Decizie 1115/2023
Decizie CNSC2023_1115_2023_Decizie_1115.pdf, BO2023_1115_2023_BO2023_1115.pdf
Document CNSC
INTERGROUP ENGINEERING SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BUCURESTI
Decizia CNSC nr. 1115/C9/1055 din 17.05.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Servicii de elaborare documentație tehnico-economică faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivele de investiții: LOT - 1, LOT - 2, LOT - 3, LOT – 4 (contestate loturile 3 și 4), cod CPV 79314000-8 Studiu de fezabilitate (Rev.2), de MUNICIPIUL BUCUREȘTI, cu sediul în București, bd. Regina Elisabeta nr. 47, sectorul 5, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: I. Suspendarea procedurii de atribuire și aplicarea oricărei decizii luate de autoritatea contractantă până la soluționarea contestației, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; II. Dispunerea măsurilor de remediere necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei Consiliului, respectiv: 1. anularea referatului privind anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. DPR 55578/31.03.2023; 2. anularea actelor anterioare care au stat la baza referatului privind anulare…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de INTERGROUP ENGINEERING SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BUCUREȘTI, și anulează referatul privind anularea procedurii nr. 197213/ 27.12.2022, înregistrat la autoritate sub nr. DPR55578/31.03.2023; procesul-verbal de reevaluare a ofertelor/propunerilor financiare depuse de ofertantul Intergroup Engineering SRL, nr. 90/07.04.2023, solicitarea de clarificări nr. 61553/07.04.2023 și adresa nr. 60451/06.04.2023 privind prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor pentru loturile 3 și 4. Obligă autoritatea contractantă la continu…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_1115_2023_Decizie_1115.pdf, BO2023_1115_2023_BO2023_1115.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1115/C9/1055 Data: 17.05.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 20663/19.04.2023, INTERGROUP ENGINEERING SRL, cu sediul social în București, str. Independenței nr. 294, sectorul 6, având CUI RO13215737 și număr de înregistrare în Registrul Comerțului J40/6798/2000, reprezentată legal prin Novac II Silviu Florin, administrator, și, convențional, prin SCA Toader și Asociații, cu sediul profesional în București, str. Constantin Caracaș nr. 16, sectorul 1, privind licitația deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de elaborare documentație tehnico-economică faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivele de investiții: LOT - 1, LOT - 2, LOT - 3, LOT – 4 (contestate loturile 3 și 4), cod CPV 79314000-8 Studiu de fezabilitate (Rev.2), de MUNICIPIUL BUCUREȘTI, cu sediul în București, bd. Regina Elisabeta nr. 47, sectorul 5, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: I. Suspendarea procedurii de atribuire și aplicarea oricărei decizii luate de autoritatea contractantă până la soluționarea contestației, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; II. Dispunerea măsurilor de remediere necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei Consiliului, respectiv: 1. anularea referatului privind anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. DPR 55578/31.03.2023; 2. anularea actelor anterioare care au stat la baza referatului privind anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. DPR 55578/31.03.2023, respectiv: - adresa nr. DPI 27707/13.03.2023 emisă de Direcția Generală de Investiții; - adresa nr. 27707/15.02.2023 emisă de Direcția Generală de Achiziții Publice; Pagina 1 din 3
- răspunsul Direcției Juridice – Anexa nr. 5 la referatul privind anularea raportului procedurii; 3. anularea actelor subsecvente referatului privind anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2023, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. DPR 55578/31.03.2023, inclusiv, dar fără a se limita la: - solicitarea de clarificări înregistrată sub nr. 61553/07.04.2023; - adresa nr. 60151/06.04.2023 emisă de comisia de evaluare privind prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor pentru loturile 3 și 4; 4. obligarea autorității contractante la încheierea contractului de achiziție publică cu societatea contestatoare având în vedere raportul procedurii nr. 19713/27.12.2023; III. Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Capătul de cerere privind suspendarea procedurii a fost respins, ca nefundat, prin Încheierea nr. 1124/C9/1055 din 21.04.2023. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de INTERGROUP ENGINEERING SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BUCUREȘTI, și anulează referatul privind anularea procedurii nr. 197213/ 27.12.2022, înregistrat la autoritate sub nr. DPR55578/31.03.2023; procesul-verbal de reevaluare a ofertelor/propunerilor financiare depuse de ofertantul Intergroup Engineering SRL, nr. 90/07.04.2023, solicitarea de clarificări nr. 61553/07.04.2023 și adresa nr. 60451/06.04.2023 privind prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor pentru loturile 3 și 4. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii cu respectarea celor decise prin raportul procedurii de atribuire nr. 197213/27.12.2022 și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca inadmisibile, capetele de cerere privind anularea actelor emise de Direcția Generală de Investiții, Direcția Generală de Achiziții Publice și Direcția Juridică. Respinge, ca nedovedită, solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației. Pagina 2 din 3
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva deciziei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 20663/19.04.2023, ... SRL, cu sediul social în ..., având CUI RO... și număr de înregistrare în Registrul Comerțului ..., reprezentată legal prin ..., administrator, și, convențional, prin ..., cu sediul profesional în ..., privind licitația deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de elaborare documentație tehnico-economică faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivele de investiții: LOT - 1, LOT - 2, LOT - 3, LOT – 4 (contestate loturile 3 și 4), cod CPV 79314000-8 Studiu de fezabilitate (Rev.2), de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: I. Suspendarea procedurii de atribuire și aplicarea oricărei decizii luate de autoritatea contractantă până la soluționarea contestației, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; II. Dispunerea măsurilor de remediere necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei Consiliului, respectiv: 1. anularea referatului privind anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. DPR 55578/31.03.2023; 2. anularea actelor anterioare care au stat la baza referatului privind anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. DPR 55578/31.03.2023, respectiv: - adresa nr. DPI 27707/13.03.2023 emisă de Direcția Generală de Investiții; - adresa nr. 27707/15.02.2023 emisă de Direcția Generală de Achiziții Publice; - răspunsul Direcției Juridice – Anexa nr. 5 la referatul privind anularea raportului procedurii; 3. anularea actelor subsecvente referatului privind anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2023, înregistrat la autoritatea Pagina 1 din 21
