Decizie 1919/2021
Decizie CNSC2021_1919_2021_Decizie_1919.pdf, BO2021_1919_2021_BO2021_1919.pdf
Document CNSC
AMIRAS C&L IMPEX SRL în contradictoriu cu COMUNA ALBESTI
Decizia CNSC nr. 1919/C10/1917 din 30.08.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția «Modernizarea sistemului de iluminat stradal în Comuna Albești, Judetul Botoșani»”, cod CPV 45316000-5, de către COMUNA ALBEȘTI, cu sediul în Comuna Albești, județul Botoșani, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor corective care se impun, în sensul refacerii documentaţiei de atribuire prin înlăturarea cerinţelor nelegale ce vor fi indicate mai jos şi suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei 2. Obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată. Prin Încheierea nr. 1948/C10/1917/29.07.2021, Consiliul s-a pronunțat asupra solicitării de suspendare a procedurii de atribuire din cadrul contestației formulate de SC AMIRAS C&L IMPEX SRL, pe care a respins-o. Pe rol, în prezent, se află celelalte capete de cerere din contestație. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de SC AMIRAS C&L IMPEX SRL în contradictoriu cu COMUNA ALBEȘTI. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune modificarea documentației de atribuire conform celor cuprinse în motivarea prezentei decizii la punctele 1 și 2, precum și publicarea modificărilor în SEAP, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. Dispune stabilirea unei noi date limită pentru depunerea ofertelor la un interval de minimum 10 zile de la publicarea în SEAP a modificărilor dispuse prin prezenta decizie. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) teza I din Cod procedură civilă, obligă autoritatea contractantă COMUNA ALBEȘTI la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de soluționarea contestației. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_1919_2021_Decizie_1919.pdf, BO2021_1919_2021_BO2021_1919.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1919/C10/1917 Data: 30.08.2021 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 38811/27.07.2021, depusă de către SC AMIRAS C&L IMPEX SRL, cu sediul social în Târgoviște, str. Constantin Brâncoveanu nr. 66, județul Dâmbovița și sediul procesual ales pentru comunicarea actelor în sat Viforâta, comuna Aninoasa, str. Mihai Viteazu nr. 3, județul Dâmbovița, având Cod Unic de Înregistrare RO917713 și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J15/530/1992, reprezentată legal prin administrator Stancu Ioan și convențional prin Cabinet de Avocat Stoicuț Simona-Elena, privind procedura simplificată, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția «Modernizarea sistemului de iluminat stradal în Comuna Albești, Judetul Botoșani»”, cod CPV 45316000-5, de către COMUNA ALBEȘTI, cu sediul în Comuna Albești, județul Botoșani, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor corective care se impun, în sensul refacerii documentaţiei de atribuire prin înlăturarea cerinţelor nelegale ce vor fi indicate mai jos şi suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei 2. Obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată. Prin Încheierea nr. 1948/C10/1917/29.07.2021, Consiliul s-a pronunțat asupra solicitării de suspendare a procedurii de atribuire din cadrul contestației formulate de SC AMIRAS C&L IMPEX SRL, pe care a respins-o. Pe rol, în prezent, se află celelalte capete de cerere din contestație. Pagina 1 din 2
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de SC AMIRAS C&L IMPEX SRL în contradictoriu cu COMUNA ALBEȘTI. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune modificarea documentației de atribuire conform celor cuprinse în motivarea prezentei decizii la punctele 1 și 2, precum și publicarea modificărilor în SEAP, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. Dispune stabilirea unei noi date limită pentru depunerea ofertelor la un interval de minimum 10 zile de la publicarea în SEAP a modificărilor dispuse prin prezenta decizie. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) teza I din Cod procedură civilă, obligă autoritatea contractantă COMUNA ALBEȘTI la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de soluționarea contestației. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate celelalte critici formulate de SC AMIRAS C&L IMPEX SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. / Data: Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. , depusă de către SC ......... SRL, cu sediul social în ........., str. și sediul procesual ales pentru comunicarea actelor în sat , având Cod Unic de Înregistrare și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului ........., reprezentată legal prin administrator ......... și convențional prin Cabinet de Avocat , privind procedura simplificată, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția «Modernizarea sistemului de iluminat stradal în ........., Judetul .........»”, cod CPV 45316000-5, de către ........., cu sediul în ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor corective care se impun, în sensul refacerii documentaţiei de atribuire prin înlăturarea cerinţelor nelegale ce vor fi indicate mai jos şi suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei 2. Obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată. Prin Încheierea nr. , Consiliul s-a pronunțat asupra solicitării de suspendare a procedurii de atribuire din cadrul contestației formulate de SC ......... SRL, pe care a respins-o. Pe rol, în prezent, se află celelalte capete de cerere din contestație. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 18
Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL reclamă documentația de atribuire, solicitând cele de mai sus. Contestatorul susține că urmăreşte clarificarea/remedierea unor cerinţe nelegale regăsite în documentaţia publicată de autoritate, considerând că prin modalitatea de redactare a documentaţiei s-au încălcat o serie de principii susţinute de legislaţia privind achiziţiile publice, respectiv principiul tratamentului egal, al transparenţei şi al proporţionalităţii. În cele ce urmează, contestatorul prezintă succint fiecare aspect ce se doreşte a fi corectat sau eliminat din înscrisurile Autorităţii: 1. În fişa tehnică nr. 1 a aparatului de iluminat 22W se solicită eronat şi restrictiv „Compartimentul optic echipat cu dispersor din sticlă clară, plană, securizată" Prin această specificaţie, contestatorul apreciază că autoritatea se abate de la Ghid şi impune această condiţie în afara prevederilor standardelor privind iluminatul public. Conform Ghidului aferent Programului privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public derulat în cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu, singurele standarde ce trebuie respectate