Decizie 3123/2025
Decizie CNSC2025_3123_2025_Decizie_3123.pdf, BO2025_3123_2025_BO2025_3123.pdf
Document CNSC
SALESIANER MIETTEX SRL | BUDU COM MIXT SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC COLTEA
Decizia CNSC nr. 3123/C7/3629/3789 din 17.10.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Prestări servicii de spălătorie pentru articole textile specifice activității medicale” cod CPV: 98310000-9 Servicii de spălătorie și de curățătorie uscată (Rev.2)2016, se solicită obligarea autorității contractante să dispună măsurile de remediere necesare, în sensul: - eliminării sau, după caz, modificării din/în caietul de sarcini și specificațiile tehnice, anexă la acesta, a tuturor cerințelor referitoare la obligația de returnare a inventarului moale în termen de 24 de ore de la preluare; - eliminării sau, după caz, modificării din/in Anexa nr. 2 la Caietul de sarcini – „Lista cantități și valori estimate”, astfel încât aceasta să fie corelată cu prevederile Caietului de sarcini. La 21.09.2025, BUDU COM MIXT SRL, cu sediul în strada Constantin Brâncoveanu nr. 165, Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J25/792/1993, având CUI 4040709, formează cerere de intervenție nr. 32/CNSC/22.09.2025, înregistrată la C…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția lipsei de interes a contestatorului BUDU COM MIXT S.R.L., invocată de SPITALUL CLINIC COLȚEA. Respinge excepția inadmisibilității contestației formulată de către BUDU COM MIXT S.R.L., invocată de către SPITALUL CLINIC COLȚEA. Admite excepția tardivității cererii de intervenție formulată de către BUDU COM MIXT S.R.L., invocată de contestatorul SALESIANER MIETTEX S.R.L. Respinge cererea de intervenție formulată de către BUDU COM MIXT S.R.L., ca tardivă, dosar nr. 3629/C7/2025. Respinge contestația depusă de către SALESIANER MIETTEX SRL, , cu sediul în București, strada Drumul Osiei nr. 54-64, sector 6, în Pagina 2 din 3Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3123_2025_Decizie_3123.pdf, BO2025_3123_2025_BO2025_3123.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3123/C7/3629/3789 Data: 17.10.2025 Prin contestația nr. 1174/15.09.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 64205/05.09.2025, formulată de către SALESIANER MIETTEX S.R.L. (dosar nr. 3629/C7/2025) cu sediul în București, strada Drumul Osiei nr. 54-64, sector 6, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/6937/2005, având CUI R017480221, împotriva documentației de atribuire emisă de către SPITALUL CLINIC COLȚEA cu sediul în b-dul I.C. Brătianu nr. 1, sector 3, București, în calitate de autoritate contractantă, privind procedura de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect „Prestări servicii de spălătorie pentru articole textile specifice activității medicale” cod CPV: 98310000-9 Servicii de spălătorie și de curățătorie uscată (Rev.2)2016, se solicită obligarea autorității contractante să dispună măsurile de remediere necesare, în sensul: - eliminării sau, după caz, modificării din/în caietul de sarcini și specificațiile tehnice, anexă la acesta, a tuturor cerințelor referitoare la obligația de returnare a inventarului moale în termen de 24 de ore de la preluare; - eliminării sau, după caz, modificării din/in Anexa nr. 2 la Caietul de sarcini – „Lista cantități și valori estimate”, astfel încât aceasta să fie corelată cu prevederile Caietului de sarcini. La 21.09.2025, BUDU COM MIXT SRL, cu sediul în strada Constantin Brâncoveanu nr. 165, Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J25/792/1993, având CUI 4040709, formează cerere de intervenție nr. 32/CNSC/22.09.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 65862/22.09.2025 prin care admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației formulate de Salesianer Miettex SRL ca fiind: - prematur introdusă, cu încălcarea art. 8 alin. (5) din Legea nr. 101/2016; Pagina 1 din 3
- formulată în scop vădit de tergiversare, în condițiile în care contestatoarea este prestatorul actual al serviciilor și singurul ofertant din cadrul procedurii anterioare, având interesul direct de a prelungi contractul existent. Prin contestația nr. 41/CNSC/25.09.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 67321/26.09.2025, formulată de către BUDU COM MIXT SRL, (dosar nr. 3789/2025) cu sediul în strada Constantin Brâncoveanu nr. 165, Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J25/792/1993, având CUI 4040709, împotriva documentației de atribuire emisă de către SPITALUL CLINIC COLȚEA în calitate de autoritate contractantă, cu datele de identificare anterior menționate, privind aceeași procedură, se solicită printre altele suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea definitivă a prezentei contestații, în temeiul art. 22 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, pentru prevenirea unui prejudiciu grav si ireparabil. Pentru soluționarea unitară a contestațiilor, având în vedere că au fost formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, și pentru motive care țin de economie procedurală, Consiliul procedează la conexarea lor, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Contestațiile și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. , și pentru motive care țin de economie procedurală. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față conexate, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția lipsei de interes a contestatorului BUDU COM MIXT S.R.L., invocată de SPITALUL CLINIC COLȚEA. Respinge excepția inadmisibilității contestației formulată de către BUDU COM MIXT S.R.L., invocată de către SPITALUL CLINIC COLȚEA. Admite excepția tardivității cererii de intervenție formulată de către BUDU COM MIXT S.R.L., invocată de contestatorul SALESIANER MIETTEX S.R.L. Respinge cererea de intervenție formulată de către BUDU COM MIXT S.R.L., ca tardivă, dosar nr. 3629/C7/2025. Respinge contestația depusă de către SALESIANER MIETTEX SRL, , cu sediul în București, strada Drumul Osiei nr. 54-64, sector 6, în Pagina 2 din 3
contradictoriu cu SPITALUL CLINIC COLȚEA cu sediul în b-dul I.C. Brătianu nr. 1, sector 3, București, în calitate de autoritate contractantă, ca nefondată, dosar nr. 3629/C7/2025. Respinge contestația depusă de către BUDU COM MIXT S.R.L., cu sediul în strada Constantin Brâncoveanu nr. 165, Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC COLȚEA cu sediul în b-dul I.C. Brătianu nr. 1, sector 3, București, în calitate de autoritate contractantă, ca nefondată, dosar nr. 3789/2025. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3123/C7/(...)/3789 Data: 17.10.2025 Prin contestația nr. 1174/15.09.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 64205/05.09.2025, formulată de către (...) S.R.L. (dosar nr. (...)/C7/2025) cu sediul în (...), înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având CUI ..., împotriva documentației de atribuire emisă de către (...) cu sediul în b- dul (...), în calitate de autoritate contractantă, privind procedura de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect „(...)” cod CPV: 98310000-9 Servicii de spălătorie și de curățătorie uscată (Rev.2)2016, se solicită obligarea autorității contractante să dispună măsurile de remediere necesare, în sensul: - eliminării sau, după caz, modificării din/în caietul de sarcini și specificațiile tehnice, anexă la acesta, a tuturor cerințelor referitoare la obligația de returnare a inventarului moale în termen de 24 de ore de la preluare; - eliminării sau, după caz, modificării din/in Anexa nr. 2 la Caietul de sarcini – „Lista cantități și valori estimate”, astfel încât aceasta să fie corelată cu prevederile Caietului de sarcini. La 21.09.2025, (...) SRL, cu sediul în (...), înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având CUI ..... formează cerere de intervenție nr. ...., înregistrată la Consiliu cu nr. (...)prin care admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației formulate de (...) SRL ca fiind: - prematur introdusă, cu încălcarea art. 8 alin. (5) din Legea nr. 101/2016; - formulată în scop vădit de tergiversare, în condițiile în care contestatoarea este prestatorul actual al serviciilor și singurul ofertant din cadrul procedurii anterioare, având interesul direct de a prelungi contractul existent. Prin contestația nr. 41/CNSC/25.09.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 67321/26.09.2025, formulată de către (...) SRL, (dosar nr. 3789/2025) cu sediul în (...), Pagina 1 din 44
înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având CUI ......, împotriva documentației de atribuire emisă de către (...) în calitate de autoritate contractantă, cu datele de identificare anterior menționate, privind aceeași procedură, se solicită printre altele suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea definitivă a prezentei contestații, în temeiul art. 22 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, pentru prevenirea unui prejudiciu grav si ireparabil. Pentru soluționarea unitară a contestațiilor, având în vedere că au fost formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, și pentru motive care țin de economie procedurală, Consiliul procedează la conexarea lor, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Contestațiile și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. , și pentru motive care țin de economie procedurală. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față conexate, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile formulate de către (...) S.R.L. și de către (...) S.R.L., care fac obiectul dosarelor nr. (...)/C7/2025 și nr. 1902/C7/2025, formulate documentației de atribuire aferentă procedurii organizate de către (...) în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect „(...)”. (...) SRL, cu titlu prealabil, solicită Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor accesul la dosarul achiziției, în considerarea art. 19 din Legea nr. 101/2016. I. Cerința privind returnarea inventarului moale la 24 de ore de la preluare este restrictivă Prevederea din Documentaţia de Atribuire (Caiet de sarcini / Specificații tehnice) care impune prestatorului obligația de a prelua inventarul moale murdar și de a preda rufele curate în termen de 24 de ore de la preluare, cu preluări și livrări zilnice, de luni până vineri, în intervalul orar 07:30–08:30, este, în opinia contestatoarei, una restrictivă, disproporționată și de natură să limiteze accesul operatorilor economici interesați la prezenta procedură de achiziție. Conform cerințelor impuse de autoritatea contractantă, inventarul moale murdar trebuie preluat zilnic, de luni până vineri, între orele 07:30 și 08:30, iar predarea rufelor curate trebuie efectuată în termen de 24 de ore de la preluare, tot zilnic, în același interval orar. Dacă transportul se realizează cu același autovehicul dotat cu barieră septică, această regulă se aplică fără excepție. Pagina 2 din 44
Prestatorul are obligația de a respecta programul de ridicare a lenjeriei murdare și programul de predare a lenjeriei curate stabilite de beneficiar, acestea desfăşurându-se zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar menționat. Astfel, în fiecare zi lucrătoare, prestatorul trebuie să preia lenjeria murdară și să predea lenjeria curată aferentă zilei precedente: luni se predau rufele preluate vineri, marți cele preluate luni, miercuri cele preluate marți, joi cele preluate miercuri, iar vineri cele preluate joi. Toate aceste operațiuni se realizează la sediul spitalului, în depozitul central de lenjerie, respectiv în zona desemnată pentru colectare și predare. Contestatoarea arată că autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiile fundamentale care guvernează materia achizițiilor publice – tratament egal, nediscriminare, transparență și proporționalitate. Conform legislației, cerințele din documentaţia de atribuire trebuie să fie justificate obiectiv, necesare și proporționale cu obiectul contractului. Impunerea unui termen de predare de 24 de ore, fără justificare obiectivă și fără posibilitatea unor măsuri alternative proporționale, constituie, potrivit contestatoarei, o barieră nejustificată la participare, care conduce la favorizarea operatorilor economici aflați în proximitatea fizică a spitalului. Aceasta reprezintă o formă de discriminare indirectă, contrară obligației autorității contractante de a asigura tratament egal și nediscriminatoriu tuturor participanților. Contestatoarea subliniază că principiile proporționalității și tratamentului egal, consacrate ca norme fundamentale în domeniul achizițiilor publice, sunt aplicabile inclusiv în ceea ce privește evaluarea cerințelor tehnice și a termenelor impuse prin Caietul de sarcini. În ceea ce privește obiectul achiziției, serviciile vizate de autoritatea contractantă privesc furnizarea de: – servicii de spălătorie pentru articole textile specifice activității medicale – proprietate a spitalului, respectiv lenjerii de pat (cearceaf plic, cearceaf de pat, față de pernă), uniforme pentru blocul operator, aleze, câmpuri operatorii, prosoape, cămăși de noapte, pijamale, halate molton, pilote, pături, perne, huse de saltea, uniforme pentru medici și personal auxiliar, albe și colorate; – servicii de spălătorie pentru articole textile specifice activității medicale – puse la dispoziție de prestator, respectiv lenjerii de pat, uniforme pentru bloc operator și câmpuri operatorii. Având în vedere caracterul excepțional al celei de-a doua categorii de servicii, analiza se raportează la cantitățile stabilite prin Caietul de Sarcini pentru serviciile de spălătorie aferente articolelor textile proprietate a spitalului, potrivit datelor prevăzute în Anexa 1 – Lista cantități și valori estimate, care menționează: o cantitate minimă pe contract subsecvent de 7.500 kg și maximă de 22.500 kg, o cantitate minimă pe acord-cadru de 22.500 kg și maximă de 360.000 kg, cu un preț unitar de 5,40 lei/kg, rezultând o valoare totală estimată a Pagina 3 din 44
acordului-cadru (pentru 48 de luni) între 121.500 lei și 1.944.000 lei fără TVA. Contestatoarea apreciază că impunerea termenului de 24 de ore pentru returnarea inventarului moale nu este susținută de nicio justificare tehnică, medicală sau logistică și nu ține cont de specificul activității de spălătorie, care presupune procese succesive de colectare, sortare, spălare, dezinfectare, uscare, călcare, ambalare și transport. Respectarea acestui termen, în forma impusă, presupune constrângeri logistice semnificative și costuri nejustificate, care depășesc rațiunea proporționalității și descurajează participarea operatorilor economici aflați la distanța de locația spitalului. Prin urmare, contestatoarea consideră că această cerință este nejustificată, disproporționată și discriminatorie, încălcând principiile transparenței, proporționalității și tratamentului egal. În consecință, se solicită modificarea documentației de atribuire prin eliminarea termenului de 24 de ore pentru returnarea inventarului moale și stabilirea unui termen rezonabil, raportat la natura și specificul serviciilor ce fac obiectul achiziției, pentru a asigura o participare reală și concurențială a tuturor operatorilor economici interesați. 1) Complexitatea procesului tehnologic Contestatoarea arată că, raportând cantitatea maximă estimată pentru o perioadă de 48 de luni (360.000 kg), rezultă un necesar mediu lunar de aproximativ 7.500 kg, respectiv un necesar mediu zilnic de circa 250 kg, în funcție de programul efectiv de livrări. Aceste cifre se referă exclusiv la componenta „proprietate spital”, la care se adaugă, în mod excepțional, cantitățile aferente articolelor textile puse la dispoziție de prestator. Contestatoarea precizează că articolele textile care fac obiectul procedurii nu pot fi tratate unitar din punct de vedere tehnologic, fiecare categorie având particularități specifice care influențează direct durata și complexitatea fluxului de spălare și finisare. Astfel, lenjeriile de pat, prosoapele, pijamalele și uniformele standard urmează cicluri industriale clasice de spălare și uscare. Aceste cicluri presupun parcurgerea etapelor de prespălare, spălare principală cu dezinfectare la temperaturi controlate, clătire și, după caz, apretare, cu o durată medie de 60–90 de minute pentru fiecare încărcătură. Ulterior, sunt necesare operațiunile de finisare – călcare, calandrare și ambalare – care prelungesc durata totală a procesului. În schimb, articolele voluminoase, precum păturile, pilotele, pernele sau husele de saltea, necesită tratamente distincte și nu pot fi procesate în același flux tehnologic cu lenjeriile standard. Acestea impun utilizarea unor echipamente speciale de mare capacitate, în special uscătoare industriale dedicate, care presupun timpi mult mai mari de uscare și finisare. Din cauza acestor particularități, articolele Pagina 4 din 44
