AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2432/2020

CHEZA SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA

Decizia CNSC nr. 2432/C10/2684 din 29.12.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2432/C10/2684 din 29.12.2020

Data din document
2020-12-29
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect ”Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Refacerea infrastructurii locale afectată de calamitățile produse în comuna Putna, județul Suceava»”, cod CPV 45233140-2, organizată de COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, cu sediul în municipiul București, str. Piața Națiunilor Unite nr. 9, sector 5, în calitate de autoritate contractantă, contestatorul a solicitat: - Anularea adresei nr. 29645/24.11.2020 prin care autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă; - anularea raportului procedurii de atribuire și a actelor subsecvente acestuia prin care oferta depusă de asocierea HIDROTERRA SA –SC TOPGEOSYS SRL a fost declarată câștigătoare; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale - acces la dosarul cauzei, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2020. 1/2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de asocierea CHEZA SRL - DRU PO SRL - CALCARUL SA – DAMIENA SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2432/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 52891Data înregistrării: 2020-12-02
ContestatorCHEZA SRLCUI 13698917
Autoritate contractantăCOMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA

2020_2432_2020_Decizie_2432.pdf, BO2020_2432_2020_BO2020_2432.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.769 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.2432/C10/2684 Data:29.12.2020 Prin contestaţia nr. 543/01.12.2020, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 52891/02.12.2020, depusă de CHEZA SRL, în calitate de lider al asocierii CHEZA SRL - DRU PO SRL - CALCARUL SA - DAMIENA SRL (în continuare Asocierea CHEZA), cu sediul în sat Măneuți, comuna Frătăuții Vechi nr. 53, jud. Suceava, având Cod Unic de Înregistrare 13696917 și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J33/88/2001, reprezentată legal prin Mazureac Gherasim Marin și convențional prin SCA Zamfirescu Racoți Vasile & Parteners, cu sediul procesual ales în Bucurelti, str. Plantelor nr. 12, sector 2, privind procedura simplificată, online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect ”Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Refacerea infrastructurii locale afectată de calamitățile produse în comuna Putna, județul Suceava»”, cod CPV 45233140-2, organizată de COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, cu sediul în municipiul București, str. Piața Națiunilor Unite nr. 9, sector 5, în calitate de autoritate contractantă, contestatorul a solicitat: - Anularea adresei nr. 29645/24.11.2020 prin care autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă; - anularea raportului procedurii de atribuire și a actelor subsecvente acestuia prin care oferta depusă de asocierea HIDROTERRA SA –SC TOPGEOSYS SRL a fost declarată câștigătoare; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale - acces la dosarul cauzei, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2020. 1/2

§ 2

CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de asocierea CHEZA SRL - DRU PO SRL - CALCARUL SA – DAMIENA SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 53.833 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.2432/C10/2684 Data:29.12.2020 Prin contestaţia nr. 543/01.12.2020, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 52891/02.12.2020, depusă de ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... (în continuare Asocierea .........), cu sediul în sat ........., comuna ........., jud. ........., având Cod Unic de Înregistrare 13696917 și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului ........., reprezentată legal prin ... și convențional prin SCA ..., cu sediul procesual ales în ..., privind procedura simplificată, online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect ”Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Refacerea infrastructurii locale afectată de calamitățile produse în comuna Putna, județul .........»”, cod CPV 45233140-2, organizată de ......... SA, cu sediul în municipiul ........., ........., ........., în calitate de autoritate contractantă, contestatorul a solicitat: - Anularea adresei nr. 29645/24.11.2020 prin care autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă; - anularea raportului procedurii de atribuire și a actelor subsecvente acestuia prin care oferta depusă de asocierea ... a fost declarată câștigătoare; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale - acces la dosarul cauzei, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2020. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: 1/18

§ 2

Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care Asocierea ......... reclamă rezultatul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, apreciindu-l nelegal, din considerentele expuse, pe larg, în cele ce urmează. În fapt, contestatorul arată că a participat la procedura în cauză, oferta sa fiind declarată inițial câștigătoare, prin raportul procedurii de atribuire nr. 5854 din 18.09.2020. Ulterior, ca urmare a depunerii contestației nr. 241487/24.09.2020 de către ..., autoritatea contractantă a emis o nouă comunicare având nr. 29645 din 24.11.2020 prin care contestatorul a fost înștiințat că oferta sa a fost respinsä în baza deciziei CNSC nr. 1932/C10/2020, fiind declarată inacceptabilă potrivit prevederilor art. 134 alin. (5) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare. Așadar, întrucât consideră că a fost vătămat în dreptul său inițial câștigat prin a fi declarat câștigător, iar ulterior a fost eliminat fără nici o altă explicație în afara deciziei CNSC nr.1932/C10/2020 invocată de autoritatea contractantă, contestatorul arată că formulează prezenta contestație, rezervându-și totodată dreptul de a formula apărări după studierea dosarului a documentelor emise ulterior deciziei CNSC invocată în comunicare. De asemenea, contestatorul precizează că motivele respingerii, respectiv aspectele sesizate ca fiind erori în cadrul clarificărilor solicitate de autoritatea contractantă sunt nesemnificative ca și valoare în Ofertă, apreciind că acestea puteau fi încadrate în abateri tehnice minore, puteau fi corectate și au fost, în opinia sa, pe nedrept considerate ca fiind neconcludente. Totodată, contestatorul precizează că atât oferta depusă cât și garanția de participare constituite la prezenta procedură sunt în termen de valabilitate și vor fi prelungite la timp. Prin adresa nr. 31032/07.12.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 53836/07.12.2020, ......... SA, în calitate de autoritate contractantă, formulează punct de vedere cu privire la contestația depusă de Asocierea .......... În fapt, autoritatea contractantă arată că împotriva rezultatului evaluării ofertelor ... a formulat contestația nr. 1181/28.07.2020, soluționată prin Decizia CNSC nr. 1475/C10/2020, Consiliul admițând în parte contestația și dispunând continuarea procedurii prin solicitarea de clarificări asocierii .......... Comisia de evaluare a pus în aplicare decizia CNSC, a procedat la reevaluarea ofertelor şi a solicitat clarificări Asocierii ........., prin adresa nr. 5536L/03.09.2020, după cum urmează: „1. Să depună documente care sa justifice cantitatea de 2620 mp îmbrăcăminte din mixturi asfaltice, respectiv documente din care să rezulte ca „ pe Tronson 4, pe KM 0+ 020 - 0+300 lățimea părții carosabile este de 5,5 ml, iar pe tronsonul KM 0+300- 0+570, lățime a părții carosabile este de 4,0 ml, rezultând astfel o suprafață de 280 x5,50 + 270 x4,00 = 2.620,00 mp", așa cum a afirmat în cererea de intervenție depusă la CNSC. 2