conform art.10, lit.c) sunt SR EN13201 şi SR EN 60598. De vreme de Ghidul impune să ofertantțiolor să se înscrie în prevederile standardelor SR EN 13201 şi SR EN 60598, raportând fişele tehnice ale aparatelor de iluminat cu LED, unde autoritatea solicită compartimentul optic cu dispersor din sticlă plană, clară şi securizată, cu prevederile standardelor SR EN 13201 şi SR EN 60598, se constată că Ghidul nu impune astfel de cerinţe, motiv pentru care contestatorul opinează că fişele tehnice conţin cerinţe restrictive cu efectul de a înlătura concurenţii de la licitaţie. Se menționează că la aparatele de iluminat cu tehnologie LED, sticla nu are rol de dispersor. Sticla are rolul de a etanşa compartimentul optic şi de a corespunde la testul de praf şi apă conform standardului SR EN 60529:1995. Noile tehnologii folosesc lentilele atât pentru dispersia luminii cât şi pentru dirijarea pe suprafaţa care trebuie iluminată, respectiv calea de rulare - drum, alee pietonală, etc. Sticla, care nu are rol de a dirija şi dispersa lumina, este o tehnologie veche apărută la începutul iluminatului cu LED-uri. De aceea, în prezent, foarte mulţi producători au renunţat la folosirea sticlei cu rol de etanşare, fiind înlocuită cu lentilă tip „multilens" prevăzută cu garnitură din cauciuc siliconic care asigură în acelaşi timp dispersia luminii conform cerinţelor de SR EN 13201-1:2015 pentru calea de rulare respectivă. Această lentilă este o structură monobloc din material plastic transparent (uzual policarbonat tratat UV) care include toate lentilele asociate fiecărui LED. Fiind din policarbonat, se asigură un grad de protecţie de IP67 conform SR EN 60529:1995 şi rezistenţă la impact de minim IK10 conform SR EN 62262:2004, toate aceste performanţe fiind superioare soluţiei cu lentile şi geam din sticlă securizată şi tratată termic. Pagina 2 din 18
În plus, contestatorul afirmă că soluţia de compartiment optic formată din lentila „multilens" este mai eficientă din punct de vedere optic deoarece se foloseşte tehnologia TIR (Total Internai Reflection), unde eficienţa optică este de peste 92%, spre deosebire de soluţia cu două compartimente optice, unde geamul din sticlă securizată termic introduce pierderi de minim 10%, în funcţie de grosimea sticlei, din cauza reflexiilor de la suprafaţa acesteia, astfel eficienţa optică totală fiind de maxim 83%. Niciun aparat de iluminat cu LED care foloseşte sticla transparentă tratată termic şi securizată comercializat în România pentru iluminatul stradal nu rezistă la impact IK10. De asemenea, sticla nu asigură dispersia luminii pe calea de rulare conform SR EN 13201. Producătorii aparatelor de iluminat cu LED-uri folosesc în procesul de producere al acestora mai multe tehnologii pentru protecţia compartimentului optic şi împotriva prafului şi al apei, respectiv pentru rezistenţă la impact conform standardului SR EN 62262:2004. Dintre aceste tehnologii indicăm policarbonatul transparent, respectiv cauciucul siliconic transparent, toate tratate UV. Consideră petentul că, în situaţia în care autoritatea solicită doar sticlă clară plană şi securizată cu rol împotriva prafului şi al apei, o face strict pentru a restricţiona accesul mai multor ofertanţi. Mai mult, contestatorul arată că în fişa tehnică nr. 2, punctul 1.18, „aparat de iluminat stradal LED 40W...", se impune ca materialul folosit să fie PMMA. Deci autoritatea cunoaşte că în locul sticlei pot fi folosite şi alte materiale şi acceptă performanţele aparatului de iluminat cu utilizarea acestora din urmă. În eventualitatea în care autoritatea motivează că solicită sticlă întrucât policarbonatul este inferior din punct de vedere calitativ, contestatorul face următoarele precizări: -policarbonatul folosit la iluminatul cu LED este unul special, tratat UV pentru a nu se degrada în timp şi rezistă la şocuri mecanice până la cel puţin IK8 -toate aparatele de iluminat cu tehnologie LED folosesc lentile din policarbonat pentru a se asigura distribuţia luminoasă conform standardelor -însăşi autoritatea solicită în fişa tehnică ca aparatele de iluminat să fie dotate cu lentile specifice pentru a se asigura distribuţia luminoasă conform standardelor. Toate aparatele de iluminat cu tehnologie LED au lentile din policarbonat optic, tratat UV, PMMA optic sau orice alt material siliconic, care sunt folosite pentru dirijarea fluxului luminos. Nu există aparate de iluminat cu tehnologie LED care să nu aibă lentile din policarbonat optic tratat UV, PMMA optic sau orice alt material siliconic. Unii producători folosesc lentile care nu asigură protecţie IP şi IK sens în care montează un geam din sticlă suplimentar, care ar asigura protecţia de IP şi IK. Întrucât tehnologia este în continuă dezvoltare, au apărut pe piaţă lentile din policarbonat optic tratat UV, care asigură atât protecţia IP cât şi IK, fără a mai fi necesar montarea unui geam de sticlă sau alt material suplimentar pentru protecţia compartimentului optic. Pagina 3 din 18
Contestatorul susține că nu solicită să se elimine cerinţa cu privire la sticla plană, clară şi securizată, ci solicită introducerea şi a altor materiale care se folosesc în tehnologia de fabricaţie a aparatelor de iluminat ce au rol de dirijare a fluxului luminos pe calea de rulare, dar în acelaşi timp îndeplinesc şi cerinţele de protecţie IK şi IP. Faţă de cele de mai sus, contestatorul solicită Consiliului să oblige autoritatea să dispună reformularea cerinţei în sensul următor: „compartimentul optic să fie protejat cu sticlă, policarbonat, cauciuc siliconic transparent sau alte materiale folosite ca dispersor în tehnologia iluminatului cu LED-uri, toate tratate UV.” În completarea argumentelor anterioare, contestatorul ataşează şi un punct de vedere al Comitetului Naţional Român de Iluminat afiliat la Comisia Internaţională de iluminat, dar şi un raport de expertiză tehnică extrajudiciară - acest raport este valabil şi în susţinerea următoarelor critici din contestaţie. 