voluminoase cresc considerabil durata medie de procesare per unitate de volum. O categorie distinctă o reprezintă articolele utilizate în blocul operator – aleze, câmpuri chirurgicale și uniforme specifice. Acestea trebuie supuse unor programe de spălare și dezinfectare speciale, respectând condiţii stricte de igienă și siguranță sanitară. Conform normativelor aplicabile și prevederilor Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1025/2000, ciclul tehnologic impune dezinfectarea chemo-termică la 70°C cu substanțe active sau dezinfectarea termică la 90°C pentru o durată minimă de 10 minute. Aceste cerințe sunt obligatorii din punct de vedere medical, iar respectarea lor conduce la prelungirea ciclului de spălare și limitează posibilitatea reducerii artificiale a timpilor de procesare. Din analiza cumulată a acestor categorii rezultă, în mod evident, că fluxul de spălare și livrare nu este unul uniform și simplu, ci un ansamblu complex de procese tehnologice distincte, fiecare având propriile durate, constrângeri și resurse specifice. În aceste condiţii, contestatoarea apreciază că impunerea unui termen unic și rigid de 24 de ore pentru predarea întregului volum de articole curate și dezinfectate nu are fundament obiectiv și nu reflectă realitatea tehnologică a prestării acestor servicii. Natura diversă a articolelor și succesiunea etapelor tehnologice fac imposibilă respectarea unui astfel de termen fără a compromite calitatea, igiena și siguranța procesului de spălare și dezinfectare. 2) Durata procesării și transportului Contestatoarea arată că, pe lângă diversitatea tehnologică a articolelor textile, trebuie avută în vedere și succesiunea completă a operațiunilor necesare pentru transformarea articolelor murdare în articole curate, dezinfectate și ambalate, gata de livrare către spital. Fluxul zilnic de activitate presupune, în mod concret, următoarele etape: - recepția și sortarea articolelor la sosirea în spălătorie, inclusiv separarea pe tipuri, culori și grad de contaminare; - spălarea propriu-zisă, cu durate variabile în funcție de tipul de articol și de ciclul aplicat – de la aproximativ 67 de minute pentru o șarjă standard în mașini centrifuge industriale, până la 90 de minute pentru articole cu cerințe speciale; - numărarea și controlul calității, urmate de întocmirea documentelor de expediție. Cumulat, aceste operațiuni însumează o durată medie de aproximativ 6 ore pentru un flux zilnic complet, fără a include timpii de transport. La acești timpi se adaugă durata transportului între sediul prestatorului și unitatea spitalicească. Având în vedere poziționarea geografică și condițiile reale de trafic – în special în intervalele orare de Pagina 5 din 44
vârf, 06:00–06:30 dimineața și 12:30–13:00 la prânz – durata transportului pe un singur sens este estimată la 50–70 de minute. Prin urmare, un transport tur-retur implică un interval total de aproximativ 1 oră și 40 de minute până la 2 ore și 20 de minute. Rezultă așadar că, în condiţii reale de lucru, pentru fiecare zi de activitate, fluxul complet de spălare, dezinfectare, finisare și livrare presupune între 8 și 9 ore de muncă efectivă, chiar și în ipoteza unei organizări optime a resurselor și echipamentelor disponibile. În aceste condiţii, contestatoarea apreciază că impunerea, prin Documentaţia de Atribuire, a unei obligații de predare în termen de 24 de ore a întregului volum de articole textile procesate este obiectiv nerealistă și restrictivă. Această cerință ignoră constrângerile fizice și temporale ale procesului tehnologic, precum și timpii inevitabili de transport, reducând astfel, în mod artificial, numărul operatorilor economici care pot participa și executa contractul. Având în vedere succesiunea completă a operațiunilor necesare pentru procesarea articolelor textile provenite din mediul spitalicesc și durata reală a transportului, devine evident, potrivit contestatoarei, că un operator care funcționează într-un singur schimb sau, cel mult, într- un schimb și jumătate, raportat la un program de lucru de 8 ore pe zi, nu are posibilitatea obiectivă de a respecta termenul de 24 de ore impus de spital. Această cerință elimină din start furnizori care, deși dispun de o capacitate tehnică și logistică ridicată, aptă să proceseze volume mari de articole textile, pot asigura în mod realist doar un termen de predare de 48 de ore. Contestatoarea mai arată că predarea la 48 de ore nu afectează în niciun fel activitatea spitalului, întrucât se efectuează colectări și livrări zilnice, ceea ce garantează un flux continuu de aprovizionare cu lenjerie curată. În plus, având în vedere că cele mai multe externări au loc în ziua de vineri, cea mai mare cantitate de textile este preluată în ziua de luni și returnată miercuri, fără a se produce sincope în stocurile unității sanitare. De asemenea, contestatoarea precizează că, în situația în care ar apărea un deficit punctual de articole textile, furnizorul poate acoperi acest necesar pe cheltuiala proprie, asigurând în permanență disponibilitatea zilnică a lenjeriei și a textilelor necesare blocului operator. În concluzie, condiția impusă prin documentaţia de atribuire privind termenul de 24 de ore este restrictivă și necorelată cu realitatea proceselor industriale de spălătorie, conducând la excluderea nejustificată a unor operatori economici care pot garanta, printr-o organizare eficientă a fluxului de lucru și livrări zilnice, satisfacerea neîntreruptă a necesarului spitalului. 3) Impactul asupra concurenței și principiul proporționalității Pagina 6 din 44
Cerința impusă de autoritatea contractantă privind predarea articolelor textile curate și dezinfectate într-un termen de 24 de ore de la preluare, în condiţii de ridicări și livrări zilnice în intervale orare fixe, generează efecte restrictive evidente asupra pieței și asupra posibilității reale de participare a operatorilor economici. În primul rând, această cerință creează o discriminare indirectă între operatorii economici aflați în imediata proximitate geografică a spitalului și cei situați la distanțe mai mari, deși aceștia din urmă pot dispune de infrastructuri tehnice superioare, capacități de procesare mai mari și experiență dovedită în domeniul serviciilor de spălătorie pentru unități medicale. Practic, condiția impusă conduce la favorizarea unui cerc restrâns de operatori locali, în detrimentul unei competiții deschise și reale, ceea ce contravine principiului egalității de tratament consacrat de legislația achizițiilor publice. În al doilea rând, termenul de 24 de ore nu reflectă un raport rezonabil între scopul urmărit (asigurarea disponibilității continue a articolelor textile pentru activitatea medicală) și mijloacele utilizate (impunerea unui termen rigid și uniform pentru toate tipurile de articole și volume). Această disproporționalitate este contrară principiului proporționalității, conform căruia cerințele autorității contractante trebuie să fie adecvate, necesare și justificate de obiective reale. Mai mult, în practică, soluția propusă de subscrisa prin intermediul Solicitării de Clarificare nr. CN1085231/00009 din 09 septembrie 2025 – respectiv stabilirea unui termen de 48 de ore pentru predarea articolelor procesate, coroborat cu obligația de a pune la dispoziția spitalului stocuri tampon de articole textile (lenjerii de pat, uniforme pentru bloc operator etc.) și, după caz, containere/cărucioare speciale pentru depozitare – asigură în egală măsură nevoile unității medicale, dar fără a restrânge participarea la procedură. Asta cu atât mai mult cu cât, chiar autoritatea contractantă, în Caietul de sarcini, la fila 8, impune ca livrarea – transportul și depozitarea – lenjeriei curate să se facă cu containere/cărucioare metalice special adaptate pentru transportul lenjeriei, acoperite cu huse textile care au fost în prealabil dezinfectate și spălate. Depozitarea lenjeriei curate se face într-un spațiu separat amenajat în zona curată, separat de zona murdară. Spațiul de depozitare este dotat cu rafturi etichetate și containere speciale pentru transport, dezinfectate în prealabil, pe care se așază lenjeria curată, precum și celelalte articole. Lenjeria curată și celelalte articole se ambalează pentru transport în saci noi de polietilenă și pe umerașe. Containerele cu lenjerie curată sunt acoperite cu huse care au fost în prealabil dezinfectate și spălate. Transportul lenjeriei curate către beneficiar se face cu autovehicule destinate special acestui scop, prevăzute cu lift, rampă sau platformă hidraulică, în cărucioare curate, protejate cu saci textili care au fost Pagina 7 din 44
spălați, curățați și dezinfectați înainte de fiecare utilizare. Este interzis transportul în același autovehicul simultan a rufelor curate și a celor murdare. Transportul simultan al rufelor murdare și al rufelor curate poate fi efectuat doar atunci când autovehiculul este dotat cu un perete separator. În cazul contestatoarei, livrarea se face în mod obișnuit în cărucioare prevăzute cu rafturi supraetajate pentru sortimente de lenjerie, special concepute pentru transportul și depozitarea articolelor textile curate, dotate și acoperite cu huse textile de protecție care se spală, curăță și dezinfectează în cadrul procesului de spălare după fiecare utilizare. Impunerea unui astfel de program de livrare prin Caietul de sarcini, în mod nejustificat, are ca efect restrângerea concurenței între operatorii economici, prin filtrarea acestora după criterii geografice, aspect interzis în mod explicit prin norma legală de la art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, conform căreia „Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici”. În loc să prevadă o astfel de cerință excesivă în documentaţia de achiziție, autoritatea contractantă ar fi trebuit să prevadă, în organizarea aparatului propriu, un mecanism prin care să păstreze un stoc minim de produse, pus la dispoziție în mod gratuit de către operatori, în magazia proprie, sau orice altă alternativă în acest sens, asigurând astfel funcționarea instituției pentru o perioadă rezonabilă de timp sau în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale când nu se lucrează. O astfel de abordare servește mai eficient interesele autorității contractante și este, de asemenea, în concordanță cu criteriul de atribuire ales, respectiv prețul cel mai scăzut. Pentru a permite accesul cât mai multor operatori economici la procedură, cu respectarea principiului egalității și al proporționalității, prin impunerea unui termen de livrare realist, care să nu determine restrângerea concurenței între operatorii economici prin filtrarea acestora după criterii geografice, autoritatea contractantă trebuie să elimine această cerință nejustificată („preluarea inventarului moale murdar și predarea rufelor curate în termen de 24 ore de la preluare, cu preluări/livrări zilnice, luni–vineri, interval orar 07:30–08:30”), disproporționată și restrictivă, și să modifice programul/graficul de livrări în felul următor: Preluarea și predarea inventarului moale și a echipamentului de lucru de către operator se va face: - zilnic, de luni până sâmbătă inclusiv, cu excepția sărbătorilor legale; - preluarea rufelor murdare și predarea rufelor curate se va face zilnic, de luni până sâmbătă (cu excepția zilei de duminică), în intervalul orar 07:30–08:30; Pagina 8 din 44
- livrarea și predarea articolelor textile curate se va face în următoarea zi prevăzută pentru livrare, în termen de 48 de ore de la momentul ridicării/preluării lor murdare; - la cererea autorității contractante, operatorul, pe cheltuiala sa, va pune la dispoziția acesteia: (i) un stoc suficient de articole textile care să suplinească cantitățile ce urmează a fi scoase din grafic, precum și cele aferente zilelor nelucrătoare (sâmbătă, duminică sau sărbători legale); și/sau (ii) containere sau cărucioare prevăzute cu rafturi supraetajate pentru sortimente de lenjerie, special concepute pentru transportul și depozitarea articolelor textile curate, dotate și acoperite cu huse textile de protecție care se spală, curăță și dezinfectează în cadrul procesului de spălare după fiecare utilizare. Implementarea acestui grafic/program, care nu afectează continuitatea serviciilor medicale, este confirmată de utilizarea acestei modalități de livrare/ridicare și în relația cu alte spitale județene și de urgență la nivel național, cu care contestatoarea are o experiență de colaborare, respectiv: - Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”; - Spitalul Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași; - Spitalul Județean de Urgență Slobozia; - Maternitatea Filantropia; - Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”; - Maternitatea Polizu; - Spitalul Județean de Urgență Alexandria; - Spitalul Județean de Urgență Bihor – Oradea, care are o capacitate de 1.946 paturi și peste 48 de specializări. Menținerea în forma actuală a graficului de livrări impus de Autoritate are ca efect limitarea nejustificată a concurenței și încălcarea principiilor fundamentale ale legislației în domeniul achizițiilor publice. II. Neconcordanța dintre caracterul excepțional al serviciilor de spălătorie pentru articole textile specifice activității medicale – puse la dispoziție de prestator și cantitățile estimate Un alt viciu major al documentației de atribuire rezultă din modul în care autoritatea contractantă a descris și cuantificat serviciile care fac obiectul achiziției. Conform caietului de sarcini, se disting două categorii de servicii. Prima categorie o reprezintă serviciile de spălătorie pentru articole textile specifice activității medicale – proprietate a spitalului, care au caracter regulat și permanent și vizează întreaga gamă de articole utilizate zilnic în activitatea medicală, precum lenjerii de pat, uniforme, prosoape, pijamale, articole de bloc operator, pături, pilote sau perne. A doua categorie se referă la serviciile de spălătorie pentru articole textile puse la dispoziție de prestator, cu caracter suplimentar și excepțional, a căror activare este prevăzută doar „pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale în contextul unor situații excepționale, precum epidemii, accidente colective, avarii sau întârzieri în procesare”. Pagina 9 din 44
