Decizie 1286/2021
Decizie CNSC2021_1286_2021_Decizie_1286.pdf, BO2021_1286_2021_BO2021_1286.pdf
Document CNSC
GRADINARIU IMPORT EXPORT SRL în contradictoriu cu COMUNA CICLOVA ROMANA
Decizia CNSC nr. 1286/C2/1245 din 16.06.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziție buldoexcavator în vederea dotării serviciului voluntar pentru situații de urgență al UAT COMUNA CICLOVA ROMANA, JUD. CARAS-SEVERIN", s-a solicitat anularea comunicării rezultatului privind oferta depusă de GRĂDINARIU IMPORT-EXPORT S.R.L., precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia, anularea deciziei prin care s-a dispus anularea procedurii de atribuire, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin stabilirea ofertei câștigătoare pe baza criteriului de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de GRADINARIU IMPORT-EXPORT S.R.L., în contradictoriu cu COMUNA CICLOVA ROMANA și anulează Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de GRADINARIU IMPORT-EXPORT S.R.L., în contradictoriu cu COMUNA CICLOVA ROMANA și anulează Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_1286_2021_Decizie_1286.pdf, BO2021_1286_2021_BO2021_1286.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1286/C2/1245 Data: 16.06.2021 Prin contestația nr.893/20.05.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 26359/21.05.2021, formulată de GRĂDINARIU IMPORT-EXPORT S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Str. Chiciurei nr. 47, sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.J40/841/1994, având cod fiscal RO5348490, reprezentata legal prin administrator Andrei Grădinariu și convenţional prin Societatea Civilă Profesională de Avocaţi CEPARU-IRIMIA, cu sediul ales în Bucureşti, Str. Ştefan Mihaileanu nr. 11, sector 2, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat de COMUNA CICLOVA ROMANA, cu sediul în Ciclova Romana, Str. Principală nr. 203, jud. Caraș-Severin, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, a contractului de furnizare având ca obiect „Achiziție buldoexcavator în vederea dotării serviciului voluntar pentru situații de urgență al UAT COMUNA CICLOVA ROMANA, JUD. CARAS-SEVERIN", s-a solicitat anularea comunicării rezultatului privind oferta depusă de GRĂDINARIU IMPORT-EXPORT S.R.L., precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia, anularea deciziei prin care s-a dispus anularea procedurii de atribuire, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin stabilirea ofertei câștigătoare pe baza criteriului de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de GRADINARIU IMPORT-EXPORT S.R.L., în contradictoriu cu COMUNA CICLOVA ROMANA și anulează Pagina 1 din 2
raportul procedurii nr.48/12.04.2021, în ceea ce privește decizia de anulare a procedurii, precum și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă să evalueze oferta depusă de GRĂDINARIU IMPORT-EXPORT S.R.L., cu respectarea Deciziei civile nr.391/30.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoare, în termen de 10 zile de la primirea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Prin contestația nr.893/20.05.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 26359/21.05.2021, formulată de ....S.R.L., cu sediul în … înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr…., având cod fiscal …, reprezentata legal prin administrator .. și convenţional prin . …, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat de COMUNA ...., cu sediul în ...., Str.., jud. ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, a contractului de furnizare având ca obiect „Achiziție buldoexcavator în vederea dotării serviciului voluntar pentru situații de urgență al ........, JUD. ....", s-a solicitat anularea comunicării rezultatului privind oferta depusă de ....S.R.L., precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia, anularea deciziei prin care s-a dispus anularea procedurii de atribuire, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin stabilirea ofertei câștigătoare pe baza criteriului de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub numărul de mai sus, ....S.R.L. critică rezultatul procedurii de atribuire comunicat de COMUNA ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire susmenționată, solicitând cele arătate în partea introductivă. În motivarea contestației, ....S.R.L. prezintă un istoric al desfășurării procedurii de atribuire, precizând că, în urma Deciziei civile nr...../30.03.2021, emisă de Curtea de Apel Timișoara, autoritatea contractantă a decis, în mod nelegal, anularea procedurii de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 101/2016, invocând presupuse încălcări ale prevederilor legale care ar afecta procedura de atribuire. Pagina 1 din 11