2. În fişa tehnică nr. 1 a aparatului de iluminat 22W se solicită „Compartimentul accesorii electrice va trebui să permită deschiderea sa pentru operaţii de mentenanţă, fără utilizarea de unelte. Pentru a facilita operaţiile de mentenanţă, acesta trebuie să poată fi deschis într-un interval scurt de timp, fără deteriorarea componentelor aparatului de iluminat" Din analiza standardului SR EN 60598-1 secţiunea II.3 intitulată „Condiţii speciale Corpuri de iluminat pentru iluminat public", coroborat cu standardul SR EN 60598-2, -3, contestatorul remarcă faptul că nu se menţionează soluţii de proiectare şi construcţie a aparatului de iluminat, cum şi în ce fel trebuie să se deschidă compartimentul accesorii, deci aceste cerinţe sunt restrictive cu efectul de a înlătura concurenţii de la licitaţie. Întrebarea pe care o pune contestatorul este de ce este relevant pentru autoritate ca mentenanţa unui corp de iluminat să se efectueze cu unelte sau fară unelte, mai mult decât atât, de ce pentru compartimentul optic al aparatului de iluminat se pot folosi unelte, iar pentru compartimentul accesorii electrice trebuie să se intervină fără unelte. Este clar pentru petent că autoritatea are interesul să favorizeze un anumit tip de aparat de iluminat / un anumit producător. De asemenea, contestatorul se întreabă de ce oare cutiile de puncte de aprindere, cutiile de distribuţie a energiei sau alte astfel de cutii care conţin echipamente şi circuite electrice nu sunt prevăzute cu cleme de deschidere rapidă şi facilă, ci doar cu diverse sisteme / chei speciale, închideri securizate sau mai dificil de deschis de persoane neautorizate? Se menționează că accesul la compartimentul de accesorii al aparatului de iluminat unde se regăsesc circuitele electrice ar trebui să nu fie facil deschiderii de către orice persoană, existând pericol de electrocutare. Totuşi, pentru operaţiile de mentenanţă nu este necesar accesul în compartimentul accesorii. Mentenanţa la un aparat de iluminat cu LED-uri presupune, conform standardelor europene, curăţarea de praf a compartimentului optic, degajarea crengilor din imediata apropiere a aparatelor de iluminat, îndepărtarea oricăror corpuri străine ce se află pe aparatul de iluminat (cuiburi de păsări, etc). În situaţia în care trebuie să Pagina 4 din 18
se intervină la compartimentul electronic, acest lucru nu mai reprezintă mentenanţă, ci reparaţie. În compartimentul electronic se găseşte driver- ul care, daca nu mai funcţionează, trebuie înlocuit. Mentenanţa aparatului de iluminat presupune verificarea legăturilor la reţeaua de iluminat, ştergerea de praf, degajarea corpurilor străine, repoziţionarea acestuia faţă de planul drumului - în situaţia în care acesta s-a mişcat, cu nivelă sub planul drept al lămpii. Astfel, contestatorul apreciază că justificarea legată de faptul că scad timpii de mentenanţă nu are temei. 3. În fişa tehnică nr. 1 a aparatului de iluminat 22W, autoritatea solicită în mod abuziv ca aparatele de iluminat să nu aibă striaţii sau decupaje pe exteriorul aparatului de iluminat. Contestatorul face mențiunea că aceasta este o restricţie cu privire la designul aparatului de iluminat prin falsul argument al disipării de căldură şi acumularea de murdărire pe aparat. Un corp de iluminat bazat pe tehnologie LED are nevoie de răcire pasivă / activă pentru a reduce temperatura cât mai bine pe joncţiunea P- N a diodei emitente de lumină. Singura metodă pentru a reduce temperatura unui obiect este să-i fie ataşat un radiator care poate să fie mascat sub o carcasă sau să fie proiectat în aşa fel încât acesta să nu pară un radiator. Căldura care trebuie disipată trebuie în mod imperativ să fie scoasă din interiorul carcasei, motiv pentru care carcasele echipamentelor de iluminat stradal cu LED - acolo unde se folosesc puteri mari de iluminat - sunt majoritatea din metal. Există soluţii şi din material „plastic" - anumiţi polimeri - care pot disipa căldura la fel de bine ca şi metalul. Răcirea pasivă reprezintă răcirea care este asigurată în mod natural prin intermediul curenţilor de aer creaţi - structura unui radiator este special concepută pentru a asigura mişcarea aerului în interiorul radiatorului. Răcirea activă reprezintă răcirea care este asigurată în mod forţat prin intermediul unui sistem suplimentar (ventilator, apa, freon, etc). Se foloseşte unde este nevoie de o răcire suplimentară. Există pe piaţă şi aparate de iluminat stradale care folosesc răcire activă. Un producător de corpuri de iluminat cu LED analizează cea mai buna soluţie pentru tehnologia de LED folosită pentru a asigura în cazul lui cea mai bună răcire pe joncţiunea P- N. Motivul pentru care această temperatură trebuie menţinută în anumiţi parametri este aceea de a obţine cea mai bună performanţă luminotehnică, cu alte cuvinte pentru a asigura cel mai mare flux luminos la un consum energetic cât mai mic. Problemele de murdărie care apar pe corpurile de iluminat stradale sunt probleme vechi, cunoscute de toţi producătorii de astfel de aparate. Problema mizeriei (produse fecale de la păsări, mizerie naturală, crăci, frunze, etc), sunt probleme care au fost dintotdeauna, inclusiv la corpurile clasice cu tehnologie Mercur, Sodiu sau orice altă tehnologie folosită. Motivul nu este dat de forma carcasei, ci de faptul că pasările, frunzele etc., se aşează pe ele. Din acest motiv, toţi producătorii, în momentul dezvoltării soluţiilor de disipare a căldurii, au căutat şi soluţii de îndepărtare a acestora în mod natural / pasiv. Cu toate acestea, inclusiv aparatele de iluminat stradale vechi - cu tehnologii vechi - care aveau o carcasă fără striaţii şi fară decupaje prezintă problema mizeriei. Pagina 5 din 18
Astfel, producătorii au propriile lor metode pentru aparatul de iluminat dezvoltat ca aceste mizerii / murdării să fie îndepărtate pe cât posibil în mod natural de ploaie şi vânt - cu toate acestea, nicio soluţie nu' este 100% eficientă, fiind necesară intervenţia umană pentru îndepărtarea mizeriei din punct de vedere vizual. Din punct de vedere termic, indiferent dacă aparatul de iluminat prezintă sau nu striaţii, prezintă sau nu decupaje, producătorul a ţinut cont de aceste aspecte, astfel încât eficienţa corpului să nu fie afectată. În egală măsură, un aparat de iluminat cu striaţii, cu decupaje sau plan - fără striaţii - va menţine pe suprafaţa superioară puţină mizerie care nu afectează eficienţa corpului de iluminat, indiferent de design. Contestatorul arată că o dovadă clară a faptului că murdăria se găseşte şi pe corpurile de iluminat fără striaţii / decupaje, sunt cel mai corect evidenţiate prin imagini reale cu corpuri care sunt fără striaţii, plane. Pe acestea pasările stau comod şi de obicei îşi fac cuib. Se reține că aceste modele de poze, atașate în contestație, se pot găsi uşor pe internet printr-o simplă căutare de tipul: bird lamp post, birds on Streetlights, dirty street lighting. Contestatorul afirmă că nu contează dacă aparatul de iluminat prezintă striaţii, decupaje sau este plan. Este cunoscut în studiile de specialitate că pasările şi mizeria naturală se depun indiferent de forma constructivă. Din acest motiv, producătorul a căutat propria soluţie ca acest aspect să nu îi afecteze răcirea corpului de iluminat, iar solicitarea ca acesta să nu prezinte striaţii sau decupaje este doar o limitare a participanţilor la licitaţie. Totodată, asociaţiile de specialitate care reglementează standarde în domeniul iluminatului public recomandă spălarea regulată a corpurilor de iluminat stradale (indiferent de tehnologia folosită).