Rezultă că serviciile din cea de-a doua categorie nu au caracter regulat, ci sunt concepute ca măsuri de rezervă și siguranță pentru situații limită, a căror apariție nu poate fi previzionată cu precizie și care nu pot fi asimilate fluxului normal al activității medicale. Totodată, din formularea obiectului achiziției reiese că aceste servicii nu au o frecvență constantă. Cu toate acestea, autoritatea contractantă a stabilit în Anexa nr. 1 – Lista cantități și valori estimate – cantități identice pentru cele două categorii de servicii, respectiv un minim de 22.500 kg și un maxim de 360.000 kg pentru întreg acordul-cadru, ca și cum serviciile excepționale ar urma să fie prestate în același volum și cu aceeași frecvență ca serviciile curente. Autoritatea a estimat astfel că volumul serviciilor cu caracter excepțional va fi egal cu volumul serviciilor curente, aspect nejustificat și lipsit de fundament obiectiv. Se constată o contradicție internă a documentației de atribuire: deși serviciile privind punerea la dispoziție de articole textile de către prestator sunt calificate expres ca fiind destinate unor situații excepționale, autoritatea contractantă a stabilit pentru acestea un volum identic cu cel aferent serviciilor permanente și curente, contrar chiar rațiunii invocate de aceasta. Estimarea unor cantități egale pentru servicii excepționale și pentru servicii curente constituie o supraestimare artificială și nerealistă, întrucât este evident că situațiile excepționale nu pot genera, pe durata acordului-cadru, un volum echivalent cu activitatea zilnică și predictibilă a unității sanitare. O astfel de abordare denaturează valoarea reală a contractului, contrar principiului transparenței prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016, întrucât operatorii economici sunt obligați să își fundamenteze ofertele pe scenarii nerealiste, cu impact direct asupra prețului și asupra fezabilității execuției. Prin impunerea unor cantități exagerate pentru servicii cu caracter excepțional, se încalcă și principiul proporționalității, prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016, întrucât sarcina impusă ofertanților depășește limitele rezonabile necesare pentru acoperirea nevoilor reale ale autorității contractante. Documentaţia de atribuire, în forma actuală, generează un dezechilibru major între obiectivele procedurii și cerințele impuse participanților, afectând egalitatea de tratament a operatorilor economici și legalitatea achiziției. Totodată, includerea unor cantități egale pentru serviciile recurente și pentru serviciile cu caracter excepțional determină denaturarea prețului real al achiziției, întrucât autoritatea contractantă a estimat eronat necesarul efectiv și valoarea totală a contractului, recurgând la o supraevaluare artificială prin tratarea unor situații excepționale ca fiind echivalente cu cele curente. Pagina 10 din 44
Prin stabilirea unor cantități identice pentru serviciile recurente și pentru cele excepționale, documentaţia creează premisa utilizării, încă din prima zi a contractului, a articolelor închiriate, la un preț majorat cu aproximativ 33% față de cel aplicabil lenjeriei aflate în proprietatea spitalului. III. Analiza prevederilor caietului de sarcini și a anexelor aferente evidențiază o serie de erori și neconcordanțe majore, cu impact direct asupra legalității și transparenței procedurii de atribuire. În esență, autoritatea contractantă: - a impus condiţii tehnice nerealiste și disproporționate, stabilind un termen de predare de 24 de ore indiferent de complexitatea fluxului tehnologic, de volumul activității și de constrângerile logistice, ceea ce restrânge în mod nejustificat concurența; - a stabilit cantități identice pentru serviciile cu caracter permanent și pentru cele excepționale, contrar propriei motivări din caietul de sarcini, generând o supraestimare artificială și nerealistă a necesarului; - a creat premisele utilizării articolelor închiriate încă din prima zi a contractului, la un preț superior cu aproximativ 33% față de cel aplicabil lenjeriei aflate în proprietatea spitalului, fapt ce conduce la denaturarea prețului real al achiziției și la inducerea în eroare a ofertanților în fundamentarea ofertelor; - a elaborat o documentație neunitară, cu contradicții interne între prevederile caietului de sarcini și anexele aferente, afectând grav predictibilitatea și transparența procedurii. În aceste condiţii, Documentaţia de Atribuire, în forma actuală, nu respectă principiile fundamentale ale achizițiilor publice consacrate de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv principiile transparenței, tratamentului egal, nediscriminării și proporționalității, impunând operatorilor economici sarcini excesive și nerezonabile, cu impact direct asupra concurenței și asupra utilizării eficiente a fondurilor publice. Astfel, contestatoarea consideră că se impune, așadar, remedierea documentației de atribuire prin eliminarea prevederilor restrictive, corectarea estimărilor cantitative și ajustarea cerințelor tehnice în raport cu realitățile obiective ale serviciilor solicitate. La 21.09.2025, (...) SRL, formează cerere de intervenție nr. 32/CNSC/22.09.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. (...)prin care admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației formulate de (...) SRL. Intervenienta solicită respingerea contestației depuse de (...) SRL, susținând că aceasta a fost depusă prematur, înainte de expirarea termenului legal pentru răspunsurile la clarificările transmise autorității contractante. Potrivit legii, termenul de formulare a contestației curge de la data primirii răspunsului la clarificări, iar la momentul depunerii contestației, acest termen nu era împlinit, Spitalul (...) având termen până la 27 septembrie 2025 pentru transmiterea răspunsurilor. Pagina 11 din 44
De asemenea, SC (...) SRL arată că (...) SRL este prestatorul actual al serviciilor și unicul ofertant din procedura anterioară, având interesul de a întârzia derularea noii licitații pentru a-și prelungi contractul existent. În concluzie, societatea intervenientă consideră că plângerea a fost introdusă nejustificat și cu scop dilatoriu, solicitând admiterea intervenției și respingerea contestației ca prematur formulată. Prin adresa nr. 33/CNSC/2025/21.09.2025, înregistrat la Consiliu cu nr. 65869/22.09.2025, în calitate de operator economic interesat, a formulat o completare la cererea de intervenție înregistrată cu nr. 32/CNSC/2025 din data de 22.09.2025, în cadrul dosarului nr. (...)/2025, referitor la contestația formulată de (...) SRL împotriva documentației de atribuire aferente procedurii CN1085231 organizată de (...). Având în vedere depunerea unei contestații în cadrul procedurii, SC (...) SRL a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 101/2016, procedura de atribuire poate fi suspendată doar în baza unei decizii formale emise de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, ca urmare a unei cereri exprese formulate în acest sens de către contestator. În absența unei astfel de solicitări și a unei decizii explicite de suspendare, procedura se desfășoară în continuare conform calendarului stabilit, în condiţii de legalitate deplină. SC (...) SRL a menționat că această observație este formulată cu scopul de a contribui la buna desfășurare a procedurii și la evitarea eventualelor interpretări eronate ale cadrului legal aplicabil. Societatea a menținut în integralitate argumentele formulate în cererea de intervenție inițială, cu privire la caracterul prematur al contestației formulate de (...) SRL, și a reiterat faptul că termenul legal de răspuns la solicitările de clarificări formulate de către operatorii economici, inclusiv de către aceasta, nu a expirat la momentul înregistrării contestației (15.09.2025). SC (...) SRL a arătat că este important ca CNSC să permită derularea normală a procedurii de atribuire, până la expirarea termenului legal pentru răspunsurile autorității contractante, întrucât doar în acel moment se poate evalua dacă există sau nu deficiențe în documentaţia de atribuire. Societatea a precizat că orice intervenție anterioară creează un risc de blocaj nejustificat și de încurajare a unor practici procesuale speculative. SC (...) SRL a arătat că respectă etapele procedurale și cadrul legal prevăzut de legislația în vigoare, în special de Legea nr. 101/2016 și Legea nr. 98/2016. În ipoteza în care răspunsul autorității contractante la cererea de clarificări formulată de SC (...) SRL nu va fi în conformitate cu principiile legalității, transparenței și proporționalității, prevăzute de art. 2 alin. (2) Pagina 12 din 44
și art. 134 din Legea nr. 98/2016, societatea a arătat că își menține dreptul de a formula, în condițiile legii, o contestație proprie, în termen de maximum 10 zile de la luarea la cunoștință a răspunsului, în conformitate cu art. 8 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016. SC (...) SRL a arătat că, în urma analizei contestației formulate de (...) SRL la data de 15.09.2025, aceasta nu conține un capăt de cerere expres prin care să se solicite suspendarea procedurii de atribuire în temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016. Societatea a arătat că nu se invocă existența unui prejudiciu iminent și nu se formulează cererea formală de suspendare a derulării procedurii până la soluționarea contestației. SC (...) SRL a menționat că, în lipsa unei cereri exprese de suspendare formulate de către contestator, cadrul legal aplicabil nu prevede posibilitatea suspendării procedurii din oficiu. Aceasta a arătat că omisiunea este relevantă, deoarece indică faptul că nici contestatoarea, deși nu a așteptat scurgerea termenului de răspuns la clarificări, nu consideră justificată blocarea imediată a licitației. Societatea a arătat că autoritatea contractantă are dreptul să continue derularea procedurii conform calendarului inițial, până la momentul în care CNSC va emite o decizie pe fond. În concluzie, SC (...) SRL a arătat că nu se impune suspendarea procedurii, ci că aceasta trebuie să își continue parcursul normal până la expirarea termenelor legale pentru clarificări, iar orice analiză a contestației să se realizeze doar după această etapă. Societatea a solicitat ca CNSC să analizeze cu prioritate inadmisibilitatea contestației ca fiind prematur introdusă și să permită autorității contractante să răspundă în termenul legal tuturor clarificărilor adresate, urmând ca eventualele neconformități să fie soluționate ulterior, dacă acestea se mențin. SC (...) SRL a precizat că, prin cererea de intervenție și completările formulate, nu urmărește să aglomereze activitatea Consiliului sau să interfereze în procesul de soluționare a contestației, ci să susțină ca procedurile de achiziție publică să își urmeze cursul firesc și legal, iar eventualele deficiențe să fie remediate în mod natural, pe măsura clarificărilor și etapelor procedurale, fără blocaje artificiale sau intervenții premature. Societatea a arătat că își păstrează dreptul de a recurge la căile legale de atac, dar consideră că acestea trebuie utilizate doar atunci când aspectele neconforme devin certe și nu mai pot fi corectate prin remediile administrative uzuale. SC (...) SRL a formulat aceste precizări cu respect față de autoritatea și activitatea Consiliului și cu convingerea că o procedură concurențială corectă servește în mod egal interesul operatorilor Pagina 13 din 44
economici, al autorității contractante și al beneficiarilor finali ai serviciilor ce fac obiectul achiziției. Prin punctul său de vedere nr. 475/25.09.2025, înregistrat la Consiliu cu nr. 67450/26.09.2025, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, pentru argumentele expuse în continuare. Autoritatea contractantă arată că prevederile privind notificarea prealabilă din Legea nr. 101/2016 au fost abrogate prin OUG nr. 45/2018, astfel că nu mai există obligația de notificare și răspuns prealabil. Contestatoarea a solicitat clarificări la 09.09.2025, iar autoritatea a publicat răspunsul în SEAP la 25.09.2025, după avizul ANAP. Contestația este considerată prematur formulată, deoarece răspunsul la clarificări nu fusese încă emis la momentul depunerii acesteia. Întreaga documentație a fost verificată de ANAP, fără a se dispune măsuri de remediere. 1) Autoritatea contractantă a arătat că necesitatea returnării inventarului moale în termen de 24 de ore de la preluare derivă din nevoile reale ale instituției și din specificul activității medicale desfășurate. Potrivit acesteia, scopul prestării serviciilor solicitate este clar definit în Caietul de sarcini, unde se menționează că acestea au o importanță esențială pentru buna funcționare a spitalului și pentru asigurarea siguranței pacienților și a personalului medical. Se subliniază că prin respectarea termenului de 24 de ore se asigură prevenirea infecțiilor nosocomiale, respectarea normelor de igienă și reglementărilor sanitare, menținerea confortului pacienților și asigurarea suportului logistic necesar activității medicale continue. A explicat că este o unitate sanitară cu paturi care funcționează în regim permanent, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, desfășurând activități medicale continue, cu internări și externări zilnice, și nu doar vinerea, așa cum a afirmat contestatoarea. Specificul activității impune utilizarea intensivă a materialelor textile medicale — lenjerii de pat, cearceafuri, prosoape, pijamale, halate — în special pentru pacienții imunodeprimați, a căror așternuturi trebuie schimbate frecvent. În cadrul unității funcționează cinci blocuri operatorii în care se efectuează zilnic, în medie, cinci operații, iar în anumite cazuri se realizează și transplanturi, situație care determină un consum semnificativ mai mare de articole moi decât în condiții normale. De asemenea, autoritatea contractantă a arătat că nu dispune de stocuri suficiente de materiale textile care să permită prelungirea termenului de returnare la 48 de ore, fără a risca afectarea actului medical. Contaminarea constantă, consumul ridicat de articole textile și necesitatea înlocuirii frecvente a acestora reprezintă motive obiective care justifică menținerea termenului de 24 de ore. Totodată, spațiul Pagina 14 din 44
destinat activității de spălătorie din incinta spitalului este redus, fiind reprezentat de doar două containere, fapt ce nu permite depozitarea lenjeriei curate sau murdare pentru perioade îndelungate. Astfel, termenul stabilit pentru predare și preluare într-un interval de 24 de ore este justificat și prin lipsa capacităților de depozitare. A solicitat Consiliului să aibă în vedere, la momentul pronunțării unei decizii, că inclusiv din argumentele contestatoarei privind complexitatea procesului tehnologic reiese că termenul de 24 de ore este rezonabil. Contestatoarea însăși a recunoscut că durata unui ciclu complet de spălare este de aproximativ 67 de minute pentru o șarjă standard și până la 90 de minute pentru articolele speciale, iar fluxul complet de spălare, dezinfectare, finisare și livrare implică 8-9 ore de activitate efectivă, în condițiile unei organizări optime a resurselor și echipamentelor. În acest context, singurul inconvenient invocat ar fi numărul mare de beneficiari ai serviciului, ceea ce îngreunează onorarea tuturor contractelor asumate de contestatoare, dar acest aspect nu poate constitui un motiv de modificare a cerințelor tehnice din documentația de atribuire. A subliniat, de asemenea, că duratele și constrângerile prezentate de contestatoare reprezintă simple opinii, nesusținute de documente care să ateste imposibilitatea obiectivă de a realiza obiectul contractului în termenul stabilit. Lipsa dotării corespunzătoare cu echipamente de mare capacitate, posibil cauzată de implicarea excesivă a operatorului în mai multe contracte, nu poate justifica modificarea Caietului de sarcini. În concluzie, autoritatea contractantă a considerat termenul de 24 de ore pentru preluarea și returnarea inventarului moale ca fiind justificat, necesar și esențial pentru asigurarea igienei, siguranței medicale și continuității activității spitalului, calificând critica formulată de contestatoare drept neîntemeiată. 2) Autoritatea contractantă a arătat că criticile formulate de contestatoare privind durata procesării și transportului se raportează, de asemenea, la termenul de 24 de ore, cu privire la care aceasta a precizat că este justificat și esențial. Modificarea termenului în sensul maximizării perioadei de timp ar fi de natură să prejudicieze activitatea desfășurată de către autoritatea contractantă. Autoritatea contractantă a solicitat respectuos să se observe faptul că, în realitate, contestatoarea nu cunoaște documentaţia de atribuire, evocând critici cu privire la anumite aspecte care nu se regăsesc în prezenta procedură, vizând probabil alte proceduri desfășurate de alte autorități contractante. De asemenea, autoritatea a arătat că, deși contestatoarea menționează dispozițiile prevăzute de documentaţia de atribuire, respectiv faptul că preluarea rufelor murdare și predarea celor curate trebuie să se realizeze zilnic (de luni până vineri) în intervalul 07:30– 08:30, aceasta formulează critici prin raportare la orele de vârf (06:00– Pagina 15 din 44