contractantă sub nr. DPR 55578/31.03.2023, inclusiv, dar fără a se limita la: - solicitarea de clarificări înregistrată sub nr. 61553/07.04.2023; - adresa nr. 60151/06.04.2023 emisă de comisia de evaluare privind prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor pentru loturile 3 și 4; 4. obligarea autorității contractante la încheierea contractului de achiziție publică cu societatea contestatoare având în vedere raportul procedurii nr. 19713/27.12.2023; III. Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Capătul de cerere privind suspendarea procedurii a fost respins, ca nefundat, prin Încheierea nr. 1124/C9/1055 din 21.04.2023. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL critică referatul privind anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022 emis de către ..., solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea precizează că membrii comisiei de evaluare au emis raportul procedurii nr. 197213/27.12.2022 prin care oferta sa a fost desemnată câştigătoare, urmând ca autoritatea contractantă să îşi îndeplinească obligaţia de a semna contractul cu ofertantul câştigător. Prin intermediul adresei nr. 8512/17.01.2023, Direcţia Generală Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri a transmis, în original, contractele spre semnare Direcţiei Generale Investiţii. Prin adresa DPI nr. 8512/20.01.2023, Direcţia Generală Investiţii a returnat Direcţiei Generale Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri, contractele semnate de către directorul general și directorul executiv, fără a fi certificate în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii de către persoana nominalizată prin dispoziţia de primar general din cadrul Direcţiei Generale Investiţii. Prin adresa nr. 27707/16.02.2023, Direcţia Generală Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri a solicitat Direcţiei Generale Investiţii ca, în cel mai scurt timp, să comunice stadiul certificării contractelor ridicate în data de 25.01.2023 de dl. .... Prin adresa nr. 27707/13.03.2023, Direcţia Generală Investiţii a comunicat faptul că nu pot fi semnate contractele transmise, întrucât la pct. 4 privind preţul contractului a intervenit o modificare faţă de draftul de contract agreat de către ofertant la momentul evaluării. De asemenea, în cuprinsul acestei adrese se precizează că a fost solicitat un punct de vedere Direcţiei Juridice în legătură cu legalitatea modificării, Pagina 2 din 21
fiind necesară operarea modificărilor conform specificaţiilor din caietul de sarcini de la fila 46, pct. 11.2. alin. (2), paragraful 2. Prin adresa nr. DPI 27707/13.03.2023, au fost returnate Direcţiei Generale Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri, în original, contractele pentru loturile 3 şi 4, Direcţia Generală de Investiţii motivând imposibilitatea semnării contractelor, întrucât au fost constatate inadvertenţe între caietul de sarcini, draftul de contract, oferta financiară şi răspunsul Direcţiei Juridice. Prin adresa nr. 27707/15.03.2023, Direcţia Generală Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri a returnat Direcţiei Generale Investiţii contractele pentru loturile 3 şi 4, pentru acordarea certificării în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii cu menţiunea inadvertenţelor privind oferta financiară, considerând că reprezintă "o componentă a preţului total ofertat și neintroducerea acestei componente modifică preţul total al contractului". Prin intermediul referatului privind anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. DPR 55578/31.03.2023, Direcţia Generală de Achiziţii Publice, prin director general, a propus spre aprobarea primarului general următoarele: anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022 pentru loturile 3 și 4 și a actelor subsecvente și reevaluarea ofertei ... SRL pentru loturile 3 și 4; reluarea atribuţiilor comisiei de evaluare numită prin dispoziţia nr. 1456/20.07.2022 și reluarea etapelor de evaluare a ofertelor tehnice și financiare depuse de ... SRL pentru loturile 3 și 4 și întocmirea unui nou raport al procedurii. Contestatoarea arată că, în urma aprobării referatului de anulare a raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. DPR 55578/31.03.2023, a fost emisă adresa de clarificări nr. 61553/07.04.2023, prin care i s-au solicitat lămuriri în legătură cu propunerea financiară prezentată pentru loturile 3 şi 4, respectiv preţul propus şi componentele în raport cu ce urmează a fi prestat pentru asigurarea îndeplinirii contractului în parametri cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini. În accepţiunea autorităţii contractante, propunerea sa financiară prezentată prin intermediul graficului general de realizare a activităţilor - grafic valoric, centralizatorul de preţuri anexă la formularul de ofertă nr. 6, include în mod greşit şi contravaloarea pentru suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor, în valoare de 45.000 lei, întrucât cotaţia valorică nu a fost solicitată de achizitoare şi nu există nicio menţiune legată de modalitatea de plată a acesteia. Pagina 3 din 21
În acest context, prin adresa nr. 60151/06.04.2023, comisia de evaluare i-a comunicat decizia privind prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor cu 15 zile lucrătoare pentru loturile 3 şi 4. Contestatoarea apreciază că emiterea referatului privind anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022 ulterior desemnării ofertantului câştigător, dar şi solicitarea de clarificări ulterioară anulării raportului procedurii, contravin prevederilor legale în materia achiziţiilor publice şi se impune anularea acestora, cu obligarea autorităţii contractante să dispună măsurile de remediere necesare restabilirii legalităţii procedurii de atribuire. Societatea contestatoare arată că Consiliu are deplină competenţă de a soluţiona contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor, inclusiv prin raportare la actele emise de autoritatea contractantă în prezenta procedură de atribuire. Prin raportare la împrejurările de fapt, contestatoarea apreciază că, în calitate de participant în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, justifică un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual, întrucât maniera în care a fost elaborată documentaţia de atribuire creează un prejudiciu substanţial materializat în pierderea şansei de câştig a prezentei proceduri de atribuire. Scopul promovării prezentei contestaţii este de a proteja pe de o parte, drepturile şi interesele sale legitime, iar pe de altă parte, desfăşurarea întregii proceduri de achiziţie publică în condiţii de legalitate. În considerarea argumentelor expuse anterior şi faţă de principiile aplicabile în materia achiziţiilor publice, contestatoarea opinează că autoritatea contractantă, cu ocazia anulării raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022, a încălcat în mod flagrant prevederile legale în materie în ceea ce priveşte obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul declarat câştigător. Este invocată jurisprudenţa Tribunalului European în cauzele T- 383/06 şi T-71/07 Icuna.Com SCRL împotriva Parlamentului European. În concluzie, societatea contestatoare susține că, în calitate de ofertant desemnat câştigător, ca urmare a analizei comisiei de evaluare materializată în raportul procedurii nr. 197213/27.12.2022, este vătămată în mod direct prin emiterea referatului de anulare a raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022, emis de Direcţia Generală de Achiziţii. Cu privire la obligaţia autorităţii contractante de a dispune măsurile de remediere necesare restabilirii legalităţii procedurii de atribuire, subliniază că singurul motiv pentru care aceasta refuză comunicarea contractului de achiziţie publică pentru semnare este reprezentat de pretinsa inadvertenţă din oferta financiară propusă, respectiv precizarea contravalorii serviciilor privind activitatea de suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor (notificări, clarificări), astfel cum sunt menţionate în caietul de sarcini al loturilor 3 şi 4, pag. 7, pct. 3.4. Pagina 4 din 21
Cu titlu prealabil şi pentru o bună înţelegere, contestatoarea precizează că, la nivelul caietului de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat ofertarea parțială a unor activități incluse în contract - Activitatea 1 - Elaborare PUZ și Activitatea 2 - Elaborare SF, deși în caietul de sarcini este menționată și solicitată în repetate rânduri Activitatea 3 - Asistență tehnică pe perioada desfășurării achiziției pentru proiectare și execuție. Autoritatea contractantă nu are dreptul de a limita ofertarea pentru o anumită activitate, având în vedere faptul că legislația în domeniul achizițiilor publice raportează valoarea ofertei financiare la valoarea totală estimată a achiziției, valoare estimată ce se calculează ținându-se cont de valoarea totală de plată, fără TVA. În al doilea rând, autoritatea contractantă are dreptul de a declara o ofertă inacceptabilă doar dacă prețul din ofertă, rezultat prin însumarea prețurilor componentelor activităților depășește valoarea estimată a contractului; în acest sens, se menționează că propunerile financiare care se compară în vederea stabilirii ofertantului câștigător vor fi cele aferente întregului obiect al contractului. Fiind clar solicitată Activitatea 3 şi, în mod evident, solicitate livrabile pentru