4. În fişa tehnică nr. 1 a aparatului de iluminat 22W, autoritatea solicită: „Corpurile de iluminat vor fi dotate cu bulă de nivel încorporată în aparatul de iluminat pentru a asigura instalarea corectă în plan orizontal." Contestatorul precizează că, conform detaliilor de execuţie, la montarea consolelor şi aparatelor de iluminat stabilirea poziţiei pe orizontală a aparatului de iluminat faţă de sol se face cu nivelă pusă sub compartimentul accesorii sau alt dispozitiv omologat de tip laser. Se apreciază că autoritatea, la inserarea acestei cerinţe restrictive, s-a gândit că sub acţiunea vântului, a zăpezii şi a vibraţiilor, aparatele de iluminat îşi pot pierde poziţia de planeitate orizontală şi că de la nivelul solului beneficiarul, personal, verifică planeitatea în orice moment uitându- se la bula de nivel montată pe corpul aparatului de iluminat. Contestatorul informează beneficiarul că verificarea planeităţii aparatului de iluminat în perioada de funcţionare se face în cadrul contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public. Contestatorul subliniază că însăşi autoritatea solicită prezentarea de certificări privind teste de vibraţie, vânt. Deci, odată ce corpurile au aceste certificări, înseamnă că acestea rezistă la vibraţii şi vânt, iar sub acţiunea acestor factori aparatul de iluminat nu îşi modifică poziţia de montaj. Contestatorul solicită autorității, în măsura în care insistă cu privire la această bulă montată pe lampă, să achiziţioneze şi dispozitive de Pagina 6 din 18
vedere la distanţă pentru că bula nu are mai mult de 2~3cm, nu se poate vedea cu ochiul liber de la nivelul solului până la înălţimea de 8-iom unde este lampa cu bulă. Dacă acceptăm aceste specificaţii absurde, uşor, uşor, se va cere ca aparatele de iluminat să fie dotate cu staţie de auto-spălare, instalaţie cu aer condiţionate cu auto-răcire şi chiar cu un robot care să facă mentenanţa. Se apreciază că cerinţa este restrictivă şi limitează concurenţa. De-a lungul timpului, până la această inovaţie tehnică (bula de nivel încorporată în aparatul de iluminat), a fost suficientă utilizarea unor nivele cu bulă de aer, instrumente uzuale în lucrările de construcţii. Este cunoscut faptul că acestea se găsesc încă pe piaţă şi pot fi utilizate cu succes. Totuşi dacă am admite că această cerinţă nu este restrictivă, abuzivă şi nu are interesul de a favoriza anumite produse, contestatorul atrage atenţia autorităţii că bula de nivel trebuie montată pe compartimentul optic şi nu pe aparatul de iluminat pentru că la montare se stabileşte planeitatea compartimentului optic faţă de calea de rulare şi nu a întregului aparat de iluminat cum greşit vrea autoritatea. Prin această cerinţă, petentul invocă încălcarea principiilor nediscriminării, al tratamentului egal, al transparenţei şi al proporţionalităţii, dar şi art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. Totodată, conform legislaţiei din- domeniul construcţiilor, stabilirea planeităţii obiectelor, construcţiilor, etc, se face cu nivelă cu bulă şi/sau aparate cu laser cu certificat de verificare metrologic în termen. Având în vedere că stabilirea poziţiei orizontale se va face cu nivelă pusă sub compartimentul accesorii, contestatorul solicită eliminarea cerinţei privind bula de nivel din fişele tehnice nr. 1, 2 şi 3 la punctul 1.11, întrucât nu se justifică având în vedere modalitatea de stabilirea a poziţiei orizontale prin nivelă. Prin adresa nr. înregistrată la CNSC cu nr , autoritatea contractantă formulează Punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL, învederând următoarele: Criticile aduse de catre contestatar sunt eronate și nejustificate – ba chiar ilogice și cu unicul scop real de a-și ”regla conturile cu concurența” în dorința de a influența piața vânzării de corpuri de iluminat cu LED (așa cum va demonstra autoritatea mai jos în cele ce urmează) atât prin formularea improprie și nefundamentată a criticilor cât și prin omisiunea adevărului. În afara argumentelor, pe care le va prezenta Autoritatea mai jos, concluzia sa cu privire la faptul că potențialul ofertant constestatar folosește instrumentul contestației ca armă în reglarea poziției sale concurențiale este fondată și de următoarele aspecte: 1. Atitudinea neloială a acestuia demonstrată prin presiunile telefonice pe care le-a facut asupra achizitorului. Mai precis, deși unele aspecte puteau fi clarificate/rezolvate prin solicitarea unor clarificări – acesta a ales formularea unei contestații și suspendarea procedurii. Contestatarul, dacă chiar îi erau lezate interesele de documentația contestată, putea să transmită solicitări de clarificări sau să conteste (așa Pagina 7 din 18
cum a făcut-o) dar fără a recurge la presiuni telefonice asupra achizitorului. 1. Faptul că în mediul on-line, Contestatorul promovează oferte de produse care îndeplinesc toate cerințele contestate. Se menționează de către Autoritate că la o simplă cautare pe internet se identifică site-uri pe care contestatarul își promovează oferta de produse care îndeplinesc toate cerințele contestate. Ori, în acest caz este clar faptul că unicul scop al contestatarului este acela de a abuza de instrumentul contestației și de a-l folosi ca tactică anticoncurențială. 2. În acest moment Contestatarul are înregistrate un număr de peste 34 contestații la CNSC (doar la nivelul anului 2021), din care un numar de 10 contestații sunt în curs de soluționare, iar 5 sunt deja soluționate prin RENUNȚAREA la contestație. Autoritatea adresează retoric întrebările: - Chiar toate autoritățile contractante ce au licitații în curs, au afectat interesele contestatarului? - Dacă ofertantul îndeplinește cerințele tehnice contestate, care este rostul contestației? - De ce s-a renunțat la contestații așa de ușor și dacă renunțarea la contestații s-a făcut deoarece contestatarul ”și-a atins scopul”. Autoritatea contractantă redă pe scurt, extras de pe site-ul CNSC cu contestațiile la care facem referire: o 1918 2021 ......... SRL COMUNA C2 Dosar initiat o 1917 2021 ......... SRL ......... C10 Dosar initiat o 1916 2021 ......... SRL COMUNA C4 În așteptare dosar achiziție o 1862 2021 ......... SRL ORAȘUL C3 În așteptare dosar achiziție o 1861 2021 ......... SRL ORASUL C5 Dosar în lucru o 1676 2021 ......... SRL COMUNA C9 În așteptare dosar achiziție o 1664 2021 ......... SRL COMUNA C5 În așteptare dosar achiziție o 1613 2021 ......... SRL COMUNA C10 În aȘteptare dosar achiziție o 1603 2021 ......... SRL ORASUL C10 În așteptare dosar achiziție o 1576 2021 ......... SRL COMUNA C1 În așteptare dosar achiziție o 1555 2021 ......... SRL COMUNA C1 Dosar în lucru o 1509 2021 ......... SRL MUNICIPIUL C8 Dosar finalizat o 1443 2021 ......... SRL ORAȘUL C6 Dosar finalizat o 1402 2021 ......... SRL COMUNA C4 Dosar finalizat o 1300 2021 ......... SRL COMUNA C6 Dosar finalizat o 1299 2021 ......... SRL COMUNA C3 Dosar finalizat o 1261 2021 ......... SRL COMUNA C6 Dosar finalizat o 1226 2021 ......... SRL COMUNA C2 Dosar finalizat o 1225 2021 ......... SRL COMUNA C5 Dosar finalizat o 1216 2021 ......... SRL COMUNA C8 Dosar finalizat o 1185 2021 ......... SRL COMUNA C7 Dosar finalizat o 1180 2021 ......... SRL ORASUL C5 Dosar finalizat o 987 2021 ......... SRL MUNICIPIUL C6 Dosar finalizat o 986 2021 ......... SRL COMUNA C4 Dosar finalizat o 970 2021 ......... SRL COMUNA C2 Dosar finalizat Pagina 8 din 18