Contestatorul apreciază ca fiind netemeinică și nelegală decizia de anulare a procedurii de atribuire, pentru următoarele considerente: Măsura anulării procedurii de atribuire poate fi dispusă exclusiv în cazurile expres prevăzute de lege, iar temeiul de drept invocat de autoritatea contractantă, respectiv prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 trebuie coroborat cu prevederile art. 212 alin. (2) din acelaşi act normativ care precizează, în mod clar, drept cazuri de anulare a procedurii, situațiile când se constată abateri grave de la prevederile legislative. Astfel, precizează contestatorul, anularea procedurii de atribuire se dispune doar atunci când se constată încălcări ale normelor legale care lezează principiile Legii nr. 98/2016, ori, din motivarea autorității contractante reiese că anularea procedurii este consecinţa modului de întocmire a documentaţiei de atribuire, situație care nu se poate încadra în categoria „abaterilor grave de la prevederile legislative”. Cazurile care ar putea conduce la anularea procedurii de atribuire sunt limitativ prevăzute de legiuitor la art. 212 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, însă în comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire autoritatea contractantă nu justifică, după cum susține contestatorul, care sunt prevederile grave pe care le-a încălcat și care au determinat anularea procedurii, respectiv „dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului". În opinia contestatorului, decizia de anulare a procedurii de atribuire la mai bine de 4 luni de la data depunerii ofertelor este abuzivă și nelegală, în raport de dispoziţiile art. 212 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă invocând motive artificiale de anulare. De altfel, raportat la condiţiile stabilite în documentaţia de atribuire, contestatorul susține că nu se poate constata nicio culpă în sarcina ofertantului, care nu poate fi prejudiciat de o decizie arbitrară a autorității contractante adoptată după o perioadă de timp în care a creat societății sale așteptări legitime privind existența unor șanse reale de atribuire a contractului. De asemenea, susține contestatorul, nu trebuie neglijate obligaţiile și costurile suportate de societatea sa în legătură cu participarea la procedura de atribuire (pregătirea ofertei, constituirea garanţiei de participare, menţinerea valabilității ofertei, urmărirea stadiului procedurii de atribuire), aspect reținut de către CNSC în speţe similare. Astfel, apreciază contestatorul, anularea procedurii de atribuire nu priveşte abateri grave de la legislaţia achiziţiilor publice, iar autoritatea contractanta a creat circumstanţe artificiale de anulare a procedurii de atribuire, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 146 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016. Pagina 2 din 11
Măsura anulării fiind o excepţie de la regulă, susține contestatorul, prevederile art. 212 din Legea nr. 98/2016 trebuie interpretate restrictiv, în sensul că abaterile la care se referă trebuie să existe în realitate, să fie grave, să se aplice procedurii de atribuire derulate și să o afecteze iremediabil. În opinia contestatorului, aceste condiţii nu sunt îndeplinite având în vedere că, indiferent de existența în documentaţia de atribuire a unei cerinţe privitoare la punerea la dispoziţia autorității, la momentul livrării, a unui document de omologare în vederea punerii în circulaţie, oricare participant la procedura de atribuire cunoaşte că era obligatorie eliberarea unui atestat RAR, aceasta deoarece „Nemo censetur legem ignorare”. Pe de altă parte, se precizează că, așa cum a reținut instanța de judecată, în aplicarea prevederilor art. 156 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă trebuia să aibă în vedere inclusiv faptul că, în ceea ce priveşte buldoexcavatorul, atestatul tehnic emis de RAR reprezintă un document de înregistrare echivalent cărții de identitate, aspect care face ca motivele de anulare a procedurii să fie neîntemeiate. Față de cele menționate, contestatorul