această activitate, nu s-a considerat necesară solicitarea de clarificări suplimentare și s-a ofertat pe cale de consecință. În plus, caietul de sarcini are referințe clare privind Activitatea 3, contestatoarea afirmând că oferta financiară este în conformitate cu cerințele impuse. Astfel, societatea contestatoare arată că valoarea ofertată pentru Activitatea 3 - serviciile de asistență tehnică a fost stabilită pe baza unei estimări a numărului de zile pe durata cărora se va acorda asistența și pe implicarea resursei umane în acel interval de timp, nefiind disponibile informații asupra momentului în care autoritatea contractantă va lansa achiziția proiectării și execuției, nici asupra duratei de desfășurare a procesului de evaluare a ofertelor tehnice - având în vedere și eventualele/ posibilele contestații. ... SRL solicită Consiliului să constate natura permanentă a serviciilor solicitate de autoritatea contractantă ce impunea luarea în considerare, de către ofertanţi, în stabilirea ofertei financiare, a tuturor cheltuielilor necesare ducerii la îndeplinire a contractului de achiziţie publică. Operatorii economici, în elaborarea ofertei financiare, trebuie să ţină cont de toate prevederile legale în vigoare, astfel nu pot propune preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe sau care nu pot fi justificate. În încercarea de a oferta un preţ cât mai scăzut, operatorii economici nu pot omite remunerația pentru activitatea de suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor (notificări, clarificări) astfel cum sunt menţionate în caietul de sarcini al loturilor 3 şi 4, pag. 7, pct. 3.4. Trebuie avut în vedere şi faptul că tipul/felul contractului de servicii în speţă este un Pagina 5 din 21
contract de servicii cu executare succesivă ceea ce implică executarea prestaţiilor/ serviciilor într-o perioadă de timp şi nu este un contract cu executare „uno ictu", sens în care se impunea luarea în considerare a tuturor activităților și valorizarea acestora. Contestatoarea afirmă că, în graficul GANTT prezentat în cadrul ofertei, s-a respectat în mod evident durata prevăzută de autoritatea contractantă pentru Activitatea 1 și 2 - respectiv 270 zile – și, pentru a nu se considera că obligațiile prestatorului au încetat odată cu predarea studiului de fezabilitate, s-a prevăzut o estimare pentru Activitatea 3. În acest fel, a oferit autorităţii contractante asigurări suplimentare că, după predarea studiului de fezabilitate și încasarea contravalorii acestuia, nu va considera obligațiile contractuale ca fiind încheiate. Astfel, se înlătură orice premisă în legătură cu sustragerea de la prestarea serviciilor aferente Activității 3. Aceasta apreciază că, prin raportare la preambulul caietului de sarcini, este o eroare din partea autorităţii contractante lipsa precizării în modelul de anexă la formularul din oferta financiară şi proiectul de contract pentru poziţia nr. 3. Astfel cum a precizat şi în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 61553/07.04.2023, Activitatea 3 nu poate fi considerată cu titlu gratuit, fiind implicate resurse umane și nici nu poate fi considerată o componentă financiară aferentă activității de elaborare a studiului de fezabilitate. Activitatea de elaborare a studiului de fezabilitate se încheie după predarea acestuia odată cu aprobarea indicatorilor tehnico - economici prin HCGMB. Activitatea de suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor nu are nicio legătură cu serviciile de proiectare pentru elaborarea studiului de fezabilitate, constând doar în servicii de consultanță tehnică privind răspunsurile autorităţii contractante la notificări/solicitări de clarificări și în servicii de evaluare din punct de vedere tehnic a ofertelor depuse în cadrul procedurii de achiziție publică a contractului de proiectare și execuție. Astfel, contestatoarea arată că, în mod firesc, a indicat în detalierea ofertei financiare și oferta financiară aferentă Activităţii 3, solicitată imperativ prin caietul de sarcini. Formularul F6 nu poate fi înțeles ca un formular care să fie completat exact în forma prezentată în documentația de atribuire, acesta fiind înțeles ca un model care trebuie adaptat cerințelor caietului de sarcini. Această abordare este indicată chiar în fișa de date la cap.IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare. Pentru a întruni condiţiile impuse de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire, dar şi de legislaţia în vigoare la momentul depunerii ofertei, societatea contestatoare apreciază că stabilirea contravalorii serviciilor în cauză sunt justificate şi reprezintă o dovadă în Pagina 6 din 21
plus de bună-credinţă şi conformitate cu legea şi cu documentaţia de atribuire. Esenţial de reţinut este şi faptul că, prin răspunsul nr. 3797/ 13.04.2022, emis de ...faţă de adresa nr. 34619/ 05.04.2022, consultantul autorităţii contractante în stabilirea procedurii de achiziţie, a recomandat o serie de niveluri de preţuri aferente fiecărui proiect indicat. Prin raportare la Etapa nr. 3 privind suportul pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor, consultantul a stabilit că preţul corect este de 100.000 lei. De asemenea, consultantul precizează faptul că oferta a ţinut cont de activităţile solicitate de autoritatea contractantă în cadrul celor două caiete de sarcini şi că toate activităţile realizate trebuie să respecte legislaţia şi reglementările tehnice în vigoare. În acest context, a fost dovedită respectarea întocmai a solicitărilor autorităţii contractante şi a prevederilor legale în materia achiziţiilor şi impozitării activităţilor prestate în cadrul Etapei 3. Astfel, solicitarea ulterioară de clarificări nu are niciun fel de justificare, încalcă prevederile legale în materie de achiziții publice, având în vedere că, după transmiterea anunțului de atribuire și comunicarea privind oferta câștigătoare și expirarea termenului de contestare, autoritatea contractantă are doar obligația de a semna contractul cu ofertantul câștigător și niciun drept de a mai relua procedura de evaluare sau de a reanaliza oferta financiară declarată iniţial ca fiind conformă. Contestatoarea apreciază că refuzul de a certifica contractele de către Direcţia de Investiţii este nelegală. Prin adresa DPI nr. 8512/20.01.2023, autoritatea contractantă menţionează că directorul general şi directorul executiv au semnat contractele conform raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022, însă persoana nominalizată pentru certificarea realităţii, regularităţii şi legalităţii ofertei financiare a refuzat semnarea fără a oferi un motiv justificat. Suma prevăzută pentru Etapa 3 - Suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor respectă atât prevederile legale în materia achiziţiilor publice, dar şi în materia dreptului fiscal la data prezentării ofertei, fiind în concordanţă cu prevederile documentaţiei de atribuire, care impune existenţa acestei activităţi pe perioada derulării contractului, iar preţul ofertei nu se modifică prin menţionarea contravalorii acestor servicii. Societatea contestatoare afirmă că refuzul de viză emis de persoana delegată de primarul general nu este însoţit de nicio justificare, cu atât mai puţin de o justificare întemeiată, oferta fiind analizată anterior în cadrul comisiei de evaluare, fără posibilitatea de a fi reanalizată la momentul avizării sub aspectul conformităţii cu documentaţia de atribuire. Pagina 7 din 21
