind situația ofertei contestatorului din procedura de față, iar nu din alte proceduri. Așadar, față de cele constatate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată caracterul fondat al contestației motiv pentru care va admite contestația formulată de SC ... SRL în contradictoriu cu ... GIURGIU și va obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 3638/30.07.2021 și a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și dispune reevaluarea ofertei depusă de SC ... SRL, conform considerentelor de mai sus. În ceea ce privește cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata sumei de 500 lei, reprezentând onorariu societății de consultanță, Consiliul urmează să o respingă. În luarea deciziei, Consiliul constată că potrivit art. 26 alin. din Legea nr. 101/2016 „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei. Cuantumul, detalierea şi documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei”. Potrivit art. 21 alin. (2) din același act normativ „Părţile pot fi reprezentate de avocaţi sau de consilieri juridici şi pot depune concluzii scrise în cursul procedurii. De asemenea, părţile pot solicita să depună concluzii oral în faţa Consiliului, fără ca prin aceasta să fie afectat termenul legal de soluţionare a contestaţiei, prevăzut la art. 24”. Legea nr. 101/2016 stabilește prin art. 68 că „Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare”. Astfel, Consiliul va reține în soluționare care sunt tipurile de cheltuieli care pot fi incluse în categoria cheltuielilor de judecată, așa cum susnt acestea enumerate de dispozițiile art. 415 alin. (1) din Noul cod de procedură civilă „Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului”. Prin urmare, documentele prezentate de către contestatoare în dovedirea efectuării unor cheltuieli de judecată nu pot fi reținute ca dovezi admisibile în prezenta cauză, întrucât acestea sunt emise de o Pagina 22 din 23

§ 51

societate de consultanță și nu de avocați sau consilieri juridici, așa cum prevede art. 21 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu ... .... Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 3638/30.07.2021, și a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și dispune reevaluarea ofertei depusă de SC ... SRL, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Respinge cererea de obligare a autorității contractante la plata sumei de 500 lei, reprezentând onorariu societății de consultanță. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 exemplare, conţine 23 (douăzecișitrei) pagini Pagina 23 din 23

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.