o 969 2021 ......... SRL COMUNA C8 Dosar finalizat o 956 2021 ......... SRL COMUNA C5 Dosar finalizat o 940 2021 ......... SRL COMUNA C9 Dosar finalizat o 905 2021 ......... SRL COMUNA C10 Dosar finalizat o 825 2021 ......... SRL PRIMARIA ORASULUI
C8 Dosar finalizat o 752 2021 ......... SRL COMUNA C1 Dosar finalizat o 610 2021 ......... SRL PRIMARIA ORASULUI
C9 Dosar finalizat o 571 2021 ......... SRL COMUNA C5 Dosar finalizat o 570 2021 ......... SRL COMUNA C4 Dosar finalizat Înainte de a răspunde punctual fiecărei critici, autoritatea contractantă dorește să atragă atenția că toate criticile sunt simple afirmații neprobate ale contestatarului, iar acesta nu arată/demonstrează care sunt acele ”specificații tehnice introduse pentru a restricționa accesul mai multor participanți sau a permite accesul anumitor participanți”șsi nici nu arată cum este afectat ”principiul tratamentului egal și al proporționalității”. Deduce Autoritatea faptul că unicul scop al contestatarului este acela de a obține cu orice preț diminuarea cerințelor și caracteristicilor tehnice ale produselor, în așa fel încât acesta să se poată prezenta cu produse inferioare, ce nu satisfac nevoile achizitorului, produse ieftine și care să îi aducă contestatarului avantaj competitiv la momentul aplicării factorului de atribuire prețul cel mai scăzut 1. Cu privire la cerinta ” În fișa tehnica nr. 1 se solicită eronat si restrictiv „Compartimentul optic echipat cu dispersor din sticlă clară, plană, securizată.” De fapt, în rezumat, autoritatea contractantă reține că contestatarul dorește să se elimine cerința ca aparatul de iluminat să aibă dispersor din ”sticlă clară, plană, securizată” și să o înclocuiască cu unul din ”policarbonat”. Toată expunerea sa de motive este lipsită de argumente care să justifice critica sa, care să arate de ce este afectată concurența, sau de ce caracteristicele tehnice criticate sunt ilegale. În realitate, contestatarul încearcă (din nou) să convingă achizitorul să cumpere ceea ce are el disponibil și nu ceea ce are achizitorul nevoie și situația o impune. Autoritatea învederează că, fără nici o cunoștință tehnică ci doar ca un simplu observator al unei realități, este ușor de înțeles că un corp de iluminat cu dispersor din stică clară are o eficiență ridicată (din punct de vedere al fluxului luminotehnic), asigură o economie mult mai mare de energie consumată în asigurarea iluminării comparativ cu unul din ”policarbonat”. Se reține că este de notorietate faptul că toate corpurile cu dispersor de policarbonat sunt mai ieftine, sunt din categoria celor ”de generație veche”, iar policarbonatul este un material caracterizat de îmbătrânirea din cauza razelor UV, este casant și își pierde proprietățile de transparență în foarte scurt timp de la darea în folosință. Comparativ, dispersoarele din sticlă clară, plană și securizată, are calități net superioare celor din policarbonat, au o durată de exploatare mult mai mare în ceea ce privește păstrarea caracteristicilor de transparență și transfer a fluxului luminos. Pagina 9 din 18
În lipsa unor motive reale pe care să își fundamenteze critica și pe baza cărora să demonstreze cum îi sunt afectate drepturile de operator economic – autoritatea contractantă observă că petentul invocă argumente aberante precum ”în situația în care autoritatea solicită doar sticlă clară plană și securizată cu rol împotriva prafului și al apei, o face strict pentru a restricționa accesul mai multor ofertanți, astfel încât un singur ofertant .... Sticla clara, plana (fara striatii si modele), este solicitata pentru asigurarea unui flux luminous nedistorsionat, iar cerinta sa fie securizata este pentru a fi rezistenta la socuri si intemperii. Sticla clara, plana si securizata nu are nici o legatura cu ”rolul impotriva prafului si al apei. Într-un mediu nefavorabil, continand particule in suspensie, asa cum sunt, in general, intravilanele satelor rurale, lentila din policarbonat sau chiar dispersorul din materiale diverse (altele decat sticla) sufera in timp un proces de sablare, automat fiind redus considerabil fluxul luminos emis de aparat, facandu-l ineficient. Totodata, sticla (spre deosebire de alte materiale din policarbonat) nu reactioneaza la razele ultraviolete, nu isi schimba culoarea, nu reduce eficienta aparatului de iluminat. Impunerea unei cerinte tehnice cu privire la calitatea si functiunile logice ale corpului nu are nici o legatura cu restrictionarea accesului operatorilor econimici si nici cu avantajarea ”unui anumit operator economic” deoarece pe piata sunt zeci de produse si producatori care au corpuri cu dispersor din sticla (la o simpla cautare pe internet am identificat peste 93 de produse care respectă cerința).” Autoritatea susține că contestatarul atașează în FALS un așa zis punct de vedere al Comitetului Național Român de Iluminat afiliat la Comisia Internațională de Iluminat, care se observă în mod clar că este semnat doar de către un secretar al acestei entități, fără capacitatea legală și tehnică de a formula un punct de vedere oficial în numele institiției. Așa zisul punct de vedere este fără număr de înregistrare, nu este asumat de instituție. Se menționează că Proiectantul tehnic al proiectului s-a adresat Comitetului Național Român de Iluminat afiliat la Comisia Internațională de Iluminat, al cărui președinte a dat un cu totul alt punct de vedere, contrar celui eliberat de către secretar. Totodata, Autoritatea afirmă că a intrat în posesia unei expertize tehnice extrajudiciare care aduce o mulțime de contra-argumente, ceea ce demonstrează că expertiză prezentată de către contestatar este imparțială și efectuată de către un expert ”afiliat” care nici nu are calitatea de expert în domeniu, fiind un simplu electrician și nu expert în iluminat. 2. Cu privire la cerința În fișa tehnică nr. 1 a aparatului de iluminat 22W se solicită „Compartimentul accesorii electrice va trebui să permită deschiderea sa pentru operații de mentenanță, fără utilizarea de unelte. Pentru a facilita operațiile de mentenanță, acesta trebuie să poată fi deschis într-un interval scurt de timp, fără deteriorarea componentelor aparatului de iluminat”. Autoritatea contractantă precizează că cerința tehnică criticată de către contestatar este o cerință argumentată din punct de vedere tehnic și necesară pentru buna exploatare a sistemului de iluminat modernizat. Pagina 10 din 18