06:30 dimineața și 12:30–13:00 la prânz), aspecte care nu au legătură cu prevederile caietului de sarcini. Mai mult, autoritatea contractantă, prin documentaţia de atribuire, stabilește în mod expres necesitatea efectuării unei singure operații de transport zilnic, de luni până vineri, în cadrul căreia operatorul economic, folosind un autovehicul cu barieră septică, preia rufele murdare și predă cele curate. Alegațiile contestatoarei privind necesitatea efectuării transportului tur-retur sunt considerate vădit nefondate și fără corelare cu documentaţia de atribuire. Autoritatea contractantă a solicitat respectuos să se observe că jurisprudența CNSC depusă de către contestatoare nu prezintă identitate cu prezenta cauză, întrucât, prin documentaţia de atribuire, nu se stabilește necesitatea a trei livrări zilnice, ci a unei singure livrări la 24 de ore. Din acest motiv, nu poate exista similaritate între cauze. În ceea ce privește poziția geografică și distanța dintre sediul autorității contractante și sediul operatorului economic, contestatoarea a arătat că durata transportului ar fi între o oră și 40 de minute și două ore și 20 de minute, considerând că se produce o discriminare indirectă între operatorii economici aflați în proximitatea spitalului și cei situați la distanțe mai mari. Autoritatea contractantă a arătat că, potrivit datelor din Google Maps, distanța dintre cele două sedii este de aproximativ 11 kilometri, fiind necesar, în medie, pentru a ajunge la ora 07:30, un interval de timp cuprins între 16 și 50 de minute, iar pentru ora 08:30, între 18 și 55 de minute, ceea ce este mai mult decât rezonabil. De asemenea, s-a menționat că însăși contestatoarea a arătat că furnizează servicii de spălătorie inclusiv în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bihor – Oradea, motiv pentru care cei 11 kilometri nu pot fi considerați o distanța îndelungată ce nu ar putea fi parcursă într-un interval de 24 de ore. În ceea ce privește propunerea de modificare a programului sau graficului de livrări, autoritatea contractantă a solicitat Consiliului să observe faptul că contestatoarea încearcă să stabilească un program care să o favorizeze în cadrul procedurii, adăugând o nouă zi pe săptămână, respectiv ziua de sâmbătă, pentru a-și desfășura activitatea. Autoritatea a considerat că o astfel de propunere restrânge concurența între operatorii economici, prin stabilirea activității într-o zi nelucrătoare. În legătură cu experiența invocată de contestatoare cu alte autorități contractante – unități sanitare – autoritatea contractantă a solicitat respectuos ca aceste afirmații să nu fie luate în calcul, întrucât sunt complet neîntemeiate și nu au fost puse la dispoziție dovezi justificative. Autoritatea contractantă a precizat că, chiar și în situația în care afirmațiile contestatoarei ar avea suport în realitate, exemplele oferite cu privire la alte autorități contractante nu au relevanță în prezenta cauză, Pagina 16 din 44
întrucât stocurile și necesitățile diferă de la o instituție la alta, iar caietele de sarcini sunt întocmite în acord cu nevoile fiecărei autorități contractante, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile. În acest context, autoritatea contractantă a arătat că nu se poate aprecia că graficul de lucrări propus de contestatoare este unul general valabil și că acesta s-ar putea aplica în mod similar activității desfășurate în cadrul Spitalului Clinic (...). Contestatoarea a susținut că termenul de 24 de ore restrânge concurența între operatorii economici și că cerința este nejustificată, disproporționată și restrictivă. Cu toate acestea, autoritatea contractantă a arătat că, dimpotrivă, propunerea de modificare a graficului formulată de contestatoare, prin prelungirea acestuia cu o zi – și anume sâmbăta – conduce la apariția unei proceduri neconcurențiale și neproporționale. În concluzie, autoritatea contractantă a considerat că aceste critici sunt vădit neîntemeiate, intervalul orar stabilit pentru predarea și preluarea rufelor fiind rezonabil și respectând principiul egalității de tratament între operatorii economici, inclusiv contestatoarea aflându-se în proximitatea autorității contractante. 3) Autoritatea contractantă a arătat, cu privire la critica referitoare la neconcordanța dintre caracterul excepțional al serviciilor de spălătorie pentru articole textile specifice activității medicale — puse la dispoziție de prestator — și cantitățile estimate, că atât în Anexa nr. 1 „Lista cantități și valori estimate”, cât și în specificațiile tehnice din pagina 5 a Caietului de sarcini se menționează în mod expres faptul că valorile estimate sunt orientative și nu limitează ofertarea. Totodată, în același caiet de sarcini este precizat că, „pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale și în contextul unor situații excepționale (epidemii, accidente colective, avarii, întârzieri de procesare etc.), autoritatea contractantă solicită ca operatorul economic să poată pune la dispoziție, la cerere, în custodie: lenjerii de pat, uniforme pentru bloc operator și alte articole similare”. Autoritatea contractantă a subliniat că interpretarea făcută de contestatoare, potrivit căreia stabilirea acelorași cantități pentru serviciile excepționale și pentru cele uzuale ar indica faptul că acestea ar urma să fie prestate în același volum și cu aceeași frecvență, este complet neîntemeiată și eronată. Situațiile excepționale, inclusiv cele enumerate cu titlu exemplificativ în documentație, se caracterizează prin împrejurări în care activitatea autorității ar fi serios afectată sau destabilizată, iar raportarea la cantitățile serviciilor uzuale reprezintă doar o referință realistă și rezonabilă, menită să asigure diligența necesară pentru continuitatea activității medicale. Autoritatea a exemplificat această justificare prin situația generată de epidemia COVID-19, când activitatea medicală s-a intensificat considerabil, fiind necesară mobilizarea tuturor resurselor, atât umane, cât și logistice, pentru asigurarea îngrijirii pacienților. În acest context, Pagina 17 din 44
autoritatea a arătat că experiența unei astfel de perioade a demonstrat necesitatea unei planificări atente și a includerii în acordurile-cadru a tuturor elementelor ce pot deveni esențiale în situații excepționale, astfel încât serviciul contractat să fie suficient, conform și capabil să susțină activitatea medicală fără întreruperi. Referitor la criticile privind pretinsa denaturare a prețului real și supraestimare artificială, autoritatea contractantă a arătat că, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, are obligația de a preciza în documentele achiziției valoarea estimată și cantitățile maxime care ar putea face obiectul acordului-cadru și al contractelor subsecvente. Prin urmare, simpla includere a unor estimări nu echivalează cu dublarea efectivă a serviciilor, ci doar stabilește o limită maximală posibilă, menită să acopere eventualele situații excepționale, rare, dar posibile. De asemenea, autoritatea contractantă a respins susținerile contestatoarei privind o presupusă „supraestimare artificială și nerealistă”, arătând că, dimpotrivă, experiența practică a demonstrat că în situații excepționale necesarul este mai mare decât cel curent. Aceasta este și rațiunea pentru care documentațiile de atribuire ale diferitelor autorități contractante, deși au obiecte de achiziție similare, nu sunt identice, ci sunt adaptate nevoilor specifice fiecărei instituții. În urma solicitărilor de clarificări formulate, autoritatea contractantă a completat documentaţia de atribuire, stabilind un termen de cinci zile pentru punerea la dispoziție a articolelor textile de către prestator în situații excepționale, termen care anterior nu era prevăzut. Răspunsul oficial a fost publicat în SEAP la data de 25.09.2025, ulterior obținerii avizului conform necondiționat din partea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), cu respectarea termenelor stabilite în documentaţia de atribuire. În concluzie, autoritatea contractantă a apreciat că toate criticile formulate de contestatoare sunt vădit neîntemeiate și a solicitat respingerea acestora. 4) Pe cale de consecință, autoritatea contractantă a reiterat faptul că întreaga documentație de atribuire aferentă procedurii a făcut obiectul controlului ex-ante exercitat de Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), ceea ce constituie o garanție suficientă a legalității și temeiniciei acesteia. A subliniat că documentaţia de atribuire a fost întocmită în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și adaptată nevoilor specifice ale instituției, fără ca cerințele incluse să fie restrictive, discriminatorii, neconcurențiale sau neproporționale. În ceea ce privește termenul de 24 de ore stabilit pentru preluarea și predarea articolelor textile, autoritatea contractantă a arătat că acesta poate fi respectat de către orice operator economic participant care dispune de echipamentele și mijloacele tehnice necesare îndeplinirii corespunzătoare a obiectului contractului. Pagina 18 din 44
De asemenea, autoritatea a precizat că nu se poate vorbi despre o favorizare a unor operatori economici aflați în proximitatea Spitalului Clinic (...), întrucât chiar contestatoarea se află la o distanța de aproximativ 11 kilometri de locația spitalului, distanța considerată rezonabilă și care nu creează un avantaj concurențial. Referitor la estimarea cantităților pentru situațiile excepționale, autoritatea contractantă a arătat că stabilirea acestora la nivelul cantităților curente nu reprezintă o supraevaluare, ci o măsură rezonabilă, având în vedere că, în contextul activităților medicale, evenimentele excepționale determină întotdeauna un consum sporit de articole textile. În concluzie, autoritatea contractantă a solicitat respectuos respingerea contestației formulate de către operatorul economic ca fiind neîntemeiată. Totodată, autoritatea a menționat că a observat pe portalul oficial al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (portal.cnsc.ro) faptul că, în prezentul dosar, la secțiunea „Detalii”, figurează o cerere de intervenție, o cerere de completare și o altă cerere formulate de societatea (...) SRL. Autoritatea a precizat că toate aceste cereri i-au fost comunicate la data de 25.09.2025, urmând ca acestea să fie analizate și să fie formulat un punct de vedere în termenul legal. Totodată, transmite și răspunsul consolidat nr. 15925/22.09.2025. Prin adresa nr. 70022/(...)/3789/C7/08.10.2025, Consiliul solicită contestatoarei, în temeiul art. 15 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, un punct de vedere asupra măsurilor de remediere dispuse de autoritatea contractantă. Prin adresa nr. 70023/(...)/3789/C7/08.10.2025, Consiliul solicită autorității contractante, în temeiul art. 20 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, punctul său de vedere cu privire la excepția prematurității contestației (...) SRL invocată de către (...) IMPEX SRL. Prin adresa nr. 1390/09.10.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 70900/10.10.2025, contestatoarea a formulat un punct de vedere prin care a invocat excepția tardivității cererii de intervenție accesorii depuse de operatorul economic (...) SRL. În susținerea acestei excepții, contestatoarea a arătat că, potrivit art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul pentru formularea și comunicarea cererii de intervenție este de 10 zile de la data publicării contestației în SEAP, termen cu caracter imperativ și absolut. În speță, contestația a fost publicată în SEAP la data de 29.09.2025, dată de la care a început să curgă termenul legal de 10 zile. Conform informațiilor disponibile pe site-ul CNSC, cererea de intervenție a operatorului (...) SRL a fost înregistrată cu nr. 65862/22.09.2025, însă nu a fost comunicată contestatoarei, deși legea prevede în mod expres obligația comunicării către toate părțile. Pagina 19 din 44
Contestatoarea a arătat că neîndeplinirea acestei obligații atrage decăderea din dreptul de a formula cererea, conform art. 185 alin. (1) C.proc.civ., și a solicitat, în consecință, admiterea excepției tardivității și respingerea cererii de intervenție ca tardiv formulată. În ceea ce privește excepția pre maturității contestației, invocată prin intervenție, contestatoarea a arătat că, deși nu i-a fost comunicată intervenția și nu cunoaște toate elementele de fapt și de drept invocate, contestația a fost formulată împotriva documentației de atribuire, nu împotriva răspunsului la clarificări. Contestatoarea a menționat că anunțul de participare a fost publicat la 04.09.2025, iar contestația a fost depusă în termenul legal de 10 zile, conform art. 8 din Legea nr. 101/2016. Întrucât autoritatea contractantă nu a răspuns la solicitarea de clarificări până la expirarea termenului legal, petenta a fost îndreptățită să depună contestația pentru a-și conserva drepturile. Prin urmare, excepția pre maturității este considerată neîntemeiată. Referitor la răspunsul consolidat al autorității contractante, înregistrat sub nr. 15925 din 22.09.2025, contestatoarea a arătat că acesta nu constituie o măsură de remediere, întrucât, potrivit art. 9 din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă poate adopta măsuri de remediere în termen de 3 zile de la primirea contestației, iar acestea trebuie comunicate tuturor operatorilor economici și publicate în SEAP. Contestatoarea a concluzionat că, în cauză, nu au fost adoptate măsuri de remediere în termenul legal și că cererea de intervenție accesorie a (...) SRL trebuie respinsă ca tardiv formulată, iar excepția pre maturității contestației trebuie considerată nefondată. În speță, răspunsul consolidat al autorității contractante, având numărul de înregistrare 15925 din data de 22.09.2025, a fost publicat în SEAP la data de 23.09.2025, în condițiile în care contestația formulată de societatea (...) SRL a fost primita de către autoritatea contractantă la data de 15.09.2025, fapt ce reiese din corespondența electronică transmisă de contestatoare către (...). Contestatoarea a arătat că, deși autoritatea contractantă a formulat un răspuns consolidat, prin răspunsurile oferite la punctele 1 și 2, aceasta nu a remediat deficiențele și neconcordanțele semnalate anterior în contestație. Contestatoarea a susținut că aceste răspunsuri nu pot fi calificate drept măsuri de remediere, în sensul Legii nr. 101/2016, întrucât nu vizează modificarea efectivă a documentației de atribuire și nu conduc la eliminarea aspectelor restrictive și disproporționate invocate. Totodată, contestatoarea a solicitat Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să constate că, ulterior publicării răspunsului consolidat, autoritatea contractantă nu a emis nicio erată la documentaţia de atribuire, ceea ce confirmă faptul că aceasta a rămas neschimbată, în pofida aspectelor critice semnalate. Pagina 20 din 44