§ 3

2. Să justifice ofertarea a 336 mp de start geotextil cu funcţie antifisură, faţă de 800 mp invocaţi de asocierea contestatoare SC HIDROTERRA SRL, în contestatia formulată. 3. Să justifice procurarea cantităţii de 3.276 kg armatura, ofertată la poz. 1.9 si 1.10 din cadrul devizului „Fundaţie adâncită de parapet" şi montarea cantităţii de 5.936 kg armătură, ofertată la poziţia 1.11 din cadrul aceluiaşi deviz. 4. Să justifice ofertarea cantităţii de 45,22 smc la poz. 1TS, pentru terasamente şi a cantităţii de 45,22 mc pentru împrăştierea cu lopata, la poz. 1.4 din devizul „Terasamente"." Ofertantul a răspuns în termen, transmițând documentele solicitate cu adresa nr. 411/08.09.2020 (înregistrată la CNI cu nr. 5638L/10.09.2020), justificând fiecare aspect înscris în conținutul acesteia, motiv pentru care comisia de evaluare a considerat răspunsul concludent şi oferta admisibilă. În urma reevaluării ofertelor și a aplicării criteriului de atribuire, „prețul cel mai scăzut", în continuare, oferta depusă de către ... s-a clasat pe locul al II-lea, oferta declarată câștigătoare fiind cea depusă de către asocierea .......... Ulterior, împotriva rezultatului reevaluării ofertelor dispusă de CNSC prin Decizia nr. 1475/C10/2020, ... a formulat contestaţia FN/24.09.2020 înregistrată la CNI cu nr. 24.187/24.09.2020, ce a fost soluționată prin Decizia CNSC nr. 1932/C10/21.10.2020, în sensul admiterii contestației, Consiliul reținând că răspunsul nr. 411/08.09.2020, transmis de Asocierea ......... trebuia apreciat ca neconcludent, deoarece „confirma erori multiple semnificative in cadrul acestei oferte (utilizarea de cantitati eronate, diminuate fata de cifrele din documentatie, cu consecinta neincluderii unor costuri necesare), astfel incat trebuia apreciat ca neconcludent iar oferta se impune a fi respinsa ca inacceptabila potrivit prevederilor art. 134 alin (5) din HG nr. 395/2016”. Astfel, autoritatea contractantă arată că, comisia de evaluare a pus în aplicare decizia CNSC nr. 1932/C10/21.10.2020, li a respins oferta asocierii ......... ca inacceptabilă, potrivit prevederilor art. 134 alin. 5 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, rezultat ce face obiectul contestației în cauză. În raport de motivele invocate de asocierea ........., autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca nefondată, având în vedere următoarele motive: Cu privire la criticile contestatoarei, autoritatea face următoarele precizări: Deciziile Consiliului Nţional de Soluţionare a Contestaţiilor sunt obligatorii pentru părţile cauzei, astfel cum rezultă din prevederile Legii nr. 101/2016 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv astfel cum rezultă din prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările şi completările ulterioare, „Decizia Consiliului este obligatorie pentru părţile cauzei". În sensul prevederilor invocate, autoritatea contractantă arată că a pus în aplicare toate deciziile CNSC cu privire la prezenta cauză, după cum urmează: 3/18

§ 4

- Decizia CNSC nr. 1475/C10/2020 din 24.08.2020, în temeiul căreia autoritatea contractantă a procedat la reevaluarea ofertelor şi a solicitat clarificări Asocierii ........., prin adresa nr. 5536L/03.09.2020, astfel: „1. Să depună documente care sa justifice cantitatea de 2620 mp îmbrăcăminte din mixturi asfaltice, respectiv documente din care sa rezulte ca „ pe Tronson 4, pe KM 0+ 020 - 0+300 latimea pârtii carosabile este de 5,5 ml, iar pe tronsonul KM 0+300- 0+570, lăţime a părţii carosabile este de 4,0 ml, rezultând astfel o suprafaţă de 280 x5,50 + 270 x4,00 = 2.620,00 mp", aşa cum a afirmat in cererea de intervenţie depusă la CNSC. 2. Să justifice ofertarea a 336 mp de start geotextil cu funcţie antifisură, faţă de 800 mp invocaţi de asocierea contestatoare SC HIDROTERRA SRL, în contestatia formulată.  3. Să justifice procurarea cantităţii de 3.276 kg armatura, ofertata la poz. 1.9 si 1.10 din cadrul devizului „Fundaţie adancită de parapet" şi montarea cantităţii de 5.936 kg armătură, ofertată la poziţia 1.11 din cadrul aceluiaşi deviz. 4. Să justifice ofertarea cantităţii de 45,22 smc la poz. 1TS, pentru terasamente şi a cantităţii de 45,22 mc pentru împraştierea cu lopata, la poz. 1.4 din devizul „Terasamente"." Așadar, se arată că ofertantul a răspuns în termen solicitării de clarificări, transmiţând documentele cu adresa nr. 411/08.09.2020, justificând fiecare aspect solicitat, motiv pentru care comisia de evaluare a considerat răspunsul concludent şi oferta admisibilă. În urma analizării documentelor transmise prin răspunsul la clarificări, Asocierea ......... a fost declarată câştigătoare, împotriva rezultatului reevaluării ofertelor conform deciziei CNSC anterior amintite, ... formulând cea de-a doua contestaţie, respectiv contestaţia FN/24.09.2020, înregistrată la CNI cu nr. 24.187/24.09.2020 prin care a solicitat: > anularea adresei nr. 23654 din 18.09.2020 - ANEXA NR. 1 precum şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia; > anularea Raportului procedurii de atribuire nr. 5854 L din 18.09.2020 — ANEXA NR. 2 în partea care priveşte admisibilitatea ofertantului desemnat câştigător; > anularea deciziei autorităţii contractante prin care oferta depusă de Asocierea ... a fost declarată admisibilă și câştigătoare; > obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin respingerea ofertei Asocierii .......... Autoritatea învederează faptul că, CNSC s-a pronunţat prin Decizia nr.1932/C10/2020 din 21.10. 2020, în sensul admiterii contestaţiei, reţinând că răspunsul transmis de Asocierea ......... prin documentele cu nr. 411/08.09.2020 trebuia apreciat ca neconcludent deoarece „confirmă erori multiple semnificative (precum utilizarea de cantităţi eronate, diminuate faţă de cele din documentaţie, cu consecinţa neincluderii unor costuri necesare), motiv pentru care trebuia apreciat ca neconcludent, iar oferta se impune a fi respinsă ca inacceptabilă potrivit prevederilor art. 134 alin. (5) din Normele metoologice aprobate prin HG 395/2016", astfel că, comisia de evaluare a pus în aplicare şi cea de-a doua decizie CNSC, nr. 4