Se apreciază că expunerea criticii este facută din punctul de vedere al unui operator economic care dorește să convingă achizitorul să achiziționeze produse cu cerințe tehnice inferioare. Autoritatea reiterează faptul că cerințele calitative ale corpurilor au fost stabilite de proiectant și aprobate ulterior de finanțator, iar mai apoi confirmate de către verificatorul atestat de proiecte. Critica se referă la două compartimente ale corpului de iluminat: - Compartimentul cu accesorii electrice – care conține cabluri, conexiuni, circuite etc – compartiment a cărui deschidere este imperios necesară să se facă facil, ușor și fără utilizarea de șurubelnițe manuale sau electrice, fără acționarea unor dispozitive care ar putea provoca scurt circuit, sau în caz de manevrare eronată (a nu se uita că acestea sunt utilizate la înălțime unde accesul este greoi) să ducă la avarierea conținutului/piedelor interioare. Prin urmare, Autoritatea afirmă că este logic și justificabil ca acest compartiment să permită deschiderea fără utilizarea de unelte; - Cel de al doilea compartiment al corpului de iluminat, anume compartimentul optic, este un compartiment mai puțin pretențios, ledurile din interiorul lui fiind rezistente și riscurile avarierii lor sunt mult mai puține. Din acest motiv, Autoritatea a considerat absolut logic să se facă mențiunea ca accesul la acest compartiment a corpului să poată fi făcut chiar și cu unelte (șurubelnițe manuale sau electrice). Autoritatea subliniază că a prevăzut cerințe mai calitative pentru compartimentul unde utilizarea uneltelor ar putea provoca accidente și/sau defecțiuni ale corpului de iluminat (adică deschiderea lui să poată fi făcută rapid și fără unelte), iar acolo unde situația nu o impunea, precum în cazul compartimentului optic, a indicat că se pot utiliza și unelte - tocmai pentru a nu restricționa accesul. Pe baza acestei critici, Autoritatea susține că poate înțelege cum această cerință logică și justificabilă (întâlnită aproape la toate produsele existente pe piață) poate să „favorizeze un anumit tip de aparat de iluminat / un anumit producător”. De altfel, Autoritatea reține că contestatarul se rezumă doar la a aduce această acuză (de favorizare a unui producator) fără a specifica care sunt argumentele sale, fără a arata care este acel ”anume” producător care este favorizat. Pe tot parcursul contestației sale, contestatarul în lipsa unor dovezi, pentru a crea aparența justificării criticilor aduse – face referire la teorii ale conspirației și ofertanți favorizați, dar nu spune concret care sunt acei ofetanți/producători favorizați de care tot aduce vorbire. Este evident că majoritatea criticilor se bazeaza pe simple afirmații. Cu privire la intrebarea retorica adresata in cadrul contestatiei ” De asemenea, de ce oare cutiile de puncte de aprindere, cutiile de distribuție a energiei sau alte astfel de cutii care conțin echipamente și circuite electrice nu sunt prevăzute cu cleme de deschidere rapidă și facilă, ci doar cu diverse sisteme / chei speciale, închideri securizate sau mai dificil de deschis de persoane neautorizate?” ne face sa intelegem ca achizitorul ar trebui sa renunte la cerinta criticata (accesul la compartimentul electric fara unelte) si sa solicite ”cleme de deschidere rapida”. Ori, accesul fara Pagina 11 din 18
unelte (asa cum a solicitat achizitorul) este unul si acelasi lucru cu accesul pe baza unor ”cleme cu deschidere rapida”. Daca produsele contestatorului asigura accesul pe baza unor ”cleme cu deschidere rapida” asa cum indica in intrebarea sa, atunci rezulta ca acestea indeplinesc cerintele achizitorului, iar contestatia nu isi mai are rostul. 3. Cu privire la critica În fișa tehnica nr. 1 a aparatului de iluminat 22W autoritatea contractanta solicita in mod abuziv ca aparatele de iluminat sa nu aiba striații sau decupaje pe exteriorul aparatului de iluminat” Autoritatea contractantă susține că justificarea cerinței cu privire la lispa striațiilor sau a anumitor decupaje pe exteriorul aparatului a fost deja făcută încă de la nivelul fișei tehnice - deși nu există această obligație a achizitorului, tocmai pentru a indica și exemplifica necesitatea ca toate corpurile de iluminat să nu aibă striații sau decupaje unde să se acumuleze praf/frunze/mudarie, etc. Se apreciază că în mod neloial, contestatarul prezintă această cerință ca și cum ar fi la nivelul întregului design al corpului de iluminat, încercând să distragă atenția Consiliului. În realitate, Autoritatea afirmă că cerința nu se referă la forma/design-ul aparatului de iluminat, ci la soluția de management termic. Cerința nu se referă la întreaga carcasă, ci punctual la modul în care se realizează managementul termic (specifică să nu existe radiatoare pe exteriorul corpului de iluminat sau decupaje). Autoritatea solicită Consiliului să își imagineze cum ar arăta un corp de iluminat care, pentru a realiza managementul termic, are pe carcasă montat un radiator de dispersie a căldurii sau, mai rău, are un decupaj în carcasă pentru circulația aerului. Ba chiar, lăsând deoparte aspectul estetic, din punct de vedere funcțional un radiator sau un decupaj în carcasă ar conduce inevitabil la acumulări de praf, mizerie, frunze, etc. Prin urmare, autoritatea contractantă subliniază că nu este vorba de designul întregii carcase, iar prezentarea de corpuri de iluminat cu pescăruși și porumbei care murdăresc carcasele și stâlpii (care, ca și subiect divers, sunt de generație veche, de calitate inferioară, unele dintre ele fiind corpuri și stâlpi decorativi de grădină și nu pentru iluminatul public stradal prevăzut prin investiția vizată) este nerelevantă și demonstrează încă o dată lipsa bunei intenții a contestatarului și unica dorință de a diminua calitatea produselor, pentru a putea oferta produse ieftine și în acest fel să obțină avantaje competitive la aplicarea factorului de atribuire prețul cel mai scăzut. De asemenea, Autoritatea menționează că analizând oferta de corpuri de iluminat a contestatarului, disponibilă pe internet, observă că acesta deține spre comercializare aparate de iluminat care respectă cerința criticată. Astfel, Autoritatea nu înțelege absolut deloc motivul formulării unei contestații atât timp cât produsele sale respectă cerințele criticate. Singura explicație logică este aceea că prin contestația depusă se încearcă aplicarea unei tactici neconcurențiale prin care să diminueze cerințele și caracteristicile tehnice ale produselor în așa fel încât acesta să se poată prezenta cu produse inferioare, ce nu satisfac nevoile achizitorului, produse ieftine și care să îi aducă contestatarului avantaj Pagina 12 din 18