susține că anularea procedurii de atribuire a fost dispusă cu nerespectarea prevederilor legale în materie, pe baza unor motive artificiale și cu încălcarea limitelor reevaluării stabilite de Curtea de Apel Timişoara prin decizia civilă nr. ..../30.03.2021, motiv pentru care solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. În drept, se invocă prevederile Legii nr.101/2016, Legii nr.98/2016, H.G. nr.395/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse, în copie, înscrisuri. Prin punctul de vedere înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 29210/07.06.2021, COMUNA .... a solicitat respingerea contestației, ca nefondată, pentru următoarele considerente: Comisia de evaluare a luat act de Decizia civilă nr. ..../30.03.2021 a Curţii de Apel Timişoara şi în temeiul prevederilor art. 212 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 98/2016 a hotărât anularea procedurii de atribuire în vederea revizuirii documentaţiei de atribuire. Autoritatea contractantă învederează faptul că, în prezenta cauză, finanţarea achiziţiei buldoexcavatorului în vederea dotării Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al ........este asigurată din fonduri comunitare, ca urmare a încheierii unui contract între COMUNA ....şi AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE. Astfel, conform documentaţiei de atribuire şi a scopului proiectului depus spre finanţare, utilajul ce urmează a fi achiziţionat trebuie să fie livrat având carte de identitate vehicul în vederea funcţionării. Pagina 3 din 11
În situaţia nerespectării acestor cerinţe asumate, autoritatea contractante susține că, în urma procedurilor ulterioare de verificare, ar suferi prejudicii constând în aplicarea unor corecţii financiare sau chiar în pierderea finanţării acordate. Aşadar, având în vedere că modificarea documentaţie de atribuire nu este posibilă după depunerea ofertelor, comisia de evaluare a procedat, după cum se arată, la anularea procedurii de atribuire, în raport cu dispoziţiile art. 212 din Legea nr. 98/2016, motivul nefiind nicidecum în afara prevederilor legale. Totodată, suţinerile contestatorului potrivit cărora comisia de evaluare a invocat motive artificiale în vederea anulării procedurii de atribuire sunt, în opinia autorității contractante, total neconforme cu realitatea, întrucât îi aparține responsabilitatea desfăşurării procedurii de atribuire ce are ca finalitate încheierea unui contract finanţat din bani publici conform necesităţilor comunităţii pe care o reprezintă. Prin urmare, se precizează că, în situaţia în care, pe parcursul desfăşurării procedurii de achiziţie publică, sunt descoperite erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, se impune anularea procedurii. Pe de altă parte, autoritatea contractantă precizează că la data de 10.02.2021 a fost publicat anunţul de atribuire cu nr. SCNA...., având în vedere că emailul ce conținea contestaţia formulată iniţial nu a fost vizualizat deoarece a fost plasat în folderul „SPAM" astfel încât, realizarea etapei de evaluare financiară este imposibilă după închiderea etapelor de evaluare în cadrul procedurii de atribuire, situaţie care de asemnea se circumscrie dispoziţiilor legale prevăzute de art. 212 din Legea nr. 98/2016. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016, Legii nr.98/2016, H.G. nr. 395/2016 Ca mijloace de probă, s-au depus, în copie, documentele emise ulterior deciziei CNSC nr...../C2/..../26.02.2021. Față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: COMUNA ...., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată, a contractului de furnizare având ca obiect „Achiziție buldoexcavator în vederea dotării serviciului voluntar pentru situații de urgență al ........, JUD. ....", prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare simplificat nr.SCN..../06.03.2020. Valoarea estimată a contractului este de 303.127,50 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. În cadrul procedurii au fost depuse două oferte, respectiv de către contestatorul ....S.R.L. și ....S.R.L., care au fost vizualizate, în Pagina 4 din 11