§ 5

1930/C10/2090 din 21.10.2020, procedând la reanalizarea răspunsului transmis de Asocierea ......... la solicitarea de clarificări nr. 5536L/03.09.2020. În urma reanalizării răspunsului la solicitarea de clarificări, coroborat cu decizia CNSC menţionată anterior, autoritatea arată că, comisia de evaluare a constatat faptul că Asocierea ........., prin răspunsul la solicitarea de clarificări, confirmă numeroase erori din ofertă, erori ce au fost semnalate de contestatorul ... şi stabilie ca fiind reale de către CNSC în motivarea deciziei nr. 1475/C10/1521 din 24.08.2020. Așadar, autoritatea contractantă precizează că erorile recunoscute de Asocierea ......... în răspunsul la solicitarea de clarificări sunt următoarele: > lipsa din oferta sa a unei suprafeţe de 405 mp îmbrăcăminte din mixturi asfaltice; > ofertarea unei cantităţi de 336 mp de geotextil faţă de 800 mp, cât era prevăzut în documentaţia de atribuire (DALI fila 31, Expertiza tehnica fila 7 şi Fişierul "cantităţi fără valori Putna"); > omiterea cantităţii de 2660 kg armătură din oţel-beton pentru execuţia fundaţiei adâncite de parapet, susţinând şi în acest caz existenţa unei abateri tehnice minore; > la partea de împrăştiere pământ, în loc de cantitatea corectă de 4522 mc, a ofertat o cantitate de 100 de ori mai mică de 45,22 mc. Astfel cum a reţinut şi CNSC în decizia nr. 1930/C10/2090 din 21.10.2020, autoritatea arată că comisia de evaluare consideră că toate erorile semnalate în oferta asocierii ........., determinate prin diminuarea cantităţilor estimate prevăzute în documentaţia de atribuire, nu pot fi apreciate ca „abatere tehnică minoră". Așadar, autoritatea precizează că, comisia de evaluare, făcând aplicarea prevederilor art. 134 alin. (9) din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, a constatat o modificare a ofertei pentru a fi considerată „abatere tehnică minoră" trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: „a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei; b) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale legii care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice; c) în urma corectării respectivei abateri/omisiuni, se constată că s- ar schimba clasamentul ofertanţilor;  d) modificarea ar presupune o diminuare calitativă în comparaţie cu oferta iniţială; e) modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentaţia de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţele exacte ale respectivei documentaţii, iar oferta iniţială nu a fost în conformitate cu aceste cerinţe." Totodată, autoritatea precizează faptul deciziile CNSC nr. 1475/C10/2020 din 24.08.2020 şi nr. 1932/C10/2090 din 21.10. 2020 nu au fost atacate cu plângere în temeiul prevederilor Legii nr. 101/2016, cu 5/18

§ 6

modificările şi completările ulterioare, motiv pentru care au rămas definitive. În sensul celor menţioante anterior, autoritatea consideră că comisia de evaluare a procedat corect prin punerea în aplicare a deciziei CNSC nr. 1930/C10/2090 din 21.10.2020, care stabileşte în mod clar că răspunsul la solicitarea de clarificări a Asocierii ......... trebuie apreciat ca neconcludent, iar în consecinţă oferta acesteia trebuie respinsă ca inacceptabilă, potrivit art. 134 alin. (5) din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, cu modificările şi completării ulterioare. Având în vedere cele anterior prezentate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. Cu adresa înregistrată la CNSC cu nr. 54501/10.12.2020, ......... reprezentată convențional prin SCA Zamfirescu Racoți&Parteners, a formulat „note scrise” prin care a reiterat solicitarea privind admiterea contestației și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, având în vedere următoarele motive: 1. Scurtă prezentare a situaţiei de fapt Contestatorul prezintă un scurt istoric și arată, în condiţiile în care oferta Asocierii ......... a fost cea mai avantajoasă din punct de vedere economic şi în condiţiile în care unicul criteriu de atribuire a fost cel al preţului cel mai scăzut, prin raportul procedurii de atribuire, oferta sa a fost declarată câştigătoare. Împotriva raportului procedurii de atribuie, unul dintre ofertanţi, în speţă, ..., a cărei ofertă s-a clasat pe locul II, a formulat contestaţie solicitând, în esenţă, anularea tuturor actelor emise de către Autoritatea Contractantă prin care oferta Asocierii ......... 3 fost desemnată câştigătoare şi obligarea Autorităţii Contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilităţii ofertei Asocierii .......... Prin contestaţia formulată, ... susţinut următoarele: a) faptul că Asocierea ......... s-ar afla în situaţia de excludere reglementată de art. 167 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 98/2016: cu privire la acest motiv al contestaţiei, ... a arătat în esenţă că piesele desenate necesare întocmirii unei oferte corespunzătoare în cadrul Procedurii de Atribuire au fost realizate de unul dintre membrii Asocierii ......... SRL (DRU-RO SRL), motiv pentru care ar fi incident motivul de excludere menţionat anterior întrucât Asocierea s-ar afla într-o situaţie de conflict de Interese în legătură cu procedura în cauză. b) faptul că oferta Asocierii ......... ar fi neconformă: în acest sens, ... a arătat că oferta Asocierii ......... ar include preţuri care nu pot fi justificate, dar şi costuri şi preţuri neobişnuit de scăzute în raport de lucrările care urmează a fi atribuite întrucât (i) nu ar fi fost incluse în ofertă costurile pentru operaţiunea de împrăştiere a pământului rezultat din săpătură mecanizată, simpla depozitare a acestei cantităţi uriaşe, fără împrăştiere, conducând la afectarea gravă a mediului înconjurător; (ii) nu ar fi fost incluse în ofertă costurile pentru execuţia tronsonului 4, Asocierea ......... ofertând numai 2.620 mp îmbrăcăminte din mixturi asfaltice, faţă de 3.025 mp, cât ar fi fost cerinţa din DALI; (iii) nu ar fi fost incluse în ofertă costurile pentru execuţia acostamentului consolidat din beton de ciment C 30/37 cu grosimea de 22 cm pe tronsoanele 1 şi 3, conform cerinţei din 6