Astfel, în primul rând, reevaluarea ofertei financiare de către o singură persoană, desemnată de primarul general, denotă arbitrariul exercitat de autoritatea contractantă prin raportare la oferta depusă. În al doilea rând, nelegalitatea actelor emise de autoritatea contractantă reiese şi ca urmare a lipsei justificării din partea persoanei delegate cu controlul financiar preventiv, care, deși a emis refuzul de viză, nu a motivat în scris, astfel cum impun dispoziţiile art. 20 alin. (2) din OG nr. 119/1999 la care se raportează Anexa nr. 1.5. la normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 923/2013. În atare condiţii, contestatoarea apreciază că sunt suficiente motive să se constate nelegalitatea actelor emise de autoritatea contractantă ce au stat la baza emiterii referatului de anulare a raportului procedurii, dar şi a tuturor actelor subsecvente acestuia. În acest context, prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor pentru loturile 3 şi 4, comunicată prin adresa nr. 60151/06.04.2023 de comisia de evaluare, este nelegală şi temporizează nejustificat încheierea contractului de achiziţie publică, fiind astfel necesară şi anularea acestui act subsecvent referatului de anulare a raportului prezentei proceduri. Societatea contestatoare solicită Consiliului să observe că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru încheierea contractului de achiziţie publică, în acest sens fiind întocmit raportul procedurii nr. 197213/27.12.2022, prin care oferta sa a fost desemnată câştigătoare. În procedură, oferta sa tehnică şi financiară a fost declarată câştigătoare, motiv pentru care s-a încheiat raportul procedurii nr. 197213/27.12.2023. Pentru motivele prezentate anterior, revenirea asupra deciziei materializate prin raportul procedurii nr. 197213/27.12.2022 este nelegală şi denotă arbitrariul autorităţii contractante, întrucât permite analizarea ofertei financiare la un moment ulterior emiterii raportului final prin care a fost desemnat câştigătorul. Prin adresa nr. DPR68882/24.04.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 21825/24.04.2023, ..., în temeiul art. 22 alin. (2) și art. 18 alin. (1) din Legea 101/2016, formulează punct de vedere față de contestaţia formulată de ... SRL, prin intermediul căruia solicită respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate. Autoritatea contractantă precizează că, în urma raportului procedurii nr. 1972137/27.12.2022, pentru loturile 3 și 4, Direcţia Generală Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri a transmis, prin adresa nr. 8512/17.01.2023, în original, contractele spre semnare Direcţiei Generale Investiţii. Prin adresa nr. DPI 8512/20.01.2023, Direcţia Generală Investiţii a returnat Direcţiei Generale Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri, contractele semnate de către directorul general și directorul executiv, fără a fi certificate în privinţa realităţii, regularităţii și legalităţii, de către persoana nominalizată prin dispoziţie de primar general din cadrul Direcţiei Generale Investiţii. Pagina 8 din 21
Prin adresa nr. 27707/16.02.2023, Direcţia Generală Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri a solicitat Direcţiei Generale Investiţii, ca, în cel mai scurt timp, să comunice stadiul certificării contractelor ridicate în data de 25.01.2023 de dl. .... Prin adresa nr. DPI 27707/13.03.2023, Direcţia Generală Investiţii comunică faptul că nu pot semna contractele, întrucât la pct. 4 Preţul contractului, alin. 4.1. a intervenit o modificare față de draftul de contract agreat de către ofertant la momentul evaluării și anume: pct c) cheltuieli pentru etapa 3 - suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare și execuţia lucariilor, în suma de 45.000 lei exclusiv TVA. În cuprinsul adresei se precizează că a fost solicitat un punct de vedere Direcţiei Juridice privind legalitatea modificării, prin care aceasta informează că este necesară operarea modificărilor conform specificaţiilor din caietul de sarcini, fila 46, pct. 11.2, alin. 2, paragraful 2. Prin adresa nr. 27707/15.02.2023, Direcţia Generală Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri, a returnat Direcţiei Generale Investiţii contractele pentru loturile 3 și 4 pentru acordarea certificării în privinţa realităţii, regularităţii și legalităţii, cu menţiunea că modificarea față de draftul contractului, la art. 4 Preţul contractului, a fost operată în conformitate cu activităţile prevăzute în caietul de sarcini și oferta primită din partea ... SRL, declarat câştigător de către comisia de evaluare, reprezentând o componentă a preţului total ofertat și neintroducerea acestei componente modifică preţul total al contractului. Prin adresa nr. DPI 27707/13.03.2023, Direcţia Generală Investiţii a returnat Direcţiei Generale Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri, în original, contractele pentru loturile 3 și 4, motivând imposibilitatea semnării contractelor, fiind invocate inadvertenţele dintre caietul de sarcini, draftul de contract, oferta financiară transmisă de ... SRL și răspunsul Direcţiei Juridice. Inadvertenţele constatate în documentele care au stat la baza instrumentării procedurii de achiziţie publică sunt explicate în cele ce urmează. Astfel, conform notei justificative de valoare estimată nr. DPI49049/27.04.2022, întocmită de Direcţia Generală Investiţii, la stabilirea valorii estimate pentru cele 4 loturi, s-a avut în vedere studiu de piaţă - prețuri de piaţă, primite de la 2 operatori economici, având incluse prețuri pentru cele 3 etape, în conformitate cu cerinţele din caietele de sarcini, respectiv: Etapa 1: Plan Urbanistic Zonal; Etapa 2: Elaborarea documentaţiei tehnico-economice pentru faza Studiu de fezabilitate, conform HG 907/2016; Etapa 3: Suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor (notificări, clarificări etc). Din caietul de sarcini nr. DPI775000/09.06.2022, întocmit de Direcţia Generală Investiţii, rezultă următoarele cerinţe/activităţi: Pagina 9 din 21
- pag. 7-8: pct. 3.4 Serviciile solicitate: activităţile ce vor fi realizate Suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor (notificări, clarificări etc). - pag. 8, 9, 16: 3.4. Rezultatele care trebuie obţinute în urma prestării serviciilor Implementarea Contractului în conformitate cu prevederile prezentului Caiet de Sarcini trebuie să conducă cel puţin la atingerea următoarelor rezultate finale măsurabile: conform tabel nr. 3, pct 3 Activităţi în legătură cu rezultatele necesar a fi obţinute în cadrul Contractului, conform tabel nr. 4 pct 3 - pag. 44, pct 11.1. Modul de prezentare a propunerii tehnice: Ofertantul trebuie să includă în oferta sa toate datele şi informaţiile specificate în Caietul de Sarcini, în forma cerută, Planul de lucru/ Graficul general de realizare a activităţilor - grafic fizic, dar şi orice alte informaţii pe care acesta le consideră necesare pentru clarificarea propunerii tehnice. Neincluderea în ofertă a informaţiilor cerute prin Caietul de Sarcini şi a altor asemenea informaţii solicitate pe parcursul clarificării ofertelor, va avea ca rezultat respingerea ofertei. - pag. 45, 46 - pct 11.2. Modul de prezentare a propunerii financiare. Sunt redate cerințele caietului de sarcini. Autoritatea contractantă arată că, în "Graficul de prestare servicii" care a fost ataşat caietului de sarcini, nu este menţionată activitatea/etapa precizată la subcap. „Serviciile solicitate: activităţile ce vor fi realizate de Contractant în cadrul Contractului ce rezultă din această procedură”, respectiv "Suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare și execuţie a lucrărilor". În centralizatorul financiar, Anexa 1 la formularul de ofertă, au fost descrise 2 componente, respectiv: - cheltuieli pentru PUZ - cheltuieli pentru SF În proiectul de contract, se menţionează la pct 4. Preţul contractului, - cheltuieli pentru PUZ; - cheltuieli pentru SF; iar la pct 5. Durata contractului: Durata prezentului contract este de 270 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare şi semnării acestuia de către ambele părţi. În concluzie, achizitoarea subliniază că, din documentele mai sus menţionate, reiese că, la întocmirea ofertelor, ofertantul trebuie să răspundă punctual pentru fiecare dintre activităţile/serviciile din caietul de sarcini, fiind precizat că "neincluderea în ofertă a informaţiilor cerute prin Caietul de Sarcini şi a altor asemenea informaţii cerute pe parcursul clarificării ofertei, va avea ca rezultat respingerea ofertei" Totodată, în legătură cu cerinţa privind realizarea serviciilor/ activităţilor Suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor (notificări, clarificări, etc), nu există nicio menţiune legată de modalitatea de cotare sau de plată a acesteia. Pagina 10 din 21