SEAP, la data de 12.02.2021, ocazie cu care s-a încheiat procesul- verbal nr.28/„12.01.2020”. Prin raportul procedurii de atribuire nr.43/01.02.2021, autoritatea contractantă a desemnat câștigătoare oferta depusă de ....S.R.L., în timp ce oferta depusă de contestatorul ....S.R.L. a fost respinsă, ca neconformă. Împotriva rezultatului procedurii, respectiv a deciziei de respingere a ofertei sale, ....S.R.L. a depus contestația soluționată prin Decizia CNSC nr...../C2/..../26.02.2021, în sensul respingerii ei, ca nefondată. Decizia arătată a fost atacată cu plângere de către ....S.R.L., soluționată de Curtea de Apel Timișoara prin Decizia civilă nr...../30.03.2021, prin admiterea ei, cu consecința reevaluării ofertei ....S.R.L. Continuând procedura, autoritatea contractantă a emis raportul procedurii nr.48/12.04.2021, prin care a decis anularea procedurii de atribuire, în temeiul art.212 alin.1 lit.c din Legea nr.98/2016. Împotriva acestui nou rezultat al procedurii, ....S.R.L. a depus contestația de față, constituind cauțiunea în cuantumul stabilit de lege. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: ....S.R.L. critică măsura de anulare a procedurii de atribuire susținând că este nelegală, deoarece, în opinia sa, nu sunt incidente dispozițiile art.212 alin.1 lit.c și alin.2 din Legea nr.98/2016. În analiza legalității deciziei criticate, Consiliul reține că, așa cum rezultă din raportul procedurii nr.48/12.04.2021, măsura anulării procedurii de atribuire a fost dispusă în conformitate cu art.212 alin.1 lit.c din Legea nr.98/2016, din următoarele considerente: „- În cadrul Hotărârii Civile nr...../2021 se menționează faptul că propriu-zis în Caietul de sarcini nu este prevăzută cerința livrării utilajului însoțit de CIV emis de RAR, o astfel de cerință fiind inserată doar în documentele subsecvente. - Conform documentației de atribuire și a scopului proiectului depus spre finanțare utilajul ce urmează să fie achiziționat este necesar a fi livrat cu CIV/Atestat tehnic în vederea funcționării acestuia conform cererii ce stă la baza contractului de finanțare încheiat între Comuna ....și AFIR. - Curtea apreciază, că cerința cuprinsă în Formularul de propunere tehnică, privind CIV eliberat de către RAR nu poate fi acceptată, în condițiile în care pentru utilajul – buldoexcavator, RAR eliberează doar atestat tehnic, nicidecum carte de identitate, atestatul emis constituind documentul prin care primăria înregistrează utilajul, făcând posibilă circulația pe drumurile publice. - Procesul de evaluare nu poate fi realizat în conformitate cu prevederile legislației în vigoare prin raportare la solicitarea către ofertanți a îndeplinirii unei cerințe care nu a fost prevăzută în cadrul caietului de sarcini. - Fondurile disponibile pentru achiziționarea utilajului provin dintr-un contract de finanțate încheiat între Comuna .... și AFIR, sursa de finanțare fiind fondurile comunitare iar procedurile de verificare ulterioare ale AFIR ar crea prejudicii pentru Comuna .... prin aplicarea unor corecții financiare sau chiar prin pierderea finanțării acordate. Pagina 5 din 11
- În conformitate cu prevederile art.2 din Legea nr.98/2016 alin.1 și 2 privind principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică. - În conformitate cu prevederile art.49 din Legea nr.98/2016 autoritățile contractante au obligația să acorde operatorilor economici un tratament egal și nediscriminatoriu și să acționeze într-o manieră transparentă și proporțională. - Având în vedere dispozițiile Ordinului nr.2132 din 8 decembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentelor privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere – RNTR 7. - Având în vedere dispozițiile relevante din Ordinul MIRA nr.1501 din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor. - În conformitate cu prevederile art.154 din Legea nr.98/2016 Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire. - În conformitate cu prevederile art.155 din Legea nr.98/2016 alin.1 specificațiile tehnice sunt stabilite prin documentația de atribuire și definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziției. - În conformitate cu prevederile art.133 din H.G. nr.395/2016 alin.1 și 2 Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică și Propunere atehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. - În conformitate cu prevederile art.212 din Legea nr.98/2016 alin.1 lit.c Autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziție/acordului-cadru dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului. - De asemenea, având în vedere faptul că în data de 10.02.2021, urmare a transmiterii contestației