Decizie 818/2021
Decizie CNSC2021_818_2021_Decizie_818.pdf, BO2021_818_2021_BO2021_818.pdf
Document CNSC
HAI INSTAL SHOP S.R.L. în contradictoriu cu STATIUNEA DE CERCETARE DEZVOLTARE AGRICOLA PITESTI
Decizia CNSC nr. 818/C2/883 din 21.04.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de reparație aducțiune și evacuare apă pentru pavilion cercetare și sală ședințe”, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației și reevaluarea ofertelor, sau după caz, anularea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite excepția lipsei competenței materiale a CNSC de a soluționa contestația și, pe cale de consecință, declină competența de soluționare a contestației formulată de HAI INSTAL SHOP S.R.L., în contradictoriu cu STAŢIUNEA DE CERCETARE DEZVOLTARE AGRICOLĂ PITEŞTI, către Tribunalul Argeș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului cauzei către această instanță judecătorească. Fără cale de atac. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_818_2021_Decizie_818.pdf, BO2021_818_2021_BO2021_818.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 818/C2/883 Data: 21.04.2021 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 19512/15.04.2021, formulată de HAI INSTAL SHOP S.R.L., cu sediul în Piteşti, Str. Mircea Eliade nr. 36, Demisol, Jud. Argeş, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J3/1429/2019, având CUI RO41135293, reprezentată legal prin administrator Aganîm Cătălin Gabriel, împotriva procesului-verbal nr.480/14.04.2021, emis de către STAŢIUNEA DE CERCETARE DEZVOLTARE AGRICOLĂ PITEŞTI, cu sediul în Albota, Şos. Piteşti-Slatina, km. 5, Jud. Argeş, în cadrul procedurii de achiziție directă a contractului având ca obiect „Servicii de reparație aducțiune și evacuare apă pentru pavilion cercetare și sală ședințe”, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației și reevaluarea ofertelor, sau după caz, anularea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
CONSILIUL DECIDE: Admite excepția lipsei competenței materiale a CNSC de a soluționa contestația și, pe cale de consecință, declină competența de soluționare a contestației formulată de HAI INSTAL SHOP S.R.L., în contradictoriu cu STAŢIUNEA DE CERCETARE DEZVOLTARE AGRICOLĂ PITEŞTI, către Tribunalul Argeș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului cauzei către această instanță judecătorească. Fără cale de atac. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. … Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 19512/15.04.2021, formulată de ..., cu sediul în …, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. …, având CUI …. reprezentată legal prin administrator …., împotriva procesului-verbal nr.480/14.04.2021, emis de către ..., cu sediul în …, în cadrul procedurii de achiziție directă a contractului având ca obiect „Servicii de reparație aducțiune și evacuare apă pentru pavilion cercetare și sală ședințe”, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației și reevaluarea ofertelor, sau după caz, anularea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub numărul de mai sus, ... critică procesul-verbal nr.480/14.04.2021, emis de către ..., în cadrul procedurii de achiziție directă a contractului având ca obiect „Servicii de reparație aducțiune și evacuare apă pentru pavilion cercetare și sală ședințe”, solicitând cele arătate în partea introductivă. În motivarea contestației, ... critică modul în care s-au desfăşurat activităţile premergătoare achiziţiei, evaluarea ofertelor depuse de participanţi şi desemnarea ofertantului câştigător, precizând că, fără 1
un motiv întemeiat, achizitoarea a hotărât de două ori reluarea cererii de ofertare. Arată că, în cadrul procedurii de față, caietul de sarcini nu a fost însoţit de un document referitor la lucrarea ce se va executa, nici măcar de lista cu cantităţile de materiale necesare efectuării reparaţiilor. De asemenea, se precizează că nu s-a indicat valoarea estimată stabilită pentru această lucrare având în vedere modificările aduse prin noul caiet de sarcini. Contestatorul învederează că, la data de 07.04.2021, a confirmat, prin email, participarea la noua procedură de ofertare şi a solicitat totodată o serie de clarificări cu privire la prevederile documentației de atribuire. Cu ocazia întâlnirii din data de 08.04.2021, la care au participat trei ofertanți, contestatorul precizează că achizitoarea, prin menţiunile transmise pe email, la data de 09.04.2021, a modificat/schimbat, în mod substanțial, cerințele din caietul de sarcini, transmis iniţial în data de 05.04.2021, fără să aibă un motiv întemeiat şi fără invocarea unui fundament legal. La data de 14.04.2021, după cum se arată, ... a încheiat procesul-verbal nr. 480/14.04.2021 ca urmare a evaluării ofertelor de preţ depuse pentru achiziţia lucrării. Contestatorul susține că desemnarea ofertei câştigătoare, depusă de …, s-a realizat cu încălcarea tuturor normelor legale în materie și expune, în continuare, pe larg motivele pentru care această evaluare a ofertelor şi desemnarea câştigătorului lucrării sunt lovite de nulitate. În drept, se invocă prevederile art.187, art.207 din Legea nr.98/2016, art.12 din Legea nr.101/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Având în vedere actele premergătoare inițierii procedurii, din care rezultă că procedura de față este una de achiziției directă, care nu se regăsește printre cele enumerate la art.68 din Legea nr.98/2016, a cărei valoare estimată este de 20.000 lei, sub pragul prevăzut la art.7 alin.5 din același act normativ, prin adresele nr…./C2/19.04.2021 și nr…/C2/19.04.2021, Consiliul a pus în discuția părților excepția lipsei competenței sale materiale de a soluționa contestația, cu consecința declinării soluționării contestației către instanța judecătorească competentă. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr.20292/20.04.2021, ... a precizat că CNSC este competent să soluționeze contestația chiar dacă valoarea achiziției se află sub pragul prevăzut art.7 alin.5 din Legea nr.98/2016, procedura de atribuire nefiind o achiziție directă, ci o „procedura de achiziție prin licitație”. Contestatorul apreciază că CNSC este competent material să verifice dacă au fost respectate prevederile legale referitoare la modul 2