§ 7

planşa TI - Profil Transversal tip - se aplică pe Tronson 1 şi Tronson 3; (iv) nu au fost incluse în ofertă toate costurile necesare pentru execuţia fundaţiei adâncite pe parapet respectiv Asocierea ......... ar fi ofertat confecţionarea armăturilor din oţel beton numai pentru 3.276 kg faţă de 5.656 kg cât era cerinţa în DAU. În plus, faţă de aspectele sus-menţionate, se arată că HidroTerra a susţinut că o serie de alte elemente ar demonstra neconformităţi la nivelul ofertei Asocierii ........., respectiv (i) faptul că nu ar fi fost prezentate anumite cantităţi de lucrări detaliate la nivel de deviz, ci prin raportare la sume forfetare, astfel încât nu s-ar fi putut analiza dacă oferta Asocierii ......... ar îndeplini cerinţele din documentaţia de atribuire; (ii) că suma inclusă în ofertă cu titlu de cheltuieli indirect are fi mult prea mică; ori că (iii) din documentaţia depusă de Asocierea ......... nu ar rezulta că asociaţii ar deţine utilajele necesare pentru execuţia anumitor lucrări. Prin Decizia nr. 1475/C10/2020, CNSC a admis în parte criticile contestatoare ... reţinând următoarele: a) că nu este incidenţă situaţia de conflict de interese învederată de contestatoarea ..., neexistând niciun indiciu serios în sensul în care participarea anterioară a DRU PO SRL la pregătirea procedurii de atribuire nu a condus la o distorsionare a concurenţei; b) că se impune solicitarea de clarificări Asocierii ......... (doar) cu privire la o serie de aspecte punctuale prezentate în oferta depusă în cadrul Procedurii de Atribuire. Conformându-se deciziei CNSC anterior amintită, comisia de evaluare constituită la nivelul Autorităţii Contractante a solicitat clarificări punctuale Asocierii ........., cu privire la o serie de aspecte tehnice după cum urmează: (i) justificarea cantităţii de 2.620 mp îmbrăcăminte din mixturi asfaltice; (ii) justificarea ofertării a 336 mp de start geotextil cu funcţie antifisură; (iii) justificarea cantităţilor de armătură ofertate; şi (iv) justificarea costurilor pentru operaţiunea de împrăştiere a pământului rezultat din săpătura mecanizată. Prin urmare, în urma reevaluării ofertelor şi aplicării criteriului de atribuire al preţului cel mai scăzut, oferta Asocierii ......... a fost declarată din nou câştigătoare, în condiţiile în care aceasta a fost cea mai competitivă dintre ofertele prezentate. Din nou, nemulţumită de clasarea pe locul II, ... a formulat o nouă contestaţie solicitând obligarea Autorităţii Contractante la reluarea procedurii de atribuire prin respingerea ofertei Asocierii .......... Prin Decizia nr. 1932/C10/2090 din 21.10.2020, CNSC a admis contestaţia dispunând însă reevaluarea ofertei depusă de Asocierea ......... şi desemnarea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile. Ulterior, prin Adresa nr. 29645/24.11.2020, contestatorul arată că Autoritatea Contractantă i-a comunicat, sec, că în baza Deciziei CNSC nr. 1932/C10/2090, comisia de evaluare consideră că răspunsurile la clarificări ale Asocierii ......... nu ar mai fi concludente şi, prin urmare, se impune respingerea ofertei asocierii ca inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. 5 din Normele Metodologice la Legea nr. 98/2016. 2. Contestatorul apreciază contestaţia întemeiată, raportat la următoarele: 7/18

§ 8

Astfel cum a indicat, succint, în cadrul contestaţiei formulate, Autoritatea Contractantă nu a motivat sub nicio formă decizia sa de respingere a ofertei Asocierii ......... ca inacceptabilă. În condiţiile în care această decizie a Autorităţii Contractante reprezintă un adevărat act administrativ, motivarea corespunzătoare a deciziei de respingere a ofertei Asocierii ......... reprezintă, în opinia sa, o cerinţă intrinsecă de legalitate a actului, în lipsa căruia se impune anularea acestuia, cu consecinţa obligării Autorităţii Contractante la reevaluarea ofertei Asocierii. 2.1 Precizări preliminare privitoare la motivarea actului administrativ Contestatorul susține că motivarea reprezintă o cerinţă obligatorie de validitate a actului administrativ, sancţionată cu nulitatea. În acord cu jurisprudenţa şi doctrina în materie, orice act administrativ trebuie să prezinte de o manieră clară motivarea în fapt şi în drept, respectiv raţionamentul care a condus la adoptarea actului administrativ, cerinţa fiind menită, pe de o parte, să permită destinatarilor unei decizii administrative să-i cunoască şi să-i evalueze temeiurile şi efectele, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, o motivare insuficientă sau greşită echivalând cu lipsa motivării. În sensul celor arătate, contestatorul învederează faptul că, prin Decizia Civilă nr. 2973/10.09.2012, Curtea de Apel ........., reţine că: „Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea Europeană de Justiție a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o maniera clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor și de asemenea, să permită instanțelor efectuarea revizuirii actului, insuficiența motivării sau nemotivare atrăgând nulitatea. În același sens, în cauza C 509/1993 s-a reținut că o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere întrucât motivarea conferă actului transparență, putând-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat." Așadar, contestatorul susține că, obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrarului administraţiei publice şi totodată o garanţie a respectării legii şi a ocrotirii drepturilor individuale. Astfel, se arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justţie a reţinut în Decizia nr. 314/2013 că „Chiar dacă o astfel de motivare nu este prevăzută expres, obligativitatea acesteia rezultă din modul de redactare a art. 10 lit. d), aceasta constituind o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice, impunându-se mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale. în acest sens s-au reţinut deciziile Curţii Europene de justiţie în cauzele C-41/1969 şi cauza C-509/1993, motivarea îndeplinind un dublu rol: acela de transparenţă în profitul beneficiarului actului, care poate să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum şi acela de a conferi instanţei un instrument eficient în vederea realizării con traiului judiciar." Mai mult, Curtea Europeană de Justiţie a reţinut în Cauzele C-41/1969 și C-509/1993 la care s-a făcut trimitere mai sus că motivarea actului administrativ îndeplineşte un dublu rol, acela de transparenţă în profitul beneficiarului actului, care poate să verifice dacă actul este sau nu 8