depuse care a fost plasată în cadrul folder-ului SPAM nefiind vizualizată de către autoritatea contractantă, a fost publicat anunțul de atribuire nr.SCNA...., în cadrul procedurii de atribuire fiind închise etapele de evaluare, realizarea etapei de evaluare financiară este imposibilă fapt ce se încadrează de asemenea în prevederile art.212 din Legea nr.98/2016 alin.1 lit.c.” Dispozițiile legale în baza cărora autoritatea contractantă a înțeles să adopte măsura care îl nemulțumește pe contestator, prezintă conținutul: „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: (…) c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului;” Relevante sunt și dispozițiile alin.2 al aceluiași articol, potrivit cu care: „(2) În sensul dispoziţiilor alin. (1) lit. c), prin încălcări ale prevederilor legale se înţelege situaţia în care, pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2).” Așadar, se impune a fi stabilit dacă situația de fapt reținută de autoritatea contractantă în justificarea măsurii anulării procedurii, se circumscrie cazului de anulare prevăzut de dispozițiile legale enunțate. Pagina 6 din 11
Reține Consiliul că prin Hotărârea civilă nr...../30.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, pe care autoritatea contractantă o invocă drept prim considerent avut în vedere în adoptarea deciziei sale, a fost soluționată calea de atac a plângerii formulată de contestatorul de față împotriva Deciziei nr.412/C2/..../26.02.2021, cale de atac admisă cu consecința modificării deciziei organismului administrativ-jurisdicțional, în sensul admiterii contestației, anulării deciziei de respingere, ca neconformă, a ofertei depusă de ....S.R.L. și reevaluării acesteia începând cu etapa verificării admisibilității ei. Pentru a decide astfel, instanța de control a reținut, cu relevanță în cauză, următoarele: „Curtea constată, că în privința documentelor emise de Registrul Auto Român (RAR), la data demarării procedurii de achiziție erau în vigoare dispozițiile Ordinului nr.2132 din 8 decembrie 2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere – RNTR 7, care dispune în sensul că: 2. Prezenta reglementare conţine condiţiile de omologare şi eliberare a CIV pentru următoarele categorii de vehicule: 2.1. autovehiculele complete, completate sau incomplete, destinate utilizării rutiere, având cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h (categoriile de omologare M şi N), precum şi remorcile acestora (categoria de omologare O), cu excepţia vehiculelor care se deplasează pe şine, a tractoarelor agricole sau forestiere, a maşinilor autopropulsate pentru lucrări şi a cvadriciclurilor. Condiţiile constructive pe care trebuie să le îndeplinească aceste vehicule sunt prevăzute în cap. IV; 2.2. tractoarele agricole sau forestiere pe roţi, având cel puţin două axe şi o viteză maximă constructivă mai mare sau egală cu 6 km/h (categoria de omologare T), precum şi remorcile agricole sau forestiere (categoria de omologare R). Condiţiile constructive pe care trebuie să le îndeplinească tractoarele agricole sau forestiere sunt prevăzute în cap. V, iar în cazul remorcilor agricole sau forestiere se aplică condiţiile constructive prevăzute în anexa nr. 5 la secţiunea 3 a RNTR 2; 2.3. autovehiculele cu două sau 3 roţi, având roţi jumelate sau nejumelate, destinate utilizării rutiere, precum şi cvadriciclurile (categoria de omologare L). Condiţiile constructive pe care trebuie să le îndeplinească aceste vehicule sunt prevăzute în cap. VI. Sunt exceptate: 2.3.1. autovehiculele având o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 6 km/h; 2.3.2. autovehiculele destinate să fie conduse de către un pieton; 2.3.3. autovehiculele destinate să fie utilizate de către persoane cu handicap fizic; 2.3.4. autovehiculele destinate competiţiilor sportive organizate pe drumurile publice sau în afara acestora; 2.3.5. autovehiculele concepute în special pentru utilizarea în afara drumurilor publice şi pentru activităţi recreative, având 3 roţi simetrice plasate una în faţă şi celelalte două în spate; 2.3.6. bicicletele cu pedalare asistată, echipate cu un motor electric auxiliar de o putere nominală continuă maximă de 0,25 kW, a cărui alimentare este redusă progresiv şi în final întreruptă atunci când vehiculul atinge o viteză maximă de 25 km/h sau mai devreme în cazul în care ciclistul se opreşte din pedalat.” Totodată, este de observat, că potrivit Capitolului III ind.1 din același Ordin nr.2132 din 8 decembrie 2005: Pagina 7 din 11