competitiv la momentul aplicării factorului de atribuire prețul cel mai scăzut. Autoritatea contractantă atațează extrase din oferta publică a contestatarului din care rezultă că acesta îndeplinește afirmativ cerința criticată. 4. Cu privire la critica În fișa tehnica nr. 1 a aparatului de iluminat 22W autoritatea contractanta solicită: „Corpurile de iluminat vor fi dotate cu bulă de nivel încorporată în aparatul de iluminat pentru a asigura instalarea corectă în plan orizontal.” Autoritatea contractantă precizează că modul de instalare a corpului de iluminat, în special instalarea lui plan orizontal, are implicații importante în obținerea parametrilor luminotehnici vizați de investiție și respectarea standardelor de calitate în domeniu. Nu este necesară deținerea de cunoștinte tehnice pentru a înțelege ușor faptul că montarea eronată, chiar și cu câteva grade, a unui corp de iluminat poate modifica substanțial parametrii calitativi ai acelui corp. Ba mai mult, chiar în cazul în care corpul de iluminat a fost corect instalat, după o anumită perioadă de funcționare și sub efectul intemperiilor, corpurile se pot deplasa chiar și cu până la 5” – aspect ce poate diminua cu până la 50% calitatea fluxului luminos. Existenta acestei bule de nivel ajută și contribuie la o mentenanța ușoară în timpul exploatării, cu costuri reduse – eliminând o mulțime de operațiuni de manoperă. Autoritatea contractantă amintește că după punerea în funcțiune a sistemului vândut de ofertantul câștigător, costurile exploatării rețelei, inclusiv reglarea periodică a poziției corpurilor de iluminat, pică în sarcina și cheltuiala achizitorului. Ori, în condițiile în care corpurile sunt dotare cu această bulă de nivel, costurile exploatării sunt mult mai reduse. Se reține că în mod acuzator, specific întregii contestații, contestatarul prezintă această cerință ca și cum ar fi o cerință exagerată, greu de realizat sau realizabilă cu costuri extraodinar de mari, o cerință nemaîntâlnită (cum exemplifică contestatarul comparabilaăcu un sistem de autocurățare sau un sistem de autorăcire a corpului) când în realitate este simpla etichetă lipită pe corp (în interior sau exterior), ce are un cost nesemnificativ, dar care a fost luat în calculul valorii estimate. Pentru a explica Consiliului că această bulă de nivel este o cerință banală, pe care majoritatea producătorilor o oferă fiind extrem de necesară și extrem de ușor de realizat/îndeplinit de ofertant, Autoritatea precizează că este o simplă etichetă de doar 2-3 cm (așa cum și contestatarul recunoaște) care este adezivă. Se menționează că autoritatea contractantă nu va fi nevoită să ”achiziționeze și dispozitive de vedere la distanță” iar verificarea planeității corpului nu se face de la ”nivelul solului”. Din punctul de vedere al contestatarului, Autoritatea înțelege că deși achizitorul și-a prevăzut buget îndestulător pentru achiziția unor produse calitative, care să asigure economii în exploatare și rezultate de eficiență energetică așa cum și-a asumat prin contractul de finanțare (până la 70% față de situația prezentă), acesta nu poate să își cumpere produsele care îi asigură îndeplinirea obiectivelor sale deoarece unii operatori economici Pagina 13 din 18
vând doar produse cu caracteristici mediocre, de la operatori care sunt în incapacitatea de a-și adapta produsele la cerințele actuale (chiar dacă este vorba de o simplă etichetă cu bulă de nivel), toate sub pretextul restricționării accesului. Ori, autoritatea contractantă apreciază că acest raționament este profund eronat, nu ajută la evoluția societății și obligă achizitorul să cumpere doar produse care aduc ofertanților profit mulțumitor acestora – contrar intereselor achizitorului care dorește să achiziționeze produse performante, moderne șli care aduc beneficii și economii în exploatare/întreținire. În concluzie, Autoritatea consideră toate criticile aduse ca fiind nefondate, avand ca unic scop aplicarea unei tactici neconcurențiale prin care să se diminueze cerințele și caracteristicile tehnice ale produselor, în așa fel încât contestatarul să poată oferta produse inferioare, ce nu satisfac nevoile achizitorului, produse ieftine și care să îi aducă contestatarului avantaj competitiv la momentul aplicării factorului de atribuire prețul cel mai scăzut. De altfel, nici una dintre criticile aduse nu arată și nici nu demonstrează efectiv cum îi este afectat/lezat interesul, cum afectează liberul acces al ofertanților, criticile fiind simple afirmații ale contestatarului. Mentionează Autoritatea că piața din domeniul corpurilor de iluminat este extrem de bine dezvoltată și efervescentă, existând un număr foarte mare de potențiali ofertanți care ar fi formulat clarificări și ar fi contestat la rândul lor, dacă cerințele tehnice criticate de contestatar ar fi fost ilegale/restrictive (în realitate nu s-a primit nici o cerere de clarificări sau critici din partea altor potențiali ofertanți, alții decât contestatarul). De aceea acuzația contestatarului cum că licitația este pentru a favoriza ”un anumit ofertant” este nejustificată în opinia autorității contractante, mai ales în condițiile în care toți ceilalți ofertanți din piață au produse ce îndeplinesc cerințele de bun simț formulate de achizitor și nu le-au contestat. Astfel, autoritatea contractantă solicită Consiliului să respingă ca nefondată contestația depusă de contestatarul ......... SRL și să dispună continuarea procedurii. Cu adresa înregistrată la CNSC cu nr. , contestatorul a depus Factura seria SS nr. , emisă de Cabinet de Avocat , în valoare de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuție lucrări pentru investiția «Modernizarea sistemului de iluminat stradal în ........., Judetul .........»”, cod CPV 45316000-5. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. , criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț”, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind . Împotriva prevederilor documentației de atribuire, SC ......... SRL a formulat contestația care formează obiectul dosarului nr. . Pagina 14 din 18
Prin Încheierea nr. , Consiliul s-a pronunțat asupra solicitării de suspendare a procedurii de atribuire din cadrul contestației formulate de SC ......... SRL, pe care a respins-o. În cuprinsul contestației, SC ......... SRL aduce critici privind documentația de atribuire elaborată de autoritatea contractantă, după cum urmează: 1. În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de reformulare a cerinței „compartiment optic echipat cu dispersor din sticlă clară, plană, securizată” din fișa tehnică nr. 1 a aparatului de iluminat 22W, în sensul: „compartimentul optic să fie protejat cu sticlă, policarbonat, cauziuc siliconic transparent sau alte materiale folosite ca dispensor în tehnologia iluminatului cu LED-uri, toate tratate UV”, Consiliul reține că autoritatea contractantă apreciază că dispersorul din sticlă are calități net superioare celor din policarbonat, datorită durității și faptului că este inert din punct de vedere chimic, ceea ce, în opinia sa, îi oferă avantajul durabilității în timp. Consiliul apreciază a fi întemeiată solicitarea de modificare a acestei cerințe, deoarece materialul din care este realizat dispersorul nu este o caracteristică ce definește performanțele de realizare a iluminatului public, ci conduce spre un anumit procedeu de realizare, ceea ce contravine prevederilor de la art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016: Cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse, motiv pentru care va admite critica contestatorului, urmând să oblige autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire în sensul solicitat de contestator. 