§ 9

întemeiat, precum şi acela de a conferi instanţei un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar. În interpretarea CJUE, o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere întrucât motivarea conferă actului transparență, putând-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat. De asemenea, Rezoluţia Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei nr. (77) 31 cu privire la protecţia individului în relaţia cu actele autorităţilor administrative stabileşte, în cadrul Principiului IV, că atunci când actul administrativ este de o aşa natură încât afectează în mod negativ drepturile, libertăţile sau interesele, persoana vizată trebuie să fie informată cu privire la motivele care au stat la baza emiterii actului. În aceeaşi manieră trebuie motivat şi justificat şi refuzul de a recunoaşte un drept ori un interes legitim care a fost exhibat în lumina considerentelor de mai sus, transparenţa decizională şi motivarea deciziilor administrative apar ca cerinţe esenţiale de validitate a actului administrativ, necesare în vederea exercitării unui control efectiv asupra activităţii administraţiei publice. Prin urmare, contestatorul susține că cerinţa motivării actului administrativ trebuie analizată dintr-o dublă perspectivă: a) Pe de o parte, motivarea actului administrativ trebuie să existe. Lipsa motivării sau insuficienta motivare reprezintă un viciu de nelegalitate care conduce la anularea actului; b) Pe de altă parte, motivarea actului trebuie să fie conformă cu dispoziţiile legale. O motivare contrară dispoziţiilor legale face ca actul, deşi formal emis, să fie nelegal din punct de vedere al cuprinsului sau scopului său. Ambele ipoteze prezentate se regăsesc, susține contestatorul, conturate clar în doctrina şi jurisprudenţa relevantă, conform considerentelor expuse pe larg anterior. Prin urmare, contestatorul consideră că este de necontestat că, în acord cu jurisprudenţa şi doctrina în materie, motivarea actului administrativ, atât în fapt cât şi în drept, reprezintă o cerinţă obligatorie a actului administrativ, sancţionată cu nulitatea. Astfel, orice act administrativ trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul/raţionamentul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, menită, pe de o parte, să permită destinatarilor unei decizii administrative să-i cunoască şi să-i evalueze temeiurile şi efectete, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, o motivare insuficientă sau greşită echivalând cu lipsa motivării. Cerinţa unei motivări adecvate a actului administrativ este, susține contestatorul, nu numai obligatorie dar și esenţială în condiţiile în care actul emis constată încălcarea unor norme legale, restrânge drepturi sau libertăţi, impune practic o sancţiune. 2.2 Motivarea necorespunzătoare a deciziei de declarare a ofertei Asocierii ......... ca inacceptabilă a) Lipsa motivării deciziei de declarare a ofertei Asocierii ......... ca inacceptabilă În speţa dată, se arată că din cuprinsul deciziei Autorităţii Contractante de excludere a Asocierii ......... din Procedura de Atribuire nu rezultă care 9/18

§ 10

sunt premisele concrete, în fapt şi în drept, pentru care s-a reţinut necesitatea sancţionării sale. Astfel, în cuprinsul Adresei nr. 29645/24.11.2020, Autoritatea Contractantă s-a mulţumit să arate doar următoarele: „în baza deciziei CNSC nr. 1932/C10/2020 comisia de evaluare consideră că răspunsul prezentat de dumneavoastră este neconcludent", niciunde în cuprinsul adresei nefiind precizat clar care este raţionamentul propriu al acesteia care a condus la aplicarea sancţiunii la adresa Asocierii .......... Astfel, în esenţă, contestatorul apreciază că decizia Autorităţii Contractante cuprinde un amalgam de aspecte ce nu au legătură directă, reprezentând o simplă înşiruire de aspecte ale situaţiei de fapt, fără a exista un raţionament clar pentru care Autoritatea Contractantă a considerat că răspunsul Asocierii ......... la clarificările este neconcludent. Simplu fapt că Autoritatea Contractantă enumera în cuprinsul deciziei anumite prevederi legale, contestatorul susține că nu reprezintă, de plano, o motivare a deciziei sale, din moment ce aceste dispoziţii nu pot fi coroborate obiectiv cu situaţia de fapt. Totodată, contestatorul consideră că este inacceptabil ca actul emis să reprezinte un automatism, fără o justificare în raport de situaţia concretă a persoanei sancţionate. Or, contestatorul arată, după cum a indicat în partea introductivă că, motivarea unei decizii administrative, mai ales când aceasta are caracter sancţionatoriu, este necesară atât pentru a permite destinatarilor să-i cunoască şi să-i evalueze temeiurile şi efectele, dar, mai ales, pentru a face posibilă exercitarea controlului de legalitate. Având în vedere opacitatea de care a dat dovadă Autoritatea Contractantă în decizia luată, contestatorul arată că îi este imposibil să formuleze critici concrete. Pe de altă parte, contestatorul consideră că o motivare extinsă era cu atât mai necesară cu cât până şi din răspunsul Autorităţii Contractante la contestaţia care formează obiectul prezentului dosar reiese că, Asocierea ......... a justificat „fiecare aspect solicitat, motiv pentru care comisia de evaluare a considerat răspunsul concludent și oferta admisibilă". Mai mult, faptul că Asocierea ......... a răspuns corespunzător şi la timp tuturor solicitărilor Autorităţii Contractante este confirmat în multiple rânduri în cadrul adresei nr. 29645/24.11.2020, Autoritatea arătând că: „Dumneavoastră aţi răspuns în termen la solicitarea de clarificări prin adresa nr. 411/08.09.2020" (pagina 1 din adresa sus-menţionată); „Dumneavoastră aţi ataşat devizele cu calculele revizuite" (pagina 4 din adresa sus-menţionată) „Faţă de cele de mai sus, comisia de evaluare a considerat răspunsul prezentat concludent şi oferta admisibilă" (pagina 4 din adresa sus- menţionată) Prin urmare, contestatorul susține că, dacă Autoritatea Contractantă a considerat că se impune să îşi reevalueze constatările iniţiale cu privire la răspunsurile Asocierii ......... la clarificările solicitate, aceasta era măcar datoare, în virtutea principiilor care guvernează motivarea actelor administrative, să arate, în concret care sunt elementele care au condus la 10