„La cerere, RAR poate elibera în cazul maşinilor autopropulsate pentru lucrări un atestat tehnic, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 10. Condiţiile constructive care trebuie îndeplinite de aceste vehicule în vederea obţinerii atestatului tehnic sunt cele prevăzute în cap. VII. Eliberarea de către RAR a atestatului tehnic pentru maşinile autopropulsate pentru lucrări nu exonerează deţinătorul maşinii autopropulsate pentru lucrări de la respectarea celorlalte prevederi legale aplicabile pentru introducerea pe piaţă şi/sau introducerea în circulaţie a acesteia.” Aceste dispoziții de impun a fi avute în vedere în strânsă legătură cu dispozițiile relevante din Ordinul MIRA nr.1501 din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, care la art.23 alin.1 stipulează că: (1) Se înregistrează la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti numai tractoarele agricole sau forestiere, remorcile destinate a fi tractate de către acestea, troleibuzele, mopedele şi cvadriciclurile uşoare aşa cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele cu două sau trei roţi şi pentru cvadricicluri, omologate potrivit legii, pentru care Regia Autonomă «Registrul Auto Român» a emis cartea de identitate a vehiculului, maşinile autopropulsate pentru care Regia Autonomă «Registrul Auto Român» a emis atestatul tehnic, precum şi tramvaiele şi vehiculele cu tracţiune animală.” Din interpretarea coroborată a textelor din actele normative mai sus evocate, Curtea apreciază, că cerința cuprinsă în Formularul de propunere tehnică nu poate fi acceptată, în condițiile în care pentru utilajul - buldoexcavator, RAR eliberează doar atestat tehnic, nicidecum carte de identitate, atestatul emis constituind documentul prin care primăria înregistrează utilajul, făcând posibilă circulația pe drumurile publice. Sub alt aspect, reținând că atestatul emis de RAR constituie un document echivalent, similar, cărții de identitate a vehiculului, finalitatea ambelor documente fiind omologarea pe plan intern a vehiculului și punerea în circulație a acestuia, autoritatea contractantă trebuia să facă aplicarea art.156 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, care dispune în sensul că: „(1) Fără a aduce atingere normelor tehnice obligatorii de la nivel naţional, în măsura în care sunt compatibile cu actele normative adoptate la nivelul Uniunii Europene, specificaţiile tehnice se stabilesc în una dintre următoarele modalităţi: a) prin raportare la cerinţe de performanţă sau cerinţe funcţionale, inclusiv caracteristici de mediu, cu condiţia ca parametrii să fie suficient de precişi pentru a permite ofertanţilor să determine obiectul contractului şi autorităţile contractante să atribuie contractul; b) prin trimitere la specificaţii tehnice şi, ca ordine de prioritate, la standarde naţionale care transpun standarde europene, evaluări tehnice europene, specificaţii tehnice comune, standarde internaţionale, alte sisteme de referinţă tehnice instituite de către organismele de standardizare europene sau, în lipsa oricărora dintre acestea, la standarde naţionale, la agremente tehnice naţionale sau specificaţii tehnice naţionale referitoare la proiectarea, calcularea şi execuţia lucrărilor şi la utilizarea produselor; fiecare trimitere este însoţită de menţiunea "sau echivalent"; c) prin raportare la cerinţe de performanţă sau cerinţe funcţionale, potrivit lit. a), şi prin trimitere la specificaţiile tehnice prevăzute la lit. b) ca modalitate de a prezuma conformitatea cu respectivele cerinţe de performanţă sau cerinţe funcţionale; d) prin trimitere la specificaţiile tehnice prevăzute la lit. b) pentru unele caracteristici şi prin raportare la cerinţe de performanţă sau cerinţe funcţionale prevăzute la lit. a) pentru alte caracteristici. Pagina 8 din 11
(4) În cazul în care autoritatea contractantă stabileşte specificaţiile tehnice potrivit dispoziţiilor alin. (1)
lit. b)
, aceasta nu respinge o ofertă pe motiv că lucrările, produsele sau serviciile oferite nu sunt conforme cu specificaţiile tehnice la care se face trimitere
, dacă ofertantul demonstrează în oferta sa, prin orice mijloace adecvate, că soluţiile propuse îndeplinesc într-un mod echivalent cerinţele definite prin specificaţiile tehnice.