Având în vedere adresa Direcţiei Generale Investiţii nr. DPI 27707/13.03.2023, prin care au fost returnate Direcţiei Generale Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri, în original, contractele pentru loturile 3 și 4, și imposibilitatea semnării contractelor, pentru a nu exista dubiu cu privire la legalitatea atribuirii, Direcţia Generală Achiziţii Publice, ca direcţie responsabilă cu derularea procedurii de achiziţie, a considerat că singura modalitate prin care aspectele menţionate pot fi verificate este prin reconstituirea comisiei de evaluare care a fost responsabilă cu analiza ofertele depuse din punct de vedere al îndeplinirii cerinţelor minime solicitate. Comisia de evaluare poate reanaliza modalitatea de evaluare și este singura în măsură să emită un nou raport de evaluare. În acest sens, a fost înaintat referatul nr. 55578/31.03.2023 privind anularea raportului procedurii nr. 1972137/27.12.2022, pentru loturile 3 și 4 și a actelor subsecvente și reevaluarea ofertei depuse de ... SRL pentru loturile 3 și 4. Conducătorul autorităţii contractante a aprobat referatul nr. 55578/ 31.03.2023 privind anularea raportului procedurii nr. 1972137/ 27.12.2022, pentru loturile 3 și 4 și a actelor subsecvente și reevaluarea ofertei ... SRL pentru loturile 3 și 4, precum și reluarea atribuţiilor comisiei de evaluare numită prin dispoziţia nr. 1456/ 20.07.2022, aprobată de primarul general, și reluarea etapelor de evaluare a ofertelor tehnice și financiare depuse de ... SRL pentru loturile 3 și 4, în sensul celor identificate și relatate mai sus și întocmirea unui nou raport al procedurii în cel mai scurt timp posibil de la reluarea activităţii. În urma referatului nr. 55578/31.03.2023 privind anularea raportului procedurii nr. 1972137/27.12.2022, s-a întocmit nota justificativă nr. DPR59854/06.04.2023 privind prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor, pentru loturile 3 și 4, cu 15 zile lucrătoare și s-a procedat la prelungirea ofertelor în SEAP, totodată fiind înștiințat și ofertantul ... SRL, prin adresa nr. 60151/ 06.04.2023. Având în vedere inadvertenţele constatate în documentele care au stat la baza instrumentării procedurii de achiziţie publică, comisia de evaluare numită prin dispoziţia nr. 1456/20.07.2022 a procedat, în perioada 03.04.2023-07.04.2023, la reluarea etapei de evaluare a ofertelor financiare depuse de ... SRL pentru loturile 3 și 4, fiind încheiat procesul-verbal nr. 90/07.04.2023 precum și la transmiterea solicitărilor de clarificări nr. 61553/07.04.2023 către ... SRL. Prin adresa nr. 01/11.04.2023, ... SRL a răspuns solicitării de clarificări în termenul solicitat de comisia de evaluare, respectiv 11.04.2023, urmând ca acesta să fie analizat de către comisia de evaluare. Atașat punctului său de vedere nr. DPR 71296/27.04.2023 original, înregistrat la Consiliu sub nr. 22684/27.04.2023, autoritatea contractantă a transmis, pe suport electronic, dosarul achiziției publice necesar soluționării cauzei. Pagina 11 din 21
Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 25029/10.05.2023, societatea contestatoare depune concluzii scrise după studierea dosarului cauzei în data de 09.05.2023. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ... a inițiat procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de Servicii de elaborare documentație tehnico- economică faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivele de investiții: LOT - 1, LOT - 2, LOT - 3, LOT - 4, cod CPV 79314000-8 Studiu de fezabilitate (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN.../07.07.2022, data limită de depunere a ofertelor fiind stabilită pentru 07.09.2022, ora 15:00. Valoarea estimată a contractului aferentă lotului 3 este 1.316.670,94 lei, fără TVA, respectiv de 1.504.766,74 lei, fără TVA, pentru lotul 4. Nemulțumită de decizia de anulare a raportului procedurii de atribuire nr. 197213/27.12.2022, ... SRL a înaintat contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 20663/19.04.2023, solicitând cele redate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 56.428,75 lei, conform prevederilor art. 61¹ alin. (1) lit. b) și alin. (21), fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 209082288/1 din 21.04.2023, eliberată de CEC Bank, Sucursala Lipscani. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că operatorul economic este nemulțumit de decizia de revenire a autorității contractante în etapa de reevaluare a ofertei sale, ulterior comunicării rezultatului procedurii, susținând, pe de o parte, că nu există motive de anulare a raportului procedurii prin care oferta sa a fost desemnată câștigătoare, iar pe de altă parte, deoarece este nelegală revenirea conducătorului autorității contractante la decizia luată și constituirea unei noi comisii de evaluare a ofertei. Ca prim aspect, este necesar a se stabili că, prin raportul procedurii de atribuire nr. DPR197213/27.12.2022, pentru loturile 3 și 4, a fost desemnată câștigătoare oferta ... SRL, rezultat comunicat ofertantei cu adresa nr. DPR197311/28.12.2022. Așadar, comisia de evaluare a verificat ofertele depus în cadrul procedurii și a comunicat desemnarea ofertei câștigătoare. Ulterior, la o distanță de trei luni de la data comunicării rezultatului procedurii, a fost încheiat referatul privind anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022, în care s-a consemnat: În urma Raportul procedurii nr. 197213/27.12.2022; pentru loturile 3 si 4, Direcţia Generala Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri a transmis prin adresa nr. 8512/17.01.2023 in original contractele spre semnare Direcţiei Generale Investitii. - Prin adresa nr. DPI 8512/20.01.2023, Direcţia Generala Investitii a returnat Direcţiei Generale Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri, contractele semnate de către Directorul General si Directorul Executiv, fara a fi certificate in privinţa Realitatii, Regularitatii si Legalitatii, de către persoana nominalizata prin dispoziţie de Primar General din cadrul Direcţiei Generale Investitii; Pagina 12 din 21
- Prin adresa nr. 27707/16.02.2023 Direcţia Generala Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri, a solicitat Direcţiei Generale Investitii, ca in cel mai scurt timp sa comunice stadiul certificării contractelor ridicate in data de 25.01.2023 de dl. ...; - Prin adresa nr. DPI 27707/13.03.2023 Direcţia Generala Investitii comunică faptul că nu pot semna contractele întrucât la pct. 4 Preţul contractului alin. 4.1. a intervenit o modificare fata de draftul de contract agreat de către ofertant la momentrul evaiuarii si anume: pct. c) cheltuieli pentru etapa 3 - suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare si execuţia lucrarilor, in suma de 45.000 lei exclusiv TVA. In cuprinsul adresei se precizeaza ca a fost solicitat un punct de vedere Direcţiei Juridic, privind legalitatea modificării prin care ne informeaza ca este necesara operarea modificărilor conform specificaţiilor din caietul de sarcini fila 46 pct. 11.2, alin 2 paragraful 2; - Prin adresa nr. 27707/15.02.2023 Direcţia Generala Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri, a returnat Direcţiei Generale Investitii, contractele pentru loturile 3 si 4 pentru acordarea certificării in privinţa Realitatii, Regularitatii si Legalitatii, cu menţiunea ca modificarea fata de draftul contractului la art. 4 preţul contractului a fost operata in conformitate cu activitatile prevăzute in caietul de sarcini si oferta primita din partea operatorului economic ... SRL, declarat câştigător de către comisia de evaluare, reprezentând o componenta a preţului total ofertat si neintroducerea acestei componente modifica preţul total al contractului; - Prin adresa nr. DPI 27707/13.03.2023 Direcţia Generala Investitii, au fost returnate Direcţiei Generale Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri, in original contractele pentru lot 3 si lot 4, motivând imposibilitatea semnării contractelor fiind invocate inadvertenţele dintre caietul de sarcini, draftul de contract, oferta financiara transmisa de ... SRL si răspunsul Direcţiei Juridice. - Anexa 5 In fapt, va supunem urmatoarele inadvertenţe constatate in documentele care au stat la baza instrumentarii procedurii de achiziţie publica: Conform Notei Justificative de valoare estimata nr. DPI49049/ 27.04.2022, întocmita de Direcţia Generala Investitii, la stabilirea valorii estimate pentru cele 4 loturi s-a avut in vedere studiu de piaţa - preturi de piaţa, primite de la 2 operatorii economici avand incluse preturi pentru celor 3 etape, in conformitate cu cerinţele din caietele de sarcini, respectiv: servicii solicitate: activitatile ce vor fi realizate Etapa 1: Plan Urbanistic Zonal; Etapa 2: Elaborarea documentaţiei