§ 11

o atare schimbare de atitudine a Autorităţii Contractante faţă de oferta Asocierii .......... Contestatorul susține că simpla trimitere la Decizia CNSC nr. 1932/C10/2020 este insuficientă, în condiţiile în care prin dispozitivul acestei decizii (singurul care are efecte obligatorii), s-a dispus reevaluarea ofertei depusă de Asocierea ......... şi desemnarea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile. Astfel, contestatorul arată că Autoritatea Contractantă era obligată, chiar în virtutea Deciziei CNSC nr. 1932/C10/2020 să efectueze o (nouă) reevaluare a ofertei depuse de Asocierea ......... şi să indice, dacă era cazul, care sunt elementele concrete care conduc la concluzia că Asocierea ......... trebuie exclusă din Procedura de Atribuire. În condiţile în care, astfel cum a indicat anterior, lipsa motivării reprezintă un viciu de nelegalitate care conduce la anularea actului, se impune anularea deciziei Autorităţii Contractante de excludere a Asocierii ......... din Procedura de Atribuire cu consecinţa obligării Autorităţii Contractante la reevaluarea ofertei sale. b) Contestatorul susține că motivarea deciziei de declarare a ofertei Asocierii ......... ca inacceptabilă nu este conformă dispoziţiilor legale. Astfel, se arată că, în cuprinsul Adresei nr. 29645/24.11.2020 Autoritatea Contractantă arată că se impune respingerea ofertei Asocierii ......... ca inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. 5 din Normele Metodologice la Legea nr. 98/2016. Pentru claritate, contestatorul arată că art. 134 alin. 5 din Normele Metodologice la Legea nr. 98/2016 prevăd următoarele: în cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. Prin urmare, în temeiul prevederilor sus-menţionate, o ofertă poate fi considerată inacceptabilă în două ipoteze, respectiv: în situaţia în care ofertantul nu transmite clarificările solicitate în termenul precizat de comisia de evaluare; - în situaţia în care clarificările transmise de ofertant nu ar fi concludente. Trecând peste faptul că chiar Autoritatea Contractanta a recunoscut atât transmiterea clarificărilor în termen util cât şi faptul că acestea au condus la lămurirea corespunzătoare a ofertei Asocierii ........., contestatorul apreciază că textul legal la care a făcut trimitere Autoritatea Contractantă nu poate fi nicicum corelat cu Decizia CNSC nr. 1932/C10/2020 pe care tot autoritatea îşi fundamentează decizia. Altfel spus, deşi autoritatea clamează că oferta Asocierii ......... este inadmisibilă pe motivul prevăzut de art. 134 alin. 5 din Normele Metodologice la Legea nr. 98/2016 aceasta face trimitere la Decizia CNSC nr. 1932/C10/2020, deşi, în virtutea temeiului de drept ¡ndicat chiar de autoritate, aceasta trebuia să demonstreze că contestatorul nu a transmis 11/18

§ 12

clarificările solicitate în termenul precizat de comisia de evaluare ori să indice de ce clarificările ar fi neconcludente. În contextul dat, contestatorul face trimitere la jurisprudenţă şi practica relevantă în care se admite neechivoc că: "actul este ilegal şi atunci când motivarea este contrară dispoziţiilor legii, deoarece, deşi formal actul a fost legal emis, el este nelegal din punct de vedere al cuprinsului sau scopului. În acelaşi spirit, apreciind importanţa motivării actului administrativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că şi în jurisprudenţă comunitară s-a reţinut că amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat sau emis şi de circumstanţele fiecărui caz, iar o motivare insuficientă sau greşită a fost considerată ca echivalând cu lipsa motivării"( Lucian Chiriac, Drept administrativ. Activitatea autorităților administrației publice. Editura Hamagiu, 2011, p.121). . Așadar, câtă vreme, decizia Autorităţii Contractante face trimitere la un temei de drept care nu are nicio legătură cu Decizia CNSC nr. 1932/C10/2020, contestatorul susține că, este evident că motivarea acesteia este una greşită şi sancţionabilă cu nulitatea pentru lipsa motivării. c) Inadmisibilitatea completării motivării deciziei de declarare a ofertei Asocierii ......... ca inacceptabilă prin elemente extrinseci actului administrativ. Contestatorul apreciază că, din cele mai sus menţionate reiese cu evidenţă faptul că Autoritatea Contractantă nu respectat nici cele mai de bază principii în materia motivării actelor admnistrative. Sesizând probabil acest aspect, prin răspunsul la contestaţia Asocierii ........., Autoritatea aduce „lămuriri" cu privire la motivele care au determinat decizia de excludere a Asocierii ......... din Procedura de Atribuire, arătând că „comisia de evaluare a constatat faptul că Asocierea Cbeza, prin răspunsul la solicitarea de clarificăriconfirmă numeroase erori din ofertă". În sensul celor de mai sus, Autoritatea Contractantă arată următoarele: „Erorile recunoscute de Asocierea ......... în răspunsul la solicitarea de clarificări sunt următoarele: > lipsa din oferta sa a unei suprafeţe de 405 mp îmbrăcăminte din mixturi asfaltice; > ofertarea unei cantităţi de 336 mp de geotextil faţă de 800 mp, cât era prevăzut în documentaţia de atribuire (DALI fila 31, Expertiza tehnica fila 7 Fişierul "cantităţi fără valori Putna"); > omiterea cantităţii de 2660 kg armătură din oţel-beton pentru execuţia fundaţiei adâncite de parapet, susţinând şi în acest caz existenţa unei abateri tehnice minore; > la partea de imprăştiere pământ, în loc de cantitatea corectă de 4522 mc, a ofertat o cantitate de 100 de ori mai mică de 45,22 mc.” Așadar, toate presupusele „erori recunoscute de Asocierea ........." nu se regăsesc ca atare în motivarea Adresei nr. 29645/24.11.2020 prin care Autoritatea Contractantă arată că se impune respingerea ofertei Asocierii ......... ca inacceptabilă. 12

§ 13

Or, susține contestatorul, câtă vreme motivarea actului administrativ reprezintă o condiţie de legalitate a acestuia se impune în mod necesar ca aceasta să se regăsească în cuprinsul actului administrativ, iar nu înafara acestuia, cu atât mai puţin într-o apărare formulată de autoritate ca urmare a atacării actului respectiv. Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la observaţiile Autorităţii Contractante din răspunsul la contestaţia sa în sensul că „comisia de evaluarea consideră că toate erorile semnalate în oferta asocierii ........., determinate prin diminuarea cantităţilor estimate prevăzute în documentaţia de atribuire nu pot fi apreciate ca abatere tehnică minoră”, nicio menţiune cu privire la aspectul că clarificările sale pot sau nu pot fi apreciate drept abatere tehnică minoră neregăsindu-se în cuprinsul Adresei nr. 29645/24.11.2020. În legătură cu acest aspect, contestatorul reamintește că potrivit art. 134 alin. 9 din Normele Metodologice ale Legii Nr. 98/2016, o modificare a ofertei este considerată o abatere tehnică minoră în măsura în care sunt îndeplinite următoarele condiţii: - cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei; - cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale legii care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice; - în urma corectării respectivei abateri/omisiuni, se constată că s-ar schimba clasamentul ofertanţilor; -modificarea ar presupune o diminuare calitativă în comparaţie cu oferta iniţială;  - modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentaţia de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţețe exacte ale respectivei documentaţii, iar oferta iniţială nu a fost în conformitate cu aceste cerinţe. Astfel, contestatorul arată că, nicio explicaţie cu privire la îndeplinirea cumulativă a acestor multiple condiţii nu se regăseşte în cuprinsul actului administrativ atacat, aşa cum s-ar fi impus potrivit principiilor care guvernează legalitatea actelor administrative. De altfel, contestatorul subliniază faptul că, deşi abia prin răspunsul la contestaţia sa, Autoritatea Contractantă face trimitere la noţiunea de abatere tehnică minoră şi la condiţiile legale presupuse de această noţiune, nici măcar prin acest răspuns autoritatea nu manifestă un minim interes cu privire la motivarea îndeplinirii fiecăreia dintre condiţiile prevăzute de art. 134 alin. 9 din Normele Metodologice ale Legii Nr. 98/2016, menţionate mai sus, context în care, apreciază că se impune a reda clarificările la care Autoritatea Contractantă a făcut trimitere, după cum acestea au fost şi precizate în cuprinsul Adresei nr. 29645/24.11.2020, precizând următoarele: a) Cu privire la prima clarificare, astfel cum se poate observa, chiar Asocierea ......... a menţionat că cuantificarea erorilor constatate reprezintă un procent de numai 0,596% din oferta totală, astfel, autoritatea Contractantă nu a arătat de unde rezultă că vreuna dintre condiţiile prevăzute de art. 134 alin. 9 din Normele Metodologice ale Legii 13/18