(5)
În cazul în care autoritatea contractantă stabileşte specificaţiile tehnice potrivit dispoziţiilor alin. (1)
lit. a)
, aceasta nu respinge o ofertă pentru lucrări, produse sau servicii care sunt conforme cu un standard naţional care transpune un standard european, cu un agrement tehnic european, cu o specificaţie tehnică comună, cu un standard internaţional sau cu un sistem de referinţă tehnic elaborat de un organism european de standardizare, dacă aceste specificaţii vizează cerinţele de performanţă sau cerinţele funcţionale stabilite de autoritatea contractantă.
(6) În cazul prevăzut la alin. (5), ofertantul demonstrează în oferta sa, prin orice mijloace adecvate, inclusiv cele prevăzute la art. 158, că lucrările, produsele sau serviciile conforme standardului satisfac cerinţele de performanţă sau cerinţele funcţionale stabilite de autoritatea contractantă.” Parcurgând și celelalte considerente care au condus la adoptarea măsurii de anulare a procedurii, dar și punctul de vedere referitor la contestație, Consiliul observă că ceea ce invocă autoritatea contractantă constă în faptul că utilajul ce se dorește a fi achiziționat trebuie să fie livrat având carte de identitate vehicul în vederea funcționării, iar nerespectarea acestei cerințe are drept consecință suportarea unor corecții financiare sau chiar pierderea finanțării asigurată din fonduri comunitare, ca urmare a încheierii unui contract cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Așadar, autoritatea contractantă a decis anularea procedurii, în esență, deoarece nu a prevăzut o cerința având conținutul arătat la nivelul documentației de atribuire. Ceea ce invocă autoritatea contractantă, însă, legat de documentul care trebuie să însoțească utilajul la livrare, observă Consiliul că a făcut tocmai obiectul analizei instanței Curții de Apel Timișoara care a reținut, după cum rezultă din motivarea mai sus redată, că pentru utilajul buldoexcvator se eliberează doar atestatul tehnic emis de RAR, care constituie documentul prin care primăria înregistrează utilajul, făcând posibilă circulația pe drumurile publice, dar și că respectivul atestat constituie un document echivalent, similar cărții de identitate a vehiculului. Pe lângă acestea, deosebit de important este faptul că instanța Curții de Apel Timișoara, referindu-se la oferta depusă de contestatorul ....S.R.L., în care s-a arătat că utilajul va fi însoțit de atestat RAR, a precizat că autoritatea contractantă trebuia să facă aplicarea art.156 din Legea nr.98/2016 și a obligat-o la reevaluarea acestei oferte. Plecând de la caracterul definitiv al deciziei instanței, cu luarea în considerare a conduitei stabilită prin conținutul respectivei decizii, în sensul reevaluării ofertei contestatorului, reevaluare care, evident, avea a fi efectuată prin prisma celor dezlegate de instanța de judecată, Consiliul nu îmbrățișează punctul de vedere al autorității contractante Pagina 9 din 11
în sensul incidenței dispozițiilor art.212 alin.1 lit.c din Legea nr.98/2016. Concret, în prezența deciziei instanței Curții de Apel Timișoara și în aplicarea ei, autorității contractante îi revenea obligația evaluării ofertei contestatorului în sensul de a accepta documentul atestat tehnic RAR invocat de acesta, în considerarea art.156 din Legea nr.98/2016, iar nu de a anula procedura de atribuire. Decizia instanției, ca și temeiurile legale pe care aceasta le-a avut în vedere în pronunțarea soluției, menționate și de autoritatea contractantă dar ca argumente de natură a susține decizia de anulare a procedurii, nu pot constitui, în contextul