AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 965/2026

VALAHIA SECURITY SERVICES SRL în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALĂ SI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 1

Decizia CNSC nr. 965/C4/1035 din 30.03.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 965/C4/1035 din 30.03.2026

Data din document
2026-03-30
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de pază, protecție și intervenție rapidă”, iniţiată prin publicarea în SEAP a anunţului ADV1519157/19.03.2026, s- a solicitat: suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire, în sensul elimării cerințelor privind: existenţa punctului de lucru în sectorul 1, existenţa autovehiculelor blindate transport valori, numărul minim de autovehicule intervenţie, dotarea exagerată a agentilor, modificarea timpilor de intervenție cu maxim 15 minute și continuarea procedurii după modificarea documentaţiei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de VALAHIA SECURITY SERVICES SRL pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de VALAHIA SECURITY SERVICES SRL pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 965/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2026Înregistrare: 20018Data înregistrării: 2026-03-20
ContestatorVALAHIA SECURITY SERVICES SRLCUI 12879974
Autoritate contractantăDIRECȚIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALĂ SI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 1

2026_965_2026_Decizie_965.pdf, BO2026_965_2026_BO2026_965.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.169 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 965/C4/1035 Data: 30.03.2026 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 20018/20.03.2026, formulată de VALAHIA SECURITY SERVICES SRL, cu sediul în Gura Humorului nr. 4, sat Caciulați, județul Ilfov, având CUI 12879974, reprezentată legal Mihai- George Busuioc, împotriva documentației de atribuire, elaborată de DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI SECTOR 1, cu sediul în strada Averescu Așexandru, mareșal, nr. 17, sector 1, București, în calitate de autoritatea contractantă, în cadrul procedurii proprii organizată în vederea încheierii acordului-cadru pe 48 luni având ca obiect „Servicii de pază, protecție și intervenție rapidă”, iniţiată prin publicarea în SEAP a anunţului ADV1519157/19.03.2026, s- a solicitat: suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire, în sensul elimării cerințelor privind: existenţa punctului de lucru în sectorul 1, existenţa autovehiculelor blindate transport valori, numărul minim de autovehicule intervenţie, dotarea exagerată a agentilor, modificarea timpilor de intervenție cu maxim 15 minute și continuarea procedurii după modificarea documentaţiei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de VALAHIA SECURITY SERVICES SRL pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.

§ 2

Pagina 1 din 2

§ 3

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,

§ 4

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.268 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.... Data:... Prin contestaţia înregistrată

§ 2

la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr...., formulată de..., cu sediul în... nr....,..., având CUI..., reprezentată legal..., împotriva documentației de atribuire, elaborată de ........, cu sediul în strada......., nr...., sector......, în calitate de autoritatea contractantă, în cadrul procedurii proprii organizată în vederea încheierii acordului-cadru pe 48 luni având ca obiect „...”, iniţiată prin publicarea în SEAP a anunţului ADV15...157/..., s-a solicitat: suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire, în sensul elimării cerințelor privind: existenţa punctului de lucru în sectorul..., existenţa autovehiculelor blindate transport valori, numărul... de autovehicule intervenţie, dotarea exagerată a agentilor, modificarea timpilor de intervenție cu maxim 15 minute și continuarea procedurii după modificarea documentaţiei. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul

§ 3

a

§ 4

fost

§ 5

legal

§ 6

sesizat şi este

§ 7

competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care... critică documentația de atribuire, invocând caracterul excesiv şi lipsa unei fundamentări obiective a cerințelor acesteia, de natură să conducă la restrângerea artificială a concurenţei şi la încălcarea directă a principiilor fundamentale ale achiziţiilor publice. Prin punctul de vedere nr...., înegistrat la CNSC cu nr...., ........ solicită respingerea contestației formulată de... împotriva documentației de atribuire aferente procedurii proprii, anunț publicitar nr...., pe cale de excepție, ca tardivă, iar, pe fond, ca neîntemeiată. Pagina 1 din 3

§ 8

Autoritatea contractantă invocă excepția tardivității contestației, arătând că documentația de atribuire a fost publicată la data de..., că termenul legal de contestare de 10 zile, stabilit potrivit art. 8 alin. (1) lit. a), raportat la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, s-a împlinit la data de..., iar contestația a fost transmisă către instituția sa la data de..., cu depășirea termenului legal de contestare cu 5 zile, motiv pentru care, în temeiul art. 16 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, solicită constatarea tardivității și respingerea contestației. Observând că respectiva contestație nu este însoțită de dovada constituirii cauțiunii legale, prin adresa nr.... din..., în temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat petentei să comunice, dovada constituirii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului (...)..., respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. Solicitarea a fost transmisă contestatoarei prin e-mail la adresa indicată în contestație „...”, în data de..., ora 16:..., însă, până la data prezentei, contestatoarea nu a dat curs acestei soolicitări. Cu privire la speța analizată, Consiliul reține incidența dispoziției legale de la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, care stabilește că: „Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: [...].” Față de situația faptică a cauzei, Consiliul reține că autoarea contestației nu a îndeplinit condiția de admisibilitate a cererii sale, nici din proprie inițiativă, și nici ca urmare a demersului expres al Consiliului în acest sens. Astfel, Consiliul reține culpa societății... constând în formularea contestației sale fără a constitui și depune cauțiunea prescrisă de lege. În pofida atenționării primite de la Consiliu pentru constituirea și depunerea cauțiunii, reclamanta nu a prezentat cauțiunea obligatorie, caz în care devine operabilă sancțiunea prevăzută la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, respectiv respingerea contestației. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 611 alin. (1) și art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge contestația formulată de... pentru neconstituirea cauțiunii. Fără pronunțare cu privire la alte excepții și la fondul cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 2 din 3

§ 9

Respinge contestația formulată de... pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 3 din 3

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.