tehnico-economice pentru faza Studiu de Fezabilitate, conform HG 907/2016; Etapa 3: Suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor (notificări, clarificări, etc). Anexa 1 istudiu de piaţa - preturi de piaţa de la operatorii economici, care au stat la baza întocmirii valorii estimate) Din caietul de sarcini nr.DPI775000/09.06.2022, intocmit de Direcţia Generala Investiții, rezumam urmatoarele cerinte/activitatii ce au fost solicitate a fi realizate de contractant in cadrul contractului ce rezultă din această procedură: Anexa 2 Paginile 7-8: pct. 3.4 Serviciile solicitate: activităţile ce vor fi realizate Suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor (notificări, clarificări, etc). Următoarele activităţi trebuie realizate de Contractant în cadrul Contractului ce rezultă din această procedură: conform tabel nr. 2, pct 3; 3 Suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare si execuţie a lucrărilor Suport oferit conform solicitărilor prin intermediul răspunsului la solicitări de clarificări atât pe perioada pregătirii documentaţiei de atribuire cât şi pe perioada evaluării ofertelor primite şi suport oferit prin punerea la dispoziţie a unei persoane (expert) ce deţine competente tehnice pentru evaluarea ofertelor primite Paginile 8,9,16: Pagina 13 din 21
3.4.Rezultatele care trebuie obţinute în urma prestării serviciilor Implementarea Contractului în conformitate cu prevederile prezentului Caiet de Sarcini trebuie să conducă cel puţin la atingerea următoarelor rezultate finale măsurabile: conform tabel nr. 3, pct. 3; 20 Suport oferit conform solicitărilor prin intermediul răspunsului la solicitări de clarificări atât pe perioada pregătirii documentaţiei de atribuire cât şi pe perioada evaluării ofertelor primite şi suport oferit prin punerea la dispoziţie a unei persoane (expert) ce deţine competenţe tehnice pentru evaluarea ofertelor primite Finalizarea evaluării ofertelor primite inclusiv până
la
desemnarea câștigătorului licitației Activităti în legătură cu rezultatele necesar a fi obţinute în cadrul Contractului, conform tabel nr. 4 pct. 3 Nr . Rezultate așteptate Activități ce trebuie realizate de contractant 3 Suport pe perioada derulării procedurii de atribuire
a contractului
de proiectare
si execuţie
a lucrărilor Acordarea asistenţei pe timpul evaluării ofertelor primite pâna la desemnarea câştigătorului licitaţiei, atât din punct de vedere calitativ cât şi cantitativ, prin: - răspunsul la solicitările Autorităţii Contractante cu privire la orice sesizare în legătură cu neconformităţile şi sau neconcordanţele constatate in proiect în vederea soluţionării acestora; -
soluţionarea
neconformităţilor,
defectelor
şi neconcordanţelor apărute; La pagina 44, pct 11.1.Modul de prezentare a propunerii tehnice, a fost precizat: Ofertantul trebuie să includă în oferta sa toate datele si informaţiile specificate în Caietul de Sarcini, în forma cerută, Planul de lucru/ Graficul general de realizare a activităţilor - grafic fizic, dar şi orice alte informaţii pe care acesta le consideră necesare pentru clarificarea propunerii tehnice. Neincluderea în ofertă a informaţiilor cerute prin Caietul de Sarcini şi a altor asemenea informaţii solicitate pe parcursul clarificării ofertelor, va avea ca rezultat respingerea ofertei. La paginile 45, 46 - pct 11.2. Modul de prezentare a propunerii financiare, a fost precizat: Graficul general de realizare a activităţilor - grafic valoric Valoarea ofertată a serviciilor trebuie să rezulte din însumarea onorariilor pentru realizarea serviciilor, aşa cum sunt solicitate în subcap. „Serviciile solicitate; activităţile ce vor fi realizate" din prezentul Caiet de Sarcini. Valoarea ofertată a serviciilor trebuie să rezulte din însumarea onorariilor pentru realizarea serviciilor, aşa cum sunt solicitate în subcap. „Serviciile solicitate: activităţile ce vor fi realizate" din prezentul Caiet de Sarcini. Preţul la valoarea totala va fi exprimat în lei cu două zecimale, cu TVA şi fără TVA, precum şi costul şi durata pentru fiecare activitate, după cum urmează: a) c/v aferenta întocmirii documentaţiei de urbanism (PUZ) b) c/v aferenta întocmirii documentaţiei tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate In propunerea financiară Ofertantul va prezenta un Grafic general de realizare activităţilor- grafic valoric, în care preţurile vor fi exprimate în lei cu două zecimale şi care va fi corelat cu Graficul general de realizare a activităţilor ce va fi prezentat de Ofertant la propunerea tehnică. Ofertantul va lua în calcul toate activităţile solicitate prin prezentul Caiet de Sarcini, fiind răspunzător de întocmirea Ofertei sale. In "Graficul de prestare servicii" care a fost ataşat la caietul de sarcini, NU ESTE MENŢIONATA activitatea/etapa precizata la subcap. „Serviciile solicitate: activităţile ce vor fi realizate de Contractant în cadrul Contractului ce rezultă din această procedură", respectiv "Suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare si execuţie a lucrărilor". Pagina 14 din 21
In centralizator financiar Anexa 1 la formularul de oferta au fost descrise 2 componente, respectiv: - Cheltuieli pentru PUZ - Cheltuieli pentru SF In proiectul de contract, se mentioneaza: la pct 4.Pretul contractului Preţul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil Prestatorului de către Achizitor este de lei, fără T.V.A., conform reglementărilor legale în vigoare la data plăţii, din care: a) cheltuieli pentru PUZ, în sumă de …..lei, exclusiv TVA; b) cheltuieli pentru SF, în sumă de ….lei, exclusiv TVA; la pct 5. Durata contractului Durata prezentului contract este de 270 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare şi semnării acestuia de către ambele părţi. Anexa 3 In concluzie, din documentele mai sus mentionate reiese faptul ca, la întocmirea ofertelor, Ofertantul trebuie să răspundă punctual pentru fiecare dintre activităţile/serviciile din Caietul de Sarcini, fiind precizat ca "neincluderea în ofertă a informaţiilor cerute prin Caietul de Sarcini şi a altor asemenea informaţii cerute pe parcursul clarificării ofertei, va avea ca rezultat respingerea ofertei". Totodata, cerinţa privind realizarea serviciilor/activitatiior, respectiv "Suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor (notificări, clarificări, etc)", mentionate in caietul de sarcini subcap. „Serviciile solicitate: activităţile ce vor fi realizate", nu exista nicio menţiune legata de modalitatea de cotare sau de plata a acesteia. Precizam ca pana la data depunerii ofertelor pentru aceasta procedura nu au fost solicitate clarificari de la potentiali ofertanţi cu privire la aceste aspecte. Având in vedere adresa Direcţiei Generale Investitii nr. DPI 27707/13.03.2023 Anexa 5, prin care au fost returnate Direcţiei Generale Achiziţii Publice - Direcţia Proceduri, in original contractele pentru lot 3 si lot 4, motivând imposibilitatea semnării contractelor fiind invocate urmatoarele inadvertenţe: - Din "Graficul general de realizarea pentru activitatile/seiviciiie solicitate", prezentat de ofertantul ... SRL, reiese faptul ca, pentru etapa "Suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare si execuţie a lucrărilor, ofertantul a alocat o perioada de 30 de zile, suplimentar celor 270 de zile calendaristice ( Etapa 1 - Elaborare PUZ - 180 zile si Etapa 2 - Elaborare SF - 90 zile) alocate de autoritatea contractanta pentru îndeplinirea contractului, total de 300 de ziie, Anexa 4; - Propunerea financiara a ofertantului ... SRL, nu a respectat cerinţele din caietul de sarcini si anume, au solicitat Cheltuieli pentru etapa 3 - Suport pe perioada derulării procedurii de atribuire a contractului de proiectare si execuţie, lucru care nu a fost cerut prin caietul de sarcini la cap.11.2. Modul de prezentare a propunerii financiare. S-a propus anularea raportului procedurii pentru loturile 3 și 4. Este de amintit și nota individuală a Direcției Juridice, nr. 61475/ 07.04.2023, înaintată Direcției Generale Achiziții Publice – Direcția Proceduri, în care s-a arătat: Având în vedere Referatul nr. DPR 55578/31.03.2023 privind anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022 aprobat de Primarul General al Municipiului ..., ca urmare a inadvertenţelor constatate în etapa de semnare a contractelor, susţin că etapa de evaluare a ofertelor a fost depăşită, iar Comisia de evaluare numită prin Dispoziţia Primarului General nr. 1456/20.07.2022 şi a încheiat activitatea odată cu semnarea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022, raport aprobat de Primarul General al Municipiului .... Art 127 din HG nr. 395/2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, la alin. 3 face referire la situaţia în care raportul procedurii nu este aprobat de conducătorul autorităţii contractante, ori, raportul procedurii nr. 197213/27.12.2022 este aprobat de Primând General al Municipiului .... Odată cu aprobarea raportului procedurii de către conducătorul autorităţii contractante, activitatea comisiei de evaluare încetează, ceea ce face practic imposibilă continuarea etapelor de evaluare a ofertelor, în legislaţie nefiind prevăzută posibilitatatea reevaluării ofertei în această situaţie. Pagina 15 din 21