Contestatoarea a reiterat faptul că documentaţia de atribuire, în forma sa actuală, nu respectă principiile fundamentale ale achizițiilor publice, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv transparența, tratamentul egal, nediscriminarea și proporționalitatea. În opinia acesteia, cerințele tehnice și condițiile impuse prin caietul de sarcini sunt excesive, nerezonabile și nejustificate obiectiv, având un efect direct de restrângere a concurenței și de distorsionare a pieței. Contestatoarea a subliniat că aceste cerințe creează un cadru restrictiv pentru participarea operatorilor economici, afectând egalitatea de tratament și accesul liber la procedură, și determinând totodată o utilizare ineficientă a fondurilor publice. În consecință, (...) SRL a arătat că își menține în integralitate contestația formulată, solicitând Consiliului să dispună obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere necesare, constând în: eliminarea prevederilor restrictive și disproporționate din documentaţia de atribuire; corectarea estimărilor cantitative care nu reflectă necesarul real al serviciilor; și ajustarea cerințelor tehnice în raport cu realitățile obiective ale serviciilor solicitate, astfel încât procedura de achiziție să respecte principiile legalității, concurenței loiale și transparenței. II. (...) SRL, formulează contestația în temeiul Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, împotriva documentației de atribuire și a răspunsurilor la clarificări, considerate restrictive și disproporționate. Precizează că la 04.09.2025, a fost publicat anunțul de participare, iar la 08.09.2025, societatea a transmis cerere de clarificări privind cerințele tehnice și termenele. La 09.09.2025, (...) SRL a depus o cerere similară. Ulterior, (...) SRL a formulat cerere de intervenție voluntară pentru susținerea desfășurării procedurii. La 23.09.2025, (...) a publicat răspunsul consolidat la clarificări, păstrând însă unele cerințe necorectate. După analiza răspunsurilor oferite de autoritatea contractantă și a documentației oficiale, societatea invocă următoarele aspecte: 1. Cerințe disproporționate privind capacitatea zilnică și impunerea cumulativă de echipamente; 2. Lipsa unui termen realist pentru punerea la dispoziție a textilelor în regim de leasing și estimarea artificială a cantităților; 3. Refuzul metodelor alternative de dezinfectare a cărucioarelor, prin impunerea nejustificată a unui echipament specific; 4. Impunerea unui filtru geografic indirect, mascat într-o nevoie excepțională neexplicată și nefundamentată. Pagina 21 din 44
1. Cerințe disproporționate si restrictive privind capacitatea de procesare si impunerea cumulativă a echipamentelor. Documentaţia de atribuire prevede, iar autoritatea contractantă confirmă prin răspunsul oficial la clarificări, că operatorul economic trebuie să dețină cumulativ următoarele echipamente: a) mașini de spălat cu barieră septică, cu o capacitate minimă de 3.000 kg/zi; b) tunel de spălare, cu o capacitate minimă de 1.000 kg/oră. Această obligație cumulativă a fost confirmată explicit prin răspunsul autorității contractante: „Prestatorul trebuie să dețină atât mașini de spălat cu barieră septică ce asigură minim 3.000 kg/zi, cât și tunel de spălare de minim 1.000 kg/oră. Acestea nu se exclud, ci sunt cerințe cumulative.” Prin aplicarea simultană a acestor cerințe, rezultă o capacitate de procesare combinată de peste 27.000 kg/zi (3.000 kg prin mașini de spălat + 24.000 kg prin tunel de spălare în 24 ore). Această valoare este disproporționată în raport cu necesarul real al spitalului, care, conform datelor transmise de actualul prestator (...) SRL, este de aproximativ 7.400 kg/lună, adică în medie 350 kg/zi. Chiar și potrivit propriilor estimări ale autorității contractante, din caietul de sarcini, volumul maxim prognozat este de 15.000 kg/lună, adică sub 800 kg/zi. Conform Anexei – Lista cantităților estimate, volumul maxim total pentru durata acordului-cadru (48 luni) este de 360.000 kg pentru lenjeria spitalului și 360.000 kg în regim de leasing, ceea ce corespunde unui volum zilnic mediu de sub 800 kg/zi. Totodată, autoritatea contractantă a precizat în răspunsul consolidat că articolele textile puse la dispoziție de prestator vor fi utilizate doar în situații excepționale, ceea ce confirmă caracterul ocazional al acestora și reduce suplimentar volumul zilnic de procesare. Prin urmare, impunerea unei capacități de 27.000 kg/zi reprezintă o cerință de peste 30 de ori mai mare decât necesarul efectiv zilnic, fără fundament tehnic sau operațional, fiind disproporționată în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Această abordare restrânge nejustificat concurența, favorizând doar operatorii care dețin echipamente industriale supradimensionate. De asemenea, impunerea expresă a tunelului de spălare ca echipament obligatoriu, fără acceptarea unor soluții tehnice echivalente (precum fluxul igienic asigurat prin mașini de spălat cu barieră septică), contravine principiului neutralității tehnologice prevăzut de art. 160 alin. (5) din HG nr. 395/2016, care obligă autoritățile să accepte orice soluție tehnică ce garantează atingerea rezultatului dorit — igienizarea completă a procesului de spălare. Se solicită, în consecință: Pagina 22 din 44
- Eliminarea caracterului cumulativ al cerințelor privind cele două echipamente (mașini de spălat 3.000 kg/zi și tunel de spălare 1.000 kg/oră); - Reformularea cerințelor într-o manieră proporțională cu volumul real al serviciilor solicitate; - Corelarea capacității tehnice minime a prestatorului cu volumul estimat real, raportat la aproximativ 7.400 kg/lună, echivalentul a 350 kg/zi; - Stabilirea unei capacități maxime rezonabile de cel mult 700 kg/zi în situații excepționale. Se solicită, totodată, ca documentaţia de atribuire să prevadă obligația operatorilor de a demonstra un flux igienic complet, cu separarea clară a zonelor curat/murdar, conform Ordinului MS nr. 1025/2000 și standardului EN 14065, fără impunerea expresă a unui anumit tip de echipament. 2. Lipsa unui termen realist de punere la dispoziție a textilelor în regim de leasing si estimarea artificială a cantităților Documentaţia de atribuire impune prestatorului obligația de a pune la dispoziția spitalului, la cerere, în regim de leasing, un număr suficient de articole textile precum lenjerii de pat (cearceaf plic, cearceaf pat, față de pernă), uniforme pentru bloc operator și câmpuri operatorii. Conform Caietului de sarcini, aceste articole sunt necesare doar în situații excepționale, precum epidemii, accidente colective, avarii sau întârzieri de procesare. Această precizare este confirmată și de autoritatea contractantă în răspunsul consolidat la clarificări, unde se arată: „Articolele închiriate nu vor fi utilizate în mod constant, ci doar în cazurile justificate de apariția unor situații excepționale.” „Autoritatea contractantă este de acord cu un termen de punere la dispoziție a articolelor textile de către prestator, pentru situațiile excepționale, de 5 zile.” În contradicție cu aceste mențiuni, în Anexa nr. 1 – Lista cantităților estimate, autoritatea contractantă stabilește o cantitate maximă de 360.000 kg de articole textile în regim de leasing, identică cu volumul aferent articolelor aparținând spitalului. Această estimare echivalează cu o medie de 15.000 kg/lună (aprox. 500 kg/zi) și contrazice caracterul ocazional declarat, conducând la o supraestimare artificială a necesarului real. Totodată, deși autoritatea contractantă menționează un termen de 5 zile pentru punerea la dispoziție a articolelor textile închiriate, nu precizează momentul de la care curge acest termen — dacă este vorba despre 5 zile de la semnarea acordului-cadru sau de la emiterea unei comenzi punctuale în cazuri excepționale (ex: solicitare emisă pe 1, livrare până pe 5). Pagina 23 din 44
Această omisiune creează incertitudine contractuală, întrucât prestatorul nu poate ști: - dacă trebuie să achiziționeze și să dețină un stoc de rezervă de la începutul contractului; - ce volum concret de articole este necesar; - cum să calculeze costurile și prețul unitar al serviciului de leasing, care include amortizarea textilelor și gradul de uzură. Lipsa acestor informații esențiale încalcă principiul tratamentului egal și cerințele de transparență și predictibilitate prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, estimarea cantităților în lipsa unei frecvente clare și a unui istoric real de utilizare face imposibilă evaluarea financiară corectă și comparabilă a ofertelor. Prestatorii nu pot dimensiona realist: - valoarea stocului necesar; - frecvența rotației articolelor; - riscul de uzură, pierdere sau depozitare; - costurile de înlocuire. Un prestator care achiziționează un stoc mare, în absența cererii reale, riscă pierderi financiare semnificative, iar acest context afectează direct prețul ofertei și comparabilitatea între operatorii economici. Se solicită, în consecință: - Autoritatea contractantă să precizeze numărul de bucăți din fiecare articol textil, pe tip, care trebuie să fie disponibile în regim de leasing; - Termenul de punere la dispoziție să fie corelat proporțional cu volumul cerut, în funcție de condițiile reale de piață și cerințele tehnice (material, densitate, dimensiuni); - Revizuirea documentației de atribuire pentru a permite formularea unor oferte clare, fundamentate și comparabile, în concordanță cu principiile transparenței, proporționalității și tratamentului egal prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. 3) Documentaţia de atribuire prevede în mod expres că, după fiecare descărcare a rufelor murdare, prestatorul are obligația de a dezinfecta cărucioarele de transport al lenjeriei murdare și mijloacele de transport, utilizând un utilaj de spălare cu barieră septică dedicat cărucioarelor, pentru care trebuie prezentate: - Documente doveditoare ale deținerii; - metodologie de dezinfecție; - avizul Ministerului Sănătății pentru substanța folosită. Această cerință este formulată ca obligatorie și exclusivă, fără a permite operatorilor economici să utilizeze alte metode echivalente de decontaminare, deși astfel de soluții există și sunt recunoscute de standardele europene aplicabile, inclusiv EN 14885, care reglementează eficacitatea dezinfectanților. Pagina 24 din 44
Metode alternative precum: - nebulizarea cu dezinfectant biocid avizat, în spatii controlate; - curățarea urmată de pulverizare, timp de contact și aerisire în tunel igienic separat; - utilizarea camerelor cu dezinfecție automată prin abur sau peroxid de hidrogen vaporizat, sunt practici frecvent aplicate în spitale și unități medicale din Uniunea Europeană, având aceeași finalitate – neutralizarea agenților patogeni de pe suprafețele de transport. Prin urmare, impunerea exclusivă a unui anumit tip de echipament – mașina de spălat cărucioare cu barieră septică – fără posibilitatea utilizării unor metode echivalente, încalcă prevederile art. 160 alin. (5) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „Autoritatea contractantă nu are dreptul să formuleze cerințe care indică un anumit produs, proces de fabricație sau origine, care ar avea drept efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici, decât dacă sunt însoțite de mențiunea «sau echivalent».” Obiectivul urmărit de autoritatea contractantă este obținerea unei dezinfecții eficiente și verificabile, iar nu impunerea unei metode specifice. În măsura în care rezultatul igienica-sanitar este atins prin alte mijloace certificate, nu se justifică restrângerea participării operatorilor care utilizează soluții tehnologice diferite, dar conforme cu standardele aplicabile. Această cerință are ca efect: - încălcarea neutralității tehnologice; - limitarea accesului operatorilor care utilizează alte echipamente sau tehnologii certificate; - restrângerea nejustificată a concurenței printr-un criteriu care nu influențează calitatea serviciului prestat. Se solicită, în consecință: - Eliminarea obligativității deținerii unui utilaj de spălare pentru cărucioare cu barieră septică ca singură metodă admisă de decontaminare; - Reformularea cerinței astfel încât să permită utilizarea oricărei metode de dezinfecție a cărucioarelor conforme cu EN 14885 și avizate de Ministerul Sănătății, cu respectarea etapelor de curățare, aplicare, contact și documentare; - asigurarea respectării dispozițiilor art. 160 alin. (5) din HG nr. 395/2016, prin acceptarea soluțiilor tehnice echivalente care ating același rezultat igienica-sanitar. 4) Impunerea unui filtru geografic indirect mascat într-o nevoie excepțională neexplicata si nefundamentata În Caietul de sarcini, autoritatea contractantă a inclus următoarea prevedere: Pagina 25 din 44
„În caz de necesități urgente, prestatorul trebuie să aibă capacitatea de a prelua inventar moale murdar și a returna inventar moale curat în termen de 3 ore până la 24 de ore.” Desi aparent rezonabilă, această cerință este corelată cu alte obligații impuse prin documentaţia de atribuire, respectiv: - deținerea unui stoc suficient de lenjerie în regim de leasing, utilizabil în situații excepționale; - respectarea unor cerințe de capacitate de procesare zilnică și de dotare industrială disproporționată față de volumul real estimat al activității. Cumularea acestor cerințe determină, în fapt, ca prestatorul să dețină: - spatii de depozitare adecvate; - acces imediat la transport; - flotă auto permanent disponibilă; - producție pregătită sau stocuri livrabile în orice moment; și, esențial, proximitate geografică față de unitatea sanitară, pentru a asigura rotația completă a lenjeriei în cel mult 3 ore. În condiţii reale de operare, doar o spălătorie aflată în imediata vecinătate a spitalului ar putea respecta constant un termen de 3 ore pentru preluare, procesare și returnare. Prin urmare, formularea cumulativă a acestor obligații conduce la: - favorizarea operatorilor locali sau a prestatorului actual; - restrângerea indirectă a concurenței; și încălcarea principiilor tratamentului egal, proporționalității și transparenței, prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Totodată, această abordare contravine și art. 160 alin. (5) din HG nr. 395/2016, întrucât creează un filtru tehnico-logistic indirect, fără a permite soluții funcționale echivalente sau termene flexibile adaptate capacității declarate a operatorului economic. Lipsa unor criterii clare privind activarea termenului de 3 ore și a unui mecanism verificabil lasă loc interpretării și aplicării discreționare. Autoritatea contractantă poate invoca oricând „nevoi urgente” și ajusta orarul, ceea ce, în practică, echivalează cu un drept unilateral de impunere a termenului de 3 ore, fără un acord real al prestatorului. Această formulare permite autorității să transmită o simplă informare către prestator, transformând clauza într-un filtru geografic indirect, întrucât doar operatorii aflați în proximitatea imediată pot respecta efectiv termenul. Prin urmare, clauza generează un avantaj competitiv nejustificat pentru prestatorii locali și contravine principiilor fundamentale ale achizițiilor publice. Se solicită, în consecință: - Eliminarea sau reformularea cerinței privind termenul de 3 ore, prin stabilirea unui termen realist și justificat operațional, raportat la Pagina 26 din 44