§ 14

Nr. 98/2016 nu ar fi îndeplinite, cum ar fi faptul că cuantificarea erorii constatate ar fi de peste 1%, că urmare a erorii constatate s-ar schimba clasamentul ofertanţilor şi alte asemenea. b) cu privire la a doua clarificare, contestatorul apreciază că, din nou, Autoritatea Contractantă nu a arătat care dintre condiţiile prevăzute de art. 134 alin. 9 din Normele Metodologice ale Legii Nr. 98/2016 nu ar fi îndeplinite. De altfel, Autoritatea nici nu putea arăta că ar fi îndeplinite condiţiile unei abateri tehnice minore câtă vreme prin cea de a doua clarificare nu s-a modificat sub nicio formă nici din punct de vedere financiar, dar nici din punct de vedere tehnic oferta depusă de Asocierea .......... c) cu privire la a treia clarificare, contestatorul a precizat că cuantificarea erorilor constatate reprezintă un procent de numai 0,252% din oferta totală. Autoritatea Contractantă nu a arătat nici de această dată de unde rezultă că vreuna dintre condiţiile prevăzute de art. 134 alin. 9 din Normele Metodologice ale Legii Nr. 98/2016 nu ar fi îndeplinite, cum ar fi faptul că cuantificarea erorii constatate ar fi de peste 1%, că urmare a erorii constatate s-ar schimba clasamentul ofertanţilor sau alte asemenea. d) cu privire la a patra clarificare, contestatorul arată că, această ultimă eroare a fost cuantificată la doar 0,02% din valoarea totală a ofertei depuse, cu mult sub pragul de 1% prevăzut la art. 134 alin. 9 din Normele Metodologice ale Legii Nr. 98/2016. În condiţiile date, contestatorul susține că, Autoritatea Contractantă trebuia să specifice, în clar, care sunt aspectele care conduc la concluzia că prin această ultima clarificare se ajunge la o abatere tehnică „majoră". Având în vedere toate argumentele invocate supra, contestatorul solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ......... SA, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect ”Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Refacerea infrastructurii locale afectată de calamitățile produse în comuna Putna, județul .........»”, cod CPV 45233140-2. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. SCN1067948/11.05.2020, criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În raportul procedurii nr. 4570L/21.07.2020, s-a consemnat depunerea a 6 oferte, respingerea a 3 oferte, admisibilitatea celorlalte 3 oferte, precum și desemnarea ofertei depuse de asocierea ... ca fiind câștigătoarea procedurii, cu o propunere financiară de 3.825.719,33 lei fără TVA, oferta depusă de asocierea ... fiind clasată pe locul 2 cu o propunere financiară de 4.176.076,77 lei fără TVA. Împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 17320/21.07.2020, ... a formulat contestația care a făcut obiectul dosarului nr. 1521/2020, solutionata prin decizia CNSC nr. 1475/C10/1521 din 24.08.2020, prin care: 14

§ 15

- s-a admis în parte contestația; - s-a dispus anularea raportului procedurii nr. 4570L/21.07.2020, în partea care privește evaluarea ofertei asocierii ..., precum și a tuturor comunicărilor subsecvente acestuia; - s-a dispus continuarea procedurii, după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin solicitarea de clarificări adresată ofertantului ..., potrivit celor cuprinse în motivare, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei; - s-a respins cererea de intervenție formulată de SC ......... SRL. - s-a respins ca nefondată solicitarea formulată de contestator privind excluderea ofertantului asociere ... în temeiul prevederilor art. 167 alin. (1) lit. e) și/sau f) din Legea nr. 98/2016. În raportul procedurii nr. 5845L/18.09.2020, în urma reevaluării ofertei depusă de asocierea ... s-a consemnat admisibilitatea acesteia, precum și desemnarea ei ca fiind câștigătoarea procedurii, cu o propunere financiară de 3.858.931,35 lei fără TVA, oferta depusă de asocierea ... fiind clasată pe locul 2 cu o propunere financiară de 4.176.076,77 lei fără TVA. Împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 23654/18.09.2020, ... a formulat contestație, ce a fost admisă, prin Decizia nr. 1932/C10/2090/21.10.2020, Consiliul dispunând: -„....anularea deciziei de declarare admisibila a ofertei depuse de asocierea ..., anularea raportului procedurii nr. 5845L/18.09.2020, precum si a tuturor comunicarilor subsecvente acestuia. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii, dupa indeplinirea dispozitiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea ... conform motivarii prezentei si desemnarea ofertei castigatoare dintre ofertele admisibile, in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii.” Ulterior, autoritatea contractantă, punând în aplicare decizia CNSC nr. 1932/C10/2090/21.10.2020, a considerat răspunsul nr. 411/08.09.2020 prezentat de asocierea ... neconcludent și a respins ca inacceptabilă oferta acestuia, oferta depusă de asocierea ... fiind declarată câltigătoare, cu o propunere financiară de 4.176.076,77 lei fără TVA. Împotriva noului rezultat al procedurii comunicat prin adresa nr. 29645/24.11.2020, asocierea ... a formulat contestație, ce formează obiectul dosarului nr. 2684/2020. Analizând susținerile părților, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale în materie, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația formulată de ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ..., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prin Decizia nr. 1932/C10/2090/21.10.2020, Consiliul a dispus următoarele: „În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit a) si b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de ... în contradictoriu cu ......... SA. Dispune anularea deciziei de declarare admisibila a ofertei depuse de asocierea ..., anularea raportului procedurii nr. 5845L/18.09.2020, precum si a tuturor comunicarilor subsecvente acestuia. 15/18