în care s-au desfășurat activitățile premergătoare achiziție, evaluarea ofertelor și desemnarea câștigătorului. În cazul în care se apreciază că CNSC nu este competent să soluționeze contestația, contestatorul precizează că este de acord ca dosarul cauzei să fie declinat către Tribunalul Argeș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal. Prin adresa nr.508/20.04.2021, înregistrată la Consiliu sub nr.20326/20.04.2021, ... apreciază, în principal, că CNSC este competent să soluționeze contestația și invocă excepția inadmisibilității contestației prin respingerea acesteia, ca neîntemeiată, procedura demarată având ca obiect realizarea unei achiziții directe, obligațiile fiind cele prevăzute de H.G. nr.395/2016. În subsidiar, în cazul în care se apreciază că CNSC nu este competent să soluționeze contestația, achizitoarea solicită admiterea excepției lipsei competenței materiale a Consiliului și declinarea cauzei către Tribunalul Argeș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de achizitoare, a organizat procedura de achiziție directă având ca obiect „Servicii de reparație aducțiune și evacuare apă pentru pavilion cercetare și sală ședințe”, valoarea estimată fiind de 20.000,00 lei fără TVA, potrivit referatului de necesitate nr.297/08.03.2021. Având în vedere prevederile art.26 alin.1 din Legea nr.101/2016, Consiliul urmează să se pronunțe, cu prioritate, asupra excepției invocată, din oficiu, privind lipsa competenței materiale a CNSC în soluționarea cauzei și declinarea soluționării acesteia către instanța de judecată competentă potrivit legii. Verificând competența de soluționare a prezentei contestații, Consiliul constată că achizitoarea nu a organizat o procedură de atribuire potrivit dispozițiilor art.68 din Legea nr.98/2016, ci a recurs la achiziționarea directă, astfel cum rezultă din referatul de necesitate nr.297/08.03.2021. În conformitate cu dispozițiile art.12 alin.1 din Legea nr.101/2016: Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor, prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat potrivit art. 37 alin. (2). Potrivit alin. (2) al aceluiași articol contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. Procedura de atribuire este definită la art.68 din Legea nr.98/2016: Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/ acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de soluții cu o valoare 3
estimată egală sau mai mare decât pragurile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele: a) licitația deschisă; b) licitația restrânsă; c) negocierea competitivă; d) dialogul competitiv; e) parteneriatul pentru inovare; f) negocierea fără publicare prealabilă; g) concursul de soluții; h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice; i) procedura simplificată. Potrivit art.7 alin.5 din Legea nr.98/2016: Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică decât 135.600 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică decât 450.200 lei. Este subînțeles că procedurile asupra cărora se pronunță Consiliul sunt cele reglementate de Legea nr. 98/2016, iar potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.101/2016 [Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim] se pot contesta numai acte ale autorității contractante. Din documentele aflate la dosarul cauzei, Consiliul stabilește că organizatoarea procedurii urmărește achiziționarea directă de servicii de reparație aducțiune și evacuare apă pentru pavilion cercetare și sală ședințe, iar, raportat la dispozițiile art.7 alin.5 din Legea nr.98/2016, în cauză nu este aplicată niciuna dintre procedurile de atribuire prevăzute de art.68 din același act normativ. Normele de competență materială fiind de ordine publică, organizatorul sau participanții la procedură nu pot deroga de la acestea, în sensul extinderii competenței Consiliului la soluționarea de contestații ce nu vizează procedurile de atribuire. Determinând că nu au relevanță în speță prescripțiile Legii nr. 101/2016, competența de soluționare a contestațiilor se stabilește pe baza dreptului comun, fără a se ține seama de alegerea de către contestator a atacării la Consiliu a achiziției în cauză. Văzând cele de mai sus și luând în considerare dispozițiile: - art.12 alin.1 din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire; - art.12 alin.2 din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de 4
acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent; - art.2 Cod de procedură civilă, care stipulează că dispozițiile codului constituie procedura de drept comun în materie civilă; ele se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare; - art.95 pct.1 Cod de procedură civilă, conform căruia tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe; - 132 alin.1 Cod de procedură civilă, potrivit căruia instanța de judecată este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. În consecință, Consiliul urmează să admită excepția lipsei competenței sale materiale de solutionare a contestației, invocată din oficiu și să trimită cauza (contestația, împreună cu dosarul constituit) spre instanța amintită și în considerarea art.12 alin.2 și 3 din Legea nr.101/2016: alin. (2) Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către alt organ cu activitate jurisdicțională competent, alin. (3) Decizia de declinare a competenței Consiliului nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței de judecată competente ori, dacă este cazul, unui alt organ de cu activitate jurisdicțională competent. Date fiind cele ce preced, Consiliul, în temeiul art.12 alin.2 din Legea nr.101/2016 și art.132 alin.1 Cod procedură civilă, va declina competența de soluționare a contestației formulată de ..., către Tribunalul Argeș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, având în vedere dispozițiile art.10 alin.3 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 ce stabilesc că Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția lipsei competenței materiale a CNSC de a soluționa contestația și, pe cale de consecință, declină competența de soluționare a contestației formulată de ..., în contradictoriu cu ..., către Tribunalul Argeș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal. 5
Dispune trimiterea de îndată a dosarului cauzei către această instanță judecătorească. Fără cale de atac. … 6
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.