frecvența reală a situațiilor urgente și la localizarea prestatorului, de exemplu un termen minim de 24 de ore; - Reformularea cumulului de cerințe într-un mod proporțional și transparent, astfel încât să nu fie excluse de facto spălătoriile care pot asigura calitatea și siguranța serviciului, dar nu pot realiza fizic o rotație completă în 3 ore din alte localități; - Reevaluarea soluțiilor pentru situațiile de urgență, prin înlocuirea obligației de modificare a orarului de livrare cu alte măsuri logistice, precum majorarea temporară a comenzilor de textile disponibile, pentru a asigura continuitatea actului medical fără impunerea unor cerințe geografice restrictive. Se menționează, totodată, că pentru Anunțul de participare CN1085231, există o contestație separată formulată de un alt operator economic, înregistrată la CNSC sub nr. (...)/C7/2025. Prin punctul său de vedere nr. 492/02.10.2025, înregistrat la Consiliu cu nr. 69365/08.10.2025, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, pentru motivele expuse în continuare. Preliminar, precizează că potrivit art. 61¹ din Legea nr. 101/2016, contestatorul trebuia să constituie cauțiunea în termen de 5 zile de la sesizarea Consiliului. Contestația a fost transmisă la 25.09.2025, iar termenul expira la 29.09.2025. Cauțiunea a fost achitată la 30.09.2025, deci după termenul legal. Se solicită respingerea contestației ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea obligației de constituire a cauțiunii în termenul prevăzut de lege. 1) Cu privire la critica raportată la cerințele disproporționate privind capacitatea zilnică și impunerea cumulativă de echipamente, autoritatea contractantă a arătat următoarele: Contestatoarea susține că este excesivă solicitarea de a deține cumulativ mașini de spălat cu barieră septică de minimum 3.000 kg/zi și un tunel de spălare de minimum 1.000 kg/oră, raportat la necesarul zilnic estimat și că neacceptarea soluțiilor echivalente ar încălca neutralitatea tehnologică. Autoritatea contractantă a precizat că aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât are dreptul de a impune standarde superioare minimei conformități, în scopul controlului riscului de infecții nosocomiale, inclusiv pentru situații excepționale precum epidemii sau pandemii. Unitatea sanitară funcționează permanent (24/7), cu internări și externări zilnice și deține cinci blocuri operatorii unde se efectuează în medie cinci operații pe zi, inclusiv transplanturi, ceea ce determină utilizarea intensivă a materialelor textile. Cerința cumulativă urmărește asigurarea unui flux unidirecțional sigur, a curățării rapide a materialelor și a trasabilității procesului operațional. Proporționalitatea trebuie analizată în raport cu obiectivele Pagina 27 din 44
de sănătate publică și pregătirea pentru situații excepționale, nu doar prin raportare la mediile lunare indicate de contestatoare. Capacitatea minimă de 800 kg/zi menționată în documentație nu reprezintă un volum zilnic obligatoriu, ci are rolul de a preveni acumularea rufelor murdare (de exemplu, în zilele de luni). Autoritatea a arătat că nu a impus o marcă sau un model anume de utilaj, ci doar necesitatea folosirii mașinilor cu barieră septică și a tunelului de spălare, ambele corespunzătoare obiectului acordului-cadru. Caietul de sarcini menționează expres că produsele sau procedeele menționate se interpretează cu mențiunea „sau echivalent”. De asemenea, s-a subliniat că dispoziția invocată de contestatoare, art. 160 alin. (5) din HG nr. 395/2016, nu există. În concluzie, autoritatea contractantă consideră că exigențele tehnice stabilite urmăresc menținerea standardului de igienă și reziliență, iar lipsa dotării corespunzătoare a operatorului economic nu justifică modificarea Caietului de sarcini. 2) Cu privire la critica privind termenul de punere la dispoziție a textilelor în regim de leasing și estimarea cantităților, autoritatea contractantă a arătat următoarele: Contestatoarea a criticat lista cantităților estimate în regim de leasing și termenul de punere la dispoziție a acestora. Autoritatea a precizat că, potrivit Anexei nr. 1 „Listă cantități și valori estimate”, valorile sunt orientative și nu limitează ofertarea, iar în Caietul de sarcini se menționează clar că, pentru asigurarea continuității serviciilor medicale în situații excepționale (epidemii, accidente colective, avarii, întârzieri de procesare), operatorul economic trebuie să poată pune la dispoziție, la cerere, articole textile precum lenjerii de pat și uniforme pentru blocul operator. Autoritatea a subliniat că situațiile excepționale pot destabiliza activitatea spitalului, motiv pentru care necesarul de articole textile în regim de leasing a fost raportat la cantitățile uzuale, această estimare fiind realistă și rezonabilă. În acordurile-cadru, maximele stabilite au rolul de a asigura continuitatea activității medicale, cantitățile maxime pentru situații excepționale fiind egale cu cele uzuale, deoarece, în asemenea cazuri, activitatea medicală se dublează. S-a arătat că este imposibilă includerea în documentație a numărului exact de bucăți pentru fiecare articol textil și a frecvenței solicitărilor, întrucât nu se poate anticipa dacă și când vor fi necesare aceste articole. Referitor la termenul de 5 zile pentru punerea la dispoziție a materialelor textile, autoritatea a precizat că acesta se calculează de la momentul solicitării formulate în situații excepționale, nu de la semnarea acordului-cadru. În concluzie, s-a arătat că criticile privind lipsa unui termen realist și estimarea artificială a cantităților sunt neîntemeiate, întrucât cerințele Pagina 28 din 44
stabilite sunt justificate de necesitatea asigurării continuității activității medicale. 3) Cu privire la impunerea unui echipament specific pentru dezinfectarea cărucioarelor, autoritatea contractantă a precizat următoarele: În Caietul de sarcini este prevăzută ca metodă tehnică de dezinfectare a cărucioarelor de transport lenjerie spălarea acestora într-o mașină de spălat specifică, obligatoriu cu barieră septică și dozare automată de dezinfectant, pentru care se solicită documentele doveditoare menționate. Scopul acestei cerințe este de a permite autorității contractante să evalueze rezultatul igienic, reducând riscul de eroare umană și de aerosolizare în zona murdară. Echipamentul de spălare-dezinfectare cu barieră septică are rolul de a asigura un proces controlat, cu variabilitate redusă și siguranță sporită pentru personal. Autoritatea a subliniat că standardul EN 14885, invocat de contestatoare, se referă doar la eficacitatea biocidelor și nu validează întregul proces de dezinfectare. S-a arătat că impunerea acestei cerințe nu are scopul de a favoriza sau elimina anumiți operatori economici, ci urmărește protecția pacienților și asigurarea calității actului medical. În concluzie, autoritatea contractantă a arătat că această condiție tehnică nu încalcă neutralitatea tehnologică și nu restrânge nejustificat concurența, fiind justificată prin necesitatea menținerii standardelor de igienă și siguranță. 4) Cu privire la presupusa impunere a unui filtru geografic indirect, autoritatea contractantă a arătat următoarele: În situații de urgențe clinice reale (avarii, epidemii, pandemii), termenele foarte scurte sunt esențiale pentru asigurarea continuității actului medical, iar exigențele prevăzute în Caietul de sarcini sunt raportate strict la obiectul contractului. Principiul proporționalității este astfel evaluat în funcție de riscurile gestionate de autoritate în asemenea cazuri. Termenul minimal de „până la 3 ore” nu are scopul de a favoriza anumiți operatori în funcție de locația acestora, ci de a evalua performanța și capacitatea efectivă de reacție în situații excepționale. Pentru claritate, s-a precizat că: a) intervalul de 3–24 de ore se aplică exclusiv situațiilor excepționale prevăzute în documentație și se stabilește de comun acord cu operatorul economic, în funcție de disponibilitatea acestuia; b) regula generală rămâne cea privind preluarea și returnarea inventarului moale în termen de 24 de ore. Autoritatea a menționat că respectarea termenului poate fi realizată prin orice soluție logistică aleasă de operator, fără impunerea Pagina 29 din 44
unor cerințe suplimentare, scopul fiind mobilizarea promptă în cazuri de urgență. Contestatoarea a calificat această cerință drept „filtru geografic indirect”, însă autoritatea contractantă a subliniat că singurul obiectiv al acestei prevederi este protejarea pacienților imunodeprimaţi și prevenirea infecțiilor intra spitalicești în situații excepționale. Pe cale de consecință, autoritatea contractantă arată că documentaţia de atribuire a fost verificată de ANAP, fiind legală și justificată. Cerințele tehnice respectă legislația, nu sunt restrictive sau discriminatorii și au ca scop menținerea igienei și prevenirea infecțiilor. Nu se poate stabili un număr exact de articole textile pentru situații excepționale, iar cerințele nu impun un filtru geografic. Se solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. Prin adresa nr. 499/08.10.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 70545/09.10.2025, autoritatea contractantă formulează punct de vedere față de adresa C.N.S.C. din data de 08.10.2025, prin care i s-au solicitat clarificări și îndeplinirea unor obligații procedurale. Cu privire la excepția prematurității contestației formulate de (...) SRL, autoritatea contractantă solicită admiterea excepției prematurității contestației, invocată și de intervenientul (...) SRL. Se arată că notificarea transmisă de (...) SRL a fost tratată de autoritate ca o solicitare de clarificări, nu ca o contestație, în conformitate cu prevederile pct. II.1.4 din Caietul de sarcini și ale art. 160 din Legea nr. 98/2016. În conformitate cu aceste dispoziții, clarificările puteau fi solicitate cu cel mult 19 zile înainte de termenul-limită de depunere a ofertelor, iar autoritatea contractantă era obligată să răspundă cel târziu în a 11-a zi înainte de acest termen. Autoritatea a formulat un răspuns consolidat la toate solicitările operatorilor economici, însă publicarea și comunicarea acestuia erau condiționate de obținerea avizului ANAP, conform procedurii de control ex-ante. La momentul depunerii contestației, avizul ANAP nu fusese emis, iar răspunsul nu fusese comunicat operatorilor economici interesați, inclusiv (...) SRL. În aceste condiţii, contestatoarea a contestat un răspuns inexistent juridic la acel moment, adică o măsură care nu producea efecte legale. Prin urmare, autoritatea contractantă consideră că contestația a fost formulată prematur, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru sesizarea CNSC, motiv pentru care solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă. Prin adresa înregistrată la C.NS.C. cu nr. 72573/16.10.2025, contestatorul (...) S.R.L. a formulat cerere de renunțare la studierea dosarului la sediul C.N.S.C. Pagina 30 din 44
Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 72617/16.10.2025, (...) a înaintat „Note scrise” în care a invocat excepția lipsei de interes a contestatorului (...) S.R.L. pe considerentul că acesta nu a înțeles să depună ofertă în cadrul procedurii în termenul stabilit, iar procedura de atribuire a fost suspendată ulterior expirării termenului limită de depunere a ofertelor stabilit pentru 08.10.2025, ora 15:00. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzelor conexate, Consiliul reține următoarele: În vederea încheierii acordului - cadru, având ca obiect „(...)” cod CPV: 98310000-9 Servicii de spălătorie și de curățătorie uscată (Rev.2)2016, (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1085231/04.09.2025. Din informațiile anunțului de participare amintit, s-a reținut că valoarea estimată a acordului - cadru care se încheie este între 283.500,00 și 4.536.000,00 fără TVA, criteriul de atribuire este „Prețul cel mai scăzut”, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 08.10.2025, ora 15:00. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „Prețul cel mai scăzut”, iar valoarea totală estimată a acordului-cadru este între 283500 și 4536000 lei fără TVA. Cu respectarea prevederilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, (...) SRL a făcut dovada constituirii cauțiunii corespunzătoare, în valoare de 11.340,00 lei, conform recipisei de consemnare nr. 211671589/1, emisă de CEC Bank, Sucursala Victoria, la data de 16.09.2025. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Cu respectarea prevederilor art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, (...) SRL a făcut dovada constituirii cauțiunii corespunzătoare, în valoare de 11.340,00 lei, conform recipisei de consemnare nr. 211709358/1, emisă de CEC Bank, Sucursala Drobeta Turnu Severin, la data de 29.09.2025. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 61¹ alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Preliminar, Consiliul are în vedere că după depunerea contestației formulată de către (...) S.R.L., s-a formulat în termenul legal cererea de intervenție voluntară, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 65862/22.09.2025, de către (...) S.R.L., în calitate de operator economic interesat să participe la procedura de atribuire (astfel cum prevede art. 17 alin. 3 din Pagina 31 din 44
Legea nr. 101/2016), prin care s-a solicitat admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației formulate de (...) S.R.L. ca fiind prematur introdusă, cu încălcarea art. 8 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, precum și formulată în scop vădit de tergiversare, în condițiile în care contestatoarea este prestatorul actual al serviciilor și singurul ofertant din cadrul procedurii anterioare, având interesul direct de a prelungi contractul existent. Consiliul apreciază că această cerere prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție principală, deoarece în prezenta (...) S.R.L. are atât calitatea de contestator în dosarul nr. 3789/2025 (contestația nr. 41/CNSC/25.09.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 67321/26.09.2025), solicitând remedierea documentației de atribuire, cât și calitatea de intervenient în dosarul nr. (...)/C7/2025, solicitând respingerea contestației formulată de (...) S.R.L. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 61 alin. (2), art. 62, art. 65 și art. 66 din Codul de procedură civilă, Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată de (...) S.R.L., astfel cum a fost calificată. Legat de excepția tardivității cererii de intervenție depusă de operatorul economic (...) SRL, invocată de (...) S.R.L. prin adresa nr. 1390/09.10.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 70900/10.10.2025, pe considerentul că, raportat la art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, care prevede că termenul pentru formularea și comunicarea cererii de intervenție către Consiliu, autoritatea contractantă și contestator este de 10 zile de la data publicării contestației în SEAP, iar societății sale nu i-a fost comunicată respectiva intervenție, Consiliul o va admite, constatând caracterul întemeiat al susținerii contestatorului, în condițiile în care, la dosarul cauzei, se nu se regăsește dovada transmiterii, în termen, a cererii și către (...) S.R.L., ci doar confirmarea de trimitere a intervenției la C.N.S.C. și menționarea adresei office.ro@(...).com la rubrica „Subiect”, din cadrul documentului menționat. Într-o atare situație, nefiind probată îndeplinirea obligației de comunicare a cererii de intervenție tuturor părților, Consiliul admite excepția tardivității cererii de intervenție, invocată de contestatorul (...) S.R.L. și, pe cale de consecință, respinge cererea de intervenție formulată de (...) S.R.L., ca tardiv formulată. Fără pronunțare pe excepția prematurității contestației formulată de către (...) S.R.L., excepție invocată de către intervenient, precum și fără pronunțare pe fondul cererii de intervenție. Procedând la analiza contestației din prezenta cauză, formulată de (...) S.R.L., Consiliul reține că aceasta are ca obiect criticarea anumitor cerințe din documentația de atribuire, (...) S.R.L., solicitând obligarea autorității contractante să dispună măsurile de remediere necesare, în Pagina 32 din 44