Potrivit art. 214 alin. 3 şi alin. 7 din Legea nr. 98/2016 termenul în care autoritatea contractantă întocmeşte raportul procedurii pentru procedura prevăzută la art. 68 alin 1 lit a este depăşit din luna februarie 2023. (3) Autoritatea contractantă întocmeşte raportul procedurii într-un termen care să nu depăşească; a) 60 de zile lucrătoare, pentru procedurile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. a), b) , e) şi g), de la data-limită de depunere a ofertelor/ofertelor iniţiale/proiectelor; (7) Pentru procedurile cu mai multe loturi, prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazuri temeinic justificate şi cu aprobarea conducătorului autorităţii contractante, termenul de întocmire a raportului procedurii se poate prelungi o singură dată, cu un termen ce nu poate depăşi 50 de zile lucrătoare. Potrivit art. 211 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice; Procedura de atribuire se finalizează prin: a) încheierea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru; sau b) anularea procedurii de atribuire. Art. 212 din Legea nr. 98/2016 prevede ca obligaţie a autorităţii contractante, în situaţia în care constată că este imposibilă încheierea contractului/acordului cadru (etapă în care s a aprobat referatul privind anularea raportului procedurii nr. 197213/27.12.2022), anularea procedurii de atribuire. (1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru in următoarele cazuri; c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului. Ulterior anulării rezultatului procedurii și transmiterii clarificării nr. 61553/07.04.2023 către ... SRL, societatea a răspuns achizitoarei, cu adresa nr. 01/11.04.2023, între altele: I. Cu privire la etapa procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică Potrivit art. 134 din Anexa la H.G. nr. 395/2016, înainte de a lua o decizie de respingere a candidaturii/ofertei, Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări. Prin urmare, această ipoteză este incidentă în cazurile în care procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică nu s-a finalizat. Prin raportare la împrejurările de fapt, subliniem că prezenta procedura s-a finalizat prin desemnarea ofertei depuse de subscrisa ca fiind câştigătoare. Conform prevederilor generale privind finalizarea procedurii de atribuirea şi în conformitate cu prevederile art. 143 din Anexa la H.G. nr. 395/2016, autoritatea contractantă are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare, nefiind incident niciun motiv care să îndreptăţească autoritatea contractantă să refuze încheierea contractului de achiziţie publică. Aşadar, autoritatea contractantă are obligaţia să încheie contractul de achiziţie publică conform Raportului procedurii de atribuire 197213/ 27.12.2023. Conform prevederilor art. 147 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 395/2016, oferta, respectiv propunerea tehnică şi propunerea financiară, inclusiv clarificările din perioada de evaluare, constituie anexate, parte integrantă a contractului încheiat. Faţă de aceste considerente, precizăm că autoritatea contractantă nu poate solicita la acest moment al procedurii de atribuire noi clarificări, ci îi incumbă obligaţia de a încheia contractul în baza ofertei tehnice şi financiare depuse, astfel cum a fost declarată câştigătoare conform Raportului procedurii de atribuire nr. 197213/27.12.2023, iar contractul trebuie să prevadă preţurile pe care subscrisa le-a prevăzut în cadrul ofertei şi care au fost acceptate de autoritatea contractantă ca urmare a declarării ofertei câştigătoare, în plus, din înscrisurile depuse la dosarul achiziţiei, reiese în mod clar faptul că oferta depusă de subscrisa este în conformitate cu cerinţele documentaţiei de atribuire impuse de autoritatea contractantă, sens în care a fost desemnată ca fiind oferta câştigătoare. De asemenea, subliniem faptul că termenele înăuntrul cărora puteau fi contestate actele emise în legătură cu procedura de atribuire, inclusiv Raportul procedurii de atribuire nr. 197213/27.12,2023 sunt la acest moment împlinite, sens în care oferta subscrisei nu mai poate fi contestată. Pagina 16 din 21
Totodată, obligaţia autorităţii contractante de a încheia contractul ca urmare a finalizării procedurii de atribuire reiese şi din prevederile art. 214 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, care impun în sarcina autorităţii contractante "obligaţia, de a transmite ofertantului declarat câştigător o comunicare privind acceptarea ofertei sale, prin care îşi manifestă acordul de a încheia contractul de achiziţie publică/acordul cadru." Dat fiind faptul că legislaţia specifică în domeniul bugetar implică încheierea angajamentelor legale în formă scrisă şi semnarea de către ordonantul de credite, este necesar ca şi contractul de achiziţie publică să fie încheiat cu respectarea acestor condiţii, iar semnarea propriu-zisă se va realiza în conformitate cu cele stabilite de autoritatea contractantă. În concluzie, nici autoritatea contractantă şi nici ofertantul nu au dreptul să refuze sau să întârzie nejustificat semnarea contractului, în conformitate cu art. 11 şi art. 145 din Anexa la H.G. nr. 395/2016. Din cele expuse mai sus rezultă situația factuală descrisă și de părți, și anume, ulterior încheierii, în data de 27.12.2022, a raportului procedurii de atribuire nr. 197213/27.12.2022, prin care a fost desemnată câștigătoare oferta ... SRL, pentru loturile 3 și 4, constatându-se anumite inadvertențe între caietul de sarcini, draftul de contract și oferta financiară a operatorului economic câștigător, s-a dispus anularea raportului procedurii amintit, procedându-se la transmiterea unor noi solicitări de clarificări către societate. Aceasta a răspuns în data de 11.04.2023. Față de situația creată, Consiliul este chemat să se pronunțe asupra legalității deciziei de anulare a raportului procedurii de atribuire, ulterior aprobării respectivului raport de către conducătorul autorității contractante și comunicării rezultatului procedurii, ca urmare a constatării unor inadvertențe, pe parcursul procesului derulat pentru semnarea contractului. Sunt de reținut, dispozițiile legale invocate de ... SRL în adresa de clarificări, dispozițiile art. 127 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 potrivit cărora În cazul în care nu aprobă raportul procedurii, conducătorul autorităţii contractante va motiva în scris decizia sa şi poate, după caz: a) returna raportul, o singură dată, comisiei de evaluare spre corectare sau reevaluare parţială; b) solicita o reevaluare completă, caz în care o nouă comisie de evaluare va fi numită. În cazul analizat, nu ne aflăm în situația în care raportul procedurii de atribuire să nu fi fost aprobat de conducătorul autorității contractante, dimpotrivă, raportului procedurii de atribuire nr. 197213/27.12.2022 este aprobat de primarul general al municipiului ..., în baza lui stabilindu-se câștigătoarea procedurii pentru cele două loturi, rezultat comunicat operatorului economic. Este de amintit, fiind relevantă în soluționare, Decizia nr. 66/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-au statuat, între altele: 72. Evaluarea ofertelor presupune, aşa cum rezultă din norma menţionată, precum şi din ansamblul reglementării, verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanţi/candidaţi, realizarea selecţiei candidaţilor, dacă este cazul, verificarea conformităţii propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini, evaluarea propunerilor tehnice ale ofertanţilor în conformitate cu criteriile de atribuire, dacă este cazul, verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanţi, inclusiv Pagina 17 din 21
