AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3231/2025

DELUXE MEDICRAFTS SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA"SFANTUL APOSTOL ANDREI\

Decizia CNSC nr. 3231/C6/4136 din 28.10.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3231/C6/4136 din 28.10.2025

Data din document
2025-10-28
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Materiale sanitare – Mănuși, sonde, ace și seringi”, loturile nr. 6, 7, 8 și 9, cod CPV 33141420-0 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. CN1086314/10.10.2025, s-au solicitat următoarele: - CNSC să stabilească ca și măsuri de remediere în sarcina autorității contractante, acceptarea prin echivalență a cerințelor de natură specifică lotului nr. 7 și relativ comună la loturile nr. 6, nr. 8 și nr. 9. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Ia act de renunțarea la contestația formulată de către societatea DELUXE MEDICRAFTS SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „SFÂNTUL APOSTOL ANDREI”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3231/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 73441Data înregistrării: 2025-10-21
ContestatorDELUXE MEDICRAFTS SRLCUI 18035010
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA"SFANTUL APOSTOL ANDREI\

2025_3231_2025_Decizie_3231.pdf, BO2025_3231_2025_BO2025_3231.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.418 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3231/C6/4136 Data: 28.10.2025 Prin contestația nr. 11624/20.10.2025, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 73441/21.10.2025, formulată de către societatea DELUXE MEDICRAFTS SRL, cu sediul în București, str. Călărași nr. 167, bl. 39, ap. 3, sector 3, având sediul de corespondență ales în sat Dobroești, comuna Dobroești, str. Nicolae Bălcescu nr. 65A, județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/17174/2005, având CIF RO 18035010, reprezentat de Bogdan Babalic - administrator, împotriva documentației de atribuire, elaborată de SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „SFÂNTUL APOSTOL ANDREI”, cu sediul în Galați, str. Brăilei nr. 177, județul Galați, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect: „Materiale sanitare – Mănuși, sonde, ace și seringi”, loturile nr. 6, 7, 8 și 9, cod CPV 33141420-0 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. CN1086314/10.10.2025, s-au solicitat următoarele: - CNSC să stabilească ca și măsuri de remediere în sarcina autorității contractante, acceptarea prin echivalență a cerințelor de natură specifică lotului nr. 7 și relativ comună la loturile nr. 6, nr. 8 și nr. 9. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Ia act de renunțarea la contestația formulată de către societatea DELUXE MEDICRAFTS SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „SFÂNTUL APOSTOL ANDREI”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.533 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: 28.10.2025 Prin contestația nr. 11624/20.10.2025, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 73441/21.10.2025, formulată de către societatea ..., cu sediul în ..., având sediul de corespondență ales în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentat de ... - administrator, împotriva documentației de atribuire, elaborată de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect: „Materiale sanitare – Mănuși, sonde, ace și seringi”, loturile nr. 6, 7, 8 și 9, cod CPV 33141420-0 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. .../10.10.2025, s-au solicitat următoarele: - CNSC să stabilească ca și măsuri de remediere în sarcina autorității contractante, acceptarea prin echivalență a cerințelor de natură specifică lotului nr. 7 și relativ comună la loturile nr. 6, nr. 8 și nr. 9. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația cu nr. 11624/20.10.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 73441/21.10.2025, societatea ... critică documentația de atribuire, elaborată în cadrul procedurii de atribuire antemenționată, solicitând cele evocate în preambul. Prin adresa cu nr. 11736/23.10.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 74491/24.10.2025, ... aprecizează: „având în vedere adresa autorității contractante nr. 24239/22.10.2025, prin care s-au dispus măsurile de remediere corespunzătoare solicitărilor noastre, prin prezenta vă comunicăm că subscrisa, în mod irevocabil renunță la acțiunea formulată în dosarul mai sus rubricat”. Pagina 1 din 2

§ 2

În aceste condiții, în considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator”, Consiliul va face aplicarea acestora, luând act de faptul că societatea ... renunță la soluționarea contestației nr. 11624/20.10.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 73441/21.10.2025, ce formează obiectul dosarului nr. .../2025. În consecință, în baza art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul ia act de renunțarea la contestația formulată de către societatea ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de către societatea ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru, ... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 2 (două) pagini Pagina 2 din 2

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.