sensul eliminării sau, după caz, modificării din/în caietul de sarcini și specificațiile tehnice, anexă la acesta, a tuturor cerințelor referitoare la obligația de returnare a inventarului moale în termen de 24 de ore de la preluare, precum și eliminării sau, după caz, modificării din/în Anexa nr. 2 la Caietul de sarcini – „Lista cantități și valori estimate”, astfel încât aceasta să fie corelată cu prevederile Caietului de sarcini. Analizând criticile aduse de contestatorul (...) S.R.L., vizavi de conținutul documentației de atribuire, Consiliul constată netemeinicia acestora în condițiile în care, în susținere, contestatorul se rezumă la aspecte legate de presupusul caracter nelegal al cerințelor impuse de achizitoare, aspecte care însă nu corespund realității, în condițiile în care, din verificarea efectuată, Consiliul constată că (...) și-a justificat cerințele impuse, inclusiv menținerea acestora. De interes este, în prealabil, a se puncta faptul că, anterior depunerii prezentei contestații, (...) S.R.L. a solicitat clarificări achizitoarei în referire la aspectele ce constituie obiectul prezentei cauze, la data de 09.09.2025, (...) publicând răspunsul în SEAP la 25.09.2025, după avizul ANAP, în sensul menținerii cerințelor din documentația de atribuire. Aspectele pe fond sunt, de asemenea, neîntemeiate, cerințele impuse de autoritatea contractantă urmând a fi menținute, cu luarea în considerare inclusiv a argumentelor prezentate de (...) prin răspunsul publicat în SEAP la 25.09.2025, după avizul ANAP, pentru următoarele considerente. În cauză, prezintă relevanță o serie de dispoziții legale prevăzute de legislația în materia achizițiilor publice, și anume: -art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016: „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante.” - art. 154 din Legea nr. 98/2016: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire.” - art. 155 din Legea nr. 98/2016: „(1) Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei.”; „(6) Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici.” - art. 156 din Legea nr. 98/2016: „(1) Fără a aduce atingere normelor tehnice obligatorii de la nivel naţional, în măsura în care sunt compatibile cu actele normative adoptate la Pagina 33 din 44
nivelul Uniunii Europene, specificaţiile tehnice se stabilesc în una dintre următoarele modalităţi: a) prin raportare la cerinţe de performanţă sau cerinţe funcţionale, inclusiv caracteristici de mediu, cu condiţia ca parametrii să fie suficient de precişi pentru a permite ofertanţilor să determine obiectul contractului şi autorităţile contractante să atribuie contractul; b) prin trimitere la specificaţii tehnice şi, ca ordine de prioritate, la standarde naţionale care transpun standarde europene, evaluări tehnice europene, specificaţii tehnice comune, standarde internaţionale, alte sisteme de referinţă tehnice instituite de către organismele de standardizare europene sau, în lipsa oricărora dintre acestea, la standarde naţionale, la agremente tehnice naţionale sau specificaţii tehnice naţionale referitoare la proiectarea, calcularea şi execuţia lucrărilor şi la utilizarea produselor; fiecare trimitere este însoţită de menţiunea "sau echivalent"; c) prin raportare la cerinţe de performanţă sau cerinţe funcţionale, potrivit lit. a), şi prin trimitere la specificaţiile tehnice prevăzute la lit. b) ca modalitate de a prezuma conformitatea cu respectivele cerinţe de performanţă sau cerinţe funcţionale; d) prin trimitere la specificaţiile tehnice prevăzute la lit. b) pentru unele caracteristici şi prin raportare la cerinţe de performanţă sau cerinţe funcţionale prevăzute la lit. a) pentru alte caracteristici. (2) Cu excepţia cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificaţiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic şi nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producţie specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), stabilirea specificaţiilor tehnice prin precizarea elementelor prevăzute la alin. (2) este permisă în situaţii excepţionale, în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de precisă şi de inteligibilă a obiectului contractului în conformitate cu dispoziţiile alin. (1); în aceste situaţii, precizarea elementelor prevăzute la alin. (2) este însoţită de cuvintele «sau echivalent»”. Din cele redate, reiese că autoritatea contractantă este cea care stabilește condițiile de desfășurare a unei achiziții publice în funcție de necesitățile obiective, excepția constituind-o introducerea, de către aceasta, a unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici. În speță, modificarea/eliminarea respectivelor cerințe contestate, ar putea fi efectuată doar în condițiile în care (...) S.R.L. ar fi în măsură să probeze caracterul restrictiv al acestora, prin prezentarea unor mijloace de proba concludente în acest sens, cu atât mai mult cu cât în legislația achizițiilor publice nu se regăsesc prevederi care să permită operatorilor economici să ceară modificarea documentației de atribuire și, cu atât mai mult, să oblige autoritatea contractantă să modifice documentația de atribuire după cum solicită fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită. Pagina 34 din 44
În condițiile în care autoritatea contractantă nu are vreo obligație legală de a modifica documentația de atribuire după voința operatorului economic care a formulat contestație, Consiliul nu o poate obliga la o astfel de conduită, decât în măsura în care se face dovada încălcării reale și obiective a dispozițiilor legale. În consecință, verificând aspectele contestate de către (...) S.R.L., Consiliul constată caracterul nefondat al acestora. Astfel, în ceea ce privește critica ce vizează cerința privind „returnarea inventarului moale la 24 de ore de la preluare”, apreciată de contestatorul (...) S.R.L. ca fiind restrictivă, Consiliul constată contrariu. Astfel, raportat la argumentul contestatorului conform căruia prevederea din documentaţia de atribuire (Caiet de sarcini / Specificații tehnice) care impune prestatorului obligația de a prelua inventarul moale murdar și de a preda rufele curate în termen de 24 de ore de la preluare, cu preluări și livrări zilnice, de luni până vineri, în intervalul orar 07:30– 08:30, este una restrictivă, disproporționată și de natură să limiteze accesul operatorilor economici interesați la prezenta procedură de achiziție, motivat de faptul că termenul de predare de 24 de ore este unul impus „
fără o
justificare obiectivă
și fără posibilitatea unor măsuri alternative proporționale
”, Consiliul constată că respectivul termen a fost justificat de achizitoare după cum urmează: „necesitatea returnării inventarului moale în termen de 24 de ore de la preluare derivă din nevoile reale ale instituției și din specificul activității medicale desfășurate. Scopul prestării serviciilor solicitate este clar definit în Caietul de sarcini, unde se menționează că acestea au o importanță esențială pentru buna funcționare a spitalului și pentru asigurarea siguranței pacienților și a personalului medical. Prin respectarea termenului de 24 de ore se asigură prevenirea infecțiilor nosocomiale, respectarea normelor de igienă și reglementărilor sanitare, menținerea confortului pacienților și asigurarea suportului logistic necesar activității medicale continue.” Este relevant în cauză a se reda din conținutul documentației de atribuire, caietul de sarcini, aspectele legate de specificul activității medicale a achizitoarei, respectiv mențiunile conform cărora: „(...) este spital multidisciplinar, cu adresabilitate nationala si abordare pluridisciplinara in conformitate cu cele mai noi strategii de diagnostic si tratament, cu un flux foarte mare de pacienti cu diverse patologii, fiind o unitate sanitară publică care acordă asistenţă medicală primară şi de specialitate în regim ambulatoriu si de internare, preventivă şi curativă, inclusiv medicamente. (…) (...) este unul din spitalele cu adresabilitate mare, acoperind aproape toate specialitatile clinice si face parte din reteaua sanitara a orasului Bucuresti. Prin achiziţia acestor servicii, autoritatea contractantă urmăreşte încheierea unui acord cadru de servicii si a contractelor subsecvente asociate, in vederea desfasurii activitatii spitalului, urmarindu-se asigurarea unui nivel Pagina 35 din 44
calitativ al actului medical. Durata acordului cadru de prestari servicii este de 48 luni. (…) Informaţii despre beneficiile anticipate de autoritatea contractantă Scopul prestarii serviciilor solicitate prin prezentul caiet de sarcinini au o importanta esentiala pentru buna functionare a spitalului si pentru asigurarea sigurantei pacientilor si a personalului, astfel: prevenirea infectiilor nosocomiale, respectarea normelor de igiena si reglementarile sanitare, confortul pacientilor, suport logistic pentru activitatea medicala, etc.”. Mai mult, se are în vedere că autoritatea contractantă a prezentat situația existentă la nivelul Spitalului în ceea ce privește spațiul destinat activității de spălătorie din incintă, care este unul redus, fiind reprezentat de doar două containere, fapt ce nu permite depozitarea lenjeriei curate sau murdare pentru perioade îndelungate, justificând astfel termenul stabilit pentru predare și preluare într-un interval de 24 de ore și prin lipsa capacităților de depozitare. Aspectele prezentate de contestator, referitoare la complexitatea procesului tehnologic conduc la concluzia că termenul de 24 de ore este unul rezonabil, însuși contestatorul (...) S.R.L. recunoscând că „durata unui ciclu complet de spălare este de aproximativ 67 de minute pentru o șarjă standard și până la 90 de minute pentru articolele speciale, iar fluxul complet de spălare, dezinfectare, finisare și livrare implică 8-9 ore de activitate efectivă, în condițiile unei organizări optime a resurselor și echipamentelor.” Inconvenientele invocate de contestator, și anume „numărul mare de beneficiari ai serviciului, ceea ce îngreunează onorarea tuturor contractelor asumate de (...) S.R.L.”, precum și „lipsa dotării corespunzătoare cu echipamente de mare capacitate”, nu poate justifica modificarea cerinței din caietul de sarcini, neputând constitui un argument care să determine modificarea termenului. În condițiile în care achizitoarea a demonstrat amploarea activității desfășurate la nivelul Spitalului, necesitatea obiectivă a acesteia în prestarea respectivelor servicii, Consiliul nu poate lua în considerare argumentul contestatorului. Or, în condițiile în care, în justificarea cerinței, inclusiv în necesitatea menținerii acesteia, autoritatea contractantă a explicat că este o unitate sanitară cu paturi care funcționează în regim permanent, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, desfășurând activități medicale continue, cu internări și externări zilnice – iar nu doar vinerea, cum în mod eronat a susținut contestatorul - iar specificul activității impune utilizarea intensivă a materialelor textile medicale — lenjerii de pat, cearceafuri, prosoape, pijamale, halate — în special pentru pacienții imunodeprimați, ale căror așternuturi trebuie schimbate frecvent, argumentul decisiv fiind acela că Spitalul nu dispune de stocuri suficiente de materiale textile care să permită prelungirea termenului de returnare la 48 de ore, fără a risca afectarea actului medical, contaminarea constantă, consumul ridicat de articole textile și necesitatea înlocuirii frecvente a acestora Pagina 36 din 44
reprezentând motive obiective care justifică menținerea termenului de 24 de ore, Consiliul constată că (...) a justificat, în mod obiectiv, necesitatea menținerii acestui termen impus, aspectul fiind avut în vedere cu atât mai mult cu cât se constată că, în susținerea criticii aduse, (...) S.R.L. nu a adus argumente legale, obiective și pertinente care să determine organismul administrativ-jurisdicțional la modificarea/eliminarea respectivului termen. Într-o atare situație, pentru considerentele expuse, Consiliul menține termenul de 24 de ore pentru preluarea și returnarea inventarului moale ca fiind justificat, motiv pentru care respinge critica formulată de contestator, ca nefondată. Aceeași concluzie este avută în vedere de către Consiliu și în ceea ce privește critica adusă de contestator vizavi de presupusa neconcordanța dintre caracterul excepțional al serviciilor de spălătorie pentru articole textile specifice activității medicale – puse la dispoziție de prestator și cantitățile estimate, (...) S.R.L. apreciind că autoritatea contractantă a descris și cuantificat serviciile care fac obiectul achiziției în mod eronat atunci când a estimat că volumul serviciilor cu caracter excepțional va fi egal cu volumul serviciilor curente. Astfel, în soluționare se are în vedere că, în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, sunt avute în vedere două categorii de servicii, și anume serviciile de spălătorie pentru articole textile specifice activității medicale – proprietate a spitalului, care au caracter regulat și permanent și vizează întreaga gamă de articole utilizate zilnic în activitatea medicală, precum lenjerii de pat, uniforme, prosoape, pijamale, articole de bloc operator, pături, pilote sau perne, precum și cea de-a doua categorie de servicii de spălătorie pentru articole textile puse la dispoziție de prestator, cu caracter suplimentar și excepțional, a căror activare este prevăzută doar „pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale în contextul unor situații excepționale, precum epidemii, accidente colective, avarii sau întârzieri în procesare”. Argumentul contestatorului legat de faptul că serviciile din cea de-a doua categorie nu au caracter regulat, ci sunt concepute ca măsuri de rezervă și siguranță pentru situații limită, a căror apariție nu poate fi previzionată cu precizie și care nu pot fi asimilate fluxului normal al activității medicale, nu este unul valid raportat la modalitatea de atribuire reprezentată de acordul-cadru, în cadrul căruia valorile estimate sunt orientative, în caietul de sarcini fiind precizat, în mod expres, că, „pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale și în contextul unor situații excepționale (epidemii, accidente colective, avarii, întârzieri de procesare etc.), autoritatea contractantă solicită ca operatorul economic să poată pune la dispoziție, la cerere, în custodie: lenjerii de pat, uniforme pentru bloc operator și alte articole similare”. Or, se constată că, în mod eronat, contestatorul apreciază că au fost stabilite aceleași cantități pentru serviciile excepționale ca și pentru Pagina 37 din 44
cele uzuale, în condițiile în care - astfel cum s-a punctat anterior – aceasta reprezintă o excepție, relevante în acest sens fiind susținerile autorității contractante, exprimate în punctul de vedere aferent contestației, conform cărora „situațiile excepționale, enumerate cu titlu exemplificativ în documentația de atribuire, se caracterizează prin împrejurări în care activitatea autorității ar fi serios afectată sau destabilizată, iar raportarea la cantitățile serviciilor uzuale reprezintă doar o referință realistă și rezonabilă, menită să asigure diligența necesară pentru continuitatea activității medicale”. De asemenea, aspectele legate de pretinsa „denaturare a prețului real și supraestimare artificială”, precum și cele privind o presupusă „supraestimare artificială și nerealistă” a valorii achiziției, Consiliul constată că sunt simple susțineri, nedovedite și neprobate de contestator în vreun fel, motiv pentru care le va respinge ca nefondate. Constatându-se caracterul legal al documentației de atribuire, Consiliul va menține conținutul acesteia, criticile aduse de către (...) S.R.L. fiind nefondate, motiv pentru care respinge criticile formulate de contestator. În contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge contestația formulată de către (...) S.R.L., în contradictoriu cu autoritatea contractantă (...), ca nefondată. Procedând la analiza celei de-a doua contestații formulată de către (...) S.R.L., în aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 101/2016 conform cărora „(1) Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul are în vedere excepția lipsei de interes a contestatorului (...) S.R.L., invocată de (...) prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 72617/16.10.2025, intitulată „Note scrise” în susținerea căreia achizitoarea arată că (...) S.R.L. nu ar mai vădi vreun interes în soluționarea contestației pe considerentul că acesta nu a înțeles să depună ofertă în cadrul procedurii în termenul stabilit, iar procedura de atribuire a fost suspendată ulterior expirării termenului limită de depunere a ofertelor stabilit pentru 08.10.2025, ora 15:00. Vizavi de acest aspect, Consiliul constată netemeinicia argumentelor aduse de autoritatea contractantă, legislația achizițiilor publice necondiționând în vreun fel ca formularea unei contestații împotriva documentației de atribuire să conducă la depunerea ofertei în cadrul procedurii de atribuire contestate, demersurile fiind lăsate de legiuitor la latitudinea operatorului economic. Raportat la art. 2 alin. (1) coroborate cu art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, operatorul economic ce se consideră vătămat poate formula contestație, care prevăd că „Art. 2. - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act Pagina 38 din 44