§ 16

În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii, dupa indeplinirea dispozitiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea ... conform motivarii prezentei si desemnarea ofertei castigatoare dintre ofertele admisibile, in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii.” În considerentele Deciziei nr. 1932/C10/2090/21.10.2020, Consiliul a reținut următoarele: „In aplicarea dispozitiilor deciziei CNSC nr. 1475/C10/1521 din 24.08.2020, decizie ramasa definitiva intrucat nu s-a formulat nicio plangere impotriva acesteia, autoritatea contractanta avea obligatia sa solicite ofertantului asocierea ..., clarificari privind neincluderea unor costuri in oferta financiara, astfel: a. execuţia lucrărilor pe Tronsonul 4, în care ofertantul câştigător a ofertat numai cantitatea de 2620 mp îmbrăcăminte din mixturi asfaltice, față de 3025 mp; b. execuţia lucrărilor pe Tronsonul 4, în care ofertantul câștigător a ofertat numai cantitatea de 336 mp de geotextil, față de 800 mp; c. execuţia lucrărilor pe Tronsoanele 1 şi 3, în care ofertantul câştigător nu a inclus costurile pentru execuţia acostamentului consolidat din beton de ciment C30/37 cu grosimea de 22 cm; d. costurile necesare pentru execuţia fundaţiei adâncite de parapet și anume pentru confecţionarea armăturilor din oțel beton în cantitate de 3276 kg față de 5656 kg, e. Nu au fost incluse în ofertă costurile pentru operațiunea de împrăștiere a pământului rezultat din săpătură mecanizată (cantitatea de 3294 + 4070 = 7364 mc). Analizand solicitarea de clarificari nr. 5536L/03.09.2020 transmisa de autoritatea contractanta ofertantului asocierea ..., Consiliul constata ca s-a omis integral aspectul de la punctul c) (costurile pentru execuţia acostamentului consolidat din beton de ciment C30/37 cu grosimea de 22 cm pe tronsoanele 1 si 3), fiind abordate doar celelalte patru elemente cuprinse in motivarea Consiliului. Din analiza raspunsului la clarificari, transmis de ofertantul asocierea ... cu adresa nr. 411/08.09.2020, reiese ca, in fapt, se confirma erorile semnalate de contestator si identificate ca fiind reale de catre Consiliu in motivarea deciziei CNSC nr. 1475/C10/1521 din 24.08.2020. Astfel: -ofertantul recunoaste faptul ca din oferta sa lipsesc 405 mp imbracaminte din mixturi asfaltice. -ofertantul nu explica in mod concludent de ce a ofertat numai cantitatea de 336 mp de geotextil față de 800 mp cât era prevăzut în documentația de atribuire (DALI fila 31, Expertiza tehnica fila 7 și Fișierul "cantități fără valori Putna") -ofertantul recunoaste omiterea cantitatii de 2660 kg armatura din otel-beton pentru execuţia fundaţiei adâncite de parapet, sustinand si in acest caz existenta unei abateri tehnice minore. 16

§ 17

-ofertantul recunoaste inca o greseala semnificativa la partea de imprastiere pamant unde, in loc de cantitatea corecta de 4522 mc, s-a ofertat o cantitate de 100 de ori mai mica de 45,22 mc. Consiliul nu poate accepta ca valabila in aceasta speta argumentatia autoritatii contractante potrivit careia „listele de cantităţi se întocmesc la faza de Proiect Tehnic (potrivit art. 12 alin. (3) din HG nr. 907/2016), de către ofertantul declarat câştigător şi nu în faza de DALI si trebuie făcută diferenţă între DALI, unde categoriile de lucrări se stabilesc estimativ şi Proiectul Tehnic.” Asa cum a retinut si in motivarea aferenta deciziei CNSC nr. 1475/C10/1521 din 24.08.2020, Consiliul apreciaza ca aceste sustineri nu pot fi acceptate in conditiile in care caietul de sarcini, DALI sau fisierul „cantități fără valori putna" contin datele necesare pe baza carora oricare dintre ofertanti trebuie sa-si redacteze oferta financiara astfel incat acestea sa poata fi comparate in mod echitabil, iar toti ofertantii trebuiau sa calculeze costuri potrivit cantitatilor, fie si estimative, cuprinse in documentatie. Cumulul de erori din oferta asocierii ..., erori prin diminuarea cantitatilor estimate in documentatia de atribuire, nu poate fi apreciat global de Consiliu ca „abatere tehnica minora”, dupa cum nici sustinerile ofertantului declarat castigator potrivit caruia abaterile insumeaza sub 1% din valoarea ofertei nu pot fi acceptate, nici ca relevante, nici ca fiind reale. Ofertantul asocierea ... recunoaste erori in valoare de 33.212,02 lei (0,868% din oferta) dar la acestea se adauga costurile pentru execuția acostamentului consolidat din beton de ciment C 30/37 cu grosimea de 22 cm pe tronsoanele 1 și 3 (comisia de evaluare nu a clarificat această omisiune) valoarea neinclusă în ofertă a acestor costuri fiind de 101.603,1 lei (803,25 mp x 126,49 lei/mp), ceea ce conduce la abateri insumate de peste 3% din valoarea ofertei. In concluzie, Consiliul apreciaza ca raspunsul la clarificari furnizat de asocierea ... confirma erori multiple semnificative in cadrul acestei oferte (utilizarea de cantitati eronate, diminuate fata de cifrele din documentatie, cu consecinta neincluderii unor costuri necesare), astfel incat trebuia apreciat ca neconcludent iar oferta se impune a fi respinsa ca inacceptabila potrivit prevederilor art. 134 alin (5) din HG nr. 395/2016: „Art. 134 (5) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.” De

§ 18

asemenea,

§ 19

Consiliul

§ 20

reține

§ 21

că

§ 22

decizia

§ 23

nr. 1932/C10/2090/21.10.2020 nu a fost atacată cu plângere, potrivit dispozițiilor art.29 din Legea nr.101/2016, fiind astfel definitivă și obligatorie. 17/18

§ 24

În consecință, Consiliul apreciază că decizia de respingere a ofertei asocierii ... ca inacceptabilă are suport legal, aceasta fiind consecința punerii în aplicare a deciziei nr. 1932/C10/2090/21.10.2020. În opinia Consiliului, comisia de evaluare a procedat corect prin punerea în aplicare a deciziei CNSC nr. 1932/C10/2020 din 21.10.2020, care stabileşte în mod clar că răspunsul la solicitarea de clarificări solicitarea de clarificări nr. 5536L/03.09.2020 a asocierii ... trebuia apreciat ca neconcludent, iar, în consecinţă, oferta acesteia trebuia respinsă ca inacceptabilă, potrivit art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, cu modificările şi completării ulterioare. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de asocierea .... Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de asocierea ... în contradictoriu cu ......... SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactat practicaua deciziei ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 18(optsprezece) pagini. 18

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.