înfățișat, nicidecum fundament al măsurii de anulare a procedurii, așa cum a înțeles autoritatea contractantă să procedeze. Este adevărat că incidența cazului de anulare a procedurii prevăzut de art.212 alin.1 lit.c din Legea nr.98/2016 implică o culpă a autorității contractante în ceea ce privește întocmirea documentației de atribuire, însă, în speța de față, nu se poate reține existența uneia. Chiar dacă instanța de judecată a reținut existența unei neclarități în ceea ce privește conținutul cerinței care, de altfel, a și condus inițial la respingerea ofertei contestatorului, nu se poate ignora că instanța de judecată nu a considerat a constitui un impediment în evaluarea ofertelor și a stabilit în sarcina autorității contractante conduita de urmat, care nu a constat în anularea procedurii, așa cum a înțeles aceasta să procedeze. Prin urmare, respectiva neclaritate nu poate constitui acum fundament al deciziei de anulare a procedurii. Dacă aprecia că prevederi ale documentației de atribuire împiedică evaluarea ofertei contestatorului, instanța de judecată însăși era abilitată să procedeze la anularea procedurii de atribuire, ceea ce nu s-a întâmplat. Comportamentul adoptat de autoritatea contractantă ulterior deciziei instanței, în opinia Consiliului, este unul în total dezacord cu aceasta, după cum considerentele avute în vedere la adoptarea măsurii de anulare nu sunt de natură a atrage incidența dispozițiilor art.212 alin.1 lit.c din Legea nr.98/2016. Nici considerentul legat de publicarea anunțului de atribuire nu poate fi considerat argument valid în susținerea deciziei de anulare a procedurii, întrucât nu este apt a paraliza efectele deciziei Curții de Apel Timișoara. Astfel, cele invocate de autoritatea contractantă în justificarea măsurii la care s-a oprit sunt de natura unor circumstanțe artificiale de anulare a procedurii, cum corect susține contestatorul, în sensul în care reglementează art.146 alin.2 din H.G. nr.395/2016 stabilesc că „Autoritatea contractantă nu are dreptul că adopte nicio măsură cu scopul de a întârzia nejustificat procesul de evaluare a ofertelor, sau de a crea circumstanțe artificiale de anulare a procedurii de atribuire, o asemenea abordare fiind Pagina 10 din 11
considerată o încălcare a principiului asumării răspunderii prevăzut la art.2 alin.2 din Legea.” Prin urmare, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.212 alin.1 lit.c și art.2 din Legea nr.98/2016, pentru anularea procedurii de atribuire. În raport cu considerentele expuse, Consiliul apreciază fondate criticile contestatorului, astfel că, în temeiul art.26 alin.2 și 5 din Legea nr.101/2016, va admite contestația, va anula raportul procedurii nr.48/12.04.2021, în ceea ce privește decizia de anulare a procedurii, precum și actele subsecvente acestuia, autoritatea contractantă urmând să evalueze oferta depusă de ....S.R.L., cu respectarea Deciziei civile nr...../30.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoare, în termen de 10 zile de la primirea prezentei. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de ....S.R.L., în contradictoriu cu COMUNA .... și anulează raportul procedurii nr.48/12.04.2021, în ceea ce privește decizia de anulare a procedurii, precum și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă să evalueze oferta depusă de ....S.R.L., cu respectarea Deciziei civile nr...../30.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoare, în termen de 10 zile de la primirea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. … Pagina 11 din 11
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.