al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. Art. 3. - (1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: a) act al autorității contractante - orice act administrativ emis în legătură cu o procedură privind atribuirea unui contract, orice operațiune administrativă care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul procedurii de atribuire. (…) f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire”, se constată că, prin demersul efectuat, (...) S.R.L. și-a justificat interesul legitim, izvorât din contestarea conținutului documentației de atribuire și a clarificărilor aduse acesteia, conținut care în opinia contestatorului, i-ar îngrădi accesul la procedură. În aceste condiții, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare și la doctrina juridică, care a statuat că prin „interes” se înțelege „folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare”, constatând că (...) S.R.L. a contestat documentația de atribuire/clarificările aduse acesteia, aferentă procedurii de atribuire în cauză, interesul acestuia fiind legitim, născut și actual, personal și direct, astfel încât contestația sa îndeplinește prevederile evocate. În aceste condiții, Consiliul constată caracterul neîntemeiat al excepției invocată de autoritatea contractantă, motiv pentru care Consiliul urmează a respinge excepția lipsei de interes în formularea contestației (...) S.R.L., invocată de autoritatea contractantă (...). Procedând la conținuarea verificărilor, Consiliul constată că aceasta vizează prevederi ale documentației de atribuire, contestatorul criticând cerințe din acest document al achiziției publice în cauză, prin contestația formulată (...) S.R.L. raportându-se atât „împotriva documentației de atribuire” cât și a „răspunsurilor la clarificări, considerate restrictive și disproporționate”, publicate de (...) în SICAP la data de 23.09.2025, ca urmare a solicitărilor de clarificări formulate de societatea sa, la data de 08.09.2025 și de (...) S.R.L., la data de 09.09.2025, ca acte administrative contestate. Preliminar, în considerarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 101/2016, conform cărora „(1) Consiliul se pronunţă mai întâi asupra Pagina 39 din 44
excepţiilor de procedură şi de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul are în vedere excepția inadmisibilității contestației formulată de către (...) S.R.L., invocată de către (...) prin punctul său de vedere nr. 492/02.10.2025, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 69365/08.10.2025, pe motiv că respectivul contestator nu ar fi constituit cauțiunea în termen, precizând că potrivit art. 61¹ din Legea nr. 101/2016, contestatorul trebuia să constituie cauțiunea în termen de 5 zile de la sesizarea Consiliului, or în condițiile în care contestația a fost transmisă la 25.09.2025, termenul expira la 29.09.2025, cauțiunea fiind achitată la 30.09.2025, deci după termenul legal. Raportat la aspectul subliniat anterior, Consiliul constată caracterul nefondat al susținerilor autorității contractante, în condițiile în care la dosarul cauzei se regăsește Recipisa de consemnare nr. 211709358/1, emisă de CEC BANK, Sucursala Drobeta Turnu-Severin la data de 29.09.2025, constituită așadar cu respectarea termenului prevăzut de art. 61¹ din Legea nr. 101/2016, excepția urmând a fi respinsă. Pe fondul cauzei, este de reținut că, în susținere, contestatorul arată că, după analiza „răspunsurilor oferite” de autoritatea contractantă și a „documentației oficiale”, societatea invocă următoarele aspecte: „1. Cerințe disproporționate privind capacitatea zilnică și impunerea cumulativă de echipamente; 2. Lipsa unui termen realist pentru punerea la dispoziție a textilelor în regim de leasing și estimarea artificială a cantităților; 3. Refuzul metodelor alternative de dezinfectare a cărucioarelor, prin impunerea nejustificată a unui echipament specific; 4. Impunerea unui filtru geografic indirect, mascat într-o nevoie excepțională neexplicată și nefundamentată”. Consiliul are în vedere că (...) S.R.L. critică documentația de atribuire, precum și răspunsurile elaborate de achizitoare la o serie de întrebări ce i-au fost adresate, răspunsuri în urma cărora cerințele din documentația de atribuire NU au fost modificate, astfel încât, contestarea în această etapă a procedurii, respectiv după expirarea termenului de contestare a documentației de atribuire - în condițiile în care, astfel cum s-a subliniat anterior, cerințele din documentația de atribuire NU au fost modificate de către achizitoare, ca urmare a solicitărilor de clarificări ce i-au fost adresate - reprezintă un demers tardiv, astfel cum se va demonstra în cele ce urmează. În referire la Răspunsul nr. 15925/22.09.2025 al autorității contractante la solicitările de clarificări nr. 1, înregistrată sub nr. 15312 și nr. 2, înregistrată sub nr. 15321 din data de 09.09.2025, cerințele prevăzute în documentația de atribuire nu au fost modificate, ci clarificate de către achizitoare, prin răspunsul nr. 15925/22.09.2025 ca urmare a solicitărilor de clarificări ce i-au fost adresate. Asupra acestui răspuns, trebuie ținut seama că dispozițiile art. 160 alin. (1) și Pagina 40 din 44
(2) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu cele analoage ale art. 103 alin. (1) și (2) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, prescriu că orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, iar autoritatea contractantă are obligația de a răspunde în mod clar și complet, cât mai repede posibil, la orice solicitare de clarificări sau informații suplimentare. Niciunde în legislația în vigoare nu se prevede dreptul operatorilor economici de a solicita sau propune modificarea fișei de date, a formularelor sau a caietului de sarcini (documentației de atribuire) și, nici atât, obligația autorității contractante de a remedia documentația de atribuire astfel cum solicită sau propune fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită. Așa cum a fost mai sus reținut, singura obligație legală a autorității contractante este aceea de a răspunde operativ, în mod clar, complet și fără ambiguități la solicitarea de clarificări, iar cercetarea Consiliului va privi doar respectarea acestei obligații, iar nu legalitatea solicitărilor referitoare la cerințele privind capacitatea zilnică și impunerea cumulativă de echipamente, termenul pentru punerea la dispoziție a textilelor în regim de leasing și estimarea artificială a cantităților, metodele alternative de dezinfectare a cărucioarelor, prin impunerea unui echipament specific, filtrul geografic indirect, regăsite în documentația de atribuire, pe care operatorii economici puteau să o conteste înainte de expirarea termenului legal. Consiliul nu se poate pronunța asupra legalității sau nelegalității clauzelor documentației de atribuire, fiind ținut de tardivitatea contestării lor, care împiedică o analiză pe fond a acestora. Chiar dacă, în speță, Consiliul ar dispune anularea și refacerea Răspunsului autorității contractante la solicitările de clarificări nr. 15925 din data de 22.09.2025, nu i s-ar putea dispune autorității să schimbe informațiile cuprinse în cadrul documentației de atribuire, deoarece, la acest moment, este tardivă orice critică vizând informațiile din documentația de atribuire, un astfel de demers inițiat de contestatori nefiind admisibil. În același sens este și practica judiciară, relevante fiind spre pildă decizia civilă nr. 6598 din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; deciziile nr. 1150/CA din 21 octombrie 2009 și nr. 1449/CA din 16 decembrie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal; deciziile civile nr. 1425 din 29 martie 2012 și nr. 1639 din 15 iunie 2009 pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; deciziile civile nr. 70 și 71 din 22 ianuarie 2009, în care Curtea de Apel Timișoara, Secția contencios administrativ și fiscal, a statuat că solicitarea unor clarificări cu depășirea termenului legal de formulare a eventualelor contestații nu poate avea ca efect repunerea în termen ori considerarea ca fiind formulată în termen contestația. Pagina 41 din 44
Art. 160 al Legii nr. 98/2016 prescrie: (1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire. (2) Autoritatea contractantă are obligația de a răspunde în mod clar și complet, cât mai repede posibil, la orice solicitare de clarificări sau informații suplimentare, într-o perioadă care nu trebuie să depășească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea unui operator economic. (3) Autoritatea contractantă are obligația de a publica răspunsurile însoțite de întrebările aferente la adresa de internet la care sunt disponibile documentele achiziției, indicată potrivit dispozițiilor art. 150 alin. (2), luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea operatorului economic care a solicitat clarificările sau informațiile suplimentare respective. (4) Dispozițiile art. 150 alin. (3)-(6) sunt aplicabile în mod corespunzător în ceea ce privește răspunsurile la solicitări de clarificări sau informații suplimentare. În speță, Consiliul apreciază că răspunsul clarificator în discuție nu aduce cu nimic atingere art. 160 precitat, acoperind în mod corespunzător întrebările adresate achizitoarei. În această direcție vine chiar Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 10 decembrie 2009, cauza T- 195/08, Antwerpse Bouwwerken NV împotriva Comisiei Europene, pct. 50 și 51: „Mai mult, chiar dacă o autoritate contractantă este obligată să redacteze în mod precis și clar condițiile unei cereri de ofertă, aceasta nu este obligată să aibă în vedere toate situațiile posibile, oricât de rare ar fi acestea, susceptibile să apară în practică (Ordonanța Curții din 20 aprilie 2007, TEA CEGOS și STG/Comisia, C 189/06 P, Rep., p. I 62, punctul 30). O condiție prevăzută în caietul de sarcini trebuie interpretată în funcție de obiectul său, de sistemul și de modul său de formulare (a se vedea în acest sens Ordonanța TEA CEGOS și STG/Comisia, punctul 50 de mai sus, punctul 46). În caz de îndoială, autoritatea contractantă vizată poate să evalueze aplicabilitatea unei astfel de condiții prin realizarea unei examinări pentru fiecare caz în parte, ținând cont de toate elementele pertinente (a se vedea în acest sens Ordonanța TEA CEGOS și STG/Comisia, punctul 50 de mai sus, punctul 31).” Într-o atare situație, Consiliul constată că aspectele criticate de (...) S.R.L., respectiv, pe de-o parte, conținutul documentației de atribuire iar, pe de altă parte, faptul că măsurile de remediere implementate de autoritatea contractantă nu sunt corespunzătoare, sunt critici ce vizează conținutul unor cerințe din cadrul documentației de atribuire, necontestată în termen, prin raportare la data publicării acesteia în SICAP și nu mai pot constitui motiv de contestare în această etapă a procedurii, reprezentând astfel critici tardive în raport cu data luării cunoștință despre conținutul documentației de atribuire, respectiv 04.09.2025. Astfel, cum s-a reținut anterior în considerente, sesizând, pe de-o parte, faptul că (...) S.R.L., s-a raportat atât la documentația de atribuire cât și la Răspunsul autorității contractante nr. 15925 din data Pagina 42 din 44
de 22.09.2025, contestatorul acesta a formulat, în fapt, critici legate de conținutul documentației de atribuire, conținut care nu a suportat modificări prin răspunsul amintit, context în care Consiliul constată tardivitatea criticilor formulate de către (...) S.R.L. vizavi de documentație, ținând seama și de prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora: „(2) În cazul în care contestația privește conținutul documentației de atribuire, publicată în Sistemul electronic de achiziții publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoștință este data publicării documentației de atribuire.” Dacă (...) S.R.L. era nemulțumit de anumite cerințe regăsite în documentația de atribuire trebuia să o atace în 10 zile din cea următoare postării ei în SEAP, iar nu să solicite clarificări și apoi să atace răspunsul de clarificare. În aceste condiții, Consiliul va avea în vedere doar verificarea aspectului legat de modalitatea în care, prin documentul postat în SICAP, la data de 22.09.2025, sub denumirea „Răspuns consolidat”, achizitoarea a răspuns clar, fără ambiguități și în mod concis la solicitările ce i-au fost adresate, inclusiv la cele ce vizează aspectele criticate, constatând legalitatea, temeinicia și concludenta răspunsurilor, prin raportare la prevederile art. 160 alin. (2) și (3) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. În condițiile în care se constată că odată cu demararea procedurii de atribuire prin anunțul de participare nr. CN1085231/04.09.2025, autoritatea contractantă a furnizat toate informațiile în ceea ce privește criticile aduse în prezenta cauză, (...) S.R.L. cunoscând aceste informații încă din data de 04.09.2025, criticile formulate în cadrul contestației înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 67321/26.09.2025, prin care acesta solicită, în fapt, modificarea informațiilor din documentația de atribuire, reprezintă un demers tardiv. Deși criticile aduse de (...) S.R.L. în ceea ce privește conținutul documentației de atribuire sunt tardiv formulate, nu astfel este contestația, în condițiile în care se constată că unul dintre actele la care s-a raportat contestatorul l-a constituit răspunsul autorității nr. 15925 din data de 22.09.2025. Concluzionând asupra aspectelor ce au constituit obiectul prezentei cauze, Consiliul constată că nu sunt motive de remediere a vreunei clarificări aduse de către achizitoare prin răspunsul amintit, care respectă obligațiile în sarcina autorității evocate la art. 160 al Legii nr. 98/2016, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația formulată de către (...) SRL, în contradictoriu cu (...), în calitate de autoritate contractantă, ca nefondată, dosar nr. 3789/2025. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 43 din 44
Respinge excepția lipsei de interes a contestatorului (...) S.R.L., invocată de (...). Respinge excepția inadmisibilității contestației formulată de către (...) S.R.L., invocată de către (...). Admite excepția tardivității cererii de intervenție formulată de către (...) S.R.L., invocată de contestatorul (...) S.R.L. Respinge cererea de intervenție formulată de către (...) S.R.L., ca tardivă, dosar nr. (...)/C7/2025. Respinge contestația depusă de către (...) SRL, , cu sediul în (...), în contradictoriu cu (...) cu sediul în b-dul (...), în calitate de autoritate contractantă, ca nefondată, dosar nr. (...)/C7/2025. Respinge contestația depusă de către (...) S.R.L., cu sediul în (...), în contradictoriu cu (...) cu sediul în b-dul (...), în calitate de autoritate contractantă, ca nefondată, dosar nr. 3789/2025. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 44 din 44
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.