2. Critica contestatorului privind eliminarea cerinței din cadrul fișei tehnice nr. 1 a aparatului de iluminat 22W: „Compartimentul accesorii electrice va trebui să permită deschiderea sa pentru operaţii de mentenanţă, fără utilizarea de unelte. Pentru a facilita operaţiile de mentenanţă, acesta trebuie să poată fi deschis într-un interval scurt de timp, fără deteriorarea componentelor aparatului de iluminat”, va fi admisă. În aprecierea acestei finalități, Consiliul constată lipsa de relevanță pentru autoritatea contractantă dacă se folosesc sau nu unelte în operațiile de mentenanță, în punctul de vedere aceasta menționând: „Compartimentul optic este un compartiment mai puțin pretențios (...) din acest motiv, s-a considerat să se facă mențiunea ca accesul la acest compartiment a corpului să poate fi făcut chiar și cu unelte (șurubelnițe manuale sau electrice)”. Din explicațiile autorității contractante, se constată că aceasta dorește calități superioare pentru produsele ce compun sistemul de iluminat. Ori, o astfel de cerință nu se subscrie unor astfel de exigențe fiind un obstacol nejustificat în calea concurenței, în dezacord cu dispozițiile art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, care prevăd: Pagina 15 din 18
„specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici”. Prin urmare, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să elimine sintagma: „fără utilizarea de unelte” din cadrul fișei tehnice nr. 1 a aparatului de iluminat 22W. 3. Cât privește solicitarea contestatoarei de eliminare a cerinței indicate în cadrul fișei tehnice nr. 1 a aparatului de iluminat 22W, ca aparatele de iluminat „să nu aibă striații sau decupaje pe exteriorul aparatului de iluminat”, Consiliul o consideră neîntemeiată. Cu privire la acest aspect, Consiliul constată că prin contestație este invocat caracterul restrictiv al designului aparatului de iluminat, motivat de falsul argument al autorității contractante al disipării de căldură și acumularea de murdărie pe aparat. În opinia contestatorului fiecare producător de aparate de iluminat cu tehnologie LED dezvoltă soluții de disipare a căldurii și de îndepărtare a murdăriei de pe aceste aparate, însă chiar și în cazul aparatelor de iluminat fără striații sau decupaje pe exterior sunt afectate de murdărie. Consiliul constată că, așa cum susține și autoritatea contractantă în punctul de vedere, cerința nu se referă la designul aparatelor, cum în mod eronat contestatorul afirmă că „este o restricție cu privire la designul aparatului de iluminat”, ci privește managementul termic, cerința având următorul conținut „Managementul termic se va realiza fără a utiliza striații sau decupaje pe exteriorul aparatului (pentru evitarea acumulării de praf și frunze)”. În soluționare, Consiliul constată că și contestatorul confirmă prin contestație că aparatul de iluminat cu LED are nevoie de răcire pasivă/activă iar singura metodă pentru a reduce temperatura este atașarea unui radiator care poate fi mascat sub o carcasă sau să fie proiectat în așa fel încât să nu pară un radiator. Prin urmare, având în vedere că proiectantul a stabilit prin fișele tehnice ca management termic să se realizeze fără ca aparatele de iluminat să aibă striații sau radiatoare externe pentru a se evita acumularea de praf sau frunze, care să stânjenească evacuarea căldurii, lucru care ar duce la deprecierea fluxului luminos și, implicit, neîncadrarea în parametrii luminotehnici stabiliți de standardele specifice cât și lipsa unei justificări pertinente a caracterului restrictiv al cerinței, Consiliul va respinge critica. 4. Cât privește solicitarea contestatoarei de eliminare a cerinței indicate în cadrul fișei tehnice nr. 1 a aparatului de iluminat 22W „corpurile de iluminat vor fi dotate cu bulă de nivel încorporată în aparatul de iluminat pentru a asigura instalarea corectă în plan orizontal”, Consiliul constată netemeinicia ei. Aparatele de iluminat își pot pierde poziția de planeitate orizontală, datorită acțiunii vântului, a zăpezii, cât și a vibrațiilor. În cadrul operațiunilor de mentenanță post garanție, beneficiarul trebuie să fie capabil să verifice, în orice moment, planeitatea echipamentului, prin verificarea bulei de nivel montată pe aparatul de iluminat. Echiparea aparatelor de iluminat cu bulă de nivel conduce la Pagina 16 din 18
scurtarea timpilor și a costurilor de intervenție, cât și la reducerea riscului de blocare a traficului. Prin urmare, autoritatea are suficiente argumente pentru a prevedea în documentație o asemenea cerință, critica urmând a fi respinsă. În ceea ce privește solicitarea contestatorului privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei contestații, Consiliul, în baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) teza I din Cod procedură civilă, obligă autoritatea contractantă ......... la plata sumei de 500 lei din totalul de 1.000 lei, conform facturii fiscale seria SS nr. către SC ......... SRL. În consecință, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite în parte contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va dispune modificarea documentației de atribuire conform celor cuprinse în motivarea prezentei decizii la punctele 1 și 2, precum și publicarea modificărilor în SEAP, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. Totodată, Consiliul va dispune stabilirea unei noi date limită pentru depunerea ofertelor la un interval de minimum 10 zile de la publicarea în SEAP a modificărilor dispuse prin prezenta decizie. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondate celelalte critici formulate de SC ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune modificarea documentației de atribuire conform celor cuprinse în motivarea prezentei decizii la punctele 1 și 2, precum și publicarea modificărilor în SEAP, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. Dispune stabilirea unei noi date limită pentru depunerea ofertelor la un interval de minimum 10 zile de la publicarea în SEAP a modificărilor dispuse prin prezenta decizie. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) teza I din Cod procedură civilă, obligă autoritatea contractantă ......... la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de soluționarea contestației. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate celelalte critici formulate de SC ......... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu Pagina 17 din 18
plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pagina 18 din 18
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.