verificarea conformităţii cu propunerile tehnice, verificarea aritmetică, verificarea încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv, precum şi, dacă este cazul, verificarea încadrării acestora în situaţia prevăzută la art. 210 din Legea nr. 98/2016, elaborarea solicitărilor de clarificări şi/sau completări necesare în vederea evaluării solicitărilor de participare şi/sau ofertelor, stabilirea solicitărilor de participare neadecvate, a ofertelor inacceptabile şi/sau neconforme, precum şi a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii, stabilirea ofertelor admisibile, iar, în final, aplicarea criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare, astfel cum a fost prevăzut în anunţul de participare/simplificat/de concurs. 73. Prin urmare, acest proces presupune două mari etape, verificarea admisibilităţii ofertelor şi stabilirea clasamentului acestora, ca urmare a aplicării factorilor de evaluare, în ultima etapă fiind evaluate numai ofertele declarate admisibile, atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (…) 76. Infirmarea deciziei de inadmisibilitate a ofertei, ca urmare a controlului de legalitate exercitat de C.N.S.C. sau de instanţa de contencios administrativ, obligă comisia de evaluare din cadrul autorităţii contractante de a proceda la reevaluarea ofertei, prin verificarea celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitatea acesteia şi care nu au fost cercetate la prima evaluare, fără a avea posibilitatea extinderii acestui proces de verificare cu privire la cele pe care le-a verificat în etapa de evaluare, conform art. 65 alin. (2) şi art. 133 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, şi care nu au făcut obiectul vreunei solicitări de remediere sau contestări, raportul de evaluare în măsura în care le confirmă, privit ca act administrativ, fiind definitiv şi executoriu sub acest aspect. Cu atât mai mult, în situaţia dată, nu se poate extinde procesul de reevaluare asupra celorlalte oferte declarate ca admisibile sau inadmisibile şi în privinţa cărora raportul de evaluare nu a fost contestat, fiind contrar principiului securităţii juridice declararea ca neconformă sau inacceptabilă a unei oferte declarate anterior admisibilă sau invers, conduită care echivalează cu o revocare a unui act administrativ care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. (…) 81. Exercitarea controlului de legalitate administrativ-jurisdicţional sau jurisdicţional şi invalidarea concluziei de inadmisibilitate a ofertei la care a ajuns comisia prin raportul de evaluare întocmit obligă autoritatea contractantă de a proceda la reluarea operaţiunii de evaluare a acestei oferte de la etapa contestată, conform celor dispuse prin decizia C.N.S.C. sau hotărârea instanţei, comisia nefiind îndreptăţită a relua verificarea criteriilor deja analizate, raportul de evaluare, în măsura în care le atestă, fiind irevocabil sub acest aspect. Se poate observa din cele statuate de Înalta Curte că achizitoarea nu poate reveni asupra propriilor acte prin care s-a stabilit oferta câștigătoare, acest fapt echivalând cu o revocare a unor acte administrative care au produs efecte juridice și care au intrat în circuitul civil. În situația în care rezultatul procedurii este atacat la Consiliu/instanță, autoritatea contractantă este ținută de limitele impuse prin decizia Consiliului/ instanței, achizitoarea neavând dreptul de extindere a reevaluării. În speță, în termenul legal, nu a fost formulată vreo contestație împotriva rezultatului procedurii, raportul procedurii căpătând efect Pagina 18 din 21
definitiv și executoriu, producându-și efectele, respectiv declanșată procedura pentru semnarea contractelor pentru loturile 3 și 4 cu ... SRL. Așadar, cum a arătat și contestatoarea, o potențială anulare a actelor finalizate de comisia de evaluare și deja aprobate de conducătorul autorității contractante nu mai puteau fi realizată, prin revocarea lor de către însăși autoritate. În lipsa unei decizii de anulare a lor, o decizie internă de anulare nu putea fi dispusă, fiind reținut caracterul irevocabil al verificărilor deja efectuate. Potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de acestea. Acţiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului. În cazul analizat, raportul procedurii de atribuire din 27.12.2022 și comunicarea aferentă, privind rezultatul procedurii, sunt acte irevocabile care și-au produs efectele juridice, nemaiputând fi anulate prin revocarea lor, ci doar dacă se solicită instanței anularea lor, conform dispozițiilor citate. Așadar, comisia de evaluare a parcurs toate etapele specifice derulării procedurii, inclusiv verificarea propunerii tehnice și a celei financiare depuse de ... SRL, pentru ca, după finalizarea acesteia, prin stabilirea ofertantului câștigător și comunicării rezultatului procedurii, să constate că au apărut anumite inadvertențe în evaluare, astfel că ar fi necesare noi solicitări de clarificări și o reevaluare a ofertei desemnată câștigătoare, motiv pentru care a dispus anularea actelor încheiate. Or, în mod nelegal, au fost anulate actele amintite, autoritatea contractantă fiind obligată să continue procedura în sensul decis prin raportul procedurii din 27.12.2022. În situația în care a constatat nelegalitatea actelor întocmite, autoritatea contractantă trebuia să solicite, în instanță, anularea actelor nelegale, nu să își anuleze propriile acte, care au caracter irevocabil. Actele administrative intrate în circuitul civil se anulează de instanța judecătorească, nu de emitentul său, tocmai pentru că ele nu pot fi revocate și tocmai pentru respectarea principiului securității juridice. Totodată, trebuie amintit și principiul legalității care presupune emiterea actelor administrative cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Or, restabilirea legalității unui act irevocabil nu poate fi realizată decât prin intermediul instanței judecătorești, cum s-a arătat anterior. În considerarea celor prezentate, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ... SRL și va anula referatul privind anularea procedurii nr. 197213/27.12.2022, înregistrat la autoritate sub nr. DPR55578/31.03.2023; procesul-verbal de reevaluare a ofertelor/ Pagina 19 din 21
propunerilor financiare depuse de ofertantul ... SRL, nr. 90/07.04.2023, solicitarea de clarificări nr. 61553/07.04.2023 și adresa nr. 60451/06.04.2023 privind prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor pentru loturile 3 și 4. Consiliul va respinge, ca inadmisibile, raportat la prevederile art. 12 și art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, solicitările de anulare a actelor emise de Direcția Generală de Investiții, Direcția Generală de Achiziții Publice și Direcția Juridică, acestea reprezentând acte ale direcțiilor interne ale instituției, care nu intră în controlul de legalitate al Consiliului. Va fi respinsă solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației, nefiind făcută dovada acestor cheltuieli. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ..., și anulează referatul privind anularea procedurii nr. 197213/ 27.12.2022, înregistrat la autoritate sub nr. DPR55578/31.03.2023; procesul-verbal de reevaluare a ofertelor/propunerilor financiare depuse de ofertantul ... SRL, nr. 90/07.04.2023, solicitarea de clarificări nr. 61553/07.04.2023 și adresa nr. 60451/06.04.2023 privind prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor pentru loturile 3 și 4. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii cu respectarea celor decise prin raportul procedurii de atribuire nr. 197213/27.12.2022 și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca inadmisibile, capetele de cerere privind anularea actelor emise de Direcția Generală de Investiții, Direcția Generală de Achiziții Publice și Direcția Juridică. Respinge, ca nedovedită, solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva deciziei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 20 din 21
PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Pagina 21 din 21
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.